KGB/FSB/NKVD

Kremlinul recunoaşte vina mafiei kaghebisto-juridice
Un raport publicat de Consiliul Prezidenţial pentru Drepturile Omului acuză responsabili din Ministerul de Interne, Serviciul Federal de Securitate (FSB, fost KGB) şi Procuratură de torturarea şi asasinarea în închisoare a avocatului Serghei Magniţki.


Un grup de senatori americani a introdus, luna trecută, în Congres Sergey Magnitsky Rule of Law Accountability Act, o lege care interzicerea accesul pe teritoriul Statelor Unite şi blocarea conturilor în băncile americane a 60 de oficiali ruşi de rang înalt implicaţi în asasinarea avocatului Serghei Magniţki şi în muşamalizarea cazului.

Magniţki, 37 de ani, a lucrat pentru compania de investiţii britanică Hermitage Capital, cea mai mare din Rusia la un moment dat, în domeniul taxelor şi impozitelor. În 2008 a denunţat o reţea formată din înalţi oficiali din Ministerul de Interne şi Procuratură care s-au folosit de firmele companiei pentru a obţine în mod fraudulos 230 de milioane de dolari în returnări de taxe din partea statului. La scurtă vreme, a fost acuzat el însuşi de fraudă fiscală în valoare de 17,5 milioane de dolari şi arestat. „Ancheta‘‘ a fost condusă de aceiaşi oameni care fuseseră acuzaţi de Magniţki de fraudă şi care l-au ţinut în arest preventiv vreme de aproape un an.

Cu câteva zile înainte de împlinirea unui an în detenţie, părinţii tânărului avocat au fost înştiinţaţi că fiul a murit în urma unui atac de cord, deşi intrase sănătos în închisoare. Mai multe investigaţii independente desfăşurate de organizaţii pentru apărarea drepturilor omului cu sprijinul unor ziare de prestigiu occidentale precum New York Times, au scos la lumină detaliile înfricoşătoare ale morţii sale. După aproape un an de închisoare, în care a fost bătut şi supus torturii, Magniţki s-a îmbolnăvit grav dar i s-a refuzat în mod repetat tratamentul. Când starea lui s-a agravat, a fost transferat la o închisoare cu mijloace încă şi mai precare de tratament.

Mai mult, medicul închisorii i-a refuzat internarea mai multe ore, a refuzat să îi administreze medicamentele pe care i le adusese mama sa şi le-a distribuit altor deţinuţi. În schimb a ordonat ca Magniţki să fie legat cu cătuşe de pat sub motiv că ar fi „psihotic‘‘ şi a trimis o echipă de infirmieri să îl liniştescă. Când echipajul ambulanţei – care aştepta în curtea închisorii – a fost solicitat să intervină, Magniţki era mort de un sfert de oră. Raportul medicului legist consemnează „falange zdrobite‘‘ şi „numeroase echimoze‘‘ pe corp.

Ancheta temutei „comisii de investigaţie‘‘ – organ de anchetă paralel cu procuratura, înfiinţat de Putin în 2007 şi condus de un coleg de-ai săi de facultate – nu a descoperit nicio neregulă în comportamentul poliţiei şi al procurorilor astfel că exact la un an de la moartea lui Magniţki poliţia a organizat o conferinţă de presă în care a anunţat noi acuzaţii împotriva avocatului.

Marţi, Medvedev a recunoscut că moartea lui Magniţki a fost o crimă, dar nu a numit niciun vinovat. Raportul Consiliului Prezidenţial a nominalizat printre vinovaţi pe principalul anchetator al cazului, un judecător şi pe medicul închisorii. Ieri, un membru al Consiliului (organism civil format din activişti pentru drepturile omului) a declarat că în asasinat sunt implicate Ministerul de Interne, Procuratura Generală, FSB, Ministerul Taxelor şi Colectării şi Ministerul de Finanţe. Atât Ministerul de Interne, cât şi Procuratura Generală au negat toate acuzaţiile. Ministerul de Interne este condus din 2003 de unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Putin, generalul KGB, Rashid Nurgaliev. Comisia de Investigaţii a semnalat că nu va deschide o anchetă.

În schimb, cu o săptămână înainte de apariţia raportului, toate cele patru partide din Duma rusă au declarat că susţin o lege prin care Rusia va alcătui propria listă neagră de occidentali indezirabili. Printre ei şi procurorii americani care instrumentează cazul traficantului de arme Viktor Bout. Potrivit liderului Opoziţiei Boris Nemţov, legea ar fi opera lui Vladislav Surkov, prim-adjunctul secretarului-general al Kremlinului.

Sovieticii şi «spionajul activ» din România
La Moscova, într-o Sedinta secreta a Biroului Politic al C.C. al P.C. din Rusia din 12 mai 1922 (la sedinta au participat: din partea G.P.U. - Unsliht, Menjinski, Iagoda, Arturov, din partea Frontului de Vest - Apeter, Muklevici; din partea Ucrainei - Frunze si Kork; frontul de Sud-Est -Trusin; Directia Centrala de recunoastere - Zeibot si din partea Aviatiei - Onufriev (Nacionalinyj vopros na Balkanah čerez prizmu Mirovoj revoliucii, Čast´ I, URSS, Moscva, 2000, doc. 2, p. 18.), s-a discutat problema pazei frontierilor si a organizarii "spionajului activ" la frontierele Rusiei sovietice. Printre multiplele hotarâri adoptate exista una de mare inters: cea despre necesitatea intensificarii si organizarii "spionajului activ" pe teritoriul României. Prin "spionaj activ" se întelegea crearea de catre serviciile speciale, în tarile vecine cu Rusia - Polonia si România -, precum si în alte tari, a unor organizatii paramilitare pentru realizarea diversiunilor si a altor actiuni de subminare a statului.

Agentii sovietici trebuiau sa se ocupe de organizarea si înzestrarea tehnica si financiara, de legaturile cu centrele din Rusia sau cele de peste hotare. Aceste grupari au existat pâna la 25 februarie 1925, când conducerea Biroului Politic al C.C. al P.C. din Uniunea Sovietica a luat decizia de a lichida aceasta forma de spionaj, din cauza schimbarilor care au avut loc la nivel international: "Nici într-o tara nu trebuie sa existe grupari de ale noastre, care pot realiza actiuni militare si care au fost asigurate de noi cu tot materialul necesar: mijloace financiare, arme, indicatii si instructiuni".

Agentii Moscovei "inunda România"
Guvernul sovietic, care nu a recunoscut legitimitatea unirii Basarabiei la România, considera frontiera de pe Nistru drept linie de demarcatie provizorie. Agentii sovietici, infiltrati fraudulos în tara, aveau misiunea de a actiona în rândul populatiei locale, prin organizarea agitatiei în favoarea Rusiei, a unor diversiuni, incursiuni, rebeliuni. Sovietele practicau asa-zisa diplomatie revolutionara, care însemna folosirea spionajului în locul informarii; actiunile subversive în locul negocierilor; propaganda în locul comunicarii. Cele trei functii pot fi urmarite foarte bine în istoria diplomatiei sovietice. Politologul Martin Weight consemna faptul ca în Uniunea Sovietica diplomatia a avut o manifestare specifica.
La rândul sau, politologul Raymond Aron consemna faptul ca statul care practica actiunile subversive, dispunea de agenti si organizatii, capabile sa declanseze rebeliuni si revolte, sa transforme revoltele în revolutii, sa utilizeze pentru realizarea scopului propus orice mijloc de propaganda.
În anul 1937, Decanul Facultatii de Drept a Universitatii din Bucuresti, Nicolae Basilescu, avea sa remarce ca dupa revolutia rusa, care a rasturnat tronul tarilor si a întronat ordinea comunista în Rusia, s-a organizat o "adevarata cruciada", declansata de catre organele de ordine împotriva agentilor Moscovei ce au inundat România dupa anul 1918. Într-un document din Fondul Inspectoratului General al Jandarmeriei este consemnat un plan al atentatelor împotriva conducatorilor tarii, comunicat de Legatia de la Berlin. Eugen Cristescu, în calitate de sef al Serviciului de Siguranta, a elaborat în anul 1926 un amplu raport, la ordinul directorului general al Sigurantei, ce se intitula Miscarea revolutionara comunista din România în cursul anilor 1918-1926 si legaturile ei cu Internationala a III-a.
În opinia lui Cristian Troncota, acest raport: "este, de fapt, prima lucrare de sinteza consacrata istoriei comunismului în România". El releva prezentarea facuta de Eugen Cristescu: "În ordine cronologica am expus apoi toate descoperirile facute în cursul acestor opt ani în rândurile organizatiilor de conspiratie, spionaj si teroare, evidentiind actiunea nefasta a Internationalei a III-a pe teritoriul românesc. Am dat o dezvoltare mai mare miscarii comuniste si descoperirilor facute în Basarabia, întrucât organizatiile din aceasta provincie au un caracter revolutionar si un colorit sovietic mai pronuntat. Am aratat, cu date precise si cifre statistice, toate sfortarile facute de Sovietici pentru revolutionarea acestei regiuni si tendinta ca de aici sa arunce flacara revolutiei asupra întregii tari".
Raportul contine informatii despre stadiul miscarii comuniste pâna în 1926, în atentia autorului aflându-se unele schimbari ce au intervenit în tactica adoptata de agentii comunisti, precum si în rândul organizatiilor ilegale. Totodata, Eugen Cristescu arata ca "Sovietele dupa opt ani de sacrificii de revolutionare a Tarii Românesti, au obtinut doar rezultate negative".
Un rol important în cotracararea actiunilor agentilor bolsevici au avut-o "factorii aflati în serviciul ordinii si sigurantei statului". Eugen Cristescu, vorbind despre rolul României în Europa, arata ca ea formeaza "linia de demarcatie între cele doua lumi, cu doua conceptii sociale deosebite" de aceea era o necesitate rezolvarea chestiunii "apararii si întaririi ei în fata tendintelor de penetratie a ideii de sovietizare catre statele din Occident".
Basarabia - un obiectiv permanent
În anul 1924, dupa Conferinta de la Viena, propaganda comunista a continuat sa desfasoare o activitate intensa împotriva României. Într-un raport al Diviziei a 12-a, din 15 martie 1924, se vorbea despre pregatirile de pe teritoriul sovietic. El cuprinde textele unor radiograme interceptate de postul T.F.F., de la posturile sovietice, în care se vorbea despre: "o miscare care ar avea drept scop alipirea Basarabiei la Rusia sovietica, drept republica moldoveneasca". Autorii raportului considerau ca aceasta miscare: "este facuta cu scopul de a ne crea o atmosfera defavorabila cu prilejul conferintei de la Viena.
Motivele invocate sunt pretinse prigoniri ale clasei muncitoresti din România si mai ales din Basarabia".
Despre aceste pregatiri precum si despre alte planuri privind Basarabia, informau ministrii de la Legatiile din Viena si Londra. Mircea Djuvara, de la Londra, comunica Ministerului Afacerilor Straine unele informatii primite de la Foreign Office, referitoare la unele pregatiri împotriva României facute de Comitetul Central al Partidului Comunist rus care, "lucrând în legatura cu un comitet secret instalat la Odessa încearca a provoca o rascoala în Basarabia cu scopul de a da delegatiunii sovietice la conferinta de la Viena, putinta de a semnala dorinta populatiunii de a se uni cu Rusia".
În textul telegramei erau cuprinse nume ale persoanelor ce au fost "însarcinate cu organizarea acestei rascoale, care au locuit înainte în Basarabia si cunosteau bine locurile: Bachman, Zalkind, Khumuri, Solomon, Lebedev, Savin, Grunstein, Serebrier, Savenko, Poniatovski, Peligov, Bantke, Lomov, Borisov, Lovkov, Delov, Frolova (femeie) etc". Unele nume din acest sir sunt cunoscute, altele probabil erau nume false, sub care au actionat în Basarabia diferiti agenti, cert este ca printre ele nu întâlnim nici un nume românesc. "Intentiunea lor este - citim în aceasta telegrama - de a lucra mai întâi prin taranimea basarabeana, formând detasamente de partizani si ei urmeaza sa calatoreasca via Odessa.
Pe la jumatatea lui martie câtiva au plecat deja încolo". Acest document demonstreaza faptul ca serviciile de informatii straine erau la curent cu pregatirile care se faceau în directia României pe teritoriul sovietic si detineau informatii pretioase. Totodata demonstreaza implicarea directa a serviciilor secrete sovietice în pregatirea actiunilor din Sudul Basarabiei. Despre unele iminente tulburari în Basarabia transmitea si ministrul român de la Viena, Carol Mitilineu. Era vorba de unele informatii lansate de Misiunea sovietica în sensul ca, acele tulburari vor necesita, contra vointei sovietelor, interventia Armatei Rosii. Propaganda comunista dusa de Komintern în afara Uniunii Sovietice avea drept scop crearea unei atmosfere favorabile unui eventual atac al Armatei Rosii, în cazul unei rascoale a populatiei din Basarabia.
Unele documente consemneaza situatia alarmanta din Basarabia, care se datora atât propagandei subversive comuniste, cât si unor functionari care s-au dovedit a fi elemente corupte. Deputatul Adamovici, în sedinta din 21 mai 1924, a adresat o interpelare presedintelui Camerii Deputatilor, în care mentiona: "spun un adevar spre a se lua masuri si a fi mai atenti, mai ales astazi, si mai ales asupra sufletului Basarabiei. Neaducând dar acuzatiuni guvernului, toate acestea nu ma împiedica a face o constatare ca, de la 1918-1924, scoala româneasca din Basarabia, pe lânga elementele cele mai demne si la înaltime din toate provinciile, are prea multe însa elemente si nevrednice si cât se poate de periculoase, care trebuie scoase din Basarabia, indiferent daca sunt basarabeni sau din alte parti". Acesta, insista asupra unor momente care tin de "sufletul" acestei provincii, care într-un fel, s-a dovedit a fi parasita de acei care aveau datoria de a fi alaturi de ea, de a o sprijini, ajuta, apara si a fost lasata în voia "acelora care o insulta, o batjocoresc mai tare, umilind-o în demnitatea ei si introducând în sufletul ei sincer, blând, rabdator si tacut pâna la misticism, amaraciunea adânca si descurajare".
Ambasada româna de la Londra era informata de Foreign Office
Iminentele tulburari în ajunul si în timpul Conferintei de la Viena n-au avut loc, dar aceasta nu însemna abandonarea planurilor initiale. De la Legatia din Londra, la 16 iunie 1924, se comunica: "se pare ca bolsevicii tind prin toate mijloacele sa creeze o atmosfera prielnica unei rascoale în Basarabia". Totodata, se mai informa despre trimiterea în aceasta zona a lui Raskolnikov, fost atasat rus la Kabul, faimos agitator bolsevic. Foreign Office-ul stia cu certitudine ca Raskolnikov a parasit Kabulul La rândul sau, atasatul militar polon de la Londra transmitea ca acesta a ajuns deja în Basarabia, unde actiona sub nume fals. Nu detinem alte documente care sa confirme aceste informatii, dar, tinând cont de nivelul conspirativ al agentilor bolsevici, nu excludem acest lucru. În textul telegramei se mai spunea: "bolsevicii ar fi convinsi ca prima noastra linie de aparare ar fi Ciuleni- Ismail".
Ministrul român, Djuvara, era însa foarte nedumerit de schimbarile ce au intervenit în rândul serviciilor engleze: pâna nu de mult nu se vorbise nimic sau se nega si nu se admitea mentionarea unor planuri de actiuni a propagandei bolsevice în Balcani, dar în ultimul timp Foreign Office-ul informa regulat despre aceste pregatiri. Era intrigat de aceste schimbari si atasatul militar polon, ce stia ca Statul Major polon nu detine astfel de informatii. Este greu de spus prin ce se explica aceasta schimbare de atitudine, probabil modul cum evoluau relatiile internationale si relatiile oficiale anglo-sovietice (La 2 februarie 1924 printr-o nota care a fost înmânata lui Cicerin, guvernul laburist, condus de James MacDonald, a recunoscut guvernul sovietic. În nota exista o clauza, în care se stipula recunoasterea de jure de catre guvernul britanic a autoritatii guvernului sovietic pe teritoriul fostului Imperiu rus. (DVP SSSR, Tom 7, p. 53-54) Aceasta clauza corespunde întocmai intereselor guvernului sovietic. Admiterea de catre Anglia a acestei clauze a fost perceputa de catre guvernul sovietic drept o recunoastere indirecta a drepturilor Uniunii Sovietice asupra teritoriului Basarabiei, deoarece unirea cu România nu a fost recunoscuta de Moscova. Dar în Anglia existau voci care s-au pronuntat împotriva recunoasterii Uniunii Sovietice. Curzon a declarat ca aceasta este "cea mai mare gresala din lume". De asemenea, s-au opus liderii conservatori Winston Churchill si Joseph Chamberlain, liberalul Lloyd George s.a (Istoria vnesnei politiki SSSR, Tom. 1, 1917-1945, Nauka, Moscva, 1986, p. 181-191).
În România, organele speciale urmareau cu atentie deosebita activitatea centrelor din stânga Nistrului. La începutul anului 1924 a fost întocmit un studiu amanuntit de catre Statul major al Diviziei a 8-a, intitulat Organizarea si activitatea comitetelor revolutionare basarabene pe teritoriul Ucrainei în vederea unei operatiuni sau a unei eventuale ocupari a Basarabiei, care la timpul respectiv avea un caracter confidential. Documentul a fost semnalat de istoricul Nicolae Raus si arhivistul Gheorghe Neacsu, care l-au publicat în câteva numere ale ziarului Azi, în septembrie 1992. Referindu-se la acest document, ce prezinta interes deosebit si care releva pregatirile ce se efectuau de organele speciale din stânga Nistrului, ei vorbesc despre "o ciudatenie inexplicabila" a acestui "comportament din partea unui regim care abia se încropise si care se resimtea atât de mult de pe urma convulsiilor si a oscilatiilor interne". Ei explica aceasta ciudatenie prin persistenta unor similitudini dintre politica promovata de Imperiul rus si cea promovata de Statul sovietic.
Serviciile secrete bolsevice regizau revolte în Basarabia ...
Pentru realizarea politicii expansioniste, guvernul sovietic a utilizat cu succes serviciile secrete, special create, care au existat de-a lungul anilor sub diverse denumiri al carora nume provoaca si astazi sentimente de frica si ura: C.K., G.P.U, O.G.P.U., N.K.V.D, K.G.B. G.R.U. Politica promovata de statul sovietic cu ajutorul agentilor acestor servicii era una secreta, acoperita de mister, nefiind cunoscuti autorii unor crime, acte teroriste, altor actiuni subversive îndreptate împotriva puterii legale din tara vizata. Agentii comunisti, instruiti în centrele din Ucraina, deveneau automat agenti ai G.P.U.-ului. Paralel, în Ucraina, conform informatiilor continute în documentul mentionat exista o întreaga retea ce functiona dupa un anumit plan, destinatia fiind o eventuala ocupare a Basarabiei de catre Armata Rosie, întreg aparatul administrativ fiind deja pregatit pentru a fi introdus în teritoriile anexate.
si trimiteau spioni chinezi ...
Organele de politie si Siguranta erau la curent cu pregatirile ce se faceau în stânga Nistrului, ei urmarind cu atentie orice suspect sosit de acolo. Drept dovada a vigilentei organelor de Siguranta din Chisinau pot servi si informatiile de mai jos. În anul 1924, în legatura cu evenimentele din China, autoritatile de la Chisinau au atras atentia Bucurestilor, sa fie luate masurile necesare pentru a fi urmariti cetatenii chinezi ce se aflau în România, cunoscuti drept "spioni" de temut. În textul telegramei se mentiona: "se stie ca întotdeauna cei mai de temut spioni sunt chinezii.
Prin firea lor tacuta daca sunt prinsi, nu poti afla nimic. În schimb prin finul lor spirit de observatie, prin munca lor excelenta sunt cei mai buni pioneri ai spionajului. Din cercetarile noastre, chinezii sositi în tara ar face parte din acele legiuni care s-au înrolat în armata bolsevica si sunt devotati absolut cauzei comuniste, pretându-se la orice sacrificii".
Fiind semnalati de Chisinau, Directia Politiei si Sigurantei Generale a indicat tuturor inspectoratelor sa transmita la Bucuresti informatii despre cetatenii chinezi ce se aflau, în acel moment, în tara si despre îndeletnicirile lor. Toate aceste masuri de precautie luate de catre organele care se ocupau cu mentinerea ordinii si sigurantei statului erau întemeiate. Numarul crescând al incidentelor de-a lungul frontierii de pe Nistru, descoperirea celor care se ocupau de spionaj militar, economic pot servi drept dovada în favoarea acestor masuri.
În toamna anului 1924, în presa din România au fost publicate câteva articole relevante despre planurile Internationalei Comuniste. Într-un articol din ziarul Dimineata, intitulat Actiunea bolsevica în Balcani, se vorbea despre o asa-zisa "ancheta" a Antantei Internationale efectuata asupra actiunilor Internationalei a III-a. Rezultatele acestei anchete au demonstrat o activitate intensa desfasurata de aceasta organizatie în tarile din Balcani, din care rezulta ca "Internationala a III-a a ajuns la concluzia ca statele balcanice constituiau cel mai bun punct de plecare pentru o revolutie bolsevica în Europa centrala; ea se serveste în fiecare tara de elemente revolutionare, pentru a atâta un stat contra altuia si profita de conflictul provocat". Se mai arata rolul centrelor de la Viena, unde existau mai multe organizatii de propaganda revolutionara: Comitetul Balcanic, Comitetele Centrale (sau filialele lor) ale partidului comunist jugoslav, bulgar si român; anumite ramuri ale secretariatului de propaganda pentru Europa, unele grupari ale revolutionarilor macedoneni.
Aceste organizatii desfasurau la Viena o larga activitate, tot acolo aparea un organ central al Internationalei Comuniste, alte diverse organe de presa, se edita o bogata literatura propagandistica destinata Tarilor Baltice, Ungariei, chiar Germaniei si Angliei. În articolul mentionat se mai releva faptul ca în ultimele luni la Viena, a avut loc o Conferinta speciala a Internationalei Comuniste, la care au participat agentii comunisti, destinati pentru activitate în tarile din Europa Centrala si Orient, sub presedintia lui Egorov, sef în Armata Rosie, care a venit special la Viena pentru elaborarea unui plan de actiune militara pentru tarile balcanice si Ungaria. Antanta Internationala atentiona ca aceasta organizatie era "o grava amenintare pentru pacea mondiala", iar situatia din tarile balcanice trebuia sa devina o preocupare grava pentru Europa. Acestia militau pentru prevenirea unei lupte interne si externe, pregatita de Internationala a III-a si trebuia sa fie închis comitetul de la Viena.
Documentele amintite denota seriozitatea planurilor serviciilor speciale sovietice, erau strâns legate de propaganda comunista promovata de catre Internationala Comunista. Evolutia evenimentelor în toamna anului 1924 au demonstrat modul cum au colaborat serviciile secrete si Kominternul în directia României.

Mărturiile şocante ale şefului spionilor sovietici
Cartea de faţă, Misiuni Speciale. Memoriile unui martor nedorit: un şef sovietic de spioni, de Pavel şi Anatoli Sudoplatov, a produs consternare la apariţia ei la editura Little, Brown and Co. din New York. Puţine cărţi publicate în America au provocat dezbateri atât de aprinse între istorici ca această autobiografie a generalului-locotenent Pavel Anatolievici Sudoplatov.
Printre dezvăluirile cărţii se numără: modul în care savanţii atomişti Oppenheimer, Fermi, Szilard, Fuchs şi Pontecorvo au furnizat sau au permis transferul de informaţii ştiinţifice esenţiale către URSS; cum a organizat Sudoplatov asasinarea lui Lev Troţki la ordinul direct al lui Stalin; rolul real jucat de soţii Alfred şi Ethel Rosenberg în spionajul atomic al URSS; de ce a inventat Stalin complotul medicilor şi conspiraţia sionistă din URSS, care i-a distrus pe evreii sovietici; cum a creat Stalin criza Berlinului pentru a preveni folosirea de către SUA a bombei atomice împotriva iminentei victorii comuniste în China; cum au organizat Hruşciov şi colegii lui arestarea şi împuşcarea lui Beria pentru a şterge propria lor complicitate la crimele lui Stalin.
Cine este Pavel Sudoplatov?


„SPECIAL TASKS. The Memoirs of an unwanted witness: a Soviet Spymaster” (MISIUNI SPECIALE. Memoriile unui martor nedorit: un şef sovietic de spioni), de Pavel Sudoplatov, Anatoli Sudoplatov, publicată de editura Little, Brown and Co. din New York, 509 pagini
Cititorul se va întreba cine este acest autor şi cum a avut el acces la secrete atât de mari, multe dintre ele rămase neelucidate până acum? Pavel Sudoplatov a fost director-adjunct al spionajului extern sovietic între anii 1939-1942. La 15 iulie 1941, el a fost numit director general al Administraţiei Misiunilor Speciale din Ministerul Afacerilor Interne (NKVD) al URSS. Apoi a devenit directorul general al Direcţiei a IV-a din NKVD, însărcinată cu războiul de partizani contra Germaniei naziste, care invadase URSS la 22 iunie 1941.
În perioada 1944-1946, Sudoplatov a fost şeful Biroului de Informaţii al Comitetului Special al URSS pentrul Proiectul Atomic, care a reprezentat principala sursă de informaţii pentru dezvoltarea tehnico-ştiinţifică a armelor atomice sovietice. Sfera de activitate în care era angajat Sudoplatov a fost realmente extraordinară: răpire şi asasinare; sabotaj şi război de partizani în timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial; înfiinţarea de reţele ilegale de spioni sovietici în SUA şi Europa Occidentală. Însă domeniul crucial de activitate în care a fost angrenat Sudoplatov a fost spionajul atomic pe teritoriile SUA, Angliei şi Canadei.
Pavel Sudoplatov a fost arestat după căderea de la putere a lui Lavrenti Beria. În pofida torturii şi a izolării complete în închisoare, acesta a refuzat să se „confeseze”, insistând că acuzaţiile aduse contra lui sunt deformări ale activităţilor sale pentru care el a fost decorat şi promovat până la gradul de general-locotenent. A fost eliberat din închisoare după 15 ani de temniţă grea, dar abia în anul 1992 va reşi să-şi obţină reabilitarea. A rămas un adept al comunismului, el atribuind căderea URSS-ului faptului că oameni inferiori lui Stalin au ajuns la conducerea statului sovietic (pag. XIII). În acest sens el scrie că: „cei care pretind a scrie istoria noastră nu pot reabilita imperiul ţarist şi pe Lenin cu scopul de a-l prezenta pe Stalin drept un criminal, este prea facil, având în vedere intelectul şi viziunea lui. Cârmuitorii victorioşi ai Rusiei au avut întotdeauna trăsături combinate de criminali şi de oameni de stat. În această privinţă se trece cu vederea că Stalin şi Beria, care au jucat roluri tragice şi criminale în istoria noastră, au jucat în acelaşi timp un rol constructiv, transformând Uniunea Sovietică într-o superputere nucleară. Or, tocmai această realizare este cea care a determinat evoluţia ulterioară a evenimentelor din lume” (pag. 5). Acest concept a fost cel mai bine prezentat lumii de către Winston Churchill prin aceste cuvinte: „Când Stalin a venit la putere, Rusia ara pământul cu plugul de lemn. Când Stalin a murit, ţara sa era cea mai mare superputere militară a lumii, întrecută doar de Statele Unite ale Americii”.
Sudoplatov a refuzat să-i ajute pe istoricii ruşi să se descurce în labirintul arhivelor secrete din Moscova, pe considerentul că Stalin nu poate fi judecat obiectiv prin prisma standardelor de azi şi că el trebuie evaluat în contextul timpurilor în care a condus ţara. De acelaşi refuz ferm s-a izbit şi Jerrold Schecter, şeful biroului din Moscova al revistei americane „Time”, când l-a vizitat pe Sudoplatov la spitalul unde se trata de insuficienţă cardiacă, la vârsta de 85 de ani. Acesta ar fi dus cu el în mormânt tot ce a dezvăluit în această carte dacă Jerrold Schecter nu s-ar fi dus la fiul lui Pavel Sudoplatov, academicianul rus Anatoli Sudoplatov, căruia i-a cerut ajutorul direct şi personal în a-l convinge pe tatăl său să spună ce ştie înainte de moartea sa iminentă.


Robert Oppenheimer a fost directorul proiectului Manhattan, proiect care a dezvoltat prima bombă atomică
Cum au furat sovieticii secretul primei bombe atomice
Editorii americani ai acestei cărţi semnalează de la primele pagini ale introducerii că aspectul inedit, adus la cunoştinţa publicului de acest autor militar, este modul concret în care au procedat sovieticii pentru a fura secretele atomice descoperite de savanţii de la Los Alamos, pentru construirea primei bombe atomice. Este clar acum că, fără participarea voluntară la trădare a savanţilor participanţi la Proiectul Manhattan, sovieticii n-ar fi putut copia aşa repede bomba atomică americană. Prima bombă atomică detonată de sovietici în anul 1949 a fost o copie fidelă a bombei americane. Le-au trebuit savanţilor sovietici zece ani pentru detonarea cu succes a celei de-a doua bombe atomice, care a fost în totalitate un produs sovietic.
Prima bombă atomică a fost rezultatul unui efort colectiv intens, coerent şi insistent, care a costat 2 miliarde de dolari şi la care au participat zeci de mii de ingineri, tehnicieni, fizicieni şi alţi specialişti americani. Munca lor a ajuns de-a gata în mâinile spionilor sovietici, care au dus-o la Moscova cu riscul vieţii lor (soţii Alfred şi Ethel Rosenberg au fost curierii sovietici care au sfârşit pe scaunul electric când s-a aflat ce transportau în valizele lor). Mai mult de 90% dintre agenţii recrutaţi de sovietici în străinătate erau de origine evreiască, a căror ură contra lui Hitler i-a făcut să-şi rişte viaţa şi avutul pentru a ajuta URSS-ul în lupta contra Germaniei (pag. 4).
Cum a fost posibil ca savanţii atomişti să transfere sovieticilor descoperirile lor ştiinţifice? Sudoplatov povesteşte că s-a acţionat pe trei idei principale: 1) teama viscerală a savanţilor că Hitler ar putea fi primul care să obţină bomba atomică; 2) egalitatea statutului de puteri nucleare dintre SUA şi URSS va contribui la pacea mondială, altfel s-ar fi anihilat reciproc; 3) exploatarea aroganţei depistate de sovietici la discuţiile secrete cu savanţii atomişti, care se considerau o specie nouă de oameni de stat, al căror mandat depăşea graniţele ţărilor din care proveneau ei (pag. XIV). Deci n-a fost vorba de bani sau alte valori pentru obţinerea colaborării savanţilor atomişti de la Los Alamos. A fost o colaborare voluntară şi gratuită, deşi Stalin era pregătit să plătească eventual sumele necesare pentru transferul tehnologiei nucleare. Chiar dacă directorul Proiectului Manhattan, prof. dr. Robert Oppenheimer, era decedat din anul 1967, familia acestuia l-a acţionat în justiţie pe Sudoplatov la apariţia acestei cărţi, pentru a salva reputaţia savantului. Şi n-a fost singurul scandal provocat de această carte. Statul ucrainian s-a sesizat din oficiu şi l-a dat în judecată pe Sudoplatov pentru asasinarea lui Evghen Konovaletz, eroul naţional al Ucrainei, despre care nu se ştia cine l-a ucis în exil. Sudoplatov descrie în detaliu cum l-a ucis pe Konovaletz, la Amsterdam, din ordinul direct şi personal al lui Stalin, pentru că era liderul ucrainienilor din exil cu acces direct la Hitler şi Hermann Göring.
Misiune în Mexic: uciderea lui Troţki


Ramon Mercader, cel care, trimis de Stalin, l-a omorât pe Troţki în Mexic, unde acesta din urmă se afla în exil

Un capitol întreg al cărţii este consacrat de Sudoplatov modului cum a organizat şi instruit echipa trimisă în Mexic cu misiunea uciderii celui mai mare duşman al lui Stalin şi unul dintre fondatorii statului sovietic: Leon Davidovici Bronstein, intrat în istorie sub numele conspirativ de Troţki. Se cunoaşte faptul că şi Lenin se temea de Troţki, care-l întrecea ca orator şi ca organizator de geniu al Armatei Roşii. Întrebat de un jurnalist cum explică el succesul constant al cuvântărilor sale în faţa unor săli pline cu oameni atât de diferiţi ca pregătire, Troţki a dat următorul răspuns: „Eu când mă urc la tribună îmi imaginez că sunt în faţa unei săli pline cu idioţi şi că trebuie să vorbesc în aşa fel încât să fiu înţeles de ultimul idiot din ultimul rând al sălii respective”. Cel care l-a ucis pe Troţki, la 20 august 1940, a fost agentul lui Sudoplatov, un comunist catalan cu numele de Ramon Mercader, care n-a reuşit să fugă din locuinţa lui Troţki după ce l-a rănit mortal. A fost prins, judecat şi condamnat de mexicani, care l-au închis timp de 20 de ani. A fost bătut în fiecare zi în închisoare până au reuşit să scoată de la el informaţia capitală: cine a fost ordonatorul crimei comise de el. A petrecut ultimii ani de viaţă la Moscova cu o pensie de general KGB şi a decedat în 1978 la 65 de ani.
Eduard Beneş şi Imre Nagy, agenţi ai Moscovei
Sudoplatov mai dezvăluie că printre agenţii lui plătiţi s-a numărat şi preşedintele Cehoslovaciei, Eduard Beneş, recrutat de NKVD în anul 1938, şi care a facilitat cedarea către URSS a unei părţi din teritoriul ţării sale (pag. 104). Când Cehoslovacia a fost cotropită de nazişti, Beneş a fost scos din ţară de oamenii NKVD-ului, pe căi cunoscute numai de ei. Nimeni n-a ştiut cum a ajuns el la Londra. Sudoplatov scrie că, la plecare, lui Beneş i s-a înmânat suma de 10.000 de dolari, o avere pentru acele vremuri şi i s-a cerut o chitanţă. Cu acei bani Beneş a trăit confortabil la Londra pe toată durata războiului. În anul 1945 s-a dus la Moscova împreună cu Jan Masaryk cu convingerea că va fi repus în funcţia de preşedinte, numai că Stalin îl pregătea pe comunistul ceh Klement Gottwald pentru funcţia supremă a Cehoslovaciei.
După încheierea războiului, Sudoplatov este trimis de Molotov la Praga cu misiunea de a-l determina pe Eduard Beneş să se retragă în linişte din viaţa politică a Cehoslovaciei. În acest scop, Sudoplatov a luat cu el, la Praga, pe Piotr Zubov, ofiţerul NKVD care-l recrutase pe Beneş, şi, mai ales, n-a uitat să ia chitanţa contra căreia îi înmînase acestuia cei 10.000 de dolari. Pentru cazul că Beneş ar putea opune rezistenţă cererii lui Molotov, autorul cărţii scrie că a luat cu el 400 de militari îmbrăcaţi în civil, care ar fi intevenit dacă ar fi fost nevoie. Totul s-a desfăşurat în secret şi fără incidente, Eduard Beneş anunţând public că se pensionează pe motive de sănătate. A murit în anul 1948 (pag. 233-235).
Un alt lider european care este demascat de Sudoplatov ca fiind agent plătit al NKVD este Imre Nagy al Ungariei, despre care scrie următoarele: „Beria avea de asemenea planuri de schimbări în conducerea Ungariei. El a avansat propunerea ca Imre Nagy să fie candidat la postul de prim-ministru. Încă din anii 1930, Nagy a fost un agent NKVD cu normă întreagă, cu numele de cod Volodea, ale cărui servicii erau considerate de mare valoare. Ideea lui Beria era de a avea prin Nagy pe omul său într-o poziţie cheie în conducerea Ungariei. Nagy va executa supus instrucţiunile Moscovei” (pag. 367).
Tito către Stalin: „eu voi trimite la Moscova un singur om şi nu va mai fi nevoie de altul”


Caricatură înfăţişându-l Tito, vândut americanilor. Preşedintele Iugoslaviei era cunoscut pentru părerile contrare lui Stalin
Pagini întregi sunt dedicate descrierii planurilor lui Stalin de asasinare a mareşalul Iosip Broz Tito, preşedintele Iugoslaviei. După trei încercări nereuşite, efectuate de alte cercuri din anturajul lui Stalin, acesta decide să apeleze la Sudoplatov pentru uciderea lui Tito. Îl cheamă la Kremlin şi-i arată o scrisoare olografă şi nesemnată, care cuprindea o propunere de atentat la viaţa lui Tito. După citirea scrisorii, Sudoplatov a demonstrat punct cu punct toate detaliile care probau că autorul scrisorii este fără experienţă în domeniu. Stalin a fost impresionat de sistemul puternic de apărare construit în jurul liderului iugoslav, informaţii pe care Sudoplatov le avea de la un agent al său aflat în garda personală a lui Tito. Chestiunea ridicată de Sudoplatov era că în condiţii de pace se pune problema morală a trimiterii unui agent sovietic la moarte sigură, întrucât el nu avea nicio şansă de a scăpa neprins. În plus, se cunoştea că Tito nu va intra în panică având experienţă personală de luptă în război (pag. 339). Două zile mai târziu, planurile contra lui Tito au fost abandonate de îmbolnăvirea lui Stalin şi decesul său la 5 martie 1953. În biroul lui Stalin de la vila Kunţevo s-a găsit, printre alte documente personale, următoarea scrisoare de la Tito: „Aţi trimis aici trei oameni ca să mă ucidă şi toţi trei au fost capturaţi. Dacă nu încetaţi, eu voi trimite la Moscova un singur om şi nu va mai fi nevoie de altul”. Şochează limbajul specific corespondenţei dintre doi gangsteri.
Finlanda a facilitat Pactul Molotov-Ribbentrop
La 8 aprilie 1938 – povesteşte Sudoplatov – Boris Rîbkin, şeful rezidenţei NKVD din Finlanda, este convocat la Kremlin, unde Stalin şi alţi membri ai Biroului Politic îi încredinţează oficial misiunea de a oferi verbal guvernului finlandez un pact secret, fără participarea ambasadorului sovietic la Helsinki. În schimbul semnării de către Finlanda cu URSS a unui Pact de Asistenţă Mutuală Militară şi Economică în caz de atac din partea unei terţe puteri, sovieticii ofereau finlandezilor siguranţa eternă contra unui război din partea puterilor europene şi privilegii economice reciproce pe o bază permanentă. În această ofertă s-a inclus împărţirea sferelor de influenţă militară şi economică din zona ţărilor baltice care se aflau între Finlanda şi URSS. Guvernul Finlandei a respins oferta, preferând o colaborare cu Germania.
Mareşalul Carl Gustav Mannerheim, preşedintele Consiliului de Apărare al Finlandei, l-a informat pe Hitler despre pactul propus de Stalin, fără să evalueze consecinţele indiscreţiei sale. Hitler a tras concluzia că Stalin este apt pentru o asemenea abordare cu Germania, din moment ce un pact similar fusese oferit Finlandei. Aşa a ajuns Ribbentrop la Moscova, unde a semnat cu Molotov pactul care le poartă numele. Deşi refuzată de Mannerheim, oferta sovietică a produs o sciziune profundă în conducerea Finlandei, fapt care va fi speculat de sovietici la încheierea unei păci separate cu Finlanda în anul 1944. Ca urmare a înfrângerii în război, Finlanda a pierdut 22.000 de mile pătrate din teritoriu în favoarea URSS-ului, iar frontiera de stat dintre cele două ţări a fost mutată cu mult mai spre nord de oraşul Leningrad (azi Sankt-Petersburg) decât prevedea pactul propus de Stalin în anul 1938.


Semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în 1939. Molotov, ministul de externe rus, se află pe scaun, în spatele său este Ribbentrop (în centrul imaginii, cu cravată), ministrul de externe al Germaniei naziste; Stalin se află în stânga lui
Sudoplatov aduce şi detalii inedite privind negocierile secrete purtate de Stalin cu Hitler în lunile premergătoare invaziei URSS de către Germania. Astfel, la 10 ianuarie 1941, Molotov semnează cu ambasadorul german la Moscova, Friederich Werner von der Schulenburg, un protocol secret prin care Germania cedează URSS-ului, în schimbul a 7,5 milioane dolari-aur, teritorii ale Lituaniei care aparţineau Germaniei, precum şi dezvoltarea cooperării economice pe toată durata anului 1941. Alt detaliu inedit oferit de Sudoplatov este acela că în consultările secrete dintre Hitler, Ribbentrop şi Molotov privind o alianţă strategică între Germania, Japonia şi URSS, au fost manifestări care l-au condus pe Stalin la iluzia că va putea cădea la o învoială cu Hitler. Din rapoartele spionilor sovietici la Londra (Philby şi Cairncross), Stalin ştia că Hitler căuta insistent o formulă paşnică de soluţionare a litigiilor Germaniei cu Imperiul Britanic înaintea atacării URSS-ului pentru evitarea unui război pe două fronturi. Asta l-a făcut pe Stalin să calculeze greşit că mai are cel puţin un an până la agresiunea nazistă contra URSS. În sprijinul acestei teorii, că Stalin se baza pe contactele sale personale cu Hitler în a-l convinge să nu atace URSS, Sudoplatov aduce şi următorul detaliu semnificativ: în luna mai 1941, Stalin se autonumeşte prim-ministru al guvernului URSS, iar în declaraţia agenţiei TASS privind această schimbare în conducerea guvernului sovietic se comunică publicului larg că Stalin este gata de negocieri internaţionale şi că el va conduce personal tratativele cu Germania. Toate aceste detalii aruncă o lumină nouă asupra circumstanţelor care l-au făcut pe Stalin să ignore toate avertismentele privind iminenta invazie a URSS-ului de către Germania nazistă.
Otrăvurile fără urmă, o specialitate sovietică
Sudoplatov scrie că absolut toţi cârmuitorii sovietici de la Lenin la Gorbaciov au manifestat un mare interes pentru otrăvuri şi administrarea lor secretă oamenilor deveniţi indezirabili. În acest subiect autorul se pronunţă cu competenţă şi autoritate ca specialist militar însărcinat pe linie de serviciu să folosească otrăvuri puternice ca instrumente de asasinare rapidă, secretă şi eficientă a celor condamnaţi politic să dispară.
La ordinul direct al lui Lenin, în secretariatul lui de la Kremlin s-a înfiinţat un laborator în subordinea primului-ministru, numit „Speţialnîi Kabinet”, care avea ca obiect de activitate cercetarea, proiectarea şi fabricarea de otrăvuri puternice. De la acest laborator a cerut Lenin să i se aducă otravă la vila sa de la Nijni-Novgorod (azi oraşul Gorki), unde zăcea paralizat şi informat de medici că sifilisul de care suferea duce în final la demenţă. Stalin a supus spre examinare această cerere Biroului Politic, care a refuzat s-o aprobe. În 1937, acest laborator a fost transferat la NKVD, în subordinea directă a ministrului securităţii statului. Între anii 1960-1970, acest laborator special de otrăvuri purta numele strict-secret de „Laboratorul Toxicologic nr. 12”, aflat în structurile KGB.
Notorietatea acestui laborator continua să fascineze preşedinţii URSS-ului, Gorbaciov fiind interesat despre acesta când aflase că Brejnev afirmase public că Hruşciov era mai uşor de îndepărtat de la putere prin Laboratorul 12 decât printr-o Plenară a C.C. al PCUS.
Otrăvurile acestea nu lăsau urme, iar la autopsie se constatau indiciile unui infarct miocardic sau o comoţie cerebrală. Aşa a fost ucis diplomatul suedez Raoul Wallenberg, la ordinul lui Molotov, care se temea că va povesti în Suedia despre procedeele prin care NKVD a încercat să-l recruteze ca agent de influenţă. La fel a fost ucis jurnalistul bulgar Markov, care, fiind angajat al televiziunii britanice, îl critica constant pe preşedintele Bulgariei, Teodor Jivkov. Otrava a fost administrată prin vârful unei umbrele cu care Markov a fost împuns „din greşeală” pe un pod din Londra. La autopsie n-au apărut urme toxicologice. Cazul a ajuns celebru graţie generalului KGB Oleg Kalugin, care a emigrat în SUA şi a povestit acolo că el a furnizat otrava colegilor săi din Bulgaria.
Potrivit lui Sudoplatov, pe lista celor otrăviţi de autor sunt agenţi-dubli şi opozanţi politici de-ai lui Stalin, Molotov şi Hruşciov. Cadavrele lor au fost incinerate şi îngropate la o groapă comună. „Autorităţile au admis şovăielnic că figuri proeminente ca Iakir, Tuhacevski, Uborevici, Meyerhold şi alţii au fost trimişi pe lumea cealaltă în această manieră. Întrucât până în anul 1965 «Donskoi» era singurul crematoriu din Moscova, este probabil că cenuşa lui Wallenberg, Iejov şi Beria este îngropată în aceeaşi groapă comună” (pag. 271).
Reciclarea spionilor la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial
La invazia URSS-ului de către germani era o lipsă mare de specialişti în domeniul spionajului. Sudoplatov cere – şi Beria aprobă – scoaterea din închisori a 140 de foşti ofiţeri NKVD arestaţi în anii 1930. „Dosarele arătau că ei au fost arestaţi la iniţiativa şi din ordinul direct al lui Stalin şi Molotov. Din nefericire, Shpigelglas, Karin şi Maly, preotul maghiar, fuseseră deja împuşcaţi” (pag. 127). Preotul Maly a fost omul care i-a recrutat şi dirijat la Londra pe spionii britanici MacLean şi Philby din reţeaua Universităţii Cambridge. MacLean a lovit sever interesele economice ale României pe vremea când ea era pe lista ţărilor beneficiare ale Planului Marshall. Ca şef al cancelariei ambasadei britanice la Washington, MacLean avea acces la corespondenţa secretă a ambasadei cu şefii de la Londra. Astfel, dintr-o telegramă cifrată primită de la ministrul britanic Bevin, MacLean află că URSS nu va mai primi din Germania reparaţiile de război convenite la Ialta ca să fie plătite de nemţi timp de 5 ani, deoarece refacerea economiei URSS şi a Europei de Est se va face prin Planul Marshall.
Fiind în solda NKVD, MacLean trimite lui Stalin o copie a telegramei de la Bevin. Sudoplatov descrie consecinţele dramatice ale acestei telegrame: „Asta era total inacceptabil deoarece va împiedeca consolidarea controlului nostru în Europa răsăriteană. Însemna că partidele comuniste deja instalate în România, Bulgaria, Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria vor fi deposedate de pârghiile economice ale puterii. Şase luni după ce Planul Marshall a fost refuzat de Uniunea Sovietică, regimul pluripartidelor din Europa de Est lua sfârşit. La instrucţiunile lui Stalin, Vîşinski a trimis un mesaj cifrat lui Molotov, aflat la Paris, care cuprindea în sumar raportul lui MacLean. Pe baza informaţiei lui MacLean, Stalin l-a instructat pe Molotov să obstrucţioneze implementarea Planului Marshall în Europa răsăriteană. Vîşinski personal a condus tratativele cu Regele Mihai al României pentru abdicarea lui, garantându-i o parte din pensia sa” (pag. 232). Aşa a pierdut România miliardele de dolari nerambursabili ale Planului Marshall.
„Sora” NKVD-ului era serviciul de spionaj al Armatei Roşii, cunoscut după iniţialele sale în rusă: GRU. Sudoplatov scrie că şi GRU se ocupa de asasinate, cu precădere ale dezertorilor şi ale agenţilor dubli, inclusiv în perioada postbelică, atunci când însărcinat cu aceste misini de suprimare era generalul-maior Markelov (pag. 425). Ilustrativ pentru orizontul global al lui Stalin este următorul dialog citat de Sudoplatov: „Mi s-a redat de către Vetrov, aghiotantul lui Molotov, ulterior ambasador în Danemarca, ce a spus Stalin lui Molotov: «Hai să ne dăm acordul pentru înfiinţarea Statului Israel. Asta va fi o durere în cur pentru statele arabe şi le va face să întoarcă spatele către britanici. Pe termen lung asta va submina total influenţa britanică în Egipt, Siria, Turcia, Irak.»” (pag. 296). Au trecut 63 de ani de atunci şi influenţa britanică în ţările menţionate mai sus a rămas o amintire.
Gorbaciov, un lider urât de ruşi
Sudoplatov oferă detalii negative pentru reputaţia lui Gorbaciov ca şef de stat. De exemplu, Gorbaciov a refuzat să le spună polonezilor ceva despre actele privind genocidul comis de sovietici la Katyn, unde au fost ucişi 21.857 de ofiţeri polonezi, la care trebuie adăugat numărul civililor polonezi împuşcaţi acolo, preoţi, magistraţi, profesori, elita Poloniei, un total înfricoşător de 35.000 de victime nevinovate (pag. 277). Abia Elţîn a făcut asta, după căderea URSS, dând Poloniei copiile actelor din arhivele KGB. „Gorbaciov şi Iakovlev s-au comportat ca şefi de partid obişnuiţi, exploatând numele democraţiei pentru a-şi întări propria lor bază de putere. Au fost naivi ca oameni de stat şi au trăit sub iluzia că pot să-şi depăşească rivalii şi să se menţină la putere... El şi Şevardnadze au fost incapabili de a negocia concesii economice din partea Occidentului, în schimbul retragerii Uniunii Sovietice din Europa de Est” (pag. 428). Când Gorbaciov a văzut, în toamna lui 1990, că scapă din mână controlul ţării a ordonat KGB-ului şi forţelor armate să pregătească legea marţială. Ca să-şi asigure sprijinul lor, a dublat salariile tuturor celor care aveau un grad militar (pag. 425). A scos dosarul lui Beria de la Procuratura Supremă şi l-a dus la cabinetul său de la Kremlin, de unde a dispărut. Gorbaciov nu are un bun renume printre concetăţenii săi şi sondajele de opinie din Rusia confirmă constant acest lucru.

KGB-ului şi vestimentaţia tinerilor basarabeniRegimul comunist şi-a propus omogenizarea societăţii pe mai multe paliere şi impunerea unei gândiri unice. S-a urmărit, printre altele, şi omogenizarea vestimentaţiei. Punctul de vedere oficial era următorul: toţi cetăţenii sovietici erau egali şi nu trebuiau să se deosebească unul de altul, toţi erau de acord cu Partidul Comunist şi erau devotaţi cauzei construirii comunismului.

În realitate, numărul celor care erau nemulţumiţi era mult mai mare decât admitea regimul în rapoartele sale. Din anii 1950, grupul ţintă din care proveneau „inamicii de clasă“ nu era alcătuit din cei care trăiseră în vechea societate, ci din rândurile tineretului studios. Cum era posibil aşa ceva?!, s-au întrebat ideologii partidului, rămaşi perplecşi. Asta însemna un lucru clar: comunismul nu are viitor. Unul dintre aceste indicii exterioare ale revoltei tineretului era vestimentaţia „capitalistă“ pe care tinerii o preferau, în detrimentul celei sovietice, sobre şi sumbre.


Afişul filmului rusesc „Stileaghi“ din 2008

„Duşmani de clasă“ sub Stalin şi după


În perioada lui Stalin, pedeapsa obişnuită pentru cea mai mică crâcnire împotriva regimului era foarte dură, fiind vorba cel mai des de execuţie sumară sau deportare în Siberia. După 1953, aceste metode nu mai sunt folosite atât de mult. Dar vigilenţa partidului şi a organelor poliţiei politice nu au încetat; dimpotrivă chiar. S-a admis că burghezia şi culacii [chiaburii] au fost fie eliminaţi, fie reeducaţi. Dar problema nu era nici pe departe rezolvată. Tineretul, cei născuţi şi instruiţi exclusiv în mediul sovietic şi care trebuiau să construiască comunismul şi de la care se aştepta o loialitate neţărmurită faţă de Partid, tocmai ei erau problema, la 30 de ani de la Revoluţia din Octombrie 1917. Procesul de reproducere a speciei Homo Sovieticus întâmpina dificultăţi enorme.


Ce voia tineretul în anii 1950-1960



Cauzele acestui fenomen erau multiple. Oamenilor li se spunea încă de la grădiniţă că „viaţa a devenit mai bună şi mai veselă“, dar ei creşteau, mergeau la şcoală, apoi la facultate şi problemele cotidiene continuau: cum să faci rost de produse alimentare, cum să procuri o haină elegantă etc. În plus, cei care se îmbrăcau mai stilat, sub influenţa modei venite din Occident, erau luaţi în vizor. Dintr-un motiv foarte simplu: Partidul Comunist credea că acesta era începutul pierderii vigilenţei ideologice de către tânăra generaţie: „acum ­adoptă vestimentaţia occidentală, capitalistă, mâine o să trădeze patria“. Aceşti „stileaghi“, cum li se spunea în epocă, erau în vizorul organelor de partid, ale comsomolului, dar şi ale KGB-ului.

Instantaneu din filmul „Stileaghi“

Prima dată, regimul a ridicat această problemă în cadrul campaniei împotriva „cosmopolitismului şi închinării în faţa Occidentului“, campanie lansată la sfârşitul anilor 1940 de secretarul CC al PC(b)US Andrei Jdanov, la iniţiativa personală a lui Stalin.
În realitate, tineretul sovietic simţea nevoia să se sincronizeze cu cele mai la modă tipuri de vestimentaţie (purta în special culori aprinse), dar şi muzică (jazz, rock’n’roll) din Occident, aşa cum se întâmplă şi astăzi; totodată, tinerii aveau nevoie să se deosebească de părinţii lor, era o revoltă de tip adolescentin (părul fixat etc.), fără ca ea să aibă o încărcătură ideologică anume. Regimul a interpretat însă comportamentul tineretului în această cheie: cum că tinerii se îndepărtau de ideologia partidului. Dar cum fructul interzis este mai râvnit, se ştie, autorităţile sovietice au contribuit, de fapt, la extinderea fenomenului, iar tinerii au continuat să se îmbrace aşa „cum nu trebuia“.
Tendinţa de a se îmbrăca mai stilat în raport cu normele sovietice a venit mai întâi pe două filiere: una, prin intermediul veteranilor de război care aduceau haine confiscate din Germania sau alte state est-europene, printre care paltoane stilate din România, ţară încă „burgheză“ în 1944-1947; a doua, prin intermediul copiilor corpului diplomatic sovietic care trăiau ani la rând în capitalismul „putred“ şi vedeau diferenţa clară dintre modul sovietic de viaţă şi cel din Lumea Liberă. Revolta tineretului a devenit mai vizibilă după 1953, când a dispărut treptat frica că regimul va reacţiona dur, aşa cum a făcut-o pe timpul fondatorului URSS, Lenin, şi a urmaşului său, Stalin.


Hainele elegante nu se potriveau cu „morala comunistă“


Într-un document inedit, descoperit recent în arhiva fostului KGB al RSSM, datat 24 februarie 1962, se vorbeşte despre „stileaghi“ moldoveni şi măsurile care trebuie adoptate împotriva acestui curent. Raportul KGB constată „extinderea relaţiilor de corespondenţă mai ales din partea studenţilor instituţiilor de învăţământ superior şi mediu de specialitate cu ţările capitaliste“. Organele represive sunt neliniştite pentru că o dată cu „scrisorile de după hotare sunt trimise publicaţii ilustrate, vederi, fotografii ce prezintă elogios modul de viaţă din statele capitaliste şi care de multe ori capătă o răspândire largă în rândurile tineretului“. Aceste influenţe „negative“ şi „periculoase“ veneau şi pe linia turiştilor străini. De la aceştia, tinerii cumpărau vestimentaţie occidentală, mai ales blugi, consideraţi a fi simbolul civilizaţiei apusene.

Instantaneu din filmul „Stileaghi“

Prin intermediul contactelor cu Occidentul se răspândesc şi unele atitudini cu caracter antisovietic. De aceea, se dă ordin Secţiei a doua a KGB al RSSM şi organelor raionale ale poliţiei politice să identifice şi să preîntâmpine „influenţele negative“ asupra tineretului din partea „elementelor duşmănoase“. Prima etapă era „profilaxia“, adică chemarea persoanelor care purtau o vestimentaţie elegantă şi prevenirea lor că acest lucru nu se înscrie în morala comunistă. În cazul celor care nu vor da ascultare avertismentelor – precizează raportul KGB al RSSM din februarie 1962 – trebuiau aplicate pedepse aspre, până la condamnarea la închisoare. Iată cum progresase umanismul regimului sovietic: dacă în primii ani de după revoluţie „duşmanii poporului“ erau identificaţi direct pe stradă după îmbrăcămintea elegantă sau, pur şi simplu, grijulie şi executaţi imediat (de ex. în 1919-1921, în Odessa, Sevastopol şi în alte oraşe din Crimeea), acum, în 1962, sau mult după aceea, cei care nu respectă regulile vestimentare ale regimului sunt trimişi în închisori. Potrivit raportului menţionat mai sus, s-a decis să se racoleze agenţi din rândurile studenţilor, profesorilor şi doctoranzilor, pentru organizarea unei lupte mai efective cu influenţele burgheze în rândurile tineretului.
Abia în ultimii ani ai URSS-ului, când PCUS şi KGB-ul îşi slăbesc controlul asupra societăţii, „stileaghi“ şi reprezentanţii altor curente rebele (dendy etc.) ale studenţimii nu mai sunt persecutaţi pentru vestimentaţia lor, iar atitudinile lor politice sau apolitice nu mai sunt percepute ca o crimă. „Stileaghi“ s-au simţit, în sfârşit, la ei acasă!


Afiş sovietic anti-foxtrot din anii ’50-’60

„Despre acţiunile de preîntâmpinare a influenţei ideologiei burgheze asupra tineretului“


Hotărârea Colegiului Comitetului securităţii de stat de pe lângă Consiliul de Miniştri al RSS Moldovenească din data de 24 februarie 1962
"Colegiul KGB de pe lângă Consiliul de Miniştri al RSS Moldoveneşti consideră necesar să atragă atenţia organelor operative ale KGB-ului din Moldova asupra intensificării acţiunilor cekiste în vederea preîntâmpinării pătrunderii influenţei ideologiei burgheze străine şi a elementelor inamice în rândurile tineretului. (…) În ultima vreme, în mediul tineretului, în special în instituţiile de învăţământ superior şi mediu de specialitate din Moldova se observă anumite manifestări negative, interpretări eronate a deciziilor Congresului al XXII-lea al PCUS, cu precădere referitor la eradicarea consecinţelor nefaste ale cultului personalităţii. Se înregistrează viziuni şi atitudini greşite din partea studenţilor, a tinerilor oameni de creaţie despre esenţa ideologică a literaturii, artei şi cinematografului sovietic, tendinţa de a pune la îndoială corectitudinea principiilor de partid şi a realismului socialist în arta sovietică. Se evidenţiază extinderea corespondenţei tineretului, mai ales a studenţilor instituţiilor de învăţământ superior şi mediu de specialitate cu statele capitaliste. De multe ori, împreună cu scrisorile de peste hotare sunt trimise publicaţii ilustrate care ridică în slăvi modul de viaţă din ţările capitaliste şi care ulterior se răspândesc în rândurile tineretului. (…) Au fost semnalate fapte nedorite, iar uneori chiar contacte suspicioase între anumiţi tineri cu persoane din străinătate. În rândurile tineretului avem cazuri de atitudini apolitice, manifestarea pasiunii faţă de cele mai respingătoare forme ale «culturii» burgheze, a modului de viaţă «stilat», pe baza cărora apar numeroase manifestări de relaxare morală, alcoolism şi huliganism. (…) Dat fiind că «stileaghi» sunt uneori purtători şi distribuitori ai unor manifestări nocive, apolitice, a unora dintre cele mai urâte aspecte ale «culturii» burgheze, care influenţează din punct de vedere politic şi moral tineretul, este nevoie de organizarea, în colaborare cu miliţia, a acţiunilor operative de identificare a celor mai neobrăzaţi «stileaghi» şi a locurilor unde se întâlnesc.

Pe baza datelor culese, în acord cu organele de partid, este imperioasă pregătirea materialelor despre «stileaghi», în vederea publicării lor în presă, în scopul atragerii opiniei publice în lupta împotriva manifestărilor amorale în rândurile tineretului şi preîntâmpinării influenţei negative ale «stileaghi» asupra tineretului. În cazurile necesare, cei mai activi dintre aceştia şi posesorii localurilor unde ei se adună să fie traşi la răspundere administrativă şi penală (subl. n. – I.C.) de către organele abilitate.
E nevoie de organizat o activitate intensă cu persoanele de încredere din rândurile tineretului încadrat în instituţiile de învăţământ superior şi mediu de specialitate, întreprinderi şi instituţii, precum şi în organizaţii sportive şi alte organizaţii obşteşti ale tineretului. De atras atenţia la selectarea şi racolarea agenturii de perspectivă şi influenţe în rândurile studenţilor, a tinerilor profesori şi a doctoranzilor, precum şi a oamenilor de creaţie care au posibilităţi concrete, nu numai de a identifica fapte de infiltrare a influenţelor străine în rândurile tineretului, dar şi de a le combate activ, de a influenţa corect anumite persoane tinere care s-au pomenit sub înrâurirea elementelor duşmănoase care exprimă acţiuni politice nesănătoase din cauza imaturităţii şi tinereţii lor“.

I. Savcenko, Preşedinte al Comitetului Securităţii de Stat de pe lângă Consiliul de Miniştri al RSS Moldoveneşti (semnătura) – traducere din limba rusă

KGB a ordonat asasinarea Papei Ioan Paul al II-lea
Un document de arhiva prezentat de cotidianul polonez Rzeczpospolita arata ca tentativa de asasinare a Papei Ioan Paul al II-lea din 13 mai 1981 ar fi fost comandata de KGB, iar autorul tentativei, turcul Mehmet Ali Agca, ar fi fost doar "marioneta" serviciului secret rus.
Influentul ziar polonez sustine ca a descoperit un document necunoscut pina acum in arhivele Ministerului de Interne. Documentul citeaza persoane asociate cu serviciul secret al Germaniei de Vest care spun ca KGB a fost "forta inspirationala si organizationala" din spatele tentativei esuate de asasinare a papei.
Acelasi document mai arata ca tentativa de asasinat avea rolul de a-l impiedica pe Ioan Paul al II-lea sa faca o vizita in Polonia pentru funeraliile unui inalt prelat. "Vizita in Polonia ar fi dat un impuls major nationalismului polonez si de aceea Papa trebuia eliminat din joc", spune o sursa vest-germana citata in documentul publicat de Rzeczpospolita.
Reamintim ca Mehmet Ali Agca l-a impuscat pe Papa Ioan Paul al II-lea in Piata Sf. Petru din Vatican la 13 mai 1981. Glontul l-a ranit serios pe seful Bisericii Catolice, care a supravietuit insa.

MECIUL AGENTUL 007 – KGB
Dintotdeauna,serviciile secrete (indiferent dacă se ocupă de spionaj sau contraspionaj) au fost temute,uneori puse la zid ori elogiate,dar niciodată iubite.Trasul cu urechea şi privitul prin gaura cheii nu pot fi ocupaţii onorabile,chiar dacă servesc unor scopuri nobile.Succesele serviciilor secrete rămân,în general,ascunse în arhivele secrete şi,abia după zeci de ani,odată cu declasificarea unor documente,ele devin cunoscute.Un spion profesionist nu se laudă niciodată cu succesele activităţii sale.Nu aşteaptă recunoştinţa nimănui,iar dacă apucă să moară de bătrâneţe îşi duce secretele cu el în mormânt.La fel procedează şi un contraspion.
Pe de altă parte,eşecurile serviciilor secrete,cu cât sunt mai răsunătoare cu atât sunt mai dezbătute de către mass-media şi aduse la cunoştinţa opiniei publice.

SERVICIILE SECRETE OCCIDENTALE PUSE LA ZID
În timpul celui de Al Doilea Război Mondial serviciile secrete britanice au reuşit o performanţă deosebită:au „spart” codurile celebrei maşini de cifrat germane Enigma.Această performanţă nu a fost dezvăluită decât prin anii ’70,după care au apărut o serie de documentare,cărţi şi filme care tratau acest suibiect.Nu a fost dezvăluită pentru simplul motiv că maşina de cifrat respectivă era folosită în continuare de unele firme comerciale pentru corespondenţa lor.Această corespondenţă este secretă şi nu trebuia să apară riscul descifrării ei.
Pe de altă parte,eşecul debarcării rebelilor anticastrişti în Golful Porcilor pregătită,finanţată şi orchestrată de CIA în 1961,a devenit imediat subiect de analize politice dure,dezvăluiri senzaţionale,mass-media punând la zid CIA,reputaţia agenţiei suferind enorm.
Până la sfârşitul Războiului Rece,serviciilor secrete occidentale nu li s-a reproşat aproape nimic în ceea ce priveşte eficienţa activităţii lor.După anul revoluţionar 1989 situaţia s-a schimbat radical:CIA şi omoloagele sale au fost acuzate pentru tot ce,în aparenţă,nu au reuşit să prevadă : revoluţia islamică iraniană,invazia sovietică în Afganistan,căderea sistemului comunist european
şi destrămarea necontrolată a U.R.S.S.Pe această listă s-au mai adăugat:ascensiunea fundamentalismului islamic,atentatele de la 11 septembrie 2001,cele de la Londra,Madrid şi din Turcia,precum şi mult-discutatele arme de nimicire în masă ale lui Saddam Hussein,inexistente pe teren,dar existente în rapoarte.
Pentru omul de rând,activitatea serviciilor secrete rămâne învăluită în mister.El ştie doar că ele se ocupă de cele mai murdare treburi,activitatea de „poliţie politică” fiind cea mai detestată. Detestată doar la fosta Securitate română.

LUMEA SPIONAJULUI MUTATĂ ÎN DOMENIUL FICŢIUNII
Aşa că singurii spioni care se bucură de admiraţia unanimă a publicului de pretutindeni sunt James Bond(celebrul agent 007) şi confraţii săi,de pe marele sau micul ecran,sau din romane.De aproape patru decenii,sute de milioane de persoane îl văd pe James Bond,agentul secret al Majestăţii Sale,însărcinat cu misiuni super-secrete,înzestrat cu calităţi super-umane,dotat cu o irezistibilă putere de seducţie a sexului slab.În meciul cu KGB,ori alte servicii secrete,el iese întotdeauna învingător.Acest personaj a împrumutat trăsăturile inconfundabile ale lui Berry Nelson,ale lui Roger Moore,ale lui Sean Connery,ale lui George Cazenly,ale lui Timothy Dalton sau ale lui Pierce B,şi nu mai poate fi scos din memoria celor care au vizionat peliculele cu ei.
Dar câţi cunosc că acest erou al romanelor lui Ian Lancaster Fleming a existat cu adevărat ? Iar majoritatea trăsăturilor acestui erou sunt chiar ale autorului ? Cu atât mai mult acest agent-scriitor merită o scurtă fişă biografică care desparte profesiunea spionajului de arta ficţiunii.Chiar viaţa lui Fleming l-a inspirat în alegerea eroului.Să nu uităm nici Războiul Rece în care James Bond are sute de misiuni care de care mai primejdioase,iar majoritatea adversarilor săi vin „Din Rusia cu dragoste”,cum se şi intitulează unul dintre titlurile cărţilor lui Fleming.Şi,meciul „Agentul 007-KGB” reflectă istoria confruntării de proporţii mondiale dintre serviciile de spionaj anglo-saxone şi cele sovietice.

„BOLNAV” DE PLICTIS
Ian Flaming provenea dintr-o familie din înalta societate britanică,bunicul său obţinând o imensă avere în Scoţia.Şi totuşi,tânărul Fleming era permanent blazat,”bolnav” de plictis,dând dovadă de un cinism rar întâlnit.Nu a făcut mulţi purici la Eton,catedrala
universităţilor din Anglia şi s-a înscris la Colegiul Militar Regal de la Sandhorst.După un an se mută la Munchen,după care la Geneva.Peste tot a fost decretat un „play boy incorigibil”.
La începutul anilor ’30 a fost recrutat în activitatea de informaţii la Naval Intelligence Division (NID) şi a acceptat mai mult pentru că „se plictisea”.Foarte repede a devenit protejatul amiralului Godfrey şi având o minte brici,în câteva luni a ajuns să cunoască mai multe secrete decât majoritatea ofiţerilor care lucrau la NID de ani buni.Curând devine asistentul amiralului,şeful Diviziei de informaţii navale.
Având legături strânse de prietenie cu directorul general al agenţiei Reuter,mama sa l-a introdus în această renumită agenţie.Fiind considerat un investigator adevărat,în 1933 a fost trimis corespondent al agenţiei la Moscova,de unde a transmis desfăşurarea unui proces stalinist de anvergură,cu implicaţii internaţionale.Era procesul celor şase ingineri de la compania britanică Metropolitan-Vickers Electronical Company.Fleming şi-a dat seama că acest proces deschidea calea proceselor de spionaj ale Uniunii Sovietice contra Marii Britanii şi invers.
Datorită calităţilor sale de investigator şi reporter,în preajma izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial a fost retrimis în Uniunea Sovietică,apoi în Polonia,pentru a transmite informaţii despre moralul populaţiei şi potenţialul militar al celor două ţări.Deci,făcea spionaj.

O INVENTIVITATE EXCENTRICĂ
În timpul marii conflagraţii mondiale,Fleming a lucrat în serviciul de spionaj ale marinei britanice.Responsabilul serviciilor secrete britanice,William Stephenson,denumit Temerarul (despre el a fost scris romanul cu acelaşi titlu),a fost detaşat în Statele Unite pentru a organiza efortul comun cu specialiştii americani.Fleming a fost atras de acesta şi s-a înscris la cursurile centrului britanic de antrenament în tehnica sabotajului şi a subversiunii pe care l-a absolvit cu rezultate mai mult decât excelente.S-a specializat în plasarea unor mine magnetice sub cuirasa unui vas de luptă.Temerarul însă,nu ar fi avut curajul să-l folosească într-omisiune de
acest gen.Iată cum l-a caracterizat:”N-aş putea spune că lui Ian îi lipsea curajul,categoric nu,căci era extraordinar.Dar avea prea multă imaginaţie”.
Pentru celebrul său personaj a imaginat o torpilă condusă de scafandri,fiind inspirat de un plan al marinei militare italiene de a distruge navele britanice.Aceştia au construit torpile conduse de scafandri şi au distrus 14 nave de comerţ în decurs de trei ani.Astfel de torpile erau de două feluri.Pe unele dintre ele,după ce ajungeau în apropierea ţintei,scafandri le lansau,după care înotau spre ţărm,se dezbrăcau de costume şi se pierdeau în peisaj.Al doilea tip de torpile erau conduse de scafandri kamikadze.
Ian Fleming „a rămas în amintirea lucrătorilor din serviciile secrete britanice printr-o inventivitate excentrică,fiind autorul unor propuneri de genul:a)îngheţării norilor, pentru a-i transforma în platforme de pe care să tragă tunurile antiaeriene;b)scufundarea uni imens bloc de stâncă în Canalul Mânecii,penzru a- l transforma în observator al deplasării trupelor germane;c)închiderea accesului în Oceanul Atlantic printr-un lanţ de iceberguri fortificate;d)cedarea insulei Wright francezilor pe perioada războiului,pentru a-l atrage pe amiralul Darlan într-o operaţie de salvare a flotei franceze; şi e),cea mai picantă,instalarea unui emiţător radio de mare putere pe un crucişător englez,pentru a se profera insulte şi injurii adresate flotei inamice din Normandia şi a provoca astfel o ciocnire”….
La începutul deceniului al 5-lea,din secolul trecut,Fleming s-a retras în vila sa Goldeney din Caraibe,iar din 1952 au început să „curgă” romanele sale,în care acţiunile agentului Majestăţii Sale-James Bond -este rezultatul minţii pline de inventivitate a fostului agent al serviciilor de informaţii din marina britanică,modelul fiind luat din viaţa reală.El va muta activitatea serviciilor secre- te britanice pe tărâmul ficţiunii…

OLEG GORDIEVSKI
Într-o carte pe care o consider o cronică strict personală a vieţii şi carierei lui Oleg Gordievski,cititorul este purtat,într-un ritm trepidant,în lumea fascinantă,pentru el,a serviciilor secrete.
Timp de 30 de ani a fost membru KGB dar,în 1974 a lucrat pentru Serviciul Britanic de Informaţii MI6.În 1982 era în funcţia de consilier al Ambasadei URSS la Londra,an în care a fost rechemat la Moscova,deoarece a fost deconspirat.Se declanşează ancheta,dar Gordievski evadează spectaculos şi se stabileşte în Occident.În 1985 este condamnat la moarte în contumacie.
După 1991 a făcut câteva dezvăluiri care au uimit lumea occidentală.Printre ele figurează şi aceea că KGB-ul considera că agentul secret al Majestăţii Sale,James Bond,însărcinat cu cele mai super-secrete misiuni,personajul romancierului britanic Ian Fleming (1909-1964) purta numele unui agent secret real(vom vedea că aveau dreptate).
KGB-ul considera că tot armamentul şi tehnica folosită în filmele cu agentul 007 făceau parte din dotarea spionilor occidentali.Pentru aceasta au fost înfiinţate departamentele:arme,supraveghere,scris secret şi otrăvuri,ai căror lucrători aveau sarcina să studieze cu atenţie filmele făcute cu Sean Connery sau Roger Moore pentru a descoperi secretele tehnologice folosite de invincibilul James Bond.Un purtător de cuvânt al MI6 a admis că ceea ce făcea KGB-ul nu era lipsit de temei.”Multe din acele minuni ale supertehnicii au devenit realitate,aşa cum s-a întâmplat,de exemplu,cu telefonul care poate schimba vocea sau rucsacul zburător”,a confirmat acesta.
Ruşii mai ştiau că Fleming nu era un simplu scriitor.
Ca agent KGB,Oleg Gordievski a lucrat la ambasadele sovietice din Danemarca şi Londra.A fost şeful secţiei KGB de la Londra,de unde a început să transmită informaţii false la Centru.După ce a dezertat în Occident,unde trăieşte şi acum,a publicat mai multe cărţi în care descrie cu lux de amănunte Serviciul de Informaţii Externe al KGB,ceea ce a determinat schimbări radicale în
spionajul sovietic.El a mai afirmat că pe timpul când era şeful biroului de spionaj de la Londra,Comitetul Central al Partidului Comunist sovietic i-a dat instrucţiuni să obţină copii ale oricărui film cu James Bond şi să încerce să copieze fiecare dispozitiv care apărea în film.
Tot el a afirmat că „piatra” trădătoare,folosită de spionii britanici la Moscova nu a fost decât o înscenare a serviciului de spionaj
rus.

O ALTĂ IPOTEZĂ
La 10mai 1941,Rudolf Walter Richard Hess,declarat urmaşul oficial al lui Hitler,s-a paraşutat deasupra Marii Britanii.Multe speculaţii s-au făcut asupra cauzelor care l-au determinat să treacă în tabăra adversă.În revista franceză Historia,Rem Kauffer oferă o nouă versiune pe care o prezint foarte pe scurt.
Născut şi crescut într-o colonie britanică din Cairo,Rudolf Hess a înţeles de timpuriu că Imperiul britanic este un adversar redutabil,greu de învins.O influenţă puternică a avut asupra lui Karl Haushofer,adept al filosofiei orientale,atras de societatea secretă Thule.Ca profesor la Universitatea din Munchen crează Institutul pentru geopolitică.Haushofer era convins că în politica expansionistă a celui de al treilea Reich,Germania trebuie să păstreze bune relaţii cu Imperiul britanic şi să nu-l înfrunte cu nici un preţ. Această ideea i-a împărtăşit-o şi lui Hess,care a încercat în zadar să-l convingă pe Hitler.După declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial a căutat permanent o soluţie pentru ca Germania să încheie o pace separată u Marea Britanie.
Cu ajutorul fiului lui Haushofer,care făcea parte dintr-o grupare de rezistenţă antinazistă,Hess a reluat corespondenţa cu lordul Hamilton,pe care îl cunoscuse la Jocurile Olimpice de la Berlin ,din 1936,şi care era colaborator al serviciilor secrete britanice.Toa-
te acestea nu erau cunoscute de Hess.
Serviciile secrete britanice erau la curent cu toate cele prezentate mai sus.Se spune că Ian Fleming,a avut ideea de a-l atrage pe Hess în Marea Britanie,fapt pentru aare a acţionat pe mai multe direcţii spre aceeaşi ţintă.
Prin lordul Hamilton,Fleming a făcut să ajungă în mâinile lui Hess un acord de principiu pentru o posibilă pace separată între Germania şi Marea Britanie.În Germania exista o „coloană a cincea” britanică,sub controlul serviciului de contraspionaj britanic, care a făcut să-i parvină lui Hess aceeaşi informaţie.Cunoscând înclinaţiile acestuia spre ocultism,spre a fi mai sigur,un agent al lui Fleming din Geneva a introdus în anturajul lui Hess un astrolog,care îl convinge că cele şase planete al constelaţiei Taurului în convergenţă cu Luna plină oferă condiţii prielnice pentru a-şi pune în aplicare planul.
Restul este istorie.Noi zicem-cunoscută.

DECONSPIRAREA AGENTULUI 007
APROAPE IDENTICI
În fan-cluburile închinate lui James Bond se ştie totul despre el.S-a născut în 1921,din tată scoţian şi mamă elveţiancă.La început a studiat la colegiul Eton.După două semestre a fost eliminat din cauza avansurilor făcute unei cameriste şi se înscrie la colegiul Fettes.De atunci s-a remarcat ca un sportiv complex,excelând la box şi automobilism.Înălţime-1,83 m,greutate-76 kg;ochi albaştri şi păr şaten.Era posesorul paşaportului diplomatic 0094567.Cei doi zero din indicativul său „007” semnifica că este autorizat pentru a ucide, când vrea, unde vrea şi pe cine vrea.Vorbea fluent germana şi franceza.Când vorbea gesticula cu ambele mâini.Îi plăceau distracţiile,femeile,culoarea tenului dimineaţa fiind în funcţie de cum şi-a petrecut noaptea.Simţul umorului dezvoltat,manierat şi cultivat…
Iată-l pe adevăratul James Bond (va fi desconspirat mai jos),descris de un agent britanic cu care a lucrat.S-a născut în 1912(ultimele două cifre din anul naşterii eroului din romane inversate).Înălţimea-1,75 m,părul şaten şi ochii albaştri.Când vorbeşte,gesticulează cuambele mâini.Minte brici,inteligent şi cultivat.Are simţul umorului şi se simte bine în oricare capitală din lume.Pasio- nat de automobilism,îi plac femeile,după fiecare misiune câştigând drept bonus o frumuseţe a inamicului.Vorbeşte fluent engleza, franceza şi germana…
Despre James Bond se ştie totul,mai puţin cine a fost modelul fascinantului personaj.
Pentru a-şi întruchipa eroul,Fleming a luat drept model un faimos agent dublu britanico-german de origine iugoslavă pe care l-a cunoscut personal şi i-a urmărit activitatea.Nu i-a fost greu deoarece au lucrat împreună în serviciile secrete britanice.Era Duşan Popov.,pensionat cu gradul de colonel.Când alter egoul său literar a apărut pe piaţă,la început Duşan s-a amuzat copios.Agasat totodată,şi-a povestit aventurile în romanul autobiografic „Spy Counterspy”,apărut în 1974.Prin declasificarea parţială a arhivelor anilor 40-50,serviciile secrete britanice,în special MI6,au confirmat cele scrise de cel care a servit drept model pentru personajul James Bond.Se poate spune că prin această certificare MI6 l-a desconspirat.

HERMAN GORING ELIBEREAZĂ UN „ANARHIST”
Duşan Popov s-a născut în 1912 în casa unui industriaş din Dubrovnik (Yugoslavia).Tatăl său avea o avere considerabilă,relaţii în lumea bună,fapt ce i-a permis să înveţe în şcoli renumite din Franţa şi Anglia,unde s-a familiarizat cu modul de viaţă din cele
două ţări,ceea ce l-a ajutat enorm în viitoarea carieră.Vorbea fluent franceza,engleza şi germana.După absolvirea liceului se dedică dreptului şi absolvă Facultatea de ştiinţe juridice a Universităţii din Belgrad.Pentru doctorat se înscrie la Universitatea din Freiburg
-Germania.
Duşan nu era deloc interesat de politică,ducând viaţa lipsită de griji a unui fecior de bani gata.Pasiunea pentru automobile,fe-meile şi distracţiile îl ţin departe de viaţa pe muchie de cuţit a omului de rând pe timpul când autorităţile germane îi vânau pe cei ce cârteau împotriva regimului.
După susţinerea tezei de doctorat,fiind denunţat de un coleg elveţian,este arestat de Gestapo pentru comportament comunist. După opt zile de anchetă în beciurile acestei instituţii de teroare,este vârât la închisoare.Îl pândeşte pericolul de a fi trimis într-un lagăr unde să i se piardă urma.Este salvat de prietenul său Johan Jebsen.Acesta îl alertează telefonic pe tatăl lui Duşan,care apelează la premierul Yugoslaviei,dr.Stojodinovici care,la rândul lui îl contactează pe atotputernicul ministru al aviaţiei,Herman Goring. „Anarhistul” este eliberat şi i se dau 24 de ore pentru a părăsi Germania fără să contacteze pe nimeni.Duşan Popov se conformea-
ză întocmai.

AGENT GERMAN,DEZINFORMATOR BRITANIC
După întoarcerea în Yugoslavia,Duşan practică avocatura în domeniul comercial.Clienţii : bănci şi oameni de afaceri.
Când Hitler se pregătea să atace Franţa,se întâlneşte cu prietenul său Jebsen la Belgrad.Cei doi fac un prim serviciu Aliaţilor:Jebsen venise să vândă cinci vapoare germane din Triest unei firme iugoslave,care le revinde Marinei britanice.La a doua întâlnire,care nu a fost deloc întâmplătoare,Jebsen îi mărturiseşte că este colaborator al serviciului de spionaj german-Abwehr-şi îi cere să-şi folosească relaţiile din Ministerul Afacerilor Externe pentru a întocmi un raport în care să arate care dintre personalităţile franceze ar fi dispuse să colaboreze cu naziştii în cazul ocupării Franţei.
Misiunea îl incită pe Popov,dar acţionează într-un mod neaşteptat pentru un începător.Întocmeşte raportul în două exemplare.Pe unul îl înmânează unui secretar al Ambasadei Marii Britanii din Belgrad,iar pe celălalt îl trimite Abwehrului.Şi Londra,dar mai
ales Berlinul,dau o apreciere pozitivă şi apreciază puterea de sinteză a lui Duşan.Cei trecuţi în raport,foştii premieri Pierre Laval şi Pierre Flandin,dar şi mareşaluil Petain au confirmat încrederea germanilor pentru colaboraţionism.
Serviciul de spionaj britanic îi sugerează să se lase recrutat de prietenul său,Jebsen,şi să lucreze pentru Abwehr.Avea 29 de ani şi face primul instructaj la Londra.Pretextul,pentru care germanii îl felicită : reprezenta la Londra interesele unor clienţi-industriaşi din Yugoslavia.Abwehr îi trimite primul chestionar la care trebuia să răspundă,pe care îl prezintă britanicilor.Aceştia îşi dau seama ceea ce nu ştiau adversarii lor despre ei şi îi intoxică copios cu informaţii false.Un colectiv de specialişti întocmeşte o sinteză pe care germanii o primesc cu elogii şi l-au codificat „Ivan”.La rândul lor,britanicii sunt conştienţi de enormul potenţial al colaboratorului lor şi îl declară,fără nici o intenţie de măgulire,cel mai bun agent al lor.Astfel şi-a început cariera cel care va deveni unul dintre cei mai străluciţi agenţi britanici de dezinformare din timpul celui de-al Doilea Război Mondial,pe care Ian Fleming l-a cunoscut personal,fiind fascinat de personalitatea lui.
Ajutat de britanici,Popov trimite o varietate de informaţii germanilor,care nu pot bănui că sunt intoxicaţi..Pentru a-şi justifica posibilitatea de culegerea informaţiilor,el inventează un diplomat iugoslav de la Ambasada din Londra,care avea cheltuieli nechibzuite,fiind în permanenţă în criză financiară.Germanii îi acoperă toate cheltuielile.De remarcat că Duşan,pe toată perioada cât i-a servit pe britanici nu le-a solicitat nici o liră,afirmând mereu că germanii îi trimit suficienţi bani.Pe parcursul războiului,această reţea britanică fantomă se măreşte.La fel şi sumele trimise de germani.Tot timpul MI6 a fost alături de el.Este adevărat că şi el l-a stors ca pe o lămâie pe prietenul său,Jebsen,colaborator al Abwehrului.Popov devine tot mai apreciat de britanici,şi ajunge chiar o persoană disputată între MI5 (serviciul de contraspionaj) şi MI6 (serviciul de spionaj).Până la urmă îl câştigă celebrul Comitet XX (Comitetul Crucii duble),care coordona activităţile agenţilor dubli,condus la John C.Masterman,profesor şi istoric renumit.Popov
primeşte indicativul „Scout” (Cercetaşul).
Noile misiuni îl incită foarte mult : agent german şi dezinformator britanic.La sugestia britanicilor,îi identifică pe ofiţerii germani antinazişti din Abwehr : amiralul Canaris şi coloneii Oster,Hans von Dohnanyi şi Hans Piekenbrock,toţi adjuncţi ai lui Canaris.Îşi stabileşte baza de operaţiuni la Lisabona,ofiţerii săi de caz devenind maiorul britanic T.A.Robertson şi maiorul german Kra-
mer von Avenrud.Aici,el trebuie să fie foarte atent deoarece se întâlneşte când cu agenţi britanici,când cu germani,motiv pentru care nu o dată a trebuit să dejoace urmăririle contraspionajului german.Face dese deplasări şi la Madrid unde spionii germani sunt
foarte numeroşi : peste 120 de ofiţeri cu acoperire diplomatică şi alţi 400 care „lucrau” ala diferite firme din capitala spaniolă.
Prin alte chestionare Abwehr îi solicită noi informaţii.Studierea acestor chestionare,interpretarea lor, ii ofera posibilitatea să deducă planurile lui Hitler.La început,interesul germanilor pentru apărarea coastei britanice a fost interpretată corect : invazia.Ulterior,intereseul acestora pentru moralul populaţiei în urma bombardamentelor,informaţiile despre producţia industrială,amplasarea aeroporturilor ş.a. i-a făcut pe specialişti să concluzioneze că germanii au renunţat la invazie şi va începe bătălia aeriană pentru Anglia.În concluzie,şi-au schimbat strategia,trecând de la consolidarea apărării la operaţiuni de atac.Şi toate acestea datorită unui agent dublu.

EDGAR HOOVER NU COOPEREAZĂ
La 26 iunie 1941,Popov este trimis de Abwehr în Statele Unite pentru a forma şi acolo o reţea de spioni.Dintr-un motiv necunoscut,americanii refuză să cooperezeDeşi venise cu cele mai bune recomandări,de la cel mai înalt nivel.Pe deasupra nu venise cu mâinile goale.Le predă şi americanilor tehnica de disimulare a mesajelor în micropunct (fotografie prin microscop).De la prietenul său Jebsen află despre intenţia japonezilor de a ataca la Pearl Harbour şi îi anunţă pe americani la începutul lunii septembrie 1941. Mesajul său este atât de „exact şi detaliat” încât FBI nu îi acordă nici o atenţie.Din contra,îl suspectează că ar fi agent german şi nu brittanic,care încearcă să-i intoxice.Are divergenţe cu FBI şi în ceea ce priveşte atitudinea lor faţă de agenţii germani descoperiţi.În loc să îi deturneze în scopuri de intoxicare,FBI îi arestează.Iar aventurile sale amoroae,precum şi cheltuielile extravagante,stârnesc oroarea homosexualului Edgar Hoover,şeful FBI în perioada 1924-1972.În perioada cât a stat în America,FBI i-a monitorizat toate cheltuielile.Cifra de 80.000 de dolari,pe care Popov i-a cheltuit în 18 luni a produs consternare la FBI.Suspiciunile americanilor au mers până acolo încât au trimis radiograme germanilor fără a-i aduce la cunoştinţă conţinutul lor.Aproape că nu l-au oferit pe tavă
germanilor.În situaţia în care aceştia i-ar fi solicitat informaţii în plus,Popov era aerian.
Când japonezii au atacat Pearl Harbor,la 7 decembrie 1941,Popov îl suspectează imediat pe preşedintele Franklin Delano Roosevelt că intenţionat i-a lăsat pe americani să atace pentru ca naţiunea americană să fie şocată şi să ceară intrarea în război alături de aliaţi.
În octombrie 1942 se întoarce la Lisabona şi recâştigă încrederea germanilor.În 1943 reuşeşte să-l recruteze pe prietenul său Jebsen.Însă jocul dublu nu-i prieşte acestuia.Anterior făcuse mai multe speculaţii financiare,de care profitaseră mai multe personali
tăţi din anturajul lui Hitler.Aceştia se temeau că Jebsen i-ar putea „da în gât”,motiv pentru care ordonă lichidarea acestuia.În aprilie 1944,Gestapo-ul îl răpeşte din Lisabona şi îl transportă,drogat,în portbagajul unei maşini la Berlin.El nu a fost arestat pentru calitatea sa de dublu agent,ci pentru „ingineriile” sale financiare.Documentele recent declasificate ale serviciilor secrete britanice consemnează sec că de atunci nu s-a mai ştie nimic despre el.
Până la sfârşitul războiului,Popov furnizează o gamă variată de informaţii serviciilor secrete britanice : despre construirea „bombelor zburătoare”,organizarea serviciilor secrete germane ş.a.Sfârşitul războiului îl găseşte tot în serviciul Majestăţii Sale,cu gradul de locotenent-colonel.Solicită şi obţine cetăţenia britanică…

70 de ani de neuitare. 1 aprilie 1941: 3000 de romani erau macelariti de sovietici la Fantana Alba in Bucovina La începutul anului 1941, NKVD-ul sovietic a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniţei impusa de Tratatul Ribentrop-Molotov, în România. Drept urmare, la 1 aprilie, 1941 un grup mare de romani bucovineni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuţii-de-Sus, Pătrăuţii-de-Jos, Cupca, Corceşti, Suceveni), purtând în faţă un steag alb şi însemne religioase (icoane, prapuri şi cruci din cetină), a format o coloană paşnică de peste 3.000 de persoane, şi s-a îndreptat spre noua graniţă sovieto-română.
În poiana Varniţa, la circa 3 km de graniţa română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. După ce coloana a ignorat somaţia, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia.

După masacru răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost ingropaţi, unii fiind în viaţă încă: bătrâni, femei, copii, sugari - vii, morţi sau muribunzi. Două zile şi două nopţi s-a mişcat pământul în acele gropi, până toţi şi-au dat duhul.

Câţiva, „mai norocoşi", au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata) şi, după torturi înfiorătoare, au fost duşi în cimitirul evreiesc din acel orăşel şi aruncaţi de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat şi s-a stins var.

Documentar:

In 1940, România a fost forţată să cedeze Uniunii Sovietice un teritoriu locuit de peste 3 milioane de locuitori, în urma ultimatumului primit în luna iunie a aceluiaşi an. Imediat ce administraţia şi armata română au fost evacuate, trupele din Armata Roşie şi NKVD au ocupat teritoriul. Multe familii au fost luate prin surprindere de această desfăşurare rapidă a evenimentelor cu membri de ambele părţi ale noii graniţe. În această situaţie mulţi dintre ei au încercat să se reunească cu familiile trecând graniţa în mod legal sau, dacă nu era posibil, ilegal. Conform datelor oficiale sovietice, în zona patrulată de Unitatea 97 de grăniceri sovietici, 471 de persoane au trecut graniţa ilegal din zoneleHliboca, Herţa, Putila şi Storojineţ. Zona acestei unităţi era pe o distanţă de 7.5 km la sud de Cernăuţi.

Din zonele mai îndepărtate, Văşcăuţi, Zastavna, Noua-Suliţă, Sadagura şi Cernăuţi-rurală, 628 de persoane au trecut graniţa pentru a se refugia în România. Acest fenomen a fost prezent în toate grupurile sociale şi etnice din teritoriile ocupate. În primul an de ocupaţie sovietică, estimările ucrainene dau ca cifră un număr de peste 7.000 de refugiaţi în România, dar acest număr ar putea fi mult mai mare.

Autorităţile sovietice au reacţionat în două moduri: în primul rând au întărit patrularea graniţelor, în al doilea rând au făcut liste cu familiile care aveau rude şi în România şi declarându-le trădători de ţară şi deportându-le la muncă forţată. Listele unităţii 97 de patrulare numărau la 1 ianuarie 1941 1.085 de persoane. Listele altor localităţi includeau numele a peste 1.294 de persoane (la 7 decembrie 1940). Din acest moment au început să fie considerate trădătoare de ţară chiar şi persoanele care erau doar bănuite că ar avea intenţii să fugă în România.

La 19 noiembrie 1940, 40 de familii (105 persoane) din localitatea Suceveni au încercat să treacă graniţa noaptea la Fântâna Albă. Surprinşi de patrulele sovietice, a avut loc o confruntare în care 3 au fost ucişi, 2 răniţi şi capturaţi de sovietici. Restul grupului (inclusiv 5 răniţi) a reuşit să ajungă la Rădăuţi. Drept represalii, autorităţile sovieto-ucrainene au ordonat arestarea şi deportarea tuturor rudelor celor 105 de persoane în Siberia.

A urmat o altă încercare de refugiere în România a peste 100 de persoane din localităţile Mahala, Ostriţa, Horecea şi alte câteva sate, aceştia având mai mult noroc şi reuşind să treacă în România. Aceasta a dat încredere şi altor oameni, de aceea în noaptea de 6 februarie 1941 un grup de 500 de persoane din satele Mahala, Cotul Ostriţei, Buda, Şirăuţi, Horecea-Urbana şi Ostriţa a încercat să treacă în România. Oamenii au fost surprinşi însă şi atacaţi cu rafale de mitralieră din mai multe direcţii. Au fost ucişi foarte mulţi, inclusiv organizatorii N. Merticar, N. Nica şi N. Isac. 57 de persoane au reuşit totuşi să se refugieze în România, dar alţii 44 au fost arestaţi şi acuzaţi că ar fi fost membri ai unei organizaţii la o contrarevoluţionare.La 14 aprilie, 1941, 12 dintre ei au fost condamnaţi la moarte, iar restul de 32 la 10 ani de muncă forţată şi pierderea drepturilor civile pentru 5 ani. Ca şi în cazurile anterioare, toate rudele lor au fost considerate trădători de ţară, arestate şi deportate în Siberia.

Masacrul

La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniţei în România. Drept urmare, la 1 aprilie, 1941 un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuţii-de-Sus, Pătrăuţii-de-Jos, Cupca, Corceşti, Suceveni), purtând în faţă un steag alb şi însemne religioase (icoane, prapuri şi cruci din cetină), a format o coloană paşnică de peste 3.000 de persoane, şi s-a îndreptat spre noua graniţă sovieto-română.

În poiana Varniţa, la circa 3 km de graniţa română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. După ce coloana a ignorat somaţia, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supravieţuitorii au fost urmăriţi de cavalerişti şi spintecaţi cu sabia.

După masacru răniţii au fost legaţi de cozile cailor şi târâţi până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost ingropaţi, unii fiind în viaţă încă: bătrâni, femei, copii, sugari - vii, morţi sau muribunzi. Două zile şi două nopţi s-a mişcat pământul în acele gropi, până toţi şi-au dat duhul.

Câţiva, „mai norocoşi", au fost arestaţi de NKVD din Hliboca (Adâncata) şi, după torturi înfiorătoare, au fost duşi în cimitirul evreiesc din acel orăşel şi aruncaţi de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat şi s-a stins var.

O listă parţială a victimelor identificate ulterior :

- Din comuna Carapciu: Vasile, Gheorghe şi Cosma Opaiţ, Gheorghe, Vasile şi Cosma Tovarniţchi, Nicolae Corduban.

- Din satul Cupca: Ioan Belmega, Ioan Gaza, Mihai Ţugui, Arcadie Plevan.

- Din satul Dimca (Trestiana): Petre Jianu a lui Ion, Vasile şi Petre Cimbru, Nicolae Drevariuc.

- Din comuna Suceveni: Dragoş Bostan, Constantin Sucevean, Titiana Lipăştean, Gheorghe Sidoreac.

- Din comuna Iordăneşti: Nicolae Halac a lui Simion, Ion Halac a lui Dumitru, Dumitru Halac a lui Grigore, Dumitru Opaiţ a lui Mihai, Constantin Molnar.

- Din comuna Pătrăuţii de Jos: Zaharia Boiciu, Ana Feodoran a lui Simion, Gheorghe Feodoran a lui Gheorghe, Teodor Feodoran a lui Gheorghe, Maftei Gavriliuc, Ion Pătrăuceanu a lui Ilie, Ştefan Pavel a lui Petru, Rafila Pojoga.

- Din Pătrăuţii de Sus: Constantin Ciucureanu, Arcadie Ursuleanu, Gheorghe Moţoc.

Numărul exact al victimelor nu s-a aflat şi probabil nu se va mai afla vreodată. Conform datelor arhivate de autorităţile sovietice, 20 de persoane au fost ucise în încercarea de a trece graniţa, printre care bătrâni, femei şi copii. Conform listelor realizate mai târziu, numărul victimelor din doar şase sate bucovinene era de 44 de persoane (17 din Pătrăuţii-de-Jos, 12 din Trestiana, 5 din Cupca şi 5 din Suceveni, 3 din Pătrăuţii-de-Sus, 2 din Oprişeni). Alte estimări ale martorilor locali dau un număr între 200 şi peste 2000 de victime, ucise direct de mitraliere, altele rănite şi ucise apoi cu lovituri de săbie şi hârleţ sau îngropate de vii.

O relatare a evenimentelor este făcută de către unul din puţinii martori oculari care au supravieţuit, Gheorghe Mihailiuc (născut în 1925, acum profesor de liceu pensionar), în cartea sa, „Dincolo de cuvintele rostite", publicată în 2004, la editura Vivacitas din Hliboca. Mihailiuc descrie ce s-a întâmplat la Fântâna Albă pe 1 aprilie 1941 ca pe un „masacru", un „genocid", şi un „măcel".

După masacru a fost declanşată o operaţiune vastă de represalii. Astfel, în noaptea zilei de 12 spre 13 iunie 1941, peste 13.000 de români au fost ridicaţi din casele lor şi deportaţi în Siberia şi Kazahstan. Au supravieţuit puţini. Între 1940-1941, din cauza emigrărilor, deportărilor şi asasinatelor, din cei peste 250.000 de români din Oblastul Cernăuţi au mai rămas doar 192.000. S-a afirmat că aceste persecuţii au făcut parte dintr-un program deliberat de exterminare a populaţiei româneşti, plănuit şi executat de regimul sovietic.

Subiectul masacrului de la Fântâna Albă a fost considerat tabu până în anii '90, fiind interzisă de autorităţile sovietice şi ulterior de cele ucrainene orice referire la el sau comemorare a lui. Doar din anul 2000 autorităţile ucrainene au permis oficierea unui parastas pentru odihna românilor care şi-au dorit doar să trăiască în Tara Mama.

Ultima dictatură din Europa asmute KGBul asupra adversarilor

Serviciile secrete ruse, facute publice la ...


Create in 1917 de bolsevicul Felix Dzerjinski sub numele de CEKA, ... detalii »

VIDEO Libia: Gaddafi, consiliat de KGB-işti din România

Biserica si presa KGB. Cum a fost omorat Patriarhul si cum lucreaza serviciile speciale rusesti la creierele naivilor si oitelor pravoslavnice pentru a domina lumea

Fost sef CIA in Romania, condamnat pentru spionajHarold James Nicholson, un fost sef al Biroului CIA in Romania, a fost condamnat la 8 ani de inchisoare pentru spionaj in favoarea Rusiei.

КГБ
KGB-ul, (Komitet Gossoudarstvennoï Bezopasnosti sau inca Комитет государственной безопасности), respectiv, Comitetul pentru Securitatea Statului, era numele principalului Serviciu de Informatii al Uniunii Sovietice (URSS). In cadrul acestui stat el avea in egala masura si functia de Politie Politica, in perioada 13 martie 1954 si 6 noiembrie 1991.

DIRECTIVELE KGB

01. Este interzisă primirea pe teritoriul ambasadelor a autohtonilor contactaţi de noi ca informatori. Întâlnirea cu aceşti oameni este organizată de serviciul special desemnat în acest scop, iar întâlnirile pot avea loc doar în locuri publice. Informaţiile sunt preluate de către ambasadă prin organele serviciilor speciale, în speţă cu predarea lor ofiţerului nostru cu cel mai mare grad în ambasadă.

02. Se va umări ca între soldaţii noştri şi populaţia civilă să nu se producă legături de nici un fel. Este inadmisibil ca ofiţerii noştri să viziteze autohtoni la locuinţele lor; este, de asemenea, inadmisibil ca simplii soldaţi să stabilească relaţii cu femei din rândul băştinaşelor. Nu se admite stabilirea de relaţii între soldaţii noştri şi populaţia civilă, respectiv soldaţii autohtoni.

03. Se va accelera lichidarea cetăţenilor care întreţin legături neiniţiate de către noi cu Partidul Comunist Polonez, Partidul Socialist Polonez, cu interbrigadiştii, cu Organizaţia Tineretului Comunist Polonez, cu Armata de Acasă şi alte asociaţii. În acest scop trebuie folosite elementele opoziţiei militare.

04. La acţiunile militare vor lua parte acei soldaţi care au stat pe teritoriul ţării noastre (se are în vedere Uniunea Sovietică n.n.) înainte de a intra în Armata Kosciuzsko (Armata poloneză ce lupta de partea Armatei Sovietice pe teritoriul U.R.S.S. n.n.). Se va ajunge la distrugerea ei totală.

05. Trebuie realizată în mod accelerat unificarea tuturor partidelor într-un singur partid, având grija ca toate rolurile cheie să revină acelor oameni care aparţin serviciilor noastre secrete.

06. Unificarea organizaţiilor de tineret trebuie facută rapid. De la conducatori de organizaţii locale în sus, în poziţii de conducere se vor repartiza oameni desemnaţi de serviciile noastre speciale.

07. Se organizează şi se urmăreşte ca funcţionarii aleşi ca deputaţi la congrese să nu-şi poată păstra mandatul pe întreaga perioadă ce le stă în faţă. Deputaţii nu pot convoca în nici un caz şedinţe între întreprinderi. Dacă nu există altă soluţie şi o asemenea şedinţă trebuie convocată, se vor îndepărta acei oameni care au activitate în legătură cu proiectarea concepţiilor şi avansarea revendicarilor. Iniţiativele particulare trebuie eliminate cu desăvarşire. Pentru fiecare congres se vor pregăti oameni noi şi doar cei vizaţi de serviciile noastre secrete.

08. Se va acorda o atenţie deosebită persoanelor cu capacităţi organizatorice şi cu şanse sigure de popularitate. Aceşti oameni trebuie cooptaţi, iar în cazul în care se opun, se va bloca accesul lor la posturi ierarhic superioare.

09. Se va urmări ca funcţionarii de stat (exclusiv organele de securitate şi din industria minelor) să aibă retribuţii mici. Aceasta se referă îndeosebi la sfera sănătăţii, justiţiei, culturii, respectiv la cei care deţin funcţii de conducere (documentul găsit în Cehoslovacia adaugă: mai puţin cadrele de conducere alese pe baza lealităţii faţă de regimul socialist).

10. In toate organele de guvernământ, respectiv în majoritatea uzinelor, trebuie să avem oameni care conlucrează cu serviciile noastre speciale, fără ştirea organelor administrative locale.

11. Se va urmari cu stricteţe ca presa autohtonă să nu transmită date privind calitatatea şi sortimentul mărfurilor ce ni se transportă. Nu este voie ca această activitate să se numească comerţ. Trebuie neapărat menţionat faptul că e vorba de schimburi de mărfuri.

12. Se vor exercita presiuni asupra serviciilor publice în sensul că acestea să nu acorde acte doveditoare a proprietăţii asupra pămantului; actele vor arăta doar calitatea de lot dat în folosinţă, dar niciodată pe aceea de proprietate a deţinătorului.

13. Politica faţă de mica gospodărie ţărănească urmează acest curs pentru a face gospodăria particulară nerentabilă. După aceea, trebuie începută colectivizarea. În cazul în care ar interveni o rezistenţă mai mare din partea ţăranilor, trebuie redusă împărţirea mijloacelor de producţie repartizate lor, concomitent cu creşterea obligaţiilor de predare a cotelor. Dacă nici aşa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat ca agricultura să nu poată asigura aprovizionarea cu alimente a ţării, astfel ca necesarul să trebuiască acoperit prin import.

14. Trebuie făcut totul ca hotărarile şi ordinele - fie acelea cu caracter juridic, economic sau organizatoric - să fie nepunctuale.

15. Trebuie făcut totul ca anumite cazuri să fie discutate concomitent de mai multe comisii, oficii şi instituţii, însă nici una dintre ele să nu aibă drept de decizie înainte de a se consulta cu celelalte (fac excepţie cazurile ce vizează industria minelor).

16. Sindicatele din uzină nu pot exercita nici o influentă asupra activităţii din uzină. Ele pot lucra doar la punerea în practici a hotararilor şi atât.

17. Sindicatele nu au dreptul de a se împotrivi conducerii în nici o problemă. Sindicatele trebuie să fie ocupate cu alte probleme minore ca de exemplu: organizarea odihnei în concedii, discutarea cererilor de pensii şi împrumuturi, programe culturale şi distractive, organizarea de excursii, repartizarea mărfurilor deficitare, justificarea unor puncte de vedere şi decizii ale conducerii politice.

18. Trebuie organizat ca numai acei conducători să fie avansaţi care execută impecabil problemele cu care au fost însărcinaţi şi care nu le analizează depăşind cadrul activiităţii lor.

19. In legătura cu activitatea băştinaşilor care sunt purtători ai unor funcţii de partid, de stat sau administrative trebuie create asemenea condiţii, ca aceştia să fie compromişi în faţa angajaţilor, astfel încât să devină imposibilă întoarcerea lor în anturajul iniţial.

20. Cadrelor militare autohtone li se pot încredinţa poziţii de răspundere în locuri unde deja sunt plasaţi oamenii serviciului special.

21. In cazul fiecărei actiuni armate si cu ocazia tragerilor, cantitatea munitiei va fi controlată permanent si cu seriozitate, indiferent de tipul de armă.

22. Trebuie ţinut sub observaţie fiecare institut de cercetare şi laborator, consemnându-se orice cercetare valoroasă.

23. Trebuie acordată o mare atenţie inventatorilor, inovatorilor, respectiv dezvoltată şi sprijinită activitatea lor, dar fiecare invenţie trebuie înregistrată cu consecvenţă la centru. Este permisă doar realizarea acelor investiţii care au aplicabilitate în industria minelor sau cele care au indicaţiile noastre speciale. Nu este permisă realizarea acelor invenţii care ar asigura creşterea producţiei de produse finite şi, în paralel cu aceasta, scăderea producţiei şi a extragerii de materii prime , sau ar împiedica îndeplinirea deciziilor. Dacă o invenţie a devenit cunoscută, trebuie organizată vânzarea acesteia în străinătate pe valuta vest, pe motiv că e prea costisitoare în ţară. Documentele cuprinzând datele cu privire la valoarea şi descrierea invenţiei nu se publică. Toate datele şi documentele privitoare la valoarea şi descrierea amănunţită a invenţiei vor intra in posesia noastră.

24. Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbată (mai puţin cele cuprinse în îndrumările din N.K. - 552-46).

25. În uzine trebuie iniţiate diferite şedinte şi conferinţe profesionale, trebuie notate propunerile, observaţiile ce au fost expuse, respectiv autorii acestora.

26. Trebuie popularizate discuţiile cu muncitorii care se ocupă de probleme actuale legate de producţie, respectiv cele care critică trecutul şi problemele locale. Nu se vor înlătura cauzele fenomenelor în discuăie.

27. Luările de poziţie ale conducerilor băştinaşe pot avea coloratura naţională sau istorică, dar acestea nu pot duce la unitatea naţională.

28. Trebuie acordată o mare atenţie ca nu cumva în oraşe să existe reţele de apă nelegate la reţeaua principală în cartierele în curs de reconstrucţie sau nou construite. Canalizările vechi neracordate şi fântânile trebuie lichidate sistematic pe parcurs.

29. Reconstrucţia obiectivelor industriale şi construcţia celor noi se va face având în vedere ca materialele reziduale să fie dirijate în depozitele de apă ce ar putea folosi drept rezerve de apă potabilă.

30. În orasele reconstruite sau nou construite nu se mai admit în locuinţe spaţii excedentare, care ar putea folosi la adăpostirea pe o perioada mai lungă a animalelor sau depozitarea rezervelor de alimente.

31. Întreprinderile proprietate personală, micii meseriaşi şi micii industriaşi să primeasca doar astfel de materii prime şi utilaje inferioare şi care să împiedice producţia de calitate. Preţul acestor mărfuri să fie mai mare decât preţul produselor similare ale întreprinderilor de stat.

32. Trebuie extinsă birocraţia statului în cel mai înalt grad în toate domeniile. Este admisă critica activităţii organelor administrative, însa nu se admite nicidecum scăderea numerică a personalului şi nici funcţionarea normală a aparatului birocratic.

33. Trebuie avut o mare grijă de toate proiectele de fabricaţie în industria minieră, respectiv în întreprinderile indicate în mod special. A se împiedica aprovizionarea bună a pieţei interne.

34. Trebuie acordată o atenţie deosebită bisericilor. Activitatea cultural-educativă trebuie astfel dirijată ca să rezulte o antipatie generală împotriva acestora. E necesar să fie puse sub observaţie tipografiile bisericeşti, arhivele, conţinutul predicilor, cântecelor, al educaţiei religioase, dar şi cel al ceremoniilor de înmormântare.

35. Din şcolile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee şi facultăţi trebuie să fie înlăturaţi profesorii de valoare care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiţi de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. Să se analizeze diferenţele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar, iar la licee să se opească predarea limbilor latină şi greacă veche, a filozofiei generale, a logicii şi geneticii. În manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut să servească binele ţării. Se va insista pe lăcomia şi răutatea oricărui rege, pe efectul nefast al monarhiei şi pe lupta poporului asuprit. In şcolile de specialitate trebuie introdusă specialitatea îngustă.

36. Trebuie să fie iniţiată organizarea unor acţiuni cu caracter artistic sau sportiv care să sarbatorească lupta băştinaşilor împotriva cotropitorilor (exclusiv ruşii, îndeosebi nemţii) şi care să popularizeze lupta pentru socialism.

37. Pe plan local este interzisă apariţia unor opere despre acei băştinaşi care înainte de revoluţie şi în perioada celui de-al doilea război mondial au trăit la noi (în U.R.S.S., n.n.) sau au luptat alături de noi în timpul războiului.

38. Dacă se constituie o organizaţie care ar sprijini alianţa cu noi, dar totodată ar stărui asupra controlului activităţii economice a conducerii oficiale, imediat trebuie pornită împotriva ei o campanie de acuzare a naţionalismului şi şovinismului. Aceasta trebuie făcută în felul următor: profanarea monumentelor ce ne aparţin, distrugerea cimitirelor, difuzarea unor manifeste din care să rezulte ponegrirea naţiunii şi culturii noastre şi îndoiala faţă de înţelesul contractelor încheiate cu noi. În munca de propagandă trebuie implicaţi şi băştinaşii, folosindu-ne de ura care există împotriva acelor organizaţii.



39. Se va da o atenţie deosebită construcţiei şi reconstrucţiei drumurilor, podurilor, a căilor şi reţelelor de legătură, indiferent cât de îndepărtate sau inaccesibile ar fi, ca, in cazul în care este nevoie pe o intervenţie armată, locul rezistenţei sau al concentrării forţelor reacţionare să fie accesibil din toate părţile.

40. Trebuia ca reprezentanţii opoziţiei politice să fie închişi. Se va încerca prin toate mijioacele racolarea acelor opozanţi care se bucură de stima populaţiei băştinaşe. Dacă nu cedează, trebuie compromişi prin campanie de denigrare. Înainte ca ei sa se întipărească în conştiinţa maselor, trebuie lichidaţi prin aşa numite "întâmplări neprevăzute" sau închişi sub acuzaţia de crimă de drept comun. Numai în cazuri cu totul speciale se admit procese politice, care vor fi ţinute sub acuzaţia de "înaltă trădare" !

41. Trebuie împiedicată cu orice preţ reabilitarea celor condamnaţi în procese politice. Dacă această reabilitare devine inevitabilă, se admite doar cu condiţia ca acel caz să fie considerat o greşeală judecătorească, condamnatul nu va fi judecat, ci doar graţiat; nu va avea loc reluarea procesului, respectiv autorii judecăţii greşite nu vor fi convocaţi.

42. Se interzice judecarea sau chiar criticarea publică a acelor conducători numiţi de către partid, care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemulţumirea angajaţilor. În cazuri drastice se recheamă din funcţie, fiind numiţi în poziţii similare sau superioare. La sfârşit, trebuie puşi în funcţii de conducere şi ţinuţi în evidenţă drept cadre de rezervă pentru perioada schimbărilor ulterioare.

43. Se aduc la cunoştinţa publicului procesele acelor persoane cu poziţie de conducere (în primul rând din cadrul armatei, ministerelor, serviciilor importante, cadrelor didactice) care sunt învinuite de atitudine împotriva poporului, socialismului, industrializării. E o acţiune ce atrage atenţia maselor populare.

44. Se va căuta ca acei care lucrează în diferite funcţii indiferent cât de mici, să fie schimbaţi şi înlocuiţi cu muncitori cu cea mai mică pregătire profesională, necalificaţi.

45. Trebuie ca la facultăţi să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv, cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesaţi să se perfecţioneze la nivel înalt, ci doar să obţină o diplomă. (Florian Colceag)

Cum a încercat FSB să pună asasinarea lui Litvinenko în sarcina britanicilor
Ruşii au trimis la Paris un fost general KGB pentru a ...

VIDEO] Desene animate anti terorism, produse de fostul KGB
Serviciul special rus FSB ameninta copiii cu inchisoarea daca declanseaza alarme false prin telefon, intr-un serial de desene animate.

Cele mai misterioase morţi din lumea serviciilor secrete
În timp ce în Rusia morţile misterioase se înmulţesc, preşedintele Dmitri Medvedev a promulgat o lege care extinde puterile serviciilor secrete interne (FSB, ex-KGB) şi a decorat agenţii ruşi ...

Pentru distrugerea arhivei KGB din Republica Moldova “am apelat la omologul meu din România, Virgil Măgureanu”, declară Anatol Plugaru

Arhiva KGB-ului în flăcări (I)




După 1990, SIS-ul a distrus peste 15 mii de dosare şi tot atâtea cartoteci, sau cum R. Moldova a rămas fără turnători şi disidenţi Tot articolul ...

Acces liber la dosarele KGB?
SIS este dispus să transmită arhiva unei instituţii civile Serviciul de Informaţii şi Securitate al R. Moldova este dispus să transmită Arhivei Naţionale un fond

Gestapo şi KGB în Aleea Alexandru 23


Clădirea Ambasadei Republicii Polone la Bucureşti, de pe Aleea Alexandru numărul 23, este un palat cochet, dintr-o zonă care a fost preferată încă de la începutul secolului trecut de bogătaşi sau misiuni diplomatice. Puţini dintre cei care trec pe lângă clădirea albă ştiu că în aceasta s-au pus la cale conspiraţii sau au fost făcute crime, fapte care o fac una dintre cele mai interesante clădiri din capitala României.

FSB va oferi bani pentru informaţiile despre activităţi teroriste