Re: Rebreanu[v=]

Scris de Admin 06.09.15 12:07

1944: A încetat din viaţă Liviu Rebreanu, prozator şi dramaturg, creator al romanului românesc modern. (Opere: Ion, Pădurea spânzuraţilor, Adam şi Eva, Răscoala); (n. 27 noiembrie 1885).

În scrierile sale de sertar, la început în limba maghiară, și apoi în limba română, multe amintiri din copilărie aduc pe oamenii acestor locuri în prim-plan.

Deși localizate în imaginarul Pripas (identificat de cercetători cu Prislopul în care Rebreanu a locuit mai tîrziu), unele episoade din romanul “Ion” au păstrat cadrul toponimic și onomastic al Maierului (Cuibul visurilor, cum mai este intitulat într-una din povestirile publicate de scriitor).

La 1 noiembrie 1909 a debutat în presa românească: la Sibiu, în revista Luceafărul, condusă de O. Goga și O. Tăslăuanu, a apărut povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeași revistă, Rebreanu a mai publicat nuvelele Ofilire (15 decembrie 1908), Răfuială (28 ianuarie 1909) și Nevasta (16 iunie 1911).

A început un nou jurnal de lector (Spicuiri), aplecîndu-se în mod deosebit asupra paginilor de critică și istorie literară din Viața românească, aparținînd, mai ales, lui Garabet Ibrăileanu.

A revenit asupra amintirilor din copilărie, scrise la Gyula, de data aceasta sub influența lui Creangă. A încearcat să traducă după o versiune germană, romanul Război și pace de Tolstoi.

În traducerea lui, revista Țara noastră a publicat poemul Moartea șoimanului de M. Gorki. Din Prislop i-a trimis o scrisoare lui Mihail Dragomirescu, propunîndu-i, spre publicare, o povestire. A scris nuvela Mîna (prima variantă a nuvelei Ocrotitorul), sub influența lecturilor din Anton Pavlovici Cehov.

La 4 aprilie 1944 fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureștiul (un control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, opacitate suspectă la plămînul drept). La 7 iulie Rebreanu scria în Jurnal: ”Perspective puține de salvare, dată fiind vîrsta mea, chistul din plămînul drept, emfizemul vechi și bronșita cronică.”

La 1 septembrie 1944 la Valea Mare, a încetat din viață la vîrsta de 59 de ani. Peste cîteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București.

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/page/6/

Scris de Admin 31.08.15 11:50

http://www.istorie-pe-scurt.ro/liviu-rebreanu-zugravul-traiului-rustic/

Scris de Admin 26.08.15 20:00

Cum şi-a transformat Liviu Rebreanu execuţia fratelui său de pe front într-un roman tradus în opt limbi

Scris de Admin 20.07.15 10:42

Femeile lui Rebreanu - de C. STANESCU

Scris de Admin 27.06.15 21:03

1944: A încetat din viaţă Liviu Rebreanu, prozator şi dramaturg, creator al romanului românesc modern. (Opere: Ion, Pădurea spânzuraţilor, Adam şi Eva, Răscoala); (n. 27 noiembrie 1885).

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/category/diverse/page/12/

La 1 septembrie 1944, la Valea Mare, județul Argeș, România, se stinge din viață Liviu Rebreanu (n. 27 noiembrie 1885, comuna Tîrlișua, județul Bistrița-Năsăud), romancier, dramaturg și academician român.

În scrierile sale de sertar, la început în limba maghiară, și apoi în limba română, multe amintiri din copilărie aduc pe oamenii acestor locuri în prim-plan. Deși localizate în imaginarul Pripas (identificat de cercetători cu Prislopul în care Rebreanu a locuit mai tîrziu), unele episoade din romanul “Ion” au păstrat cadrul toponimic și onomastic al Maierului (Cuibul visurilor, cum mai este intitulat într-una din povestirile publicate de scriitor).

La 1 noiembrie 1909 a debutat în presa românească: la Sibiu, în revista Luceafărul, condusă de O. Goga și O. Tăslăuanu, a apărut povestirea Codrea (Glasul inimii). În aceeași revistă, Rebreanu a mai publicat nuvelele Ofilire (15 decembrie 1908), Răfuială (28 ianuarie 1909) și Nevasta (16 iunie 1911).

A început un nou jurnal de lector (Spicuiri), aplecîndu-se în mod deosebit asupra paginilor de critică și istorie literară din Viața românească, aparținînd, mai ales, lui Garabet Ibrăileanu. A revenit asupra amintirilor din copilărie, scrise la Gyula, de data aceasta sub influența lui Creangă. A încearcat să traducă după o versiune germană, romanul Război și pace de Tolstoi.

În traducerea lui, revista Țara noastră a publicat poemul Moartea șoimanului de M. Gorki. Din Prislop i-a trimis o scrisoare lui Mihail Dragomirescu, propunîndu-i, spre publicare, o povestire. A scris nuvela Mîna (prima variantă a nuvelei Ocrotitorul), sub influența lecturilor din Anton Pavlovici Cehov.

La 4 aprilie 1944 fiind grav bolnav, s-a retras la Valea Mare, fără să mai revadă vreodată Bucureștiul (un control radiologic a semnalat, încă din ianuarie, opacitate suspectă la plămînul drept). La 7 iulie Rebreanu scria în Jurnal: ”Perspective puține de salvare, dată fiind vîrsta mea, chistul din plămînul drept, emfizemul vechi și bronșita cronică.”

La 1 septembrie 1944 la Valea Mare, a încetat din viață la vîrsta de 59 de ani. Peste cîteva luni a fost deshumat și reînhumat la Cimitirul Bellu din București.

Scris de Admin 31.05.15 11:40

LIVIU REBREANU, declaratie de dragoste: "Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc"

Scris de Admin 28.02.15 16:55

Posteritatea unui clasic al modernităţii. Liviu Rebreanu – 70 de ani de la moarte - de Ion Simuţ

Scris de Admin 28.11.14 11:44

Sub aparenta de imperturbabilitate si de abordare lesnicioasă, personalitatea lui Liviu Rebreanu se lasă anevoios descifrată, asemenea creatiei sale, considerată mult timp elementară în conceptie, viziune si naratiune. Iar aceasta, chiar dacă, în absenta unor atitudini teoretice formulate explicit de către scriitor, astăzi a dispărut prejudecata, înrădăcinată încă din perioada interbelică, potrivit căreia el a fost un mare creator prin si din instinct, dar lipsit de constiintă estetică si scriind în virtutea înzestrării naturale. În eseul monografic Rebreanu (Editura Aula, Brasov, 2003), Ion Simut urmăreste criza identitară si psihologia devenirii creatoare a romancierului, ce explică disputa interioară dintre optiuni tematice si virtutile proteice ale existentei estetice. Istoria, teoria si critica literară îi sînt de ajutor autorului pentru a parcurge traseul rebrenian înspre, în plin si, respectiv, dincolo de cel mai diversificat curent literar de pînă acum, dacă nu luăm în calcul epistema postmodernistă – „netărmuritul” realism.
Mărturisirile si manuscrisele creatorului (“Fluctuatiile credintei estetice a lui Rebreanu sînt destul de mari, relevînd inconsecvente derutante de la un deceniu la altul, în functie de romanul la care se gîndea si-l avea în santier. Lipsit de capacitate speculativă, teoreticianul din articole si interviuri acumulează cu seninătate idei contradictorii si platitudini sau valorifică fără strălucire numeroase locuri comune.” – p. 14) dovedesc, dincolo de structura proteică si de multiplele disponibilităti, că adevăratele începuturi au fost în limba maghiară, atunci cînd scriitorul nostru adoptase o tematică si o stilistică aflate departe de configuratia realistă: proză si teatru în gama romantismului minor, anecdotic; satira lumii cazone (tînărul Rebreán Olivér ar fi devenit un fel de Gheorghe Brăescu al literaturii maghiare, dacă ar fi continuat în această gamă – este de părere autorul).
Utilizînd mijloace combinate ale istoriei literare si ale psihologiei creatiei, criticul orădean demonstrează, în sectiunea despre biografie si operă, cum renuntarea la o limbă si la un anumit stil, odată cu abandonarea mediului ostăsesc (contrastant, oricum, cu meseria de scriitor), au însemnat si o mutatie în constiinta de sine (concretizată, cum spune Ion Simut, într-o „fabulă a identitătii”), în constiinta artistică, dirijată înspre realism. Sub influenta mediului natural (mai curând regional, care prima, în simtirea prozatorului nostru, înaintea identitătii familiale si nationale), Rebreanu va învăta practic limba română (ce curios!, după scrisul idiomatic al lui Ion Creangă, dar care îl va fi determinat să se îndrepte decisiv spre lumea satului năsăudean) si îsi va asuma o modalitate narativă obiectivă, o sinteză tipologică si teme ale literaturii rurale.
Miza eseului – reluată din teza de doctorat a criticului si publicată în 1997, cu titlul Rebreanu dincolo de realism – o constituie convingerea că numai o anumită parte, bine circumscrisă, din opera lui Rebreanu răspunde comandamentelor canonului realist traditional (obiectivitate, omniscientă demiurgică, sinteză tipologică etc.), proza sa neputînd fi redusă la o formulă devenită anacronică si la binecunoscutele romane. „Constrîngerile realiste functionează benefic, consecvent si total, atît în sensul transparentei dezambiguizate, cît si în sensul descriptiei coerente, numai în Ion si Răscoala. Elementele definitorii ale viziunii rebreniene bat, deci, într-o anumită zonă, centripetal spre realismul traditional, iar în alte zone ale creatiei epice dinamismul confruntărilor interioare si exterioare ale textului determină sensuri centrifuge, de îndepărtare de miezul unui realism mai mult sau mai putin canonic.” (p. 13). Ion Simut insistă pe ideea că, receptiv la dinamismul tendintelor estetice ale contemporaneitătii (de pildă, psihologismul), romancierul adoptă un realism modernizat, numit în carte „realism tragic", axat pe un fundament etic si oracular-predictiv (premonitie, anticipare, predestinare, previzibilitate). Scrierile sale nu numai că nu sînt epuizate de semnificatii realiste, dar se văd îmbogătite cu valori simbolice, mitice, metafizice, utopice si poetice. „Dincolo de realism" înseamnă pentru autor faptul că în devenirea artistică a creatorului există o etapă pre-realistă (a primei tinereti, de literatură în limba maghiară) si una post-realistă, modernizată, permisivă la elemente ce par incompatibile la prima vedere (clasice, romantice, naturaliste, expresioniste). Aici nu interesează pe cercetător valoarea estetică în sine, ci tipologia notelor creatoare, care trădează conflictul intern dintre optiuni si conturează arheologia identitătii si a vocatiei artistice.
Astfel, obiectivitatea, echilibrul, concizia si constructia personajului ca tip de moralitate – toate de sorginte clasică – coexistă cu aspecte naturaliste, chiar cu date expresioniste (patos metafizic, mituri obscure ale sîngelui si pămîntului), dar mai ales cu reminiscente romantice: constructii antitetice, simboluri totalizante, aspiratie idealistă si mistică, iubiri exceptionale, cult al misterului, spiritualismul. Sîntem avertizati că impresia, falsă, de modernism este dată, paradoxal, de subminarea preceptelor realiste de către coalizarea tuturor acestor teme, stiluri si tendinte cu preponderentă romantice dar în nici un caz moderniste. „Asa cum Eminescu este un poet romantic întîrziat, dar un romantic în acceptia istorică a termenului, Rebreanu este un prozator realist întîrziat, în prelungirea perioadei de vîrf a realismului în ilustrarea lui franceză, engleză sau rusă. Rebreanu avea, ca si Eminescu, constiinta acestei întîrzieri, datorată tineretii literaturii române. Rezistenta estetică a prozei lui dovedeste vitalitate a realismului.” (pp. 29 – 30).
Modernismul, atît cît există, al celui care a fost numit de către E. Lovinescu – si apoi de către întreaga critică – ctitorul romanului românesc modern, este datorat realismului întîrziat care priveste cu nostalgie spre fondul romantic de pasionalitate si idealism, de unde va lua nastere mitul personal al cuplului etern. De fapt, pe universitarul orădean îl preocupă nu atît actualitatea sau modernismul lui Rebreanu (poate că doar modernitatea), cît contextul social si psiho-critic în care i s-a configurat optiunea estetică. Iată cîteva cumpătate fraze ale autorului Diferentei specifice: „Problema modernitătii prozei lui Rebreanu este deci dificilă nu numai pentru că însăsi notiunea de modern este imprecisă, atît istoric, cît si semantic, dar si pentru că atributul de modern este conferit adesea lui Rebreanu prin operatiuni artificioase si hazardate, ce conduc nefiresc la hiperbolizarea importantei lui în istoria romanului românesc. Rebreanu trebuie înteles, cu luciditate critică, drept un reper relativ, contextualizat istoric, dar în nici un caz unul absolut, de alfa si omega romanului sau modernismului epic românesc. Apoi, chiar dacă sîntem de acord (si nu se poate să nu fim, cu moderatie) că modernitatea există ca tendintă cu amprente remarcabile în proza lui Rebreanu, trebuie să-i indicăm aria de extindere, căci ea nu acoperă întreaga operă, ci numai anumite segmente.” (p. 110).
Ion Simut interpretează variabilitatea si constantele mitului personal al cuplului etern asa cum se încheagă el din metafore obsedante si iterări reflexe. Se observă felul paradoxal în care realismul de fond al scrierilor rebreniene este contracarat de tendintele spiritualiste ale erosului, care îi dau substanta tragică, întrucît energiile nezăgăzuite ale iubirii nu îsi potolesc nicăieri si nicicum aspiratiile sau sînt canalizate pe căi gresite. Autorul distinge între cei doi termeni contrari si inseparabili: instinctualizarea (absolutizată si pusă de critica literară în legătură cu categorialul si simbolicul), dar văzută de eseist a fi mai aproape de influenta expresionistă decît de cea naturalistă) si spiritualizarea (care nu se confundă, asa cum s-ar putea crede, cu vreo variantă de platonicism). Mutarea accentului de pe componenta realistă înspre aceea idealistă este o constantă a eseului de fată.
“Fantezia filozofică” Adam si Eva este catalogată drept roman al realismului metafizic, unde fuzionează epica realist-naturalistă a cadrului social cu poezia spiritualistă a iubirii, iar nu în desfăsurarea metempsihotică. „Si în Adam si Eva jonctiunea dintre efectele violentei si aspiratia spre absolut nu poate fi pusă decît în seama unui expresionism… involuntar, căci naturalismul este lipsit de cea de-a doua dimensiune. Corabia realismului rebrenian navighează periculos între romantism, pe de o parte, si naturalism si expresionism, pe de alta, ca între Scylla si Charibda, avînd drept azimut metafizicul.” (p. 104). Asertiuni de real interes sînt considerarea Pădurii spînzuratilor a fi drept cel mai important roman religios al literaturii noastre (cu un echivalent posibil în Jurnalul fericirii, al lui Nicolae Steinhardt), precum si punerea esecului personajului Ion (pion al conflictelor dintre cele două misionarisme ale satului – cel religios si cel laic-social) pe seama fatalitătii metafizice, iar nu a aceleia materiale sau biologice. Pînă si pe fondul de pasionalitate „materialistă” din romanul Răscoala, sau de patimă politicianistă din romanul Gorila, autorul sesizează o nuantă metafizică.
Pentru a-si activiza opiniile si ca să înlăture perpetuarea prejudecătilor în receptarea operei lui Rebreanu – lipsa intelectualismului, a subiectivitătii si a metafizicii; realismul „pur” saturat de instinctualitate; acuza ideologică de tendintă fascizantă bazată pe biografeme – Ion Simut întreprinde o critică a criticii selectivă, o incursiune diacronică si tipologică în bibliografia pe marginea creatiei rebreniene. Autorul delimitează, în receptarea de către critica si istoria literară, tendinte si orientări estetice si ideologice, sanctionează limite, recunoaste merite, continuă demersuri ajunse în impas. Însă este de neînteles pentru mine decizia autorului de a antologa într-o sectiune specială numai referinte critice din perioada interbelică. Spatiul tipografic afectat cu generozitate (în jur de patru-cinci pagini fiecăruia dintre cei sapte critici convocati) ar fi trebuit împărtit si criticilor postbelici, măcar câtorva dintre cei care i-au dedicat monografii operei rebreniene: de la cele mai vechi, ale lui Al. Piru, Al. Săndulescu ori Lucian Raicu, până la cele mai recente, ale lui Mircea Muthu, Adrian Dinu Rachieru, Liviu Malita, Gheorghe Glodeanu ori Dan Mănucă.
Bunăoară, ultimul dintre acesti monografi a tipărit în 1995 studiul Liviu Rebreanu sau lumea prezumtivului, axat pe o metodologie împrumutată din retorica romanului, cu aplicatii îndeosebi pe constructia si continuitatea aceleiasi Scheme narative si pe conturarea statutului simbolic iar nu tipologic al Personajului (definit prin situări exogame si endogame, atitudini si dorinte iterative). În ciuda faptului că, spre deosebire de Ion Simut, criticul iesean are în vedere doar realitatea literară, nu si pe aceea biografică, că investighează nu inconstientul (al autorului sau al operei), ci constientul sugerat de modalitătile de dispunere si organizare a naratiunii, că vorbeste despre „dorintă” iar nu despre „mitul iubirii”, o selectie de fragmente din Liviu Rebreanu sau lumea prezumtivului ar fi intrat în rezonantă si ar fi întărit cîteva dintre tezele prezentului studiu. Mă gîndesc la impuritatea realismului rebrenian, cu intruziuni romantice, melodramatice si fantastice (chiar dacă Dan Mănucă nu purcede la o etapizare în interiorul operei rebreniene si nu vorbeste despre persistenta unei mentalităti pre-realiste), la procedeele anticipative si premonitorii, organizarea scenică a epicului. Nu este însă mai putin adevărat că sintagme din respectiva carte (ca si din celelalte monografii postbelice) sînt citate de-a lungul întregului studiu.
După investigarea genealogică a diversitătii atitudinale, se ajunge la concluzia că posteritatea critică a fost generoasă si fertilă. As adăuga că Ion Simut, prin decanonizarea si recanonizarea lui Liviu Rebreanu pentru Colectia „Canon” a Editurii Aula, nu face decît să se includă cu succes acestei descendente critice, deoarece a intuit că în existenta lui Liviu Rebreanu s-a întîmplat ceva triumfal si dramatic, ghidat de oarba predestinare, dar, în acelasi timp, si de o vointă a edificării de sine si a Operei.

Scris de Admin 28.11.14 11:43

http://cultural.bzi.ro/liviu-rebreanu-si-etapa-romanelor-tarzii-22665

Scris de Admin 28.11.14 11:40

Liviu Rebreanu si etapa romanelor tarzii

Scris de Admin 20.10.14 14:58

Zanfir ILIE – Liviu Rebreanu, dupã 70 de ani – consideraţii finale / 118

Scris de Admin 20.10.14 14:58

Constantin COROIU – Un roman scris la douã mîini – 70 de ani de la moartea lui Liviu Rebreanu /

Scris de Admin 06.10.14 12:10

Liviu Rebreanu - Greutatile financiare

Scris de Admin 11.08.14 18:11

Cum şi-a transformat Liviu Rebreanu execuţia fratelui său de pe front într-un roman tradus...

Scris de Admin 16.07.14 8:23

„Padurea Spanzuratilor” - Cum si-a transformat Liviu Rebreanu executia fratelui

Scris de Admin 11.06.14 11:01

http://cultural.bzi.ro/opinia-lui-rebreanu-fata-de-tara-sa-15504

Scris de Admin 27.05.14 18:31

Omul zilei - Liviu Rebreanu

Scris de Admin 24.03.14 14:30

Detentia lui Liviu Rebreanu la Vacaresti si Gyula

Scris de Admin 11.03.14 17:46

Cei mai mari scriitori romani - Liviu REBREANU

Scris de Admin 17.02.14 20:59

http://cultural.bzi.ro/cea-mai-frumoasa-declaratie-de-dragoste-din-literatura-romana-2306

Scris de Admin 05.01.14 14:53

http://cultural.bzi.ro/din-viata-de-familie-a-scriitorilor-romani-8772

Scris de Admin 30.12.13 21:44

http://cultural.bzi.ro/liviu-rebreanu-ofiter-in-garnizoana-orasului-gyula-8562

Scris de Admin 13.10.13 19:02

http://convorbiri-literare.dntis.ro/MANUCAiun13.htm

Scris de Admin 29.06.13 19:48

http://nicolaebalint.wordpress.com/2009/08/28/drama-unui-intelectual-ardelean/

Scris de Admin 22.11.11 12:32

Rebreanu - decedat la timp, Arghezi - un impostor

Scris de Continut sponsorizat