Perjovschi[v=]

Solutii (DAN PERJOVSCHI)

Gura bate... (DAN PERJOVSCHI)

Artist roman intr-un top mondial Dan Perjovschi se afla pe locul al doilea intr-un top al artistilor contemporani cu cea mai importanta ascensiune in ultimul an, realizat de o revista germana.

Expozitie Lia Perjovschi la Tate Modern

Dupa prima sa expozitie personala in Marea Britanie la Yujiro Gallery, cu sprijinul Institutului Cultural Roman din Londra, Lia Perjovschi (foto) participa in expozitia de grup Learn to Read de la Tate Modern.
Expozitia prezinta 29 de artisti ce investigheaza modalitatile de articulare a limbajului prin repetitii, intreruperi, interpretari si traduceri, cu referinte la practica Dada, Fluxus si arta conceptuala. Expozitia va avea loc in perioada 19 iunie-2 septembrie,s I va fi deschisa publicului intre orele 10.00 si 18.00.
Alaturi de Lia Perjovschi, printre partricipanti se mai numara Saadane Afif, John Baldessari, Robert Barry, Carol Bove, Peter Coffin, Annelise Coste, Shannon Ebner, Simon Evans, Mario Garcia Torres, Graham Gillmore, Mauricio Guillen, Kevin Hutcheson, Bethan Huws, Július Koller, Christopher Knowles, Friedrich Kunath, Glenn Ligon, Maria Lindberg, Kris Martin, Jonathan Monk, Philippe Parreno, Kirsten Pieroth, Damien Roach, Vittorio Santoro, David Shrigley, Frances Stark, Sue Tompkins, si Jordan Wolfson.
De aproape 20 de ani, Lia Perjovschi recupereaza, arhiveaza si disemineaza informatii din arii de interes inaccesibile in Romania pana in 1989. Ideile si insemnarile sale au forma unor diagrame arborescente, cu ramificatii si conexiuni intre arii diverse de cunoastere, precum istorie, istoria si teoria artei, politica si limbaj. Pentru Lia nu conteaza daca acestea sunt numite arta sau nu. Ceea ce o intereseaza este cine si cum intra in arhiva istoriei.
Learn to Read este cea mai recenta expozitie din seria de la Level 2 Gallery dedicata tendintelor noi in arta contemporana internationala. Expozitia este sprijinita de Institutul Cultural Roman din Londra, Cultures France si Pro Helvetia.

Am ales (DAN PERJOVSCHI)

NU. Sau lucruri care s-au strans si acum dau pe dinafara (DAN PERJOVSCHI)

Dan Perjovschi la Museum of Modern Art din New York

New York (DAN PERJOVSCHI)

Grupul meu este constituit din mine si din Lia si se numeste CAA Centrul de Analiza al Artei. Suntem de ceva vreme in programul dizzydent (de la englezescul dizzy adica ametit), lansat imediat dupa ce generatia mea a bagat MNAC in Casa Poporului. Mai fac parte din „Idea“ Cluj (revista si modul de gandire) si din gruparea ReSources care reuneste teoreticieni, artisti, coregrafi si manageri culturali si care o sa faca chestii misto. Simpatizez si sprijin cat pot Studioul Protokol din Cluj, asociatia Vector din Iasi, Artphoto-Pavillion din Bucuresti sau Version-ul lui Mircea Cantor. Citesc si polemizez pe nettime-ro, desenez la Tiuk. Asa ca sunt destul de bransat.
Daca e vorba de diverse grupuri de interese din arta, ma tin deoparte, dar ma intereseaza tot ce misca. Nu pierd vremea prin cluburi, nu ma spal digital pe creieri, nu ma duc la vernisaje. Nu am sa calc in viata mea la MNAC.
Ai refuzat inca de la inceput sa colaborezi cu Muzeul national de arta contemporana. Vrei sa-ti explici retinerile?
Am sintetizat institutia asa: prima data a fost un zvon si, pe urma, a fost prea tarziu. E prea mare. Este in centru, prea departe. Este acolo unde a pus-o vointa politica a unui vanator de mistreti anchetat pentru coruptie. Toti DJ-ii si VJ-ii din lume nu vor putea spala asta. Happy sunday e, de fapt, happy slapping. Nu ma intereseaza arta boierilor digitali ascunsi dupa garduri si paziti de SPP… Nu ma intereseaza nici directorii pe viata, si nici curatorii fara expozitii. MNAC este o institutie a amneziei. O statie pe traseul unor expozitii pop-corn. Lucrurile bune de acolo vin din monopolul absolut asupra resurselor si reprezentativitatii institutionale…
Acum ca m-am racorit, sa vedem si lucrurile bune. MNAC a contribuit la esecul esteticii cooperatiste UAP-iste si a izgonit din centru peisajul crestin, natura statica demicubista ori compozitia milieu. Arta contemporana si-a intrat, abuziv, dar si-a intrat in drepturi. In intreprinderea asta, MNAC n-a fost singur cum se crede, ci unul din elemente. Sunt mai multe cai si mai multe platforme. Se poate exista artistic si fara obligatoriile temenele. De aia stau dizzydent. Ma dau singur de exemplu.
De multi ani colaborezi cu revista „22“. La un moment dat spuneai ca in paginile revistei ai expozitia ta permanenta. De ce a fost importanta aceasta colaborare pentru tine?
Am fost mereu inconjurat de text si realitati politice si sociale. Am avut mereu in jurul meu un anumit nivel intelectual. In conditie postcomunista asta inseamna aproape totul.
Care a fost cel mai greu moment al carierei tale?
Acum este. Pe de-o parte desi expun in locuri pe care altadata le admiram prin cataloage si, pe de alta parte, am tot mai mare nesiguranta. Expun enorm, parca-s drogat si parca tot n-ajunge. Vad lumea artei la varf si nu este lumea in care eu credeam. Mi-am pierdut naivitatea si ce-a venit in loc nu-mi place. Desi ar trebui sa fie tot mai usor, mi-e tot mai greu sa plec si sa revin in Romania. Nu inteleg ce se intampla, nu ma pot face inteles. Lumea de-acasa crede in alte lucruri decat mine. Pentru prima data ma intreb, daca n-ar trebui sa plec din tara asta. Acum e greu, cand totul merge struna.
Ce inseamna sa fii artist din Romania in strainatate?
Acum inseamna ceva. Desi in lumea globalizata, etnicitatea nu mai are relevanta de altadata, totusi ceva se intampla cu partea asta de Europa. E un soi de agitatie aici care atrage atentia. In bine sau in rau. Inainte nu existam deloc, veneam de nicaieri de undeva din soviete. Acum vin din tara dadaistilor care il are pe Brancusi ca logo si pe Dracula ca politica de stat. Pe de alta parte, sa ne gandim la ce expozitie ne-am duce daca am avea de ales intre un american, un chinez, un australian sau un bulgar.
De multe ori in dreptul numelui meu scrie nu Romania, ci Bucuresti (unde locuiesc) sau Sibiu (unde m-am nascut). Interesant, nu?
Anul trecut ai participat cu lucrari in expozitii organizate in cateva dintre centrele cele mai importante pentru lumea artei contemporane. Cum ai resimtit relatia dintre aceste centre?
Odata ce-am expus la Tate sunt bun si pentru Moma. Am avut articol in Frieze hop si in Art Forum. Centrele se studiaza si isi raspund reciproc. Exista diferente, dar, in mare, se vorbeste aceeasi limba. Daca ai invatat-o, te faci inteles, daca nu, silabisesti sau dai din maini. In aparenta, criza este provocata de faptul ca lucrurile merg prea bine. Se nasc muzee precum ciupercile, targurile de arta infloresc, bienalele s-au inzecit, preturile sunt astronomice. Sistemul s-a supraincalzit si toata lumea asteapta un crash asemanator celui din anii ’80. De aceea, centrele se coordoneaza. Undele de soc sunt ca la bursa, ating pe toata lumea. Asta este norocul culturilor marginale; pana ajunge la noi valul seismic s-a mai domolit. Riscul este ca aduce numai resturi.
Vrei sa povestesti despre ceea ce numeai sistemul „print si cersetor“?
Asta este o formula gasita de Lia ca sa explice faptul ca azi stam intr-un hotel de patru stele si suntem tratati cu mare respect pentru arta pe care o facem, iar maine adormim in Rahova in latraturi de caini si muzica de manele. De arta noastra n-are nevoie nimeni.
E aiuritor si frustrant ca pe aceleasi idei, practici si atitudini esti apreciat aiurea si injurat acasa. Ca artist, ma desfasor pe sute de metri patrati de muzeu, iar, in calitate de cetatean ma strecor, acasa, intre masa din bucatarie si salteaua care tine loc de pat. Paradoxal este exact viata pe care ne-am dorit-o. Ducem o viata-proiect in care totul e concentrat pe creatie. Nu avem timpul necesar sa ne ocupam de calitatea vietii noastre din Rahova, pentru ca ne ocupam numai de viata noastra care se petrece in avioanele, muzeele si platformele conceptuale ale lumii.
Care este efectul diferitelor institutii de invatamant artistic din Romania?
Nu pot. Nu mai prea cunosc ce se intampla in scoli, dar expozitiile absolventilor sunt pentru mine experiente depresive. O data, pentru ca absolventii sunt tratati cu indiferenta, tolerati si inghesuiti in spatii cacacioase, dar, mai ales, pentru ca lucrarile lor sunt scolaresti, iar pretentiile lor provinciale. In loc sa fie o experienta dinamica, critica, controversata, tanara, expozitia este, de obicei, o lesinatura timida, fara suflu si fara viitor. Se face inca o scoala pe stil vechi care intelege arta neaparat mestesugaresc si care are frustrarea ratarii majoritatii profesorilor. Mestesugul in sine nu ar fi ceva rusinos. Folosirea lui exclusiva este insa mortala. De aceea cine termina scoala de arta se arunca cu furie in experimente facile si in imitatii puerile ale unor formule occidentale neconsumate la timp. Sau, si mai grav, ramane amortit si fara grai (artistic). Putin din ce se invata este de folos. Pai, nu-i pacat? Aproape nimeni dintre artistii relevanti ai scenei de arta, tineri sau batrani, nu este invitat sa tina conferinte sau workshopuri. Scoala nu vrea sa se deschida practicii contemporane reale neacademice.
Pe de alta parte, eu sunt produsul unei scoli proaste. Asta, pentru mine a fost un noroc ca m-am lepadat pana la apus de tot ce m-au invatat (adica, mi-au trebuit vreo zece ani). Vad astazi lume inca prizoniera a profesorului care, la randul lui, este prizonierul altui profesor si toti, la gramada, ai unei istorii a artei cu lornion si ceas cu lantug.
Cine isi propune sa ajunga favoritul milardarilor de carton sa fie fericit; cine vrea sa aiba insa ceva de spus mai departe de Curtici trebuie sa se puna cu mintea pe carte. Nu exista mila.
Ce s-a schimbat in ultimii ani din punctul de vedere al conditiilor pe care le are arta contemporana in Romania?
In primul rand, exista. Acum sapte-opt ani ce nu era tablou nu era arta. Institutiile statului au trecut de la peisaje la filme video. Cu toate enormitatile birocratice si tampeniile administrative, s-au infiintat un fond de mobilitate si unul pentru finantare de proiecte. ICR-urile s-au restructurat si s-au inmultit si acum mizeaza pe cultura contemporana, si nu pe Fetele de la Capalna. Exista trei bienale, trei reviste de arta, un muzeu enorm aflat departe in centru. Vin curatori straini, artisti romani pleaca pe ici, pe colo. Sistemul de galerii private, de Doamne-ajuta, este vizibil. La suprafata pare mult mai bine. In adanc, se pastreaza insa aceleasi tare: centralizarea resurselor, monopolul institutional, debandada critica, dominanta unei singure idei sau a unui singur mediu. Ce nu intra in aceasta privire nu exista. Accentul nu cade pe continut, ci pe forma in care acel continut este rostit. Nu exista multe dezbateri. Nu sunt destule spatii de expozitie, studiouri de productie, workshopuri, artist run space-uri. Un oras de 2,5 milioane nu da o singura bursa sau un singur atelier individual. Nu-i pasa nimanui ce-si vor pune in viitor pe bancnote ca doar n-or reproduce mutre de nabcheri sau de speakeri de talk-show…
Daca esti tanar si fara multe relatii, ai mari probleme sa existi, pur si simplu, si mai multe sa existi artistic. Esti economic la mana puterii de stat sau private si intelectual la mana mogulilor culturali. Libertatea de optiune este minima.
Astazi, scena de arta este mai vie. Intrebarea este daca e mai consistenta.
Ar trebui sa schimbe ceva in felul in care intelegem si gandim arta. Ar trebui sa fim cu totii mai atenti, mai sensibili si mai critici. Venim dintr-un loc absurd si, iata, ne indreptam spre unul plin de clovnerii. Ar trebui sa restauram importanta cercetarii si creatiei artistice. Este unul dintre putinele teritorii care si-au conservat libertatea de expresie.
Suntem liberi. Sa vedem daca suntem si responsabili.

Dan Perjovschi: „Mi-am pierdut naivitatea si ce a venit in loc nu-mi place“
Dan Perjovschi este unul dintre cei mai activi artisti contemporani. In ultimii ani, lucrarile sale au fost expuse intr-un ritm foarte rapid in Londra, New York, Stockholm, Stuttgart, Barcelona. Merita sa ne amintim ca, inainte de 1989, la Sibiu, pe cand atelierele si salile de expozitii oficiale erau inchise pentru ei, Lia si Dan Perjovschi si-au impachetat mobila din casa in hartie pe care se putea desena si si-au vernisat propria lor expozitie.

O vreme au fost cunoscuti drept artistii romani care vedeau toate evenimentele importante din lumea artistica internationala. Intr-un fel sau altul, atelierul impartit de Dan si Lia Perjovschi putea sa ofere o minutioasa documentatie despre tot ceea ce conta in arta contemporana. Astazi situatia lor nu este mult schimbata din punctul de vedere al prezentei in galeriile romanesti, dar arta lor apare in mari galerii din lume. Stilul inconfundabil propus de Dan Perjovschi presupune o permanenta raportare la realitatea cea mai concreta.
Cum arata arta romaneasca de azi in comparatie cu ceea ce se intampla in afara Romaniei?
Asa si asa. Daca vrei cu tot dinadinsul, gasesti la noi ce este si afara. In miniatura, second hand, full frontal view etc., dar gasesti. Ce ne lipseste noua aproape cu desavarsire este arta conceptuala. La noi asa ceva nu se poarta, de aceea complexul lui Brancusi de la Targu-Jiu pare un OZN aterizat pe o capita de fan.
In Romania, popii au fost inlocuiti de DJ. Noile media sunt in floare, dar noutatea se opreste la suport si nu ajunge aproape nicioadata la dezbatere. Sunt un pic rau, dar n-am ce face. Scena de arta romaneasca (si ma refer la aia care conteaza, ca majoritatea sunt dusi cu pluta sau, mai bine-zis, cu carul cu boi) este acum obsedata de piata! Apar galeriile comerciale reale, si nu supozitoarele UAP. Entuziasmul mercantil e in floare si este deseori confundat cu scena de arta. Cu alte cuvinte avem si noi o piata si un sistem (un muzeu, un colectionar, doua galerii). Altadata cand ne intalneam, vorbeam despre libertate, acum vorbim despre bani.
Anul trecut ai avut mai multe participari la expozitii internationale decat oricand? Cum ai reusit acest lucru?
Vorba nu stiu carui artist celebru, pentru ce am facut am avut nevoie de o ora plus douazeci de ani. Raspunsul mai exact este ca am raspuns cererii facand fata unui ritm infernal, iar la fiecare prezenta am pastrat acelasi nivel calitativ, ca a fost vorba despre Tate Modern ori despre Gradina Botanica din Bucuresti.
Am expus la Tate Modern, Londra, Moderna Museet, Stockholm, Vanabbe Museum, Eindhoven, Portikus, Frankfurt, Stuttgart Kunstverein, Stedelijk Museum, Amsterdam, Kunsthalle, Budapest, La CaixaI, Barcelona, Lombard Fried Projects si MoMa din New York. Am participat la Limerick Biennial, Bienala Periferic din Iasi, Bienala Bucuresti, Werkleitz din Halle. Am facut zece conferinte internationale care, ca si consum emotional, sunt la fel ca si expozitiile; am tiparit trei carti de artist la Paris, Geneva si Innsbruck, am supravietuit celor trei ore pe zi de corespondenta prin e-mail. Sunt fara concediu din 1995. Uite asa am reusit! Am muncit de mi-au sarit capacele.
Traim intr-o lume globala care are angoasele ei. E nevoie de umor si naratie, de menestreli care bat coclaurile spunand, in formule acceptabile, adevaruri care dor. Eu fac lumea sa rada si imediat sa gandeasca. Aparent e mare nevoie de asa ceva. In acelasi timp, eu restaurez libertatea artistului. Vin, desenez, plec.
Se vorbeste foarte mult despre tanara generatie de artisti din Romania. Tu ce crezi despre acest lucru?
Se vorbeste de tineri scriitori, politicieni, fotbalisti, baby-sittere. Pai este firesc sa se vorbeasca! Ei sunt produsul unei noi situatii, au crescut nu cu naturi statice ca mine, ci cu o istorie mai reala a artei contemporane. Sunt destepti, mobili, au adrese de e-mail si bloguri, circula si expun international. Au la indemana toate informatiile care mie mi-au lipsit. Unii dintre bunicii care mi-au facut mie viata grea au murit. Scena s-a fragmentat si da acum un pic mai multe optiuni. Nu mai este obligatoriu sa apartii unei unice formule organizatorice, aka UAP. Ei nu mai pierd vremea cu razboiul propriului context ca mine. Alt aluat. Lumea uita repede, dar in tara asta specialistii artei contemporane aveau probleme sa recunoasca termenul instalatie, iar tot ce era media era Soros, adica strain. Mama mia, ce de timp s-a dus dracului in controverse idioate legate de mediul artistic, si nu de continutul artistic!
Pe de alta parte traim visul capitalist, iar o societate de consum neoliberala ca a noastra cere in permenenta fresh-flesh. Toate produsele si brandurile se intineresc fortat ca sa faca fata. De aceea, tinerii artisti, patru, zece, saispe sau cati or mai vrea din lipsa de spatiu clasamentele sa listeze sunt in pericol sa fie prizati repede si fara rest.
Acestea fiind spuse, pot zice linistit ca da, sunt cateva pozitii interesante in Romania de azi. Unele mai putin cunoscute sau, mai bine-zis, mai putin la moda, altele mai de prima pagina. Dar cred ca intrebarea ta se refera mai mult la prezenta si vizibilitatea internationala. Raspunsul este iarasi „Da“. Fata de acum 15 ani sunt mai multe nume romanesti in expozitii onorabile afara. Dar asta, in afara de statistica, poate sa nu insemne mare lucru. In plina globalizare, prezentele romanesti musai sa fie privite ca normalitate. Ar trebui sa ne vindecam de obsesia recunoasterii internationale. Si sa nu topaim de fericire la fiecare premiu sau bienala. Mingea a fost intotdeauna la noi. Pe mine ma intereseaza mai tare ce spune diferit si interesant arta tinerilor. Este ceva esential acolo?
Cateodata blogurile tinerilor sunt mai interesante decat arta lor.
Esti un artist care tine sa fie foarte aproape de actualitatea politica si sociala. Cum a debutat aceasta apropiere pentru tine?
Cred ca am avut asta in mine tot timpul, dar, pe vremea comunistilor, nu o puteam exprima asa ca m-am ascuns in dosul picturii si al graficii. Ultimul meu ciclu de lucrari inainte de libertate se numea Singur si gri si era o translare fidela a dictaturii. Pe urma a venit presa, „Contrapunctul“ lui Lefter si pe urma „22“-ul Gabrielei Adamesteanu si al Rodicai Palade. Plus Piata Universitatii, minerii, greata lui Constantinescu si iata, acum, mogulii presei versus presedintele-jucator. Nu se poate raspunde la asa ceva cu picturi in ulei.
Acum calatoresc enorm si subiectul artei mele este chiar actualitatea internationala politica si sociala din locul unde expun. Repet, internationala. Ce se intampla este enorm si complex. Trebuie sa vina cineva sa simplifice lucrurile… Si, iata-ma-s! Un curator american care scrie despre mine si Lia de vreo 15 ani a gasit rascolind prin documentatiile mele o imagine cu mine pionier desenand pe asfalt ceva pentru pace. Fii atent! Pacea (desi manipulata propagandistic) era totusi de actualitate atunci cand cu Razboiul Rece, iar eu, la 7 ani, desenand cu creta pe asfalt anuntam ce-aveam sa fac o viata, mai tarziu…
Te tii departe de grupurile artistice. Ce fel de relatie este intre tine si aceste grupuri?

Obligatoriu (DAN PERJOVSCHI)

Romania - mod de intrebuintare (DAN PERJOVSCHI)

"Arta mea merge struna"
Dan Perjovschi este primul roman care expune la celebrul muzeu MoMA din New York.


What happened to us?”, intreaba artistul Dan Perjovschi in prima expozitie a unui roman la Muzeul de Arta Moderna (MoMA) din New York, cel mai important din lume in materie de arta contemporana.
Desi expozitia va fi deschisa oficial maine, de pe 19 aprilie artistul a fost urmarit & [...]