Oz[V=]

Scris de Admin 25.02.06 19:03

Rezumarea primului mesaj :

Amos
Frank

Scris de Admin 06.09.10 7:51

Amos Oz: „Sunt furios pe actul deportării“

Scris de Admin 01.08.10 16:52

Amos Oz - Sa nu pronunti: noapte

In vara lui 1989, in plin desert, in oraselul Tel Keidar, povestea de... Oz[V=] - Pagina 2 Arrow_2

Scris de Admin 08.07.10 0:51

Ce citesti?

Oz[V=] - Pagina 2 Deodatainadanculpaduriideamosoz_tn

Deodata in adancul padurii

Scris de Admin 07.03.10 12:36

Publicația arabă ”Al - Hayat” îl susține pe scriitorul israelian Amos Oz
Un scriitor minunat, un artist din cap până-n picioare". Scriitorul israelian de talie internațională Amos Oz este obișnuit cu aemenea aprecieri venite din partea criticilor literari din Europa și nu numai. De data aceasta însă complimentele au venit dintr-o direcție surprinzătoare: ”Al - Hayat”, unul dintre cele mai populare ziare din lumea arabă, publicat la Londra, dar difuzat în întreaga lume.
Ziarul, a cărui rubrică literară este considerată ca fiind de înaltă calitate în limba arabă, a publicat un articol complex de analiză (1.500 cuvinte), a ultimei traduceri a cărții ”Poveste despre dragoste și întuneric” a lui Amos Oz, copleșindu-l cu laude pe autor.
Criticul Ahmed Zin - Din a subliniat că aceasta este cea mai importantă și cea mai bună carte a lui Oz şi a apreciat modul în care el descrie cititorilor viata sa, procesul de scriere şi istoria Israelului. Printre altele, Zin - Din scrie că Oz prezintă sosirea evreilor în țară ca o decizie a sorții sub forma unei melodrame și că autorul încearcă să păstreze un echilibru între dreptul întemeierii unui stat evreiesc și dreptul rezistenței palestinienilor. Potrivit ”Al - Hayat”, romanul ”Poveste de dragoste și întuneric” prezintă înființarea statului Israel ca o poveste tragică în care un ”altul” sosește de dincolo de mare și-și impune prezența asupra palestinienilor. Analiza romanului pune mereu accentul pe marele talent al lui Oz.
Se pare că cel puțin echipa de la ”Al - Hayat” nu se revolta dacă, în sfârșit, Premiul Nobel îi va fi atribuit lui Amos Oz.

Scris de Admin 26.01.10 6:49

Editurile ne pregătesc cărţi de top

18:31Traducerile mai multor volume de succes din străinătate sunt gata să vadă lumina tiparului în perioada următoare. La cititorii români vor ajunge traduceri inedite din Herta Müller, Jorge Luis Borges, Amos Oz şi Orhan Pamuk, cei mai importanţi scriitori ai momentului sau de figuri marcante ale secolului XX.

Scris de Admin 19.01.10 15:34

Actriţa Maia Morgenstern citeşte din Amos Oz

Scris de Admin 15.12.09 9:14

Silvia DUMITRACHE - Un altfel de Amos Oz
Ultimul roman al lui Amos Oz, publicat în acest an şi în limba română, la Humanitas fiction, Rime despre viaţă şi moarte, aduce un nou tip de scriitură faţă de cea cu care ne-a obişnuit pînă acum scriitorul israelian. În majoritatea cărţilor sale anterioare, Amos Oz propune o naraţiune în care autobiograficul – cu accent pe momente din copilăria sa –, ficţionalul, dar şi realităţile istorice ale unui Israel în permanenţă supus tensiunilor şi conflictelor compun un cadru romanesc aparte, în care apelul la memorie se arată a fi refugiul cel mai des căutat. A-ţi reaminti pentru a te înţelege pe tine este un deziderat pe care Amos Oz îl urmează cu fidelitate. Teroarea resimţită în faţa timpului, a eroziunii sale sistematice a tot ceea ce iniţial pare indestructibil rămîne, în romanele sale cele mai cunoscute, ca, de pildă, Cutia neagră sau Poveste despre dragoste şi întuneric, un punct comun, conturînd profilul unui scriitor pentru care recuperarea amintirilor este esenţială în demersul de structurare a propriei identităţi.

Ludic şi ironic
Filonul autobiografic, preponderent în romanele sale, este deturnat, în Rime despre viaţă şi moarte, înspre o direcţie ce vizează statutul scriitorului şi al literaturii în lumea contemporană. Ludic şi ironic, ultimul său roman atinge subiectul ipocriziei din mediul literar, al demagogiei şi al vorbăriei goale, ascunse sub masca unor discursuri pompoase, menite doar a-l pune în evidenţă pe critic, şi nu pe scriitor. Evident, Amos Oz nu scrie un roman tezist, critica faţă de anumite stereotipii din mediul literar este un pretext pentru dezvoltarea unui fir narativ în care realitatea furnizează, permanent, puncte de plecare pentru imaginarea diverselor scenarii, pe care Scriitorul ar putea să le folosească, eventual, într-o viitoare carte. Secvenţele imaginate de Amos Oz au însă consistenţa unor crochiuri, autorul nu îşi propune să le ofere contururi clare, miza fiind cea de a trasa cîteva linii a ceea ce poate constitui material pentru o construcţie literară.
Privit la nivelul acţiunii, romanul trasează un fir simplu, aproape banal, dezvoltînd însă două planuri care ajung, la un moment dat, să se suprapună: real-ficţional. Astfel, un scriitor – personaj la care referirea se va face chiar cu acest apelativ, Scriitorul – invitat la o dezbatere literară, îşi pierde repede interesul pentru întîlnire, ascultînd cum moderatorul se rătăceşte efectiv într-un labirint de clişee, într-un discurs sforăitor care îl face pe invitat să dea frîu liber imaginaţiei şi, observînd cîteva figuri din sală, să le confere o identitate fictivă şi să îi proiecteze mental în felurite contexte şi situaţii.

Adevărata aventură urmează să se desfăşoare deci în planul imaginarului. La un discurs de întîmpinare în care se abordează subiecte „profunde“ precum „strategia negării multiple, ambiguitatea, precum cursele şi capcanele care ne ascund tehnica artistică deosebită sub stratul unei fundaţii care obstrucţionează privirea...“, Scriitorul nu poate decît să adopte „poziţia obişnuită în astfel de situaţii: îşi cuprinde tîmplele în palme [...] şi încetează să asculte, lăsîndu-şi privirea să survoleze încăperea, înşelînd publicul, afişînd o expresie amară sau plină de pasiune sau nefericită...“. De aici, începe aventura imaginaţiei: cîteva persoane din sală, observate fugar de Scriitor, devin personaje într-o ficţiune pe care autorul ei, pe tot parcursul unei seri, o dezvoltă, o schimbă, îi oferă versiuni, gîndurile acestea acaparîndu-i în totalitate atenţia.

Epic, liric şi dramatic – convergenţe

Extrem de interesantă şi tot ca o noutate la Amos Oz este schema narativă: nu mai avem naraţiunea cu numeroase digresiuni, cu enunţuri lungi în care se face trecerea dintr-o poveste în alta, de la o amintire la alta, ci o structură cu fraze scurte, esenţializate la maximum, vii, tăioase, care imprimă un stil cinematografic întregii naraţiuni: timpul este, în aproape tot romanul, cel prezent, ancore înspre trecut fiind sporadice, acolo unde contextul necesita o explicaţie în plus. Pe alocuri, naraţiunea capătă modulaţii poetice, enunţurile se succed după un ritm care transformă diverse pasaje în proză poematică: „Vaietul zgomotos şi întrerupt al unei maşini parcate în apropiere, care nu mai poate suporta singurătatea acestei nopţi lungi. Plînsul înăbuşit al unui bărbat din apartamentul vecin. Ţipătul unei păsări de noapte, care poate vede în clipa aceasta ceea ce ochilor tăi şi ochilor mei le este încă ascuns“. Epicul este împins, în anumite secvenţe, chiar înspre zona dramaticului, enunţurile capătă structura de didascalie: „Pe scriitor îl aşază în mijloc, între actriţa care va recita din opera lui şi criticul literar. Îşi vor strînge mîinile. Vor da aprobator din cap. Ruhale Reznik se va grăbi să îşi retragă degetele din mîna lui, ca şi cînd ar arde-o ceva [...]. Directorul casei de cultură se va ridica de pe scaun cu mare dificultate, va muta microfonul dintr-o mînă în alta, va rosti cuvîntul de deschidere [...], va glumi pe seama faptului că în lipsa răului nu putem recunoaşte binele...“.

„Rimele“ care se întrevăd din ţesătura scriiturii aduc în prim-plan cînd un personaj, cînd altul, fiecare revenind, în diverse momente ale naraţiunii, ca un refren, în gîndurile Scriitorului: acesta le dă nume, le creează o identitate adesea fluctuantă, imaginea lor îl bîntuie, în încercarea de a-i ordona într-un sistem coerent – Ruhale Reznik (cea care citeşte, la întîlnire, din cartea Scriitorului), „frumoasă şi timidă, frumoasă, dar nu atrăgătoare, o tînără slăbuţă şi modestă“, adolescentul pe care şi-l imaginează în postura de poet neînţeles şi care ar căuta o comunicare cu el, cu Scriitorul, bătrînul de 60 de ani care locuieşte cu mama sa, invalidă şi răutăcioasă, chelnăriţa căreia îi spune Riky şi căreia îi imaginează o poveste de dragoste cu Charlie, un fost portar al echipei de fotbal Bnei Yehuda etc.

Jocuri postmoderne

Ca în scrierile postmoderne, Rime despre viaţă şi moarte jonglează cu instanţele auctoriale: vocea care coordonează firele naraţiunii – debutată la persoana a doua, cu o autoadresare ce conţine întrebări de genul: „Cum este să fii un scriitor renumit şi cum îţi afectează asta familia? De ce vezi aproape întotdeauna numai latura negativă a lucrurilor?...“, glisînd foarte repede către persoana a treia, în care însuşi scriitorul devine personaj – trece peste graniţele fixe ale instanţelor Scriitorului, Cititorului, Personajului şi sugerează că literatura este un spaţiu în care toate jocurile sînt permise. Asemenea cărţii lui Calvino, Dacă într-o noapte de iarnă un călător, romanul lui Amos Oz problematizează ideea limitelor literaturii şi modalităţile în care puncte comune pot fi revalorificate: imaginea autorului nu mai este încadrată de aura de intangibilitate creată timp de secole în jurul său. Coborît în plin concret, plasat în mijlocul oamenilor obişnuiţi, Scriitorul se distinge de aceştia prin poziţionarea sa faţă de realitate: concretul este în permanenţă punct de plecare pentru dezvoltarea ficţiunii. „Există răspunsuri înşelătoare şi răspunsuri în doi peri. Răspunsuri simple şi directe nu există. De aceea scriitorul se va opri într-o cafenea micuţă, la trei sau patru străzi de Casa de cultură «Shunia Shor» [...]. Va sta aici şi se va concentra asupra acestor întrebări...“

Ca pentru a confirma ineditul şi experimentul literar, Amoz Oz realizează, la finalul romanului, şi o listă cu personajele imaginate, fiecare fiind însoţit de o scurtă descriere, în acelaşi stil ludic abordat pe parcursul cărţii: „Lizaveta Kunitzin: Vecină. Medic oftalmolog. A privit întîmplător pe fereastră şi a văzut“.

Dozaj ideal între real şi ficţional
Graniţele real-ficţional ajung în aşa măsură de fragile, încît, la un moment dat, Scriitorul pare a trăi mai intens şi mai febril în scenariile imaginate. Scena erotică, imaginată de Scriitor, între el şi Ruhale Reznik (Cititoare), pasională şi evoluînd firesc, are drept contrabalans, în planul real, un început de one night stand stînjenitor şi, pe alocuri, comic. Scriitorul reuşeşte să transfigureze realitatea într-un plan în care personajele capătă mai multă consistenţă, mai multă culoare şi devin, astfel, mai credibile. Nu este însă vorba de o confuzie între planuri, Amos Oz menţine permanent o delimitare de care Scriitorul nu se dezice. În definitiv, în plin real se poate trăi intens, prin depăşirea rutinei şi a tiparelor comportamentale, dar Scriitorul reuşeşte să îşi păstreze luciditatea şi să aleagă, din ceea ce vede în jurul său, secvenţe şi persoane pe marginea cărora poate să îşi dezvolte creativitatea. La finalul unei zile care nu anunţă nimic excepţional, dar înzestrată cu un farmec tipic romanesc, Scriitorul e capabil să revină la un ritm obişnuit, la tabieturile unei persoane cu nimic ieşite din comun: „Scriitorul îşi aprinde acum o ultimă ţigară, după care merge la culcare“. Dar important e ca, „din cînd în cînd măcar, ar trebui să aprindem cîte o lumină, să vedem ce se întîmplă în jurul nostru“. False şi mecanizate par de multe ori nu personajele din cărţi, ci chiar persoanele reale, care nu mai reuşesc, de fapt, să vadă toate posibilităţile pe care realitatea le conţine.

În Rime despre viaţă şi moarte, ne aflăm în faţa unui alt Amos Oz faţă de cel de pînă acum. Sînt de apreciat prospeţimea şi noutatea în proza unui autor care avea destul de clar definite coordonatele scriiturii sale şi pe care, pînă la această carte, îl puteam caracteriza, fără prea mari ezitări, prin o serie de linii directoare. Cu ultimul său roman, arată clar că, pînă şi atunci cînd a cîştigat un renume în spaţiul literar, nu a preferat să rămînă în umbra propriilor scrieri şi să se autopastişeze, ci să încerce să experimenteze noi modalităţi de expresie.

Amos OZ

Scris de Admin 24.11.09 9:16

Nick Cave, Amos Oz si Philip Roth, printre scriitorii cei mai nepriceputi la scene de sex
Cantaretul
romancier Nick Cave, scriitorul israelian nominalizat la Nobel Amos Oz
si postmodernul detinator al premiului Pulitzer Philip Roth se numara
printre nominalizatii de anul acesta la premiul pentru cele mai proaste
scene de sex din literatura, acordate anual de revista Litterary Review.

Scris de Admin 23.11.09 13:33

Amos Oz

Cel mai important scriitor israelian de azi – Amos Oz

Într-unul din numerele sale din 2004 ( mai exact, pe 11 noiembrie), ziarul „ The New Yorker”, sub semnătura lui David Remnick făcea un portret al cunoscutului scriitor israelian Amos Oz. Deschis dialogului, cu o înfățișare plăcută, păr blond, ochi albaștri, partizan al unei păci durabile, iubitor de dezbateri publice, astfel îl descrie reporterul. Kibuțnik de la vârsta de 18 ani, Oz este considerat de mulți israelieni un model de „sabra” ( originar din Eretz), degajă romantismul primilor constructori ai statului modern. Scriitorul afirmă că generațiile care s-au născut în Israel vor fi tot mai diferite de antecesori, vor fi blonzi, așa cum și el, având părinți bruneți nu le-a moștenit culoarea părului. In schimb , soția, Nily are un păr de culoarea țițeiului.Sunt împreună de aproape cincizeci de ani, au copii care sunt plecați în alte locuri. Deși este un om de stânga, Oz a condamnat întotdeauna atacurile teroriste, a cerut protejarea civililor israelieni, în numele păcii, consideră Hamas o organizație extremistă.
Scriitorul s-a născut la 4 mai 1939, la Ierusalim, părinții ( Iehuda Klausner și Fania Mussman) fiind imigranți din estul Europei. Tatăl a studiat la Vilnius ( Lituania), iar în Israel a fost scriitor. Joseph Klausner, fratele bunicului a fost candidat la președinția Statului, din partea partidului Herut, în opoziție cu Chaim Weimann,fiind și director al Bibliotecii Universității Ebraice din Ierusalim. Amos a avut printre profesori pe poeta Zelda, o personalitate legendară a Israelului. Mama sa a suferit de nervi și s-a sinucis, fapt care a avut reperscursiuni asupra vieții scriitorului, el s-a stabilit în kibuțul Hulda , a fost adoptat de o familie din partea locului, și-a luat numele de Oz ( în ebraică, forță), iar în romanul său, cel mai important, ” Poveste despre dragoste și întuneric” se regăsesc aceste momente. După studii la Universitate Ebraică din ierusalim, , Oz își împarte timpul între scris și ore de predare ca învățător la Hulda.In 1986 se stabilește în vechiul oraș Arad, unde predă la Universitatea Ben Gurion. A mai predat la Oxford, în Anglia și la un colegiu din Colorado ( SUA). A publicat 12 romane, trei volume de povestiri, șapte cărți de eseuri, ca și o carte pentru copii.Este un publicist extrem de activ, în favoarea îmbunătățirii relațiilor israelo-arabe, desigur, nu cu orice preț, nu cu prețul vieții israelienilor. In anul 1991 a fost ales membru al Academiei Limbii Ebraice, fiind distins de-a lungul timpului cu numeroase premii și titluri , în 1984, Ofițer în Arte și Litere și în 1997 Legiunea de Onoare ( Franța), premiul Bialik în 1986, Femina Etranger în 1988, Israel în 1998, Goethe – 2005, Agnon -2006, Dan David , Primo Levi , Heinrich Heine în 2008, ș.a. Cărțile lui Amos Oz au fost traduse în 35 de țări, desigur și în România.
După Războiul de 6 zile din 1967, în care a luptat efectiv, el a pledat pentru înființarea unui stat palestinian cu granițe bine delimitate, apoi în 1978 a fost unul dintre fondatorii mișcării Peace Now (Pace acum), în opoziție cu oficialitățile, A salutat acordul de la Oslo, care, se știe, nu a fost aplicat, fiind neacceptat nici de israelieni, nici de palestinienui, a fost aliatul lui Shimon Peres pe care apoi l-a părăsit, printr-o declarație publică și a trecut la partidul Mereț. Din acest motiv și-a pierdut o serie de prieteni. Se consideră un sionist de stânga, dar această tendință nu se bucură de sprijinul majorității populației. Adesea el vorbește despre „corupția ocupației”, adică o abatere morală de la scopul propus - pacea în zonă. Poziția sa l-a făcut să renunțe la orice funcție oficială în stat, deși i s-a oferit chiar postul de ministru de externe, pe când era prieten cu Peres, acesta fiind prim ministru. Din titlurile de volume publicate, menționăm , din eseuri – „In Țara Israel”„ Israel, Palestina și Pacea” „ Literatura israeliană” „Povestea începutului”, „Cum să lecuiești un fanatic”, iar din proză, „Unde urlă șacalii” ( 1965), „Undeva, probabil” ( 1966), „ Michael al meu” (1968)„Colina sfatului diabolic” ( 1976),„Cutia neagră” ( 1987)„Să cunoști o femeie ”( 1989), „Fima” ( 1991)„ Să nu pronunți noapte” ( 1994), „ Pantera din pivniță” ( 1995), „ Poverste despre dragoste și întuneric” ( 2002) Dacă ar fi să comparăm itinerarul lui Oz cu cel al unui scriitor european, oarecum contemporan, ne-am gândi la Heinrich Boll, care a încercat și a reușit în bună măsură să redea un fragment din destinul propriului popor, respectiv german ( evreu, în cazul lui Oz), prin prisma unor destine individuale, ale unor oameni de condiție modestă. Intr-un interviu, Oz îl citează pe poetul Natan Zach – „ Acest poem este despre oamenii care gândesc ceva ... In rest nimic nu are importanță”, iar un alt citat este din Kant – „ Din puntea răsucită a umanității nu puteți scoate o singură fibră dreaptă”. La rândul său, el ne oferă o maximă propie – „ „ Noi ne hrănim cu toții din Pomul Cunoașterii care este al lui Dumnezeu și al Diavolului”..
Amos Oz a avut ocazia să-l cunoască îndeaproape pe Itzhak Rabin, un om de mare generozitate, iubire de cultură și de oameni, general cu mari merite în apărarea Israelului, politician de larg orizont, asasinat de un fanatic. Din acea zi, a asasinatului, Oz a avut permanent în vedere combaterea fanatismului din orice parte ar veni el. A scris un minunat eseu „ Cum să vindeci un fanatic” , care a fost cunoscut în mass media din multe țări. Referindu-se la calitatea de scriitor, el a spus într-un interviu ( este foarte accesibil la acest gen de dialog, numai în România a acordat câteva interviuri în două-trei zile)
„Un scriitor trebuie să înceapă a se face cunoscut în propriul cartier”.
A lansat și o formulă – „ Singuri sau împreună în satul global”, adică o revenire la ancestrala ruralitate, dar pe baza experienței amare a unor milenii de conflicte sângeroase.. Leon Volovici l-a cunoscut pe Amos Oz în perioada „clitării” ( acomodării) sale în Israel, constatând cât de comunicativ și bun cunoscător al tradiției est-europene era Amos Oz.
Reluând romanele apărute la noi, ne vom opri la unele dintre acestea. Despre „ Michael al meu„ ( traducerea- „ Soțul meu Michael”), este o proză de factură sentimentală, dar condițiile de desfășurare a acțiunii sunt legate de Israel, de războiul cu efecte destul de puțin previzibile, din 1956 ( Anglia, Franța, Israel pe deoparte și Egipt de cealaltă parte, SUA fiind în dezacord cu puterile europene). Totodată romanul este și un reușit tablou al Ierusalimului cu „mii de fețe”, nu numai cu șapte porți.Romanul „ Undeva, probabil” este dedicat kibuțului, dar este inspirat de propria experiență de viață, de propriile întrebări, personajul central fiind un scxriitor, un poet, care dorește să trăiască fără compromisuri ceea ce nu prea este posibil.Romanul „ Fima” este de factură gogliană, după unii critici, dar el amintește mai mult de proza unei scriitoare contemporane, Liudmila Ulițkaia, din Rusia, care , la rândul ei a preluat mult din tradiția clasicilor ruși.
Când și-a lansat romanul „ Să cunoști o femeie”, Amos Oz a avut surpriza să aibă peste 1o.ooo de cumpărători într-o singură zi.„ O proză gravă și precisă, scăldată de o splendidă melancolie”, scria un cronicar din Anglia. Un alt cronicar stabilea reperele prozei lui Oz – esența existențială, drama intimă, universalul, maturitatea dureroasă.
Romanul se încheie astfel – „ Ce altceva ți-a mai rămas? In afară de înălțare și umilință”. Este mult spus în câteva cuvinte. puține. Referindu-se la romanul „ poveste despre dragoste și întuneric”, autorul a spus – „ Este o tragicomedie a tuturor imigranților de pretutindeni”. Felicia Antip, care a semnalat cartea abia apărută în traducerea engleză a apreciat-o drept capodopera lui Oz. Romanul are și un obiectiv pe care și l-a propus scriitorul – să se adreseze opiniei publice din vestul Europei, unde atitudinea neprietenească față de Israel, prezentat ostentativ ca un stat agresor, cu un mesaj de bună înțelegere, de apropiere. Imaginea Israelului, a israelienilor a avut mult de suferit în ultimele decenii, dacă a avut vreodată o imagine așa cum ar fi meritat-o. Este un popor care, după ce a avut parte, prin părinții, frații săi din Europa de Holocaust, de adversitatea continuă a vecinilor, care a încercat să conviețuiască pașnic și nu a reușit. A trebuit să lupte mereu pentru supraviețuire. Iar opinia creată de propaganda, cândva sovietică, apoi a țărilor musulmane, a fost mereu viciată de stereotipuri, de ură și fanatism religios, extremism tradiționalist.De fapt este o autobiografie . cu personaje reale din familie, cu numeroși prieteni, cunoscuți, inclusiv unul dintre personajele cele mai interesante din istoria făuririi Statului. Ben Gurion, despre care Isaiah berlin spunea că este un țăran cu mintera limpede, cu voință nestrămutată, nu un intelectual. Ben Gurin este și acum o petrsonalitate controversată , deși a murit de mulți ani. Amos Oz pune accentul pe tragedia morții mamei sale, care i-a marcat destinul. Inainte de încheiere, vom relua opinia sa despre terorism, chestiunea fiind la ordinea zilei.„Cum să lecuiești un fanatic” a apărut în limba română la Editura Humanitas , în anul 2007 ( traducere de Dana Ligia). Despre Amos Oz , Nadine Gordimer, laureată cu Nobel, spunea că „este vocea rațiunii ridicată peste confuzia generală”. Extragem cîteva idei ale lui Oz – bătălia care se duce azi este veche, este bătălia dintre fanatism și pragmatism, o bătălie mai veche decât Islamul și Creștinismul, fanatismul fiind „din nefericire, un component prezent întotdeauna în natura umană”. ... „ Cine s0-a fi gândit că secolul Xx va fi urmat imediat de secolul XI”, scria Oz după atacul de la 11 septembrie 2001. „ Copilăria mea în Ierusalim m-a făcut să fiu expert în fanatism comparat” ..„Unii au venit la Ierusalim fie să crucifice pe cineva , fie să fie crucificați”....Oz propune înființarea unor cursuri , la toate unoversitățile din lume, de Fanatism Comparat, iar fanatismul însuși să fie combătut la fel de energic ca și fumatul ( n.n. dar de fumat mulți nu se lasă). Primul pas spre fanatism este „imitația”, instinctul de „gloată”, lipsa personalității individuale, a unei rațiuni independente. Prima jumătate a secolul XX a fosty dominată de promisiunea că „mâine va fi mai bine, deci trebuie să ne sacrificăm”. Sacrificiile s-au dovedit mai mari decât previziunile, au depășit orice imaginație. „Fanaticul este mai interesat de tine, decât de el însuși ... El vrea cu orice preț să te schimbe”. Foarte precis. Fanaticul ți se aruncă de gât ori te strânge de gât. Urmează sacrificiul de sine, care scontează pe trezirea sentimentului de vinovăție al semenilor față de sinucigaș. Acesta este mecanismul terorii prin acte sinucigașe. Opinia publică este paralizată de sentimentul vinovăției, dar cine se întreabă cum este posibil, de ce se produc asemenea acte? Care este mobilul? Soluția pentru Orientul Apropiat – acceptarea ideii coexistenței a două state, Israel și Palestina, propune Amos Oz. De asemenea el solicită din partea Occidentului un nou „Plan Marshall” pentru impulsionarea dezvoltării economice a zonei. „Fanatismul începe acasă”, spune înțeleptul Amos Oz, care ar merita și premiul Nobel pentru Pace, nu numai pentru literatură, la care a fost și este candidat.

Boris Marian .

Scris de Admin 05.10.09 6:15

Premiul Nobel din Oz

Primul favorit în cursa pentru Premiul Nobel pentru Literatură, care va fi decernat miercuri, este Amos Oz, dar, la cât de imprevizibil s-a dovedit juriul de-a lungul vremii, acest lucru este departe de a-i garanta ceva.

Scris de Admin 30.09.09 8:31

CE CITIM - Amos Oz
Într-un Tel Aviv măcinat de nesiguranţă, un scriitor e invitat la un eveniment literar organizat cu prilejul apariţiei celui mai recent roman al său. Plictisit de laudele sforăitoare pe care i le aduc gazda evenimentului şi criticii, scriitorul dă frâu liber imaginaţiei şi îi transformă pe cei prezenţi în sală în personaje ale unui roman improvizat, virtual, care se desfăşoară în paralel cu realitatea imediată.
Acestea sunt ingredientele romanului Rime despre viaţă şi moarte, care aduce în prim-plan relaţia artistului cu opera lui, cu realitatea şi cu oamenii care o populează. Dacă în Poveste despre dragoste şi întuneric Amos Oz ne oferea un bildungsroman emoţionant şi sincer, în Rime despre viaţă şi moarte autorul dezvăluie, lucid, chipul creatorului matur, stăpân pe destinul său şi pe lume, fie ea reală sau plăsmuită de imaginaţie.

http://www.gandul.info/recomandarile-gandul/ce-citim-amos-oz-4945475

Scris de Admin 22.09.09 19:42

Amos Oz a refuzat invitatia Vaticanului la o intalnire despre arta si religie (15:17)

Scris de Admin 21.08.09 13:05

Amos Oz scrie despre viaţă şi moarte

Personajul central al operei lui Amos Oz este un scriitor anonim, care
îi transformă pe oamenii din jurul lui în personaje ale unei cărţi
fictive. Le dă nume la întâmplare şi plăsmuieşte pentru ei diverse
profesii. „Rime despre viaţă şi moarte“ urmăreşte opt ore din viaţa
acestui scriitor care vede în toţi oamenii pe care-i întâlneşte eroi de
roman.

Frământările unui romancier

Înainte de marea întâlnire literară, unde se va discuta despre cea mai
nouă carte a lui, scriitorul încearcă să-şi pună în ordine ideile,
aşezat la o masă, într-o cafenea „strâmtă, întunecoasă şi
înăbuşitoare“.

Mintea îi este năpădită de zeci de întrebări pe care i le-ar putea
adresa publicul prezent la evenimentul dedicat lui. (Cum este să fii un
scriitor renumit şi cum îţi afectează asta familia?

Ce părere ai despre alţi scriitori, cine te influenţează şi pe cine nu
poţi suporta? De ce scrii? Cam cât câştigi de pe urma unei cărţi?) Ca
să şi le alunge din minte, scriitorul urmăreşte insistent „picioarele
chelneriţei, sculpturale şi frumoase, al căror cusur sunt gleznele
puţin cam groase“.

Cele 37 de personaje

La întâlnirea literară, scriitorul întârzie 20 de minute. La „Casa de
cultură Shunia Shor şi cei şapte martiri“, unde aparatele de aer nu
funcţionează, e aşteptat de oameni care sunt leoarcă de transpiraţie,
amestecată cu deodorant.

Fiecare dintre cei prezenţi are un exemplar din cartea sa. Aşezat pe o
scenă, între actriţa care va recita din opera lui şi criticul literar,
scriitorul e sătul de laudele care i se aduc şi începe să se foiască.
Îşi aruncă privirea prin sala aglomerată şi pune ochii pe câţiva
oameni, care ar fi potriviţi pentru un roman, rod al imaginaţiei sale.

Într-un final, îşi închipuie o poveste cu 37 de personaje. Îşi
aminteşte de chelneriţa care l-a servit la cafenea, „cu sâni generoşi
şi îmbrăcată într-o fustă scurtă“. O numeşte Riki. Pe Riki şi-o
imaginează îndrăgostindu-se la 16 ani de Charlie, „portarul de rezervă
al echipei Bnei Yehuda, care apoi a părăsit-o pentru câştigătoarea
locului al doilea la concursul Miss Litoral“.

O fabulă despre sex şi moarte

Acţiunea romanului care prinde rapid contur în mintea scriitorului se
petrece într-o clădire veche, scorojită, din Tel Aviv. Eroul care îl
obsedează este un poet uitat, Tzfonia Beit-Halahmi, care a scris „Rime
despre viaţă şi moarte“. Şi-l închipuie pe poet la un azil de bătrâni
sau într-un adăpost pentru persoane asistate.

Apoi, şi-l imaginează mort, victimă a unui atac cerebral. Pe lista
personajelor figurează şi unchiul Osia, acordor de piane, motanul
Hozelito, care ştie să citească ceasul sau un administrator al Casei de
cultură, căruia îi place să lingă partea lipicioasă a timbrelor.

Despre „Rime despre viaţă şi moarte“ de Amos Oz, The New York Times
Book Review a scris: „un roman caracterizat de o extraordinară forţă
evocatoare“. Volumul a fost lăudat şi în „The Guardian“: „o capodoperă
a punerii în relaţie a unor personaje trasate din linii fine, o fabulă
ce aduce în discuţie teme precum sexul şi moartea, o scriitură plasată
între universul ficţional al lui J.M. Coetzee şi Milan Kundera“.

Fragment din romanul „Rime despre viaţă şi moarte“

„În timp ce îşi aşteaptă omleta, scriitorul îşi imaginează prima
dragoste a acestei chelneriţe (se hotărăşte să o numească de acum
înainte Riki): la doar şaisprezece ani, s-a îndrăgostit de portarul de
rezervă al echipei Bnei Yehuda, Charlie, care odată, într-o zi
ploioasă, şi-a făcut apariţia la volanul maşinii sale, Lancia, în faţa
salonului de înfrumuseţare la care lucra ea şi a răpit-o de acolo. Au
petrecut împreună trei zile, într-un hotel din Eilat (unchiul lui era
coproprietar al acelui hotel). În Eilat, el i-a cumpărat o rochie
uluitoare, cum aveau cântăreţele grecoaice, o rochie cu monede micuţe
de argint şi tot tacâmul, dar după numai două săptămâni a părăsit-o şi
s-a întors din nou la hotel, de data aceasta împreună cu una care
ieşise pe locul al doilea la concursul Miss Litoral“.

Cine este Amos Oz

Scriitorul israelian Amos Oz (70 de ani) s-a născut la Ierusalim. La
cincisprezece ani s-a stabilit în kibbutzul Hulda, unde avea să o
cunoască pe viitoarea soţie. După absolvirea Facultăţii de Filosofie a
Universităţii Ebraice din Ierusalim, a revenit în kibbutz. În 1986, s-a
mutat cu familia în oraşul Arad de pe ţărmul Mării Moarte. „Acolo unde
urlă şacalii“ este prima sa carte de povestiri, care i-a apărut în
1965.

După succesul romanului „Soţul meu, Michael (1968), scriitorul a
continuat să publice: „Pacea perfectă“, „Cutia neagră“, „Să cunoşti o
femeie“ sau „Poveste despre dragoste şi întuneric“ (Humanitas, 2008).
Tot la Humanitas va fi publicat, în toamnă, romanul „Rime despre viaţă
şi moarte“. Amos Oz a fost recompensat cu numeroase distincţii: Premiul
Păcii (Germania, 1992), Premiul Israel pentru Literatură (1998),
Premiul Ovidius (România, 2004), Premiul Heinrich Heine (Germania,
2008).

Scris de Admin 28.06.09 9:18

Dar cu sinuciderea aţi încercat? - Cristian GHINEA
Ciocnirea dintre evreii israelieni şi arabii palestinieni este o tragedie, nu un western cu băieţi buni şi băieţi răi. Este o tragedie pentru că se ciocnesc două dreptăţi. Israelienii sînt în Israel pentru că nu au unde să meargă altundeva. Palestinienii sînt în Palestina pentru că nu au unde să meargă altundeva. Este un conflict între victime şi între nişte oameni care, de-o parte şi de alta, au cereri legitime faţă de acest pămînt“.

Aşa spune Amos Oz într-un interviu pasionant publicat de The Independent în 19 martie a.c. Titlul interviului este profund tendenţios: „Vocea raţiunii în Israel: Amos Oz despre război, pace şi viaţa de outsider“. Este o întîlnire interesantă între Johann Hari, un stîngist altfel molcom de la ziar, şi Oz, un stîngist simpatic. Amîndoi pacifişti coerenţi. Amîndoi predispuşi la dialog. Dar totuşi nu se prea înţeleg. Oz locuieşte în Israel şi se simte solidar cu poporul israelian, deşi e perceput de majoritate ca un trădător din cauza pacifismului său (de unde şi a doua parte a titlului acestui interviu). Hari nu locuieşte în Israel şi nu se simte solidar cu nimic de acolo, dar are nişte principii oarbe cu care vede o realitate complicată. Încercaţi să citiţi interviul pe Internet, chiar merită.

Începe ca un elogiu. De fapt, cea mai mare parte este un elogiu: despre Oz şi viaţa sa, despre familia sa de evrei care au fugit de Europa, nişte „europeni devotaţi într-o vreme cînd nimeni nu era european“ (aş adăuga aici o butadă spusă de Oz în altă parte: cînd au fugit din Europa, pe ziduri scria „Evrei, duceţi-vă în Palestina!“, acum pe zidurile Europei scrie „Evrei, afară din Palestina!“). În interviu mai apare povestea ciudată a mamei sale, care s-a sinucis în Israel, după ce fugise de moarte în locul care urma să devină Israel. În fine, aflăm despre experienţa soldatului Oz, cu amintiri din nişte războaie de supravieţuire (1967 şi 1973) în care spune că ar lupta şi azi. Iar aici începe să se rupă armonia faţă de jurnalistul cu principii al dracului de înalte. Adică există războaie drepte pentru israelieni? Mă rog, o abia sesizabilă ridicare din sprînceană. Dar Oz se salvează în ochii interlocutorului pentru că începe povestea lungii sale disidenţe faţă de majoritatea israeliană, cînd s-a opus invadării Libanului şi colonizării teritoriilor ocupate.

În fine, discuţia ajunge la evenimentele curente. Unde sar scîntei. Oz a susţinut recenta operaţiune din Gaza. Ziaristul aproape ia foc. Nu am loc să citez tot pasajul, firul logic este următorul: Oz – Hamas a tras 10.000 de rachete în Israel, nici o ţară din lume nu poate accepta aşa ceva pur şi simplu întorcînd celălalt obraz, imaginează-ţi 10.000 de rachete care cad în Yorkshire. Ziaristul – Dar Oz nu îşi aplică propriul criteriu, spune că trebuie să existe empatie, dar nu vede şi punctul de vedere palestinian, ce ţară ar accepta 40 de ani de ocupaţie violentă, ce ţară ar accepta să fie înfometată pentru că a votat liber? Oz – Dar Egiptul are graniţă cu Gaza, de ce nu furnizează egiptenii cele de trebuinţă în Gaza? Nu e rezonabil să dai cu rachete în Israel şi să te plîngi că tot noi nu le furnizăm mîncare. Ziaristul – Şi totuşi Oz ştie că Israelul presează Egiptul să ţină graniţa închisă.

Şi tot aşa. Ziaristul independent reproduce ce spune Oz şi din cînd în cînd introduce pe fir adevărul absolut, nu cumva să ne scape. Ar fi greţos dacă n-ar fi tragic. Iar stilul argumentelor este cel cu „voi aţi împuşcat negri!“. Israelul răspunde rachetelor. Dar Israelul a ocupat teritoriile (dacă te-ai pune la mintea lui, i-ai spune că le-a ocupat în urma invaziei arabe, dar cu minţile odihnite nu trebuie să faci incursiuni istorice, pentru că apoi nu se mai opresc). Dar din Egipt de ce nu vine mîncare? Evident, Israelul controlează Egiptul într-un mod miraculos.

Nu schimbul de replici în sine e important aici. În definitiv, aşa ceva auzi zilnic la BBC, şi uneori chiar se dă şi punctul de vedere israelian. Interesant este modul cum decurge dialogul, de la elogiu la şuturi în fund. La început, Oz este măreţ, ziaristul este intimidat de întîlnire, găseşte cu greu cuvinte pompoase în engleză. Să ne înţelegem, nici mai tîrziu nu se coboară ştacheta.

Omul rămîne politicos, deşi aprig. Dar divorţul dintre ei este vizibil. Şi este divorţul dintre pacifismul realităţii dure şi pacifismul principiilor seci. Este un conflict mai important decît realizează chiar interlocutorii. Oz o fi el pacifist pentru standardele israeliene, dar pacifistul din Londra îl judecă fără rest pe deviaţionist. Nu contează că Oz trăieşte în sudul Israelului, acolo pe unde pică rachetele Hamas, nu contează că cere anchete judiciare independente pentru toate incidentele nelămurite din Gaza. Pacifist eşti pînă la capăt sau nu eşti deloc. Argumentul cu rachetele din Yorkshire cade în gol, empatia ziaristului independent se aplică numai palestinienilor, nu şi israelienilor.

Doar sînt acolo abuziv, aşa că să facă bine să se ferească de rachete, nu? Orice discuţie raţională încerci se sfîrşeşte mereu în „e pămîntul altora“, fie că vorbeşti cu un extremist musulman sau cu un pacifist occidental (şi nu e bine să o începi prin a reaminti de legitimitatea istorică şi internaţională a apariţiei statului Israel, eşti deja extremist dacă susţii aşa ceva).

În excelentul său roman Fima, Oz descrie viaţa simpaticului personaj cu acelaşi nume: un idiot genial, un încurcă-lume generos, un bărbat uneori abject, absolvit doar de ghinionul care îl urmăreşte. Din cînd în cînd, Fima se visează ajuns în fruntea Israelului, cu unicul scop de a face pace cu arabii. Într-unul dintre momente, „se autoproclamă pe loc preşedintele statului şi se hotărî la un pas dramatic – în ziua comemorării masacrului de la Deir Yassin va face acolo o vizită prezidenţială şi va ţine o cuvîntare scurtă, dar tranşantă, printre ruinele satului: fără a intra în speculaţii despre a cui vină e mai mare, noi, evreii israelieni, înţelegem profunzimea suferinţelor prin care au trecut în ultimii patruzeci de ani arabii palestinieni şi, pentru a le pune capăt, vom face tot ce ne stă în puteri, în afară de a ne sinucide“.

Nu ştiu ce mai crede Oz despre această soluţie. Poate că acel „în afară de a ne sinucide“ strică tot efectul. De ce să excludem atît de categoric o posibilitate care ar deschide drumul către pace? Toţi pacifiştii lumii ar răsufla uşuraţi. Nu asta era ideea?

Scris de Admin 20.09.08 18:54

„Nu ţi-am cântat, patria mea“

sâmbătă, 20 septembrie 2008

Amos Oz, cel mai apreciat prozator şi eseist israelian al momentului, descrie în cartea „Poveste despre dragoste şi întuneric“, apărută la Humanitas Fiction, Ierusalimul copilă riei şi adolescenţei lui, prins în istoria zbuciumată a Israelului. [Citeste]

Scris de Admin 13.09.08 13:16

Europa, ţara făgăduinţei

sâmbătă, 13 septembrie 2008

Amos Oz, cel mai apreciat prozator şi eseist israelian al momentului, descrie în cartea „Poveste despre dragoste şi întuneric“, apărută la Humanitas Fiction, Ierusalimul copilă riei şi adolescenţei lui, prins în istoria zbuciumată a Israelului. [Citeste]

Scris de Admin 26.08.08 14:59

Saga lui Oz: de la Golem la kibbutz

25 Aug 2008
Azi, la Humanitas Fiction apare o carte-eveniment, „Poveste despre dragoste şi întuneric“, roman autobiografic de Amos Oz, tradus de Dana Ligia Ilin după varianta în engleză a lui Nicholas de Lange.

Scris de Admin 23.07.08 10:58

Israelienii au şi ei un Pruteanu

Recent apărut la Editura Polirom, cu traducerea semnată de Any Shilon, romanul „Fima“, de Amos Oz, este o ironie savantă şi spumoasă la adresa hybrisului ebraic.

Scris de Admin 25.01.08 18:47

Fanatism, prostitutie si spirit creator

Scris de Admin 13.07.07 21:14

Sindromul Ierusalim si Sindromul Bucuresti

Scris de Admin 29.04.07 8:42

"Placerile secrete" ale lui Amos Oz In cartea "Cum sa lecuiesti un fanatic", israelianul Amos Oz dezvaluie amanunte din viata de scriitor "vecin" cu razboiul.

Scris de Admin 01.12.06 16:20

Probabil lumina de la capatul noptii
Daca dureaza, incetarea focului pe care Israelul si palestinienii au anuntat-o duminica este un prim pas. Dupa acesta, alti cel putin trei pasi trebuie sa fie facuti: eliberarea prizonierilor, instalarea unui nou guvern palestinian care sustine coexistenta cu Israelul iar nu distrugerea sa si inceperea unor convorbiri de pace israeliano-palestiniene comprehensive.
Vor urma curand acesti pasi, al doilea, al treilea si al patrulea? Depinde daca primul pas - incetarea focului - este unul durabil. Este posibil ca palestinienii sa fi invatat la modul dificil ca bombardarea oraselor israeliene nu ii aduce mai aproape de independenta, la fel cum israelienii au invatat ca operatiunile militare pe scara larga nu ii reduc pe palestinieni la tacere. Sunt motive sa se creada ca politica guvernului Hamas a ajuns intr-un punct mort. Ea a avut drept rezultat o blocada internationala si israeliana, neliniste continua si victime inutile. Sunt de asemenea motive sa se creada ca guvernul israelian realizeaza ca nu exista solutii unilaterale si ca nu exista alta optiune decat sa se incerce sa se ajunga la un acord.
Forte nesemnificative, forte fanatice din ambele parti continua sa inteteasca flacarile. Ele eticheteaza orice compromis drept defetism, drept un semn de slabiciune. Extremistii palestinieni spera sa duca mai departe "lupta armata", pana cand Statul Israel este lichidat. Extremistii israelieni cer ca guvernul lor sa recucereasca Fasia Gaza si sa renunte odata pentru totdeauna la ideea de retragere din teritoriile ocupate. Baia de sange israeliano-palestiniana si sentimentul ca nu exista nici o cale de iesire din aceasta i-au facut pe moderatii din ambele tabere sa-si piarda speranta. Slabiciunea premierului Ehud Olmert si a presedintelui Mahmud Abbas amplifica aceasta disperare.
Multi sustinatori ai pacii sunt descurajati. Ei se simt ca si cum fanatismul a scufundat orice sansa de pace intr-o mare de sange. Dar aceasta descurajare, aceasta neputinta le da putere extremistilor din ambele parti. Doar cu cativa ani in urma, fortele pacii din Israel au umplut pietele publice si au doborat mai intai guvernul lui Yitzhak Shamir, iar apoi pe cel al lui Benjamin Netanyahu. Ele au deschis o poarta spre recunoasterea reciproca a celor doua natiuni. Alegerile cele mai recente, care au avut loc doar cu cateva luni in urma, au adus sustinatorii pacii la putere intr-un guvern de centru-stanga a carui principala platforma a fost retragerea unilaterala a Israelului din cea mai mare parte a teritoriilor ocupate.
Apoi, cand Hezbollah a atacat Israelul vara trecuta, acest guvern de centru-stanga a lansat o campanie militara in Liban. Mai mult, ceea ce ar fi trebuit sa fie o operatiune scurta, limitata si justificata s-a extins intr-un razboi lung si dureros. Spre sfarsitul acestui razboi, guvernul Olmert si-a pierdut vointa, cu exceptia vointei de a ramane la putere. Palestinienii, la randul lor, au fost condusi de guvernul minoritar Hamas intr-o beligeranta extremista si in refuzul de a recunoaste dreptul Israelului la existenta, pozitie similara celei care a dus palestinienii la marea lor catastrofa din 1948.
Dar este foarte posibil ca o schimbare sa fi avut loc in ambele parti. Amandoua par sa fi realizat ca se afla pe un drum infundat. Amandoua se tem de cercul vicios in care au intrat. Daca incetarea focului dureaza cu adevarat si daca duce la eliberarea prizonierilor si la instalarea unui guvern palestinian pragmatic, ne-am putea afla in pragul unui nou inceput. Nu avem nevoie de o conferinta internationala de pace sau de noi planuri de pace europene. Avem nevoie de negocieri directe. Negocieri despre ce? Nu despre "convergenta", eufemismul lui Olmert pentru dezangajare unilaterala fata de palestinieni si pentru inchiderea lor in spatele unui zid. Nu despre hudna sau tahadiya, cuvintele arabe pentru armistitiul temporar pe care liderii palestinieni l-au sugerat. Avem nevoie de un acord bilateral, exhaustiv, comprehensiv care sa solutioneze toate aspectele razboiului dintre Israel si Palestina.
Ce prevederi va contine un astfel de acord? Aici sta, de fapt, speranta. Pentru ca atat israelienii, cat si palestinienii stiu, in adancul inimilor lor, cum va arata un astfel de acord si cum nu va arata. Chiar si oponentii din ambele parti stiu, in adancul inimilor lor, ce va fi in acord si ce nu. Chiar si aceia, din ambele parti, care considera un astfel de acord drept o tradare si un dezastru, stiu in adancul inimilor lor ca acordul va contine pentru cele doua state, Israelul si Palestina, a caror frontiera va fi pe linia care exista inainte de 1967, revizuiri asupra carora s-a cazut de acord in comun. Si ca vor fi doua capitale in Ierusalim. Si ca nu va fi un "drept de reintoarcere" pentru palestinieni, tot asa dupa cum majoritatea coloniilor israeliene vor fi evacuate.
Ambele natiuni stiu asta. Le face aceasta cunoastere fericite? Cu siguranta, nu. Vor dansa israelienii si palestinienii pe strazi in ziua in care acest acord inevitabil va fi implementat? Cu siguranta, nu. Vorbim despre un acord dureros, unul pe care ambele parti vor trebui sa stranga din dinti ca sa il accepte. Dar vestea buna este ca ambele natiuni stiu deja ca acest compromis va veni, la capatul drumului.
Cat de mult timp, cat de multa suferinta, cat de multa varsare de sange vor trebui sa mai treaca pana cand liderii Israelului si Palestinei vor ajunge acolo unde ambele popoare, cu inima grea, au ajuns deja? Incetarea focului de duminica, daca rezista, ar putea fi prima licarire de lumina la sfarsitul noptii.

Amos Oz, nascut la 4 mai 1939 in Ierusalim, este scriitor si jurnalist israelian, profesor de literatura la Universitatea Ben Gurion din Be'er Sheva. In 2005 a primit Premiul Goethe din partea orasului Frankfurt din Germania. A scris 18 carti si aproximativ 450 articole si eseuri, fiind tradus in 30 de limbi, inclusiv romana.
Amos Oz 2006
http://www.romanialibera.ro/editie/NEW_SITE/articol-Probabil-lumina-de-la-capatul-noptii-107.htm

Scris de Admin 29.11.06 9:34

Vrajitorul de Oz

Desigur, Amos Oz cunoaste dansul hassidic cu cartea, un ritual care asaza in centrul lui pretuirea pentru ceea ce sta scris. (Ioan T. Morar)

Scris de Admin 28.11.06 9:37

O poveste savuroasa despre dragoste si ura, o cercetare a conditiei umane formulate in decor israelian.

Scris de Admin 27.11.06 17:00

Voci despre Amos Oz

Despre urmatorul autor din „Colectia Cotidianul“, scriitor si jurnalist implicat politic, s-au spus multe. Insa despre literatura lui, numai de bine.(Magdalena Colombet)

Scris de Continut sponsorizat

Oz[V=]

Oz[V=]

Re: Oz[V=]

Re: Oz[V=]

Re: Oz[V=]

Publicația arabă ”Al - Hayat” îl susține pe scriitorul israe

Editurile ne pregătesc cărţi de top

Actriţa Maia Morgenstern citeşte din Amos Oz

Silvia DUMITRACHE - Un altfel de Amos Oz

Nick Cave, Amos Oz si Philip Roth, printre scriitorii cei ma

Amos Oz

Premiul Nobel din Oz

CE CITIM - Amos Oz

Amos Oz a refuzat invitatia Vaticanului la o intalnire despr

Amos Oz scrie despre viaţă şi moarte

Dar cu sinuciderea aţi încercat? - Cristian GHINEA

Nu ţi-am cântat, patria mea

Europa, ţara făgăduinţeisâmbătă, 13 septembrie 2008

Saga lui Oz: de la Golem la kibbutz

Israelienii au şi ei un Pruteanu

Fanatism, prostitutie si spirit creator

Sindromul Ierusalim si Sindromul Bucuresti

"Placerile secrete" ale lui Amos Oz

Probabil lumina de la capatul noptii

Vrajitorul de Oz

O poveste savuroasa despre dragoste si ura, o cercetare a co

Voci despre Amos Oz

Re: Oz[V=]