ISRAEL-ROMANIA

Rezumarea primului mesaj :

Joel Ripple concluzionează în verset  evreimea româna:

Noi romane

Totul a început în urmă cu aproximativ o sută douăzeci de ani,

Când un evreu Foksn în curs de desfășurare

Și marcarea lor - atunci Palestina,

În cazul în care au fondat memoria și Rosh Pina.



De atunci, ei au contribuit aici, pentru sigur,

Contribuție mare în orice domeniu, în orice domeniu.

Cred că ceea ce o fata trista

Au fost de stat - nu romane.



De exemplu - în domeniul culturii și teatru,

Ia întotdeauna primul loc în romanele:

Lia, Rosina, Moscova Alkalay

Tet Jana, India, Niko Nitai ...

Și cum putem uita silueta

Restul - Creșterea Jetta?

Ca cântăreț Matti Caspi, venerat,

În funcție de cunoștințele mele, a crescut Glatz.

Nancy Brandes - ca aici a lucrat în bine

În cazul în care doar întoarce câțiva ani în urmă,

Trebuie să ne amintim, așa cum am avut de cafea, "bucurie",

În loc de stand - up - a dansat Perry Nisa.

Și Shlomo Artzi, înainte de a primi un record de platină

Ar trebui sa castige rădăcini Bucovina.



Artă, în general, a fost rol decisiv în romane:

Doar nota Marcel Iancu, Reuven Katz juramantul.



În gastronomie - prima ligă română:

Toate Sabra've auzit mamaliga.

Vecinul meu și un indian din Bombay,

Vinde soția sa pentru două Mititei.

În sport, noi, românii

Noi, de obicei, pe primele locuri.

Fotbal: Menchel, Blnro, Moismko.

Baschet: Mickey Berkowitz și Doidsko.

Cu totii am auzit de tenis de masă

Mare vedeta Angelica Roseiano.

Pe scurt, orice zona românii au devenit superstaruri,

În afară de la o zonă: sistemul parlamentar.



Avem un membru al Knesset, secretar, sau director executiv al Consiliului,

Deși populația noastră de aproape o jumătate de milion.

Apropo, am făcut un cont și am ajuns la concluzia,

O jumătate de milion de români, aproape 20 de locuri!

Deși au existat mai multe încercări de la alegerile parlamentare:

A fost Yitzhak Artzi, Poraz și schimb,

A fost, de asemenea, de la Viet Escadrila

Dar astăzi domnilor, de asemenea, HEL - nr.

Și mă simt foarte stabilit,

Că în viitor nu vom avea reprezentare în Knesset.

Dar, în calitate de membri ai Knesset-ului de astăzi sunt,

Este o onoare pentru noi - românii lipsesc.



Reprezentarea noastră este, în practică,

De decontare, meșteșuguri, industrie.

Cu toate acestea, lucrează din greu și face o viață de,

Nu au timp pentru a trimite un reprezentant la Knesset.

Da, am uitat de aproape un alt loc, pustiu,

Unde românii nu au nici o reprezentare la toate.



Vezi acest miracol - iată și iată:

Nu sunt reprezentanți romane din închisori.

Și e uimitor - pe care l-am prins coada

Romney nu este doar un "Romney" - ". Romney hoț", dar

Dacă suntem hoți - Cum va cita minunea

Nu avem nici o reprezentare în închisoare!



Și cum se face că cele mai multe romane, la fel de mult a cunoscut mea,

Traiesc frugal modest

Și cum se face că economiile

Concepute pentru a studia copil de liceu?

Și modul în care incanta doar este bucuria ei

Atunci când familia se întâlnește pentru cină sâmbătă,

Apoi, atunci când toate stând împreună,

Nepotul spune - "Che Paci , bunico? "



Nu, domnilor, nu sunt hoți, deși hoții nu lipsesc.

Și dacă ei fura - a furat doar spectacolul de la ceilalți.

Pentru că ea este, ea însăși a dat seama - și că sionismul.

Românii nu au cerut favoruri - nu de guvern sau agenție

Ei sunt fericiți să trăiască aici în părinților

Fericit și de conținut - fără fișe exigente.

Deci , voi încheia prin a spune că -

Foarte mandri de a fi român.

 ==============================================================
rof. Moshe Idel

- Oamenii de știință israelieni proeminenți evaluat lumea, comitete
academice, președinte al Centrului de Muzicologie de la Universitatea
Ebraica, Centrul pentru Studiul a evreilor din România a Institutului
Zvi Ben și reviste membre din România implicate în studiul
iudaismului.



2 - Aharon Appelfeld

- Autor a servit ca un profesor in departamentul de literatura ebraică
la Universitatea Ben-Gurion și membru al Academiei de Limba ebraică.



3 - Profesor Joshua Blau

- Profesor emerit in cadrul Departamentului de arabă Limba și
literatura la Universitatea Ebraica din Ierusalim, al treilea
președinte al Academiei a limbii ebraice, care a devenit cunoscut
pentru cercetările sale în arabă Mijlociu și iudeo-arabă și
lingvistică semitice.



4 - profesorul Moshe Gil

- De la conducere oameni de știință din lume, cercetatorii de istorie
a lui Israel, în primul răspândirea Islamului

Și Premiul Rothschild în Studii Iudaice.



5 - Ozia rulou

-. Inginer, inventator, și un om de afaceri israelian, fondator al
"Elron" și Președinte al Consiliului de "Elbit" Are șase de instituții
de onoare ariene de conducere academice din lume.



6 - Prof. Itamar Willner

- Profesor de chimie de cercetare în domeniul electronicii moleculare
și Hbioalktronika i-au adus recunoasterea internationala.



7 - Miriam Zohar

- Actrita de teatru, Facultatea de Teatru Habima și în prezent joacă
la teatru, Chelsea House Estate.



8 - Dubi Zeltzer

- Compozitor și aranjor care a compus melodii pentru musicaluri și
multe filme israeliene au incorporat o varietate de stiluri muzicale
din compozițiile sale.



9 - Prof. Avraham Tal

- Profesor de lingvistică la Universitatea din Tel Aviv a cărei
principală contribuție a fost studiul tradițiilor samariteni și limbi
de traducere, lexicografia și lucrarea lui ca editor al Istoric
Dicționarul limbii ebraice.



10 - Aharon Yadlin

- Un tineri colectiv educator influent. MK, un fost ministru al
educației și activist comunitate.



11 - Profesorul Zvi Javits

- Un istoric specializat în istoria Romei antice, un fondator al
Facultății de Științe Umaniste de la Universitatea din Tel Aviv și
fondatorii Beit Berl College si Colegiul de Tel Hai.



12 - Prof. Miriam Iordania

- A fost prima femeie profesor la Universitatea din Haifa, fondator
Scoala de Istorie și investigarea devreme Europa modernă.



13 - Prof. Zvi Laron  - fondator și dezvoltatori profesioniști
endocrinologie (cercetare hormon) a copiilor lui Israel. Israel în
primul rând pentru a dezvolta un model cu bataie lunga care
tratamentul diabetului zaharat, și a stabilit cel mai mare centru
pentru tratamentul diabetului zaharat. Munca sa l-au câștigat
aprecierea și zeci de premii la nivel mondial.



14 - profesorul Reuven Feuerstein

- Profesor de psihologie educațională două universități - în Israel și
în străinătate și Fondator

Feuerstein Centrul pentru superioare de învățare.



15 - Profesor Schneier Feller

- Hebrew University profesor de drept specializat în drept penal. Unul
dintre experții Cel mai mare cod penal din Israel.



16 - profesorul Reuven Contact

- Profesor emerit de Literatură de la Universitatea din Tel Aviv. Cea
mai importantă și originală investigator poezie. Cercetător de frunte
în domeniul metrica poetic și fondator al abordării de cercetare
"Foaitika cognitive."



17 - Lea Koenig

- Actriță Teatrul numit "prima doamna a teatrului israelian."



18 - Profesorul Jacob Rand

- Profesor de Educație la Universitatea Bar Ilan, castigator al
premiului Lyman pentru Lifetime Achievement pentru copii cu Retard, și
tatăl actorului Shuli Rand.



19 - Yitzhak Ben-Aharon  (decedat)

- Cele mai importante liderii mișcării forței de muncă în țară și
gânditori sale, a servit ca un membru al Knesset, secretar și
secretar-general al lumii.



20 - Prof. Shlomo Bentin  (decedat)

- Laureat al Premiului Israel pentru Tsha "b psihologie



21 - Gary Bertini  (decedat)

- Dirijor și compozitor Israel, Kim Rint "Corul și Orchestra de Camera.



22 - Miriam Bernstein Cohen  (decedat)

- Director, scriitor, lector, poet, traducător și profesor de joc și
de direcție, fiica lui Iacov Bernstein Cohen, prima Tzavta jucat
Cameri Theater și a fost primul jucător profesionist în țară.



23 - Moshe Barash  (decedat)

- Istoric și fondator Haq domeniu R. Istoria Artei din Israel.







24 - Dora Gad  (decedat)

- Arhitect si designer de interior care a proiectat, printre altele,
clădirea Knesset, Muzeul Israel, Biblioteca Națională, lantului
hotelier Hilton, nave de ZIM și mai mult.



25 - Nahum Gutman  (decedat)

- Pictor, sculptor și scriitor Israel recunoscute pe plan
internațional astfel de drepturi de lucrări s sunt afișate în toate
muzeele sunt considerate mondial. Considerat un pionier în Fig cărți
pentru copii din țară.



26 - Rabinul Leib Hacohen Maimon  (decedat)

- Unul dintre fondatorii mișcării Mizrachi, semnează Declarația de
Independență și a servit ca ministru al Cultelor din statul Israel în
primul rând.



27 - Zeev Vilnai  (decedat)

- A fost un geograf și istoric, care a fost considerat unul dintre cei
mai mari savanți din Israel Societatea de explorare în generații
recente,  tatăl ministrului Matan Vilnai .



28 - Marcel Iancu  (decedat)

- Pictor israelian și arhitect, fondator al Artiști Village - Ein Hod.



29 - Folk israelian  (decedat)

- Fondator de afaceri și co-fondator Folgt Rule ".



30 - Profesorul Ezra Fleischer  (decedat)

- Poet și filolog, poezie cercetător și rugăciune.



31 - Reuven Rubin  (decedat)

- Un lider de artiști israelieni picturi și-a exprimat sentimentul de
lumină și spiritualitate a lui Israel.



32 - Mendi Rodan  (decedat)

- Vioară și mari dirijori din Israel. A devenit un profesor de dirijat
la Școala de Muzică de la Universitatea Tel Aviv și a condus Academia
de Muzică și Dans.



33 - Profesorul Marcus Rayner  (decedat)

- Fondatorii reologice studiu  cu contribuții suplimentare din studiul
științelor exacte.



34 - Prof. Chaim Sheba  (decedat)

- Profesor de medicina, director al spitalului Tel Hashomer, și
fondator al Medical Corps IDF.



35 - Moshe Schnitzer  ( decedat)

- Israel Industria diamant pionier, fondatorii Diamond Exchange și
președintele Israel. De asemenea, ales în funcția de președinte al
Federației Mondiale de Diamond bursele.

Beduini de origine romanaLa recenta intalnire de la Tel Aviv, dintre realizatorii emisiunii “De suflet” de la PRO TV International si cativa reprezentanti de seama ai israelienilor din emigratia romana, deputata Colette Avital a spus printre altele: “activitatea curenta in ultimii ani a cuprins o serie intreaga de actiuni cu populatia beduina din Israel. Spre surprinderea mea, cu aceasta ocazie am descoperit ca un trib beduim care s-a infiintat prin secolul X este de origine romana”.
Desigur, atat pentru deputata Colette Avital, cat si pentru cercetatorii de specialitate, tema nasterii si existentei acestui trib este deosebit de interesant si desigur ca va fi aprofundata. Se stie ca in numar mai mic sau mai mare, romanii au ajuns in toate colturile lumii si chiar si-au stabilit domiciliul in locurile de care s-au simtit apropiati. In aceasta privinta merita o atentie speciala problema prezentei romanesti in Tara Sfanta, de aceea consider util sa fac unele notatii.
In ultimii 10-12 ani, au venit sa lucreze in Israel, in constructii, agricultura sau pentru munci casnice, pe rand, cateva sute de mii de romani, deoarece inseamna - altfel spus - ca o suta de mii se afla in medie, simultan, in Tara Sfanta. Acest numar isi mentine actualitate si acum desi el include si pe aceia care au ramas pe teritoriul tarii de la Mediterana, desi le-a expirat viza de sedere. Intervalul de timp care marcheaza activitatea romanilor in Israel (peste un deceniu) a dovedit capacitatea si daruirea profesionistilor din Romania din constructii si alte domenii, nenumarate cladiri noi, moderne, in mai multe localitati israeliene, in buna masura, sunt rodul prestatiei muncitorilor din Tara Carpatilor.
Dar venirea lucratorilor din Romania in Israel nu are doar caracter profesional, ci este si rezultatul unor relatii de prietenie, a faptului ca in Tara Sfanta exista o puternica emigratie romaneasca, aceea care creaza puterea de legatura directa intre Romania si Israel. Cetatenii romani se simt aici ca acasa, fiindca au intalnit populatia locala care stie romaneste, au la dipozitie ziare si carti in limba romaneasca, au gasit pana si mancarurile preferate, specifice. Sa nu credeti cumva ca totul a fost sau este de culoare roz: multi au acceptat conditii de cazare neadecvate, salarii sub nivelul conventiilor, unii au fost obligati sa-si schimbe locurile de munca, fie ca au adus acte doveditoare ale unor profesii pe care nu le aveam, fie ca nu li s-au acordat drepturile de care trebuie sa beneficieze. In ultimii ani starea de lucru s-a imbunatatit mult datorita faptului ca atat statul roman cat si cel israelian au luat sub control problema relatiilor de munca, nu au mai lasat-o la dispozitia particularilor. O data cu trecerea anilor relatia romano-israeliana s-a adancit pe sub aspect sufletesc: nenumarati romani necasatoriti, vaduvi, divortati - au intemeiat sau au refacut familiile si au ramas sa lucreze in Israel.
De curand, o imprejurare tragica a dovedit cat de atasati sunt israelienii de cetatenii romani; dupa cum se stie, intr-un act de terorism (un minor arab de 16 ani in statia centrala, veche, de autobuze din Tel Aviv, s-a sinucis declansand o bomba care a ucis cateva persoane) au pierit si doua femei din Romania, angajate la lucru de 4-5 ani in Israel. Dupa atentat intreaga presa ebraica din Israel (nu doar aceea de limba romana) a publicat zile in sir fotografiile victimelor din Romania, ample reportaje despre viata romancelor ucise subliniind dragostea cu care au fost primite in familiile in care au lucrat si faptul ca au fost considerate de persoanele aflate sub ingrijirea acestora, ca adevarate fiice.
De asemenea, posturile de televiziune au prezentat filme-video dedicate celor doua tinere din Romania, dar solidaritatea cetatenilor israelieni cu romanii a iesit pregnant in evidenta si la ceremonia de doliu care a avut loc la biserica Sf. Antonio din Tel Aviv.
Am scris la inceputul tabletei de fata despre beduini de origine romana, cu radacini in secolul X. Am convingerea ca viitorul va avea ce relata despre romanii, care alaturi de israelieni, vor ramane in istoria Tarii Sfinte din secolul XXI.


http://www.cronicaromana.ro/tablete-din-tara-sfantabeduini-de-origine-romana.html

BEDUINI DE ORIGINE VALAHÃ
Enigme ale istoriei

U. VĂLUREANU

־n urmă cu mai mult de un an, la Tel Aviv, un cunoscut mi-a istorisit o מntגmplare căreia, atunci, mi-a venit greu să-i dau crezare. Interlocutorul meu lucrase un timp מn Peninsula Sinai, la Ras Abu Rhodeis. ־ntr-o zi, se afla acolo מmpreună cu un coleg. Vorbeau romגneşte. Deodată, zări alături de ei un beduin — lucrător pe un şantier din apropiere — care מi asculta cu interes şi care, surprins, le-a explicat, prin translator, că a מnţeles, parcă, unele din cuvintele rostite de ei. Prins de alte preocupări, interlocutorul meu nu a mai avut prilejul să stea de vorbă ca neobişnuitul beduin, să afle מn ce măsură cunoaşte — şi de unde — rostirea romגnească. Un singur lucru mai ştia : că satul beduinului se afla la cגţiva kilometri de Abu Rhodeis.
După cגtva timp am avut prilejul să răsfoiesc un număr mai vechi al săptămגnalului englez Observer. ־n pagina rezervată turismului, mi-a atras atenţia un reportaj despre Mănăstirea Sf. Ecaterina, din sudul Peninsulei Sinai. Redגnd istoricul aşezării, ridicată מn secolul VI din porunca מmpăratului Justinian (527–565), ziaristul britanic Eric Newby — care vizitase mănăstirea — furnizează cגteva informaţii uimitoare. El povesteşte că מmpăratul bizantin a dăruit mănăstirii un grup de robi, din care o parte au fost Wallachian Christians („valahi creştini„).
O ipoteză tulburătoare : era oare, beduinul din Abu Rhodeis un urmaş al robilor valahi ? Nu cumva, de-a lungul generaţiilor, מn deşertul Sinai s-au transmis şi s-au răspגndit cuvinte ale vorbirii de acum 14 secole ?
Avגnd, מn sfגrşit, primele elemente concrete, am מncercat să găsesc alte informaţii. Răspunsul unui lingvist a fost negativ : nu se ştie absolut nimic despre faptul că מn Peninsula Sinai ar putea exista beduini care să cunoască limba romגnă. Am fost primit cu solicitudine la biblioteca Patriarhiei din Bucureşti şi la biblioteca Mănăstirii Antim. Dar consultarea materialelor ce mi-au fost puse la dispoziţie nu mi-au adus nimic nou. Am apelat la profesorul Niculae Şerbănescu, din serviciul Patriarhiei din Bucureşti, căruia מntrebările mele i-au evocat unele amintiri din tinereţe. Da, el mai auzise de valahii trimişi la Mănăstirea din Sinai. A vrut chiar sa cerceteze această chestiune. Odinioară s-a mai scris ceva despre ea. O lucrare a lui Marcu Beza care s-a ocupat intens de studierea urmelor romגneşti מn Orientul Apropiat şi Mijlociu, descoperind elemente valoroase *, apreciate מntre alţii de Nicolae Iorga, מn revista Boabe de grגu. ־n numărul din octombrie 1932 figurează articolul Urme romגneşti la Muntele Sinai şi la Mănăstirea Sf. Sava.
Semnalări din cărţi străine
־n articolul citat, el povesteşte cum, prin anul 1922 — după ce i-a apărut studiul Călători englezi despre romגni — cineva i-a semnalat că Thomas Herbert amintise, מn 1626, de aşezări valahe מn Asia. Unde puteau fi aceste aşezări ? Abia după zece ani a găsit răspunsul. Cu prilejul unei vizite la Ierusalim, a citit cartea scrisă de C. S. Jarvis, guvernatorul englez al Peninsulei Sinai, publicată la Londra מn 1931. Jarvis scria : „Printre cei ce ajută pe călugări מn treburile mănăstirii se află o ciudată rasă de oameni, zişi Gebaliי. Nu fac parte din stocul arăbesc, ci sunt urmaşii robilor valahi, trimişi de Justinian מn veacul al şaselea, pentru a servi mănăstirilor„.
Marcu Beza a scris imediat guvernatorului pentru a-i solicita amănunte şi, mai ales, pentru a-l מntreba dacă מn informaţiile sale se bizuie pe vreun act documentar. Răspunsul lui Jarvis a venit prompt : informaţiile fuseseră luate de la alţi călători. El oferă, totuşi, cגteva amănunte מn plus despre oamenii Gebaliי (Djebalieh) : „Mai există aproximativ 400 ; ei trăiesc מn afara zidurilor mănăstirii. Au fost obligaţi să treacă la religia mahomedană puţin timp după Hegira„ (622).
Beza a căutat şi alte surse documentare. Folosindu-se şi de indicaţiile lui Jarvis, a făcut descoperiri semnificative. A găsit că „chestia coloniştilor se מntreţese מn chiar faptul מntemeierii mănăstirii מn Sinai la 536„. Astfel, Eutichius, patriarhul Alexandriei מntre anii 933–940, „dă מntregul istoric al fundaţiei Mănăstirii Sinai, arătגnd că Justinian a trimis o sută de «sclavi ai Romei cu soţiile şi copiii lor»„. Formula „sclavi ai Romei„, מn arabă abid al-rum — precizează Marcu Beza — „atגt tradiţia cמt şi diferiţi călători socotesc a se referi la Valahi„.
Un autor englez, John Levis Burckardt, מntr-o carte apărută מn 1822, ne oferă amănunte interesante despre viaţa şi obiceiurile celor numiţi Gebaliי : „Cגnd Justinian a clădit mănăstirea, a trimis un grup de sclavi originari de pe ţărmurile Mării Negre [...] Ei mărturisesc מn chip unanim pogorגrea lor din robii creştini, de unde [de aceea — n.r.] şi-i numesc ceilalţi beduini «Fiii creştinilor». Se căsătoresc numai מntre dגnşii, alcătuind o comunitate aparte din vreo sută şi douăzeci de oameni מnarmaţi. Sגnt o rasă muncitoare şi robustă„.
־ntr-o lucrare din 1841 a lui Edward Robinson, se citează explicaţia egumenului mănăstirii privitoare la trecerea „fiilor creştinilor„ la mahomedanism : „Justinian, zidind mănăstirea, trimisese o sută de prizonieri valahi. ־n cursul vremii, cum năvăliseră arabii şi răpiseră mănăstirii multe din posesii, urmaşii acestor valahi au devenit musulmani şi au adoptat obiceiurile arabe„.
Ţara „Llah„ = Valahia ?
Un alt cercetător orientalist, profesorul american E.H. Palmer intrigat şi el de ciudaţii locuitori din Sinai, scria : „Acest trib se zice a fi de obגrşie europeană, trăgגndu-se dintr-o colonie de robi valahi, aşezaţi de Justinian să păzească mănăstirea. Ei מnşişi cred să fi venit dintr-o ţară numită «Llah» şi trăsăturile lor deosebite de ale obişnuitului tip de beduini par a favoriza presupunerea„.
Marcu Beza a cunoscut personal un asemenea beduin, care i-a servit drept călăuză. Era un om tגnăr şi voinic, מnfăşurat la cap cu o broboadă albă, cu cămaşă tot albă, cu cingătoare de piele şi מncălţat מn opinci. L-a condus pe cărările muntelui şi, la מntoarcere, i-a arătat מn grădina mănăstirii colţul unde fusese מngropată, מn 1750, cea din urmă femeie creştină a tribului. La Mănăstirea Sf. Ecaterina, arhiepiscopul Porfirios i-a dăruit lui Marcu Beza o carte grecească a lui Pericle Grigoriade, Sfגnta Mănăstire Sinai, tipărită la Ierusalim, מn 1875, מn care se dau lămuriri şi amănunte despre coloniştii Gebaliי. ־n discuţia cu oaspetele orientalist, arhiepiscopul a stăruit asupra unui detaliu important, după părerea sa : djebalieh מnseamnă „oameni de la munte„...
Aici se opresc informaţiile oferite de Marcu Beza, el nedגnd alte detalii מn plus asupra modului cum s-a מnţeles cu călăuza sa. Nici מn familie nu a povestit ulterior lucruri care să מntregească cele arătate מn articolul din Boabe de grגu, după cum ne-a spus fratele său Vasile George Beza.
Socotind posibilă cunoaşterea unor cuvinte romגneşti de către beduinul din Abu Rhodeis şi ţinגnd seama de מnsemnările ziaristului englez de la Observer, ne aflăm, se pare, מn faţa unor noi informaţii cu privire la existenţa descendenţilor din valahii dăruiţi de Justinian. De fapt, nu numai că se confirmă iarăşi, după patru decenii, existenţa lor, dar sunt indicii că tribul Djebalieh s-a răspגndit pe un spaţiu mai larg, Abu Rhodeis aflגndu-se la peste 100 km de mănăstire. Pe de altă parte, pentru prima dată s-ar pune acum şi problema supravieţuirii, מn spaţiul deşertului Sinai, a unor elemente ale limbii vorbite pe teritoriul Romגniei cu 14 veacuri מn urmă ! Se naşte următoarea מntrebare : n-ar putea oferi, oare, „oamenii de la munte„ din deşert mărturii lingvistice şi toponimice מn sprijinul legăturii de continuitate dintre populaţia daco-romană şi poporul romגn ? Posedă cumva Mănăstirea Sf. Ecaterina מn vasta şi valoroasa ei bibliotecă — una din cele mai vechi din lume — documente lămuritoare privind מmprejurările מn care au sosit sclavii valahi ?
Ce taine, ce moşteniri nedesluşite poartă oare cu ei, pe potecile מntortocheate ale istoriei, beduinii de origine valahă din Sinai ?
NOTA REDACŢIEI. Ipoteza este, מn adevăr, interesantă. Sגnt necesare, מnsă, unele precizări. ־n primul rגnd, Justinian nu putea da ctitoriei sale din Sinai decגt nişte locuitori ai Imperiului său ; este vorba, deci, de o populaţie romanizată. ־n al doilea rגnd, מn limba arabă al-rum מnseamnă roman, bizantin, creştin ortodox, astfel מncגt abid al-rum a putut avea semnificaţii variate, מntre care şi pe aceea de sclavi creştini, nu numaidecגt originari de pe pămגntul viitoarelor principate romגneşti. Aceasta cu atגt mai mult, cu cגt nu e dovedit că tribul Djebalieh a fost adus din nordul Dunării şi nu din sudul ei, din Munţii Balcani, de pildă. Cercetări viitoare vor limpezi, poate, această enigmă.


U. VĂLUREANU

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/ISTORIE/aldea2.htm

PAZNICUL AMINTIRILOR
Unicat în arhitectura lumii, sinagoga orădeană de pe strada Independenţei a fost lăsată în grija unui bătrânel. Departe de lumea dezlănţuită, omul lucrează după propriile-i puteri la păstrarea monumentului şi... filozofează!>>>>>
http://www.bihoreanul.ro/articol/ziar/oradea/paznicul-amintirilor/5054/

Ochiul magic: Bună dimineaţa, Israel! – Alex. Ştefănescu
"Acesta este titlul – tonic – al unui newsletter săptămînal, editat
de ISRO Press şi difuzat prin Internet. În paginile lui electronice
găsim informaţii de ultimă oră, redactate într-un stil simplu şi
atrăgător, despre viaţa evreilor din Israel şi din România, ca şi
despre tot ceea ce face atingere cu problemele lor.

Sumarul, de o diversitate caleidoscopică, suscită interesul oricărui
cititor de limba română (evreu sau neevreu). Uneori situaţia politică
din România este mai clar – şi în mod sigur mai succint – explicată
în acest newsletter decît în presa românească. Totodată, face o
impresie bună şi inspiră încredere apărarea consecventă a cauzei
evreieşti de pe o poziţie democratică.

Meritul impecabilei ţinute publicistice a săptămînalului îi revine
editorului, Uli Friedberg Vălureanu, cîndva ziarist la România
liberă, unde era respectat pentru profesionalismul său şi iubit
pentru generozitatea şi umorul de care dădea dovadă în relaţiile cu
cei din jur. Stabilit acum în Israel, `Uli', cum îi spuneau colegii,
continuă să ţină sus steagul gazetăriei de bună calitate.

P.S. Iată şi adresele de care ar putea avea nevoie cei interesaţi:
uli@netvision.net.il şi http://www.isro-press.net"

http://www.romlit.ro/

Un milion de comitete si comitiiDe mult timp se discuta in Israel pe marginea unei intrebari care suna astfel: cine reprezinta originarii din Romania? Se dau tot felul de raspunsuri, se fac numeroase cometarii, desi printr-un mic efort de cunoastere a problemei, situatia e clara, precisa si insasi intrebarea nu-si are justificare. Consideram ca e bine a edifica situatia nu doar in Israel, ci si in Romania, intrucat se prezinta la intalniri cu delegatii romani diferite persoane ce fac parte din nenumarate “comitete si comitii” israeliene, care sunt tratate ca reprezentate ale emigratiei romane, desi nu este astfel.
Sa vedem mai intai la ce numar se ridica in prezent cei cuprinsi in randurile israelienilor de origine romana. Dupa datele cele mai recente ale Ministrerului de Interne este vorba de 320.000 de cetateni apartinand familiilor emigrate din Romania in statistica respectiva fiind inclusi peste 100.000 de copii nascuti in Israel. Asta inseamna ca mai mult de jumatate din totalul emigrantilor de pe parcursul a 50 de ani, nu mai sunt in viata, iar majoritatea celor existenti o reprezinta oameni mai in varsta, pensionarii. Astfel fiind, cu actualul numar care depaseste 320.000 de suflete reprezentand “familiile romanesti”, sub aspect etnic, emigratia de origine romana se situeaza pe locul 4 in Israel. In legatura cu organizatia care reprezinta “originarii din Romania” din verificarile facute rezulta urmatoarele:
La putin timp dupa infiintarea statutului Israel (1948) au inceput emigrari uneori masive din toata lumea. Spre a se asigura rezolvarea unor doleante specifice fiecarei colectiv in functie de statul de origine - s-au infiintat asociatii ale emigrantilor dupa tarile din care veneau si astfel a luat fiinta acum o jumatate de secol “Uniunea originarilor din Romania” - cunoscuta de atunci si in prezent, sub initialele HOR. La anumite intervale de timp au luat nastere uniuni ale emigratilor din Argentina, Ungaria, Polonia etc.
HOR-ul, la fel ca si suratele respective, nu este o organizatie politica, nu reprezinta un partid, nu-i organizatie sindicala, nu necesita liste de membrii etc, fiindca pur si simplu constatase o uniune de reprezentare si emigratiei romane, ceea ce inseamna, ca automat, orice originar din Romania apartine de HOR, asa precum orice emigrant din Argentina apartine Uniunii argentiniene. Ca urmare, nici un israelian-roman nu trebuie sa se inscrie in HOR, nu necesita carnet de membru, nu-i obligat sa activeze in cadrul HOR, in schimb toti originarii din Romania beneficiaza de drepturile ce se pot obtine prin HOR: imprumuturi banesti, ajutoare materiale pentru obiecte medicale, participare nelimitata la activitatile culturale ale HOR, excursii etc, etc.
Fiind cea mai veche organizatie romaneasca din Israel, HOR-ul a fost sustinut financiar de stat de institutii statale ale emigratiei, a confiintat in toata tara peste 20 de filiale care functioneaza din plin si in prezent. De-a-lungul anilor, mii de originari din Romania au intretinut curent viata HOR-ului in toate sectiile din tara, unii chiar platesc sume bune ca sa ajute financiar, sa se poata desfasura activitatile necesare tinand seama ca ajutorul din partea statului a scazut simtitor.
Dar cum pe “ulita romaneasca” invidia, concurenta, adversitatea, dorinta de fractionare (ca fiecare sa fie “mare” pe strada lui) sunt elemente binecunoscute, au luat fiinta nenumarate organizatii, cercuri, comitete, asociatii etc, etc cu felurite denumiri, care nu fac altceva decat sa dezbine emigratia romana. Una dintre aceste organizatii “ad-hoc” s-a autodeclarat din reprezentanta a originarilor din Romania, iar mai pe urma “a intelectualitatii”, deoarece unii conducatori ai HOR-ului au adversari si concurenti, prin intrebarea “cine reprezinta originarii din Romania?” se incearca de fapt derutarea publicului, denaturarea realitatii istorice a rolului pe care-l are HOR-ul, comparativ cu “comitetele si comitiile”. Notand in titlul tabletei de fata ca ele au ajuns la un milion, de fapt l-am parafrazat pe cunoscutul scriitor Alexandru Mirodan, care de cateva ori a scris in excelenta revista lunara “Minimum” a carui director este, ca din cauza “sacului cu pisici incinse” existent in “alia” (cei veniti in Israel-n.n.) s-a infiintat 100.074.500.989 uniunii, asociatii ale acestora. In concluzie, miliardele de organizatii mentionate ironic de Mirodan sau 999.999 din milionul notat de subsemnatul pot vorbi doar in numele lor, dar numai una reprezinta intreaga emigratie romaneasca, iar aceasta este Uniunea numita HOR.


http://www.cronicaromana.ro/tablete-din-tara-sfantaun-milion-de-comitete-si-comitii.html

"Publicati in continuare povestile hasidimilor bucovineni"



Cetatenii israeliti nascuti in Carpati va multumesc pentru frumoasele articole ce apar in revista dvs. In articolul de spiritualitate privitor la Rugaciunea Inimii, au remarcat in incheiere o poveste hasidica. Noi, care suntem nascuti in Bucovina si acum suntem in varsta, ne amintim cu drag de povestile cu Baal Shem Tov. Stim ca acesta a trait la granita Bucovinei cu Polonia si mai stim ca, dupa cum spun Scripturile, Mesiah ar putea sa revina in Carpati. De aceea, va rugam sa-i multumiti domnului scriitor profesor Sorin Preda pentru minunatele lui articole si va rugam sa publicati in continuare povestile hasidimilor bucovineni, ce si-au gasit loc de rugaciune in Raraul Carpatilor, asteptandu-l pe Iisus Hristos Mesiah, impreuna cu monahii ortodocsi staruitori, impreuna cu Liturghia Cosmica.
Daca este posibil si daca domnul Sorin Preda va avea bunavointa, am vrea sa stim mai multe despre Ashkenaz (Ashkenazi) - termen intalnit la profetul Ieremia (51.27). Evreii din Franta, Germania, Polonia, Romania, Rusia au fost denumiti ashkenazi, spre deosebire de evreii spanioli si din alte spatii geografice din sudul Europei, care au capatat numele de sefarzi.
Am vrea, de asemenea, sa stim, cu ajutorul eruditului scriitor Sorin Preda, daca este tradus in limba romana poetul Haim Nahman Bialic (1872-1934), noi fiind locuitori in orasul Bialic si acesta publicand o culegere de legende din Talmud si Midrash, intitulata "Sefer Hagada".
Am fi curiosi sa stim opinia domnului Sorin Preda in legatura cu Baal Shem Tov (1700-1760), care este legat puternic de istoria Moldovei. Baal Shem Tov a locuit o perioada in Sinagoga din lemn din Piatra-Neamt.
Va multuim! ToDa!

Un grup de evrei originari din Bucovina,
locuitori ai orasului
Kiriat Bialic, Kiriat Haim, Israel

http://www.formula-as.ro/reviste_426__375__.html

Picaturi de iulie

Iulie inseamna in Israel una din cele mai calduroase luni ale anului. Temperaturile salta de nenumarate ori peste 30 de grade, norii se invartesc zilnic pe cer, macar cateva ore, dar nu cade nici o picatura de ploaie. Doar saptamana trecuta, ca fenomen de exceptie, minune cereasca, dintr-un nor razlet si probabil plictisit din cauza lipsei de ocupatie, au picat 5-6 stropi de apa... In asemenea conditii de arsita lumea cauta nu doar umbra, ci mai ales aerul conditionat. In unele sali, in tendinta de a compensa caldura de afara, e frig precum in ghetarii, dar nimeni nu se impotriveste. Tot in iulie incepe exodul de vara al israelienilor in strainatate, in acest an inscriindu-se pentru voiajuri in Europa si America de Nord nu mai putin de un milion de persoane. Ceea ce inseamna 1/7 din populatia tarii. Ce s-ar fi intamplat daca numarul locuitorilor era egal cu cel al Chinei? Desigur ca si activitatile cultural-artistice, mai ales cu caracter obstesc au loc la... foc scazut. Doar teatrele profesioniste isi continua stagiunea, spre deosebire de ceea ce se obisnuieste in Romania. In ceea ce priveste “activitatile pe romaneste”, trebuie sa spunem ca vacanta se simte din plin. Pana in septembrie nu vor avea loc intalniri culturale sau artistice ale originarilor din Romania. In afara unei seri de umor programata pentru luna viitoare la Haifa, la care isi vor da concursul organizatia locala HOR, Centrul Cultural Haifa si reprezentanti ai Asociatiei Scriitorilor de limba romana din Tel Aviv. Fiindca a venit vorba de Asociatia Scriitorilor, mentionez ca luna iulie ca si prima jumatate din august, le-a destinat strangerii de lucrari literare pentru noul numar al revistei “Izvoare” - publicatia acesteia. De regula, la fiecare numar colaboreaza scriitori din Romania, ceea ce desigur se va intampla si acum. S-au primit deocamdata cateva colaborari, dar pana la data limita a mai ramas destul timp pentru cei interesati de a trimite proza, poezie, eseuri, dramaturgie, critica literara - cu conditia ca nici o lucrare sa nu depaseasca 3-4 pagini. Aceasta este “picatura literara” a lunii iulie, dar mai relatam aici si despre o picatura de... pictura. In orasul Petah Tikva, conducerea primariei a acordat sala galeriei de arte pentru mai mult de o luna de zile, artistei - amatoare originara din Cluj, Iolanda Simon, pentru expozitia de picturi in ulei intitulata “Sensibilitatea culorilor”. Mai mult chiar, atat primarul I. Khaion cat si adjunctul acestuia Ben Simhon au fost prezenti la deschiderea expozitiei, au incurajat-o pe Iolanda in realizarea pasiunii ei pentru pictura; subliniez acestea fiindca nu de multe ori conducatorii locali stiu sa acorde atentia cuvenita israelienilor din emigratia romana. Pentru informarea cititorilor nostrii adaug aici ca Iolanda a fost casatorita cu Ionel (nascut la Focsani) care din nefericire s-a stins din viata acum cateva luni, iar amandoi au fost profund legati de Romania, limba romana, anturajul lor in Israel purtand amprenta romaneasca. Cu ocazia unei excursii in strainatate, am avut prilejul sa constat ca Ionel, sustinut si acompaniat de Iolanda, stia sa intretina societatea alcatuita din oameni din diverse tari, cu glume si melodii din Romania, mai mult chiar, pe unii ii invata cantece populare romanesti. De aceea, expozitia de pictura de la Petah Tikva nu-i doar a unei israelience nascuta in Romania, dar care locuieste in orasul sus mentionat, ci a unei artiste-amatoare legata de locurile natale, fapt ce se reflecta si in picturile ei. Vazand expozitia Iolandei, alcatuita din 41 de tablouri, pot spune ca e vorba de o pictorita care nu-i departe valoric de profesionism, talentata in a combina armonios culorile, in realizarea portretelor, in compozitii, dar si in reproduceri. Am remarcat mai multe lucrari, printre care “Diseara la tara”, in care ulita satului romanesc e redata exceptional, “Spalatorese la rau”, “Prietenele”, “Venetia”. ...Atat pentru picaturi de iulie.

http://www.cronicaromana.ro/corespondenta-din-israel-picaturi-de-iulie.html

BURSCHI GRUDER

Ani de scoala intr-un liceu evreiesc din Bucuresti (1940-1944)


De anii petrecuti la liceul evreiesc "Cultura B" imi amin­tesc ca de o perioada intunecata din copilaria mea, dar luminata ici si colo de intamplari nastrusnice ca ale oricarei copilarii.

Fusesem dati afara din scolile publice, scoala noas­tra abia luase nastere, nu avea un local potrivit si cla­se­le erau adapostite in diferite case mici, imprastiate in­tr-un intreg cartier.

Intai ne-am adapostit intr-o cladire din strada Mir­cea Voda in care mai incapeau cateva clase. Apoi am fost nevoiti sa ne mutam si clasa noastra a fost de fapt un coridor al casei in care se afla sala de gimnastica a so­cietatii "Aurora", de pe strada Aurora, aproape de Calea Vacaresti. In acest coridor incapea un singur rand de banci pe langa care ramanea un mic spatiu prin care se putea ajunge la tabla. Lumina electrica ar­dea toata ziua pentru ca nu exista decat o singura fe­restruica, aproape de tavan. I-am avut acolo profesori pe matematicianul Kreindler, pe domnisoara Faµon care ne preda istoria si pe o profesoara de romana al ca­rei nume nu l-am retinut, o blonda tanara si fru­moa­sa. Pe cand corecta ceva in caietul unuia dintre baieti, aplecata peste banca lui, unul dintre colegi i-a bagat mana sub fusta, fara sa o atinga. Cand s-a ridi­cat pe neasteptate si a realizat ce s-a intamplat in ho­ho­tele de ras ale clasei, l-a mangaiat pe obraz pe "rau­fa­cator", care se rosise ca o sfecla, i-a spus "Sa nu mai faci" si cred ca baiatul n-a mai facut-o pana la majorat (care pe vremea aceea era la 21 de ani). Mare lucru e sa fii un bun pedagog!

Pe strada Sfantul Ion Nou exista o impunatoare cla­dire nelocuita, imbatranita de ani, in mijlocul unei curti care trebuie sa fi fost pe vremuri o gradina in­­flo­ri­toare. Casa apartinea unui evreu bogat care traia intr-o tara a carei cetatenie ii conferea protectie impotriva le­gilor rasiale de la noi. El a cedat o parte din cladire spre folosinta scolii noastre si atunci clasele im­­pras­tiate dupa cum am mai spus in multe locuri, intre care profesorii alergau de multe ori intre ore ca sa-si poata tine cursurile, s-au adunat laolalta. Parterul si partea din spate a cladirii erau pustii si doar un mic apar­ta­ment era locuit de administrator. Noi am primit etajul, care cuprindea toate clasele si cancelaria.

Cladirea in care eram adapostiti fusese o somp­tuoa­sa locuinta. De la peronul de la intrare, unde pro­ba­bil pe vremuri opreau trasuri elegante, se urca la etaj pe o scara larga, in capul careia era o imensa oglin­da de la care se desfasura, spre dreapta si spre stanga, un balcon interior care inconjura intregul hol. Lumina zilei venea printr-un luminator din tavan, de­co­rat ca un vitraliu cu sticle colorate, iar incaperile care inconjurau holul aveau toate usi duble frumos de­co­rate ce dadeau pe balconul interior. Ele pastrau ur­mele bogatiei trecute, unele aveau lambriuri din lem­ne rare si tapete fanate care altadata fusesera stralu­ci­toa­re. Acum devenisera salile noastre de clasa.

Intr-una dintre incaperile ce inconjurau holul am in­­­vatat un an. Acolo l-am avut profesor de romana pe Mi­hail Sebastian si tot acolo, in mijlocul unei ore, usa cla­sei noastre s-a deschis si directorul scolii, insotit de cati­va profesori de la alte clase, ne-a anuntat ca trei dintre colegii nostri mai mari fusesera impuscati ca ur­mare a unui proces si a unei perioade de detentie in celu­la condamnatilor la moarte, perioada in care cei apro­piati lor facusera tot ce le fusese cu putinta ca sa-i sca­pe de pedeapsa capitala. Directorul ne-a cerut un mo­ment de reculegere, dar tacerea care s-a asternut in clasa a ramas stapana pe incapere toata dimineata.

Tot acolo am primit primele lectii de educatie se­xua­la. Directorul scolii avea un frate medic si a intro­dus aceste ore la clasa celor de varsta noastra (aveam 14 ani) si, probabil, si la cei mai mari, ore in care din cand in cand ni se facea si un "control periodic". Clasa se golea, noi ieseam pe balconul interior si eram stri­gati in ordine alfabetica sa intram unul cate unul in cla­sa goala, unde, asezat pe o banca si fumand o pipa pe care o sprijinea cu stanga, statea medicul asteptand cu dreapta intinsa sa-i prezentam "nevolnicul ma­du­lar" pentru ca sa constate daca nu am contactat vreo boa­la venerica. Dupa ce toti treceam de aceasta etapa pe­nibila, ne reasezam in banci si medicul ne explica cu ar­gumente din cele mai convingatoare ca materia se­mi­nala are o compozitie la fel de nobila ca cea a cre­ie­ru­lui, ca e pacat s-o risipim, sa avem rabdare, sa mai as­teptam. Profesorul nostru era medic generalist.

Directorul scolii fiind schimbat, am primit un nou profesor la orele de educatie sexuala. Era un medic de "der­mato-venerice" cu cabinet, care ne spunea ca stiin­ta ne-a pus la indemana mijloacele de a lupta impotriva bolilor venerice care pot fi toate vindecate si, in con­se­cinta, ne sfatuia "sa ne vedem de treaba". Pe cine sa crezi?

In drumul meu spre scoala, la coltul strazii Ma­mu­lari cu Sfantul Ion Nou, se afla o mica scoala primara des­tinata copiilor evrei, o cladire scunda cu o curte lun­ga despartita de trotuar printr-un gard inalt de scan­duri cu largi spatii intre ele. De obicei, la ora cand tre­ceam pe acolo, curtea era goala. Intr-o dimineata, am gasit-o plina de oameni mari, barbati si femei care as­teptau, asezati pe tot felul de bagaje, intr-o tacere sum­bra. Am aflat mai tarziu ca erau evrei din Bu­cu­resti care fusesera adunati acolo inainte de a fi de­por­tati in Transnistria.

In anii care au urmat, am invatat in alta clasa, de fapt fosta bucatarie a casei. Incaperea avea doua fe­res­tre mari intre care era fixata tabla si o imensa soba de ga­tit mare, care nu era folosita pentru ca ar fi inghitit o imensa cantitate de lemne. Ne incalzeam cu un godin pla­sat in mijlocul clasei, godin al carui burlan traversa cla­sa la inaltime.

In aceasta bucatarie a avut loc o revolta a elevilor cla­sei noastre impotriva unui tanar profesor de geo­gra­fie care reusise sa-si atraga antipatia tuturor. Inaintea uneia dintre orele sale am aruncat in godin ma­cu­la­toa­re­le noastre, care au luat imediat foc, si am desfacut bur­lanul un pic, atat cat sa umplem de fum toata cla­sa. Am anuntat cancelaria ca s-a intamplat un acci­dent, ora nu s-a mai tinut, profesorul a inteles mesajul si a cerut sa fie schimbat la alta clasa si noi am fost pe­dep­siti cu raderea parului de pe cap. Din fericire, la var­sta aceea parul creste repede.

Dupa cum am mai spus, restul cladirii, inaccesibil noua, era pustiu. La un momend dat, am aflat ca acolo va fi gazduit un camin de fete al "Patronajului". Pro­gra­mul fusese astfel alcatuit incat nu ne-am intalnit niciodata cu tinerele pensionare, accesul lor in cladire fiind in alta parte si rareori am vazut, prin fereastra unei clase, cate una dintre ele traversand o parte a cur­tii din spatele cladirii, unde noi nu aveam acces.

Ca orice cladire veche si parasita multa vreme, cla­di­rea noastra avea misterele ei. Pe coridorul la capatul caruia se afla clasa, bucataria in care invatam, am ob­ser­vat in perete o "usa secreta" cum am mai vazut si in alte locuinte din acele vremuri. Era o usa de dimensiuni mici, fara toc si fara clanta, acoperita cu hartie sau panza, zugravita la fel cu restul peretilor, si care avea o mica gaura pentru cheie. Nu stiu cine a reusit sa ga­seas­ca o cheie potrivita si intr-o recreatie am asistat la deschiderea usii dincolo de care, intr-o incapere, niste ti­nere de varsta noastra, imbracate in port national, lu­crau la razboaie de tesut din lemn. S-a produs pa­ni­ca, fetele au fugit de la razboaiele lor, iar noi ne-am spe­riat si am inchis usa la loc. Pe vremea aceea scolile mix­te er au un lucru la care nimeni nu ar fi indraznit sa se gandeasca!

Nu am fost pedepsiti si usa a fost blocata, ca urmare a unei intelegeri intre cei care conduceau caminul si cei care conduceau scoala noastra.

La sfarsitul razboiului ne-am intors in localul din stra­da Mircea Voda, singura cladire ramasa in picioare din toate cele prin care scoala noastra s-a perindat. Cand s-a construit artera botezata "Victoria Socia­lis­mu­lui", ea a devenit birou de santier si asta a salvat-o de la demolare. Acum are cateva etaje, dar pe vremea noas­tra avea doar unul, adaugat dupa razboi prin stra­duinta directorului nostru de atunci si a noastra, care am contribuit cu totii la strangerea banilor pentru con­struc­tie.

Mihail Sebastian murise in mai 1945 si directorul li­ceului a hotarat ca scoala in care fusese profesor sa-i poarte numele.

Dar n-a durat mult si, odata cu noua reforma a in­­va­tamantului, de dupa 23 august, scoala a fost des­fiin­ta­ta.

Dar nu si amintirea ei!

http://www.revista22.ro/html/index.php?art=2636&nr=2006-04-11

Valahii de pe muntele Sinai: legendă sau adevăr pierdut?
Pe muntele Sinai, מn preajma mănăstirii „Sfגnta Ecaterina”, trăieşte un trib de beduini numiţi geabeli, adică „oameni de la munte”, despre a căror origine spun legendele că ar fi europeană, chiar valahă. Geabelii מnşişi afimră că strămoşii lor erau romגni, iar unii călători străini care au vizitat locurile sfinte מn secolele trecute, susţin că acest neam are trăsături diferite de ceilalţi arabi, ba chiar şi cuvinte aparte מn dialectul lor. Poate fi vorba de o simplă legendă, dar la fel de bine poate fi vorba de un adevăr care abia acum iese la lumină. La ora actuală istoricii şi lingviştii romגni nu au auzit de aceşti beduini, poate doar ecouri vagi. Nu li s-a acordat atenţie, nu s-au făcut investigaţii, anchete lingvistice, ori alt tip de cercetări.Totuşi, două articole recente atrag atenţia asupra originii controversate a geabelilor.

Cercetătorul Andrei Popescu-Belis[1] a studiat o mulţime de izvoare, de la surse istoriografice bizantine la manuscrise din biblioteca mănăstirii şi mărturii din evul mediu, renaştere şi epoca modernă. Se pare că, מn secolul VI, cגnd Iustinian a hotărגt construirea mănăstirii Sfגnta Ecaterina, au fost trimişi מn Egipt o sută de familii de ‘abמd-al-Rm, adică „servitori/sclavi ai romanilor (bizantinilor)”, cum susţine cronicarul Eutychius din Alexandria (sec. X), cu scopul de a sluji mănăstirii şi de a o apăra. Descendenţii acestor servitori trăiau şi מn vremea cronicarului מn preajma mănăstirii, iar printre ei se numărau şi aşa-numiţii Lahmiyin. După J.G. Nandris[2], etnonimul Lahm trebuie pus מn legătură cu numele vlahilor sau cu cel al valahilor. ־nsă Popescu-Belis respinge interpretarea[3], argumentגnd că la vremea fondării mănăstirii, מn sec. VI, nu se putea vorbi מncă de valahi. Interpretarea ar putea fi valabilă, spune el, doar dacă acceptăm că etnonimul a fost introdus a posteriori de către Eutychius, מn sec. X. Totuşi, după opinia sa, Lahm s-ar referi mai degrabă la neamul lahmizilor, arabi creştini de origine siro-palestiniană, care au domnit asupra oraşului al-Hira, pe Eufrat, מn sec. IV-VI, şi au fost ulterior aliaţi ai bizantinilor מmpotriva musulmanilor. Prin urmare, susţine Popescu-Belis, pe aceşti Lahm, vasali ai Imperiului Bizantin, i-ar fi trimis Iustinian să păzească mănăstirea Sfגnta Ecaterina, şi nu vreo populaţie din Europa. Cercetătorul mai afirmă că toate informaţiile ulterioare derivă din această mărturie a lui Eutychius, reinterpretată şi modificată. Astfel că, מn loc de „sclavi ai romanilor”, prin care se arăta doar că cele o sută de familii proveneau din imperiu, s-a spus că geabelii vin din Pont. Un manuscris din mănăstire, considerat copie după un document din anul 530, care vorbeşte chiar despre fondarea mănăstirii, pomeneşte despre aducerea acestor creştini de la Marea Neagră, din ţara valahilor (bilגd-al-Aflגh). Totuşi, unii cercetători consideră că acest manuscris a fost redactat abia מn sec. XVII-XVIII. ־n sec. XVI, un călător ceh, pe nume Cristophe Harant, povesteşte despre aceşti beduini şi face o afirmaţie surprinzătoare: căpeteniile se numesc מn limba lor capi. Dar pentru Popsecu-Belis, este vorba mai degrabă de o deformare a cuvגntului arab hafir, decגt de un rest romanic similar cuvגntului romגnesc capi „căpetenii”[4]. ־n epoca modernă, beduinii geabeli au aflat tot mai multe despre această legendă a presupusei lor origini europene, integrגnd-o מn tradiţia lor orală. Un cercetător japonez, Nishio Tetsuo, a alcătuit un inventar lexical al limbii geabelilor[5], care nu conţine מnsă nici o trăsătură particulară, fiind vorba doar de cuvinte arabe. Prin urmare, conform interpretărilor lui Popescu-Belis, nu există nici un fir care să confirme legenda originii valahe a acestor beduini. Totuşi, mai adaugă el, există un factor biologic care merită luat מn seamă: cercetările făcute מn anii ‘70 pe eşantioane de sגnge prelevate de la toţi beduinii de pe muntele Sinai, au demonstrat că geabelii sunt diferţi şi destul de neobişnuiţi faţă de celelalte triburi de beduini[6]. Din păcate, nu s-au făcut comparaţii cu populaţiile din nordul sau sudul Dunării. ־n plus, chiar dacă s-ar face, nu ştim cגt de relevante ar fi rezultatele, deoarece מn Balcani au avut loc, de-a lungul timpului, multe amestecuri de populaţii. Concluzia lui Popescu-Belis: este vorba de o interpretare eronată a textului lui Eutychius, care a luat proporţii, asemenea telefonului făr fir, şi a pătruns ulterior chiar şi מn tradiţia beduinilor. ־n realitate, nu ştim decגt că cele o sută de familii trimise de Iustinian să ajute la treburile mănăstirii proveneau din imperiu, iar valahii şi Marea Neagră au fost introduse ulterior מn poveste, printr-o interpretare greşită. Prin urmare, dacă aceşti beduini au, מntr-adevăr, o ascendenţă europeană, acest lucru nu mai poate fi stabilit astăzi decגt pe baza unor analize de ADN.

O altă cercetare a fost מntreprinsă de către Laura Sitaru[7], dar concluziile sale sunt diferite de cele ale lui Popesu-Belis. Pe lגngă mărturia lingvistică a călătorului ceh, mai aflăm şi de aventurile călătorului german Samuel Kiechel, care a trăit tot מn secolul al XVI-lea şi i-a cunoscut pe aceşti beduini, şi care afirmă că מn limba lor la păduchi se spune pedoci[8]. Mai trebuie să ţinem cont, afirmă cercetătoarea, de faptul că, la scurtă vreme după fondarea mănăstirii, מn anul 570, pelerinul Antoninus Placentinus[9], vizitגnd acele locuri, susţine că la Sfגnta Ecaterina se vorbea latina, greaca, siriaca, egipteana şi bessa. Or, se ştie că bessi erau un trib tracic din Balcani. Există şi astăzi un trib de beduini numit bezya, care locuieşte מn oraşul Tr, nu departe de muntele Sinai. Este aceasta o coincidenţă? Oare acei „servitori romani (sau ai romanilor)” de care pomeneşte Eutychius erau traci romanizaţi, care מncă מşi păstraseră limba maternă şi se rugau מn limba lor ori מntr-o limbă romanică מn curs de formare? Pentru Andrei Popescu-Belis prezenţa besilor la mănăstirea Sfגnta Ecaterina este extrem de improbabilă, מn ciuda acestei mărturii[10]. Pentru Laura Sitaru, este o cale importantă de cercetare. ־n plus, spune cercetătoarea, existenţa celor două cuvinte cu aspect romגnesc מn limba geabelilor מn sec. XVI este o dovadă că aceşti beduini sunt romanici creştini care au fost arabizaţi. E posibil ca מn limba lor să mai existe şi alte urme, dar מncă nu au fost מntrerpinse cercetări serioase מn acest sens. Inventarul lexical redactat de cercetătorul japonez nu este suficient de relevant, căci se bazează doar pe trei subiecţi intervievaţi, membri ai aceleiaşi familii, care, מn plus, nu locuiesc מn satul geabelilor, aflat chiar lגngă mănăstire, ci מn oraşul Tr.

Un aspect important מn reconstituirea istoriei acestei comunităţi o reprezintă prezenţa bessilor la această mănăstire, dar şi la altele din zonă. Pr. prof. Dumitru Stăniloae inventariază מntr-un articol[11] toate izvoarele care se referă la prezenţa acestui neam la locurile sfinte. Astfel, pe lגngă jurnalul de călătorie al lui Antoninus Placentinus, pomenit mai sus, din care am aflat că la Sfגnta Ecaterina se vorbea limba bessă, mai aflăm, din Viaţa Sfגntului Teodosie[12], că מn mănăstirea מntemeiată de Teodosie la răsărit de Betleem, מn sec. VI, existau patru biserici: una pentru bolnavi mintali, una מn care se slujea מn limba greacă, una מn care „neamul bessilor מnălţa מn limba lor rugăciunile Stăpגnului comun”, şi o alta מn care se slujea מn limba armeană; tot din sec. VI-VII ne provine o informaţie din lucrarea Pratum Spirituale a lui Ioan Moscu, care spune că מn Palestina existau două mănăstiri cu numele Soubiba, una de limbă bessă şi una de limbă siriacă; מn Viaţa sfגntului Sava cel Sfinţit se vorbeşte de mai multe mănăstiri besse מn Palestina, ba mai mult, o mănăstire de bessi exista la 553 chiar מn Constantinopol. Cine sunt aceşti bessi, prezenţi מn număr aşa de mare מn mănăstirile din Orient? Sunt traci care vorbeau o latină pe cale de a deveni o limbă romanică? ־n acest caz, de ce se vobeşte de o limbă bessă şi nu de latină? ־nsă cel mai important lucru care trebuie reţinut este acela al prezenţei incontestabile a acestui neam tracic la locurile sfinte, inclusiv la mănăstirea Sfגnta Ecaterina, căci atestarea lor coincide, מn mod surprinzător, cu semnalarea celor o sută de familii plecate din imperiu să slujească mănăstirea, care stau la baza viitorului trib al geabelilor.

Pe scurt, avem următoarele date: pe vremea lui Iustinian o sută de familii au fost trimise din imperiu la mănăstirea Sfגnta Ecaterina de pe muntele Sinai spre paza şi slujirea călugărilor. Exact מn aceeaşi perioadă, la mănăstire şi מn מmprejurimi sunt atestaţi bessii, neam tracic, probabil romanizat. Nu există informaţii sigure cu privire la locul din care provin cele o sută de familii. Există mai multe mărturii מn izvoare scrise care atestă provenienţa lor din Valahia sau din regiunea Pontului, מnsă sunt considerate interpolări făcute pe baza izvorului principal, cel al lui Eutychius. ־n sec. XVI-lea sunt semnalate două cuvinte cu aspect romגnesc (sau romanic oriental) מn limba lor, iar religia creştină şi-au păstrat-o pגnă מn sec. XVIII. Din punct de vedere biologic, sunt מn mod cert distincţi de ceilalţi sinaiţi. Rezultă, din această scurtă expunere, că este plauzibil ca legenda originii europene a geabelilor să fie ţesută pe un sגmbure de adevăr. O confirmare a acestei ipoteze ar putea rezulta dintr-o anchetă lingvistică serioasă, căci doar lingviştii mai pot aduce date noi, dar e la fel de posibil ca, מn momentul de faţă, geabelii să fie complet arabizaţi. Pגnă la noi cercetări, rămגne doar suspiciunea că geabelii ar putea fi o comunitate de traci romanizaţi care a evoluat lingvistic departe de restul romanităţii, conservגnd, probabil, multe trăsături interesante, pגnă au sfגrşit prin a fi arabizaţi.



Aurora Peţan



Institutul de Lingvistcă

„Iorgu Iordan – Al. Rosetti” Bucureşti

http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/istorie/Valahii%20din%20Sinai%20de%20AP.htm

Itinerariul culturii hasidiceSaptamana aceasta s-a desfasurat Itinerariul culturii hasidice organizat de Centrul de Consultanta pentru Programe Culturale Europene condus de Dr.Vladimir Simon, proiect avand drept obiective definirea, conservarea si evidentierea elementelor de patrimoniu material si imaterial ale culturii hasidice, stabilirea de parteneriate si retele intre institutii specializate in studiul culturii iudaice din centrul si din estul Europei, inscrierea in marele Itinerariu European al Patrimoniului Evreiesc al Consiliului Europei.
Programul, sustinut de cercetari in domeniul artelor spectacolului, literaturii idist,muzicii, patrimoniului material va cuprinde, pana in 2008, festivaluri de teatru si muzica, turnee, ateliere literare, concerte, expozitii itinerante, seminarii, confe
rinte, proiectii de filme.
Hasidismul a aparut ca o reactie la un lant de evenimente istorice incepute cu masacrele anti-evreiesti cazace, poloneze si rusesti din secolul al XVII-lea. Prin intermediul scrierilor lui Martin Buber, A.J. Heschel, hasidismul a avut o influenta majora asupra culturii evreiesti moderne.
Delia Mucica, secretar de stat in Ministerul Culturii si Cultelor: “Din 17 noiembrie si pana pe 17 mai, Romania detine presedintia Comitetului de Ministri al Consiliului Europei. In cadrul acestei presedintii, noi am gandit o serie de evenimente care sa scoata in evidenta cateva dintre preocuparile importante ale ministerului si care se regasesc si in strategia ministerului pentru urmatorii ani. Al doilea element important care ne-a facut sa ne gandim la acest tip de proiecte in genul itinerariilor culturale este adoptarea, de catre UNESCO, a Conventiei privind diversitatea culturala la care Romania a fost un participant activ. Strategia noastra priveste dezvoltarea regionala gandita prin prisma reabilitarii sti reinsertiei in viata comunitatii a patrimoniului cultural material si imaterial care poate sa fie folosit ca nucleu al unei dezvoltari durabile.Este ingrijoratoare aceasta disparitie a identitatilor etnice. Ceea ce mi-am dorit cand am gandit acest proiect a fost sa iesim din tiparele obisnuite, pentru a ne focaliza exclusiv pe trecut si pentru a aduce si perspectiva creatiei contemporane in discutie. Am remarcat interesul studentilor, al tinerei generatii pentru aceste fabuloase culturi, pentru splendoarea muzicii, pentru dansurile traditionale.
Avocat Sorin Iulian, reprezentant al Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania: “Federatia Comunitatilor Evreiesti a acordat o mare atentie acestei spiritualitati care, in prezent, este atat de rarefiata, astfel incat, prin Editura sa, Hasefer, a publicat un numar insemnat de titluri, printre care as aminti Istoria hasidismului, in doua volume, Povestirile Rabinului Nachmann a lui Martin Buber, Celebrari hasidice a lui Elie Wiesel, Hasidismul lui Moshe Idel, Figuri hasidice a lui Baruch Terkatin si asa mai departe.”
Lia Beniamin, istoric: “Ideea expozitiei pe care am organizat-o impreuna cu doamna Dr. Irina Cajal, apartine Ministerului Culturii, Departamentului Monumente iudaice din Romania. Am amenajat aceasta expozitie introducand si o serie de obiecte cu care am completat paleta de exponate iar domnul George Dumitrescu a contribuit din punctul de vedere al materialului fotografic”.
Dr. Irina Cajal, consilier la Ministerul Culturii si Cultelor: “Ca incarcatura emotionala, foarte multe din aceste sinagogi prezente in memoria peliculei, nu mai exista. E foarte bine ca le avem macar in fotografii i e foarte bine ca putem sa aratam ce a existat in Romania inaintea Holocaustului, cand toate aceste sinagogi functionau A existat o viata intensa evreiasca pe teritoriul Romaniei. Au fost mai mult de 800 de mii de evrei care veneau si se rugau si plangeau la aceste sinagogi.
Deci aceasta este una din incarcaturile emotionale, iar celalalta va fi exprimata in cadrul saptamanii culturale evreiesti, cand, la initiativa doamnei Claude Bloch, presedinte al Comisiei B`nai Brith Europa pentru Patrimoniul Evreiesc, in ziua de 3 septembrie,toate aceste sinagogi care mai exista sa fie deschise in toata tara pentru doua ore. Impreuna cu Lia Beniamin vreau sa realizez o expozitie de fotografii, avand ca tema viata familiilor evreiesti inainte de Holocaust, pentru data de 9 octombrie”.
Dr. Vladimir Simon, director de program: “Convingerea mea intima este ca identitatea Europei este data de varietatea culturilor care o compun si care, uneori, sunt chiar divergente iar datoria noastra, daca vrem o identitate a diversitatii, este aceea de a pune in legatura aceste culturi.
Orice absenta a unei culturi diminueaza din bogatia identitatii noastre ca europeni. Implicarea centrului nostru in realizarea acestui proiect privind cultura hasidica, o cultura care tinde sa dispara din lipsa de reprezentanti, de suport al patrimoniului pentru ca s-au demolat multe sinagogi, multe lacasuri de cult, nu numai evreiesti ci si crestine, s-au demolat case, s-au demolat cartiere.
La noi, spre deosebire de occident, au ramas mai mult marturii impalpabile, imateriale, traditii, marturii, fotografii, amintiri”



http://www.cronicaromana.ro/recuperarea-prin-memorie-o-lume-care-se-stingeitinerariul-culturii-hasidice.html

PUTEREA RABINULUI
Povestea rabinului Oppenheimer se pierde undeva în negura secolului al XVII-lea. Comunitatea iudaică din Timişoara îl recunoaşte pe Oppenheimer Zvi Hirsh ca fiind cel dintâi lider spiritual atestat istoric al comunităţii evreieşti din Banat. Se spune că, prin rugăciunile şi harul cu care a fost înzestrat, acesta a salvat multe suflete în perioada epidemiei de ciumă care a devastat Timişoara în urmă cu peste două veacuri. În ultimii ani, sute de credincioşi se roagă la mormântul rabinului, convinşi fiind că puterea lui miraculoasă are efect şi astăzi.
http://www.banateanul.ro/articol/ziar/timisoara/puterea-rabinului/2239/

Muzica in sinagoga

Fostul lacas de cult din centrul Timisoarei va fi transformat in
auditoriu
Fosta sinagoga din centrul Timisoarei ar putea fi transformata intr-o
sala de tip auditoriu. Initiativa apartine Societatii Filarmonice, ai
carei reprezentanti vor sa organizeze o campanie de strangere de
fonduri pentru renovarea cladirii din zona Cetate. Fostul lacas de
cult mozaic, ridicat acum un secol si jumatate, a fost lasat in
ultimii ani in parasire, desi este trecut pe lista monumentelor.
Spatiul interior al acestei adevarate bijuterii arhitectonice
beneficiaza de conditii acustice deosebite, astfel ca oamenii de
muzica s-au gandit sa-l redea circuitului public.
"Societatea Filarmonica a semnat in 2001 un contract de comodat cu
Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania si cu Comunitatea
Evreilor din Timisoara. Conform intelegerii, ne-a fost acordata
folosinta edificiului pe o perioada de 50 de ani. In schimb, ne-am
obligat sa efectuam lucrarile de renovare si restaurare", a declarat
Alexandra Razvan - Mihalcea, presedinta Societatii Filarmonice.

Finantare de la UNESCO

Initiatorii proiectului au castigat o finantare de 40.000 de dolari
din partea World Monuments Found, organism care functioneaza pe langa
UNESCO si militeaza pentru conservarea patrimoniului istoric din
intreaga lume. Banii au fost alocati in baza programului " Jewish
heritage" (Mostenirea Evreiasca) si au fost folositi deja pentru
realizarea unui studiu de fezabilitate privind restaurarea sinagogii
din Timisoara.
Potrivit analizei facute de specialisti, pentru refacerea cladirii
este nevoie, in total, de circa trei milioane de dolari. "Intentia
noastra este sa pastram monumentul istoric in proportie de suta la
suta", ne-a declarat Ion Constantin, coordonatorul studiului. Pana la
strangerea fondurilor necesare, cladirea are insa nevoie de lucrari
urgente de intretinere. Dupa indelungate negocieri, municipalitatea
timisoreana a alocat anul trecut suma de 600 de milioane de lei
pentru curatenie, reparatii la acoperis si un sistem antiefractie.
In cazul in care vor reusi sa adune trei milioane de dolari pentru
renovarea sinagogii, reprezentantii Societatii Filarmonice vor sa
amenajeze aici o sala de concerte, cu scena de teatru, precum si un
spatiu de conferinte si alte manifestari. Cladirea ar putea deveni
astfel un lacas cultural, organizat dupa principii interetnice si
multiconfesionale. In lume mai exista numeroase alte sinagogi, precum
cea din Budapesta, construita dupa planurile aceluiasi arhitect care
a proiectat-o si pe cea din Timisoara, care au fost transformate in
auditoriu.

Monument romantic

Sinagoga din centrul Timisoarei reprezinta o contributie a curentului
romantic in arhitectura orasului. Edificiul a fost ridicat intre 1863-
1865 la initiativa rabinului Mauriciu Hirschfeld. Constructia a
costat circa 200.000 de coroane si a fost facuta dupa planurile
arhitectului vienez Ignatz Schumann, intr-un stil eclectic care
evoca, prin aluzii la componente maure, vechea comunitate a evreilor
spanioli stabiliti aici. Sinagoga are o capacitate de 3.000 de
locuri. Fatada monumentala de pe strada Marasesti este placata cu
ceramica de diverite culori si este incadrata de doua turnuri. Orga
din interior, o adevarata capodopera, a fost instalata in 1866.

Clauza anti-Wagner

In viitorul auditoriu amenajat in sinagoga nu se vor putea auzi
creatiile lui Richard Wagner, conform unei clauze impuse de
reprezentantii comunitatii evreiesti. Filarmonica de Stat Banatul,
care va concerta cel mai des in acest lacas, si-a asumat interdictia
de a canta din repertoriul celebrului compozitor german. Motivul este
ca, la peste un secol de la moartea lui, acesta starneste inca
amintiri dureroase in randul evreilor. Multi dintre ei nu pot uita
antisemitismul atribuit lui Wagner, ca si asocierea sa postuma cu
regimul hitlerist. In perioada Holocaustului, Wagner devenise
compozitorul preferat al nazistilor, in frunte chiar cu Hitler, care
foloseau operele lui in scop propagandistic.

http://www.expres.ro/vest/?news_id=190770

Vali Rupiţă,cu taraful prin Israel

de Evelyn BADEA


După un pelerinaj în ţara Sfântă, MC Rupiţă Mare şi MC Rupiţă Mic, adică Vali Rupiţă& son, s-au întors acasă cu o surpriză pentru ascultătorii radio InfoPro: emisiune specială Taraf FM de sărbătoare!
Duminică, în prima zi de Paşte, de la ora 22.00, ouă roşii, cozonac, suveniruri din Israel şi... multă muzică lăutărească de sezon! Rupiţii n-au uitat să ia cu ei pentru românii din ţara Sfântă, câteva CD-uri cu muzică de petrecere numai bună de ascultat şi dansat. La Tel Aviv a avut loc spectacolul "Revista primăverii", cu Loredana şi taraful Agurida, Marcel Pavel, Maria Dragomiroiu, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru. Gazda spectacolului a fost Mihaela Tatu. Echipa a fost completată cu succes de amfitrionii Taraf FM la InfoPro, care au dus muzica lăutărească românilor din Israel.

http://www.adevarulonline.ro/2006-04-21/Monden/vali-rupita-cu-taraful-prin-israel_182202.html

Studii referitoare la evreii din Romania
Centrul de Studii Ebraice “Goldstein Goren” a fost fondat în 1998 de catre Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti. Programele pe care le desfasoara, printre care cursuri de limba ebraica, istorie, arta si civilizatie evreiasca, conferinte si seminarii, aflate la dispozitia studentilor si a publicului larg, alaturi de o importanta participare internationala (printre profesorii permanenti sau invitati îi putem numara pe Mihai Razvan Ungureanu, Andrei Cornea, Felicia Waldman, Andrei Oisteanu, Moshe Idel, Carol Iancu, Leon Volovici, Radu Ioanid, Michael Shafir, Liviu Rotman, Leonard Greenspoon, Raphael Vago etc.), reprezinta o laudabila initiativa în mediul universitar romanesc.
Studia Hebraica este un periodic cu aparitie anuala. Numarul 4 (2004) cuprinde o parte a lucrarilor prezentate în cadrul seminarului international Being a Minority in the 21th Century, Bucuresti, 6-8 mai, 2004, gazduit de Centrul de Studii Ebraice în colaborare cu IDEE si cu Institutul Roman de Istorie Recenta. Seminarul a fost realizat cu suportul Yad Vashem, cu asistenta Ministerului Educatiei si Cercetarii din Romania si cu finantare din partea Consiliului Europei. El a constituit pentru principalii membri ai minoritatilor nationale (evrei, romi, maghiari, germani si armeni) o buna ocazie de a se întalni si de a reflecta împreuna asupra necesitatii promovarii relatiilor interculturale si a pastrarii unei identitati proprii.
Studiul lui Carol Iancu (Montpellier) se refera la conditiile în care traiau evreii romani în jurul anului 1900 si la reactiile diplomatiei franceze, prin vocea lui Bernard Lazare, în fata valului de emigranti evrei (numiti fussgeier) care paraseau Romania pentru destinatii mai ospitaliere, precum Palestina, Europa de Vest si Statele Unite. Acest “geniu al actiunii”, cum îl numeste Charles Peguy, faimos aparator al lui Dreyfus, intransigent si inspirat avocat al genocidului armean, lider sionist etc., ar putea fi un model de mare actualitate pentru o perioada atat de macinata de controverse ideologice. Victor Neumann (Timisoara) ofera o abordare comparativa a filosofiei multiculturale, analizand pe rand pozitia lui Charles Taylor, obiectiile aduse de Jürgen Habermas acestei teorii, conceptul de transculturalitate al lui Harvey Siegel, alaturi de perspectiva opusa a lui Richard Rorty si David Theo Goldberg. Andrei Oisteanu (Bucuresti) continua seria deschisa de volumul sau Imaginea evreului în cultura romana (Humanitas, 2004) cu un nou studiu de imagologie etnica. Inegala confruntare dintre “evreul imaginar”si “evreul real” (dintre “evreul bun” vs. “jidan”), prezenta istorica în spatiul european a acestor stereotipii discriminatorii, asa cum se regasesc în folclor, literatura, politica, este urmarita de autor cu deosebita acribie si eruditie. George Voicu (Bucuresti) analizeaza una din majorele stereotipii ale presei romanesti din perioada 1938-1944: iudeo-bolsevismul. In mod paradoxal, aceeasi presa abhora, concomitent sau în faze diferite, “democratia de sorginte evreiasca”, adeseori însotita de etichete cu o glorie la fel de trista precum “iudeo-masoneria” si “plutocratia evreiasc”. Mariuca Stanciu (Bucuresti) prezinta schematic cadrul formarii si evolutiei intelectuale ale lui Moses Gaster. Un bun prilej pentru lectorul “inocent” al Memoriilor lui Gaster de a întelege mai bine viata si rolul pe care acesta l-a jucat în epoca. Felicia Waldman (Bucuresti) se refera la felul în care a fost si este perceput Holocaustul în societatea romaneasca post-revolutionara. Atitudinea negationista, integrala sau partiala, precum si greutatea unora de a recunoaste ca în Romania a existat un Holocaust domestic reprezinta o constanta dureroasa. Articolul mai prezinta dificultatile, inadvertentele si lectiile neînvatate ale autorilor manualelor despre Holocaust, o sarcina substantiala, însa destul de greu de îndeplinit. Mihai Chioveanu (Budapesta) ne ofera un studiu consistent despre felul în care a fost perceput Holocaustul dupa cel de-al doilea razboi mondial. Este semnificativ faptul ca înaintea procesului lui Eichmann de la Ierusalim (1961) nu exista un consens în privinta unicitatii Holocaustului. Vasile Morar, Varujan Vosganian, Anton Niculescu si Petre Petcut semnaleaza o parte a împlinirilor si dezamagirilor, trecute si prezente, ale sasilor, armenilor, maghiarilor si romilor din Romania. Merita sa fie retinut termenul de Samudaripen - Holocaustul romilor - cu datele aferente acestuia. Generalul Mihail Ionescu (Bucuresti) analizeaza rolul pe care l-a jucat Romania în încercarea de a media tratativele dintre Israel si tarile arabe dupa razboiul de Yom Kippur (6-23 octombrie 1973). Textului îi urmeaza stenograma discutiilor dintre N. Ceausescu si doi membri ai Partidului Unit Muncitoresc din Israel. Sectiunea a III-a reproduce dialogul purtat între Andrei Oisteanu, Leon Volovici, Victor Neumann, Raphael Vago, Jean Ancel, Vasile Ionescu, Michele Sarfatti, Michael Shafir si Liviu Rotman în cadrul unei dezbateri internationale despre problemele minoritatilor în spatiul public romanesc (12 noiembrie 2004).
Ultima parte a volumului consta în urmatoarele contributii: Yom Tov Assis (Ierusalim) despre criza comunitatii sefarde din Spania (1391-1492); Leonard Greenspoon (Creighton) despre traducerile evreiesti ale Bibliei; Raphael Shuchat (Tel Aviv) despre popularitatea Kabbalei în societatea contemporana; Petru Weber (Berlin) despre memoria Holocaustului în Romania postbelica; Valentin Sandulescu (Budapesta) despre miscarea legionara si idealul fascist al “omului nou”; Stefan Ionescu (Budapesta) despre memoria supravietuitorilor Holocaustului din Romania.
http://www.revista22.ro/html/index.php?art=1845&nr=2005-06-28

Declaratiile iresponsabile se intorc ca un bumerang impotriva
autorului lor

Paul Lambrino a fost pus pe fuga in Israel

-- Vizita neanuntata facuta in Israel de autointitulatul Print Paul
Lambrino si de sotia lui, Lia, cu scopul de a-l pune pe Regele Mihai
I al Romaniei pe o „lista neagra" a evreilor, a generat reactii
extrem de dure. Paul Lambrino a sustinut, printre altele, ca
Majestatea Sa Regele Mihai ar fi „complice criminal al nazistilor" si
ar trebui impuscat. Reporterii „Averea" au aflat ca lui Paul Lambrino
i s-au inchis toate usile in nas, considerandu-se ca este
iresponsabil. In acest sens, istoricii arata ca afirmatiile lui Paul
nu au nici o coresponedenta in realitate.


Profesorul Michael Shafir de la Universitatea Babes Bolyai din Cluj-
Napoca, unul din membrii Comisiei Wiesel de studiere a Holocaustului
in Romania, este de parere ca, de fapt, sute de mii de evrei din
Romania ar trebui sa-i fie recunoscatori Regelui Mihai pentru
atitudinea acestuia din perioada celui de-al doilea Razboi Mondial.
Shafir a facut aceasta afirmatie intr-un interviu difuzat la „Europa
Libera", in contextul campaniei declansate de Paul Lambrino, in
Israel.

Profesorul Michael Shafir sustine astfel ca gestul asa-zisului print
Paul, autointitulat de Romania si nerecunoscut ca membru al Casei
Regale, este scandalos, fara sa aiba nici un sambure de
adevar. „Absolut nimic din ce afirma nu are legatura cu adevarul. Si
daca este ceva care are legatura cu adevarul, atunci trebuie ca asa-
zisul print Paul sa faca aceste documente publice. Pentru ca noi nu
cunoastem absolut nici un document si cand spun noi, vorbesc de
istorici, de membrii Comisiei Wiesel, care sa ateste asemenea
lucruri, desi nu este prima oara cand printul Paul face aceste
afirmatii", a adaugat reputatul profesor. „Averea" reda mai jos
interviul acordat de Michael Shafir la „Europa Libera". Profesorul
comenteaza asadar articolul aparut in presa israeliana si preluat de
ziaristii romani, articol in care sunt surprinse declaratiile
iresponsabile ale lui Paul Lambrino.

Cum crezi ca a ajuns, totusi, acest articol in presa israeliana si,
din cate inteleg uitandu-ma pe el, cerand sprijin guvernului si
organizatiilor evreiesti? E practic solicitarea unui ajutor din
partea lui Paul Lambrino.

Shafir: Eu cred ca cineva a gandit lucrurile foarte bine, dar nu pana
la capat. Pentru ca faptul ca Paul Lambrino se duce in Israel,
desigur are dreptul sa o faca ca orice alta persoana, insa mi se pare
ca el atesta asupra unei convingeri de natura pur si simplu
antisemita. Ce treaba avem noi in Israel, cu ce se intampla in lupta
pentru mostenirea tronului in Romania sau mostenirea proprietatilor?
Adica tot evreii fac si desfac toate lucrurile.

Care sunt cele mai crase neadevaruri si cele care trebuie neaparat
corectate?

Shafir: Sa incepem intr-adevar cu cele mai crase si citez din
ele. „Mihai a creat un stat nazist". Adica Regele Mihai, care atunci
de-abia avea o varsta despre care Antonescu putea sa spuna ìnu stau
de vorba cu un copil?, a avut aceasta putere sa creeze un stat
nazist. Mai departe. Asa cum am spus, nu se cunosc nici un fel de
documente. Ceea ce se cunoaste intr-adevar sunt doua lucruri.


Apoi, de ce este numit in articol printul Paul, printul mostenitor al
Romaniei?


Mihai este semnat pe anumite decrete de legislatie antisemita, dar
toata lumea stie foarte bine ca aceste decrete nu le semna decat
formal. N-a avut nici un fel de rol si, mai mult, nici nu cred ca ar
fi putut refuza, pentru ca oricum Constitutia fusese anulata, iar
rolul sefului statului era in mana lui Antonescu. In al doilea
rand, „Regele Mihai a facut o alianta cu Antonescu". Alianta cu
Antonescu, daca a facut-o cineva, a facut-o Carol al II-lea, inainte
de a abdica. Apoi, de ce este numit in articol printul Paul, printul
mostenitor al Romaniei? Mostenitor, poate, al averii, dar printul
mostenitor al Romaniei n-a fost, dupa cate stiu eu, recunoscut de
nimeni, ba chiar a pretins ca nu vrea sa fie mostenitorul tronului
Romaniei. Cel mai important lucru si cel mai trist - mi se pare ca a
convins cu aceste pseudodocumente anumite persoane ale caror bune
intentii nu pot fi puse la indoiala, dar in acelasi timp aceste
persoane nu sunt familiare cu istoria Romaniei. Si acum vreau sa
vorbesc in calitate personala. Atat eu, cat si familia mea si multe
alte sute de mii de evrei datoram viata, de fapt, regelui Mihai. Fara
actul lui curajos de la 23 august, este foarte probabil ca am fi avut
soarta evreimii maghiare. Cum are tupeul asa-zisul print Paul sa se
duca in Israel, unde totusi sunt sute de mii de evrei care ar trebui
sa stie adevarul, si sa faca acest lucru?

Ti se pare legat de ce se intampla in Romania?

Shafir: Este, in mod clar, un gest de disperare in minutul 90, ca sa-
i spun asa, a printului Paul si a celor care il sprijina, nu putini,
chiar din interiorul partidului care a propus legea despagubirilor,
pentru a impiedica aprobarea acestei legi. Eu sper ca tentativa va
esua. Este drept ca singurul conducator de stat, in viata, care a
reusit sa obtina intoarcerea armelor si, in general, datorita caruia
Romania se poate uita cu mandrie la cea de a doua parte a razboiului,
daca nu la prima, este drept ca acest om, la sfarsitul zilelor lui,
sa nu mai trebuiasca sa cerseasca din usa in usa. Si e rusine pentru
orice stat ca un fost sef de stat este pus in aceasta situatie.
(A.A.)

Istoricii demonteaza acuzatiile lansate de Paul Lambrino

Un numar de evrei romani s-au grabit sa contrazica gravele acuzatii
formulate, in timpul unei vizite in Israel, de printul Paul,
impotriva unchiului sau, fostul Suveran al Romaniei. Mai multe surse
evreiesti, inclusiv experti in perioada Holocaustului, au respins
afirmatia facuta de printul Paul intr-un interviu aparut luni in
ziarul israelian „Jerusalem Post", ca Regele Mihai ar fi colaborat
din toata inima cu dictatorul Ion Antonescu in persecutarea evreilor,
si ca s-ar cuveni sa impartaseasca soarta acestuia. Aceeasi
publicatie israeliana citeaza, ieri, doi cunoscuti experti in istoria
Romaniei si a evreimii romane —Jean Ancel, care traieste la Ierusalim
si universitarul clujean Michael Shafir. Profesorul Shafir a
reactionat printr-un mesaj trimis ziarului de la Ierusalim prin posta
electronica, dar si intr-un interviu la Radio Europa Libera, interviu
pe care vi-l prezentam alaturat.

In plus, Jean Ancel, cercetator la Institutul Memorialului
Holocaustului Yad va-Shem, de la Ierusalim, si autorul a numeroase
lucrari de referinta privind persecutarea evreilor in Romania, in
timpul celui de al doilea Razboi Mondial, a subliniat ca „mostenirea
Regelui Mihai este complexa". „Regele Mihai nu detinea puterea reala.
Regimul Antonescu avea nevoie de el numai in calitate de simbol.
Regele a traversat intr-adevar o perioada fascista, dar el nu este
vinovat de faptele lui Antonescu". Citam in continuare din The
Jerusalem Post: „Cat priveste documentele prezentate de Paul, in
Israel, cu semnatura Regelui pe legi antievreiesti, Jean Ancel a
aratat ca, potrivit cutumei, Regele trebuia sa isi puna semnatura pe
legi, dar nu el a scris, personal, legile". „Ar fi putut, totusi,
refuza sa le semneze", a declarat Jean Ancel. Cercetatorul de la
Ierusalim a spus in continuare ca „nu Regele Mihai a fost cel care a
hotarat intrarea Romaniei in razboi de partea Germaniei naziste, dar
el a fost cel care a decis, spre sfarsitul razboiului, iesirea din
alianta cu nazistii. De fapt, deja in 1943, el a facut declaratii
publice in care isi arata impotrivirea la acea alianta". The
Jerusalem Post mai relateaza ca membrii unor organizatii evreiesti
abordate, duminica, in Israel, de Printul Paul si de sotia acestuia,
s-au aratat reticenti, temandu-se ca afirmatiile Printului despre
pretinsa vinovatie a Regelui Mihai pentru confiscarea proprietatilor
evreiesti nu este decat o prelungire a amarnicului conflict, datand
de mai multe decenii, dintre Rege si pretendentii la tron - printul
Carol Mircea si fiul acestuia, printul Paul.

http://www.averea.ro/display.php?data=2005-06-22&id=2581

Intalniri ale iesenilorIn Israel se organizeaza periodic intalniri ale originalilor din diverse orase ale Romaniei, fiind cunoscute astfel cele ale bucurestenilor, bacauanilor, iesenilor, tecucenilor si asa mai departe. Zilele trecute au avut loc insa cateva “intrunirii de grup” dominate de oamenii Iasiului, chiar daca nu vorbim, reuniunii exclusive ale emigratiei provenite din cel mai important oras al Moldovei. La invitatia conducerii Asociatiei Scriitorilor israelieni de limba romana a venit, ca oaspete drag in Tara Sfanta, cunoscutul poet roman Valeriu Stancu, presedinte al Filialei Iasi Uniunii Scriitorilor din Romania, director al editurii si revistei de cultura “Cronica”. (Retineti spre a nu exista confuziile: “Cronica Romana” este un cotidian din Bucuresti, iar “Cronica” e revista din Iasi. Prin tableta de fata ziarul bucurestean scrie despre colegii ieseni).
Valeriu Stancu a ajuns pentru prima oara in Israel, tara pe care dupa cum ne-a spus - viseaza de ani de zile sa o viziteze fiind insotit de sotia lui, Maria Stancu, care a fost in tara de la Mediterana de mai multe ori. Maria (Mariana) este secretar general de redactie la “Cronica”. Fiind vorba de un iesean “total” (nascut la Iasi acum jumatate de secol, absolvent al facultatii de Filologie din Iasi si care-si desfasoara activitatea profesionala tot in acest mare oras universitar si cultural al Romaniei), Valeriu Stancu are multi prieteni si cunoscuti in Israel, dar majoritatea acestora e originara din Iasi. De aceea, fostii ieseni, acum cetateni ai Tarii Sfinte, n-au ratat nici o ocazie de a se intalni cu Valeriu Stancu in diverse orase din tara, la Tel Aviv, la Hertzlia, la Haifa, fie in mici adunari de grup, fie in cadru mai larg, cum s-a intamplat la seara festiva interesanta, sufleteasca, organizata de Centrul Cultural din marele oras - port Haifa. Cu aceasta ocazie, Valeriu Stancu s-a revazut cu fostii colegi si prieteni cu care a fost impreuna la Iasi, iar dintre acestia mentionam pe cunoscuta poeta israeliana de limba romana Bianca Marcovici (care a editat cateva din cartile ei la “Cronica”), scriitorul si publicistul I. Stiru, publicistul Liviu Moscovici, ziarista Lucretia Stanciu si multi altii. Subliniez ca la reuniunea de la Haifa si in buna masura la sedinta cenaclului literar “Punct” de la Rehovot, iubitorii israelieni de literatura au avut bucuria de al cunoaste pe scriitorul Valeriu Stancu, de a afla ca poetul dar si romancierul iesean a scris pana in prezent peste 30 de volume de poezie si proza, operele lui au fost traduse si publicate in multe tari, printre care Germania, Franta, Italia, Mexic, Rusia, Canada, ca a fost decorat in anul 2004 cu Ordinul Meritul Cultural, ca a primit numeroase premii literare in Romania si in strainatate, inclusiv in Iasi. Vizitand Tara Sfanta, scriitorul Valeriu Stancu si sotia lui au vazut cu emotie locurile de mare importanta ale religiei crestine - la Ierusalim, Betheleem, Nazareth - au admirat frumusetea oraselor Tel Aviv si Haifa, au fost inconjurati permenent de dragostea gazdelor. Ca presedinte al Uniunii Scriitorilor din Romania, Filiala Iasi, Valeriu Stancu a incheiat un act de colaborare cu Asociatia Scriitorilor israelieni de limba romana, cu scopul intensificarii relatiilor dintre scriitorii ieseni si cei din Israel. La ora cand apar aceste randuri, Valeriu Stancu si sotia lui sunt din nou la Iasi, dar am convingerea ca ambii pastreaza amintiri deosebite din Tara Sfanta, nu doar de la iesenii, ci de la toti cei care i-au intampinat cu multa prietenie si sinceritate.


http://www.cronicaromana.ro/tablete-din-tara-sfantaintalniri-ale-iesenilor.html

Sa facem lumea mai frumoasaDe regula, corespondentele pe care le trimit
“Cronicii Romane” privesc evenimente cultural-artistice petrecute in Israel, in marea lor majoritate cu prezenta romaneasca. De data aceasta insa ne vom referi la o “dimineata muzicala” care a avut loc intr-o duminica din luna trecuta la Bucuresti, cu participare israeliana. La Tel Aviv locuieste de multi ani un medic originar din Romania, Harry Reininger, care a obtinut rezultate frumoase in profesie, fiind apreciat de pacientii lui. Dar “doctorul” a fost concurat tot timpul de pasionatul Harry “compozitorul”, de aceea viata acestui om a insemnat o impletire perfecta intre medicina si muzica. Dar - am intrebat - reusitele muzicale au egalat pe cele din medicina? Raspunsul l-a dat compozitorul Sergiu Nostra care a tinut sa precizeze: Harry a studiat aprofundat teoria muzicii, armonia, formele muzicale, dirijoratul, cu ajutorul unor maestri in profesorat ca de exemplu marele compozitor Mihail Jora. Nivelul inalt la care se situeaza Harry in lumea muzicii a determinat primirea lui ca membru al Uniunii Compozitorilor din Romania al Ligii similare din Israel, iar pentru activitatea in teatrul de limba idish i s-a acordat importantul premiu Goldfaden. Ziaristul Sorin Cunea (Germania) povesteste cu umor ca in compozitorul israeliano-roman Harry Reininger incape atata muzica, incat atunci cand l-a cunoscut acesta i-a spus: inCANTAT! Astfel fiind, nu surprinde faptul, ca acum, la varsta pensiei, Harry facand un mic bilant al realizarilor in muzica se mandreste cu numeroase compozitii de valoare pentru orchestra Radiodifuziunii romane, Teatrul “Constantin Tanase”, Teatrul Evreiesc de Stat din Bucuresti. In Israel, Harry Reininger a continuat sa compuna lucrari mult apreciate, dar pentru valorificarea lor a fost initiatorul, organizatorul si regizorul a mai multe spectacole de revista destinate in Tara Sfanta originarilor din Romania. Fara teama de a gresi, notez ca cele mai reusite programe de estrada realizate in Israel i-au apartinut lui Harry Reininger. El a beneficiat si de textieri valorosi (Alexandru Andy, A. Storin s.a.) iar datorita faptului ca si-au dat seama de nivelul ridicat al acestor reviste-muzicale, au acceptat sa faca parte din distributie actori si cantareti de prim rang din Romania (in special) dar si din Ungaria, Italia, Germania. Cateva nume, pentru exemplificare: Horatiu Malaele, Maia Morgenstern, Mircea Crisan, Nicolae Nitescu, Dorin Anastasiu si multi, multi altii. In ultimul timp, in loc de spectacol, Harry Reininger a realizat un disc-muzical in care a selectionat 18 cantece (pe care le-a considerat cele mai reprezentative), sub titulatura
“Sa facem viata mai frumoasa”.
Discul de care vorbim a fost produs in studioul “Dan” din Romania, iar premiera auditiei a avut loc la Centrul comunitar evreiesc din Bucuresti (Str. Popa Soare) in prezenta unei sali arhipline, a unor invitati din tara gazda si din Israel.
“Dimineata muzicala” despre care pomeneam mai inainte a insemnat un adevarat succes, o festivitate originala, in care s-au combinat auditiile discului cu cantece interpretate pe viu de catre Dorel Anastasiu, Bianca Ionescu si cantareata invitata din Israel, Dorotheea Liviu, care a fost intotdeauna “mana dreapta” a spectacolelor realizate de Harry Reininger.
Colaborarea israeliano-romana de la Bucuresti a dovedit perfectiune. Adica ceea ce-si doreste Harry Reininger, care in toata activitatea lui medical-muzicala a iubit perfectiunea. Si se intelege ca o iubeste si acum, pentru ca el continua sa compuna si sa se gandeasca la noi cantece, iar prin intermediul lor viata sa fie mai frumoasa.



http://www.cronicaromana.ro/sa-facem-lumea-mai-frumoasa.html

Romania-Israel, un parteneriat care se dovedeste viabil
Relatii economice si politice in plina expansiune
Israelul este tot mai interesat de intarirea cooperarii economice si extinderea domeniilor de colaborare cu România, în perspectiva aderarii tarii noastre la Uniunea Europeana, care este partenerul comercial numarul unu al statului evreu. Pe de alta parte, si Romania ocupa locul al doilea, în zona Europei Centrale, din punctul de vedere al schimburilor comerciale, a declarat ambasadorul israelian la Bucuresti, Rodica Radian Gordon, vorbind despre parteneriatul dintre tara noastra, Israel si unele state europene, într-un interviu acordat Agentiei Rompres. “Noi consideram România un prieten adevarat si contam pe aceasta prietenie si în viitorul foarte apropiat, când România va deveni unul din membrii Uniunii Europene, deoarece relatiile dintre Israel si Europa sunt de o foarte mare importanta, luând în considerare nu numai factorul geografic, dar si trecutul comun si valorile comune, precum si faptul ca Europa este partenerul comercial numarul unu al Israelului”, a subliniat diplomatul israelian. În opinia sa, comertul bilateral poate sa ajunga la cifre mai mari decât cele aproximativ 300 de milioane de dolari anual, cât se înregistreaza în prezent.
Diplomatul israelian a apreciat ca Israelul se numara printre tarile care investesc foarte mult în România, dar nu toate companiile israeliene sunt identificate ca atare, din cauza ca multe dintre ele nu au sediile in Israel. În ceea ce priveste sectoarele în care Israelul doreste dezvoltarea legaturilor cu România, Rodica Radian Gordon s-a referit la domeniile cultural, stiintific, al tehnologiei informatiei, cel militar si la securitate. “În ultimul timp, punem mult accent pe planul stiintific si am început niste legaturi care speram sa devina foarte fructuoase chiar în viitorul apropiat. Speram sa avem o vizita de profil înalt din partea Israelului, aici în România, în perspectiva încheierii unui acord bilateral în domeniul stiintific, examinam cu companii IT israeliene care se afla în România modalitati vizând largirea acestei colaborari”, a explicat ambasadoarea.
În plan cultural, Rodica Radian Gordon a evocat, între altele, desfasurarea, zilele acestea, în Israel a unui festival al poetilor, la care este prezenta si Ana Blandiana, si un mini-festival de film intitulat “Bucharest” în cadrul festivalului de film din Israel de la sfârsitul acestei luni. Diplomatul israelian, care a calificat relatiile bilaterale drept foarte bune si foarte apropiate, a tinut sa mentioneze, în acest context, progresele mari care s-au facut în ceea ce priveste ercunoasterea Holocaustului in România, apreciind faptul ca subiectul a fost introdus în scoli si ca a fost înfiintat un institut pentru studierea Holocaustului, ceea ce înseamna ca s-au tras învataminte din lectiile trecutului. Ambasadorul israelian si-a exprimat convingerea ca acestea reprezinta si “puncte care ne vor permite sa cladim noi punti de legatura între cele doua popoare, pentru viitor”. (A. ZAMFIR)

http://www.actualitatea-romaneasca.ro/index.php?_init=art.view&cat_load=NEWS&art_key=6352

Baby sitter in Israel o munca grea, banoasa dar care merita daca ai “nervi tari”
Conditiile de lucru par, la prima vedere destul de atragatoare. Dar obtinerea unui asemenea loc de munca este costisitoare pentru o femeie din Romania care este fie somera, fie castiga un salariu mediu pe economie de aproape opt milioane de lei vechi. Spre deosebire de romanii care muncesc in constructii si care beneficiaza, inca de anul trecut, de contracte de munca bine stabilite prin lege, romancele care au grija de copii sau de persoanele in varsta nu sunt protejate de o lege specifica acestui domeniu.
Inainte de a va decide sa lucrati ca ingrijitor intr-o familie israeliana, trebuie sa va pregatiti pentru cheltuieli serioase care depasesc de obicei suma de 4.000 de dolari. Formalitatile pentru obtinerea vizei, biletele de avion, asigurarile medicale si comisioanele platite firmei care intermediaza asemenea locuri de munca ajung sa coste aproape 4.000 de dolari, dupa cum ne-au declarat mai multe romance care lucreaza in Israel printre care si Gabriela C., originara din Baia Mare. Tanara femeie ne-a marturisit ca a fost nevoita sa isi ipotecheze casa pentru a pleca in Israel, iar acum aduna fiecare ban pentru a-si plati datoriile. Cu tot cu drumurile la Ambasada statului israelian din Bucuresti, numeroasele acte solicitate de politie si cazarea in capitala, pregatirile pentru Israel au mai costat-o in plus inca 1.000 de dolari (aproape 30 de milioane de lei vechi). “Ca sa ajungi aici iti trebuie curaj sau multa nebunie, dar si multi bani”, ne-a declarat Gabriela C. care a gasit un loc de munca in statul evreu prin intermediul Oficiului de Asistenta Sociala. “Am venit cu sufletul deschis si cu credinta in Dumnezeu ca imi va fi bine”, se destainuie Gabriela care a avut norocul sa se imprieteneasca foarte repede cu familia pentru care munceste si mai ales cu pacienta sa, o doamna in varsta de 83 de ani emigrata in Israel din Satu Mare. “Acum m-am obisnuit, mi-a fost foarte greu la inceput, iar cine nu rezista nervos nu trebuie sa incerce”, mai spune ea vorbind despre experienta capatata intr-o familie israeliana.
Cu fiica pacientei se intelege in limba engleza, iar cu doamna in varsta comunica mai degraba in ungureste, decat in romana. In fiecare zi trebuie sa faca menajul, sa aiba grija de starea de sanatate si de curatenia pacientei sale, face cumparaturile necesare casei, iar timp liber are duminica sau in dupa-amiaza de sabat. Lucreaza astfel de sase luni insa nu a avut ocazia sa cunoasca prea bine imprejurimile. Abia de Paste, spera sa viziteze Ierusalimul alaturi de familia pentru care lucreaza.
Salariul ei este de 550 de dolari pe luna, in primul an, in ziua de sabat mai primeste 70 de sekeli bani de buzunar, iar daca lucreaza si duminica primeste in plus 50 de dolari, adica aproape 240 de sekeli. In plus, i se mai platesc noua zile de sarbatori pe an si are un concediu de 12 zile. Munca ei este destul de grea si de solicitanta dar Gabriela este multumita ca a gasit o cale mai buna de a-si ajuta familia ramasa acasa cu venituri foarte reduse. Gabriela are un baietel de sase ani si un sot, inginer minier, amenintat cu disponibilizarea. La randul ei, a absolvit doua facultati tehnice, dar perspectivele de munca din tara si salariile extrem de mici au determinat-o sa isi incerce sansele si in strainatate. (Adina ZAMFIR)

http://www.actualitatea-romaneasca.ro/index.php?_init=art.view&cat_load=NEWS&art_key=6351

Din Ucraina in India via Tel AvivDe regula dedicam tabletele noastre saptamanale unor evenimente culturale, artistice, literare din Israel, la care participa israelieni de origine romana sau oaspeti din Romania. Dar spre a capata un tablou complet al diferitelor activitati din domeniile susmentionate - petrecute in general in Tara Sfanta - facem astazi o exceptie si nu vorbim despre “ai nostri” ci despre “miscarea romaneasca” - macar in favoarea asa numitului, in ironie sau nu, schimb de experienta. Ne vom referi la o cupa mondiala a dansului si la un festival indian.
Israelul a fost gazda recenta a unui festival dedicat dansului, de fapt o competitie la care au participat peste 200 de perechi de dansatori din toata lumea. Concursul dotat cu cupa mondiala pentru “dansatori de salon si latino” - a impresionat juriul si publicul prin tehnica dovedita de participanti, muzica aleasa cu inteligenta si constumele multicolore de bun gust. Pentru a stimula interesul pentru practicarea dansului de performanta paralel cu competitia adultilor s-a desfasurat si una destinata copiilor. La capatul unei finale care a durat 48 de ore cu sambe, valsuri si nenumarate alte dansuri, cupa a luat drumul Ucrainei fiind acordata Nataliei Ivanova si lui Alexandru Illsorov, reprezentantii aceste tari. Invingatorii au fost rasplatiti nu mai putin decat au crezut: cupa ce li s-a acordat n-a fost insotita si de un premiu banesc...
Trecem acum la Ucraina, prin via Tel Aviv, la Sud. In urma cu cateva zile a avut loc la “Casa Americii” din Tel Aviv “Festivalul India”, organizat de una din marile edituri din Israel “SAAR” - cu participarea ambasadei Indiei. Sa va punem in tema despre aceasta editura: ea da lumina tiparului, in tiraje remarcabile, carti care se bucura de conditii tehnice si grafice deosebite, pe diverse teme de la cartile pentru copii pana la cele stiintifice, deosebit de pretentioase. Suplimentar emite editii de lux, participa la cele mai importante targuri internationale de carte, se bucura de o mare apreciere. Personal am constatat ca acesta editura respecta cu strictete normele care asigura caltiatea lucrarilor pe care le pune la dispozitia publicului. In timp ce - din pacate - cei care comand tiparirea unei carti in romaneste, atat in Israel cat si in Romania nu trec prin verificari de specialitate spre a evita “maculatura” dandu-se prioritate interesului material, la editura “SAAR” un asemenea fenomen nu se poate petrece. Manuscrisele propuse tiparului trec prin mainile catorva critici literari, iar dupa primirea unui raspuns pozitiv se trateaza partea tehnico financiara legata de publicarea cartii. O alta problema o reprezinta tipizarea volumelor pe care “SAAR” o asigura prin retele de desfacere la toate librariile din tara, sau in strainatate prin contracte speciale. In aceasta privinta, scriitorii cartilor in romaneste - cel putin in Israel - pot fi invidiosi, fiidca aici nu exista librarie pentru cartea romaneasca, iar fiecare autor isi difuzeaza lucrarile cum poate.
Tinand seama de prestigiul editurii “SAAR” nu suprinde faptul ca i s-a comandat publicarea in traducere ebraica a unei carti de povestiri selectionate din lucrarile celui mai mare scriitor indian din ultima suta de ani, R. Tagor, laureat al premiului Nobel pentru literatura. Cu ocazia lansarii aceste carti - a avut loc “Festivalul India”, care a insemnat invitarea a 200 de persoane la un cocktail, o prezentarea a volumuluui, un cuvant de multumire a ambasadorului Indiei in Israel, un program de muzica si dansuri indiene, un film despre India. Aici fac din nou o trimitere la manifestarile cu carea romaneasca in Israel: in Tara Sfanta se organizeaza multe actiuni de valoare in unele locale, altele impreuna cu Ambasada Romaniei sau Institutul Cultural Roman, dar sunt antrenanti doar originali din Romania. Cred ca ar trebui si lansari de carte romaneasca in traducere ebraica, cu israelieni care nu sunt din Tara Carpatilor, dar care pot cunoaste astfel marea bogatie culturala, artistica, literala din tezaurul romanesc.


http://www.cronicaromana.ro/tablete-din-tara-sfantadin-ucraina-in-india-via-tel-aviv.html

Olandezii sint cei mai mari investitori israelieni la noi

Cristian Matache

Olanda figureaza pe primul loc in topul investitiilor directe in
Romania. Oamenii de afaceri israelieni spun insa ca mai mult de
jumatate din suma o reprezinta investitiile lor indirecte.

Apropierea Romaniei de Uniunea Europeana constituie unul dintre
motivele pentru care tot mai multe firme din Israel isi indreapta
privirile spre piata romaneasca. Ieri, de exemplu, reprezentanti ai
peste 20 de companii israeliene au facut parte din delegatia oficiala
condusa de vicepremierul Ehud Olmert. Ocazie tocmai buna pentru
organizarea unui forum de cooperare economica intre cele doua state,
avind in vedere ca pina in prezent nu s-a mai organizat un astfel de
eveniment. Olmert considera ca piata romaneasca este destul de
atractiva, dind exemplu citeva domenii in care firmele israeliene
sint interesate sa investeasca; aeronautica, IT, industria
alimentara.
Statistica

La finele anului trecut valoarea schimburilor comerciale dintre
Romania si Israel a fost de 270 milioane de dolari. Totodata,
statistica a consemnat, in dreptul investitiilor directe ale
companiilor israeliene in tara noastra, cifra de 31,3 milioane de
dolari, Israelul ocupind astfel locul 29 in clasamentul investitiilor
straine. Totusi, conform estimarilor investitiilor indirecte
realizate de companiile israeliene in Romania, prin firmele off-shore
ale acestora din Olanda, Cipru si alte state considerate paradis
fiscal, depasesc suma de un miliard de euro. Doar Franta mai
depaseste un volum total de un miliard de euro.
Gafa lui Seculici

Prezent la deschiderea forumului, vicepremierul Gheorghe Seculici a
confundat miliardele cu milioanele. Referindu-se la valoarea
investitiilor israeliene in Romania in 2004, oficialul guvernamental
a spus ca valoarea acestora este de 31 de miliarde de dolari! Or,
anul trecut tara noastra nu a atras mai mult de patru miliarde de
euro, chiar daca a fost un an record avind in vedere ca a fost
privatizat Petrom. Din 1990, companiile din Israel au facut
investitii directe si indirecte de doua miliarde de dolari.
Investitii in tehnologie

In prezent, firmele din Israel sint implicate in lucrari de
infrastructura (constructia si modernizarea drumurilor, retele de apa
etc.); industrie (aeronautica, electronica, chimie, metalurgie,
textile, alimentara, constructii de masini si aparate electrice),
exploatarea lemnului si productia de mobilier etc.), constructii
(sedii de firme, locuinte si sate de vacanta), agricultura (irigatii,
sere, cultura vitei-de-vie, cultura porumbului cu continut de ulei
imbunatatit, seminte etc.), turism si servicii. In domeniul
financiar, in tara noastra functioneaza si o banca israeliana, Eurom
Bank.

http://www.cotidianul.ro/index.php?a=7160&shift=1

"Revista familiei" - 2.000Magazinul saptamanal “Revista familiei” care apare la Tel Aviv a ajuns in aceste zile la numarul 2.000. Pentru o publicatie israeliana particulara, nu a unei societati - o spunem din capul locului - e un adevarat record, fiindca
nu-i vorba de o revista in ebraica, ci in romaneste.
2.000 de numere puse la dispozitia cititorilor la fiecare 7 zile inseamna peste 38 de ani de munca a redactorilor, investitie baneasca si... sufleteasca, risc, uneori lupte pe baricade pentru a exista, dar fara nici o indoiala - si o mare dragoste pentru limba in care revista este editata.
In Israel au aparut dupa intemeierea statului, in 1948, ziarul “Viata noastra” cotidian si doua periodice, toate apartinand Partidului Muncii si avand coloratura de partid. Odata cu trecerea anilor s-au editat si de catre publicisti individuali ziare si reviste, cu caracter independent ca orientare politica, dar unele au disparut dupa cateva numere, altele au rezistat perioade mai mari, dar pana la urma au trebuit sa-si inchida portile.
Am spus-o si cu alte ocazii, a edita in Israel ziare, reviste, carti in romaneste este deosebit de dificil din mai multe motive: numarul cititorilor scade an de an din cauze obiective, din emigratia romana care numara acum 50 de ani, 400.000 de suflete a mai ramas jumatate. Tinerii care au venit spre a se integra societatii au depus efortul de a invata ebraica fiind siliti sa abandoneze in viata cotidiana, macar partial, limba romana. Cei nascuti aici (copiii originarilor din Romania) chiar daca au invatat in familie sa vorbeasca romaneste, in marea lor majoritate nu stiu sa scrie si sa citeasca.
Adaugati la toate aceste dificultati “naturale” si pe cele privind costurile ridicate de tiparire in alte limbi decat ebraica, ceea ce are repercusiuni si asupra preturilor la cititori. Va dam un exemplu: cotidianul cel mai important al saptamanii, cel de vineri, in limba romana, format mic, 24-28 pagini, se ridica la 10 sekeli, in timp ce principalele ziare ebraice, alcatuite vinerea din 8-10 fascicole de diverse dimensiuni, inclusiv reviste, atingand un total de aproape 150 de pagini, costa mai ieftin.
In ultimii 10-12 ani, dupa ce s-a interzis in Israel finantarea presei de catre partide, spre a se elimina presiunile politice, publicatiile romanesti au fost preluate de societati particulare sau de ziaristi care si-au organizat colective de lucru, stiind ca vor avea de luptat cu... existenta.
Intr-adevar, asta e realitatea, dar pasiunea invinge si publicatiile in limba romana isi continua drumul.
V-am infatisat cadrul de mai sus pentru ca dvs., cititorii cotidianului “Cronica Romana”, sa puteti aprecia cum se cuvine o revista in romaneste care apare in Israel cu regularitate de ceasornic de peste 38 de ani, infiintata
si condusa de un ziarist daruit trup si suflet acestei profesii: I. Aurescu.
Interesant de remarcat e faptul ca sus-numitul a venit in Israel in anul 1965, fiind la o varsta care nu prea deschide perspective de viitor: 55 de ani. Dar cu experienta ce o avea din Romania, ca redactor sef la diverse publicatii, I. Aurescu a fost ferm hotarat sa editeze o revista “a lui” si in tara de la Mediterana. Intampinand greutati financiare, dar si... dusmania unor concurenti, nu s-a linistit pana n-a lansat “Revista familiei”, un magazin saptamanal cuprinzand povestiri, cuvinte incrucisate, umor, oferind o lectura placuta si de “evadare din durerile de cap cotidiene”.
De 2.000 de numere, initiatorul si luptatorul pentru “revista romaneasca a familiei”, I. Aurescu, care la 55 de ani a inceput batalia pentru aceasta publicatie, continua cu capacitate intelectuala perfecta, fiind si decanul de varsta al ziaristilor, sa conduca saptamanalul pe care l-a infiintat. Colectivul redactional (mult mai micut ca altadata) cuprinde ca personal operativ, pasionati ai scrisului, buni profesionisti: I. Blidaru (care a mai facut parte din redactie la inceputurile ei), sotii Ioana Toff si Dragos Nelersa (computerizare, grafica), dar revista se bucura si de colaborari prestigioase din Israel si Romania, fapt cu care
I. Aurescu se mandreste.
“Revista familiei” are cateva mii de cititori permanenti in Israel, dar si in Romania se bucura de solicitari
si aprecierile celor ce o primesc, macar sporadic.
2.000 de numere inseamna un record, mai ales ca releva si o anumita originalitate: revista reprezinta opera unui om care la data lansarii ei, avand varsta la care trebuia sa se gandeasca la pensie, a pornit-o tinereste la drum. Iar acum, directorul-fondator I. Aurescu implineste 95 de ani si 2.000 de numere ale revistei!
Astfel fiind - ce-i putem spune in final? Nimic altceva decat 5 cuvinte: felicitari, sanatate si... tot inainte!



http://www.cronicaromana.ro/revista-familiei-2000.html

O fetita, un bunic

Doua evenimente deosebite au marcat in special viata artistica a originarilor din Romania in Israel, in ultima saptamana. Respectand cronologia dreptul la intaietate a femeii si varstele celor despre care va povestim, incepem tableta cu o fetita de... 80 de ani, care a fost sarbatorita acum cateva zile printr-un spectacol festiv la Tel Aviv. Este vorba despre cantareata si actrita Dorothea Livio, nascuta la Bucuresti, si careia publicul israelian i-a organizat o seara “sentimentala” pentru a o felicita la cele 8 decenii de viata implinite recent, din care 6 si jumatate dedicate estradei muzicale. Dorothea a inceput sa cante si sa apara pe scena ca interpreta in cuplete muzicale de la 15 ani, facandu-si debutul la teatrul “Baraseum” din Bu curesti, dupa care a intreprins neumattae turnee in toata lumea din Europa in Australia, din Orientul Indepartat in America, incununate de succese urias. In anul 1950 a emigrat in Israel, timp de 53 de ani fiind aclamata in zeci de spectacole in limba romana organizate in Israel, dar a cucerit publicul si in estradele jucate in ebraica, idis ori alte limbi, la teatrul “Do, Re, Mi” din Tel Aviv sau in programe ocazionale de revista. Dar inima cantaretei cu o voce de exceptie a batut in primul rand pentru publicul israelian de origine romana, in cinstea lui a aparut pe scena de 40 de ani din acei peste 60 de activitate artistica, de aceea la implinirea varstei rotunde amintite, cei care au aclamat-o si au iubit-o sincer pe Dorothea Livio au venit sa o aplaude, mai mult chiar, sa o ovationeze in spectacolul ce s-a dat in onoarea ei, intitulat “O viata de artist”. Au adresat cuvinte calde de aprecire si urari doamna dr. Mariana Stoica, ambasadoarea Romaniei in Israel, Sanda Feller responsabila filialei Tel Aviv a Asociatiei Originarilor din Romania (H.O.R.), actorul israelian I. Itzhaki, au participat la sectacol (voluntar) actori cunoscuti de origine romana printre care Anabela, Terry, Gabor, Tredy Peer, Zola cu papusile si multi altii, dar inca doua nume trebuie sa le mentionez in mod special: dr. Harry Reininger, compozitor, care a avut in Dorothea Livio, cantareata si interpreta principala intr-o serie intreaga de spectacole de revista de mare succes jucate in Israel, Liane Herman, mult apreciata de public nu doar pentru valoarea ei de pianista, ci si pentru ca e o adevarata sufletista in organizarea unor manifestatii artistice, inclusiv aceea dedicata sarbatoritei Dorothea Livio. Iar ce ce am scris in titlul ca vorbim despre o fetita si de fapt ne-am referit la aniversarea unei actrite ajunsa la 80 de ani! Va raspundem: fiindca in toti anii de scena, chiar si atunci cand avea 60-70 de ani, Dorothea era permanent tanara. In momentul in care se urca pe scena disparea mama sau bunica Dorothea si aparea o fetita care canta si spunea cuplete cu un talent aparte, toata scena era a ei, iar publicul o aplauda minute in sir. Chiar in spectacolul festiv, la 80 de ani, Dorothea si-a incantat auditorul cu vocea ei plina tinerete. ...cateva cuvinte despre bunicul din tableta de fata: de cateva zile a devenit “tata-mare” al unei fetite, de curand a implinit 70 de ani de viata. Actor renumit din Romania in Israel pentru o saptamana de recitaluri: Florin Piersic. Am scris mai sus ca ne vom referi la bunic doar in cateva randuri, iar asta fiindca Florin n-are nevoie de nici o carte de vizita, el reprezentand un nume de prestigiu atat in Romania cat si in Tara Sfanta, unde este iubit si asteptat intotdeauna cu bucurie. Florin Piersic a fost in Israel de zeci de ori, pot spune ca asa cum cunoaste intern, in Romania, traseul Bucuresti - Cluj, tot asa stie si ruta externa Bucuresti - Tel Aviv. Acum e prezent aici pentru ca ii place Tara de la Mediterana, ii place publicul care umple salile cand vine Florin ii plac scenele de la teatrele din Tel Aviv sau alte orase, deoarece de pe ele tine de vorba spectatorii, cu glume si voie buna ore intregi... Asa a facut si la premiera de la “National” din Tel Aviv unde a povestit intamplari din viata lui si a altor actori, a recitat exceptional, a antrenat sutele de oameni in asa fel incat au uitat ca mai trebuie sa plece acasa... Acesta e bunicul iubit din tableta de astazi: Florin Piersic.

http://www.cronicaromana.ro/tablete-din-tara-sfantao-fetita-un-bunic.html

Cooperare in domeniul apararii intre Romania si Israel
fost o intrevedere care se inscrie in spiritul unor relatii foarte bune, as spune chiar exceptionale, la nivel politic si militar. Am putut discuta teme de interes pentru securitatea regionala, din Orientul Mijlociu, din Irak, unde, asa cum mentiona si domnul ministru, suntem prezenti. Am apreciat foarte mult in acesti ani relatia de cooperare militara care ne-a ajutat sa ne schimbam si sa ne adaptam structura fortelor armate la un nou mediu de securitate international, in care terorismul reprezinta principala amenintare. Cred ca, fiind membri ai NATO, aceasta cooperare va dobandi o calitate aparte, inclusiv referitor la teme strategice de relevanta pentru ambele parti, ce vor reprezenta un domeniu foarte bun de cooperare si de viitor.

Ii multumesc colegului meu pentru vizita din Romania, astept si eu sa efectuez o vizita in Israel si astfel sa adancim calitativ o zona de cooperare foarte buna intre cele doua tari si armate.



ZE’EV BOIM:



Israelul si Romania au o foarte buna colaborare in multiple domenii. Vorbind insa despre colaborarea din domeniul militar, pot afirma ca aceasta este excelenta in domeniul industriei de arma­ment. Bineinteles, cooperarea din domeniul militar este benefica pentru ambele tari.

Suntem extrem de incantati sa aflam de la secretarul de stat ca exista o recipro­citate din partea tarii dumnea­voastra.

De asemenea, folosesc aceasta oportu­nitate pentru a mentiona faptul ca, in Israel, este apreciata participarea Romaniei la efortul comunitatii internationale in lupta impotriva terorismului, lucru pus in practica de fortele romane dislocate in Teatrele de operatii din Irak si Afganistan.



La invitatia domnului dr. George Cristian Maior,
secretar de stat si sef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantica si Politica de Aparare, domnul Ze’ev Boim, adjunctul ministrului apararii din Statul Israel, a efectuat, in zilele de
30 si 31 august a.c., o vizita oficiala in Romania.



Cei doi demnitari au avut, la sediul Ministerului Apararii Nationale, o intrevedere in cadrul careia au fost abordate aspecte privind cooperarea politico-militara bilaterala dintre cele doua tari, evolutia procesului de pace din Orientul Mijlociu, politica de securitate a Romaniei ca membru NATO, cu accent deosebit asupra rezultatelor summitului de la Istanbul. De ase­menea, au fost trecute in revista eforturile actuale depuse in cadrul comunitatii internationale pentru asigu­rarea pacii si securitatii la nivel global, participarea tarii noastre la operatii de mentinere a pacii, precum si evolutiile strategice in plan regional.

Programul vizitei oaspetelui israelian a mai inclus intalniri cu personalitati din conducerea Ministerului Apararii Natio­nale, Statului Major General al Armatei Romaniei, cu oficiali din cadrul Ministe­rului Economiei si Comertului, Ministe­rului Administratiei si Internelor, precum si cu reprezentanti ai IAR Brasov.

Vizita oficiala a domnului Boim s-a inscris in contextul relatiilor bilaterale foarte bune dintre ministerele apararii din ambele tari si reprezinta un moment semnificativ pentru dezvoltarea coope­rarii in domeniul apararii dintre Romania si Israel.



George Cristian Maior,avansat la gradul
diplomatic de ambasador



In urma propunerii ministrului apararii nationale si a ministrului afacerilor externe, avizata de primul-ministru al Romaniei, secretarul de stat si sef al Departamentului pentru Integrare Euro­atlantica si Politica de Aparare din Ministerul Apararii Nationale, domnul George Cristian Maior, a fost avansat, prin Decret prezidential, la gradul diplomatic de ambasador.

Activitatea Domniei sale in perioada 2001-2004 a inclus coordonarea procesului de pregatire si implementare a patru cicluri anuale din Programul National de Aderare la NATO, care a reprezentat principalul instrument utilizat de Alianta Nord-Atlantica pentru evaluarea performantelor fiecarui stat candidat. In perioada 2002-2004, dupa ce Romania a primit invitatia oficiala de aderare, Domnia sa a fost conegociator, din partea Romaniei, cu Alianta Nord-Atlantica, in vederea finalizarii cu succes a aderarii din aprilie 2004.

George Cristian Maior a absolvit, in 1992, Universitatea George Washington, din Washington D.C. (Drept si Relatii Internationale), dupa care si-a continuat cariera diplomatica in cadrul Ministerului Afacerilor Externe, pana la numirea in functia de secretar de stat la Ministerul Apararii Nationale.

http://www.presamil.ro/OM/2004/35/pag%208.htm

Umor cu un umorist: I. SchechterAm citit intotdeauna cu mult interes literatura romana care se scrie in Israel, de catre numerosii scriitori evrei originari din Romania care s-au stabilit in Tara Sfanta. Ma atrage, pe de-o parte, calitatea si inteligenta sclipitoare a literaturii lor, iar pe de alta parte, un anume parfum nostalgic, fie ca e vorba de texte in versuri sau in proza. Ei au pastrat si continua, in context israelian, traditia literaturii romane si in special traditia interbelica, pe care o prelungesc intr-un mod nealterat de socurile prin care a trecut literatura din tara in ultimele decenii.
Intre scriitorii care imi plac foarte mult, pot spune ca I. Schechter ocupa o pozitie privilegiata. Si aceasta, pentru ca am pretuit dintotdeauna, nu mi-e rusine sa marturisesc, umorul de calitate si de finete intelectuala, pe care Schechter il practica stralucit, in descendenta marilor umoristi romani, de la Cilibi Moise si Caragiale, la Teodor Mazilu si Ion Baiesu. Literatura umoristica, asa cum o intelege I. Schechter, nu este o Cenusareasa a literaturii “bune”, a literaturii elitare, ci o modalitate foarte subtila de a aborda teme grave. Umoristul adevarat este intotdeauna un creator de texte cu oferta multipla, care pe un palier sustin divertismentul, iar pe alt palier... te pun pe ganduri.
***
Cea mai recenta carte a lui I. Schechter se numeste Cea mai mica tara mare (Plangeri si deplangeri) si a aparut anul acesta, la Editura “Bicurim”. Este vorba de o selectie cuprinzatoare din textele publicate de scriitor, in ultimii cativa ani, in revistele si ziarele de limba romana din Israel, unele dintre ele, reluate si de presa culturala din Romania.
Volumul este structurat in sapte cicluri, delimitate de cate o “poezioara” tragicomica (in maniera, parodiata, a vechilor epopei). Intre ele, exista o continuitate de scriitura, dar si o circulatie tematica, pe principiul vaselor comunicante, care nu anuleaza insa caracteristica de bijuterie literara a fiecarui text in parte.
Aceasta, deoarece Schechter este un artist al cuvantului si un maestru al ironiei si autoironiei. Umorul sau este ascutit ca un bisturiu, cu dublu efect: rasul de nestapanit, pe termen scurt, si reflectia grava, serioasa, pe termen lung. Monologurile sale sunt concepute, toate, ca niste “concentrate de Schechter”: in oricare dintre ele, il afli pe scriitor in intregul sau si toate, impreuna, alcatuiesc, de fapt, un unic si grav monolog pe tema omului contemporan.
De aceea, as atrage atentia nu numai asupra umorului lui Schechter, ci si asupra acuitatii intrebarilor pe care si le pune Schechter. Ca orice mare scriitor satiric, tinta lui Schechter, a interogatiilor si inciziilor sale, este conditia umana.
***
Apreciez foarte mult in textele acestui scriitor si curajul etic.
I. Schechter nu ezita sa atace, cu instrumente estetice, problemele sociale si nationale ale Israelului de azi (unele dintre ele - cele mai multe, practic - valabile si pentru Romania): extinderea intolerantei, non-comunicarea, acutizarea conflictelor inter-umane, ipocrizia sociala, lacomia generalizata, consumismul, osificarea institutiilor statului. Aceste crize contemporane sunt examinate de scriitor cu uneltele bunul simt si ale inteligentei. Dintr-o fraza, Schechter denudeaza falsitatea unei forme si pune in evidenta ceea ce Henri Bergson, in celebrul sau studiu despre comic, numea “du mécanique plaquée sur du vivant”.
Iata, de pilda, un exceptional monolog despre falsitatea conceptului de “corectitudine politica”: In Israel e bine si noi nu stim. Textul deconstruieste cliseele falsei tolerante, aceea care anuleaza identitatea si duce, paradoxal, la intoleranta: “Lucrurile au ajuns pana acolo - scrie Schechter -, incat daca refuzi sa accepti un thailandez ca al zecelea la un minian, esti invinuit de antisemitism.”
Din aceeasi categorie face parte si un alt text, mult mai grav ca tonalitate: De ce se permite intrarea in Israel a unor filosemiti? Scriitorul abordeaza, aici, frontal, o situatie curioasa din politica israeliana: o anume sabordare de bunavoie, in numele unor principii frumoase, dar inoperante in contextul crizei palestiniene si al terorismului islamic. Toleranta fata de Celalalt, dusa dincolo de limitele ratiunii si ale bunul simt, se transforma in intoleranta fata de Sine si, inainte de toate, fata de spiritul critic. Subreptie pe care scriitorul o amendeaza cu mijloacele ironiei amare.
***
I. Schechter este, de asemeni, in literatura romana, un maestru al umorului absurd. Cu o impresionanta economie de mijloace, el pune in evidenta nonsensul unei situatii prin hiperbolizarea ei. As mentiona, ca exemplu, textul Ce nevoie avem de saraci?, ce dezvaluie ipocrizia unei societati care, pe masura ce progreseaza, se dezintereseaza tot mai mult de cei defavorizati, de cei care nu pot tine - din varii motive - pasul cu ansamblul societatii. Abordand masca unui fals cinism, Schechter ne atentioneaza asupra lipsei de solidaritate si a cinismului real al societatii contemporane (pentru ca, repet, ceea ce spune el despre societatea israeliana e valabil intru totul si pentru societatea noastra).
Capacitatea sa de a impinge situatiile la absurd are darul de a face demonstratia evidenta, fara ca textul sa cada in tezism sau in moralismul excesiv. Schechter face apel, prin acest procedeu, la morala fiecaruia din noi, fara sa ne-o impuna pe a sa. Practic, el ne face sa ne redescoperim o morala pe care, prinsi in relatiile sociale tot mai dure, suntem in pericol sa o uitam.
***
Am lasat la urma un text absolut memorabil, pe care il citisem, initial, in excelenta revista bucuresteana Realitatea evreiasca si pe care volumul de fata mi-a dat prilejul sa il recitesc de cateva ori la rand: Contra vointei mele am ramas evreu. Este, realmente, o bijuterie literara, rezumand in doua pagini de text conditia evreului roman in secolul care s-a scurs, de la asimilismul interbelic, trecand prin intoleranta a doua totalitarisme (cel fascist si cel comunist) si ajungand, prin alia, in Tara Sfanta. Pentru ca, din motive de spatiu, nu-l pot reproduce integral (asa cum ar merita), ii voi rezuma morala: evreul roman nu poate scapa nicaieri si niciodata de aceasta dubla radacina, evreiasca si romaneasca. In tara in care se naste, i se reaminteste mereu apartenenta la obstea evreiasca, in Israel, i se spune mereu ca a ramas roman.
Un text profund si inteligent, trist si plin de umor, despre destinul absolut ingrat al evreilor romani.
***
In incheiere, as spune ca ma nemultumeste si ma nelinisteste, intre multele neajunsuri ale sistemului nostru literar (desigur, daca asa ceva chiar exista!), dezinteresul editurilor din tara pentru literatura romana din Israel. Exista, desigur, scriitori ca Virgil Duda sau Alexandru Sever, care continua sa publice in edituri romanesti. Altii, insa, sunt aproape uitati; in orice caz, sunt mai putin si numai superficial frecventati. Cred ca, in locul multelor traduceri “de serie”, ar trebui sa ii editam mai mult pe acesti scriitori care raman, la mii de kilometri distanta, exemplari scriitori romani.
In ceea ce-l priveste pe I. Schechter - pe care il consider cel mai bun umorist roman al momentului -, cred ca, pe langa reeditarea cartilor sale intr-o serie de autor, monologurile sale ar merita o prelucrare pentru televiziune. In gura unui mare actor, textele sale ar capata popularitatea pe care o merita.


http://www.cronicaromana.ro/vitraliiun-mare-umorist-i-schechter.html

De unde a pornit "autostrada sionismului"?

Daca cineva cauta in Internet informatii despre "Istoria sionismului" primeste adresele a numeroase pagini gazduind carti sau alte materiale in care este citat congresul international de la Basel din 1897. Dar in nici una din sursele cercetate nu se fac referiri la faptul ca inaintea congresului de la Basel a avut loc, in 1881, Congresul sionist de la Focani - Romania...

Aceasta omisiune a fost evocata si la congresul israelienilor originari din Focsani, organizat vineri 16 Mai 2003, la Beit Shalom Aleichem din Tel Aviv. Istoricul Raphael Vago, participant la aceasta manifestare, a amintit acel moment aratand ca "orasul Focsani reprezinta intersectia de drumuri de unde porneste autostrada sionismului" si ca evrei din Focsani au emigrat in Eretz Israel impreuna cu familiile lor inca inainte de aparitia sionismului teoretic al lui Theodor Herzl.

Initiatorul si organizatorul adunarii focsenenilor a fost Zwi Ben Dov, autorul cartii "Focsani - Povestea unei comunitati" scrisa in ebraica si cu un capitol in limba romana, lansata cu acest prilej. Profesorul Vago a apreciat ca lucrarea lui Zwi Ben Dov foarte bine documentata si valoroasa dinpunct de vedere istoric.

Ministrul de Interne Avraham Poraz, venit in Israel cand era copil, vorbitor de romana, a declarat ca a fost intotdeauna mandru de originea sa. El a aratat ca "evreii originari din Romania au cautat si au reusit sa se incadreze in populatia tarii nu ca romani, ci ca israelieni, dand oameni de valoare in toate domeniile. Si chiar daca generatiile viitoare nu vor mai vorbi romaneste este important ca traditia si istoria evreilor din Romania sa se transmita mai departe".

http://www.romanianjewish.org/ro/index_isro_arhiva_08.html