Vlad/Benedict Solomon

Orologiul din Piata Mare
de Vlad SOLOMON

[N.R]. Text care se bucura de insotirea in exclusvitate, din prietenia pictorului pentru Vlad Solomon, a unor reproduceri de tablouri semnate de Sabin Balasa - www.sabinbalasa.com
Stirea fu anuntata la radio, pe la orele 23.00. Cu voce calma si sigura, crainicul facu cunoscut tuturor ca a doua zi, la orele 15.30 fix, acele orologiului din piata mare a orasului se vor opri.
Vestea se raspandi cu o iuteala de necrezut. Chiar si cei ce nu aveau radio o aflara in cateva minute, astfel ca la orele 23.15 nu era locuitor al orasului care sa nu fie in picioare, preocupat de aceasta noutate. Paradoxal, toti ramasera cat se poate de lucizi. Era oarecum de asteptat. De mult timp, orologiul ramanea in urma sau o lua inainte. Cu toate stradaniile ceasornicarilor, nu putuse fi reparat. Fusesera chemati specialisti din alte orase. Nimeni reusea sa faca nimic, iar orologiul continua sa aiba toane. Era scandalos. La cererea intregului oras fusese schimbat primarul, se numise un nou consiliu urban, dar totul s-a vadit inutil. Noile masuri nu ajutara la nimic. Acele orologiului din piata mare continuau sa se joace cu timpul. Si asta n-ar fi fost nimic, dar, din cauza orologiului, schimburile din fabrici se faceau anapoda, notiunea de ora de munca isi pierduse sensul si, in scurt timp, economia prospera a orasului ramase doar o amintire.
Totusi, cetatenii nu-si pierdusera speranta. Oricum, erorile orologiului nu erau chiar atat de mari si, apoi, ani de zile indicase ora exacta cu o precizie care ii umplea de mandrie pe localnici. Faima orologiului ajunsese departe si, an de an, venisera turisti spre a se minuna de exactitatea acestuia. Nimeni insa nu se asteptase la o asemenea veste. Era de necrezut.
La ora 0.00 se deschisera toate localurile. Stiau cu totii ca nu mai avea rost sa-si puna alte probleme. Era clar, la orele 15.30, acele orologiului aveau sa se opreasca. Multi tineri se dusera sa-si petreaca noaptea intr-unul din cluburi. De peste tot se auzea muzica, insotita de strigate de chef si de zgomot de pahare ciocnite. La orele 0.40, studentii organizara o manifestatie de protest. Fusesera schimbate lozincile vechi, astfel ca peste tot apareau pancarte cu cuvintele “Vrem timp”, “Dati-ne inca 24 de ore “. Fusese destul de greu de gasit vopsea pentru a acoperi “Vrem libertate sexuala” sau “Dati-ne drepturi sociale”. In cele din urma, gasira vopseaua la un vanzator bolnav de ulcer, care, neavand voie sa bea, ramasese acasa. La orele 1.00 se anunta ca in intreaga tara ceasurile se

vor opri la 15.30. Studentii se constituira intr-un grup unit si organizara o revolutie. Guvernul cazu si studentii preluara puterea. Luciditatea cu care fusese primita initial vestea disparu cu totul. Izbucnira certuri violente, se semnalara batai in plina strada. Grupuri-grupuri se invinuiau reciproc, acuzandu-se de iresponsabilitati si neglijente care dusera la crize cu implicatii asupra bunului mers al timpului. In cursul ciocnirilor fura ucisi mai multi cetateni. Cei raniti fura dusi la spitale, dar medicii nu mai erau la lucru, gasind totul ilogic, de vreme ce la orele 15.30 aveau sa se opreasca toate ceasurile. Pe la orele 2.15, locuitorii se hotarara sa-si petreaca timpul facand dragoste.
Femeile fura fugarite si violate in plina strada. Peste tot puteau fi vazute perechi culcate pe asfalt, iubindu-se cu o patima nebuna. Felinarele fusesera sparte de mult, iar trupurile se imperecheau sub lumina lunii Femeile fura fugarite si violate in plina strada. Peste tot puteau fi vazute perechi culcate pe asfalt, iubindu-se cu o patima nebuna. Felinarele fusesera sparte de mult, iar trupurile se imperecheau sub lumina lunii.
La 3.00 se raspandi zvonul ca ar fi fost de fapt vorba de orele 17.30, se telefona urgent la statia de radio. Nu, nu era nici o greseala: orologiul avea sa se opreasca la 15.30. La 3.30 se anunta ca pe intregul fus orar ceasurile se vor opri la aceeasi ora. Apoi se afla ca, intr-o alta tara aceasta se va intampla la 16.30. Dar, curand, veni rectificarea. Fusese o confuzie. Tara respectiva se afla in fusul orar invecinat.
Se nascura suspiciuni: ar fi insemnat ca toate ceasurile de pe glob trebuiau sa se opreasca la aceeasi ora. La 4.45, banuiala fu confirmata la radio. Partidele politice incepura o lupta fara scrupule. Aparura disensiuni chiar "La lipoveni" in sanul aceluiasi partid.
Atacurile se concentrara asupra noului guvern, care se vazu nevoit sa demisioneze. La 5.15 se facu lumina, o lumina inutila, a unui soare nechemat. Totusi, la 5.25 plaja era plina de oameni care voiau sa prinda razele ultraviolete. Se inregistrara cateva cazuri de inec.
La orele 6.00, preotul ii chema pe toti cetatenii orasului la slujba bisericii. Tinu cea mai frumoasa predica din viata sa, vorbind auditorilor despre necesitatea moralei, evitarea ispitei si importanta de a-ti iubi semenul. Se ruga pentru viitor, aratand insa ca, fara munca si onestitate, nu se poate realiza nimic. Ii indemna pe toti la piosenie, promitand, in numele Celui de Sus, perspective de aur drept-credinciosilor. La orele 7.30 se anuntara numeroase sinucideri, dupa care radioul transmise programul de dimineata: reclame si muzica de dans. Se anunta ca emisiunea de melodii la cerere fusese schimbata pentru orele 18.00, din cauza unei raceli contractate de redactorul respectiv. Se solicitara scuzele de rigoare, dupa care se continua cu un interviu luat ministrului comunicatiilor cu privire la recenta greva a feroviarilor. Apoi ministrul se scuza, deoarece dorea sa fie in piata mare inainte de 15.30.
Pana la 10.00, se dansa dupa muzica de la radio. La 10.30 cazu si noul govern, in urma revoltei taranilor din nord. La 11.00 ateriza ultima nava spatiala, iar cosmonautii fura instiintati de nenorocire. La 11.15, televiziunea adauga un program special: lectia de esperanto, care fusese amanata pentru ca sotia profesorului nascuse. Cu lacrimi de bucurie, profesorul le comunica telespectatorilor, in esperanto, ca era preafericitul tata a doi micuti gemeni. Apoi traduse in esperanto prima fraza a lectiei: “La orele 15.30 se vor opri acele orologiilor din intreaga lume.”
La 12.00, ceasornicarii incercau inca sa repare orologiul din piata mare. La 12.30, radioul anunta ca, intr-o tara indepartata, fusese reparat un ceas, dar peste 15 minute se afla ca se defectase din nou. La 13.00, un tanar vantura ideea ca nimic nu poate fi sigur, deoarece orologiul din piata mare e stricat, deci e posibil ca orele 15.30 sa fie peste numai un minut, dar curand se linistira cu totii, caci era stiut ca acele se vor opri la 15.30, deci orologiul trebuia sa indice aceasta ora.
La orele 14.00 masinile incepura sa se loveasca unele de altele sau sa intre intentionat in ziduri. La 14.15 se anunta ca intr-o tara subdezvoltata au murit de inanitie 100.000 de oameni numai in ultimul an. Tara cerea ajutorul umanitatii. La 14.45 se trimisera semnale SOS in cosmos. Pana la orele 15.00 nu se primise nici un raspuns. La 15.05 toata populatia se aduna in piata mare. Multi fura striviti in inghesuiala. La 15.15 privira orologiul, se rugara cerului sa se intample o minune, apoi se gandira ca mai aveau doar 15 minute si orologiul avea sa se opreasca pentru totdeauna. Dar orologiul din piata mare a orasului era demult defect, iar acele sale sarira brusc la 15.30. Apoi se oprira.

Raphael
de Vlad SOLOMON
partea a-III-a


Dupa vizita lui Raphael in Israel, vorbeam la telefon cu el cam o data pe saptamana, de vreo doua ori ne-am intilnit la Paris, arata neschim-bat, mereu vesel, optimist, plin de energie. Intr-o zi imi telefoneaza, ma anunta ca in martie 1997 are loc la Monaco-Monte Carlo congresul mondial de sophrologie, ca voi fi invitat oficial si ca tine foarte mult sa particip.
- Bine, Raphael, dar tu stii ca eu sunt convins ca sophrologia e de fapt hipnoza, vor arunca cu rosii in mine, ce rost are sa vin la un congres si sa ma simt izolat, sau sa ma cert?
- Pai tocmai asta-i, ca si eu am inceput sa cred ca nu-i nici o deosebire semnificativa intre cele doua notiuni, te astept, ai sa fii
surprins.
Aveam destule ezitari. Nu fusesem niciodata la Monaco, mi se parea o alta lume, prea luxoasa, prea snoaba, iar eu ma simteam cam provincial. Si, in plus, eram destul de sceptic, cum va fi primita afirmatia mea legata de sinonimul notiunilor? Puneam la indoiala chiar si capacitatea mea de a intelege conferintele altora despre sophrologie, din cartile citite totul mi se parea incalcit, neclar. De ce sa nu recunosc, aveam complexe de inferioritate si emotii. Dupa sosirea invitatiei am avut vreo trei discutii telefonice cu Hubert, presedintele congresului, sa ma lamuresc cam la ce se asteapta de la mine, eram, in afara lui Chercheve, singurul stomatolog invitat. N-am iesit mai breaz, am recitit citeva carti de sophrologie, am ajuns la concluzia ca notiunile sunt atit de confuze, incit eu voi vorbi, ca de obicei, despre hipnoza in stomatologie si nu voi aminti termenul "sophrologie".
Monaco era chiar mai impresionant decit crezusem. Nu-mi puteam lua ochii de la masinile de lux, de la femeile elegante, de la vasele ancorate in port, de la natura din jur. Daca va duceti la Monaco, sa nu pierdeti gradina botanica de cactusi, muzeul oceanografic, bineinteles Casino-ul si Hotel de Paris. Dar sa revin la congres. Multe dintre conferintele prezentate erau o ameteala de cuvinte, de notiuni, nu se intelegea nimic, fiecare isi declama poezia, se cam barfea pe la spate si nu prea ma simteam in largul meu. Unii erau mai curiosi, eram doar singurul israelian, am cunoscut o droaie de medici, o japoneza tinea mult sa pastram contactul si dupa congres (nu l-am pastrat, din vina mea) si, desigur, am fost intrebat si de situatia politica. Chercheve nu a venit la inceput. Dar cind am urcat eu pe scena, a aparut deodata in sala si s-a asezat in primul rand. M-am auzit singur spunand: "Deoarece la noi se foloseste termenul de hipnoza, iar eu nu vad, totusi, nici o deosebire intre hipnoza si sophrologie, voi vorbi despre hipnoza"-si mi-am tinut conferinta dupa cum am prevazut, ca si cum as fi fost la un congres de hipnoza. S-a hotarit ca subiectul hipnoza-sophrologie sa fie redeschis la dezbateri, in ultima zi a congresului si mi s-a cerut sa revin a doua zi, chiar daca nu eram in program, cu mai multe detalii relativ la ce facem noi in Israel in acest domeniu. Chercheve s-a apropiat de mine in pauza, m-a felicitat si mi-a spus ca o doamna tine neaparat sa ma cunoasca, dar are impresia ca sunt cam distant, ar prefera sa-mi fie prezentata in mod oficial. Si, a adaugat Raphael, diseara vreau sa stam de vorba mai pe larg, bem un pahar la Hotel de Paris. Se apropie, cu sfiala, o femeie superba, cam de virsta mea, blonda cu ochi albastri, Chercheve ne face cunostiinta.
--Sunt Michele Freud, psihologa, sunt nepoata lui Sigmund Freud, as vrea sa ne cunoastem mai bine, sa vorbim despre hipnoza, Israel, poate colaboram in viitor.
S-o cunosti pe nepoata lui Freud nu ti se intimpla in fiecare zi. Doar cateva cuvinte despre ea -conferinta ei de a doua zi a fost una dintre
putinele clare. Desi eu am poreclit-o "iceberg" caci are o privire de gheatza, care tine oamenii la distanta, am devenit amici, in timp a
devenit mult mai comunicativa. Desi mi-a spus-o deja de 10 ori , nici pana azi nu stiu daca e nepoata sau stra-nepoata lui Sigmund Freud, e mare incalceala in familia Freud, tatal ei locuia in Anglia -Sir Clement Freud, om politic, scriitor, actor.Iar fiica ei, Alexandra, a fost infiiata - nu-i un secret - in Romania, la Turnu-Severin, unde Michele a ajuns cu grupul "Medici fara frontiere".


Cu Michele n-am colaborat in acesti ani, dar vorbim uneori la telefon, recent mi-a trimis ultima ei carte, "Mincir et se reconcilier avec soi". Sper totusi ca odata sa organizam un workshop impreuna. Despre Michele Freud - personajul - ar fi multe de povestit, poate cu alta ocazie. Seara am luat un aperitiv cu Chercheve la Hotel de Paris.
- Mon cher Vlad, mi-a spus, tie iti voi dezvalui anul nasterii mele, nu multi il stiu -1904 (deci avea 92 de ani). Nu stiu cat voi mai trai, vreau sa donez deja biblioteca mea asociatiei franceze de sophrologie. Iar maine, cand imi voi tine prezentarea, am de gand sa sustin si eu ca nu este o diferenta esentiala intre hipnoza si sophrologie, asa ca nu trebuie sa te simti izolat.
- Bine, Raphael, dar iti vor sari toti in cap.
- Ei si, a chicotit el, avea un chicot special, ce-mi pasa , la varsta mea? As vrea sa scriem o carte impreuna, macar un indrumator.
- Ei, Raphael, am raspuns magulit, dar eu sunt un lenes in ale scrisului, n-as vrea sa incepem si s-o lasam balta.
- Si eu sunt lenes, rase Zeus, daca nu eram, scriam mai mult.
A ramas in aer subiectul, am inceput eu ceva, la un moment dat, dar am renuntat, tot din lene. A doua zi, Chercheve a declarat sus si tare ca astazi el nu vede nici o
diferenta intre cele doua notiuni, ca si-a schimbat ideile din trecut, mi-a pomenit de citeva ori numele, m-am inrosit tot, si a propus sa se renunte complet la termenul de sophrologie, sa ne intoarcem la cel folosit in mai toate tarile din lume-hipnoza.

Vlad Solomon si Raphael Chercheve, Paris, 1996

A inceput o discutie in contradictoriu cu unii participanti, bine argumentata, am intervenit si eu, marturisind ca ma simtisem la inceput in afara congresului, dar ca prefer lucrurile clare, si s-a cam ajuns la concluzia noastra, ceea ce era mare lucru, nu m-am asteptat.
Am plecat din Monaco la jumatatea ultimei zile a congresului. La despartire, Raphael mi-a amintit ca o va trimite pe ruda sa in Israel, in curand. Si spera sa ajunga si el, poate la anul. L-am intrebat:
- Spune-mi, care este secretul tau, de unde ai adunat atata energie?
Chercheve a ras, asa cum radea el mereu:
- Iti voi spune, dar n-o sa ma crezi. N-am facut niciodata in viata, pentru cineva, ceva ce m-ar fi obligat la vreun sacrificiu personal,
ceva ce m-ar fi lezat pe mine insumi. Asta-i tot secretul.
- Nu te cred, i-am ripostat.
Intr-o buna zi, primesc un telefon de la Chercheve:
-Ti-o trimit pe ruda mea, e un fel de nepoata, vine pentru prima oara in Israel, te rog, plimb-o cit poti, vine cu sotul ei, care cunoaste foarte bine istoria Israelului.
Nepoata lui, Francoise, era o femeie deosebit de frumoasa, ochii ei erau exact ochii lui Raphael, un albastru transparent. Sotul ei, Jean-Paul cunostea intr-adevar multe aspecte ale religiei, istoriei, traditia evreiasca, ei erau crestini catolici, nepracticanti, aveau insa multi prieteni evrei si o mare sete de a afla lucruri noi. Mi-a facut multa placere sa colind cu ei, au stat doar o saptamana, la
plecare, Francoise mi-a soptit:
- Raphael nu va mai putea veni in Israel, e bolnav, are o insuficienta cardiaca, a fost deja internat de citeva ori, nu cred ca mai are mult de trait... In ultima vreme vorbeste des despre moarte, vrea sa fie inmormantat in cimitir evreiesc, dupa datina.

A doua zi i-am telefonat lui Chercheve :
- Ce se intampla?
- Ei, nu m-am simtit prea bine, am cam dormit la spital, dar totul e in regula. Si a ras, cu rasul lui tipic, sincopat.
- Raphael, peste doua saptamani vin sa te vad.
- Sigur, Vlad, ne vom plimba impreuna prin Paris.
I-am telefonat lui Heinrich la Muenchen: Chercheve nu-i prea bine, plec in Franta peste doua saptamani.
- Vin si eu, anunta-ma cand ai avionul.
Dupa vreo trei zile, vin acasa de la cabinet, gasesc un mesaj pe
repondeur:
-Vlad, azi dimineata Raphael a incetat din viata. Telefoneaza-mi sa te anunt cand va fi inmormantat, Francoise.
Am inceput sa tremur tot, i-am telefonat imediat.
- Cum s-a intimplat?
- O zi dupa ce-a vorbit cu tine a fost din nou internat. Medicul s-a
apropiat de el si i-a zis:- Stiti, prof. Chercheve, la varsta dumnea-voastra, viata devine o intrebare filozofica, nu poate fi vorba de
un trai de calitate, doar sa va sustinem inca putin.
Atunci Raphael si-a chemat familia, era linistit, i-a anuntat ca acesta e sfirsitul, ca nu mai are rost sa se chinuiasca. Le-a facut si o destainuire, ca mai are trei copii nelegitimi, apoi a cerut sa fie inmormantat dupa datina evreiasca si pur si simplu a inchis ochii si

Profesorul Raphael Chercheve in 1996, la 92 de ani
Fotografii din albumul autorului


a coborit cortina.
-Ah, am exclamat, nu am cunoscut pe nici unul din descendentii lui!
-Cum nu, Vlad, m-ai cunoscut pe mine, eu sunt fiica nelegitima a lui Raphael!
Am ramas gura-casca.
- Da, a continuat Francoise, eu si cei doi frati ai mei sintem copiii lui. El m-a prezentat ca nepoata, caci nu avea cum sa-ti explice. Dar n-ai
remarcat asemanarea?
Da, o remarcasem, dar n-am realizat. L-am anuntat pe Bibi Heinrich, am cautat sa ajungem la Paris, la inmormantare, n-am reusit. Am trimis, cu ajutarul unui prieten din Paris, un imens buchet de flori. Dupa o saptamana mi-au sosit citeva randuri de la Dominique, sotia lui:
"Vlad, multumesc pentru flori, Raphael iubea mult florile si tot ce era frumos“. Raphael s-a stins la o virsta inaintata, 97 de ani, dar avea
spiritul atit de tinar! De cite ori am mai fost la Paris, treceam pe Avenue de l'Opera, ma uitam la locul de altadata al firmei, nu mai era,
dar Hotel Normandy ramasese la locul lui. Ultima oara am intrat in hotel, m-am indreptat spre bar, era gol, am privit spre stanga, parca-l
vedeam, la aceeasi masa din colt, acoperita cu ziarul deschis la pagina de politica externa. M-am asezat la masa, am tresarit, am auzit foarte
clar chicotul lui, parca era acolo, in fata mea, totul numai zambet, intrebandu-ma: “Stii idish?”
In loc de epilog, poate un prolog: Nu de mult primesc un telefon:
-Sunt fiul lui Francoise, sunt la Tel-Aviv, as vrea sa va intalnesc.
Ne-am intalnit in aceeasi dupa amiaza, era intr-o vineri, pe malul marii, la o cafenea. Era un tanar de 20 de ani, cu aceeasi privire
albastra transparenta, privirea mamei sale, ochii lui Raphael, zambetul lui.
-Am dorit sa va cunosc, mama mea mi-a spus ca puteti sa-mi povestiti despre bunicul meu biologic, profesorul Chercheve. L-am cunoscut bine, nu intelegeam de ce se purta atit de parinteste cu mine. Dupa decesul lui, mama mi-a dezvaluit ca era bunicul meu. Eu studiez medicina, as vrea sa devin stomatolog, sa ma ocup de implantologie si de hipnoza. Va rog, povestiti-mi despre el.
Mi-a luat timp sa-mi revin. Deci istoria se repeta. I-am povestit multe, l-am sfatuit cui sa se adreseze, sa afle si lucruri pe care eu nu le stiam. Simteam ca cineva ma urmarea dintr-un colt, ba parca l-am zarit pe Raphael, plimbindu-se pe faleza, privind spre Yaffo.
Deodata, baiatul privi speriat la ceas:
- E tarziu, se apropie Shabatul, trebuie sa plec.
- Shabat? Ei si?
- Ah, nu v-am pus la curent, eu ma convertesc la iudaism, de la inmormintarea bunicului ma simt evreu, iau lectii cu un rabin la Paris, pastrez Shabatul, vreau sa fiu evreu dupa Halacha, tara mea e Israelul, strabunicul meu e doar din Hebron, ma voi stabili in Israel.
L-am condus la Ramat Aviv, in nordul Tel Aviv-ului, unde era gazduit. Cind a coborit din masina, am vazut ca pasea ca Raphael, cu pasi mici si repezi. M-am intors spre Kiriat-Ono, spre casa, eram foarte tulburat, chicotul lui Raphael , ritmul in care-si canta cuvintele, ma insoteau. Si imaginea lui, cantand la pian, sau conducand in viteza prin Paris. Din cand in cand imi amintesc de Zeus, mi-e dor, Parisul fara el nu e la fel. Nici stomatologia, nici hipnoza medicala.Nici eu.

Raphael
de Vlad SOLOMON
partea II

Totusi imi venea greu sa cred ca Chercheve va pastra legatura cu mine.
Dar dupa numai doua saptamani ma cheama la telefon si-mi reproseaza ca... nu l-am anuntat cum am ajuns in Israel. Si-mi comunica apoi ca mi-a trimis programul cursurilor lui de hipnoza si vrea sa-i trimit remarcile mele si cum vad eu colaborarea.
Aici voi face o paranteza. Prietena mea, M., nu zburase cu avionul inca, se temea. Si, fara nici o legatura, respecta cashrutul, nu manca porc, nu amesteca laptele cu carne, etc..., asta pentru neinitiati. Era si preocupata, si nu reuseam sa o conving de contrariu, ca in strainatate n-o sa aiba ce manca, deci trebuie sa-si care de toate din Israel.
Am hotarat ca primul ei voiaj va fi la Paris, dar nu voia la hotel, ca nu va bea din cestile de acolo, asa ca am primit un apartament de la un prieten, am cumparat pana si tigaie si pahare, am facut o cura de oua cu cartofi prajiti cam toata saptamana incat azi, cand mancam la orice restaurant (ea tine inca un cashrut foarte aproximativ), imi vine sa rad de cat am fost de disciplinat pe vremea aceea.
Ajunsi la Paris i-am telefonat lui Chercheve, care, imediat - sa ne invite la restaurant. I-am explicat cam rusinat problemele de alimentatie, la care el... s-a bucurat si... am mers cu el si sotia sa, Dominique, mult mai tanara ca el, care-l adora, la un restaurant super-casher. Sotia lui trecuse la iudaism si stia despre religie cam de 100 de ori cat Chercheve insusi, multe lucruri pe care ea le cunostea, eu doar le auzisem vag.
- De data asta nu mai scapi, cand tinem curs impreuna? - m-a somat, asa ca am fixat urmatoarea mea venire la Paris. Dupa cina ne-a facut un tur - Paris by night - sa-l fi vazut cum sofa prin centrul Parisului, cu ce viteza, cum ne arata fiecare loc important, muream de frica, nu stiam cum sa-l fac sa mearga mai incet. El m-a simtit imediat:
- Nu te speria, Vlad, eu merg si pe motocicleta, vad perfect, iau si lectii de pian si pictura, alerg, ma simt tanar. Si daca am mancat casher, Dumnezeu ne apara, surase Zeus, ateu convins.
Am revenit la Paris, pentru cursul de hipnoza in stomatologie. Cursul s-a tinut pe un... vaporas-clinica dentara, cu laborator dentar, cu sala de conferinte, totul apartinea unui coleg. N-am vazut niciodata asa ceva luxos si ciudat. Vaporasul era ancorat in "portul" Van Gogh, pe Sena, iar cursul a durat doua zile, era doar introductiv, dar a avut mare succes. Iar Chercheve a fost adorabil, atent sa nu ne lipseasca

nimic.Prietena mea M. m-a cam dezamagit. Dupa trei ore de conferinta in franceza, limba pe care ea nu o cunoaste, a inceput sa caste. La prima pauza a sters-o (ea zice ca eu am trimis-o, dar nu-mi amintesc asa ceva) si s-a dus sa viziteze... cimitirul animalelor domestice, caini si pisici, a facut o multime de fotografii, eu am vazut doar fotografiile, niste monumente impresionante, acoperite de flori, cu vizitatori ce plangeau pe mormantul patrupedelor. Iar inscriptiile... "Despartiti dupa 15 ani de dragoste fidela", si alte dedicatii in versuri. Pana azi n-am auzit de o pisica sa traiasca 15 ani, cred ca era o exagerare, daca nu, corectati-ma. Dupa terminarea cursului ne-am plimbat pe Valea Loarei apoi am revenit in tara sfanta.
De atunci am colaborat si m-am intalnit des cu Chercheve in Franta. O data ne-a invitat la el, la vila de langa St. Tropez, ne-a cantat la pian, ne-a aratat picturile lui. Dar niciodata nu mi-a povestit de cate ori a fost insurat (se pare ca de mai multe ori si are cativa copii, o nepoata e poeta, nu-i mai retin numele). Intalnirile au avut loc numai in Franta, dar intr-o zi imi telefoneaza si m-anunta:

O alee din cimitirul animalelor, fotografie din albumul autorului

- Nu mai sunt tanar (nu stiam cati ani are, nu l-am intrebat niciodata), vreau sa vizitez din nou Israelul, vin cu Dominique, gaseste-ne un hotel bun si aranjeaza si o excursie la Petra.
M-am conformat, le-am rezervat la Dan-Panorama, intre Tel-Aviv si Yaffo, caci presupuneam ca vrea sa fie des in Yaffo, apoi m-am dus la All-Meridian sa-i aranjez Petra (in Iordania). Silvia ma anunta ca are nevoie de fotocopia pasaportului celor doi voiajori, il sun pe Chercheve si ramane sa trimita copiile prin fax.
A doua zi ma suna Silvia la telefon si ma anunta: ?Niet Petra!? ? De ce?? ma mir eu. ?Pai nu accepta oameni de virsta lui, la 91 de ani nu vor sa-l ia.? 91 de ani!!! Nu ma asteptam chiar la varsta asta, il credeam cel mult de 83 de ani. Ei, cum ii spun eu lui Raphael asa ceva?
Mi-am luat inima in dinti, i-am telefonat, dar imediat am inceput sa ma balbai:

- Petra - e impppposibbbil.
- De ce?
- Pai nu se prea poate...
- E din cauza varstei, nu-i asa? chicoti Zeus. Nu-i nimic, plecam la Eilat.
Venirea lui Chercheve in Israel a coincis cu o caldura atat de mare incat pana si la aeroport m-am carat cu o sticla de apa inghetata. Dar in toata perioada sederii lui aici, nu s-a plans niciodata de caldura. Si-am mers mai peste tot, la Cesareea aproape am lesinat si eu si Dominique, am fost cu el si la pestera stalagmitelor (Mearat Hanetifim), cine a fost pe-acolo stie ce grea e urcarea la iesirea din pestera. La Yaffo, Raphael a tremurat ca o frunza-n vant, de emotie. S-a oprit pe malul marii, i-a luat mana sotiei si i-a soptit:
- Vezi, pe-aici venea in tinerete tatal meu. Pe-aici as fi zburdat eu, daca ai mei nu veneau in Franta...
Il intrebam mereu, nu ti-e cald, Raphael? Radea ? nu mi-e cald de loc, sunt "motivat", sunt in tara mea doar.
La Eilat au plecat cu un grup organizat, s-au intors proaspeti si bronzati.Chercheve intinerise cu 20 de ani. Gusta fiecare colt, fiecare cladire, orice amanunt il interesa, puteai crede ca va emigra in Israel, am fotocopiat din cartea de telefon pe toti Cherchevski si Shershevski, parca voia sa-si reintregeasca familia.
Tocmai in perioada aceea se tinea la Facultatea de Stomatologie din Tel-Aviv un curs de hipnoza. Am crezut ca se vor bucura toti daca-l aduc pe Chercheve sa predea o ora sau doua, sa ne prezinte cateva cazuri clinice, sa ne povesteasca din experienta lui. Dar (surpriza?) sefii mei s-au cam impotrivit. In primul rand datorita varstei lui, apoi aveau o usoara alergie la scoala franceza. A trebuit sa insist, pana la urma au acceptat, dar... pe responsabilitatea mea si in contul orelor pe care trebuia sa le predau eu. E inutil sa va spun ca participantii la curs

Paris, Hotel "Normandy", fotografie din albumul autorului

s-au delectat, el prezenta atat de simplu si placut (in franceza, eu traduceam simultan) tocmai aspectele practice, des intalnite, cu rezolvari imediate, logice. Au stat cam 10 zile, la plecare Dominique m-a luat deoparte:
- Nu stii cat si-a dorit Raphael sa ma aduca in Israel, sper sa nu fie ultima noastra vizita aici.
Chercheve avea ochii inlacrimati, imi tot multumea, parca eu as fi inventat Israelul. L-am condus la aeroport impreuna cu tatal meu, cu care si-a gasit un limbaj comun de la bun inceput, tatal meu a fost un asiduu cititor de literatura franceza, au palavragit si in idish. A luat cu el cateva exemplare din cartea tatalui meu "Strigat in desert" - versuri - in editie bilingva, romana si franceza. O citise toata, in timpul sederii in Israel, voia sa o daruiasca unor prieteni.
- Vlad, dragul meu, nu realizezi ce ai facut pentru noi, esti un prieten adevarat, imi tot multumea Raphael. Te astept la Paris. Dar sa stii ca va veni aici o ruda mai indepartata de-a mea, te vei putea elibera sa-i arati si ei centrul spiritual al omenirii?

- Mai incape vorba? - l-am imbratisat la plecare.
Cine-ar indrazni sa-l refuze pe Zeus?