Sarkozy/BRUNI[V=]

Rezumarea primului mesaj :

NICOLAS  SARKOZY-
Franța știe că Islamul este compatibil cu democrația.
=====
Carla  Bruni

Cât de bună este Carla Bruni?

Avea origini sociale bune, o situaţie financiară de invidiat, frumuseţe şi faimă ca topmodel, dar şi ca interpretă şi compozitoare de muzică pop şi folk. A avut întotdeauna succes în ceea ce priveşte bărbaţii. În lista celor pe care i-a cucerit se numără: actorul francez Vincent Perez, starurile rock Mick Jagger şi Eric Clapton, faimosul Donald Trump, filosoful francez Raphaël Enthoven căruia i-a dăruit un fiu – Aurélien. Ce-i mai lipsea? O ţară. Un preşedinte. A obţinut ambele: preşedintele se numeşte Nicolas Sarkozy, ţara – Franţa, căsătoria s-a încheiat, iar pe ea o cheamă acum Carla Bruni Sarkozy.

Femeia şoc cu ochi de Husky

Ce nu vă place la Carla Bruni? Este o femeie cultă, vorbeşte trei limbi, a fost educată la cele mai bune şcoli din Elveţia şi Franţa. A studiat arhitectura la Sorbona. Fost top model, înălţimea 176 cm, măsuri 86-69-89, păr castaniu şi ochi albaştri ca de Husky, pomeţi proe minenţi, piele de porţelan, picioare lungi şi mers de felină plus un zâmbet de Terminator, Carla Bruni cucereşte tot ceea ce îi iese în cale şi se numeşte bărbat. Este de acum celebră afirmaţia sa: Am încredere în mine. Monogamia mă plictiseşte groaznic. Sunt monogamă din când în când, însă prefer poligamia şi poliandria. Prea libertină în afirmaţii? Sună şocant? Aceasta e marca Bruni şi deja nu mai miră pe nimeni. Face parte din farmecul ei personal. O femeie care a ştiut întotdeauna să ceară răsfăţul în viaţă şi mai ales să-l şi obţină. Şi ciudăţeniile ei nu se opresc aici. Carla l-a întâmpinat pe reporterul Simon Mills de la Dayli Mail mai mult decât în ţinută sumară spunându-i acestuia doar atât: Îmi cer scuze că sunt topless, o primire absolut inedită din partea unei femei care în scurt timp a şi devenit prima doamnă a Franţei. Mai mult, anul acesta, în februarie, Carla Bruni a apărut goală în revista DT, ediţia spaniolă a unei reviste pentru bărbaţi. Împodobită doar în propria-i frumuseţe nativă plus o pereche de cizme înalte şi o verighetă pe mână, întinzându-se pisiceşte pe o canapea din piele – prima fotografie, cu bustul dezgolit – a doua fotografie ori acoperită cu o vestă Chanel şi un colier în partea de sus a trupului, iar restul rămânând dezvelit într-un mod extrem de sugestiv – a treia fotografie, Carla a stârnit astfel multe comentarii din partea presei, deşi editorii DT au insistat pe faptul că fotografiile ar fi fost realizate înainte ca Bruni să-l fi cunoscut pe Sarkozy. Oricum, şi britanicii s-au bucurat să o vadă în această postură pe noua soţie a preşedintelui francez în ediţia britanică a revistei GQ (tot o revistă destinată bărbaţilor). Şi editorii britanici ai GQ au insistat că fotografiile cu pricina au fost realizate anul trecut de către fotografii Inez Van Lamsweerde şi Vinoodh Matadin, un cuplu de fotografi olandezi care au lucrat cu ma rile branduri internaţionale.

Time is money

Ai putea spune orice despre noua doamnă a Franţei, dar nu că a pierdut timpul în viaţă. Carla Bruni şi-a lăsat studiile deoparte pentru o carieră în modeling. A semnat la 19 ani primul său contract cu City Models. A văzut-o Paul Marciano, preşedintele şi directorul de creaţie al Guess Inc. şi a ales-o alături de Estelle Lefébure pentru campania de promovare a jeans-ilor Guess. Au urmat rapid o serie de contracte pentru case de modă ale unor designeri celebri precum Christian Dior, Paco Rabanne, Sonia Rykiel, Christian Lacroix, Karl Lagerfeld, John Galliano, Yves Saint-Laurent, Chanel, Versace şi mulţi alţii. În anii ’90, numele Carlei Bruni se afla între primele 20 cel mai bine plătite top modele din lume, câştigând 7,5 milioane de dolari/an. Datorită puterii pe care o exercită asupra bărbaţilor, Carla s-a aflat în atenţia presei ţinând coperta unei reviste de prestigiu precum Vogue în ’93, dar şi prima pagină din The Sun. Carla a fost vânată de către presa din întreaga lume apărând în ediţiile diverselor publicaţii prestigioase din diferite ţări, în ’92 respectiv 2003 apărea în Paris Match, în ’94, ’98 şi 2005 la Elle, în ’95 apărea în Vanity Fair, în 2002 în Marie Claire, iar cele mai recente apariţii sunt cele din revista spaniolă Mujer Hoy din martie 2007 respectiv ediţia spaniolă a Citizen K din vara anului trecut.

În 1997, după zece ani de carieră în lumea modei, Bruni a pus punct acestei activităţi pentru a se dedica muzicii. Şi-a trimis compoziţiile lui Julien Clerc în 1999 şi, astfel, a putut contribui la apariţia albumului lui Clerc, din 2000, intitulat Si j’étais elle. În 2001, Carla apărea pe piaţa muzicii franţuzeşti cu albumul ei de debut Quelqu’un m’a dit (Cineva mi-a spus) la a cărui apariţie a contribuit fostul iubit Louis Bertignac. Compus în întregime de ea, albumul s-a vândut în peste un milion de exemplare în Franţa şi peste 700.000 de exemplare în alte ţări. Vocea Carlei a fost comparată cu tonalitatea caldă a vocilor lui Norah Jones şi Madeline Peyroux. În 2005 ea a fost „oaspetele“ albumului lui Louis Bertignac pentru melodia Les frôleuses pe care cei doi au cântat-o în duet. Cel de al doilea album muzical al Carlei a apărut la începutul lui 2007, s-a numit No Promises şi conţine poeme din Yeats, Emily Dickinson, Auden, Dorothy Parker, Walter de la Mare şi Christina Rosetti, pe muzică semnată Bruni. Al treilea album este aşteptat să apară în toamna acestui an.

Îmblânzitoarea de bărbaţi

Şi dacă tot spuneam că doamna Bruni-Sarkozy nu prea a pierdut timpul în viaţă, evident că nici în ceea ce priveşte viaţa amoroasă lucrurile nu au mers la ralanti. În toată această perioadă, atrăgătoarea Carla nu a stat singură cuc. Nu este genul ei. Mergând pe principiul Time is money, Carla a îmbinat utilul cu plăcutul şi şi-a ales întotdeauna bărbaţii pe sprânceană. Ea s-a şi autocaracterizat într-un interviu acordat Le Figaro ca fiind o pisică, dar care îmblânzeşte bărbaţii! Afirmaţie extrem de grăitoare despre cine este Carla Bruni. Louis Bertignac, chitarist şi compozitor francez, a fost primul în lunga listă de fiare îmblânzite ale Carlei. Au urmat rocker-ul englez Mick Jagger. Ea avea 22 de ani pe atunci, el 48 de ani. L-a fascinat atât de tare pe Jagger încât artistul s-a grăbit să plece împreună cu Bruni în vacanţă la numai o zi după ce soţia sa, Jerry Hall, adusese pe lume cel de-al treilea lor copil. A urmat un meci public Bruni-Hall, finalizat cu divorţul dintre Jagger şi Hall. Pe lista de bărbaţi cărora le-a sucit capul s-au înscris cântăreţul Eric Clapton, Donald Trump, actorii Kevin Kostner şi Vincent Perez. Mai mult, de Bruni a fost îndrăgostit şi fostul prim-ministru al Franţei, socialistul Laurent Fabius, precum şi Arno Klarsfeld, un avocat stilat din Paris, un apropiat al lui Nicolas Sarkozy.

Cine a citit romanul lui Justine Lévy, publicat în 2004, Rien de grave (Nimic serios) ştie că frumoasa italiancă lucrează rapid şi cu mare precizie. Justine, fiica filosofului Bernard-Henry Lévy (era căsătorită cu filosoful Raphaël Enthoven, când Carla Bruni s-a îndrăgostit de acesta), şi-a creionat unul dintre personajele feminine din roman – Paula – bazându-se pe felul de a fi al Carlei. Ea o caracterizează pe Paula ca fiind o femeie frumoasă, o călugăriţă cu priviri de ucigaş şi un love-Terminator care fură soţul protagonistei din roman. Şi dacă vorbim de Terminator, într-adevăr, mariajul Justine Lévy-Raphaël Enthoven s-a deteriorat rapid după apariţia Carlei. De altfel, superbul model locuia cu scriitorul Jean-Paul Enthoven (tatăl lui Raphaël Enthoven) când a pus ochii pe fiul acestuia. Imediat după ce s-a îndrăgostit de Raphaël – 26 de ani pe atunci, Carla şi-a intitulat una dintre melodii după numele său, incluzând-o pe albumul său Quelqu’un m’a dit.

Dragostea pentru Raphaël Enthoven a fost probabil cea mai importantă legătură a Carlei Bruni, dacă ţinem seama de faptul că, de fapt, cei doi s-au şi căsătorit, iar în 2001 li s-a născut un fiu, Aurélien, băieţelul acum în vârstă de şapte ani care i-a însoţit pe Carla şi Sarkozy în vacanţa lor de anul trecut de la Luxor, Egipt. Cât priveşte durata mariajului, nici o problemă, Carla şi Raphael nu au rezistat împreună mai mult de doi ani, întărind afirmaţia ei cum că dragostea ţine mai mult, dar dorinţa arzătoare numai trei săptămâni. Iar acolo unde nu mai există dorinţă, evident scade şi dragostea şi uite aşa Carla a trebuit să-şi îndrepte privirile spre alţi bărbaţi. Nu că ar fi trebuit să depună cine ştie ce efort, oricum ei erau deja cu ochii pe ea.

O idilă devenită mariaj

Nici nu a divorţat bine preşedintele francez Nicolas Sarkozy, 52 de ani, de fosta sa soţie Cécilia, că imediat Carla Bruni a ştiut să se strecoare în viaţa acestuia. Totul a început cu o vizită nevinovată la Disneyland, în care trei reviste franceze au publicat instantanee cu preşedintele francez, alături de Carla Bruni. Ce vreţi, nu are omul voie să socializeze dacă e divorţat? Socializarea s-a transformat rapid în poveste de dragoste. Crăciunul îi găsea pe cei doi împreună în Egipt, plimbându-se printre Piramide ca doi îndrăgostiţi ce se aflau. Ei au fost însoţiţi şi de fiul Carlei, micuţul Aurélien, şi s-au lăsat fotografiaţi de către presă. Nu mai spunem că, la sfârşitul anului, Nicolas, îndrăgostit până peste urechi, i-a dăruit frumosului fotomodel un superb inel cu un Cupidon pe el. Presa şi-a reamintit imediat că un astfel de inel purtase şi Cécilia când s-a instalat la Palatul Elysées. Deci existau şanse mari ca Bruni să se instaleze la Palat. Şi dacă întotdeauna Carla Bruni a obţinut tot ceea ce şi-a dorit, evident că şi de la Nicolas Sarkozy s-a ales cu ceea ce era mai bun: o căsătorie care să o transforme în prima doamnă a Franţei. Nicolas a cerut-o de soţie, ea nu a pierdut timpul şi a răspuns prompt: da. Primarul celui de-al optulea arondisment din Paris, François Lebel, a oficiat căsătoria preşedintelui Nicolas Sarkozy cu fostul manechin Carla Bruni, la Palatul Elysée. Legal, aprobat, parafat! Şi asta la numai trei luni după divorţul lui Nicolas Sarkozy de Cécilia. Alea jacta est şi pentru preşedintele francez şi pentru Franţa.

Carla Bruni-Sarkozy, nemulţumită de fotografiile dintr-o revistă franceză, cere despăgubiri

Nicolas Sarkozy: „Fiecare şcolar să ..adopte.. un copil evreu deportat!“
O propunere a preşedintelui stârneşte vii polemici în rândul clasei politice şi al opiniei publice franceze.
Fiind oaspetele de onoare la banchetul oferit recent de Consiliul Reprezentativ al Instituţiilor Ebraice din Franţa (CRIF), şeful statului francez a lansat o idee pe care responsabilii din sistemul educaţional o consideră "bizară": aceea ca fiecare elev de clasa a patra elementară să "adopte" memoria unui copil francez victimă a Holocaustului.
Propunerea liderului de la Elysee a fost primită cu vii aplauze de către participanţii la banchet. Richard Prasquier, preşedintele CRIF, a spus că „este o decizie ce răspunde perfect intenţiei noastre de a acţiona cât mai curând faţă de recrudescenţa comportamentelor antisemite".

Presa franceză estimează că, de fapt, Sarkozy încearcă în acest mod să îşi recâştige aprecierea şi sprijinul comunităţii ebraice din Franţa, reduse după vizita lui Ghaddafi la Paris şi ofertele nucleare făcute ţărilor arabe.

O adevărată anchetă

Propunerea lui Sarkozy a fost bine primită şi de Jean-Michel Quillardet, Marele Maestru al Lojei Marele Orient, care a spus că „este o idee frumoasă şi sănătoasă, rămâne doar să se găsească modalităţile prin care să fie pusă în practică".

Cel care a oferit detalii despre insolita propunere a fost ministrul educaţiei, Xavier Darcos. Acesta a explicat că „adoptarea" unui copil francez de origine ebraică din cei 11.000 deportaţi şi ucişi în timpul Holocaustului constă în efectuarea unei „anchete" referitoare la familia celui „adoptat", precum şi menţinerea legăturii cu eventualii descendenţi ai acesteia.
Criticile cele mai severe faţă de „ideea prezidenţială" au venit din partea părinţilor şi a sindicatului profesorilor de şcoală elementară, Snuipp-FSU. „Nu a fost estimat impactul psihologic al acestei recomandări. Există riscul ca şcolarii să capete un sentiment de vinovăţie faţă de soarta unui copil pentru care nu sunt deloc responsabili", susţine Gilles Moindrot, secretarul general al Snuipp-FSU.
Sarkozy a obţinut în schimb un surprinzător sprijin pentru propunerea sa din partea stângă a scenei politice. Principala sa opozantă din campania electorală, Segolene Royal, consideră că iniţiativa „merge pe drumul bunului-simţ".

Gaddafi îl face „criminal de război” pe Sarkozy

Liderul libian Muammar Gaddafi l-a acuzat pe preşedintele francez Nicolas Sarkozy de a fi un „criminal de război”. „Acest Sarkozy este un criminal de război care a pătat istoria naţiunii franceze şi a distrus relaţiile ţării sale cu Libia şi ţările musulmane. El este un retardat mintal”, a acuzat Gaddafi într-o înregistrare sonoră difuzată de televiziunea de stat şi transmisă prin difuzoare susţinătorilor săi adunaţi la est de Tripoli.

Preşedintele Sarkozy anunţă retragerea trupelor franceze

Carla Bruni, însărcinată – Primele fotografii

Nicolas Sarkozy şi Carla Bruni vor avea un băiat

Nicolas Sarkozy, agresat de un barbat l VIDEO

Joi dupa-amiaza, Nicolas Sarkozy, aflat in vizita in sudul Frantei, a avut parte de o surpriza neplacuta. Zambind si dand mana cu localnicii din Brax, presedintele a fost agresat de un barbat, care l-a apucat energic de sacou si l-a tras spre bariera de protectie! Detalii»

Nicolas Sarkozy, acuzat de „crime împotriva umanităţii”


Doi celebri avocati francezi, fostul ministru Roland Dumas şi Jacques Verges, au anunţat zilele trecute, la Tripoli, că intenţionează să depună Plîngere împotriva preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, pentru „crime împotriva umanităţii“ în Libia. În cursul unei Conferinţe de Presă la Tripoli, un reprezentant al Ministerului libian de Justiţie a afirmat că cei doi avocaţi s-au oferit „voluntar“ pentru a susţine o Plîngere a familiilor „victimelor bombardamentelor NATO“ împotriva lui Sarkozy, a cărui ţară a fost în fruntea operaţiunilor coaliţiei internaţionale din Libia, anunţă MEDIAFAX. „Cei doi avocaţi vor depune Plîngere în numele familiilor libiene, în faţa tribunalelor franceze“, a declarat Ibrahim Boukhzam, în prezenţa a aproximativ 30 de reprezentanţi ai familiilor care au semnat procure pentru cei doi avocaţi. Dumas, fost ministru socialist, a precizat că a fost „stupefiat să constate că această misiune (a NATO), care vizează protejarea civililor, îi ucide“. El a denunţat „o agresiune brutală împotriva unei ţări suverane“ şi a afimat că este pregătit să îl apere pe colonelul Muammar Gaddafi în cazul în care va fi judecat de Curtea Penală Internaţională (CPI). Calificînd statele Alianţei Nord-Atlantice drept „asasini“, Verges a criticat la rîndul său un „stat francez condus de derbedei şi asasini“. „Vom sparge zidul tăcerii“, a continuat el. Regimul libian, afectat de o revoltă fără precedent de la jumătatea lui februarie, este vizat de peste două luni de raidurile unei coaliţii internaţionale, care a intervenit la 19 martie pentru a asigura protecţia civililor, în baza Rezoluţiei 1.973 a Consiliului de Securitate al ONU. La finalul vizitei lor de două zile în Libia, cei doi avocaţi au precizat că vor începe procedurile juridice pentru depunerea Plîngerii imediat după revenirea lor la Paris.

Inca 6 ani cu SarkozyAutor: Radu MESNITA


Cistigator incontestabil in urma scandalului sexual de la Sofitel New York este doar actualul presedinte al Frantei.

S-a confirmat: Carla Bruni-Sarkozy e gravida. Socrul ei, sigur ca va avea o nepoata!

Dupa saptamani intregi de zvonuri, Pal Sarkozy, tatal lui Nicolas Sarkozy, a confirmat sarcina nurorii sale, Carla Bruni-Sarkozy. S-a vehiculat ca sotia presedintelui francez ar fi insarcinata cu gemeni, insa Pal Sarkozy stie sigur ca va veni pe lume o fetita. Cert este ca el va fi un bunic fericit! Detalii»

[VIDEO] Carla Bruni, insarcinata cu gemeni
Fostul top model, actuala Prima Doamna a Frantei, Carla Bruni (43 de ani) ii va darui doi gemeni presedintelui Nicolas Sarkozy, cu 13 ani mai in varsta, la inceputul lunii octombrie.

Sarkozy: nu zburati deasupra vilei Carlei Bruni!

Al patrulea album Carla Bruni-Sarkozy

Carla Bruni-Sarkozy va merge in lunile urmatoare la Los Angeles pentru a inregistra un nou album de studio, la care va colabora cu Daniel Lanois, producatorul muzical al trupei U2. Detalii»

Divorţul lui Nicolas Sarkozy, interesant pentru diplomaţii americani


Acum 1 orăDivorţul preşedintelelui francez, Nicolas Sarkozy, a ridicat semne de întrebare în legătură cu capacitatea sa de a-şi menţine echilibrul şi concentrarea.

Carla Bruni-Sarkozy, eroină de benzi desenate în SUA

Papa Benedict al XVI-lea nu a primit-o pe Carla Bruni la Vatican

Viaţa secretă a Carlei Bruni
O foarte aşteptată biografie a Primei Doamne Carla Bruni-Sarkozy, „Carla: o viaţă secretă", creionează tabloul ...

Dezvăluiri
Descendent al unei famlii nobile instarite (Mihály Sarközy de Nagy Bócsa, aristocrat maghiar din secolul XVII cu intinse tinuturi de pamant in satul Alattyán, aproape de Szolnok), Nicolas-Paul-Stéphane Sarközy de Nagy Bócsa (Judetul Bács-Kiskun, Ungaria), Presedintele Republicii franceze este fara nicio indoiala unul dintre marile figuri ale lumii politice franceze si internationale, contemporane.
Un adevarat nonconformist, un « reformator, normalizator si simplificator » (Luca Niculescu, Red. Sef RFI Romania), Nicolas Sarkozy (de Nagy Bócsa) este primul Presedinte al celei de-a V-a Republici franceze care a sfidat codul nescris de deontologie prezidentiala (traditie!), respectat cu strictete inaintea lui de catre toti fostii presedinti ai Frantei :
Charles de Gaulle 1958-1969 (« fondatorul » Republicii a V-a); Georges Pompidou 1969-1974 ; Valéry Giscard d'Estaing (VGE) 1974-1981 ; François Mitterrand 1981-1995 ; Jacques Chirac 1995-2007).

In primul rand, spre deosebire de el, toti inaintasii sai erau francezi «pur sange», el fiind primul Presedinte, « amestec » (combinatie liniara sau nu !) de nationalitati, descendent al unei familii maghiare evreiesti din partea tatalui (Pal Sarközy de Nagy Bócsa nascut pe 5 mai 1928 la Budapesta, apartinand unei mici familii burgheze inobilata pe 10 septembrie 1628 de catre Imparatul Ferdinand II, Regele Boemiei si Ungariei) si a unei familii grecesti evreiesti din partea mamei (Andrée Mallah nascuta pe 12 octombrie 1925 la Paris, fiica lu Bénédict Mallah,
nascut : Aaron « Beniko » Mallah in 1890 la Salonic, chirurg la Paris si a lui Adèle Bouvier, infirmiera de confesiune catolica, nascuta la Lyon in 1891, originara dintr-o familie savoyarda).
Familia Mallah, de religie mozaica (confesiune iudaism liturgic spaniol), din secolul al XVII se stabileste in Grecia, la Salonic.
Astfel, Presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy (« Copilul minune al secolului XXI») este la a doua generatie de imigranti dupa tata si a treia dupa mama.

In al doilea rand, Presedintele Frantei este singurul dintre presedintii Republicii a V-a care nu este absolvent de una sau mai multe Scoli Superioare de Inalte Studii (« Grandes Ecoles »), ultra-elitiste, deosebit de selective, (in care sunt scolarizati cu putin peste 6% dintre studentii francezi si prin care trec, «obligatoriu », toti intelectualii de inalta clasa !), considerata ca « filiera regala » de acces, in toate domeniile de activitate, la functia de inalt functionar al statului.
Spre deosebire de : De Gauulle (EMSC-Scoala Militara Saint Cyr), Pompidou (ENS-Normale Sup’-Scoala Normala Superioara), Giscard d'Estaing (X-Polytechnique-Scoala Politehnica, ENA-Scoala Nationala de Administratie), Mitterrand (Scoala Libera de Stiinte Politice, mai tarziu, Institutul de Studii Politice-Sciences Po) si Chirac (Sciences Po, ENA), Nicolas Sarkozy, actualul Presedinte, este « doar » licentiat in drept privat a Universitatii Paris 10 (Nanterre) in 1978.
Adevarat, dupa o tentativa reusita, in 1979 este admis la Sciences Po ca Mitterrand, respectiv Chirac, insa il abandoneaza, trecand in 1980 examenul CAPA (Certificat de Aptitudini pentru Profesia de Avocat), pentru a deveni avocat !

In al treilea rand, Nicolas Sarkozy este primul Presedinte a Republicii a V-a care divorteaza in timpul mandatului sau prezidential si se recasatoreste, fiind presedintele cu cele mai multe contracte de mariaj.
Ales presedinte pe 16 mai 2007, divorteaza pe 18 octombrie de ceea de-a doua sa sotie Cécilia Ciganer-Albéniz (Cécilia Attias, nascuta Cécile María Sara Isabel Ciganer si devenita Cécilia Sarkozy), cu care s-a casatorit pe 23 octombrie 1996, dupa ce in 1989 a despartit-o pe aceasta de celebrul animator francez de televiziune Jacques Martin, cel care a lansat artisti de mare valoare ca : Laurent Gerra, Virginie Lemoine, Laurent Ruquier, Julien Courbet, Laurent Baffie, etc.
De fapt pe Cécilia Ciganer-Albéniz o cunoaste cand o casatoreste cu acesta din urma la Neully sur Seine (aria metropolitana pariziana) in 1984, pe cand era primar al acestei localitati, considerat cel mai « chic » (luxos) cartier periferic al
conglomeratului parisian.
Cu ocazia sfintelor sarbatori de sfarsit de an, la numai doua luni de la divortul de Cécilia Sarkozy, Presedintele Frantei o cunoaste « intamplator » pe Carla Bruni, cantareata si fosta manechina, la « cina cea de taina », a la Jacques Séguéla (promotor de publicitate, co-fondator in 1970 a RSCG-o retea de 200 de agentii de publicitate, incorporata din 1996 in Grupul HAVAS), un apropiat al Presedintelui, cucare se casatoreste pe 8 februarie 2008.
Merita sa semnalam aici si faptul ca toate sotiile Presedintelui Sarkozy erau de origine straina!
Marie-Dominique Culioli, fiica unui farmacist din Vico (Corsica de Sud, la cca 30 km Nord-Est de Ajaccio), prima sotie, cu care s-a casatorit pe 23 septembrie in 1982, ca de-altfel si cea de-a treia sa sotie, Carla Bruni (originara din Torino), erau de origine italiana.
Cea din urma, fata compozitorului de opera si industrias Alberto Bruni Tedeschi, respectiv, a actritei si pianistei Marisa Borin, s-a instalat in Franta la varsta de sapte ani si timp de un deceniu (intre 1987-1997) a lucrat ca manechin, ulterior (din 2000), consacrandu-se muzicii (autor-compozitor-interpret).
Ea afla pe 9 ianuarie 2008, ca un om de afaceri italian, Maurizio Remmert, nascut in 1947, stabilit in Brazilia la São Paulo din 1976 este tatal ei natural si nu Alberto Bruni Tedeschi, cel care a crescut-o.
In ceea ce o priveste pe Cécilia, nici « amestecul » ei de nationalitati nu este de neglijat.
Tatal ei André Ciganer, nascut Aron Chouganov in localitatea Bălţi (Republica Moldova) in 1898, pe de o parte descendent al unei familii de proprietari de terenuri evreiesti din Basarabia, iar pe de alta parte, din romi (tigani) moldoveni, parasindu-si tara in timpul adolescentei cu un pasaport « apatrid » (fara cetatenie), va parcurge Europa, ajungand in Spania, unde o « seduce » pe mama Céciliei, Diane Teresita Albeniz de Swert, Presedinta Fundatiei Albéniz, fiica
ambasadorului spaniol si nepoata compozitorului Isaac Albéniz.
Imprientenandu-se cu Joseph Kessel (10 februarie 1898, Clara, Entre Ríos, Argentina – 23 iulie 1979 Avernes, Val-d'Oise, regiunea pariziana), un aventurier, jurnalist si romancier francez, fiul lui Samuel Kessel, medic de origine evreu lituanian, (Rusia Imperiala), care si-a facut studiile la Montpellier (Hérault), el se
expatriaza in America de Sud, iar ulterior, in anii ’40, se instaleaza la Paris, ca blanar.

In al patrulea rand, cu toate ca toti presedintii Frantei celei de-a V-a Republici si-au atras in politica mai mult sau mai putin si unii membri ai familiilor lor (Pierre de Gaulle, fratele Generalului Charles de Gaulle, Philippe de Gaulle, nepotul, precum si stranepotii Charles de Gaulle Jr. si Pierre de Gaulle Jr., Alain Pompidou fiul adoptiv a lui Georges Pompidou, Henri si Louis Giscard d’Estaing fii lui VGE, Gilbert Mitterrand, fiul lui François Mitterrand), Jean Sarkozy, fiul Presedintelui Nicolas Sarkozy este si cel mai tanar si singurul care nu a facut
studii superioare (stralucite !) intr-o scoala elitista (Grande Ecole), in ciuda faptului ca pare a fi un om politic « consacrat », fiind membru UMP (Union pour la Majorité Présidentielle-Mouvement Populaire) si din 16 martie 2008, Consilier General al Departamentului (Judetului) Hauts de Seine pentru Cantonul Neully sur Seine Sud!
In urma unor tentative soldate cu esec privind “filiera regala” de acces in politica, in Prépa Littéraire (Hypokhâgne=anul I, Liceul Henri IV-Paris, 2004) si anul I in Prépa ENS (Normale Sup’-Cachan, filiera D1, 2005), in 2006 se inscrie la Universitatea Paris I (Panthéon-Sorbonne) in « filiera populara » de stiinte
juridice.
Debarcand la Palatul Elysée[1] in octombrie 2007, pe 10 septembrie 2008, atunci in varsta de 22 de ani, el se casatoreste la Neully sur Seine cu Jessica Sebaoun, fiica fondatorului magazinelor Darty, avandu-l nas pe Brice Hortofeux, actualul Ministru al Imigratiei, un dusman prin « vocatie » al imigratiei clandestine si un adept prin « convingere » al modelului de « imigratie aleasa » al Presedintelui !
In septembrie 2009 reuseste prin corespondenta, la a treia incercare (derogare ministeriala !) sa promoveze anul II, pentru ca momentan sa fie admis in anul L3.
Acest lucru nu a impiedicat Consiliul de Administratie sa-l numeasca pe 23 octombrie 2009, Administrator al EPAD (Institutie Publica pariziana de Amenajare al celui mai mare Cartier de Afaceri european, cu caracter industrial si comercial, « La Défense », cu o suprafata de 160 ha, creata pe 9 septembrie 1958) in locul lui Patrick Devedjian, (Consilier general al Departamentului Hauts de Seine si el, prieten intim al Presedintelui), datorita atingerii limitei de varsta (65 de ani) in
aceasta functie.
In urma fuziunii ei cu EPASA (Institutie Publica de Amenajare teritoriala Seine-Arche) pe 2 iulie 2010, printr-un decret prezidential, ia nastere EPADESA (Institutie Publica de Amenajare al cartierului Défense-Seine-Arche), Jean Sarkozy
este inlocuit (prin demisie !) de catre Jöelle Ceccaldi-Raynaud ca Presedinta a Consiliului de Administratie si Philippe Chaix, Director General.
Datorita « reusitei » candidaturii lui Jean, Nicolas Sarkozy, este considerat atat de catre presa franceza cat si de catre cea straina (The Guardian, The Times, Corriere della Sera, New York Post, The Australian, La Tribune de Genève, The Independent, Die Welt, Il Giornale, El País, The Washington Times, etc.), respectiv de catre et CCTV-1 (Televiziunea Centrala Chineza), cel mai mare promotor prezidential al nepotismului Republicii a V-a !
El insusi, a fost Presedintele EPAD intre aprilie 2005 si ianuarie 2007.

In al cincilea rand, Nicolas Sarkozy este primul presedinte al Republicii a V-a care a propus o reforma de fond a Codului de Instructie Criminala francez din 1808 mostenita de la Inchizitie si adoptata de catre Napoleon, care nu este decat o
reactualizare a Ordonantei de Procedura Criminala din 1670.
In cadrul acestei reforme el propune suspendarea Judecatorului de Instructie, un magistrat independent, insarcinat de catre Procurorul General al Republicii in instruirea dosarelor penale corectionale si criminale, precum si inlocuirea Juriului Popular in Procedura Juridica Penala Criminala (PJPCRI), cu un Complet de Judecata, ca si in Procedura Juridica Penala Corectionala (PJPCOR), format din cinci magistrati (trei in PJPCOR).
Aceasta reforma de fond el justifica prin faptul ca Judecatorul de Instructie (considerat cel mai puternic om al Republicii inca de catre Napoleon !) are puteri, practic « nelimitate » (ceea ce nu se mai justifica in mileniul III !) si instruirea dosarelor dureaza prea mult in timp (cca un an in PJPCOR si in medie trei-patru ani in PJPCRI), iar in PJPCRI, Juriul Popular (compus din trei magistrati si noua jurati alesi de pe listele electorale, arbitrar), este deseori influentat de mass-media (si sensibilizat de catre aparare !), ceea ce conduce in nenumarate cazuri la un verdicat necorespunzator, nefavorabil partii vatamate, respectiv, civile.
In repetate randuri, intr-o serie de articole, am aratat ca aceasta reforma nu este neconditionat una buna (« O reforma fara forma si fara fond », « Sacalii », «Procesul Outreau », « Revizuirea proceselor in PJP », etc.), un punct de vedere sustinut si de catre inalti magistrati, membri ai SNM (Sindicatulului National ai
Magistratilor) precum si de catre avocati penalisti reputati.

In al saselea rand, Nicolas Sarkozy, este singurul dintre cei sase Presedinti ai Frantei, (Republica a V-a) care a propus o reforma (tot de fond!) in invatamantul superior francez. Este vorba de autonomia universitara.
Scopul acestei reforme ar fi reducerea decalajului urias care exista intre cele doua mari sisteme educative in invatamantul superior francez de lunga durata : Scolile Superioare de Inalte studii (Les Grandes Ecoles), deosebit de selective, destinate unui public elitist, pe de o parte, precum si Universitatile (LMD), consacrate invatamantului de masa, pe de alta parte.
Conform legii LRU (Legea n°2007-1199 din 10 august 2007 relativ la Libertatile si Responsabilitatile Universitatilor), printre altele, pana la 1 ianuarie 2013 toate cele 83 universitati publice franceze trebuie sa devina autonome din punct de vedere bugetar.
Incepand cu 1 ianuarie 2009, 18 universitati si-au dobandit autonomia si inca 33 la 1 ianuarie 2010.
La 1 ianuarie 2011 vor deveni autonome inca 25, adica un total de 76 de universitati din 83.
Daca teoretic aceasta lege ar putea conduce la falimentarea universitatilor neperformante si intarirea celor reputate pentru a intra in competitie cu Scolile CGE (Conférence des Grandes Ecoles), practic, ea poate fi obiectul unor derapaje judiciare pentru supravietuire dand nastere coruptiei din sistem. (A se vedea si articolul autorului pe aceasta tematica : « Principiul excluziunii in educatie. Un vast trafic de diplome universitare. Filiera franco-chineza »)

In cel de-al saptelea rand, Nicolas Sarkozy este primul Presedinte al Frantei care «rupe brutal» cu trectul, cu traditionalismul francez, privind imigratia legala in Franta, propunand schimbarea sloganului « France terre d’asil » inca din Evul Mediu (pe atunci sub forma de « imunitate » politica), cu cel de «l’Imigration choisi pour la France » (Imigratie aleasa pentru Franta).
Cu alte cuvinte, in loc sa-si deschida portile larg solicitantilor de azil politic (ca in trecut), care in majoritatea cazurilor sunt solicitanti de azil economic deghizat in azil politic, Franta, ca tarile traditionale de imigratie (SUA, Canada, Australia, Noua Zeelanda) sau ca alte state europene, mai putin (Marea Britanie,
Germania, Italia, Spania, Portugalia, Danemarca, etc.), trebuie sa-si reformeze legislatia privind acordarea azilului politic prin intermediul OFPRA (Oficiul Francez pentru Refugiati si Apatrizi, creat prin legea n°52-893 din 23 iulie 1952),
in favoarea unei « imigrari alese », in favoarea celor care « au vocatia de a se integra in Franta, profesional si social», in favoarea celor de care Franta are nevoie pentru dezvoltarea sa spirituala si social-economica, in special a strainilor scolarizati in Franta in Scolile Superioare de Inalte Studii (Les Grandes Ecoles) de toate tipurile, in toate filierele.
Art.120 al Constitutiei Franceze din 1793 mentiona (privind Declaratia Drepturilor Omului din 1789): “Poporul francez acorda azilul politic strainilor persecutati in tara lor pentru cauza libertatii si il refuza tiranilor”!
Acest principiu este « reactualizat » pe 15 decembrie 1946, cand ONU creaza OIR (Organizatia Internationala a Refugiatilor), inlocuita in 1949 prin HCR (Inaltul Comisariat ai Refugiatilor).
Insa, este Conventia de la Geneva din 28 iulie 1951 (pe care Franta semneaza in 1952) care reglementeaza acordarea azilului politic (de catre OFPRA) conform principiului: « Orice persoana persecutata pentru demersurile sale in favoarea libertatii si democratiei are drept la azil politic pe teritoriul Republicii Franceze »!
In ciuda faptului ca in mai 1991, Michel Roccard, pe atunci Primul Ministru (10 mai 1988-15 mai 1991) sub mandatul al doilea a lui François Mitterrand (1988-1995), intr-o declaratie de presa afirmand ca : « Franta nu poate accepta pe solul sau toata mizeria lumii (sa acorde azil politic tuturor care traiesc in mizerie in tarile lor)», motiv pentru care a fost obligat sa demisioneze din functie, conform Presedintelui Frantei, in timpul celei de a V-a Republici, din pacate, Conventia de la Geneva (putin explicita, putand da nastere la o serie de interpretari si confuzii) a fost aplicata pe teritoriul francez cu multa toleranta si prea multa «indulgenta», inclusiv est-europenilor, ceea ce ulterior, a condus in randul populatiei azilante la aparitia unor « focare » de imigratie clandestina prin
diverse canale tentaculare controlate de catre crima organizata. (A se vedea si articolele autorului : « Modelul imigratiei selective a lui Sarko », « Lolek si Bolek », « Bru! xelles pe urmele lui Lolek si Bolek », « Oameni cu sange rece », Lupta impotriva crimei organizate care exploateaza mizeria umana », « Fara sentimente », « No mercy », « Democratia in pericol », etc.)
Din aceasta categorie face parte si populatia nomada « euro-roma », inclusiv rromii (romii romani), care au sarbatorit ziua lor nationala pentru prima oara pe 8 aprilie 2005.
Cel putin teoretic, conform Rezolutiei Parlamentului European din 28 aprilie 2005, majoritatea dintre ei (adevarat cu « indulgenta » !) au « satisfacut » si «satisfac » inca, articolelor Conventiei de la Geneva din 28 iulie 1951, cu atat mai mult cu cat CE a « impus » aceasta conventie marilor natiuni ale UE (Germania, Franta, Italia, Spania) ca un procedeu de « integrare » a romilor, in spatiului european. (A se vedea si articolele autorului « Satra », « Intoarcerea Acasa », « Nu ne vindem tara, dar ne vindem copii », etc.)

Comentariul Autorului

Cu o situatie asemanatoare cu cea din Franta (privind integrarea romilor) se confrunta si Italia, respectiv, Spania. [(A se vedea si articolele autorului : « Nume de cod Lampedusa », « Dreptul de a muri liber la Portile raiului » (Masacru la frontiera UE), « Spania in pragul disperarii », Dupa Ceuta si Melilla, Insulele
Canare »)]
In alte articole publicate anterior (« Copilul minune al Secolului XXI », «Metoda prevenirii delincventei a lui Sarko », « Recidiva criminala de natura sexuala ») am atras atentia (« detaliat » !) si asupra altor “pacate” (“mai putin semnificative”) pe care la are Presedintele Sarkozy !
Desi unele dintre ele par de « neiertat » (in functie de culoarea politica si convingerile criticului), majoritatea constituie un progres considerabil si fac un pas « inainte » pe plan social-politic si economic, cel putin teoretic !
Depinde de interpretarea lor, precum si de contextul si referentialul social-istoric in care ne plasam.
In incheiere, daca primele trei dintre cele sapte « pacate capitale» ale celui de-al saselea Presedinte al Republicii a V-a, Nicolas Sarkozy (remunerat cu 84.789€ brut/an, mult mai putin decat Primul Ministru : 248.318€ brut/an, decat un Ministru : 165.545€ brut/an si decat un Secretar de Stat : 157.266€ brut/an)
convins de faptul ca « adevarata condamnare a omului este neputinta sa », in fond timid si pudic dupa parerea lui Hugues Gall, fost Director al Operei din Paris, despre care mama lui, Andrée Sarkozy, spune ca in tinerete era « foarte coleric», impresionat de epoca renasterii, un fan al PSG (Paris Saint Germain), sportiv (jogging, velo, respectiv tenis de camp), mare consumator de cicolata si colectionar de timbre, fost vanzator de inghetata si de flori in studentie, la sfarsitul anilor ’70, avand ca adept pe De Gaulle, un mare admirator a lui Georges Mandel, emotionat de filmul « The last show » de Robert Altman, preferand cartile «Voyage au b!out de la nuit » de Louis Ferdinand Céline, « Belle du seigneur » de Albert Cohen, « Les Bienveillantes » de Jonathan Littell si melodia « On ira tous au
paradis » de Michel Polnareff, aflat la comanda mai multor ministere importante inaintea alegerii sale in functia suprema al Statului (Ministrul Bugetului intre 30 martie 1993-11 mai 1995 ; Ministrul Comunicarii intre 19 iulie 1994-11 mai 1995 ;
Ministru de Interne intre 7 mai 2002-30 martie 2004 si 2 iunie 2005-26 martie 2007; Ministru al Econmiei si Finantelor intre 31 martie-29 noiembrie 2004) sunt de «forma » (de imagine), ultimele patru sunt de « fond » (de reforma « dura ») si ele incearca sa puna in evidenta «ruptura » definitiva cu trecutul traditional gaulle-ist (considerat « uzat » usor moral !) si sa compenseze intr-un fel sau altul pe primele trei, fara a face « apel » (cel putin pentru moment !) la Republica a VI-a !

__________________________________
[1] Palatul Elysée in cifre : 11.000 de m2, cu 300 de incaperi (birouri, saloane, etc.) cu 6.500 de obiecte de vesela, 6.000 de pahare si carafe din cristal ; o gradina de 2 hectare ; 957 angajati, din care 378 militari, 102 persoane afectate trierii scrisorilor adresate Presedintelui, ; 90 de fete de masa brodate ; 350 de cearceafuri ; 340 de ceasuri cu pendule ; 1 birou Louis XIV, opera lui Charles Cressent, cel mai pretios obiect, utilizat de catre toti Presedintii celei de-a V-a Republici franceze, mai putin de catre VGE (Valéry Giscard d’Estaing).
Anual, angajatii Palatului Elysée consuma peste 2000 de butelii de vin « très grands crus » (deosebit de scumpe).
Cei cinci Presedinti ai republicii a V-a (inaintea lui Sarkozy) au organizat la Palatul Elysée : De Gaulle, 47 de dineuri ; Georges Pompidou, 22 ; VGE, 48 ; François Mitterrand, 37 si Jacques Chirac, 55.

Thomas CSINTA, Jurnalist de Investigatii, Atasat de Presa, Paris; Politia Capitalei (Bucuresti); Organizatia pentru Apararea Drepturilor Omului (Natiunile Unite)

Carla Bruni, plătită cu 150 de euro pentru rolul din filmul lui Woody Allen