Manole[v=]

Iubirile unui artist: Marius Manole
"Nu stiu sa spun "te iubesc""

- E rasfatat de criticii de teatru, iubit de public si curtat de presa. Are 32 de ani si multe premii de interpretare artistica, pe care, din modestie, incearca sa le ignore. Asa cum par lucrurile, Marius Manole e un om fericit. Si totusi... singur -



Antrenament pentru inima

- Acum cinci ani, la primul interviu pe care l-ai acordat revistei noastre, erai singur si te plangeai ca nu ai timp de dragoste. S-a schimbat ceva fundamental in viata ta de atunci ?

- Nu mare lucru. Sigur ca m-am mai indragostit de atunci, eu ma indragostesc des si repede, dar imi si trece la fel >


. Iar cand o fac, n-o fac neaparat pentru ca mi s-a urat de singuratate, ci cumva, pentru a nu ma odihni interior, pentru a nu-mi lasa inima sa amorteasca. O fac de dragul sentimentului, al trairii. Intru in cate o legatura numai din curiozitate si atractie, pentru ca stiu ca as putea trai ceva ce n-am mai trait, care mi-ar putea provoca o anumita vibratie, care, la randul ei, mi-ar putea folosi pe scena. Nu suna prea bine, dar marea iubire pentru mine a ramas tot teatrul.

- Ai stiut dintotdeauna ca asta e ceea ce vrei sa faci?

- Nu m-am gandit la asta. M-am apucat de teatru pentru ca eram un copil extraordinar de timid si mi s-a parut ca scena e cel mai sigur loc din lume, locul unde iti poti da voie sa faci orice si sa simti orice, fara consecintele realitatii. In plus, teatrul e mai adevarat decat viata, pe scena totul e mai viu, mai intens, tot ce simti acolo simti cu adevarat, sunt sentimentele tale, adunate intr-o viata si carora le dai drumul. Teatrul iti permite sa-ti mai retraiesti o data viata, la un nivel mult mai intens.

- Ce faci atunci cand nu joci?

- Mi-am dat seama ca eu nu prea stiu ce sa fac cu mine, atunci cand sunt singur. Cand stau acasa, ori dorm, ori fac curat, ori fac mancare. Imi place sa fie frumos si curat acasa, sa miroasa bine, daca se poate a paine calda. Gatesc impecabil, nu ma laud, dar chiar am talent. De stat, stau mai mult singur. N-am nevoie de oameni in jurul meu, am destui la teatru. Cu cat trece mai mult timpul in singuratate, cu atat ma obisnuiesc mai tare. Nu stiu cum fac, dar cand sunt in public, sunt parca singur, iar cand ajung acasa, fac orice sa nu ma gandesc la singuratatea mea. Dau drumul tare la televizor, ascult muzica, citesc. Fug de mine, chiar si la cafeaua de dimineata, pe care n-o pot bea in liniste, fara un pic de muzica. Pe mine, teatrul m-a facut infirm afectiv, simt ca i-am daruit cumva totul. Acum, sigur, nu toti actorii sunt ca mine. Sunt si actori familisti, cu vieti frumoase, cu copii, vacante etc. La mine insa asa s-a intamplat, sa nu mai pot fi capabil de nimic altceva, in afara de teatru. Asa a fost sa fie, dar nu e nici o drama in asta. Daca o sa ma intrebi ce am facut anul trecut, o sa-ti spun ca am avut patru premiere, dar de altceva n-o sa-mi mai amintesc, probabil. Tot ce am construit am construit in teatru, nu in viata.

Iubire contra nimic

- Nu-ti da asta sentimentul irealitatii, sentimentul ca traiesti in imaginar, ca tot ce construiesti construiesti pe o paralela care nu e viata reala?

- Oh, nu o data m-am gandit la asta. Dar imi e foarte frica s-o mai virez brusc la varsta asta, sa mai schimb ceva radical in viata mea. Am 32 de ani si mi-e teama sa nu pierd absolut tot ce am castigat in teatru. Teama de ratare e enorma. Mi-e frica si sa-mi schimb tabieturile inainte de spectacol: am ajuns sa merg cu aceeasi bluza la acelasi spectacol, sa fumez acelasi numar de tigari, sa port aceleasi sosete in picioare. Nu glumesc! Mi-e teama si sa raman intr-o relatie comoda, in care sentimentul a obosit, pentru ca stiu ca incep sa joc mai prost, ca nu mai am ce sa le ofer oamenilor. Pe de alta parte, Marius Manole e si un om extrem de lenes. Daca n-as fi facut teatru, nu stiu ce as fi facut cu viata mea. Ma plictisesc repede de lucruri, de oameni. In teatru se intampla mereu ceva nou.

- Pentru un partener, asta poate parea nedrept. Nu ti s-a reprosat niciodata inconstanta asta?

- Ba da. Mi se reproseaza adesea ca sunt egoist, ca nu am grija de oamenii de langa mine, ca nu stiu sa pretuiesc prietenii si dragostea. Si cum exista si actori care pot s-o faca foarte bine, eu par un fel de pacalici care face pe geniul neinteles. Nu stiu sa-mi arat sentimentele in viata asta de zi cu zi, nu stiu sa-mi arat recunostinta, dragostea, prietenia. Nu stiu sa-i spun mamei mele "Te iubesc!". Si in general nu stiu sa spun: "Te iubesc!". Cred ca n-am spus-o de mai mult de cinci ori in viata asta. Cer iubire de la cei din jur, dar eu nu dau nimic. Poate doar un telefon din cand in cand.

- Cum mai reusesti sa seduci fetele, dupa atata sinceritate taioasa?

- O sa ma paraseasca toate, normal. (rade) Nu fac absolut nimic ca sa le cuceresc. Teatrul face totul in locul meu. Ele vin la teatru, ma vad si cad in adoratie. Si chiar daca incerc sa le explic ca nu sunt ala, ca nu-s un om chiar atat de bun, ele tot cred ca sunt si eu, ca in piesa din seara aceasta, un Ivanov de salvat, iar ele un fel de Sasenka ce viseaza dragoste activa, care sa ma vindece de inchipuiri. Numai ca eu sunt foarte inactiv. Le admir ca au puterea sa ma rabde, doar ca nu prea am ce sa le ofer, si-mi trece repede sentimentul.

- Cum scapi? Elaborezi strategii?

- Fac o criza mare, o criza urata, nu mai raspund la telefon, la usa, ma dau disparut, iar ele, de unde ma iubeau nespus, ajung sa ma urasca de nici la teatru nu mai vin sa ma vada.

- Nu te chinuie niciodata sentimentul de vina?


"Nu suna prea bine, dar marea iubire pentru mine e teatrul"



- Ma gandesc mereu ca roata se intoarce. Si s-ar putea sa ma indragostesc intr-o zi rau, cu adevarat rau, si sa nu mai vreau sa renunt, dar sa fiu dat deoparte, exact in acelasi mod. Desi, daca stau bine si ma gandesc, la cum ma cunosc, daca voi fi parasit, ma voi si bucura de suferinta, pentru ca voi sti ca asta ma face viu si-mi face bine pe scena. Cred ca sunt un pic masochist. Intotdeauna cand am fost nefericit in dragoste, am facut lucruri minunate.

- Nu ti s-a intamplat nici macar o data in viata, sa suferi cu adevarat, sa simti ca ti s-a ars sufletul?

- Am mai avut suferinte din dragoste, pe la inceputul vietii, cand aveam vreo 20 de ani. Dar nici acum nu sunt convins daca era suferinta reala, sau si o doza de inchipuire. La varsta adolescentei chiar iti place sa suferi din dragoste, nu pentru ca ai fi iubit prea mult, ci pentru ca suferinta are si ea voluptatile ei. Nu cred ca un om care nu sufera din iubire e mai puternic. Cred ca in viata ai nevoie si de lacrimi, si de plans. Cred ca din suferinte iti tragi invataturile, altminteri, ramai un fraier. Ca mine! (rade)

O generatie precauta

- Vorbesti cu neincredere despre ideea de cuplu. Crezi ca s-a schimbat ceva cu tinerii de azi?

- Da, s-a schimbat ceva cu noi. Generatia noastra e una precauta. Nu mai pariem tot pe dragoste, pentru ca am fost mintiti o data, de doua ori, si nu mai avem curaj. Investim putin si castigam putin. Spunem tot mai rar "te iubesc!", dar foamea de dragoste e tot mai mare. Cei din jur nu fac decat sa-mi confirme asta: eu nu dau tot, tu nu dai tot, iubim, iubim, dar parca mai importanta e cariera. Si cuplurile devin un fel de intelegeri. Fac toti planuri ca dupa 50 de ani, cand o sa aiba casa, masina si copii mari, o sa fie totul perfect. Numai ca pana atunci se duce iubirea pe apa sambetei. Iubirea adevarata n-are nevoie de viitor, are nevoie de prezent, in marile pasiuni trebuie sa dai totul, fara calcule meschine, altminteri e doar un compromis tacit, in care lucrurile mari nu se mai intampla niciodata si tot traiesti in asteptarea lor.

- Te apasa asteptarea asta?

- Parerea mea este ca cel mai bine e sa traiesti cu asteptarea. E mult, mult mai fertila decat certitudinea. E atat de frumos sa traiesti visand ca intr-o zi vei face un mare spectacol, ca vei trai o mare iubire. Multi oameni traiesc, de fapt, in capul lor. Dar asta ne tine, nu?

- Poate ca suntem mai mult ceea ce visam decat ceea ce facem.

- Da, asta suntem. Cred ca daca am fi deposedati de vise, daca am intelege cat de putin suntem fara visele alea, ne-am smeri. Pentru ca atunci am fi exact cat ne trebuie, n-am mai trai inchipuit. Eu cred ca noi, oamenii, ne luam visele drept realitate. Ne comportam adesea dupa cum ne-am dori sa fim si cerem sa fim tratati dupa cum ne imaginam ca suntem, nu dupa ceea ce suntem cu adevarat. Or, cel mai adesea suntem cu mult mai putin. Lumea iti da adesea mai mult credit decat meriti. Si mergi acasa si-ti spui: "Stai bai, tata, ca nu e asa". Te vezi cum arati dezbracat, te apuci sa faci de mancare si-ti amintesti ca esti un baiat din Moldova, care face bors la aragazul din garsoniera si care o suna pe mama sa o intrebe ce sa puna inauntru. Granita intre a sti cine esti de fapt si a te crede un pic mai sus e, de fapt, extrem de fragila: ai gresit un milimetru si deja ai iesit in decor. Mult timp am refuzat sa dau interviuri fara sa beau. Pentru ca tentatia sa minti, sa pari cine nu esti, e foarte mare. Cred ca publicul trebuie sa stie cine esti cu adevarat. Daca ma tine ceva cu picioarele pe pamant, asta e in primul rand sangele moldovenesc care curge prin mine. De fiecare data cand ma intorc la Iasi si-mi revad colegii, imi amintesc cum trebuie sa traiesc de fapt. Ultima oara cand am fost, am intalnit un baiat care mi-a vorbit despre viata si despre teatru atat de frumos, ca m-am simtit mic in prezenta lui. Moldovenii au un fel curat de a privi lumea, fara graba, fara subintelesuri, cu mult mai multa bucurie si bunatate.

- Actorii traiesc o mie de vieti pe scena... Cum mai stii care sunt sentimentele tale reale, cand esti cu adevarat tu, si cand joci un rol?

- Pai, uneori ajung sa nu-mi mai dau seama. Odata, eram cu o fata si s-a intamplat sa dam o proba impreuna. Eu am luat-o, ea nu. Imi parea atat de rau si in acelasi timp atat de bine ca imi pare rau, incat probabil paream nebun. Dar imi parea bine pentru ca, parandu-mi rau, mi-am dat seama ca inca mai sunt capabil de iubire, ca tin la ea. Asa ma mai verific si eu. E complicat, ca actor imbraci atatea haine, incat uiti cine esti dezbracat. Dar te intalnesti cu regizori mari care stiu sa scoata adevarul din tine si sa-ti arate cum esti tu, de fapt. Si e foarte frumos, dar poate fi si foarte dureros.

Orasul cu griji si inchipuiri

- Esti deja de ani buni in Bucuresti. Te-ai obisnuit cu Capitala?

- M-am obisnuit cu ritmul unui oras mare, dar Bucurestiul m-a umplut de griji si inchipuiri. Orasul in sine nu-mi place. Pentru mine, Bucurestiul inseamna teatru - casa, casa - teatru. Stau in centru si toate drumurile mele duc la teatru. Pentru mine e un chin, de exemplu, sa merg sa platesc lumina. Trebuie sa ma milogesc de cate cineva sa ma scape de corvoada. Aproape in fiecare luna mi se taie ceva pentru neplata: ba gazul, ba lumina, ba telefonul, ba internetul. In Bucuresti ma simt dezradacinat, dar in acelasi timp simt ca port cu mine ceva din neamul meu, care n-o sa moara niciodata.

- Te simti prea moldovean printre bucuresteni?


"Daca am ales sa fac teatru, e pentru ca am dorit sa fiu iubit"



- M-am nascut din oameni care nu jignesc niciodata, care nu vor sa aiba niciodata datorii, care au simtul onoarei, care cred in Dumnezeu, care nu pot face rau, dar, cand li se face o nedreptate, sar la bataie, iar cand iubesc, iubesc pana la lacrimi. Suntem cam rusi, de felul nostru. Petrecerile de care imi amintesc cand eram copil se terminau cu betii ingrozitoare. Dar erau lucruri de-adevaratelea. De aia sufar cand ma intorc aici si vad oameni vorbind numai din varful buzelor. Cand merg la bunicii mei, la Dobrovat, langa Iasi, nu ma cunoaste nimeni. Acolo nu esti masurat dupa cate premii ai luat, ci dupa cat ti-ai ajutat parintii, daca ai ridicat sau nu casa bunicilor. Cand ii vezi in diminetile de vara, plecand la ora sapte spre biserica, cu flori proaspete din gradina, te cobori cu picioarele pe pamant si-ti dai seama ca nu esti nimic, esti un simplu om. Si ca in fata marilor adevaruri ale vietii teatrul nu inseamna nimic.

Si totusi, iubirea...

- Ai fi capabil sa renunti la teatru?

- N-as putea renunta singur, pentru ca as avea toata viata mea remuscari. Dar cand stau cateodata si ma gandesc, imi doresc ca teatrul sa dispara cu totul. Pentru ca daca ar disparea, as fi liber. Intelegi? As fi liber, liber. Si atunci as putea fi normal. Si as putea reinvata sa traiesc. Iar asta ar fi atat de frumos. Stii, de fapt eu nu refuz viata pentru ca am teatrul. Eu refuz viata pentru ca mi-e frica sa traiesc. Eu nu refuz iubirea pentru ca nu-mi place sa iubesc, ci pentru ca mi-e frica sa iubesc. Teatrul e pentru mine o carja, un paravan. La teatru nu poti fi dezamagit, la teatru lucrurile sunt sigure. Dar, daca ar disparea teatrul, atunci as fi obligat sa traiesc. Sa te indragostesti si sa iubesti e unul din cele mai frumoase lucruri care ti se pot intampla. Daca noi facem ceea ce facem in viata asta, e numai si numai pentru ca ne dorim iubirea. Daca am ales sa fac teatru, e pentru ca am dorit sa fiu iubit.

- Deci, crezi, totusi, in dragoste! Dar oare mai e posibila dragostea pe termen lung?

- Da, e posibila, trebuie doar sa fii dispus sa si faci ceva pentru asta. In cuplurile care raman in picioare, dincolo de iubire, exista si un mare respect (sa-i respecti tabieturile, prietenii, obiceiurile, ciudateniile) si o mare disponibilitate (adica sa intelegi ca dragostea nu tine de la sine, daca nu te implici, daca nu faci ceva, daca nu cumperi buchetul ala de flori sau biletul de avion pentru Paris). Dragostea are nevoie de nou, de proaspat. De multe ori iubirile se sfarsesc din foamea noastra de mai mult, din vesnica noastra nemultumire. Tot visand la ceva mai bun, uitam sa pretuim ceea ce deja avem. Eu cred ca cel mai adesea Dumnezeu ne da ceea ce avem nevoie, e chiar langa noi, avem tot ce ne trebuie ca sa traim o mare dragoste, doar ca trebuie sa mai si vrei sa ai grija de ea. A facut acum Lia Bugnar un film foarte frumos, pe care vi-l recomand, "Buna, ce faci?". E vorba despre doi soti ajunsi la 40 de ani, plictisiti unul de altul si intrati in rutina. El pleaca intr-un turneu, ea ramane acasa. Treptat, din singuratate, descopera, in acelasi timp, chat-ul pe internet. Fara sa stie, dau chiar unul peste celalalt, sub nume false. Flirteaza, se cuceresc, se indragostesc fara sa se vada. Iar cand se intalnesc, in sfarsit, intr-un parc, isi dau seama ca, de fapt, tot ce aveau nevoie au avut mereu aproape, doar ca nu mai aveau ochi unul pentru celalalt.

- Vorbesti de parca ai detine secretul iubirii, dar nu-l aplici. Visezi, de fapt, sa faci toate lucrurile astea?

- Eu ma gandesc la ele si stiu ca asa ar trebui sa fie. Doar ca nu am timp, nu ma simt capabil sa le fac. Mi se par o concurenta neloiala la ceea ce fac pe scena. Cand ies de la teatru, sunt stors. Am avut si perioade cu 40 de spectacole in 40 de seri. De unde energie pentru mers la Paris, cand nu-mi mai ramane nici pentru un buchet de flori? Anul trecut mi-am luat un caine. A murit dupa patru luni, a facut o viroza. Cred ca Dumnezeu a vrut sa-mi dea o lectie, sa-mi arate ca nu merit iubirea nimanui, pentru ca sunt incapabil sa pretuiesc fiintele din jurul meu. Am fost atat de trist incat am zis: "Gata, imi schimb prioritatile, de azi o sa traiesc altfel". M-a tinut doar trei zile. Si totusi, stiu ca va veni si o vreme pentru iubire adevarata in viata mea, cu flori, vacante, caine si mers la Paris.

Vecina din bloc

- Daca ar fi sa-ti iasa in drum femeia vietii, cum ar trebui sa fie, sa arate?

- Sa fie independenta, sa aiba simtul umorului, sa fie un om bun, sincer si altruist, si sa fie independenta financiar. Pentru ca nu-mi place sa stiu ca o femeie depinde de mine mai mult decat trebuie, adica mai mult decat sentimental. (Mi-e teama de cuplurile care raman unite din alte motive decat iubirea.) Si imi mai plac femeile vii, mai pline de viata si de energie decat mine. Eu sunt un om tot timpul vlaguit, obosit fizic si sufleteste, simt ca mi-ar trebui cineva tonic, cineva cu putere pentru doi.

"In fata marilor adevaruri ale vietii, teatrul nu inseamna nimic"




- Exista in viata ta o asemenea amintire? Care sa-ti vina in minte fara s-o chemi?

- E chiar prima iubire. O iubire mare si neimplinita, pentru vecina mea de bloc, Loredana, care a durat de la 9 la 16 ani. O fata foarte frumoasa, care m-a chinuit mult, fiindca nu mi-a dat niciodata certitudini. Dar de fapt, pe atunci nici nu voiam certitudini. Mi-era suficient ca am la ce sa ma gandesc. Si era atat, atat de frumos sa te culci seara cu gandul la ea, rememorand fiecare gest, fiecare vorba, care in amintire capatau niste forte uriase, care iti faceau tot sufletul sa vibreze, apoi s-o visezi aproape noapte de noapte, si sa te trezesti dimineata, cu asteptarea aia uriasa, ca azi, in sfarsit, se va intampla ceva, nici tu nu stiai prea bine ce. Iar daca nu se intampla, oricum, aveai tot timpul din lume sa inchizi ochii, oriunde te-ai fi aflat, in autobuz sau la scoala, si sa-ti imaginezi ca lucrurile chiar se intampla, ca ea vine sa-ti spuna ceva, ca se apropie de tine, ca te atinge, ca simte la fel.

- Crezi si tu, ca in piesa "Ivanov", pe care ai jucat-o in seara asta, ca "florile revin in fiecare primavara, dar fericirea nu"?

- Niciodata nu mai e ca prima oara, atunci cand nestiind ce e dragostea dadeai totul, traiai exclusiv pentru celalalt, erai curat, visator si gata sa mergi pana in panzele albe. Acum stim ce e dragostea si facem prea multe calcule.


Citeste tot articolul

Mesajul de adio al Madalinei Manole inainte de sinucidere

Dramă multimedia cu Marius Manole

„Copilul e sută la sută al Mădălinei şi al meu!“




Ipoteza şoc lansată ieri de părinţii Mădălinei Manole, care iau în calcul varianta ca nepotul lor să-l aibă ca tată biologic pe Şerban Georgescu, f... citeşte mai mult

Medicina Legala: Madalina Manole nu a consumat droguri

Parchetul a prezentat luni concluziile necropsiei efec- tuate de Medicina Legala in cazul mortii Madalinei Ma- nole. Raportul arata fara dubiu: moartea cantaretei a fost violenta! Detalii»

Actorul Marius Manole a ajuns la limita! Traieste cu 10 lei pe zi

Mădălina Manole se plîngea că are... dinţi urîţi, degete groase şi picioare strîmbe


Naţional a găsit fotograful oficial al Mădălinei Manole. Irina Prosan a acceptat să ne povesteasc... citeşte mai mult

Poze în premieră cu Mădălina Manole




Aşa cum am promis cititorilor noştri, le oferim pentru arhiva senti­mentală poze inedite cu regretata artistă, pentru a ne aminti de ea aşa cum a f... citeşte mai mult

Mădălina Manole obsedată de vraci, blesteme şi cărţi de tarot


Dezvăluirile despre împrejurările care au determinat-o pe Mădălina Manole să-şi ia viaţa continuă... citeşte mai mult

Madalina Manole a lasat un testament sentimental

Carte despre viaţa şi moartea Mădălinei Manole

Mădălina Manole îşi schimbase comportamentul în ultima vreme. Renunţase să facă sport

Madalina a facut un avort. De aceea a devenit mama atat de greu

A fost una dintre cele mai indragite cantarete din generatia ei si multi romani mai fredoneaza inca slagarele pe care le-a lansat. Video! Detalii»

Mădălina Manole s-a căsătorit cu Petru Mircea din milă şi voia act prenupţial

Tatăl Mădălinei Manole: "Puiu ne ameninţă că ne ia copilul din cimitir, de la Ploieşti, şi o aduce la Bucureşti"

VIDEO Mădălina Manole a fost pacienta clinicii Sabyc!

120.000 de euro incasari dupa moartea Madalinei

La 40 de zile de la tragica disparitie a Madalinei Manole, familia solistei a facut parastasul separat, parintii ei, la Ploiesti, iar sotul ei, s-a aflat la Ciolpani. Detalii»

Mădălina Manole şi-a plănuit moartea timp de zece zile

Mădălina Manole avea o avere de 500.000 de euro
Deşi în ultimii ani se afla într-un con de umbră, Mădălina a adunat o avere de aproximativ jumătate de milion de euro într-un cont bancar, iar vila acesteia din Otopeni este evaluată la 250.000 - 300.000 de euro. Rudele Mădălinei Manole deja au început lupta

A izbucnit războiul
pe averea Mădălinei Manole

Madalina Manole: dupa moarte, explozie a vanzarilor

Albumele Madalinei Manole vor inregistra o crestere semnificativa a vanzarilor in perioada urmatoare, potrivit estimarilor facute de oficialii casei de discuri a artistei. Primele semne se vad