RUSIA

 Palatul adapostea o biblioteca, valoroase colectii de pictura, sculptura, portelanuri si arme. Cea mai de pret colectie a palatului este constituita din arhivele lui Lomonosov, cumparate de Orlov de la unul dintre urmasii marelui savant. Dupa moartea lui Orlov, in 1783, Ecaterina a II-a a oferit domeniul Gatcina, fiului ei, Pavel Petrovici, care a facut aici importante restaurari conduse de o multime de arhitecti italieni si rusi printre care pot fi amintiti Vincenzo Breno si Adrian Zaharov. Cand Pavel Petrovici a devenit tar, a facut din Gatcina resedinta lui preferata.

 Alte transformari au fost realizate intre 1846-1853 de tarul Nicolae I iar in 1853 domeniul Gatcina a fost legat de Sankt Petersburg printr-o cale ferata. Din 1909, micul orasel din jurul palatului a devenit pentru o vreme "capitala aviatiei ruse". Acest lucru s-a datorat deschiderii unei "scoli de navigatie aeriana" si constructiei unui aeroport. Aici au studiat si au exersat legendarii aviatori rusi E. Rudniev si P. Nesterov. Dupa Revolutie, palatul a fost nationalizat si bunurile inventariate. In 1918 a devenit muzeu national, expunand peste 54 de mii de articole cu o valoare universala, care la inceputul Celui de al Doilea Razboi Mondial au fost puse la adapost, o buna parte dintre ele fiind astfel salvate.

 Palatul are o fatada cu lungimea de 270 metri si este inaltat dupa un plan complex, incadrand o Curte de Onoare. Se compune dintr-un corp central din care se detaseaza doua aripi simetrice terminate prin corpurile de serviciu adapostind bucatariile, grajdurile si mai tarziu Arsenalul. Sub Orlov, aceste aripi aveau un singur nivel si erau legate de corpul central prin galerii deschise cu arcade. Ulterior li s-a mai adaugat un etaj dar planul general nu a fost modificat. De asemenea ornamentatia fatadelor a ramas aceeasi din piatra in tonuri calde, extrasa din carierele din apropiere de Gatcina. Exista si un pasaj subteran, construit de Rinaldi ducand spre unul dintre lacurile parcului, cel cunoscut sub numele "Lacul Argintiu".

 Interioarele au fost in mare parte restaurate si se remarca prin eleganta si grandoare. Desi scara de piatra este foarte sobra, camerele sunt impodobite cu coloane de marmura, tablouri, lampadare de cristal, mobilier rafinat. Printre acestea trebuie remarcata Camera Alba, cea mai mare din castel, cu o suprafata de 120 mp, sufrageria "de marmura" cu coloane in stil corintian, Sala Tronului lui Pavel I si Sala Tronului Mariei Fiodorovna, tapisata cu matase si prezentand o multime de tablouri.

 De o subtila eleganta sunt camerele din apartamentele feminine cum ar fi Cabinetul de Toaleta al Mariei Fiodorovna, Budoarul Oval sau Cabinetul din Turn. De asemenea poate fi amintit micul dar elegantul salon care da spre Galeria Greaca. Parcul castelului conserva intreaga frumusete si solemnitate de odinioara. Cu gradina botanica, labirintul de verdeata, portul de pe malul lacului, destinat micii flotile imperiale, podurile arcuite, terasele, pavilioanele si multimea statuilor si a mestecenilor contribuie din plin la reputatia domeniului, fiind considerat la vremea sa, chiar de cei mai virulenti critici, ca fiind de un bun gust ireprosabil.

 Proiectul a fost elaborat de genialul arhitect care, cand a sosit din Italia, avea deja o faima consolidata. In 1751 el a muncit pentru nobilul ucrainean Kiril Razonmovski care l-a recomandat curtii imperiale. In 1752 a fost invitat la Sankt Petersburg si, dupa angajamentele cu Ecaterina a II-a, a executat numeroase comenzi. Vreme de 15 ani, incepand din 1768, a condus lucrarile la Palatul de Marmura. In 1783, anul mortii lui Orlov, el a parasit Rusia.

 Cladirea este de forma trapezoidala, si are doua etaje cu ferestre dreptunghiulare, fiecare etaj avand un desen unic. Interioarele uimesc prin eleganta, fiind decorate in stil caracteristic rusesc. Remarcabile sunt sala cu busturile celor patru frati Orlov, Sala de Marmura, Sufrageria, Galeria de tablouri unde sunt expuse lucrari de Van der Werff si alti artisti flamanzi. O sala mare de dans, admirabil proportionata, si o baie de forma elipsoidala, completeaza in mod fericit ansamblul. Toate incaperile sunt bogat ornamentate si putine palate europene puteau fi comparate cu acesta. Decoratiunile, sculpturile si basoreliefurile apartin celebrilor sculptori Mihail Kozlovski, Stefano Torelli si Fedot Shubin. Scara se distinge atat prin dimensiunile sale, cat si prin ornamentatiile aurite. Este acoperita cu o bolta pe care este pictata o fe-reastra infatisand "Judecata lui Paris".

 Sala de Marmura, considerata una dintre cele mai frumoase interioare din Rusia, este in intregime acoperita cu panouri. Acestea sunt din marmura in 30 de nuante coloristice: roz, verde, portocaliu etc. O nota importanta in acest decor o aduc basoreliefurile lui Kozlovski, plasate in excelente ancadramente separate de pilastri, totul fiind realizat fireste tot din marmura. Pe fondul albastru al unui asemenea panou se detaseaza vulturii, numele "Orlov" reprezentand cuvantul rusesc pentru aceasta pasare. Cele mai multe dintre imagini sunt inconjurate de ghirlande de flori. Bolta acestei sali este impodobita cu un elegant cadru de piatra inconjurand fresca reprezentandu-i pe Amor si Pschye, lucrare realizata de Stefano Torelli.

 Din anul 1797 aici a trait un an regele Poloniei, apoi cladirea a fost preluata de marele duce Constantin Pavlovici si apoi de urmasii familiei Romanov una dintre cele mai mari familii imperiale din Rusia. Marele duce Constantin Nikolaievici a preluat palatul in 1843 si i-a schimbat numele in Palatul Constantin. El si-a renovat aproape total aceasta resedinta, ramanand neschimbate numai scara si Sala de Marmura.

 In fata palatului, in 1788, a fost realizat un scuar inconjurat de un gard de fier montat pe un soclu de granit. In mijlocul acestuia a fost ridicata in 1900 statuia ecvestra a tarului Alexandru al III-lea, realizata de sculptorul Parolo Tronbetskoi, reprezentand un model de arta statuara din epoca pre-revolutionara. In zilele noastre Palatul gazduieste mai multe institutii culturale, printre care Muzeul Rusesc, Muzeul Peter Ludwig si Foreign Artist in Rusia.

Palatul este considerat unul dintre cele mai frumoase palate-vile neoclasice, ridicate in stilul epocii. Lucrarile au inceput in 1780 sub conducerea arhitectului Charles Cameron insarcinat in acest scop de marele duce Paul Petrovici, viitorul tar, si de sotia sa Maria Fiodorovna, nascuta printesa de Würtemberg.

In 1781, ducele si sotia sa au intreprins o lunga calatorie in Europa, fara sa-si dezvaluie adevarata identitate, luandu-si numele de "Contele si Contesa Nordului". Calatoria a durat putin mai mult de un an. Au vizitat Polonia, Austria, Germania, Olanda, Italia si Franta, in tovarasia printului Nikolai Iosupov, un rafinat cunoscator de arta. Au cumparat si au primit drept cadouri de protocol un numar impresionant de opere de arta. Toate aceste comori: sculpturi, mozaicuri, tablouri, mobile, tesaturi, goblenuri, bronzuri, portelanuri, sticlarie au intrat incetul cu incetul in patrimoniul palatului care se construia la Pavlovsk.

In timpul acestei calatorii le-a fost prezentat arhitectul Vincenzo Brenna (1747-1820), originar din Florenta, discipol al lui Percier si Fontaine, si cunoscut pentru lucrarile sale la resedintele mai multor nobili. Brenna, caruia i se promisese postul de arhitect sef al curtii, a sosit la Sankt Petersburg in jurul lui 1784 si, la inceput, a fost numit ajutor al lui Cameron. Intre timp, Cameron ridicase Palatul Pavlovsk, pe tarmul inalt al raului Slavianka si, pe platoul vecin si in vale crease un sistem ramificat de iazuri artificiale, incepand astfel amenajarea parcului.

La inceputul anului 1790, dupa plecarea lui Cameron Brenna a preluat conducerea lucrarilor si a continuat amenajarea parcului. Pana in anii 1800 a fost ajutat de eminentul decorator si arhitect peisagist Pietro Gonzaga (1751-1831), fiul celebrului decorator venetian Gottardo Gonzago. Spre sfarsitul acelor ani 1790, Cameron a reluat munca la Pavlovsk si a desavarsit marginile gradinilor private ale imparatesei, pavilionul Celor Trei Gratii si, in vale, Baile reci si Podul Centaurilor. Dupa moartea lui Petru I in 1801, Pavlovsk a devenit resedinta personala a tarinei vaduve Maria Fiodorovna, mama a doi tari, Alexandru I si Nicolae I. Dupa moartea ei in 1828, locul respectiv nu a suferit modificari semnificative. A ramas ca un ansamblu de palate si parcuri din ultimul sfert al secolului al XVIII-lea si primele decenii ale secolului al XIX-lea.

Constructia cu doua etaje si aripi laterale, de forma semicirculara, ingloband si o biserica, uimeste prin rafinamentul salilor oficiale si al apartamentelor regale, eleganta scarilor, a tavanelor, a statuilor, a mobilierului. Totul face din acest palat, combinatie de neoclasicism si stil Ludovic al XVI-lea, cu decoratii ireprosabile, un loc incarcat de istorie si de frumusete. Sala tronului, cabinetele de lucru, saloanele constituie adevarata lectie de istorie a Rusiei iar parcul cu pavilioane, turnuri, Templul Prieteniei, Podul Visconti si Coloana lui Apolo pot satisface toate gusturile oricat de variate si de pretentioase ar fi.

In 1838, la marginea de vest a acestuia a fost construita gara, iar in apropiere o celebra sala de concerte numita Wauxhale dupa modelul uneia dintr-un cartier al Londrei. Sala respectiva a cunoscut o adevarata perioada de glorie cand Johann Strauss fiul cu orchestra sa au concertat intre 1850-1860 spre deliciul celor din zona si chiar din colturi mai indepartate ale tarii veniti aici atrasi de magia valsului.

Edificiul a fost distrus insa in 1735 de un incendiu si, ulterior, Ecaterina a II-a a hotarât reconstructia lui, incredintând proiectul lui Antonio Rinaldi, care a conceput o biserica eleganta, imbracata in marmura de diferite culori. Lucrarile au durat mai mult de doua decenii si, in 1784, arhitectul a parasit Rusia. Dupa moartea Ecaterinei a II-a, in 1796, Pavel I l-a insarcinat pe arhitectul Brenna cu terminarea lucrarii si rezultatul a fost ca partea superioara a bisericii a fost executata din caramida.

Tarul Alexandru I anunta in 1809 un concurs pentru refacerea catedralei, singura conditie impusa fiind aceea de a pastra peretii de marmura ai constructiei inceputa de Rinaldi. Problema catedralei este abandonata din cauza razboiului din 1812, dar revine in atentia suveranului in 1816. Auguste de Bétencourt, conducatorul Comitetului pentru Constructii civile, ii incredinteaza proiectul lui Auguste Montferrand si lucrarile incep in 1818. Constructia dureaza 40 de ani si este terminata in 1858, in acelasi an cu moartea lui Montferrand. Catedrala era vestita inca din timpul ridicarii sale, dar rezultatul muncii constructorilor a fost stralucit. Este unul dintre cele mai mari edificii religioase crestine, cu o suprafata de un hectar si o inaltime de 101,5 metri.

Cupola, cea mai mare cupola aurita din lume, are un diametru de 25 metri. Fundatia a fost realizata prin 24000 piloni uriasi, peretii sunt acoperiti de marmura cu o grosime de 2,5-5 centimetri grosime, iar masiva catedrala are câte un portic corintian pe fiecare dintre cele patru laturi, sustinute fiind de coloane de granit rosu, de aproape 17 metri inaltime. Deasupra constructiei sunt patru clopotnite strajuind cupola, care, la rândul ei este sustinuta de coloanele care inconjoara un clopot urias. Pentru ridicarea asezamântului au fost folositi 400.000 de lucratori, angajati in diferite etape, iar pentru decorarea lui au fost necesare 400 kg de aur, 1000 tone de bronz, 16 tone malachit.

Remarcabile sunt picturile si mozaicurile interioare dar si sculpturile din exterior printre care grupul de ingeri cu torte, realizat de Ivan Vitali si facând legatura intre cor-pul principal al cladirii si sectiunea superioara, statuile apostolilor create de acelasi artist, sau basoreliefurile frontoanelor.

In catedrala se gasesc moaste ale Sfântului Andrei, oferite in 1833 de Sinodul Patriarhiei din Ierusalim si drapelul armatei invingatoare in 1812. Dupa moartea lui Montferrand, vaduva sa a cerut ca sotul ei sa fie inmormântat in catedrala, dar Alexandru al II-lea a refuzat-o categoric pe motiv ca arhitectul era catolic. Trupul neinsufletit a fost transportat la Paris dar nu se stie unde a fost inmormântat. In timpul puterii sovietice catedrala a fost transformata in muzeu, prezervându-se astfel multimea operelor de arta de aici. Asezamântul isi mentine inca acest statut – asemenea multor catedrale de pretutindeni – dar este folosit si pentru ceremonii religioase in zilele care marcheaza marile sarbatori ortodoxe.