Lucian[v=]

ION LUCIAN: "Dumnezeu şi-a pierdut ochelarii!"

Cei mai mari actori romani - Ion Lucian

Domnul Lucian



A fost unul dintre cei mai mari actori pe care i-am văzut jucând pe scena românească.A fost până în ultimul moment foarte ... Citeşte articolul

Ion Lucian, comemorat la Teatrul ...

Teatrul Excelsior va purta numele lui Ion Lucian


Acum 1 orăTeatrul Excelsior din Bucureşti va fi redenumit „Ion Lucian", după numele celui care a fondat instituţia de spectacoleArticol complet

Omul zilei: Ion Lucian

Ion Lucian: "Dumnezeu şi-a pierdut ochelarii!"Actoria, o meserie efemeră. La ultima cădere de cortină a căzut ghilotina şi pe memoria spectatorilor!

"Fiecare vârstă are bucuria, sa­tisfacţia, victoria ei! – spune Ion Lucian care astăzi va împlini 87 de ani. Cine fură aceste bucurii înainte de vârsta respectivă, la momentul oportun se trezeşte fără satisfacţie şi începe să caute altă satisfacţie. Satisfacţie ce se regăseşte în droguri". Să luăm aminte!

Jurnalul Naţional: Avem ceva în comun. Am terminat acelaşi liceu. Dumneavoastră în 1942, iar eu în 1993.
Ion Lucian: Matei Basarab?! Vai... Este o jumătate de secol!

Vă mai amintiţi de dascăli?
Bineînţeles! Din fericire, Liceul Matei Basarab mi-a oferit şansa unei garnituri de profesori remarcabili. Frumuzache Chiriac, fost primar al Capitalei şi lider liberal, preda latina. El a fost primul profesor cu care m-am întâlnit în "Matei Basarab". A intrat în clasă, a pus catalogul pe ca­tedră şi a întrebat cine sunt elevii noi? Eram în primul an de studii din partea superioară, clasele V-VIII. Ne-am ridicat vreo trei. I-au căzut ochii pe mine şi mă întreabă: "Cum te cheamă?". Eu atunci purtam numele bunicului adoptiv al tatei, Lazarovici Ion. S-a încruntat puţin şi m-a întrebat: "Eşti ovrei?" Eu am îngheţat la o asemenea "primire". Am răspuns: "NUUU". "Atunci e bine, stai jos!" M-a pus cu băiatul lui în bancă. M-a iubit foarte tare, fiindcă eram bun la latină. Ce a suferit când am trecut la partea reală! Eu mă pregăteam pentru inginerie, nu pentru actorie.

Pe cine aţi avut diriginte?
Pe Georges Hilt. Tu nu l-ai mai apucat... Era de o eleganţă sclipitoare! Nu venea îmbrăcat, de două ori într-o lună, cu acelaşi costum. A călătorit până la Polul Nord, a fost şi în Sahara. Era profesor de franceză. În calitate de diriginte, ne-a povestit ce înseamnă furtul anilor. Ne-a spus că fiecare vârstă are satisfacţia ei. Prima minge, la trei ani. Prima tricicletă, la patru; primii pantaloni lungi, la 11; primul papion, la 13; primul fior, la 15; prima floare oferită, la 17; vine diploma de Bacalaureat, apoi studenţia... Fiecare vârstă are bucuria, satisfacţia, victoria ei! Cine fură aceste bucurii înainte de vârsta respectivă, la momentul oportun se trezeşte fără satisfacţie şi începe să caute altă satisfacţie. Satisfacţie ce se regăseşte în droguri... Încerc şi eu să le transmit tinerilor de astăzi că fiecare mare bucurie a vârstei trebuie trăită din plin, cu puritate, cu devotament.

Sunteţi un star făcut, sau născut?
Eu stau în faţa ta ca un star făcut, dar şi născut. Eu mă pregăteam pentru profesiunea de inginer. Am făcut clasa a opta în paralel cu Conservatorul, fiindcă se putea, cu derogare. Luni mă duceam la liceu, marţi la Institut, cealaltă săptămănă le inversam, ca să nu se simtă că lipsesc în aceeaşi zi a săptămânii. Nimeni nu ştia. Maestrul meu, Ion Manolescu, mă întreba de nenumărate ori: "Mai ai şi altă preocupare?". I-am spus că da, iar el mi-a zis să mă fac inginer!... Eu nu am avut niciodată intenţia de a deveni inginer. Voiam doar să am carnetul de student. La un moment dat s-a dat un concurs la Teatrul Naţional şi am intrat actor. După care m-am întors la Manolescu şi i-am spus că trebuie să termin Conservatorul, pentru că sunt actor la Naţional... (râde). M-a luat sub aripa lui şi m-a pregătit pentru teatru.

Star făcut pe scena Teatrului Naţional...
Da. În clipa în care am câştigat concursul la Teatrul Naţional, Calboreanu m-a luat de umeri şi mi-a spus: "Bine ai venit, colega!". M-am topit tot şi m-am gândit că nu pot
să-l fac de râs pe "colega". Atunci am făcut un contract amândoi. Cine ajunge al doilea în teatru plăteşte vinul (râde).

Şi a curs mult... vin?
Calboreanu avea raţie de cinci litri pe seară. Am venit cu două ore mai devreme, el era în teatru. Am venit cu trei, el era în teatru. Şi tot aşa... Nici o şansă! El avea o cabină pe care şi-o amenajase special şi, atunci când avea repetiţii, venea cu multe ore înainte, citea rolul, se umplea de atmosfera spectacolului.

V-au prins bine acele ore?
Într-o zi de 4 noiembrie am fost chemat la scenă. Eu aveam figuraţie în actul III. Nu era nevoie de mine, dar eram în treatru încă de la ora 7:00. Era toată distribuţia piesei "Chiriţa", în frunte cu George Calboreanu şi Sonia Cluceru. M-au întrebat: "Puştiule, ai curajul să intri în rolul lui Guliţă?". "Da", am răspuns, cu inconştienţa vârstei. Şi am intrat pe negândite într-un rol important. Am făcut o asemenea chestie că, a doua zi, Rebreanu mi-a dat o gratificaţie de jumătate "din reţetă" şi decizia de a rămâne defi­nitiv în rol. De asemenea, i-a atenţionat pe toţi regizorii asupra mea. Aşa am ajuns, în trei ani de Naţional, să joc 74 de roluri, printre care şi Hlestacov din "Revizorul" lui Gogol. Aveam doar 20 de ani. Iar la 23 numele meu era pe Atheneu, în litere de neon de înălţimea trupului. Jucam alături de Maria Tănase, în "Sfinxul din Hollywood". Evoluţia a fost fulminantă, explozivă! Şi iată că am devenit, din star făcut, un star născut.

În copilărie, aveaţi "simptome" de talent artistic?
(Râde) La 5 ani am făcut primul film. Fratele mamei mele, Jenică Un­gu­rescu – arhivarul Primăriei Piatra Neamţ, care semăna cu Chaplin atât de bine, încât putea să-i fie dublură – a făcut, prin 1929, o variantă a filmului lui Chaplin "The Kid", care se nu­mea "Piciul". Jucam eu şi unchiul meu. Să reţineţi, am avut un debut cinematografic la 5 ani! (râde). Am mai avut o apariţie pe scena actualului Teatru foarte Mic, tot copil fiind, în chip de clovn. Era un bal al copiilor şi spectacolul era animat de doi clovni celebri: Ceacanica şi Caramel. Ceacanica m-a observat în public şi a spus: "Oooo, un coleg!". M-a luat în braţe şi m-a urcat pe scenă! De atunci am rămas pe scenă...

Mai este puţin şi Teatrul Excelsior ridică cortina!
Da. Dacă 50 de ani m-am ocupat de generaţiile foarte fragede, m-am hotărât să las ceva în urmă. Profesiunea noastră este efemeră, ca un fulg în vânt. La ultima cădere de cor­ti­nă a căzut ghilotina şi pe memoria spec­tatorilor. Dispari! În patima mea pentru cultura generaţiilor tinere, m-am gândit să fac acest teatru. Şi iată că Dumnezeu m-a ajutat. Au fost 12 ani de galeră, ca şi cum aş fi făcut o cri­mă! Poate că aşa aş fi avut plăcerea unei graţieri, pe parcurs... Dar să mă trezesc acum, ca de altfel toţi colegii mei, cu decizia primăriei prin care suntem numiţi în funcţie în calitate de interimari.

Aţi devenit director interimar? Asta e crimă!
Da. Asta e ultima "bucurie" coti­diană...

În 2006 aţi primit Ordinul "Le­gi­unea de Onoare", conferit de Jacques Chirac. Este o recunoaştere, pe care nimeni nu o poate şterge din istorie.
Ooo, da! Această distincţie pe care a înfiinţat-o Napoleon a fost ofe­rită, înaintea mea, unei alte românce, poetesa Anna de Noailles, prinţesa Brâncoveanu. Pentru mine a fost o onoare şi o schimbare de metabolism primirea acestei distincţii.

La cei 87 de ani, pe care îi împliţi, ce credeţi că este important în viaţă?
Căminul este primul lucru. Un om care are un cămin fericit şi echilibrat are o mare autoritate asupra destinului lui. În al doilea rând, aş spune că este cariera, care te poate face fericit sau care te poate distruge de la început şi te poate face să o duci ca pe o povară toată viaţa. A treia la rând este starea fizică. Profesia noastră este aparent un divertisment. În re­a­li­tate este, poate, cea mai cumplită şi grea profesiune. Un inginer român a inventat o maşină de măsurare a efortului. El a fost invitat la Ministerul Muncii cu invenţia lui şi atunci a făcut experimente cu un număr "n" de profesii. Când a ajuns la profesia noastră, i s-a dat aparatul peste cap. El a crezut că i s-a stricat aparatul. N-a putut să creadă. S-au făcut studii ştiinţifice şi s-a descoperit că energia consumată de un dirijor în cadrul unei simfonii complete poate să fiarbă un litru de apă la 100 de grade, în mai puţin de cinci minute. Vă daţi seama, consumul nostru este mai lung decât o simfonie! Plus că mai este şi efortul psihic care este năucitor!

Oscar Wilde spunea ca ne­mul­ţumirea este primul pas în progresul unui om sau al unei naţiuni. În calitate de nemulţumit, ce aşteptări sau speranţe nutriţi de la noul Excelsior, care se va deschide în curând?
Exact ca un preot voi ţine trei sluj­be pe zi. Dimineaţa voi juca pentru copii, după-masa pentru adolescenţi, iar seara pentru adulţi. Eu nu voi părăsi nici o generaţie! Va fi o lume a poveştilor în care toate reperele de moralitate se vor asimila fără efort şi cu plăcere... Vreau ca Teatrul Excelsior să fie un lăcaş de cultură, dacă îmi ajută Dumnezeu.

Aţi biruit. Aţi făcut mul­te fapte bune. Este o maximă care mă călăuzeşte în viaţă: "Să faci fapte bune, ca atunci când te vizi­tea­ză Necuratul să te găsească ocupat!"...
(râde) Cred că Necuratul mă blesteamă de la naştere!

El este înfrânt, dumneavoastră sunteţi învingătorul!
Sper să mi se permită să mai fac ceva. Dumnezeu şi-a pierdut oche­larii! Bâjbâie, îi tot caută. Când şi i-o pune pe ochi, atunci să vezi! Să-ţi dea Dumnezeu să apuci clipa în care îşi găseşte ochelarii!

Ion Lucian, in colectia “Mari actori romani”
Ion Lucian se prezinta altfel spectatorilor, in primul rand ca autor. Acesta este

Lucian Mîndruţă s-a apucat de cântat

VIDEO Salariu incredibil de 1 leu pentru maestrul Ion Lucian

Ion Lucian, la aniversare

Astăzi e ziua ta... Ion Lucian!


"Mi-e dor de rolul de mâine...""Preocuparea majoră care nu a încetat să mă obsedeze este terminarea sălii de teatru Excelsior. Se împlinesc 12 ani de când mă chinuiesc să dau viaţă acestui lăcaş de cultură, în special pentru tinerele generaţii. Am [...]

VIDEO Actorul Ion Lucian a fost externat
Actorul a fost internat zilele trecute după ce i s-a făcut rău în timpul spectacolului Comedia Roşie, de la Teatrul Naţional. În urma analizelor s-a constat că Ion Lucian, în vârstă de 86 de ani, a suferit un atac în urma unui puseu de tensiune. Starea de

VIDEO Actorul Ion Lucian, internat de urgenţă după o criză cardiacă


Actorul a fost adus miercuri seară, la ora 21.00, cu o ambulanţă, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Lui Ion Lucian (86 de ani) i s-a făcut rău pe scena Teatrului Naţional în timp ce juca în piesa "Comedie Roşie", potrivit ProTV. Spectacolul a fost întrerupt şi actorul a fost preluat de medicii de la SMURD. Medicii au luat decizia de a-l interna şi de a-l supraveghea peste noapte.

Maestrul ION LUCIAN, la 85 de ani, un mare prieten al Israelului

Nici nu stiu daca maestrul Ion Lucian este evreu, dar citind
interviul colegului Sigi Sonntag, trimis de bunul meu prieten din
Geneva, Victor Wolff, despre artistul, regizorul si marele iubitor al
Israelului care a implinit de curand 85 de ani, eveniment ignorat de
majoritatea presei romane, simt nevoia s-astern cateva randuri la ceas
de noapte. Maestrul ii povestea colegului nostru c-a fost martor la
luptele duse pe strazile Haifei si in alte locuri, apoi in 1967 a
revenit dupa doua decenii si din desertul lasat, a gasit gradini
frumoase, oameni harnici, iubitori de tara si pamantul natal.

A ramas placut surprins, cand a vazut ce au putut realiza evreii,
care pana mai ieri erau goniti din loc in loc, persecutati, si rareori
apreciati la valoarea lor reala. Si la noi lucrurile au stat la fel,
desi in Cimitirul Evreiesc din Soseaua Giurgiului din Bucuresti pe o
placa comemorativa am citit surprins acest text care parca ma
contrazicea: ’’ In vremuri de restriste pentru evrei-anii 1940-1944-
datorita nobletii si bunatatii a numerosi fii ai poporului roman s-a
infaptuit un miracol: SCOLI SUPERIOARE EVREIESTI unice intr-o Europa
bantuita de fascism. Ca simbol al acestora, printre cei multi
si eminenti dascali citam spre aducere aminte peste vremuri pe: Dr. in
matematici, Prof. Ing. Ernest ABASON, 1897-1947, Academician Martin
BERCOVICI, 1902-1971, Prof. dr. Marcu CAJAL, 1885-1972’’. Stiam insa si
de comertul cu fiinte umane practicat de regimul Ceausescu. 287.000 de
evrei au plecat din Romania in vremea comunistilor fiind rascumparati
de statul Israel, cu sume care ajungeau si la 30.000 de dolari, in
cazul unui absolvent de facultate. Acum intelegeti de ce
cuvintele Profesorului Ion Lucian capata o aura aparte. In afara de
admirator al Israelului, din 1985, aceasta tara a devenit pentru el, ca
o a doua patrie. Poate fi intalnit foarte des fie ca artist in diferite
spectacole prezentate de scena romaneasca, sau ca artist in productie
locala (Don Juan din Ramat Gan etc.), fie care regizor mult apreciat de
Teatrul IDISPIL, unde va semna, printre multe altele, si regia in
’’Baietii de aur’’ sau ’’Tevie Laptarul’’, intr-o versiune noua. Ultima
regie semnata aici a fost in ’’Idishe Ghseften’’ (n.r. afaceri
evreiesti), care s-a bucurat de o critica buna din partea
specialistilor, publicul rechemand, prin aplauze furtunoase, pe
interpretii la rampa, din umbra planand satisfactia lui Ion Lucian.
Naveta Bucuresti-Tel Aviv facuta pret de trei luni de el a avut efect. O biografie aparte
Ion
Lucian este bucurestean get-beget, nascut in 1924 din parinti veniti de
undeva din Moldova. In 1942 primeste dispensa de varsta, datorita
talentului aparte si Liviu Rebreanu, pe atunci director al
Nationalului, vazand in el o mare speranta a teatrului romanesc, il
distribuie in rolul Gulita din ’’Coana Chirita’’. In 1947 este declarat
absolvent al Institutului de Teatru, bucurandu-se c-a avut printre
dascali pe cativa monstri sacri ai scenei romanesti ca Ion Manolescu. Mai
tarziu devine el insusi profesor aici si din primele doua promotii
pregatite fac parte, printre altii, Florin Piersic, Dumitru Furdui, Dem
Radulescu, Simona Bondoc. Ion Lucian la absolvirea institutului facuse
’’praf’’ comisia de examinare cu ’’Vicleniile lui Scapin’’ de Moliere.
I-au mai trebuit cinci ani ca numele sau si al Mariei Tanase sa sa
gaseasca deasupra Ateneului Roman in spectacolul ’’Sfinxul de la
Hollywood’’. Modestia, talentul, dragostea pentru fiecare personaj l-a
ajutat sa urce cu repeziciune toate treptele spre varful piramidei in
arta Thaliei. A ajuns un rasfatat al publicului, chiar daca a
fost indepartat cu brutalitate de comunisti de la conducerea teatrului
’’Ion Creanga’’, care era un fel de copil al sau de suflet. 18 luni a
fost supus la chinuri, la nopti nedormite, fiind ’’condamnat’’ la o
moarte morala, desi se reintorsese de la Paris inregistrand un mare
succes pentru teatrul romanesc. Rauvoitorii nu l-au putut infrange
pentru ca spatele sau statea publicul credincios, care l-a iubit si
inca il mai iubeste. Actul de nastere ca regizor a fost in 1952 in
clipa cand marea artista Lucia Bulandra i-a incredintat regia unui
spectacol dedicat lui Caragiale. De atunci poate fi intalnit si
in aceasta ipostaza pe afisele din Romania, dar si din Bruxelles,
Montreal, Roma, chiar si din indepartata Japonie, unde la Osaka a stat
aproape jumatate de an, inregistrand succese dupa succese. Cei din
vechea generatie a cititorilor nostri inca isi mai amintesc de
’’Cocosul neascultator’’ sau ’’Snobia cu masti’’, de alte si alte
spectacole ale sale. Pentru multi dintre noi, cei ramasi inca in viata,
Ion Lucian ramane nemuritor si pentru rolurile din ’’D’ale
carnavalului’’, ’’Doi vecini’’, ’’Gelozia bate-o vina’’, ’’Alo, ati
gresit numarul’’, ’’Rosia de un kilogram’’ de la TV din 1979, ’’Titanic
vals’’ din 1964, iar lista e lunga, lunga de tot. Numai ca in
loc sa fie apreciat si onorat asa cum se cuvine la el acasa, primeste
toate acestea tocmai in capitala culturii mondiale, Franta. Aici, la
implinirea varstei de 80 de ani, in 2004, insusi presedintele Jaques
Chiriac ii inmaneaza inalta distinctie ’’Ordinul Legiunea de Onoare’’
si gradul de Ofiter. La noul sau teatru isi propune sa prezinte la
inaugurare piesele ’’Tinerete fara batranete’’, ’’Insira-te
margaritare’’, ’’Pasarea albastra’’ si alte surprize. Israelienii, prin
pana colegului Sigi Sonntag, i-au urat ’’Mazal tov ad mei ave esrim’’,
cu ocazia implinirii varstei de 85 de ani. Noi, ca o dovada ca nu l-am
uitat, in numele publicului romanesc, ii uram cu totii ’’Multi ani
buni, maestre si pace in suflet! Sa ne traiti, ca ne trebuiti!’’