ROMANIA COMUNISTA

1950. Legatia S.U.A informeaza: Dominatia U.R.S.S asupra României nu poate fi slabita
Adrian Pop

Potrivit Dictionarului explicativ al limbii române, primul sens al cuvântului "consilier" - si cel care ne intereseaza în acest caz - este de "sfatuitor, sfetnic". Revista Magazin istoric a publicat deja câteva articole privind prezenta consilierilor sovietici în România, dupa 1944 (nr. 4-6/1998). Aratam atunci ca în istoria noastra fusesera prezenti si alta data consilieri, cu origini diferite. Ceea ce îi individualiza pe cei sovietici era tocmai faptul ca ei nu actionau ca "sfatuitori" sau "sfetnici", ci ca stapâni.

Revenim acum asupra subiectului cu o perceptie americana, cu o lista nominala a consilierilor sovietici din sediul Ministerului Fortelor Armate (cum se numea atunci) si cu o hotarâre a Secretariatului C.C. al P.M.R. referitoare la "rugamintea" ce urma a fi adresata guvernului sovietic de a se trimite consilieri pentru Ministerul Afacerilor Interne al R.P.R.



Un raport redactat de seful Misiunii diplomatice americane la Bucuresti, Ronald E. Schoenfeld, si expediat cu mentiunea "top secret" catre Departamentul de Stat, la 7 aprilie 1950 (National Archives at College Park, College Park, MD, National Archives Microfilm Publication LM103, roll 1, frames 101-109) remarca faptul ca "acesti 'consilieri', tehnicieni sau administratori, se afla în pozitii dominante în fortele armate române, aparatul de securitate, în cele mai semnificative segmente ale economiei si chiar în mediile culturale. Aceste sectoare ale vietii românesti, asa fundamentale cum sunt, reprezinta doar cele în care dominatia personalului sovietic poate fi recunoscuta cu mijloacele informative disponibile si exista indicii potrivit carora controlul se extinde si în alte sectoare".

Inasprirea controlului

In economie, se aprecia în document, preluarea controlului de catre sovietici era evidenta. Cele 13 sovromuri, conduse de directori generali sovietici, controlau o buna parte din industriile extractiva (petrol, gaze, carbune), grea, chimica si navala, precum si exploatarea lemnului, constructiile, transporturile altele decât pe calea ferata si distributia filmelor în România. Desi nu putea preciza numarul cadrelor de conducere sovietice aflate în fruntea sovromurilor (estimat de la câteva sute pâna la câteva mii, incluzându-i si pe membrii de familie), la sase dintre sovromuri Legatia americana reusise sa identifice câteva nume, pe baza unor articole din presa. Astfel, la Sovrompetrol, director general era un anume G.V. Golubev, vicepresedinte al consiliului de administratie - Serghei Vasilievici Ilin, director al sectiei finante - Gavril Ivanovici Nejentov, inspector-sef contabil - Ivan Andreevici Pretecenski. Director al exploatarii Moreni era Dimitrie Tikanovici Nazarov, director adjunct al rafinariei Ploiesti - Aleksandr Constantinovici Krupnov, inginer-sef al exploatarii Schitul Golesti - Boris Ivanovici Spaski, în vreme ce la sectia financiara a aceleiasi exploatari lucra un anume Aleksandr Mihailovici Voznesenski. La Sovromtractor director general era inginerul Salva Kropikasvili, inginer-sef - F.M. Lomanov, iar director al sectiei de reparatii - V.N. Strelkov. Tot asa, la Sovrommetal director general era Iakob Petrovici Simonenko, director tehnic la uzinele Resita - inginerul Cernetov Aleksei Nikolaevici, în vreme ce pe o alta functie de conducere - neprecizata - la aceeasi uzina figura un anume Aleksandr Ivancenko. Directorul general de la Sovromasigurare era Vladimir Aleksandrovici Aleksandrov, vicepresedintele consiliului de administratie - P.N. Protasov, iar directorul asigurarilor de viata - Grigori Grigoriev. In sfârsit, contabilul-sef de la Sovromcarbune era Nikolai Kondratievici Kristenko, iar directorul general de la Sovrombank - colonelul V. Ilin.

Documentul citat aprecia ca "posibilitatea de control a românilor asupra economiei lor este diluata înca si mai mult de prezenta probabila a câtorva sute de tehnicieni sovietici în industriile românesti de însemnatate militara", în conformitate cu prevederile Tratatului româno-sovietic "de ajutor reciproc" semnat în februarie 1948.

Desi tinut secret, controlul exercitat de personalul sovietic în sfera militara era apreciat a fi si mai extins. In conformitate cu articolul 2 al protocolului militar secret al tratatului încheiat în februarie 1948, fortele armate române urmau sa primeasca un numar total de 2 500 militari sovietici, dintre care 300 ofiteri de rang superior, 700 ofiteri de rang inferior si 1 500 instructori tehnici. Datele de care dispunea legatia americana pareau a confirma, în linii generale, cifra totala prevazuta. Privitor la atitudinea si comportamentul consilierilor militari sovietici, raportul arata ca acestia "au preluat controlul direct si comanda de fapt a unitatilor la care au fost repartizati, cu putina sau nici o consideratie fata de sensibilitatile locale", transformându-se în "adevaratii comandanti ai unitatilor militare românesti". Totodata, se mentiona ca înasprirea controlului consilierilor sovietici a precedat recenta remaniere la vârf a Ministerului Fortelor Armate, în cursul careia au fost schimbati seful Statului major, ambii ministri adjuncti, precum si personalul din subordine.

Altminteri, raportul aducea putine lamuriri privitoare la acesti consilieri. Nominalizati erau - cel mai probabil datorita faptului ca astfel de informatii erau bine pazite - doar generalul-locotenent Konstantin Stepanovici Kalganov, consilierul militar principal din minister, ce activa pe lânga Statul major, numit recent atasat militar al Ambasadei sovietice la Bucuresti, precum si locotenent-colonelul Feodor Mihailovici Bodnarenko, a carui activitate de "consiliere" se desfasura în cadrul fortelor aeriene române.

Bani si compensatii

Aceste lacune informative sunt suplinite de un document datat 23 mai 1950, provenind din Arhivele Militare Române (fond 3 027, dosar nr. 2 014, f. 75-76), cuprinzând tabelul nominal (cu nume, prenume, grad si numarul membrilor de familie) al ofiterilor sovietici ce-si desfasurau activitatea, în calitate de consilieri, în cadrul ministerului. Din cele 41 de persoane nominalizate, 31 (circa trei sferturi) erau ofiteri superiori (1 general-locotenent, 7 generali maiori, 13 colonei, 8 locotenenti-colonei si 2 maiori), iar 9 erau ofiteri inferiori (2 locotenenti, 1 locotenent-major, 4 capitani si 2 capitani din Marina militara, unul de rangul II, iar celalalt de rangul III). Prezenta unei dactilografe în acest tabel se explica, cel mai probabil, prin împrejurarea ca functionarii de la cabinetul unui consilier cu grad de general - indiferent daca aveau sau nu rang militar - erau asimilati ei însisi consilierilor. Totodata, nu trebuie uitat faptul ca, în acel moment, în raport cu alte tari satelite Kremlinului, în România se înregistra un vârf al prezentei consilierilor civili. Intr-adevar, potrivit unei note a Secretariatului Consiliului de Ministri al U.R.S.S. din octombrie 1949, din cei 61 de consilieri militari ce activau în Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia si România, 29 de consilieri se aflau în Bulgaria, în vreme ce toti consilierii civili se gaseau în România (vezi Magazin istoric, nr 4/1998). Oricum, faptul ca în doar aproximativ o jumatate de an - între octombrie 1949, data notei sovietice amintite, si aprilie 1950, data raportului Legatiei americane - se ajunsese, de la un numar de 61 de consilieri militari, raspânditi în 4 tari satelite, la 40 doar în România (excluzând-o pe dactilografa), indica o consolidare rapida si substantiala a ramurii politico-militare a institutiei consilierilor sovietici în tara noastra.

In covârsitoarea lor majoritate, consilierii sovietici din Ministerul Fortelor Armate au sosit în România însotiti de familiile lor (13 cu câte 2 membri, alti 13 cu câte 3 membri, 12 cu câte 4 membri, 1 cu 6 membri) - doar 2 dintre ei venind singuri. Daca tinem seama de faptul ca, în conformitate cu acordurile si conventiile guvernamentale bilaterale încheiate în 1949-1950 privitoare la detasarea specialistilor sovietici în R.P.R., consilierilor trebuia sa li se asigure, pe lânga salarii între 20 000 si 80 000 de lei, predominând cele de 45 000-50 000 de lei, locuinte mobilate, servicii comunale (lumina, telefon, apa, gunoi, etc.) si ajutoare medicale gratuite, cheltuielile de deplasare si transportul bagajelor, pentru ei si familiile lor, din R.P.R. în U.R.S.S. si înapoi, o îndemnizatie de concediu egala cu un salariu lunar, într-un an de serviciu, plata integrala a salariului în caz de boala (timp de 3 luni), precum si faptul ca pentru fiecare specialist guvernul român trebuia sa plateasca celui sovietic de la 2 000 la 4 000 de ruble lunar, "drept compensare a pierderilor pe care le suporta întreprinderile sau institutiile sovietice respective în urma trimiterii colaboratorilor sai în strainatate", ne putem face o idee ce însemna întretinerea acestei "armate" de 121 de persoane. Si era vorba doar de consilierii sovietici de la nivelul structurilor centrale ale Ministerului Fortelor Armate.

Rechemat pentru indulgenta

Cum era si de asteptat, situatia consilierilor sovietici din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.) era si mai putin cunoscuta diplomatilor americani. Raportul Legatiei americane mentiona doar împrejurarea potrivit careia un rol similar celui îndeplinit de generalul Kalganov în cadrul fortelor armate îl jucase, în aparatul de securitate, generalul Nicolschi, ca probabil trupele M.A.I. beneficiau de instructori sovietici, precum si faptul ca modul cum personalul român din Securitate interoga si asigura obtinerea "confesiunilor" în procesele de spionaj (procesul Pop-Bujoiu din 1948, de pilda) constituiau dovezi clare despre preluarea "metodelor de lucru" sovietice. In realitate, generalul Alexandru Nicolschi (Boris Grumberg), fost sef al Brigazii Mobile din Siguranta Generala si adjunct al Directiei Generale a Securitatii Poporului (D.G.S.P.) facuse parte - alaturi de Sergiu Nicolau (Serghei Nikonov), Gheorghe Pintilie (Panteli Bodnarenco), Vladimir Mazuru (Mazurov) etc. - din primul val de infiltrari sovietice majore în organele de represiune si informatii românesti, din prima etapa de instaurare a hegemoniei sovietice în România (1944-1948). In perioada 1949-1953, consilierul sef de pe lânga seful D.G.S.P. a fost Aleksandr Saharovski, consilierii aflati în subordinea sa având rolul de a dubla, de fapt, garnitura de ofiteri si agenti sovietici din fruntea Securitatii, care, aflându-se înca dinainte de razboi în România, prezentau riscul de a fi fost "întorsi" de organele românesti de contrainformatii sau de servicii straine. Cu toate ca, în conformitate cu acordul româno-sovietic, consilierii trebuia sa participe doar la organizarea muncii si instruirea ofiterilor, intervenind nemijlocit în munca acestora doar când conducerea directiilor le cerea sprijinul, în fapt ei nu numai ca se implicau neinvitati în derularea unor cazuri, dar desfasurau si activitati informative specifice: raportau detaliat toate informatiile obtinute, fotocopiau si trimiteau Moscovei documentele de sinteza care le parveneau, recrutau informatori proprii sau chiar preluau informatorii Securitatii, mai ales în cazul celor ce-si desfasurau activitatea în informatii externe si contraspionaj.

Se remarca, totodata, faptul ca Legatia americana nu detinea date despre existenta consilierilor sovietici în alte structuri ale M.A.I., precum militia, trupele de graniceri si departamentul gospodariei locale. Si în acest domeniu, surse interne vin sa suplineasca aceste lacune informative. Hotarârea Secretariatului C.C. al P.M.R. din 29 decembrie1949, pastrata în Arhivele Nationale Bucuresti (fond C.C. al P.C.R., Cancelarie, dosar nr. 165/1949) atesta nu doar intentia ferma a liderilor români de partid de a solicita trimiterea unor consilieri în structurile amintite, ci si faptul ca pregatirea cadrelor de militie urma sa se faca potrivit literaturii de specialitate sovietice, un numar de 100 de viitori militieni urmând a fi pregatiti chiar la Moscova. Mai mult decât atât, documentul confirma ceea ce se cunostea din multe alte surse - faptul ca trimiterea consilierilor sovietici în tarile satelite, inclusiv România, se facea în urma solicitarilor primite de guvernul sovietic din partea liderilor tarilor interesate.

In sfera propagandei culturale sovietice, raportul Legatiei americane evidentia drept exemple elocvente institutii precum A.R.L.U.S. si Institutul Româno-Sovietic. Documentul facea referire si la un personaj ca I.A. Maksimovski, "delegat permanent" al organizatiei sovietice VOKS (Asociatia unionala pentru relatii culturale cu strainatatea) în România, precum si la delegatiile ocazionale de "experti" culturali, de tipul celei care preluase controlul de fapt al întregii productii teatrale bucurestene în 1950. Similar, în domeniul propagandei prin intermediul presei, era nominalizata, ca având un rol tot mai important, Agentia Sovinform, a carei menire era aceea de a furniza publicatiilor românesti articole scrise de autori sovietici despre viata din U.R.S.S. si situatia internationala si a modela astfel, dimpreuna cu comunicatele Agentiei Tass (reprezentata printr-un corespondent), linia propagandistica oficiala. O alta tehnica cu rol important în acest domeniu era socotita transmiterea catre redactiile publicatiilor românesti a unor materiale sovietice de propaganda, prin intermediul atasatului de presa al ambasadei, Aleksandr A. Golicenkov, "un fost marinar cu o inima mare tatuata pe mâna, care acorda oamenilor din presa putina consideratie". Nu în ultimul rând, documentul consemna împrejurarea potrivit careia chiar si corespondentii presei straine se aflau sub influenta sovietica, prin intermediul lui Nikolai K. Vnuk, corespondentul local al ziarului Izvestia si presedinte al Asociatiei Presei Straine (rechemat la Moscova tocmai pentru ca, se pare, fusese prea indulgent cu colegii occidentali de la Bucuresti).

Raportul se încheia cu concluzia - deopotriva sintetica si corecta - potrivit careia prezenta masiva a personalului sovietic de control "indica subjugarea deplina a României de azi fata de stapânul sovietic si masura în care chiar comunistii indigeni sunt supusi acestei dominatii straine. Situatia ilustreaza, totodata, cât de imposibil este în actualele împrejurari sa apara, în interiorul sau în afara partidului, o actiune care sa slabeasca dominatia sovietica asupra tarii".

PRELIMINARIILE DECLARATIEI DIN APRILIE

LIVIU TARANU

La Începutul deceniului sapte al secolului trecut, divergentele dintre Bucuresti si Moscova erau de notorietate. Necesitatea unei declaratii publice, prin care sa se marcheze diferentele de opinie, a aparut În momentul În care pozitia României În C.A.E.R. a devenit singulara. Despre acest document s-a vorbit mult si atunci si dupa 1989. Se stiu Însa prea putine lucruri despre conditiile În care s-a luat decizia redactarii Declaratiei si despre reactiile Moscovei pâna la aparitia ei publica.

Hotarârea Bucurestiului a fost provocata si de diferendele de ordin personal dintre Gheorghe Gheorghiu-Dej si Nikita Hrusciov. In definitia lui Emil Bodnaras, Hrusciov si sistemul sau de a gândi se caracterizau prin "multa incoerenta, mult capriciu, ambitie si arbitrariu peste tot". Teoria lui Hrusciov, dupa care liderii hotarasc totul În problemele statelor, destinata sa-l convinga pe Gheorghe Gheorghiu-Dej sa-si dea acordul imediat În unele probleme fierbinti, nu era agreata de conducerea comunista de la Bucuresti, nevoita mereu sa invoce principiul conducerii colective pentru a câstiga timp În fata presiunilor sovietice.

Câte locomotive produceti?

Cauza imediata, care a precipitat luarea deciziei, a fost reprezentata de obiectiile Moscovei referitoare la dezvoltarea economica a României si la dreptul statelor din cadrul lagarului de a-si pune În aplicare propriile programe economice fara interventii din afara. România era decisa sa nu renunte la programul de industrializare. Dupa experienta cu sovromurile, autoritatile de la Bucuresti refuzau o asemenea idee. Gh. Cioara, reprezentantul permanent al României la C.A.E.R., sintetiza destul de bine situatia: "Este vorba de intentia existenta În momentul de fata de a transforma C.A.E.R.-ul dintr-un organ al colaborarii economice liber consimtite, reciproc avantajoase, bazata pe respectarea suveranitatii si pe ajutor tovarasesc Într-un organ Ü vadit sau camuflat Ü suprastatal, menit ca la adapostul teoriei referitoare la precumpanirea intereselor lagarului sa impuna dupa cum spune tovarasul Hrusciov jertfirea intereselor particulare În favoarea intereselor generale adica de fapt sa impuna jertfirea intereselor generale ale lagarului. Este vorba de crearea organului de Înalta autoritate care sa se ocupe În mod permanent de problemele coordonarii dezvoltarii economiei tarilor noastre pe care l-a avut În vedere tovarasul Hrusciov În cuvântarea sa din iunie 1962".

Pentru prima data chestiunea unei declaratii a fost discutata În sedinta Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din 26-27 februarie 1963, În care a fost prezentat un raport de catre Al. Bârladeanu, vicepremier, reprezentant al României În C.A.E.R. si membru supleant al Biroului Politic, În legatura cu dezbaterile de la Întâlnirea Comitetului Executiv al C.A.E.R., tinuta la Moscova, În aceeasi luna. In raportul prezentat de Al. Bârladeanu se arata: "eu, conform hotarârii, am ridicat În sedinta Comitetului Executiv al C.A.E.R. problema organului unic de planificare si am expus acolo pozitia partidului nostru. Reactia a fost de oarecare spaima În primul moment, ca au Început sa dea Înapoi, Însa ideea a ramas si ni s-a comunicat ca tov. Hrusciov ar dori sa aiba o convorbire cu membrii Comitetului Executiv."

A urmat apoi Întâlnirea cu Hrusciov, asistat de o mare parte din responsabilii sovietici pe probleme economice. Intre altele el a sustinut ca "În ce priveste problema planului unic desigur nu este vorba de Înfiintarea unui organ paralel, acest lucru nu ar fi just [...] Azi C.A.E.R. este propriu-zis un minister de comert exterior al lagarului. E adevarat, pe baze mai largi, dar are aceeasi functie cu a unui organ de comert exterior, caci nu este nici un fel de cooperare În productie, ci numai cooperare În livrari reciproce de care s-a ocupat pâna acum C.A.E.R.. Trebuie sa spunem deschis ca coordonarea productiei În lagarul nostru este la un nivel mai jos decât În piata comuna. Noi comunistii pricepem mai rau decât capitalistii problemele concentrarii si centralizarii capitalului indicate Înca de Marx. La ei procesul a depasit cadrul national, trece frontierele statului. In Europa de Vest, capitalul vrea sa se concentreze pentru ca sa se poata opune capitalului american si În acelasi timp sa poata lupta Împotriva noastra [...] Alta problema asupra careia Îmi expun pe scurt parerea este problema relatiilor cu tarile capitaliste. Ducem o politica nerationala, cumparând În paralel licente si brevete În loc sa cumparam cu un front unit. Parerea mea este ca am putea cumpara de trei ori mai multe licente cu aceeasi suma decât pe baza anarhiei de azi România a platit bani multi probabil pentru licenta locomotivei Diesel. Câte locomotive produceti, tov. Bârladeanu?."

Dupa ce Bârladeanu i-a raspuns ca se Începuse cu "30 de bucati si vom ajunge la cca 100/an", Hrusciov a continuat aratând ca tarile comuniste trebuie sa-si uneasca eforturile "pentru a avea ritmuri cât mai mari, pentru a egala nivelurile de dezvoltare diferite care exista În tarile noastre".

Revizuire camuflata

In acest moment, Hrusciov vazând cu oarecare nedumerire ca Al. Bârladeanu ridicase mâna cu insistenta cerând cuvântul, Îl invita sa vorbeasca. Reprezentantul României a subliniat ca "pozitia fundamentala pe care o avem noi este aceea a respectarii suveranitatii si a neamestecului În treburile interne." Tarile socialiste aveau economii cu niveluri diferite de dezvoltare si problemele lor nu puteau fi rezolvate decât "prin coordonarea planurilor, pe baze benevole, prin respectarea integrala a suveranitatii si a neamestecului În treburile fiecarei tari. Dv. nu ati vorbit nimic despre suveranitate. Dati-mi voie sa va Întreb, care este parerea dvs. În aceasta problema?".

N. Hrusciov stupefiat de curajul românului si de situatia În care era pus În fata propriilor subordonati, a raspuns iritat: "Sunt perfect de acord cu felul cum pune problema tov. Bârladeanu. Noi nu ne gândim de loc ca planificarea unica sa atinga suveranitatea nationala si ea trebuie facuta pe baza completei pastrari a acestei suveranitati. Când vorbesc despre aceasta planificare eu nu Înteleg o contopire, pentru ca noi nu avem un stat unic. Planificarea trebuie s-o faca fiecare tara În parte si de asemenea În aceasta planificare În genere trebuie sa se tina seama de nevoile si posibilitatile pe care le are fiecare tara În parte".

Discutiile purtate pe parcursul a doua zile În cadrul sedintei Biroului Politic, dupa prezentarea acestui raport, au pus În evidenta puternice accente antisovietice, mai ales anti-Hrusciov. S-au rostit cuvinte grele la adresa acestuia, Emil Bodnaras fiind de departe cel care s-a manifestat cel mai aprins. Despre planul lui Hrusciov a remarcat ca "va constitui Începutul lichidarii suveranitatii, iar În ce priveste rolul conducerii noastre, cred ca ne va ramâne foarte multa vreme pentru vânatoare si pentru alte activitati. Ne vom transforma În niste vatafi". Gheorghe Gheorghiu-Dej i-a raspuns, nuantând problema: "nici vatafi, ajutori de vatafi, pentru ca vatafii vor fi de calificare si competenta mai convenabile decât am putea fi noi".

Iata care era concluzia lui Al. Bârladeanu, la finalul sedintei: "o cauza care determina pe tovarasii din aceste tari [din lagarul socialist - n. ns.] si În primul rând pe cei din Uniunea Sovietica sa aiba aceasta pozitie este faptul ca În unele tari de democratie populara problemele stau prost, se cauta fel de fel de solutii pentru problemele mari si pentru unele probleme mai mici, probleme de aprovizionare cu bunuri din România [desi consumul românilor se facea În continuare pe baza de cartele - n. ns.]. Pentru rezolvarea propriilor lor greseli din interior se cauta solutii În afara. Sigur astea sunt interese egoiste marunte [...] Problema C.A.E.R. presupune revizuirea bazelor relatiilor marxist-leniniste Între tarile socialiste. Este vorba de o revizuire În mod camuflat".

Sprijin unanim

In deplin acord cu cele spuse de Al. Barladeanu, Gh. Gaston Marin, presedinte al Comitetului de Stat al Planificarii, membru al C.C. al P.M.R., arata În finalul pledoariei sale: "Acesta nu este un lagar atât timp cât Într-o serie de tari ramân probleme nerezolvate, lucrurile merg pe un anumit fagas. De exemplu, Cehoslovacia mergea binisor si deodata a aparut ceea ce se cunoaste [dificultati În aprovizionarea populatiei, greutati În comertul exterior - n. ns.]. Eu sunt de acord ca poporul de acolo Îsi pune problema În fata acestei situatii. In fata acestei probleme ei dau explicatii ca românii sunt egoisti. Este foarte usor sa explici ceea ce nu depinde de tine. De aceea autorii de baza, initiatorii acestor teze au gasit sustinatori, avocati buni tocmai În aceste tari care au dificultati. Si eu Însa sunt de acord ca autorii nu se gasesc În aceste tari, ci sunt aceia al caror purtator de cuvânt este Hrusciov. Vechile metode de lucru continua, se mentine tendinta de a se asigura un control absolut asupra fiecarei tari socialiste. [...] Noi de foarte multe ori am fost si vom continua sa fim acuzati de egoism, ca nu vrem sa participam la cazanul comun. Dar lucrurile nu stau chiar asa. Noi am fost primii care În 1948, când ne gaseam Într-o situatie grea, am livrat energie electrica Bulgariei. Tot nordul Bulgariei era alimentat de noi. Noi suntem prima tara care livreaza Ungariei gaz metan. Am aflat ca ungurii au descoperit petrol, dar noua nu ne cer instalatii ca sa nu stim noi ca si ei dispun de petrol. Am aflat-o de la americani".

Tot catre finalul sedintei Biroului Politic, Gheorghe Gheorghiu-Dej a propus elaborarea unui document care sa afirme pozitia României În cadrul discutiilor aprinse din C.A.E.R.. Propunerea de a realiza un astfel de document urma sa fie facuta În plenara Comitetului Central al P.M.R., care avea sa fie informat de cele dezbatute În sedinta Biroului Politic si de pozitia care se socotea ca trebuie luata.

Convocata destul de repede, În 5-8 martie, plenara a avut pe ordinea de zi un singur punct: informare asupra celor discutate la Întâlnirea Comitetului Executiv al C.A.E.R., sustinuta de catre Al. Bârladeanu. Au urmat apoi dezbaterile si fiecare membru al Comitetului Central si-a spus pozitia la tribuna sau În scris asupra celor prezentate de Al. Bârladeanu si asupra propunerii de redactare a unei declaratii de principii. Aceasta propunere a fost catalogata de cei mai multi dintre vorbitori drept o "actiune istorica". Ea a Întrunit sprijinul unanim al celor prezenti la plenara.

Independenta si suveranitatea, doua notiuni depasite?

Se pare ca au fost, totusi, si anumite atitudini care au promovat ideea de prudenta În relatiile cu Moscova, iar din unele discursuri au reiesit chiar temeri pentru viitorul tarii. Despre ele vorbea un membru supleant al C.C., Mihail Levente: "În cadrul discutiilor s-au manifestat si unele tendinte neconforme cu spiritul În care urmeaza sa se desfasoare actiunea istorica initiata de Biroul Politic ca si unele ezitari. Ma refer la expresiile: nenorocitii de bulgari, polonezii binecunoscuti ca nestatornici, la Întrebarea ce va fi cu noi, etc. Mi se pare de mare importanta si actualitate combaterea starii de spirit care genereaza astfel de aprecieri". Intr-un discurs foarte scurt si concis, Mihai Levente a subliniat ca trebuie evitate etichetarile de orice fel pentru a nu intra Într-o polemica cu oricare dintre statele de democratie populara, polemica ce ar fi adus numai pagube atât partidului, cât si tarii.

La Moscova se aflase despre intentia românilor de a redacta si publica o declaratie, dupa model chinezesc, si se Încerca evitarea unui astfel de act. N. Hrusciov a facut câteva propuneri conducerii de la Bucuresti, pe diverse cai, pentru o Întâlnire la vârf (În aprilie-mai 1963) În vederea rezolvarii diferendelor dintre cele doua parti. Gh. Gheorghiu-Dej a refuzat Însa orice propunere de acest gen.

La 26 mai a sosit totusi la Bucuresti o delegatie a P.C.U.S., condusa de V. Podgornâi, care a transmis o scrisoare din partea lui N. Hrusciov În care se cere o Întrevedere urgenta cu Gheorghiu-Dej, la Kiev. Dupa citirea scrisorii În cadrul Biroului Politic, au urmat discutiile. Fiecare vorbitor a insistat pe unitatea existenta În cadrul Biroului Politic al P.M.R. Se pare ca una din sarcinile delegatiei sovietice era si aceea de a identifica potentialii disidenti din conducerea româneasca si oamenii pe care Moscova se putea baza În cazul unei schimbari la vârf În România. Din acest punct de vedere, sovieticii au fost deceptionati.

Ultimul care a vorbit a fost Gheorghe Gheorghiu-Dej. Discursul sau a fost destul de lung si de acuzator la adresa Kremlinului, mai ales pe tema neÎntelegerilor din plan economic. "Inainte se publica articolul acela În revista Probleme ale Pacii si Socialismului si pe urma declaratia cunoscuta În plenara; sa spunem public ca nu suntem de acord cu cele afirmate de tovarasul Hrusciov? Nu. Au Început dupa aceea declaratii una dupa alta ale conducatorilor bulgari, unguri, cehoslovaci, nemti, polonezi. Toata presa, sigur cu nuante diferite, dar cu acelasi continut, publica articole În care se vedeau luari de pozitie În favoarea afirmatiilor tovarasului Hrusciov, desi trecusera doar 3-4 luni de la Întâlnirea din 1962. Ce s-a Întâmplat? Apoi apar articole În diferite reviste, unde economistii, teoreticienii, conducatori de partide, filozofi au luat pozitie În favoarea celor afirmate de tovarasul Hrusciov. In toate partile o piata comuna, tendinta aceasta de se crea niste formatiuni interstatale [...] Apoi au aparut articole În care se vorbea de Îngustime nationala, de egoism national, Închistare nationala, nationalism burghez [...] Mai mult decât atât, În R.D.G. s-au strâns mai multi juristi si au Început sa discute despre independenta, despre suveranitate, daca nu cumva sunt notiuni istorice depasite, ce caracter au aceste notiuni etc. Deci se punea În discutie independenta si suveranitatea. Or, se stie ca acestea nu sunt probleme personale. De ce dracu au Început acestia sa discute aceste probleme eu nu mai stiu?"

Pegatirea propriu-zisa a Declaratiei a durat mai bine de un an de zile (martie 1963-aprilie 1964). Impactul documentului a fost imens si În tara si În Occident, unde s-a remarcat noua atitudine a României În relatiile internationale.

http://archive.today/P0J46