Lenin[V=]

Rezumarea primului mesaj :

VLADIMIR  ILYICH  LENIN-
6]Evreii sînt unii dintre cei mai folositori idioţi pe care îi avem. 
5]Răspunsul la criza internă se găseşte în ameninţarea externă.
4]Un om cu o armă poate controla 100 de oameni neînarmaţi.
3]Fascismul este capitalism în decădere.
2]Libertatea e preţioasă - atît de preţioasă încît trebuie raţionalizată.
1]Atîta timp cît există Statul, nu există Libertate. Cînd există Libertate, nu mai există Stat.

http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/sondaj--ce-cred-rusii-despre-lenin-astazi-333158

Secretele financiare ale lui Lenin

Secolul egalităţii între femei şi bărbaţi: Lenin, unul dintre primii lideri care să recunoască importanţa socială a femeii

http://cultural.bzi.ro/inessa-si-lenin-inseparabili-de-la-prima-vedere-8755

http://cultural.bzi.ro/iubiri-secrete-lenin-inessa-8497

http://cultural.bzi.ro/ziua-in-care-s-a-nascut-tatal-comunismului-foto-video-493

Şapca, declaraţie politică într-o lume în mişcare
Obligatorie iniţial pentru englezii de condiţie joasă, şapca a devenit un obiect vestimentar favorit atât pentru aceştia, cât şi pentru cele mai înalte feţe ale nobilimii. Ceea ce a impus-o a fost utilitatea sa incontestabilă. Şapca nu a scăpat nici de simbolistica revoluţionară, mai toţi şefii comuniştii fiind vajnici purtători de şepci. » citeste mai mult

http://cultural.bzi.ro/zinoviev-catre-lenin-te-pup-pe-tine-si-fundul-tau-marxist-7103

http://cultural.bzi.ro/misterul-mortii-lui-lenin-o-enigma-pe-cale-sa-fie-dezlegata-74

Moartea lui Lenin, noi mistere. Ce s-a intamplat in creierul sau?

Un geniu monstruos – Vladimir Ilyich Lenin

http://www.revistamagazin.ro/content/view/9494/8/

In tineretea lor, multe personalitati care au facut istorie în secolul XX au trecut prin închisoare pentru atitudini si gesturi potrivnice autoritatilor. Lenin, Mussolini, Tito, Hitler, Fidel Castro au petrecut diverse perioade dupa gratii. Dar asta nu i-a descurajat si lupta pentru idealurile lor a continuat dupa eliberare, în sensul pozitiv sau negativ al lucrurilor. Convingerile personale au fost mai presus de obstacolele istorice si activitatea lor a influentat enorm cursul evenimentelor celui mai framântat veac.

Lenin: cum arată creierul unui bolşevic convinsPanorama

Lupta pentru locul lui Lenin
Sistemul a creat un monstru sau monstrul a creat sistemul? Întrebarea este punctul de pornire al analizei evoluțiilor din Rusia sovietică în anii '20, a luptei pentru putere din interiorul partidului, câștigată în cele din urmă de Stalin.

Principala chestiune a evoluției politice a Rusiei sovietice în anii ’20 este aceea a acaparării puterii de către Stalin și, de aici, a inevitabilului eșec al lui Troțki. Rivalitatea dintre ei – care a evoluat de la antagonisme minore, la gelozie și până la competiția acerbă pentru rolul de succesor al lui Lenin – a dus la o divizare profundă a partidului bolșevic (redenumit comunist în 1918) și a mișcării revoluționare în general.

În Occident, Stalin a fost reprezentat ca o figură sinistră, practic necunoscută până la moartea lui Lenin din ianuarie 1924, care a reușit cumva să devină, în locul mult mai talentatului Troțki, succesorul lui Lenin. Această imagine este înșelătoare deoarece nu-i recunoaște lui Stalin eforturile în lupta pentru cauza bolșevică ce datează cu mult dinainte ca Troțki să-i părăsească pe menșevici pentru a se alătura bolșevicilor. În plus, nu ia în considerare un factor important: lipsa orizontului cultural specifică milioanelor de muncitori și țărani care intră în partid în timpul războiului civil, oameni care au devenit principalul suport al lui Stalin. Pentru aceștia, el era un model, în timp ce ceilalți lideri ai partidului erau fie prea cosmopoliți și intelectuali, fie pur și simplu străini. Această apropiere a lui Stalin de masele needucate a fost unul din punctele sale forte. Desigur, intrigile, trădările și teroarea au contribuit mult la succesul său, dar aceste elemente nu explică întru totul popularitatea lui Stalin.

Atuurile lui Stalin

Stalin n-a fost niciodată un apropiat intim al lui Lenin, așa cum au fost, spre exemplu, Zinoviev sau Kamenev, cei mai credincioși asistenți și prieteni ai acestuia încă de la fondarea partidului bolșevic. Nici nu a fost egalul pe plan intelectual al lui Nikolai Buharin, cel care, împreună cu Lenin, a fost responsabil cu formularea Noii Politici Economice. Și, nu în cele din urmă, aproape toți, inclusiv Zinoviei, Kamenev și Buharin, au presupus că Stalin nu-l poate egala pe Troțki. Educația sa relativ săracă, în comparație cu a lui Lenin, spre exemplu, a constituit de fapt un avantaj, căci l-a făcut să pară mult mai aproape de oamenii simpli. Stalin nu era însă lipsit de calități, pe care Lenin i le recunoaște căci îl numește în Comitetul Central încă din 1913. Poate cu excepția lui Zinoviei și Kamenev, Stalin era persoana pe care Lenin se baza cel mai mult când venea vorba de sarcinile foarte dificile.

În primii ani ai regimului sovietic, Stalin a părut a fi cel mai dispus la compromis dintre mai marii partidului. Când ambițiile acestora puneau în pericol unitatea partidului, el era cel care se oferea să renunțe (o face la Congresul din 1923, și iarăși în 1927). Aceste gesturi, evident tactice, erau eficiente și intrau în contradicție cu autopromovarea pe care o încercau alții (precum Zinoviev). Stalin era tactic și în discuții: cu o retorică discretă, cu note auto-depreciative; astfel, el a reușit să joace rolul mediatorului între facțiunile partidului. În plus, Stalin și-a asumat misiunea de a interpreta și explica textele, extrem de dense, ale lui Lenin. Contribuiția a fost foarte importantă, deoarece multe dintre textele acestuia nu erau tocmai accesibile publicului larg. Într-un fel, Stalin a făcut pentru Lenin ce a făcut Lenin pentru Marx.

După 1922, când Lenin este dărâmat de boala care avea să-l răpună în 1924, s-a creat un vid politic, iar Stalin a început să-și pregătească pozițiile pentru iminenta luptă pentru succesiune. Astfel, el s-a opus celui mai puternic adversar al său, Troțki, prin contestarea teoriei revoluției permanente formulate de acesta. Calea aleasă de Stalin a fost riscantă, din moment ce însuși Lenin aprobase teoria troțkistă ca fiind cea mai bună modalitate de contestare a criticilor aduse de menșevici, critici potrivit cărora revoluția bolșevică din 1917 era prematură din punct de vedere al condițiilor istorice. Spre deosebire de elanul revoluționar specific bolșevicilor, menșevicii rămăseseră fideli căii formulate de Marx și Engels, aceea a evoluției naturale, inevitabile, de la capitalism la socialism (problema era că Rusia era departe de a fi o societate capitalistă dezvoltată).

Lupta împotriva lui Troțki

Strategia lui Stalin a fost de a se autopromova ca adevăratul discipol al lui Lenin și de a-l prezenta pe Troțki ca pe un menșevic trădător care dorea întinarea moștenirii leniniste. De cealaltă parte, Troțki a mizat pe nemulțumirea cauzată de creșterea continuă a birocrației (și, implicit, a Secretariatului condus de Stalin). După moartea lui Lenin, la conferința partidului din ianuarie 1924, Stalin l-a acuzat pe Troțki că se opune conducerii colective și că dorește divizarea partidului. El a exploatat din plin fricile majorității din partid care vedea în anti-birocratismului lui Troțki o amenințare directă la adresa noilor poziții și statute de care beneficiau membrii PCUS. De aceea, poziția lui Troțki trebuia denunțată ca răzvrătire, chiar dacă asta însemna și renunțarea la teoria revoluției permanente și la poziția favorabilă a lui Lenin vis-a-vis de aceasta. Stalin a spus că

”Teoria leninistă a revoluției proletare este negarea teoriei revoluției permanente. Neîncrederea în puterea și capacitatea revoluției noastre, neîncrederea în puterea și capacitățile proletariatului rusesc este baza teoriei revoluției permanente. Teoria revoluției permanente avansată de tovarășul Troțki e doar o altă variantă a menșevismului.”

Problema lui Troțki a fost că el considera că era obligat, de normele disciplinei de partid formulate de Lenin, să poarte lupta în interiorul partidului, unde el avea însă puține șanse de reușită din cauza poziției de Secretar General ocupate de Stalin. La începutul lui 1923, partidul avea în jur de 500.000 de membri, foarte puțini raportat la totalul populației. Însă în afara partidului, în ochii publicului larg și mai ales în armată, Troțki era mult mai popular decât Stalin. Exista însă teama că o ruptură în interiorul partidului va fi folosită de inamicii regimului. Cu toate acestea, Troțki a crezut că putea câștiga prin forța argumentelor și raționamentelor sale.

De cealaltă parte, potrivit lui Issac Deutscher (scriitor marxist, autorul unor biografii ale lui Troțki și Stalin), Stalin era un comunist pesimist deoarece ”își trata propria doctrina ca fiind ceva ezoteric. El nu credea că proletariatul era într-adevăr capabil de a o accepta dacă nu îi era băgată pe gât”. Stalin s-a bazat pe faptul că membrii partidului erau mai puțin interesați de consistența intelectuală a argumentelor opoziției decât de solidaritatea socială și conștiința apartenenței la partid.

În plus, Stalin a subliniat mereu o anumită latură a lui Lenin, anume voința sa de revoluționar, disprețul vis-a-vis de pragmatismul menșevicilor – cu toate acele reguli care dictau când situația era propice pentru trecerea la socialism, și disprețul pentru democrația burgheză. Mai mult decât atât, Stalin și Lenin aveau în comun loialitatea feroce față de partid și față de credința că acesta este singurul reprezentant legitim al clasei muncitoare. Stalin a fost suficient de perspicace pentru a-și da seama că monopolul său va rezista atâta timp cât partidul promova recrutarea în masă a membrilor. Prin numirea sa în funcția de Secretar General (inițial o poziție nu atât de importantă, ci mai mult administrativă), el și-a creat o rețea de membri fideli, răspândiți în întreaga țară, ce au devenit ochii și urechile lui.

De asemenea, preluând o idee de la Lenin, Stalin insista ca partidul să funcționeze ca și o armată. Într-un discurs din 2 decembrie 1923, el descrie partidul ca pe ”o uniune militară a acelora care acționează în baza unui program comun”. Comparația nu e întâmplătoare: armatele nu sunt democratice și nu tolerează nerespectarea autorităților și rangurilor.

Din cauza rolului său special, Stalin credea că partidul era vulnerabil cu precădere în fața inamicilor din interiori. Istoricul Robert Tucker spunea despre Stalin că a fost o victimă a propriilor sale deziluzii:

”În vremea aceea, în mintea lui Stalin, imaginea de erou pe care o avea despre sine era strâns legată de imaginea inamicului. Suprapusă peste imaginea lui de revoluționar și marxist, adevăratul discipol al lui Lenin și succesorul lui de drept, era o imagine a inamicului din interiorul partidului, acel posibil trădător al partidului și Revoluției.”

Pentru a lupta împotriva acestor pericole, pentru Stalin era absolut necesar ca el să fie dur, chiar dacă asta însemna să se asemene despoților orientali. Pentru mulți dintre adepții săi, această imagine chiar a contribuit la atracția pe care o exercita. Liderul omnipotent era încă norma într-o societate care abia scăpase de autocrația țaristă. Mai mult decât atât, noțiunea lui Stalin a Rusie centru al universului era apropiată de ideologia promovată anterior de biserica ortodoxă rusească.

Teoria revoluției permanente și teoria socialismului într-o singură țară

Stalin și-a formulat propria teorie cu privire la evoluția socialismului – Socialismul într-o singură țară – în care susținea că Rusia putea contrui socialismul singură (în contradicție cu ce spunea Troțki). Sancționată de conferința partidului din aprilie 1925, această teorie i-a fost de mare ajutor lui Stalin, aducându-i numeroși adepți. În primul rând, era o teorie optimistă cu privire la viitorul Rusiei.

”În timp ce Lenin consideră că victoria socialismului într-o singură țară e posibilă, Troțki e de părere că dacă o revoluție victorioasă dintr-o țară nu atrage după sine în curând o revoluție de succes în alte țări, proletariatul țării victorioase nu va putea păstra puterea (cu atât mai puțin să pună bazele unei economii socialiste). Troțki spune că e inutil a crede că guvernul revoluționar din Rusia poate rezista în fața unei Europe conservatoare.”

Ideea era, evident, să-l facă pe Troțki să pară neloial, defetist. Potrivit lui Stalin, troțkismul însemna că viitorul Rusiei era ”fie să putrezească până la rădăcini, fie să degenereze într-un guvern burghez”.

În primăvara și vara lui 1925, lupta pentru putere a luat o turnură nouă, când Zinoviev și Kamenev i s-au alăturat lui Troțki în criticarea doctrinei NEP. Însă spre sfârșitul anului, era deja prea târziu pentru gruparea de stânga din partid. Deși aceasta se consolidase, nu s-a mai putut opune eficient monopolului stalinist. La plenara Comitetului Central din aprilie 1926, opoziția formată din cei trei - Troțki, Zinoviev și Kamenev – a fost foarte aproape de a-l atac direct pe Secretarul General și de a repudia Noua Politică Economică. La mijlocul anului următor, ei au susținut în public ideea că eșecurile domestice și internaționale ale Rusiei se datorează teoriei ”socialismului într-o singură țară”. Pentru această nerespectare a disciplinei de partid, cei trei au fost expulzați oficial din rangurile partidului la Congresul al XV-lea din decembrie 1927. La a zecea aniversare a victoriei din 1917, cei mai apropiați tovarăși ai lui Lenin au fost obligați să părăsească partidul. Zinoviei și Kamenev au fost executați în 1936, în timpul Marii Terori, iar Troțki a murit asasinat în 1940, la ordinul lui Stalin, care nu s-a lăsat păgubaș până când nu l-a eliminat pe vechiul său adversar

Dosarele KGB confirmă originile evreieşti ale lui Lenin
Documente secrete declasificate ale KGB vin să confirme unul dintre cele mai bine păzite secrete ale lui Vladimir Ilici Lenin: fondatorul Rusiei sovietice avea sânge de evreu, din partea bunicului mamei sale.

Documentele KGB care confirmă descendenţa lui Lenin au fost expuse recent la Moscova, în cadrul unui eveniment organizate de Muzeul de Istorie din Capitala Rusiei, scrie revista Time.

Acest detaliu nu este lipsit de importanţă, într-o ţară unde antisemitismul a reprezentat o doctrină de stat, vreme de câteva decenii.

Începând cu anii '30, regimul sovietic, impulsionat de liderul acestuia, Iosif Stalin, a lansat o campanie discriminatorie violentă împotriva cetăţenilor evrei.

Născut în 1870, Lenin s-a identificat pur şi simplu ca rus get-beget. Biografia sa oficială menţionează doar originile sale ruse, germane şi suedeze. Dar una din dezvăluirile expoziţiei adaugă un element cheie poveştii vieţii sale.

Într-o scrisoare adresată lui Stalin, în 1932 - la şase ani după moartea lui Lenin - Anna Ulianova, sora sa mai mare, a scris că bunicul lor "a provenit dintr-o familie de evrei săraci şi a fost, conform certificatului său de naştere, fiul lui Moses Blank".

Blank s-a născut în Jitomir, în Ucraina. În acea scrisoare, Anna i-a cerut lui Stalin să dezvăluie originile evreieşti ale lui Lenin, concluzionând că "ar fi greşit să ascundă asta populaţiei".

Cu toate astea, Stalin i-a ordonat Annei Ulianova să păstreze tăcerea privind rădăcinile evreieşti ale lui Lenin. Câţiva ani mai târziu, Stalin a început să epureze evreii din rândurile liderilor revoluţiei ruse.

Înainte de moartea sa, din 1953, Stalin era pregătit să trimită toată populaţia evreiască din Uniunea Sovietică în lagăre de concentrare din Siberia.

În mijlocul fiecărei pieţe publice din Rusia, inclusiv în Belarus şi Ucraina, există statui cel reprezintă pe Lenin. Cultul lui Lenin îşi are punctul culminant în Piaţa Roşie, din Moscova, unde trupul îmbălsămat al lui Lenin este expus permanent într-un mausoleu.

Nepoata lui Lenin a murit la vârsta de 89 de ani

Lenin, găsit nevinovat de execuţia ţarului Nicolae al...
Ancheta asupra execuţiei ultimului ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea, şi a familiei sale nu a descoperit elemente care să dovedească faptul că liderul revoluţiei bolşevice, Vladimir Ilici Lenin, a dat ordinul de a-i ucide, a anunţat luni cotidianul rus Izvestia, citând un anchetator, relatează AFP.

"Principalii experţi asupra acestui subiect au participat la anchetă, şi anume istorici, arhivişti. Iar eu pot să spun astăzi, cu certitudine, că nu există niciun document credibil care să dovedească faptul că acest lucru a avut loc la iniţiativa lui Lenin sau (Iacov) Sverdlov", un alt oficial de rang înalt al regimului bolşevic, a declarat Vladimir Soloviov, unul dintre conducătorii Comitetului de anchetă din cadrul Parchetului rus.
Justiţia rusă a încheiat, la 14 ianuarie, ancheta asupra execuţiei ţarului şi familiei sale. Urmaşii familiei imperiale au obţinut, în mai, redeschiderea anchetei, care a fost clasată, iniţial, de un tribunal din Moscova.
Curtea Supremă rusă i-a recunoscut, în octombrie 2008, pe Nicolae al II-lea şi familia acestuia drept "victime ale represiunii politice". Dar, o primă anchetă privind stabilirea vinovaţilor de comiterea acestei crime a fost abandonată, la începutul lui 2009, de Comitetul de anchetă din cadrul Parchetului.
Anchetatorii Parchetului apreciază, în schimb, că moartea membrilor familiei imperiale este un caz penal, şi nu unul politic.
Nicolae al II-lea, soţia sa Aleksandra şi cei cinci copii ai acestora au fost luaţi prizonieri iar, ulterior, au fost executaţi de Ceka, poliţia politică a lui Lenin, la 17 iulie 1918, la Ekaterinburg.

Cadavre fara odihna
Traditiile existente in mai toate religiile lumii prevad ritualuri funerare elaborate, menite a asigura raposatilor nu doar iertarea pacatelor, recunostinta celor ramasi in viata, mantuirea sufletelor ci si odihna vesnica a ramasitelor trupesti. Fie ca se afla in cimitire sau in urne funerare, sub forma de cenusa, oamenii care au trait candva pe acest pamant si au fost cuprinsi permanent de framantarile vietii isi afla linistea pentru totdeauna, dupa moarte. Dar nu de fiecare data se intampla asta, caci din diferite motive unii pamanteni ajung sa peregrineze chiar si dupa moarte. An randurile ce urmeaza va vom prezenta cazurile socante ale unor oameni – unii dintre ei personalitati istorice de seama – care au avut parte, dupa moarte, de aventuri mai palpitante decat in timpul vietii...

Lenin la New York
A fost odata ca niciodata un pictor mexican, Diego Rivera pe numele sau demn de retinut, care a vrut sa faca o surpriza „placuta” americanilor, oferindu-le o mare fresca in care era si portretul lui Vladimir Ilici Lenin. Se intampla in anul 1933, perioada in care Rivera se afirmase pe plan mondial drept unul dintre cei mai apreciati creatori de fresce. Desi era un sustinator infocat al comunismului si chiar al curentelor radicale de stanga, primarul New-York-ului l-a chemat sa realizeze o fresca la celebrul Rockfeller Center. Fresca se numea „Omul la rascruce”. Numai ca cineva a descoperit „la timp” schitele artistului si a constatat ca figura lui Lenin domina latura stanga a lucrarii.

Lenin a fost amorezat lulea
Căsătorit, din 1898, cu Nadejda Krupskaia, o activistă politică înflăcărată, Lenin o va cunoaşte, în 1909, pe Inessa Armand, de care se va îndrăgosti la prima vedere.
Inessa s-a născut la Paris, în 1873, fiind fiica celebrului tenor francez Theodore Stephan, şi a Nathaliei Wild, o englezoaică cu cetăţenie franceză. După moartea timpurie a tatălui ei, este înfiată de la vârsta de cinci ani de o mătuşă aflată la Moscova. La vârsta de 19 ani s-a căsătorit cu Alexandr Evghenievici Ar­mand, moştenito­rul unei familii de industriaşi textilişti ruşi, cu care va avea cinci copii. În 1905, şi-a părăsit soţul pentru fratele mai tânăr al acestuia, Vladimir, însă nu a divorţat oficial niciodată de Alexandr.
Doamna Armand s-a implicat încă din 1903 în activităţile ilegale ale Partidului Social Democrat al Muncii din Rusia, distribuind materiale de propagandă considerate subversive. În 1907 a fost arestată şi condamnată la doi ani de exil la Arhanghelsk. A fost urmată în exil de Vladimir, dar acesta s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi a plecat la tratament în Elveţia, unde a şi murit în 1909.
Viaţa va face ca în 1909, Inessa să îl întâlnească la Paris pe Lenin care trăia în exil. Din acest moment, ea a trăit aproape nedespărţită de Lenin şi ale soţiei lui, până când va muri în 1920. Relaţia foarte apropiată pe care a avut-o cu Lenin a stârnit numeroase controverse, mulţi istorici şi biografi au afirmat că ea a făcut parte dintr-un „triunghi conjugal“, alături de liderul bolşevic şi de soţia lui.
De altfel, tonul foarte intim al corespondenţei dintre Lenin şi Inessa, prezenţa ei aproape neîntreruptă în preajma familiei acestuia şi însemnările din jurnalul ei, par să susţină aceste afirmaţii.
Istoricul Dimitri Volko­go­nov a oferit mai multe informaţii despre relaţia lui Lenin cu „franţuzoaica“: „Inessa Armand jucase un rol extrem de important în viaţa bărbatului al cărui devotament faţă de Marea Idee lăsa prea puţin loc pentru altceva. Reuşise să atingă corzi ascunse foarte adânc în inima lui atât de puritană. Lenin simţise permanent nevoia să fie împreună cu ea, să-i scrie sau să-i vorbească. (…) După cum îşi aminteşte Alexandra Kollontai, în anii ’20, într-o discuţie cu Marcel Bodii, colegul ei de la legaţia sovietică din Norvegia“.
Conştientă de impactul pe care îl avea relaţia lui Lenin cu Inessa, Nadejda Krupskaia scria în jurnalul său: „Se luminează casa când intră Inessa. Nimic nu îi este indiferent. Trece totul prin filtrul inimii“.
Viata Inessei a fost curmată brusc de o teribilă epidemie de holeră. La 24 septembrie 1920, ea a încetat din viaţă lăsându-l pe Lenin împietrit de durere.