ISTORIE=POLONIA

http://cultural.bzi.ro/pomerania-occidentala-scurt-istoric-30115

http://cultural.bzi.ro/razboiul-polono-suedez-27927

http://cultural.bzi.ro/lupta-lui-boleslav-al-iii-lea-al-poloniei-impotriva-lui-sieciech-21366

Diferite nume sub care este cunoscut razboiul polono-

http://cultural.bzi.ro/rezistenta-poloneza-ultimii-partizani-ai-europei-17391

http://cultural.bzi.ro/fortele-implicate-in-batalia-de-la-grunwald-17002

http://istoriesicultura.ro/polonia-comunista-si-biserica-catolica.html

De ce a abdicat Stanislaw August Poniatowski, ultimul rege al Poloniei

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/regimul-comunist-polonez-biserica-catolica-1945-1956

„Oamenii iadului” la Liegnitz şi Mohi

În 9 aprilie 1241, la Liegnitz (Legnica de azi, în Polonia), a avut loc o importantă bătălie între mongolii care invadaseră Europa dinspre răsărit şi armata unei puternice coaliţii polono-germană, bătălie soldată cu victoria asiaticilor. În 11 aprilie 1241, armata lui Subotai a distrus oştirea Ungariei la Mohi, pe râul Sajo.


După cucerirea împărăţiei Kin, Ogodai a hotărât invazia Europei, cunoscută sub numele de marea invazie tătară din 1241. În 1235, un Kuriltai, care le-a depăşit pe celelalte prin amploarea lui, hotărî recrutarea unei armate de aproape un milion de oameni, care să fie împărţită şi trimisă în cele patru puncte cardinale, pentru a cuceri întreaga lume. O armată trebuia să meargă împotriva Chinei de sud, o a doua, împotriva Coreei, o a treia, prin Caşmir, urma să cucerească India, iar cea de-a patra, sub comanda lui Batu-han, trebuia să cucerească Europa. Subotai, care cunoştea o parte a Rusiei, îl însoţea pe Batu-han, comandantul armatei mongole de invazie a Europei. Soarta Europei era deci hotărâtă: ea avea să devină o provincie a imperiului mongol.
Strategul mongol, Subotai, a comandat asaltul asupra Rusiei, lucru care i-a adus pe mongoli în Europa. E posibil ca scopul principal al atacului din 1241 să fi fost pedepsirea lui Bela al IV-lea al Ungariei, care oferise adăpost triburilor cumane învinse anterior de mongoli la Kalka, în sudul Rusiei de azi; cu siguranţă, Ungaria era ţinta lor principală.

În urma mai multor misiuni de cercetare, mongolii au tras concluzia că nici o putere nu le va opune rezistenţă, deoarece Europa era dominată de un conflict înverşunat între împăratul romano-german, Frederik al II-lea şi Papalitate (aşa-numita „luptă pentru învestitură”). Totuşi, intenţia mongolilor de a înainta înspre vest este bine-cunoscută din 1240, lucru care i-a unit pe Bela al IV-lea al Ungariei, Venceslas de Boemia, liderii de neîmpăcat al celor patru principate în care se împărţise Polonia, şi alte puteri europene mai mici. O asemenea coaliţie de forţe avea toate şansele să oprească atacul mongolilor. Subotai avea o armată de 150.000 de războinici, dar a trimis spre Polonia doar 30.000 sub comanda lui Baidar şi Kadan, în vreme ce forţa principală mongolă a atacat Ungaria. Ducele Henric al II-lea de Silezia, cel mai important principe polonez, a adunat o armată de 20.000 de oameni, compusă din recruţi ai altor principi polonezi, voluntari între care se distingeau minerii bavarezi din Silezia, câţiva cavaleri ospitalieri şi templieri şi o admirabilă forţă pusă la dispoziţie de Ordinul Cavalerilor Teutoni, care vedeau în mongoli o ameninaţre a poziţiei lor în zona Mării Baltice. Toate aceste trupe s-au strâns la Liegnitz, în Polonia de azi, şi au aşteptat sprijinul lui Venceslav.

Baidar şi-a croit drum prin Polonia, devastând totul în urma lui, a ademenit şi a masacrat garnizoana din Cracovia, apoi a pornit înspre Breslau, unde i s-a alăturat lui Kadan. Devastările practicate de mongoli le-au atras numele de tătari, de la termenul „Tartar”, adică „oameni ai iadului”.


Henric de Silezia aştepta o armată de 50.000 de oameni din Boemia, dar pe măsură ce mongolii se apropiau, acesta a ales să înceapă lupta, neştiind că Vencilas era doar la o zi distanţă. Relatările în ceea ce priveşte această bătălie sunt confuze. Se pare că Henric şi-a împărţit armata în patru divizii: minerii bavarezi, însoţiţi de trupe alcătuite din ţărani; forţele principatului polonez Oppeln, cavalerii teutoni şi trupele sale care, împreună cu mercenarii, numărau 10.000 de oameni.

Se pare că atacul mongol i-a luat prin surprindere, semănând panică în rândurile silezienilor şi atrăgând trupele aliate într-o ambuscadă. Ducele Henric, văzând ceea ce crezuse că va fi o armată mică, şi-a trimis cavaleria înspre centrul trupelor inamice, însă flancurile mongole abia acum se iveau, atacându-i pe cavaleri din toate părţile şi separându-i de restul armatei.

Sursele spun că mongolii au folosit fumul pentru a-i deruta pe războinicii europeni, fapt ce poate fi adevărat, de vreme ce mongolii ştiau de praful de puşcă încă din China. Ducele Henric a fost ucis şi cea mai mare parte a armatei sale a fost masacrată. Mongolii le-au tăiat urechile învinşilor pentru a avea numărul exact al morţilor şi se spune că, după Leignitz, aceştia au trimis acasă saci întregi de dovezi însângerate.


În bătălia de la Leignitz, forţele europenilor s-au cifrat la aproximativ 20.000 de luptători (polonezi, germani şi puţini francezi), comandantul militar al acestei coaliţii fiind Henric al II-lea, conte de Silezia, în vreme ce mongolii au avut 30.000 de călăreţi, excepţionali arcaşi, conduşi de Baidar şi Kadan. Pierderile europenilor au fost de ordinul miilor, în vreme ce numărul mongolilor căzuţi în bătălie a rămas necunoscut. Cavaleria grea a constituit cel mai important element al unei armate occidentale. Mult mai bine echipate decât armata mongolă, trupele europene aveau mai puţini luptători, iar slaba lor disciplină le-a adus înfrângerea.

Traversarea Poloniei a fost o diversiune care a depăşit toate aşteptările. În 11 aprilie 1241, armata lui Subotai a distrus oştirea Ungariei la Mohi, pe râul Sajo.

Invazia Ungariei de către mongoli a implicat convergenţa a patru armate armate. Cea dintâi, sub comanda lui Baidar a atacat prin Polonia şi a învins armata ducelui Sileziei Henry al II-lea cel Pios la Legnica. O a doua armată, comandată de Guyuk, a atacat Transilvania, unde a învins armata voievodului. Oastea principală, condusă de Batu-han a intrat în Ungaria prin trecătoarea nordcarpatică fortificată Verecke, unde a zdrobit forţe aflate sub comanda Palatinului regatului. În fine, o a patra coloană, sub ordinele experimentatului general Subotai a trecut prin trecătoarea Mehadiei, pe la Orşova şi prin regiunea Timişoarei.

În condiţiile acestea, Bela al IV-lea a început să îşi ridice oastea, inclusiv pe recenţii săi supuşi cumani, în oraşul Pesta. I s-a alăturat ducele Austriei şi Styriei, Frederic al II-lea Babenberg. Pregătirile au fost însă perturbate de izbucnirea conflictului între cumani şi unguri şi uciderea hanului cumanilor, Kuthen, aflat oficial sub protecţie regală. Unele surse îl implică în evenimente pe ducele Frederic, deşi nu exista vreo certitudine cu privire la rolul său. Cert este că, simţindu-se trădaţi, cumanii au părăsit Ungaria spre sud, jefuind satele prin care treceau.

Regele Ungariei nu a reuşit o mobilizare completă. Unele contingente maghiare au fost interceptate de mongoli şi distruse înainte de a face joncţiunea cu armata principală de la Pesta, iar altele s-au ciocnit de cumani. Au existat şi feudali care au refuzat să participe la campanie. Exista o impresie generală în rândul nobilimii că pericolul mongol nu era semnificativ şi că dezertarea cumanilor constituia un detaliu neglijabil.

Avangarda mongolă a ajuns la Pesta la 12 martie, jefuind împrejurimile. Regele Bela a hotărât să evite o confruntare prematură, dar ducele Frederic a atacat şi distrus un contingent mongol minor, după care s-a şi întors în Austria. Arhiepiscopul de Kalocsa, Ugrin Csák, a încercat o operaţiune similară, dar a fost ademenit într-o mlaştină, în care cavaleria sa grea s-a împotmolit. Înaltul prelat abia a scăpat cu viaţă.

Când armata regală s-a pus în sfârşit în mişcare, mongolii au evitat lupta directă, recurgând la tactici de hărţuire şi retrăgându-se. După o săptămână, ungurii s-au oprit pe malul râului Sajó, care era ieşit din matcă. Regele a ordonat ridicarea unei tabere fortificate, înconjurată de căruţe. Ungurii nu ştiau însă că grosul armatei mongole, între 20.000 şi 30.000 de oameni, spre deosebire de numai 15.000 cât număra armata maghiară, se găseau extrem de aproape, pe celălalt mal al râului. Profitând de terenul împădurit şi camuflându-şi cu vegetaţie tabăra, mongolii au reuşit să îşi ascundă poziţia. Ungurii au fost însă alertaţi de un rob rutean, scăpat din tabăra mongolă de iminenţa unui atac mongol în cursul nopţii.

Ungurii au rămas neîncrezători în eventualitatea unui atac masiv, dar fratele mezin al regelui, prinţul Kálmán, duce al Slavoniei, împreună cu arhiepiscopul Ugrin Csák şi Maestrul templierilor au părăsit totuşi tabăra pentru a păzi podul. Surprinzându-i pe mongoli chiar în timpul traversării, ungurii au atacat cu succes, provocând pierderi numeroase războinicilor lui Batu şi împiedicându-le înaintarea. În special arbaletierii s-au dovedit extrem de eficienţi. Lăsând podul apărat, comandanţii maghiari s-au întors în tabără spre orele 2 ale dimineţii.

Surprinşi de succesul europenilor, mongolii şi-au adaptat tactica. Seiban a plecat spre nord cu un detaşament pentru a trece râul printr-un vad. Subotai s-a deplasat spre sud cu inginerii săi pentru construirea unui pod improvizat. De îndată ce s-a crăpat de ziuă, Batu a ordonat utilizarea maşinilor de război, de talie mare şi foarte avansate pentru perioada respectivă, pentru dispersarea arbaletierilor. Apărarea maghiară a cedat odată cu atacul trupelor lui Seiban dinspre nord.

În ciuda curajului cavalerilor unguri şi a unui contraatac ce a făcut multe victime printre mongoli, soarta creştinilor era hotărâtă, oamenii lui Subutai care terminaseră de construit podul de campanie închizând cleştele. Dezastrul a fost de amploare, tabăra prea strânsă fiind uşor înconjurată şi supusă tirului cu săgeţi aprinse. Frânghiile corturilor mult prea apropiate au îngreunat retragerea şi au contribuit la numărul mare de victime. Deşi Batu a ales într-o primă fază să le permită ungurilor să fugă, la insistenţa lui Subotai, a ordonat urmărirea învinşilor. Arcaşii călări mongoli au ucis astfel o mare parte din fugari.

Arhepiscopul Ugrin a fost omorât, iar Kálmán urma să moară din cauza rănilor. Regele Béla, în schimb, a reuşit să scape cu viaţă.


Europa s-a temut de alte dezastre, însă, spre surprinderea tuturor, mongolii s-au întors acasă în 1242. Se pare că acest lucru s-a datorat morţii marelui han Ogodai, care a precipitat lupta pentru succesiune la Karakorum. Totuşi, mongolii nu au renunţat la stăpânirea Rusiei. S-ar putea ca retragerea lor să fi fost rezultatul pierderilor avute în urma numeroaselor războaie purtate la distanţă de casă, terminarea proviziilor pentru cai, dar şi faptul că au reuşit să-l învingă pe Bela al IV-lea al Ungariei.Mongolii nu s-au mai întors, devenind din ce în ce mai interesaţi de cucerirea Chinei şi de asaltul asupra musulmanilor din Orientul Mijlociu. Pentru a fi ajutaţi în iniţiativa lor, au deschis negocieri diplomatice cu Europa creştină, situaţie care ar fi putut să-i facă să se răzgândească în ceea ce priveşte un nou atac.


Liegnitz a fost o mare diversiune. Scopul lui Subotai a fost să invadeze Ungaria, iar sarcina lui Baidar şi a lui Kadan era să devasteze Polonia. Prezenţa lui Henric de Silezia la Liegnitz şi mişcările boemienilor pentru susţinerea lui stau drept mărturie a succesului acestei manevre de diversiune, fiindcă la doar două zile după Liegnitz, pe 11 aprilie, Subotai i-a înfrânt pe unguri la Mohi.


Treptat, Europa a recunoscut că mongolii ofereau şi oportunităţi şi teroare, însă nu a fost de acord cu o alianţă împotriva islamului; pacea pe care marii hani au impus-o în Asia Centrală a atras comercianţi ca Marco Polo, care au răspândit elemente ale civilizaţiei europene în lume. O parte a mongolilor a rămas în sudul Rusiei europene, în nordul Mării Negre, formând aşa-numitul „Hanat al Hoardei de Aur”. Până în secolul al XVIII-lea, acesta a reprezentat un pericol constant pentru popoarele Europei de Est şi Centrale.


O exagerare europeană: „festinul pentru sălbatici”


„Nu există infamie mai mare decât cruzimea şi viclenia acestor oameni... Şeful tătar, cu invitaţii săi la cină şi alţi canibali, s-au înfruptat din trupurile acestora (ale inamicilor) de parcă ar fi fost pâine, şi nu au lăsat decât oasele pentru vulturi... cele mai frumoase (femei) nu erau mâncate, ci sufocatel de gloate de siluitori în ciuda plânsetelor şi lamentărilor lor. Virginele erau siluite până mureau de epuizare; apoi li se tăiau sânii ca delicatese pentru căpeteniile lor, iar trupurile lor constituiau un adevărat festin pentru sălbatici.” - Matthew Paris, Despre mongoli, Istoria engleză.

Cazul Ryszard Kuklinski: Un Pacepa al Poloniei?

Dintre episoadele cele mai controversate si prea putin lamurite din istoria comunismului se numara cele care privesc "defectarea" in Occident a unor ofiteri din armatele sau serviciile secrete de informatii ale tarilor fostului lagar sovietic. Daca despre celebrii fosti KGB-isti, Oleg Penkovski, Oleg Gordievski sau Vasili Mitrohin, lucrurile sunt in linii mari cunoscute, desi nici acestea pe deplin clarificate, prea putina lume stie adevarul in alte cazuri, precum cel al gen. Ion Mihai Pacepa din Romania sau col. Ryszard Kuklinski din Polonia. Pentru publicul romanesc, acesta din urma este chiar foarte putin cunoscut, desi cazul Kuklinski pare a fi, in multe privinte, mai interesant si mai important decat cel al lui Pacepa. in Polonia, chestiunea este atat de controversata, iar dezbaterile atat de pasionale, incat si astazi, la cinci ani de la moartea personajului, circula o vorba : "Spune-mi ce parere ai despre Kuklinski, si iti zic cine esti!". Dar mai intai sa vedem cine a fost Ryszard Kuklinski?



Spre o cariera militara

S-a nascut la 13 iunie 1930, la Varsovia, ca fiu al lui Stanislaw si al Annei Kuklinski, intr-o familie cu profunde traditii catolice. Tatal sau a fost muncitor, iar apoi maistru la intreprinderile metalurgice din Pruszkow si Ursus (langa Varsovia), care produceau materiale si echipamente militare. Din punct de vedere politic, Stanislaw Kuklinski a fost militant al Partidului Socialist Polonez (PPS), formatiune care avea legaturi traditionale cu maresalul Józef Pilsudski, una dintre personalitatile cele mai reprezentative ale celei de-A Doua Republici Polone.
in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, Kuklinski senior a fost membru in miscarea conspirativa "Miecz i Plug "("Sabie si Plug"), care a organizat actiuni de spionaj si sabotaj impotriva ocupatiei germane, avand in acelasi timp o orientare anticomunista. Arestat in 1943 de Gestapo, el a fost incarcerat la inchisorile din Szucha si Pawiak, torturat, anchetat si judecat, iar apoi trimis in lagarul de concentrare din Oranienburg-Sachsenhausen, unde a fost executat.

Dupa terminarea razboiului, Ryszard Kuklinski s-a stabilit in zona Pamanturilor de Vest (care apartinusera Germaniei), la Wroclaw (Breslau), unde s-a angajat in calitate de curier la judecatoria orasului. Pentru a putea fi angajat, si-a confectionat documente din care rezulta ca este cu doi ani mai mare ca varsta. in paralel cu serviciul, a urmat cursurile liceului la seral, pe care le-a incheiat cu examenul de maturitate. Pe data de 25 septembrie 1947 s-a inrolat in armata si a fost admis la Scoala de ofiteri de infanterie nr. 1 "Tadeusz Koœciuszko" din Wroclaw. in acest fel si-a inceput Ryszard Kuklinski cariera in Armata Poloneza, a carei uniforma a purtat-o pana in noiembrie 1981.
Asa cum rezulta din amintirile sale de mai tarziu, la Scoala de ofiteri, tanarul Kuklinski a fost puternic impresionat de uniforma, drapelul si ceremonialul militar, slujba religioasa si cantecele specifice pe care le cantau cele cateva sute de elevi militari. Era o perioada cand inca se mai pastrau traditiile si regulile din vechea armata poloneza, infuzia brutala a reglementarilor sovietice aflandu-se abia intr-o faza incipienta. Chiar si juramantul militar era cel vechi, cuprinzand formularea "Pentru Dumnezeu si Patrie". in perioada comunista, juramantul se va schimba de cateva ori, vechea formulare fiind inlocuita cu altele noi, in care se jura "credinta fata de R.P. Polona, Armata Sovietica si celelalte armate fratesti ale Tratatului de la Varsovia". Deosebirea era esentiala in conceptia militarilor polonezi care apucasera sa depuna juramantul in vechea formulare, multi considerand ca, in principiu, formularile noi din juramantul militar nu le mai impun aceleasi obligatii, atata vreme cat nu se vorbeste despre ceea ce are polonezul mai sfant - "Dumnezeu si Patria", ci de ceva care este strain credintei crestine si tarii.

In timpul cursurilor la Scoala de ofiteri, Ryszard Kuklinski s-a remarcat drept unul dintre elevii cei mai buni, dar indeplinirea ireprosabila a programului de pregatire si instructie nu l-a scutit de masurile represive specifice sistemului stalinist. inainte de absolvire, organele de contrainformatii militare i-au facut o verificare mai riguroasa a dosarului, constatand ca R. Kuklinski a omis sa mentioneze in autobiografie faptul ca, pe timpul razboiului, tatal sau a facut parte din Armata Nationala (AK) si din organizatia clandestina "Miecz i Plug". Pentru acest motiv, el a fost declarat "dusman al poporului". Desigur, o asemenea "culpa"intr-o perioada cand stalinismul se afla la apogeu in R.P. Polona ar fi putut sa puna capat carierei militare a tanarului candidat la statutul de ofiter, inca inainte ca aceasta sa fi inceput. in 1950, Kuklinski a absolvit scoala militara, obtinand gradul de locotenent. in perioada scolii militare, a avut sansa sa fie cunoscut de viitorul sef de Stat Major General si ministru al Apararii Nationale, gen. Florian Siwicki, care pe atunci ii era instructor si avea gradul de maior. Acesta il va sprijini in repetate randuri, pe parcursul carierei.
Timp de 10 ani, Kuklinski a activat ca ofiter de infanterie la diverse unitati de linie, precum cele de la Pila si Kolobzreg, urmand periodic diferite cursuri de perfectionare. in iulie 1952 s-a casatorit cu Joanna (alintata Hanka). in anul urmator, s-a nascut primul lor fiu, Waldemar; in 1955, cel de-al doilea - Bogdan.

Un colaborator indispensabil
In imprejurarile relativei liberalizari din anul 1956, maresalul Konstantin Rokossowski, impreuna cu multi ofiteri sovietici a parasit Polonia, dar la conducerea Statului Major General al Armatei s-a instalat generalul sovietic Jerzy Bordzilowski, care nu stia prea bine limba polona. in acelasi an, capitanul Ryszard Kuklinski devine comandant al unui batalion mecanizat din cadrul diviziei 12 din Szczecin, al carei sef era viitorul general Wojciech Jaruzelski. in anul 1957, Kuklinski a absolvit un curs de pregatire pentru comandanti de regimente, la Wesola (in partea de sud-est a Varsoviei), iar la incheierea acestuia a revenit pe Litoral, la comanda unui batalion. Era constient ca Securitatea Armatei, adica Serviciul de Contrainformatii Militare, il considera, mai departe, ca "nesigur din punct de vedere politic".
Cu toate acestea, in 1961 a fost admis la Academia Militara de Stat Major, de la Rembertów, langa Varsovia, unde a obtinut rezultate foarte bune, iar la sfarsitul cursurilor a fost avansat la gradul de maior. in pofida problemelor de dosar, in anul 1963, Kuklinski a fost cooptat la Statul Major General al armatei, tinandu-se cont de "eficienta sa deosebita". Aici, a indeplinit diverse functii, precum cea de sef al Directiei I Planificare Strategica a Apararii in cadrul Departamentului Operatii a Marelui Stat Major General al Armatei.

Daca Marele Stat Major General era "capul" Armatei, Directia I indeplinea rolul de "creier" al acesteia. Exercitarea acestor functii ii permiteau cunoasterea unor probleme dintre cele mai sensibile, referitoare la inzestrarea armatei, planificarea activitatilor de instructie operativa si de pregatire a exercitiilor si aplicatiilor militare. in opinia colegilor, inca de atunci Ryszard Kuklinski s-a evidentiat ca unul dintre cei mai capabili tineri ofiteri de stat major, avand o pregatire intelectuala temeinica si o capacitate de previziune deosebita. Despre memoria si harnicia sa s-au pronuntat chiar si ofiteri care ulterior au jucat un rol insemnat in activitatile cu caracter represiv, antidemocratic, precum gen. Czeslaw Kiszczak. in scurt timp, Kuklinski a castigat increderea generalului Jerzy Skalski, care, apoi, de nenumarate ori, i-a inlesnit avansarea pe linie ierarhica. Colaborarea sa a devenit, totodata, indispensabila pentru urmatorii sefi ai Marelui Stat Major General al armatei poloneze: generalii Choch si Jaruzelski. El va ajunge, practic, ofiterul de legatura intre comandamentul Armatei Poloneze si comandamentul Armatei Sovietice si al celorlalte armate "fratesti" ale Tratatului de la Varsovia. Acest statut ii va permite sa cunoasca informatiile secrete cele mai importante ale Pactului.

In Vietnam
In 1967, Ryszard Kuklinski a fost trimis in Vietnam, ca membru al misiunii poloneze de pe langa Comisia Internationala de Control si Supraveghere, care monitoriza punerea in practica a deciziilor luate cu ocazia Conferintei de la Geneva. in perioada de sase luni cat s-a aflat la Hanoi si in alte localitati vietnameze, el s-a intalnit, de mai multe ori, pe linie oficiala, cu ofiteri de grad inalt din armata americana. Conform declaratiilor sale ulterioare, Kuklinski ar fi dorit chiar atunci sa inceapa colaborarea cu ofiteri americani de origine poloneza, cu care putea vorbi deschis, dar ar fi decis sa nu faca pasul in acel moment. Oricum, in perioada respectiva, i-a incoltit gandul ca ar putea trece de partea cealalta a baricadei, considerand ca in acest fel lupta impotriva ocupantului sovietic al tarii sale. Hotararea sa de a intreprinde acest pas va fi rezultatul unui indelung proces de reflectie, pe parcursul catorva ani, treptat aparand si alte motive care-l vor determina sa actioneze in directia aratata. Acestea se vor adauga celor de ordin "istoric", precum masacrarea a mii de polonezi, prizonieri de razboi, de catre serviciile secrete sovietice, in primavara anului 1940, la Katyn si in alte locuri de pe teritoriul URSS, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Desi disparut din istoria oficiala poloneza, acest moment tragic nu a putut fi sters din memoria istorica si a constiintei nationale a polonezilor, mai ales a militarilor.

Interesat de colaborarea cu CIA
Potrivit serviciilor speciale sovietice si ale R.P. Polone, Kuklinski ar fi fost recrutat inca din perioada misiunii in Vietnam, de catre CIA, fapt care nu este confirmat de datele de care dispunem in momentul de fata. Cert este ca americanii au reusit in acea perioada sa recruteze cativa spioni din randul militarilor tarilor socialiste, care fiind insa agenti dubli, lucrau cu mai multa ardoare pentru KGB si GRU decat pentru CIA.
In vara anului 1968, Kuklinski a fost delegat de ministrul Apararii Nationale, gen. Jaruzelski, la comandamentul Grupului de Nord al trupelor de ocupatie sovietice de la Legnica, in calitate de reprezentant al Statului Major General al armatei poloneze, pentru pregatirea interventiei in Cehoslovacia a fortelor armate ale unor state membre ale Pactului de la Varsovia, operatiune cunoscuta sub denumirea de cod "Dunarea". in luna august, cand a avut loc invazia, el a indeplinit functia de ofiter de legatura intre generalul Florian Siwicki, comandantul trupelor poloneze din Cehoslovacia, si centrul de la Varsovia. Armata poloneza era atunci cu totul infeudata ordinelor si intereselor Moscovei, fiind astfel antrenata in condamnabila invadare a unei tari prietene.

Dupa 1968, ofiterul polonez a devenit tot mai hotarat de a contacta spionajul Statelor Unite si de a incepe colaborarea cu acesta. Motivatia o constituia agresiunea armatei Poloniei Populare asupra Cehoslovaciei, in numele intereselor imperiale ale Kremlinului, indoctrinarea comunista si dependenta totala a fortelor armate ale R.P. Polone de maresalii sovietici.
In 1969, el a fost principalul autor al planurilor de exercitii comune de manevre ale armatelor din R.P. Polona, R.D. Germana, R.S.S Cehoslovaca si Uniunea Sovietica. Pentru pregatirea acestora, s-a deplasat la Moscova, unde a stabilit raporturi stranse de colaborare cu peste 20 de generali si ofiteri superiori din cadrul aparatului de comanda al Tratatului de la Varsovia. Tot in aceasta perioada, a efectuat o vizita in Romania, unde a luat la cunostinta despre planurile de pregatire si instruire din institutiile de invatamant militar. in acelasi an, l-a insotit pe Jaruzelski, cu ocazia vizitei in Uniunea Sovietica, unde au avut loc exercitiile de trageri cu rachete de tip Scud, precum si cu rachete antiaeriene de productie poloneza. El a avut, de asemenea, o contributie esentiala la elaborarea planurilor exercitiilor cunoscute cu denumirile de cod: "Primavara '69", "Vara '70" si "Vara '71".

Rzszard Kuklinski nu avea rude sau prieteni in strainatate, dar intretinea relatii sistematice cu ofiteri ai altor state membre ale Tratatului de la Varsovia si cunostea multi specialisti, de la care putea sa obtina informatii de interes din domeniul militar. El vizita adesea unitati militare din tara, intrand in contact cu sefii acestora, care il apreciau pentru calitatile sale. Cunostea in detaliu localizarea diverselor puncte strategice de pe teritoriul tarii, dar si al altor state membre ale Tratatului de la Varsovia, drumuri, poduri, canale, linii de cale ferata, legaturi radio si locuri de aprovizionare cu combustibili pentru mijloacele mecanizate ale armatelor Pactului.
In vara anului 1970, cand lucra in echipa ce pregatea planurile de aplicatii ale armatei, Kuklinski a aflat mai multe date despre rolul Poloniei in planurile sovietice. Aceste planuri prevedeau, printre altele, si reactia la un presupus atac nuclear din partea tarilor NATO asupra trupelor (printre care si cele sovietice) care se aflau pe teritoriul Poloniei. intr-o asemenea eventualitate, aproape 90% din miile de tancuri si celelalte vehicule folosite in cadrul unei astfel de actiuni ar fi urmat sa treaca prin Polonia, pentru a ajunge in R.F. Germania, Franta, Olanda si Belgia. Daca Polonia ar fi devenit tinta atacului a circa 400-600 de focoase nucleare ale Pactului Nord-Atlantic, reactia fortelor URSS si ale celorlalte state membre ale Tratatului de la Varsovia ar fi insemnat transformarea intregului teritoriu al tarii in teatru de razboi. Chiar in cazul ca un asemenea conflict s-ar fi incheiat cu un succes pentru statele Tratatului de la Varsovia, Polonia ar fi ramas in ruine. Un contraatac pe o arie atat de mare de actiune ar fi fost dezastruos pentru tara, estimandu-se ca putea provoca moartea intre 3 si 10 milioane de cetateni polonezi. Desigur, un asemenea scenariu, din punct de vedere polonez, era de neacceptat.

Momentul decisiv: Gdansk, 1970
Potrivit afirmatiilor lui Kuklinski, evenimentul care l-a convins pe deplin sa ia decizia de a colabora cu americanii a fost reprimarea sangeroasa a revoltelor muncitoresti din Gdansk, Gdynia si Szczecin, in decembrie 1970. Fortele angajate in represiune au fost colosale : 61.100 soldati, 1.700 tancuri si 1. 750 transportoare blindate. La Gdansk, armata a primit ordin sa traga in civili, iar acest lucru s-a intamplat. Ordinul a fost dat de ministrul Apararii, gen. Wojciech Jaruzelski, pe baza deciziei sefului de partid si de stat, Wladyslaw Gomulka, fara a avea insa o fundamentare juridica rezultata din prevederile Constitutiei tarii. Ca urmare a interventiei in forta a organelor de represiune, au fost ucisi 44 muncitori, 4.165 raniti si circa 3 mii arestati. Victimele erau civili lipsiti de orice aparare. Bilantul represiunii a socat opinia publica poloneza, inclusiv cercurile militare, cu toate ca nu sunt cunoscute cazuri de insubordonare printre ofiterii care au participat la operatiunile de reprimare. Dupa cum va arata in amintirile sale despre acest episod tragic, Kuklinski a fost cutremurat de faptul ca nu s-a gasit atunci nici macar un soldat polonez care sa poata spune : "Nu pot sa-mi impusc mama doar pentru motivul ca sunt militar".

Din acel moment, Kuklinski a cautat o oportunitate potrivita pentru contactarea si initierea unei colaborari cu serviciile de informatii ale S.U.A., in care el vedea un sprijin pentru ca Polonia sa-si redobandeasca independenta. De mentionat ca aceasta decizie a luat-o intr-un moment in care Uniunea Sovietica, sub conducerea lui Leonid Brejnev, se afla la apogeul puterii sale militare si politice, iar Statele Unite cunoscusera infrangerea din Vietnam. Comunismul de tip sovietic isi propunea dominatia intregii lumi, manifestandu-se atunci mai ofensiv si amenintator ca niciodata. in promovarea acestui tip de politica, Kremlinul se baza pe puterea sa nucleara si santajul permanent cu bomba atomica. in acele imprejurari de la inceputul deceniului sapte al secolului XX, se parea ca timpul lucreaza in favoarea Uniunii Sovietice, mai ales ca in Europa Occidentala erau in crestere tendintele pacifiste, antiamericane si prosovietice. Nimeni nu avea nici cea mai vaga speranta ca sistemul comunist se va prabusi intr-un termen previzibil, iar omenirea traia sub spectrul amenintarii cu un conflict nuclear devastator, pe care l-ar fi putut declansa Moscova. in aceasta situatie, aparitia unui ofiter polonez de rang inalt, care isi manifesta disponibilitatea de a colabora cu serviciile americane, a constituit o surpriza totala pentru sefii spionajului S.U.A.

"Eu i-am recrutat pe ei"
Ocazia contactarii americanilor s-a ivit in vara anului 1972. Fiind un navigator pasionat, Kuklinski s-a oferit voluntar pentru o misiune in care ofiteri ai spionajului militar polonez trebuiau sa faca o recunoastere de teren, in Marea Baltica si Marea Nordului, sub acoperirea unei excursii turistice, la bordul iahtului "Legia". La 2 august 1972, Kuklinski, impreuna cu fiul sau, a urcat pe ambarcatiunea amintita si a plecat spre Germania. in ziua de 11 august 1972, cand se afla in portul german Wilhelmshaven, a parasit nava sub pretextul unei plimbari prin oras. Mergand pe strazile orasului, s-a autoverificat, pentru a se convinge ca nu este urmarit, si a intrat la un oficiu postal. Aici a redactat o scrisoare, intr-o engleza foarte aproximativa, pentru atasatul militar al Ambasadei S.U.A. din Bonn, semnand cu initialele "P.V." (pentru "Polish Viking"). Scrisoarea avea urmatorul continut : "Sunt ofiter al unuia din statele Pactului de la Varsovia. As dori sa ma intalnesc cu reprezentanti ai armatei S.U.A. incerc sa sun la Ambasada Dvs. de la Haga, cand voi ajunge acolo, peste 5 sau 10 zile". Americanii s-au aratat interesati si, inaintea reintoarcerii iahtului in Polonia, s-a stabilit modul de contactare a lui Kuklinski. Este evident, insa, ca nu C.I.A. a avut initiativa recrutarii colonelului polonez, ci acesta si-a oferit serviciile pentru a colabora cu spionajul american. De altfel, acest aspect va fi invocat sistematic de Kuklinski in declaratiile sale viitoare : "Nu americanii m-au recrutat pe mine, ci eu i-am recrutat pe ei in interesul Poloniei".

Pe 18 august 1972, intre orele 21.00-24.00, la Haga-Olanda, a avut loc prima intalnire secreta a ofiterului polonez cu reprezentanti ai C.I.A., trimisi special de la Washington : col. Henry P. Morton si col. Walter Lang, specialisti cu o bogata experienta in lupta cu spionajul sovietic. La vremea respectiva, Kuklinski vorbea precar engleza, discutiile purtandu-se in limba rusa, pe care ofiterul polonez o cunostea foarte bine. Cu aceasta ocazie, R. Kuklinski s-a prezentat cu numele real, gradul si functia detinute in Armata Poloneza si in aparatul central al Pactului de la Varsovia. A remis apoi o "Declaratie de intentii", pregatita in prealabil ca rezultat al unor indelungi reflectii, drept motivare a gestului sau, in care se arata : "Noi, polonezii, apartinem in prezent lagarului sovietic, dar acest fapt nu a fost rezultatul alegerii noastre, ci al celor stabilite intre voi si rusi. in cazul unui razboi de aparare impotriva unei agresiuni din partea voastra, noi ramanem cu rusii si celelalte tari ale Tratatului de la Varsovia. Scenariul unui viitor conflict militar in Europa este, totusi, putin probabil, daca nu exclus. Nu dorim in nici un caz sa participam la un razboi de agresiune contra NATO, contra Occidentului. in opinia voastra, nu ar exista sansa stabilirii unei colaborari intre Armata Poloneza si fortele americane din Europa, pentru a preveni razboiul, iar in cazul izbucnirii acestuia - pentru a sprijini activ interesele nationale poloneze? Aceasta ar insemna neparticiparea trupelor poloneze la ofensiva sovietica impotriva NATO si retragerea Poloniei din Pactul de la Varsovia. As dori, inainte de toate, ca in nume propriu sa asigur pe comandantii militari americani ca, la fel ca mine, gandesc aproape 30 milioane de polonezi. Tanjim din tot sufletul ca, impreuna cu voi, sa ne aflam in lumea libera. Situatia tarii mele nu este usoara. Ne gasim intre Ťfratiť, pe care nu i-am ales, dar care ne dicteaza soarta, adica Uniunea Sovietica, ale carei armate ne incercuiesc din fata si din spate. Situatia este dificila. Cred, totusi, ca in momentele de incercare fortele armate poloneze se vor afla umar la umar, alaturi de armata americana".

Un act politic fundamental
Cu aceste cateva fraze incepea una dintre cele mai importante misiuni de spionaj, daca nu cea mai importanta, din intreaga perioada a razboiului rece. Istoricul polonez Józef Szaniawski sustine ca "Declaratia de intentii" a col. Ryszard Kuklinnski insemna mai mult decat inceputul unei indelungate afaceri de spionaj, fiind "un act politic fundamental in raporturile dintre Statele Unite si Polonia". Ea a fost "un act secret, dar istoric si cu o insemnatate uriasa", reprezentand practic un fel de "pre-inceput al integrarii Poloniei in NATO", obiectiv care avea sa fie realizat in anul 1999. in opinia istoricului citat, "col. Kuklinnski, odata cu restabilirea colaborarii Armatei Poloneze cu Armata Statelor Unite, a refacut traditia luptei comune polono-americane, pentru libertate, traditia lui Tadeusz Koœsciuszko, Kazimierz Pulawski si George Washington. in acest fel, traditiile din perioada razboiului pentru independenta al SUA, si cele ale luptei pentru libertate a Poloniei au fost reinviate in anul 1972".

Dupa cum vom vedea intr-unul din capitolele urmatoare, in Polonia parerile sunt impartite in legatura cu aceasta problema. Este greu de presupus, totusi, ca la vremea cand s-a decis sa colaboreze cu americanii, Kuklinnski se gandea ca, la intretaierea secolelor XX si XXI, va ajunge sa fie denumit "primul ofiter al Armatei Poloneze in NATO". In afara "Declaratiei de intentii", Kuklinnski a mai prezentat un studiu cu caracter de analiza politico-strategica: "Despre iesirea Armatei Poloneze din razboi". Era primul studiu de specialitate pe care ofiterul polonez il intocmea pentru politicienii si generalii americani.

"Omul de aur" al armatei poloneze
Pe baza convorbirilor purtate cu R. Kuklinnski, col. Morton si col. Lang au redactat cateva rapoarte, care au fost transmise cu titlu "strict personal" directorului Richard Helms din centrala de la Langley. Aceste documente au fost date de curand publicitatii. in discutiile purtate cu reprezentantii spionajului american, R. Kuklinnski a aratat posibilitatile informative de care dispune, datorita functiei pe care o detine in cadrul Marelui Stat Major General de la Varsovia, mentionand ca ar fi fost denumit de generalul Jaruzelski drept "omul de aur" al armatei poloneze. A relevat ca "in sistemul comunist ii merge bine", in vara anului urmator asteptandu-se sa fie avansat la gradul de colonel si sa i se incredinteze functia de sef de Stat Major la nivel de divizie, dar ca doua evenimente l-au determinat sa faca pasul spre americani: invazia in Cehoslovacia, din anul 1968, in cadrul careia unitati ale armatei poloneze au participat alaturi de cele rusesti, precum si implicarea armatei poloneze in "pacificarea" muncitorilor de la intreprinderi din localitati aflate pe litoralul Marii Baltice, care au demonstrat impotriva regimului, doi ani mai tarziu. in cursul discutiilor i s-au pus 13 intrebari referitoare la diverse probleme ale domeniului sau de activitate.

Prima dintre acestea se referea la "Planurile militare detaliate ale fortelor armate poloneze, ale URSS si ale altor state membre ale Pactului de la Varsovia, in cazul unei situatii de criza, planurile de atac prioritare, precum si strategiile militare pe termen scurt si mediu". Timp de douazeci de minute, fara inrerupere, Kuklinnski a raspuns "magistral" la aceasta intrebare, folosindu-se cu indemanarea specifica specialistului militar de harta Europei pentru a face demonstratia cat mai convigatoare. in final, a adaugat ca pentru a raspunde la celelalte 12 intrebari i-ar trebui cel putin o saptamana, promitand sa dactilografieze raspunsurile, pe care sa le funizeze potrivit procedurii ce-i va fi indicate, dupa reintorcerea sa la Varsovia. A mai fost intrebat in legatura cu ofiterii polonezi si ai celorlalte state din lagarul sovietic, pe care poate conta ca surse de informatii si despre care Kuklinnski a prezentat o lista detaliata.
intr-unul din rapoarte, col. Morton facea o succinta caracterizare a noului candidat la recrutare, subliniind ca acesta este tipul "militarului", iar nu cel al "ofiterului de spionaj", "un om foarte sincer sau un excelent actor", "pe scurt vorbind, un polonez". Documentul releva ca motivatia demersului facut de Kuklinnski era mai degraba de natura ideologica, "puternicul sau patriotism si antisovietism". Ofiterul polonez era caracterizat ca fiind "inteligent", "orgolios", "hotarat", "inflexibil", parand "deosebit de capabil" in domeniul sau de activitate, exprimandu-se in formulari concrete si exacte in cadrul discutilor. Si-a manifestat disponibilitatea de a spune "tot ce stie", solicitand in acest scop un dictafon si indicarea tematicii de interes pentru americani. intre altele, a mai promis sa procure copii ale publicatiei sovietice "Voienaia Mysl" ("Gandirea Militara"), care cuprindea materiale de interes pe teme privind doctrina si strategia armatei sovietice si ale Pactului de la Varsovia. Reprezentantii CIA apreciau ca, in privinta modului de comunicare, este o adevarata "cascada". Desi nu cunostea pea bine limba engleza, a promis ca face tot posibilul pentru a se pregati in aceasta directie. Carcaterizarea mai arata ca "are o inaltime de 1,70 m si o greutate de circa 75 kg, fiind bine cladit", astfel incat - tinea sa mentioneze ofiterul american - "desi am cel putin cu 5 kg mai mult, nu m-as incumeta sa boxez cu el" daca s-ar pune problema. Nu lipsea din caracterizare nici observatia ca este "un fumator inrait", obisnuind ca pe timpul discutilor sa aprinda "tigara de la tigara". Dupa ce erau trecute in revista si celelalte particularitati fizice si de personalitate, precum "parul blond", "energia deosebita" pe care o degaja, concluzia raportului era ca R. Kuklinnski intruchipeaza in linii mari trasaturile specifice ale poporului sau, fiind definit drept un tip "cat se poate de polonez".
in finalul discutiilor, R. Kuklinnski a promis ca va pune la dispozitia spionajului american toate documentele si datele care intereseaza, dand de inteles ca face acest lucru din motive ideologice, iar nu financiare: "Doresc sa raman in Polonia si sa lupt impotriva URSS, iar in aceasta lupta contez pe sprijinul americanilor". Aratand ca este pe deplin constient de riscurile enorme la care se expune, prin colaborarea cu spionajul american, ofiterul polonez a cerut detalii asupra procedurilor pe care noii sai patroni le au in vedere, pentru asigurarea conspirativitatii depline a legaturii si activitatii sale de colaborare, cat si a protectiei personale si a familiei. A cerut ca materialele informative pe care s-a angajat sa le furnizeze dupa reintoarcerea la locul de munca sa nu fie transmise in Centrala C.I.A. pe cale electronica, argumentand ca, din "zvonurile" care i-au ajuns la ureche pe timpul activitatii la Marele Stat Major General de la Varsovia, organele de specialitate poloneze si/sau cele sovietice ar fi reusit sa "sparga" sistemul de cifru folosit de americani. E greu de spus in ce masura acest fapt era real. Cel mai probabil, R. Kuklinnski a folosit argumentul pentru a fi mai convingator in ceea ce priveste asigurarea de catre partea americana a protectiei sale personale. in mod special, candidatul la recrutare era preocupat sa nu fie cunoscut de "alti eventuali colegi polonezi".

4 martie 1386 - Vladislav Iagello devine regele Poloniei

Venit pe lume pe la 1351, potrivit unor cercetari recente ale istoricilor polonezi, regele Vladislav Iagello s-a nascut probabil la Vilnius, parintii sai fiind Algirdas, Marele Duce al Lituaniei, si Uliana, fiica lui Alexandru I, Marele Tar de Tver. Ajuns pe tron la o varsta frageda, s-a aflat sub influenta marilor nobili de la curte, fiind martor neputincios al luptelor pentru putere desfasurate in teritoriile mostenite de la tatal si mama lui. In 1386, el s-a casatorit cu printesa Jadwiga a Poloniei, care avea doar 11 ani, si a fost incoronat ca rege al acestei tari, acceptand religia catolica in schimbul tronului polonez.

Istoria romanţată a Poloniei


Volumul al II-lea al romanului „Prin foc şi sabie“, de Henryk Sienkiewicz, va fi distribuit împreună cu ziarul „Adevărul“, la preţul de 10,99 lei.
În 1884, Henryk Sienkiewicz, scriitor de marcă din Polonia celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, publica „Prin foc şi sabie". Acest roman de proporţii face parte din „Trilogie", împreună cu romanele „Potopul" şi „Pan Wolodvjowski". Mai târziu, scriitorul polonez avea să-şi ia locul printre clasicii literaturii poloneze şi, în egală măsură, al literaturii universale. Fără îndoială că Premiul Nobel, pe care l-a câştigat în 1905, a contribuit substanţial la notorietatea de care s-au bucurat scrierile sale.
„Prin foc şi sabie" este unul dintre romanele esenţiale ale polonezilor. Dintr-o scriere de ficţiune care se întinde pe mai mult de 1.000 de pagini, cititorii află istoria romanţată a Răscoalei de la 1640 din regatul Poloniei, desfăşurată într-o epocă măcinată de conflicte. Răsculaţii conduşi de Bogdan Hmielniţki vor eliberarea Ucrainei. Iar polonezii prinţului Wisniowiecki se luptă să pună capăt răzmeriţei.
Astfel se naşte statul Ucraina, iar polonezii devin sclavi. Povestea de dragoste care se desfăşoară pe acest fundal îi adaugă romanului un ingredient irezistibil.