SUEDIA

Castelul Hörningsholm din Suedia - FOTO

Castelul Hörningsholm din Suedia - FOTO

http://cultural.bzi.ro/importanta-lui-gustav-adolf-in-istoria-suediei-13134

http://cultural.bzi.ro/castelul-kalmar-din-suedia-foto-12953

http://cultural.bzi.ro/castelul-kalmar-din-suedia-foto-12953

Cum s-a născut orașul Stockholm

Suedia în pragul revoluţiei socialiste

Hedvig Taube, metresa oficiala a regelui Frederic I al Suediei

http://cultural.bzi.ro/cele-mai-jenante-decese-din-istorie-2751

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cum-e-uat-nazismul-suedia

http://cultural.bzi.ro/teribila-batalie-de-la-lund-7594

http://www.revistamagazin.ro/content/view/10252/33/
Considerat in Suedia drept erou al luptei de eliberare contra Danemarcei, Gustav Vasa este numit rege al Suediei de catre adunarea nobiliara la 6 iunie 1523. Inca din 1521, in perioada razboaielor contra trupelor lui Christian al II-lea al Danemarcei, Gustav a fost numit "Protector al tarii". Trebuie precizat de la bun inceput ca alegerea lui Gustav I al Suediei a reprezentat o mare schimbare politica a tarii: din monarhie medievala electiva (regele ales de nobili si impartind puterea cu acestia), Suedia a devenit o monarhie ereditara incepand cu Casa dinastica Vasa (actualmente, in Suedia domneste Casa de Bernadotte). De altfel, acest rege energic a introdus mai multe reforme importante in modul de administrare a tarii, unele dintre ele nefiind pe placul unor paturi sociale care au organizat rebeliuni.

http://www.revistamagazin.ro/content/view/10252/33/
Considerat in Suedia drept erou al luptei de eliberare contra Danemarcei, Gustav Vasa este numit rege al Suediei de catre adunarea nobiliara la 6 iunie 1523. Inca din 1521, in perioada razboaielor contra trupelor lui Christian al II-lea al Danemarcei, Gustav a fost numit "Protector al tarii". Trebuie precizat de la bun inceput ca alegerea lui Gustav I al Suediei a reprezentat o mare schimbare politica a tarii: din monarhie medievala electiva (regele ales de nobili si impartind puterea cu acestia), Suedia a devenit o monarhie ereditara incepand cu Casa dinastica Vasa (actualmente, in Suedia domneste Casa de Bernadotte). De altfel, acest rege energic a introdus mai multe reforme importante in modul de administrare a tarii, unele dintre ele nefiind pe placul unor paturi sociale care au organizat rebeliuni.

Interesant punct de vedere, doua observatii : Suedia are in jur de 8
mil. locuitori; si jur de 2 mil imigranti....
(autorul este un imigrant mexican in Suedia)... interesant !


In curand se implinesc 18 ani de cand am inceput sa lucrez la Volvo ,
o intreprindere suedeza.
A lucra cu ei este ceva foarte interesant.
Orice proiect aici ia 2 ani pentru a se concretiza, oricat de
ingenioasa sau simpla ar fi ideea. Este o regula.

Procesele de globalizare cauzeaza in noi (brazilieni, argentinieni,
columbieni, peruani, venezuelieni, mexicani, australieni, asiatici
etc...) o anxietate generalizata in cautarea de rezultate imediate.
In consecinta, stilul nostru rapid nu se incadreaza deloc cu termenele
de scadenta intarziate ale suedezilor.

Suedezii dezbat si iar dezbat, organizeaza "n" sedinte, efectueaza
evaluari, etc..., SI LUCREAZA ... dupa o schema mult mai incetinita.
Ceea ce este uimitor, este ca acest stil tot timpul da rezultate, in
timpul lor (al suedezilor), astfel ca punand
impreuna maturitatea necesitatii cu tehnologia potrivita, nu prea
inregistreaza pierderi.

Pe scurt:
1) Suedia este de marimea unui singur stat din Mexic;
2) Nu are decat 2 milioane de locuitori;
3) Cel mai mare oras, Stockolm, abia daca are 500 de mii de locuitori,
asa ca o mica localitate din Mexic;
4) Mari intreprinderi cu capital suedez: Volvo, Scania, Ericsson,
Electrolux , ABB, Nokia, Nobel Biocare, etc.

Nimic rau in asta, nu-i asa?
Pentru a avea o idee de importanta lor, ajunge sa mentionez ca Volvo
face motoarele propulsoare ale navetelor de la NASA...

Poate se inseala suedezii, dar ei sunt cei care-mi dau mie salariul.

Trebuie sa mentionez ca nu cunosc un alt popor care sa aiba o cultura
colectiva ca a suedezilor.
Va voi povesti o scurta istorie doar ca sa va faceti o idee:
Prima data cand m-am dus in Suedia in 1990, unul dintre colegii mei
suedezi ma aducea la serviciu in fiecare dimineata cu masina lui. Era
in septembrie, era frig si fulguia. Ajungeam foarte repede la
intreprindere si el parca masina tot timpul foarte departe de intrare.
In fiecare dimineata vin in jur de 2 mii de angajati cu masina la
serviciu...
In prima zi nu am facut nici un comentariu, nici in a doua sau in a
treia, dar in una din zilele ce au urmat, cu un pic mai multa
incredere, l-am intrebat pe colegul meu:
- Aveti locuri de parcare fixe aici ? Am vazut ca parcarea este
complet goala cand ajungem si totusi tu parchezi la mare distanta de
intrare..... .
Iar el mi-a raspuns pur si simplu:
- Nu, dar noi, care ajungem foarte devreme, avem tot timpul sa mergem
pana la intrare, dar cei care ajung mai tarziu, au mai multa nevoie sa
gaseasca locuri mai aproape de intrare, nu crezi ?

Imaginati-va ce fata am facut.
Si acest lucru a fost suficient ca sa-mi schimb in profunzime mentalitatea.

Mai nou, in Europa exista un curent denumit "Slow Food" (Slow Food
International Association), Asociatia internationala a alimentatiei cu
rabdare, al carei simbol este melcul, isi are centrul in Italia.
Ceea ce predica aceasta miscare "slow food" este ca oamenii trebuie sa
manance si sa bea lent, pentru a savura mancarea, pentru a se bucura
de procesul de prepare al mancarii, impreuna cu familia, cu prietenii,
fara graba si de calitate.

Ideea este de a se contrapune spiritului "Fast Food" si a tot ceea ce
reprezinta el ca stil de viata. Surpriza este ca aceasta miscare Slow
Food, serveste ca baza pentru o miscare mult mai ampla numita Slow
Europe , dupa cum descrie revista Business Week in ultimele sale
editii europene.
Totul a pornit de la punerea in discutie a grabei si nebuniei generate
de globalizare, de dorinta de a aveanivelul vietii in cantitate mare,
opus la a avea calitate (ma refer la calitate de viata sau calitate
umana).

Conform revistei Business Week, muncitorii francezi, chiar daca
lucreaza mai putin (35 de ore pe saptamana) sunt mai productivi decat
colegii lor americani sau britanici.
Si germanii, care in multe intreprinderi au implantat saptamana de
28,8 ore de munca au vazut productivitatea crescand cu un laudabil
20%.
Aceasta atitiudine, numita "slow attitude", atrage atentia pana si
americanilor, discipolii lucrului rapid, imediat si in cantitate mare.
Pe de alta parte, aceasta atitudine fara graba nu inseamna sa se faca
mai putin, nici sa se obtina calitate si productivitate mai mici, ci
mai multa perfectiune, atentie la detalii si mai putin stress.
Practicand acest lucru in viata, inseamna o intoarcere la valorile
familiei, ale prietenilor, ale timpului liber, ale bunei comoditati,
ale vietii in micile comunitati.
O intoarcere la AICI , prezent si concret, opus lui MONDIAL, indefinit
si anonim, inseamna a relua valorile esentiale ale fiintei umane, a
micilor placeri ale cotidianului, ale vietii simple si ale
convietuirii, ale religiei si credintei.

INSEAMNA UN MEDIU DE LUCRU MAI PUTIN COERCITIV, MAI VESEL , MAI CALM
SI TOTUSI MAI PRODUCTIV, MEDIU IN CARE TOTI OAMENII FAC CU PLACERE
CEEA CE STIU EI MAI BINE SA FACA.

E recomandabil sa ne gandim mai in amanunt la toate acestea.
E posibil ca vechile proverbe: "Cu rabdarea trece marea" si "Graba
strica treaba" sa merite din nou atentia noastra in aceste timpuri de
nebunie.
Nu ar fi bine ca intreprinderile din comunitatea, orasul, statul sau
tara noastra sa inceapa a dezvolta programe serioase de calitate, fara
graba chiar pentru a mari productivitatea si calitatea produselor si
serviciilor fara a pierde calitatea umana ?

In filmul "Parfum de femeie" exista o scena de neuitat in care orbul
(interpretat de Al Pacino) invita o fata la dans si ea ii raspunde:
- Nu pot, logodnicul meu va sosi in curand.
La care orbul ii raspunde:
- Stii, viata se traieste intr-o clipa !
si o ia la un tango.
Cel mai bun moment al acestui film este aceasta scena de 2 sau 3 minute.

Multi traiesc alergand dupa timp si il ajung doar cand mor, fie de un
infarct, fie de un accident pe autostrada pentru ca goneau prea tare
pentru a ajunge la timp.
Altii sunt prea nerabdatori sa traiasca in viitor si uita sa traiasca
in prezent, care este unicul timp care exista cu adevarat.

Toti avem pe aceasta planeta acelasi timp, nici mai mult, nici mai
putin de 24 de ore pe zi.
Diferenta sta in utilizarea acestor ore de catre fiecare dintre noi.
Trebuie sa invatam sa profitam de fiecare moment, pentru ca, dupa cum
zice John Lennon:
"Viata este ceea ce se intampla in timp ce planificam viitorul".

Va felicit pentru ca ati reusit sa cititi acest mesaj pana la sfarsit.
Multi l-ar fi citit doar pana la jumatate, ca sa nu piarda timpul....
Atat de valoros in aceasta lume globalizata !

Mituri din lumea nordicã


Religia omului scandinav avea câteva particularitãți importante. Acesta nu cunoştea sensul unei legãturi între lumea realã şi universul spiritual, aşa cum reiese ea şi etimologic (religere= a lega), nici nu concepea un ideal spre care sã tindã sufletul, nu avea noțiunea de absolut, neant. Ceea ce ştia el este cã destinul este condus de o fortã supremã, perceputã colectiv, care trebuie înduplecatã prin ofrande. Abstracțiunile, metafizica nu erau punctul forte al germanicului. Religia omului nordic se reducea în mare mãsurã la cult.

Ca surse majore în aceastã privința îi avem pe Saxo Grammaticus cu Gesta Danorum şi pe Snorri Sturluson cu Edda în prozã, dar sã nu uitãm cã ei practicã de multe ori interpretarea faptelor prezentate. În rest, este greu de separat autenticul de ceea ce este inventat, plus cã nici nu se poate identifica total credința nordicului cu cea a germanicului continental. Orice generalizare este problematicã, mai ales cã majoritatea documentelor parvin din mediul islandez, unde suferã şi de impregnarea cu elemente celtice sau creştine.

Scandinavii suferã indo-europenizarea completã în 3000 a.Hr., intrã în epoca bronzului pe la 1800 a.Hr., cea a gravurilor rupestre, iar epoca fierului (400 a.Hr.-800) este influențatã pe rând de celți, romani şi germanicii continentali. Epoca vikingilor dureazã cam între 800 şi 1100. Nordicii, fiind o populație relativ instabilã, au putut asimila influențe din alte medii culturale. Celții le-au dat arta narativã, romanii spiritul legilor, iar germanicii de pe continent tradiția cãlãtoriilor. În plus, fiind comercianți, au preluat influențe de la clienții cu care aveau contact.

Nordicul, apropiat de fel de naturã, se concentreazã pe o axã de tip natural. El trãieşte o conexiune foarte profundã cu forțele care guverneazã lumea. Cu frigul aspru, cu pãdurile bogate, cu apele tulburi, cu lumina binefãcãtoare. Soarele (Sol) este o entitate prietenoasã, rareori prezentã în forma mai crudã. Un obiect interesant în acest sens este carul din Trundholm (Danemarca), ce reprezintã un cal de bronz aurit care ce trage un car cu roata solarã. Divinitatea arhaicã cu numele de Sol este pomenitã şi de Snorri.

Apa are şi ea un rol fundamental. Cultul izvoarelor, cascadelor, lacurilor are o importanțã atestatã şi de izvoare negermanice. Obiceiul de a arunca victimele umane în puțuri sacrificiale sau mlaştini (blotkelda) are o istorie îndelungatã. Mosefolk, oamenii turbãriilor (în special in Jylland, Danemarca), sunt dovezi ale unor mesaje adresate divinitãților. Existã şi toponime care indicã cultul mlastinii. De altfel, religia nordicã avea şi un zeu, pe Aegir, echivalentul lui Okeanos.

Pãmântul justificã cultul munților, stâncilor sau roadelor solului. Credința în pãmântul-mamã se exprimã prin existența a landvoettir, divinitãți tutelare ale locului ce trebuiau îmbunate. Dragonul de pe prova vasului viking avea scopul de a alunga aceste entitãți de pe pãmântul pe care acosta. În schimb, figura era înlãturatã când corabia ajungea pe pãmânt prietenos. Nordicii au cunoscut o divinitate femininã, pe Jörd/Erde?Earth, dar entitatea care exprimã cel mai bine legãtura cu pãmântul este marele frasin Yggdrassil, arborele lumii.

Aerul este personificat de cãtre figuri înaripate, Loptr şi Völundr (Icar), precum şi de walkirii. Aceastã grilã de lecturã a mitologiei nordice poate fi extinsã.

La începuturile istoriei par sã fi dominat uriaşii – marile personificãri ale naturii: Aegir, Snior (zãpada), Logi (flacãra), Helgi (sacrul), forțele brute din care vor descinde zeii. Ei sunt cei care dețin cunoaşterea primordialã, iar Odin nu va ezita sã-i cearã sfatul lui Vafthrudnir pentru accesul la marile taine. Ymir este fondatorul lumii, pentru cã tot ce existã a fost creat din pãrțile trupului sãu. Uriaşii sunt şi creatorii neamurilor, regale, divine şi omeneşti. În strânsã legãturã cu ei sunt piticii, un posibil simbol al morților. Dvergr (nor.) mai înseamnã şi contorsionat, aluzie deci la poziția fetalã. Nu se ştie sigur dacã originile religiei nordice sunt de gãsit la uriaşi sau la morți, marii strãmoşi divinizați în timp. Piticii, lucrând sub pãmânt, dețin cunoaşterea secretã. În Alvissmal Thor cere sfatul unui pitic pentru a compune poezie scaldicã. Ar mai fi de precizat alfii, creature primitive, care ar fi stãpânit facultãțile mentale. In poemele eddice apar egali cu asenii şi vanii.

În epoca bronzului lucrurile se mai limpezesc datoritã reprezentãrilor rupestre. Este atestatã cosmogonia solarã – calul heliofor, securea de rãzboi (stridyxa) şi securea naviformã (batyxa). Dar apar şi simboluri telurice – şerpi, dragoni, omuleți, consacrați unui rit falic. Sunt şi numeroase reprezintãri ale nunții sacre, hieros gamos,amintiri ale cultului zeiței-Mamã. Epoca fierului marcheazã o fixare sociologicã – centrare pe familie, politicã – împãrțirea teritoriilor, lingvisticã – se naşte urnordisk, cea mai veche formã a limbilor scandinave, culturalã – mãrci speicifice nordului. Apare ideea de zei (gud, regin, bond – zei ai legãturilor). Apar triadele: Odin, Thor, Freyr, cei care creeazã bãrbatul şi femeia; precum şi Odin, Vili şi Ve, zeii-uriaşi fundamentali.

Tot acum apare ideea destinului atotputernic, care va rãmâne adânc înrãdãcinatã în mentalul omului Nordic. De altfel, şi Tacitus observa cã “auspiciile şi sorții nu au observatori mai atenți”. variantele natural sesizate mai devreme se pot remarca şi aici: ca element al aerului, Völundr inspirã walkiriile, Sol pe Tyr (tiuaz), imaginea zeului primordial, apa stã la originea vanilor, în special a lui Njördr (Nerthus la Tacitus, crae presupunea un cult marcat de cufundarea într-un lac). Puțurile pentru ofrande sunt atestate în toatã aria expansiunii germanice. Din pãmânt descind Frigg, soția-mamã, Idunna, cea cu merele tineretii, şi Matres, de influențã celticã.

O altã temã importantã este cea a regelui sacru. Konungr, termen înrudit cu kyn (familie) trebuie sã aparținã anumitor familii, este ales de anumiți demnitari, în primul rând serveşte drept preot sacrificator în cadrul ceremoniilor publice şi trebuie sã-şi încredinteze supuşii de ai cu rod şi pace (funcția de fecunditate). Intervențiile şi harul sãu au puterea de a ocroti viața.

În epoca vikingilor beneficiem de primele surse sigure de informații şi de conturarea definitivã a imaginii omului nordic despre lume. Islandezii sunt cei care au adus cele mai mari contribuții, prezentând şi versiuni de mituri ce pot suporta comparația cu altel mai cunoscute şi integrand influentele din afarã. De aceea avem un numãr mare de zeitãți, prezenți în rune, antroponime, toponime, texte scaldice. Trifuncționalismul lui Dumezil (care presupunea cã zeitãțile pot avea trei funcții – magico-juridicã, marțialã şi vegetativã) se dovedeşte în mare mãsurã inaplicabil pentru cã funcțiile se tot combinã– doar Freyr îşi asumã oarecum o funcție, restul au derapãri funcționale sau nu se încadreazã deloc.

Dacã ar fi sã realizãm un portret al omului nordic, s-ar distinge ca trãsãturã aparte a mentalitãții germanice dragostea pentru ordine, lege, cod, organizare. Şi lumea miticã o reflectã pe cea umanã. Iubeau ordinea în mai multe variante: ordine prin lege, cea prin dreapta mãsurã a lucrurilor, cea prin organizarea lumii prin ştiințã şi cea prin fecunditate-fertilitate.

Elaborare pe cele 4 elemente:

Varianta solarã: Tyr este cel care echilbreazã pt cã îşi sacrificã mâna dreaptã pentru a-l ucide pe Fenrir (Tyr este zeu al pactului), astfel garanteazã ordinea lumii, onoarea, valoarea umanã. Şi Sigurd simbolizeazã dreptatea, la fel Baldr, zeul erou de o justețe atât de strãlucitoare încât nu poate fi privit. Şi Thor este un alt aspect al ordinii, este ordinea instauratã dupã violarea sa, este zeul care eliminã forțele ostile cu ciocanul Mjölnir (“zdrobitorul”, zãlog al fertilitãții), mai natural decât Tyr cãci îşi petrece timpul cu fapte concrete precum uciderea de uriaşi. Dar nu reprezintã doar o brutã, ci şi un cãutãtor de mari taine ale poeziei scaldice. Pentru vechii germani pare caracteristic principiul dihotomic: ordine + dezordine (ultima categorie fiind întruchipatã de Surtr, zeu-gigant ce va declanşa apocalipsa şi Hodr, anti-zeul, voința distructivã). Sunt uriaşii din etapa anterioarã.

Varianta aerianã: simbol al existenței spirituale. Suflul creeazã sau distruge, de aceea dominã aici o figurã enigmaticã, Loki/ Loptr/ Logi. Loki dubleazã marile divinitãți: anti-Tyr pt cã tempereazã rigorile legii; anti-Odin pt cã se ridicã deasupra dogmei. Este zeul care împiedicã lumea sã se roteascã, pentru cã nu crede în perfecțiunea sa, este farsorul, şarlatanul, sabotorul obiectelor şi ființelor sacre atunci când de exemplu îl pãcãleşte pe zeul orb sã-l ucidã pe Baldr. În acelaşi timp este şi Satana Trismegist, vinovat de terminarea destinului forțelor supreme, o creaturã complexã, capabilã sã se prefacã în orice, în iapã de exemplu pentru a-i da naştere lui Sleipnir, calul lui Odin. Völundr este şi el un personaj ambiguu, transcende regnurile cãci zboarã, este arhaic pentru cã are multe corespondente în domeniul indo-european.

Varianta lichidã: Odin este reprezentantul lui Odr/ Wut/ furor, acea stare care îl poate cuprinde pe om în împrejurãri conflictuale, sexuale, poetice sau magice care îl îndeamna sã sãvârşeascã fapte incredibile. Este furiosul invincibil (berserk), amantul nestatornic, scaldul de neîntrecut, vrãjitorul suprem. Nu este cu nimic umbrit de urâțenia sau de bãtrânețea sa. Inițial zeul morților se pare, maestrul necromant, el îi strânge în Valhöl/ Walhalla pe einherjar, rãzboinicii care se luptã, mor şi reînvie. Cunoaşterea esotericã provine din comunicarea cu morții şi din arta scaldicã, artã considerate ştiințã absolutã. Este zeul cunoaşterii supreme, frodr, termn care include savantul, pedagogul, fecundul. Lasã ochiul ca zãlog lui Mimir. Are doi corbi, Munnin (memoria) şi Hunnin (gândul). Este marele zeu şaman, care intrã în extaz. Simuleazã spânzurarea pt a-şi exersa ritualul, de aceea mai ne este prezentat şi ca zeul spânzuraților. Precum şamanul care-şi leagã bastonul de stâlpul colibei, Odin (Yggr-temutul) îşi leagã bidiviul de trunchiul arborelui, pe care-l cresteazã cu 9 tãieturi (cele 9 lumi). Se poate preface în animal. Este doar zeul victoriei, Sigtyr. Este crud, viclean, misogin, dar inteligent. Zeul supreme, asenul atotputernic, alfödr (pãrintele a toate), încarnarea ştiintei.

Varianta teluricã: onorarea puterii fertilitãții. De menționat este personajul bisexuat Fjorgyn(n), mama lui Thor şi amantul lui Frigg, cel care potențeazã viața. Vanii sunt prin excelențã zeii telurici şi agrari: Njordr (Nerthus), Freyr şi Freyja, dar şi soția lui Njördr, Skadi, de unde provine probabil şi termenul de Scandinavia. Sunt forțe mobile, acordã întâietate valorilor de acțiune.

În ceea ce priveşte cosmogonia, dispunem în acest sens de cel mai remarcabil text al Eddei, şi anume Volüspa, profețiile vizionarei, care relateazã începuturile lumii. Acestea sunt illustrate de genunea primordialã– Ginnungagap. La nord este tãrâmul negurilor – Niflheim, iar la sud țara focului – Muspellsheim. Din contopirea lor se naşte uriaşul hermafrodit, Ymir, hrãnit de vaca Audhumbla şi zãmisleşte pe uriaşii de promoroacã. Fiii lui Bur, Odin, Vili şi Ve îl ucid, apoi creeazã şi primii oameni din doi buşteni (Askr şi Embla). Zeii îşi asuma apoi organizarea lumii: Asgard – tãrâmul zeilor, Midgard – cel al oamenilor, Utgard – tãrâmul exterior unde se aflã şarpele primordial care îşi muşcã coada. Când dinții sãi o vor elibera, atunci va fi sfârşitul (Ragnarök). Midgardsomr are rolul orizontal al lui Yggdrassil. Dar arborele este simetric, ține 3 lumi aeriene şi 3 orizontale şi 3 subterane, de unde avem o imagine sfericã.

Suntem în afara granițelor istorice pânã acum, în epoca de aur. Vin apoi divinitãțile destinului, Nornele, Urd, Verdandi şi Skuld, care se instaleazã la poalele arborelui lumii. Are loc un eveniment capital care va pune capãt timpului mitic: sperjurul de care se fac vinovați zeii din cauza lãcomiei unei femei (gullveig) care reprezintã cupiditatea. Confruntarea dintre aseni şi vani este prima bãtãlie din lume, cea prin care destinul îşi face loc în istorie. Îndreptarea spre Ragnarök înseamnã nevoia de purificare universalã, în virtutea simetriei. Oamenii renasc datoritã unui cuplu: Lif (viața) şi Lifthrasir (dornic de viațã), care au supraviețuit la adãpostul lui Yggdrassil.

Yggdrassil, axis mundi, are un rol cosmic fundamental. Este posibilã o identitate cu Heimdall, misteriosul zeu care semnificã stâlpul lumii. Copacul este fãrã îndoialã ideograma miticã a lumii germanice. Arborele vieții. Suma ideilor germanicului despre lume. Izvorul destinului şi cunoaşterii, izvoare ce curg la bazele trunchiului. La baza sa este şi izvorul memoriei, Mimir, care îi furnizeazã cunoaşterea lui Odin. Are mai multe nume: laeradr (protectorul), Mimameidr (stâlpul lui Mimir), Mjotvidr (arborele care judecã). Este forța vitalã. Nu cunoaşte absurdul sau neantul, ci simbolizeazã la modul absolut viața naturalã.

Gustav al III-lea al Suediei, despotul uitat al epocii...


Gustav III al Suediei (1746-1792) este unul din cei mai puţin studiați dintre despoţii luminaţi ai secolului al XVIII-lea. Poate pentru că nu a fost un mare general, precum Frederic al II-lea al Prusiei, sau arhitectului unui mare imperiu, precum Ecaterina a II-a a Rusiei. Poate pentru că nu a muncit fără încetare pentru a raţionaliza administrarea unui conglomerat de principalităţi disparate precum Iosif al II-lea al Austriei.

A.D. Harvey face pentru History Today un portret al acestui monarh rămas relativ necunoscut, și ajunge la concluzia că în timp ce restul despoţilor luminaţi ai vremii încercau să-şi împingă statele către progres, Gustav al III-lea încerca să oprească timpul în loc, ba chiar să-l dea înapoi. În secolul al XVII-lea, în vremea unor regi foarte capabili din punct de vedere militar, Suedia devenise marea putere a nordului. Însă după moartea lui Carol al XIII-lea, în 1718, Suedia s-a transformat într-o ţară cu un guvern slab, copleşită de corupţia şi incompetenţa guvernanţilor. Gustav al III-lea şi a propus să refacă Suedia, să o transforme din nou într-un mare stat. Însă el a fost asasinat în martie 1792, când avea doar 46 de ani (fiind al treilea rege suedez care a murit împuşcat în 160 de ani), iar ambiţiosul său proiect nu era nici pe jumătate terminat.

În timpul succesorilor lui Carol al XIII-lea, Frederic I şi Adolf Frederic, Suedia a trceut prin aşa-zisa Epocă a Libertăţii. Puterea politică aparţinea în întregime Parlamentului (Riksdag), instituţie formată din patru camere: a nobililor, clericilor, burghezilor şi ţăranilor. Constituţionalismul suedez e adesea comparat cu sistemul parlamentar din Anglia secolului al XVIII-lea, dar în practică ele erau foarte diferite. Adolf Frederic, tatăl lui Gustav, a fost descris de un contemporan englez ca având „titlul de rege, dar nu şi privilegiile unui supus”. Spre deosebire de omologul său de pe tronul englez, regele suedez nu avea puterea de a convoca sau dizolva parlamentul. El putea numi miniştri, dar nu oricum, ci dintr-o serie de candidaţi alcătuită de Riksdag; în plus, nu îi putea demite. Din alte puncte de vedere, sistemul suedez prezenta o serie de particularităţi ce puteau fi considerate „progresiste”: spre exemplu, femeile calificate puteau vota în alegerile pentru cele două camere inferioare.

În schimb, liderii familiilor nobiliare erau incluşi automat în Parlament, iar numărul lor era aproape egal cu cel al deputaţilor aleşi în celelalte trei camere. În plus, ei ocupau jumătate din numărul de poziţii în Comitetul Secret al Riksdag-ului, adevăratul centru de putere în stat. Ţăranii nici măcar nu erau reprezentaţi în acest comitet care se ocupa – separat de Riksdag – de toate problemele legate de finanţe şi afaceri externe. Råd – Senatul sau Consiliul – funcţiona ca executivul Comitetului Secret şi era, de asemenea, format aproape numai din nobili.

Astfel, această faţadă parlamentară în spatele căreia acţiona o aristocraţie ereditară ce monopoliza puterea în stat se aseamănă cu ce se întâmpla în Anglia aceluiaşi secol. Dar în Anglia aristocraţia îşi datora autoritatea proprietăţilor pe care le deţinea şi, în general, se opunea creşterii cheltuielilor publice, în timp ce în Suedia nobilimea era în mare parte săarcă şi depindea de cheltuilile publice pentru a-şi asigura veniturile: peste jumătate de nobilii suedezi erau ofiţeri sau înalţi funcţionari. Corupţia în alegerile britanice din secolul al XVIII-lea este foarte cunoscută, dar nici alegerile din timpul Epocii Libertăţii din Suedia nu sunt mai prejos. Diferenţa este următoarea: în Anglia, banii pentru mită proveneau din buzunarele bogaţilor, în timp ce în Suedia ei veneau din partea guvernelor străine.

Gustav preia tronul unei Suedii corupte în februarie 1771. La acel moment, regatul său era al doilea ca întindere pe continent, după Rusia – nu vorbim doar de teritoriul Suediei de azi, ci şi de Finlanda şi un teritoriu în Germania (nordul Pomeraniei). În Finlanda, proprietarii de pământuri şi negustorii erau de origine suedeză, iar în Pomerania populaţia era vorbitoare de germană şi tindea să se identifice cu germanii din sud. În plus, populaţia regatului lui Gustav era dispersată pe un teritoriu foarte vast, ocupând de fapt mai mult părţile sudice.

Chiar şi înaintea morţii tatălui său, Gustav se implicase în încercările Coroanei de a-şi impune autoritatea în faţa facţiunilor parlamentare. Când Gustav s-a adresat pentru prima oară Parlamentului, în iunie 1771, era pentru prima oară când un rege suedez se adresa Riksdag-ului în limba suedeză în mai bine de 100 de ani. Însă liderii parlamentului nu aveau niciun interes să cedeze regelui din propriile prerogative. Astfel, în august 1772, Gustav şi-a format un grup de apropiaţi, format din ofiţeri loiali Coroanei, şi i-a arestat pe membrii Råd-ului. Mai târziu, a defilat pe străile din Stockholm, atrăgând o mulţime de oameni în jurul său. Ziua următoare, deputaţii din Riksdag au fost forţaţi – ameninţaţi cu arma – să adopte noua Constituţie hotărâtă de Rege. A fost o adevărată lovitură de stat, prima în Europa din 1653 (Cromwell).

Noua Constituţie făcea din Suedia o ţară cu un sistem asemănător celui britanic. Riksdag-ul păstra însă dreptul de veto privind legile şi taxele noi propuse de guvern, şi – altfel decât în Anglia – trebuia să fie consultat înainte ca ţara să înceapă un război ofensiv. Principala diferenţă între sistemele britanic şi suedez era că în Anglia puterea executivă a monarhului era, în practică, acordată unor ministere mai pricepute şi mai eficiente decât persoana regelui, în timp ce în Suedia Gustav al III-lea s-a implicat direct în toate problemele statului.

Niciunul din ceilalţi despoţi luminaţi ai Europei nu aprecia mai mult decât Gustav ritualurile vieţii de la curte, audienţele oficiale şi intrările şi ieşirile ceremoniale. De asemenea, el dedica mult timp jocurilor de cărţi şi conversaţiilor, iar hobby-ul lui preferat era teatrul. Nu doar că a regizat şi jucat în piese, a şi scris câteva. Dar în acelaşi timp, el nu neglija problemele de stat, implicându-se în toate proiectele guvernului.

Gustav se face remarcat printr-o anumită calitate pe care nu o prea întâlnim la alţi monarhi: talentul literar: el a fost cel mai bun dramaturg de limbă suedeză înainte de Johan Strindberg. În plus, era un excelent vorbitor în public, ceea ce s-a dovedit a fi un mare avantaj în faţa Riksdag-ului. Totuşi, el nu a reuşit să inspire celorlalţi respect, poate din cauza faptului că era o persoană duplicitară, prefăcută. Ministrul britanic la Stockholm scria despre rege că „viaţa lui e o permanentă scenă de intrigi şi suspiciuni”. Gustav al III-lea nu aprecia loialitatea şi avea o tendinţă de a se întoarce împotriva colaboratorilor, chiar şi atunci când aceştia îi rămâneau fideli. De aceea, majoritatea asociaţilor lui s-au întors împotriva sa.

Pentru perioada de dinainte de 1800, Gustav al III-lea ar putea deţine recordul pentru monarhul care s-a întâlnit cu cei mai mulți alţi omologi. El s-a întâlnit personal cu Ludovic al XV-lea şi Ludovic al XVI-lea ai Franţei, cu Ferdinand al IV-lea al Neapolelului, cu Papa Pius al VI-lea (Gustav a fost astfel primul monarh protestant care s-a întâlnit cu Papa); de asemenea, regele Suediei i-a mai înâlnit pe Frederic cel Mare, Ecaterina cea Mare, Iosif al II-lea şi Leopold al II-lea.

Deşi aceşti monarhi au avut, în general, o opinie bună faţă de Gustav al III-lea, el manifesta un soi de dispreţ pentru fraţii lui din alte state, în parte şi din cauza slăbiciunii poziţiei internaţionale a Suediei. În plus, el ştia că depinde financiar de contribuţiile altor state, iar ceilalţi monarhi de pe continent nu credeau că Gustav, în ciuda loviturii de stat din 1772, era cu adevărat stăpân pe propria ţară.

Anii de mijloc ai domniei sale au fost consideraţi, din anumite puncte de vedere, ca fiind o Epocă de Aur a Suediei. Judecătorii incompetenţi au fost înlăturaţi din funcţii, administrarea justiţiei a fost îmbunătăţită, libertatea de cult a fost acordată romano-catolicilor şi evreilor, insula Saint Barthélemy a fost achiziţionată de la francezi, a fost înfiinţată Academia, iar marina a fost întârită. În ciuda acestor realizări, în 1786, noul Riksdag a respins toate propunerile legislative ale regelui (cu excepţia uneia) şi, încurajaţi de ministrul rus la Stockholm, nobilii nemulţumiţi au continuat să comploteze împotriva tronului.

La un moment dat, Gustav al III-lea s-a gândit că ar putea să atace Rusia, un vechi inamic al regatului său. Pe atunci, Rusia tocmai anexase Crimeea şi era prinsă într-un conflict cu Imperiu Otoman, conflict ce solicita foarte mult resursele financiare şi umane ale imperiului rus. Astfel, la începutul anului 1788, regele Suediei a început să conceapă planuri pentru atacarea Rusiei din Nord. El credea că se putea baza pe faptul că nord-vestul Rusiei era practic lipsit de apărare. Gustav a adunat un grup de ofiţeri la Helsinki, pentru a plănui atacul asupra capitalei imperiale a Rusiei, dar aceştia, în loc să aprobe ideile suveranului, s-au arătat nemulţumiţi faţă de ideea unui război ilegal care ar începe fără consimţământul Riksdag-ului. În plus, soldaţii de rând s-au plâns de lipsa proviziilor şi de condiţiile adăposturilor, iar când armata a trecut graniţa cu Rusia la sfârşitul lui iulie 1788, mulţi dintre ei au dezertat. Și, nu în ultimul rând, unii ofiţeri care sperau la independenţa Finlandei au început să negocieze cu Ecaterina cea Mare.

Gustav s-a trezit astfel pe teritoriul Rusiei, departe de capitala sa, având o armată care refuza să i se supună. El a fost salvat de faptul că guvernul danez a declarat război Suediei. Regele a părăsit imediat Rusia, străbătând călare 400 de kilometri în doar două zile. El s-a îndreptat spre Göteborg pentru a organiza apărarea oraşului împotriva invadatorilor danezi. Din fericire pentru el, Danemarca s-a retras datorită presiunilor venite din partea Prusiei şi Angliei. Cât despre conflictul cu Rusia, el a continuat cu o serie de bătălii terestre şi navale, cu victorii de ambele părţi, iar în cele din urmă a fost semnată o pace de compromis.

Singurul beneficiu pe care l-a obținut Gustav pe seama războiului împotriva Rusiei a fost faptul că acesta i-a dat un pretext pentru a înfrunta încă o dată Riksdag-ul. El a prezentat în camera nobililor proiectul unei noi constituții, și când nobilii au respins-o – după cum era de așteptat, Gustav a ordonat secretarului Camerei să înregistreze votul deputaților ca fiind pozitiv. A fost, evident, o acțiune ilegală combinată cu intimidări ce anticipau tacticile dictatorilor de secol XX. Noua constituție dădea Regelui dreptul de a merge la război fără aprobarea Riksdag-ului; cu toate acestea, parlamentul își păstra încă veto-ul în privința taxelor și legilor.

La 11 săptămâni după ce Gustav și-a obligat nobilii să accepte noua constituție, Stările Generale se reuneau la Versailles, iar până la momentul semnării păcii cu Rusia, Vechiul Regim din Franța era pe cale de dispariție. Gustav văzuse întotdeauna în curtea regală franceză un model demn de urmat și aplicat în propria țară; în plus, el considera că adunările parlamentare trebuie puse la locul lor. De aceea, în ciuda faptului că războiul împotriva Rusiei lăsase țara aproape în faliment, Gustav a venit cu următorul plan: să adune 24.000 de soldați (2/3 suedezi, 1/3 ruși) la Ostend (pe atunci teritoriu austriac) și să se îndrepte spre Paris pentru a răsturna Adunarea Constitunată, cu sprijinul unei armate austriece ce ar fi venit dinspre Rin. În 1791, Gustav a călătorit la Aachen, unde a fost primit ca un salvator de către regaliștii francezi exilați. Între timp, Ludovic al XVI-lea și Maria Antoaneta fugeau de la Paris, iar majoritatea aranjamentelor pentru fuga lor din țară au fost făcute de un apropiat al regelui suedez. La acel moment, unii erau de părere că planurile lui Gustav privind intervenția în Franța nu erau altceva decât o acoperire pentru planul secret de a smulge Norvegia din mâinile danezilor.

Pe 1 martie 1792, Leopold al II-lea murea otrăvit. Însă Gustav al III-lea nu avea să afle că, odată cu Împăratul romano-german, dispărea și ultima împotrivire la intenția sa de a se autoproclama liderul opoziției monarhiste față de Revoluția Franceză. Pe 16 martie, cu puțin timp înainte ca vestea morții lui Leopold să ajungă la Stockholm, Gustav a participat la un bal mascat la Operă, unde a fost împușcat de un nobil, Jakob Johan Anckarström. În ciuda rănilor, regele a mai trăit aproape încă două săptămâni. Avea doar 46 de ani la acel moment, dar cu toate acestea era cu cel puțin opt ani mai bătrân decât predecesorii săi care făcuseră din Suedia o mare putere: Gustav II Adolf, Carol al X-lea și Carol al XII-lea.

În Suedia, soarta lui Gustav al III-lea a fost decisă de contextul vremurilor respective: slăbiciunea economică a țării sale, opoziția înverșunată a claselor sociale care, altundeva, ar fi putut fi un sprijin al Coroanei, influența crescândă a curentului revoluționar din Franța. Astfel, chiar dacă ar mai fi trăit, Gustav al III-lea nu ar fi putut merge, probabil, atât de departe precum și-ar fi dorit. În plus, el este liderul de secol XVIII care, mai mult decât alți contemporani de-ai săi, anticipează trăsăturile îngrijorătoare ale politicii tipice primei jumătăți a secolului XX.

Suedia, trai eco şi venituri mari
Suedezii folosesc bărcile pe post de maşini şi îşi permit case de vacanţă într-una din zecile de mii de insule din jurul lor. În rest, fac sport, cure de lumină şi se bucură de natură. Citeste tot articolul!

http://www.historia.ro/exclusiv_web/stiati/articol/primele-bacnote-europene-sunt-provenienta-suedeza

Orice poate fi întrebuinţat ca mijloc de schimb atâta vreme cât existã un compromis social şi comercial.

În diverse epoci şi în diverse colţuri ale lumii s-au folosit “monede” care variazã de la bovine, scoici, pene, orez, dinţi de balenã, ouã, pânã la ţigãri, ruj sau bucãţi de cablu. Istoria monedei metalice ne duce înapoi în antichitate, iar chinezii au inventat banii de hârtie în timpul dinastiei Tang, în secolul al 7-lea p.Hr.

Pânã la Renaştere bancherii europeni deja încep sã ţinã la pãstrare aurul şi argintul clienţilor, eliberând chitanţe ce promiteau transformarea acestora în bani gheaţã la comandã. Aceste note cu valoare comercialã erau foarte utile în tranzacţii, facilitând relaţiile între negustori.

Primele bancnote în adevãratul sens al cuvântului, accesibile tuturor şi reprezentând o sumã fixã, au fost puse în circulaţie de cãtre banca Suediei. Banca a fost înfiinţatã în 1657 de cãtre Johan Palmstruch în strânsã colaborare cu regalitatea care încasa jumãtate din profituri. Palmstruch a fost cel care a venit cu propunerea unor kreditivsedlar (certificate de garanţie) care sã înlocuiascã masivele şi incomodele monede de aramã. Cunoscute drept palmstrucheri, notele erau tipãrite pe hârtie groasã, alba, cu filigran şi purtau sigiliul bãncii şi opt semnãturi în frunte cu cea a lui Palmstruch ca marcã de încredere. Aveau valori fixe şi oricui deţinea asa ceva i se promitea plata de cãtre bancã.

Din nefericire, Palmstruch a emis mult prea multe bancnote, nedispunând de sufficient aur şi argint care sã compenseze. Banca a dat faliment, el a fost judecat şi trimis la închisoare, unde a murit în 1671.

Palatul regal din Stockholm

Inspirat din Antichitate si Renastere, stilul baroc apare in jurul anului 1600. S-a nascut odata cu Contrareforma, punandu-se in slujba bisericii pentru ca, prin aur si splendoare, sa afirme innoirea credintei. Totul a fost gandit la o scara mai mare, oferind grandoare atat bisericilor cat si palatelor impodobite cu detalii decorative sculpturale. Printre aceste constructii specifice genului poate fi amintita cea din capitala Suediei. Palatul regal din Stockholm, a fost construit in mai bine de o jumatate de secol dupa desenele lui Nicodemus Tessin si ale fiului sau Nicodemus Tessin cel Tanar, care au dominat arhitectura suedeza la sfarsitul secolului al XVII-lea si inceputul secolului al XVIII-lea.

Tessin cel Batran a inceput educatia fiului sau in propria sa camera de lucru, instruindu-l cu severitate, ca pe un viitor mare arhitect. In jurul anului 1670 l-a trimis in Italia pentru a-si insusi cele mai inalte standarde ale arhitecturii europene. Judecand dupa operele realizate la intoarcerea in tara, tanarul arhitect s-a dovedit puternic influentat de Bernini, in mod deosebit de planurile sale pentru ridicarea Palatului Luvru din Paris, cu toate ca acestea au fost in cele din urma respinse de autoritatile franceze.

Intors definitiv in Suedia in 1681, Tessin cel Tanar s-a afirmat repede ca un artist cu un talent si o pricepere comparabile cu ale tatalui sau. El a completat lucrarile acestuia la palatul Drottningholm, si apoi, zece ani mai tarziu, in 1697, a obtinut conducerea lucrarilor pentru noul palat din Stockholm al casei regale suedeze.

Initial regele a intentionat doar sa largeasca vechea resedinta a Casei de Vasa, un castel pe Insula Stads din Stockholm. El dorea sa transforme constructia in ceva demn pentru un conducator atat de puternic si de faimos, cum devenisera suveranii suedezi in secolul al XVII-lea. Spre norocul lui Tessin, vechiul castel a fost distrus in intregime de un incendiu, in 1694, asa ca lucrarile au inceput de la temelie.

Inaltarea Palatului Regal numit si Tessin, plasat in centrul capitalei, a durat aproape 60 de ani, realizandu-se unul dintre cele mai stralucitoare exemple de arta baroc din nordul Europei. Cateva adaugari exterioare au fost realizate in 1754, la aproape de 30 de ani dupa moartea arhitectului.

Uriasul palat regal este compus dintr-un corp central, flancat de doua pavilioane dispuse simetric. Fatada este plana, riguros construita, pentru a se integra in planul urbanismului. Ea aminteste atat de palatele renascentiste italiene cat si de cele frantuzesti in stil baroc. Tessin intentionase sa decoreze parterul cu statui clasice, asa cum sugerasera si planurile tatalui sau. Daca acest lucru s-ar fi realizat ar fi putut oferi constructiei un aspect mai putin auster.

Interiorul palatului este insa mult mai bogat impodobit. Printre decoratiile de aici, realizate in mare parte de cunoscuti artisti francezi, se numara elegante piese de mobilier Ludovic al XV-lea si minunate tapiserii realizate dupa desenele vestitului pictor François Boucher. Reparatiile si adaugirile, executate in 1754, nu au schimbat prea mult infatisarea constructiei.

Cu toate ca in zilele noastre palatul nu este ocupat de familia regala, sunt mentinute inca anumite traditii. Astfel se mentin garzile imbracate in uniforme traditionale iar schimbarea lor se desfasoara de ani dupa acelasi ritual, constituind un spectacol admirat in egala masura de turisti si de localnici.

Turism


Cazare in Stockholm, la inchisoare

9 decembrie 1594 - S-a nascut Gustav II Adolf, rege al Suediei
Supranumit si „Gustav cel Mare” sau „Leul Nordului”, acest suveran scandinav a fost intemeietorul Imperiului Suedez si initiatorul Stormaktstiden – „vremea marii puteri”, de la inceputul Epocii de Aur a Suediei. La moartea tatalui sau, in 1611, el a devenit oficial mostenitor al tronului, manifestandu-se de la bun inceput ca un aparator al protestantilor oprimati si un monarh liberal. Desi avea doar 17 ani, s-a implicat cu mult curaj in luptele regionale si a invadat Livonia, in cursul razboiului polono-suedez. Campion al protestantismului, atunci cand a inceput Razboiul de 30 de ani, a intervenit in Germania, iar orasele protestante si-au deschis portile inaintea lui.

Göteborg - Un oraş pe toate gusturile
Puţin cunoscut şi vizitat de turiştii români, Göteborg este al doilea oraş ca mărime al Suediei, după ...

Cumpărături la Stockholm
În capitala Suediei, shoppingul nu este înspăimântător de scump. Este chiar fabulos, pentru că puteţi ...

Calatorii


Cumpărături la Stockholm
În capitala Suediei, shoppingul nu este înspăimântător de scump. Este chiar fabulos, pentru că puteţi ...