Armeni

CUM SE NEAGĂ GENOCIDUL ARMEAN de Vartan Arachelian

http://cronicaromana.ro/2012/02/29/sarkozy-nu-renunta-la-incriminarea-genocidului-armenilor/

http://www.evz.ro/detalii/stiri/legea-privind-genocidul-armean-a-trecut-si-de-senatul-francez-turcia-ameninta-cu-masuri-d-96295.html

Franţa cere recunoaşterea genocidului armean din 1915. Turcia răspunde: Tineţi-vă sfaturile pentru ...

Turcia îl pune la punct pe Sarkozy care a cerut recunoaşterea genocidului armenilor

Armenii făceau vin înainte să descopere fierul

O unitate de producţie a vinului, datând din urmă cu 6.100 de ani, a fost descoperită într-o peşteră din Armenia, au anunţat arheologii, care afirmă că acest utilaj era folosit în preistorie, în epoca cuprului, informează AFP.

În iunie 2010, în acelaşi sit arheologic a fost descoperit un mocasin din piele, perfect conservat, datând din urmă cu 5.500 de ani, considerat cel mai vechi articol de încălţăminte din lume descoperit până în zilele noastre. Situl se află într-o peşteră din provincia armeană Vayotz Dzor, aflată în apropiere de graniţele cu Iranul şi cu Turcia.

Înainte de această descoperire, cea mai veche unitate de producere a vinului descoperită de arheologi avea o vechime de 5.150 de ani şi a fost găsită, la sfârşitul anilor 1980, în mormântul faraonului egiptean Scorpion I.

Unitatea de vinificaţie din Armenia a fost descoperită în acel sit arheologic ce are o suprafaţă de peste 700 de metri pătraţi, la mică distanţă de câteva zeci de morminte. Acest detaliu i-a determinat pe specialişti să afirmă că vinul avea în trecut un rol ceremonial. Printre celelalte obiecte descoperite se numără seminţe de struguri, resturi de struguri presaţi, coarde de viţă de vie şi o cuvă din argilă utilizată pentru fermentare. Această cuvă are o adâncime de 60 de centimetri şi un volum de 54 de litri.

Arheologii au descoperit şi o presă rudimentară, ce are forma unui bazin din argilă, cu dimensiunile de un metru pe un metru şi o adâncime de 15 centimetri, înconjurată de un şanţ de evacuare, în care se vărsa sucul obţinut prin presarea strugurilor.

Unităţi similare de presare a strugurilor au fost folosite până în secolul al XIX-lea în întregul bazin mediteranean şi în Caucaz. Potrivit specialiştilor, strugurii erau striviţi cu picioarele goale, aşa cum se procedează din timpuri străvechi în toate regiunile viticole.

Arheologii au scos la lumină şi resturi de vase din lut în care se păstra vinul, o ceaşcă cilindrică confecţionată dintr-un corn de animal, dar şi un bol din argilă şi numeroase fragmente ce provin din recipiente asemănătoare. Savanţii specializaţi în paleobotanică au analizat seminţele de struguri descoperite în peşteră şi au ajuns la concluzia că acestea aparţin speciei Vitus vinifera, o varietate de viţă de vie domestică, cultivată şi în zilele noastre.

Analiza cu carbon 14 folosită de savanţi a permis determinarea fără niciun dubiu a vârstei reale a acestor vestigii.

Peştera Areni-1, unde a fost descoperită această unitate de producere a vinului, se află în apropiere de un mic sat armenian, renumit pentru producţia lui viticolă.

Autorii descoperirii încearcă să determine cu precizie identitatea grupurilor de oameni care fabricau vin şi purtau acel gen de mocasin din piele. Se pare că acei oameni sunt strămoşii populaţiei Kura-Araxes, o străveche populaţie transcaucaziană.

Organizatie evreiasca din SUA denunta genocidul asupra armenilor
Liga Anti-Defaimare (ADL) cu sediul in Statele Unite ale Americii a calificat evenimentele de pe teritoriul fostului Imperiu Otoman din 1915-1918 care au dus la disparitia unui numar impresionant de armeni drept genocid. Organizatia evreiasca americana a mentionat marti 21 august ca a "descris anterior evenimentele dureroase din 1915-1918 comise de Imperiul Otoman impotriva armenilor ca fiind masacre si atrocitati".
Cu toate acestea, grupul impartaseste opinia "ca urmarile acelor actiuni au fost intr-adevar sinonime cu genocidul", a afirmat directorul national al ADL, Abraham Foxman. "Daca cuvintul genocid ar fi existat pe atunci, acestia (ADL – n.r.) l-ar fi numit genocid", a adaugat el.
Foxman si-a exprimat insa opozitia fata de proiectul de rezolutie a Congresului SUA care ar proclama drept genocid masacrele comise impotriva armenilor. Un asemenea gest, a declarat el, ar fi "contraproductiv" si "nu va incuraja reconcilierea dintre turci si armeni".
In plus, a afirmat el, aceasta ar putea "periclita comunitatea evreiasca turca si relatia multilaterala importanta dintre Turcia, Israel si Statele Unite".
Oficialii turci si-au exprimat dezamagirea joi 23 august fata de decizia ADL si spera ca Israelul va convinge acest important grup evreiesc din SUA sa isi schimbe pozitia cu privire la masacrele comise impotriva armenilor in ultimii ani ai Imperiului Otoman.
Incercind sa evite un potential impact asupra relatiilor cu Turcia, unul din aliatii militari ai Israelului, presedintele israelian Shimon Peres a avut o convorbire telefonica joi cu primul ministru turc Recep Tayyip Erdogan pentru a-i da asigurari cu privire la faptul ca tara sa doreste sa mentina relatiile bune cu Turcia.
Potrivit cotidianului turc Zaman, Peres a promis de asemenea sa "sprijine pozitia Turciei asupra acestei chestiuni in Statele Unite". "Este o chestiune extrem de delicata pentru Turcia si le-am aratat ca nu ne-am modificat pozitia si ca nu dorim sa afectam relatiile prietenesti dintre tarile noastre", a declarat joi un oficial al Ministerului israelian de Externe, citat de cotidianului Haaretz.
Comunitatea evreiasca din Turcia a criticat gestul ADL. "Avem dificultati in a intelege de ce ADL, una din cele mai importante organizatii evreiesti din Statele Unite, si-a schimbat pozitia", au afirmat liderii comunitatii intr-o declaratie. "Avem dificultati in a intelege recentele evolutii din rindul publicului american si schimbarea brusca de pozitie care a provocat diferenta de opinii in rindul anumitor organizatii evreiesti".
Miercuri 22 august, ministerul turc de Externe a respins faptul ca intre istorici exista un "consens" cu privire la chestiunea genocidului armean, dupa cum a sugerat ADL. "Tentativa ADL de a rescrie istoria printr-o decizie luata de aceasta constituie o contradictie si justificarea sa nu poate fi inteleasa", a declarat purtatorul de cuvint al Ministerului de Externe, Levent Bilman.
In 2005, Erdogan a trimis o scrisoare presedintelui armean Robert Kocharian, cerind infiintarea unei comisii comune de experti care sa examineze circumstantele masacrelor. „Nu am primit inca un raspuns pozitiv din partea Armeniei”, a declarat Bilman.
Intr-o noua declaratie emisa joi, Foxman a cerut ADL sa "incurajeze masurile de creare a unei atmosfere in care Armenia sa raspunda favorabil" propunerii Turciei, pentru a ajuta partile "sa gaseasca o solutie la diferendele lor profunde".
Armenii sustin ca 1,5 milioane din predecesorii lor au fost ucisi intr-o campanie de genocid lansata de turcii otomani in timpul primului razboi mondial. Desi a admis ca mii de armeni au murit intr-adevar in timpul turbulentelor generale care au caracterizat respectiva perioada, Turcia insista ca cifra victimelor este exagerata, ca au murit de asemenea numerosi turci si ca nu a avut loc o campanie deliberata de genocid.

Genocidul armean
Genocidul armean – o tragedie de neuitat


Sociolog si istoric, Taner Akcam, náscut ín Turcia, in anul 1953, este autorul unei importante lucrári, apárutá recent si in limba románá , la Editura Ararat/ Zamca, cu sprijinul Uniunii Armenilor din Románia `` Un act rusinos, genocidul armean si problema responsabilitatii turce``.
Cunoscut ca dizident, in trecut, in Turcia, autorul a obtinut doctoratul la Hanovra, fiind astázi profesor la Clark University din SUA. Obiectivitatea autorului nu poate fi pusá la indoialá , ca si probitatea stiintificá. Din pácate, nici astázi autoritátile turce nu recunosc si nu-si asumá trecutul legat de marele masacru antiarmean din 1915. Astfel se explicá si titlul ales de autor, fárá ca el sá aducá o acuzá poporului turc. Este vorba de fanatism politic. Negationismul care este cunoscut si in cazul Holocaustului, Gulagului nu aduce decát prejudicii omenirii aflate intr-o perioadá cu destule conflicte interetnice pe intreg mapamondul. In anul 2007 jurnalistul Hrant Dink a fost fost asasinat la Istanbul chiar in fata redactiei ziarului pe care il conducea, pentru adevárul pe care incerca sá-l dezváluie in fata opiniei publice turce. Taner Akcam a preluat stafeta de la martirul acelui journalist.
cartea sa este cunoscutá in numeroase tári.
Destrámarea Imperiului Otoman a implicat numeroase etnii aflate sub stápánire turcá timp de secole. Ele si-au pástrat traditiile culturale, religioase. In istoria veche a Armeniei, teritorii aflate astázi sub suzeranitate turcá au apartinut si au fost locuite de armeni. ``Exemplul Islamic pluralist s-a bazat pe umilire, cát si`pe tolerantá ``, afirmá autorul. Intoleranta religioasá s-a manifestat la mai toate etniile, oameni nevinovati au suferit datoritá numeroaselor rázboaie, rázmerite, pogromuri, de-a lungul istoriei. Congresul de la Berlin din 1878 a adus sperante si etniei armenilor, dar ele nu au fost finalizate. Armenii au inceput sá se organizeze, constiinta nationalá a reintrat in casele armenilor. Pentru acestia situatia era complicatá de politica duplicitará a Imperiului Rus si de miscarea de eliberare a kurzilor, care nu au nici azi o patrie. Diplomati, lideri politici din Europa, din Rusia si din Orient s-au preocupat de rezolvarea unor conflicte care degenerau adesea in masacre locale. Nici clasa politicá din Imperiul Otoman nu era unitá, dimpotrivá, reformismul isi fácea loc cu mare energie, ceea ce a si condus, dupá cum se stie, in final la prábusirea monarhiei. Nationalismul turc a luat forme mai agresive chiar decát in vremea sultanilor. Rázboaiele balcanice din 1913 au adus grele lovituri Imperiului otoman si sentimentelor nationale turce. Primele victim au fost grecii care au fost expulzati in masá din Imperiu. Apoi au urmat armenii. Acestia s-au opus purificárii etinice. Planul de masacrare a armenilor a fost elaborat incá din 1914. Conflictul militar
ruso- ottoman din cadrul general al Primului Rázboi Mondial s-a reflectat asupra situatiei armenilor din ambele teritorii – cel aflat sub Imperiul Rus si cel aflat in componta Imperiului otoman. O situatie asemánátoare au cunoscut-o románii din Ardeal in aceeasi perioadá.
In februarie 1915 au inceput deportárile armenilor din Cilicia. Dupá ce s-au folosit de armeni in lupta impotriva monarhie, Junii Turci au fácut o schimbare radicalá de atitudine cánd au ajuns la putere. Practic sultanul nu mai avea nici o influentá. Noii guvernanti au trecut la reprersialii. Armata a participat la genocid. Dupá rázboi, anchetele care au urmárit stabilirea vinovatilor au fost incomplete , iar multi martori au evitat sá viná cu dovezi, de teama unor rázbunári. In primavera anului 1915 au avut loc executíi, deportarea multor copii, femei, oameni lipsiti de aparare, sálbáticia jandarmilor, unor civili, ale unor cadre militare depásind inchipuirea unei minti normale.
Genocidul antiarmean s-a ridicat la sute de mii de morti, unii apreciazá páná la un million. Zadarnic unii armeni au incercat sá se converteascá la islamism. Marile puteri cunosteau situatia din rapoartele amánuntite ale diplomatilor, ale jurnalistilor. Dar pe primul plan ara Ráæboiul Mondial.
Un cunoscut apárátor al armenilor a fost Henry Morgenthau, diplomat american, de origine evreiascá. Abia in 1918 lucrurile s-a linistit, Imperiul dispárea, mortii nu mai avea cum sá protesteze,
vinovatii se acopoerea cu explicatii. Bisetrica Armeaná din Ierusalim si cea din Armenia caucazianá( fost teritoriu ocupat de rusi) au incercat á sustiná cauza celor in suferintá. Dup[ ®[zbiu au apárut alte chestiuni pe plan european, mondial, chestiunea armenilor a trecut din nou pe planul second.
Procesele care au fost initiate au avut in atentie un numár limitat de vinovati. Armenii mai au de
primit, cel putin sub aspect moral, o meritatá compensatie.
Cartea lui Taner Akcam este pliná de invátáminte cum se face si cum se scrie istoria. Ea a primit elogii in publicatii cunoscute precum ``New York Times``, `The new Yorker``, din partea lui Stephen
Feinstein, directorul Centrului pentru Studii asupra Holocaustului si Genocvidului, s.a.

Holocaustul armenilor: un milion de victime şi niciun călău Între 1915 şi 1918, peste un milion de armeni au fost...

Congresul SUA: A fost genocid!

O comisie a Congresului american a recunoscut genocidul comis impotriva armenilor in ultimii ani ai Imperiului Otoman. Masura a fost intampinata cu ostilitate de Turcia.
Comisia parlamentara a ignorat avertismentele sefei Departamentului de Stat de la Washington, Hillary Clinton, care se teme de o inrautatire a relatiilor cu Ankara, in contextul situatiei tensionate din Orientul Mijlociu. Masurile din partea Ankarei nu au intarziat sa apara: Turcia si-a rechemat de la post ambasadorul din SUA, relateaza Deutsche Welle.
Masacrele si deportarile suferite de armeni intre anii 1915 si 1917 s-au soldat cu 1,5 milioane de morti, potrivit armenilor si cu 250.000 pina la 500.000 de morti potrivit istoricilor turci. Acestia din urma refuza termenul de genocid, recunoscut doar de Franta, Canada si Parlamentul European.
Ciocnirile dintre armeni si turci au inceput deja la finele secolului 19 si s-au soldat cu 200.000 de morti numai intre anii 1894 si 1909, potrivit surselor de la Erevan.
In octombie 1914, Imperiul Otoman a intrat in primul razboi mondial, alaturi de Germania si Austro-Ungaria. Pe 24 aprilie 1915, mii de armeni, banuiti de sentimente nationale ostile Imperiului Otoman, au fost arestati. Pe 26 mai, in acelasi an, o lege speciala autorizeaza deportarile din ratiuni de securitate interna. Populatia armeana din Anatolia si Cilicia, denumita inamic interior, este constrinsa sa plece in exil, in deserturile Mesopotamiei. Numerosi armeni sunt ucisi pe drum sau in tabere de refugiati.
Imperiul Otoman se destrama in 1920, cu doi ani dupa crearea unui stat independent armean.
Astazi, Turcia recunoaste ca au fost comise masacre si ca numerosi armeni au murit in timpul deportarilor. Ankara subliniaza insa ca a fost vorba de represiune impotriva unei populatii vinovate de colaborationism cu inamicul rus in timpul primului razboi mondial si ca armenii au ucis, la rindul lor, zeci de mii de turci.
Genocidul impotriva armenilor a fost recunoscut pe 18 iunie 1987 de Parlamentul European. In 2001, Franta a devenit prima mare tara europeana care a recunoscut acest genocid, prin lege. Astazi, 3,2 milioane de armeni traiesc in Armenia si peste 4 milioane in diaspora, in principal in Rusia, Orientul Mijlociu, Canada, SUA si Franta.

VIDEO Relaţiile turco-americane s-ar putea degrada din cauza "genocidului" din 1915


Turcia a reacţionat violent la un congres american despre genocidul din Primul Război Mondial la adresa armenilor, scrie BBC.

Armenii şi turcii au căzut la pace


Turcia şi Armenia au semnat duminică un acord istoric de reluare a legăturilor şi de deschidere a graniţelor, la capătul unui secol de ostilităţi izvorâte din Primul Război Mondial, când forţele otomane ar fi ucis peste un milion de armeni.

Turcia si Armenia ingroapa trecutul

Cosmarul unei natiuni
Pe 1 noiembrie 1914, dupa ce fusese solicitat de Germania inca din luna august, Imperiul Otoman intra in Marele Razboi alaturi de Puterile Centrale. Se deschid noi fronturi. Cea de-a treia armata otomana, patrunsa fara pregatire logistica prealabila in Transcaucauzia, este zdrobita in 1915. Conducatorii CUP (Comitetul pentru Uniune si Progres, constituit din Junii Turci) hotarasc sa profite de ocazia razboiului ca sa rezolve definitiv (adica prin exterminare) „problema armeneasca“ („ermeni sorunu“). Animati de o ideologie nationalista
panturceasca, ei vad in armeni un obstacol major in calea unificarii
etnice din Anatolia si a expansiunii otomane in tarile de limba turca
din Asia Centrala. Justificarea oficiala mentioneaza „dezertarile
armenilor, care au avut loc in anumite regiuni“ (dezertari in parte
reale, dar cauzate de conditiile impuse crestinilor in cadrul armatei
turcesti) si, cu precadere, razmeritele si „actele locale de
rezistenta“. Cazul cel mai rasunator, cel al orasului Van,
va fi prezentat de guvernul turc ca o veritabila revolutie, versiune
dezmintita de toate rapoartele martorilor italieni, germani si
americani (consuli, misionari, invatatori...), care explicau luarea de
pozitie a armenilor prin faptul ca acestia organizasera o defensiva
pentru a feri orasul de un masacru.

In februarie 1915, ministrii cabinetului turc de razboi, in frunte cu Talaat Pasa,
pun la punct in secret un plan de exterminare care va fi executat in
lunile urmatoare. Oficial, acesta este prezentat ca un transfer departe
de front al populatiei armenesti – pe care guvernul o acuza de
colaborare cu dusmanul rus. De fapt, deportarea nu
face decat sa acopere operatiunea de distrugere totala a armenilor din
Imperiu. Prima masura este dezarmarea soldatilor armeni inrolati in
armata otomana. Folositi la munci de amenajare a drumurilor, ei sunt
eliminati, in grupuri mici, de-al lungul anului 1915. Aflati in
cautarea unor probe care sa documenteze complotul armenesc, Junii Turci recurg la o serie intreaga de perchizitii si arestari, care lovesc, in primul rand, intelectualii si notabilitatile armene din Constantinopol.
Arestati in cursul zilelor de 24 si 25 aprilie, acestia sunt deportati
si apoi ucisi (cifre estimate: intre cinci si sase sute de morti).
Acest eveniment constituie, practic, punctul de declansare a
genocidului.

Distrugerea populatiilor armenesti are loc in doua faze succesive: din luna mai pana in iulie 1915 in spatiul a sapte provincii orientale din Anatolia (Erzurum, Van, Bitlis, Diarbakir, Kharput, Sivas si Trapezunt),
unde traiesc aproximativ un milion de armeni, mai mult sau mai putin
apropiati de teatrul operatiunilor de razboi; si la sfarsitul lui 1915
in celelalte provincii ale Imperiului, indepartate de front, ceea ce
face complet lipsita de fundament acuza de colaborare cu dusmanul. In
provinciile orientale, operatiunea se desfasoara, parca, dupa un singur
scenariu: perchezitii in casele notabilitatilor civile si religioase;
arestarea acestora; torturarea lor, cu scopul de a le face sa
marturiseasca un pretins complot si dosirea de arme
si munitie; publicarea unui ordin colectiv de deportare; separarea
barbatilor, care, legati in grupuri mici, sunt executati la marginea
localitatilor; evacuarea intregii populatii armenesti, care este
repartizata in convoaie de femei, copii si batrani ce parasesc orasele
la intervale regulate, fara dreptul de a-si lua bagaje; rapiri de femei
si de copii, care sunt apoi dusi in case musulmane; decimarea regulata
a convoaielor de catre jandarmii insarcinati sa le escorteze sau de
catre bande de kurzi. In sate, departe de ochii
oricaror martori, sunt ucisi pe loc toti armenii, cu exceptia catorva
femei si copii. In restul Imperiului, procesul este mai lent si ia
formele deportarii. Convoaiele sunt carate pe calea ferata pana in
Alep, Siria, de unde o directie generala a deportatilor le expediaza pe
doua axe: spre sudul Siriei, in Liban sau Palestina
(o parte a acestor grupuri va izbuti sa supravietuiasca), ori spre est,
de-a lungul Eufratului, unde sunt improvizate adevarate lagare de exterminare. In iulie 1916, grupurile ajunse la Deir ez-Zor sunt
trimise in deserturile Mesopotamiei, unde membrii lor fie mor de sete,
fie sunt ucisi in grupuri mici. Doar o treime dintre armenii Imperiului
au supravietuit: cei care locuiau la Constantinopol sau la Smirna (si
care nu puteau fi suprimati de fata cu martori), persoanele rapite si
cele stabilite in Van, salvate de inaintarea trupelor rusesti.

Fapte si cifre
»Acest
prim genocid al secolului XX s-a soldat cu moartea a un milion doua
sute de mii de armeni (in functie de surse, cifrele oscileaza intre
600.000 si 1.500.000).
»Faptele au fost cunoscute la nivel international inca din luna mai a
anului 1915, pe calea rapoartelor unor diplomati neutri si prin
intermediul catorva martori apartinand unor misiuni, scoli sau spitale.
In afara de morti, au existat rapiri de femei si reeducari in
orfelinate musulmane pilot. Cei care au scapat ca prin minune (in afara
situatiilor deja mentionate) au fost adapostiti de vecini sau de
prieteni musulmani, ori au fost crutati prin milostenia cate unui
caimacam.
»In 1919, are loc la Constantinopol Procesul Unionistilor. Principalii
responsabili pentru genocid sunt condamnati in contumacie, pentru ca
fugisera din tara in 1918, dupa ce distrusesera toate documentele
compromitatoare.
»Pe 10 august 1920, este semnat Tratatul de la Sèvres, prin care
statele aliate (intre care si Romania) recunosc, in spatiul a doua
articole (88 si 89) si sub semnatura de angajament a Turciei, „Armenia
ca stat liber si independent“.
»Pe 15 martie 1921, la Berlin, Talaat Pasa, care a planuit si ordonat
genocidul impotriva armenilor, este doborat cu un glont de revolver.
Cel care a tras a fost un tanar armean de 23 de ani, Soghomon
Tehlirian, supravietuitor al genocidului in cursul caruia si-a pierdut
intreaga familie. La scurt timp dupa asasinat, Tehlirian a fost judecat
la Tribunalul din Berlin, care, in cele din urma, l-a achitat.

Genocidul din Armenia
Realizat
de Andrew Goldberg in asociatie cu Oregon Public Broadcasting, filmul
cu acest titlu este povestea primului genocid al secolului XX, cand
aproape un milion de armeni au murit de mainile otomanilor (dupa cum
afirma Asociatia Internationala de Studiu al Genocidului), in timpul
primului Razboi Mondial – un eveniment ingrozitor, negat pana si astazi
de Turcia. Filmul include interviuri cu experti in domeniu, precum
castigatoarea Premiului Pulitzer, Samantha Power, ca si titratul Peter
Balakian de la New York Times, completate de imagini nemaifacute
publice pana la acest documentar, care ilustreaza una dintre cele mai
tragice si necunoscute povesti ale veacului trecut. Naratorul
documentarului este celebra actrita Julianna Margulies, dar sunt
incluse si secvente citite de Ed Harris, Natalie Portman, Laura Linney
si Orlando Bloom.
http://www.descopera.ro/cultura/2753288-genocidul-impotriva-armenilor

Excesele
rasismului, cultul violentei si tenebrele fundamentalismului religios
au marcat tragic, dintr-un capat in altul, secolul XX. Un secol
altminteri considerat al „ratiunii“, al „progresului“, „vitezei“ sau
„stiintei“. Culminand cu Shoahul si cu Gulagul, cele doua aripi
naclaite in sange ale celei [color:b16b=#0494E1 ! important]mai
cumplite apocalipse inventate de oameni impotriva oamenilor si care au
mutilat ireversibil fata contemporaneitatii, crimele masive si
sistematice – genocidul impotriva armenilor – deschideau secolul in
nota unei sumbre prevestiri.

Preludiul: masacrele din Cilicia
Inceputul secolului si al perioadei constitutionale a fost, in Turcia, dominat de o dezbatere politica al carei cuvant-cheie era otomanismul. Pentru Junii Turci (partid
politic reformator creat in 1889), acest cuvant acoperea, inca de la
origini, notiunea de unificare culturala a tarii sub stindardul
turcismului si al unui Islam reinnoit, prin
disparitia particularitatilor nationale in creuzetul unui stat
modernizat. In sanul „protejatilor“ (si, cu precadere, al armenilor),
otomanismul insemna, inainte de orice, accesul la un statut de
egalitate, disparitia si repararea nedreptatilor trecute si construirea
unei societati democratice [color:b16b=#0494E1 ! important]mai
laice, in care diferentele confesionale, cu tot cortegiul lor de
inegalitati de exprimare, sa fie suprimate. Interesant este faptul ca,
si intr-o acceptie, si in celalalta, conceptul parea sa fie singura
solutie susceptibila sa salveze si idealurile comunitatii majoritare,
si pe cele ale minoritatilor.

Punerea in opera a acestui deziderat, perfect realista din perspectiva
constitutionala, echivala insa, pentru Junii Turci, cu rasturnarea
raportului de forte in cadrul Imperiului Otoman si cu modificarea unei reguli a jocului deja veche de 500 de ani. Dilema este perfect rezumata de Mehmet Talaat, in fata unei reuniuni de la Salonic a membrilor partidului: „Stiti
prea bine ca, potrivit termenilor Constitutiei, egalitatea intre
musulmani si ghiauri este asigurata, dar pricepeti cu totii la fel de
bine ca acest ideal este irealizabil. Trecutul nostru istoric si
sentimentele a sute de mii de musulmani, dar si cele ale ghiaurilor
insisi ridica o bariera de netrecut in calea stabilirii unei egalitati
reale... Nu poate fi deci vorba despre egalitate, cata vreme nu vom
realiza otomanizarea Imperiului...“ Potrivit ambasadorului britanic la Istanbul din acea perioada, lucrurile sunt mai simple decat par: „In
mintea lor, otoman inseamna turc, iar otomanizarea presupune o
omogenizare fortata, prin care toate elementele neturcesti sunt topite
intr-un mortar turcesc.“

Junii Turci, care au luptat umar la umar alaturi de militantii armeni impotriva regimului sultanului Abdul Hamid,
de la care au preluat puterea in 1908, stiau ca singura optiune a
fostilor tovarasi de arme clandestini era „edificarea unui stat de
drept“. Gustul pentru lupta din umbra, susceptibilitatea care hranea cultura revolutionara, recursul la grupuri paramilitare
fanatizate raman insa dominante in sufletele celor ajunsi acum in
centrul vietii politice. Liderii Junilor Turci sunt convinsi de
culpabilitatea armenilor, de ambitia lor de a fonda un nou regat armean, acuzatie care revine frecvent pe buzele a numerosi responsabili turci inainte, in timpul si dupa masacrele din Cilicia.
Anterioare unor legi asupra presei si „a libertatii de asociere“ (care
au fost definitiv adoptate in toamna anului 1909), aceste evenimente au
avut loc intr-un context de pace, sub ochii unor observatori exteriori,
ai unei opinii publice critice, deci in conditii documentare cat se
poate de favorabile consemnarii obiective a procesului (lucru care,
atentie, nu se va intampla si in cazul genocidului impotriva armenilor, din 1915-1916).

Valul de violenta care a lovit intreaga Cilicie
incepand cu 14 aprilie 1914 nu a avut, prin urmare, caracterul unei
miscari spontane, in ciuda aparentelor. Ordinul de atac fusese dat nu
se stie exact de catre cine, dar senzatia de foc incrucisat era prea
apasatoare ca sa lase loc de interpretari binevoitoare la adresa
puterii trucesti. Iata consemnat, in termeni literari, de catre marele
scriitor francez de origine libaneza Amin Maalouf, inceputul evenimentelor din Adana (principalul oras din zona Ciliciei si locul unde au fost inregistrate cele mai multe crime colective): „Multimea
devastase mahalaua armeneasca. O prefigurare a ceea ce avea sa se
intample, sase ani mai tarziu, pe o scara mult mai larga. Grozavenia
incepuse insa de pe-acum. Sute de morti. Sau poate mii. Nenumarate case
parjolite. Multimea isi indeseste randurile, iar racnetele nu contenesc
sa sporeasca. Atunci apare un detasament al armatei. Un ofiter, doar
unul, si inca foarte tanar, insotit de o mana de oameni. Insa aparitia
lor impresioneaza. Calare, tantos, comandantul schimba cateva vorbe cu
capii rasculatilor...“ In Adana, dar si in Hadjin, Sis, Zeitun, Alep si-au lasat viata circa treizeci de mii de armeni, iar trupele constitutionale otomane au participat la masacru. M. Pichon, ministrul francez al afacerilor externe, va condamna acest act in plenul Adunarii Nationale din 17 mai 1909: „Din
pacate, trupele care fusesera trimise sa previna si sa reprime
atentatele au participat, dimpotriva, la ele. Faptele au fost asa cum
spun.“

Congresmeni americani îi cer lui Obama să recunoască genocidul armean

Un savant armean
Noi am fost aceia care v-am primit, v-am tinut, v-am ajutat, v-am iubit acolo, dar nu e mai putin adevarat ca statul acela al Moldovei nu s-ar fi putut intemeia daca nu ar fi fost un drum de comert, sau el ar fi insemnat putin lucru, si comertul nu era al nostru, ci era al elementului care statea in fruntea comertului, deci armenii. Asa incat si dumneavoastra sunteti parintii Moldovei." Acest pasaj dedicat armenilor a fost rostit de Nicolae Iorga in 1935.

Istoricul se bucura la acea data de prietenia unui mai tanar savant la fel de talentat ca si maestrul. Se numeste Hagop Djololian Siruni, armean nascut in Turcia in 1890, care la 32 de ani a fost convins de Iorga sa ramana la Bucuresti. Despre savantul armean Iorga avea sa scrie: "Siruni a fost un erudit, un eminent orientalist, foarte bun cunoscator al limbii turcesti, om a carui activitate a fost de cea mai buna insemnatate in clarificarea unor aspecte mai putin cunoscute ale trecutului nostru, in special in ceea ce priveste relatiile noastre politice, economice si juridice cu Imperiul Otoman." Aceasta laudatio nu descria decat inceputul de drum, Siruni avea sa traiasca pana in 1973, devenind un reputat filolog si orientalist. Cu exceptia a zece ani de privatiuni, caci a fost deportat si inchis in URSS din evidente cauze politice, Siruni a lucrat in special la Arhivele Statului si la Biblioteca Centrala de Stat din Bucuresti.

A rezultat o impresionanta arhiva de lucrari stiintifice care copleseste fie numai si prin tematica abordata: marturii armenesti despre romani, izvoare turcesti despre romani, izvoare referitoare la armenii din Romania, izvoare despre istoria si cultura armeana, lucrari in limba armeana tiparite la Bucuresti, periodice tiparite la Bucuresti, lucrari in limba armeana publicate in strainatate, traduceri din poeti turci, francezi, rusi, studii publicate in Armenia sovietica si in alte reviste armenesti din lume, conferinte si comunicari sustinute la Bucuresti si Erevan, numerose alte lucrari inedite. Toate acestea si inca multe altele se regasesc descrise pe larg in cartea recent aparuta la editura Biblioteca Bucurestilor, lucrare intitulata: "Munca unui savant armean in Romania: Hagop Djololian Siruni", editata de Arhiepiscopia Bisericii Armene din Romania, Biblioteca Metropolitana Bucuresti si Arhivele Nationale ale Romaniei, cu o prefata de Vartan Arachelian si un cuvant introductiv de Claudiu Victor Turcitu.

Arhiva ramasa de la Siruni nu a fost nici pe departe exploatata cum s-ar cuveni. Acum cand granitele sunt mai permisive ca niciodata, puntea intre culturi pe care o reprezinta Siruni ar merita o maxima atentie. Este un tezaur care face parte din cartea de vizita cu care pasim astazi in Europa, imbogatind-o. Oare cati studenti ii mai iau astazi in serios pe unul precum Siruni ori pe cei cativa orientalisti pe care i-am avut?

„E mare păcat să-ţi îngropi talentul”

La taifas cu armenii
Muzeul Taranului Roman si Uniunea Armenilor din Romania organizeaza, la 26 noiembrie, la Clubul Taranului intilnirea „La taifas cu armenii”.
Aceasta este ultima seara culturala din seria Povestea vecinilor, initiata din martie de MTR. Tuturor grupurilor etnice vietuitoare in Bucuresti le-a fost rezervata cite o seara in care au venit cu tot ce au ei mai bun si mai frumos de aratat. Romani, germani, armeni, evrei, maghiari, turci, francezi, greci, rromi, italieni, aromani si multi altii au dat forma Bucurestiului de ieri si de azi.
Armenii urmeaza sa vina cu istorii scrise, vorbite, cantate sau surprinse in fotografii de-a lungul vremii. Invitatul special al serii va fi cunoscutul jazzman Harry Tavitian.
„Harry Tavitian se numara printre pianistii extraordinari care au initiat si au desavirsit Noul Jazz Est-European. Incepind cu anii '70, el a creat un puternic stil personal si sincretic dind nastere unui orizont foarte vast”. (Richard Schuberth)
Muzica sa a avut inca de la inceputuri un puternic caracter etnic.
Considerindu-se armean prin nastere si roman prin adoptie, Tavitian se simte acasa in ambele spatii spirituale. Muzica lui Tavitian este mult apreciata de public pentru energia debordanta, spontaneitatea, dar si pentru pasajele de o mare tensiune dramatica.
Pentru seara de la Muzeul Taranului, Tavitian ne promite melodii armenesti talmacite in limbajul jazzului, prelucrari dupa vechi colinde romanesti, armenesti si Negro-Spirituals.
In program este anuntata o intilnire cu Varujan Pambuccian, deputat, si Sevag Hairabedian, scriitor, care vor vorbi pe scurt despre istoria comunitatii armenilor. Vor fi amenjate un stand de carte si o expozitie de fotografie. Vizitatorii vor fi asteptati cu mincaruri traditionale cu rodii, caise si alte bunatati.
Activitatile prezentate fac parte din proiectul PUZZLE, initiativa ce beneficiaza de sprijinul financiar al Comisiei Europene (Directoratul General Educatie si Cultura – Anul European al Dialogului Intercultural 2008) si al Ministerului Culturii si Cultelor din Romania. Proiectul PUZZLE este coordonat de Centrul de Consultanta pentru Programe Culturale Europene.

Manifestaţii masive la Erevan împotriva genocidului armean

Genocidul armean si restul lumii
Bedros HORASANGIAN

Am evitat in ultimii zece ani sa mai abordez acest extrem de dramatic si sensibil subiect pentru armeni. Am evitat sa ma mai pronunt asupra acestui subiect si dintr-o anume inadecvare a temei la lumea in care traiesc. Am renuntat sa-l mai promovez, dupa ce trei ani din viata m-am ocupat exclusiv de ceea ce s-a intimplat in 1915 cu omenirea in general si cu armenii in mod special. Nu vreau sa revin asupra acestui capitol de istorie universala si episod din viata familiei mele si a mea personal.

Camera Reprezentanţilor din SUA califică masacrul armenilor sub otomani drept genocid. Turcia ripostează
Joi 11 octombrie 2007, 12:01

Guvernul turc a cerut Camerei Reprezentanţilor de la Washington să nu ţină seama de recomandarea Comisie de Afaceri Externe referitoare la aşa-numitul genocid împotriva armenilor. Cabinetul... continuare