Rebengiuc[V=]

M-am nascut cu gura dezlegata
Ati fost tot timpul slobod la gura in raport cu lumea, cu autoritatile?
M-am nascut cu gura dezlegata.
N-ati patit-o in vremea comunismului?
Am avut niste semnale. Mi-am cerut dosarul meu de la CNSAS, acum citiva ani. Mi-au dat doar doua foi, acolo. Dosarul meu e mare, eu figurez si in dosarul Televiziunii, si al Radioului, si al Cinematografiei. S-au facut multe turnatorii cu mine, peste tot. Nu aveam astimpar la gura si spuneam ce credeam.
Numai doua foi v-au dat?
Da.
Ce era in acele foi?
Niste turnatorii.
Cind v-ati cerut dosarul?
Acum vreo trei-patru ani, nu mai tin minte exact.

La CNSAS s-au primit noi dosare. Nu vreti sa mai faceti o noua cerere, poate aflati mai multe?
Nu vreau. Gata, am terminat. Nu ma mai intereseaza. Nici n-am vrut sa aflu cine m-a turnat. L-am recunoscut pe unul singur, am recunoscut imprejurarile si tipul de delatiune. Era un amarit de regizor de culise. N-avea ce face, trebuia sa fie turnator, altfel nu se justifica prezenta lui in teatru.
Traieste?
Nu. S-a prapadit. Ce vreti sa aflu? Ca m-au turnat colegii? N-am vrut si nu vreau sa stiu cine m-a turnat. Ma intilnesc cu ei, mi-ar fi venit greu sa traiesc alaturi de ei, daca stiam ca m-au turnat. Nu, mai bine sa nu mai stiu nimic.
Cam care era tipicul turnatoriilor, ce se turna la Securitate despre dvs.?
Pacat ca e talentat, dar e impotriva regimului, nu e de acord cu politica din domeniul cultural si e prieten cu Pintilie. Astea erau turnatoriile.

Nu ma mai intereseaza viata politica
Pentru cititorii mai tineri ai revistei Observator cultural, ne repovestiti secventa cu sulul de hirtie igienica? Ce v-a venit sa va duceti cu el la televiziune, in 23 decembrie 1989?
Era normal. Apareau la televiziune toti aceia care pina cu o ora-doua inainte il proslaveau pe Ceausescu. Si, dintr-odata, apareau la televiziune, facind pe inocentii, pe purii. Mincasera atita rahat si ii vedeam la televizor ca si cind n-ar fi avut nici o legatura cu nenorocirea noastra. Baiatul meu, Tudor, mi-a zis: Tata, tu nu faci nimic? Si-am zis: Daca si baiatul meu imi zice sa fac ceva, atunci sa fac. Si m-am dus la televiziune. Am recitat poezia Doina de Eminescu, dind o alta conotatie muscalilor – ma gindeam la toti cei care au tot clampanit, la cei care au vorbit despre Ceausescu, despre „tovarasa Ceausescu, mama iubitoare, sotie devotata, savant de renume mondial“. Eu, pina in 22 decembrie 1989, ma tot gindeam: mai, ce-or face toti astia, mincatorii de rahat, daca s-o schimba regimul? Le-o fi rusine? S-or ascunde in gura de sarpe? Si ii vad la televiziune... Aveam in casa un sul de hirtie igienica – stiti ca nu se gasea in perioada aia.

Nu v-a intrebat nimeni, pina sa ajungeti in studio, ce faceti cu sulul ala de hirtie igienica?
Il aveam intr-o plasa. Si, dupa ce am zis poezia, am scos sulul si am zis: stergeti-va la gura... nu mai tin minte exact, am bolmojit ceva.
A fost o secventa antologica, ar trebui data in reluare, la fiecare sfirsit de an, in decembrie.
Eu n-am aceasta secventa si as vrea s-o am imprimata. N-ar fi deloc inutila repetarea ei.
In primele alegeri ati candidat pe listele PNL, ati cazut primul sub linie, n-ati intrat in Parlament si n-ati mai vrut sa faceti politica de partid. De ce?
N-am apetenta pentru politica. Am mai avut o singura tentativa, o resuscitare, cind a aparut URR (Uniunea pentru Renasterea Romaniei), acum vreo cinci ani. Era o propunere politica in care am crezut. URR putea fi o schimbare a clasei politice. Dar n-au avut succes la electorat, n-au intrat in Parlament.
Acuma cum vi se pare viata politica?
Nu ma mai intereseaza. Nu mai pot sa vad atita mizerie, nu mai pot sa citesc presa.

In carte spuneti ca dimineata faceati cumparaturile, va cumparati si ziare si le citeati din scoarta in scoarta.
Asta era acum citiva ani. Astazi, nu mai cumpar nici un ziar. Ma mai uit pe Internet la titluri, dar nu mai citesc articolele. Nu mai pot. Nu vreau sa mai citesc.
Ce v-a scirbit?
Faptul ca nu se intimpla nimic; toata clasa politica este o apa si-un pamint. Nu-i nimic deosebit, nu ai pe cine alege. Toti sint la fel. Explicati-mi secretul prin care un parlamentar, in patru ani de zile, devine miliardar! Eu vreau sa inteleg ce se intimpla pe lumea asta! Cum ajung unii parlamentari foarte bogati? De unde aceasta imbogatire peste noapte?
Domnule Rebengiuc, ce drag mi-ati fost in Balanta cind ati spus, intr-un rol de primar: „al mai prost om din lume e americanu’“. Imi suna si acum in urechi aceasta replica: „al mai prost om din lume e americanu’“. Balanta era primul film al lui Lucian Pintilie, dupa 1990. Cum au fost filmarile?
A fost bine. Pintilie este un mare regizor. El este si un mare, genial regizor de teatru, dar, din pacate, el nu mai vrea sa lucreze in teatru. Il respect, il inteleg, dar imi pare rau. Ma inteleg foarte bine cu Pintilie, sintem buni prieteni. Il iubesc ca pe un frate. Stie ce sa-ti ceara, stie cum sa-ti ceara, stie cum sa te indrume, ca nu se poate fara regizor.

Replica asta – „al mai prost om din lume e americanu’“ – ar putea fi rostita si peste 50 de ani.
Acum s-ar putea auzi in Kosovo si in Serbia... Scenariul de la Balanta era ofertant, eu am avut un rol mic. Dar eu nu sint un actor care sa vrea sa joace numai roluri mari. Eu vreau sa joc roluri bune. Daca e mic si bun, sint incintat. Finalul din Balanta e absolut senzational. Iar pe personajul meu il intilneai foarte des in realitatea din Romania acelor ani. Poate ca la unii primari s-au mai pastrat sentimentele astea anticapitaliste, nu neaparat antiamericane. Sint primari invatati cu sistemul paternalist, sa li se dea, sint lipsiti de initiativa. Ar putea sa mobilizeze cetatenii, sa lucreze cu ei.
Unii mai fac.
Fac. Da, aveti dreptate. In Bucuresti, in sectorul trei, unde sta fratele meu, am vazut, in decursul celor patru ani de cind primar e Liviu Negoita, cum s-a dezvoltat, cum s-a infrumusetat, cum s-a curatat sectorul trei.
Vreau sa evocam si filmul Niki Ardelean, colonel in rezerva. Nu neaparat pentru replicile din film, cit pentru starea de framintare, de apasare, o stare neexprimata in cuvinte. O furie fara cuvinte.

Niki Ardelean este un om modest, dar care isi cunoaste valoarea. El nu poate sa intre intr-o competitie deschisa cu un impostor obraznic si agresiv. Inghite foarte multe porcarii pe care i le facea ala. A tot adunat, a tot adunat, cind a vazut ca i se ia tot, absolut tot, ramine gol si pe dinauntru si pe dinafara. I s-a luat mobila din casa, calculatorul, i s-a luat fata, baiatul care a murit... n-avea alta solutie, trebuia sa recurga la un gest disperat, facut din prea plinul amaraciunii strinse in el. N-a mai putut sa tolereze.
Si acest film va fi inteles peste 50 de ani!
Fara discutie!

Cum sa nu stie Securitatea adresa noastra?
Ati rezonat si cu tinerii regizori. Sinteti formidabil in filmul lui Cristi Puiu, Un cartus de Kent si un pachet de cafea, care a luat Ursul de aur pentru scurtmetraj in 2004. Ati jucat doar stind pe scaun.
Ce sa spun? Il admir pe Mimi Branescu, care si el sta pe scaun, in filmul lui Cristi Puiu. N-am cum sa nu rezonez cu Cristi Puiu. E vorba de scenariu. Apreciez la Cristi Puiu talentul lui scriitoricesc. Scenariul de la Niki Ardelean, colonel in rezerva era scris de Cristi Puiu si Razvan Radulescu. E unul din cele mai bune scenarii pe care am lucrat.
S-au suparat ei un pic pe Lucian Pintilie.

Le-a trecut. Si-au dat seama ca au gresit.
Cind erati mai tinar ati fost un barbat cu trecere la femei?
E o problema care, pe mine, nu m-a interesat. N-am fost un tip care sa cucereasca femei, una dupa alta. Nu am vrut sa am cit mai multe femei. N-am avut timp pentru asta. Am muncit foarte mult. Si nu am nici un fel de regret ca n-am o panoplie de femei. M-am indragostit, m-am casatorit si cu asta am terminat. Au venit propuneri, primeam scrisori, mi se scria, de pilda: „Desi sint buzoianca, iubesc si eu actorii...“. Niciodata n-am raspuns la scrisorile de genul asta. Am primit si scrisori minunate, care comentau prestatia mea artistica. N-am putut sa raspund, pentru ca, de obicei, erau anonime. A fost un anonimat bun, tonic.
A fost si un alt anonimat de unde va veneau scrisori?
Da, dupa 1989, am primit scrisori de amenintare. Aveam in casa teancuri de scrisori cu injuraturi, cu amenintari. Le-am aruncat acum vreo doi-trei ani. Erau, in casa, o prezenta negativa.

Ati primit acasa acele scrisori? Vi se stia adresa?
Cum sa nu stie Securitatea adresa noastra? Imi stiau si numarul de telefon, curgeau zi si noapte telefoane de amenintare. Mi-am schimbat numarul de telefon. Dupa o jumatate de ora, iar au inceput telefoanele. Toate erau venite de la Securitate. Nu va inchipuiti ca un om linistit se apuca sa dea telefoane de amenintare sau sa scrie scrisori... Citi nu m-au iritat pe mine? M-am apucat sa le scriu?
De la ce vi se trageau?
De la sulul de hirtie. Si de la prima manifestatie, din ianuarie 1990, anti-FSN, cind m-am dus la televiziune si am intrebat: de ce nu difuzati mitingul? Iliescu zicea ca e violenta, iar eu il contraziceam: domnilor, vin din piata, nu e nici o violenta. Si ceream televiziunii sa transmita mitingul, iar aia ziceau ca-i ceata. Ce ceata? E frumos. M-am certat cu oamenii televiziunii. Nevasta-mea primea telefoane: „Imputito, sa vii sa ti-l iei pe nenorocitul de barbata-tu de la morga“. Se speriase. La telefon i se zicea ca intra peste ea, in casa, s-o omoare, a chemat niste colegi din teatru sa stea cu ea, ii era frica. Am ajuns acasa: „Stai, draga, linistita. Chiar crezi ca ne doboara Securitatea?“.
N-au trecut mai departe, la agresiuni?
Nu.

Am vrut ca baiatul meu sa stie ca are un tata pe care poate conta
Mai caut un raspuns pentru oamenii tineri care citesc presa culturala: care e secretul sa fii cu o femeie, cu aceeasi femeie, 43 de ani? Dvs. v-ati casatorit cu Mariana Mihut in 1965.
Nu-i nici un secret. Intr-o casatorie trebuie sa faci niste compromisuri, trebuie sa accepti punctul de vedere al celuilalt, trebuie sa fii tolerant. Au existat discutii, ohoho, cite n-au fost, dar le-am rezolvat intr-un mod amiabil. E bine. Cind nu ne certam, ne intelegem.
Ati avut un baiat dupa zece ani. Tudor Rebengiuc s-a nascut in 1975.
Asta a fost primul care a scapat de avorturi. Mariana s-a speriat de intreruperile de sarcina. Ele se faceau in conditii total neigienice.
Ca in filmul lui Cristian Mungiu, 4 luni, 3 saptamini si 2 zile.

Exact. Mariana a fost profund marcata de filmul lui Cristian Mungiu, pentru ca ea a trait acele momente. N-a fost singura. O, cite femei n-au indurat avorturile clandestine... La ultimul avort, a avut probleme mari si urmatoarea sarcina a pastrat-o si a iesit baiatul nostru.
Baiatul dvs. spune in carte ca „tata m-a rasfatat. Greu mi-a refuzat o rugaminte sau o placere“. Si mai spune ca nu i-ati bagat niciodata ceva cu forta pe git si nu l-ati certat cind lua note proaste. Asa e?
N-a avut mofturi. El a avut nevoi, l-am inteles foarte bine cind imi cerea bani. Maica-sa zicea: „Da’ de ce sa-i dai bani?“. „Pentru carti“, raspundeam. De ce sa nu-i dau bani? Nu-i cere sa mearga la bar, la discoteca. Poate ca, uneori, i-am cautat in coarne, dar el este un baiat care isi stie locul. Niciodata n-a profitat, n-a exagerat. Eu n-am avut tata. Tatal meu ne-a parasit cind eu si fratele meu eram mici. Am fost frustrat ca n-am avut tata si am vrut ca baiatul meu sa stie ca are un tata pe care poate conta.
Ce virsta aveati cind a plecat tatal dvs.?
Trei ani.

Ati constientizat plecarea?
Am constientizat absenta lui.
Mama ce spunea?
Ce sa spuna? N-avem tata. Si ne-au crescut bunicii. Tatal meu s-a prapadit pe front, cind eu aveam noua ani, la Stalingrad.
Fiul dvs., care e arhitect, a ajuns in America, avind o bursa de studii…
Si se intoarce… Va veni anul asta. Cu totul. Luni am aflat ca vor veni si abia ne stapinim emotiile.
S-au schimbat vremurile in Romania? Poti sa cistigi bani ca arhitect? Poti sa lasi America pentru Romania?
Probabil. Decit sa traga mita de coada in America, mai bine sta acasa. Nu stiu de ce vine, dar vine…

Aveti si un nepotel?
Da. Are opt luni. Il cheama Mircea-Maxim. Mircea il chema si pe tatal sotiei lui Tudor, care s-a prapadit inainte sa se nasca nepotelul. A murit de cancer. Stia ca moare si a fost atit de demn. Mare lucru…
Si celalalt nume, Maxim, de ce l-au ales?
Nu stiu. Poate ca sa fie Mircea cel Mare, Mircea-Maxim, stiti filmul lui Nicolaescu…
Am ajuns la Nicolaescu… Sergiu Nicolaescu nu v-a rugat niciodata sa jucati in vreun film al lui?
Nu. Niciodata. Nu i-am spus lui nimic ca actor, probabil. Dar n-am nici un fel de regrete ca n-am jucat in filmele lui Nicolaescu.
L-ati vazut pe nepotel?
In poze.
Nu l-ati tinut in brate?
Nu.
N-ati fost in America?
Nu, nu ma duc. Vin ei incoace.

OMUL SĂPTĂMÂNII: Victor Rebengiuc: „Talent fără muncă nu există“ [2008-02-10]
Astăzi, actorul Victor Rebengiuc împlineşte 75 de ani. S-a identificat cu Ilie Moromete sau cu Apostol Bologa, din „Pădurea Spânzuraţ ilor“, sau cu Teatrul Bulandra. A lucrat cu cei mai mari regizori ai noştri: Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Radu Penciulescu, Andrei Şerban sau Silviu Purcărete. De ziua sa de naştere, editura Humanitas i-a dăruit monografia „Victor Rebengiuc - Omul şi actorul“. [Citeste]

Rebengiuc, omagiat de Pintilie: „Ţi-aş tăia unghiile de la picioare“
Duminică, actorul împlineşte 75 de ani.
[citeste]

Frământările unui actor care nu dezamăgeşte

Marii actori si rolurile care i-au marcat

Victor Rebengiuc - talent şi dăruire

Victor Rebengiuc, George Banu şi Dorotheea Petre, nominalizaţi la Marile Premii Prometheus

Victor Rebengiuc, George Banu şi Dumitru Ţepeneag se numără printre nominalizaţii pentru Opera Omnia la Marile Premii Prometheus, în timp ce distincţia pentru Opera Prima este disputată, printre alţii, de Dorotheea Petre, Vasile Ernu şi Irinel Anghel.
Un juriu format din Andrei Pleşu (preşedinte), Livius Ciocarlie (secţiunea literatură), Dumitru Avakian (secţiunea muzică), Aurelia Mocanu (secţiunea arte vizuale) şi Alexandru Dabija (secţiunea artele spectacolului) i-a desemnat pe cei 24 de nominalizaţi de anul acesta ai Marilor Premii Prometheus, ajunse la ediţia a VI-a.
Juriul va stabili finaliştii - cate unul pentru fiecare secţiune - în septembrie, iar în luna octombrie, la Clubul Prometheus, vor fi desemnaţi caştigătorii.

M-am invartit toata viata in jurul Cismigiului
Pentru Victor Rebengiuc, Bucurestiul este un oras familiar si nu prea –...

Valeria Seciu&Victor Rebengiuc



Valeria Seciu
Despre Valeria Seciu am putea scrie pagini intregi si tot nu am reusi sa gasim cuvintele potrivite, pentru a descrie emotiile si farmecul pe care le degaja atunci cand paseste pe scena.
Cuvintele sunt de prisos pentru a caracteriza explozia de talent si imaginatie a acestei actrite harazite cu o sensibilitate si senzualitate speciale.
Nascuta in 2 august 1939, se remarca pentru prima data pe scena Teatrului National din Bucuresti. In anul 1964, o interpreteaza pe Veronica Micle in „Eminescu’’, sub regia lui Sica Alexandrescu. Insufletind personaje complexe, precum Ersilie Drei, Doamna mascata sau Margareta din „Maestrul si Margareta“, in regia Catalinei Buzoianu, Valeria Seciu este capabila sa fascineze publicul spectator inca de la primul gong. In 1981, joaca rolul Genica in „Niste tarani“, iar in 1985, Marguerite Guatier.
De-a lungul carierei sale artistice, Valeria Seciu a lucrat cu regizoarea Catalina Buzoianu la zeci de spectacole, cele doua fiind de nedespartit in viata teatrala.In 1989, joaca in „Arta iubirii“, iar in ‘90, sub indrumarea lui Alexa Visarion, in „Actorii“. Este premiata la categoria ,,Cea mai buna actrita intr-un rol principal“ in anul 2005, in cadrul Galei UNITER, fiind pentru a treia oara cand primeste aceasta distinctie, ca recunoastere a meritelor sale artistice.
Valeria Seciu domina reprezentatia „Cum gandeste Amy“ - spectacol pus in scena special pentru ea - cu energia ei freatica, subtila si cu umorul rafinat.
Dupa 42 de ani, Valeria Seciu revine, in 2006, pe scena Nationalului bucurestean, interpretand-o pe Amanda in „Menajeria de sticla“, in regia Catalinei Buzoianu. Autorul piesei este nimeni altul decat celebrul dramaturg american Tennessee Williams, laureat al Premiului Pulitzer pentru „Un tramvai numit dorinta“ si „Pisica pe acoperisul fierbinte“.
Personajele interpretate de Valeria Seciu prind viata pe scena, reusind sa uimeasca pana si pe cei mai critici...critici de teatru. „

Victor Rebengiuc
De peste 50 de ani il urmarim si il admiram in filme si in piese de teatru. Victor Rebengiuc s-a nascut in Bucuresti, la 10 februarie 1933, si a absolvit UNATC - ul „I. L. Caragiale“ in 1956. Din anul 1957, este actor la Teatrul Bulandra din Capitala, iar in perioada 96-’98, conduce institutia care l-a consacrat.
Rector al UNATC ,,I. L.Caragiale“ timp de sase ani, Rebengiuc este actorul, profesorul si omul de un caracter ireprosabil. Pe scenele din tara, dar si pe cele din intreaga lume unde a avut deseori ocazia de a se remarca, Victor Rebengiuc isi lasa amprenta, iar numele sau, cap de afis, este o dovada clara a succesului de casa.
Chiar daca a dat viata unor roluri importante in dramaturgia mondiala - Lear in „Regele Lear“, sau Goerin in „Mefisto“, ori Tipatescu in „O scrisoare
pierduta“, Rebengiuc declara ca nu are probleme in momentul in care se desparte de un rol.
Filmografia sa cuprinde adevarate opere de arta ale cinematografiei romanesti, incepand cu „Padurea spanzuratilor“, in regia lui Liviu Ciulei, film premiat la Cannes in ‘65, „Tanase Scatiu“, ,,Balanta“ sau „De ce bat clopotele, Mitica“. Romanul „Morometii“ scris de Marin Preda, sta la baza filmului cu acelasi nume regizat de Stere Gulea in 1988. Interpretand rolul lui Ilie Moromete, Victor Rebengiuc reuseste sa distruga mitul conform caruia un film nu poate sa fie mai bun decat o carte. Filmul ,,Morometii“ este premiat la San Remo si Santarem-Portugalia.
Cu rolul Ilie Moromete, Rebengiuc nu face un salt la statutul de vedeta, ci il intareste cu capacitatea sa de a depasi cerintele impuse de rol. Chiar
daca nu-i place sa se indentifice cu personajul, Victor Rebengiuc este si va ramane in perceptia noastra, a tuturor, Ilie Moromete - simbolul taranului roman.
„Ma jeneaza celebritatea. Imi zice lumea pe strada: «Sa traiti, maestre!» In primul rand, ma surprinde in mod neplacut apelativul «maestre!» “ “Eu abia acum
inteleg ce inseamna conflictul intre generatii in viata teatrala... cu argumente, arme, munitii. E mai interesant decat speram"
http://www.atac-online.ro/?page=articles&category=Magna_14&article=Valeria-Seciu-Victor-Rebengiuc_23

Victor Rebengiuc il sustine pe Cristi Puiu

Protestul lui Cristi Puiu impotriva Centrului National al Cinematografiei (CNC) si-a gasit sustinatori si pe internet.

Promotia de actori si regizori 1956 a Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica din Bucuresti, numita “Promotia de Aur”, va fi sarbatorita cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la absolvire. Emil Boroghina, presedintele Fundatiei Shakespeare, a declarat ca jubileul va fi marcat la 18 decembrie, la Craiova, orasul în care a venit imediat dupa absolvire o pleiada de actori, deveniti straluciti mai apoi: Gheorghe Cozorici, Amza Pellea, Silvia Popovici, Constantin Rautki, Victor Rebengiuc, Dumitru Rucareanu si Sanda Toma. Toti îl însoteau pe regizorul Vlad Mugur. Împreuna cu ei venise si tânarul absolvent al sectiei de Regie Radu Penciulescu, cel care avea sa devina unul dintre cei mai importanti directori de scena si dascali de teatru din România.
http://www.independent-al.ro/content/view/907/44/1/5/

Burghezul" Rebengiuc deschide fiesta teatrală
Piesa "Burghezul gentilom", regizată de Petrică Ionescu, va deschide, sâmbătă seara, Festivalul Naţional de Teatru, care se va desfăşura între 4 şi 15 noiembrie la Bucureşti. Victor Rebengiuc deţine rolul principal în această montare, produsă cu aproape 250.000 de euro şi care se va juca la Sala Mare a Teatrului Naţional, de la ora 18,30. Ediţia actuală, a doua gândită de criticul de teatru Marina Constantinescu, are ca nucleu creaţia regizorală şi se va închide cu spectacolul "Dialoguri şi fantezii în jazz", cu Ion Caramitru şi Johnny Răducanu, la Ateneul Român. Festivalul aduce pe scenele din Bucureşti 49 de spectacole, semnate de cei mai importanţi regizori din România sau de tineri ai noului val, dar şi reprezentaţii ale unor trupe din străinătate (Franţa, Rusia, Ungaria, Irlanda). Teatrul Naţional din Bitola (Macedonia) va juca "Macbett de Eugen Ionescu",
citeste...

Victor Rebengiuc, un copil „razboinic“

Victor Rebengiuc, un "Jurdanescu" integru

Rebengiuc, un rector ca o vitamina

Victor Rebengiuc a fost rector al UNATC intre 1990 si 1996

Promotia anului 1995 a Academiei de Teatru si Film: zeci de actori
tineri, entuziasti, despre care profesorii Sanda Manu si Mircea
Albulescu spun ca sunt una dintre cele mai bune generatii de
absolventi. Dorina Chiriac, Lia Bugnar, Daniela Nane, Ada Navrot,
Zoltan Octavian Butuc, Dan Tudor, Emil Hostina sunt doar cateva nume
ale acestei generatii. Ei s-au intalnit la inceputul saptamanii la
studioul Casandra pentru a sarbatori zece ani de la absolvire.
Actorul Victor Rebengiuc, intampinat cu urale si ropote de aplauze, a
ramas dupa sase ani de rectorat cel mai iubit rector din istoria
Academiei de Teatru si Film. Rebengiuc isi striga studentii dupa
numele mic, le stia problemele personale, stia sa fie intotdeauna
acolo, cand icopiiii aveau nevoie de el, povestesc actorii. Actrita
si dramaturgul Lia Bugnar face portretul rectorului in cartea iDe-a
dreptul Victor Rebengiuci (autori Simona Chitan, Mihaela Michailov),
aparuta anul trecut la Licentia Publishing.
Lia Bugnar: "Toti eram ai lui"

"In clipa cand reusesti la facultate (la actorie), visele devin
aberant de indraznete si implinirea lor pare doar o chestiune de
zile. De cele mai multe ori, nu se implinesc. (...) In 1991, cand
eram studenta, aveai privilegiul de a-i putea intalni pe holurile
scolii pe Dem Radulescu, pe Olga Tudorache, pe Victor Rebengiuc.
Primii doi erau profesori la cate o clasa de actorie, dl Rebengiuc
era rectorul facultatii deci, cumva, toti eram ai lui. Sunt convinsa
ca nu ne stia chiar pe toti (grupele incepusera sa fie mari), dar
avea un fel de a-ti raspunde la salut de parca erai mai cu mot, nu un
student dintre atatea sute cati misunam pe acolo. Parca zicea cumva
din priviri iUite, domnule, ca teatru ajunge pe maini bunei. Te facea
sa te simti important, in timp ce profesorii de clasa faceau tot ce
era omeneste si neomeneste posibil sa-ti scoata orice fumuri din cap,
aducandu-te de multe ori in pragul depresiei. Asa ca sa-l intalnesti
pe Victor Rebengiuc era fortifiant, ca o vitamina. Pe vremea aceea
exista un ibufeti al scolii de unde puteai sa-ti iei un sandvici sau
un suc. O tejgheluta si cateva mese intr-o incapere plina de fum de
tigara si fumuri de artisti in devenire. Cand aparea cate un
profesor, ne dadeam toti la o parte si-l lasam sa cumpere inaintea
noastra, ceea ce acesta si facea. (...) Ne-a luat piuitul dl
Rebengiuc cand ne-a zis: iDa' de ce sa trec in fata? Astept la rand.
Mai bine vedeti voi sa nu intarziati pe la clasa!i Cred ca-l amuzam
si-l induiosam in acelasi timp cu tineretea noastra nestrunita inca.
(...)

"A ras Rebe"

La examenele de actorie veneau mai toti profesorii din scoala.
Stateau ca la spectacol si noi faceam diverse iscenutei, bucatele de
teatru. Emotiile erau ingrozitoare pentru ca stateau ei ca la
spectacol, dar, la sfarsit, in loc de aplauze, se dadeau note. Facea
oarecum parte din politica scolii sa nu se manifeste semne de
simpatie sau antipatie fata de noi in timp ce jucam, pentru ca nu era
spectacol, ci examen. Te ungea la suflet cand din toata ghetaria aia
de public razbatea un ras sanatos si inconfundabil: iA ras Rebe!
Bravo! Hai, ca inseamna ca e bine! A ras Rebe!i. Chiar daca dupa
examen nu luai cine stie ce nota mare, stiai ca ai avut o clipa in
care ai fost iactor buni pentru ca stia toata lumea cum a ras
Rebe!...i.
"Scoala s-a terminat demult, dar mi se intampla uneori, cand merg la
o piesa, sa aud dintre sutele de spectatori un ras care ma face sa ma
napadeasca instantaneu amintirile studentiei... Si-mi zic "A ras
Rebe! Ce s-or bucura pe scena in sinea lor!"".
Victor Rebengiuc a multumit studentilor la sfarsitul intalnirii de la
Casandra pentru tot ce acestia i-au daruit. Bucurie. Caldura. Si, nu
in ultimul rand, dragoste.

http://www.evenimentulzilei.ro/cultura/?news_id=190513