Ierusalim

 Armatele cruciatilor au fost formate din luptatori din Regatul Frantei, Sfantul Imperiu Roman, Regatul Angliei si Ducatul Apuliei (sudul Italiei). În oras îi asteptau trupele fatimide ale guvernatorului Iftikar ad-Daula. Acesta i-a îndepartat pe crestinii care traiau în interior, temandu-se ca vor trece de partea atacatorilor. Pe de alta parte, guvernatorul fatimid a aplicat tactica parjolirii pamantului si otravirii fantanilor.

 Pentru a ajunge la zidurile Ierusalimului, cruciatii au fost nevoiti sa dea lupte premergatoare marelui asediu. Astfel, Antiochia (in Turcia de azi) a fost cucerita de Bohemond de Taranto (iunie, 1098). Baldwin de Boulogne a pus stapanire pe Edessa (in Turcia de azi), iar Raymond de Toulouse a intrat victorios în Maarat (in Siria de azi). Printre liderii cruciatilor s-au mai aflat Robert de Normandia si Tancred de Taranto. La un moment dat, în drum spre Ierusalim, o solie din partea fatimizilor a venit cu o propunere de pace, dar crestinii nu a luat-o în seama si au înaintat spre tinta finala fara sa mai dea vreo lupta. Numai ca participantii începusera deja sa sufere de foame si de sete.

 Totalul fortelor cruciate ajunse la zidurile Ierusalimului – la 7 iunie 1099 – a fost de aproximativ 1.500 de cavaleri (din 5.000 plecati la drum) si 12.000 de pedestrasi (din 30.000). Se banuia ca fortele adverse sunt mai slabe. Înaintea unui atac decisiv, s-a produs un eveniment foarte interesant, si anume „Procesiunea Descultilor”. Preotul Peter Desiderius le-a povestit cruciatilor o viziune prin care soldatii trebuiau sa faca o procesiune (sa înconjoare Ierusalimul desculti) si sa tina post trei zile... Asa s-a si întamplat, soldatii ascultand evlaviosi rugaciuni si psalmi. Dupa acest ritual si mai multe tentative nereusite de a intra în Ierusalim, liderii militari au dispus construirea unor turnuri de asediu, facute din lemn. Cruciatii au avut o mare sansa si datorita proviziilor venite pe mare, în portul Jaffa, dinspre Genova. Cu ajutorul acestor turnuri înalte cat zidurile de aparare, fortele cruciate au reusit sa intre în Ierusalim pentru prima oara la 15 iulie 1099.

 Cronicile consemneaza la loc de cinste pe primii doi cavaleri care au patruns înauntru, si anume flamanzii Lethalde si Engelbert... Odata intrati, cruciatii au demarat (conform unor cronici) un adevarat masacru împotriva musulmanilor si evreilor din Ierusalim (care luptasera cot la cot). Unii cronicari, fara a fi martori oculari, au scris ca sangele ajunsese pana la genunchi... Dincolo de exagerari partinitoare, se estimeaza ca la cucerirea Ierusalimului au murit aproximativ 10.000 de luptatori.

 Victoria cruciatilor a scos în evidenta doua nume importante. În functia de Protector al Sfantului Mormant a fost ales Godfrey de Bouillon (care a refuzat titlul de rege). Investirea sa s-a facut în Biserica Nativitatii din Beetlehem. Drept „Prim patriarh latin al Ierusalimului” a fost ales Arnulf de Chocques.