Musulmanii

Lapidarea sau uciderea cu pietre este una dintre cele [color:7058=#0494e1! important]mai vechi metode de execuţie şi ocupă, alături de arsul pe jug, primele poziţii între formele de pedeapsă capitală aplicate de-a lungul istoriei umanităţii. Sharia, legea sfântă, după care este condusă Republica Islamică Iran, le condamnă pe femei să-şi petreacă întreaga viaţă cu un singur bărbat. Dacă ajung cumva să îl înşele, au parte de o soartă cumplită, primind pedeapsa cu moartea, prin lapidare sau spânzurare...
În numele lui Allah, se sapă o groapă adâncă. Condamnata, legată de mâini şi picioare, e strânsă fedeleş într-un cearşaf şi e îngropată până la gât. În jurul ei, zeci sau chiar sute de persoane adună de zor pietre. Legea islamică e clară: pietrele trebuie să fie nici atât de mari încât să-i provoace moartea din [color:7058=#0494e1! important]prima lovitură, dar nici atât de mici încât să nu o rănească deloc.
Călăii, cetăţeni de rând, răcnesc în cor: "Allah e [color:7058=#0494e1! important]mare!" şi încep să arunce cu pietre. Preţ de câteva minute, pietrele zboară prin aer, iar sângele victimei ţâşneşte cu putere. E singură şi neputincioasă în faţa mulţimii şi tot ce poate face e să se roage pentru iertare.
Ochii îi rămân pironiţi de groază, [color:7058=#0494e1! important]gura încleştată. Gata, a murit! Un medic constată moartea, e scoasă din pământ şi trimisă la groapa din cimitir. În urma ei, cei care au azvârlit cu pietre zâmbesc satisfăcuţi: s-a făcut dreptate. Ce oroare a comis păcătoasa? Şi-a înşelat bărbatul, aşa încât merită cu prisosinţă moartea prin lapidare, spune Codul penal iranian.
Mamele nu divorţează
Pentru Amnesty International, organizaţie care monitorizează abuzurile autorităţilor asupra cetăţenilor din toate ţările lumii, cazul iraniencei de 37 de ani, Ashraf Kolhari, este cel [color:7058=#0494e1! important]mai răsunător din ultimul deceniu. Respectând tradiţia, pe la 17 ani s-a măritat cu un bărbat găsit de părinţi, iar la 18 a ajuns mamă. A făcut patru copii, mezinul având acum 9 ani.
Viaţa însă n-a fost blândă cu ea, cu soţul înţelegându-se din ce în ce mai rău. De câteva ori şi-a luat inima în dinţi şi chiar a cerut divorţul în instanţă, lucru rar întâlnit printre femeile din Iran. "Nu", a venit răspunsul judecătorilor. "Ai copii, nu poţi divorţa" - aceasta a fost motivaţia pentru care Ashraf a fost nevoită să-şi vadă în continuare de viaţa ei nefericită.
În aprilie 2002 a venit necazul. Femeia spune că soţul ei, Akbar Estiri, a început să se certe violent cu vecinul lor, Mahmoud Mirzaei. S-au luat la bătaie şi, la un moment dat, vecinul l-a lovit mai puternic şi l-a omorât. Accidental, susţine ea.
Soartă neclară
Poliţia are altă variantă: ea şi vecinul erau amanţi şi au "lucrat" împreună să-l omoare pe soţ. Pedeapsa e clară în astfel de cazuri: 15 ani de închisoare pentru crimă, urmaţi de moarte prin lapidare pentru adulter. Presupusul său amant a primit şi el 100 de lovituri de bici în public, pentru sex cu soţia altui bărbat, şi pedeapsa capitală pentru crimă. Are însă şanse să păcălească moartea, dacă cel mai mic fiu al victimei sale va accepta să-i ierte crima atunci când va deveni major. Până atunci, stă la închisoare.
În cazul lui Ashraf Kolhari, lucrurile au luat o întorsătură şi mai cruntă. Deşi teoretic ar fi trebuit să stea la puşcărie până în 2017, în urmă cu o lună, un complet de judecată ad-hoc a decis să pună imediat în aplicare pedeapsa cu lapidarea. În vreme ce în celebra închisoare din Evin, unde era încarcerată Ashraf, se făceau pregătirile pentru execuţie, avocata sa, Shadi Sadr, a stârnit întreaga comunitate internaţională în legătură cu acest caz. Sensibilizat de miile de semnături strânse din toate colţurile lumii împotriva lapidării femeii, ayatollahul Shahroudi, şeful sistemului judiciar din Iran, a decis s-o cruţe pe acuzată de moartea prin lapidare. Soarta lui Ashraf nu este însă clară, ea putând fi din nou condamndată la moarte în acelaşi fel, după pofta inimii completului de judecată.

Moarte în chinuri
Ashraf Kolhari a fost norocoasă. Cu ajutorul avocatei a reuşit să scape, cel puţin pentru moment, de oribila condamnare.
Nu acelaşi noroc l-a avut Mahboubeh Mohammadi, o profesoară dintr-un orăşel iranian. Aceasta şi-a găsit sfârşitul la începutul lunii iunie, după ce a fost lovită până la moarte cu pietre. Lapidarea se pare că ar fi avut loc în miez de noapte, într-un cimitir din oraş. Acuzaţia, aceeaşi: şi-a înşelat bărbatul.
În 2001, o altă tânără a murit în chinuri groaznice, după ce un tribunal a găsit-o vinovată de adulter. BBC povestea cu uimire la vremea respectivă cum Maryam Ayyubi, acuzată că şi-ar fi înşelat soţul, "a fost dezbrăcată, spălată, învelită într-un văl alb. Apoi a fost băgată până la umeri într-o groapă săpată în curtea închisorii Evin din Teheran şi omorâtă cu lovituri de pietre".
Tot în 2001, o altă femeie, al cărei nume nu este cunoscut, a murit în aceleaşi condiţii după ce poliţia a făcut public faptul că participase la producerea unui film porno.
În urmă cu doi ani, o altă execuţie cutremura o lume întreagă: o adolescentă de numai 16 ani, Atefeh Rajabi, era spânzurată în piaţa din oraşul iranian Neka. Sute de localnici au luat parte la "eveniment", convinşi fiind că acolo se petrece un act de justiţie, în numele legii islamice, Sharia. De ce i-au pus ştreangul de gât? Pentru că, se pare, ar fi păcătuit în aşternuturile unui băiat de aceeaşi vârstă.
Violată? Vina ei!
Câteva săptămâni mai târziu, un tribunal iranian a găsit de cuviinţă să condamne o altă fată la lapidare. De data aceasta, păcătoasa avea 13 ani şi se făcea vinovată de faptul că fratele ei, de 15 ani, o lăsase însărcinată. Contra sau cu voinţa ei, n-a contat pentru judecători: rămăsese gravidă în afara căsătoriei.
Cât de oarbă e legea islamică o dovedeşte cazul a două adolescente, Nazanin şi Somayeh, de 18, respectiv 16 ani. În martie 2005, fetele au ieşit la o plimbare printr-un parc din Teheran, împreună cu doi prieteni. La plecare, grupul a fost atacat de trei bărbaţi. Băieţii care le însoţeau pe cele două tinere s-au făcut repede nevăzuţi, în vreme ce acestea au fost aruncate la pământ. Speriată, Nazanin a scos cuţitul pe care îl purta în geantă şi l-a înjunghiat pe unul dintre atacatori în braţ, a scos-o şi pe prietena ei din ghearele celorlalţi bărbaţi şi a dat să plece. Cei trei bărbaţi s-au ţinut, însă, după ele şi au reuşit să le doboare încă o dată, moment în care Nazanin a folosit din nou cuţitul. De data aceasta, lovitura a fost fatală: atacatorul a murit. Ce-au zis judecătorii? Că Nazanin l-a ucis intenţionat pe bărbatul care vroia să o violeze şi a condamnat-o la moarte.

O invenţie
Lapidarea era folosită la scară largă în întreaga lume în Evul Mediu. Acum, singurele ţări unde legea acceptă drept pedeapsă capitală uciderea de către mulţime cu pietre a condamnatului sunt statele islamice Iran, Nigeria, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Sudan şi Afganistan.
Potrivit legii islamice, lapidarea este cea mai potrivită pedeapsă pentru femeile şi bărbaţii care-şi înşeală soţii. Dovada adulterului este declaraţia vinovatului, mărturia martorilor sau sarcina. Potrivit experţilor, pedeapsa cu lapidarea nu este menţionată în Coran, deci este o invenţie a lumii islamice moderne.
După ce, vreme de câteva decenii, lapidarea dispăruse aproape definitiv din "obiceiurile" de la Teheran, moda a revenit după revoluţia iraniană din 1979. Legea sfântă, Sharia, şi-a reintrat în drepturi, iar femeile, chiar dacă luptaseră cot la cot cu bărbaţii în timpul revoluţiei, s-au văzut imediat supuse unor nedreptăţi groaznice. Prima execuţie publică a venit în 1980, patru femei acuzate de prostituţie fiind omorâte într-un oraş din nordul Iranului.
Autorităţile neagă
Potrivit organizaţiilor internaţionale, sute de femei şi bărbaţi şi-au găsit, de atunci, moartea în acest fel. Pentru autorităţi era chiar o mândrie, multe dintre execuţiile prin spânzurare fiind înregistrare şi prezentate pe postul public de televiziune. În 2002, la presiunea organizaţiilor internaţionale de protecţie a drepturilor omului, ayatollahul Shahroudi, liderul religios al sistemului judiciar, a declarat ilegale lapidările.
Cu toate acestea, multe tribunale au continuat să condamne la uciderea cu pietre şi bărbaţi, dar în special femei. În momentul de faţă, autorităţile iraniene nu vor să recunoască public faptul că în ţara lor sunt încă omorâţi oameni prin lapidare, însă faptele îi contrazic. În ultimele luni, cel puţin 10 femei au primit astfel de condamnări. Unele au scăpat ca prin urechile acului, în timp ce altele se roagă şi acum la Allah să nu le dea o moarte oribilă.

Ţara bărbaţilor
Din august 2005, de când a ajuns la putere, preşedintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad (foto), s-a pus serios pe segregări, fascinat probabil de o lume în care femeile nu trebuie să nu se întâlnească prea mult cu bărbaţii, pentru ca aceştia să-şi vadă de treburile serioase. Ahmadinejad avea astfel de proiecte încă de pe vremea când era primar al Teheranului şi dorea să facă parcuri separate pentru femei şi pentru bărbaţi.
Acum, printre planurile sale se numără construcţia lifturilor separate pentru femei şi pentru bărbaţi, şi chiar a unor autobuzede acest fel. Ca să se asigure că şoferii iranieni, în proporţie covârşitoare bărbaţi, nu vor mai fi atraşi de siluetele feminine pe trecerile de pietoni, preşedintele iranian vrea chiar să facă "zebre " speciale, pe unde să treacă numai femeile. Semnalizate corespunzător, şi cu grad ridicat de periculozitate.
Mânat de aceeaşi dorinţă de a "proteja" bărbaţii de întâlnirile pe străzi cu siluete feminine, Ahmadinejad a ordonat poliţiei să confişte manechinele din vitrinele magazinelor. În schimb, le-a permis femeilor să meargă la meciurile de fotbal. Dar acum se gândeşte serios dacă nu ar fi indicat să facă stadioane speciale pentru doamne.

Cum se moare în Iran
Adulterul este una dintre cele mai grave "crime" pe care le poate săvârşi un iranian. Pedeapsa pentru acest păcat e moartea prin spânzurare sau lapidare. De acelaşi "tratament" au parte şi homosexualii, prostituatele sau actriţele porno.
Tot pedeapsa capitală o primesc şi cei care renunţă la legea islamică sau se comportă nepios. Un exemplu celebru în acest sens este scriitorul Salman Rushdie, condamnat la moarte pentru cartea "Versete satanice".
Moartea prin tăierea capului îi aşteaptă pe toţi iranienii care îi vorbesc de rău, în public, pe conducători. La mare modă prin Iran este şi biciuirea în public, o pedeapsă foarte dureroasă, pe care o primesc cei care consumă alcool, în timp ce hoţilor li se taie mâna sau piciorul.

Metodă de execuţie veche
În Vechiul Testament se face referire la omorârea cu pietre ca formă de pedepsire a femeilor ce au comis adulter. Abia în Noul Testament, mai exact în Evanghelia după Ioan, Iisus condamnă această practică.
În capitolul 8 se povesteşte cum Iisus a ajuns la Muntele Măslinilor, iar fariseii şi cărturarii i-au pus în faţă o femeie "prinsă în adulter". "Moise ne-a poruncit în Lege ca pe unele ca acestea să le ucidem cu pietre. Dar Tu ce zici?", l-au întrebat oamenii pe Hristos. Răspunsul Mântuitorului a "înfierat" definitiv pentru creştini lapidarea: "Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei".
În societăţile islamice, lapidarea se practică şi astăzi, deşi numărul condamnaţilor a scăzut simţitor în ultimii ani. În Iran, pedeapsa prin omorâre cu pietre pentru adulter, prostituţie sau homosexualitate a fost introdusă oficial în Codul penal în 1979, după revoluţia islamică.

Vor haine din Occident
Dezamăgiţi de faptul că femeile lor se uită cu jind după hainele purtate în Occident, mai-marii statului iranian le-au dat ordine precise designerilor de modă: să confecţioneze haine feminine care să nu contravină codului de vestimentaţie islamic. La una dintre cele mai recente prezentări de modă, care s-a desfăşurat în urmă cu câteva zile, nu s-au înghesuit însă prea multe doamne, semn că iniţiativa autorităţilor de a le îmbrăca tradiţional nu are mari sorţi de izbândă.

Câştigătoare a Premiului Nobel, hăituită
La începutul lunii august, ministrul iranian al Afacerilor Interne a interzis activitatea celei mai cunoscute organizaţii non-guvernamentale pentru apărarea drepturilor omului, Center for the Defense of Human Rights. Asociaţia, înfiinţată în 2002 de prima femeie musulmană câştigătoare a premilui Nobel pentru Pace, Shirin Ebadi (foto), monitorizează cazurile de violare a drepturilor omului în Iran, asigură gratuit avocaţi prizonierilor politici şi sprijină material familiile acestora.
Shirin Ebadi, acum în vârstă de 60 de ani, a fost recompensată în 2003 cu prestigiosul Nobel pentru curajul cu care a luptat pentru a instaura în Iran democraţia şi protecţia drepturilor omului, în principal ale copiilor şi femeilor. Ea este acum hăituită de autorităţile iraniene şi ameninţată cu închisoarea.

Avocaţi asasinaţi
Avocaţii iranieni stau cu sabia deasupra capului. Din octombrie 2005 până în august, nu mai puţin de 38 de apărători în justiţie a drepturilor omului - în special ale drepturilor femeilor - şi-au găsit sfârşitul asasinaţi.
Cel mai faimos caz este cel al avocatului Salah Abdel-Kader, celebru în Teheran pentru procesele în care apăra drepturile femeilor condamnate la moarte în numele "crimelor de onoare". În 29 iulie, acesta a fost găsit împuşcat în biroul său. Lângă el se afla un bilet pe care scria: "Acesta este preţul pe care trebuie să-l plătească cei care nu respectă legea Islamică şi care apără faptele cumplite şi murdare".