ROMANIA COMUNISTA

Scris de Admin 15.12.05 12:31

Rezumarea primului mesaj :

Femei de pază la porţile
„Gulagului” românesc

Rolul jucat de femeile din sistemul penitenciar şi de anchetă comunist pare să fi fost ignorat mai bine de 50 de ani. Femeia-gardian sau - aşa cum apare în mărturiile victimelor aflate încă în viaţă - „miliţianca” a contribuit însă din plin la impunerea unui sistem criminal.

În jurul uneia dintre ele, numită „sadica Vida” Nedici, descrierile foştilor deţinuţi ţes o imagine întunecată: ar fi avut o metodă de torturare a bărbaţilor de un sadism îngrozitor, lovindu-i cu nuiaua peste organele genitale. Am descoperit-o pe femeia-torţionar din mărturiile de detenţie comunistă, după ce, mai bine de patruzeci de ani, aceasta s-a „refugiat” în fosta Iugoslavie, la Belgrad.

Azi, la 86 de ani, Vida Nedici neagă faptul că ar fi schingiuit oameni. EVZ va reconstitui, în zilele următoare, portretele câtorva dintre femeile-gardian sau directoare de penitenciar care au marcat vieţile deţinutelor politic, uneori prin severitate şi brutalitate, alteori printr-o bunătate surprinzătoare.

Mărturiile despre perioada de început a comunismului în România arată că au existat nu numai bărbaţi care i-au schingiuit în beciurile Securităţii pe opozanţii regimului, ci şi femei-torţionar. Foarte multe din numele lor au rămas îngropate.

În jurul uneia dintre ele, numită „sadica Vida”, unele mărturii ţes o imagine întunecată: anchetatoarea ar fi avut o metodă de tortură a bărbaţilor de un sadism îngrozitor, lovindu-i cu creionul ori nuiaua peste organele genitale. Mai mult, se spune că ea însăşi ar fi patentat metoda, cu mândrie.

EVZ a descoperit-o, din mărturii, pe femeia-torţionar a anilor ’40, după ce, de aproape o jumătate de secol, s-a „refugiat” la Belgrad. Astăzi, la 86 de ani, Vida Nedici neagă faptul că ar fi schingiuit oameni. Mai mult, spune că totul e o invenţie a Securităţii pentru că a făcut contraspionaj pentru sârbi. Faptă pentru care, în anii ’50, a şi fost condamnată la moarte de regimul din România.

Odată cu reluarea relaţiilor dintre Tito şi Gheorghe Gheorghiu Dej, a scăpat şi a fugit în Iugoslavia, unde lumea nu adăugase încă adjectivul „sadica” la numele Vida. EVZ vă prezintă un serial despre femeile-torţionar şi femeile-temnicer ale Gulagului românesc. Despre „călăii” cu fuste, împărţiţi, din relatările fostelor deţinute politice, între brutalitate şi omenie în Infernul penitenciar.

PORTRET DE SECURISTĂ

Acasă la „sadica Vida” Nedici

În spatele uşii apartamentului cu numărul 2 dintr-un imobil din Belgrad se aude o voce groasă, de femeie fumătoare, care întreabă „Cine e?”, pe sârbeşte. Bătrâna care deschide exclamă, uşor încurcată: „Vai! M-aţi găsit!...”. Face loc la intrare, plângându-se de bătrâneţe.

„Sadica Vida”: aşa apare descrisă în mai multe scrieri despre tortură în comunism bătrâna aceasta mică de statură, înfăşurată într-un halat înflorat, care-şi târăşte papucii de casă la fiecare pas.

Lăsând în urmă România, Vida Nedici trăieşte azi cu o pensie mai mult decât decentă în capitala Serbiei, pe o stradă centrală. Îşi petrece timpul înconjurată de o linişte de care cei ce susţin că ar fi fost torturaţi de ea nu au avut parte când Vida era tânără. N-a mai ieşit din casă de ani întregi, n-o mai ajută vârsta.

Acum ceva vreme şi-a luat „băiat pe lângă casă” un kosovar refugiat, Milorad, care s-o ajute la treburi. Şi chiar a adoptat, la un moment dat, un câine a cărui dispariţie o regretă, suspinând. Nimic nu pare să trădeze un trecut de fostă securistă feroce. Poate doar când glumeşte că uneori simte impulsul să bată o femeie care zugrăveşte prin imobil şi pe care o bănuieşte că îi fură bani din poşetă.

Un portret din „Lexiconul negru”

Vida Nedici a albit. Are 86 de ani şi cum tremură încontinuu „de la boală” nu-ţi dai seama dacă are emoţii sau nu când se disculpă.

În apartamentul ei vechi, cu pereţii de-un galben umbrit de timp, cea după care s-a dat definiţia sadismului feminin în dicţionarele despre torţionari recunoaşte că a lucrat pentru Securitate, că a fost dublu-agent pentru români şi pentru iugoslavi, dar nu-şi asumă torturile atribuite ei de foşti deţinuţi politici.

„Lexiconul negru” (Editura Humanitas, 2001), colecţia de portrete ale torţionarilor publicată de Doina Jela, creionează însă o altfel de Vida Nedici: „Lucra la Securitatea din Timişoara în septembrie 1949, în subordinea lui Bugarschi, şef al Securităţii pe întreaga regiune a Banatului. Era translatoare şi anchetatoare. Era vestită pentru neverosimila ei cruzime şi pentru metoda ei de tortură preferată: bătaia cu creionul peste testicule. (…) Este una dintre puţinele femei-torţionar al cărei nume este cunoscut. Cazul ei a atras atenţia cercetătorilor şi ana liştilor, predilecţia ei pentru plăcerea de umilire a virilităţii prilejuind unora dintre ei analogii şi trimiteri la ritualurile castratoare ale zeiţei Cybelle”.

La o cafea cu o securistă

Sârboaica Vidosava Nedici, după numele ei complet, originară din satul bănăţean Becicherecul Mic – „un sat de care mi-e dor” -, bea ness cu lapte. Rece să fie laptele şi ţigările preferate, Eve, să fie lungi şi subţiri ca linia dintre un trecut ruşinos ce poate fi asumat şi unul fabricat.

„Eu am avut slujbă de doamnă!”, spune Vida Nedici. Nu face referire la „aventurile” cu tortura prin beciurile Securităţii din Timişoara, de care au acuzat-o deţinuţii politic. Ci la varianta ei despre adevăr: spune că nu a fost nici mai mult, nici mai puţin decât „o simplă funcţionară, o traducătoare din sârbă”.

Securitatea şi romantismul

Vida nu a fost niciodată măritată. Deşi umbla vorba prin anii ’50 despre frumuseţea ei. La urma urmelor, era un atu pentru o spioană.

„N-am fost obsedată că sunt frumoasă. Unul din Bucureşti mi-a zis odată: «Cum, Vida, în România puteai să iei pe cine vroiai tu şi în Iugoslavia pe nimeni?» Nu, că din salariu a trebuit să împart cu mama şi cu sora, în sat. Nici nu m-am uitat la bărbaţi şi nici bărbaţii nu prea se uitau la mine...”, se alintă femeia. O oarecare idilă se întrezăreşte totuşi în viaţa „sadicei Vida”. Jurnalistul sârb Milan Petrovici a povestit într-un articol că ar fi fost îndrăgostit de o „Vida N.”, sârboaică arestată şi condamnată la moarte pentru spionaj înainte ca el să o ceară în căsătorie. Vida Nedici spune rece că bărbatul minte.

Regrete legate de ceea ce făcea la Securitate zice că nu are. Singurul ar fi: că a plecat din România. Nici copii n-are şi rude prea puţine, rămase undeva prin Banat. Mai merge uneori pe acolo, însă nu se poate stabili. Motivul: n-are casă. Şi poate şi din acelaşi motiv pentru care a fugit în Iugoslavia, cu ani în urmă: prea mulţi păreau a spune că bătuse bărbaţi prin beciuri.

"Era vestită pentru neverosimila ei cruzime şi pentru metoda ei de tortură preferată: bătaia cu creionul peste testicule. (…) Este una dintre puţinele femei-torţionar al cărui nume este cunoscut."
- „Lexiconul negru” Editura Humanitas, 200

Bătrâneţile unei agente

Milorad, refugiatul din casa Videi Nedici, intră cântând pe uşă. „El mereu cântă... Deşi n-ar avea de ce să cânte”, spune proprietara. Habar n-are Milorad de renumele femeii. Băiatul vrea să fie drăguţ. Oferă suc, cireşe şi îngheţată. „Mă ajută. Deşi nu-i sunt mamă, nu-i sunt soră, sunt doar un trecător. Eu l-am chemat că, na, am şi eu bărbat în casă”, găseşte loc de glumă bătrâna şi râde cu toţi dinţii.

Apoi priveşte pătrunzător cu ochii negri, aşteptând reacţia, cât trage din ţigară. În legătură cu modul de tortură despre care se spune că l-ar fi patentat chiar ea, răspunde repetitiv: „N-am auzit de aşa ceva! Nu eu am făcut şi nici nu am auzit ca românii să facă aşa ceva!”. Prin descrierile ei, Securitatea lui Gheorghiu-Dej nu i-ar fi atins c-o floare pe cei anchetaţi. Susţine că e o mare conspiraţie a Securităţii, că au vrut s-o denigreze după ce a spionat de partea sârbilor.

De ce nu a căutat să se reabiliteze în cazul ăsta, vine întrebarea. „Dacă o mie spun că am bătut şi eu una spun că nu, ce să fac?”, vine şi răspunsul. Apoi Vida Nedici ţine să arate că în loc de tortură are mai degrabă o înclinaţie pentru anecdote: povesteşte cum a luat în casă un câine, i-a pus numele Miodrag, apoi a venit kosovarul Milorad la ea în casă şi atâta a mai încurcat numele între ele, că ori îl făcea pe câine om, ori pe om câine! Aşa că bărbatului a decis să-i spună simplu, Mi.

„CARIERĂ”

Spion pentru două ţări

Vida Nedici recunoaşte: a intrat în sistem prin 1947, când a fost propusă ca fiind „potrivită” să fie agent la Securitate. Avea puţin peste 20 de ani. „Dar nu am fost decât funcţionară”, repetă încontinuu.

Misiunea pe care azi susţine că o avea aduce un aer inofensiv asupra trecutului controversat: susţine că făcea traduceri din sârbă în română într-o perioadă în care anti-titoiştii din Iugoslavia se retrăgeau spre România.

Există însă mărturii că ar fi schingiuit cu sălbăticie atât sârbi, cât şi români anticomunişti care se retrăseseră în munţi. Anchete pe bandă rulantă, personaje ale căror nume s-au mai şi pierdut. „Eu n-am auzit de aşa ceva. Nu am făcut eu şi nimeni nu am auzit să fi făcut aşa ceva!”, e tot ce poate spune Vida Nedici. A fost promovată şi a venit la Bucureşti.

Aici a trecut şi de partea spionajului sârbesc: le livra copii după anchetele făcute de români iugoslavilor care treceau graniţa în ţara noastră. Tehnic vorbind, interveneau ceva probleme, zice fosta securistă: „N-am putut mare brânză să fac pentru ei pentru că până la 11.00 noaptea lucram legal la Securitate şi abia apoi mergeam să mă văd cu sârbii. Dar nu puteam să merg direct la întâlnire, că trebuia să văd dacă nu eram urmărită...”.

A fost în scurt timp arestată pentru spionaj şi condamnată la moarte. Avea să fie graţiată, însă, în urma împăcării dintre Tito şi Gheorghiu-Dej.

S-a întors în satul natal, însă prea multă lume auzise „că a torturat oameni”. Nu s-a zbătut să-şi reabiliteze numele: a decis să fugă în Iugoslavia. Unde, spune ea, a urcat pe scara proletariatului lucrând „în comerţ exterior” şi apoi, ca prin minune, într-un domeniu „uşor” diferit: la un service auto, „cu mecanici, cu electricieni”.

Susţine că nu l-a cunoscut pe Tito niciodată. Celebrul torţionar Franţ Ţandără, care a relatat spre sfârşitul vieţii, spune că ar fi învăţat bătaia la testicule de la „o femeie” specializată.

DUPĂ GRATII

O fotografie cu tovarăşul Tito

În 1950, la vârsta de 26 de ani, agenta Vida Nedici a fost prinsă de Securitate că livra informaţii şi pentru partea sârbă. A fost arestată şi condamnată la moarte.

La Penitenciarul Mislea, la „marele secret” - cum se numea secţia izolată unde erau ţinute femeile cu pedepse importante şi unde a fost închisă după condamnare -, Vida Nedici ducea o viaţă destul de militărească: făcea exerciţii fizice prin celulă - „ca să treacă timpul mai uşor”.

Fostele deţinute de acolo îşi amintesc că era ţâfnoasă, taciturnă, întunecată. Şi că din secţiile de bărbaţi deţinuţi se auziseră poveşti despre cum îi torturase cu sălbăticie pe mulţi dintre ei.

Unele deţinute au scris că Vida ajunsese să se laude că, la un moment dat, va sta la dreapta lui Tito. „Prostii!”, răbufneşte astăzi Vida Nedici. Însă, surprinzător, printre amintirile deţinutelor politice de la Mislea se numără şi una cu un ziar în care apărea o relatare a unei vizite de-a lui Tito, şi alături de el, într-o fotografie, ar fi recunoscută Vida. Şi pentru aceste afirmaţii bătrâna a găsit o explicaţie: „Fotografiile se pot specula, de la Securitate”.

INTERVIU CU O SECURISTĂ

Presupusa femeie-torţionar, printre puţinele ale căror nume sunt cunoscute, se apără: „Disidenţii au spus că am torturat ca să-şi dea aere”Fosta securistă Vida Nedici îşi descrie traseul prin temutul serviciu secret, spre stadiul de agent pentru sârbi, ca fiind unul „de nevoie”: „Aveam casă, aveam familie...”, se scuză aceasta. Şi crede că deţinuţii politic care spun că ar fi torturat au făcut asta „ca să-şi dea aere”. Plecată din ţară după ce a văzut că nici măcar cei din satul natal n-o credeau că nu fusese „călău” de meserie, Vida a ajuns la vârsta de 86 de ani, ascunsă la Belgrad.

EVZ: Cu ce vă ocupaţi în cadrul Securităţii?
Vida Nedici: Am fost traducătoare la Securitate, din sârbeşte. No, şi? Dom’le, eu cu toată lumea mă port ca o cucoană... Deşi nu sunt cucoană. Tot ce s-a zis de mine îs numai minciuni, verzi şi uscate. Eu aşa vă zic: nu zic de nimeni, da’ eu cât am lucrat acolo nu numai că nu m-au pus să fac aşa ceva, dar nici măcar n-am auzit de aşa nişte treburi! Eu cred că Securitatea mi-a făcut toate astea...

Unde aţi lucrat la Securitate?
Am fost întâi la Timişoara şi pe urmă la Bucureşti. Ultimul grad pe care l-am avut a fost locotenent. Uitaţi-vă! Aşa arată un locotenent! Nu pot să merg mult... N-am mai ieşit din casă de ani de zile... Vai, grea e bătrâneţea!

Cum aţi fost racolată?
La Securitate am fost funcţionară (îi tremură mâinile pe ţigară - n.r.). Vezi ce ştiu eu să fac... Am lucrat şi pe ceva rusesc, pentru că ştiu puţin. Dar la Timişoara m-a chemat un sârb, el m-a recomandat, Mirco Jidcovici. El era la Partid. M-a propus că le trebuiau cadre şi m-a pus pe mine şi pe alţii. Eu n-am ştiut atunci, dar în jurul meu erau numai agenţi. Unul m-a propus să fiu agentă şi am acceptat, deşi eu nu ştiam ce e aia, dar am semnat că, dacă trădez, ai mei mă vor împuşca! Şi am rămas.

De ce aţi acceptat să intraţi în rândurile lor? Pentru bani sau din credinţă faţă de Partid?
Ştiu eu de ce? Nu ştiu... Doar când am făcut puşcărie am văzut ce e de fapt cu comunismul lor. Am lucrat cu ei o perioadă la Partid. Şi, de acolo, s-a separat Poliţia de Securitate. Nu ştiu cine m-a propus pe mine să merg la Securitate, dar m-am dus. La traduceri din limba sârbă în limba română.

Care era misiunea, mai exact?
Funcţionară, de la început, aşa am fost. Şi apoi sublocotenent şi locotenent.

Participaţi şi la anchete?
Prin 1948, mulţi sârbi au început să fugă din Iugoslavia, nefiind titoişti. Se retrăgeau în România. Am avut chiar destul de lucru pe atunci. Şi la început au luat bărbaţi să lucreze la asta. Le-am zis: «Proştilor, spuneţi că eu sunt o femeie necăsătorită care ar veni (să lucreze la asta - n.r.)». Şi m-au trecut la Bucureşti. Dar tot la traduceri! Pentru că de asta am fost eu în puşcărie.

DESPRE VICTIME

„Ce înseamnă torţionară?”

Există mărturii că aţi torturat bărbaţi. Aţi bătut când aţi lucrat la Securitate?
N-am avut legătură. Ca să se dea victime, m-au luat pe mine să mă arate că am bătut, ca femeie. Credeţi-mă că am lucrat la traduceri. N-am bătut pe nimeni niciodată! Am lucrat la traduceri de limbă sârbă. A trebuit să fiu foarte fină, că erau sârbi care au fugit de Tito, n-am avut de ce să-i bat! Eu sunt convinsă că Securitatea a pus la cale asta.

Ce motiv ar fi avut foştii deţinuţi să spună asta despre dumneavoastră dacă nu este adevărat?
Ca să-şi dea aere! Sau... securiştii i-au pus să spună asta. Şi s-a prins! Şi cei care zic nu pot să spună acum că au minţit.

Dacă nu sunteţi vinovată, de ce nu ieşiţi public în România să vorbiţi despre asta? De ce nu staţi de vorbă cu cei care susţin că aţi torturat?
Cui să-i spun? Probabil că-s toţi morţi. Am rugat pe cineva de la Bucureşti să mergem la „Luptătorul Bănăţean” şi să dau declaraţii despre asta. El a făcut altceva. Probabil că vrea să scrie cândva memorii. A zis să-i dau locuinţa ca să o împartă el cu rudele şi băiatul ăsta, Milorad. I-am zis că eu locuinţa o las la băiatul ăsta, că el face de mâncare, trage, aduce. Ce am eu cu el sau cu rudele astea din Becicherec? Că nu-mi scrie nimeni.

Rudele din România cred că aţi fost torţionară?
Ce înseamnă torţionară? Nu ştiu ce cred ele. După arestarea mea ei au fost duşi în Bărăgan. Toată lumea a fost la Bărăgan, pentru orice eventualitate. Dar pe urmă au ieşit, au muncit. Şi ei ştiu să muncească, din greu, ca la ţară.

Eu spun despre colegi numai lucruri frumoase

Ce le spuneţi totuşi acelor oameni care afirmă că aţi torturat?
N-am vorbit cu ei. Nu-i cunosc. Decât din ziare, din reviste. De la început m-am mirat că spun asta. Apoi mi-am dat seama că n-are rost: o mie spun că i-am bătut, eu singură spun că nu.

Există scrieri care arată că aţi fi inventat chiar o metodă de tortură, lovitura la testicule, cu creionul...
Nu e adevărat. N-am văzut aşa ceva! Ce să vă spun? Că eu sârbilor n-am putut să le fac aşa ceva, că ei au venit într-o ţară-prietenă atunci. Nici n-am auzit că fac românii aşa ceva. Asta numai Securitatea a scos-o ca să mă urască toată lumea. Să mă facă cu ou şi cu oţet.

De ce ar fi vrut Securitatea să vă facă dumneavoastră, o „simplă traducătoare”, aşa ceva?
Lasă, că dacă ajungi la puşcărie ca mine nimeni nu se mai uită la asta. Am făcut spionaj, a trebuit să mă facă cu ou şi cu oţet. Şi m-au făcut. De treburile astea am auzit doar după arestare, nu şi înainte. Când am ieşit, toată lumea a ştiut. Fiecare să spună ce vrea. Dar partea proastă este că eu am făcut copii după anchetele sârbilor de la Timişoara. Şi se spune că după ele Securitatea din Iugoslavia ar fi trimis mulţi oameni undeva, unde au fost pedepsiţi.

Asta este din vina dumneavoastră?
Asta zic ei că tot din vina mea e! Eu sunt capul răutăţilor! Mie nu mi-a cerut Securitatea nimic, nicicând. Eu pot să spun despre colegi numai lucruri frumoase. Am fost tânără, drăguţă. De la poartă a venit miliţianul la Timişoara să-i bat la maşină. La Bucureşti, la fel, în loc să bată dactilografa, am bătut eu. Stăteam în cameră cu alţi funcţionari, la anchete. Fiecare avea treaba lui. Noi am fost trei sârbi. Fiecare a lucrat, a tradus. Ce nu a fost clar, am scris „întreabă-l şi asta, şi asta...”.

PUŢINĂ IDEOLOGIE

„Cred şi acum în comunism. Toată lumea îi înjură pe ăştia de azi”

De ce aţi intrat în sistem? Aţi crezut în comunism?
Eu cred şi acum, dar nu mă amestec cu nimeni şi nimic.

De ce ar fi bun comunismul?
Pentru că toată lumea îi înjură pe ăştia de astăzi. Lumea e nemulţumită. O mie daţi afară din servici. Atunci aveai un bănuţ şi viaţa a fost mai suportabilă.

A fost suportabilă doar pentru unii din sistem...
Pentru cine a muncit a fost suportabil! Care a vrut să muncească, a muncit. Alţii au avut salarii serioase. Dar noi, majoritatea, am avut cât am putut.

Nu regretaţi nimic din ce aţi făcut în perioada în care aţi lucrat la Securitate?
Regret că n-am rămas în România. Însă aşa cum a fost, că se spune că am omorât români, a trebuit întâi „să-i îngrop” şi pe urmă să mor. Toată lumea s-a ferit de mine şi toată lumea zicea „Asta-i aia care a bătut!”. Am participat la anchete! Dar nu am făcut aşa ceva! N-am văzut nici bărbaţi să facă aşa.

O SPIOANĂ TRECE LA SÂRBI

„Aşa aş bate pe cineva!”

Pentru ce aţi fost arestată în 1950?
Pe 15 iunie 1950 am fost arestată pentru spionaj. Dădeam şi la sârbi ceea ce transcriam pentru români. Şi m-au arestat pe baza a ce au spus doi şefi de-ai mei. Nicola Migutinovici şi Boja Stoianovici. Unul a fost - cred - împuşcat şi celălalt e la Novi Sad.

După un timp, când am venit la Bucureşti, am trecut cu sârbii, la ambasadă. Aşa au vrut ei, sârbii, pe linia de spionaj. Dar n-am putut mare brânză să fac pentru ei, pentru că până la 11.00 noaptea lucram legal la Securitate şi abia apoi să mă văd cu sârbii. Dar nu puteam să merg direct la întâlnire, trebuia să văd dacă nu eram urmărită...

„Sătenii au luat foc atunci când m-au văzut”

Eraţi o femeie de 26 de ani, nu vă era frică?
Nici de dracu’ nu mi-o fost frică! Şi acuma aşa aş bate pe cineva! Eu nu pot să mă mişc uşor. Şi e fata asta care văruieşte aici (pe hol – n.r.). Aşa aş bate-o! Dar nu pot, că e de 25 de ani, mă trânteşte de nu mă văd. Ultima dată mi-a luat 1.400 de dinari. De ce mi-a luat aşa mult?

Există mărturii că le spuneaţi deţinutelor de la Mislea, unde aţi fost închisă după condamnarea la moarte, că veţi fi eliberată şi veţi „sta la dreapta lui Tito”...
O prostie! De la Tito n-am aşteptat nimic. Nu l-am cunoscut niciodată. A fost vis să ies din puşcărie. Cum se deschidea uşa credeam că vin să mă împuşte.

Pe Tito l-am văzut în URSS

Ce aţi făcut după ce aţi fost eliberată, odată cu împăcarea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej cu Tito?
M-am dus în satul meu. Şi, bineînţeles că sătenii au luat foc când m-au văzut! Nu se aşteptau să mai fiu în viaţă. Erau care se uitau ca la una care a bătut şi chinuit români. Şi am văzut că nu are rost să mă apăr, că toată lumea ştie că am bătut şi am plecat. Pe urmă m-am dus la ambasada Iugoslaviei şi m-au întrebat dacă vreau să vin aici. M-am pregătit şi am venit aici. Am stat cât am stat şi apoi am început să muncesc pe comerţ exterior, funcţionar.

Aţi păstrat legătura cu serviciile secrete sârbeşti? Aţi fost scoasă la pensie cu grad de colonel...
Nu, nimica. Ca funcţionar. E treaba lor cine-a vorbit de astea, de grade şi ce-am lucrat în Securitate. Eu am văzut că e mai bine să tac. Că lumea se sperie imediat! Că aicea, pe timpuri, aşa au fost de speriaţi oamenii unul de altul!

V-a mulţumit Tito pentru cum l-aţi servit în România? Unii spun că au văzut o fotografie în care apăreţi şi dumneavoastră...
Nu. Am fost acolo ca orice cetăţean, în gară, dar nu ca o cunoştinţă sau nu ştiu ce. Mi s-au făcut zvonuri. N-am fost cu el niciodată nici acolo, nici aicea. Am fost în schimb în URSS şi am zis cu alţi sârbi să ieşim să-l salutăm, că trece Tito. Cine a făcut asta cu fotografia... Ştiţi că la fotografii se poate specula... Am fost ca ăştia, masele populare.

Dar totuşi ce rol aveaţi ca funcţionar de comerţ exterior în Iugoslavia?
Am avut trei întreprinderi. Am avut cu import. Să intre bani. Şi de acolo, de la comerţ exterior, unde era un servici găunos, m-au trimis să lucrez la un service auto. Am făcut treabă cu mecanici, cu electricieni. Eu n-am avut nimic cu ei.

Ştiau iugoslavii ce se spune despre dumneavoastră în România?
Nu, n-am spus la nimeni.

"Nici de dracu’ nu mi-o fost frică! Şi acuma aş bate pe cineva! Eu nu pot să mă mişc uşor. Şi e fata asta care văruieşte aici (pe hol - n.r.). Aşa aş bate-o! Dar nu pot, că e de 25 de ani, mă trânteşte de nu mă văd."
- Vida Nedici fost agent de Securitate şi presupusă torţionară

http://www.evzvest.ro/articole/detalii-articol/853115/Femei-de-paza-la-portile-Gulagului-romanesc/

Scris de Admin 02.09.06 10:08

Patru poveşti de "râsu'-plânsu'" cu miliţieni şi ziarişti de la Scânteia
http://www.adevarulonline.ro/2006-09-02/Dosar/patru-povesti-de-rasu-plansu-cu-militieni-si-ziaristi-de-la-scanteia_196926.html

Scris de Admin 21.08.06 21:17

Poiana Mare, centru de "reeducare" psihiatrica
Doctorul Ion Vianu este un reputat medic psihiatru, profesor de
medicina la Bucuresti pana in 1977, cand a emigrat, dupa ce s-a
alaturat Scrisorii lui Paul Goma trimisa Conferintei pentru
Securitate si Cooperare (CSCE) de la Belgrad. Acum este medic in
Elvetia, ocupandu-se si de problemele psihiatriei politice. El s-a
implicat, printre altele, la sustinerea cauzei muncitorului Vasile
Paraschiv, victima a represiunilor comuniste si "reeducarilor"
psihiatrice, un sindicalist care a sustinut demersurile lui Paul
Goma.

Vianu a participat la dezbaterile scolii de vara Sighet, desfasurate
in cadrul Memorialului Victimelor Comunismului si al Rezistentei de
la Sighet de anul trecut. Tema discutiilor a fost: "Abuzurile
psihiatrice din Europa de Est in perioada comunista", ocazie cu care
a dat unele detalii legate de "Poiana Mare".

Semnalul dat de Ceausescu
Potrivit medicului, demararea politizarii spitalelor psihiatrice a
coincis cu un discurs tinut de Ceausescu la deschiderea anului
universitar de la Cluj, pe 1 octombrie 1968. Atunci, Ceausescu
declarase, relateaza medicul: "Mai exista inca azi cineva care se
gandeste ca se pot gasi in Romania forte sociale capabile sa puna in
primejdie sistemul nostru socialist? Cred ca nu. (...) Fireste, pot
sa mai existe nebuni si vor fi intotdeauna - dar, pentru nebuni,
societatea noastra socialista dispune de mijloacele necesare,
inclusiv camasa de forta. Dar, dupa cum stiti, dezvoltam medicina pe
o scara larga. Nadajduim ca intr-un viitor apropiat vom discuta
problema perfectionarii activitatii de ocrotire a sanatatii in cadrul
unei Plenare a Comitetului Central al Partidului. Chiar acesti nebuni
pot fi tratati cu mijloace mai moderne, pentru a nu trebui sa
recurgem la camasa de forta".

"Inchisoarea-spital"
La scurt timp dupa acest discurs, Vianu a fost el insusi la Poiana
Mare si a povestit anul trecut la Sighet ce a vazut atunci.
Spitalul "era instalat in cladirea unor cazarmi foarte mari, care
fusesera parasite". "Era un spital pentru bolnavi psihici tuberculosi
si unul din pavilioane era afectat bolnavilor psihici perculosi - asa-
zis periculosi, pentru ca majoritatea acestor bolnavi erau de fapt,
mi-am dat seama imediat, detinuti politici. Trebuie sa spun ca acest
spital era in general impecabil intretinut, directorul lui era un
fost medic militar, priceput in materie de gospodarie. Si totusi,
pavilionul bolnavilor psihici periculosi era intr-o stare de mizerie
care mie nu-mi poate aminti decat de ceea ce am vazut la cinematograf
in lagarele de concentrare naziste. Am ajuns la ora baii. Barbatii si
femeile erau in pielea goala si faceau coada la dusuri pentru a se
spala. Era, intamplator, singurul moment din saptamana cand se dadea
apa calda la acest pavilion. Bineinteles ca am fost cutremurat de de
ceea ce am vazut. Am spus : "Dar ce e cu acesti oameni?" - si m-am
lamurit foarte repede ca la iesire era un grup de asa-zisi bolnavi
care au facut o manifestatie anticeausista (...) si au inceput sa
strige lozinci impotriva lui Ceausescu si impotriva partidului.
Doctorul mi-a spus: "Vedeti, este evident ca acesti oameni sunt
nebuni!" Intors la Bucuresti, am facut un raport in care ceream
inchiderea acestui pavilion, ca fiind insalubru. Bineinteles ca am
primit multumiri din partea directorului care ma trimisese acolo, dar
niciodata un raspuns propriu-zis", a mai povestit el. Vianu a mai
incercat fara succes dupa 1989 sa ceara o "desolidarizare" de faptele
comise in perioada comunista in clinicile de psihiatrie.
================================================
Deputatul Cornel Boiangiu a fost medic la Poiana Mare in anii '80

Ministrul Sanatatii ar trebui chemat la audieri
Deputatul independent Cornel Boiangiu, intrat in Parlament ca membru
PNL, acum PNTCD, a fost medic la Poiana Mare. Intr-un interviu
acordat ZIUA el prezinta cateva detalii despre situatia la acest
spital asa cum a vazut-o la in anii '80.

Jilava si Poarta Alba, centre de reeducare psihica
ZIUA: Era Poiana Mare un loc de detentie a persoanelor indezirabile
pentru regimul comunist?

Cornel Boiangiu: Nu era un loc in care erau inchisi cei indezirabili.
Au fost unele afirmatii gratuite. Pentru ca nu toata psihiatria a
luat parte la reprimari ale detinutilor politici.

ZIUA: Dar unii au participat...

C.B.: Unii au participat. In cazul Poienei Mari nu este cazul. Eu am
fost detinut politic. In 1959, la 17 ani, aveam 21 de ani de
condamnare politica. Am ramas la 12 ani temnita grea, cu vreo doua
luni de zile inainte de a ma elibera, in 1964. In 1972 am terminat
Facultatea de Medicina Generala, la Targu Mures. Am dat in 1975
secundariatul si am facut postuniversitara la Bucuresti, la Spitalul
nr. 9. Am fost la Poiana Mare ca medic, dupa aceea. Chiar inainte de
a-mi termina specialitatea, pentru ca nu erau specialisti, am fost
trimis acolo de Directia Sanitara a judetului Dolj.

ZIUA: Ce ati gasit la Poiana Mare?

C.B.: Acolo era o sectie cu profil protejat, care privea internarile
de bolnavi psihici fara discernamant, adica acestia aveau un regim de
detinuti; erau bolnavi psihici internati in baza articolului 114 din
Codul Penal, adica bolnavi psihici fara discernamant pe care 19
judete decisesera, prin hotarari ale ministerului, prin hotarari ale
directiilor sanitare, sa ii interneze la spitalul Poiana Mare.

ZIUA: Mai erau si alte asemenea centre in tara?

C.B.: Mai era "Petru Groza" in Ardeal si altele pe care nu le stie si
nu le-a stiut niciodata mass-media, la Poarta Alba, in cadrul
Ministerului de Interne si Directiei Generale a Penitenciarelor, la
Jilava. Dar acestea nu erau accesibile.

"Nu am acceptat detinuti politici"
ZIUA: Dar v-ati confruntat cu cazuri de detinuti politici care v-au
fost adusi pentru internare?

C.B.: Nu am acceptat. Eu nu eram membru de partid, am fost medic sef
de sectie cu delegatie, care mi se acorda lunar. Au incercat sa vina
de cateva ori cu internari care mi se pareau dubioase. Nu
parcursesera toate etapele. Era nevoie de o expertiza medico-legala,
din care sa rezulte parerea fiecaruia dintre medicii componenti ai
Comisiei - doi psihiatri si un legist. Iar in cazul internarilor la
care eu m-am opus fie ca nu era acest aviz, fie nu respectiva
persoana avea sentinta definitiva, in extenso, in care sa existe date
detalii despre comportamentul persoanei - un comportament pueril,
infantil etc. Cat am fost eu acolo, nu a existat nici un asemenea
caz, pentru ca am facut o triere foarte buna si am respectat un ordin
foarte detaliat al procuraturii generale din acea vreme. Si, am fost
arestat a doua oara in 1984 sub acuzatia ca in urma cu cinci ani un
bolnav mi-ar fi dat foloase necuvenite. Au incercat sa imi aduca tot
felul de oameni, dar i-am rugat sa ii ia inapoi. Si mi-au amintit ca
mai am 15 ani de executat si la scurt timp dupa aceea mi-au facut
inscenarea. Am mai lucrat apoi la Poiana Mare, dar la alta sectie.

Sub supravegherea Parchetului General
ZIUA: Cand ati sosit la Poiana Mare ati gasit cazuri de detinuti
politici internati?

C.B.: Nu am gasit asemenea persoane. Era cineva care avea un delir
politic, dar nu era detinut politic. Erau acolo diverse cazuri, unul
care omorase trei copii, altul sotia etc. Erau oameni care aveau
discernamantul abolit si exista intreaga documentatie in acest sens.

ZIUA: In subordinea cui era Poiana Mare?

C.B.: A directiei sanitare Dolj, dar sub supravegherea Parchetului
General si a Judecatoriei si Parchetului Teritorial. Aceasta era
situatia spitalelor unde erau internate persoane care aveau hotarari
judecatoresti.

Dezinformarea Securitatii era foarte mare, te trimiteau la Poiana
Mare sau la Petru Groza, despre care s-a stiut mai multe si nu la
Poarta Alba, la Jilava unde era Fortul 13. Nu ii bagau (pe detinutii
politici - n.red.) la Poiana Mare unde puteau sa fuga, pentru ca nu
era paza.

ZIUA: Ce credeti ca ar trebui facut?

C.B.: Ar trebui sa se vada de ce nu au ajuns medicamente acolo, cine
este vinovat de lipsa lor. De ce lipsesc minimele conditii de
igiena...Este o situatie dramatica.

Comisia de sanatate din Camera Deputatilor ar trebui sa cheme
ministrul Sanatatii la audieri, sa vada cine se ocupa - pentru ca
Poiana Mare era in subordinea directa a Ministerului Sanatatii. Ar
trebui facuta o statistica, de catre medici, de catre un corp de
elita de la Spitalul nr.9 din Bucuresti care sa verifice si sa vada
necesarul de medicamente pentru ca acesti oameni sa fie tratati si sa
isi poata relua alimentatia in mod natural. Sa revina la acea stare
de aproximativa normalitate. Pacientii ar trebui stimulati pentru a
se simti utili. Trebuie gandit daca trebuie sa se mai mentina aceasta
sectie pentru mai multe judete sau sa fie trimisi acestia la judetele
lor de origine.

http://club.neogen.ro/cluburi/?
c=mephistostiri&cwtd=show_post&c_keyword=&pos=7&list=asc&idpost=59651&
make_reply=0&next_urlm=c%3Dmephistostiri%26pdata%3D2004-01-28%26pos%
3D7%26list%3Dasc

Scris de Admin 29.07.06 10:28

In Romania in timpul regimului comunist au fost 2.000.000 de detinuti politic

Cei mai multi detinuti pe cap de locuitor l Impotriva revolutiei din ‘89 au luptat aproape 800 de agenti USLA, ai Securitatii l Au fost 700.000 de informatori l In ‘89, au murit 1.104 persoane l Au fost 4.500 arestati l In Timisoara, au fost 1.200

Conform cartii “M-am intors!”, semnate de celebrul jurnalist timisorean Iosif Costinas (ucis, se pare, chiar de cei pe care i-a demascat prin anchetele sale), carte editata de Fundatia Nationala a Revolutiei Timisoara - al carei presedinte este arhitectul Pompiliu Alamorean, primul fost primar ales al Timisoarei, dupa decembrie 1989, Romania a avut cei mai multi detinuti politic pe cap de locuitor, adica 2 milioane de persoane. Impotriva Revolutiei din Decembrie 1989 - aproape 800 de agenti USLA (antitero) ai Securitatii au luptat si incercat sa o compromita si sa o inabuse in sange. De asemenea, sinistra Directie 5 a Securitatii a luptat direct in strada impotriva tinerilor care s-au razvratit in decembrie ‘89 pentru a se elibera de regimul de teroare ceausista, iar protectia inaltilor demnitari comunisti era facuta de 500 de combatanti de elita. In afara trupelor Securitatii, au mai existat 20.000 de angajati personal activ si aproximativ 700.000 de informatori. Cele 17 departamente ale Securitatii aveau obiective exacte de operare, printre care amintim: eliminarea opozantilor regimului ceausist, in tara si in Occident; protectia demnitarilor; actiuni de supraveghere si spionare in lagare, inchisori si penitenciare, ascultari de telefoane, deschideri de scrisori, supravegherea ambasadelor etc. Revolutia din Decembrie ‘89 din Romania a fost cea mai sangeroasa dintre toate revolutiile anticomuniste care s-au desfasurat in Estul Europei. Tot conform volumului “M-am intors!”, la Revolutia din Decembrie ‘89 au murit 1.104 de persoane, dintre care 543 in Bucuresti (la peste doua milioane de locuitori, cat are capitala) si 561 in restul tarii. In Timisoara, au fost arestate 1.200 de persoane, dintre cele peste 4.500 in toata tara.
Numarul crimelor nu va fi aflat niciodata
Numarul exact al crimelor comunismului nu va fi aflat niciodata, fiindca in fiecare moment apar noi victime in tarile in care inca exista aceste regimuri totalitariste, iar pe de alta parte, nici in tarile din Estul Europei, eliberate de comunism, nu s-a aflat adevarul si oricand poate aparea vreo groapa comuna, cu zeci de cadavre sau pot aparea documente noi. Detinutii politic au fost bagati in 5 mari centre de exterminare, 32 de inchisori de exterminare si reeducare comunista, 43 de lagare de exterminare, in cele 15 aziluri psihiatrice si in 17 lagare de deportare. Cei mai multi detinuti politici (600.000) au fost in perioada de inceput a comunismului, 1948 –1964. “Holocaustul rosu continua sa faca noi victime in diferite puncte ale Africii, in China, Afganistan, Peru etc., in conflictele generate de noul tip de regim comunist-nationalist in statele desprinse din fosta URSS (Moldova, Gruzia etc.), precum si, mai ales, in ingrozitorul razboi civil declansat tot de nationalist-comunisti, de data asta sarbi, impotriva noilor state suverane ivite dupa dezmembrarea fostei federatii iugoslave. Dupa 12 ani de razboi intre gherilele marxist-leniniste si fortele democratice in El Salvador, abia recent, cand se pune, in sfarsit, problema incheierii acestui macel, s-a aflat ca la finele anului 1991 bilantul se ridica la peste 80.000 de victime ale terorii rosii”, se arata in volumul Holocaustul Rosu, autor Florin Matrescu. Si in Romania au fost gasite gropi comune, la Dealul Mare si Dealul Balaurului, in zona Moldovei, la Targu-Mures si in satul ilfovean Caciulati, in comuna Moara Vlasiei, pe teritoriul domeniului spartinand Palatului Ghica, un vechi sediu al Securitatii prin anul 1948. Numarul exact al celor ucisi in tarile cu democratie liberala, de asemenea, nu va fi aflat niciodata, crime executate de teroristi si criminalii coordonati de fostul KGB sau de fosta Securitate. Unii istorici sustin ca, in Romania, inca nu exista studii statistice exacte si demne de incredere, privitoare la crimele comunismului.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului
Desi se spune “Niciodata nu este prea tarziu”, abia acum, dupa 16 ani de la evenimentele din ‘89, a fost infiintat Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului in Romania, care va fi condus de istoricul Marius Oprea.
Institutul este infiintat prin hotarare guvernamentala si va investiga si identifica crimele, abuzurile si incalcarile drepturilor omului, pe intreaga durata a regimului comunist in Romania si va sesiza organele indreptatite pentru a lua masuri. Institutul va analiza regimului comunist si sistemul de putere comunist; natura relatiilor dintre nomenclatura PCR si fosta Securitate - si celelalte verigi ale sistemului represiv din Romania; va prezenta modul de organizare si de functionare a acestor institutii; va prezenta activistii de partid, ofiterii si magistratii care lucrau in cadrul aparatului de represiune; va identifica abuzurile si crimele savarsite, ordonate sau inspirate de catre conducatori; va aduna date, documente si marturii cu privire la toate actiunile care au lezat drepturile si libertatile omului, in anii regimului comunist si, pe baza acestora, va sesiza organele de cercetare penala; va identifica responsabilii aparatului de decizie din domeniul propagandei comuniste, responsabilii pentru actele administrative si deciziile economice care au generat manifestari ale represiunii in viata sociala si culturala, de la cartelarea hranei zilnice pana la limitarea accesului la informatie, arta si cultura, prin acte de cenzura; va aduce la cunostinta opiniei publice crimele, abuzurile, instigarile la crime in numele “luptei de clasa” savarsite de “organe”. Institutul va avea un sistem clasificat al tipurilor de crime, abuzuri si incalcari ale drepturilor omului, pe intreaga perioada a regimului comunist.
Institutul va crea o baza de date, care va cuprinde numele fostilor activisti de partid din nomenclatura, numele cadrelor fostei Securitati, numele fostilor ofiteri de armata, militieni si magistrati care au participat la actiuni de politie politica. Institutul va prezenta legile, decretele, hotararile Consiliului de Ministri, decizii ministeriale, regulamente interne si alte prevederi, secrete sau nesecrete, care au stat la baza organizarii si functionarii aparatului represiv. Rezultatele investigatiilor vor fi publicate in rapoarte trimestriale si anuale. Institutul va fi in subordinea guvernului si in coordonarea prim-ministrului si va functiona pe o perioada de sase ani, cu posibilitatea de prelungire
Gh. MIRON
http://www.focusvest.ro/cultura/index.html

Scris de Admin 18.07.06 13:35

VAMPIRII INOCENTEI
http://www.gardianul.ro/2006/07/18/dezvaluiri-c11/vampirii_inocentei-s81804.html

Scris de Admin 17.07.06 18:28

Scoala calailor de suflete
http://www.gardianul.ro/2006/07/17/dezvaluiri-c11/scoala_calailor_de_suflete-s81753.html

Scris de Admin 15.07.06 9:41

Noaptea neagra din '49
http://www.ziua.ro/display.php?id=203644&data=2006-07-15

Scris de Admin 15.07.06 9:33

Amintiri din anii '60
http://www.ziua.ro/display.php?id=203604&data=2006-07-15

Scris de Admin 12.07.06 8:30

Jurnalul unui condamnat la moarte
http://www.jurnalul.ro/articol_57109/jurnalul_unui_condamnat_la_moarte.html

Scris de Admin 10.07.06 19:28

METODE DE TORTURĂ ÎN ÎNCHISORI ŞI LAGĂRE COMUNISTE
http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=3138

Scris de Admin 26.06.06 21:10

PERIOADA ROLLERISTA (1947..1958)
http://www.itcnet.ro/history/archive/mi2002/current10/7_11.html

Scris de Admin 24.06.06 11:55

55 ani de la deportarea in Baragan

In noaptea de 17-18 iunie 1951 de Ziua Rusaliilor au fost arestate din judetele Timis, Caras-Severin si Mehedinti din 258 sate un numar de 40.320 persoane din care grupurile cele mai numeroase au fost: 19.034 chiaburi, 8477 refugiati din Basarabia, Nordul Bucovinei si Tinutul Herta, 3557 macedoneni, 2601 germani, 1054 sarbi si alte categorii cu un numar mai mic de persoane.
Operatiunea de arestare a inceput dupa ora 24 cand in fiecare casa s-au prezentat militieni, armata si civili care au ridicat actele si au lasat in urma lor cate o santinela inarmata pentru ca arestatii sa nu fuga. Dupa ce am fost imbarcati in carute, am fost dusi la gara cu santinele in jurul nostru.
Am fost imbarcati in vagoane de vite si, sub escorta, timp de circa doua saptamani am mers cu trenul. Nu ni s-a spus unde vom merge, ci numai ca nu mai avem voie sa locuim in vechile judete. Cand am ajuns in gara Lunca Dunarii (gara care nu mai exista), am fost preluati de alti militieni si cu carutele am fost dusi la 6 km de gara langa fostul IAS Luciu-Giurgeni unde familia mea a primit parcela cu nr. 41 si ni s-a spus ca aici trebuie sa ne construim casa.
Au fost infiintate un numar de 18 sate in Baragan, printre care: Frumusita, Latesti, Mazareni, Movila Galdaului, Olaru, Perieti, Pelicanu, Rubla, Rachitoasa, Salcami, Viisoara, Valea Viilor si Zagna.
In comuna Rachitoasa (Giurgenii Noi) fiecare deportat a incercat sa-si faca un adapost improvizat constand din dulapuri acoperite cu diverse covoare sau unii si-au facut bordeie in pamant. Cand ploua trebuia sa punem pe pat ligheane si oale pentru ca patul sa nu se ude. Apa se aducea cu o saca trasa de boi direct din Dunare. Dimineata cand ne sculam, in galeata gaseam mal depus peste noapte de circa doua degete. Mancarea se putea cumpara numai pe baza de bonuri care atestau ca lucrezi la IAS, la constructia primariei, a postului de militie, la scoala etc. Concomitent trebuia sa construim si case pentru a avea adapost la iarna.
Casele au fost construite direct pe pamant, fara fundatie, si au fost gata in octombrie. Erau tencuite atat in interior, cat si in exterior cu pamant galben si pleava. Iarna, cand am inceput sa facem focul, pe pereti a prins sa creasca graul, orzul. Pentru iluminat foloseam lampi cu petrol.
In jurul satului patrula militia calare, asa ca nu puteam parasi asezarea. In aceste conditii s-au nascut copiii in corturi improvizate sau bordeie deoarece nu aveam voie sa parasim localitatea pentru a merge la spitalul aflat la 30 km departare, iar de la noi pana la sosea nu era drum pietruit. In vara lui '55 la o parte din noi ni s-a dat drumul ca sa ne intoarcem in Banat. Eu cu familia mea am ramas acolo pana la desfiintarea completa a satului, in '68, cand ne-am mutat la Braila. La casatorie, in anul '58, secretarul de partid Ionescu, "cap de mort", nu mi-a dat voie sa fac nunta in cadrul IAS-ului pentru ca eram deportat. Le-a interzis colegilor care locuiau in IAS sa vina la nunta si am fost nevoit sa cumpar de la oale pana la pahare si tacamuri pe care le pastrez si acum.
Sotia lucra ca invatatoare atat in comuna Giurgeni, cat si in scoala din cadrul IAS-ului. De cate ori o prindea la o sedinta cu invatatorii secretarul de partid din Giurgeni-Copacea, o indemna sa divorteze fiindca in curand voi fi din nou arestat. As vrea sa mai spun ca din cei 8477 refugiati din teritoriile ocupate de fosta URSS o parte am lasat agoniseala in anii 1940 si 1944 deci am pierdut totul de trei ori.
Este greu de inteles faptul ca suntem considerati stramutati cand in iunie 51' in judetele Timis, Caras-Severin si Mehedinti nu a fost nici un fel de calamitate (inundatii, furtuni). Noi am fost deportati asa cum este specificat in toate editiile Dictionarului Limbii Romane Moderne.
In cele de mai sus am prezentat numai o parte din suferintele noastre in Baragan in '51.

Un articol de Harabagiu Iuvenale, refugiat din Basarabia, deportat in Baragan

www.romanialibera.ro

Scris de Admin 10.06.06 10:40

Martisorul insangerat
http://www.jurnalul.ro/articol_54612/istoria_crimelor_pasionale___martisorul_insangerat.html

Scris de Admin 04.06.06 19:09

Persecutia psihiatrica a opozantilor si disidentilor
http://www.revista22.ro/html/index.php?art=2769&nr=2006-06-02

Scris de Admin 04.06.06 16:43

Rezistenţa aticomunistă în România: memorie şi istorie
http://revista.memoria.ro/index.php?location=view_article&id=806

Scris de Admin 04.06.06 16:36

În căutarea omului pierdut
http://revista.memoria.ro/index.php?location=view_article&id=780

Scris de Admin 04.06.06 16:31

Nomenclatura comunistă şi sistemul sanitar din România
http://revista.memoria.ro/index.php?location=view_article&id=732

Scris de Admin 04.06.06 16:24

Un erou de legendă: Colonelul (r) Gh. Arsenescu
http://revista.memoria.ro/index.php?location=view_article&id=717

Scris de Admin 04.06.06 16:21

Revoltele ţărăneşti împotriva colectivizării
http://revista.memoria.ro/index.php?location=view_article&id=712

Scris de Admin 03.06.06 10:37

Omor cu premeditare prin... electrocutare
http://www.jurnalul.ro/articol_54054/omor_cu_premeditare_prin..._electrocutare.html

Scris de Admin 31.05.06 20:48

Haiducii lui Dumnezeu
http://www.jurnalul.ro/articol_9948/haiducii_lui_dumnezeu.html

Scris de Admin 30.05.06 19:22

Trasat pe plansete acum un secol si jumatate,

Canalul Dunare-Marea Neagra trece pe la... Moscova
Aflat in atentia opiniei publice internationale, Canalul Bastroe
redeschide, intr-un fel, dosarul Canalului Dunare-Marea Neagra, ale
carui prime file dateaza de mai bine de un secol si jumatate, chiar
daca despre acesta s-a vorbit mai ales ca despre una dintre marile
ctitorii comuniste. Intr-un dialog purtat cu prof. Eugen Stanescu -
director general adjunct al Muzeului Judetean de Istorie si
Arheologie Prahova - am incercat sa conturam, pe baza documentelor,
istoria acestei importante cai de navigatie, comparabile cu celebrele
canale Suez si Panama.

- Domnule director, omenirea a amenajat, inca din Antichitate, noi
cursuri de apa si canale navigabile . Napoleon spunea despre Dunare -
care strabate mai bine de 1000 de km pe teritoriul romanesc - ca
este " regele fluviilor din Europa".

- Intr-adevar, omenirea a descoperit, de timpuriu, cat valoreaza
marile fluvii in lupta pentru supravietuire si prosperitate, de-a
lungul timpului culoarul naval adaugandu-se soselelor si cailor
ferate, iar astazi ajungand chiar sa le suplineasca in buna masura.
In arhive exista documente care arata ca intre proiectele ce au vizat
modernizarea vietii economice romanesti a figurat si cel privind
realizarea unei cai mai lesnicioase de navigatie care sa uneasca
Dunarea cu Marea Neagra. Ion Ionescu de la Brad, de exemplu, a avut
ideea unei asemenea realizari inca din 1844 si a abordat, apoi, intr-
o lucrare aparuta la Constantinopol, importanta Dobrogei si a cailor
ei de comunicatie. De asemenea, inginerul Jean Stoenescu-Dunare
lansa, in 1922, un studiu pe aceasta tema, considerand ca "un
asemenea canal reprezinta o adevarata opera de propasire nationala".
Mai putin cunoscut este si faptul ca, acum mai bine de o suta de ani,
la cererea unei ilustre familii romanesti, cea a diplomatului C.A.
Rossetti, era solicitat unor specialisti italieni un proiect pentru
un canal de jonctiune intre Dunare si Constanta. In martie 1879,
inginerul Edoardo Gioia, sef al oficiului tehnic italian, trimitea,
intr-o scrisoare de raspuns la solicitarea ce ii fusese adresata de
trimisul extraordinar al Romaniei in Italia, cateva consideratii
deosebit de interesante. "As remarca, in primul rand, ca serviciile
pe care le poate furniza un Canal navigabil sunt de alta natura decat
cele pe care le ofera calea ferata; altfel nu s-ar fi construit
Canalul de Suez. In definitiv, mi se pare indiscutabil ca deschiderea
unui canal de jonctiune intre Cernavoda si Constanta sa fie o
ameliorare imensa a cailor comerciale ale Romaniei si ale altor state
riverane ale Dunarii, pentru ca ar scurta, cu aproximativ 400 de km,
navigatia intre Dunarea Mijlocie si Bosfor". In acelasi document,
sunt abordate si alte aspecte deosebit de importante: "Cat despre
cheltuielile de executie nu trebuie sa se ia in considerare numai sub
aspect comercial, de altfel atat de important pentru toate statele
riverane de pe Dunarea mijlocie, ca este necesara unirea interesului
politic suprem pe care-l are Romania de a-si alipi, mai intim, noua
sa posesie (n.n. - Dobrogea), separand-o de teritoriul neromanesc
printr-un brat navigabil al marelui fluviu despre care multi cred c-
ar fi existat din vechime; este evident ca din acest ultim punct de
vedere asemenea lucrari nu sunt numai instrumente de bogatie
nationala".

- Se face adesea comparatie intre canalul romanesc si cele doua
canale Suez si Panama.

- Dupa normele ONU, Canalul Dunare-Marea Neagra se situeaza, prin
amploare si dificultate, in cea mai inalta clasa internationala de
canale interioare, in unele privinte intrecand canalele amintite.
Pentru cel romanesc s-au excavat circa 300 milioane de metri cubi de
pamant si de roca, cu 25 de milioane de metri cubi mai mult decat in
cazul canalului Panama care leaga oceanele Atlantic si Pacific.

- La inceputul anilor '50, au demarat lucrarile unui canal, dar au
fost oprite dupa trei ani pentru ca s-a considerat ca nu exista forta
tehnica si materiala necesara. In 1976 s-a inceput constructia la
ceea ce s-a numit "Magistrala Albastra", inaugurata la 26 mai 1986.
Putini stiu, insa, ce rol au jucat Moscova si Stalin...

- Dupa 1990, intr-un volum de memorii scrise de seful cabinetului lui
Gheorghe Ghiorghiu Dej, acesta vorbeste despre o intalnire la
Moscova, in 1948, in intentia de a se pune bazele unei cooperari
economice. Numai ca, total surprinzator pentru delegatia romaneasca,
Stalin a impus,in fata unei harti pe care era trasata o linie groasa,
rosie, intre localitatile Cernavoda si Navodari, realizarea de catre
Romania a unui canal navigabil "in vederea asigurarii unor conditii
mai favorabile transporturilor fluviale pe Dunare". Proiectul si
demararea s-au facut rapid, astfel incat, pana la moartea lui Stalin
canalul a inghitit o mare parte a venitului national. Ulterior,
partea romana avea sa avanseze mai intai ideea unei amanari a
termenului de punere in folosinta a canalului, apoi, avandu-se in
vedere implicatiile economico-financiare, s-a ajuns la concluzia
sistarii definitive, in 1955, a constructiei. Exista voci care sustin
ca daca Stalin ar mai fi trait si canalul a fi fost dat in exploatare
s-ar fi cerut apoi Romaniei sa renunte, de bunavoie si nesilita de
nimeni, la stapanirea gurilor Dunarii, inclusiv la Delta, pe motiv ca
exista iesire directa la mare.

PRAHOVA

Scris de Admin 30.05.06 18:26

Decretul 83 începutul sfârsitului la sate
http://www.itcnet.ro/history/archive/mi2000/current11/mi40.htm

Scris de Admin 29.05.06 13:43

CIUDATELE INTAMPLARI DIN LOCUINTELE IN CARE AU FOST ASASINATI RUNCEANU SI MIHALEA
http://www.ziarulcn.com/article/aid/34540/CIUDATELE-INTAMPLARI-DIN-LOCUINTELE-IN-CARE-AU-FOST-ASASINATI-RUNCEANU-SI-MIHALEA/

Scris de Admin 27.05.06 20:19

Deportarea
http://www.romanialibera.ro/editie/index.php?url=articol&tabel=z27052006&idx=66

Scris de Admin 27.05.06 20:17

Intrebari la care nu raspundem
http://www.romanialibera.ro/editie/index.php?url=articol&tabel=z27052006&idx=63

Scris de Continut sponsorizat

ROMANIA COMUNISTA

ROMANIA COMUNISTA

Patru poveşti de "râsu'-plânsu'" cu miliţieni şi z

Marturii despre metodele comuniste aplicate detinutilor poli

In Romania in timpul regimului comunist au fost 2.000.000 de

VAMPIRII INOCENTEI

Scoala calailor de suflete

Noaptea neagra din '49

Amintiri din anii '60

Jurnalul unui condamnat la moarte

METODE DE TORTURĂ ÎN ÎNCHISORI ŞI LAGĂRE COMUNISTE

PERIOADA ROLLERISTA (1947..1958)

55 ani de la deportarea in Baragan

Martisorul insangerat

Persecutia psihiatrica a opozantilor si disidentilor

Rezistenţa aticomunistă în România: memorie şi istorie

În căutarea omului pierdut

Nomenclatura comunistă şi sistemul sanitar din România

Un erou de legendă: Colonelul (r) Gh. Arsenescu

Revoltele ţărăneşti împotriva colectivizării

Omor cu premeditare prin... electrocutare

Haiducii lui Dumnezeu

Trasat pe plansete acum un secol si jumatate,

Decretul 83 începutul sfârsitului la sate

CIUDATELE INTAMPLARI DIN LOCUINTELE IN CARE AU FOST ASASINAT

Deportarea

Intrebari la care nu raspundem

Re: ROMANIA COMUNISTA