Cartarescu/Nicolaie[v=]

David Hugendick

Foame cu Kafka, frig cu Mann
Interviu cu Mircea CArtArescu realizat de David Hugendick si aparut
in ZEIT on line din 18.12.2007

Romanul Die Wissenden (Stiutorii, titlul sub care a aparut Orbitor. Aripa stinga anul trecut la Editura austriaca Zsolnay – n.tr.) al lui Mircea Cartarescu este o epopee ingenioasa despre Romania socialista. In interviu, autorul povesteste despre literatura tarii si copilaria sa in dictatura.
Bucuresti, la mijlocul secolului XX. Un narator tinar colinda prin capitala Romaniei socialiste, isi aminteste de trecutul sau, priveste blocurile din prefabricate, iar realitatea se contopeste cu onirice imagini ale fanteziei. Romanul Die Wissenden al lui Mircea Cartarescu este prima parte din trilogia sa Orbitor, care a aparut acum in limba germana. Un roman metropolitan, o poveste de familie, o epopee a amintirii. Narat intr-un stil manierist plin de poezie si vuind de imagini. ZEIT on line a stat de vorba cu scriitorul in virsta de 51 de ani.

Romanul dumneavoastra Orbitor. Aripa stinga a aparut de-acum si in Germania. Este greu sa descrii in citeva cuvinte despre ce este vorba in el. Puteti dumneavoastra face asta?
Jorge Luis Borges a spus la un moment dat ca-i inutil sa scrii romane mari, intrucit ele pot fi oricum rezumate pe citeva pagini. Lucru valabil pentru cele mai multe dintre ele. Poate nu si pentru Omul fara insusiri al lui Robert Musil, Finnegan’s Wake al lui James Joyce sau In cautarea timpului pierdut al lui Proust.

Care este situatia romanului dumneavoastra?
Nici pentru Orbitor. Aripa stinga acest lucru nu-i valabil. Am avut nevoie de 14 ani si 1.500 de pagini ca sa aflu despre ce-i vorba in roman. Acum pot s-o spun, dar nu in citeva cuvinte, ci in tot atitea cite am folosit in carte. Din pacate, precis n-aveti aici locul necesar.
Este si o punere in discutie a erei Nicolae Ceausescu. V-a influentat mult aceasta epoca?

Thomas Pynchon a avut o influenta mai mare. De ce naiba tot amintiti de Ceausescu asta? Cind am fost in Germania, m-am simtit ca un ciine pavlovian care trebuie sa saliveze de-ndata ce aude numele acesta. Eu sint scriitor! Eu scriu despre dragoste si ura, la fel ca si autorii vostri. Doar pentru ca am avut ghinionul sa cresc intr-o epoca proasta si intr-un loc prost, trebuie acum sa platesc tot restul vietii mele pentru asta?
Nu cere nimeni asa ceva…
Cind eram tinar, am suferit de foame si de frig, dar asta nu m-a influentat. Am uitat de foame citindu-l pe Kafka si de frig citindu-l pe Thomas Mann. Adevarata mea patrie nu este Romania, ci Castalia (Nota redactiei ZEIT: O fictiva provincie de savanti din Jocul cu margele de sticla al lui Hermann Hesse). Acolo nu exista si n-a existat nicicind un Ceausescu.
Cum priviti tara dumneavoastra acum?

Lou Reed a facut un album despre Andy Warhol. Intr-unul din cintece se spune asa: „Nu exista decit un singur lucru bun in cazul oraselor mici: stii ca la un moment dat trebuie s-o tai de-acolo“. Este si ceea ce-i bun in cazul Romaniei. Mai nou, joc Escape pe computer. Ma pregatesc de propria evadare.
Unde vreti sa fugiti?
Oriunde afara din lumea asta, cum a spus Baudelaire.
Romania are citiva scriitori sclipitori, dar foarte putini sint cunoscuti in Occident. Blecher, de exemplu, sau Alexandru Vona. Oare de ce?
Am avut mereu intelectuali si artisti sclipitori. Dar scriitorii nostri sint precum aceste pietre pretioase sub forma de floare din adincurile pamintului: cineva trebuie sa sape pentru a le aduce la suprafata! Literatura are nevoie de o infrastructura. Iar noi multa vreme n-am avut asa ceva. N-am avut institutii culturale, edituri eficiente, agenti, traducatori buni. Multa vreme, scriitorii romani n-au putut calatori in strainatate, n-au putut sa-si publice cartile-n Vest.

Si ca atare, multe au ramas ingropate?
In anii acestia am produs in liniste si izolare arme secrete. Romania-i ca o tara latino-americana, doar ca pierduta prin Europa. Cu putin noroc, scriitorii nostri pot declansa un boom asemenea aceluia iscat in anii ’60 de Gabriel García Márquez si Vargas Llosa. Filmul romanesc tocmai traieste asa ceva de doi ani incoace. In curind, romanul ii va calca pe urme.
Dar exista o scena literara romaneasca vie?
Habar n-am. Exista citeva reviste literare, dar lipsesc dezbaterile intelectuale. Premiile literare sint acordate mediocritatii. Exista grupuri literare autoreferentiale, la fel cum exista cenacluri literare, cafenele literare, bloguri literare si veleitari ai vietii literare. De fapt, e aproape ca peste tot in lume. Exista apoi cinci, sase autori mari care scriu in singuratate si care nu se sinchisesc de toate acestea.

Romanele romanesti sint adesea foarte fantastic-feerice. Romanul dumneavoastra pare de asemenea ca un mare vis cu ochii deschisi. Sa fie aceasta emblema literaturii tarii dumneavoastra?
In fond, realismul pur inca reprezinta trendul. Personal, nu apreciez defel cartile nepoetice. Pe mine nu ma intereseaza plot-uri sau simple descrieri ale conditiilor sociale ori politice. In orice carte eu caut poezia, o privire proaspata asupra lumii, o expresie noua a putinelor sentimente universale care dintotdeauna au reprezentat adevaratul plot al unei carti: dragoste, tandrete, incredere, furie, veselie, disperare si nebunie. O carte adevarata este expresia unui spirit frumos.

La inceput l-ati citat pe Borges. Tot el a spus si ca pe un gentleman nu-l intereseaza decit lucrurile pierdute.
El a mai spus lucruri si mai bune decit acesta. Interesantul este o categorie estetica, asta o stim de la Kierkegaard. Pentru mine, o carte devine interesanta atunci cind suna clopotelul in subconstientul meu, cind imi spune ceva despre mine. Cind o carte nu povesteste decit despre bursa, un restaurant McDonald’s sau safer sex, atunci nu ma intereseaza. De aceea as modifica fraza lui Borges: Pe un gentleman nu-l intereseaza decit lucrurile spiritului. Ma refer la spiritul din masina…
Intr-una din povestirile dumneavoastra scurte un personaj spune: „Ma gindesc doar sa imi rechem trecutul, sau sa imi modelez trecutul, sau sa il inventez, sau toate deodata...“. Este acesta modul in care lucrati?
Trecutul este coloana vertebrala a intregii mele opere. Scriu cu amintirile, visurile si fanteziile mele. Cartile mele sint harti ale creierului meu – a tot ceea ce stiu si am trait. Trecutul din cartile mele este moale, poate fi modelat ca plastilina. Cind spun, de exemplu, o poveste de-ale mamei si-mi scapa un detaliu, il inventez.

Cit din Orbitor. Aripa stinga este inventat?
Trei sferturi sint inventate. Dar si adevarate, pentru ca realitatea nu e simpla, ci constructia cea mai complexa a spiritului nostru. Eu nu reconstitui trecutul, eu il construiesc. Aceasta este marea diferenta dintre metoda mea si amintirea incarcata de sentiment la care recurge Marcel Proust in gigantica sa opera.
Sinteti un autor postmodern?
Nu. Dar precis felul cum manipulez trecutul este o caracteristica postmoderna.
Iar l-ati amintit pe Proust. Stiati ca in Germania criticii v-au comparat cu el si cu Joyce?
Nu-i rau. Acasa insa nu sint comparat niciodata cu acestia, ci cu cine stie ce autori de mina a treia. Este mult mai greu sa fii renumit in Romania decit in Occident. La noi trebuie sa detii macar Premiul Nobel. Si chiar si atunci unii inca te considera un pungas. Romanii se-ndoiesc de multe lucruri din Biblie, dar de unul sint cu totii convinsi: nimeni nu-i profet in tara lui.

Traducere din germana
de Michael ASTNER

http://www.observatorcultural.ro/infoframe.phtml?xid=19186&xrubrica=INTERNATIONAL&return=pescurt