Manole[v=]

Blesteme si durere peste mormantul Madalinei Manole (VIDEO)

Un film despre viata Madalinei Manole

Petru Mircea intentioneaza sa faca un film despre viata si cariera sotiei sale, Madalina Manole, care s-a sinucis de ziua ei, in urma cu doi ani.

Verdict final in cazul Madalinei Manole: s-a sinucis

S-A SINUCIS! Procurorii bucuresteni au finalizat ancheta cu privire la moartea Madalinei Manole.

Ultima noapte de dragoste a Mădălinei Manole

Afla cum decurge viata in casa Madalinei Manole dupa ce artista s-a sinucis

Petru Mircea isi protejeaza copilul chiar si fata de bunici materni: "N-am sa permit ca ei sa ii faca rau copilului meu, asa cum au facut cu mine"

http://www.jurnalul.ro/special/marius-manole-nu-mi-place-ca-suntem-mintiti-pe-fata-602811.htm

http://www.adevarul.ro/cultura/Marius_Manole-Opera_Bucuresti-Eminescu-Daniel_Magdal_0_625137691.html

O zi din viața lui Marius Manole

Nu-l cunosc pe Marius Manole. Îl cunosc pe Marius Manole. Sunt două afirmații adevărate și false în același timp. Până sâmbătă, 17 septembrie, prima afirmație era adevărată. Dar sâmbătă m-am întâlnit pentru prima dată cu el, deși îl știam din spectacole de atâta vreme.

text Radu Pocovnicu foto Mediafax și arhiva personală Marius Manole

„Am nevoie de defecte ca să fiu cu picioarele pe pământ“

Acum, când am deschis un nou document să scriu despre Marius, îmi dau seama că tot nu pot spune mare lucru despre el. Ceva-ceva tot a rămas. Crâmpeie, imagini, cuvinte… Iată-ne dimineaţă la repetiţia pentru Sinucigaşul, spectacolul lui Felix Alexa de la TNB. Fără introduceri, îmi strâng mâna cu Marius ca şi când ne-am cunoaşte de-o viaţă. Tot aşa încărcat? „Mai puţin în perioada asta. Acum repet la spectacolul unui regizor bulgar şi la un spectacol cu Lia Bugnar. M-am mai liniştit în ultimul timp. La început, ca să merg de la un punct la altul, făceam drumul în zig- zag. La un moment dat mi-am dat seama că e mai simplu să merg drept. Uite că pot…“ Rutina? „Mai degrabă experienţa…“ Şi convingerile? „Convingerile nu. Eu pot să cred azi în ceva, iar mâine să-mi schimb părerea. O zi, sau o lună.“ Şi nu-i descurajant? „E obositor.“

„Dar vezi că el repetă, nu prea are timp“, mă avertizase Felix când l-am rugat să mă lase la repetiţii. „Ok, tot găsim noi o pauză“. Până să intre în scenă actorul sunt alţii la rând. La TNB e plin de praf, se aud zgomotele picamerelor care vor desface teatrul în bucăţi pentru a-i da o altă faţă. În holul de la Sala Amfiteatru s-au adunat actorii din Sinucigaşul: Dan Puric, Ileana Olteanu, Adela Mărculescu, Costel Constantin, Mihai Călin, Maria Buză… Sunt privit cu oarecare nedumerire. De regulă, repetiţiile sunt închise străinilor. Dar nu dau şi nu se dau explicaţii cu privire la prezenţa mea acolo. Mergem în cabina lui Manole. „Un minut, trebuie să dau un telefon.“ Se aşază pe scaun, se uită în oglinda luminată de becuri. Un tic profesional. Văd un joben şi-l probez. Chiar îmi vine bine. Acelaşi joc în oglindă. Marius vorbeşte la telefon şi continuă să se privească în oglindă. Ochi oblici, trăsături neregulate. O armonie a feţei a cărei perfecţiune scapă privirii imediate. Un chip cioplit cu o daltă tare. De aici oare seducţia chipului său? Şi vocea, timbrul, râsul electrizant, metalic. Cum ai reuşit tu să pătrunzi în sufletul atâtor spectatori?

Marius trebuie să procure nişte bilete la un concert din cadrul Festivalului Enescu. Apar probleme, sunt greu de găsit. „Şi nici măcar nu sunt pentru mine biletele…“

Se simte bine aici, în cabina sa. Răsfățat.

„Am cabina mea, mi se aduce cafea, ceai… În teatrul independent trebuie să mai dai şi cu mătura, faci şi şmotru.“ Dar chiar şi aşa actorul trăieşte în lumea lui. „Tot ceea ce facem noi actorii e o formă de alint. Faptul că-mi plătesc facturile, e o alegere. Pentru mine cel puţin. Vreau eu să fac treaba asta. Dar ştiu că pentru cei mai mulţi dintre noi e o corvoadă şi sunt conştient că pot lăsa oricând pe seama altcuiva aceste sarcini administrative. „De ce vă alintaţi voi, actorii?“ „Pentru că trăim o mie de vieţi, suntem un pic din fiecare. Un pic de aici, un pic de aici“ – arată cu degetul înspre el Marius, ca şi cum ar căuta articulaţiile sufletului. Dar tu cine eşti, Marius? Cine eşti acum? Nu-l întreb, trag din ţigară. Marius s-a lăsat de fumat. În primul rând pentru a-şi proteja sănătatea. Ficatul… „Cred că noi fumăm ca să ne ascundem.“ „Asta fac eu acum?“ – ridic eu privirea spre el. „Chiar şi acum“, îmi răspunde el franc. Mă gândesc la asta. Sunt sincer şi îi spun că nu ştiu cum va decurge întâlnirea asta, pentru că nu am fixat nimic dinainte, nici o întrebare. Las lucrurile să vină… „Nu mă simt confortabil printre oameni dacă aceştia mă cunosc. Mă pot apropia mult mai uşor de ei dacă nu ştiu cine sunt. Altfel, încerc să-i evit. Vin la mine la cabină după spectacole să mă felicite şi să-mi ceară autografe. Trebuie să răspund amabil complimentelor lor.“ „O mască?“ „Da, o mască.“ „De ce nu încerci să fii tu?“ „Asta vreau. Nu e uşor.“ Puternic pe scenă, dar vulnerabil în viaţă. Sau, şi puternic, şi vulnerabil. „Aşa cum trăieşti, aşa şi joci.“ (…) „Actorul trăieşte în lumea lui, dar nu poţi să fii mereu delicat, mai dai şi cu pumnul!“ În echilibru fragil aflat printre oameni. La propriu şi la figurat. „Eu nu conduc, mi se pare un act foarte responsabil. Mi-e frică să nu dau peste oameni în trafic. Am avut şi maşină, dar am vândut-o.“ Şi alte frici? „Am intrat într-o dimineaţă în panică, am crezut că am cancer de piele. M-am alertat imediat, am început să dau telefoane. Îmi apăruseră vreo sută de aluniţe pe piele. Din fericire, n-a fost nimic grav. E vorba de sănătate. Mi-e frică să nu cedez tentaţiilor, să beau, să fumez. Îmi fac rău lucrurile astea cu hepatita mea.“ „Ce fel de hepatită?“ „B.“ „De unde-ai luat-o?“

„Dumnezeu ştie. Dar nu e contagioasă şi nu e forma gravă. E latentă. Dar dacă fac excese, se resimte ficatul.“

De spital tot n-a scăpat. De fapt, l-a căutat. Acum vreo câţiva ani, Marius a ajuns la spital. Era epuizat din pricina spectacolelor, repetiţiilor. „Vă rog, scrieţi acolo că am nevoie de internare“, le-a spus el medicilor. „Am nevoie de o pauză.“ „Nu-i cazul să inventăm. Ai probleme pe bune“, i-au spus aceştia după ce l-au găsit cu organismul secătuit. „Mie îmi place la spital, e frumos.“ Te-a recunoscut cineva? „Nu, nimeni. De asta mi-a plăcut, de asta am putut să mă apropii de oamenii aceia.“

Marius şi-a făcut de curând un blog. L-au motivat discuţiile cu diverşi amici bloggeri. Încă nu ştie care e scopul principal al blogului. Rămâne de descoperit. Acum are ca temă să promoveze tinerii actori. Le ia interviuri de pe Iphone-ul lui. „Şi cum te descurci ca jurnalist?“

„Prost. Principalul avantaj este că întrebările vin de la un actor pentru un alt actor.“

E rândul lui Marius să intre pe scenă. În Sinucigaşul joacă rolul unui poştaş, atras de mirajul ideologiei comuniste. „Mergi pe stradă, vezi o femeie, îi priveşti formele… şi deodată îţi spui: ia hai s-o privim din punct de vedere marxist! Să vezi, nu mai rămâne nimic!…“, sună aproximativ una dintre replicile sale, după ce le-a urmărit, „pe gaura cheii“, pe Ileana Olteanu şi Adela Mărculescu. Marius e bine dispus, iar în pauză îşi filmează colegii care sunt pe scenă. Un moment care se va trece la arhiva de memorii. Mai urcă o dată pe scenă, pentru ultimul act, şi gata repetiţiile. Lăsăm TNB-ul pentru diseară, când are loc spectaco- lul. Mergem la Teatrul de Comedie, unde a fost invitat la lansarea volumului de poezie al unui prieten, Fabian Anton. „O poezie, trebuie să găsesc o poezie…“, caută el, conectat la internet.

Mai avem aproape o oră la dispoziţie, aşa că intrăm într-o cafenea de pe Lipscani să bem o cafea. Eu îmi comand şi o supă de ciuperci. Marius intră în vorbă cu chelneriţa. O cunoaşte.

„De când aveţi aşa ceva aici?“, arată el spre supa mea. „De curând“, îi spune aceasta, iar actorul începe o conversaţie pe teme culinare.

„Aş putea să-mi iau un extra job, să vă gătesc supe. Eu îmi fac frecvent. E incredibil de uşor.“ E adevărat că, până când îşi va face o supă la el acasă, e bună şi o încropeală. I-o oferă Mădălina, sufleorul de la TNB, cu care Marius are o relaţie apropiată şi care a mers cu noi o bucată de drum. Mădălina îi strecoară un pacheţel. Nişte salată de vinete şi câteva felii de pâine. „Ce mai ai în rucsacul ăsta plin?“, îl întreb. „Păi să vedem… un tricou, o borsetă, un parfum…“, începe el să înşire. „Ai de toate. Ce-ţi mai lipseşte?“, glumesc eu. „Mi-am propus trei lucruri. Să am o casă, carte de muncă şi o familie. Primele două le-am obţinut.“ „Şi?… Nu simţi nevoia unei stabilizări şi pentru cel de-al treilea lucru? „Nu în momentul ăsta. Casa funcţionează ca punct de stabilitate important în viaţa mea. Am un locşor pe care mi l-am creat după gustul meu. Acolo mă izolez. E locul unde mă adun şi mă simt bine, desprins de tot ceea ce e în jur. Acolo uit de tot. Şi nu primesc pe nimeni în casa mea. Îmi place să fiu singur. Am doar vreo doi prieteni. Mă feresc să-mi fac alţii.“

Marius face doi paşi până la Comedie de unde procură cartea lui Fabian şi două dvd-uri cu filme. Pe unul îl ţin minte, Looking for Richard, pe celălalt l-am uitat… Răsfoieşte cartea. O poezie îi atrage atenţia. Citeşte primele versuri cu voce tare, să aud şi eu, apoi adastă asupra ei. „Asta e! Ce frumoasă e… Uite…“ Într-adevăr. Cuvintele sunt scrise într-un font baroc, aşezat spre stânga, mai- mai că o să-şi ia zborul. E timpul, Marius pleacă la lansare, stabilim să ne vedem după. În câteva minute îmi termin cafeaua şi ajung şi eu la eveniment. În foaierul Teatrului de Comedie şi-au făcut deja apariţia protagoniştii. Fabian e acolo, mai e o doamnă amfitrion, şi Victor Rebengiuc la masă cu Marius Manole. Un eveniment liniştit, pentru oameni normali şi cuminţi, dincolo de spectaculozitatea numelor. În această atmosferă care redă simplitate şi firesc, îşi iau elan personajele invitate, şi citesc, citesc poezii… Recită Marius, nu înainte de a face schimb de politeţuri cu Victor Rebengiuc, invitându-se reciproc. „Voiam să recit o poezie şi mi-am zis că e prea sensibilă. Dar apoi m-am gândit: de ce nu? Azi ne e frică, ne închidem prea mult în noi înşine. Să învăţăm să ne deschidem…“ Citeşte:

Mă învăţai să spun rugăciuni…

Să ne închidem în noi înşine. Să ne deschidem… „Noi oamenii suntem ciudaţi. Am fost coleg de clasă cu actriţa Florentina Ţilea din clasa întâi, apoi ne-au înstrăinat. Eu am venit la Bucureşti, ea s-a dus la Sibiu, apoi a venit şi ea aici. Dar nu mai eram prietenii de altădată. Am avut nevoie de dovezi că e bună ca actriţă. Am văzut-o jucând, predând studenţilor. Abia atunci m-am reapropiat de ea. Aşa sunt şi actorii mari. Nenea Rebengiuc, Oana Pellea. Au nevoie de confirmare că eşti bun. La început nu-ţi iartă nimic. E normal, în teatru contează partenerul de joc. Dacă e slab, poate să te coboare.“

Plecăm de la Comedie. Îl însoţesc pe Marius o bucată de drum. Nu stă departe. „Acum te las“, îi zic. „Ne vedem diseară, după spectacol“, îmi propune Marius. „Ok, ieşim să bem o bere şi mai vorbim“, spun eu. Are o clipă de ezitare. „Dacă intru în cârciumă beau iar. Nu-i bine.“ Nu vreau să-l corup, şi totuşi… „Bine, vedem noi…“ Sinucigaşul e un spectacol pe care vi-l recomand. Eu l-am văzut de câteva ori şi recunosc că din acest motiv am şi tras chiulul. Spre ruşinea mea. Dar, în sfârşit, Marius n-o să ştie lucrul asta. De fapt am vrut să profit de ocazie şi să merg în acelaşi teatru la un spectacol de coregrafie din Franţa care se anunţa măreţ şi care era programat la aceeaşi oră. Ei bine, peste cine credeţi că dau la spectacolul din Sala Mare? Peste Marius Manole! Cum în Sinucigaşul intră în scenă relativ târziu, iar Sala Amfiteatru e la doi paşi, îşi permite. „Foarte bine ai făcut“, mă încurajează el. „Am venit şi eu să arunc o privire.“ E într-adevăr o şansă, nu ai ocazia să vezi toată ziua spectacole mari venite din afară. Acelaşi motiv pentru care Marius şi-a propus să plece la anul în concediu la Londra, să vadă cât mai multe spectacole de teatru. „Strâng bani şi la vară o să fac această călătorie. Mi-o doresc.“ Până atunci, tot e bună şi o compensaţie. Actorul şi-a făcut obiceiul să meargă la Liberty Center, unde, o dată pe lună, se transmite live un spectacol de la Londra. „Merită banii, chiar dacă e vorba de 60 de ron!“ Pentru că sala s-a aglomerat, îl las pe Marius pe un scăunel rabatabil la marginea unui rând şi îi urez baftă în spectacolul său…

Două ore şi jumătate după, ne vedem la ieşirea din TNB. Marius e cu Mădălina şi Vitalie Bichir. O luăm agale spre Centrul vechi, schimbând impresii despre spectacolul pe care tocmai îl văzusem. Mie, coregrafia mi se păruse demnă de interes, iar dansatorii de excepţie. „Doar că nu au reuşit să-mi transmită o emoţie adevărată“, mărturiseşte el, apoi divagăm. „Sunt actori talentaţi, şi actori care muncesc foarte mult. Unul talentat se poate prăbuşi mult mai uşor decât unul care a transpirat să ajungă acolo. Mie mi-e frică de asta. Mai ales că nu-ţi dai seama niciodată când are loc căderea.“ „Te gândeşti de fiecare dată înainte de spectacol la acest pericol?“

„Da. Mereu.“ „Şi în seara asta cum a fost la Sinucigaşul?“ „Am simţit că nu a fost în regulă.“ Lipscaniul e plin la ora aia. Sunt Zilele Bucureştiului, iar zona a fost luată pur şi simplu cu asalt. Nu găseşti un loc unde să te aşezi. „Hai să traversăm Splaiul“, propune Mădălina. „Găsim acolo ceva.“ Ne îndreptăm în această direcţie, Mădălina şi Vitalie ducându-şi de coarne bicicletele. „Dă-mi şi mie să fac o tură“, îi cere Marius lui Vitalie. Ia bicicleta, dar şaua e fixată pentru posesorul vehicolului, mai înalt decât Manole. Reuşeşte, şi îi dă pedale alături de Mădălina. Găsim în sfârşit un restaurant în spatele tribunalului. Feţe de chelneri scorţoase, preţuri piperate. La prima vedere, cel puţin. Marius îşi comandă o supă de praz şi o apă plată. A rezistat ispitei. Vorbim despre reţete, de strugurii pe care i-a adus Bichir lui Marius, de urechelniţa pe care a găsit-o în ei. Vorbim de punctualitate, despre spectacole, că ar trebui să înceapă la ora fixată, de lucruri din culise… De una, de alta… „Voi încă n-aţi terminat berea? Eu aş fi fost la a treia acum…“, ne tachinează el pe mine şi Vitalie. Ei, terminăm şi noi în sfârşit. La fel şi spectacolul zilei cu și despre Marius Manole. Şi, cine ştie, acest Marius Manole despre care citiţi voi aici e Marius Manole pe care l-am cunoscut eu, e creaţia mea. Atât cât am reuşit. Într-o zi obişnuită de sâmbătă…

„Cum îți dai seama că ai jucat bine?” „Nu-mi dau.” „Niciodată?” „Niciodată. Iar părerile sunt subiective.”

„Nu mă mai atinge critica. Un chirurg poate greși și asta să fie fatal. În schimb, eu sunt doar un biet actor…“

„Simt nevoia uneori de a experimenta, de a descoperi. De a mă descoperi pe mine. Pentru asta trebuie să te plasezi într-o anumită umilință.“

Barbatul care a vandut sticla de furadan cu care s-a sinucis Madalina Manole, condamnat la inchisoare!

Marius Manole, actor: „Părinţii nu mi-au spus: «Suntem mândri de tine!»“

Tatăl Mădălinei Manole: „Ştefan Bănică Jr. îi făcea ochi dulci fetei mele“


Acum 1 orăIon Manole, tatăl „Fetei cu părul de foc", a vorbit, în premieră, despre un spectacol televizat pe care Mădălina Manole l-a avut cu Ştefan Bănică Jr.

Cum a devenit Marius Manole maestru Zen
Actorul Teatrului Naţional din Bucureşti Marius Manole a participat de curând la un workshop condus de regizorul ...

Comemorare cu scandal la mormântul Mădălinei Manole

Imagini în exclusivitate cu Mădălina Manole în tinereţe

Cele 10 motive pentru care instanţa a redeschis dosarului morţii Mădălinei Manole

Marius Manole: “Poate din cauza asta am ...

Ultimul SMS al Mădălinei Manole