RRomi

Rezumarea primului mesaj :

Povestea romilor ursari din Bălţeşti
Comuna Bălţeşti din judeţul Prahova este formată din trei sate: Bălţeşti, Izeşti şi Podenii Vechi. În perioada comunistă, proporţia romilor ursari a crescut, ajungând să reprezinte circa 7-8% din totalul populaţiei. După 1989 numărul lor a crescut semnificativ, la recensământul din 2002 populaţia romă reprezentând 374 de persoane.
[citeste]

Studiu Gallup: Majoritatea românilor vor ca romii să fie numiţi ţigani

Originea tiganilor, teorii contradictorii]

Tiganii
Conform dictionarului enciclopedic, tiganii sînt un grup etnic originar din nord-vestul Indiei, iar limba lor face parte din familia de limbi indo-europene. Începînd din secolul V d.Chr., tiganii au migrat, practic, în întreaga lume, din Iran pînă în America. Pe teritoriul României, tiganii sînt semnalati, pentru prima oară, în secolul XIV. Deci, origine si limbă total diferite de ale românilor, care sînt de origine latină, la fel italienii, francezii, spaniolii, portughezii. Tigani găsim si în Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Bulgaria, Rusia, Franta, Spania. Carmen, personajul principal al romanului cu acelasi nume, al scriitorului francez Prosper Mérimée, transpus în Operă de compozitorul Georges Bizet, era tigancă; Esmeralda, eroină a romanului „Notre-Dame de Paris“ de Victor Hugo, era, de asemenea, tigancă. Si nu se specifică nicăieri că vreuna dintre ele provenea din România. Tiganii de la noi sînt doar cetăteni români. Ei nici nu vor să fie considerati români, deoarece tin enorm la limba lor, la traditiile si obiceiurile lor, bine definite. Rebeli de felul lor, tiganii au un simt al onoarei aparte si se supun, în principal, judecătii Staborului (tribunalul tigănesc). Deci, nici o legătură între români si tiganii din România, sau între tigani si cetătenii celorlalte tări unde acestia locuiesc. Este adevărat, însă, că numărul tiganilor din România îl depăseste pe cel din alte tări, probabil datorită tolerantei proverbiale a românilor fată de celelalte etnii. Numărul lor este aici de aproximativ 3.000.000, restul de 19.000.000 fiind în majoritate români, la care se adaugă cetăteni de alte nationalităti. Asa cum există tigani-români există si tigani-rusi, tigani-unguri, tigani-bulgari, tigani-cehi, tigani-sloveni etc. Asimilarea tiganilor cu românii denotă ori ignorantă, ori rea-credintă. A doua variantă este, incontestabil, condamnabilă.
Gabriela-Maria Dugan
ROMARE

"Am crescut intr-un cartier cu multi rromi si am invatat sa-i pretuiesc"
De aproape doi ani, situatia multor rromi din judet s-a imbunatatit, ei fiind cuprinsi in diferite proiecte ce vizeaza integrarea lor in societate, finantate de Uniunea Europeana prin programul PHARE....

'Ne faceam nevoile si mancam din aceeasi oala'
In timpul celui de-al doilea razboi mondial sute de mii de rromi au fost luati din case, deportati, batuti si omorati la ordinul lui Adolf Hitler. Supravietuitorii Holocaustului povestesc cu privire de gheata intamplari terifiante, orori [...]

Violul, prea putin pentru imaginatia soldatilor
Unul dintre cei trei supravietuitori decorati de Basescu, Ion Miutescu (foto), de 77 de ani, din Sibiu, a fost singurul dintr-o familie de 18 persoane care s-a intors viu din Transnistria. Cit a stat acolo a vazut ca si violul era prea putin pentru imaginatia imbolnavita a unor soldati: „Isi bateau joc de lume. Erau mama cu copilul, ii puneau cu forta sa faca sex, sa rida de ei. Mama cu baiat, frate cu sora, tata cu fiica, nu conta ce neam esti“. Ca sa nu ramina fara cinste, fetele trebuiau sa se imbrace ca barbatii: „La noi e treaba mare sa fii fata mare si toate familiile erau rusinate acolo. Nu aveai ce face. Fetele se imbracau cu pantaloni, isi ridicau parul si isi puneau palarie in cap. Se purtau ca baietii, sa scape de batjocura“, povesteste Miutescu. Daca doar femeile se luptau pentru salvarea onoarei, toti deportatii trebuiau sa se lupte zi de zi pentru salvarea trupului. Supravietuitorul Ion Miutescu a vazut ce gust amar avea in multe rinduri pastrarea vietii: „Erau oameni care nu avea ce minca. Si taiau din morti sa manince. Au mincat cai, magari si ciini la inceput si, cind nu au mai avut ce minca, taiau din mort ca sa traiasca“. Ion Miutescu a convietuit si cu romani, si cu evrei, in Transnistria, dar isi aminteste ca tiganii erau cei mai multi. Conflictele existau si intre oamenii care isi imparteau nenorocirea si cele mai numeroase erau intre diferitele familii de tigani, mai ales intre tiganii nomazi si cei care nu mai bateau lumea in lung si-n lat cu carutele. „Au fost romani cu noi care au crezut ca le dau case si de toate. Au trait cu noi. Care au trait, au trait, care nu, mila lui Dumnezeu. Cel mai bine ne-am inteles cu evreii, ca erau mai domnosi. Dar erau tiganii de vatra, aia care nu-s ca noi cu caruta. Astia ne bateau si ne mincau viata. Erau ca niste salbaticiuni si le placea cel mai mult sa ne batjocoreasca femeile noastre, ale caldararilor“, spune Ion Miutescu. (Oana TIMAR)
Nemtii i-au despagubit, romanii, nu
Alexandru Alexe spune ca tiganii deportati din Romania au primit despagubiri din partea Germaniei. „Statul german nu-i despagubise pe cei din Europa de Est. Nemtii au fost dati in judecata de citiva evrei, care traisera in estul Europei si s-au mutat in America, si au fost nevoiti sa plateasca despagubiri. Au alocat 5 miliarde de marci pentru cei din estul Europei si au inchis capitolul despagubirilor. O parte dintre acesti bani le-au revenit tiganilor deportati din Romania sau mostenitorilor lor.“ Desi teoretic deportatii in Transnistria au dreptul la o pensie din partea statului roman, birocratia e atit de mare incit cei mai multi nu o vad niciodata. „Unei femei nu au vrut sa-i dea banii pentru ca nu avea documente care sa dovedeasca cind s-a intors in Romania“, spune Alexandru Alexe. Straina, nora lui Dumitru Tranca, s-a lasat pagubasa: „Am incercat trei ani sa obtin pensia aia amarita de un milion si ceva pentru socrul meu si sora lui si n-am reusit. In final am renuntat“.
Fila de istorie
Florin Cioaba, regele romilor, spune ca ce s-a intimplat luni „e o fila de istorie. E prima data cind un presedinte al Romaniei cere scuze romilor pentru perioada 1941-1945, cind mii de oameni au fost dusi in aceste lagare ale mortii. Din datele statului, au fost 25.000 de persoane, dintre care s-au intors 11.000. Dupa cercetarile mele, cifra e mult mai mare, 40-50 de mii de oameni“.

Tiganii nu l-au inteles pe Basescu
Cind i-a decorat luni, Traian Basescu le-a cerut supravietuitorilor iertare pe tiganeste: „Iertsiaren amen para lelelem taj penialen alasosas ma o avut nipen ai e romanico ta ke ras la es suker ketanes“. Dumitru Tranca, unul dintre decorati, spune ca n-a inteles nimic din ce a incercat sa spuna presedintele. Nora lui, Straina, crede ca discursul a fost in graiul internationalizat al tiganilor, pe care nu-l vorbesc decit profesorii de romani.

Istoricul Viorel Achim, cercetator la Institutul „Nicolae Iorga“ si autor al mai multor studii despre deportarea romilor, a fost primul care a scris despre tiganii din Transnistria si care s-a interesat stiintific de documentele din arhivele institutiilor regimului Antonescu. Inainte de 1942, spune el, societatea romaneasca nu a dat nici un semn ca ar fi avut ceva impotriva tiganilor: „In ’38-’40, a existat un minister al minoritatilor, iar romii nu erau considerati o minoritate de acest minister, asa cum erau ungurii. Tiganii nu erau vazuti ca o problema la nivel de stat si nu exista o distanta sociala atit de mare intre ei si romani. Si taranii romani erau desculti, si taranii romani faceau multi copii si stateau tot in bordeie. Un studiu facut in anii ’30 de Scoala lui Dimitrie Gusti preconiza ca tiganii vor fi asimilati in doua, trei generatii de catre romani“. Documentele pe care le-a studiat i-au spus lui Viorel Achim cam ce voia Antonescu sa faca prin deportarea tiganilor: o Romanie 100% romaneasca. „Multi si-au propus lucrul asta, o politica de omogenizare etnica. Toata elita europeana si euroatlantica gindea lucrul asta, ca problemele din Balcani, generate de amestecul de populatii si de granitele nu foarte precise, s-ar putea rezolva prin schimbul de populatii. Toate minoritatile trebuiau sa plece, iar noi trebuia sa repatriem romanii aflati in afara granitelor. In cazul evreilor si al tiganilor, care nu aveau un stat al lor, se facea o repatriere unilaterala. Transnistria urma sa fie ceea ce am numi o «groapa de gunoi etnica». Nu avem argumente ca deportarea romilor in Transnistria avea drept scop exterminarea lor, dar ceea ce s-a petrecut acolo a insemnat exterminare“, stie din documente la ce s-a ajuns Viorel Achim. Deportarea romilor s-a facut dupa o organizare nemteasca: primii au plecat nomazii, 13.000, cu carutele, apoi 12.000 de romi sedentari au fost incarcati in noua trenuri de marfa si dusi in Transnistria. Eficienta in materie de morti a egalat precizia Germaniei naziste: jumatate dintre ei au ajuns oale si ulcele transnistrene sau si-au dat ultima suflare in vintul de pe drum. „Au ajuns acolo si tiganilor nomazi li s-au confiscat carutele, a fost o tragedie, fara cai si carute erau morti. In caruta dormeau, cu caruta se duceau sa caute de lucru. Erau foarte putine alimente, hrana li se dadea o data pe saptamina. In unele localitati erau si tigani, si evrei, desi nu stateau in aceleasi baraci. Exista rapoarte care consemneaza certuri intre evrei si tigani pe mincare. Evreii isi chiverniseau putinul pe care-l aveau, tiganii voiau sa manince tot odata, evreii voiau sa gateasca kusher, tiganii voiau sa gateasca dupa cum stiau ei“, arata Viorel Achim cum tineau unii deportati la regulile culinare si pe timp de foamete.

Florin Manole, membru al Centrului de Studii Rome de la Facultatea de Istorie a Universitatii Bucuresti, nu i-a vazut pe colegii lui de la Istorie foarte interesati de ce au patimit tiganii in Transnistria: „Subiectul este unul tinar, se discuta abia de vreo zece ani despre el. La Facultatea de Istorie de la Universitatea Bucuresti exista doar un proiect de curs despre istoria romilor. In plus, Noua Dreapta are in Facultatea de Istorie o puternica baza de selectie, cunosc studenti si masteranzi de la Istorie care sint in Noua Dreapta. Anul trecut am primit de la un coleg un fluturas cu «Moarte tiganilor». Exista acum o deschidere din partea elitelor, a presei, a politicienilor catre acest subiect, Basescu a scos medaliile de la naftalina. Dar oamenii de rind nu stiu mai nimic despre asta“, spune Florin Manole, student de etnie roma.

Ana Maria Popa a lucrat in anul 2006 la proiectul initiat de Michelle Kelso, prin care, pe linga documentar, a fost creat si un ghid care sa le arate profesorilor cum ar trebui sa vorbeasca despre holocaustul romilor la clase. A intervievat fosti deportati, a organizat conferinte in care acestia le descriau profesorilor de istorie din orasele mari din tara ce au trait, iar din toate ororile care i-au intrat in suflet, cel mai tare au zguduit-o cele ale copiilor abandonati de parinti, pe drumul de intoarcere din Transnistria, ca niste bagaje grele si nefolositoare: „Multi mi-au povestit despre cum isi lasau copiii in drum. Copiii cei mai mici erau in general purtati pe umeri, iar parintilor le erau greu sa-i duca si ii lasau in sant. Fratii mai mari se intorceau dupa ei si era o lupta in familie legata de cine sa moara. Am cunoscut astfel de frati, fratele cel mic i-a fost vesnic recunoscator celui mare. Ii spunea tata, mai ales ca parintii au murit si el l-a crescut. Parintii mureau la putina vreme de la intoarcere pentru ca in Transnistria ei duceau tot greul“. Unul dintre deportati, Kaizer, care acum are o suta de ani, s-a dovedit supravietuitorul perfect, spune Ana Maria Popa: „A plecat in Transnistria cu o femeie, acolo au facut o nunta, femeia a murit atunci, iar el s-a intors in Romania cu o alta“.

Dumitru Tranca, azi bunicul a peste 30 de nepoti, avea 8 ani cind autoritatile antonesciene l-au deportat in 1942 cu familia in Transnistria: „Noi locuiam in Teleorman, zisa Vlasca atunci, comuna Galateni. Pe vremurile alea aveam si carute, si cai, aveam si casa. Iarna trageam la casele noastre, vara plecam prin comune, ca eram caldarari. Au venit atunci autoritatile alea, Antonescu si cu Hitler, si ne-au strins pe toti seminomazii si pe nomazi, aia cu plete si banisori. Ne-au zis: «Plecam si va ducem in Transnistria»“. Cind au intrebat de ce-i duc acolo, jandarmii le-au descris Transnistria ca pe tarimul tuturor posibilitatilor, in care fiecare tigan va avea pamintul, calul si vaca lui. „Au strins vreo suta de carute si ne-au luat escortati de doi-trei jandarmi. Se imbolnavea o femeie si voiam sa o ducem la doctor, ziceau jandarmii: «Ce doctor?», murea unul, il ingropam in cimitirul comunei in care eram. Ne mai bateau, dar cine sa-i mai riposteze, ca erau automatele alea in gitul lor. Daca se abatea cineva din drum, venea jandarmul ala cu bastonul, dadea de sarea pielea de pe el“, povesteste cu voce intretaiata doar de tutun, caci zecile de conferinte la care a mai spus asta par ca au scos din ea emotia. Surorii sale, Ioana Vaduva, care avea 10 ani cind a trecut Nistrul, ii tremura si azi plinsul in glas cind revede in minte privelistea pe care i-a oferit-o Bugul: „Aoleuuu, mi-aduc aminteee, ne-a bagat pe valea aia, pe groapa aia mare si era o apa mare si stateau tiganii cita frunza si iarba, cu copilasii ca vai de ei. Ne-au luat si carutele, si aurul, si salbile noastre, si tot. Ne-au lasat cu ce aveam pe noi“. Ramasi fara alimente, copiii Tranca ajungeau de multe ori sa manince carnea animalelor moarte. „Eram paziti de jur imprejur de un cordon de jandarmi, in afara gropii erau paminturi cu porumb, daca iesea cineva il impusca. Au trecut doi copii sa ia un porumb si i-au impuscat“, n-a uitat Dumitru Tranca. Cind a venit iarna, i-au mutat in niste grajduri si nu era noapte sa nu moara unul dintre ei: „Era mizerie mare, eram plini de toate lighioanele, se murea de foame, de tifos. Te sculai dimineata si vedeai doi morti acolo, doi morti dincolo, calcam peste ei, ii dadeam la o parte. Fiecare isi lua mortul lui, se ducea la o ripa, zgirma o groapa in pamint si il punea acolo“. Doua surori mici le-au murit fratilor Tranca intr-o noapte. „Le-a luat taica-meu in brate si le-a dus sa le ingroape, a facut o gropita, nici nu le-a invelit bine ca pamintul era inghetat, iar primavara cind s-a dezghetat se vedeau piciorusele, mincau ciorile din picioarele lor“, o apuca si acum mila de surorile ei duse pe Ioana Vaduva. In 1944, cind s-a spart frontul, iar rusii avansau spre Romania, tiganii au fost liberi sa fuga inapoi peste Nistru, isi aminteste Dumitru Tranca: „Ne-au zis jandarmii: «Bai baieti, sintem si noi la prapad, fugiti unde vedeti cu ochii». Am plecat pe jos, intrebam unde-i Romania si acolo ne duceam. Erau unii care nu mai aveau nimic pe ei si luau paie, le puneau pe o sfoara si se infasurau cu ele. Cind am ajuns la comunele noastre si ne-au vazut, romanii au zis: «A venit familia lui cutare, hai sa le dam si noi cite o hainuta», ne-au dat un petic de pamint pe care sa ne facem o casa“.

Istoria descoperirii unui holocaust. Al romilor

La citiva ani dupa revolutie, o mina de sociologi si istorici au inceput sa scotoceasca in gropi comune cu amintiri si documente si au descoperit un nou fragment de Holocaust: deportarea tiganilor in Transnistria. Copiii abandonati in sant de parinti care nu-i mai puteau duce in brate, viii care si-au mincat mortii, ciorile ciugulind din degetele fetitelor fac parte din istoria pe care Basescu a pus luni trei decoratii.

Dumitru Tranca, unul dintre cei trei supravietuitori ai deportarii in Transnistria decorati de presedintele Basescu, a umblat prin toata tara spunindu-si istoria ca un bard care-a trait mai mult decit a auzit, in cadrul unui proiect ONG-ist. In ultima vreme, alte citeva sute de tigani, care abia de-au trecut cu suflet in ei Nistrul inapoi in tara, si-au pus fiecare bucata de viata deportata in documentare, studii, carti sau in articole de ziar. Pina sa-i convinga sa vorbeasca despre ce li s-a intimplat in Transnistria si sa o faca limpede, cercetatorii au trebuit sa execute complexe acrobatii psihologice, ca niste logopezi care se chinuiesc sa elibereze din gura cuiva o poveste.

Nora lui Tranca, Straina, a mers in sute de curti cu Michelle Kelso, sociologul american care a realizat documentarul „Dureri ascunse“, primul despre holocaustul romilor, si a ajutat-o sa dezlege limbile deportatilor: „In multe locuri, daca nu ma recomandam eu tiganilor, nu era primita, ei credeau ca li se fac poze ca sa fie deportati din nou. In ’94, cind a inceput doamna Michelle interviurile, eu eram mica si nu puteam sa garantez cu numele meu, dar am garantat cu numele tatalui meu si cu numele socrului meu ca, daca li se intimpla ceva dupa interviurile astea, raspund parintii mei pentru ei. Eu sint dintr-un neam foarte mare de deportati si am inceput cu ai mei si propriului meu bunic ii era frica. Ii ziceam: «Bunicule, eu sint nepoata matale, cum as putea sa-ti fac rau cu mina mea?!»“. Ca sa intre in vorbe despre Transnistria cu Dumitru Tranca, Vica, pe numele lui tiganesc, Michelle Kelso, a trebuit sa vina zilnic, timp de doua saptamini, in casa Strainei. „De cind e in Romania, a invatat si romaneste, si tiganeste. Ea a fost foarte desteapta si a stiut cum sa-l ia pe fiecare“, o admira nora lui Tranca.

Lui Alexandru Alexe, sotul lui Michelle si producatorul „Durerilor ascunse“, i-a fost greu sa editeze sunetul documentarului: povestile tragice se derulau pe un fundal sonor de cocosi cintind, bebelusi scincind sau nepoti intrerupind: „Se adunau 50 de oameni in curte si fiecare il intrerupea pe cel care vorbea: «Bunicule, spune-o si pe aia cu...» sau «Vezi ca n-ai spus-o pe aia!». Ceea ce de multe ori era bine, pentru ca astia batrinii uita detalii spectaculoase sau se feresc sa vorbeasca, de rusine, despre violuri. Fiind aproape de linia frontului, veneau peste tigani trupe de toate felurile, care violau femeile si impuscau in stinga si-n dreapta, iar astia erau lipsiti de aparare”.

Straina, Marioara Tranca in buletin, a auzit pina acum peste 300 de tragedii ale tiganilor deportati in Transnistria: „De fiecare data cind le aud imi palpita lacrimile in ochi, n-am putut sa ma obisnuiesc nici acum cu ele. Cind murea cineva, parintii, ca sa poata supravietui copiii, se duceau afara si, fara sa vada aia mici, taiau o bucata din trupul mortului, frigeau carnea si le-o dadeau sa o manince. Altii mai egoisti, acum pot sa-i consider asa, fiindca am si eu cinci copii si n-as putea face asta, isi lasau copiii sa moara de foame si mincau ei toata mincarea“.

Alexandru Alexe stie cazuri in care membrii familiei purtau dezbateri aprinse sa decida pe cine sa lase sa moara si pe cine sa traiasca: „Scene de canibalism s-au intimplat in toate lagarele, inclusiv in cele in care erau prizonieri de razboi. Asta era supravietuirea. Mai erau cazuri in care mama trebuia sa decida carui copil sa-i dea mai mult de mincare si la care sa renunte. Au vazut ca cei mici mor primii si atunci pe ei renuntau sa-i hraneasca. A fost o experienta dura de tot“.

Amintirilie unui preot catolic despre colegii de lagar tigani

Exista o isterie anti-rroma in Europa?

Moartea tragica la Roma a patru copii rromi de origine romana strirneste dispute in Italia si declanseza un schimb dur de replici intre autoritatile italiene si cele de la Bruxelles. Pe de alta parte, trei organizatii civice europene denunta intelegerile intre Romania si mai multe guverne europene in urma carora grupuri intregi de rromi au fost evacuate si repatriate cu forta.
***
Trei organizatii nonguvernamentale din Italia, Romania si Elvetia au cerut, miercuri 15 august, premierilor roman si italian sa opreasca „de urgenta" evacuarile fortate ale rromilor de origine romana din Italia, precum si repatrierile fortate ale acestora, apreciind ca sint bazate pe criterii de rasa.
Centrul pentru Drepturile de Locuit si Evacuari (Elvetia), Centrul de Cercetare si Actiune impotriva Discriminarii de rromi si sinti (Italia) si European Roma Grassroots Organisation (Romania), cele trei organizatii semnatare ale unei scrisori deschise adresate celor doi premieri, isi exprima „ingrijorarea extrema" fata de evacuarile fortate ale unor rromi din mai multe localitati din Italia, „bazate evident pe criterii de rasa". Aceleasi ingrijorari sint manifestate de acestia si fata de repatrierile fortate ale rromilor romani din Italia, „care, aparent, fac parte dintr-o actiune coordonata a autoritatilor italiene si romane".
Semnatarele apelului vorbesc in documentul adresat celor doi premieri despre doua evenimente in care mai intii o suta apoi o mie de cetateni de etnie rromi au fost evacuati din locuintele improvizate din Roma sau de la marginea capitalei italiene. Interventia politistilor romani intr-una dintre aceste operatiuni a fost chiar criticata de un sindicat al politistilor italieni, care au sustinut ca acestia nu aveau jurisdictie. Organizatiile mai spun ca, in timpul evenimentelor, ambele petrecute in luna iulie a acestui an, bunurile si adaposturile rromilor, majoritatea romani, au fost distruse.
„Aceste actiuni sint, evident, parte a unor noi intelegeri intre autoritatile romane si cele din tarile Europei de Vest, in tentativa de a coopera pe tema expulzarilor discriminatorii pe criterii de rasa, in special ale etnicilor rromi", se arata in document.
Cele trei organizatii fac o legatura intre vizita in Romania, in iunie, a primarului Romei si evenimentele din luna urmatoare din Capitala italiana. Primarul Romei s-a intilnit in Romania cu premierul Calin Popescu Tariceanu, dar si cu omologii sai din orase mari din sudul Romaniei, precum si cu liderul social-democrat Mircea Geoana. In declaratii publice, acestia au precizat ca s-au pus de acord asupra unui „plan de repatriere voluntara".
„In ciuda declaratiilor, intentia clara este aceea de a-i repatria cu forta", acuza cele trei organizatii nonguvernamentale, care vorbesc si despre un acord semnat de primarul Romei potrivit caruia politistii romani vor colabora cu autoritatile italiene la evacuarea, identificarea si repatrierea rromilor romani ce locuiesc in adaposturi in capitala italiana.
Cele trei organizatii considera ca evacuarile in masa din ultima luna „par a fi parte" dintr-un ciclu mai larg de „isterie anti-rroma" in Italia, indreptata in special impotriva rromilor romani, ce duce direct la abuzuri si incalcari ale dreptulrilor omului. In sustinerea celor aratate, organizatiile vorbesc despre un incendiu in care au murit patru copii romani de etnie rroma, cauzele focului raminind, la citeva zile dupa eveniment, necunoscute. Mai mult, parintii celor patru au fost arestati pentru neglijarea copiilor. In aceste conditii, presa italiana s-a umplut de apeluri catre autoritati in care cer „sa faca ceva" in problema romilor din Romania.
Totodata, organizatiile le amintesc celor doi premieri conflictele anterioare avute de tarile lor cu legile drepturilor omului, precum si condamnarile suferite de acestea la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. In textul scrisorii deschise se regasesc si cuvintele pe care presedintele Traian Basescu le-a adresa unei jurnaliste, considerate de acestia drept „rasiste si sexiste", dar si un comunicat de presa al ambasadorului roman in Irlanda care vorbeste in termeni duri despre un grup de rromi stabiliti acolo.
„Aceste declaratii subliniaza perceptia ca rromii sint diferiti de non-rromi, justificind astfel discriminarea institutionala impotriva lor", se precizeaza in documentul citat, care conchide ca, in Romania si Italia, „anti-tiganismul este la un nivel extrem de ridicat".
In concluzie, semnatarii atrag atentia celor doi premieri, dar si altor institutii carora documentul le este adresat, ca evacuarile colective "nu au ce cauta" in Europa.
"Va somam sa luati toate masurile de care dispuneti pentru a interveni in stoparea si repararea prejudiciilor create prin aceste actiuni", incheie cele trei organizatii nonguvernamentale, care isi mai manifesta dorinta de a fi informate asupra oricaror masuri luate in acest sens.
Patru copii rromi, victime intr-un incendiu in Italia
Oficialii italieni au avut in ultimele zile un schimb de replici critice cu autoritatile de la Bruxelles, cele doua parti atribuindu-si reciproc responsabilitatea pentru dificila solutionare a situatiei rromilor – in majoritate proveniti din Romania – care reprezinta deja o problema serioasa pentru guvernul de la Roma.
Polemica a fost generata de o declaratie a premierului italian, Romano Prodi, cu privire la incidentul de la Livorno, in care patru copii romani de etnie rroma au murit, la sfirsitul saptaminii trecute, in incendiul izbucnit in baraca in care locuiau impreuna cu parintii lor.
Patru copii rromi, trei baieti si o fata cu virste intre 4 si 10 ani, au murit carbonizati in noaptea de vineri spre simbata, in incendiul unei baraci construite in apropierea unei autostrazi de la periferia orasului Livorno. Procurorul adjunct din Livorno a ordonat arestarea celor patru parinti, doi barbati si doua femei originari din Romania, ei fiind acuzati de incendiu nepremeditat si neglijenta pentru abandon de minori (doi dintre cei patru copii fiind surdo-muti). Potrivit procurorului, versiunea data de parinti este putin credibila, ei sustinind ca incendiul a fost provocat, precizeaza agentiile AGI si Adnkronos.
In Italia, aceasta drama a dat nastere unei polemici pe tema primirii rezervate celor 140.000-160.000 de rromi care traiesc in aceasta tara, in special celor 60.000 veniti recent din statele Europei Centrale. Mai multi responsabili politici italieni au cerut luni 13 august infiintarea unei comisii care sa ancheteze conditiile de viata ale rromilor din peninsula.
„Trebuie sa intelegem de ce legile nu sint aplicate, de ce in tara noastra exista copii si tinere fete ale caror drepturi sint neglijate in numele diversitatii culturale”, a declarat Jole Santelli, deputata a formatiunii Forza Italia (dreapta, de opozitie).
La rindul sau, primarul orasului Livorno, Alessandro Cosimi, a cerut, in cotidianul la La Repubblica de luni, o „masa rotunda nationala”, care sa discute problema primirii romilor, care, in opinia sa, „nu poate fi rezolvata cu mijloacele reduse ale unei municipalitati”.
Duminica, seful guvernului, Romano Prodi, a subliniat ca este vorba despre “o problema politica foarte complicata, ce priveste intreaga Europa”. El a admis insa ca Italia “este mai putin pregatita decit alte state, pentru ca aici fenomentul este mai recent”.
Fara a intra in detalii, premierul, care se afla in vacanta in localitatea Castiglione della Pescaia (Toscana, centru) a declarat, participind la o reuniune a unei organizatii de tineret din provincia Grossetto, ca nu trebuie uitate „persecutiile la care au fost supusi rromii de-a lungul istoriei din cauza diversitatii lor”.
“Europa a rezolvat multe probleme interetnice, dar aceea a rromilor este de o complicatie teribila. Trebuie sa studiem toate tipurile de solutii pentru convietuire”, a subliniat Romano Prodi.
Imediat a sosit si replica purtatoarei de cuvint a comisarului european pentru Afaceri Sociale, Vladimir Spidla, care a reamintit ca "la nivel european, exista o directiva (directiva nr. 43 din 2000 - n.red.) impotriva discriminarii minoritatilor etnice, in cadrul careia un loc important este acordat etnicilor sinti si rrom", dar ca aceasta directiva nu este aplicata pe deplin de toate statele membre UE, printre care si Italia.
Comisarul european a propus, de asemenea, masuri mai prompte ale autoritatilor italiene, de repatriere a rromilor proveniti din Romania, care nu mai pot fi expulzati din Italia din cauza statutului lor de cetateni ai Uniunii Europene.
La rindul sau, vicepresedintele CE, Franco Frattini, a acuzat Bruxelles-ul de nesolutionarea problemei rromilor din Europa, admitind in acelasi timp ca unele tari din UE nu au aplicat pe deplin directiva impotriva discriminarii rasiale, intr-un interviu pentru cotidianul Il Messaggero, citat de site-ul APcom.net.
“Repatrierea nu inseamna expulzare", a precizat Frattini. "Am discutat despre acest lucru cu ministrul (de Interne, Giuliano) Amato, iar el s-a declarat de acord. Si primarul Romei, (Walter) Veltroni, a propus repatrierea rromilor nedoriti, in satele lor din Romania", a adaugat el.

Rromii - o altfel de istorie

Trăind în spaţiul carpato-danubiano-pontic este aproape imposibil să nu te loveşti de vreun reprezentant al acestei etnii. Comisia Naţională pentru Statistică a concluzionat că, în România, trăiesc aproximativ 409.723 de rromi, adică 1,8% din totalul populaţiei. La nivel de Maramureş, sunt înregistraţi un număr de 6.701 de rromi. Cei mai mulţi se află în judeţul Mureş, cu un număr de 34.798, iar cel mai scăzut număr de rromi se găseşte în Tulcea, cu 1.363.

Rromii nu ne fac o imagine prea plăcută în Europa, o Eu­ropă în care vrem cu atâta disperare să ne integrăm. Este o realitate a zilelor noastre, că ne place s-o recunoaştem sau nu. În Bizanţ, rromii au primit denumirea de “athinganoi”, ceea ce s-ar traduce prin “de nea­tins”. Acest lucru se datorează faptului că strămoşii rromilor salutau după model hindus, adică îşi împreunau mâinile sub bărbie şi îşi înclinau capul. Ei nu foloseau formula romană de salut, adică strângerea de mână. Rromii, între ei, se denumeau “rromi”, care înseamnă om.

Istoria lasă urme

Periplul nostru începe în îndepărtata Anglie, din simplul motiv că această ţară este singura capabilă să ofere multe documente istorice din care am putea scrie şi lumina un întreg Ev Mediu întunecat, un Ev Mediu nu numai al rromilor, ci, mai degrabă, al întregii regiuni balcanice. Cei “1000 de ani de întu­neric”, care se scurg între căde­rea Imperiului Roman şi Epoca Renaşterii, au o grămadă de necunoscute de descifrat prin această parte a continentului nostru. Fără doar şi poate, regatul Angliei iese din acest Ev Mediu întunecat cel mai bine organizat şi, drept dovadă, stă faptul că influenţa Angliei cântăreşte cam de două ori mai greu decât influenţa restului de continent, cu excepţia Rusiei. Şi astăzi, oricine poate face o comparaţie între puterea de cumpă­rare a lirei sterline şi cea a monedei euro­pene. În Anglia de secol XV, găsim circa opt documente clare de persecuţie şi de alungare a rromilor, pe cele mai multe dintre aceste documente găsindu-se semnătura regelui Henric al VIII-lea, care el singur le întrece în semnături pe alte trei regine care şi-au lăsat semnătura pe documente din istoria neagră a ţiganilor euro­peni. Cele trei regine sunt regina Maria, regina Isabella şi regina Elisabeta, sub a căror domnie rromii nu aveau nici măcar dreptul de a se refugia în acele spaţii de cult care rămăseseră singurele oaze protejate de furia ordonanţelor regale emise anterior venirii pe tron a acestor trei regine. În Franţa, regele Louis al XII-lea emite şi el o ordonanţă regală, la cererea nobililor din anumite regiuni ale Franţei, prin care nobilii aveau permisiunea să-i alunge pe rromi de pe proprietăţie lor. În 1539, regele Francois I interzice staţio­na­rea rromilor în regat, după care se revine cu alte ordine prin care rromii erau expulzaţi definitiv din regat, cu prioritate rromii nomazi. La început, toţi regii te ameninţau cu bătaia sau cu în­chisoarea dacă adăposteai vreun cetăţean de etnie rromă. În 1682, regele Louis al XIV-lea dă un edict pregătitor de ameninţare a francezilor creştini care adăpos­teau rromi, după care rromii erau duşi la puşcărie şi însemnaţi cu fierul înroşit, exact cum se face cu animalele. Această stigmată a fost primul lor pa­şa­port intern, primul carnet antro­pometric de identitate. După ce aceştia erau însemnaţi, nobilii şi lorzii acelor vremuri aveau dreptul să vâneze rromii ca pe orice animal de pradă. Nu puţine au fost cazurile în care aceste persecuţii s-au făcut cu buna ştiinţă a Bisericii. În anul 1449, rromii sunt expulzaţi din Frank­furt pe Main. În 1496-1498, rromii sunt declaraţi a fi spioni plătiţi ai turcilor, purtători ai epidemiei de ciumă, sunt acuzaţi de vagabondaj, răpire de copii, vrăjitorie sau chiar canibalism. Împăratul Maximilian, în jurul anului 1500, emite un ordin prin care rromii sunt expulzaţi, iar cei care erau prinşi după 30 de zile riscau să fie ucişi, fără ca uci­gaşul să fie tras la răspundere. Mult mai categoric s-a dovedit a fi împăratul Charles al VI-lea care, în anul 1721, porunceşte exterminarea bărbaţilor rromi, iar femeilor şi copiilor să li se taie câte o ureche. Frederic Guillame I, în 1725, condamnă la spânzurătoare toţi rromii de peste 18 ani identificaţi pe teritoriul prusac, fără a se ţine cont de sex, aceştia fiind aliniaţi pe graniţă pentru a servi drept exemplu. Această persecuţie a continuat prin urmărirea ţiga­ni­lor, vreme de secole, culminând cu exterminarea a sute de mii de rromi în lagărele de exterminare naziste din timpul epocii naţio­nal socialistă a lui Hitler. În fiecare an erau luaţi câte şapte sute de mii ca florile şi scăpau cinci mii ca ciorile. O altă ţară care interzice staţionarea rromilor pe teritoriul Confederaţiei, prin Adunarea de la Lucerne, din anul 1471, este Elveţia. În mod absolut normal, apar întâi ordinele de expulzare, iar începând cu anul 1850 sunt organizate adevărate echipe de vânătoare şi de capturare a rro­milor. În anul 1727, se dă ordin de tăiere doar a unei urechi tuturor bărbaţilor şi femeilor de peste 15 ani dacă sunt prinşi pentru prima dată în ţară. Asta denotă un fel de distincţie în sensul că dacă aveai amândouă urechile însemna că te afli pentru prima dată pe teritoriul ţării. Dar dacă ieşeai în public după ce ţi-a fost retezată o ureche, erai pasibil de condamnare la moarte, sub pretextul că ţi-ai permis să ieşi de prin canale şi ascunzători subterane. Vânătoa­rea de ţigani era extrem de bănoasă, deoarece ţări ca Italia, Spania sau Franţa cereau un număr extrem de mare de sclavi la galerele fregatelor de război şi de transport maritim, fiindcă comerţul era în plină floare prin Europa. În Danemarca, regele Cristian al III-lea şi-a pus şi el semnătura pe o serie de documente care condamnau la muncă forţată şi la închisoare toţi rromii din interiorul regatului şi dă edict expres de capturare şi ucidere a liderilor şi elitelor rro­milor, urmând astfel sfatul dat de însuşi Aristotel, primul care l-a sfătuit pe Alexandru Mace­don să stăpânească popoarele cucerite prin decapitarea elitelor acelui popor cucerit. În edictul său, regele îi acuza de aceleaşi lucruri, adică de furt, spionaj şi vrăjitorie. În 1225, Charles Quintul a pus 20 de nave de răz­boi să expulzeze rromii, ca urmare a faptului că nu mai erau locuri în închisori, mulţi dintre aceşti expulzaţi ajungând pe masa rechinilor, în căutarea unui ţărm unde să îşi înceapă o nouă viaţă. Se mai caută dovezile debarcărilor pe ţărmurile Bulga­riei şi Dobrogei de astăzi. Cei care aveau nenorocul să fie trimişi la muncă forţată, dincolo de bătăile primite cu biciul din partea paznicilor, erau “tatuaţi” cu fierul roşu întocmai ca vitele, fiindu-le confiscate şi bunurile, deoarece băncile cereau capital de naştere şi susţinere a dezvol­tării acestora. Arhiepiscopul Laurenţius Petri din Suedia, în 1560, decide să-i pedepsească, prin spânzurare, pe toţi preoţii care vroiau să boteze copiii de etnie rromă. Norvegia preia şi ea modelul suedez, astfel că, în 1687, Cristian al V-lea, dar şi Vaticanul, prin Consiliul de la Trente, din 1563, cere în mod obligatoriu, ca pentru căsătoria cuiva cu femeile rromilor să se ceară autorizaţie specială, în caz contrar nu vor primi certificate de dovedire a cetăţeniei şi aparte­nenţei la patrie şi religie. Când a început vânătoarea de vrăjitoare, nu s-a mai ţinut cont de bunele intenţii ale Papei şi s-a trecut la uciderea fără milă a femeilor prin înfierare, biciuire, spânzu­ră­toare şi celebra ardere pe rug. Spania, prin edictele regilor Phillipe al II-lea şi Charles al V-lea, recompensează pe cei prinşi cu vagabondajul, printr-o robie care începe pentru cei de sex masculin, cu şase ani de tras la galere. Phillipe al IV-lea, prin edictul emis la 19 mai 1633, interzice rromilor folosirea limbii romani drept mijloc de comunicare; mai interzice portul, dansul, muzica şi obiceiurile specifice. Această dată coincide cu acea sărbătoare numită de rromi Impaciuri, sărbătoare care, în tradiţia rromă, este ziua cură­ţirii şi a îmbunării şarpelui “o sapesqo des”. Una peste alta, rromii au fost hăituiţi asemeni animalelor de pradă prin întreaga Europă, dar au supravieţuit.

Situaţia în Balcani

În Ţările Române, ţiganii au fost robi timp de peste 500 de ani. Chiar şi aşa, românii şi ţiganii au coabitat împreună, aceste lucruri fiind atestate do­cumentar prin documentele ro­mâ­neşti cu o vechime de peste 700 de ani. Domnitori ca Mircea cel Bătrân, Vlad }epeş sau Ştefan cel Mare s-au folosit de ţigani, cărora le-au promis libertate de mişcare, unora promi­ţându-le pământuri, dar cea mai mare parte a rromilor erau folosiţi în industria de război. Regii acelor vremuri, prin semna­rea acelor “peculium regis”, adică jurisdicţii regale, erau dornici să folosească iscusinţa rro­milor cu privire la ştiinţa făuririi armelor. În Ungaria, statutul rromilor era unul relativ bun, deoarece, printr-un act de cancelarie semnat de regele Sigis­mund de Luxemburg, în 1422, se acorda unor fratrii de rromi dreptul de a circula liber prin ţară; prin acest act erau ocrotiţi direct de rege. Şi în Turcia, rromii lucrători tradiţionali în metale se bucurau de anumite privilegii, cum ar fi dreptul la şedere liberă şi dreptul la libera circulaţie. Situaţia era cu totul diferită în Imperiul Ţarist unde ţiganii erau hăituiţi, fiind nevoiţi a se retrage fie în stepele sibe­riene din nord fie în ţările din sud ale Imperiului, cum este şi cazul ţării noastre. Apartenenţa la o etnie sau un popor nu este o alegere, ci un destin.

Ferentari – viata la puls de alerta
=====
Ferentari – viata la puls de alerta (II)

Salasul rromilor din Bucurestii secolului trecut

Acum aproape 80 de ani, un reportaj despre un grup de rromi ce isi avea „salasul” intr-o groapa fara nume, departe de marginea Capitalei, surprinde prejudecati care si acum ramin actuale.
Un reportaj din "Ilustratiunea romana", realizat in 1929, dezvaluie conditiile in care traiau rromii, intr-o groapa de la marginea Bucurestiului, dar si prejudecatile ziaristilor si autoritatilor din acele vremuri fata de aceasta etnie.
Articolul se numeste „Un salas de tigani din Capitala”, iar motivul pentru care autorul a pornit la realizarea sa a fost o informatie primita cum ca „tiganii sint mincatori de oameni”.
Drumul spre „salas„ il poarta pe autor pe strazile intortocheate „de dincolo de partea periferica a Oborului”, prin cartierul „Eliade din Vii”, ca sa-l lase in cimpie, la marginea orasului. „Aci sint gropile «Procopoaiei»; dincolo gropile nu stiu cui; una singura, in fund de tot, unde se adapostesc tiganii, n-are nume”.
Departe hat de locul in care se termina Capitala, la inceputul secolului trecut, era si „groapa fara nume”, cu forma unei pilnii si captusita de corturi colorate, in jurul carora se agitau trupurile ciocolatii ale rromilor.
„Un grup de tigani – barbati si femei, imi fac semne disperate sa cobor in groapa la ei, in timp ce un batrin fereaca pe «Terente» - ciinele pazitor al salasului – in curele groase, ca pe un animal turbat. Dupa ce salut din inaltimea groapei grupul de tigani care ma privesc din departare, cobor. Grupul de femei se desprinde din fundulul pilniei si insotite de un tigan tinar si pletos ca un fat-frumos de bronz patinat, imi ies in intimpinare. Citeva tigancuse precedeaza grupul in tumbe asemanatoare pe care le fac clovnii la intrarea in circ”.
Cum aud de scopul pentru care a venit jurnalistul – sa afle daca rromii maninca ori ba carne de om, „tiganici strapunse ca de un fier rosu scot tipete de groaza, scuipa in sin, fac cruci, se agita, jura tiganeste, se bat peste piepturile goale si arse de soare, se vaicara ca de o adevarata nenorocire si in cele din urma protesteaza”.
Rromii ii explica jurnalistului ca povestea cu „tiganii mincatori de oameni” e de undeva dintr-o tara vecina, ca n-a fost, cu siguranta, vorba de frati de-ai lor care s-au spurcat la carne de om si ca, in general, e obiceiul ca atunci cind se intimpla ceva rau politia sa arunce vina asupra etniei lor, fara sa cerceteze prea mult.
„Cind se fura ceva, sau cind se ucide si politia nu descopera «cremenalu’», sintem intorsi pe dos si pe fata, doar s-o descoperi ceva in satra noastra. Citi n-au murit in inchisoare fara pic de vina?”, expune unul dintre rromii din „groapa” abuzurile si prejudecatile autoritatilor de la inceput de secol trecut.
Dupa ce se intereseaza si la bulibasa din satra despre cazul „tiganilor mincatori de oameni”, reporterul, usor dezamagit de faptul ca rromii neaga asemenea apucaturi in etnia lor, porneste sa analizeze viata oamenilor in jurul carora poposise.
La momentul vizitei jurnalistului, cei mai multi dintre adulti erau plecati din salas. Barbatii lucrau in oras ca mesteri-lacatusi, spoitori, negustori de fiare vechi, geambasi, iar femeile bateau strazile Capitalei ca sa ghiceasca in cafea si ghioc, dar si sa faca bidinele si sa spoiasca. Abia noaptea se intorceau cu totii in adapost.
Reporterul asista si la o scena care arata puterea de care se bucura bulibasa, ca barbat si sef. O lauza se lasase fotografiata, iar pentru asta a fost batuta de bulibasa peste fata cu o curea si scuipata de celelalte femei.
Reporterul pleaca din salas abia dupa ce o batrina ii ghiceste in ghioc si face cunostinta cu cea mai teribila vrajitoare din satra.
La aproape 80 de ani de la publicarea reportajului, se poate spune ca acea lume a tiganilor a disparut, dar ca imaginea lor, modul stereotip in care sint priviti, continua sa supravietuiasca.

Rromii isi cer banii pentru deportare

Tot mai multi supravietuitori ai lagarelor de munca fortata din Transnistria primesc despagubiri si facilitati de la statul roman.

Guvernul cauta originea rromilor

Cabinetul Tariceanu a aprobat infiintarea unui nou organism: „Comisia pentru studierea robiei rromilor“. Scopul acesteia este &b..

Copilul rrom, între legea ţigănească şi şcoală
http://www.gandul.info/educatie/copilul-rrom-intre-legea-tiganeasca-scoala.html?3934;326423

Mediatorul vorbeşte cu părinţii elevilor şi le explică importanţa educaţiei, cerinţele şcolare şi programul zilnic al elevului, mergând în fiecare săptămână acasă la elevi. Mediatorul şcolar a fost format în cadrul programului Phare 2001 şi a început să-şi desfăşoare activitatea din 2003. (E.L.)
„Legea tiganeasca este superioară legii şcolii, în special pentru copiii rromi care fac parte din seminţia căldărarilor, a spoitorilor sau a gaborilor. Tradiţiile şi obiceiurile sunt cu atât mai aspre pentru fetele rrome, care au avut noroc să fie date la şcoală. De multe ori, ele sunt obligate de părinţii lor să renunţe la şcoală pentru a se căsători, chiar şi în ciuda voinţei lor”, ne spunea, ieri, mediatoarea şcolară Elena Radu, de la Şc. 136 din Capitală.
La această şcoală, din sectorul 5 al Capitalei, 90% dintre elevi sunt rromi, iar în clasa a VIII-a C sunt doar elevi rromi ursari. „Ursarii nu sunt atât de stricţi. Fetele au voie să meargă la şcoală şi să se căsătorească cu cine vor”, ne explică mediatoarea şcolară. „Nu aş vrea să renunţ la şcoală, dacă ar trebui să mă căsătoresc. Am şi eu un cuvânt de spus, chiar dacă sunt copil!”, ne-a spus Ioana Constantin (17 ani). „Nu sunt de acord să mă căsătoresc până la 20 de ani! În loc să-mi trăiesc copilăria, ar trebui să fac un copil. Nu risc de la anii ăştia. De căsătorie am timp toată viaţa”, a spus şi colega ei, Laura Beşliu (16 ani). Fetele ştiu ce licee vor să urmeze, chiar şi facultatea şi-au ales-o. „Eu aş vrea să intru la «Eminescu», apoi să dau la «Spiru Haret», a spus Angela Răducan (15ani).
Ele au noroc. Legea lor nu le interzice să îşi continue studiile pentru a se căsători până când împlinesc 17-18 ani, aşa cum e la spoitori. „Chiar în primul semestru al acestui an, o fată de etnie, Leuşteanu, parcă, a abandonat şcoala pentru că soţul nu o mai lăsa să vină la ore”, a spus directoarea şcolii, Florentina Minciu. Profesorul de geografie, Stroe Răsvan, a spus că, acum câţiva ani, erau foarte multe fete, care erau obligate să renunţe la şcoală şi să se căsătorească, dar acum numărul lor a mai scăzut. În clasa a VIII-a C, ieri, din cei 23 de elevi ai clasei nu erau prezenţi la ore nici jumătate. Rezultatele şcolare ale elevilor sunt foarte slabe, dar măcar rromii care vin la şcoală învaţă să scrie şi să citească. „O medie de 10 în Ferentari nu are aceeaşi valoare cu una luată la o şcoală din alt sector”, a spus diriginta clasei a VIII-a C.
Părinţii îşi trimit copiii la şcoală, atâta timp cât „legea” le-o permite. Altfel, fata trebuie să-şi ţină capul plecat, să poarte batic, să nu se uite în ochii omului din faţa ei, mai ales dacă e bărbat, şi să nu se îmbrăţişeze nici măcar cu verii. Asta-i „legea”, iar tradiţiile nu pot fi încălcate decât dacă tinerii, care sunt forţaţi să se căsătorească, fug în lume pentru a scăpa de căsătorie.

În 7 ani – aproape 40 de milioane de euro pentru educaţie

Din 2001 se desfăşoară programe PHARE (2001, 2003 şi 2004, 2005 care sunt în desfăşurare) „Acces la educaţie pentru grupurile dezavantajate”. Valoarea totală a proiectelor a fost de aproximativ 30 milioane euro. Din fiecare judeţ au fost selectate câte 8-10 şcoli şi aproximativ 78.000 de elevi rromi au beneficiat de program. UMPÎJ derulează programul „Proiectul de educaţie timpurie incluzivă”, în valoare de 7,7 milioane euro. (E.L.)

În clasele amestecate prezenţa este mai bună
În 2007, frecventează şcoala 260.000 de copii rromi, 24.060 învăţând şi limba maternă. Numărul celor care ar trebui să meargă la şcoală este însă dublu.
O mare parte dintre copiii rromi cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani nu ştiu deloc să citească, sau citesc cu mare dificultate. Nici situaţia celor de peste 17 ani nu este mai bună: 31% dintre ei abia buchisesc. Pe lângă analfabetism, o altă problemă a rromilor este abandonul şcolar. În şcolile în care peste jumătate dintre copii sunt rromi, abandonul este aproape dublu, faţă de şcolile în care rromii sunt minoritari. Astfel, în şcolile în care sunt mai mulţi rromi, abandonul trece de 45% în ciclul primar şi se apropie de 70% la ciclul gimnazial. Dacă sunt amestecaţi cu copiii români, însă, rromii sunt mai puţin tentaţi să renunţe la studii. (M.C.)
Locuri speciale – la liceu şi facultate
Din 1998, M.E.C. alocă etnicilor rromi cifră de şcolarizare separată, atât la liceu, cât şi la facultate. În unele cazuri însă, pe aceste locuri nu candidează cine trebuie, ci unii care se declară rromi doar pentru a avea un acces mai facil la educaţie. În universităţi, pentru studiile de licenţă 2007, sunt dedicate rromilor 454 de locuri, cele mai multe regăsindu-se la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (60), la Universitatea din Bucureşti (40) şi la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. (R.F.)
Pentru ce vin la şcoală rromii săraci?
* pentru alocaţie, ajutoare, „Cornul şi laptele”
* pentru fotbal şi lecţii interactive
* pentru a se angaja ca muncitori necalificaţi
Pentru ce vin la şcoală rromii bogaţi?
* pentru carnet de conducere, afaceri, calculator
* să ştie să citească la televizor, să meargă la cumpărături şi să deschidă firme
* pentru un stil de viaţă mai modern
* pentru o carieră politică, culturală sau ştiinţifică (M.C.)
„Noi suntem 17 caste. Singurele mai autentice, care şi-au păstrat tradiţiile sunt căldărarii, gaborii, restul sunt cam asimilaţi. La noi, la căldărari, a fost şi este tradiţia căsătoriei la 13, 15 ani, dar încercăm să explicăm coetnicilor că este bine să încercăm să ne integrăm legilor. Am avut o serie de seminarii, chiar şi un proiect OSCE pe această temă. Rromii noştri trebuie să-şi dea seama că e bine să schimbăm aceste tradiţii. Am cerut la Ministerul Educaţiei ca acolo unde sunt copiii rromi căsătoriţi să-i primească la şcoală, ca să-şi termine şi ei studiile. Nu toate fetele vor să studieze, dar cele care vor trebuie lăsate şi părinţii trebuie să înţeleagă asta. Încercăm să ne împăcăm şi pe noi, dar să poată şi copiii să-şi termine studiile.“ - Regele Florin Cioabă

Stigmatizaţi din naştereFolosind infamanta expresie „ţigancă impuţită“, preşedintele Traian Băsescu a reuşit să dezlănţuiască iadul pe pământ. Pe forumurile de discuţii ale cotidianelor, pe bloguri, pe diverse site-uri pe internet, inclusiv pe cel personal al preşedintelui, adepţii săi, şi nu numai, au postat comentarii rasiste, defulând un torent de abjecţii. Cine sunt de fapt aceşti semeni ai noştri împotriva cărora de sute de ani s-au declanşat prejudecăţile şi ura unora croiţi după un tipar sufletesc schilod? ATAC vă oferă în două episoade o scurtă istorie a etniei rromilor/ţiganilor şi reacţiile de intoleranţă faţă de ei.

În primele secole ale mileniului al doilea, în partea de răsărit a Europei au apărut grupuri de oameni, cu piele mai închisă la culoare, cu o limbă, stil de viaţă şi cultură diferite de ale locuitorilor autohtoni. La începutul secolului al XV-lea, ei s-au răspândit până în partea vestică a continentului. Nu li se cunoştea originea şi nici adevăratul lor nume.

Epoca miturilor
Rareori a consemnat istoria o diversitate mai mare de mituri decât în cazul lor: au fost etichetaţi drept tâlhari, vrăjitori, spioni turci sau hoţi de copii, dar, în acelaşi timp, erau invidiaţi pentru stilul lor de viaţă liber, frumuseţea fizică a femeilor şi muzica lor. Până în secolul al XVIII-lea s-a crezut că rromii au venit din Egipt, Nubia sau alte „teritorii sarazine“ sau chiar că sunt unul dintre triburile evreieşti pierdute. Chiar şi astăzi, în afara faptului că rromii vin din India, întreaga lor istorie timpurie este subiect de controversă. Nu se ştie dacă în momentul când au părăsit India, au plecat într-unul sau mai multe valuri.

În legătură cu originea lor indiană, cea mai veridică teorie susţine că denumirea de rrom, utilizată de cele mai multe grupuri, derivă de la numele castei de care au aparţinut. Există argumente puternice în favoarea faptului că populaţ iile migratoare sosite în Imperiul Bizantin şi în Balcani şi consemnate în jurul anului 1050 în manuscrisul „Viaţa Sfîntului George de la Athos“ ca „adsincani“, „adsincanoi“ sau „athinganoi“ - nume date unor secte eretice maniheiste - sunt de fapt rromi. Credinţele religioase ale rromilor privind dualitatea Del (Dumnezeu) - Beng (diavolul) par să confirme această ascendenţă. De la numele „adsincani“, „adsincanoi“ sau „athinganoi“ derivă în limbile europene numele de ţigan, zigeuner, zingaro, cigany etc. În 1322, calugărul franciscan Simeon Simeonis consemnează că a întâlnit rromi în Creta, iar în 1348 şi 1362 există documente despre „czingarije“ în Serbia şi Croaţia.

În timpul expansiunilor otomane, mulţi rromi s-au deplasat spre Europa Centrală şi de Vest. Nu toţi rromii s-au stabilit în Balcani, astfel, în 1416, „Emanus, domn din Egipt şi cei 120 de oameni ai săi“ au ajuns în oraşul Braşov şi au cerut autorităţilor hrană şi bani pentru călătoria spre Europa Centrală.

Legi rasiste în Evul Mediu
Ajunşi în Europa de Vest, rromii - consideraţi ca „pelerini din micul Egipt“ - au fost, la început cel puţin, bine primiţi. Bărbaţii munceau pentru banii şi mâncarea necesare călătoriei, iar femeile făceau pe ghicitoarele. Documentele vremii atestă că unii dintre rromi comiteau delicte mai mici sau mai mari.

În scurt timp, populaţia şi-a dat seama că rromii nu proveneau din Egipt, credinţele lor creştine erau superficiale, la aceasta adăugându-se şi faptul că vorbeau altă limbă şi aveau alte tradiţii, iar culoarea pielii lor era mai închisă. Într-o Europă în care majoritatea locuitorilor, care erau iobagi, era legată de domenii senioriale, libertatea de deplasare a rromilor a fost resimţită ca frustrantă, iar documentele lor de călătorie au început să fie privite cu suspiciune. Azi se ştie că multe dintre acestea erau falsuri. Drept rezultat, în scurt timp populaţia s-a întors împotriva rromilor, încercând să îi expulzeze sau chiar să îi omoare.

În 1497, Sfântul Imperiu Roman a emis un decret prin care rromii erau consideraţi spioni turci. În următorii ani, rromii au fost expulzaţi, retrăgându-se către Polonia şi Lituania. Rromii au fost izgoniţi din Elveţia în anul 1471, iar în anul 1516, oraşul Berna a instituit un ordin prin care li se interzicea să treacă graniţa cantonului.


În Franţa şi Spania au fost emise legi speciale care prevedeau că rromii trebuiau să părăsească teritoriul ţărilor respective în termen de 60 de zile. Legi asemănătoare au fost emise în Portugalia, cu specificarea că rromii născuţi în Portugalia erau trimişi în coloniile din Africa. Olanda şi Italia au emis decrete de expulzare între anii 1524 şi 1560. Prima lege engleză anti-rromă a fost dată în 1530. Ea stipula că rromii erau obligaţi să plece în termen de 15 zile sau riscau să fie întemniţaţi.

Secolul al XVI-lea şi prima jumătate a secolului al XVII-lea au fost vremuri extrem de grele pentru rromii din Europa de Vest. De cele mai multe ori, erau supuşi la represiuni sângeroase. În anul 1572, englezii au emis o lege numită „Actul de pedepsire a vagabonzilor“, prin care fiecare rrom trecut de 14 ani trebuia biciuit şi condamnat la muncă. Astfel de legi împotriva rromilor s-au menţinut chiar şi în cursul secolului al XIX-lea: în 1822 „Vagrancy Act“ (Legea vagabondajului) condamna rromii la şase luni închisoare.

În Franţa, legi asemănătoare au apărut încă din 1666. Rromii urmau să fie trimişi la galere fără niciun fel de judecată. Represiunile au continuat în cursul secolului al XVII-lea. Doar în 1786, regele i-a chemat pe reprezentanţii rromilor şi le-a spus că le permite să cerşească bani şi hrană de la francezi pentru a supravieţui. Viaţa rromilor a început să fie ceva mai uşoară după Revoluţia Franceză, deşi mulţi au lansat ideea deportării lor în Guyana franceză. În aceeaşi perioadă, în Olanda a avut loc literalmente o prigoană a rromilor care au fost bătuţi şi ucişi ca nişte animale.

Legi aspre împotriva rromilor au fost emise şi în statele germane. În 1577, oraşul Frankfurt le-a interzis rromilor să intre în oraş cu cai sau căruţe şi le-a cerut cetăţenilor să nu le dea nimic de muncă. Decretul pretindea că toţi rromii sunt spioni turci şi încearcă să submineze naţiunile creştine. În 1652, Georg I de Saxonia a dispus deportarea rromilor din teritoriile sale. În 1710, prinţul Adolf Friedrich von Mecklemburg a decretat că toţi rromii care au împlinit vârsta de 25 de ani trebuie strânşi, însemnaţi cu fierul roşu şi expulzaţi în grupuri mici. În cazul că se întorceau, urmau să fie spânzuraţi.

„Ocrotiţi“ de împărăteasa Maria Tereza
În general, rromii din Europa Centrală şi de Est au trăit în condiţii mai bune decât cei din Vest. Aici existau o toleran- ţă şi o nevoie mai mare de meşteşugurile lor, reflex al unei zone multiculturale, multinaţionale şi multietnice.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, conducătorii europeni au luat o nouă atitudine faţă de problema rromilor. Împărăteasa Austriei, Maria Tereza, a fost prima care, între anii 1758 şi 1773, a hotărât să oprească peregrinările rromilor prin mijloace paşnice. Ea i-a obligat să trăiască într-un singur loc, să plă- tească taxe şi să lucreze cu ziua, ca muncitori agricoli. Mai târziu, a hotărât ca rromii să nu mai fie numiţi „cigany“ sau „zigeuner“, ci mai degrabă „noi maghiari“. Legi asemănătoare au fost introduse şi în Spania, numele lor fiind schimbat în „noi castilieni“ - Nuevos Castillanos.

Romantismul şi rasismul secolului al XIX-lea
Revoluţiile europene de la 1848 au dus la emanciparea rromilor. În România, unde aceştia erau consideraţi robi pe moşiile domnitorului, ale bisericii sau ale boierilor, această stare a luat sfârşit în 1856. Numeroase localităţi cu numele „Slobozia“ amintesc de acest eveniment. Secolul al XIX-lea, secolul romantismului şi al naşterii sentimentului naţional, a fost, din păcate, şi cel al aţâţării până la paroxism a naţionalismului şi a pasiunilor politice care au premers rasismului. Consecinţele teoriilor rasiste au fost teribile pentru istoria lumii. Până la ideea epurărilor etnice, prin genocid, n-a mai fost decât un pas. Pasul l-a făcut venirea la putere a naziştilor în Germania, iar cel de-al Doilea Război Mondial pe care l-au declanşat a însemnat tot ce poate fi mai rău pentru rromi. Ei şi evreii au fost cele două grupuri etnice desemnate de Germania nazistă să fie exterminate. În 1938, Heinrich Himmler a elaborat o lege intitulată „Bekampfung der Zigeunerplague“ - „Să luptăm împotriva plăgii ţigăneşti“. În Polonia, germanii au creat noi lagăre de concentrare. Cel mai cunoscut Auschwitz - Birchenau avea un „Zigeuner Lager“ - lagăr special pentru ţigani. Pas cu pas, şi alţii, cum ar fi „ustaş ii“ - fasciştii croaţi -, au urmat exemplul german. La Jasenovac au fost exterminaţi mai multe mii de rromi din întreaga Iugoslavie.

Rromii în comunism
După cel de-al Doilea Război Mondial, a cărui consecinţă principală a fost că estul Europei a căzut sub dominaţie comunistă, condiţia umană şi cea socială a rromilor s-au îmbunătăţit, dar nu simţitor. În 1956, rromilor din URSS li s-a interzis să migreze sau să se stabilească în oraşe şi, paradoxal, să lucreze în colhozuri. Puţin mai târziu, legi asemă nătoare au fost aplicate în ţări ca Cehoslovacia, Polonia şi Bulgaria. În această din urmă ţară, între 1950 şi 1980, rromii nu au existat oficial ca minoritate, nu aveau şcoli, nu îşi puteau cânta cântecele, singura excepţie fiind un restaurant ţigănesc la Varna, strict pentru scopuri turistice. Cartierele, în care trăiau rromi din diverse oraşe, au fost izolate prin ziduri astfel ca turiştii să nu se „împiedice de ei“. Fapt semnificativ, acelaşi lucru s-a întâmplat în 1992, la Sevilia, în timpul Expoziţiei Mondiale! După cum demonstrează contextul mondial actual, chiar şi democraţiile avansate au dificultăţi rezultate din contactul dintre diverse etnii şi rase...

Cea mai acută problemă a Europei
După căderea comunismului, în 1989, în tinerele democraţii apărute, rromii au trebuit să înfrunte noi situaţii dificile. O primă consecinţă a fost că rromii au plecat în număr mare în ţările Europei Occidentale, cei mai mulţi emigrând ilegal. După cum se ştie, autorităţile ţărilor respective şi îndeosebi poliţia nu i-au primit pe rromi cu deosebită simpatie. Dompotrivă! Rasismul în creştere într-o lume ameninţată de anomie, alienată, aşa cum este cea contemporană, face ca problema rromilor să fie una dintre cele mai acute din Europa contemporană. Dacă o soluţie a acestei probleme nu va fi găsită, ea tinde să intre într-o fază în care chiar măsurile extreme nu vor reuşi să o rezolve. Un studiu elveţian elaborat în urmă cu câţiva ani arată clar că, dacă rromi nu vor fi integraţi social, nu vor cunoaşte o ridicare culturală, socială şi economică, din rândurile etniei lor se va consolida cea mai teribilă mafie pe care a cunoscut-o vreodată Europa, o mafie pe lângă care mafia rusească sau albaneză vor fi nişte dulci amintiri.

Istoria tiganilor
Nu se cunoaste exact care ar fi originea tiganilor europeni... Unii lingvisti insista asupra faptului ca romani (limba acestor tigani europeni, cu exceptia celor din Spania), aduce mult cu punjabi. Dar, studiata în profunzime, aceasta limba are cuprinse foarte multe cuvinte provenind din persana si o structura gramaticala mai apropiata de limba triburilor la est de Bengal, decât de limba punjabi, a celor din nord-vestul Indiei.

Dupa ce am locuit, timp de 5 ani, cu tiganii cehi si slovaci, si apoi vizitându-i pe cei din India, sunt convins ca, în foarte scurt timp, se va demonstra originea acestor oameni, a celei mai mari minoritati din Europa. Am început a locui cu tiganii în 1993, când am început a aduna primele lor marturii legate de Holocaust. In arhivele statului ceh, am dat peste 40.000 de documente despre un lagar de exterminare din timpul celui de al Doilea Razboi Mondial, condus de cehi, nu de germani. Cum guvernul ceh de astazi neaga aceste lucruri, am plecat în cautarea de supravietuitori. Cu toate ca presedintele Havel mi-a adus la cunostinta faptul ca nu ar mai exista supravietuitori ai acestui lagar, eu am dat peste 100 de astfel de oameni. Am luat act nu numai de istorisirile lor despre Holocaust, dar am aflat si câteva din povestile lor, transmise din generatie în generatie. La fel cum se întâmpla des cu aceasta oralitate, au si aparut discrepantele.
Una dintre cele mai vechi istorisiri suna cam asa: "la început, evreii erau tiganii, iar tiganii erau evreii, pâna când Dumnezeu ne-a inversat". O posibila origine evreiasca a tiganilor m-a intrigat dintotdeauna, deoarece multi dintre supravietuitorii Holocaustului, care s-u nascut în sarete, povestesc cum parintii lor se rugau la Abraham, înainte de a porni într-o calatorie. Când am întrebat de ce, ei mi-au spus ca exista o legenda conform careia, în timp ce calatorea spre Ur, Abraham a fost însotit de tigani, care-i asigurau protectie. De aceea, ei acum se roaga Lui pentru a-i proteja.
In ciuda acestor conexiuni cu "evreii", cei mai multi experti sunt de acord cu faptul ca primii tigani din Europa au sosit în secolul 14, venind din nord-vestul Indiei. Deci, m-am îndreptat spre India. Primul lucru pe care l-am facut, odata ajuns acolo, a fost sa aflu daca cineva stie de unde au venit tiganii din India. Aproape fara exceptie, mi s-a spus ca tiganii au venit din Israel.
Primele experiente avute cu tiganii m-au facut sa cred ca am gasit rudele îndepartate ale rromilor pe care-i stiam în Europa Estica si Spania. Doar privindu-i si observându-le manierele, ascultându-le muzica si vazându-i cum danseaza m-am convins ca as putea aduce acesti oameni în Ungaria sau Andaluzia, si nimeni nu s-ar fi dezis de faptul ca acestia ar fi tigani. Am calatorit aproape 3.000 de km spre nord-vestul Indiei pentru a-i gasi pe "tiganii indieni", care traiesc în corturi aflate la marginea oraselor. Cu toate ca am fost atentionat sa nu pun piciorul în aceste orase cort, am descoperit aceiasi generosi, voiosi oameni exact ca si cei pe care îi stiam în Europa. Nu numai ca m-am simtit bine ascultându-le muzica, dar am aflat si o groaza de povesti. Nu mi-a luat mult timp sa gasesc povesti comune si îndeletniciri comune cu cele ale rromilor europeni. Cu toate ca tiganii nomazi din India se presupune ca s-ar fi stabilit acolo în 1950, la fel ca alti multi rromi în Europa, povestile lor despre viata în sareta abunda. Stereotipiile de asemenea. Multi indieni mai cred si astazi ca tiganii din tribul Banjara rapesc copii. Dar, având experienta cu rromii din Europa, stiam ca tiganii nu rapesc copii, dar îi accepta pe fugari si pe cei fara adapost ca fiind de-ai lor, indiferent de originea lor sau de culoarea pielii.
De câte ori nu am auzit despre celebrii tigani fierari din Europa? In India, am gasit tribul Lohar, înca confectionând marfuri, asa cum stiu ei cel mai bine. Iata triburile din India pe care le aseaman cel mai mult cu tiganii pe care-i stiu în Europa:

LOHAR - fierari iscusiti, care erau considerati a fi mari razboinici, confectionându-si singuri armele. Legenda spune ca se îndreptau spre Chittorgarh, dar au fost înfrânti în asediul asupra acestui oras, din 1308. De atunci, sunt nomazi. Sunt faimosi datorita celebrelor carute, singurii tigani din India care înca mai au carute. Multe dintre triburile sau castele mentionate mai jos îi urmeaza pe jos sau împreuna cu un magar sau o catârca. Din 1362, avem primele marturii despre prezenta tiganilor în Europa de Est.

DOM - unul dintre triburile Dravidiene din India. Acesti oameni au devenit nomazi dupa invazia Arianilor, în jurul anului 1500 î.Hr. Cu toate ca acest trib detinea cândva forturi, fiind vestiti pentru cavaleria lor, ei au fost desemnati ca fiind o casta de rang inferior fata de Ariani, devenind, astfel, muzicieni sau dansatori. Cele mai multe dintre triburile de mai jos sunt sub-caste, fiind sub DOM.

BAWARI - nomazi, trib razboinic. Bawari fac si astazi însemne pe case, porti si de-a lungul drumurilor, semne pe care numai cei din acelasi trib le pot interpreta, informându-se astfel despre conditiile din zona. Multe dintre aceste însemne erau utilizate de tiganii europeni, cam pâna-n 1950.

BADU - un mic trib din Kasmir, care se ocupa de îmblânzirea si dresajul ursilor. In ultimul secol, stilul lor vestimentar era cel mai asemanator cu cel al tiganilor europeni.

MEOS - faimosi hoti de vite, ale caror activitati si obiceiuri aduc mult cu cele ale tiganilor indieni stabiliti în Anglia.

BERIA - o sub-casta a Domilor, fiind tribul în care femeile se ocupa cu cititul în palma si prevederea viitorului.

Discriminarea rromilor, in raportul Amnesty pentru Romania
http://www.ziare.com/Discriminarea_rromilor__in_raportul_Amnesty_pentru_Romania-91179.html
Amnesty International a informat, in raportul sau anual privitor la situatia drepturilor omului in lume, ca in Romania continua discriminarea comunitatii rromilor in toate domeniile si mentioneaza concluziile anchetelor referitoare la Romania in cazul inchisorilor CIA, transmite NewsIn.

Discriminare

In raportul privitor la Romania, publicat in februarie 2006, Comisia europeana impotriva Rasismului si Intolerantei si-a exprimat ingrijiorararea fata de lipsa de informatii si esecul de implementare a legislatiei antidiscriminare. Comunitatea rromilor a continuat sa fie discriminata in toate domeniile, inclusiv munca, educatia si locuintele.

O lege pentru prevenirea si pedepsirea tuturor formelor de discriminare a fost amendata in iunie pentru a raspunde cerintelor directivei UE privitoare la egalitatea intre rase. Totusi, la sfarsitul anului Parlamentul inca nu adoptase un text de lege privitor la protejarea minoritatilor etnice.

Pe de alta parte, noteaza raportul AI, spre deosebire de 2005 autoritatile nu s-au opus paradei Gayfest, organizata de lesbiene, homosexuali, bisexuali si transsexuali, care a avut loc in mai in Bucuresti. Totusi, politia a trebuit sa intervina pentru a-i proteja pe participantii la mars de contrademonstrati, care au aruncat cu oua, pietre si sticle de plastic.

Comunitatea rromilor

In ianuarie 2006, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a decis ca un discurs anti-rromi sustinut de Corneliu Vadim Tudor, liderul partidului Romania Mare, a incalcat legea antidiscriminare a Romaniei. Discursul s-a referit la un incident din 1993 din localitatea Hadareni, in cursul caruia trei barbati rromi au fost ucisi si 18 locuinte ale rromilor au fost distruse.

Nicio actiune nu a fost adoptata impotriva lui Vadim Tudor, din cauza imunitatii sale parlamentare. Autoritatile nu au reusit sa implementeze decizia din iulie 2005 a Curtii Europene pentru Drepturile Omului din cazul Hadareni. Strategia de dezvoltare a acestei conmunitati, initiata de guvern conform obligatiilor sale ce au rezultat din rezolvarea pe cale amiabila a cazului, nu a fost aplicata.

Procesele privitoare la compensatiile datorate victimelor atacurilor nu erau inca rezolvate in instanta. Un numar semnificativ dintre autorii atacurilor, inclusiv membri ai fortelor de ordine, au ramas nepedepsiti.

In noiembrie, Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a amendat mai multi membri ai Noii Drepte, pentru publicarea unor articole pe site-ul organizatiei care contineau materiale degradante, umilitoare si ofensatoare la adresa comunitatii rromilor. Centrul rromilor pentru Interventie Sociala si Studii a depus o plangere oficiala impotriva Noii Drepte si a liderului ei, Tudor Ionescu, o decizie inca nerezolvata la sfarsitul anului.

Evacuari

In octombrie, municipalitatea din Tulcea a evacuat fortat 25 de familii de rromi, adica 110 persoane, dintr-o cladire pe care o ocupasera cu sapte ani in urma. Unii dintre rromi au acceptat oferta municipalitatii de a fi cazati in camere in doua cladiri in stare proasta, fara acces la electricitate, apa calda si instalatii sanitare si cu acces limitat la apa potabila, aflate intr-o enclava din portul industrial Tulcea.

Dupa relocare, copiii nu s-au mai dus la scoala pentru ca era foarte departe iar parintilor le era teama pentru siguranta lor. Restul persoanelor evacuate au ramas in fata cladirii. Autoritatile locale s-au oferit sa le mute in rulote din afara orasului Tulcea, de asemnea intr-o zona puternic industrializata.

Autoritatile au recunoscut ca aceste structuri ofereau un adapost foarte precar, din moment ce nu puteau fi conectate la utilitati. Procedurile judiciare demarate impotriva legalitatii evacuarilor, depuse de Centrul european pentru drepturile rromilor si alte ONG-uri, continuau la sfarsitul anului 2006.

Amendamente la Codul Penal

In iunie, ONG-uri nationale si internationale si-au exprimat ingrijorarea fata de amendamentele la Codul Penal. Acestea le permit procurorilor sa intercepteze corespondenta electronica si convorbirile telefonice timp de pana la 96 de ore inainte de a informa un judecator, precum si sa incalce confidentialitatea client-avocat prin interceptarea convorbirilor telefonice.

Politia

In august, cinci rromi au afirmat ca au fost supusi la abuzuri fizice in cursul unei operatiuni comune a politiei din Bontida si jandarmeria din Cluj. Doi dintre rromi erau minori si ei ar fi fost impiedicati sa-si contacteze parintii cat timp au fost tinuti in sectia de politie. Politia si jandarmeria au negat aceste abuzuri. Plangerea depusa de persoanele respective nu fusese inca rezolvata la sfarsitul anului 2006.

In septembrie, ciocniri violente intre politie si membri ai conmunitatii rrome s-au inregistrat in Reghin, cartierul Apalina, care s-ar fi soldat cu ranirea a doi politisti si a 36 de rromi - barbati, femei si copii. Incidentul ar fi inceput cand un membru al politiei a spus ca a fost agresat de doi barbati rromi.

La putin timp, o altercatie s-a inregistrat dupa ce politisti in civil si membri ai Fortelor Speciale au sosit in Apalina, pentru a inmana doua citatii. Politia sustine ca a fost atacata de mai multi barbati rromi, care au folosit pietre, bare de metal si furci. Rromii au afirmat ca membrii Fortelor Speciale au provocat violentele, folosind o forta excesiva, inclusiv tragand in ei cu gloante de cauciuc si apeland la gaze lacrimogene. Ancheta initiala a politiei i-a exonerat pe membrii fortelor de ordine. In noiembrie, dupa vizita efectuata de doi membri ai Parlamentului European, Inspectoratul General al Politiei a demarat o investigatie preliminara, care continua la sfarsitul anului 2006.

Violenta impotriva femeilor

In iunie, Comitetul ONU pentru Eliminarea discriminarii impotriva femeilor a publicat concluziile privitoare la cel de al saselea raport periodic asupra Romaniei. El le-a cerut autoritatilor sa consolideze aplicarea efectiva a legislatiei privitoare la violenta domestica si sa se asigure ca toate femeile victime ale violentei au acces la mijloace imediate de protectie, inclusiv ordine de protectie, si acces la un numar suficient de adaposturi sponsorizate de stat si la asistenta legala. De asemenea, le-a cerut autoritatilor sa intensifice eforturile pentru prevenirea traficului cu fiinte umane atacand cauzele acestui fenomen, mai ales insecuritatea economica deosebita cu care se confrunta femeile.

Ingrijirea sanatatii mintale

In mai, Mental Disability Rights International (MDRI) a publicat un raport privitor la drepturile copiilor cu dizabilitati din Romania. In pofida afirmatiilor guvernului ca plasarea acestor copii in institutii nu se mai practica, MDRI a descoperit copii, multi dintre ei neidentificati, aflati in centre medicale cu personal foarte redus ca numar. Unii dintre copii au fost gasiti in institutii psihiatrice pentru adulti, legati cu cearceafuri, cu membrele contorsionate, riscand sa fie atrofiate.

In ianuarie, Comitetul european pentru Prevenirea Torturii a publicat un raport asupra unei misiuni a sa in Romania in 2004. Acesta a tras un semnal de alarma privitor la moartea mai multor pacienti din cauza malnutritiei sau hipotermiei, la spitalul psihiatric din Poiana Mare, centru care era deja extrem de criticat din cauza conditiilor im care erau tinuti pacientii, mai ales in ceea ce priveste hrana si ingrijirea sanatatii.

In urma mortii a 17 persoane la spitalul din Poiana Mare in 2004 si a presiunilor nationale si internationale, Ministerul Sanatatii a anuntat ca va inchide spitalul in noiembrie 2005. In februarie 2006, Ministerul Justitiei a inchis sectia pentru pacientii care prezentau un risc maxim pentru securitate si i-a transferat la o alta institutie. Totusi, la sfarsitul anului, 413 pacienti erau inca in spitalul din Poiana Mare.

Centre secrete de detentie si transferului extraordinare

In iunie, raportorul Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei asupra inchisorilor secrete a raportat existenta unei "panze de paianjen" globale a detentiilor si transferurilor de prizonieri, efectuate de CIA, si a detaliat presupusa incalcare a regulilor de catre 14 state din Consiliul Europei.

El a conchis ca autoritatile romane au dat dovada de lipsa de transparenta si de dorinta reala de cooperare in investigatia privitoare la presupusa existenta de inchisori secrete americane in Romania.

In noiembrie, membrii Comitetului temporar al Parlamentului European pentru acuzatiile referitoare la activitatile CIA in Europa au spus ca sunt necesare investigatii mai ample privitoare la posibile actiuni ale CIA in Romania. Ei au criticat raportul de ancheta al Romaniei numindu-l superficial si s-au declarat ingrijiorati de lipsa de control a autoritatilor romane asupra activitatilor americane de la bazele din Romania.

Iliescu, acuzat de genocid impotriva tiganilor din Bucuresti

Destinul de geniu al lui Damian