Armeni

Armenii sunt părinţii Moldovei

Potrivit rezultatelor recensământului din 2002, numărul armenilor din România este de 1.780, în scădere faţă de cei 1.957 persoane care s-au declarat de naţionalitate armeană la recensământul din 1992. Cei mai mulţi armeni ortodocşi trăiesc în Capitală şi în Constanţa. Numărul acestora este de aproximativ 1.400. Alţi 3-400 sute de armeni trăiesc răspândiţi în Transilvania. Aceştia sunt, cu precădere, romano-catolici.

La începutul anulu 1990, la Bucureşti, liderii comunităţii armene au înfiinţat Uniunea Armenilor din România (UAR), care a devenit cu timpul o organizaţie reprezentativă pentru această minoritate, atât pe plan politic, cât pe plan cultural. La nivel politic, Uniunea Armenilor a avut un rol important în Comisia pentru Minorităţi a Frontului Salvării Naţionale, atunci când s-a decis reprezentarea în Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională a fiecărei minorităţi naţionale. Minoritatea armeană este reprezentată în Parlamentul României, alături de alte 18 minorităţi, încă din prima legislatură după răsturnarea dictaturii comuniste.

UAR administrează o editură şi o tipografie care a publicat zeci de titluri de carte scrisă de sau despre armeni. Tot în această editură au fost realizate primele manuale de limba, de istorie şi religie armeană. Liderii comunităţii, sub egida UAR, au dezvoltat un sistem de asigurări sociale, prin care sute de pensionari de etnie armeană primesc pensii. Minoritatea armeană, după o întrerupere de peste 30 de ani, a reuşit să redeschidă şcoala armeană. Şcoala armeană are un efectiv de 120 de copii, iar peste 150 de studenţi din rândul minorităţii armene primesc burse de studii prin sistemul de asigurare socială iniţiat de UAR. Imediat după căderea comunismului în România, minoritatea armeană a început editarea unor publicaţii. Astfel de produse de presă sunt periodicele bucureştene „Nor Ghiank“ care apare în limba armeană, „Ararat“, o publicaţie bilunară în limba română, respectiv o apariţie semestrială a revistei „Lăcaşuri de cult“.

Nicolae Iorga şi armenii
Apariţia armenilor în Europa se datează de pe vremea împăraţilor bizantini. Aceste „aventuri“ au fost sporadice, iar numărul armenilor stabiliţi în estul continetului a fost relativ mic. Stabilirea armenilor în Europa de Est a fost urmarea unor exoduri masive din secolele XI-XIV. Fenomenul a fost determinat de căderea regatului Armeniei Mari. Primul exod datează din 1064, când armenii au emigrat în Cilicia, Crimeea şi Polonia. Al doilea exod a avut loc după invazia tătarilor în 1239 şi a avut ca direcţii Polonia şi Moldova. Un al treilea exod, ce s-a petrecut în 1299, a fost motivat de oprimările suferite sub tătari, s-a îndreptat spre Crimeea. Cel de-al patrulea exod s-a datorat cutremurului din 1319, care a distrus oraşul Ani, capitala Armeniei, precum şi foametei provocate de acesta. Ultimul exod a fost determinat de invazia mongolilor în Armenia, în 1342.

Cea mai veche atestare documentară a prezenţei armenilor pe teritoriul locuit de români o constituie un epigraf din anul 967, pe o piatră de mormânt din Cetatea Albă. Textul inscripţiei menţionează: „Această cruce este gravată la 416“ (n.r. - în calendarul armean, anul 416 corespunde anului 967 al calendarului gregorian). În Transilvania este semnalată prezenţa aproape simultană a unei colonii armeneşti. Cronicarii maghiari, Simon de Kezai şi Thuroczi scriu că, în timpul ducelui Géza şi al regelui Sfântul Ştefan I., s-au stabilit în regat un număr de armeni care au fost înzestraţi cu privilegii şi cu titluri nobiliare: „Praeterea (inquit) intraverunt Hungariam tam tempore Ducis Geizae et Sancti regis Stephani, quam diebus regum aliorum Bohemi, Poloni, Graeci, Hispani, Hismaelitae, Bessi, Armeni etc. qui diutius in regno commorando, quam vis illorum generatio nesciatur, per matrimonium diversorum contractus, Hungaris immixti nobilitatem pariter et descensum sunt adepti“ - a consemnat cronicarul maghiar în limba latină. Armenii stabiliţi în Moldova în secolul al X-lea veniseră din capitala Armeniei, Ani. Un alt grup de armeni au sosit pe meleagurile moldoveneşti în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, când localitatea Caffa din Crimeea a fost ocupată de otomani. Primii refugiaţi din Armenia aparţineau păturilor avute - aristocraţi, negustori, meşteşugari care îşi salvau viaţa, bunurile, dar şi credinţa - şi, datorită privilegiilor pe care aveau să le obţină şi comerţului pe care l-au iniţiat în noile lor aşezări au prosperat.

Marele Nicolae Iorga susţinea în lucrarea sa publicată în 1935, „Choses d’art arméniennes en Roumanie, că „s-a constatat prin documente existenţa armenilor din Moldova de prin secolul al XIV-lea. Ei erau aici înainte chiar de întemeierea principatului. Cum principatul Moldovei a fost în realitate creat pe calea comerţului, acei cari au urmat această cale a comerţului au devenit colaboratori la crearea statului naţional în Moldova. Aşa încât armenii sunt, oarecum, părinţii Moldovei“.

În Ţara Românească, armenii s-au aşezat mai târziu, abia în secolul al XIV-lea. Acest grup de armeni se presupune că a venit din Armenia şi Crimeea. Prezenţele armenilor sunt menţionate în anii 1400-1435 la Bucureşti, Târgovişte, Piteşti, Craiova, Giurgiu, iar începând din 1500, este semnalată existenţa armenilor la Babadag, în Dobrogea. Căderea Constantinopolului în 1453, ocuparea Crimeei în 1475, precum şi alte evenimente din secolele XVI-XVII au adus alte valuri de imigranţi armeni în Muntenia. În secolul al XVI-lea, când Târgovişte era capitala principatului, aici se formase o importantă colonie armenească, iar în secolul al XVII-lea vin şi se stabilesc la Bucureşti şi la Piteşti armeni din Bulgaria. Clericul Lukácsi Kristóf, în „Historia Armenorum Transilvaniae“, publicată la Viena în 1859, explică existenţa elementului armean în Transilvania citându-l pe istoricul Ghevond, care afirmă că în secolul al VIII-lea armenii din oastea unei căpetenii khazare din Caucaz, numiţi de acesta în posturi de comandă datorită vitejiei lor, s-au alăturat altor şapte triburi khazare ale ungurilor, luând parte, împreună cu acestea, la cucerirea de teritorii în Bazinul Carpatic.

Limbă maternă pentru 6 milioane de oameni
Limba armeană este o limbă indoeuropeană vorbită majoritar în Armenia, dar şi de diaspora armeană în toate părţile lumii. Limba are peste 6 milioane de vorbitori. Actualmente există două limbi armene, una răsăriteană, vorbită în Armenia şi Iran, promovată de Academia de la Yerevan, şi una apuseană, vorbită în Turcia, Europa şi America, promovată de Academia Mîchitaristă de la Viena. Armeana apuseană e mai apropiată ca vocabular şi gramatică de armeana veche, dar mai îndepărtată ca pronunţare. Armeana răsăriteană e mai apropiată de armeana veche în privinţa pronunţării. În tot cazul, armeana veche stă la baza celor două dialecte armeneşti de astăzi. Armeana veche a fost statornicită în scris de Sfântul Mesrob Maşdoţ în secolul al V-lea, care a creat şi trei alfabete: alfabetul armean, alfabetul georgian şi alfabetul alban, ce astăzi nu mai e în uz. Armeana veche e încă folosită astăzi în slujbele liturgice ale ritului armean, atât în Biserica Apostolică Armeană, cât şi în Biserica Armeano- Catolică. Primul text scris în limba armeană a fost traducerea Bibliei în armeană de către Sfântul Mesrob, mai exact un verset din „Cartea Proverbelor“.

Manuc, bei al Moldovei şi hanul său din Bucureşti
Mulţi dintre noi trecem pe lângă Hanul lui Manuc situat în centrul istoric al Capitalei fără să ştim că acest monument este legat direct de existenţa minorităţii armene în Bucureşti. Construcţia este legată de numele lui Manuc Bei care s-a născut în 1769 la Rusciuk în nordul Bulgariei. În vremea sultanului Mustafa al IV-lea, el obţine demnităţile de dragoman şi bei.

Armenia deschisa comunicarii cu Turcia

Întrebări la Radio Erevan

Răspunsuri - cine este, ce este, de unde vine şi de ce se numeşte aşa?



"Ce asemănare este între bugetul Armeniei şi fusta mini?" "În principiu nimic nu seamănă cu nimic. Darorice este foarte scurt implică foarte mulţi inşi care vor să ajungă la el..."
Un ascultător întreabă: Ce poate să facă un cetăţean de 75 de ani pentru a redeveni viril, puternic şi iubit de cei din jur? Radio Erevan răspunde: Nu se mai poate face nimic, Tovarăşe Hrusciov.
Întrebare de baraj la Radio Erevan: ce este Radio Erevan? Răspuns: În principiu, este cel mai popular post de radio. Dar el nu există.

LEGENDE HAIOASE. Şi totuşi există. Dar nu acel Radio Erevan din binecunoscutele bancuri, iniţial sovietice. Radio Erevan era vocea adevărului pentru care cetăţenii URSS puteau face ani grei de închisoare. Azi este personajul haios care-ţi spune-n faţă adevăruri supărătoare, fără a putea să acuzi pe cineva că te-a jignit. Erevan – sau Yerevan – este capitala Armeniei. Postul de radio s-a înfiinţat la mult timp după ce au început să circule bancurile despre el. Acum există şi un Radio Erevan real, care n-are nici o legătură cu personajul din bancuri, cu acel "radio" care dă cele mai neaşteptate răspunsuri. "Este o legendă. Eu, personal, spun că am citit-o undeva, dar nu mai ştiu exact", ne-a mărturisit Mihai Stepan Cazazian, redactorul şef al revistei Ararat din România. "William Saroyan, scriitor american de origine armeană, a fost invitat în Armenia prima oară în 1935. Legenda spune că atunci când a coborât din avion a fost întrebat unde vrea să meargă. El ar fi spus că vrea să vadă Radio Erevan. Gazdele lui au început să râdă. Atunci a aflat că Radio Erevan de fapt nu există", ne-a povestit Mihai Cazazian. Cu sau fără postul de radio real, bancurile au circulat mult timp, în întreaga lume.

DIRECTORUL RADIOULUI-BANC. Armen Amirian, directorul general al postului public de radio al Armeniei – adică Radio Erevan! –, a explicat originea acestor bancuri pentru revista Ararat din România: "Trebuie să vă spun că am căutat, dar nu am găsit nici până acum acea cameră în care s-ar crea anecdotele. De ce? Pentru că acele glume sunt, de fapt, în sufletul poporului nostru. Iar povestea adevărată este că, purtând numele radioului armean, acele anecdote au fost create de oamenii care erau deportaţi în Siberia în anii regimului sovietic", a spus el în interviul realizat de Madeleine Karacaşian şi publicat în revista Ararat în decembrie 2005. Iniţial erau numai bancuri politice. Pentru a fi recognoscibile fără să le aducă prejudicii celor care le inventau, armenii le-au lansat în seria "Radio Erevan". S-a găsit această formulă care i-a ajutat să-şi expună punctul de vedere, astfel încât să se ştie că este al lor, fără a putea fi prinşi şi pedepsiţi. Mai târziu, "întrebările la Radio Erevan" s-au extins, oamenii au început să lanseze bancuri în acelaşi stil şi aşa au ajuns cele mai gustate glume din toate colţurile lumii. În acelaşi interviu, directorul postului Radio Erevan spune că instituţia a editat un prim volum cu bancuri în Germania, pentru că acolo sunt foarte gustate aceste anecdote. Şi în România au apărut broşuri şi site-uri foarte căutate de public.

MADE IN SIBERIA. Cele mai gustate bancuri din lume s-au născut dintr-o tragedie a secolului al XX-lea. Armenii care au ajuns în Siberia, apoi cei rămaşi în ţară şi cei din diaspora s-au exprimat liber cu ajutorul acestui personaj-marcă naţională, "Radio Erevan". "Perioada deportărilor în Siberia a fost cea mai neagră a URSS, în care stalinismul şi-a pus amprenta asupra tuturor neamurilor care erau sub ocupaţie sovietică. Există şi un episod aparte al armenilor care, după război, s-au repatriat în Armenia, venind din toate colţurile lumii. Inclusiv din România", explică Mihai Cazazian. "Cu gândul la patria mamă s-au întors la locurile natale, chiar dacă nu fuseseră născuţi acolo. Drama a fost că, după ce li s-a spus că vor primi înapoi casele şi averile dacă se întorc în ţara străbunilor lor, au avut surpriza să constate că a fost fiecare interogat, întrebat ce avere a avut, ce situaţie a avut acolo de unde a venit, iar o parte din ei au fost deportaţi în Siberia. Cei care au mai scăpats-au întors în Armenia şi şi-au trăit acolo restul zilelor."

CELE DOUĂ ARMENII. Acum există o Armenie care în 1991 şi-a câştigat independenţa, scăpând de jugul greu al URSS. Se confruntă cu aceleaşi mari probleme economice care au marcat toate statele din blocul ex-sovietic. Mai există o diasporă armeană. Peste patru milioane de armeni care trăiesc în toate colţurile lumii şi s-au făcut remarcaţi în diverse domenii. "Saroyan este unul dintre cei mai mari scriitori americani. Mai vorbim despre marele interpret Charles Aznavour, din familia Aznavurian, şi ei veniţi din fostul Imperiu Otoman şi refugiaţi în Franţa. Vorbim despre scriitorul Michael Arman, despre formaţia de muzică rock System Of A Down, care este acum în top. Despre cântăreaţa Cher, care la origine este armeancă după tată, Sarchizian", ne-a spus, foarte mândru, Mihai Cazazian. Şi în România s-au remarcat de-a lungul timpului multe nume importante: David Ohanesian, Krikor Zambaccian, marele colecţionar de artă al cărui muzeu există şi acum în Bucureşti, Hari Tavitian, Ana Aslan, Garabet Ibrăileanu, Ion Barbu, Ştefan Agopian, Haig Acterian, Vasile Conta, Anda Călugăreanu, Mihail Jora, Spiru Haret şi mulţi alţii.

CAZUL ZAMBACCIAN. "În perioada regimului comunist, muzeul a fost închis o perioadă. A fost mutat la aşa-zisul Muzeu al Colecţiilor. Foarte puţină lume ştie că strada s-a numit în continuare «Muzeul Zambaccian». Mulţi dintre cei care ajungeau acolo se gândeau că trebuie să existe un muzeu, dar, din păcate, muzeul a fost închis o perioadă. A fost repus în drepturi în 1996, în aceeaşi casă", ne-a mai spus Mihai Cazazian. "Sigur, în ultimii doi ani numele Zambaccian a fost asociat cu un mare scandal care n-avea nici o legătură cu el. Noi, armenii, am fost puţin jenaţi de acest episod, în sensul că nu avea absolut nici o legătură. S-a titrat «cazul Zambaccian», dar nu avea absolut nici o legătură cu scandalul. E ca şi cum s-ar comite o crimă pe Bulevardul Titulescu şi i-am spune «cazul Titulescu». Pe de altă parte, a existat şi un aspect bun, pentru că multă lume s-a întrebat cine-i acest Zambaccian. Tot e bine. Cu ocazia asta, oamenii au aflat că una dintre cele mai mari colecţii de artă din România este aceasta a lui Zambaccian."

SIMBOLISM ARMEAN. Erevan, capitala Armeniei, şi Ararat, muntele sfânt, sunt cele două simboluri pe care armenii din diaspora le-au folosit de-a lungul timpului ca "marcă". Sunt semnele lor de recunoaştere, indiferent unde s-ar afla. Pentru că poporul armean a migrat în masă spre alte zone ale lumii, în două perioade istorice nefavorabile. Primul val de migraţie a fost în anul 1313, atunci când marea capitală a Armeniei, Ani, a fost grav afectată de un cutremur foarte puternic. Oraşul a fost distrus aproape în întregime. Apoi au venit egiptenii, care le-au cucerit capitala refăcută cu greu. Atunci s-au răspândit în zona Crimeei, Ucrainei şi Poloniei de astăzi. Dinspre Lvov au coborât primii armeni şi spre Moldova, fiind o zonă cu mare potenţial, şi acolo au început primele activităţi ca negustori.
Al doilea episod important este cel de la începutul secolului al XX-lea, când armenii au fugit iar în lume din cauza regimului Imperiului Otoman. După 1915 s-au răspândit. În Iran, Irak şi Libia deja existau colonii. După anul 1000 au fost colonii chiar şi în India. S-au răspândit în toate zonele unde puteau face comerţ. Apoi au devenit producători, au devenit personalităţi culturale recunoscute la nivel mondial.

NEGUSTORII MILENARI. Acolo unde s-au stabilit, armenii au avut mereu un rol important, mai întâi în viaţa economică, apoi în celelalte domenii. Nicolae Iorga spunea că toate oraşele Ţărilor Române au fost întemeiate de negustorii saşi şi armeni. Iar "armenii au organizat activitatea meşteşugărească şi au dirijat întreg comerţul Moldovei". Expresia "a bate palma" este împrumutată tot de la armeni. Iar zicala "un evreu face cât doi greci, iar un armean cât doi evrei" s-a născut ca recunoaştere a faptului că erau cei mai buni negustori.

PE CALE DE DISPARIŢIE? În prezent, armenii au rămas foarte puţini, iar diaspora este mai numeroasă şi mai importantă decât populaţia ţării. Poate şi acesta este unul dintre motivele pentru care bancurile cu Radio Erevan s-au răspândit în toată lumea şi au devenit celebre. În lume mai sunt cam zece milioane de armeni. Cei mai mulţi trăiesc pe continentul american, în Beirut şi în Franţa. Republica Armeană a rămas doar cu 3 milioane de locuitori. Armenii sunt un popor conservator din punct de vedere antropologic. Membrii comunităţii, indiferent unde au trăit, nu prea s-au amestecat cu alte naţii, respectând interdicţiile de căsătorie mixtă care au funcţionat până în perioada modernă în cele mai multe comunităţi arhaice de pe Glob. Acest conservatorism, pe care antropologii îl explică prin nevoia de menţinere a contactului cu rădăcinile, mai ales pentru cei care au migrat, i-a salvat şi în perioada epurărilor rasiale de la începutul secolului al XX-lea. Armenii nu au fost persecutaţi în perioada nazistă, fiind consideraţi un popor arian, curat, neamestecat cu alte neamuri. Deşi aceste amestecuri sunt, totuşi, inevitabile. Iar ele s-au produs şi în cazul armenilor, chiar dacă fenomenul nu a fost semnificativ. Marea problemă de astăzi a Armeniei, stat care a făcut parte din fosta Uniune Sovietică, este cea financiară. Poate paradoxal, armenii, faimoşii negustori ai lumii întregi, au economia la pământ.

BANCURI NOI. Armenii, mai ales cei din diaspora, lansează în continuare "Întrebări la Radio Erevan", legate de toate aceste probleme ale lor. Dar impactul pe care îl au nu mai este ca la începutul acestor bancuri. Cei mai mulţi fani ai glumelor nu ştiu de unde provin ele şi nici care e legătura între Radio Erevan şi armeni, deci nu le pot gusta. Aşa se face că mai răspândite sunt astăzi cele pe teme sexuale sau sociale, şi nu politice sau economice. S-a împrumutat şi se foloseşte structura bancurilor, iar "Radio Erevan" a devenit un fel de "bun al tuturor". Fără ca cineva să se mai întrebe cine este "el" şi de ce toate aceste "întrebări" şi "răspunsuri" sunt legate de numele lui.

Bancuri vechi şi noi
În categoria "Întrebări la Radio Erevan" intră astăzi foarte multe bancuri create pe acelaşi şablon în diferite ţări. Nu doar de armeni, ca la început. Cele vechi sunt mult mai greu de înţeles de noile generaţii. Efectul s-a pierdut o dată cu dispariţia sau diminuarea subiectului care le-a generat. Anecdotele despre liderii sau crimele comunismului se adresau celor care au trăit perioadele tensionate în care nu se putea vorbi despre aceste subiecte. "Se ştie dacă tovarăşul Andropov a murit de moarte bună?", suna o "întrebare". Iar răspunsul: "Nu, dar se ştie că la autopsie a suferit cumplit!". Sau: "Este adevărat că în urma dezastrului de la Cernobîl toată conducerea centralei atomoelectrice s-a sinucis?". Radio Erevan răspunde: "Da, în afara secretarului de partid, care nu a fost găsit acasă!". Pentru lumea contemporană, mai ales pentru tineri, aceste "voci" care condamnau regimul sovietic nu mai spun foarte mult.

Muntele sfânt al armenilor
Ararat este muntele biblic pe care s-a oprit arca lui Noe. Deşi se află pe actualul teritoriu al Turciei, armenii îl consideră în continuare simbol al patriei lor spirituale, Armenia străveche. Din acest motiv, cele mai multe publicaţii ale armenilor, de oriunde ar fi ei, împrumută numele simbolic al muntelui. "În trei sferturi din Armenia poţi să vezi Araratul. Pentru noi semnifică apartenenţa la un spaţiu, puterea de a rezista pe un anumit loc, ceea ce nu poate fi mişcat", spune Mihai Cazazian.

Publicaţii ale armenilor
Armenii din România editează două reviste: Ararat, în limba română, şi Nor Ghiank, în limba armeană. Prima continuă o tradiţie interbelică, iar a doua apare din anul 1950. "Noi i-am spus Ararat nu doar pentru că este numele muntelui. Am continuat o tradiţie. În perioada 1924-1942 a existat în Bucureşti o revistă, tot în limba română. Şi-a încetat apariţia pentru că a murit cel care a înfiinţat-o. În 1990 ne-am gândit să o reluăm", explică Mihai Cazazian. În lume există foarte multe publicaţii şi organizaţii denumite Ararat, muntele fiind un simbol al armenilor.

Muzeul uitat
"Am dăruit poporului colecţia mea de artă, deoarece şi talentele pe care le-am întrunit sunt ale poporului, ele fac mândria lui, altfel aş fi trădat şi poporul, şi artiştii cărora le-am cules rodul", scria criticul de artă român de origine armeană Kricor Zambaccian în finalul ultimului capitol al cărţii sale, "Însemnările unui amator de artă". Muzeul care-i poartă numele a fost inaugurat la 1 martie 1947, dar a fost închis ani la rând în timpul regimului comunist. S-a redeschis în 1996. Aici se află una dintre cele mai bogate şi valoroase colecţii de artă din România.

La Radio Erevan, un ascultător întreabă: Ce s-a întâmplat atunci când Nero a dat foc Romei?.
Radio Erevan răspunde: Toate firmele de asigurări din oraş au dat faliment"

La Radio Erevan, un bătrânel întreabă: Ce pot să-i dau unei fete tinere şi frumoase ca să pot să o îmbrăţişez?.
Radio Erevan răspunde: Cloroform"

La Radio Erevan, o bunicuţă întreabă: Nepoţelul meu are 11 ani. Pot să încep să-i fac educaţie sexuală?.
Radio Erevan răspunde: Da, dacă doriţi să aflaţi noutăţi"

La Radio Erevan, câţiva întreabă: Cum se îmbracă eschimoşii?.
Radio Erevan răspunde: Repede!"

La Radio Erevan, un fidel ascultător întreabă: Cum este viaţa unui bărbat fără nevastă?.
Radio Erevan răspunde: Mai ieftină"

La Radio Erevan, un tânar soţ întreabă: Există soţie ideală?
Radio Erevan răspunde: Desigur! Este soţia care reuşeşte să-şi scoată soţul din încurcăturile pe care nu le-ar fi avut dacă nu era însurat"

La Radio Erevan, un ascultător întreabă: Dacă dragostea este vinul vieţii, atunci ce este căsătoria?.
Radio Erevan răspunde: Mahmureala de a doua zi dimineaţa!"

La Radio Erevan, o tânără ascultătoare întreabă: De ce multe fete se căsătoresc cu bătrâni care înoată în bani?.
Radio Erevan răspunde: Fiindcă sunt foarte miloase! Vor să-i scape de la înec!"

„Avem o mostenire culturala care trebuie re-descoperita”
Popor mindru, profund religios, cu abilitati dovedite in ale negustoriei sau diplomatiei – asta si pentru a putea supravietui vicisitudinilor soartei – armenii sint una dintre minoritatile cu o prezenta foarte vizibila si apreciata in Romania. Reprezentantul armenilor in Parlament, Varujan Pambuccian, spune ca principalele probleme ale comunitatii sint acum declinul demografic si necesitatea valorizarii mostenirii culturale.

***
Divers.ro: Care sint principalele probleme cu care se confrunta armenii din Romania?
Varujan Pambuccian: Sint doua probleme foarte mari. Prima este legata de imbatrinirea comunitatii si, implicit, de scaderea ei numerica. Cea de a doua este legata de o mostenire uriasa pe care o avem in Romania si care trebuie valorificata. In conditiile in care dimensiunile comunitatii armene au scazut, aceasta mostenire este foarte greu de procesat, de asimilat. Noi avem arhive intregi in care nu am reusit inca sa punem ordine si care contin documente foarte vechi, foarte valoroase, nu numai pentru istoria armenilor dar si pentru istoria Romaniei insasi. Sint citeva exemple in acest sens, cel mai semnificativ fiind, dupa pararea mea, cel al localitatii Gherla (care s-a numit la inceput Armenopolis) si unde exista un depozit extraordinar de mare de documente si obiecte, inca neprocesate suficient din punct de vedere istoric.
Mai este o problema, care de fapt este mai curind o caracteristica. Armenii reprezinta o comunitate formata in special din intelectuali, iar din acest motiv este o comunitate asezata in special in marile orase ale Romaniei. Lucrul acesta n-a facut altceva decit sa repetam istoria noastra de vreo 2000 de ani incoace, adica ne-a creat o legatura mai slaba cu pamintul, cu o zona teritoriala anume. Sigur, am cistigat un plus de mobilitate, dar intr-un fel, daca nu exista Biserica Armeana care sa dea stabilitate acestor comunitati probabil ca dispersia lor ar fi fost mult mai rapida. Si biserica si Uniunea Armenilor din Romania incerca sa re-coaguleze comunitatea – si in linii mari a reusit asta in ultimii 15 ani –, asa cum a fost ea in perioada interbelica. Exista si o „injectie” de ajutor venita din Armenia sau din alte zone in care armenii locuiesc in mod traditional si care s-au stabilit in Romania si, in momentul de fata exista si un proces de asimilare a acestor comunitati mici in cadrul unei comunitati mai mari. Nu este un lucru dificil, dar este un lucru care trebuie facut.
Divers.ro: Cum credeti ca pot fi rezolvate toate aceste probleme?
Varujan Pambuccian: Pentru fiecare dintre ele, va dati seama ca avem o strategie care, din fericire, a dat roade. In problema sporului demografic, aceasta se poate rezolva intr-un singur fel, dar aici nu ne putem amesteca. In ceea ce priveste asimilarea acestor comunitati venite in Romania din alte tari sau din diaspora armeana, un rol foarte important l-a jucat „scoala de simbata-duminica” pe care am creat-o la Bucuresti, Constanta, Pitesti, la Cluj, Gherla si la Iasi. Armenii din afara au intrat in comunitatea locala prin copiii lor, a fost de fapt un proces foarte interesant.
Divers.ro: Care sint prioritatile mandatului dumneavoastra de parlamentar? Cum au fost stabilite acestea?
Varujan Pambuccian: Prima mea prioritate este sa reusim sa rezolvam problema asta a mostenirii culturale, care este o problema in care va trebui sa apelam si la sprijinul statului armean pentru ca nu avem specialisti care sa proceseze toata informatia pe care o avem. Trebuie sa vedem de unde gasim finantare, am mai facut pina acum proiecte mici, dar un proiect major care sa abordeze aceasta chestiune nu am facut inca. Este un proiect foarte greu, am putea sa continuam un sir de proiecte mici si sa zicem ca asa
se rezolva dar nu cred ca asta e o solutie, trebuie sa venim cu o abordare ampla pentru ca avem foarte mult de procesat. Al doilea mare proiect este sa relansam scoala, prin dotari si printr-o generatie noua de profesori. Chiar am constatat ca cei din generatia noua sint extrem de eficienti in a atrage copiii la scolile de simbata-duminica. Ei au reusit sa treca un test foarte greu si anume acela cu copiii veniti din Armenia. In ce priveste dotarea am reusit sa dotam scolile la un nivel cum nu cred ca mai e in nici o scoala din Romania. Cea mai importanta este scoala din Bucuresti, apoi cele din Constanta, Cluj, Pitesti unde se predau limba si literatura armeana, scris si citit, istorie, doctrina religioasa a Biserici Apostolice Armene si se preda informatica. Asta pentru ca am spus ca un bun armean trebuie sa stie limba materna, cultura dar si sa aiba o meserie care este cautata pe piata.
Divers.ro: M-ar interesa acum care sint mijloacele dvs. de comunicare cu etnia pe care o reprezentati in Parlamentul Romaniei?
Varujan Pambuccian: Sint foarte multe mijloace. Noi avem cel mai eficient mijloc din lume care este secretarul Uniunii Armenilor si pe care noi il supranumim „Baronul”. Evident, cea mai simpla comunicare cu mine este telefonul, toata lumea are numarul meu de telefon, fiind unul public mi se pare normal sa aiba acces toata lumea. Ori de cite ori este o problema, oamenii ma suna, deoarece noi avem o comunitate dispersata in tara si lucrurile respective, daca tin de mine, le rezolv eu, daca nu, le dirijez catre Margarian, secretarul UAR, care se ocupa de ele. In cadrul comunitatii armene exista trei centre importante: unul este Biserica, care este de departe cel mai important si care ne-a asigurat supravietuirea ca popor. Al doilea este comunitatea oamenilor de afaceri, putin formala, dar care joaca un rol deloc de neglijat, iar al treilea pol este cel laic. In cazul Romaniei, polul laic a fost de 70 de ani incoace Uniunea Armenilor din Romania (UAR).
Divers.ro: Cum va apreciati activitatea parlamentara de la inceputul mandatului pina in prezent?
Varujan Pambuccian: Eu mi-am atins o parte dintre obiective, care sint de doua feluri: unele care tin de etnie si de grupul parlamentar al minoritatilor nationale, iar altele de proiecte in domeniul IT. In cadrul grupului parlamentar, cu exceptia a doua obiective pe care nu le-am atins chiar daca ele sint intr-un protocol semnat cu Guvernul, in rest sint multumit. In zona tehnologiei si informatiilor, de care ma ocup constant, sint chiar foarte multumit.
Divers.ro: Cum v-ati stabilit aceste obiective?
Varujan Pambuccian: Prioritatile mi le-am stabilit inca din anul 1998. Cind am intrat in Parlament, in 1996, aveam in cap faptul ca prioritatile mele vor fi de ordin etnic si de ordin social. Dupa care mi-am dat seama ca nu e bine sa faci lucruri in care nu ai o competenta foarte solida. Eu am o meserie care este legata de IT, mai puteam sa optez pentru varianta de invatamint, dar am optat pentru comisia de tehnologie a informatiei pentru ca aici chiar era neacoperita, iar eu stiam ce trebuie facut. Cred ca trebuie sa ai definita o meserie foarte clara pe care sa o reflectezi in ceea ce faci, in activitatea parlamentara si sa nu te risipesti in o mie de lucruri

Apel pentru reconcilierea Armeniei si Turciei NEW YORK - Intr-o scrisoare publicata luni 9 aprilie de catre Fundatia Elie Wiesel pentru Umanitate, 53 de laureati ai premiului Nobel au cerut Armeniei si Turcia sa se impace si sa depaseasca diferendele legate de uciderea in masa a armenilor de catre turci la inceputul secolului al XX-lea. Potrivit laureatilor Nobel, Conventia Genocidului nu a fost aplicata niciodata retroactiv si prin urmare nu poate fi utilizata ca baza pentru solicitari teritoriale sau despagubiri. Acestia au cerut ambelor guverne sa redeschida granitele si sa stabileasca relatii diplomatice normale.
Pe de alta parte, o obiectie ridicata de Turcia a determinat Organizatia Natiunilor Unite sa amine o expozitie privitoare la genocidul din Rwanda care urma sa fie inaugurata luni. Potrivit surselor, Turcia a obiectat fata de un paragraf in care se afirma ca uciderea armenilor in Imperiul Otoman, predecesorul Turciei, a contribuit la crearea termenului de genocid. (DIVERS - www.divers.ro)

Reconstruirea unei biserici armeneşti în Turcia încălzeşte relaţiile dintre cele două ţăriO delegaţie armeană la nivel înalt se află în Turcia pentru redeschiderea unei biserici armeneşti ce datează de 1100 de ani (foto). Guvernul de la Ankara a cheltuit 1,5 milioane de dolari cu restaurarea, iniţiativa fiind calificată de premierul turc Recep Tayyip Erdogan drept "un pas spre reîmpăcare". Gestul este unul istoric, având în vedere că cele două ţări nu au relaţii diplomatice, iar frontiera comună este închisă din anii ’90 de către Turcia, care sprijinea Azerbaidjanul în disputa cu Armenia pe tema provinciei Nagorno-Karabakh. Animozitatea între cele două ţări este însă mai veche şi datează din 1915, de la masacrul în masă asupra armenilor, comis de turcii otomani, în timpul Primului Război Mondial. Armenii susţin că 1,5 milioane de oameni au fost ucişi în genocid, prin masacre sistematice sau înfometare. Turcia nu este de acord cu definiţia de genocid, recunoscută ca atare de peste 20 de ţări, diferite organisme internaţionale şi mulţi istorici occidentali.
Din cauza desfiinţării punctelor de frontieră comune, oficialii armeni au fost nevoiţi să călătorească prin Istanbul sau Georgia. Localizată pe mica insulă Akdamar de pe Lacul Van, biserica din gresie roz a suferit lucrări de renovare timp de 18 luni, fiind acum redeschisă ca muzeu. Delegaţia de arhitecţi, ingineri şi arheologi armeni, compusă din 20 de persoane, este condusă de ministrul adjunct al culturii, Gagik Gyurjyan, care a declarat că Turcia şi Armenia ar putea derula şi alte proiecte pe viitor, potrivit Agenţiei de presă "Anatolia".

Politician turc condamnat pentru negarea genocidului

GENEVA - O instanta elvetiana l-a gasit vinovat pe un politician turc de negarea presupusului genocid armean comis in Imperiul Otoman in timpul primului razboi mondial si la scurt timp dupa incheierea acestuia, relateaza SE Times.
Dogu Perincek, liderul Partidului Muncitorilor Turci, a fost amendat cu aproximativ 1 900 de euro. Judecatorul Pierre-Henri Winzap a declarat ca acesta a meritat pedeapsa deoarece a negat un fapt istoric demonstrate.
Perincek a declarat ca va apela verdictul la Curtea Suprema a Elvetiei si ca va merge pana la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului daca va fi necesar. Ministerul turc de Externe a reactionat imediat printr-o declaratie in care se declara intristat de verdict. Acesta a afirmat ca inculpatului i-a fost negata libertatea de expresie. (DIVERS – www.divers.ro)

Separatistii armeni confisca proprietatile nonortodoxe

A murit cel mai vechi "nemuritor"
Scriitorul Henri Troyat, membru al Academiei Franceze

Un prim film artistic despre genocidul armeanIn cadrul Berlinalei, festivalul international al filmului de la Berlin, aflat la cea de-a 57-a sa editie, a fost prezentata in premiera mondiala pelicula "Casa ciocirliilor" realizata de cunoscutii cineasti italieni Paolo si Vittorio Taviani. Filmul trateaza o tematica extrem de sensibila, genocidul comis asupra poporului armean la sfirsitul imperiului otoman.

"Noi nu spunem ca a fost un genocid. Istoricii sint cei care decid asta. Noi prezentam o tragedie", atragea atentia Paolo Taviani intr-un interviu acordat saptaminalului "Der Spiegel". Tragedia despre care vorbeste este persecutarea si uciderea in masa a minoritatii armene la ordinul imperiului otoman in mai 1915. Crime, care si astazi sint trecute sub tacere in Turcia.
"Casa ciocirliilor" debuteaza cu scene dintr-un orasel de provincie, din Anatolia anului 1915, anume in timpul unei petreceri organizate de o familie instarita armeana. Printre cei prezenti la petrecere se afla de asemenea turci si greci.
Cu totii sint cuprinsi de veselie. Mai mult decit atit fiica familiei Avakian e logodita cu un tinar ofiter turc, iar tatal ei il trateaza cu mult respect pe acesta. Brusc atmosfera se schimba radical. Armenii devin victime iar turcii faptasi. Nu toti. Violentele comise impotriva acestei minoritati iau amploare. Spectatorii sint confruntati cu scene pline de brutalitate, de neuitat. Desi imaginile create de cei doi cineasti italieni redau istoria acestor evenimente dramatice, nu s-a dorit realizarea unui film documentar. "Noi sintem cineasti si nu istorici. De aceea nici nu raspundem la intrebarea daca cele petrecute pot fi calificate drept genocid sau masacru. Filmul nostru porneste de la realitatea acelor vremuri completand-o cu fictiune, asa cum se intimpla in orice film artistic", spune Paolo Taviani, citat de Deutsche Welle.
Pelicula are la baza romanul autobiografic al Antoniei Arslan, profesor de literatura la Padova. Arslan descrie de fapt povestea propriei familii. Vittorio Taviani spera ca pelicula sa fie difuzata si in Turcia si e constient de faptul ca vizionarea filmului nu poate fi nedureroasa. "Ca si in Germania, de pilda, cu filmele care amintesc de ororile nazismului. Dar mai devreme sau mai tirziu e nevoie de o confruntare cu un astfel de trecut", adauga Taviani.
Reactiile turce fata de filmul prezentat in cadrul Berlinalei au fost destul de retinute. Un cunoscut critic de film turc, Atilla Dorsay, a apreciat pelicula "Casa Ciocarliilor" drept echilibrata, pentru ca prezinta si turci care n-au participat la crime ci, dimpotriva au incercat sa-i ajute pe armeni.
In schimb, atmosfera in Turcia ramine destul de tensionata, in conditiile unui amenintator curent nationalist. Potrivit relatarilor de presa, Orhan Pamuk, unul din cei mai faimosi scriitori turci in viata si cistigatorul Premiului Nobel pentru literatura in 2006, si-a parasit tara de teama pentru viata sa. Astfel, Pamuk ar fi mentionat "incidentele recente din tara" drept motivul care sta la baza deciziei sale. Luna trecuta, jurnalistul turco-armean Hrant Dink a fost impuscat mortal in plina zi in fata biroului sau de la ziarul Agos. La scurt timp dupa aceasta, Ogun Samast, un nationalist de 17 ani, a recunoscut ca l-a ucis pe jurnalist pentru ca a "insultat singele turc".
Dink i-a infuriat pe extremisti prin faptul ca a contestat pozitia oficiala turca potrivit careia uciderea celor aproape 1,5 milioane de armeni in ultimii ani ai Imperiului Otoman nu a constituit un genocid. Declaratiile facute in acest sens l-au adus pe jurnalist in fata instantei, procurorii acuzindu-l de "insultarea caracterului national turc" in baza Articolului 301 din Codul penal al Turciei. Pamuk nu a fost prezent la funeraliile lui Dink, la care au participat mai mult de 100.000 de persoane, dar a criticat autoritatile turcesti pentru asasinat. Multi dintre cei care au deplins moartea jurnalistului au pus asasinarea lui pe seama Articolului 301.
"Asasinarea prietenului meu curajos, cu inima de aur, mi-a amarit viata", a declarat Pamuk, citat de revista germana Der Spiegel. "Sint furios pe oricine si orice si simt o rusine nemarginita". Pamuk insusi a fost acuzat in 2005 de "insultarea caracterului national turc" in baza Articolului 301 pentru comentariile facute cu privire la uciderea in masa a armenilor la inceputul anilor 1900 si a kurzilor in ultimele decenii. Acuzatiile inaintate impotriva sa au fost in cele din urma anulate in ianuarie 2006, insa nationalistii au ramas ostili fata de acesta.
Autor: DIVERS - www.divers.ro

Turcia avertizeaza in legatura cu un proiect de lege privind genocidul armeanANKARA - O rezolutie non-obligatorie a Congresului SUA care descrie uciderea armenilor din Imperiul Otoman in primul razboi mondial ca fiind genocid poate provoca daune permanente relatiilor dintre Turcia si SUA, a declarat la 11 februarie ministrul turc de Externe Abdullah Gul sambata (10 februarie), la intoarcerea din vizita de la Washington.
El a adaugat ca Presedintele George Bush si Secretarul de Stat Condoleezza Rice au avertizat Congresul in legatura cu "potentialul pericol la adresa intereselor SUA", relateaza Reuters.
Autor: DIVERS - www.divers.ro

Dictionar. Centrul Artistic Baia Mare SIMON HOLLÓSY

(n. 02.02.1857, Sighetu Marmatiei – m. 08.05.1918, Teceu) Este de notorietate faptul ca in constiinta publica, numele lui Simon Hollósy se confunda pana la identificare cu colonia de arta de la Baia Mare. „Parinte fondator”, initiator si director de directie, mentor si spiritus rector, acest artist maramuresean de etnie armeana ramane insa pe mai departe o personalitate prea putin cunoscuta. In mod cu totul straniu, pentru istoriografia romaneasca de arta Simon Hollósy pare sa fie in continuare un subiect neinteresant pe larg[...]

Povestiri armeneşti
Hovannes Toumanian* s-a născut în 1869, în familia unui preot din Dsegh, din ţinutul Lori. Este ţara gugarilor, cum i se spunea în limba vechilor armeni, pe care poetul Avetik Isahakian a descris-o ca pe o ţară de legende şi poveşti, iar Levon Hakhverdian o numeşte „un ţinut homeric".
Un loc retras, unde fiecare piatră îşi are povestea şi amintirile sale, pe care scriitorul Hovannes Toumanian le-a absorbit într-o operă care a devenit ea însăşi, în cultura poporului său, o piatră de hotar.
„Cititorului armean îi e greu să-şi aducă aminte prima sa întîlnire cu Toumanian, încă din prima copilărie. A auzit de el prima dată pe genunchii mamei, apoi de îndată ce a mers la şcoală, pînă ce a început să-l citească singur şi să pătrundă în universul lui poetic" (L. Hakhverdian, p. Toumanian a fost în mare mă­sură un autodidact, plecînd din satul natal la Tiflin, unde şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii, încheiate în 1923. Călătorise între timp la Moscova (prima oară în 1908, acuzat de activităţi anti-ţariste, în duba poliţiei), la Petrograd şi la Istanbul (în 1921 ca reprezentant al Comitetului Armean de Intervenţie). Scrisese poveşti, povestiri, versuri, legende, snoave, basme. Străbătuse una dintre cele mai tulburi perioade din istoria acestui popor: masacrele hamidiene (1894-1896) şi cele din Cilicia (1909), care au făcut 230.000 de victime, cauzate de sultanul Abdulhamid al II-lea („Sângerosul"), apoi cele din timpul războiului (1915-1917), cauzate de adversarii acestuia, Turcii Tineri, care între timp preluaseră puterea şi au profitat de incidentul aşa-zisei dezertări de la Van (la 20 aprilie 1915, populaţia oraşului se revoltă atunci când guvernatorul turc ordonă execuţia a cinci soldaţi armeni şi se aliază cu armatele ruse) pentru a declanşa ceea ce istoricii numesc genocidul armean, urmat de masivele deportări din 1917-1918. [/size]
Nimic din aceste orori nu se reflectă în opera lui Toumanian. Scriind după Marea Revoluţie din Octombrie, s-a bucurat de avantajele Armeniei sovietice şi a avut astfel prilejul să observe încă o dată, dacă mai era nevoie, ce înseamnă să aparţii unui popor mic, incomod şi încăpăţânat care s-a ţinut de munţii lui ca însuşi Noe de arcă, cea care după legendă s-ar fi oprit pe vîrful Caucazului. Scrierile lui au de aceea valoarea unei mărturii, a limbii salvate, iar comparaţia cu Noe, cu arca, cu potopul şi cu Elbrus nu mai e deloc întîmplătoare cînd le citim astfel.
Legende, povestiri, amintiri, basme, snoave, balade
Ce mai înseamnă ele astăzi, pentru poporul cu capitala la Erevan? Recentul film (2006), intitulat Voyage en Arménie,în regia lui Robert Guédiguian (cu Ariane Ascaride şi Gerard Meylan în rolurile principale), poate da un răspuns parţial la această întrebare. Într-un oraş sfâşiat de sărăcie, crimă, prostituţie şi lupte politice, nu există totuşi om care să nu privească spre muntele Elbrus ca spre catargul arcei pierdute. Imaginea muntelui proliferează peste tot: în uleiuri de mici dimensiuni sau pe afişe la fel de viu colorate. Armenii îl privesc, îl nutresc, îl adoră, deşi e numai o piatră de cealaltă parte a graniţei. Dar e piatra care-i defineşte. Şi poate chiar inaccesibilitatea ei îi întăreşte. Revenind la operele alese ale lui Toumanian, am reţinut în mod special două povestiri şi o variantă la Prostia omenească, numită Moartea lui Kikos. Una dintre povestiri se numeşte Pariul şi are loc la o stână situată pe graniţa ruso-turcă.

Ciobanii sunt puternici, fie ei armeni sau kurzi, şi se ciocnesc adesea. Un kurd se laudă într-o seară că-l poate învinge singur pe maiestuosul cioban armean Chati.
Lupta se dă într-o noapte fără stele, ca în Macbeth, şi încrezătorul păstor kurd e omorât ca Patrocle. Şi, tot ca în Iliada, părintele acestuia vine să ceară hainele mortului – nu trupul, ci doar veşmintele, pentru ca „maică-sa să poată plânge pe ele, să-şi ostoiască dorul şi să-şi găsească împăcarea inimii."

Cealaltă povestire se intitulează Prietenul meu Nesso. Este povestea unui copil care creşte la ţară, înconjurat de prieteni de vârsta lui. Între aceştia, Nesso e cel mai meşter în a spune poveşti. Cunoaşte fel de fel de legende şi de tainice frânturi, pe care le împărtăşeşte cu vervă celorlalţi copii, care văd în el un conducător, un erou civilizator. Asta, până ajung la şcoala primară nou-înfiinţată în sat, unde Nesso nu e primit, fiind prea sărac. În primele zile de şcoală, cel lăsat pe afară îşi aşteaptă cuminte prietenii şezând în faţa zidului împrejmuitor, dar după aceea, aşa cum se întâmplă, drumurile lor diverg în mod definitiv. Cultura orală şi calificarea intelectuală nativă sunt în cele din urmă stinse, poate pentru totdeauna, în persoana lui Nesso, care ajunge un sărăntoc răzvrătit şi, la sfârşitul poveştii, închis pentru jaf şi tâlhărie, în timp ce naratorul, care a tot umblat din şcoală în şcoală, a aflat ce putere au în lume zidurile despărţitoare şi împărţitoare. Hainele unui mort şi zidul unei şcoli – poate că între aceste simboluri se poate găsi toată durerea şi mântuirea unui neam. Câtă vreme muntele e la locul lui.


Note:

* Hovannes Toumanian. Selected Works. Moscow: Progress Publishers (1985). Mulţumiri dlui Hrant Jaghinyan care ne-a semnalat acest volum şi ne-a citit din el.
Povestiri armeneşti

O crima contra unui aparator al dreptului la memorie
Editorul unui saptaminal bilingv turco-armean, destinat putin numeroasei comunitati a armenilor din Turcia, a fost asasinat saptamina trecuta la Istanbul, in fata sediului publicatiei sale. Hrant Dink, urmarit de mai multe ori in justitie pentru afirmatiile facute in legatura cu genocidul armean din perioada 1915-1917, era una dintre cele mai marcante voci armene ale Turciei. Asasinatul a fost condamnat de premierul Turciei, Recep Tayyip Erdogan, care a spus ca e "un glont tras impotriva democratiei si a libertatii de expresie".

Premierul turc Tayyip Erdogan i-a atacat simbata pe cei aflati in spatele asasinarii scriitorului Hrant Dink care a nemultumit nationalistii cu articolele sale, in care se referea la "genocidul" armean comis de Turcia, relateaza Reuters.
Hrant Dink, editor la saptaminalul Agos, a fost impuscat mortal in plina zi vineri, in fata biroului sau din Istanbul.
"Ca natiune ne confruntam cu o provocare fatisa si odioasa. Declar o data in plus elementelor provocatoare care au miinile murdare de singe ca gloantele trase asupra lui Hrant Dink sint trase asupra noastra a tuturor", a declarat Erdogan in fata membrilor partidului sau.
"Sintem constienti de responsabilitatea pe care o avem ca Guvern si facem din acest lucru o prioritate ... Hrant Dink a fost un fiu al acestui pamint", a adaugat el.
Ziarele au declarat ca nationalismul si rasismul sint cele care poarta responsabilitatea pentru moartea lui Dink.
Dink, un crestin in virsta de 52 de ani, era tinta frecventa a turcilor nationalisti, inclusiv a unor procurori, pentru afirmatiile sale potrivit carora masacrul armean comis de turcii otomani in timpul primului razboi mondial a fost un genocid.
Nationalistii considera aceste comentarii drept o amenintare la adresa unitatii nationale. Turcia, predominant musulmana, neaga ca s-ar fi comis vreun genocid, sustinind ca atit crestini armeni, cit si musulmani turci au murit in numar mare la destramarea Imperiului Otoman. In 1915 au murit sute de mii de armeni, in cadrul a ceea ce multi armeni spun ca ar fi fost un masacru sistematic comis de turcii otomani. Turcia neaga categoric producerea unui genocid, declarind ca a fost vorba de razmerite civile si confruntari in care si-au pierdut viata si mii de turci.
"Cei care au creat sentimentul nationalist in Turcia au hranit un asemenea monstru, incit sint multi tineri care cred ca ... statul nationalist nu este suficient si sint pregatiti sa ia legea in propriile lor miini", scrie Ismet Berkan, de la unul dintre principalele ziare turce. "Politicienii, jurnalistii si regizorii au contribuit, de asemenea, la crearea acestei atmosfere nationaliste morbide", continua el. Armenia, care nu are relatii diplomatice cu Turcia, si-a exprimat stupefactia. "Condamnam in mod categoric acest act, indiferent de circumstante si cerem autoritatilor turce sa faca tot ce este posibil pentru a-i identifica pe cei responsabili", a declarat ministrul armean de Externe, Vardan Oskanyan, intr-un comunicat.
"Hrant Dink simbolizeaza toleranta. Cei care l-au impuscat habar nu au ca au impuscat si Turcia", scrie ziarul Turkish Dialy News.
Acest asasinat ar putea intensifica presiunile asupra Turciei de a-si asuma propriul trecut. Anul trecut, Parlamentul francez a adoptat o lege care incrimineaza negarea genocidului armean, fata de care Dink si-a exprimat opozitia.

De ce nu recunoaste Turcia "genocidul" armenilor?
Opinia publica din Turcia considera ca subiectul asa-zis al genocidului armean trebuie analizat si dezbatut in profunzime de catre toate statele in frunte cu Turcia si cu Armenia. Turcia nu accepta ca evenimentele tragice ce au avut loc la inceputul secolului trecut in estul Anatoliei sa fie catalogate drept genocid. Istoricii turci sustin ca de fapt ar trebui sa se vorbeasca de un genocid impotriva turcilor din regiunea respectiva.
Ca un principal argument se precizeaza ca cifra de aproximativ doua milioane vehiculata de armeni este exagerata, numarul victimelor fiind de fapt mult mai mic, doar de ordinul zecilor de mii, ceea ce ar fi cu mult mai putin decit turcii ucisi de cetele armenesti la vremea respectiva.
Dar pina la cifre, politicienii din Turcia reproseaza partii armene faptul ca refuza in mod sistematic dialogul pe aceasta tema si ca saboteaza eforturile depuse pentru constituirea unei comisii internationale de specialisti.
Cu toate acestea, istoricii turci au scos la lumina o serie de documente de arhiva - inclusiv din arhivele fostei Uniuni Sovietice - care demonstreaza ca nu se poate discuta de un genocid si ca, de fapt, armenii sint autorii evenimentelor care au precedat conflictele respective.
Un alt argument a venit si din partea arheologilor care in ultimii 5 ani, impreuna cu diverse organizatii internationale, au descoperit in nord-estul Turciei o serie de gropi comune apartinind turcilor masacrati de armeni in perioada 1914-1918, perioada ce coincide cu asa-zisul genocid armean.
Asadar, un subiect sensibil pentru care Turcia considera ca exista suficiente dovezi istorice ce sustin punctul ei de vedere.
Autor: DIVERS http://www.divers.ro/

Preocupat de soarta armenilor

Sylvester Stallone va realiza un film despre genocidul armenilor. Inspirat de romanul "40 days in the Moses Mountain", al lui Franz Werfel, filmul va prezinta destinul unui ţăran armean care încearcă să scape de crimele în masă din 1915.roxana.florescu@azi.ro

Jurnalistul turc Hrant Dink, impuscat la Istanbul

Ziarul Gandul | 20 ianuarie 2007
Gazetarul turc de orgine armeana Hrant Dink, urmarit in justitie de mai multe ori din cauza comentariilor sale despre masacrele turcilor asupra armenilor, a fost impuscat mortal de un necunoscut la Istanbul, in fata redactiei saptamanalului "Agos", pe care il conducea, relateaza France Presse. In urma acuzelor sale de genocid, Dink a devenit tinta cercurilor nationaliste. Pe baza declaratiilor mai multor martori ai asasinatului, politia cauta un tanar in varsta de 18-19 ani, conform postului NTV. Premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a calificat moartea jurnalistului drept "un atac la adresa libertatii de expresie". "Acesta este indreptat impotriva noastra, a stabilitatii si a unitatii noastre", a subliniat Erdogan.

Andrei MANOLESCU
O vizită nearmenească

Recunoasterea genocidului armean infurie Turcia Adunarea Nationala Franceza a adoptat saptamina trecuta un proiect de lege care prevede o pedeapsa cu pina la un an de inchisoare si o amenda de pina la 45.000 de euro impotriva oricarei persoane care neaga ca masacrarea armenilor, dintre 1915 si 1917, ar fi reprezentat un genocid. Acest vot a stirnit reactia violenta a Ankarei si dezaprobarea Bruxelles-ului.

Votul deputatilor francezi, in favoarea unui proiect de lege care pedepseste negarea genocidului armean, nu va avea nici un efect asupra procesului de aderare a Turciei la Uniunea Europeana, a apreciat vineri comisarul european pentru Relatii Externe, Benita Ferrero Waldner, citat de agentiile de presa.
"Ceea ce se intimpla in Franta si ceea ce facem noi, la Uniunea Europeana, cu o tara candidata, sint doua lucruri distincte", a declarat Ferrero Waldner. "In Franta, chestiunea (genocidului armean) este repusa in discutie in mod regulat, deoarece acolo exista o importanta comunitate armeana care o abordeaza cu energie", a adaugat ea.
Declaratiile vin in linistirea guvernului de la Ankara, care si-a exprimat vehement nemultumirea dupa ce, pe 12 octombrie, Adunarea Nationala Franceza a adoptat un proiect de lege care incrimineaza negarea genocidului contra armenilor.
Masacrarea si deportarea armenilor din Imperiul Otoman in perioada 1915-1917 s-a soldat cu peste 1,5 milioane de morti, potrivit Armeniei, si cu 250.000-500.000 de victime, conform Turciei, care respinge notiunea de genocid recunoscut pina acum de Franta, Canada si Parlamentul European.
Opinia publica din Turcia considera ca subiectul asa-zis genocidului armean trebuie analizat si dezbatut in profunzime de catre toate statele in frunte cu Turcia si cu Armenia, transmite BBC. Turcia nu accepta ca evenimentele tragice ce au avut loc la inceputul secolului trecut in estul Anatoliei sa fie catalogate drept genocid.
Istoricii turci sustin ca de fapt ar trebui sa se vorbeasca de un genocid impotriva turcilor din regiunea respectiva. Ca un principal argument se precizeaza ca cifra de aproximativ 2 milioane vehiculata de armeni este exagerata, numarul victimelor fiind de fapt mult mai mic; doar de ordinul zecilor de mii. Ceea ce este cu mult mai putin decit turcii ucisi de cetele armenesti la vremea respectiva.
Dar pina la cifre, politicienii din Turcia reproseaza partii armene faptul ca refuza in mod sistematic dialogul pe aceasta tema si ca saboteaza eforturile depuse pentru constituirea unei comisii internationale de specialisti.
Cu toate acestea, istoricii turci au scos la lumina o serie de documente de arhiva - inclusiv din arhivele fostei Uniuni Sovietice - care demonstreaza ca nu se poate discuta de un genocid si ca, de fapt, armenii sint autorii evenimentelor care au precedat conflictele respective.
Un alt argument a venit si din partea arheologilor care in ultimii 5 ani, impreuna cu diverse organizatii internationale, au descoperit in nord-estul Turciei o serie de gropi comune apartinind turcilor masacrati de armeni in perioada 1914-1918, perioada ce coincide cu asa-zisul genocid armean. Asadar, un subiect sensibil pentru care Turcia considera ca exista suficiente dovezi istorice ce sustin punctul ei de vedere. Pentru armeni, adoptarea in Franta a legii care interzice negarea a ceea ce armenii numesc genocidul din primul razboi mondial, este o recunoastere oficiala a unei tragedii istorice. Comunitatile de armeni au o importanta influenta politica si economica in multe tari, dar mai ales in Statele Unite, Canada si Franta. De-a lungul timpului, aceste comunitati au depus eforturi pentru recunoasterea ca genocid a masacrelor la care au fost supusi armenii intre 1915 si 1917.
Pentru armenii din diaspora, masacrele din primul razboi mondial reprezinta esenta istoriei nationale, ceva care ii uneste pe toti armenii imprastiati in intreaga lume. Din aceasta cauza, diaspora armeana, mai degraba decit statul Armenia, depune eforturi semnificative pentru recunoasterea internationala a masacrelor dintre 1915 si 1917 drept genocid.
http://www.divers.ro/cgi-bin/buletin_ro.py?id=278#4599

Turcia invoca legitima aparare
Istoria secolului trecut afecteaza relatiile diplomatice. continuare...

De ce nu recunoaşte Turcia 'genocidul' armenilor?

Perspectiva armeană asupra 'genocidului'