Marx[v=]

Karl Marx despre români

http://revistacultura.ro/nou/2015/01/karl-marx-si-martin-heidegger-o-sinteza-imposibila-cateva-ganduri-pe-marginea-unei-carti-de-claude-karnoouh/

http://accesliber.wordpress.com/2013/12/09/karl-marx-filosof-si-economist-german/

Karl Marx despre români
Karl Marx, un doct cu studii universitare de drept, istorie şi filosofie (teza cu care şi-a luat doctoratul a fost despre filosofii greci şi nu cei ruşi, după cum susţin şi astăzi unii - n.n.), contrariat de invaziile şi oprimarea rusească în Principatele Române, a scris şi despre marea tragedie a poporului nostru. Argumentul vine din îndepărtatul an 1964 (sic!), când la Editura Academiei Republicii Populare Române vedea lumina tiparului un volum pe care scria: ''K. Marx: Însemnări despre români'' (un florilegiu de manuscrise inedite publicate şi îngrijite de către academicianul A. Oţetea şi profesorul S. Schwan. Asta da îndrăzneală pentru acele vremuri!).
citeste tot >>

http://www.evz.ro/editorialul-evz-dupa-70-de-ani-in-europa-se-striga-din-nou-moarte-evreilor.html

http://istoriesicultura.ro/viata-intima-a-lui-karl-marx.html

Marx a avut dreptate cu privire la autodistrugerea capitalismului. Economia nu

http://cultural.bzi.ro/vorbe-de-duh-ale-unor-oameni-care-au-facut-istorie-16606

http://www.romanialibera.ro/aldine/zece/karl-marx-334243

Karl Marx

Richard Marx a depus actele de divorţ

Viata de familie a lui Karl Marx

"Istoria se repeta prin ea insasi - intai ca tragedie, a doua oara ca
farsa" (Karl Marx)

                                       K. Marx:  Insemnari despre romani
         In 1964, cand  insemnarile inedite ale lui  Karl Marx despre
romani apareau intr-un volum editat de Academia Republicii Populare
Romane, eram medic in Maramures.
         In fiecare inceput de luna, mergeam la Sectia Sanatatii
Raionale din Viseul de Sus pentru sedinta de analiza muncii si
trasarea sarcinilor pentru urmatoarea luna. Dupa sedinta trecem prin
magazine si prin unica librarie, raionala, care era ticsita de opere
marxist - leniniste, literatura sovietica si cate-o noutate romaneasca
sau de peste cortina de fier. Nimeni din cati intrau in librarie, in
acele luni ale lui 1964, nu a dat vreo atentie volumului maroniu, cu o
banda aurie lucioasa, pe care scria: K. MARX - INSEMNARI DESPRE
ROMANI. Atat eram de indopati de  marxism  incat nu mai vroiam sa
auzim nimic de  Marx!  Nici macar nu ne-am pus intrebarea: oare ce
insemnari putea sa faca  Marx despre romani,  stiind ca a trait asa de
departe de ei si a murit in 1883?
                 Aparitia volumului K. MARX -  INSEMNARI DESPRE ROMANI
in librariile din Romania a fost inca un semn ca incepuse, de sus,
desprinderea "de fratii nostri de la rasarit", de "eliberatorii
poporului roman". Prin tiparirea  insemnarilor inedite ale lui  Karl
Marx  despre romani, care se aflau in  Arhiva Marx - Engels a
Institutului International de Istorie Sociala din Amsterdam, romanilor
li se oferea, prin  dascalul marxismului, o lectie de istorie
romaneasca ce le-a fost interzisa din 1944, aceea a cotropirilor si
exploatarilor Principatelor Romane de catre rusi, cuprinsa in perioada
dintre Ocuparea Crimeii (1787) si pina la Razboiul din Crimea (1856).
         Pentru inceput as fi dorit sa scriu citeva randuri despe Karl
Marx. Despre fiul unor evrei, care s-au convertit la luteranism,
despre studiile sale universitare de drept, istorie, filosofie (teza
cu care si-a luat doctoratul a fost despre filosofii greci, nu rusi),
despre ostilitatea si critica sa la adresa religiilor care i-au inchis
toate portile academice germane, despre suspendarea ziarului editat de
el si parasirea Germaniei. Si despre expulzarea din Franta (in 1845,
din cauza ideilor sale), urmata de expulzarea din Belgia (in 1848,
dupa publicarea Manifestului Comunist) si chiar despre viata lui din
Anglia, dar m-am razgandit, las cititorul sa se convinga singur ca
unul a fost marxismul cu care au fost indoctrinati romanii de catre
dictatura stalinista si altul a fost  Karl Marx  pe care, in mod
ciudat, l-a interesat sincer soarta si viitorul romanilor.
         Inainte de-a intra in lectura propriu-zisa a volumului, este
de precizat ca manuscrisele autografe sunt urmarea lecturii  "Histoire
politique et sociale des Principautes Danubiennes"  a lui Elias
Regnault care a aparut la Paris in 1855. Autorul istoriei politice si
sociale a Principatelor Dunarene, un valoros publicist si istoric al
secolului XIX-lea, a mai scris o istorie despre Napoleon, despre
Franta, Anglia si Irlanda. Din 1848, a inceput sa stranga material
istoric despre Principatele Romane, scrise de diferiti publicisti
francezi, dar folosind si lucrarile lui Nicolae Balcescu, Ion Eliade
Radulescu, Ion Ghica si Aurel Papiu Ilarian, scotand un volum istoric
de peste cinci sute de pagini in 1855, pe care l-a pus la dispozitia
francezilor, dar si a romanilor francofili. Elias Regnault a fost un
sustinator ardent al formarii unui stat unitar roman in paginile
publicatiei sale pariziene "L'Avenir national".  A fost un prieten
sincer al poporului roman, tot asa si Karl Marx, dupa cum reiese din
insemnarile sale despre romani.

        Iata acum ce a extras si cum a comentat Marx istoria romanilor.
Precizare:  Toate citatele cu litera groasa, care urmeaza de acum in
text, sunt din  K.Marx   -  Insemnari despre romani  (Manuscrise
inedite - publicate de Acad. Prof A. Otetea si Prof. S.Schwanin)
aparut in Editura Academiei Republicii Populare Romane in anul 1964.
        Manuscrisul inregistrat cu B 85  este cel mai amplu si incepe
cu uciderea lui Grigore Ghica de catre turci  si-i trimite capul
imbalsamat la Constantinopol: acolo e infipt intr-un cui pe zidurile
Seraiului (1777) pentru ca a protestat impotriva cedarii Bucovinei in
favoarea Austriei
        Daca pina la aceasta data, doar turcii si habsburgii dominau
principatele romanesti, odata cu ocuparea Crimeei de catre Ecaterina a
Rusilor, in 1787, vecinatatea rusa devine un nou pericol pentru
principate. Iar dupa Pacea de la Sistov din 1781, Karl Marx noteaza:
Abia au plecat austriecii din Tara Romaneasca si rusii, sub Suvorov,
au intrat. Tara este data prada focului si jafului de catre acesta.
        Dupa zece ani, Rusia obtine un hatiserif de la sultan, prin
care se poate amesteca in treburile principatelor, iar amestecul lor
vine intotdeauna cu armata multa si jefuitoare. Cand pe firmamentul
istoriei apare Napoleon si se imprieteneste cu Alexandru, tarul
Rusiei, acesta se grabeste sa-i ceara anexarea principatelor. Napoleon
isi da consimtamintul la anexarea celor doua principate, noteaza Karl
Marx. Spre norocul romanilor, prietenia celor doi nu a durat mult si a
inceput razboiul intre ei. Daca incepea cu cateva luni mai devreme,
Basarabia nu ar mai fi fost cedata rusilor de catre turci.
         Karl Marx noteaza: Turcia nu putea ceda ceea ce nu-i
apartinea, pentru ca Poarta otomana n-a fost niciodata suverana asupra
tarilor romane. Ca sa nu mai vorbim de Rusia care nu avea nici un
drept sa ia ce nu-i apartinea, dar o asemenea Rusie nu a existat
niciodata si nu va exista vreodata!
        Dupa victoria asupra lui Napoleon, Alexandru avea cuvantul
hotarator in Congresul de la Viena la care Karl Marx adauga:  ...rusii
s-au aratat asa cum sunt: jaful si ocuparea Basarabiei au spulberat
toate iluziile si Taranul care suferise cel mai mult de pe urma
ocupatiei n-avea pentru muscal (moscovit) decat cuvinte de ura.
        Din tot cuprinsul manuscrisului reiese cat de sensibil a fost
Karl Marx la suferintele taranilor romani, atat de napastuiti de
boierii lor, dar si cat de jefuiti au fost de rusi.
        Despre Tudor Vladimirescu are numai cuvinte de lauda:
Vladimirescu era patriot roman, pentru el, Rusul si fanariotii sunt
dusmanii, Tudor respinge alianta rusa ... Apoi, in detaliu, scrie
despre tradarea si uciderea eroului nostru pe care o califica Asasinat
marsav. Totusi, ceva se schimba dupa 1821 in Principatele Romane,
turcii accepta din nou numirea de domni pamanteni, care au pus la
locul de cinste limba romaneasca dispretuita de retorii Fanarului.
         Karl Marx scrie pe larg despre ocupatia rusa din timpul
razboiului ruso-turc din 1828 - 1829, cand 150.000 de rusi au gasit de
cuviinta sa invadeze, ca lacustele, Moldo-Valahia.  Au avut loc excese
groaznice. Contributii de tot felul in produse, furaje, vite, corvezi,
hotii, omoruri etc. Barbati si femei au fost inhamati la care cu
vizitii cazaci care nu-si crutau nici bata, nici varful lancii lor.
Peste 30.000 de romani fura smulsi de la munca campului pentru a servi
ca animale de munca.
        Ocupatia asta de jaf si haos a tinut pina in 1835, inca sase
ani dupa terminarea razboiului si-a Pacii de la Adrianopol in care
rusii, ca invingatori, au dispus cum au dorit de Principatele Romane.
S-a mers atat de departe incat:
Orloff, in numele tarului, propune sultanului sa cumpere cele doua
provincii, oferindu-i 36.000.000 fr. Din care reiese ca, sub dominatia
"curtii otomane" si a "curtii protectoare", principatele ajunsesera
marfa de targ.
        Intre 1829 si 1834, Kiselev a fost guvernatorul general al
Principatelor Romane, care isi pierdusera orice urma de libertate si
independenta, pentru ca guvernatorul rus, prin forta si dictat, a
inlaturat, prin alungare, inchisoare sau moarte, pe toti romanii care
protestau impotriva lui sau al Regulamentului Organic pe care l-a
introdus in 1831.
         Marx exemplifica cum I. Vacarescu a protestat impotriva
puterilor nelimitate ale lui Kiselev si a fost dat pe mana
judecatorilor militari rusi care l-au surghiunit din Bucuresti si
faptul ca alti patru boieri romani care au protestat toti murira din
intamplare" in aceiasi saptamana (vezi pag.119). Kiselev a adus niste
modificari Regulamentului Organic care puneau sub control si supunere
totala Principatele "curtii protectoare" de la Petersburg.
         In octombrie 1834, Rusia evacua, in sfirsit, Principatele.
Inainte de plecarea sa, Kiselev incredinta toate posturile parte
fanariotilor, parte altor levantini ... si ca ofiteri subalterni, rusi
sau creaturi rusesti !
        Aici ar trebui sa ne oprim un moment si sa comparam ocupatia
rusa si schimbarile impuse de ea din perioada 1829 - 1834 cu una
recenta, cea din 1944 - 1958, pentru ca seamana intre ele ca doua
picaturi de apa.
        " Vremea trece,vremea vine. / Toate-s vechi si noua toate"
sau in 1829 "curtea protectoare" cica vroia sa ne scape de "semiluna"
care ne ameninta crestinismul nostru, iar ei, "fratii nostri
pravoslavnici, s-au jerfit pentru noi". Ce farsa inaltatoare la cerul
tuturor religiilor!  In 1944, "glorioasa armata rosie ne-a eliberat"
de exploatatorii nostri si de crestinismul nostru". Alta farsa! Dar
vorba lui  Marx ,  intai trebuie sa traim tragedia istorica pentru ca
abia apoi sa ne dam seama de farsele ei! De invatat, oricum, nu
invatam aproape nimic, pentru ca noi suntem un neam prea destept sa
avem nevoie de istorie. In schimb invata ceva "conducatorii nostri",
ei care au fost "liberi cugetatori" inainte, acum practica
pravoslavismul supramistic!
        Sa ne intoarcem la Marx  care isi noteaza in manuscrisul sau,
pas cu pas, momentele importante ale istoriei principatelor si iata-l
ajuns la alegerea de domn, conform Regulamentului Organic, dar vointei
rusesti:
         Alegerea  are loc la 1 ianuarie 1843. Bibescu este ales. Ca
un veritabil parvenit, el incepe prin jaf si agiotaj. Bibescu devenea
din ce in ce mai slugarnic fata de Rusia. Un rus - Trandafirov  -
venise in Tara Romaneasca sub pretextul de a infiinta o mare
exploatare minera. Obtinu concesii enorme  ... opinia publica si
Adunarea protesteaza si toata istoria devine asemanatoare cu cea din
zilele lui Adrian Nastase, pentru ca Bibescu, printr-un fel de
"ordonanta de urgenta" a timpului sau,  ordona prorogarea Adunarii ...
Rusia ii veni in ajutor.
        Daca mai adaugam si:  Bibescu - un tigan infumurat - era acum
stapan absolut (vezi pag.128) avem un exemplu concret cum se repeta
istoria noastra in anul 2002.
        Sa nu ne indepartam prea mult de Marx,  tocmai cind enunta un
adevar istoric pe care istoricii romani din 1944 si pana astazi, in
2002, il ascund, iata-l: Ideea politica  fundamentala a revolutiei din
1848 de la Bucuresti a fost o miscare impotriva protectoratului rus
(vezi pag.130).
Mai cititi odata si pe urma faceti rost de volum sa aflati si
argumentele lui  Marx .  Pentru ca  Marx  studia mult, nu era gurist
ca Dinescu sau pseudo-moralist ca Paler. Iata un argument:  Orice
ofiter sau slujitor devotat Rusiei putea fi numit boier.  Si sub
sovietici a fost la fel si sub paleocomunistii ce conduc Romania
astazi e tot asa, numai ca nu le mai zicem boieri.
        Urmeaza cateva pagini magistrale de analiza sociala si
economica a Principatelor din preajma revolutiei de la 1848, pe care
"iubitii nostri" istorici de azi si "crema" mass-mediei bucurestene ar
trebui sa le ia de exemplu de profesionalitate si sa-l reflecte pe
Marx  in scrierile lor asa cum merita, sa afle si tanara generatie
romana adevarul despre el.
        Desteptarea suna si pentru romanii ardeleni, care intre timp
s-au bucurestenizat, mai precis s-au fanarizat, pentru ca  Marx scrie
si despre romanii din Transilvania:  Romanii sunt opriti sa poarte
haine si pantaloni de postav, cisme, palarie mai scumpa de un florin
si camasa de panza fina. Ei erau numiti "plebea vagabonda", desi
formau 2/3 din populatie, in timp ce ungurii, sasii, secuii, grecii,
armenii formeaza numai cealalta treime. Principiul fundamental al
legii maghiare:  Nobilitas Hungarica est  ... In Dieta din 1847 s-a
manifestat cel mai injurios  dispret fata de slavi si de romani: a
topi toate nationalitatile in nationalitatea maghiara ...
        Iar despre Kossuth, si Marx stia ca nu era ungur, ci slovac,
fiul unui plugar sarac ... casatorit cu fiica unui magnat ...
datorita acestei protectii a ajuns in Dieta. In Martie 1848, Kossuth a
trimis o delegatie de trei sute de magnati, imbracati in tunica
nationala la Viena, la imparat, cu o constitutie prin care cerea
incorporarea Transilvaniei la Ungaria. Si imparatul le-a dat semnatura
... si asa au inceput adunarile de la Blaj ale romanilor, iar Marx
scrie admirativ despre Iancu, Barnutiu, Laurian, Baritiu, pe care azi
romanii ardeleni ii pomenesc din nou in soapta.  Patru ani de
inchisoare pentru toti aceia care ar indrazni sa vorbeasca impotriva
perfectei unitati a natiunii maghiare,  asa suna articolul 18-lea al
constitutiei dietei unguresti din 1848!
         Marx isi noteaza toate amanuntele evenimentelor din
Transilvania anilor 1848 -1849, chiar si evenimentul necinstei
unguresti prin care intalnirea de pace este folosita: ...ca o cursa,
Iancu, Buteanu, Dobra sunt surprinsi de catre maiorul Hatvany; primul
reusi sa scape; Dobra fu masacrat pe loc. Buteanu, in ziua urmatoare,
fu spanzurat. Tradare lasa, noteaza Marx (paginile 158 - 159). In
concluzia manuscrisului sau despre revolutia din Transilvania, afirma:
 ... ca fara romanii din Transilvania, comandati de Iancu, rusii nu ar
fi fost in stare sa se masoare cu Bem. Kossuth respinse cu dispret
propunerile romanilor. Iancu batu zdravan pe unguri. Asa fura
paralizate victoriile lui Bem. Austria n-a rasplatit cu nimic pe
romani.
         Ba da, cu o decoratie, pe care Avram Iancu, cu demnitate, a
refuzat-o: "Io m-am luptat pentru libertate, nu pentru o cruce,
de-astea avem destule". Imparatul s-a simtit profund jignit si l-a
obligat sa paraseasca Viena.
        Dar era sa uit ca rusii, vreo zece mii, intrasera in
Transilvania in februarie 1849. Nu puteau sa piarda o ocazie de-a
invada, de-a lupta lenes si-a jefui virtos! La fel au intrat si in
Moldova si Tara Romaneasca in 1848. Nu mai puteau sa stee in stepele
lor de grija romanilor...
         La 29 sept. 48, rusii intrara in Tara Romaneasca, ca "liberatori".
        Manuscrisul autograf a lui Marx despre romani, inregistrat ca
B 85,  are in volumul Academiei Romane saizeci de pagini despre care
istoricul A. Otetea crede ca  Marx ar fi adunat acest material
documentar pentru tezele sale despre politica de expansiune si
cotropire a marilor puteri, in special politica externa a tarismului
... Atat a scris istoricul roman despre tarism, si mai putin altii,
desi stiau totul, comparau in mintea lor expansiunea tarismului si al
comunismului rus din 1917, dar nu au avut curajul sa scrie ca sa
informeze corect istoric poporul roman, generatia tanara.
         Pe vremea aceea, ei aratau numai fata marxista a lui Marx. Ei
o scoteau in relief, iar tovarasii cu propaganda ne indoctrinau prin
toate mijloacele, tot timpul cu marxism-leninismul si cu
"eliberatorii" care ne-au eliberat de tot ce am avut mai bun in Tara
si specific ca Natiune. Cele douasprezece "eliberari rusesti" - din
1711 pina in 1944 - sunt mai dezastroase decat toate invaziile care
s-au abatut asupra noastra in doua mii de ani!
        Exagerari? Nicidecum! Puneti in balanta tot, tot: tara si
averea romaneasca, munca si cultura noastra, plus anihilarea
libertatii, credintei, aspiratiilor neamului.
         Karl Marx a citit si studiat cu asiduitate nenumarate volume
pentru cele citeva sute de articole si carti pe care le-a scris. A
citit si "Histoire politique et sociale des Principautes Danubiennes"
a lui  Elias Regnault, a fost contrariat de invaziile si oprimarea
ruseasca in Principatele Romane. A realizat marea tragedie a Poporului
Roman, a scris despre ea!
         Si acesta este motivul de azi pentru care romanilor nu li se
mai vorbeste si scrie despre el.

           Corneliu Florea,  Wiinipeg - Canada,  februarie 2002

          P.S.  Multumesc Domnului Dr. Stefan Constantin din Viseul de
Sus, pentru bunavointa de a-mi darui valorosul volum:  K. Marx -
Insemnari despre Romani .
DE  LA  BORIS  PETROFF

Karl Marx

• Non-Fiction
  
  
  
  • Selected Essays
    
  • The Communist Manifesto
    
  • The Eighteenth Brumaire of Louis Bonaparte
    
  
  


• Essays
  
  
  
  • Communist Manifesto
    
  
  

Karl Marx, geniu şi demon


Astãzi este greu sã te pronunţi în privinţa lui Marx fãrã sã cazi în capcana de a-l considera autorul moral al crimelor comunismului. Marx a polarizat admiraţia şi furia tuturor, fiind în acelaşi timp eliberatorul celor asupriţi şi profetul mincinos.

În 1968 gânditorul francez Roger Garaudy considera cã “Pentru prima oarã în istoria gândirii omeneşti, marxismul - filosofie, teorie economicã, politicã, concepţie despre lume, despre perspectivele şi speranţele de viitor ale acesteia - a pãtruns în mintea şi inima acelora care au fost cândva sclavi sau iobagi, a acelora a cãror muncã li se prezenta ca o ursitã şi care nu aveau dreptul sã gândeascã”. Marx era profetul care propovãduia o lume mai bunã sub auspiciile comunismului, în fapt sub auspiciile uneri teorii a conflictului preluatã din darwinismul de care filosoful era fascinat. Dupã cãderea totalitarismelor, iatã ce scrie Valentin Mureşan în 1995: “România post-comunistã a oferit spectacolul arderii publice a “Capitalului” lui Marx alãturi de discursurile lui Ceauşescu precum şi isteria satanizãrii marxismului, filosoful german- considerat o minte genialã pânã mai ieri- e acum doborât fãrã menajamente de pe soclu şi gratulat cu cele mai jignitoare epitete, de la “prost” la “imbecil” şi “criminal”. Publicul larg şi majoritatea intelectualilor vãd în el autorul moral al tragicului experiment al “socialismului real”.

Prin urmare s-a trecut dintr-o extremã într-alta, fenomenul marxist primind rapid etichetãri total opuse în funcţie de regimul care îl valorificã. Dacã în timpul “orânduirii socialiste” era cel mai mare gânditor al tuturor timpurilor, dupã ’89 trece la periferia istoriei filosofiei. De la filosofia oficialã, punctul de trecere spre viitorul luminos, ideologia revoluţionarã menitã sã schimbe în bine umanitatea, la doctrina demonizatã şi trimisã la index…Nu ideile lui Marx au fost criminale, ci modul lor de întrebuinţare. Nu putem demola o filosofie care pânã la urmã aparţine unui gânditor marcant încercând sã-i demonstrãm falsitatea pentru cã nu suntem pe terenul ştiinţelor exacte.



Nãscut la 5 mai 1818 la Trier, în Renania Germanã, Marx intrã la 17 ani la Universitatea din Bonn, pentru a studia dreptul. Din cauza comportamentului sãu dezordonat, tatãl sãu îl trimite la Berlin, unde continuã în aceeaşi notã, cu prezenţã slabã la cursuri. În 1841 îşi susţine la Jena teza de doctor în filosofie cu titlul “Deosebirea dintre filosofia naturii la Democrit şi filosofia naturii la Epicur”. Nereuşind sã obţinã un post de conferenţiar, se apucã de gazetãrie, ajungând redactor-şef la Gazeta Renanã, ziar liberal din Köln care este suprimat la scurt timp. Marx colaboreazã la Analele germano-franceze, care promova idei revoluţionare, motiv pentru care Marx nu se mai poate întoarce în ţarã în condiţiile emiterii de cãtre Prusia a mandatelor de arestare pentru redactori. Se împrieteneşte cu Friedrich Engels, cu care va colabora pânã la sfârşitul vieţii. În 1847 participã la congresul Ligii Comuniste în Londra, a cãrei doctrinã o expun în “Manifestul Partidului Comunist” din 1848. Marx se instaleazã cu familia la Londra din cauza ideilor sale revoluţionare, unde va suferi numeroase lipsuri materiale şi va trãi în condiţii deplorabile, izbutind însã sã realizeze principala opera, “Capitalul”, despre care recenziile vremii lipsesc aproape complet. Moare la 14 martie 1883. Alte lucrãri demne de amintit ar fi: “Manuscrise economico-filosofice”, “Mizeria filosofiei”, “Contribuţii la critica economiei politice”, “Teze despre Feuerbach”.

Principiile filosofice


Iniţial Marx a fost influenţat de Hegel, de care însã se va dezice. Hegel considera istoria drept o succesiune de evenimente cu sens, care se înşiruie în conformitate cu dialectica internã. Spiritul lumii sau spiritul absolut intervine în istorie şi prin ea îşi realizeazã devenirea şi dobândirea conştiinţei de sine. Realitatea nu este de neînteles, cum era pentru Kant care susţinea imposibilitatea cunoaşterii esenţelor, ci dimpotrivã, în acord perfect cu raţiunea. Pentru Marx însã subiectul istoriei sunt oamenii, nu realitatea divinã care pentru el este un misticism. Realitatea concretã trebuie sã primeze şi pornind de aici trebuie sã se elaboreze o filosofie a existenţei umane care recunoaşte rãdãcina omului în om. Departe de idealismul Hegelian , pentru Marx, adeptul pragmatismului, omul îşi demonstreazã puterea şi realitatea în convieţuirea cu alţii. Existenţa socialã determinã conştiinţa umanã şi nu invers. Societatea nu înseamnã în primul rand conştiinţã colectivã, ci muncã colectivã, omul fiind mai înainte de toate un animal economic care îşi dezvoltã gândirea pe baza forţelor de producţie şi relaţiilor economice. Existã desigur şi o suprastructurã ideologicã ce cuprinde ideile, statul, familia, morala, religia, dar legile istoriei nu sunt aici, ci în baza economicã, o bazã în care funcţioneazã dialectica relaţiilor prin conflictul dintre clasele sociale. Se întrevede aici şi marea înrâurire a darwinismului: omul este un animal, luptã pentru supravieţuire, supravieţuieşte cel mai adaptabil, progresul se realizeazã doar pe calea conflictului.



Teoria lui Marx nu rãmâne doar în stadiul de teorie, pentru cã Marx aspirã sã schimbe lumea. El observã cã omul s-a îndepãrtat de sine, s-a alienat, dar motiveazã devalorizarea sa doar prin prisma economicã: omul este separate de produsul muncii sale, care devine marfã în capitalism şi îl face pe om dependent de sistem. Munca salariatã este şi ea doar un mijloc de supravieţuire, forţa de muncã fiind comercializatã şi omul ajungând el însuşi marfã. Banii, “târfa universalã”, îl înstrãineazã şi pe om de om, ei sunt adevãratul spirit universal. “Puterea divinã a banilor rezidã în esenţa lor, ca esenţã genericã înstrãinatã, care alieneazã şi se alieneazã, a omului”. Dar proletariatul poate schimba aceastã condiţie odatã ce devine constient de ea. Capitalismul însemna pentru Marx sãrãcirea şi asuprirea muncitorilor, care de fapt îi îmbogãţesc pe cei bogaţi prin munca lor. Dar odatã cu instaurarea “orânduirii socialiste” situaţia se va schimba pentru cã mijloacele de producţie vor deveni proprietate comunã. Egalitarismul s-a realizat însã în sãrãcie…pentru cã imperiul necesitãţii nu a dispãrut nicidecum, iar ştim cât de umanã a devenit societatea în comunism…Lenin considera doctrina ca fiind succesoarea legitimã a concepţiilor celor mai importante ale omenirii veacului al XIX-lea: filosofia germanã, economia politicã englezã şi socialismul francez, care se încheagã împreunã în materialismul dialectic/istoric.

Marx a vrut sã-l elibereze pe om de condiţia sa, dorind fericirea pentru cei mulţi, asemenea unui Prometeu. Viziunea sa revoluţionarã a dorit nu sã schimbe o stare socialã sau un regim , ci politica însãşi, sã schimbe temeliile lumii din care trebuie sã disparã religia, statul, clasele, omul depinzând doar de el însuşi şi de legile sociale pe care le va conştientiza. Paradoxal, partidele şi statele socialiste care se revendicã de la doctrina marxistã au produs un stat omnipotent care a urmãrit totala absorbţie a societãţii civile. Dupã cum îl descrie şi Orwell, este sistemul capabil sã transforme oamenii în roboţi lipsiţi de doza minimalã de conştiinţã. Este Marx autorul moral al experimentului înfiorãtor numit comunism? În aceeaşi mãsurã în care Nietzsche este vinovat de genocidul nazist. Dintr-un punct de vedere am putea spune cã ideile sale pericuoloase i-au fãcut pe mulţi sã creadã cã fenomenele sociale sunt perfect determinabile prin prisma profeţiilor istorice. Prin faptul cã i-a negat omului orice altã dimensiune în afara celei economice. Prin faptul cã introduce concepţia darwinistã în prim-plan, susţinând conflictul ca singura cale de dezvoltare. Prin faptul cã absolutizeazã planul cezarului şi nu atribuie omului niciun fel de aspiraţii morale sau spirituale. Prin faptul cã sistemul sãu a fost izvor de argumentare şi credinţã oarbã pentru dictatori. Cu toate acestea, Marx a rãmas un om al ideii. A cãutat un adevãr în onestitate intelectualã, dupã cum opineazã Karl Popper, iar ca savant a fost un economist remarcabil. În universitãţile occidentale este vãzut ca unul dintre marii cugetãtori ai lumii, textele sale fiind recunoscute ca parte din moştenirea noastrã culturalã. Poate chiar şi-a dorit fericirea semenilor, doar cã utopia sa, numita de Popper romantism, nu a reuşit decât sã transforme raiul visat într-un iad materializat. Dar materializat nu de Marx.

Firimituri de la masa lui Marx

S-ar zice că stafia lui Marx bîntuie încă prin poezia românească. Am avut parte, acum 15 ani, de O beţie cu Marx made in Mircea Dinescu, avem acum La masă cu Marx de Matei Vişniec. În mod simptomatic, ambele volume amintite indică mahmureala postdecembristă a unor poeţi buni pe care muza-i vizitează tot mai rar. Şi care – dacă e să fim răutăcioşi pînă la capăt… – au dat tot ce aveau mai bun în ei pe vremea comunismului. În mod normal, un come back poetic Vişniec după 11 ani de la ultima sa recidivă (Poeme ulterioare, 2000) şi la două decenii şi jumătate după ce straniul optzecist s-a metamorfozat în dramaturg parizian de calibru, secondat sporadic de un prozator onorabil, ar fi trebuit să atragă atenţia. Nu s-a întîmplat aşa. Că poezia acestui existenţialist fantast „s-a topit în teatru“, apoi „în altă limbă“ – după cum putem citi într-o confesiune patetică de pe manşeta volumului – e plauzibil, şi n-avem de ce să nu-i dăm crezare autorului cînd afirmă, superb, că „Poezia revine din cînd în cînd în viaţa mea, ca o cometă, şi-mi cere să o iau de la început“. Să vedem însă cum o ia de la început Matei Vişniec.
Un discurs demonstrativ


Primul lucru pe care l-am remarcat parcurgînd acest nou op au fost ilustraţiile semnate de Smaranda Isar, May Oana Isar, Iuri Isar, Andra Bădulescu, Joèla Vişniec şi Matei Vişniec, în care grafica suprarealistă se îmbină, graţios, cu arta naivă. Numai că dialogul „text-imagine” nu funcţionează. Poemele ce alcătuiesc cele două secţiuni (a doua – eponimă) ale cărţii de faţă sînt „comentate“ de ilustraţii ca de pipa lui Magritte şi, interesant, tocmai imaginile sînt cele care lipsesc din ele… Toate au aspectul unor mici scenarii parabolice compuse în maniera brevetată de Vişniec; şi majoritatea au o regie funambulescă de asemenea bine cunoscută, unele – evoluînd pe principiul acumulărilor în cascadă, pînă la „lovitura de teatru“ atent calculată din final (v., între altele, De o vreme ea mă hrăneşte numai cu mere).

Narativitatea reflexivă, tonul alb, sec, scenografia „absurdistă“, predilecţia pentru witz trimit însă, frapant, către poezia lui Marin Sorescu, e adevărat – fără prospeţimea ei pe jumătate mucalită, pe jumătate enigmatică. O anume afectare teatralizantă nu lipseşte: „Cine să fiu altcineva decît colecţionarul de răni/ da, domnilor, am venit aici ca să cumpăr/ cîteva dintre rănile dumneavoastră ascunse// nu, domnilor, cicatricele hidoase nu mă interesează/ eu colecţionez acum răni mai sensibile/ traume secrete/ rănitransmise peste trei generaţii“ (Colecţionarul de răni). Senzaţia generală e de mecanism ce funcţionează cumva inerţial, pe principiul unor trucuri destul de previzibile, iar situaţiile puse în scenă devin pretexte pentru reflecţii „existenţialiste“ despre incomunicare, vidarea de semnificaţie a cuvintelor, singurătate, eşec, damnare ş.a.m.d. Altminteri, identitatea primei secţiuni o dau îndeosebi cele cîteva poeme tandru-erotizate (Uluitor de frumoasă era ea,Desculţă, Femeia care are amanţi, Ea trăieşte în corpul meu, Cu vederea spre mare, Un vertij erotic), iar cea de-a doua – mai ales în prima ei parte – e definită printr-un poem în patru acte şi un epilog, cu Marx, Engels, Lenin şi Stalin prinşi în ipostaze domestic-derizorii. Ele vin să ilustreze, probabil, comedia neagră a Istoriei din care am ieşit mutilaţi.

Aminteam, la începutul acestei cronici, de O beţie cu Marx a lui Mircea Dinescu. Nimic din verva dezabuzat-truculentă din acel volum altminteri inegal nu întîlnim în La masă cu Marx, unde discursul e insipid şi demonstrativ atît în registrul burlesc-caricaturizant: „nu e uşor să fii cel mai tînăr cînd începe o revoluţie/ te trimite Lenin după sare/ n-ai încotro, alergi pînă la orizont şi aduci sare/ te trimite Stalin după muştar/ n-ai ce să faci, te tîrăşti pe burtă pe sub ciorchinii de/ struguri/ sapi un tunel spre pîinea care-ţi baricadează drumul/ şi ajungi la borcanul cu muştar// nu că aş fi fost murdar pe bocanci/ eu pe faţa de masă a istoriei nu păşesc decît desculţ/ dar stropii de salivă şi privirile rîncede ale duşmanilor de/ clasă/ reuşesc pînă la urmă să-ţi mînjească tălpile picioarelor/ iată motivul pentru care faţa de masă/ era acum plină de paşi însîngeraţi iar toate frontierele/ terestre/ tocite aproape pînă la urlet“, cît şi în registrul amar, sarcastic: „nu, nu e uşor să îngropi o sută de milioane de morţi cînd/ ai mîncat cu Marx pînă la vîrsta de 30 de ani/ cînd ţi-a rămas un gust atît de amar în gură/ cînd ai acreli în stomac şi vomiţi la fiecare cinci minute…“. Retorismul devine emfatic în momentele în care Vişniec ţine să sublinieze „conceptualist“ (şi, din păcate, întristător de facil) situaţii sentimentale: „chiar şi atunci cînd accept spontan tot ce vrea ea/ şi spun Imediat/ ea pretinde că voi fi de fapt într-o mare/ Întîrziere// m-am săturat de spaimele ei/ m-am săturat să văd că/ în mintea ei/ în viaţa ei/ în mîngîierile ei/ Unu înseamnă Zero/ Totul înseamnă Nimic/ şi chiar şi sărutul cel mai lung şi cel mai frumos/ înseamnă Absenţă“ (Un Acum smuls cu plînsete).



Principalele „personaje“ din acest volum nu sînt nici Marx, nici Lenin, nici Stalin, nici măştile eului poetic sau vreo fantasmă feminină, ci cuvintele care şi-au pierdut puterea (Puterea?). În cutare poem, sînt adunate ultimele cuvinte „de pe buzele soldaţilor morţi“; în altul, sînt emise, de la început, preferinţe „senzuale“ despre „cuvintele mari, cărnoase, rubensiene“, în vreme ce, în altă parte, cuvintele mari: „patrie“, „viitor“, „moarte“… sînt denunţate drept „tîrfe ieftine care se culcă pe/ bani puţini/ cu cine vrei şi cu cine nu vrei; un poem autoderiziv se desfăşoară da capo al fine ca o metaforă filată în jurul „dulcegăriei“ omniprezente („Ce poeme siropoase am putut scrie pînă azi…“), încheindu-se printr-un „climax“ apocaliptic la fel de spectaculos ca o ecuaţie cu o singură necunoscută: „nu e de mirare deci că tot universul în jurul meu/ s-a zaharisit/ nimeni nu mai mişcă, timpul devine o bomboană tare/ care îţi rupe dinţii/ cuvîntuldulce înnebunit de tristeţe/ s-a aruncat urlînd în gura cuvîntului solniţă“. Opresc aici exemplele, care sînt mult mai numeroase.
Carcase de poeme fără mister


Un elogiu amoros al frumuseţii feminine, amintind vag poemul Aer cu diamante al lui Florin Iaru, e ticluit în progresie pornind de la un singur, dar definitoriu atribut: fiecare parte a corpului iubit e „desculţă“, deci irezistibilă… Interesul unor asemenea texte „făcute” şi destul de aride stă cu precădere în găselniţele inteligenţei imaginative. Aproape toate au un aer dèjá lu, poetica lui Vişniec rămînînd, în mod evident, fidelă „existenţialismului abstract şi absurd“ al anilor ’70 şi modei aferente a poemelor „despre cuvinte“. În sine, asta n-ar fi un motiv de reproş; există poeţi valoroşi care evoluează toată viaţa în interiorul unei formule asumate de la bun început, infuzîndu-i autenticitate personală. Problema e că poezia lui Vişniec a involuat vizibil faţă de cea din La noapte va ninge, Oraşul cu un singur locuitor sau Înţeleptul la ora de ceai.

Amestecul „magic“ de concreteţe angoasantă, neliniştitoare şi de atmosferă fantastă a dispărut aproape de tot, lăsînd la vedere nişte carcase de poeme fără mister şi (cu puţine excepţii) fără intensitate dramatică. O confesiune „poietică“ ne lămureşte suplimentar în privinţa secătuirii filonului: „N-am scris pentru că nu/ aveam ce să spun/ iată de ce n-am mai scris/ e mai bine aşa/ de ce să scrii cînd nu ai de spus nimic/ de ce să scrii cînd cuvintele îţi opun rezistenţă/ de ce să scrii cînd eşti singur/ în faţa cuvintelor care se pietrifică/ în faţa cuvintelor încremenite/ pe cerul gurii/ înfipte în gîtlej ca tot atîtea baricade/ cuvinte care nu mai recunosc nimic/ din lumea reală/ cuvinte care nu mai au legătură/între ele/ între ele şi mine/ între mine şi tine“ (Cuvîntele îţi opun rezistenţă) Nu „de ce“-ul importă însă în acet gest justificativ, ci „cum-ul“, maniera care confirmă din plin epuizarea acuzată. Cu excepţia a două versuri („înfipte în gîtlej ca tot atîtea baricade“, „cuvinte care nu mai recunosc nimic din lumea reală“), textul este, după cum se poate lesne constata, exasperant de plat. Tresăriri de orgoliu apar mai ales atunci cînd Vişniec eliberează imaginativ „scheme“ logice halucinante, mici naraţiuni suprarealiste sau cu aer de coşmar absurd care destabilizează percepţia, fără a oferi nici un fel de „explicaţii“ (în I se topesc roţile în timpul mersului sau Purtători de semne bizare). Un exemplu: „ani de zile am aşteptat/ ca şinele de cale ferată din faţa casei mele/ să dispară, să se topească încet şi ele/ să fie luate de ploaie, să se scufunde în pămînt// dar nu, oraşul este cel care s-a subţiat între timp/ s-au evaporat acoperişurile, punctele cardinale s-au ciobit/ a dispărut auzul din urechi şi văzul din ochi/ minţile ni s-au chircit şi cuvintele ni s-au uscat pe limbă“ (I se topesc roţile în timpul mersului). Pentru cine-i are însă în memorie primele volume de versuri, autopastişa e, chiar şi aici, manifestă. Atîtea cîte sînt, secvenţele convingătoare par simple „firimituri“ de la „masa cu Marx“ a etapei optzeciste. Cu energiile absorbite de teatru şi proză, poetul s-a întors la poezie, dar poezia nu mai era de mult acolo...
La debutul editorial din La noapte va ninge (1980), Matei Vişniec nu părea deloc un debutant, ci un poet matur, cu o voce bine individualizată. După 30 de ani, el a ajuns să facă, paradoxal, figură de epigon defazat cu naivităţi de începător. Iar pentru asta, mă tem, nu e de vină bătrînul Marx.



Matei VIŞNIEC
La masă cu Marx
Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2011, 88 p.

Karl Marx și sexul pe baze echitabile

Casa lui Karl Marx din Trier

Muzeul casei lui Karl Marx (5 mai 1818 – 14 martie 1883) este localizat pe Brückenstrasse, nr. 10 în oraşul Trier din palatinatul Renan, unde filosoful se naşte în anul 1818. Partea frontalã a casei dateazã din 1727, faţada fiind complet restauratã la forma sa originarã dupã remodelãrile din 1930/31. Anexele din spatele casei dateazã din secolul al 19-lea.

Semnificaţia acestei case trece neobservatã pânã în 1904, când Partidul Social Democrat German (SPD) depune eforturi pentru a o achiziţiona, ceea ce şi reuşeşte în 1928. Dupã ce Partidul Nazist vine la putere în 1933, clãdirea este confiscate şi transformatã într-o întreprindere tipograficã.

Pe 5 mai 1947 clãdirea este deschisã publicului ca muzeu al vieţii şi operei lui Karl Marx. În 1968 este integratã Fundaţiei Friedrich Ebert, fundaţie strâns legatã de SDP. Pe 14 martie 1983, la 100 de ani de la moartea lui Marx, muzeul este redeschis dupã un an supus renovãrii care îl extinde pânã la al treilea etaj.

În 2005 muzeul este din nou închis, pentru trei luni. La reinaugurarea de pe 9 iunie participã celebritãţi precum Anke Fuchs, Franz Münterfering, Kurt Beck sau Helmut Schröer. Expoziţia include acum şi o istorie a comunismului în Uniunea Sovieticã, China, Europa Centralã şi de Est. Casa lui Marx primeşte în jur de 32.000 de vizitatori pe an, o treime dintre care sunt chinezi.

Expoziţia permanentã “Karl Marx – Viaţa, Opera şi Influenţa asupra Prezentului” ni-l introduce pe Karl Marx – personalitate istoricã, evoluţia ideilor sale filosofice şi economice şi efectele lor asupra cursului istoriei, inclusiv prezentului. Filozof, economist şi publicist, întemeietor împreună cu Friedrich Engels al teoriei socialismului ştiinţific, teoretician şi lider al mişcării muncitoreşti. A avut o influenţă importantă asupra istoriei politice a secolului XX.Karl Marx împreună cu Friedrich Engels a scris şi a publicat Manifestul Partidului Comunist în 1848. Marx a argumentat că sistemul capitalist, la fel ca şi sistemele socioeconomice precedente, produce tensiuni interne care îl conduc la distrugere. Aşa cum capitalismul a înlocuit feudalismul, capitalismul va fi înlocuit de comunism, o societate fără clase care urmează unei perioade de tranziţie în care statul va fi un instrument al dictaturii proletariatului. Marx argumentează şi că schimbările socioeconomice se produc prin intermediul activităţii revoluţionare organizate. În acest model capitalismul va lua sfârşit prin activitatea organizată a clasei muncitoare internaţionale. Ideile lui Marx au început să exercite o influenţă majoră asupra mişcării muncitoreşti la scurt timp după moartea sa.

Karl Marx, geniu şi demon

http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/karl-marx-geniu-demon

Astãzi este greu sã te pronunţi în privinţa lui Marx fãrã sã cazi în capcana de a-l considera autorul moral al crimelor comunismului. Marx a polarizat admiraţia şi furia tuturor, fiind în acelaşi timp eliberatorul celor asupriţi şi profetul mincinos.

În 1968 gânditorul francez Roger Garaudy considera cã “Pentru prima oarã în istoria gândirii omeneşti, marxismul - filosofie, teorie economicã, politicã, concepţie despre lume, despre perspectivele şi speranţele de viitor ale acesteia - a pãtruns în mintea şi inima acelora care au fost cândva sclavi sau iobagi, a acelora a cãror muncã li se prezenta ca o ursitã şi care nu aveau dreptul sã gândeascã”. Marx era profetul care propovãduia o lume mai bunã sub auspiciile comunismului, în fapt sub auspiciile uneri teorii a conflictului preluatã din darwinismul de care filosoful era fascinat. Dupã cãderea totalitarismelor, iatã ce scrie Valentin Mureşan în 1995: “România post-comunistã a oferit spectacolul arderii publice a “Capitalului” lui Marx alãturi de discursurile lui Ceauşescu precum şi isteria satanizãrii marxismului, filosoful german- considerat o minte genialã pânã mai ieri- e acum doborât fãrã menajamente de pe soclu şi gratulat cu cele mai jignitoare epitete, de la “prost” la “imbecil” şi “criminal”. Publicul larg şi majoritatea intelectualilor vãd în el autorul moral al tragicului experiment al “socialismului real”.

Prin urmare s-a trecut dintr-o extremã într-alta, fenomenul marxist primind rapid etichetãri total opuse în funcţie de regimul care îl valorificã. Dacã în timpul “orânduirii socialiste” era cel mai mare gânditor al tuturor timpurilor, dupã ’89 trece la periferia istoriei filosofiei. De la filosofia oficialã, punctul de trecere spre viitorul luminos, ideologia revoluţionarã menitã sã schimbe în bine umanitatea, la doctrina demonizatã şi trimisã la index…Nu ideile lui Marx au fost criminale, ci modul lor de întrebuinţare. Nu putem demola o filosofie care pânã la urmã aparţine unui gânditor marcant încercând sã-i demonstrãm falsitatea pentru cã nu suntem pe terenul ştiinţelor exacte.

Nãscut la 5 mai 1818 la Trier, în Renania Germanã, Marx intrã la 17 ani la Universitatea din Bonn, pentru a studia dreptul. Din cauza comportamentului sãu dezordonat, tatãl sãu îl trimite la Berlin, unde continuã în aceeaşi notã, cu prezenţã slabã la cursuri. În 1841 îşi susţine la Jena teza de doctor în filosofie cu titlul “Deosebirea dintre filosofia naturii la Democrit şi filosofia naturii la Epicur”. Nereuşind sã obţinã un post de conferenţiar, se apucã de gazetãrie, ajungând redactor-şef la Gazeta Renanã, ziar liberal din Köln care este suprimat la scurt timp. Marx colaboreazã la Analele germano-franceze, care promova idei revoluţionare, motiv pentru care Marx nu se mai poate întoarce în ţarã în condiţiile emiterii de cãtre Prusia a mandatelor de arestare pentru redactori. Se împrieteneşte cu Friedrich Engels, cu care va colabora pânã la sfârşitul vieţii. În 1847 participã la congresul Ligii Comuniste în Londra, a cãrei doctrinã o expun în “Manifestul Partidului Comunist” din 1848. Marx se instaleazã cu familia la Londra din cauza ideilor sale revoluţionare, unde va suferi numeroase lipsuri materiale şi va trãi în condiţii deplorabile, izbutind însã sã realizeze principala opera, “Capitalul”, despre care recenziile vremii lipsesc aproape complet. Moare la 14 martie 1883. Alte lucrãri demne de amintit ar fi: “Manuscrise economico-filosofice”, “Mizeria filosofiei”, “Contribuţii la critica economiei politice”, “Teze despre Feuerbach”.

Principiile filosofice


Iniţial Marx a fost influenţat de Hegel, de care însã se va dezice. Hegel considera istoria drept o succesiune de evenimente cu sens, care se înşiruie în conformitate cu dialectica internã. Spiritul lumii sau spiritul absolut intervine în istorie şi prin ea îşi realizeazã devenirea şi dobândirea conştiinţei de sine. Realitatea nu este de neînteles, cum era pentru Kant care susţinea imposibilitatea cunoaşterii esenţelor, ci dimpotrivã, în acord perfect cu raţiunea. Pentru Marx însã subiectul istoriei sunt oamenii, nu realitatea divinã care pentru el este un misticism. Realitatea concretã trebuie sã primeze şi pornind de aici trebuie sã se elaboreze o filosofie a existenţei umane care recunoaşte rãdãcina omului în om. Departe de idealismul Hegelian , pentru Marx, adeptul pragmatismului, omul îşi demonstreazã puterea şi realitatea în convieţuirea cu alţii. Existenţa socialã determinã conştiinţa umanã şi nu invers. Societatea nu înseamnã în primul rand conştiinţã colectivã, ci muncã colectivã, omul fiind mai înainte de toate un animal economic care îşi dezvoltã gândirea pe baza forţelor de producţie şi relaţiilor economice. Existã desigur şi o suprastructurã ideologicã ce cuprinde ideile, statul, familia, morala, religia, dar legile istoriei nu sunt aici, ci în baza economicã, o bazã în care funcţioneazã dialectica relaţiilor prin conflictul dintre clasele sociale. Se întrevede aici şi marea înrâurire a darwinismului: omul este un animal, luptã pentru supravieţuire, supravieţuieşte cel mai adaptabil, progresul se realizeazã doar pe calea conflictului.



Teoria lui Marx nu rãmâne doar în stadiul de teorie, pentru cã Marx aspirã sã schimbe lumea. El observã cã omul s-a îndepãrtat de sine, s-a alienat, dar motiveazã devalorizarea sa doar prin prisma economicã: omul este separate de produsul muncii sale, care devine marfã în capitalism şi îl face pe om dependent de sistem. Munca salariatã este şi ea doar un mijloc de supravieţuire, forţa de muncã fiind comercializatã şi omul ajungând el însuşi marfã. Banii, “târfa universalã”, îl înstrãineazã şi pe om de om, ei sunt adevãratul spirit universal. “Puterea divinã a banilor rezidã în esenţa lor, ca esenţã genericã înstrãinatã, care alieneazã şi se alieneazã, a omului”. Dar proletariatul poate schimba aceastã condiţie odatã ce devine constient de ea. Capitalismul însemna pentru Marx sãrãcirea şi asuprirea muncitorilor, care de fapt îi îmbogãţesc pe cei bogaţi prin munca lor. Dar odatã cu instaurarea “orânduirii socialiste” situaţia se va schimba pentru cã mijloacele de producţie vor deveni proprietate comunã. Egalitarismul s-a realizat însã în sãrãcie…pentru cã imperiul necesitãţii nu a dispãrut nicidecum, iar ştim cât de umanã a devenit societatea în comunism…Lenin considera doctrina ca fiind succesoarea legitimã a concepţiilor celor mai importante ale omenirii veacului al XIX-lea: filosofia germanã, economia politicã englezã şi socialismul francez, care se încheagã împreunã în materialismul dialectic/istoric.

Marx a vrut sã-l elibereze pe om de condiţia sa, dorind fericirea pentru cei mulţi, asemenea unui Prometeu. Viziunea sa revoluţionarã a dorit nu sã schimbe o stare socialã sau un regim , ci politica însãşi, sã schimbe temeliile lumii din care trebuie sã disparã religia, statul, clasele, omul depinzând doar de el însuşi şi de legile sociale pe care le va conştientiza. Paradoxal, partidele şi statele socialiste care se revendicã de la doctrina marxistã au produs un stat omnipotent care a urmãrit totala absorbţie a societãţii civile. Dupã cum îl descrie şi Orwell, este sistemul capabil sã transforme oamenii în roboţi lipsiţi de doza minimalã de conştiinţã. Este Marx autorul moral al experimentului înfiorãtor numit comunism? În aceeaşi mãsurã în care Nietzsche este vinovat de genocidul nazist. Dintr-un punct de vedere am putea spune cã ideile sale pericuoloase i-au fãcut pe mulţi sã creadã cã fenomenele sociale sunt perfect determinabile prin prisma profeţiilor istorice. Prin faptul cã i-a negat omului orice altã dimensiune în afara celei economice. Prin faptul cã introduce concepţia darwinistã în prim-plan, susţinând conflictul ca singura cale de dezvoltare. Prin faptul cã absolutizeazã planul cezarului şi nu atribuie omului niciun fel de aspiraţii morale sau spirituale. Prin faptul cã sistemul sãu a fost izvor de argumentare şi credinţã oarbã pentru dictatori. Cu toate acestea, Marx a rãmas un om al ideii. A cãutat un adevãr în onestitate intelectualã, dupã cum opineazã Karl Popper, iar ca savant a fost un economist remarcabil. În universitãţile occidentale este vãzut ca unul dintre marii cugetãtori ai lumii, textele sale fiind recunoscute ca parte din moştenirea noastrã culturalã. Poate chiar şi-a dorit fericirea semenilor, doar cã utopia sa, numita de Popper romantism, nu a reuşit decât sã transforme raiul visat într-un iad materializat. Dar materializat nu de Marx.

KARL MARX, din nou actual ?


Cel mai în vogă economist al momentului, Nouriel Roubini, a declanşat o dezbatere după ce a declarat într-un interviu acordat Wall Street Journal că, într-un fel, Karl Marx a avut dreptate când a afirmat că sistemul capitalist se poate autodistruge din cauza...

Comisiile Prezidentiale conduse de Elie Wiesel si Vladimir Tismaneanu, evreii din SUA, condamna antisemitismul si colectivismul moldo-valah, conditii sine qua non ale apartenentei lor la Europa. Înainte de razboi traiau aproape un milion de evrei în România, astazi au mai ramas zece mii, din care jumatate în Bucuresti.
Antisemitismul e o forma de respingere a valorilor occidentale. Simultan românii angajeaza evreii ca intermediari, agenti modernizatori. Aceasta strategie se blocheaza în antisemitismul religios si de modernizare. Despotia orientala ortodoxo-comunista a fost implementata în R.P.R. mai ales de cominternistii evrei la comanda lui Stalin.
Discriminarea evreilor ca si doctrina lui Karl Marx sunt deja în afara legii, asa ca s-a rescris Istoria României - „Rapoartele finale" ale Comisiilor Wiesel & Tismaneanu au peste 1.000 p. - din perspectiva convulsiilor unei tari la periferia Europei, cu norme, valori si o religie ortodoxa incompatibila - de la Marea Schisma 1054 - cu civilizatia occidentala, romano-catolica si protestanta.
Dictatura de dezvoltare ortodoxo-comunista a modernizat societatea româneasca, dar a „uitat" ca are ca scop integrarea în civilizatia condusa de crestinii occidentali si nu o „alternativa" autocefala, izolata de lume. Catastrofa s-a accentuat cu scoaterea lui Dumnezeu din societate si decuplarea muncii de salarizarea „la comun".
Dupa esecul modernizarii evreiesti (1829-1958), franc­masone (1833-1948) si ortodoxo-comuniste (1949-1989), tranzitia (1989-2006) are succes: România este în UE. Asta presupune recunoasterea traumelor trecutului si implementarea Acquis-ului comunitar, codul canonic romano-catolic modernizat, printr-un dialog cu Roma.
Moldo-valahii, de o mie de ani în „lanturile grele ale ortodoxiei greco-slave", sunt tributari Moscovei, asa ca atât antisemitismul, cât si dictatura ortodoxo-comunista sunt sub influenta panortodoxiei si panslavismului. Singura cale de a iesi din aceasta groapa istorica greco-slava e revenirea la normele si valorile occidentale, la Roma. 2006 s-a sarbatorit 1900 de ani de la integrarea Daciei în Imperiul Roman.
De reorientarea de la Moscova spre Roma, va depinde aderarea autentica la Europa, nu ca în România Mare (1920-1940), când o fatada prooccidentala ascundea toate racilele orientale, antisemitismul si colectivismul. Numai integrarea ortodocsilor în lumea crestinilor occidentali garanteaza iesirea din „somnul cel de moarte", care a creat monstri în secolul trecut. Românii au o mare sansa începând cu anul 2007.
http://www.clipa.com/index.html