Sturdza[v=]

http://cultural.bzi.ro/palatul-sturdza-sanctuarul-diplomatiei-romane-28593

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/tr-darea-colonelului-sturdza

http://istoriesicultura.ro/mihail-sturdza.html

Povestea lui Vasile Sturdza

Ionita Sandu Sturdza, domn al Moldovei

Domnia lui Mihail Sturza

Alexandru Sturdza, masonul

Cazul Alexandru Sturdza

Prinţul Dimitrie Sturdza va primi titlul de Doctor Honoris Causa

Trădarea colonelului Sturdza

Pe data de 6 februarie 1917, colonelul Alexandru D. Sturdza, împreuna cu aghiotantul sau, locotenentul Constantin Wachmann, dezertau din armata româna, trecând în tabara germanilor. Aducem în atentia cititorilor revistei Historia acest episod trist din desfasurarea Primului Razboi Mondial, insistând pe marturiile unui martor ocular al evenimentului, baronul Valeriu Kapri, fost maior în Cavaleria Armatei Austro-Ungare
Îndoieli...


Fapta colonelului Sturdza a provocat consternare atât în cadrul armatei, cât si în lumea politica româneasca. Lucru normal, daca avem în vedere biografia celui în cauza.
Colonelul A.D. Sturdza era fiul lui Dimitrie Sturdza, fost lider al Partidului National Liberal, de mai multe ori prim-ministru al României, unul dintre cei mai apropiati colaboratori ai regelui Carol I. De asemenea, era ginerele cunoscutului om politic conservator P.P. Carp. Facuse studiile militare în Germania, si înca de atunci daduse dovada germanofilismului sau. Aflat în calitate de atasat militar la Berlin, Alexandru Averescu solicitase lui Sturdza niste regulamente care nu se gaseau în comert. Acesta a refuzat pe motiv ca nu ceruse voie sefilor sai germani. Înainte de razboi, A.D. Sturdza fusese numit director al Scolii de Ofiteri, pentru ca dupa începerea ostilitatilor sa-i fie încredintata comanda brigazii a 7-a mixta, care operase în muntii Vrancei.
Multi s-au îndoit la început de fapta lui Sturdza. Vintila Bratianu nu putea concepe cum poate "sa-si tradeze tara el, un om care a fost viata întreaga personificarea cinstei, a scrupulozitatii morale, el, fiul lui Mitita Sturdza - asta nu se poate, nu se poate, e o greseala, o razbunare. La gândul numai ca ar putea fi adevarat, mintea îmi sta în loc. Emil Costinescu, membru al guvernului, spunea la rândul lui: Aceste zvonuri sunt o infamie. Cunosc pe acest om de când era copil, stiu în ce principii a fost crescut, e un atentat la memoria venerabila a tatalui sau. Sa vad si tot nu voi crede". Daca mai avem în vedere si faptul ca regele Ferdinand îl decorase cu patru zile înainte de dezertare, aceste îndoieli ni se par întemeiate.
S-a dovedit însa ca informatiile erau cât se poate de adevarate, ba, mai mult, ca Sturdza îsi planuise foarte bine actiunea. În ultimul timp trupele comandate de el facusera unele miscari suspecte, de care profitasera germanii. Averescu, aflat la comanda Armatei a 2-a, a cerut Marelui Cartier General sa-l mute pe colonelul Sturdza, pe care-l caracteriza drept un înfumurat, de la comanda Brigazii a 7-a mixte. Pentru a deruta banuielile, Sturdza a aruncat vina asupra locotenentului Ciulei, care a fost condamnat la moarte si executat. Au iesit la iveala si alte fapte reprobabile ale acestui ofiter-dezertor.
I.G. Duca relateaza ca "Averescu îsi dadea acum seama si de ce cu prilejul ultimei vizite a Regelui pe front, Sturdza înaintase atât de mult cu el înspre transeele inamice. Încerca, se vede, sa-l expuie gloantelor germane sau chiar sa-l predea prizonier dusmanului. Asadar, fiul lui Dimitrie Sturdza era nu numai tradator, dar si asasin".
Cât despre aghiotantul lui Sturdza, locotentul Wachmann (fiul fostului director al Conservatorului din Bucuresti), acesta fusese banuit în trecut ca ar fi agent german. Generalul Radu Rosetti, în memoriile sale spune ca"se aflase la Cartierul General de câteva zile ca Wachmann se învârtea la cartierul rusesc si se dadusera ordine ca sa nu mai fie acolo. Si cum am vazut ca Moruzi (ofiterul de legatura cu Cartierul General, n.m.) bun si îndatoritor din fire, sovaia, imediat ce am sosit a doua zi la Peris i-am trimis un ordin telegrafic, semnat de Iliescu sau de Rascanu, ca sa trimita pe Wachmann imediat la unitatea sa. Este lucru stiut ca, ulterior, Wachmann, ajuns prin nu stiu ce minune adjutant al colonelului Sturdza, a dezertat odata cu acesta".


Un plan scrupulos de trecere la inamicul german


Asadar, în seara zilei de 6 februarie 1917, Sturdza, mutat de la divizia 8 la divizia 10, soseste în sectorul diviziei pe care o comandase, sub pretextul ca doreste sa-si ia ramas bun de la fostii camarazi. Aici, la piciorul dealului Voloscani, cei doi, Sturdza si Wachmann, trec peste liniile transeelor si retelelor, la inamic.

Trecut în tabara germana, colonelul încearca sa-si explice si sa-si motiveze fapta, în fata ofiterului Kapri, cel care îl întâmpinase la Putna:"Patria mea, România, este pierduta: o parte a tarii este ocupata de Germani, iar alta de Rusi. Modul cum Rusii se poarta în Moldova este neînchipuit de îngrozitor. Ei nu sunt aliati, ci niste adevarati dusmani. Prada tara, necinstesc femeile si fetele, omoara copiii si nu ne dau nici o mâna de ajutor. Cu ofiterii nostri se poarta foarte rau si dispun de avutul nostru ca si când ar fi al lor.



Adjutantul meu poate sa va vorbeasca de o lovitura de picior, pe care a primit-o zilele acestea de la un colonel rus în tren. Acum câteva zile a fost împuscat un ofiter român la Manastirea Casin, pentru motivul unei neîntelegeri la distributia zaharului pentru trupa.



Vazând toate acestea, precum si prapastia în care este gata sa cada biata si scumpa mea patrie, m-am hotarât la o actiune. Dincolo, la noi, am pregatit totul si m-am sfatuit cu camaradul meu, colonelul Crainiceanu, pentru o întâlnire în ziua de 10 februarie 1917, între orele 10 si 11 dimineata, unde urmeaza sa-i dau raspunsul, daca planul actiunei mele va fi aprobat aici".


Salvarea tarii de rusi


Primit de superiorul lui Kapri, generalul Ruiz, Sturdza îsi expune planul si anume acela "de a atrage restul armatei române aici si de a organiza împreuna cu ea si cu prizonierii români, care se afla în numar mare la Germani si Austriaci în taberile lor, un corp de voluntari, care, sub comanda mea, sa lupte pe lânga armata germana spre a goni din Moldova armata rusa, salvându-si astfel tara".
Au urmat alte discutii cu ofiteri superiori germani - colonelul Waldau, generalul von Gerok - pe care Sturdza a încercat sa-i convinga de viabilitatea planului sau. Acestia si-au informat la rândul lor superiorii. De la Cartierul General Austriac de la Baden vine recomandarea ca Sturdza"cunoscut ca prietenul puterilor centrale, trebuie bine tratat, nu ca prizonier" si sunt solicitate rapoarte amanuntite despre intentiile si actiunile dezertorului. Alte telegrame asemanatoare sunt trimise de arhiducele Iosif - comandantului frontului din Transilvania, de generalii Hindenburg si Ludendorff si de contele Czernin.
Pentru început, Sturdza a redactat un manifest, care urma sa fie împrastiat printre ostasii români, spre a-i determina sa treaca în tabara germana, iar Wachmann si-a luat însarcinarea de a se ocupa de tiparirea acestuia în 15.000 de exemplare. O parte a manifestelor urma sa fie împrastiata în Moldova din avioane, iar alta trebuia sa se încredinteze colonelului Crainiceanu, ce urma sa le împarta trupelor de pe frontul român.
Între Sturdza si Crainiceanu detaliile operatiunii erau deja stabilite, începând cu distribuirea manifestelor, distrugerea legaturilor telefonice din spatele frontului, arestarea ofiterilor straini ce se gaseau atasati pe lânga Crainiceanu si culminând cu trecerea trupelor comandate de acesta - circa 2.000 de oameni - la germani, în muntii Vrancei.
Comandantii germani au crezut în planul expus de Sturdza, din moment ce s-a stabilit ca, în momentul în care se va produce trecerea, românilor sa le fie lasate armele, însa fara munitie si grenade. De asemenea, s-au dat dispozitii pentru asigurarea hranei, în acest scop taindu-se câteva sute de oi si boi, stabilindu-se si locul în care vor fi cantonate trupele române.


Complotul esueaza


Pe 10 februarie 1917, a avut loc întâlnirea dintre Sturdza si Crainiceanu pe dealul Cirlan, când au fost înmânate manifestele. Numai ca evenimentele ulterioare nu s-au petrecut dupa cum preconizasera complotistii. Din relatarea lui Valeriu Kapri, reiese ca românii au stiut de planurile celor doi. "La câtiva ani dupa acest episod, am avut ocaziunea sa vorbesc cu un ofiter din armata româna, care pe timpul si chiar în ziua întâlnirii ambilor colonei, era postat pe dealul Cirlan, ca observator de artilerie si mi-a spus urmatoarele: Noi am stiut ca colonelul Sturdza a trecut dincolo la Germani, caci s-a gasit ordonanta sa personala mort, fiind împuscat în regiunea Voloscani, si din buletinul zilnic al colonelului Sturdza, care s-a gasit în bagajul sau si care era purtat de ordonanta sa, am aflat noi ca între coloneii Sturdza si Crainiceanu se petrec fapte si întâlniri ce dadeau de banuit, asa ca din momentul când colonelul Sturdza a trecut la Germani, sefii nostri au început a urmari si observa atitudinea Colonelului Crainiceanu... Deci când în ziua de 10 februarie, ora 12, Crainiceanu se înapoia din sectorul inamicului, a fost suspectat, si atunci un Locotenent român i-a pus întrebarea: de unde veniti, Domnule Colonel?



Colonelul Crainiceanu nu i-a dat nici un raspuns, tratându-l cu indiferenta. Atunci, Locotenentul l-a rugat sa-l urmeze la Brigada, unde a fost arestat, gasindu-se la el manifestele Colonelului Sturdzať".
De partea cealalta a liniilor, asteptarea se transforma în dezamagire. Nici macar un soldat român nu a trecut în tabara germana! Colonelul Sturdza realizeaza ca planul sau a esuat asa ca încearca sa puna în aplicare varianta de rezerva: organizarea unui corp de voluntari din rândul prizonierilor aflati în taberele austriece si germane. Numai ca si acest plan s-a dovedit a fi de nerealizat. Din cei 180 de prizonieri pusi la dispozitia lui Sturdza, doar 22 s-au oferit ca voluntari pentru a raspândi manifeste în rândul trupelor române, iar dintre acestia, majoritatea a preferat sa predea manifestele comandantilor români, dupa ce au trecut liniile, fiind ulterior decorati pentru fapta lor.


Încercarea de a-l captura pe tradator printr-un viclesug


Din relatarile lui Kapri reiese ca românii au încercat sa-l captureze pe Sturzda printr-un viclesug. Un grup de ofiteri, în frunte cu capitanul Balaita l-au informat pe dezertor ca sunt gata sa-l urmeze, dar cu conditia sa vina personal sa le vorbeasca, pentru a-i convinge: "Ma gasesc cu ofiterii din aceste sectoare si trebuie sa avem cu dvs. imediat o convorbire. Trebuie sa hotarâm despre toate detaliile. Dvs. sa ne explicati modul de urmat si consecintele lor.



Neîncrederea aci n-are nici un rost. Mai târziu va fi o încredere si mai mare, caci numai Dvs., D-le Colonel, cunoasteti tot frontul nostru, altii s-au multumit sa-l studieze pe harta; daca Dvs. îi veti convinge în modul cum v-am spus mai sus, actiunea Dvs. are sa mearga repede. În 24 de ore va veni cu noi si frontul de la Oituz si acel de la Focsani si-n doua zile se va vedea efectul pâna la Siret. Aveti o uniforma româna acolo? Aveti nevoie sa va trimit eu una?"scria Balaita într-una din depesele sale . Din fericire pentru el, colonelul Sturdza n-a cazut în capcana întinsa de români, dar deceptionat si rusinat, a plecat de pe linia frontului.


Judecarea si condamnarea dezertorilor


Pe 26 februarie 1917, Consiliul de Razboi al Armatei a 2-a i-a declarat pe Sturdza si Wachmann vinovati de dezertare la inamic si tradare si i-a condamnat în contumacie la moarte si degradare militara. Totodata, averea lor a fost confiscata, lui Sturdza fiindu-i imputate daune catre stat, în valoare de 10.000 de lei.
În privinta lui Constantin Crainiceanu trebuie spus ca initial a fost condamnat la 15 ani de munca silnica. Prin aceasta hotarâre, Consiliul de Razboi urmarise sa faca o favoare tatalui acuzatului, generalul Grigore Crainiceanu si unchiului acestuia, nimeni altul decât generalul Prezan (Constantin Crainiceanu era fiul surorii sale). Prezan a casat sentinta initiala, l-a trimis din nou la judecata si a semnat sentinta de condamnare la moarte. Aceasta a fost pusa în aplicare chiar în vinerea Pastelui, de un pluton de soldati din propriul regiment, în fata unitatii pe care o comandase colonelul Crainiceanu.
În ceea ce-l priveste pe Sturdza, destinul sau a fost destul de tragic. Refugiat în Germania, a lucrat ca functionar la o banca, încercând mai târziu sa fie primit în garzile ardelene, pentru a se reabilita. I s-a raspuns însa ca, pe pamântul tarii si sub steag românesc, nu e loc pentru tradatori.
Dupa razboi, informatiile despre A.D. Sturdza sunt confuze. S-a spus ca se afla ba în Elvetia, ba în Germania, ba s-ar ocupa de conducerea unui cazino la Danzig, ba chiar ca s-ar fi sinucis. Cert este ca, dupa ce planurile sale au dat gres, a plecat la Bucuresti sa-l vada pe socrul sau, marele om de stat Petre P. Carp. Acesta însa nu l-a primit si i-a interzis sa-i mai treaca pragul casei. Si daca n-a putut obtine iertarea socrului sau, un germanofil convins, cum ar fi putut sa fie iertat de tara pe care a tradat-o într-un moment critic al istoriei sale?



CHEMARE!


Eu, Colonelul D.Surdza, cu care v-ati luptat cot la cot, va trimit urmatoarea vorba:
În fruntea voastra vreau sa fac o ostire noua, bine înzestrata cu masinile razboiului si bine condusa de sefi inimosi. Cu ea vreau sa scapam ceea ce s-a perdut, sa alungam din tara pe jefuitorul rus si sa facem ca mai repede sa ne reîntoarcem la vetrele noastre. Ne vor ajuta la aceasta cei doua sute de mii de prizonieri Români, pe care îi voiu scapa.
Repede trebuie sa va hotarâti, caci iata cum stam acum:
Tara noastra si ostirea a ratacit sub conducerea nepriceputa a unor capete slabe: doua treimi din tinutul ei s-au pierdut. Cealalta treime este pradata de Rusi; ei îsi bat joc de ofiterii si de soldatii nostri si de sarmanii locuitori; ei necinstesc nepedepsiti femeile noastre; ei ne rapesc ultimele vite pe cari le avem si ne-au împiedecat sa ne lucram pamântul. Averea tarei s-a risipit si înstrainat; daca nu ne hotarâm de pe acum, vom muri de foame, cu copii si nepoti. Ni se pregateste pribegia, în strainatatea neagra: este vorba ca armata noastra sa treaca Prutul, ca guvernul sa fuga rusinos la Cherson în Rusia, iar celor bogati sa li se înlesneasca asezarea în orase departate rusesti, robite de legi asupritoare.
Ati fost amagiti de cei mari prin cuvinte înselatoare despre un ideal national; ati vazut, cum acest ideal s-a prabusit din cauza usurintei si ticalosiei lor. Treziti-va si nu mai credeti minciunele ce vi se spun. Victoria Rusilor nu ne poate scapa, caci ea nu poate fi. Dispretuiti pe acei, cari se încapatâneaza a lega soarta voastra de armate streine, cari nicaieri nu reusesc sa fie învingatoare. Mai bine sa mergem cu cei putini, dar vrednici, cinstiti si tari.
Lepadati-va de acei ce v-au înselat amar. Ati jurat credinta Tarei Românesti, iar nu unor netrebnici care va conduc la pieire.
Daca aveti încredere în bratul vostru, în mintea si sfatul meu, veniti îndata la mine. Va astept în muntii Vrancei. Veti capata semne de la mine. Voiu elibera pe prizonierii nostri. Totul este pregatit. Cu ei vom forma o oaste noua si, cu ajutorul lui Dumnezeu, vitejeasca, cu care vom recuceri ce s-a perdut, vom reîntregi ce s-a stricat si vom da afara pentru totdeauna pe netrebnicii cari ne-au adus în starea de azi.
Treceti fara întârziere cu arme cu tot spre mine.
Sa scapam România. Dumnezeu va binecuvânta fapta noastra.
Colonelul Alexandru D. Sturdza




Ordinul Generalului Grigorescu
Soldati!



O parte din voi sta de aproape 6 luni sub ordinele mele, o alta parte de un timp mai scurt; totusi fiecare din voi v-ati convins ca am luat parte împreuna cu voi si la bucuriile voastre, cât si la zilele voastre grele si pline de griji, si ca întotdeauna v-am spus adevarul.
Ati fost deprinsi prin ordinele zilnice ce vi le-am dat si care le-am adus la cunostinta voastra, ca lumea-ntreaga a admirat capacitatea voastra si ati fost deprinsi a auzi de la mine numai stiri bune si îmbucuratoare.
Astazi însa trebue cu sufletul îndurerat sa va spun despre o fapta murdara, care a fost comisa de catre unul care pâna-n ziua de 24 ianuarie a stat în mijlocul vostru, lipsit de rusine, si care, sub frumoasa uniforma româneasca, a ascuns un suflet strain si murdar.
E vorba de un tradator, de fostul Colonel A.D. Sturdza.
Nascut si crescut pe pamântul românesc, cu avere, renume si îmbogatit prin sudoarea muncei voastre, a gasit de cale, tocmai acum, când scumpa noastra tara se afla în pericol, sa calce juramântul dat Regelui, drapelului si patriei si sa treaca în rândurile inamicului.
Fapta fostului Colonel Sturdza este o crima, comisa de un om fara minte, de un nebun. Acest criminal însa, nu se multumeste numai de a trece în rândurile inamicului; el cauta sa mareasca crima, din momentul ce ameninta scumpa noastra tara si ne pune viata în pericol.
El nu se multumeste sa se vânda, nu se multumeste sa tradeze planul nostru de razboi inamicului, ci intentioneaza ceva mai mult: voeste, din soldatii nostri ce se gasesc prizonieri la inamic si din dezertori, sa formeze o noua armata si cu aceasta sa lupte contra voastra si astfel sa stropeasca cu sângele fratesc pamântul nostru românesc.
Voeste din lupta frateasca sa aduca inamicului victorie. Victorie pentru Germani, pentru Unguri, pentru Bulgari si pentru Turci, inamicii nostri de astazi, inamici de secoli.
În ratacirea lui, fostul Colonel Sturdza cauta pe pamântul nostru si prin manifeste aruncate din aeroplane, sa va sfatuiasca sa-l urmati; el vrea sa va miste la asemenea pas, sa faceti la fel cu el acest miselesc fapt, cu credinta ca, cu cât mai multi îl vor face, cu atât mai bine pentru el.
El va chiama ca sa luptati alaturi de inamic si va fagadueste cerul si pamântul.
Bravi soldati! Nu va lasati amagiti de vorbele unui criminal si tradator de tara. Nu uitati ca ati jurat credinta Majestatei Sale, Regelui, tarei si drapelului.
Fiti si ramâneti credinciosi juramântului vostru! (...)
Comandantul Corp. 4 Armata, general Grigorescu

Sturdzeştii, generaţia următoare


Doi băieţei gemeni, Mihail Dimitrie Ştefan Eugeniu şi Gavril Calinic Ştefan Alexandru Sturdza, fiii prinţului Ştefan Dimitrie Sturdza şi nepoţii prinţului Dimitrie Sturdza, au devenit de sâmbătă după-amiază creştini, după ce au primit sfântul botez la Biserica Barboi-Sturdza din Iaşi.

Florin Platon Un diplomat şi un intelectual (aproape) uitat: Alexandru Sturza (Stella Ghervas, Réinventer la tradition. Alexandre Stourdza et l’Europe de la Sainte-Alliance)


Născut la Iaşi, în 1791, stins din viaţă în 1854, Alexandru Sturza face parte din marea familie boierească şi domnească a Sturzeştilor, care a dat Moldovei şi, mai apoi, României, cîţiva domni şi – direct sau prin înrudire – mai mulţi oameni politici remarcabili. Dintre toţi, Alexandru (coborîtor, prin mamă, din neamul de fanarioţi al boierilor Moruzi), este astăzi printre cei mai puţin cunoscuţi. Motivele sînt două. Mai întîi, pentru că, la cîteva luni după naştere, în cursul anului 1792, familia i s-a strămutat definitiv în Rusia, urmînd astfel tendinţa unor boieri autohtoni de a emigra, din motive politice, în Imperiul ţarilor, unde au făcut carieră, ieşind din mica lume a înaintaşilor şi, pentru o vreme, a lor înşişi. După o şedere temporară la St.-Petersburg, Scarlat Sturza (tatăl), Sultana Moruzi (mama) şi cei cinci copii ai lor s-au stabilit definitiv în împrejurimile Moghilevului, pe un domeniu primit de la autorităţile imperiale în compensaţia bunurilor pierdute dincolo de Prut, în urma ultimului război ruso-turc, încheiat în 1792. Mai trebuie adăugat că expatrierea Sturzeştilor fusese determinată de simpatiile politice „nesănătoase” ale capului familiei: în timpul conflictului recent încheiat, Scarlat Sturza ţinuse partea ruşilor (cum făceau, în epocă, mai toţi boierii moldoveni), iar sultanul nu-i iertase acest lucru. Deşi pierduseră aproape tot ce avuseseră în Moldova, Sturzeştii nu au nimerit, în noua lor patrie, prea rău. Scarlat a primit din partea Ecaterinei a II-a titlul de consilier de stat, pămînturi în Bielorusia şi – fapt interesant – demnitatea de guvernator al „Basarabiei”, imediat după anexarea jumătăţii dintre Prut şi Nistru a Moldovei, în 1812, o funcţie pe care nu a păstrat-o, ce-i drept, decît mai puţin de un an, destul, însă, pentru a împiedica introducerea aici a şerbiei şi a impune scutirea ţăranilor de slujba la oaste. S-a stins din viaţă în 1816, dar serviciile aduse, pînă atunci, ţarismului au fost, probabil, îndeajuns de importante pentru a-i proba fidelitatea şi a-i deschide fiului o carieră importantă, în aceeaşi administraţie, cu mult peste ceea ce putuse spera (şi întrezări) familia în momentul în care se stabilise în Imperiu.

Crescut şi educat în patria sa de adopţie, Alexandru Sturza a ajuns, în mod firesc, să aparţină culturii şi spiritualităţii ruse, de la care a preluat cîteva trăsături asupra cărora voi reveni imediat. Este, cum spuneam, unul din motivele pentru care cel de-al cincilea vlăstar al acestei ramuri a Sturzeştilor nu se bucură, astăzi, în istorio­grafia română decît de un interes colateral. Excelenta biografie pe care i-o dedică Stella Ghervas (din care am cules informaţiile de mai sus şi cele care urmează) ne readuce în atenţie figura acestui personaj deosebit, care, deşi despărţit pentru totdeauna de patria neamului său, avea să reintre în istoria ei în circumstanţe şi cu urmări nu din cele mai banale, cum se va vedea. Remarcam mai înainte că există şi un al doilea motiv al ignorării lui Alexandru Sturza de către istoriografia română mai nouă (cu excepţia, totuşi, a lui Andrei Pippidi, care i-a dedicat, nu cu mult timp în urmă, un studiu complementar unor informaţii transmise, la vremea lor, de Gh. Bezviconi şi Emmanuel Haivas, pe care Stella Ghervas îi citează). Acest motiv ţine de filosofia politică a celui despre care scrie autoarea. Diplomat abil şi intelectual rafinat, Alexandru Sturza a făcut parte din galeria – deloc săracă în prima jumătate a secolului al XIX-lea – a teoreticienilor contrarevoluţiei, fiind afin cu Joseph de Maistre, Louis de Bonald şi mulţi alţii. Documentul publicat de consilierul de stat de origine română (căci, aidoma părintelui său, Sturza a reuşit să ocupe, şi el, acest post, ceea ce îl asimila mediilor guvernamentale ruse), intitulat Mémoire sur l’état actuel de l’Allemagne (1818) este, din acest unghi, cum nu se poate mai revelator: sortit să rămînă secret, divulgarea lui (în circumstanţe neclare) a declanşat un mare scandal, „dezvăluind – scrie autoarea – opiniei publice occidentale voinţa Rusiei şi a Sfintei-Alianţe de a combate liberalismul din universităţile germane, pentru a impune întregii Europe un soi de regenerare creştină şi conservatoare” (p. 17). Căci – am uitat să notez – conservatorismul sau, mai „tare”, dar mai precis spus, spiritul reacţionar al lui Alexandru Sturza se amesteca, după un „model al locului” întîlnit şi la alţi intelectuali ruşi din veacul al XIX-lea, cu o puternică spiritualitate ortodoxă şi slavofilă, hrănită de himera (aşa cum ne apare nouă astăzi) unei unităţi religioase a întregului Răsărit sub egidaortodoxismului, concepută de demnitarul moldo-rus ca unica piedică în calea – şi aici îi dau din nou cuvîntul autoarei – „presiunilor dizolvante ale modernităţii Luminilor. Opus oricărei forme de laicitate – continuă Stella Ghervas – [Alexandru Sturza] încarnează o varietate de gînditori conservatori şi contrarevoluţionari ...bine reprezentată în epoca respectivă” (p. 535). Mai puţin cunoscut decît intelectualii apuseni de aceeaşi factură, Sturza a rămas, aşadar, în conul de umbră proiectat asupra gîndirii teologico-politice ruse de evenimentele din „veacul naţionalităţilor”, ceea ce explică – cum am spus şi repetat – slabul ecou istoriografic al vieţii şi operei sale.

Or, dacă acest dezinteres ar fi continuat, imaginea noastră despre fragmentul de trecut căruia i-a aparţinut personajul în cauză ar fi rămas – nu ezit să o spun – infinit mai săracă. Alexandru Sturza a fost – lucrul reiese cît se poate de clar din cartea Stellei Ghervas – un om neobişnuit. Mai întîi, prin carieră. Secretar al ministrului Afacerilor străine, contele Ioan Capodistria (legat, cum se ştie de insurecţia greacă din 1821), apoi – cum am menţionat deja – consilier de stat, Sturza a fost „prins”, ca diplomat, în toate evenimentele majore care au marcat istoria Europei post-napoleoniene, începînd chiar cu momentele constituirii Sfintei-Alianţe, la redactarea tratatului fondator al căreia a fost intim asociat. La acest capitol se mai cuvine adăugat faptul că Alexandru Sturza pare a fi jucat chiar rolul unui ideolog, aşa-zicînd, de sprijin: prezenţa lui în imediata proximitate a celor care au luat decizia constituirii Alianţei şi au dus proiectul la bun sfîrşit a întărit, în aceste cercuri politice, influenţa exercitată de mediile mistice germano-ruse, aflate, cum se ştie, la temelia spirituală şi intelectuală a Sfintei-Alianţe. Apropierea lui Sturza de Franz von Baader, un „adevărat părinte spiritual” al acestei organizaţii, o dovedeşte foarte clar, după cum acelaşi lucru îl indică şi înrîurirea exercitată asupra tînărului aristocrat româno-rus şi de alţi mistici (pre-)romantici, precum (o citez încă o dată pe dna Ghervas), Saint-Martin şi Jung-Stilling.

Tot ca diplomat al ţarului, Alexandru Sturza a făcut mai multe călătorii în Balcani, în anii cruciali ai războaielor na­poleoniene (1812-1813) şi în 1828-1829, jucînd, prin propunerile făcute, un rol şi în elaborarea Regulamentelor Organice din 1831-1832 (se pare că Sturza spera ca, în acest fel, cele două Principate să fie făcute să intre în marea familie a popoarelor ortodoxe, la a cărei constituire visa). Tînărul vlăstar al boierimii moldovene a sprijinit cu ardoare şi mişcarea de eliberare a grecilor, fiind – în spiritul vremii – un filoelenist convins, dar, desigur, nu din simpatie pentru afirmarea naţională a grecilor, ci din acelaşi motiv al pan-ortodoxismului: ridicarea antiotomană a acestei naţiuni îi apărea lui Sturza ca un prim pas pe drumul constituirii unei mari lumi ortodoxe sud-est europene şi balcanice, capabilă, prin revigorarea tradiţiei culturale şi politice bizantine (sub egida Rusiei, desigur), să fie o pavăză în calea tăvălugului asimilant al culturii apusene. Cu acest scop, Sturza a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a înăbuşi orice simptom de liberalizare apărut în spaţiul politic european controlat de Rusia prin Sfînta-Alianţă (am citat mai sus scandalul stîrnit de memoriul din 1818, care preconiza combaterea liberalismului din universităţile germane). După încheierea carierei de diplomat (în anii ’20 ai veacului al XIX-lea), ca urmare a dezamăgirii provocată de neconcretizarea proiectului său postbizantin (lipsit, de la un moment dat înainte, de sprijinul politicii ţariste), Alexandru Sturza şi-a continuat prin scris lupta de partizan al reacţiunii, lăsînd posterităţii un mare număr de scrieri diverse (memorii de călătorie, corespondenţă ş. a. m. d.), al căror numitor comun este, invariabil, acelaşi: necesitatea de a rezista presiunii decadente şi destructurante a civilizaţiei occidentale, prin „reinventarea”, într-un sens deopotrivă spiritual şi politic, a tradiţiei (ortodoxe a) spaţiului răsăritean. Prin acest demers, Alexandru Sturza îmi pare a fi cel dintîi opozant al ceea ce numim astăzi „globalizare”, numită atunci, la scara continentului, europenizare, într-o vreme în care „mersul istoriei” şi sensul aspiraţiilor colective – şi chiar al socie­tăţii politice ruse, însăşi – erau cu totul altele, mai exact invers decît le-ar fi dorit diplomatul şi intelectualul româno-rus. Cu toate acestea, Alexandru Sturza nu rămîne mai puţin interesant. Biografia lui întregeşte în chip fericit imaginea unei epoci care – iată – este încă departe de a-şi fi dezvăluit toate aspectele, mai ales din acest unghi, al subiectivităţii. Este meritul frumoasei şi eruditei cărţi a Stellei Ghervas de a ne fi oferit prilejul de a constata, încă o dată, acest lucru.

Principesa Margareta Sturdza a încetat din viaţă la Paris

Marina Sturdza - Destinul unei femei puternice:Caritate, Jurnalism, Moda
Cred ca nu am mai cunoscut pana acum o femeie atat de puternica si, in acelasi timp, atat de delicata. Marina Sturdza se trage din fanarioti si domnii Moldovei si poate ca acest melanj genetic o face atat de speciala. Poate ca de la stramosi i se trage determinarea de a duce la capat fiecare lucru, oricat de greu ar fi, grija pentru binele altora si simtul deosebit pentru estetic.More

Elena VULCĂNESCU – Valeria Micle Sturdza

Prinţul Sturdza nu poate scoate spionii din casa bunicilor

Familia Sturdza a pierdut procesul cu SIE

Curtea de Apel Bucuresti a dat, ieri, cistig de cauza Serviciului de Informatii Externe in procesul prin care familia Sturdza a revendicat un imobil ocupat de aceasta institutie. Hotarirea este atacabila cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie. La inceputul lunii trecute, un complet de doi judecatori ai Curtii de Apel Bucuresti trebuia sa ia o decizie in procesul de revendicare intentat de familia Sturdza, insa cei doi magistrati nu au ajuns la un consens. In aceasta situatie, s-a format un complet de divergenta, celor doi ju ...

FAMILIA STURDZA VREA DOUA CARTIERE DIN CONSTANTA Scandalul...

Familia Sturdza, in proces cu statul Urmasii nobililor vor solicita la Curtea Europeana a Drepturilor Omului despagubiri de 65 de milioane de euro pentru neretrocedarea unui teren de 65 de hectare aflat in Constanta.

Boier Serban Sturdza revendica Institutul de Arheologie din Iasi

Petre Serban Sturdza, unul dintre mostenitorii familiei de boieri Scully Logothety, cere justitiei sa i se restituie in natura cladirea Institutului de Arheologie din Iasi al Academiei Romane, situata pe Bulevardul Lascar Catargi, la numarul 18. El a dat in judecatata atat municipalitatea, cat si Academia Romana. In plangerea adresata Tribunalului Iasi, Petre Serban Sturdza arata: "Printr-o notificare, am solicitat Primariei restituirea in natura a cladirii care a apartinut Esmeraldei si lui Eduard Scully Logothety, transmisa catre mine prin dezbaterea succesiunii defunctilor.

In urma incheierii actelor de partaj autentificate in 1939, la Tribunalul Iasi, imobilul respectiv a intrat in proprietatea Margaretei Herescu, a lui Serban Sturdza, a Getei Iarca si a lui Enric Scully, partea acestuia din urma revenind Epitropiei "Sf.
Spiridon". Casa a fost preluata apoi in mod abuziv de statutul roman printr-un decret din anul 1950. Nationalizarea s-a facut pe numele unuia dintre proprietari, desi era in proprietatea mai multor persoane. Eu mi-am pastrat calitatea de proprietar pe care o aveam la data preluarii imobilului, dar parata (Academia Romana - n. n.) nu ne-a dat pana acum nici un raspuns".

"Parata" nici nu putea sa dea un raspuns, intrucat, spune acad. Viorel Barbu, presedintele filialei Iasi a Academiei Romane: "Nu avem puterea de a decide asupra restituirii cladirii respective". Cu atat mai mult cu cat exista si alti solicitanti care pretind ca imobilul li se cuvine. Printre ei se numara, de pilda, reprezentantii familiei boieresti Iarca, care nu sunt insa parti semnatare in actul de tranzitie si partaj din 1939.

La randul lor, sefii municipalitatii iesene ne-au declarat ca "din 1949, ca proprietar al cladirii in care functioneaza Institutul de Arheologie figureaza doar Epitropia Sf. Spiridon". constantin.coroiu@gandul.info

La Iasi,
Nunta printului Sturdza a reunit personalitati din intreaga lume Nobilime autohtona si straina, personalitati marcante ale vietii culturale, politice si sportive s-au adunat la finele saptamanii trecute la Iasi, pentru a lua parte la cel mai important eveniment monden al anului: nunta cuplului Stefan Dimitrie Ferdinand Sturdza, fiul principelului Dimitrie Sturdza, si aleasa inimii sale, Nina Irina Tandarica.
Ceremonia religioasa a avut loc la Palatul Culturii din Iasi si a fost oficiata de Mitropolitul Moldovei si Sucevei. Evenimentul a inceput insa cu o zi inainte, cand cei peste 200 de invitati, veniti cu avioane particulare si limuzine de lux, au fost poftiti in localul “Ciuperca”, situat pe malul lacului Ciric, la ospatul si distractia moldoveneasca. Masa domneasca a fost completata de un magnific foc de artificii. Pentru a putea trece de fortele de ordine, nuntasii au fost nevoiti sa se legitimeze cu banderole multicolore prinse la incheietura mainii drepte.
Momentul culminant s-a desfasurat in Sala Voievozilor din Palatul Culturii, acolo unde, special pentru acest eveniment, a fost creata de doi artisti plastici o catapeteasma.
Ceremonia a fost oficiata de IPS Daniel, mitropolitul Moldovei si Bucovinei, si de un sobor de preoti. Apoi, pana in zorii zilei, invitatii au dantuit pe acordurile muzicii Sofiei Vicoveanca si ale lui Alexandru Botgros.
La petrecerea de la Ciric, socrii au ales un meniu traditional moldovenesc, cu sarmale, poale-n brau, bors cu perisoare, friptura din vanat si nelipsitul vin din podgoriile dulci ale Iasiului. La petrecerea din noaptea nuntii, bufetul suedez a numarat peste 51 de feluri de mancare. Printre icrele negre, opt tipuri de branzeturi si tot atatea specialitati din carne, vedeta a fost un cerb intreg, impanat. Tortul a fost adus de la Bucuresti, in timp ce sampania Ruinard (una dintre cele mai cunoscute din Franta, o singura sticla costand peste cinci milioane de lei) a fost facuta cadou de patronii viilor franceze.
Socrii si nasii au fost cei care au tinut mortis ca nunta sa se desfasoare in celebrul Palat al Culturii din Iasi. Pentru aceasta au obtinut acordul special al ministrului Razvan Theodorescu si au oferit peste un miliard de lei pentru renovarea partiala a holului de la intrare si a unor portiuni din Sala Mare. In ziua nuntii, pentru ca atmosfera sa fie cat mai placuta, CET Iasi a dat drumul la caldura ca sa dezmorteasca salile reci ale palatului. “Noi am ales Sala Voievozilor din Palatul Culturii pentru ca este un simbol al Moldovei si al Romaniei”, a declarat printul Sturdza. “Cred ca nu a fost o intalnire intre doua lumi, a nobililor europeni si lumea Romaniei de azi, complet diferita, ci o intalnire simpla intre mai multe persoane din lumea europeana”, a conchis Sturdza.
Spre dimineata, mirii sau retras la castelul din Popesti, aflat la 30 de kilometri de Iasi, unde isi vor petrece luna de miere.
Printul Stefan Dimitrie Ferdinand Sturdza a terminat Facultatea de Economie din Elvetia si este licentiat in informatica in Statele Unite. Nina-Irina Tandaricã nu provine din familii regale, este licentiata in Economie si lucreaza la una dintre cele mai importante banci elvetiene. Cei doi se cunosc de 12 ani, dar dragostea a aparut in urma cu trei ani. De atunci sunt impreunã. Si anul acesta au hotarat sa-si uneasca destinele in fata Domnului in capitala Moldovei.
(Dragos CRISTEA)
http://www.actualitatea-romaneasca.ro/index.php?_init=art.view&art_key=2244&cat_load=SOCIAL&archive=yes

Daria sau "Iubire ca în filme"?
Este întrebarea care mă macină după două săptămani de vizionare a celor două telenovele 100% romaneşti de la Acasă TV. De departe, "Iubire ca în filme" a avut un plus de promovare, fiind anunţată ca cea mai spectaculoasă telenovelă din Romania. Oare? În ciuda desfăşurării de forţe, impresionantă ce-i drept - doar costumele au costat cateva sute de mii de euro -, "Iubire ca în filme" suferă, nefiind nici pe departe mai bună decat "Lacrimi de iubire" sau "Numai iubirea".

În primul rând, povestea este trasă de păr chiar de la început. Nu-mi imaginez cum o fi să vii acasă şi să te trezeşti cu o femeie abia ieşită din duş, care-ţi spune că s-a instalat în casa ta cu ajutorul menajerei? Trăim în România, ce dracu´. Trecând peste "ficţiune", urmează cuplul Adela Popescu - Dan Bordeianu, aflat pentru al treilea sezon consecutiv împreună pe micile ecrane. Cei doi par obosiţi, mediatic vorbind, fiind scoşi în faţă într-un mod excesiv.

Fata bună care... minte

Ei se iubesc şi pe platouri, şi în afara lor, Adela mai şi cântă, beneficiind de toate avantajele oferite de munca în trust (promovare masivă) şi, de parcă n-ar fi fost de ajuns, mai nou şi dansează, ea interpretând rolul Ioanei - o fată care dansează într-un bar pentru a plăti studiile surorii sale. De la început, ea minte în relaţia cu Ştefan (Bordeianu), dându-se psiholog, chestie care mă calcă pe nervi. O fi ea personaj pozitiv, dar construcţia acestuia pe minciună este penibilă de-a dreptul. Cât despre dans, n-are niciun sens să comentez, sincroanele domniţelor fiind total aiurea. În plus, încrengătura de relaţii cu Bobby Parai (de unde scoateţi numele astea?), Zuzu etc... la care se adaugă povestea fetelor de la pension, mă face să cred că "Iubire ca în filme" este departe de ceea ce s-a dorit iniţial sau, mă rog, de ceea ce s-a anunţat. Bomboana de pe tort ar fi apariţia lui Ştefan în postură de peşte (proxenet), un semn în acest sens fiind dat deja. Ca o concluzie, miza pusă asupra personajelor tinere nu este o carte câştigătoare.

Acelaşi Cotimanis

Nu acelaşi lucru se poate spune despre "Daria, iubirea mea", o producţie în care se îmbină armonios relaţia dintre Daria (Victoria Răileanu) şi Dan (Adrian Ştefan) şi lupta dintre Alex (Adrian Pintea) şi Nicky (Constantin Cotimanis). De departe, povestea este mai bine conturată, raportul dintre actori şi "nou-veniţi" fiind corect balansat. Nu are niciun rost să spunem că, din nou, Cotimanis dă şi sarea, şi piperul telenovelei, nu-i aşa? În plus, relaţiile sunt credibile, iar dialogurile parcă mai atent scrise. Rămânând la distribuţie, pot remarca şi rolurile interpretate de Alexandru Papadopol, Sebastian Papaiani, Elvira Deatcu şi Tora Vasilescu. De aceea, înclin să spun că "Daria, iubirea mea" bate de la distanţă iubirea "ca în filme"...