Rebengiuc[V=]

http://www.jurnalul.ro/calendar/astazi-e-ziua-ta-victor-rebengiuc-603858.htm

http://www.adevarul.ro/life/vedete/Victor_Rebengiuc-_-Stela_Popescu_spune_aceleasi_bancuri_de_50_de_ani_0_630537060.html

Victor Rebengiuc şi Zoe Petre au semnat "Protestul 'trădătorilor'", împotriva declaraţiilor pe care Traian Băsescu le-a făcut despre Regele Mihai

Rebengiuc, despre Ion Besoiu – turnator: De ce va mirati? Banuiam

„Cred foarte mult în ceea ce fac” – dialog cu actorul Victor REBENGIUC

Sticlă de whisky cu numele lui Victor Rebengiuc

Rebengiuc, a doua stea pe Walk of Fame-ul bucureştean

Victor Rebengiuc: "Pentru mine, profesia de actor este cel mai bun medicament"

Victor Rebengiuc: „Cum să-i spun lui Ion Iliescu că ne-a vândut?“

VIDEO-FOTO Victor Rebengiuc: „Nici aplauzele nu mai contează astăzi“

"Opera Omnia", pentru Rebengiuc

Victor Rebengiuc: "O să caut un loc de cerşit într-o zonă mai aglomerată!"
"Să ne ajute Dimnezeu să supravieţuim", aşa vede marele actor situaţia pensionarilor români, odată cu micşorarea indemnizaţiei lunare cu 15%. "Mă afectează, cum să nu mă afecteze? Mă afectează la cap, la mâini, peste tot mă afectează. O să arvunesc un loc pentru

La multi ani! Victor Rebengiuc
"Monstru" sacru al cinematografiei si scenei romanesti, maestrul a fost declarat cel mai bun actor pentru rolul din filmul "Niki Ardelean, colonel in rezerva". Este casatorit din 1965 cu actrita Mariana Mihut si au impreuna un fiu, Tudor.

Victor Rebengiuc: Ciulei este unul dintre regizorii care m-au format ca actor

Victor Rebengiuc nu intelege nici acum comunismul

Supărările lSupărările lui Victor Rebengiuc ui Victor Rebengiuc

Victor Rebengiuc: „Mă lupt încă cu morile de vânt“ [2008-05-25]
Unul dintre cei mai mari actori ai noştri povesteşte pentru EVZ copilăria sa şi îşi declară dezamăgirea faţă de politica românească. [Citeste]

Mariana Mihut si Victor Rebengiuc - soti si pe scena
http://www.7plus.ro/?arhiva=07/04/2008&id=4370

Întoarcerea lui Rebengiuc
După aproape 50 de ani, actorul revine în spectacolul “Moartea unui comis voiajor”, care se joacă mâine, sâmbătă şi duminică la Bulandra.
[citeste]

Rebengiuc joaca paroxistic ratarea

In acest weekend a avut loc la Teatrul Bulandra avanpremiera spectacolului „Moartea unui comis-voiajor“ de Arthur Miller, in regia lui Felix Alexa, o montare doldora de interpretari actoricesti de prima mina.

Puteam sa fiu mai vrednic
Aveti vreun regret in viata asta, va reprosati ceva, va pare rau de ceva?
Am fost cam lenes, puteam sa fiu mai vrednic. As fi putut sa ma preocup mai mult. Am cam asteptat, am fost putin fatalist.
Nu inteleg. Nu v-ati zbatut mai mult pentru roluri?
Cind ai un rol, trebuie sa muncesti mai mult la el. Poate ca as fi ajuns mai repede acolo unde doream eu sa ajung. Poate ca am fost mai delasator.
Nu-i adevarat. Nu cred ca e adevarat.
Eu stiu ce zic. Eu ma cunosc.
Venind aici, asteptindu-va la intrarea in Teatrul Bulandra, era cu citeva minute inainte de ora fixata, cineva de la poarta mi-a spus: „Domnul Rebengiuc nu intirzie niciodata, e foarte punctual, va veni fix la ora pe care v-a spus-o“.

Asa s-a intimplat. Toata lumea stie in teatru ca sinteti foarte punctual. De unde vi se trage aceasta punctualitate?
De la Liceul Militar. Am facut Liceul Militar si mi-a intrat in singe punctualitatea. Foarte rar mi se intimpla sa intirzii. Doar cind ma iau cu calculatorul.
Va uitati pe calculator?
Da. Scriu si e-mailuri. Primesc si poze cu nepotelul meu, le descarc, fac fisiere. De cind a plecat fiul meu in America, am invatat sa lucrez cu calculatorul. Vorbim prin Skype. Il aud pe ala micu’ plingind, l-am si vazut, e asa frumusel, are ochii albastri, ai sotiei lui Tudor.

La Padurea spinzuratilor cum v-a ales Ciulei?
Filmul a inceput cu alt interpret. Cred ca era prea crud; avea, in schimb, o figura angelica, dar nu-i placea lui Ciulei. Asa ca mi-a dat un telefon, m-a chemat la el in cabinet, fusese proaspat numit director la Bulandra: uite, m-am gindit sa-l joci tu pe Apostol Bologa. Dupa ce mi-au tremurat picioarele si m-am prabusit pe scaun de emotie, am acceptat. Mi s-a mai intimplat. In Morometii, filmul lui Stere Gulea, trebuia sa fie altcineva in rolul lui Moromete.
Dvs. care sinteti nascut si crescut in Bucuresti, in acel rol parca ati fi trait o vesnicie doar in sat.
Am auzit pe unii colegi care au spus ca nu sint indeajuns de taran, ca se simte asfaltul Bucurestiului. Ei, ce sa fac? Eu am copilarit pe asfalt.
Astea nu-s rautati?
Poate. Dar poate sa fie si adevarat. Eu n-am nici o pretentie. Eu am propus o varianta de taran, aia pe care eu am putut sa o fac. Am fugit de ideea sa fac prototipul taranului roman. Cum e taranul roman? Care e prototipul? Stie cineva? Eu am stat o saptamina la tara, in satul Talpa din judetul Teleorman, cu taranii locului, si am mai vazut cum se comporta. Asta a fost documentarea mea.

N-ati filmat la Silistea Gumesti?
Era mult prea modernizat satul, aveau antene pe case. In Talpa, Stere Gulea a gasit doua case, parasite, pe care le-a folosit ca decor. Erau case apropiate, au devenit cea a lui Balosu si cea a lui Moromete. A fost un platou ideal pentru filmare.
Domnule Rebengiuc, cum s-a reusit imaginea aia extraordinara din Padurea spinzuratilor?
Ovidiu Gologan lucra extraordinar in alb-negru. Facea atitea nuante intre alb si negru, griurile alea erau extraordinare.
(continuare in pagina 31)
(urmare din pagina 21)
El picta cu fiecare proiector, construia mici raze de lumina, imbraca un proiector in o mie de cirpe pina facea un spot subtire. Asta a dat stilul filmului. Ciulei s-a adaptat. In loc sa puna lumina cadru de cadru, Ciulei facea mai multe secvente intr-un singur cadru. Ovidiu Gologan statea cite o zi sau doua sa aranjeze lumina, iar apoi noi trageam mai multe secvente.
Pe Mariana Mihut ati intilnit-o la filmarile de la Padurea spinzuratilor?
Da, atunci am cunoscut-o. Am avut o tresarire, un fior, un zvic. A fost un coup de foudre. Mi-a placut cind am cunoscut-o, am inceput s-o curtez chiar in timpul filmarilor.

Si Mariana ce spunea?
N-a avut nici un fel de opozitie. A fost incintata.
- Eu cred in destin
In 1981, Lucian Pintilie terminase filmul De ce trag clopotele, Mitica? Chiar inainte de premiera, filmul a fost interzis. Actorii, dvs. il jucati pe Pampon, au avut de suferit?
Nu, actorii n-au avut nimic. Filmul s-a terminat, era facuta copia standard. Pintilie programase si citeva avanpremiere, unii ziaristi incepusera sa scrie despre indelung asteptata premiera a lui Pintilie. S-a anuntat filmul in Romania literara, s-a vorbit la Europa Libera. Si filmul n-a trecut de cenzura. Cei mai vehementi aui fost, se pare, unii regizori, colegi ai lui Pintilie, care faceau parte din Comisia ideologica.
Chiar asa?
Da.
Ne-a spus si domnul Mircea Horia Simionescu, intr-un interviu de anul acesta, ca si cartile lui intimpinau principala opozitie de la directorii de editura, nu de la partid.
Colegii isi aparau dreptul la existenta. Nu-l doreau pe Pintilie in cinematografe si in cinematografia romana. S-ar fi vazut, prin comparatie, care era distanta intre ei si Lucian Pintilie. Filmul a stat in arhiva pina in 1990. Abia atunci s-a facut dreptate unui mare regizor.

Il jucati pe Pampon.
In cariera mea, era o ipostaza noua si ma bucuram ca pot juca si un asemenea rol. Am fost excitat de acel rol. Era un Pampon, de asta care pierde noptile, joaca la carti, sufera in amor, e mereu gelos, e mereu inselat, dar el nu-si da seama. Era un Pampon redus mintal si obosit, intelege lucrurile cu greutate.
Credeti ca a fost destin, fatalitate, o mina dumnezeiasca sau noroc ca ati ajuns actor?
Cred ca a fost destin. Eu cred in destin. In familie n-aveam antecedente teatrale, nimeni n-avea legatura cu teatrul. Eu sint de parere ca daca cineva are talent, indiferent de domeniu, nu se poate ca talentul ala sa nu-si ceara dreptul la viata. Cind esti facut pentru ceva, nu se poate ca talentul ala sa te lase. A, poti sa ratezi doar daca vrei tu sa-ti sugrumi talentul, cum s-a intimplat cu unii colegi de-ai mei care si-au baut talentul. Au murit de tineri pentru ca au baut si nu trebuia sa bea. Am avut colegi care au baut mult. Una e sa bei un pahar de vin, alta e sa bei o vadra. Mie nu mi-au placut excesele, de nici o natura. Genetic, am un anumit echilibru.
Ce colegi si-au baut talentul?
Uite la Rautchi, uite la Cozorici, care ar fi putut sa aiba o cariera extraordinara. In ultima perioada. Cozorici era alcoolic, era dependent de o vodca, dimineata trebuia sa ia repede o vodca. Am filmat cu el, la televiziune, Stilpii societatii. Cum intra in cabina, scotea o sticluta si bea din ea. Asta se intimpla dimineata, la ora 8.00.

Mi-e rusine. Sint stinjenit
Si totusi, cum ati ajuns actor?
E destin ca am ajuns actor! Eu ma pregateam, la sugestia bunicilor si a mamei, sa fac o scoala electrotehnica. Faceam teatru ca hobby. Nici nu ma gindeam ca va fi o profesie, jucam la Ateneul Popular din cartierul Vitan. Si instructorul mi-a zis: „Dumneata ar trebui sa dai examen la teatru!“. Si am incercat. Am intrat printre ultimii, am fost repartizat la clasa doamnei Aura Buzescu. Eu, ca neprofesionist, inainte de intrarea la Institut, jucam comedie. Si Aura Buzescu, intr-un semestru, m-a dezvatat de toate giumbuslucurile pe care le faceam, de tot circul, de tot cabotinismul. Dupa un semestru, am fost cei mai buni prieteni.
Cum te ingrijesti de talentul tau?
Asta e cea mai mare obligatie: sa te ingrijesti de talentul care ti s-a dat. Nu poti sa-ti bati joc de talentul tau.

N-ati baut, dar ati fumat?
Am fumat, dar m-am lasat in urma cu vreo treizeci de ani. Am fumat mult, de pe la vreo 15 ani. M-am intrebat, cind am ajuns actor: Victor, ce vrei sa fii: actor sau fumator? Am optat pentru actor.
Vorbim inainte de lansarea cartii Victor Rebengiuc. Omul si actorul. Cititorii vor sti deja, cind apare revista, cum a fost lansarea. Eu v-as intreba: cum vedeti o lansare ideala?
Ideal ar fi sa nu particip la lansare. Mi-e rusine. Sint stinjenit. Sint coplesit de faptul ca atitia oameni pe care ii stimez scriu despre mine in carte; nu stiu ce sa le fac ca sa le multumesc. Mi-e teama sa nu cad in pacatul trufiei, eu ma jenez sa vorbesc in public despre mine. Stii ce a fost ciudat? Cele doua autoare, Simona Chitan si Mihaela Michailov, au inceput, fiecare, separat, cite un interviu cu mine.

Simona Chitan a avut idea reunirii interviurilor, ea a cautat extrasele de presa, a cerut noi texte, ea a vrut acesta noua carte, care e diferita de volumul din 2004. Simona Chitan s-a batut pentru carte, s-a dus la Gabriel Liiceanu, l-a convins s-o publice, a staruit sa completam interviul. Simona e razbatatoare si energica, dar si Mihaela a lucrat cu multa atentie si cu bucurie. M-au emotionat amindoua si le multumesc. Dar, gata, trebuie sa ne oprim din atitea laude. Va fi cartea asta, alta nu cred ca mai fac.