Tarantino[v=]

http://www.curentul.ro/2014/index.php/2014021296638/Monden/Quentin-Tarantino-nu-mai-e-celibatar.html

http://www.protvmagazin.ro/stiri/cinema/a12063140-un-cuplu-ciudat-tarantino-si-grace-jones

http://www.gq.ro/film/11689896-top-10-scene-terifiante-din-filmele-lui-tarantino

http://www.gq.ro/film/11634673-care-sunt-filmele-preferate-ale-lui-tarantino-de-anul-acesta

Cand va fi lansat "Django Unchained", cel mai recent film regizat de Tarantino

Quentin Tarantino il reinvie pe Dracula
Regizorul Quentin Tarantino pregateste o pelicula bazata pe mitul Contelui Dracula pe care intentioneaza sa o filmeze in Austria.

Tarantino, preşedintele juriului Festivalului de Film de la Veneţia

Quentin Tarantino, acuzat de plagiat ...

Tarantino vrea sa regizeze un western
Dupa incursiunile in lumea gangsterilor si in cel de-al Doilea Razboi Mondial, regizorul american Quentin Tarantino a declarat ca are in plan sa realizeze si un western, a carui actiune nu se va desfasura in anii Vestului Salbatic, ci in cei ai sclaviei, potrivit presei de specialitate din SUA.

Cowboy-ul Quentin Tarantino

A câştigat admiraţia a milioane de fani prin numeroasele producţii cinematografice de succes precum „Pulp...

Tarantino îşi ia revanşa la SAG după ce nu a fost băgat în seamă la Globul de Aur





Filmul "Ticăloşi fără glorie" (Inglorious Basterds) de Quentin Tarantino a primit, sâmbătă, la Los Angeles, premiul pentru cea mai bună distribuţie din partea Sindicatului actorilor americani (Screen Actors Guild/ SAG).



articol complet »

Tarantino a găsit secretul succesului în cinema: “Dacă un tip încasează un glonţ în stomac vreau să-l văd cum sângerează ca un porc înjunghiat”


Violenţa dusă la extrem într-un film este cea mai bună metodă de a controla emoţiile audienţei, crede Tarantino. În vârstă de 46 de ani şi regizor al unor filme cult precum "Pulp Fiction", "Reservoir Dogs", "Kill Bill" sau "Inglorious Basterds", Tarantino a ţinut un discurs la Academia Britanică de Film şi Televiziune din Londra, pe tema violenţei din filmele sale, recomandate celor cu stomacurile tari, titrează Gândul.

Tarantino, premiat de critici



Regizorul american Quentin Tarantino va primi premiul pentru excelenţă Dilys Powell din partea Cercului Criticilor din Londra (London Film Critics' Circle), pe 18 februarie, la Londra, cu ocazia galei organizate de această asociaţie, relatează bbc.co.uk. [Citeste]

Tarantino vrea sa continue “Ticalosii fara glorie”

Cel mai recent film al lui Tarantino atrage amenintari cu bomba in regiunea Urali

Istoria după Tarantino

Citesc în „Cahiers du cinéma“ un interviu traversat de un fluid care cu greu se abtine sa nu ia foc: „La ce-ti trebuie dinamita când ai pelicula?“ titreaza numarul din iunie 2009 al mensualului. E un dialog cu Tarantino despre cel mai recent film al sau, „Inglorious Bastards“, prezentat în premiera la Cannes, anul acesta – un proiect vechi, amânat ani la rând si pus la pastrare, interval în care maestrul a semnat cel putin „Kill Bill“, daca nu si alte capodopere.

Arta
de a face filme si arta de a vorbi despre filme nu se confunda cu arta
de a vorbi despre propriile filme si de a le despica în patru, iar
Quentin Tarantino, care le executa admirabil pe toate, face si aici, o
groaza de „dezvaluiri“, trimite, aduna, împarte, exclama si-i lucesc
ochii... Afla acum toata lumea ca Shosanna, eroina din „Inglorious
Bastards“, a suferit în intervalul în care proiectul a stat în
hibernare un transfer de competente si atribute catre „Mireasa“ din
„Kill Bill“. Altfel spus, detaliile nerealiste, fantasmatice care au
construit personajul central din „Kill Bill“ sunt deseurile nepotrivite
unui personaj cu plauzibilitate istorica dintr-un proiect anterior.
Tarantino a transportat atributele de la una la alta, iar în
galben-citron a fost îmbracata Mireasa, nu Shosanna.

„Dezvaluirile“
lui Tarantino despre cel mai recent film al sau, cu ocheade la filmele
facute înainte, de el si de altii, nu adauga însa mai mult sens
peliculei finite, fiindca mai mult sens decât e acolo e ilogic a se
cauta. Chestionat, de exemplu, asupra semnificatiei „hitchockiene“ a
unui pahar de lapte din „Inglorious Bastards“, Tarantino pareaza
snobismul cautarii mecanice a semnificatiilor înalte, a „signifiozei“,
cum zicea careva: auzi, da' matale ce-ai pune lânga o placinta cu mere,
nu un pahar de lapte? Multe sunt într-un pahar de lapte, dar si mai
multe într-un pahar în sine – în „Jackie Brown“, de pilda, îsi
aminteste el, a „pus lumina“ într-un pahar cu vodka-orange, care apoi
arata ca un „bec aprins“, ca o „experienta de chimist nebun“. Omul s-a
jucat putin cu ipoteza hitchockiana, de dragul intervievatorului, dar
tot experienta tarantinesca pare ca i-a placut mai mult...
Nici în
acest interviu nu uita de genealogii si afinitati – filmele de serie B
(a infinita oara pupate pe obraji), apoi: filmele americane din anii
40, „cele ale lui Léonide Moguy, rusul exilat la Paris si apoi în
Statele Unite, unde a facut «Paris After Dark» si «Action in Arabia»,
cu George Sanders, formidabil. M-am îndragostit de aceste filme
antinaziste, cele mai multe turnate de europeni exilati la Hollywood,
ca Jules Dassin («Nazi Agent», «Quelque part en France»), Douglas Sirk
(«Hitler’s Madman») si Fritz Lang («Man Hunt» sau «Hangmen Also
Die!»)“; apoi: „o foarte mare influenta asupra mea a avut-o Sergio
Leone; cum însa eu nu fac western-uri, mi-am apropriat numai stilul. Nu
l-am copiat, dar i-am luat din atmosfera si am transportat-o în genuri
pe care el nu le-a abordat.“. Când ai o asemenea mostenire, sugereaza
el, e indecent sa mori de foame. Important e sa stii sa ti-o revendici,
iar arta revendicarii de la o traditie sau de la un gen anume nu i-a
lipsit lui Tarantino.

Însa acest regizor se reafirma, aici, în
asemenea hal debitor istoriei cinematografiei si timpului fictiv al
peliculei, încât putin îi pasa de Istoria consensual numita „reala“.
Întarâtat pe chestiunea veridicitatii istorice a povestii din
„Inglorious Bastards“, Tarantino se declara dus de mâna de personaje si
pune coerenta interna a unei fictiuni deasupra accidentelor,
indeniabile dar irelevante, ale Istoriei: „nu interzic niciodata
vreunuia dintre personajele mele sa o ia încotro vrea. Ele conduc, eu
le urmez. Degeaba am eu trama în cap, ele pot sa traga spre altceva,
sa-mi arate ca e neproductiva. Un personaj urmeaza un traseu; de multe
ori, când ajunge la o rascruce, scenaristii nu-i lasa decât o cale
libera, fiindca nu sunt obisnuiti sa se întrebe: dar ce-ar fi fost
daca...? Eu însa m-am hotarât: încotro trage personajul, acolo mergem.
s...t în timp ce scriam, mi-am zis: personajele mele nu stiu ca apartin
unei Istorii si niciodata, în filmele mele, ele n-au facut parte
dintr-o istorie prestabilita – de ce sa schimb pactul acum? Ce se
întâmpla în filmul meu nu s-a întâmplat în realitate doar pentru ca
personajele mele n-au existat în realitate. Dar imediat ce le-am
aruncat în Istorie, au si-nceput s-o roada. s...t Ce e, de fapt,
Istoria? Niste fapte cunoscute prin intermediul istoricilor. s...t De
câte ori nu s-a întâmplat, în Istorie, ca faptele sa fie trunchiate,
iar adevaratii eroi uitati?“

Tribulând în jurul infamilor
bastarzi, Tarantino ajunge sa invoce tot cartierul general al artei
sale poetice: „de fapt, îmi place mai mult sa lucrez cu sub-genuri, cu
specializari. Nu urmaresc niciodata canoanele în litera lor, ci
placerea pe care o procura diferitele coduri de limbaj; vreau sa vi le
ofer asa cum nimeni nu vi le-a oferit vreodata. ~sta nu e decât un
punct de plecare. Caut apoi sa strapung genul, sa ies din pielea lui,
dar, în acelasi timp, vreau sa-i pastrez si chic-ul. Pot sa ma amuz în
linia mai multor genuri pe parcursul unui film, dar, de la un punct
încolo, ma simt obligat sa-i dau un climax care sa nu se ia peste
picior. s...t. Nu vreau însa ca aceste secvente-cheie sa fie reusite;
reusit e neinteresant. Vreau sa fie cele mai bune din speta lor. Am o
deosebita stare de nervozitate în zilele dinaintea turnarii lor s...t
Cât nu sunt înca turnate, nu stiu cum le voi face, dar stiu precis ca
trebuie sa am încredere în mine si ca ideile or sa-mi vina din mers.
Odata ce te-ai hotarât, trebuie sa-ti vina si ideile. Poti sa migalesti
la teorii ani de zile... – dar numai când filmezi ai dreptul sa spui:
«Da, stiu ce trebuie sa fac». Asa explic monstrul nelinistii care ma
acapareaza când totul e înca nefacut. Nici macar nu am povestea de la
început; am mai degraba niste imagini în cap; stiu însa ca, la momentul
potrivit, o sa-mi iasa tot.“, da el totul pe fata în acest interviu –
lung în genul lui, chiar si pentru o revista de profil, scurt însa
daca-ti dai seama ca se pune punct fix când eroul (id est: QT) ajunsese
cu lingurita la frisca...




http://www.revistacultura.ro/TEODORA_DUMITRU_/Istoria_dupa_T.../

Istoria după Tarantino

Citesc în „Cahiers du cinéma“ un interviu traversat de un fluid care cu greu se abtine sa nu ia foc: „La ce-ti trebuie dinamita când ai pelicula?“ titreaza numarul din iunie 2009 al mensualului. E un dialog cu Tarantino despre cel mai recent film al sau, „Inglorious Bastards“, prezentat în premiera la Cannes, anul acesta – un proiect vechi, amânat ani la rând si pus la pastrare, interval în care maestrul a semnat cel putin „Kill Bill“, daca nu si alte capodopere.

Arta
de a face filme si arta de a vorbi despre filme nu se confunda cu arta
de a vorbi despre propriile filme si de a le despica în patru, iar
Quentin Tarantino, care le executa admirabil pe toate, face si aici, o
groaza de „dezvaluiri“, trimite, aduna, împarte, exclama si-i lucesc
ochii... Afla acum toata lumea ca Shosanna, eroina din „Inglorious
Bastards“, a suferit în intervalul în care proiectul a stat în
hibernare un transfer de competente si atribute catre „Mireasa“ din
„Kill Bill“. Altfel spus, detaliile nerealiste, fantasmatice care au
construit personajul central din „Kill Bill“ sunt deseurile nepotrivite
unui personaj cu plauzibilitate istorica dintr-un proiect anterior.
Tarantino a transportat atributele de la una la alta, iar în
galben-citron a fost îmbracata Mireasa, nu Shosanna.

„Dezvaluirile“
lui Tarantino despre cel mai recent film al sau, cu ocheade la filmele
facute înainte, de el si de altii, nu adauga însa mai mult sens
peliculei finite, fiindca mai mult sens decât e acolo e ilogic a se
cauta. Chestionat, de exemplu, asupra semnificatiei „hitchockiene“ a
unui pahar de lapte din „Inglorious Bastards“, Tarantino pareaza
snobismul cautarii mecanice a semnificatiilor înalte, a „signifiozei“,
cum zicea careva: auzi, da' matale ce-ai pune lânga o placinta cu mere,
nu un pahar de lapte? Multe sunt într-un pahar de lapte, dar si mai
multe într-un pahar în sine – în „Jackie Brown“, de pilda, îsi
aminteste el, a „pus lumina“ într-un pahar cu vodka-orange, care apoi
arata ca un „bec aprins“, ca o „experienta de chimist nebun“. Omul s-a
jucat putin cu ipoteza hitchockiana, de dragul intervievatorului, dar
tot experienta tarantinesca pare ca i-a placut mai mult...
Nici în
acest interviu nu uita de genealogii si afinitati – filmele de serie B
(a infinita oara pupate pe obraji), apoi: filmele americane din anii
40, „cele ale lui Léonide Moguy, rusul exilat la Paris si apoi în
Statele Unite, unde a facut «Paris After Dark» si «Action in Arabia»,
cu George Sanders, formidabil. M-am îndragostit de aceste filme
antinaziste, cele mai multe turnate de europeni exilati la Hollywood,
ca Jules Dassin («Nazi Agent», «Quelque part en France»), Douglas Sirk
(«Hitler’s Madman») si Fritz Lang («Man Hunt» sau «Hangmen Also
Die!»)“; apoi: „o foarte mare influenta asupra mea a avut-o Sergio
Leone; cum însa eu nu fac western-uri, mi-am apropriat numai stilul. Nu
l-am copiat, dar i-am luat din atmosfera si am transportat-o în genuri
pe care el nu le-a abordat.“. Când ai o asemenea mostenire, sugereaza
el, e indecent sa mori de foame. Important e sa stii sa ti-o revendici,
iar arta revendicarii de la o traditie sau de la un gen anume nu i-a
lipsit lui Tarantino.

Însa acest regizor se reafirma, aici, în
asemenea hal debitor istoriei cinematografiei si timpului fictiv al
peliculei, încât putin îi pasa de Istoria consensual numita „reala“.
Întarâtat pe chestiunea veridicitatii istorice a povestii din
„Inglorious Bastards“, Tarantino se declara dus de mâna de personaje si
pune coerenta interna a unei fictiuni deasupra accidentelor,
indeniabile dar irelevante, ale Istoriei: „nu interzic niciodata
vreunuia dintre personajele mele sa o ia încotro vrea. Ele conduc, eu
le urmez. Degeaba am eu trama în cap, ele pot sa traga spre altceva,
sa-mi arate ca e neproductiva. Un personaj urmeaza un traseu; de multe
ori, când ajunge la o rascruce, scenaristii nu-i lasa decât o cale
libera, fiindca nu sunt obisnuiti sa se întrebe: dar ce-ar fi fost
daca...? Eu însa m-am hotarât: încotro trage personajul, acolo mergem.
s...t în timp ce scriam, mi-am zis: personajele mele nu stiu ca apartin
unei Istorii si niciodata, în filmele mele, ele n-au facut parte
dintr-o istorie prestabilita – de ce sa schimb pactul acum? Ce se
întâmpla în filmul meu nu s-a întâmplat în realitate doar pentru ca
personajele mele n-au existat în realitate. Dar imediat ce le-am
aruncat în Istorie, au si-nceput s-o roada. s...t Ce e, de fapt,
Istoria? Niste fapte cunoscute prin intermediul istoricilor. s...t De
câte ori nu s-a întâmplat, în Istorie, ca faptele sa fie trunchiate,
iar adevaratii eroi uitati?“

Tribulând în jurul infamilor
bastarzi, Tarantino ajunge sa invoce tot cartierul general al artei
sale poetice: „de fapt, îmi place mai mult sa lucrez cu sub-genuri, cu
specializari. Nu urmaresc niciodata canoanele în litera lor, ci
placerea pe care o procura diferitele coduri de limbaj; vreau sa vi le
ofer asa cum nimeni nu vi le-a oferit vreodata. ~sta nu e decât un
punct de plecare. Caut apoi sa strapung genul, sa ies din pielea lui,
dar, în acelasi timp, vreau sa-i pastrez si chic-ul. Pot sa ma amuz în
linia mai multor genuri pe parcursul unui film, dar, de la un punct
încolo, ma simt obligat sa-i dau un climax care sa nu se ia peste
picior. s...t. Nu vreau însa ca aceste secvente-cheie sa fie reusite;
reusit e neinteresant. Vreau sa fie cele mai bune din speta lor. Am o
deosebita stare de nervozitate în zilele dinaintea turnarii lor s...t
Cât nu sunt înca turnate, nu stiu cum le voi face, dar stiu precis ca
trebuie sa am încredere în mine si ca ideile or sa-mi vina din mers.
Odata ce te-ai hotarât, trebuie sa-ti vina si ideile. Poti sa migalesti
la teorii ani de zile... – dar numai când filmezi ai dreptul sa spui:
«Da, stiu ce trebuie sa fac». Asa explic monstrul nelinistii care ma
acapareaza când totul e înca nefacut. Nici macar nu am povestea de la
început; am mai degraba niste imagini în cap; stiu însa ca, la momentul
potrivit, o sa-mi iasa tot.“, da el totul pe fata în acest interviu –
lung în genul lui, chiar si pentru o revista de profil, scurt însa
daca-ti dai seama ca se pune punct fix când eroul (id est: QT) ajunsese
cu lingurita la frisca...