Basarab[v=]

Document din 1634, semnat de Matei Basarab, descoperit în Alba
Un document cu o importantă valoare istorică, vechi de aproape 400 de ani şi purtând semnătura voievodului Matei Basarab, a fost descoperit de arhivarii din Alba.

Documentul este scris în slavă şi a fost donat instituţiei în anul 1975, de către Episcopia Romano-Catolică de Alba Iulia.

Directorul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Alba, Dana Zecheru, a declarat că, probabil, documentul a rămas necercetat întrucât nu a existat un specialist care să îl traducă, iar acesta nu avea ataşat, în arhivă, decât un rezumat al traducerii în limba maghiară.

Udriste Nasturel, intre Orient si Occident
Domnia lui Matei Basarab (foto 2) s-a caracterizat prin inceputurile afirmarii umanismului romanesc, intr-un climat spiritual favorabil proliferarii tipariturilor cu continut laic si religios, precum si dezvoltarii invatamantului. Insa aceasta perioada a fost in special prielnica afirmarii si biruintei limbii romane in orizontul complex al vietii culturale de la noi, fenomen asociat si cu resurectia culturii si limbii slavone - acest mod de manifestare reflectand si o intarire a atitudinii si pozitiei oficiale a bisericii ortodoxe in eforturile sale de a zadarnici patrunderea si izbanda ideilor Reformei. Prima jumatate a secolului al XVII-lea cunoaste o atmosfera de reinviere, trezire si desteptare ce caracterizeaza o epoca culturala asemanatoare atat Tarii Romanesti cat si Moldovei, unde se ctitoresc institutii de invatamant dupa exemplul unor tari occidentale cu traditie in acest domeniu cat si in altele, in acest sens evidentiindu-se predarea limbilor clasice, asa dupa cum s-a procedat la Targoviste, unde functiona o scoala de greaca si latina, limbi care se predau si la Colegiul din Iasi. La Targoviste isi desfasura activitatea o unitate de invatamant in limba slavona. Intr-o asemenea atmosfera de progres cultural isi afirma pregnant personalitatea distincta in epoca boierul carturar Udriste Nasturel, originar din Fieresti, astazi comuna Heresti, o localitate rurala din judetul Giurgiu, situata la 30 de kilometri de Bucuresti. Udriste Nasturel provenea dintr-o veche familie de boieri, originara din Tara Romaneasca si atestata documentar la sfirsitul secolului al XVI-lea. Radu Nasturel, tatal lui Udriste, detinea in anul 1624 rangul de biv-mare logofat. Din casatoria sa cu Despina, tot de neam boieresc, s-au nascut patru copii, dintre care Udriste si Elina se vor remarca prin cultura lor, prin contributii remarcabile la propasirea vietii laice si religioase a timpului. Elina va deveni sotia domnitorului Matei Basarab si se va distinge printre altele si datorita cunoasterii limbii latine, situatie rarissima pentru o femeie, intr-o vreme cand putini barbati stapaneau slovele scrise si vorbite de Virgiliu si Ovidiu.

Nu se stie inca exact data nasterii lui Udriste Nasturel, dar cu aproximatie se poate lua in calcul mijlocul ultimului deceniu al secolului al XVII-lea. Primele invataturi care vor sta la temelia formarii viitorului mare carturar le primeste in casa parinteasca si ele ii sunt predate de profesori din Ucraina si de calugari de la manastiri din Tara Romaneasca, dar si de un misionar calugar catolic din Targoviste. O marturie care ii apartine lui Udriste referitoare la acest moment al instruirii sale in tainele limbii latine o intalnim intr-o Predoslovie inchinata Mitropolitului Varlaam al Moldovei. "Cand atinsei etatea adolescentei, am simtit in acelasi timp, in sufletu-mi o puternica si calduroasa pasiune pentru limba romana sau latina, in mod evident ruda cu a noastra, pana intr-atat incat nopti si zile neintrerupte ma inflacaram pentru limba latina si pentru instruire." Incepe o fructuoasa cariera publica in componenta Divanului domnesc al Tarii Romanesti, acolo unde, in postura sa de diac sau gramatic redacteaza numeroase acte de vanzare, jalbe etc. Din primavara lui 1625 si pana in vara lui 1626, informatiile despre Udriste Nasturel sunt lacunare si incerte, dar nu este exclus ca el sa fie prezent in Moldova, acolo cunoscandu-i probabil pe Varlaam, egumen de Secu, ulterior mitropolit, pe Nestor si pe Grigore Ureche, pe Ion Costin, parintele lui Miron Costin. Din 1629 activitatea sa dregatoreasca cunoaste un curs ascendent, iar functia pe care o detine era de mare importanta pentru domnia Tarii Romanesti, deoarece boierul din Fieresti semna cu titlul "Uriil Nasturel tainic", ceea ce se traduce prin consilier intim al domnului, un om de mare incredere, iar sub raport ierarhic insemna "Vtori logofat", adica cel de al doilea logofat, functie avuta nu numai in anii domniei lui Matei Basarab (1632-1654), dar si in timpul domniei lui Constantin serban (1654-1658) si poate si a lui Mihnea al III-lea Radu (1658-1659). Domeniile in care Udriste Nasturel a desfasurat o remarcabila si sustinuta activitate scriitoriceasca sunt multiple si variate, de la creatii originale – in proza si in versuri – pana la traduceri si tiparituri, pe acestea din urma incredintandu-le unor tipografi din Tara Romaneasca. Incepand din anul 1640 carturarul muntean participa la insemnate acte de cultura si se distinge prin consecventa contributie la progresul intelectual al societatii. Tipareste in acest an la Govora Pravila mica si scrie la inceputul cartii 12 versuri dedicate stemei Tarii Romanesti si stravechii familii domnitoare a Basarabilor, stihurile de inceput elogiindu-i pe inaintasi: "Fata aceasta drept stema pasare corb poarta/ Pe deasupra al carui zbor, coroana acum atarna/ El arata pe al unei case prealuminate si prea antice/ Pe al casei neamului Basarab prea vitezul/ (...)

In 1642 a publicat Evanghelia invatatoare, tradusa din slavona, iar in anul urmator scrie o Predoslovie la Antologhionul slavonesc tiparit la Campulung Muscel, lucrare in care autorul evidentiaza importanta tiparului ca mijloc esential de raspandire a cartilor si de vehiculare a lucrarilor laice si religioase. Scria cu acest prilej carturarul muntean ca "(...) numai prin tipografie se poate realiza o indreptare a sufletelor crestinesti". Lucrarea amintita reprezenta o necesitate a momentului, justificarea aparitiei ei insemna un mijloc eficient de consolidare a pozitiilor teologice ale Orientului ortodox impotriva curentelor religioase straine, motivandu-se ca "din pricina putinatatii si a lipsei astor fel de carti, multi, ba chiar toti, atat din tara cat si din alt tari rugandu-ne foarte, de aceea m-am silit, ca mai intai sa o pun in lucrul tipografiei aceasta carte". Interventia lui Udriste Nasturel in planul ripostei ortodoxismului impotriva incercarilor Reformei de a castiga adepti in favoarea calvinismului in randurile romanilor din Transilvania, dar si ale celor din Tara Romaneasca si Moldova era perfect legitima si, nu intamplator, in 1645, la Suceava, mitropolitul Moldovei, Varlaam, a covocat un sobor preotesc alcatuit din clerici ortodocsi menit a pregati o replica de combatere a Catehismului calvinesc editat in Transilvania. Lucrarea tiparita probabil la Manastirea Dealu avea titlul: "Cartea care se cheama raspunsul impotriva catehismului calvinesc"si a constituit prima scriere romaneasca de polemica teologica. Demna de semnalat pentru viziunea oamenilor acelor timpuri cu privire la locul romanilor in spatiul lor istoric si geografic este si judecata emisa de mitropolitul Varlaam in prefata acestei carti, potrivit careia transilvanenii, muntenii si moldovenii fac parte din acelasi neam si de aici si unitatea lor este o realitate istorica. Cu un an inainte de soborul de la Suceava, cu prilejul unei vizite intreprinse in Tara Romaneasca, Varlaam a ajuns si la mosia de la Fieresti a lui Udriste si a remarcat in biblioteca acestuia extrem de bogata in carti de valoare un exemplar din Catehismul amintit, tiparit la Alba Iulia in 1642, prilej de a consemna despre personalitatea cumnatului lui Matei Basarab: " (...) tamplandu-se est timp a fi in partile Tarii Romanesti cu treburi domnesti si a(le) norodului in Targoviste cu cei mai de frunte si mai de-a firea vorbind, mai vartos cu oarecare boiariu cinstit si slovesnic si a toata destoinicia intelegerea harnic (...) dumnealui Udriste Nasturel care ca un iubitoriu de invatatura si socotitor credintei cele drepte, in mijlocul altor carti noao, ce mi-au aratat adusu-mi-au si o cartulie mica in limba noastra romaneasca tiparita". Se poate deduce ca Udriste Nasturel a contribuit la redactarea raspunsurilor la Catehismul calvinesc, deoarece era in posesia acestuia si datorita legaturilor sale apropiate cu mitropolitul Varlaam. Carturarul muntean a fost si traducatorul competent al romanului popular de larga raspandire in epoca: "Vietile sfintilor Varlaam si Ioasaf", talmacit din slavona in limba romana. Germanul Karl Krumbracher, o autoritate in domeniul bizantinologiei aprecia ca Varlaam si Ioasaf reprezinta " (...) cel mai renumit si mai bun roman spiritual al Evului Mediu". Valoarea literara a acestei carti decurge din talentul literar al traducatorului, care nu a recurs la o reproducere identica a textului, ci a utilizat o exprimare adecvata, robusta si nuantata a graiului popular, reusind sa demonstreze ca stapanea intr-o masura insemnata mijloacele de exprimare in limba romana. Datorita acestei traduceri romanul a avut o larga raspandire in aria de cultura sud-est europeana.

In 1649 tipareste la Targoviste Tripodul penticostar slavon si asigura traducerea in romaneste a Predosloviei acestei carti bisericesti. Demn de retinut este faptul ca Predoslovia Triodului Penticostar se identifica cu textul unui mic tratat despre harnicie, considerat de specialisti cea dintai opera umanista din literatura romana. Opusculul amintit se caracterizeaza printr-o conceptie si structura umanista, iar sursele de informare ale lectorului apartin unor autori antici de notorietate, greci si latini: Aristofan, Simonide din Keos, Homer, Aristotel, Strabon, Theognis din Megara, Suetoniu, Platon sau Plutarh – care fie ca sunt citati direct ori in mod aluziv. Despre acest text atat de relevant pentru conceptia umanista a autorului sau, reputatul om de cultura Virgil Candea scria ca este "prima scriere a literaturii medievale romanesti in care ni se releva mijloacele de expresie ale umanismului".
O remarcabila stradanie de competent traducator a depus Udriste Nasturel in transpunerea din latina in slavona a cartii "De imitatione Christi", scrisa de calugarul olandez Thomas Hoemerken, nascut in localitatea Kempis.

Lucrarea are un cuprins din patru tratate cu continut religios si s-a bucurat de o larga raspandire si o imensa popularitate in lumea occidentala, venind in concurenta chiar cu Biblia. Cartea a fost tradusa de Udriste Nasturel incepand din anul 1634 si a iesit de sub teascurile tipografiei de la Manastirea Dealu in 1647, in plina campanie de restaurare culturala specifica epocii domniei lui Matei Basarab. Vestita lucrare de dogma religioasa a calugarului olandez l-a determinat pe Udriste Nasturel sa o traduca in slavona deoarece carturarul muntean era receptiv la valorile culturale produse in tari ale Occidentului european si constientiza locul si rolul important ocupat de catolicism in lumea crestina a epocii. Asadar, un autentic si vajnic aparator al ortodoxismului nu se putea sa nu recunoasca valoarea lui "De imitatione Christi" (Despre imitarea lui Iisus Christos), considerand-o "prea vrednica a se numi cu toata dreptatea si cu adevarat aur". Intr-o viata ai carei ani se pot numara la circa 60, Udriste Nasturel se stinge probabil la putin timp dupa 1659, in casa lui de pe mosia de la Fieresti, azi Heresti. Cunoscuta si sub denumirea Casa de piatra, constructia se distinge prin structura sa solida alcatuita din blocuri masive de piatra fatuita, spatiile dintre blocuri fiind executate din zidarie. Casa de piatra este un valoros monument de arhitectura laica post-renascentista, cu parter si un singur etaj. Se remarca prin eleganta clasica a zidurilor sale, a caror lustruire degaja atmosfera de calm si monumentalitate. Unul din calatorii celebri ai timpului, Paul de Alep, fiu dar si secretar al patriarhului Macarie al Antiohiei, prezent la curtea domneasca a lui Matei Basarab, a lasat o sugestiva descriere a Casei de piatra, cu prilejul unei calatorii in Tara Romaneasca: "Am ajuns inaintea pranzului in satul denumit Firisti (Heresti – n.n.) unde sunt conacurile si palatele fratelui doamnei voievodului Matei (adica ale lui Udriste Nasturel – n.n.). S-au inceput si s-au construit aceste palate pentru ca pe drept sa se spuna ca nu exista altele asemanatoare lor in lumea din tarile francilor " (nume generic dat odinioara la noi occidentalilor de origine latina – n.n.).

Viata si opera lui Udriste Nasturel au stat in atentia preocuparilor stiintifice ale unui mare numar de insemnati oameni de cultura: istorici, literati, filosofi, genealogisti. Nicolae Iorga, bunaoara, elogia "activitatea literara a unui boier muntean (...) fratele Doamnei lui Matei, Uriill sau Udriste Nasturel, care a tradus pe Varlaam si Ioasaf, a adunat carti si a scris prefate slavone". Filologul Ioan Bianu saluta "atingerea lui Udriste Nasturel de invatamantul clasic latin" si aprecia consecventa carturarului muntean in "lupta contra puternicei actiuni calviniste unguresti pentru calvinizarea romanilor, dusa de Gheorghe Rakoczi I in 1640-1650". Cunoscutul istoric al Bucurestilor, Ionescu-Gion il considera pe Udriste Nasturel cel mai bun prozator roman din secolul al XVII-lea. Omul de cultura inzestrat cu o fina perceptie a fenomenului cultural romanesc din secolul al XVII-lea si nu numai – regretatul Virgil Candea – aprecia conceptia culturala a lui Udriste Nasturel care a constat in promovarea unui umanism romanesc in limba slavona. In acest sens, carturarul, pentru a-si atinge scopul, "(...) lucreaza luminat de o noua conceptie despre cultura si cu superioare mijloace literare". Un exeget al activitatii si operei lui Udriste Nasturel, l-am numit pe profesorul universitar Dan Horia Mazilu, actualul director al Bibliotecii Academiei Romane, i-a consacrat carturarului o teza de doctorat sustinuta in aprilie 1972 la Universitatea din Bucuresti. O concluzie a profesorului Mazilu are valoare generalizatoare si se recomanda prin cateva date esentiale despre acest insemnat reprezentant al culturii si literelor romanesti: "Udriste Nasturel a fost carturarul erudit, omul de biblioteca, tipologic european, dar si de actiune concreta, care a facut din raspandirea cartii si a culturii un scop suprem, un program de lucru respectat cu strictete". Udriste Nasturel se inscrie temeinic, prin activitate si opera, in galeria marilor noastre personalitati, care fac cinste culturii nationale si celei europene.

Basarab I, întemeietorul Tării Românesti
Se împlinesc 655 de ani de cînd marele cîrmuitor Basarab I închidea ochii în resedinta sa din Cîmpulung Muscel, oras ce va păstra multă vreme stema Tării Românesti si în care relatia traditie-istorie este concretizată în monumentul ridicat lui Negru Vodă-descălecătorul, precum si în cei 85 de ani de la descoperirea grafitului celei mai vechi ctitorii voievodale din Curtea de Arges. De obicei, în istoria seacă, stoarsă de măduva si sensul vietii, se scrie asa: Basarab I a domnit între anii 1310 si 1352, a dat bătălia de la Posada în 1330, a întemeiat statul feudal independent Tara Românească si a construit Biserica domnească din Curtea de Arges. Dar Basarab I, fiul lui Tihomir, a izbutit să unească voievodatele lui Litovoi si Seneslau cu cnezatele lui Ioan si Farcas sub o singură oblăduire – cîrmuirea lui – pornind de la o mare nevoie si dorintă ce clocotea în români: apărarea împotriva puhoiului de năvălitori. Doar astfel a curmat Basarab I haosul politic de la sud de Carpati si din mai multe voievodate si cnezate destrămate, pe un teritoriu locuit de acelasi popor, a sudat o singură tară, tare, unită, din Carpati la Dunăre si din Severin la tărmul Mării Negre. Este un mare merit al învătatului arhitect Virgil Drăghiceanu, care a avut norocul să descopere, în anul 1922, grafitul – documentul istoric valoros – cu ocazia restaurării capelei Curtii Domnesti de la Arges; această sursă revelatoare de istorie este inscriptia zgîriată, probabil de un mester instruit, cu un corp ascutit (poate ciob de cărămidă sau de piatră) pe mortarul de pe zidul nordic din interiorul naosului constructiei, înaintea tencuirii sau zugrăvirii, precizînd laconic: „6860 (adică 1352) la Câmpulung a murit marele Basarab Voievod“. Descoperirea acestei date a adus lumină, clarificări si confirmări pentru istorici ca Dimitrie Onciul, Ioan Bogdan, Vasile Pârvan, Nicolae Iorga si scoala acestora, cu privire la cronologia si succesiunea lui Nicolae Alexandru Voievod, fiul fondatorului dinastiei Basarabilor, despre care Cronica munteană si hrisoavele interne furnizau informatii ipotetice. Din grafit mai întelegem si faptul că epitetul, supranumele de Mare, îi era atribuit de popor. Si cum să nu fie asa, dacă de la începutul domniei îl lumina un gînd înalt, măret, împărtăsit de popor: tara să devină mai puternică si mai unită, poporul să trăiască în tihnă si belsug. Pentru asta a stiut să folosească si cuvîntul, si spada. Sub conducerea lui, cel putin 4 orase cresteau repede, se împodobeau cu ziduri puternice si cu clădiri de mare artă. Negustorii începură să umble între Sibiu, Craiova si Turnu Severin, între Brasov, Cîmpulung si Giurgiu ducînd în chervanele lor mărfuri pentru schimb. Si dacă a avut temeiul economic al puterii, Basarab si-a putut întocmi si oaste puternică. A înfrînt pe tătari, întorcîndu-i spre deserturile de unde veniseră si a dobîndit pacea hotarelor dinspre răsărit. Cu toate că era conducător de tară nouă, a izbutit să încheie legături bune cu multi principi europeni. Papa însusi îi scrie, poftindu-l să aibă grijă de credinciosii lui si să-i fie prieten. Dar Basarab I a avut, mai ales, de înfruntat trufia lui Carol Robert Angevinul, regele Ungariei, care urmărea să cucerească si tara de la miazăzi de Carpati si să aibă Dunărea hotar. „Cronicon Pictum Vindobonense“, inestimabilul manuscris cu miniaturi din 1358, povesteste că, văzîndu-si tara amenintată, Basarab a încercat, întîi cu vorbă bună, să curme neîntelegerile si să domolească lăcomia de putere a prădalnicului rigă ungur, oferindu-i, odată cu ramura de măslin, si suma de 7.000 de mărci argint (echivalînd cu 74 kg aur fin) sau 1.157,904 kg argint pur; în plus, admitîndu-l si pe fiul ungurului coregent. Dar trufasul Carol Robert i-a batjocorit solul, lăudîndu-se că-l „va scoate de barbă din ascunzisurile sale pe voievodul de la Arges...“. Ce a urmat se stie: în marea lui năzuintă de a păstra cu sfintenie ceea ce cu multă trudă întocmise, Basarab a devenit, de „mare nevoie“, primul nostru „strateg al pustiului“ în calea musafirului nepoftit, a fost primul care a pus rîul si ramul, muntele si codrul, omul si focul însusi în slujba libertătii patriei. Asa că, înghesuită de foame si de sete, amenintată de primejdii, pîndită de spaimele mortii, oastea poleită în zale a cavalerilor unguri a fugit, sfărîmată, spre miazănoapte, abia iesind din cursa în care intrase la Posada. Cronica spune că însusi Carol Robert, regele, ar fi căzut prizonier dacă nu-si schimba straiul cu al unui cavaler, care într-acest chip s-a jertfit pentru suveranul său, românii luîndu-l drept ceea ce... nu era. Regele ungur a fugit las, si-a părăsit oamenii în focul luptei, privind cu jale îndărăt la oastea nimicită si la locul unde si-a pierdut si sigiliul, si sfetnicii, si stema dinastiei de Anjou, si floarea cavalerilor. Basarab I unificatorul, autocrat prestigios al vremii sale vijelioase, de interferente ideologice si – nu în ultimul rînd – religioase, a creat bazele unei noi politici trainice, militare si diplomatice, mai ales după biruinta de la 9-12 noiembrie 1330, care a dus la consolidarea materială si spirituală a Tării. El a fost întemeietorul Tării Românesti, un vrednic organizator, un cîrmuitor dibaci si un comandant viteaz, un „descălecător de tară“ si un „dătător de legi si datini“, pe care poporul nu-l va uita niciodată. Grafitul din 1352 ne îndeamnă mereu la cugetare – cîte întrebări si-au găsit răspunsul si cîte altele îsi mai asteaptă solutia prin descifrarea tainelor încrustate pe vechile pietre tombale din asezămîntul domnesc argesean, si nu numai, care trebuie să stea mereu în atentia investigatiei stiintifice si să nu facem niciodată afirmatii fără acoperire în documente. Vrem pace pe pămînt si aici, în vatra strămosilor nostri geto-daci. Dar nu trădare, nu compromis pe seama integritătii teritoriale, prin cedarea lasă de provincii dintotdeauna românesti la vecini unguri, ucrainieni s.a., numai pentru a îndeplini slugarnic ordinele marilor puteri ipocrite.
Intrarea României în Uniunea Europeană nu înseamnă ca actualii si viitorii guvernanti să lase de izbeliste integritatea si suveranitatea tării.
ROMARE