Dumitrescu[v=]

Ce avere are Corina Dumitrescu, ministrul desemnat al Educaţiei

Corina Dumitrescu, propusă la Educaţie, nu a studiat la Universitatea Stanford, aşa cum a scris în CV

http://www.click.ro/vedete/romanesti/alin_oprea-mama_zina-probleme_0_1334266680.html

http://www.curentul.ro/2012/index.php/2012013068007/Monden/Diana-Dumitrescu-apasata-de-griji.html

http://www.ziaruldeiasi.ro/mozaic/silvia-dumitrescu-impresarii-romani-promoveaza-doar-nonvalorile~ni843i

http://www.vedeta.ro/Diana_Dumitrescu_a_aflat_ce_gust_are_carnea_de_crocodil-22589.html

http://www.jurnalul.ro/observator/zina-dumitrescu-internata-azil-stomatolog-600345.htm

http://www.libertatea.ro/detalii/articol/zina-dumitrescu-azil-internare-a-cerut-barbat-cumpere-somnifere-372179-1.html

http://www.adevarul.ro/life/vedete/Zina_Dumitrescu_implora_vecinii_sa_nu_fie_dusa_la_azil_0_618538460.html

http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/web-Creatoarea_de_moda_Zina_Dumitrescu-uitata_intr-un_azil_pentru_batrani_0_618538151.html

Diana Dumitrescu, suspectă de meningită

Silvia Dumitrescu a scapat de cutit!

Schindler de România. Cum a salvat un român mii de evrei – uimitoarea poveste a unui erou necunoscut

"Trăiţi, tovarăşe director! Ce, credeţi că nu ştiu de unde veniţi?”. Când a ridicat ochii să vadă de unde vin vorbele astea, directorul de Institut, Florea Neagu, a dat de angajatul său, Cornel Dumitrescu, şef Serviciu Plan. Îl aştepta chiar acolo, în capul scărilor, la etajul doi. Era sâmbătă, 3 iulie 1965. Tovarăşul Dumitrescu îl privea cam nervos de pe scări, din dosul ochelarilor lui cu ramă neagră, groasă. Directorul rămăsese nedumerit, cu geanta în mână. Tocmai sosise de la Guvern, să obţină nişte semnături pentru decoraţiile celor mai harnici oameni din Institut. Era şi Dumitrescu pe listă. "Domnule director, vă rog eu din suflet: tăiaţi-mă de pe listă!”, i-a spus. Asta era ciudat rău; cine lua decoraţie era scutit de impozit pe salariu, ba primea şi o cameră în plus la repartizare. Ce-o fi păţit Dumitrescu? "Nea Cornele, hai în birou să discutăm”. "Nu merg”.

Acum, după aproape jumate de secol, fostul director al IPROMIN trăieşte din nou momentele de atunci. Ne aflăm în sufrageria sa de pensionar, în apartamentul din Bucureşti. Se apleacă peste masă şi ne şopteşte: "Când eram doar noi doi, el îmi zicea domnule, eu – nea Cornele, că era de vârsta lui tata. În public eram tovarăşul. Ştii că am un obicei să vin duminica la serviciu, singur, îi zic acolo, pe scări. Vino mâine să vorbim numai noi doi. A doua zi, la birou, aud pe cineva umblând la clanţă. El e, mi-am zis, căci îmi recunoşteam oamenii după cum încercau uşa”. Ia zi, nea Cornele, de ce nu vrei decoraţie?, l-a descusut directorul. "Domnule, am să vă spun acum ceea ce n-am mai spus nimănui, niciodată”, i-a şoptit angajatul.

Domnul Dumitrescu juca bridge cu Carol al II-lea şi bea cafea cu Elena Lupescu

"Am fost anchetat drept criminal de război în ‘46, de un general sovietic... timp de şase săptămâni, în fiecare miercuri la ora 2, în blocul Sora, pe Calea Victoriei, camera 302 sau 306. Nu ştie nimeni de anchetă. V-am mai spus eu şi altădată că înainte, în ‘42 – ’44 am fost director la fabrica de confecţii Tricotania din Cernăuţi, unde angajasem şi evrei. Şi v-am mai spus că într-o vreme jucam cărţi cu regele (nr Carol al II-lea) şi beam cafea cu Duduia (nr Elena Lupescu)”.

O vreme au tăcut amândoi, director şi angajat. Teama lui Dumitrescu era că, dacă află de anchetă "ăia de la Securitate”, când îi controlează dosarul pentru decoraţie, iese scandal. "Şi de ce te-au anchetat, nea Cornele?”. "Păi ziceau să le spun ce am făcut eu la Cernăuţi cu evreii”. În anchetă, el le declara "mi-a fost milă de ei şi i-am cam ajutat”, generalul rus îl toca mereu cu "spune câţi bani ai primit”. La ultima anchetă, rusul a scos un pachet de ţigări jumate plin, jumate gol şi l-a întrebat în româneşte dacă fumează. "Şi atunci mi-am zis că gata, sunt terminat. Mă şi vedeam pe drumuri spre Siberia. Dar generalul m-a uimit: astăzi v-am încheiat dosarul şi nu-l mai înaintăm în instanţă. Nici nu mai ştiu cum am ajuns acasă în ziua aia”. Asta era un fel de NUP al zilelor noastre.

Ce se întâmplase? Între timp, generalul primise de la Moscova documente certe că "tovarăşul Cornel Dumitrescu nu ucisese, ci salvase de la deportare şi posibil de la moarte 3.642 de evrei, angajându-i la fabrica de confecţii Tricotania, Cernăuţi”. Cât fusese director acolo, angajase pe un singur post maximum de evrei, chiar şi 4, 5, ca să-i scape de deportare. Ba chiar, la Cernăuţi, întorcea căruţele cu evrei plecate spre Transnistria. Că povestea este reală, generalul primise mărturii de la agentura din Cernăuţi, plus transcrierea a două emisiuni BBC din toamna anului '44. Acolo, la radio, evreii salvaţi îl elogiau pe salvatorul lor care i-a scăpat de la moarte, românul Cornel Dumitrescu.

"Coloneii şi generalii din Cernăuţi îl protejau în faptele lui omenoase”

Fostul director se opreşte din poveste şi pune pe masă un plic îngălbenit. A primit scrisoarea în 2001 de la evreica Martha Hellreich. Fusese salvată de deportare şi plecase la Tel Aviv. "Declar că domnul Dumitrescu m-a salvat pe mine, pe soţul şi pe părinţii mei de deportarea la lagărul din Transnistria (...). Soţul meu lucra în meseria lui de inginer la o firmă de radio. Fără nici un motiv a fost şters de pe lista Camerei de Muncă şi deci, bun de deportare împreună cu familia. Nu am uitat nici până azi gestul nobil, uman şi plin de înţelegere al domnului Dumitrescu pentru noi, evreii, în timpul acesta atât de greu”. Dar toate astea românul nu le-a făcut singur, ci ajutat de autorităţile vremii: generali, colonei, ba chiar şi de însuşi primul securist al ţării, Eugen Cristescu, şef al Serviciului Special de Informaţii al României în '40 – '45. Cu acesta, domnul Dumitrescu obişnuia să meargă la fotbal în Milano şi la Viena.

Fostul director ne mai pune în mână, ca dovadă, declaraţia fostei secretare a lui Cornel Dumitrescu. "Coloneii şi generalii din Cernăuţi îl protejau în faptele lui omenoase”, citim din declaraţia femei. "El se afla în permanentă legătură cu generalul Calotescu, guvernatorul Bucovinei şi cu şeful lui de cabinet, Stere Marinescu”, mai scrie.

De la mărturisirea din ziua de duminică, din biroul şefului său, ani de zile povestea lui Cornel Dumitrescu a rămas îngropată. Şeful său, Florea Neagu, n-a spus nimic mai departe, să nu-l bage în belea. Nici când Dumitrescu a murit, în ’76, şeful n-a povestit. Târziu, prin ’93, după ce a văzut filmul "Lista lui Schindler”, a avut o tresărire: "Dar şi noi îl avem pe Schindler al nostru”. Din acel moment, Florea Neagu a început munca de cercetare prin arhive, să se convingă că povestea este perfect reală. A început cu Moscova - Direcţia de Informaţii a Armatei Ruse, a continuat cu NKVD Cernăuţi, a ajuns la depozitele Tricotania ("Acolo arhivelele nu mai existau, trecuse frontul de două ori peste ele”) şi, după doi ani a ajuns la Arhivele de Stat Cernăuţi, toate astea pe cheltuiala proprie. La Arhive a găsit, în final, dovada de aur: statele de plată a celor 3.642 de evrei angajaţi la fabrică.

Din opinci, direct în haine de domn – viaţa unui român iubitor de evrei

Dacă, de fapt, evreii îşi cumpărau angajarea la Tricotania nu există dovezi. Cert este că domnul Dumitrescu era un om foarte sensibil. "Când i-am chemat în birou să-i cert că nu iese planul, pe el şi pe contabilul şef, le-am spus că dau cu ei în Dâmboviţa, dacă nu rezolvă. Atunci lui Dumitrescu i-au dat lacrimile. Mai târziu mi-a spus: aveţi dreptate, dar în viaţa mea nu mi s-a întâmplat ca cineva să-mi zică în faţă că mă îneacă”, îşi aminteşte fostul director. "Altfel, era un om foarte inteligent şi fin, cu care puteam atinge orice subiect... vorbeam, de pildă, despre Emile Zola. Îmi lăsa impresia că înţelege viaţa omului în adâncime. Era înalt cât uşa, chipeş, mureau femeile după el”.

Dar cine a fost domnul Dumitrescu, dincolo de toate astea? Fiu de ţărani simpli, născut la Mehedinţi, în 1908 şi absolvent al Şcolii Superioare de Comerţ de la Bucureşti. A fost curier la Banca Marmorosh – Blank, apoi a devenit consilierul lui Blank şi ulterior, director la Tricotania. "Era un foarte bun jucător de bridge şi, când se plictisea de dame sau de decrete, regele îl chema să joace cărţi cu el. Aşa a devenit Dumitrescu apropiat al regelui. După război a stat vreo doi ani sărac, fără serviciu, apoi a ajuns agent de asigurări. Umbla pe la oameni, din casă în casă... adică un fel de slugă, ne povesteşte fostul director. Abia de aici a ajuns şef al Serviciului Plan la IPROMIN, institutul de proiectări miniere. Se pare că aplecarea lui pentru evrei i s-a tras de la o evreică frumoasă de 15 ani, cu care s-a şi însurat, cu dispensă de la rege.

Diana Dumitrescu, sporturi extreme in Bora-Bora si shopping in S.U.A


Actrita si-a vazut visul implinit in aceasta vara, cand a ajuns, pentru prima oara, in America. Alaturi de sotul ei,…