Lucian[v=]

Ion Lucian, aniversatul zilei
Astazi teatrul romanesc aniverseaza ziua de nastere a binecunoscutului actor Ion

Ion Lucian, cel mai batrân actor. La petrecerea de implinire a 80 de ani de Teatru Radiofonic, artistul a declarat ca se afla pe scena de 71 de ani
http://www.gardianul.ro/Ion-Lucian,-cel-mai-«batrân»-actor.-La-petrecerea-de-implinire-a-80-de-ani-de-Teatru-Radiofonic,-artistul-a-declarat-ca-se-afla-pe-scena-de-71-de-ani-s129900.html
Copilaria multor romani este legata de piesele prezentate de Teatrul National Radiofonic. La implinirea a opt decenii de viata ai institutiei, actorul Ion Lucian a povestit ca prima sa intalnire cu microfonul s-a petrecut acum 71 de ani. Artistul a spus ca Teatrul Radiofonic era o bucurie pentru oamenii care nu aveau acces la alte forme de cultura. Si alte nume mari ale scenei romanesti, precum Mircea Albulescu, Stela Popescu si Alexandru Arsinel, au tinut sa fie prezenti le eveniment. De asemenea, momentul a fost marcat prin lansarea volumului „Am ales Teatrul Radiofonic” de Mihai Zirra, care aduna amintiri din spatele microfonului.

„Nu ma asteptam ca dupa atat de multi ani de teatru sa fiu dominat de o asemenea emotie”, a spus actorul Ion Lucian, desemnat sa tina un discurs. „In 1938, am facut parte dintr-o grupa de elevi din Bucuresti selectionati pentru intocmirea unei echipe de teatru care sa monteze doua piese, cu care sa participam la festivalul de la Venetia. Printre ei au fost o serie de tineri care s-au dedicat teatrului, printre ei si subsemnatu’. Se cheama, deci, ca m-am intalnit cu acest instrument, microfonul, acum 71 de ani. Am si obraznicia sa cred ca sunt cel mai batran”, a spus glumind Ion Lucian, care a adaugat ca are niste amintiri extraordinare din acea perioada. „Teatrul Radiofonic a fost institutia care a mangaiat sufletele romanilor atunci cand trebuie. Teatrul Radiofonic era bucuria maselor care nu aveau acces la alte forme de cultura”, a completat Ion Lucian. Printre aplauzele celor prezenti a fost lansat volumul „Am ales Teatrul Radiofonic...” de Mihai Zirra. „Aici este spiritul nou al teatrului. Aici se incrucisau toate talentele. Aici se incrucisau toate gandurile si trebuie sa spunem un lucru: teatrul la microfon a fost avangarda miscarii teatrale din Bucuresti. Aici s-au prezentat in premiera capodopere”, a spus criticul Valeriu Rapean. In aceasta carte gasim insemnari ale lui Zirra despre Sica Alexandrescu, Radu Beligan, Ion Manolescu, Septimiu Sever, Mircea Constantinescu, Grigore Vasiliu-Birlic si multi, multi altii.

Maria Filotti, in prima piesa la radio
Teatrul Radiofonic a luat fiinta pe 18 februarie 1929, la doar patru luni de la inaugurarea postului public de radio. Prima piesa de teatru la microfon a fost „Ce stia satul” de V. Al. Jean, ce i-a avut in rolurile principale pe Maria Fillotti si Romald Bulfinski de la Teatrul National din Bucuresti. Pana la introducerea benzii de magnetofon, teatrul radiofonic se difuza in direct. In deceniile al patrulea si al cincilea, unele spectacole se inregistrau pe discuri, in acelasi timp cu transmiterea lor in direct, insa dintre primele inregistrari pe banda magnetica a ramas un numar infim. Cel mai vechi spectacol de teatru radiofonic inregistrat pe banda care se pastreaza in Fonoteca Radioului este „Hagi Tudose” de Barbu Stefanescu Delavrancea, din 1951. Din Fonoteca fac parte multe dintre piesele lui Ion Luca Caragiale: „D’ale Carnavalului”, „O noapte furtunoasa”, „Conu Leonida fata cu reactiunea” si „O scrisoare pierduta”. Toate in regia lui Sica Alexandrescu. La acest eveniment special, pentru multi dintre actorii romani au fost prezente figuri importante precum Mircea Albulescu, Adriana Trandafir, Stela Popescu, Alexandru Arsinel si Petrica Lupu.

Ion Lucian contabilizeaza "Biruintele unui invins"
De 12 ani, actorii de la Teatrul "Excelsior", cunoscut prin spectacolele pentru copii, asteapta sa reintre in posesia sediului modernizat.
Directorul teatrului, actorul Ion Lucian, lucreaza la cartea de memorii "Biruintele unui invins", in care va contabiliza experienta celor peste 60 de ani de teatru si a celor opt decenii de viata fabuloasa si inegalabila.

Intr-un interviu acordat ziarului "Romania libera", Ion Lucian vorbeste despre cartea sa, despre pensiile actorilor, dar si despre "razboiul" pe care il duce de ani de zile cu Primaria Capitalei.

Maestrul Ion Lucian va implini anul acesta 85 de ani, este cunoscut drept actor de comedie in teatru si film, dramaturg, director al Teatrului "Excelsior" si un respectat scriitor la Paris, unde in anul 1973 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din Franta. In iunie 2004 a primit, tot in Franta, titlul de Ofiter al Ordinului National al Legiunii de Onoare, ca o incununare a activitatii sale remarcabile desfasurate in spatiul francofon. In cariera sa de peste 60 de ani, s-a facut indragit in egala masura de spectatori de toate varstele. Deocamdata, spectacolele Teatrului "Excelsior" sunt gazduite de alte teatre din Bucuresti, dar asta doar pana cand sala de la Union va fi terminata.

In urma cu doi ani povesteati ca ati inceput sa lucrati la un volum de memorii, "Biruintele unui invins". In ce stadiu se afla acum?
— Am inceput sa scriu cartea de memorii intr-o vacanta in Arizona, unde am stat o luna. In acest ragaz am ajuns sa scriu abia pana la perioada de sfarsit a scolii mele primare. Cred ca era in 2003. Intre timp am mai scris, dar este mult de lucrat. Are un nume trist pentru ca este trist. Mi-am facut bilantul, cu prilejul acestei carti, si vad unde au ajuns visurile mele, idealurile mele, programul meu. Am realizat, nu pot sa ma plang; realizarile mele curg ca o Niagara. Dar tot ce am facut eu am facut de pomana, pentru ca telul vietii mele a fost ca prin tot ce fac eu sa aduc bucurie si sa-i fac pe oameni sa fie mai buni. Dar vin numai nenorociri. Stai si te intrebi in fiecare zi ce belea mai vine! Este un blestem! Nu vezi ca suntem blestemati sa regretam ce a fost ieri? Indiferent ca a fost razboiul, perioada comunista, perioada antonesciana, tot regretam.
E ca un blestem national. Asta mi-a pus-o in cap Suzana Gadea, fost ministru al Culturii, cand intr-o zi, la teatru, ne-a spus: "Eu stiu ca voi abia asteptati sa ma dea afara, dar ce o sa regretati!". Cum sa o regreti pe asta? mi-am zis. Ei, am ajuns sa o regret! Mi-am spus: Dom’le, un mai mare blestem ca asta nu se poate! Acum, cand a venit scrisoarea sa imi accept pensia care a fost recalculata, mi-am zis: Doamne, merit! Parca inclinam sa cred ca am ajuns la normalitate, dar m-am inselat.

Cum s-a intamplat de ati ajuns membru al Uniunii Scriitorilor din Franta inainte de a fi membru al Uniunii romanesti?
— La opt ani, dupa ce am fost inclus ca membru al Uniunii Scriitorilor din Franta, am devenit si membru si Uniunii din Romania. Un tanar teatru francez a ales un spectacol de-al meu, care a avut 48 de reprezentatii in 28 de zile. In acest timp, m-am trezit cu cineva care cerea relatii despre piesa, daca am scris-o eu. I-am explicat doamnei ca nu sunt din Franta, dar mi-a spus ca nu are nici o importanta, ca vor veghea asupra operei contra unei taxe modice. I-am spus despre ce mi s-a publicat in Franta si in alte parti. La 3-4 luni, am primit din partea Societatii Dramaturgilor si Compozitorilor de Teatru din Franta o scrisoare prin care se spunea: "Draga confrate, va anuntam cu bucurie si cinste ca ati fost primit in randul societatii noastre".
M-a surprins foarte tare, mai ales ca, la un moment dat, am primit o scrisoare prin care eram intrebat daca stiu ca piesa "Cocoselul neascultator" se joaca in Spania si Portugalia. Mi s-a cerut acordul apoi si pentru publicarea unui fragment in abecedarele spaniole. Nu peste mult timp, am primit o scrisoare din Ungaria, cum ca piesa are succes si ce sa faca cu drepturile de autor?! Le-am raspuns sa transmita drepturile la societatea din Franta, iar pe cei din Franta i-am delegat sa se ocupe de bani.
Am trecut de vreo doua-trei ori si am luat banii si marturisesc ca m-am bucurat deosebit de drepturile mele. Dar sa stii ca lista data de mine in CV-ul initial a fost urmarita in toate tarile de aceasta societate. si acum imi trimit in fiecare an materiale si imi cer parerea privind alegerea comitetului lor. asta este unul dintre argumentele principale pentru care USR s-a grabit sa ma faca membru al sau, dupa opt ani.

Cand se va intoarce Teatrul "Excelsior" acasa, la sala de la Union?
— Trebuia din noiembrie sa intram cu specialistii pentru terminarea lucrarilor specifice salii. Pentru aceasta operatiune investitorul da 400.000 euro si se angajeaza sa asigure acest specific, dar lucrurile se amana. Cum a fost? Cand s-a inaugurat blocul Union, centrul de business, m-au invitat si pe mine. si bossul cel mare, al trustului care a facut blocul, m-a abordat: "Ce faceti, maestre, nu v-am vazut de atata vreme?! Sunt un vechi admirator al dvs, avem teatrul aici alaturi, bravo!". Nu e nici un bravo, zic, nu pot sa folosesc sala pentru ca e in regim de restrictie. Nu am bani pentru renovare. El a spus: "Sa-i faceti dlui Lucian cea mai frumoasa sala de teatru!". De atunci sunt 12 ani! Am fost la Ministerul Culturii, am umblat in dreapta, in stanga, ministerul mi-a spus ca n-a gasit investitor.
Le-am spus ca am gasit eu, pe al doilea trust ca importanta din Israel, care are constructii mari, inclusiv in Bucuresti. Au facut un contract care pare de domeniul fanteziei. Ei baga banii in cladire, cladirea ramane proprie de la inceput cat ii haul, ei isi vor recupera investitia din inchirierea etajelor superioare ale teatrului, din chiria birourilor.

Vreti sa spuneti ca ati intalnit un mecena?
— Pai, nu s-a intamplat asta de o suta de ani! Astazi cladirea este gata, se lucreaza la finisarea interioara, iar eu trebuia sa intru cu specialistii mei, cei care au facut proiectul. Este totul aprobat. Va fi o sala care se preteaza la orice fel de spatiu scenic, polivalent, ca vechiul National care a ars. Am o sala de 300 de locuri care permite spectacole cu scena in stil elisabetan, clasic, roman… Tehnologia este de ultima generatie. Va fi un centru pentru tinerele generatii… De asta sunt revoltat, pentru ca noi, la un moment dat, eram ai Ministerului Culturii si apoi dl Caramitru ne-a facut cadoul asta de ne-a trecut la Primaria Capitalei. A fost o razbunare imbecila. A auzit ca am facut contract, parafat, inregistrat la notariat, tot ce trebuia.
El trebuia sa dea doar o semnatura de la minister, cum ca este de acord, dar atunci a refuzat pur si simplu sa semneze, mai ales ca el imi daduse aprobarea sa-mi caut un investitor. Pentru ca un an si jumatate a fost bombardat de superiorii lui, intrebandu-l "Dom’le, ce, esti nebun?!", a trecut teatrul la primarie. A facut asta si cu teatrul lui Malaimare, si cu Teatrum Mundi, teatre care apartineau Ministerului Culturii. Culmea e ca era pe fagasul asta, sa ne dea o semnatura, ca doar el ne-a indemnat sa ne cautam investitori. Doisprezece ani m-am chinuit sa obtin cele 83 de semnaturi din Consiliul General al Primariei si sa fac toate actele necesare pentru aprobare.
Si ce se intampla in contextul acesta?
— In contextul acesta eu mai astept o saptamana semnatura lui Sorin Oprescu (primarul Capitalei – n.r.), care mi-a promis de trei luni ca o va da in regim urgent, asta pentru ca exista banii! El nu trebuie sa spuna decat ca este de acord cu imprumutul. Banii sunt! E de domeniul absurdului! Totul este absurd! Banii sunt la discretie, oricand, planurile sunt facute, materialele exista, astia se plang ca nu pot termina cladirea…

Si totusi, de ce nu sunt date semnaturile cand sunt intrunite cele mai importante elemente?!
— Intreaba-ma ca sa te intreb! I-am rugat sa ne intalnim cu totii, sa ne spunem oful, dar n-am reusit. Daca pana saptamana viitoare nu se intampla nimic, o sa fac o campanie serioasa in presa.

Care este situatia contractelor actorilor la Excelsior? Sunt multi platiti pe spectacol?
— Nu. Cand am obtinut autorizatia de la Andrei Plesu, pe vremea cand era ministrul Culturii, am cerut sa fie un teatru independent. Plesu a fost incantat de idee, dar mi-a zis: "N-ai sa rezisti!". S-a dovedit, in viata de toate zilele, ca a avut dreptate.
Numai Teatrul Act este independent si merge destul de greu, se chinuie foarte greu. E un fel de studio, unde cine are o suma de bani plateste ca sa joace un spectacol. Spun de inutilitatea chiar a contractului pe drepturi de autor ca este iluzoriu. Pentru ca, din momentul in care se va taia, se va distruge, va fi sacrificat fondul de colaborari, nu se mai poate incheia nici un contract.

Constat ca inca teatrul romanesc o duce foarte greu dupa Revolutie…
— Teatrul a trait foarte greu si inainte de Revolutie, si acum, si in perspectiva. Acum mai sunt si normele metodologice de aplicare a normelor actoricesti. Sa vedeti cum se calculeaza astazi munca actorului pe scena. Exista o formula pe care ne-o dau.
Am citit asta colectivului teatrului si a starnit hohote de ras. Normele sunt realizate de Ministerul Muncii, de Ministerul Culturii… Este o hotarare de Guvern (1672) publicata in Monitorul Oficial in 29.12.2008. Ai vazut formula de calcul?! "PIF § PI ± PI x A/100"! Peste toate, firma Sigma Seven se ofera sa ne ajute la formula de calcul.
Nu am sa apelez la ei pentru ca nu avem bani. Ne cer 3.000 euro pe care trebuie sa-i platim lunar.

Un actor de drama si de comedie
Ion Lucian s-a nascut pe 22 aprilie 1924, la Bucuresti. Actorul de teatru si de film, omul de televiziune a stralucit in roluri de drama, de comedie, aparand pe scena unor teatre de revista, de opereta, fiind regizor, scenarist, creatorul teatrelor de copii "Ion Creanga" si "Excelsior" si, nu in ultimul rand, dramaturg. Este Societar de Onoare al Teatrului National "I.L. Caragiale" din Bucuresti. Din 1973 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor din Franta (Asociatia Scriitorilor Francezi de Teatru si Muzica), membru al Asociatiei Internationale a Teatrelor pentru Copii si Tineret, fondata la Paris. In 2004 a fost distins de presedintele Frantei cu titlul de Ofiter al Ordinului National al Legiunii de Onoare, ca o incununare a activitatii sale remarcabile desfasurate in spatiul francofon.
Printre realizarile de succes pot fi amintite piese de Eugen Ionescu, o piesa proprie dedicata copiilor, "Cocoselul neascultator", montata la teatre din Paris, Caen, Rennes (Franta), Montreal (Canada), Bruxelles (Belgia). A tradus piese de Moliere, Labiche, Feydeau etc. Din filmografia sa amintim: "Rosia de un kilogram" (1979), "Doctor fara voie" (1976), "Mofturi 1900" (1964), "Titanic vals" (1964), "Alo? Ati gresit numarul" (1958), "D’ale carnavalului" (1958), "Doi vecini" (1958) etc. Anul trecut a jucat, alaturi de Ileana Stana Ionescu, in spectacolul "Domnul Sisif", de Radu F. Alexandru, in regia lui Mircea Cornisteanu.

IUBITI-VA ACTORII - Ion Lucian

Citat:

Cu Ion Lucian m-am intalnit pentru prima oara pe "o felie de luna", acum cateva... decenii, nu spun cate, "le cunoaste conul Zaharia"... Intr-o seara am aflat ca actorul implinea 25 de ani de teatru si, fiind un tanar autor care stia bine ca succesul piesei sale se datora, in primul rand, lui Ion Lucian, am alergat la o florarie si am depus omagial in cabina Maestrului un cos cu 25 de trandafiri. (Pe vremea aceea, trandafirii nu aveau culoare politica, erau numai flori). Si ma gandesc cat de inspirat am fost ca am actionat repede; daca as fi asteptat pana acum, la cati ani de teatru implineste Ion Lucian, ma tem ca ar trebui sa devalizez o florarie. Si chiar o banca. Ma uit la Ion Lucian ca la o minune: pe ce pune mana zici ca-i de-acolo. Ca s-a nascut actor, e treaba lui. Dar el s-a nascut si regizor, si scenograf, si grafician, si sculptor, si director de teatru, si dramaturg, si fabulist, si poet, si inventator de teatre, si profesor, si bucatar, si gourmet, si globe-trotter, si chiar trezorier international. Sunt sigur ca am scapat cate ceva, oricum, mi se par prea multe nasteri intr-o singura nastere. N-avem ce-i face, asta-i omul, e om de re-nastere. Ceea ce ma uimeste la Ion Lucian este ca el e profesionist in tot ce face. Aici nu e vorba numai de talent. E, poate, ceva mai presus. Aruncati-l pe Ion Lucian din avion cu o parasuta - si aici ma refer exclusiv la umbrela aceea de panza care te coboara lin... - tocmai in mijlocul desertului si pe locul pe care va ateriza actorul va rasari, peste catva timp, un teatru de copii. Sigur, mi se va spune, in desert este mult mai simplu, nu dureaza atatia ani aprobarile si aparitia hotararii de guvern... Numai ca Ion Lucian nu construieste teatre in desert, ci in jungla Bucurestilor, unde lianele te leaga de birocratie ca de copacii seculari... Acest mare actor pentru oameni mari a reinventat teatrul de copii, l-a scris, l-a jucat si l-a regizat, l-a dus in lume si l-a condus. A jucat in toate limbile pamantului, inclusiv in japoneza si in idis. Nu s-a odihnit niciodata, dar nici mai plin de energie ca acum nu cred sa fi fost candva... Prietenul lui de o viata, Radu Beligan, marturisea ca, in colaborarile lor pe diverse scene de teatru , si acum Beligan - marele actor - mai gaseste cate ceva de invatat de la Ion Lucian. Probabil ca numai actorii mari mai invata unii de la altii. Actorii mici se nasc gata profesori. Cum au fost relatiile lui Ion Lucian cu institutiile care, cu vremile, au "dirijat" teatrul romanesc? Nu au fost relatii cordiale. Lucian se comporta adesea fata de aceste institutii precum "Cocoselul neascultator". Dar nici ele nu-l iertau si, nu de putine ori, i-au inscenat destule "snoave cu masti", care i-au otravit viata si i-au clatinat speranta. El a ramas insa si atunci si intotdeauna un boier al teatrului. Din boierie a refuzat si pensia de maruntis pe care i- au oferit-o autoritatile romane. Francezii, in schimb, i-au acordat Legiunea de Onoare.

http://www.adevarulonline.ro/arhiva/2005/Iulie/1158/141818.html

Ion Lucian: „Voiam sa ma fac inginer, nu actor”



- Când v-ati descoperit vocatia scenica?
- Am ajuns actor din intâmplare! Voiam sa ma fac inginer, nu actor!
- Carei intâmplari fericite ii datoreaza Teatrul Românesc privilegiul de a va numara printre cariatidele lui?
- In 1941, elevii de la Liceul Gheorghe Lazar si-au ucis un prfesor. Crima a facut vâlva, nu numai in lumea didactica. Ministerul Educatiei Nationale a dat o dispozitie potrivit careia niciun elev de la liceu nu mai avea voie sa intre intr-o incinta publica (teatru, cinematograf, stadion). Eu eram penultima clasa la Liceul Matei Basarab, pe care l-am absolvit, in 1942, prin bacalaureat stiintific, nu umanist, deoarece ma pregateam, conform dorintei tatalui meu, sa devin inginer constructor. In timpul liber faceam figuratie la Teatrul National din Bucuresti.
- Din vocatie sau din obligatie?
- Mai mult din obligatie materiala: tatal meu, de profesie expert contabil, ramasese sa administreze uzinele românesti din Cadrilaterul cedat in 1940. Dorinta mea fireasca, mai ales la o vârsta adolescentina, era sa ajut si eu familia, cu banii mei. Decizia ministeriala, insa, imi bloca generozitatea filiala.
- Dirijându-va spre cariera de inginer! Care era intâmplarea?
- Intâmplarea a facut ca, tocmai atunci, Academia Regala de Teatru si Film sa anunte ca primeste studenti din ultimul an de liceu, cu conditia ca acestia sa obtina si bacalaureatul pâna la sfârsitul primului an universitar. Mai mult din dorinta de a putea continua figuratia (platita!) de la Teatrul National, m-am prezentat la comisia de selectie. Si am reusit...
- Mai tineti minte cine era in comisie?
- Cum as putea sa-i uit pe Mihail Jora, Alice Voinescu, Marioara Voiculescu, Ion Manolescu, Ion Sârbu si Maria Filotti?!
- Atâtia monstri sacri! Unul mai sacru decât altul! Cu ce i-ati cucerit?
- Am recitat poezia „Oltul”, de Octavian Goga. Plâng si pietrele când o aud...
- Devenind student, mai erati figurant?
- Cu legitimatia de student nu ma mai temeam sa intru in teatru, desi inca mai eram elev. La o luna dupa ce mi-am luat bacalaureatul ( stiintific, nu umanist), Teatrul National a organizat un concurs pentru cinci posturi de actor. Desi nu aveam dreptul, fiind doar student in anul intâi la A.R.T.F., la sfatul maestrului George Calboreanu m-am inscris la concurs. Am reusit al treilea, din 136 de candidati. Spre disperarea tatei!
- De ce era atât de disperat când avea motiv sa fie mândru?!
- In 1930, tata a infiintat, impreuna cu inginerul Tiparescu, o societate de constructii de poduri si sosele; ma vedea, fireste, colaboratorul si succesorul lui cel mai indreptatit.
- Ati ajuns in trupa Nationalului bucurestean! Nu ca figurant?
- In trei stagiuni am interpretat 74 de roluri, incepând cu debutul, in Gulita, din adaptarea lui Tudor Musatescu, dupa „Coana Chirita”, de Vasile Alecsandri, pâna la Hlestakov din „Revizorul”, de Gogol sau Scarceafico din „Printesa Indepartata”, de Edmond Rostand.
- De ce ati plecat, in plina glorie, de la Teatrul National?
- Am fost rapit de un grup de ziaristi care au infiintat Teatrul „Papagalul”, dupa numele unei publicatii cu rezonanta in toate mediile sociale. Cu publicistii Sergiu Milorian, Al. Zaharescu si alti „papagali” am infiintat „Gradina Boema”, primul teatru particular in aer liber dupa ultimul razboi mondial.
- Deci microbul comic a triumfat in actorul Ion Lucian!
- Prima reprezentatie a fost un triumf: comedia „Casa Roro”, numele ad-hoc al sclipitoarei comedii „Puricele in ureche”, de Feydeaux. Asta i-a hotarât pe initiatorii companiei teatrale „Papagalul”, avându-ma pe mine drept vedeta, sa infiinteze un sediu propriu al acestui teatru. Locul ales era la coloanele Trocadero, din strada Academiei. In timp ce se pregatea sala de spectacole, eu am fost liber sa joc in filmul „Doua luni si o dragoste”, subventionat de timisoreanul Pollak, ce se turna la Budapesta. Iar in compania unor monstri sacri precum austriacul Theo Lingen si ungurul Kalaman Latabar am pasit si eu in lumea ecranului...
- Dar magnetismul scenei a fost mai puternic, desigur!
- Dupa ce „Papagalul” a decedat, s-a ivit un loc la Teatrul „Alhambra” (actualul Teatru de Comedie), al carui director, Nicolae Vladoianu, tinea mortis sa ma aiba in renumita-i trupa. Dar ma revendica si regizorul Ion Aurel Maican, pentru Teatrul „Modern” (la Cercul Militar din Bucuresti).
- Cum ati ajuns la „Modern”?
- Nu eu am ajuns, ci contractul semnat de mine cu cei de la „Papagalul”, pe care-l cumparase marele regizor pentru „Modernul” sau! Litigiul a ajuns si la tribunal! Dar prin implicatiile-i virtual scandaloase, procesul nu a mai avut loc; renumitul om al scenei si-a dat seama ca actiunea de revendicare a unui actor de comedie e mai mult comica decât dramatica! Si, ca-n zicala „Când doi se cearta, al treilea câstiga”, am fost invitat de Maria Tanase in spectacolul „Sfinxul din Hollywod”, la teatrul patronat de Puia Ionescu si Petru Nove, in sala de jos a Ateneului Român.
- Ce rol cânta „Maria cea fara de moarte”, cum a numit-o impresarul si biograful sau Gaby Michailescu, stins de curând, la 98 de ani, cu condeiul in mâna?
- Maria Tanase nu cânta, ci juca! Era senzationala! Spectacolul evoca viata acelui monstru sacru cu numele Greta Garbo. Dar „Maria cea fara de moarte” a fost memorabila si in alte roluri mari, precum Masa din „Cadavrul viu”, de Tolstoi, unde l-a avut partener pe Ion Manolescu.
- Scriitorul Aurel Storin v-a denumit „Ctitor de teatre”. Pe lânga „Gradina Boema” si „Papagalul”, ce ati mai ctitorit?
- Am mai intemeiat „Gradina Colos”, in Calea Victoriei, impreuna cu Marcel Giungiulescu, Alexe Marcovici si sotia mea, actrita Tilda Rdovici, in anul 1947. Cu comedia „Barbatul domnisoarei”, in doua luni am incasat peste doua miliarde de lei - fonduri pentru urmatoarea stagiune. Dar la 15 august 1947 a venit stabilizarea monetara! A cazut si „Colosul” nostru... In toamna aceluiasi an am contribuit la ctitorirea Teatrului Municipal de catre marea doamna a scenei românesti Lucia Sturdza Bulandra; astazi, teatrul ii poarta numele si renumele.
- Parafrazând un stih arghezian, de ce-ati plecat, de ce-ati mai fi ramas?
- Spre disperarea directoarei-fondatoare, in 1952, printr-o Ordonanta guvernamentala initiata de ministrul Cinematografiei, Nicolae Belu, am fost transferat la Studioul Acto-rului de Film „C.I. Nottara” (unde in prezent, pe Sarindar, functioneaza Teatrul Mic), ca fiind „absolut necesar pentru filmul românesc”.
- In câte filme românesti ati fost distribuit acolo?
- De la data transferului pâna la parasirea Studioului, dupa doi ani, nu am aparut nici macar in doi centimetri de pelicula!
- Dar ce faceati, totusi, intr-un studio al actorului de film?
- Faceam teatru, sub directia regizoarei Marietta Sadova. Studioul fusese conceput ca o „rezervatie” de interpreti pentru noua cinematografie româneasca, inaugurata cu filmul „Rasuna Valea”, ce evoca elanul brigadierilor de la Bumbesti - Livezeni.
- Dupa atâtea decenii, nu pot uita rolul interpretat in „Rinocerii” lui Eugen Ionescu, la Teatrul de Comedie. Cum ati ajuns acolo?
- Despre rolul jucat de mine in „Rinocerii” sai, creatorul teatrului absurd, devenit primul academician francez de origine româna, mi-a marturisit ca, datorita interpretarii mele a personajului central, Jean, si-a dat seama de dimensiunile piesei sale!
- O apreciere mai mult decât magulitoare!
- Cum am ajuns la teatrul de Comedie? In 1954, parasind Studioul Actorului de Film, m-am reintors la matca Bulandra. Când, in 1960, Radu Beligan a infiintat Teatrul de Comedie, m-a considerat printre fondatorii acestuia, ca si Lucia Sturdza Bulandra la Teatrul Municipal. Puteam sa-l refuz pe ctitorul comediei?
- In ce roluri va simtiti mai... Lucian: de drama sau de comedie?
- Eu ma consider actor de drama; altii ma vad de comedie...

...continuare

Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti - ArCuB, vă propune mâine, la ora 19.00, ultima premieră a acestei stagiuni. Este vorba despre Domnul Sisif, de Radu F. Alexandru, în regia lui Mircea Cornişteanu. Scenografia este semnată de Puiu Antemir. În rolul principal, Domnul Sisif joacă maestrul Ion Lucian, având-o ca parteneră pe marea actriţă Ileana Stana Ionescu. Dacă nu v-aţi făcut un program pentru acest weekend, nu pierdeţi acest spectacol despre timp şi iubire, o poveste spusă cu melancolie şi umor. Şi mai ales aveţi ocazia să-l vedeţi pe maestrul Ion Lucian, un artist total care în sine este o şcoală de teatru. "Dintre multele lucruri pe care, cu siguranţă, le ştim, dar le ignorăm cu o impardonabilă seninătate e şi acela că: <>. Vine, însă, un moment când ajungem să preţuim cu mai multă atenţie cele câteva adevăruri importante pe care le-am aflat pe parcursul vieţii, şi atunci valoarea omului de lângă noi, dragostea pe care ne-o poartă capătă semnificaţii şi rosturi pe care nici măcar nu ni le imaginam. El ne ajută să trecem peste obstacole ce par de netrecut, ne insuflă veşnic încredere şi nu ne lasă să ne îndoim de faptul că Viaţa este frumoasă şi merită s-o trăim din plin. Ca supremă mulţumire, noi îi spunem <>. Domnul Sisif!" - este de părere dramaturgul Radu F. Alexandru. Ion Lucian şi Ileana Stana Ionescu, doi actori extraordinari joacă în două partituri excepţionale. Este uimitor cum maestrul Ion Lucian, la cei peste 80 de ani are atâta energie şi vitalitate. Să nu uităm că domnia sa conduce Teatrul Excelsior, unde montează majoritatea spectacolelor şi are grijă de trupa sa alcătuită din mulţi actori tineri, dar şi consacraţi. Visul de-o viaţă al maestrului, realizarea unui nou sediu al Teatrului Excelsior pare că se va împlini, după o luptă pe viaţă şi moarte cu birocraţia, indolenţa şi incompetenţa autorităţilor administrative. Dacă totul va merge bine "Domnul Sisif" va tăia panglica noului sediu, împreună cu toţi cei care iubesc teatrul pentru copii şi cred în importanţa lui în educarea generaţiilor de spectatori. Pentru că majoritatea teatrelor şi-au închis stagiunea şi ofertele sunt tot mai puţine, nu rataţi întâlnirea cu maestrul Ion Lucian şi actriţa Ileana Stana Ionescu.

Ion Lucian, directorul Teatrului pentru copii si tineret Excelsior, este increzator:
“Va fi cel mai frumos teatru din Bucuresti!”
Teatrul Excelsior si-a dat recent intalnire cu reprezentantii mass-media pe santierul

“Astăzi e ziua ta...” - Ion Lucian

“Sper ca în toamnă să primesc publicul tînăr şi foarte tînăr într-o sală modernă, nouă, cum nu sînt două în Bucureşti. Acesta este...

"Maria-Sa... Magarul!" de Ion Lucian, o noua premiera a Teatrului EXCELSIOR

Ion Lucian: Teatrul Excelsior vrea sa traiasca

Teatrul Excelsior vrea sa traiasca,
am spus in presa, candva, atunci cand
am avut senzatia ca acest proiect se impotmoleste. Acum, greutatile au fost depasite si abia astept sa tai panglica. Vreau sa fac o deschidere de pomina! Vreau sa montam un basm romanesc celebru, nu sunt inca hotarat daca "Tinerete fara batranete", "Insir’te margarite" sau "Fata din dafin".

Dupa ce domnia sa a dus faima teatrului nostru pentru copii pe patru continente, ne promite memoriile sale care se vor intitula "Biruintele unui invins."
Am fost "acuzat" ca mi-am neglijat cariera de actor, ocupandu-ma de teatrul pentru copii si tineri. Nu consider ca mi-am sacrificat cariera de adult. Am fost 25 de ani in biroul executiv al Asociatiei Internationale de teatru pentru copii. De acolo am avut o platforma foarte buna si am cunoscut ce se intampla in lume in acest domeniu, asa ca pot spune ca este un capitol in viata mea de care sunt si mandru si fericit. Totul a pornit de la o sarcina pe care mi-a dat-o dna Bulandra in 1954, cand a trebuit urgent sa
scriu o piesa pentru copii, care trebuia sa se joace la Sala de la Liceul Sf. Sava, de un 1 iunie. si asa a aparut "Cocoselul neascultator". Piesa a avut un asemenea succes, incat se joaca de 53 de ani fara intrerupere in vreo opt tari din lume. Acum este si intr-un manual, in Spania. Acesta a fost declicul activitatii si descoperirea de catre mine a filonului de aur care reprezinta publicul infantil. Mi-am dat seama ce sete, ce pofta de asemenea manifestari culturale au copiii si tinerii si ca noi, adultii, le suntem datori. si, din clipa aceea, m-am ocupat in mod special de acest domeniu. Am niste demonstratii ale copiilor ca imi dau lacrimile numai cand ma gandesc. Sunt de o puritate si de o curatenie extraordinare. Apoi intra in vartej! Sunt 53 de ani de cand ma chinui sa ofer nu dascaleala, nu lucruri didactice de la nivelul scenei, ci sa cuceresc copiii prin imagini artistice. Este uluitor ce reactii pot avea micutii la un spectacol! Ei trebuie castigati prin credinta nu prin demonstratii.
Intotdeauna teatrul de copii a fost considerat cenusareasa teatrului. Cand tocmai copiii sunt cei carora trebuie sa li se acorde mai multa importanta pentru ca ei sunt generatia de maine! Daca dai unui copil un spectacol discutabil sau prost, gandit stramb, il pierzi. Ma mandresc acum ca eu, chiar impotriva parerii colectivului meu, voi monta "Frumoasa si Bestia". In rolul frumoasei, am pus-o pe cea mai gingasa actrita a noastra. Iar in rolul surorii celei rele, am ales-o pe cea mai frumoasa. Rezultatul - aproape de finalul piesei, copiii striga din sala la frumoasa noastra: Urato! Pentru ca au descoperit fara sa-si dea seama ca nu frumusetea exterioara este determinanta. si experiente de genul acesta am avut nenumarate! Am primit, de exemplu, un plic de la Timisoara pe adresa "Cocoselului neascultator", care avea in el un leu, ca sa-i cumpar seminte. La un alt spectacol, un copil care avea un sandvis s-a apropiat de fosa, l-a chemat la el pe cocosel si i-a spus: "Vino, ti-am pastrat sunca de la sandvis ca este mai buna!". Cum sa lasi sa se risipeasca asemenea lucruri?!


Am suferit cumplit cand mi s-a luat acest copil al meu care se numeste Teatrul Ion Creanga! Reusisem ca in anii ‘65-’72 sa ajungem printre primele trei locuri din lume. La Congresul de la Montreal, prelungit apoi la New York, Teatrul Creanga a fost marele eveniment al prezentei romanesti!
Dupa 1990, am putut infiinta Excelsior si acum sper sa mai traiesc si sa apuc sa tai panglica la aceasta institutie conceputa pentru viitoarele generatii. Va fi o bijuterie! Dumnezeu mi-a dat sanatate si rabdare sa trec peste toate greutatile. Mi-am vazut de treaba mea si pentru asta am fost rasplatit. Pentru intreaga mea activitate francofona, de exemplu, am primit Legiunea de onoare de la Jacques Chirac. Sunt un om fericit si implinit. Lucrurile au venit in viata chiar peste sperantele mele. Acum imi scriu memoriile, pe care le voi intitula "Biruintele unui invins". Cate am de spus! 10 ani in strainatate. Mi-a observat cineva lipsa?! Patru continente. si nu in plimbari! 98 de contracte! In esenta insa, sunt tot nemultumit!
Tot un invins sunt. Pentru ca, de fapt, rostul meu a fost sa fac oamenii mai buni. si cand vad ce este in jur, nu sunt convins. Am bucuria insa, ca de cate ori mi se deschide o usa sa apara zambetul!

Interviu cu Ion Lucian, actor si director al Teatrului pentru copii Excelsior:
“Stiam setea de cultura a copiilor si voiam sa le-o satisfac”
Actorul si regizorul Ion Lucian, director al Teatrului pentru copii Excelsior, isi doreste sa includa in noua stagiune a

Actorul si regizorul Ion Lucian are planuri mari cu Teatrul Excelsior

Ion Lucian: "M-am trezit vedeta" Actorul Ion Lucian, care joaca teatru de 65 de ani, face un rol de exceptie in "Comedie rosie", o piesa despre comunism, reprezentata pe scena Nationalului.

NOSTALIGIA TV: Ion Lucian
Ion Lucian a filmat cu Ion Popescu-Gopo, in "Ramasagul", si a jucat cu Lucia Sturdza Bulandra, in teatrul ei, dupa razboi.


Unul dintre actorii cu cea mai logeviva cariera in teatrul romanesc, Ion Lucian a fost pe scena in patru perioade importante si foarte diferite: inaintea celui de-al Doilea Razboi Mondial, in timpul razboiului, in comunism si in postcomunism.
Astfel, de la el publicul poate auzi cum, in [...]

11 distinctii la Gala Comediei Romגnesti! Nu mai e un secret pentru nimeni scandaloasa nedreptate pe care a facut-o la editia de anul acesta juriul Premiilor UNITER, "uitind" sa nominalizeze un spectacol exceptional, "Revizorul" de Gogol, montat de Horatiu Malaele la Teatrul de Comedie, si trecind cu vederea peste performanta absolut sclipitoare a lui George Mihaita in rolul primarului din acelasi spectacol. Tinind cont de faptul ca juratii au trecut pe lista spectacole si prestatii actoricesti neconcludente si indelung contestate de voci cit se poate de autorizate, corect ar fi fost ca presedintele UNITER, Ion Caramitru, sa recuze juriul, numind un altul, care sa faca ordine in criteriile de valoare aflate, momentan, intr-o evidenta degringolada. Dar presedintele UNITER (director general al Teatrului National, in acelasi timp) ...

Premiu de excelenta pentru actorul Ion Lucian

Actorul Ion Lucian va primi Premiul de excelenta la gala Festivalului Comediei Românesti - festCO, ce se va încheia, pe 31 marti ..

Ion Lucian, angajat in teatru de... Liviu Rebreanu
Larisa Ionescu
- Maestre Ion Lucian, conduceti Teatrul Excelsior, pe care il recladiti din temelii. In ce stadiu sunt lucrarile? - Dupa 6 ani de tratative, contractul a fost semnat cu Primaria in 2006. Cladirea apartine Primariei si aceasta a facut un contract cu un trust din strainatate, care s-a oferit sa construiasca teatrul si un numar de etaje pentru recuperarea investitiei. Statul beneficiaza de un teatru nou-nout, dotat in cele mai bune conditii, acesta ramanand, de la inceput pana la sfarsit, proprietatea

Portret Ion Lucian Filmul realizatoarei Daniela Ciolan "1000 de Fete in 7 decenii" propune astazi, de la ora 16.30, la TVR Cultural, o incursiune in viata artistica a marelui actor de teatru si de film Ion Lucian - om de televiziune, regizor, scenarist, dramaturg, dar si creator al teatrelor pentru copii "Ion Creanga" si "Excelsior". Filmul are patru episoade.

Ion Lucian - un "Mos Poveste" fara varsta...
La cei 81 de ani pe care i-a implinit anul acesta, maestrul Ion Lucian - omul a carui viata se confunda cu teatrul - se simte un om implinit, un om a carui activitate a fost plina de satisfactii si vise implinite. S-a daruit de-a lungul vremii unei lumi care, pentru domnia sa, a insemnat lumea artistica: actor, regizor, scenograf, autor. "Viata mea a fost teatrul. Nu tin minte sa fi avut clipe in ... continuare - Stefania Bunea

Maestrul Ion Lucian

Teatrul Excelsior, condus de maestrul Ion Lucian, a sărbătorit un deceniu de la prima reprezentaţie cu spectacolul "Mica sirenă", în regia regretatei Olimpia Arghir.

Ce poate fi mai plăcut în viaţa unui teatru, decât să trăieşti bucuria unor spectacole atât de iubite de public, încât ele se joacă neîntrerupt ani şi ani de-a rândul. Aşa este cazul Teatrului Excelsior, al cărui suflet este maestrul Ion Lucian. Nu demult am avut privilegiul să fiu de faţă la o bucurie a maestrului şi a echipei pe care o conduce. La Teatrul Foarte Mic, ei sărbătoreau 150 de reprezentaţii cu spectacolul Nemaipomenitele aventuri ale lui Nils. Iată că nu a trecut nici o lună de la acest moment special şi, din nou, teatrul are motive de satisfacţii. Marţi, 16 mai, la Teatrul Nottara maestrul a urcat pe scenă, foarte emoţionat, în faţa unei săli arhipline - copii din cursul primar -, şi le-a povestit celor mici extraordinara odisee a Micii sirene. "Dragii mei, sunt fericit că mă aflu aici cu voi, să sărbătorim împreună un moment aparte din viaţa teatrului nostru. Fermecătoarea poveste a lui Andersen Mica sirenă, pe care cu siguranţă aţi citit-o, a intrat în repertoriul Teatrului Excelsior în urmă cu 10 ani. Eu sunt convins că o să vă placă foarte mult şi vouă. Este atât de important să vă formăm ca spectatori de teatru, încă de pe băncile şcolii primare. Eu toată viaţa am căutat, prin spectacolele pe care le-am realizat, să vă învăţ ce este dragostea pentru teatru. Fără această dragoste nu putem trăi, iar voi, ca mici spectatori, nu o să puteţi deveni niciodată cu adevărat acei spectatori adulţi, avizaţi, cu o cultură scenică şi cu un simţ al respectului faţă de actori şi autori. Nimic din toată magia spectacolului nu ar fi fost posibil fără trupa mea minunată şi fără voi, micuţii spectatori" - a spus, cu lacrimi în ochi, maestrul Ion Lucian. Ar trebui, din când în când, să mergeţi într-o sală în care sunt numai copii, aşa cum a fost la Nottara, ca să vă daţi seama de un lucru foarte simplu: copilăria este starea de graţie, pe care nu ar trebui s-o pierdem niciodată. I-am văzut pe actorii Paula Sorescu Lucian, Annemary Ziegler, Robert Radoveneanu, Silvana Ionescu, Vasile Menzel, Ştefan Velniciuc şi Cristian Nicolaie dând viaţă poveştii lui Andersen cu aceeaşi pasiune ca în urmă cu 10 ani.

Irina Budeanu
irina.budeanu@azi.ro