DEZASTRELE NATURALE

Rezumarea primului mesaj :

Erupţia vulcanului Krakatoa a încetinit încălzirea apei oceanelor

Erupţia vulcanului Krakatoa, în 1883, în Indonezia, a încetinit fenomenul de încălzire a apei oceanelor şi de creştere a nivelului mărilor în secolul al XX lea, potrivit unui studiu publicat ieri în revista Nature. "Răcirea oceanului la suprafaţă, indusă de erupţia vulcanică, a pătruns în straturile de adîncime şi a persistat decenii după eveniment", indică acest studiu, bazat pe o analiză a 12 modele de simulare pentru perioada 1880–2000. "Acest efect remarcabil asupra structurii termice oceanice are o durată mult mai mare decît se crezuse anterior şi este suficient pentru a compensa în mare parte încălzirea oceanelor şi creşterea nivelului mărilor datorate activităţii umane", potrivit echipei de cercetători, condusă de specialistul american în domeniul climatului Peter Gleckler, de la Lawrence National Livermore Laboratory, California. Norii de praf rezultaţi din erupţia vulcanului Krakatoa au absorbit razele soarelui, provocînd astfel o răcire anormală a suprafeţei oceanului, care s a propagat apoi în straturile de adîncime ale oceanului, explică cercetătorii. La 26 şi 27 august 1883, erupţia vulcanului Krakatoa a fost cel mai mare fenomen terestru observat vreodată, declanşînd un tsunami de circa 40 de metri înălţime, potrivit mărturiilor, care a devastat plajele din Java şi Sumatra şi a făcut ocolul lumii, cu efecte resimţite pînă în Canalul Mînecii.

http://www.evenimentul.ro/articol/

Deşerturile planetei sunt dinamice biologic, cultural şi economic
http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2006/06/060605_ziua_mediului.shtml

Europenii invata cum sa evite schimbarea climei
http://www.curentul.ro/curentul.php?numar=20060530&cat=13&subcat=100&subart=36830

Zonele tropicale s-au mărit începând din 1979
http://www.jurnalulbtd.ro/afarticol.php?nrarticol=32&id=878

KILIMANJARO ESTE PE CALE SA-SI PIARDA DIVERSITATEA CLIMATICA
http://ro.altermedia.info/mediusanatate/kilimanjaro-este-pe-cale-sa-si-piarda-diversitatea-climatica_4126.html

Gheturile vesnice vor pune stapanire pe Pamant
http://www.cronicaromana.ro/gheturile-vesnice-vor-pune-stapanire-pe-pamant.html

O NOUA EXPLICATIE A INCALZIRII GLOBALE
http://ro.altermedia.info/mediusanatate/o-noua-explicatie-a-incalzirii-globale_4035.html

Gheţarii din Africa ecuatorială în pericol de dispariţie
http://www.jurnalulbtd.ro/afarticol.php?nrarticol=38&id=869

Ursul polar şi hipopotamul - pe cale de dispariţie
http://www.bbc.co.uk/romanian/news/story/2006/05/060512_urs_disparitie.shtml

CONSECINTELE SCHIMBĂRILOR CLIMATICE ABRUPTE: AVALANŞA DE LA GALTÜR
http://ro.altermedia.info/mediusanatate/consecintele-schimbrilor-climatice-abrupte-avalana-de-la-galtur_3996.html

Încălzirea climatică ameninţă păsările migratoare
http://www.jurnalulbtd.ro/afarticol.php?nrarticol=43&id=859

Specii noi se bat cu extinctia
http://host2.cotidianul.ro/index.php?id=44&art=12326&cHash=463d4d6fbf

Incalzirea globala
http://amalgam.supersite.ro/?page_id=9

Coralii au şanse să supravieţuiască încălzirii globale
http://www.evenimentul.ro/articol/coralii-au-sanse-sa-supravietuiasca-incalzirii-globale.html

2005 - Anul record al schimbarilor climatice
http://www.stiintasitehnica.ro/index.php?menu=8&id=412

Fenomene extreme pe glob[5]
Încălzirea globală

Situaţia actuală a fenomenului de încălzire globală nu este prea strălucită şi, din păcate, se va agrava mult mai mult. Se estimează că populaţia lumii va creşte de la 6 la peste 8 miliarde în următorii 50 de ani, ceea ce va spori inevitabil solicitările la care sunt supuse resursele deja limitate ale Pământului.

Înţelegerea modului în care funcţionează ciclul carbonului la nivel global este esenţială pentru ca experţii să poată prevedea modul în care s-ar putea modifica pe viitor clima Pământului. Aceste informaţii ne vor ajuta să ne dăm seama mai exact ce măsuri trebuie să luăm pentru a stopa procesul de distrugere a planetei. Nu este un proces deloc simplu, dar pe de altă parte niciodată nu a fost simplu să prezicem viitorul…

Lansarea recentă a unui raport comun de către Centrul Hadley şi Centrul Tyndall pentru Cercetări asupra Schimbărilor de Climă a dat publicităţii câteva previziuni îngrijorătoare. Până în anii 2080, temperatura medie anuală în Marea Britanie ar putea creşte cu 2 până la 3,5 grade Celsius.

Verile noastre fierbinţi vor fi mai dese, iar iernile foarte reci - tot mai rare. De asemenea, raportul estimează că umiditatea solului din Marea Britanie este în scădere cu până la 40%, ceea ce va provoca dificultăţi serioase lucrărilor agricole. Nivelul mării din jurul Marii Britanii se va ridica, de asemenea, cu 26 până la 86 cm, ceea ce înseamnă efectiv că locuri precum sudul Angliei vor fi mai expuse furtunilor şi inundaţiilor grave.

Pentru a asigura reversibilitatea fenomenului de încălzire globală, comunitatea ştiinţifică şi guvernele lumii sunt de acord că trebuie luate măsuri drastice. Trebuie să reducem emisiile de carbon la nivel mondial, să reducem producţia de chimicale care distrug stratul de ozon şi să stopăm defrişarea zonelor împădurite ale planetei.
\
Celebra planetă Pământ


Valurile uriaşe produse de El Niño izbesc nemilos casele aflate pe ţărm, în Del Mar, California.
El Niño este un curent de apă caldă care se deplasează prin Oceanul Pacific o dată la fiecare 3 până la 7 ani. Este singura şi cea mai mare cauză a schimbărilor produse în clima Pământului, este răspunzător pentru tot ce se întâmplă, de la secete cumplite până la musoni şi ploi torenţiale. În perioada 1997 - 1998 a provocat moartea a aproximativ 2.000 persoane şi pagube materiale în valoare de peste 20 miliarde lire sterline, în întreaga lume.

Andrew a fost cel mai costisitor uragan abătut asupra Americii, provocând pagube materiale în valoare de 25 miliarde lire sterline în 1992. De curând, o serie de uragane au devastat zone din Caraibe şi State Unite. În septembrie 2004, Ivan a devenit al treilea uragan de proporţii care s-a abătut asupra Statelor Unite într-o perioadă de şase săptămâni, iar Jeanne a provocat moartea a 1.500 persoane în Haiti.

Cea mai celebră erupţie vulcanică a tuturor timpurilor a fost erupţia Vezuviului, care a îngropat oraşul Pompei şi Herculaneum în anul 79 e.n. Oamenii de ştiinţă au obţinut o multitudine de informaţii referitoare la comportamentul vulcanilor, pe baza dovezilor descoperite în ruinele oraşului. Acum se consideră că Vezuviul erupe cam o dată la 2.000 de ani.

Studiul cutremurelor ne-a învăţat cum să construim clădiri mai sigure în zonele care ar putea fi afectate, însă oraşele vechi rămân în continuare vulnerabile. În ianuarie 2004, unul dintre cele mai devastatoare cutremure din ultimii ani a provocat moartea a 40.000 de persoane în Iran, lăsând alte 100.000 persoane fără adăpost.
\
Fenomene extreme pe glob prezentate în filme

Marea modă a filmelor cu dezastre a început în 1972 cu ‘Aventura lui Poseidon’, în care apărea Gene Hackman. În film, un pachebot era răsturnat de un tsunami uriaş. Doi ani mai târziu am urmărit un film în care mai multe vedete, în frunte cu Charlton Heston, se luptau să supravieţuiască după ce Los Angeles-ul fusese lovit de un cutremur. Sean Connery s-a luptat cu un meteorit ucigaş în 1979, iar în 1980 Paul Newman încerca să scape de furia unui vulcan.

La jumătatea anilor 1990, genul filmelor cu dezastre a renăscut, pe măsură ce efectele speciale au atins un nivel de performanţă din ce în ce mai convingător. Bill Paxton a vânat tornade în filmul din 1996 ‘Twister’, iar George Clooney s-a străduit să scape de vremea rea în ‘Furtuna perfectă’ in 2000.

În 1997, atât Pierce Brosnan în ‘Oraşul infernului’, cât şi Tommy Lee Jones în ‘Vulcanul’ s-au confruntat cu erupţii vulcanice. ‘Armageddon’ şi ‘Impact nimicitor’, ambele din 1998, prezentau meteoriţi uriaşi care intrau în coliziune cu Pământul – poate că ar fi trebuit să îl cheme pe Sean Connery pentru consultanţă!

În 2004, marea aventură a devenit topirea rapidă a calotei polare, iar Dennis Quaid a încercat să salveze planeta de consecinţele devastatoare ale fenomenului de seră, pentru a reuşi să afle, în numele întregii omeniri, ‘Unde vei fi poimâine’.
\
Atmosfera


Emisiile industriale amplifică efectul de seră şi contribuie la producerea fenomenului de încălzire globală.
Planeta noastră a suferit un proces de încălzire treptată de la ultima Eră Glaciară, care s-a încheiat în urmă cu 10.000 de ani. În ultimii 100 ani, temperatura a crescut de două ori mai rapid, iar consecinţele ar putea fi devastatoare.

Şi, ca şi cum acest fenomen nu ar fi fost în sine suficient de alarmant, toate recordurile în materie de temperaturi înalte s-au produs în ultimul deceniu. Experţii previzionează acum că temperaturile vor creşte cu până la 6°C în următorul secol, o creştere care ar putea avea consecinţe devastatoare.

Termenii "încălzire globală" şi "efect de seră" au ajuns pe prima pagină a ziarelor abia în anii 1980. Experţii în protecţia mediului care lucrau în Hawaii au descoperit că, în perioada 1959-1983, cantitatea de dioxid de carbon din atmosferă crescuse cu 8 %. Oamenii de ştiinţă au stabilit că gazele nocive produse de maşini, fabrici, uzine şi activităţi agricole erau principala cauză a acestei probleme. Cu toate acestea, atât fenomenul de încălzire globală, cât şi efectul de seră sunt esenţiale pentru ca viaţa să existe pe Pământ.

Când Soarele încălzeşte Pământul, anumite gaze din atmosferă se comportă precum pereţii de sticlă ai unei sere: reţin căldura şi astfel menţin planeta la o temperatură suficient de ridicată pentru a întreţine viaţa. Fără acestea, am fi cufundaţi într-un frig cumplit, la -18°C. Problema apare însă atunci când modificări subtile perturbă acest echilibru.

Concentraţiile tot mai ridicate de vapori de apă, metan şi dioxid de carbon afectează starea mediului înconjurător. Cunoscute sub numele de "gaze de seră", aceste gaze, acumulate în cantităţi tot mai mari, izolează practic Pământul şi nu mai permit eliminarea căldurii. Astfel, temperaturile ajung să se ridice îngrijorător, la nivel mondial.

http://www.discovery.ro/fenomene_extreme_pe_glob/_home/index.shtml

Fenomene extreme pe glob[4]
APA
De la vârtejuri la tsunami, apa are o uimitoare putere de distrugere

Inundaţii


Inundaţiile sunt foarte periculoase, căci apele pot târî cu ele oameni şi maşini, producând pagube considerabile.
Unde se produc: În orice loc din lume unde se adună apă în exces, în văi sau în porţiuni plate din apropierea râurilor, lacurilor, mărilor etc.


Număr de apariţii pe an: 26 de inundaţii catastrofale înregistrate în anii 1990.


Putere: Un flux de apă cu adâncimea de 15 cm, care curge rapid, poate doborî o persoană care stă în picioare. Un flux de apă cu adâncimea de 61 cm poate să târască o maşină.


Victime: 25.000 morţi pe an

Inundaţiile reprezintă un fenomen natural extrem. Se estimează că, la nivel mondial, aproximativ 1 miliard de persoane trăiesc sub ameninţarea inundaţiilor. Inundaţiile se pot produce dacă într-o regiune cad cantităţi excesive de ploaie. Râurile şi lacurile se revarsă şi, în condiţiile în care solul devine saturat de apă, apa se adună la suprafaţă. Zonele de ţărm lovite de uragane sau tsunami pot fi inundate de apele mării.

Inundaţiile rapide sunt în mod deosebit periculoase, când într-un interval scurt de timp cad cantităţi mari de ploaie. În august 2004, satul Boscastle din Marea Britanie a fost distrus, iar 50 vehicule au fost avariate când două râuri din zonă s-au revărsat din matcă după ce 75 mm de ploaie (jumătate din cantitatea medie de precipitaţii pentru o lună) au căzut în numai două ore.

Inundaţiile severe pot lăsa oamenii fără locuinţe, energie electrică şi reţea de comunicaţii, iar după ce apele se retrag, supravieţuitorii sunt ameninţaţi de epidemii şi foamete.
\
Vârtejuri

Unde se produc: În largul oceanului, în dreptul ţărmurilor Japoniei, Norvegiei, SUA şi Scoţiei.


Dimensiuni maxime: 75 metri în diametru – Old Sow, SUA


Viteză maximă: 27,8 km/h - Moskstraumen, în largul coastelor Norvegiei


Victime: Vârtejurile produse de reflux nu au suficientă putere pentru a trage după ele ambarcaţiuni, însă reprezintă un pericol real pentru înotători sau scufundători, care riscă să se înece.

Când apele oceanelor se ridică şi coboară, uneori produc curenţi de rotaţie, cunoscuţi sub numele de "vârtejuri". Unele dintre acestea au un aşa-numit "vortex", o porţiune centrală care împinge către fundul apei orice întâlneşte în calea sa. Vârtejul Naruto din Japonia este unul dintre cele mai celebre exemple la nivel mondial. Acest vârtej se află în strâmtoarea care leagă Marea Seto de Oceanul Pacific şi ocupă locul trei în topul celor mai rapizi curenţi din lume, cu o viteză de 20 km/h, şi are un vortex de până la 20 metri în diametru. Apele se năpustesc prin strâmtoare de patru ori pe zi, când fluxul le ridică şi le coboară, creând un uriaş vârtej, care atrage numeroşi turişti şi observatori.

Vârtejul cu cel mai rapid curent este Moskstraumen şi se produce în largul coastelor Norvegiei. Viteza sa este aproape egalată cu un alt fenomen similar, Old Sow, care se produce între New Brunswick şi Maine, în SUA.
\
Iceberg-uri


Partea unui iceberg ascunsă sub nivelul apei este de şapte ori mai mare decât cea vizibilă la suprafaţă.
Unde se produc: În Atlanticul de Nord şi în largul coastelor Antarcticii


Număr de apariţii pe an: 10.000 iceberg-uri se desprind de gheţarii din Groenlanda în fiecare an


Dimensiuni: De la mărimea unui pian până la mărimea unei clădiri cu 10 etaje

Iceberg-urile sunt mase plutitoare uriaşe, alcătuite din apă dulce îngheţată. Fenomenul se produce cel mai frecvent în lunile de primăvară şi vară, când temperaturile în creştere determină ruperea unor bucăţi uriaşe de gheaţă care se desprind din gheţari şi calota polară şi plutesc în derivă în ocean. Iceberg-urile mari pot ajunge la dimensiuni uluitoare: 1,6 km diametru şi 60 metri deasupra apei. Partea iceberg-ului ascunsă sub apă este de 7 ori mai mare decât porţiunea vizibilă.

Iceberg-urile reprezintă un pericol serios pentru traficul maritim din Atlanticul de Nord, unde anual plutesc în medie aproximativ 375 iceberg-uri în largul coastelor Newfoundland. O dată ce un iceberg se sparge în mare, apa sărată îl topeşte rapid, însă iceberg-urile mari pot călători chiar şi 3.200 km înainte să dispară complet.
\
Tsunami

Unde se produc: Cel mai adesea în jurul Cercului de Foc al Pacificului


Dimensiuni maxime: Cel mai mare tsunami înregistrat vreodată avea 524 metri înălţime.


Viteză maximă: 800 km/h


Victime: Conform statisticilor actuale, dezastrul produs de tsunami-ul din data de 26 decembrie 2004 s-a soldat cu 220.000 morţi.

Tsunami-urile sunt valuri gigantice, care pot spulbera regiuni întregi de pe coastă în numai câteva minute. Pot fi provocate de o erupţie vulcanică, un cutremur sau o alunecare masivă de teren în apa mării. Pe măsură ce se apropie de ţărm, aceasta câştigă viteză şi creşte în înălţime. Cu cât adâncimea apei scade, cu atât valul devine mai mare şi se deplasează mai rapid, până când ajunge efectiv de mărimea unui zgârie-nori care călătoreşte cu mare viteză!
Un tsunami se opreşte numai după ce toată energia sa a fost disipată, ceea ce înseamnă că poate pătrunde în interiorul uscatului pe lungimi de câteva sute de metri. În calea sa, ia pe sus ambarcaţiuni, maşini şi diverse alte corpuri grele, pe care le târăşte către interiorul continentului.

Pe 26 Decembrie 2004, un cutremur s-a produs în Oceanul Indian, între placa tectonică australiană şi cea eurasiatică. Epicentrul cutremurului s-a aflat în larg, la aproximativ 160 kilometri de coasta vestică a Insulei Sumatra din Indonezia.

Cutremurul a declanşat un tsunami care a devastat regiunile de coastă din Asia şi Africa, soldându-se cu moartea a 220.000 persoane.

http://www.discovery.ro/fenomene_extreme_pe_glob/_home/index.shtml

Fenomene extreme pe glob[3]
FOCUL
Introducere


Temperaturile ridicate şi cantităţile mici de precipitaţii sunt condiţii ideale pentru izbucnirea incendiilor, fie în mod natural, fie accidental.

Incendiile produse în păduri sau jungle şi fluxurile de lavă sunt exemple de situaţii în care căldura extremă scapă de sub control, provocând pagube uriaşe şi ameninţând vieţi omeneşti

Incendii în zone cu tufişuri sălbatice


Temperaturile ridicate şi cantităţile mici de precipitaţii sunt condiţii ideale pentru izbucnirea incendiilor, fie în mod natural, fie accidental.

Unde se produc: În special în Australia şi în anumite părţi din SUA

Număr de apariţii pe an: În perioada 2003-2004 s-au produs 6.000 astfel de incendii în Australia.

Dimensiuni: În 2003-2004, 8.595.800 acri de pământ au fost pârjoliţi de astfel de incendii numai în Australia.

Viteză maximă: 24 km/h

Victime: În 2003-2004, 7 persoane şi-au pierdut viaţa în Australia din acest motiv.

Aceste incendii izbucnesc în zonele acoperite de păduri sau tufişuri sălbatice. Deşi fenomenul se poate produce oriunde există păduri, cel mai frecvent apare în Australia. Multe regiuni de aici au temperaturi foarte înalte şi cantităţi scăzute de ploaie, pe perioade lungi de timp - premise excelente pentru izbucnirea unui astfel de incendiu. Adesea, aceste catastrofe sunt provocate de neglijenţa omului, de pildă o ţigară aruncată la întâmplare sau un foc de tabără care nu a fost stins complet, însă pot fi declanşate şi de fulgere sau de combustia spontană care se produce când vegetaţia foarte uscată este aprinsă de căldura soarelui.

Incendiile de acest tip sunt imprevizibile, se întind cu mare repeziciune şi îşi schimbă traseul în funcţie de direcţia din care bate vântul. Când sunt chemaţi să intervină în asemenea situaţii, pompierii defrişează porţiuni de teren de pe care înlătură orice formă de combustibil, pentru a forma baraje în faţa incendiului, apoi sunt aduse rezervoare de apă aeropurtate, din care se toarnă mii de litri de apă deasupra incendiului, pentru a-l împiedica să se întindă. O dată ce focul izbucneşte, umiditatea scăzută, temperatura ridicată a aerului şi vânturile puternice îl fac să înainteze rapid, devorând tot ce întâlneşte în cale.
\
Lava


Erupţia vulcanului Arenal, din Mexic.
Unde apare: În erupţiile vulcanice sau în fisurile adânci din scoarţa Pământului.

Viteză: De la câţiva centimetri pe zi până la 40 km/h.

Viteză maximă: 56 km/h

Temperatură maximă: Lava proaspătă are temperaturi între 700°C şi 1.200°C.

Victime: Este dificil de estimat numărul de decese provocate doar de scurgerile de lavă. Cele mai multe victime sunt produse de efectele adiacente ale unei erupţii vulcanice, gazele şi materiile proiectate în aer.

Lava este rocă topită (magmă) de culoare roşie până la albă, care iese din străfundurile Pământului. Câteva dintre insulele lumii, de pildă Hawaii, s-au format prin acumulări treptate de lavă, depusă pe fundul mării. Viteza cu care se deplasează lava depinde de tipul de lavă, de înclinarea pantei pe care se scurge, ca şi de forma şi dimensiunile orificiului prin care iese la suprafaţă (printr-un canal îngust sau printr-o deschizătură largă). Spre deosebire de distrugerile provocate de alte fenomene naturale, distrugerile provocate de fluxul de lavă sunt definitive. Lava îngroapă totul sub tone de rocă solidificată, modificând peisajul pentru totdeauna.
\
Incendiile din junglele tropicale



Există câteva insule în lume, precum Hawaii, care s-au format din lava eliminată treptat din fisurile aflate pe fundul mării.

Unde se produc: În regiunile tropicale din jurul Ecuatorului şi în zonele tropicale care au un anotimp secetos

Număr de apariţii pe an: Este dificil de estimat, pentru că multe incendii sunt provocate de om. 150.000 kilometri pătraţi sunt distruşi anual de incendii şi defrişări.

Victime: Nenumărate specii de plante şi animale

Incendiile din pădurile tropicale înaintează întotdeauna relativ lent până în partea inferioară a vegetaţiei dense, tropicale. Aceste incendii nu ucid totul pe loc. Mulţi dintre arborii mai mari pot fi să fie afectaţi grav de flăcări şi să moară abia după o vreme, după ce incendiul a fost stins.

Focul este utilizat ca metodă de defrişare a pădurilor tropicale, pentru ca pământul să poată fi utilizat pentru agricultură, iar aceste incendii provocate în mod deliberat scapă adesea de sub control. În perioada 1997-1998, se estimează că 200.000 kilometri pătraţi de păduri tropicale din Asia şi America Latină au fost distruşi de incendiile care au scăpat complet de sub control. Emisiile de gaze provocate de aceste incendii au reprezentat aproximativ 40% din emisiile de carbon provocate de arderea combustibililor fosili, în aceeaşi perioadă de timp. Incendiile izbucnite în pădurile tropicale au un impact uriaş asupra faunei şi florei locale, precum şi asupra ecosistemului mondial. Poluarea şi pierderea gazelor naturale produse de pădurea tropicală au efecte grave asupra climei planetei şi pot afecta sănătatea a milioane de oameni.

http://www.discovery.ro/fenomene_extreme_pe_glob/_home/index.shtml

Fenomene extreme pe glob[2]
AERUL
Tornade


Pentru ca un vârtej - o spirală de vânt, de forma unei pâlnii - să fie clasificat drept tornadă, trebuie să fie în contact atât cu solul, cât şi cu norul de furtună de deasupra sa.

Nu există fenomen natural mai înspăimântător decât o tornadă. Twister-ele, aşa cum au ajuns să fie denumite, apar aproape fără nici un fel de avertisment, în orice moment din zi sau din noapte. De asemenea, se pot produce în orice lună a anului, în cazul în care există condiţii propice.

Pentru ca un vortex – un vârtej de aer spiralat, de forma unei pâlnii – să fie clasificat drept tornadă, trebuie să fie în contact cu solul şi cu norul de furtună de deasupra acestuia. Traseul unei tornade are rareori mai mult de 250 m, dar pâlnia poate avea şi 1,5 km lăţime.

Tornadele se produc atunci când curenţi de aer cald şi rece se ciocnesc şi creează o zonă de rotaţie, cu presiune atmosferică scăzută. Aerul dintr-un front cu presiune scăzută are tendinţa naturală de a se ridica, creând un curent ascendent puternic. Acest curent atrage aerul cald din jurul său, de la nivelul solului, făcându-l să se rotească din ce în ce mai rapid.

Intensitatea unei tornade se măsoară pe Scara Fujita:

Tornadă F1 - Vântul are viteze între 115 şi 180 km/h. Chiar şi aceste tornade pot să smulgă ţigle de pe acoperişuri şi să împingă de pe drum maşinile în mişcare.

Tornadă F2 - Vântul are viteze între 181 şi 250 km/h. Tornada poate smulge câteva acoperişuri de case şi distruge rulotele (locuinţele mobile) întâlnite în drumul său.

Tornadă F3 - Vânturi cu viteze între 251 şi 330 km/h. Sunt dezrădăcinaţi chiar şi arbori masivi, iar zidurile şi acoperişurile clădirilor solide sunt smulse precum nişte beţe de chibrit.

Tornadă F4 - Vânturi cu viteze între 331 şi 415 km/h. Locomotive şi camioane articulate de 40 tone sunt aruncate în aer ca nişte jucării.

Tornadă F5 - Vânturi cu viteze între 416 şi 510 km/h. Maşinile sunt aruncate prin aer ca nişte pietre, pe distanţe de sute de metri. Clădiri întregi pot fi desprinse de la pământ. Forţa tornadei este similară cu cea a unei bombe atomice.
\
Uragane


Un uragan de gradul 1 poate provoca anumite pagube în recolte, dar un uragan de gradul 5 loveşte cu alarmanta viteză de 280 km/h, ridicând în aer chiar şi obiecte foarte grele.
Unde se produc:SUA, India şi Pacificul de Vest

Număr de apariţii pe an: Aproximativ 50

Dimensiuni: Diametru între 100 km şi 1.900 km, înălţimi de până la 16 km

Viteză: Cel puţin 120 km/h

Putere: 1,6 x 10 kilowatts (de 8.000 de ori cantitatea de energie generată în Statele Unite într-o singură zi)

Viteză maximă: 280 km/h

Victime: Numărul maxim de victime înregistrat până acum în urma unui uragan a fost de 300.000, în Bangladesh, în 1970.

Uraganele se formează deasupra apelor Atlanticului. Cele care încep în Pacificul de Vest sunt numite taifunuri, iar cele din India, cicloane. Oricare ar fi denumirea sa, un uragan are întotdeauna aceleaşi caracteristici. Este o furtună de proporţii uriaşe, care arată ca o gogoaşă când este văzută de deasupra, aducând cu sine vânturi foarte puternice, tunete şi fulgere, precum şi ploi torenţiale. Un uragan de gradul 1 provoacă oarecare pagube în recolte, în timp ce un uragan de gradul 5 izbucneşte în rafale cu alarmanta viteză de 280 km/h, ridicând în aer obiecte foarte grele şi provocând distrugeri masive în calea sa.

Uraganele se formează deasupra suprafeţelor mari de ape calde, cu temperaturi de peste 26°C. Aerul cald care se ridică din ocean condensează pe măsură ce se ridică, eliberând energia latentă care formează un ciclon tropical. Taifunul tinde să fie mai puternic decât uraganul, pentru că acumulează mai multă energie în drumul său peste apele Pacificului, care este mai mare decât Atlanticul.
\
Meteoriţi prăbuşiţi pe Pământ


Fragment din meteoritul care a aterizat în 1920 în Hoba, Namibia.
Unde se poate produce fenomenul: În toată lumea

Număr de apariţii pe an: Meteoriţi cu greutatea aproximativă de 10 g cad pe Pământ anual, datele statistice indicând aproximativ 1 meteorit pe 2.590 kilometri pătraţi.

Dimensiuni: Diferă - de la mici particule la corpuri de sute de tone.

Viteză: Viteza medie este de aproximativ 100 km/h.

Viteză maximă: 8.400 km/h când pătrund în atmosfera Pământului.

Victime: Nu au fost înregistrate până acum victime omeneşti în urma coliziunii unor meteoriţi cu Pământul.

Meteoriţii sunt numiţi adesea "stele căzătoare", pentru că în cădere lasă în urma lor o dâră de lumină, atunci când trec arzând prin atmosfera Pământului. Meteoriţii sunt bucăţi de materie din spaţiul cosmic, care sunt prinse în atmosfera noastră. Cei mai mulţi meteoriţi se pulverizează şi sunt complet inofensivi. Alţii cad ca nişte pietre aruncate de pe o clădire mai înaltă. Aceştia pot produce un oarecare şoc, mai ales dacă îi vedeţi trecând prin acoperişul casei sau aterizând pe capota maşinii dv. ! Din fericire însă, meteoriţii de dimensiuni mai mari sunt apariţii rare. În medie, un singur meteorit cu diametrul mai mare de 1 metru ajunge pe Pământ în fiecare an. Cel mai mare meteorit care a aterizat intact a fost denumit Hoba West. Cântărea 60 tone şi a fost descoperit în Namibia, în 1920. Meteoriţii care se pare că provin de pe Marte conţin resturi de materie organică, ceea ce sugerează că Marte a avut un climat mai cald şi mai umed în urmă cu aproximativ 3 miliarde de ani.

http://www.discovery.ro/fenomene_extreme_pe_glob/_home/index.shtml

Fenomene extreme pe glob[1]
Cutremure, vulcani, avalanşe. Toate acestea sunt catastrofe naturale produse de forţe ale pământului, cu care omenirea trebuie să se lupte


PAMANTUL
Cutremure
Pe lângă faptul că influenţează climatul, cutremurele distrug clădiri şi devastează oraşe.
Geologii consideră că nivelul în permanentă creştere al apei mărilor va avea implicaţii multiple, care s-ar putea dovedi chiar mai grave decât fenomenele meteorologice extreme. Greutatea suplimentară a milioane de kilometri cubi de apă riscă să aplice o presiune prea mare în punctele slabe ale scoarţei Pământului, denumită ştiinţific "litosferă".

Acest fenomen ar putea declanşa cutremure şi erupţii vulcanice de-a lungul unor falii, provocând dezastre naturale locale şi emanând în atmosferă gaze toxice şi resturi de materii. De asemenea, creşte riscul de producere a fenomenului de tsunami. Aceste valuri uriaşe sunt generate de cutremurele subacvatice şi se pot deplasa pe suprafaţa oceanelor cu viteze de până la 800 km/h. Apar fără nici un avertisment şi pot atinge înălţimi de până la 30 metri.

Geologii prevăd că vulcanul aflat în La Palma, în Insulele Canare, ar putea erupe în orice moment. Rezultatul ar fi că un mega-tsunami înalt de 500 metri ar putea să străbată Atlanticul şi să înghită porţiuni din Marea Britanie.

Fenomenul de seră este cunoscut deja la nivel mondial. Continente, ţări, ţinuturi şi comunităţi diferite pot exista la mii de kilometri distanţă, dar nimeni nu trăieşte complet izolat. Repercursiunile comportamentului iresponsabil al omului şi catastrofele naturale pe care le declanşează acesta ne vor afecta pe toţi.
\
Secetă


Furtunile de nisip sunt unul dintre pericolele generate de perioadele de secetă.c
La jumătatea anilor 1980, aproximativ 1 milion de persoane au murit în Etiopia din cauza foametei grave provocate de secetă.

Principala cauză a secetei este cantitatea insuficientă de ploaie, pe o perioadă îndelungată de timp. Lipsa ploii poate fi provocată de traseele pe care circulă curenţii de aer la nivel mondial, dar şi de intervenţii ale omului. Barajele şi sistemele de irigaţii pot tulbura fluxul natural al râurilor şi lacurilor, ceea ce înseamnă că în aer se ridică o cantitate insuficientă de vapori de apă, deci nu se pot forma nori de ploaie. Alţi factori care contribuie la instalarea secetei sunt temperaturile ridicate, gradul scăzut de umiditate şi vânturile puternice.

În perioadele de secetă, vegetaţia moare şi recoltele sunt distruse, ceea ce afectează atât animalele, cât şi oamenii din regiunea respectivă. În final, chiar dacă începe totuşi să plouă, este posibil ca solul să fie afectat de sărurile minerale în exces sau să rămână secătuit de principii nutritive, astfel încât recoltele riscă în continuare să fie afectate. Eroziunea solului poate provoca, de asemenea, probleme pe termen lung şi este important ca regiunile predispuse la secetă să aibă sisteme de irigaţii foarte bine puse la punct. Seceta severă poate genera foamete la scară mare, care provoacă moartea a mii sau chiar milioane de oameni. Există şi alte pericole care pot apărea în perioadele de secetă, de exemplu furtuni de nisip sau incendii.
\
Vulcani


Când se află încă în subteran, această masă de rocă topită se numeşte magmă. O dată ce ajunge la suprafaţă, când erupe şi se prelinge pe versanţii vulcanului, se numeşte lavă.
În străfundurile pământului, între miezul de fier topit şi crusta subţire de la suprafaţă, există un corp solid de rocă, numit mantie, care este încă fierbinte de la formarea planetei noastre, cu aproximativ 4,6 miliarde de ani în urmă. Cum roca este un bun material izolant, căldura s-a disipat foarte lent în acest interval.

Când rocile din această mantie se topesc, se transformă în magmă, care se deplasează către suprafaţă prin crusta exterioară a Pământului, eliberând gaze. Când presiunea acumulată devine prea mare, se produc erupţiile vulcanice. O altă variantă posibilă este ca presiunea să crească în interiorul camerei magmatice, aflate în interiorul vulcanului. Pe măsură ce magma din această cameră începe să se răcească, eliberează gaze care se dilată, determinând astfel creşterea presiunii. Când presiunea devine prea mare, rocile din care este alcătuit vulcanul se fisurează, iar magma erupe la suprafaţă. Există vulcani care sunt relativ constant alimentaţi din straturile interioare ale Pământului, şi ca atare erup frecvent. În cazul altora, magma se ridică la suprafaţă numai o dată la 100 sau chiar 1.000 de ani, iar erupţiile sunt foarte rare.

Când se află încă în subteran, această rocă topită se numeşte magmă. O dată ce atinge suprafaţa şi erupe, prelingându-se pe în jos, pe pantele vulcanului, se numeşte lavă. În general, cu cât este mai fierbinte, lava devine mai fluidă şi curge mai rapid. Lava vulcanilor din Hawaii tinde să se afle la limita superioară: când erup vulcanii din zonă, lava atinge temperaturi de aproximativ 1.175º C.

Avalanşele


Când ninge, zăpada depusă îngheaţă şi formează mai multe straturi succesive. Avalanşele se produc când aceste straturi se desprind şi se deplasează separat.

Unde se produc: În regiunile muntoase din întreaga lume

Număr de apariţii pe an: Până la l million

Viteză: 30 – 160 km/h

Viteză maximă: 400 km/h

Victime: Aproximativ 100 morţi pe an

Avalanşele se produc când o masă de zăpadă se deplasează rapid la vale, pe panta unui munte. Fenomenul poate fi superficial, când un praf de zăpadă se prelinge în jos, în cascadă, sau de mare profunzime, când porţiuni mari de zăpadă şi gheaţă se prăbuşesc la vale. Avalanşele profunde sunt cele mai periculoase, căci se deplasează cu viteze înspăimântătoare şi târăsc la vale materiale grele, de pildă stânci sau arbori.

Când zăpada se depune, îngheaţă şi formează straturi succesive. Avalanşele se produc dacă aceste straturi se separă şi se deplasează ca atare. Fenomenul poate fi produs de schimbări de temperatură, căderi masive de zăpadă sau chiar zgomote puternice. Avalanşele pot fi provocate şi de persoane care se caţără pe munte sau coboară cu schiuri ori snowboard. În staţiunile de schi, ofiţerii însărcinaţi cu siguranţa pârtiilor analizează zilnic profilul zăpezii. În cazul în care se descoperă condiţii favorabile producerii de avalanşe, se trece la declanşarea unor explozii controlate, care să desprindă treptat straturile de zăpadă şi gheaţă.

Avalanşele pot fi atât de puternice încât să dărâme clădiri întregi. În localitatea Galtür din Austria, în februarie 1999, 31 persoane au fost ucise într-o avalanşă care a lovit satul cu viteza de 320 km/h.

http://www.discovery.ro/fenomene_extreme_pe_glob/_home/index.shtml

Epicentrul unui tsunami
Pe 26 Decembrie 2004, tensiuni uriaşe acumulate în zona de contact dintre placa tectonică australiană şi cea eurasiatică s-au eliberat brusc, pe fundul Oceanului Indian. Una dintre plăci a alunecat pe lângă cealaltă, iar această mişcare a produs un cutremur cu magnitudinea de 9,3 - cel mai puternic cutremur înregistrat în întreaga lume, în ultimii 44 de ani. Cutremurul a dislocat fundul oceanului, producând un tsunami care a măturat Oceanul Indian şi a făcut, în final, peste 230.000 victime. Ar fi fost oare posibil să se prevadă această catastrofă şi, astfel, să se fi salvat multe vieţi omeneşti? Şi oare suntem acum mai bine pregătiţi, pentru eventualitatea în care un astfel de tsunami ar lovi din nou?
\
Omul care a prezis acest tsunami

Cu mai puţin de două săptămâni înainte de tsunami-ul care s-a produs pe 26 Decembrie, la o conferinţă a Uniunii Geofizice din SUA, Sieh a avertizat că este iminentă producerea unui cutremur în regiunea Sumatra. Zona de contact dintre plăcile tectonice aflate în apropiere de Sumatra este o zonă de subducţie - o regiune în care o placă tectonică se scufundă sub alta. Acolo unde cele două plăci alunecă una pe lângă cealaltă, mişcarea nu este lină, căci cele două plăci "se agaţă" şi se blochează una pe cealaltă, acumulând tensiuni uriaşe. Când una dintre plăci alunecă apoi brusc, aşa cum s-a întâmplat pe 26 Decembrie 2004, energia degajată provoacă un cutremur.

În oceanele tropicale, cutremurele de mari dimensiuni fac ca recifurile de corali să se ridice sau să se scufunde. În acest proces, coralii mor, dacă sunt ridicaţi deasupra apei, sau se opresc în creştere, dacă se scufundă. Sieh şi echipa sa au studiat grupurile de corali din recifuri şi au urmărit istoricul creşterii acestora tăind bucăţi de coral. Au descoperit că aceştuia înregistrează ritmul lor de dezvoltare aşa cum inelele de creştere din trunchiul unui copac arată vârsta copacului respectiv. În acest mod, ei au reuşit să descifreze tiparul cutremurelor, de-a lungul mai multor secole.

În medie, în zona Sumatra se produc cutremure de mari proporţii o dată la fiecare 200-230 de ani. Ultimele două cutremure majore au avut loc în 1797 şi 1833. Ca urmare, în 2004, Sieh a estimat că se va produce un nou cutremur, iar măsurătorile geofizice au demonstrat că în zona de subducţie din Sumatra, aflată în apropiere, se acumulau tensiuni majore.

Sieh a fost atât de îngrijorat de riscurile prezentate de un potenţial tsunami, încât a făcut turul Indoneziei, încercând să convingă autorităţile să ia în serios această problemă. În final, el a început să distribuie în Sumatra postere cu sfaturi pentru eventualitatea în care urma să se producă un tsunami - un demers care a salvat sute de vieţi.
\
Dezastrul produs de cutremurul din Sumatra

Pe 26 Decembrie 2004, un cutremur cu magnitudinea de 9,3 grade, produs la zona de contact dintre placa tectonică australiană şi cea eurasiatică, a făcut să se ridice porţiuni întregi din fundul oceanului, în regiunea Sumatra. Bucăţile respective s-au deplasat cu câţiva metri, dislocând miliarde de litri de apă. Această "treaptă" creată în ocean s-a prăbuşit apoi la loc, datorită forţei gravitaţionale, provocând trei valuri gigantice, care s-au propagat înspre exterior, pornind din epicentrul cutremurului. La două ore după cutremur, radarul din sateliţi a înregistrat valuri tsunami înalte de mai puţin de 60 cm, la mare adâncime. Canalizate însă ca printr-o pâlnie de-a lungul unor canale uriaşe formate pe fundul oceanului, aceste valuri au ajuns în ape mai puţin adânci, unde au încetinit şi au crescut în înălţime.

Prima dată, tsunami-ul a lovit coasta de nord-vest a Sumatrei. În anumite porţiuni de coastă, valurile tsunami aveau înălţimi de 30 metri deasupra nivelului mării, când s-au prăbuşit pe ţărm. În decurs de 15 minute de la producerea cutremurului, tsunami-ul înghiţise Banda Aceh, un oraş din nordul Sumatrei, ucigând zeci de mii de persoane.

Tsunami-urile s-au îndreptat însă şi spre coasta Thailandei, unde au ajuns după două ore, şi spre Sri Lanka, unde au ajuns după trei ore. La aproximativ opt ore după ce se formase, tsunami-ul a ajuns în Somalia, pe coasta de est a Africii, unde a mai făcut alte aproximativ 300 de victime.

Forţa distrugătoare a tsunami-ului este dată de zidurile uriaşe de apă care se izbesc cu furie de ţărm. Aceste valuri mătură în calea lor ambarcaţiuni, locuinţe şi oameni. Tsunami-ul din Asia a făcut peste 230.000 victime şi a lăsat fără adăpost un milion de locuitori din zona de coastă, ale căror comunităţi au fost complet spulberate.
\
Misiunea "Performer"

Cercetătorii aveau nevoie să examineze mai îndeaproape locul respectiv, pentru a confirma ce formaţiuni fuseseră create de cutremur şi ce contribuţie ar fi putut avea acestea la producerea tsunami-ului. Ca urmare, o echipă alcătuită din 22 cercetători din şase ţări, a format grupul SEATOS - Sumatra Earthquake and Tsunami Offshore Survey (Studiul asupra Cutremurului şi Tsunami-ului Produs în Zona de Coastă a Sumatrei). Acest grup includea seismologi, geofizicieni, experţi în tehnologii de vizualizare a fundului mării, biologi şi experţi în modelarea de tsunami-uri. Cercetătorii au sosit în zona epicentrului în mai 2005, la bordul vasului de cercetare la mare adâncime MV Performer.

Înarmată cu camere de filmare montate pe un submersibil robotizat, fără echipaj uman, echipa a descoperit în scurt timp linii proaspete de falie şi fisuri pe fundul oceanului, la o adâncime de aproape 4.500 metri. Geologii, în colaborare cu biologii, care au estimat vârsta organismelor depuse pe resturile materiale, nu au reuşit să cadă de acord dacă mişcările produse pe fundul oceanului avuseseră loc la momentul cutremurului din 26 Decembrie sau cu nişte luni ori chiar ani înainte de acest eveniment. Cu ajutorul unor tehnici seismice, care să prezinte caracteristicile formaţiunilor aflate sub fundul oceanului, echipa a reuşit să compare formaţiunile aflate pe fundul oceanului cu evenimentele geologice produse sub acest nivel. Interpretând diverse formaţiuni - ridicări, deformări, alunecări de teren - echipa a reuşit să explice mai bine modul în care modificările fundului oceanului au produs tsunami-ul şi astfel au reuşit să obţină un model mai realist al acestuia.

Pe de altă parte, experţii în realizarea de filme şi membrii echipei SEATOS au creat imagini generate pe computer, un material video remarcabil, susţinut de o informaţie ştiinţifică solidă referitoare la cutremurul produs în regiunea Sumatra şi la tsunami-ul pe care l-a provocat. Secvenţele îi poartă pe privitori ca într-un montagne-russe uluitor, din momentul când începe cutremurul până la experienţa trăită ca şi cum s-ar afla în interiorul tsunami-ului care se năpusteşte asupra unui ţărm îndepărtat.
\
Crearea unui sistem de avertizare

Peste trei sferturi din tsunami-urile din întreaga lume se produc în Oceanul Pacific, care este bogat în plăci tectonice ale căror zone de contact pot genera asemenea fenomene. Sisteme de detectare şi avertizare rapidă sunt instalate în Japonia şi pe coasta de vest a Americii de Nord, unde asemenea zone ce pot genera tsunami-uri se află la mică distanţă de aşezările omeneşti dens populate de pe ţărm. Aici, un tsunami se poate năpusti asupra ţărmului în decurs de 15 minute de la producerea unui cutremur. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Banda Aceh, oraşul de pe ţărmul Oceanului Indian, după cutremurul din Sumatra, dar diferenţa a fost că acest cutremur nu a declanşat procedurile de evacuare a populaţiei, care ar fi putut salva câteva zeci de mii de vieţi omeneşti.

După tsunami-ul produs pe 26 Decembrie 2004, întreaga lume a protestat zgomotos şi a cerut înfiinţarea unui sistem de avertizare în Oceanul Indian, la fel cum era cel din Pacific. Sistemul din Oceanul Indian va începe să lucreze în 2006 şi va deveni complet funcţional în 2008.

Sistemul de avertizare din Pacific este în prezent alertat când seismografele detectează un cutremur puternic, produs la mică adâncime sub nivelul fundului mării. Monitorizarea la nivelul mării, cu instrumente de măsurare a fluxului şi senzori de evaluare a presiunii la nivelul fundului mării, confirmă ulterior un eventual tsunami. Sateliţii de comunicaţii transmit apoi avertismentele anti-tsunami către guvernele locale, serviciile de urgenţă şi presă, care alertează populaţia.

Toată această tehnologie are sens numai dacă şi comunităţile din regiunile ameninţate de pericol ştiu cum să reacţioneze. Oamenii trebuie să se îndrepte spre interiorul continentului, spre locuri mai înalte, pe trasee de evacuare prestabilite. Anumite comunităţi trebuie să înveţe să recunoască şi semnele care prevestesc un tsunami generat la nivel local. După zguduirea pământului, printre aceste semne prevestitoare se numără un zgomot puternic, ca un vuiet. În plus, un tsunami care se apropie este adesea precedat de retragerea neaşteptată a apelor de pe plajă.

http://discovery.ro/epicentrul_unui_tsunami/index.shtml

Mari catastrofe In Istoria omenirii
http://www.ziarultricolorul.ro/?module=displaystory&story_id=15554&format=html

http://www.ziarultricolorul.ro/?module=displaystory&story_id=15591&format=html

http://www.ziarultricolorul.ro/?module=displaystory&story_id=15635&format=html

http://www.ziarultricolorul.ro/?module=displaystory&story_id=15668&format=html

Valurile seismice au avut o cincime din forta bombei de la Hiroshima
http://www.obiectivdesuceava.ro/index.php?action=details&ids=3460

VRANCEA E PERICULOASA ABIA LA PESTE 7 GRADE
http://www.ziarulcn.com/article/aid/32740/VRANCEA-E-PERICULOASA-ABIA-LA-PESTE-7-GRADE/

Centenarul unui seism devastator
http://www.evz.ro/article.php?artid=256680

Topirea ghetarilor va ineca planeta
http://www.libertatea.ro/index.php?section=articole&screen=arhiva&sid=149870