Vaticanul

Papa Formosus și Inchiziția

In interiorul Vaticanului sunt pareri impartite cu privire la decizia de a ridica excomunicarea episcopului care a negat Holocaustul

Vaticanul este cea mai bogată organizaţie din lume. Averea Vaticanului este administrată de Banca Rotschild

1929: Vaticanul  a devenit  stat suveran.

Resedinta papilor, situata in inima Romei, este cel mai mic stat independent din lume, avand o lungime de circa 900 de metri si o latime de 600 metri si o  suprafata totala  de numai 0,44 hectare.

Are o armata proprie constand din celebra Garda Elvetiana.

Statul papal a luat fiinta in secolul al XVIII-lea dupa ce Papa a intrat in posesia zonelor bizantine din Italia Centrala.

Roma a devenit astfel treptat centrul religios al Bisericii Catolice.

Dupa ocuparea Romei de catre trupele italiene in anul 1870, papa s-a retras din Vatican, dupa ce acesta a fost incorporat de Piemont.

Statul a luat fiinta prin Tratatul de la Lateran , in perioada cand premier a fost Benito Mussolini, seful Partidului Fascist din Italia.

Denumirea statului provine din latina, de la Mons Vaticanus, Colina Vatican.

Este parte a Mons Vaticanus si a fostelor campuri vaticane, unde au fost construită Biserica ”Sfantul Petru”.

Alaturi de celebra bazilica, Palatul Apostolic, Capela Sixtina si muzeele Vaticanului sunt printre cele mai vizitate locuri ale lumii.

• Locuri de la Vatican pe care turiştii nu le vor vedea niciodată (Poze)
  

Secretele murdare ale Vaticanului

1940-1945.Intelegere si sprijin din partea Vaticanului

Dumitru Preda, Marius Bucur

Asa cum anuntam în numarul trecut, un colectiv de cercetatori, format din prof. dr. Dumitru Preda, directorul Directiei Arhivelor Diplomatice din M.A.E. (coordonator), Marius Bucur si Alexandru Ghisa (Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca), Ion Popescu, consilier diploma-tic, si Cristina Paiusan a pregatit o culegere de documente privind istoria raporturilor di-plomatice dintre România si Vatican, stabilite în urma cu 80 ani. Prezentam în continuare noi pagini din cartea aflata în curs de aparitie la Editura Enciclopedica. Ele înfatiseaza eforturile diplomatiei române de a obtine sprijinul Sfântului Scaun pentru apa-rarea drepturilor confesionale ale româ-nilor din tinu-turile transil-vanene rapite în urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940.



La 31 decembrie 1940, ministrul plenipotentiar pe lânga Sfântul Scaun, Vasile Grigorcea, trimitea urmatoarea informare catre conducatorul statului, generalul Ion Antonescu, despre actiunile întreprinse de statul ungar pentru "reintegrarea" diocezei de Hajdudorog în limitele fixate prin Bula papala din 1912. In acel an, Papa Pius X cedase repetatelor interventii ale împaratului Franz Iosef si aprobase înfiintarea respectivei episcopii. Suveranului Pontif îi fusese prezentata si o statistica contrafacuta prin care se argumenta necesitatea crearii diocezei pentru unguri de rit grec si cu limba liturgica greaca! De fapt, noua episcopie cuprindea abia un sfert credinciosi unguri si trei sferturi români. Ulterior, limba liturgica impusa a fost maghiara. Românii protestasera atunci printr-o adunare la Alba Iulia, prin refuzul de a mai merge la biserica, a-si mai boteza copiii si a-si îngropa mortii cu asistenta bisericeasca. Vasile Grigorcea considera ca "de atunci se poate data sfârsitul politicii de alianta a regelui Carol I cu Austro-Ungaria". Si arata în continuare ca episodul a atras pâna si atentiunea Rusiei tariste, care prin unii agenti secreti ai Ohranei alesi într-adins printre niste basarabeni, mai mult sau mai putin români a pus la cale atentatul cu bombe de la Debretin. Scopul urmarit era înasprirea relatiilor dintre Austro-Ungaria si România.

Trimisul extraordinar român obiectase pe lânga Sfântul Scaun ca "însusi Papa Pius X, informat de catre episcopii români uniti din Ardeal despre nedreptatea comisa, a recunoscut fata de episcopul Vasile Hossu, prin cuvintele celebre: «mi hanno ingannato», ca a fost indus în eroare. In consecinta, papa a dat ordin de a se proceda la revizuirea Bulei. Revizuirea aceasta a taraganat din cauza sicanelor procedurale ale guvernului de la Budapesta, pâna în 1914, când izbucnirea razboiului mondial a scos-o din actualitate. In nici un caz însa nu se poate face o «restitutio in integrum» a unei institutiuni lovite de viciu de la început si supusa de însusi Constituantul ei unui proces de revizuire!"

Cererea adresata în noiembrie 1940 de episcopul de Haidudorog Curiei Pontificale fusese sprijinita de catre reprezentantul Ungariei la Vatican. "Sfântul Parinte, care a pastrat o amintire nestearsa de Congresul Euharistic de la Budapesta din 1938 si de primirea stralucita ce Ungaria a stiut sa-i faca cu o neîntrecuta maiestrie, a promis ministrului Ungariei ca va dispune studierea imediata a chestiunii. Dar birourile Vaticanului, deprinse sa considere lucrurile «sub specie aeternitatis», nu sunt obisnuite a se grabi prea mult si chestiunea se gaseste tot înca în studiu".

Vasile Grigorcea facea si o evaluare mai generala a pozitiei României la Vatican în com-paratie cu cea a Ungariei. Astfel, el trebuia sa gaseasca argumente pentru a justifica interventiile sale în favoarea românilor din teritoriile cedate, în conditiile în care "activitatea unui ministru acreditat pe lânga Sfântul Scaun ar trebui sa se margineasca la chestiunile cultului catolic din cuprinsul statului respectiv". Cum remarca si el, "diplomatii Vaticanului sunt prea fini pentru a nu accepta cu adânca pricepere astfel de formule". "In ceea ce priveste luptele ce trebuie duse cu Ungaria pe terenul Vaticanului, situatiunea României este destul de grea. Ungaria ocupa aci pozitiuni mult mai puternice: actualul papa [Pius XII] cunoaste personal Ungaria, unde a fost primit într-o atmosfera extrem de cordiala... Este, mai departe, un fapt incontestabil ca Ungaria actuala are vreo zece milioane de catolici, pe când în România de azi nu cred sa fi ramas mai mult de vreo sapte sute de mii".

Dispute în jurul Concordatului

Bine ar fi fost ca ministrul plenipotentiar al României sa fi cunoscut cifra cât de cât exacta a celor de aceeasi confesiune cu cea a Suveranului Pontif pe lânga care era acreditat. Nu este însa mai putin adevarat ca el avea de luptat cu alte probleme. "Oricât de mari ar fi dificultatile materiale indispensabile, stând într-o casa nemobilata si pus în imposibilitatea de a primi lumea, nu pot din nefericire sa-mi creez prin metoda infailibila a primirilor un cerc larg de influenta si acel prestigiu indispensabil succeselor, mai ales într-o tara unde fastul si aparenta joaca un rol atât de mare. Redus la domeniul relatiunilor strict oficiale de contact de birou, voi continua totusi sa fac tot ce omeneste se poate face în acel domeniu".

Legatia româna pe lânga Sfântul Scaun obtinea la 20 iunie 1941 urmatoarea asigurare: "Mi s-a repetat la Vatican ca, în ceea ce priveste situatia Bisericii Unite Române din teritoriile cedate, Sfântul Scaun ramâne credincios liniei sale politice de a cauta sa evite luarea masurilor care ar duce la consacrarea noilor frontiere, create în cursul actualei conflagratii internationale".

Dupa ocuparea partii de nord-vest a Transilvaniei, statul ungar a cautat permanent sa modifice structura administrativ confesionala a Bisericii greco-catolice din tinuturile anexate. Un prilej s-a ivit în urma vacantei survenite în fruntea arhidiocezei Blajului, prin moartea mitropolitului Nicolescu, la 5 iunie 1941. Peste o luna, Ministerul Afacerilor Straine de la Bucuresti îl informa pe generalul Danila Papp, trimis extraordinar si ministru plenipotentiar pe lânga Sfântul Scaun, ca nuntiul apostolic predase episcopului ajutor Aftenie un act prin care era numit administrator apostolic al arhidiocezei Blajului. Capitul din Blaj a refuzat însa sa îl recunoasca. Nuntiul a încercat sa forteze lucrurile, dispunând publicarea decretului. Secretarul general al Ministerului îl chemase pe nuntiu si îi comunicase ca numirea unui administrator apostolic, fara acordul prealabil al guvernului român, contravenea dispozitiilor articolului 5 al Concordatului, iar ignorarea drepturilor Capitului încalca articolul 11.

Miza disputei ne-o arata telegrama citata: "Mitropolitul Blajului este de drept si de fapt mitropolitul tuturor românilor greco-catolici din cuprinsul României în vechile ei fruntarii. Administratorul apostolic numit de Sfântul Scaun administreaza numai Eparhia Blajului... Astfel, autoritatea mitropolitana dispare disparitie de o gravitate cu atât mai mare cu cât aceasta Mitropolie cuprinde si episcopiile de la Cluj, Oradea si Baia Mare. Este evident ca guvernul ungar va starui, încetând jurisdictia mitropolitana din Blaj, ca sa înfiinteze o mitropolie proprie pentru românii din teritoriul cedat... sau va cere supunerea episcopiilor din teritoriul cedat Mitropolitului Primat de la Strigoniu, caruia i-au fost supusi episcopii români uniti înainte de 1853, data ridicarii Blajului la rangul de Mitropolie... Oricare din aceste doua solutii înseamna frângerea unitatii Bisericii Române Unite si ruperea legaturilor canonice ale episcopiilor din teritoriul cedat cu Mitropolia Blajului".

In raspunsul trimis la 8 iulie, generalul Danila Papp arata ca masura exceptionala luata de Sfântul Scaun în cazul arhidiocezei Blajului era considerata la Vatican cea mai potrivita "pentru a se evita o eventuala protestare a ungurilor împotriva exercitarii atributiilor mitropolitane si asupra teritoriilor cedate". Ministrul român primise asigurari ca atitudinea era determinata de "grija de a salva «statu quo»-ul Bisericii Unite Române, fara a stârni conflicte cu Ungaria". Totodata, i se spusese, "în chipul cel mai categoric, în numele Congregatiei Orientale, ca Sfântul Scaun nu va tolera nici o masura din partea Ungariei tinzând la frângerea unitatii provinciei mitropolitane, iar temerea cu privire la constituirea de catre unguri a unei mitropolii în teritoriul cedat sau la supunerea diocezelor de acolo sub autoritatea Mitropolitului Primat de Strigoniu nu are «cel mai mic temei»". Peste alte patru zile, generalul Papp revenea, in-sistând ca "dupa parerea cardinalului Tisserant [secretarul Congregatiei pentru Biserica Orientala] aceasta este singura cale posibila în împrejurarile actuale pentru completarea scaunului mitropolitan al Blajului".

La 12 august, Gheorghe Davidescu, secretar general al Ministerului Afacerilor Straine al României, se întâlnea cu nuntiul apostolic la Bucuresti, Monseniorul Andrea Cassulo, care îl asigura ca "dupa cum au fost înlaturate combinatiile unguresti în legatura cu Episcopia Hajdudorog, tot astfel se vor gasi mijloacele pentru împiedicarea unor eventuale calcule unguresti potrivnice noua si la Oradea Mare". Intr-adevar, aparuse o noua problema. Peste o luna, la 11 septembrie 1941, generalul Danila Papp informa de la Roma ca "contrar art. II din Concordat, Vaticanul a despartit diocezele latine Satu Mare, Oradea, înca sub administratiunea episcopului Marton din Alba Iulia, pâna la numirea titularilor. Vaticanul a fost nevoit sa faca aceasta concesie pentru a salva existenta Eparhiei române de Baia Mare, acum asigurata. Sfântul Scaun considera Concordatul în vigoare, dar nu-l poate aplica total decât în hotarele de fapt ale României".

La Bucuresti însa, se instalase neîncrederea. Mihai Antonescu, vicepresedinte al Consiliului de Ministri si ad-interim la Afaceri Straine, cerea la 20 septembrie cercetari suplimentare pentru a afla daca, în ciuda asigurarilor primite, "nu se planuieste contopirea Episcopiei greco-catolice de Baia Mare cu aceea greco-catolica de Oradea".

Si ministrul României la Vatican semnala o oarecare raceala intervenita. "Desi... ni se afirma ca Vaticanul trateaza cu cea mai mare simpatie problema românilor uniti din Transil-vania si El se lupta din rasputeri ca sa nu cedeze insistentelor pretentiuni ale guvernului maghiar, totusi pare ca oarecare schimbare s-ar fi produs, în ianuarie-februarie, în atitudinea atât de intransigenta a Vaticanului în problemele pendinte între El, noi si guvernul maghiar". O dovada a modificarii o constituia chiar revenirea la situatia de dinainte de 1919 în ceea ce privea diocezele de Satu Mare si Oradea. Vaticanul argumentase ca procedase astfel pentru a putea obtine, în schimb, avantaje pentru Biserica Unita din partea Transilvaniei cedata.

Generalul Danila Papp oferea si câteva motive pentru racirea survenita în relatiile cu Sfântul Scaun. In primul rând, schimbarea rapida a lui Vasile Grigorcea si într-un moment nepotrivit, când papa nu dorea sa fie obligat sa tina un discurs în public. Momentul fusese într-adevar prost ales, pentru ca raporturile Vaticanului cu Berlinul erau foarte încordate, iar în clipa declansarii campaniei contra U.R.S.S., Papa Pius XII se aratase foarte rezervat. De aceea, se amânase primirea scrisorilor de acreditare ale noului ministru de la 19 iunie pâna la 1 august 1941.

Suveranul Pontif fusese personal profund nemultumit de atitudinea Capitului greco-catolic de la Blaj, considerând-o un afront. De asemenea, se crease impresia ca guvernul român ar fi pus piedici în calea Misiunii catolice si unite trimisa în Basarabia si Transnistria. Dupa cum arata generalul Papp, "Vaticanul leaga mari sperante ca prin mijlocirea si cu îngaduinta guvernului regal român va putea patrunde, macar în parte, în pamântul fagaduintei Rusiei Sovietice".

Doua feluri de propaganda

Tot un semn al schimbarii atitudinii Vaticanului era considerata si trimiterea episcopului de Oradea, Frentiu, ca administrator la Blaj. Guvernul ungar ceruse în mai multe rânduri îndepartarea lui pe motiv ca luase parte la o adunare de protest contra ocuparii Bihorului de catre Ungaria, trimitând si telegrame de protest. De fapt, prin absenta unui titular la Oradea, guvernul ungar avea mâna libera pentru a reduce cât mai mult numarul parohiilor din eparhie, urmând apoi sa ceara unirea celor doua dioceze române, de Oradea si Baia Mare.

Un alt indiciu, considera generalul Papp, îl constituia consimtamântul dat de Vatican pentru trimiterea unui "vizitator apostolic", cum cerea guvernul ungar, pentru a examina problema trecerii mai multor credinciosi si parohii române unite din eparhiile de Oradea si Baia Mare la cea de Hajdudorog. "Fara îndoiala ca dintre toate problemele religioase câte ni se pun în Ardealul cedat cea mai capitala este aceasta cu Hajdudorogul". In iunie 1942, "vizitatorul apostolic", Monseniorul Ritter, fost nuntiu la Praga, urma sa plece în calatoria sa.

La 10 februarie 1942, generalul Danila Papp trimitea o informare din care rezulta ca situatia raporturilor cu Sfântul Scaun se reglementase. "Trebuie sa recunoastem ca în timpul ultimilor ani, când România a trecut prin atâtea crize interne si de politica externa, aceasta legatiune a gasit cea mai deplina întelegere în sfera Vaticanului, care desi tine seama de interesele universale pe care Biserica le are în toate tarile catolice, a stiut totusi sa pastreze o justa linie de conducere si sa arate o atitudine plina de întelegere, de simpatie si de bunavointa fata de interesele politicii nationale si ale Bisericii Unite din România, precum si de compasiune pentru suferintele poporului român". Erau apoi enumerate dificultatile întâmpinate de propaganda pentru interesele românesti. Pe lânga numarul incomparabil mai mare de catolici din Ungaria, pe lânga vechimea raporturilor diplomatice si culturale, episcopatul ungar reusea sa întretina relatii mai strânse si mai frecvente cu Vaticanul, "fie prin vizitele anuale mai dese, fie prin conducerea de pelerinaje în masa ale credinciosilor sau ale tineretului maghiar (cum a fost vizita leventilor la Roma)... De asemenea, cele doua publicatii periodice ungare în limba italiana, si anume Bolletino-Carpatico Danubiano (care se tipareste la Colegiul ungar din Roma... si Corriere del Danubio se trimit nu numai înaltilor prelati din Curia Romana, ci si întregului cler secular si ordinar din Roma si din întreaga Italie. Tot astfel si cartile sau brosurile de propaganda ale ungurilor". Ce putea oferi Legatia româna? "Ziarele din tara din care extragem buletinele ce le trimitem la Osservatore Romano sosesc cu mare întârziere; cred deci indispensabil sa ni se trimita buletinele Agentiei Rador sau cel putin extrase din aceste buletine care ar putea interesa Vaticanul".

La fel ca înainte de Dictat

Peste un an, si putinii români care se aflau la Vatican, la Colegiul "Pio Român", erau chemati în tara, pentru înrolare. Statul Major General era pe punctul sa realizeze ceea ce nu putusera obtine autoritatile ungare: închiderea unei institutii care însemna mult pentru propaganda româneasca pe lânga Sfântul Scaun. A fost nevoie de interventia lui Mihai Antonescu pentru contramandarea ordinului.

Atitudinea Sfântului Scaun s-a pastrat echilibrata pâna la sfârsitul razboiului. Iata ce raporta însarcinatul cu afaceri Theodor Scortzescu, la 27 iunie 1942: "Cardinalul Tisserant mi-a relatat o convorbire pe care a avut-o cu Primatul Ungariei, cardinalul Szeredi, Arhiepiscop de Strigoniu, venit la Roma acum câteva zile. Cardinalul Szeredi s-a plâns ca Vaticanul se opune la alipirea parohiilor greco-catolice apartinând diocezelor române la dioceza de Hajdudorog". El argumenta ca multi unguri treceau la religia protestanta, care le permitea folosirea limbii maghiare. "Cardinalul Tisserant a raspuns cu multa finete Primatului Ungariei, ca toate aceste neajunsuri nu s-ar întâmpla daca dioceza de Hajdudorog ar fi ramas fidela dispozitiilor Bulei care a creat-o si, prin urmare, ar fi aplicat întrebuintarea limbii liturgice grecesti... Cardinalul Tisserant a mai spus Primatului Ungariei ca este potrivnic alipirii parohiilor române la dioceza de Hajdudorog si pe motivul ca este sigur ca frontiera actuala româno-ungara va fi schimbata dupa razboi". La remarca Primatului Szeredi, ca "«dupa razboi Ungaria va recâstiga frontierele sale istorice», cardinalul Tisserant i-a raspuns ca vede cu totul altfel chestiunea si ca crede ca o solutie nu va putea fi gasita decât pe baza schimbului de populatiuni, deoarece purtarea ungurilor a fost prea odioasa în ultimii ani pentru ca o convietuire româno-ungara sa mai fie posibila".

Peste câteva luni, la 30 octombrie 1943, Vasile Grigorcea revenea la Vatican, ca trimis extraordinar si ministru plenipotentiar al României. In audienta de prezentare la Sfântul Parinte, acesta "s-a aratat extrem de îngrijorat pentru tarile din Sud-Estul Europei si foarte nemultumit de stirile care circula astazi despre deciziunea Conferintei de la Moscova de a împarti Europa în zone de influenta, Estul Europei urmând sa faca parte din zona de hegemonie ruseasca. Sfântul Parinte m-a întrebat în mod staruitor daca lumea de la noi îsi da seama de imensitatea primejdiei ce ne asteapta".

La sfârsitul razboiului, într-o întâlnire, la 22 aprilie 1945, cu Vasile Stoica, secretar general al Ministerului Afacerilor Straine, nuntiul apostolic Andrea Cassulo reamintea ca "desi guvernul ungar a facut toate staruintele ca dupa Dictatul de la Viena Episcopia de Oradea Mare sa fie restabilita, Scaunul Papal, apreciind ca situatiunea creata prin acel dictat era numai temporara, n-a satisfacut aceasta cerere, ci a cautat o solutiune intermediara, care sa permita apoi revenirea la situatiunea dinainte de dictatul impus României: formal a admis existenta atât a Episcopiei de Oradea, cât si a celei de Satu Mare, însa nu a completat Scaunul episcopal din Oradea, ci a numit pe episcopul de Satu Mare ca administrator apostolic si în cealalta dioceza. Astfel, în prezent în regiunea de Nord-Vest a tarii se gaseste un singur episcop catolic, asa cum era si înainte de Dictatul de la Viena".

• Vatican: Donație de 100.000 de euro pentru Fundația Auschwitz - Birkenau