Ierusalim

Rezumarea primului mesaj :

IERUSALIMUL IN POLITICA ISRAELIANA: PACE PENTRU PACE?
UNUL DIN principalele puncte inca de rezolvat in conflictul israelo-palestinian este problema Ierusalimului. De ce e considerata mai importanta decat altele precum cea a apei, sau a frontierei definitive? Pentru Israel, din 1980, Ierusalimul este capitala “eterna si indivizibila” a statului evreu si a poporului evreu.
Proiectul “Marelui Ierusalim” a pornit prin confiscarea pamanturilor oraselor si satelor care nu au fost niciodata considerate parte a orasului, precum Beit Hanina, Sur Bahir, Beit Safafa, Ar Ram (care se aflau in interiorul districtului Ierusalim pana in 1967), si chiar al oraselor din alte districte, precum cazul special al Beit Jala si Beit Sahour, precum si al capitalei districtului lor, Bethlehem.

http://ro.altermedia.info/orientul-mijlociu/ierusalimul-in-politica-israeliana-pace-pentru-pace_2739.html

ZIDUL PLÂNGERII. Mii de credincioşi vin să se roage
la cel mai venerat simbol al iudaismului. Rămăşiţele Zidului Vestic
s-au pastrat din cel de-al Doilea Templu, distrus de romani in anul 70.


Şi nu-ţi rămâne decât să păşeşti mai departe, tot pe Muntele Măslinilor, în biserica în formă de lacrimă, numită Dominus Flevit („Domnul
a plans”). Astfel, între concret şi simbolic, istorie şi eternitate,
geografie şi sfinţenie, drumurile prin pustiul acestui loc se
transformă „în adevărate întâlniri, în hagealâcuri (pelerinaje)
iniţiatice", aşa cum le numeşte preotul Cristian Muntean.

Între sfinţenie şi mizerie

Ierusalimul este unul dintre cele mai vechi
oraşe ale lumii, arheologii stabilind, după stilul ceramicii
descoperite în vatra cetăţii, că prima
fundaţie s-a făcut cu 5.000 de ani în urmă. Cetatea biblică a fost
întemeiată cu aproape două milenii înainte de Hristos, fiind menţionată
şi pe tăbliţele din lut de la Tel-el-Amarna sub numele de „Urusalim”.
Ierusalimul este aşezat ăn munţii Iudeii, pe un pământ calcaros, la 800
de metri peste nivelul Mediteranei, înconjurat de văi adânci şi stânci
golaşe.

Ultraortodocşi, îmbrăcaţi în blană în veri toride

Oraşul a devenit centrul politic, cultural
şi religios al statului Israel, ăn care acum convieţuiesc 450.000 de
evrei şi 100.000 de musulmani, pe lângă numeroşi creştini. Poţi
întâlni, la tot pasul, evrei ultraortodocşi, înveşmântaţi în negru, cu
căciuli de blană sau alţii, cu „kippah” pe cap, care-şi plimbă liota de
copii

Ei poartă un fel de poncho negru şi lung pe dedesubt (talit katan) din
care ies nişte ciucuri pe afară (aşa-numitele tzitzituri).

CUTUMĂ. Ultraortodocşii poartă căciuli de blană şi pe o căldură de 40 de grade Celsius

Casele lor, de mărime mijlocie, sunt făcute
din pietre mari şi albe, care păstrează arhitectura străveche.
Întâlneşti aici cei mai mulţi habotnici pe metru pătrat din lume,
alături de soldaţi înarmaţi, care străbat Ierusalimul în tancuri şi în
maşini blindate.

Cetatea este un amestec paradoxal de pace şi
război, de linişte şi moarte, de belşug şi sărăcie, de sfinţenie şi
urâciune, pentru că dincolo de locurile sfinte te sfidează aerul rânced
din bazarele aglomerate şi mizerabile.

La Poarta Leilor

De la înălţimea Muntelui Măslinilor,
deasupra Grădinii Ghetsimani, se vede panorama vechiului oraş, cu cea
mai cunoscută emblemă: Domul Stâncii. Oraşul este împărţit în secţiuni:
oraşul vechi, înconjurat de ziduri, cu cele patru cartiere (evreiesc,
musulman, creştin şi armean), oraşul nou-israelian (Ierusalimul de
Vest) şi cel arab (Ierusalimul de Est).

Ce te impresionează cel mai mult este oraşul
vechi, înconjurat de zid, cu străzi înguste, în care se intră prin opt
porţi, dintre care cea mai cunoscută este Poarta Leilor.

Zidul Plângerii, situat ăn partea de vest a
cetăţii, se află la marginea Muntelui Templului, unde se ciocnesc
cultura arabă şi cea ebraică. Zidul este un loc sacru pentru evrei,
deoarece e tot ce a rămas, după distrugerea romană din anul 70, din
faimosul templu al lui Solomon, unde se afla Chivotul Legii.

Traseul continuă pe străzile ănguste ale
cartierului musulman, unde comercianţii arabi vând în bazare tot felul
de lucruri ieftine, şi se termină în cartierul creştin la unul dintre
cele mai sfinte locuri, Biserica Sfântului Mormânt al Mântuitorului.

Sindromul Ierusalim duce la boală

Mă aflam la un început de octombrie pe o
potecă lăturalnică de pe Muntele Măslinilor, când un adolescent
jamaican, cu privirea tulbure, s-a ivit ca din pământ şi mi s-a aruncat
la picioare. „Pot să-ţi sărut picioarele?”. „Nuuu!”, i-am răspuns
speriată. Fulgerător, el mi le-a sărutat totuşi, destul de brutal, şi
nu era numai umilinţă gratuită în gestul său.

LOC DE PELERINAJ. Intrarea în biserica în care sălăşuieşte Mormântul lui Iisus

Ierusalimul creează, aşadar, şi probleme
medicale, aşa-numitul „Sindromul Ierusalim”, un fenomen mental care
implică halucinaţii religioase declanşate de vizita în oraşul sfânt.
Aşadar, doamnelor, nu vă avântaţi neînsoţite în locurile pustii.

Unul dintre cele mai bune momente de vizitat
Zidul Plângerii este în timpul sărbătorii Sabatului, de vineri seara
până sâmbătă dimineaţa, când evreii se adună ăn piaţa imensă, exultă şi
dansează pe cântece tradiţionale evreieşti până la apusul soarelui.

Te lecuieşti cu berea de la „Syndrom Bar”

Viaţa de noapte nu este la fel de sălbatică
precum în Tel Aviv, dar nici nu lipseşte în totalitate. Majoritatea
cafenelelor şi barurilor din jurul oraşului vechi se închid la apus.

Sâmbătă seara, la terminarea Sabatului, te
poţi însă distra în zonele din jurul străzilor Yoel Solomon, Yaffa,
Rivlin şi ale Pieţei Zion.

Dacă eşti lovit de „Jerusalime Syndrome”,
poate să-ţi fie de ajutor o vizită la „Syndrom Bar” de pe strada
Hillel. Aici, poţi să te tratezi cu o bere rece şi să asculţi jazz şi
blues.

RECOMANDĂRI

Atenţie, la principalele intrări la Zidul Plângerii
au fost instalate scanere! Nu se intră ăn moschei decât dacă eşti
musulman. La sinagogi şi biserici trebuie să ai îmbrăcăminte decentă.

Nu schimba bani la bancă, pentru că se reţin comisioane uriaşe. Schimbă valuta la vreun exchange office de pe stradă. Rata de schimb este de 3,89 shekeli/dolar.

Cumpără fructele şi legumele din shuk (piaţă deschisă), pentru că sunt mai proaspete şi mai ieftine decât în supermarket.

În cartierele ultraortodoxe,
unde locuiesc evreii religioşi habotnici, nu se permite intrarea cu
maşina în timpul sabatului. De regulă, străzile şi gardurile sunt
ănchise cu lanţuri. Dacă intri din greşeală, ai şansa să rămâi fără
geamuri, pentru că se va arunca ăn maşină cu pietre.

În zonele arabe, din afara oraşului vechi, cel mai indicat este să stai în zonele controlate de poliţia şi de armata israeliană.

Ierusalim – o poveste cu oameni - Stela GIURGEANU
Am ajuns în Ierusalim la începutul anului, cînd conflictele din Gaza ţineau prima pagină a agenţiilor de presă. Deşi avertizată cum să mă comport la intrarea în ţară, ce să-mi iau şi mai ales ce să nu îmi iau în bagaje, poate şi din cauza orei înaintate la care am aterizat pe aeroportul Ben Gurion, prima impresie pe care am avut-o a fost una strict meteorologică: aerul umed şi cald, în scurtele răgazuri cînd nu bătea vîntul, sau înţepător, în timpul zilelor următoare, cînd vremea s-a schimbat brusc – cineva chiar mi-a spus că pentru Ierusalim nu poţi cerceta vremea în avans pe Internet, pentru că aici, atît vremea, cît şi vremurile se schimbă de la o zi la alta. După cum bate vîntul, mi-a mai spus, uşor mucalit, mai mult melancolic, un domn în vîrstă, pe numele mic Iasher, colecţionar de ceasuri vechi, după cum mi s-a recomandat, învăţăcel pasionat al limbii române. De altfel, pe Iasher l-am întîlnit la Tîrgul Internaţional de Carte, la standul ţării noastre, căutînd nu atît să cumpere carte în limba română, cît să intre în vorbă cu vorbitori nativi. Aşadar, după cum mi-a prezentat situaţia, conversaţia avea să fie benefică pentru ambele părţi: el îşi exersa româna şi jocurile de cuvinte de care era foarte mîndru cînd îi reuşeau, eu aflam, de la un israelian get-beget, cum stau lucrurile pe acolo.

În primul rînd mi-a atras atenţia asupra numărului mare de romåni şi a magazinelor pline de produse româneşti (apa minerală Borsec fiind la mare căutare, drept pentru care este şi printre cele mai scumpe), iar pe etichete, preţurile apar atît în shekeli (moneda naţională), în dolari şi în euro, cît şi în leul nostru upgradat, adică RON-ul modern.

În Ierusalim oamenilor li se luminează faţa cînd aud că vii din România. Românii sînt priviţi aici ca nişte oameni faini, muncitori şi oneşti, oameni de bază… iar acestea sînt doar cîteva dintre multele complimente pe care le-am auzit la adresa conaţionalilor. Probabil singurul loc unde sîntem preţuiţi în asemenea cuvinte şi sentimente alese. (Surpriza mea a fost cu atît mai mare cu cît în Italia, în aceeaşi perioadă, aveau loc tot felul de atacuri la adresa noastră.)

Pe aici însă nu sînt şi aceste probleme. Problemele pe care le au oamenii de aici ţin de cu totul alt registru, depăşesc cu mult posibilitatea noastră de a percepe întreaga paletă de culori a traiului de acolo. Pe stradă, în magazine, în restaurante, în orice colţ al străzii, peste tot unde întorci capul, sînt oameni înarmaţi, soldaţi sau agenţi ai poliţiei comunitare, peste tot simţi că eşti privit, oamenii te cercetează, te analizează. În majoritatea incintelor nu poţi intra fără o minimă percheziţie: treci prin porţi cu senzori, dai geanta la control, eventual mai răspunzi şi la un mini interogatoriu.

Diferite moduri de a percepe siguranţa

„Dvs. vă simţiţi agresaţi cînd vedeţi atîţia soldaţi pe stradă, eu însă mă simt în siguranţă.“ Aşa am cunoscut-o pe Suzane Klein, o româncă născută la Mediaş în 1943, stabilită în Israel din anii ’60, fosta şefă a Arhivelor Bibliotecii Naţionale din Israel.

„M-am înscris să plec în Israel încă de la Universitate. Era destul de greu, dar era o perioadă în care România vindea evreii. Nu ştiu cît s-a plătit pentru mine, dar erau preţuri diferite în funcţie de studii. Am hotărît că trebuie să merg într-o ţară unde pot să-mi spun părerea, unde pot vorbi liber.“

A sosit în Israel pe 5 februarie, în 1966, pe cont propriu. „Aveam 23 de ani. A fost un şoc venirea aici, dar un şoc în bine. Credeam că aici totul e pustiu, că nu sînt flori. Peisajul, în primul rînd, m-a umplut de speranţă.“ Părinţii săi, tatăl – ungur, mama – nemţoaică… „noi am crescut cu limba maghiară. Pînă în clasa I am vorbit în casă ungureşte, şi doar pe stradă săseşte. Mama nu vorbea germană acasă şi n-a vrut să vorbească niciodată cu noi această limbă, din cauza Holocaustului.“ Suzane Klein a învăţat, mai apoi, pe lîngă germană, ungureşte şi română, limbile engleză, ebraică, rusă şi franceză. (E de la sine înţeles că ştie şi latina.)

„Aici a trebuit să învăţ ebraica, iar după un an am făcut un curs de biblioteconomie, Şcoala de arhivari şi bibliotecari.“ Aşa a ajuns să lucreze la Biblioteca Naţională, unde a rămas 38 de ani. La un moment dat, a încercat să se angajeze în armată, imediat după Războiul de 6 zile, cînd i s-a oferit un post de traducător de limba rusă. „M-au întrebat însă unde îmi este familia, iar cînd am răspuns: România, mi-am dat seama că nu aveam nici o şansă. Nu luau pe nimeni care avea rude în ţările comuniste, de frica şantajului care ar fi putut avea loc. Se presupunea că autorităţile comuniste îţi puteau aresta oricînd un membru al familiei, iar tu trebuia să oferi informaţii contra eliberării sale.“ S-a întors în România de două ori. În 1972 şi în 2005. „N-am fost mai des din mai multe motive. În primul rînd, cînd eram tînără, nu aveam bani. Din banii pe care îi economiseam, trimiteam pachete. Cu cafea, supe, ciocolată, lapte praf, tot felul de lucruri alimentare…“ Ultima impresie pe care a avut-o din revenirea în Bucureştiul anilor 2000 a fost lăsată de gropile şi urîţenia Capitalei.

Acum e pensionară. Diferită de pensionarii de la noi. „Vreau să spun că sînt aşa de ocupată de cînd sînt pensionară că nu am timp să fac nimic. Mă gîndesc cum am putut face atîtea lucruri cînd eram angajată.“ Viaţa ei se desfăşoară între sala de gimnastică, întîlniri cu prietenii, colaborări cu diferite reviste şi călătorii.

Despre viaţa în general în Israel… „e extrem de grea. Avem o situaţie precară, nicăieri în lume nu există condiţiile care există aici şi nimeni nu are o înţelegere reală pentru poporul evreu“. Pe strada unde locuieşte au fost trei atentate, ea însăşi fiind supravieţuitoarea unui atentat care a avut loc la cafeneaua Bibliotecii Naţionale, primul după Războiul de 6 zile. Cu toate acestea, niciodată nu s-a gîndit să revină definitiv în România. Dacă aici se simte în siguranţă? „Siguranţa – mărturiseşte – este un fel de a spune... ne-am obişnuit. Dvs. vă speriaţi, dar eu cînd văd poliţie şi soldaţi pe stradă... atunci mă simt cu adevărat în siguranţă.“

Despre identitatea ei multiculturală mărturiseşte că, deşi gîndeşte româneşte, numără în ungureşte. Glumeşte zicînd că din cauză că ştie multe limbi, le vorbeşte pe toate „pe ungureşte“.

Acasă? „Aici, în Israel, mă simt acasă, dar cînd am fost întrebată de o prietenă unde plec anul acesta, în străinătate, am răspuns fără să mă gîndesc: nu mă duc în străinătate, mă întorc în ţară.“

Cultura străzilor – Jaffa Road

La periferia Ierusalimului, numele străzilor sînt scrise doar în ebraică. Abia după ce desluşeşti niţel harta, după ce înaintezi spre centru, denumirile încep să fie bilingve. Adică ebraică şi engleză. Cu toate astea, cu cît colinzi mai departe de renumitul Jaffa Road, bulevardul care trece prin centru şi de care sînt legate mai toate destinaţiile urbane şi turistice, cu cît te pierzi pe străduţele pietruite, cu atît poţi simţi mai mult viaţa reală a Ierusalimului ne-turistic.

Tineri, bătrîni, mame cu copii, evrei ortodocşi cu haine lungi, negre, cu zulufii tradiţionali iţiţi de sub pălăriile înalte, dar şi cu căşti de iPod în urechi sau vorbind la celulare (nici ortodoxia lor nu pare a mai fi ce a fost), dughene simple, pline cu mirodenii sau chinezării, tricouri cu inscripţii, kitschuri sau obiecte de cult (marea parte a suvenirurilor pe care le poţi găsi aici sînt obiecte religioase) şi oameni. Oameni paşnici, zîmbitori, toţi vorbitori de limba engleză. „Eu sînt palestinian“ – povesteşte un proprietar de magazin, încercînd să-mi vîndă un tricou pe care scrie „I love Israel“. Întreb cum se împacă politica cu oamenii. Îmi răspunde: oamenii nu se împacă cu politica; el vrea doar să fie bine, dar, din păcate, sufletul oamenilor e prea învrăjbit de orgoliu, ca să se poată găsi acum o soluţie reală la conflictul din Gaza.

Pe cînd vorbeam, deşi viaţa acelei după-amieze obişnuite părea a decurge absolut normal, iluzia a fost dintr-odată spulberată cînd din senin alături de noi a izbucnit un simplu conflict stradal; nimic ciudat, însă în nici cinci minute, un grup de bărbaţi, în civil, apăruţi de nu se ştie unde, cu legitimaţii şi voci joase, s-au interpus între scandalagii, dezamorsînd pe loc situaţia.

„Poliţia secretă“ – îmi explică altcineva cînd întreb ce s-a întîmplat. În Ierusalim, rata criminalităţii este foarte mică datorită prezenţei acestor agenţi incognito pe stradă. Bineînţeles, totul se compensează. Poate nu chiar în Oraşul Sfînt, unde atentatele sînt mai puţine. „Aici sîntem toţi“, mai spune, referindu-se la cele trei mari religii existente aici, un vînzător la un magazin aflat pe Via Dolorosa, al cărui frate este dentist în Timişoara, căsătorit şi stabilit acolo de peste cinci ani. Vînzătorul îmi face chiar o reducere – necerută – tocmai pentru că „România este în inima mea“.

Interogatoriu de la revedere

„La plecarea din Israel, controlul este mult mai strict decît cel de la sosire“ – cu avertismentul acesta am pornit de la hotel spre Ben Gurion. De cum păşesc în interiorul aeroportului, sînt preluată de un agent de pază. „Unde merg?“ „Ce număr are avionul?“ „La ce oră pleacă?“

Sînt condusă mai apoi pe un culoar, unde intru în custodia altui agent. Aceleaşi întrebări, de data aceasta însă tonul părea mai inchizitor. Scopul vizitei? Tîrgul Internaţional de Carte? Dar bine, tîrgul de carte nu s-a terminat încă, de ce plec mai devreme? La răspunsul meu, legat de bani, mai precis de lipsa lor, masca agentului s-a clintit, doar niţel, într-o tentativă de surîs. Tentativa a fost blocată destul de repede de o altă atitudine, de data aceasta destul de agresivă. „Noi nu glumim aici, ce meserie spuneaţi că aveţi?“

Jurnalist… „Ce aţi scris în ultimul articol şi la ce dată a apărut? Dacă vă caut pe net, vă găsesc?“

Pare nemulţumit. Agentul îmi ia paşaportul. Pare nervos. Se îndepărtează puţin, la un birou unde se află un calculator şi de unde este sigur că îl pot vedea. Discută cu alţi trei agenţi, toţi îmi aruncă priviri neîncrezătoare, dau din cap ca şi cum „s-ar fi prins“ că de fapt vreau să provoc un atentat. Între timp mai vine o doamnă în uniformă, foarte amabilă, mă întreabă la ce oră am avionul, care este destinaţia… şi ce mai fac, aşa în general. După care şi aceasta se acreşte brusc şi-mi dă senzaţia că sînt o infractoare demascată.

După alte zeci de minute, la mine vine altcineva. Pare a fi un superior. Îmi ţine paşaportul în mînă, îl deschide, îl închide, îl întoarce pe toate părţile. Reia toate întrebările, de la numărul avionului la data apariţiei ultimului meu articol. Îmi urmăreşte calm şi atent orice reacţie, îmi priveşte degetele mîinii, limbajul corpului (dar chiar, de ce oare mă balansez de pe un picior pe altul?).

La finele interogatoriului însă, superiorul lasă capul în jos, mai priveşte o dată în paşaport, oftează, mă priveşte drept în ochi, îmi zîmbeşte uşor şi-mi spune, pe un ton resemnat, rece şi foarte amabil: „Ne scuzaţi pentru tot acest interogatoriu, dar ne este frică. Puteţi trece“.

Şi trec. Trec şi de ultimele controale, mai lejere, cumpăr nişte dulciuri, urc în avion. Timpul enorm pe care mi-l alocasem înaintea îmbarcării a trecut ca un minut. Oftez, uşurată pentru mine, cu inima plină totuşi de o greutate nedesluşită. Eu mă întorc în ţara mea, la problemele noastre sociale, la cîinii noştri comunitari şi la primarii care jumulesc parcurile. Şi-ar trebui să fiu fericită. Şi sînt. Mîine şi ziua de poimîine, şi cele care urmează îmi oferă acest minimum de normalitate.

Evreii si-au intarit prezenta in Ierusalimul vechi
http://www.gardianul.ro/Evreii-si-au-intarit-prezenta-in-Ierusalimul-vechi-s133109.html
O afacere cu un teren, în care este implicat un fost arhiepiscop al Bisericii Ortodoxe din Ierusalim, care ramâne înca învaluita în controversa si mister, la 5 ani dupa ce a fost facuta publica, a ajuns acum un caz în instanta, având dedesubturi politice, informeaza Lacasuri Ortodoxe. Emmanoil Skopelitis, fostul Patriarh Irineu I între 2001 si 2005 (foto), este banuit ca ar fi concesionat pentru 198 de ani câteva parcele de teren din proprietatea Bisericii din estul Ierusalimului dezvoltatorilor israelieni. Validitatea acestei tranzactii este disputata de Biserica. În ultimele rasturnari ale acestei lungi povesti, un avocat reprezentând opt dintre cele aproximativ 30 de familii arabe care locuiesc într-una din zonele aflate în discutie a cerut Curtii din Ierusalim sa respinga actiunea în instanta împotriva Patriarhatului Greciei, prin care se cere scoaterea rezidentilor. „Pâna când curtea va decide cui apartine terenul nu are rost sa discutam problema evacuarii rezidentilor”, a spus avocatul Renato Jarach. Familiile care traiesc pe acest teren au locuinte subventionate de stat (diur mugan). Patriarhul Irineu a fost înlaturat din pozitia de Intaistatator în urma unor dispuneri a proprietatii Bisericii într-un mod prin care prezenta evreiasca în Orasul Vechi s-a întarit. El a spus ca Nicolas Papadimas, fostul trezorier al Bisericii, a semnat contractele fara stiinta sa. Papadimas, care a fugit din tara si este cautat de Interpol pentru furtul a milioane de dolari de la Patriarhie, este înca în libertate si se presupune ca se afla în America de Sud. Biserica spune ca Papadimas nu avea autoritatea sa semneze astfel de contracte si ca tranzactiile sunt, prin urmare, ilegale. Dreptul de proprietate este acum stabilit de curtea judecatoreasca. Zvonurile despre transferurile de proprietati catre evrei i-au suparat pe arabii care constituie cea mai mare parte dintre cei 100 000 de ortodocsi din Tara Sfânta. Proprietatile concesionate catre Berishford Investments Limited si Richards Marketing Corp includ Hotelul Imperial si hotelurile Petra din interiorul Portii Jaffa, din Vechea cetate a Ierusalimului.

Asezamintele romanesti de la Ierusalim si Ierihon au nevoie de sprijin financiar


Asezamintele romanesti de la Ierusalim si Ierihon au nevoie de sprijin financiar din partea credinciosilor, Patriarhia Romana deschizand trei conturi bancare pentru donatii, transmite care citeaza Basilica.

La Asezamantul Romanesc de la Ierihon sunt in derulare lucrari de pictare a celui de-al doilea paraclis si de constructie a unei case pentru pelerinii romani, care va purta numele „Bunul samarinean".

Cei care doresc sa sprijine financiar Asezamintele romanesti de la Ierusalim si Ierihon, pentru a definitiva lucrarile de constructie si pentru a primi pelerini romani, pot depune sume de bani in urmatoarele conturi bancare deschise la BCR, sector 4, Bucuresti, PATRIARHIA ROMANA, Asezamantul Ortodox Roman de la lerusalim:

- dolari: RO57 RNCB 0075 0048 9503 0037

- euro: RO84 RNCB 0075 0048 9503 0036

- lei: RO14 RNCB 0075 0048 9503 0035

Povestea unui burlac din Ierusalim câştigă la NexT

Istoriile din Israel, Islanda şi Marea Britanie s-au impus la NexT 2009. Criticii străini au remarcat asemănările dintre filmele româneşti şi obsesia autohtonă pentru emigrare.
Trofeul Festivalului NexT i-a revenit producţiei israeliene “Himnon” (“Imn”), pentru “compoziţia strălucită şi folosirea unui limbaj cinematografic proaspăt şi personal, într-o manieră simplă şi îndrăzneaţă”, după cum a motivat juriul. Filmul regizat de Elad Keidan surprinde povestea unui burlac de vârsta a doua, din suburbiile Ierusalimului, care descoperă că şi cele mai comune zile pot lua o turnură interesantă. Acest premiu pentru Cel mai bun film constă în suma de 4.000 de euro, oferită de Institutul Cultural Român (ICR), şi în produse profesionale pentru producţie de film în valoare de 3.000 de euro, oferite de Kodak Cinelabs România. Scurtmetrajul a fost deja răsplătit cu Premiul Cinefondation la Cannes în 2008, cu Premiul I la Tel Aviv IFF în 2008, Premiul al doilea în Student Competition la San Sebastian Film Festival 2008, Marele Premiu IFF Mediaschool, Lodz, în 2008, şi Best Fiction Film la VGIK IFF, Moscova, 2008.

Premiul “Cristian Nemescu” pentru Cel mai bun regizor şi l-a adjudecat islandezul Runar Runarsson, cu pelicula “Smafuglar” (“Doi Porumbei”), pentru “limbajul poetic puternic, stăpânit la perfecţie”.
Scurtmetrajul britanic “Cherries” (“Recruţi”) a primit, pentru Cea mai bună coloană sonoră din competiţie, Premiul “Andrei Toncu”. Cele două premii sunt în valoare de 2.000 de euro fiecare, bani oferiţi de ICR. Cele două menţiuni speciale au fost acordate peliculelor franceze “Taxi Wala” şi “Le Mort N’Entend Pas Sonner les Cloches” (“Mortul Nu Aude Clopotele”).

La secţiunea Cel mai bun film românesc, premiantul a fost filmul “Nunta lui Oli”, în regia lui Tudor Cristian Jurgiu, care prezintă o poveste dulce-amăruie despre familii despărţite şi părinţi singuri. Premiul constă în suma de 3.500 de euro pentru servicii de postproducţie şi două săptămâni de promovare prin intermediul Cocor Media. Festivalul a avut şi un Premiu al Publicului, acordat, în urma votului spectatorilor veniţi la NexT, peliculei britanice “All My Dreams on VHS” (“Toate Visele Mele pe VHS”).

La o masă rotundă organizată în cadrul evenimentului “Romania on the Movie Map”, criticii de film din străinătate au vorbit despre atenţia de care se bucură cinematografia românească. Criticii străini au vizionat la NexT cele mai noi producţii autohtone, printre care “Francesca” de Bobby Păunescu, “Medalia de onoare” de Călin Netzer, “Felicia înainte de toate” de Răzvan Rădulescu, “Cea mai fericită fată din lume” de Radu Jude şi “Poliţist, adj.” de Corneliu Porumboiu. Scott Foundas, critic de film al publicaţiei “L.A. Weekly”, a declarat că “toată lumea vrea să vadă cel mai recent film românesc şi se aşteaptă la o capodoperă”, iar Dan Făinaru, care scrie pentru “Screen International”, a subliniat că “ce rămâne după un val cinematografic este o serie de regizori care îşi fac propriile filme” şi că cineaştii au nevoie de public: “Film nu înseamnă un om care stă singur într-un cinematograf şi salivează”. Criticului Ronald Bergan, colaborator al “The Guardian”, i se pare că filmele româneşti seamănă între ele prin tematică şi estetică: “Am văzut şase filme, dar am impresia că am văzut un singur film, despre o fată care vrea să emigreze şi care nu se înţelege cu părinţii ei”, a insistat criticul, referindu-se la producţia “Francesca”, despre o educatoare ce se visează emigrantă, combinată cu “Cea mai fericită fată din lume”, despre un conflict de familie, plus “Felicia înainte de toate”, despre o tânără care vine din străinătate să-şi viziteze părinţii. Concluzia criticului de la “The Guardian”: “Se pare că România este o ţară care alungă oamenii”.

Festivalul de Scurt şi Mediu Metraj NexT, a cărui a treia ediţie a avut loc între 1 şi 5 aprilie, este dedicat memoriei regizorului Cristian Nemescu şi a sunetistului Andrei Toncu, decedaţi în 2006 în urma unui accident rutier.

Templul din Ierusalim
Pe la anul 967 î.Hr., regele Israelului, Solomon (972-933), înalţă la Ierusalim un templu pentru a adăposti Chivotul Legământului, simbol al revelaţiei divine.
Acest cufăr preţios conţine cele două table de piatră. Documentul este evocat în Biblie, în principal, prin cele Zece Porunci. În 587, primul templu din Ierusalim este distrus de armatele regelui babilonian. 70 de ani mai târziu, el este înlocuit cu un al doilea templu. Acest edificiu, strâmt şi vechi, este cel pe care regele Irod (37- 4 Î.Hr.) l-a mărit şi înfrumuseţat. În anul 70 d.Hr., la doar câţiva ani de la terminarea lui, templul este incendiat de romani. După această tragedie, a mai rămas din terasă doar un zid, zidul vestic, sau Zidul Plângerii. În 967 Î.Hr., Solomon decide să instaleze casa Chivotului Legământului pe muntele Moriah.
El înalţă acolo un monument care, chiar dacă de dimensiuni mici, este impunător. Regele Solomon a condus timp de mai mult de patruzeci de ani cel mai puternic regat din istoria Israelului. Era faimos pentru înţelepciune şi apreciat pentru a fi construit marele Templu al lui Dumnezeu, în Ierusalim şi pentru că a adus o perioadă de pace şi prosperitate fără precedent în regat. Coloanele de la intrarea în templu, simbolizau puterea lui Dumnezeu. Templul închipuia şi prefigura cosmosul. Iosif Flaviu, vorbind despre semnificaţia cosmică a Templului, spune: „chivotul legii, cu elementele lui sacre, simboliza natura universului”. În 587, însă, trupele regelui Babilonului, Nabucodonosor (604-562 Î.Hr.) distrug Ierusalimul, prădând şi incendiind templul. 70 de ani mai târziu, evreii termină cel de al doilea templu, copie modestă a primului. 500 de ani se scurg înainte ca regele Irod să hotărască să se reconstruiască monumentul la o scară amplă.
El lărgeşte colina templului şi amenajează pe noul spaţiu o curte mărginită de porticuri, piaţa celor care nu sunt neapărat evrei, deschisă tuturor, evrei sau ne-evrei. Acolo stau negustorii de porumbei şi de produse necesare jertfelor şi cămătarii pe care Iisus - după relatarea din Evanghelii - se va chinui să-i alunge, considerând că nu sunt demni de împrejurimile locului sfânt în care este venerat Tatăl Său.
http://www.atac-online.ro/16-02-2009/Templul-din-Ierusalim.html

Un moldovean la Ierusalim. Noua stea a politicii israeliene e un fost DJ din Chisinau
http://www.gardianul.ro/Un-«moldovean»-la-Ierusalim.-Noua-stea-a-politicii-israeliene-e-un-fost-DJ-din-Chisinau-s129073.html
Daca la inceputul anului principal favorit pentru castigarea alegerilor din 10 februarie era considerat seful Likud, Benjamin Netanyahu, acum, cu cateva zile inaintea scrutinului, lucrurile s-au schimbat. Erorile facute de Netanyahu in campanie l-au costat in sondaje, iar cele 30 de locuri din Knesset (din 120) pe care era sigur au inceput sa se reduca. “Dezertorii” au inceput sa migreze spre partidul “Israel Beitenu” (Israelul este casa noastra) condus de Avigdor Lieberman. Dupa ultimele sondaje, partidul lui Lieberman este cotat cu 20 de locuri in Parlament si este pe un trend ascendent. Nu este exclus ca la alegerile din 10 februarie, partidul lui Lieberman sa il depaseasca pe cel al ministrului de externe, Tzipi Livni.
Lieberman, nascut la Chisinau in 1958, a trait in URSS si a lucrat ca DJ la un club din capitala Republicii Moldova si la un post de radio din Baku, inainte de a emigra in Israel, in 1978. Partidul sau, situat la extrema dreapta a scenei politice, pare sa fie marele profitor al greselii lui Netanyahu de a sugera ca il va numi ministru al apararii in viitorul sau guvern pe liderul socialistilor, Ehud Barak. De asemenea, analistii politici subliniaza ca o alta eroare a lui Netanyahu este ca nu a desemnat inca un ministru de finante, in conditiile in care tara este in recesiune economica si somajul este in crestere.

Statuetă unică descoperită la Ierusalim
http://www.atac-online.ro/28-01-2009/Statueta-unica-descoperita-la-Ierusalim.html
INEDIT. O statuetă veche de 1.800 de ani a fost descoperită în Ierusalim şi se crede că îşi are originea în părţile estice ale Imperiului Roman.
„Finisarea figurinei este extraordinară, fiind vizibil chiar şi cel mai mic detaliu”, a spus Doron Ben-Ami şi Yana Tchekhanovets, directori ai excavaţiilor, într-un comunicat. „Nu am găsit nimic asemănător în Israel, este o piesă unică”, a mai adăugat Ben-Ami. Figurina are doar cinci centrimetri şi reprezintă chipul unui bărbat cu părul scurt şi ondulat şi barbă. Arheologii au descoperit uimiţi, că figurina era folosită de comercianţi pe post de greutate pentru o balanţă. Aceştia au găsit mici găuri ce foloseau la agăţarea „greutăţii”. Statueta în miniatură a fost găsită în ruinele unei clădiri care a fost dărâmată de un cutremur în secolul patru sau cinci. Tot acolo au fost găsite un cercel de aur cu perle şi un cufăr cu 250 de monede de aur.

Tezaur format din monede din aur pur, descoperit în Ierusalim

http://www.ziarultricolorul.ro/articole.php?aid=18922&_nr=806

Arheologii israelieni au descoperit 264 de monede din aur, care datează din secolul al VII-lea, în timpul unor săpături efectuate în apropierea vechiului centru istoric al oraşului Ierusalim, a anunţat televiziunea publică israeliană. Aceste monede din aur pur, de 24 de carate, poartă efigia împăratului bizantin Heraclius, care a domnit între anii 610 - 641 d.Cr. Tezaurul a fost descoperit într-o nişă ascunsă într-un zid. Arheologii, citaţi de televiziunea israeliană, nu au putut să explice, deocamdată, din ce motiv proprietarul acestei comori nu s-a mai întors să o recupereze. Această descoperire a fost făcută în timpul săpăturilor arheolog ice efectuate în „cetatea lui David“, un sit antic din Ierusalim, aflat în partea orientală a oraşului.

Descoperire de exceptie la Ierusalim

Patriarhul latin de Ierusalim anunta vizita Papei in 2009Papa Benedict al XVI-lea va efectua prima sa vizita in Tara Sfanta in luna mai a anului viitor, a anuntat, ieri, patriarhul latin al Ierusalimului, Fuad Twal, in mesajul sau de Craciun.
Inaltul ierarh a lansat si un apel la incetarea “ocupatiei si nedreptatii” in Tara Sfanta si si-a exprimat ingrijorarea fata de viitorul Ierusalimului “sugrumat de colonii”. Monseniorul Twal si-a exprimat totodata ingrijorarea fata de crestinii care traiesc pe “pamantul natal al lui Hristos” si care, “descurajati de lipsa de pace si deteriorarea situatiei politice, emigreaza”.
Patriarhul latin s-a declarat de asemenea ingrijorat de viitorul Orasului Sfant Ierusalim. “Nu uitam ce divizeaza Orasul Sfant: cupiditatea, nedreptatea si violenta, fara a vorbi de construirea coloniilor care-l sugruma”, a spus monseniorul Twal.
El a respins controversata bariera ridicata in Cisiordania de catre Israel si sutele de baraje care limiteaza libertatea de circulatie a palestinienilor. “Constatam cu durere si profunda tristete cati civili sunt blocati, cate ziduri si bariere sunt inaltate, creand violenta si umilire, generand ranchiuna si ura”, a subliniat patriarhul latin, citind Mesajul de Craciun in fata ziaristilor, la Ierusalim.
Monseniorul Twal si-a indreptat atentia catre credinciosi si catre toti cetatenii din Tara Sfanta care traiesc “in conditii degradate” si in special la “asediul nedrept” impus Fasiei Gaza, care, potrivit patriarhului latin, afecteaza sute de mii de nevinovati. Patriarhul latin a mai anuntat in Mesajul sau de Craciun ca Papa Benedict al XVI-lea va efectua in luna mai prima sa vizita in Tara Sfanta.
“Avem bucuria sa va anuntam ca Sanctitatea-Sa, papa Benedict al XVI-lea, are in proiect sa vina in pelerinaj in Tara Sfanta in luna mai”, a declarat patriarhul latin, in mesajul citit la Ierusalim.
Patriarhia latina de la Ierusalim a denuntat, aproape in fiecare an, blocada israeliana care impidica pelerinii crestini din toata lumea sa viziteze de Craciun atat Ierusalimul, proclamat “capitala eterna” a statului evreu, cat si Bethleemul si Nazaret, locuite de palestinieni musulmani si crestini, aflat in Teritoriile Autonome Palestiniene. Bariera de securitate separa insa cele doua localitati, iar accesul turistilor si pelerinilor in orasul Nasterii Mantuitorului este controlat strict de armata israeliana si chiar interzis uneori sub pretextul lipsei de securitate sau a riscului de atentate teroriste.

Israelul cedeaza rusilor o proprietate a Romanovilor din Ierusalim
http://www.gardianul.ro/Israelul-cedeaza-rusilor-o-proprietate-a-Romanovilor-din-Ierusalim--s124366.html
Guvernul israelian a votat recent acordarea Casei Serghei, din Ierusalim, o proprietate a familiei Romanov, care a domnit în Rusia tarista, statului rus, a spus purtatorul de cuvânt Mark Regev. „Aceasta proprietate a apartinut Printului Serghei. A fost o proprietate privata ... asa ca statul rus nu trebuie neaparat sa-si recupereze dreptul de proprietate“, a declarat Alexandre Zanemonets, un profesor universitar de istorie bizantina. Cladirea, care este situata în partea vestica a centrului Ierusalimului, a fost motivul unor negocieri pe termen lung, a explicat Margalit Eitan, un diplomat al Ministerului de Externe israelian. O perioada, aceasta a fost locuinta pentru numarul mare de pelerini ortodocsi rusi din Tara Sfânta. Deschisa în 1890, Casa Serghei a fost o casa de gazduire a pelerinilor aristocrati. În perioada sovietica, numarul pelerinilor rusi a scazut la mai putin de 1.000 pe an, dar a crescut la caderea Uniunii Sovietice.

Cercel vechi de 2000 de ani, gasit in Ierusalim

Obama, aflat la Ierusalim, califică Israelul drept un "miracol"

Tunel datand din epoca lui Iisus, la Ierusalim


Arheologii israelieni au descoperit la Ierusalim un tunel cu o lungime de aproximativ 70 de metri, datand din epoca lui Iisus, pe unde locuitorii orasului sfant au fugit in timpul asediului...

Ierusalim, orasul lui Dumnezeu

Oras incarcat de sacralitate, Ierusalimul este venerat in egala masura de credinciosii celor trei mari religii monoteiste: evrei, crestini si musulmani. Plin de magie, orasul vechi inalta spre soare cladiri construite din acelasi calcar ca si zidurile din jur, inalte de 15 metri. Conform Testamentului aceasta sfanta asezare contine noua zecimi din toata frumusetea Pamantului dar si noua zecimi din toata suferinta si tristetea de pe lume. Pentru credinciosii evrei, istoria orasului incepe cu mai bine de 3000 de ani in urma, cand iudeii, condusi de regele David, au cucerit orasul si l-au declarat capitala sfanta a iudaismului.

Sindromul Yerushalayim

http://www.gandul.info/puterea-gandului/sindromul-yerushalayim.html?4237;2539885

Dacă ne-am citi viaţa invers, de la sfârşit la început, aşa cum citim Torah, poate n-am ajunge niciodată la început. Poate cea mai veche amintire ar deveni ultima. Am închide ochii atunci când i-am deschis prima oară asupra lumii.
Astăzi te iau de mână şi ne plimbăm prin Yerushalayim, până la apus, când începe Sabbatul. E vineri dimineaţă şi aerul e subţire ca o vocală între două consoane. Păşim şi plutim ca masoreţii peste textul Cărţilor. Dacă intrăm în Oraşul Vechi prin Poarta Leilor sau am intra prin toate opt, o să mai auzim în urmă, din Cartierul de Est, glasurile muezinilor picurând din minarete, apoi parcă porţile s-ar închide în urma noastră. Când negustorii din cetate deschid obloanele, e o forfotă şi-o disperare, ca şi cum sute de păsări captive ar bate din aripi, toate odată, încercând să iasă din încercuire, prin ziduri. Se-aude încă Shema Zorilor, rugăciunea aceea cântată-vorbită, se-aude tot timpul Shema Israel (Elohai, ata hakol yachol...), încep să se adune şi să se risipească paşii pelerinilor purtându-şi crucea pe Via Dolorosa. Ne strecurăm printre ei, ţinându-ne strâns de mână, să nu ne pierdem, soarele începe să se ridice pe cer ca un steag topit, anunţând victoria încă unei zile. Miroase a mirodenii, a ceasloave umede, a fum de lumânare, a igrasie, a smirnă şi-a tămâie.
Suntem în anul 5768 de la Geneză, în luna Nissan, în ziua Vav. Mergem spre Zidul Plângerii, gândul meu te acoperă ca un talit, ca un şal de rugăciune, ţinem apusul pe străduţele înguste şi ticsite de lume. Ieşim pe platou şi mai întâi ne aruncăm în murmurul de lângă Zid ca în Marea Moartă; un murmur şi o legănare care te ţin la suprafaţă ca o undă sărată, ca o lacrimă. Avem aceeaşi dorinţă, o scriem pe un petic de hârtie, să n-o uite Dumnezeu, o strecurăm într-o crăpătură a zidului.
Aerul se îngroaşă şi tremură, peste câteva zile va bate hamsinul – vântul acela cald, care vine dinspre Africa, coborâm din cetate ca din scrânciob în Oraşul Nou şi, înainte de a apune soarele, nimerim într-o piaţă, un shuk colorat ţipător, o isterie de fructe, de legume, de peşti, de ţoale, prin care se văd de departe, mişună căciulile de blană ale ultraortodocşilor, învârtindu-se de la o tarabă la alta, târguindu-se, cumpărând şi plătind. Ne ciocnim de vestoane militare, de civili de la periferie, din stradă se aud sirene, nu te speria, toţi sunt cuprinşi de un fel de grabă frenetică. Şi, dintr-odată, de undeva, parcă din toate părţile – un sunet ciudat, tânguit, ca de corn de vânătoare, acoperă tot şi, dacă te uiţi cu atenţie, desluşeşti în mulţime un omuleţ nervos, care suflă în şofar, anunţând că piaţa se închide şi va începe Sabbatul...
Te duc pe strada Hillel 18, să ascultăm muzică de jazz în „Syndrom Bar”, la ora când, în casele credincioşilor, se aprind lumânările de Sabbat şi, acoperindu-şi ochii cu mâinile, oamenii spun prima rugăciune: „Barukh atah Adonai Eloheinu, melekh ha’ olam...”

Sabbat Shalom, îţi şoptesc. Întunericul coboară violent peste noi şi ne îngenunchează.
Agenţia Reuters: O tulburare psihică rară, cunoscută sub numele „sindromul Ierusalim”, îi poate determina pe turiştii din Oraşul Sfânt să trăiască până la paroxism credinţa. Într-un articol publicat în British Journal of Psychiatry, George Katz, cercetător în cadrul Centrului de Sănătate Mintală Kfar Shaul din Ierusalim, descrie cele şapte etape ale sindromului...

Mii de pelerini au ajuns la Ierusalim pentru Sărbătoarea Paştelui
Vineri 21 martie 2008, 17:47

Mii de creştini au pornit astăzi într-un pelerinaj în Cetatea Ierusalimului. În Vinerea Mare din ajunul Paştelui Catolic, pelerinii refac Drumul Crucii, pe care se presupune că a mers şi... continuare

» Expozitie de pictura la Muzeul Israelului din Ierusalim

Pastele la Ierusalim, 820 euro Pentru ca mai sunt doar doua luni pana la Sfintele Sarbatori Pascale, agentiile de turism au intrat in priza si se intrec in oferte care mai de care mai tentante. Cei care vor sa isi aranjeze un concediu ca la carte trebuie sa se pregateasca din timp si, in functie de destinatia dorita, sa aleaga cea mai potrivita oferta. Iata cateva dintre cele mai tentante oferte.
Pelerinaj in Tara Sfanta
Nu putini sunt cei care viseaza sa-si petreaca, macar o data in viata, Sarbatorile de Paste in Tara Sfanta. In ultimii ani, agentiile ofera pachete speciale pentru aceasta destinatie. Astfel, pentru un sejur de 8 zile/7 nopti (perioada: 24 aprilie ? 1 mai) va trebui sa scoateti din buzunar 820 euro (Agentia Elysee, www.elysee.ro). In acest pret sunt incluse transportul cu avionul si cazarea la un hotel de trei sau patru stele, in regim demipensiune.
Agentia Paralela 45 (www.paralela45.ro) are in oferta un pelerinaj pe itinerariul Ierusalim - Bethleem - Pustiul Hozera - Nazaret - Cana - Tiberias - Capernaum - Akko - Haifa, la 769 euro + 180 de lei. In pret sunt incluse sapte nopti de cazare cu mic dejun, in hoteluri de trei si patru stele.

8 iulie 1099 - cucerirea Ierusalimului de catre cruciati

Razboiul sfânt pentru Mormântul Domnului
Cruciadele, cele mai mari operatiuni militare pe care le-a intreprins vreodata Occidentul medieval, au marcat un moment semnificativ al istoriei civilizatiei. Pâna in secolul al XIX-lea, cruciadele au fost analizate exclusiv sub aspectul lor religios, cu toate ca au avut cauze si efecte de natura diferita: economice, sociale, politice si demografice. Ideea centrala a ramas aceea a eliberarii Sfântului Mormânt de sub ocupatia musulmana. ”Razboiul sfânt” n-a fost o tema specifica lumii islamice.
In anul 1071, turcii seldgiucizi au atacat Siria si Imperiul bizantin. Dupa catastrofala infrângere a armatelor bizantine de la Manzikert, musulmanii au ajuns in apropierea Bosforului. Provinciile bizantine din Anatolia si din nordul Siriei au trecut in stapânirea turcilor seldgiucizi. Mii de crestini au fost luati in robie, alte mii au fost masacrate si numeroase biserici au fost profanate sau distruse. Pelerinii si refugiatii au amplificat pericolul reprezentat de Semiluna.

Apelurilepapalitatii

Erau suficiente motive pentru ca papa Grigore al VII-lea sa faca apel la principii crestini, exprimându-si intentia de a organiza o expeditie pentru eliberarea Ierusalimului, a crestinilor din Orient si pentru salvarea Imperiului bizantin. In 1074 si 1075, papa le-a scris contesei Matilda a Toscanei, ducilor de Lorena, de Savoia si de Burgundia, contilor de Toulouse si de Proventa, precum si altor nobili de mai mica importanta, cerându-le sprijinul militar.
Papa anunta ca vrea sa se aseze in fruntea armatei cruciate in aceasta operatiune militara pusa ”in slujba Sfântului Petru”, promitând ca pazitorul portilor raiului ii va recompensa cu privilegii vesnice pe toti cei care vor participa la cruciada. Cu toate ca Grigore al VII-lea afirma ca a reusit sa adune o armata de 50.000 de cavaleri, expeditia nu a mai avut loc, in principal din cauza relatiilor tensionate dintre papalitate si imperiu.
In 1095, la Conciliul de la Clermont papa Urban al II-lea a lansat apelul ca episcopii si abatii sa predice cruciada in toate mediile si clasele sociale. ”Celui care numai din evlavie, si nu pentru a câstiga faima ori bani, va lua calea Ierusalimului pentru a elibera Biserica lui Dumnezeu, sa-i fie socotita calatoria penitenta”, se afirma in Canonul al IX-lea al Conciliului de la Clermont.

Ierusalim: tinta finala

Din nou, intentia papalitatii era limpede: organizarea unei expeditii armate cu dublul scop de a-i ajuta pe crestini si a recuceri teritoriile aflate sub dominatie musulmana, dar si eliberarea Ierusalimului si a mormântului lui Hristos, locuri aflate in mâinile islamicilor din anul 638. ”Este vorba despre o operatiune militara de recucerire, menita sa sprijine cu armele crestinii din Orient si sa reia in posesie Ierusalimul, tinta finala a expeditiei care, tocmai de aceea, este asimilata unui pelerinaj si procura aceleasi binefaceri daca este intreprinsa din evlavie, iar nu din interes personal”, sustine Jean Flori, intr-un studiu dedicat Ierusalimului si cruciadelor.
Exista istorici care tind sa minimalizeze locul Ierusalimului in ideea de cruciada, sustinând ca toti cronicarii si-au scris cronicile dupa cucerirea Cetatii Sfinte, ceea ce le-a influentat puternic conceptia despre cruciada. Cruciada este vazuta, in aceasta viziune, ca fiind o operatiune de ajutorare a Imperiului bizantin, pentru recucerirea teritoriilor pierdute de curând, si nu o operatiune destinata sa elibereze Palestina sau Ierusalimul.
Cu toate acestea, este greu de acceptat ideea ca Urban al II-lea nu a indicat Ierusalimul ca tinta finala a expeditiei, din moment ce discursul sau amintea de devastarile si profanarile survenite in regiunile dintre Ierusalim si Constantinopol: biserici darâmate, altare pângarite si crestini masacrati sau supusi la tot felul de brutalitati. Papa amintea chiar de faptul ca musulmanii ar fi distrus Mormântul Domnului. In plus, doar Ierusalimul putea fi, dupa recucerire, capitala acestui pamânt sfânt, pentru ca el reprezenta trecerea de la vremurile prezente la imparatia lui Dumnezeu ce va sa vie. Ca urmare, scopurile cruciatilor trebuiau sa fie acelea de eliberare a Ierusalimului, de refacere a Sfântului Mormânt si de pedepsire a sarazinilor.
Cruciada saracilor

Prima cruciada a inceput in 1096, prin asa-numita ”cruciada a saracilor”, condusa de Petru Pustnicul si Walther cel Sarac. In drumul lor spre Ierusalim, cele doua armate, de fapt doua multimi anarhice, eterogene si vesnic infometate, au jefuit numeroase orase si sate. Alte trei ”armate”, conduse de Volkmar, Gottschalk si cavalerul brigand Emich von Leisingen si-au inaugurat cruciada masacrând populatia evreiasca din Praga, Mainz, Köln, Trier, Speyer si Worms. Cele trei bande au fost decimate de trupele regale ale Ungariei.
Din toate aceste cohorte de ”cruciati”, cam vreo 25.000 au ajuns in Imperiul bizantin, unde si-au continuat jafurile, chiar dupa ce guvernatorul le-a asigurat hrana. Imparatul Alexios Comnenul s-a grabit sa-i treaca pe malul asiatic al Bosforului. Fara sa astepte sosirea armatelor cavalerilor, acestia au luat cu asalt Niceea. Musulmanii au macelarit cea mai mare parte a acestei asa-zise armate crestine.

Cruciada cavalerilor

A doua parte a cruciadei, având ca destinatie Ierusalimul, a demarat in momentul in care, raspunzând apelului Papei Urban al II-lea, s-au format patru armate feudale, bine organizate si echipate, conduse de conti si duci de mare prestigiu. Nici una nu avea in fruntea sa un rege, pentru simplul motiv ca la data când papa predicase cruciada, imparatul Heinrich al IV-lea al Germaniei si regii Filip I al Frantei si Wilhelm al II-lea al Angliei erau excomunicati de Biserica.
Armatele cruciate au pornit in toamna anului 1096 si dupa ce au urmat drumuri diferite, s-au intâlnit in 1097 la Constantinopol. Imparatul Alexios Comnenul nu avea incredere in baronii occidentali, temându-se de un atac al acestora impotriva orasului. Bizantinul intelegea sa-i trateze ca pe niste mercenari, fara a fi dispus sa le dea ajutor militar, doar daruri, titluri, alimente si solda trupei, si cerându-le in schimb juramântul de fidelitate cuvenit unui suveran. Cruciatii urmau sa-i cedeze toate tinuturile, orasele si cetatile pe care le vor cuceri de la turci si sa le detina doar sub forme de feude imperiale, intrucât apartinusera inainte Imperiului.
Conducatorii cruciati, cu exceptia contelui de Toulouse si a lui Tancred, au depus juramântul vasalic si au fost transportati de flota bizantina in Asia Mica. Primul oras asediat si cucerit a fost Niceea, cruciatii predându-l autoritatii bizantine. Cavalerii crestinatatii si-au continuat drumul spre sud, inaintând in conditii foarte grele, prin stepa, desert, tinuturi devastate de incendii si cu fântânile otravite de turcii aflati in retragere. Pe o caldura torida, cruciatii au reusit sa cucereasca bazele militare ale turcilor din tinuturile Muntilor Taurus.
Antiohia a fost cucerita dupa un asediu de opt luni. Bohemond, cel mai viteaz cruciat, dar si cel mai egoist si mai interesat dintre acestia, a pastrat orasul ca domeniu personal, fara a continua drumul spre Ierusalim. Baudoin de Boulogne, deviind de la traseul stabilit, a cucerit Edessa, intemeind un stat propriu, care a durat o jumatate de secol. Diversiunea celor doi a pus sub semnul intrebarii obiectivul principal al cruciatilor. Doar puterea de convingere a legatului papal a facut ca armata cruciata sa-si continue drumul spre Ierusalim.

Cucerirea Ierusalimului

Ajunsi sub zidurile Ierusalimului, inainte ca musulmanii care stapâneau orasul sa trimita o puternica armata de aparare, cruciatii au inceput asediul care a tinut o luna. Ierusalimul a fost luat cu asalt dupa câteva procesiuni liturgice asemanatoare celor de la cucerirea Ierihonului de catre evreii din Biblie. In timpul asediului, Petru Pustnicul, ca altadata Moise cu ocazia luptei lui Iosua impotriva amalecitilor, a fost insarcinat cu organizarea rugaciunilor si a liturghiilor de imbunare a clerului grec si latin, menite sa câstige sprijinul Cerului. Populatia care s-a predat a fost crutata, restul masacrata, iar evreii au fost adunati intr-o sinagoga in care au fost arsi de vii. Jafurile si omorurile au durat vreme de doua saptamâni.
”Cruciatii strabateau strazile, cu spada sau pumnalul in mâna, omorând orice locuitor pe care-l intâlneau, fara sa crute nici femeile, nici copiii. Spectacolul unui asemenea numar de cadavre era insuportabil; dar masacratorii erau si mai hidosi la infatisare decât victimele lor: din talpi pâna in crestet erau acoperiti de sânge. In incinta insasi a templului erau peste 10.000 de cadavre; cifra la care trebuiau adaugate cadavrele care zaceau pe strazile orasului”, scria marele istoric al primei cruciade, Giullaume, arhiepiscop de Tir.
Acelasi cronicar sustine ca ”... dupa ce au asigurat paza orasului, baronii s-au despartit si s-au dus la locuintele lor. S-au spalat si si-au pus vesminte curate. Apoi au pornit, desculti, intr-un concert de plânsete si de gemete, prin toate locurile orasului pe care le strabatuse Hristos, sarutând urmele talpilor lui...”
”Masacrarea locuitorilor din Ierusalim, evrei si musulmani deopotriva, chiar daca nu a fost generala, cum s-a crezut, nu imbraca in mai mica masura formele unui devotament prin interdictie, imitând si el razboaiele sfinte in numele lui Dumnezeu din timpurile biblice. Cronicarii le inregistreaza fara jena, justificându-le prin faptul ca ele reprezinta pedeapsa pentru nelegiuirile morale si religioase comise de musulmani fata de crestini si de Locurile Sfinte”, afirma Jean Flori.
Asimilarea cruciadei cu razboaiele din Vechiul Testament impotriva popoarelor idolatre, care ocupau Tara Sfânta promisa poporului lui Dumnezeu, este confirmata si de consemnarea de catre cronicarii participanti la cruciada a existentei unui idol al lui Mohamed in Templu, afirmatie fara nici o legatura cu realitatea.

Victoria crestinilor

Vestea eliberarii Sfântului Mormânt a declansat, in Occident, entuziasmul religios al maselor si dorinta de glorie si de cuceriri a feudalilor. Urban al II-lea murise cu doua saptamâni inainte, fara sa se poata bucura de marele succes al cruciadei pe care o propovaduise.
Dupa o saptamâna, baronii s-au reunit sa-l aleaga pe cel care urma sa devina regele Ierusalimului. A fost ales Godefroy de Bouillon, dar acesta n-a acceptat decât titlul de protector al Sfântului Mormânt. ”Domnia” lui a durat un an, pâna la moartea sa, timp in care a respins un contraatac violent al musulmanilor fatimizi din Egipt, in urma bataliei de la Askelon. Victoria crestinilor a fost totala; Ierusalimul a ramas in mâinile cruciatilor. In acelasi timp, a extins granitele regatului spre est, intemeind principatul Galileei. La cinci ani dupa moartea lui Godefroy, fratele acestuia, Baudoin, a fost incoronat ca primul rege al Ierusalimului. In urmatoarele secole, Ierusalimul a fost recucerit de mai multe ori de musulmani si crestini. Astazi, Ierusalimul este considerat oras sfânt de cele trei mari religii monoteiste ale lumii: iudaismul, crestinismul si islamul.

Un cruciat mai ciudat

Emich din Flonheim se credea sau se pretindea a fi trimis de Dumnezeu pentru a deveni regele zilelor de apoi; potrivit profetiilor lui Pseudo-Metodiu, el trebuia sa uneasca sub autoritatea sa grecii si latinii, sa-i converteasca pe evrei si sa adune astfel in spatele sau ”tot Israelul”, evreii si pagânii convertiti, pentru a merge la Ierusalim, unde i-ar fi inapoiat lui Hristos coroana, inainte de a participa impreuna cu el la marea batalie finala impotriva fortelor raului.
Patrunsi de aceste idei, Emich si emulii sai au terorizat comunitatile evreiesti de pe Mosela, de pe Rin, Nekar si Dunare, botezându-i cu forta pe copiii evrei, punând adultii sa aleaga intre botez si moarte, dezamagiti si socati vazând ca prefera sa moara, ucigându-se intre ei intr-un holocaust voluntar, decât sa-si renege credinta.

Dupa cruciada

Dupa cucerirea Ierusalimului, cei mai multi dintre comandanti, considerând ca misiunea lor s-a incheiat, au continuat sa actioneze pe cont propriu. Altii s-au intors acasa, poate dezamagiti de faptul ca Dumnezeu nu a facut sa coboare din ceruri, o data cu Hristos, Ierusalimul ceresc pe care-l asteptau. Viata obisnuita continua sa se desfasoare in acelasi ritm pe acest pamânt al suferintelor.
Raymond de Toulouse si-a consolidat comitatul de Tripoli, devenind un aliat de nadejde al Imperiului bizantin. O vreme, a ramas chiar la Constantinopol. Bohemond a intrat in conflict cu imparatul bizantin, si a reusit sa mareasca teritoriul principatului Antiohiei. Intr-o lupta cu turcii a fost capturat si a ramas prizonier 16 ani, timp in care principatul a fost organizat de nepotul sau, Tancred. Baudoin I, un excelent soldat si om politic, si-a organizat regatul intr-un stat puternic care a polarizat in jurul sau statele cruciatilor, constituind un ansamblu de state-tampon intre musulmanii din Egipt si cei din Asia Mica.

Armatele cruciate

Prima armata cruciata, cea lotharingiana, recrutata in Lorena, Brabant si regiunea renana, a fost condusa de ducele Godefroy de Bouillon, insotit de fratele sau, Baudoin de Boulogne, primul viitor rege al Ierusalimului. A doua, sub conducerea ducelui Normandiei, Robert Courteheuse (fiul lui Wilhelm Cuceritorul) insuma contingente din nordul Frantei. A treia, formata din cavaleri provensali, care mai luptasera si in Spania contra musulmanilor, era condusa de Raymond de Saint-Giles, conte de Toulouse. In fine, cea de a patra oaste cruciata o formau cavalerii normanzi din nordul Italiei, in fruntea carora se afla contele Bohemond de Taranto, fiul faimosului Robert Guiscard, avându-l alaturi pe nepotul sau, Tancred. Normanzilor nu le era necunoscut Imperiul bizantin, deoarece il invadasera deja de doua ori.
http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=901