Napoleon[Bonaparte][v=]

Scris de Admin 25.04.06 19:30

Rezumarea primului mesaj :

NAPOLEON BONAPARTE-
65]Iertarea înseamnă a te ridica mai presus decât cei ce te-au insultat.
64]Viitorul unui copil este totdeauna fapta mamei sale.
63]Nu vă fie teamă, prieteni, glonţul care trebuie să mă omoare încă nu a fost turnat.
62]Imposibil este un cuvânt care se găseşte doar în dicţionarul proştilor.
61]Modestia este calitatea celor care nu au calităţi.
60]Iertarea înseamnă a te ridica mai presus decât cei ce te-au insultat.
59]Capacitatea de a cuceri victorii strălucite, constă şi din capacitatea, la nevoie, de a suferi înfrângeri.
58]Orice obstacol are în el şi bucuria omului care-l va depăşi.
57]Succesele mele şi toate faptele bune pe care le-am făcut, le datorez mamei mele.
56]Cel mai primejdios sfetnic este amorul propriu.
55]Actiunea este masura reala a inteligentei.
54]Comandantul trebuie sa aiba atata caracter cat si inteligenta, oamenii care au multa inteligenta si putin caracter sunt cei mai putini indicati.
53]Ne putem opri in timpul urcarii, dar niciodata in timpul coborarii.
52]Orice obstacol are in el si bucuria omului care-l va depasi.
51]Victoria apartine celui ce persevereaza.
50]Zece oameni care-si exprima parerea in public sunt mai puternici decat alte sute de mii care tac.
49]In viata poti face multe promisiuni, dar nu e neaparat nevoie sa le respecti.
47]Francezii fac revoluţii fără reforme, iar englezii fac reforme fără revoluţii.
46]Dintre toate instituţiile, cea mai importantă este învăţămîntul. Totul depinde de el, atît prezentul, cît şi viitorul.
45]China este un uriaş care doarme. Lăsaţi-l să doarmă. Pentru că, o dată trezit, el va zdruncina întreaga lume.
44]Soarta favorabilă e ca femeia: dacă nu profiţi de ea când îţi iese în cale, mâine n-o mai prinzi, că a avut-o altcineva.
43]Exista doar doua forte pe lume, sabia si sufletul. In perspectiva indepartata, sabia va fi intotdeauna cucerita de suflet.
42]Un soldat va lupta mult si din greu pentru o bucatica de pamblica colorata.
41]Nu trebuie sa te lupti prea des cu un singur inamic pentru ca astfel va invata arta razboiului de la tine.
40]Ce este viitorul? Ce este trecutul? Ce sîntem noi? Ce este acest fluid magic care ne înconjoară şi ascunde lucrurile pe care trebuie să le cunoaştem? Trăim şi murim în mijlocul minunilor.
39]Toţi italienii sînt hoţi.
38]Un conducător este un neguţător de speranţe.
37]Cel mai strălucit orator din lume este succesul.
36]Cine ştie să flateze ştie şi să calomnieze.
35]Singurul mod de a ramane sarac este sa fi cinstit.
34]Adevaratul eroism consta in a fi superior fata de problemele vietii, in orice forma ne-ar provoca la lupta.
33]Nu am reuşit să cuceresc nici măcar un continent, măcar pentru un sfert de secol, în ciuda armatei şi a generalilor mei. În schimb, de-a lungul mileniilor, Isus cucereşte popoare şi civilizaţii fără puterea armelor.
32]Toate femeile sunt curve, in afara de mama si de sor-mea! Dar sa nu uitam ca si ele sunt femei!
31]Nu poti cuceri toate femeile din lume! Dar merita sa incerci!
30]Cuvantul "imposibil" nu exista in dictionarul meu.
29]Mă tem de trei ziarişti mai mult decît de o mie de baionete.
28]Răzuiţi primul strat al rusului şi veţi descoperi tătarul.
27]Nimic nu face viitorul sa para mai roz decat contemplatul printr-un pahar de Chambertin…
26]Inima unui om de Stat trebuie să fie în cap.
25]A muri nu inseamna a fi invins. Dar a trai invins si fara glorie inseamna a muri in fiecare zi.
24]Fara religie, adica fara teama si respectul de Dumnezeu, unde ar ajunge omenirea?
23]Femeia frumoasa e o bijuterie. Femeia buna e o comoara intreaga.
22]Sînt atît de multe legi, încît nimeni nu este scutit de spînzurătoare.
21]Succesul n-are nevoie de justificări. Eşecul nu se iartă niciodată.
20]Pe termen lung , sabia este infranta de inteligenta.
19]Curajul este ca dragostea, se hraneste din speranta.
18]Multi oameni, ca si cifrele, capata valoare numai prin pozitia lor.
17]Arta de a fi cind foarte indraznet, cind foarte prudent este arta de a reusi
16]Casatoria este fara indoiala, starea de perfectiune sociala.
15]Adevaratele victorii, si singurele care nu aduc regrete, sint cele obtinute in lupta cu ignoranta.
14]În dragoste, victoria barbatului este fuga.
13]Nu-ti intrerupe dusmanul atunci cind face greseli.
12]Eforturile isi arata roadele numai daca persoana care le face refuza sa se opreasca.
11]In politica, prostia nu e un handicap.
10]Femeia frumoasa place ochiului, femeia blanda place inimii. Prima este o adevarata bijuterie, dar a doua este o comoara.
9]Nimic nu e mai dificil, dar nici mai pretios, decit puterea de a lua hotariri.
8]Gloria zboara repede, obscuritatea este eterna.
7]Orice conducator este un negustor de sperante.
6]Multi oameni, ca si cifrele, capata valoare numai prin pozitia lor.
5]Eu poruncesc, sau tac.
4]In dragoste uneori fuga e un act de eroism.
3]Moartea nu inseamna nimic, insa a trai infrant si fara glorie inseamna a muri in fiecare zi.
2]Istoria este acea imagine a trecutului asupra careia toti au cazut de acord.
1]Prostul are un mare avantaj asupra omului de spirit. El e totdeauna multumit de sine.
=====
Napoleon[Bonaparte][v=] - Pagina 11 Th?id=JN.V7LnsMItSfdM49ey1LOE4Q&w=230&h=147&c=7&rs=1&qlt=90&o=4&pid=1

LOIS
Napoleon[Bonaparte][v=] - Pagina 11 Th?&id=OIP.M18de22cc572f9c588f3fa81188389a1eo0&w=300&h=300&c=0&pid=1

ROLAND
JOSEPH

Scris de Admin 09.06.07 22:18

"Micul caporal" si femeile din viata lui
http://www.pizmaromanului.ro/articole/trecutul-compus/56_%22Micul_caporal%22_si_femeile_din_viata_lui_
NAPOLEON prefera blondele

Legendele spun ca Napoleon era romantic (fiind aduse marturie scrisorile de dragoste dintre el si prima sa sotie, Josephine). Conform lui Christopher Hibbert, autorul cartii "Napoleon: sotiile si femeile sale", acesta era crud si badaran, deseori insultand sau lovind doamnele.

Dai un ban le ai de toate

Napoleon prefera blondele si, pentru a se face iubit de acestea, a cheltuit sume impresionante: indiferent de clasa sociala careia ii apartineau, erau platite pentru "prestatie". La un moment dat, una dintre doamne a fost rugata sa-si rareasca "vizitele": il facuse pe Napoleon sa lesine. O alta, Eléonore Denuelle de la Plaigue, mama "micului Leon", primul copil al lui Napoleon, nascut la 13 decembrie 1806, a fost rasplatita "imparateste": ea a primit o renta anuala de 50 milioane de franci vechi. Au existat, totusi, si doua femei care l-au iubit pe Napoleon omul si care n-au acceptat nici un ban de la el: doamna Duchatel si Mary-Ann Robinson, pe care Napoleon a cunoscut-o in timpul exilului pe insula Sf. Elena.

Femeia vietii lui
Dar marea iubire a vietii lui Napoleon a fost Marie-Joséphe-Rose Tascher de la Pagerie, fiica unui plantator din Martinica, nascuta in 1763, o frumoasa blonda, cu ochi albastri. Ea a fost cea care l-a insotit pe Napoleon pe drumul spre glorie.
Josephine a venit in Franta la 15 ani, pentru a se casatori cu vicontele Alexandre de Beauharnais, cu care are doi copii: Eugéne si Hortense; dupa ghilotinarea acestuia, in 1794, in timpul Revolutiei Franceze, Josephine, pentru a-si salva pielea, dar si bunurile, isi foloseste nurii. Unul dintre "protectori", Barras (unul dintre conducatorii Revolutiei Franceze) aveau un protejat: Napoleon Bonaparte, care, dupa ce ii este prezentata, este fascinat de frumusetea acesteia. La 2 martie 1796, sustinut si de Barras, el este numit comandantul armatei de Italia. La 8 martie 1796 se semneaza actul de casatorie intre Napoleon si Josephine, iar la scurt timp el se prezinta la post. Din Italia, ii trimite sotiei scrisori pline de pasiune, ignorate de catre aceasta, prea ocupata, se pare, cu noul sau amant, un tanar locotenent francez. Nici Napoleon nu este prea cuminte, insa tot sotia e pe primul loc. In 1804, el insusi o va incorona "imparateasa a francezilor", dar dorinta de a-si asigura succesiunea si neputinta Josephinei de a-i oferi urmasii doriti (deci nu infidelitatile!) il vor determina pe Napoleon sa divorteze. "Am nevoie de un pantec", declara el, cinic.

Maria Walewska
Inainte de invadarea Poloniei, o patrioata minora (avea 15 ani), Maria Walewska, se gandeste sa-si salveze tara oferindu-se imparatului Frantei. Gurile rele spun ca, speriata, in momentul in care a ajuns in camera lui Napoleon micuta a lesinat. Aceleasi guri rele spun ca imparatul nu s-a sfiit si a violat-o in timp ce era inconstienta. Polonia n-a fost salvata, dar intre cei doi s-a infiripat o relatie lunga si pasionala, din care a rezultat si un copil, Alexandre Joseph Colonna (1810-1868). Ca si alte femei din viata lui, contesa Maria Walewska a primit multi bani de la Napoleon, pentru a-si creste copilul.

In sfarsit, mostenitorul dorit
In iulie 1809, Napoleon accepta propunerea cancelarului Metternich de a se casatori cu arhiducesa Maria-Luisa de Lorena-Habsburg, fata in varsta de 18 ani a imparatului Francisc I al Austriei. Maria-Luisa avea o constitutie robusta, ceea ce promitea maternitatea, era docila, blonda, cu o carnatie frumoasa, trasaturi ispititoare pentru Napoleon. Desi tanara arhiducesa considera vederea acestei persoane (Napoleon) ca un supliciu mai rau decat orice martiriu, la 2 aprilie 1810 are loc nunta, iar in 1811 se naste fiul celor doi, Napoleon François Joseph Charles Bonaparte, cel care avea sa fie Napoleon al II-lea.

Oricum, pe Josephine, Napoleon a iubit-o pana la sfarsitul vietii sale. Ultimele lui cuvinte au fost: "Franta, armata, Josephine".

Scris de Admin 07.06.07 17:18

Un urmaş al lui Napoleon luptă pentru un loc în Parlamentul francez

Un urmaş lui Napoleon Bonaparte luptă pentru obţinerea unui loc în Parlamentul francez.

Stră-stră-stră-nepotul lui Napoleon îşi duce propria bătălie, mult mai modestă, pentru un loc în Parlamentul Francez. Charles Napoleon se deosebeşte, în primul rând, de celebrul său străbunic prin înălţime. Are doi metri, în vreme ce împăratul Napoleon era scund.

Charles Napoleon candidează din partea partidului Mişcarea Democratică, înfiinţată de politicianul de centru Francois Bayrou, după ce a fost înfrânt la alegerile prezidenţiale luna trecută. Zona pentru care luptă Napoleon este în mod tradiţional de dreapta, dar politicianul de centru se declară gata de bătălie, glumind că are avantajul că alegătorii măcar îşi amintesc cum îl cheamă. El stă de vorbă cu alegătorii şi circulă într-o maşină portocalie pe care o numeşte... Napomobil.

Scris de Admin 02.06.07 6:28

Napoleon, impresionat de un cîine care îsi plîngea stapînul, mort pe cîmpul de lupta...Tot la Sfînta Elena, Napoleon povestea ca el, care adesea ordonase începerea unor batalii fara a se lasa emotionat, a fost foarte miscat, trecînd seara pe un cîmp de lupta în Italia, si vazînd un cîine care ramasese lînga stapînul lui. "Eram emotionat, a continuat Bonaparte, eram miscat de urletele si de durerea unui cîine! Si este sigur ca în acel moment as fi fost mai blînd cu un dusman care ar fi cerut iertare. Îl întelegeam, parca, mai bine pe Ahile dîndu-i lui Priam trupul lui Hector, uitîndu-ma la lacrimile acestui biet animal".

Scris de Admin 29.05.07 20:37

Cum dormea Napoleon BonaparteCînd Napoleon nu era în campanie militara, ora oficiala de culcare era 10,00 seara. Împaratul dadea ordine scurte si-apoi se retragea în apartamentul sau si se dezbraca, ajutat de valeti. Acestia trebuiau sa strînga hainele în urma lui, pentru ca avea obiceiul sa le arunce peste tot, pe mobile, pe jos, grabit cum era sa ajunga mai repede în pat.
Uneori, îi cerea împaratesei, mai ales Joséphinei, sa-i citeasca ceva; alteori, statea de vorba cu persoanele apropiate. De obicei, adormea fara grija. Este cunoscuta întîmplarea cu Talleyrand, care a petrecut o noapte pe o canapea, deoarece împaratul atipise în timpul discutiei! La ora 6,30 dimineata, Constant, valetul sau credincios, îl trezea. De cele mai multe ori, împaratul era deja cu ochii deschisi, avînd capacitatea de a trece brusc de la somnul cel mai adînc la starea de veghe foarte lucida; putea dormi oriunde si oricînd dorea, atît pe cîmpul de lupta, cît si în patul cel mai confortabil. I-a spus, chiar lui Las Cases, ca putea dormi dupa dorinta; cînd simtea nevoia de somn, reusea sa faca sa înceteze orice activitate a facultatilor sale fizice si mentale si adormea. "Timp de trei sferturi de ora, povesteste contele Paulin în Amintirile sale, am vazut cu proprii mei ochi un spectacol care m-a uimit extraordinar. Împaratul s-a întins cît era de lung într-o adîncitura dintr-o cîmpie arsa de soare, cu fata în jos, sprijinita pe mîini, si, în mijlocul nostru, a ramas fara sa se miste, ca adormit, pîna în momentul în care Berthier i-a spus ca pozitiile fusesera cucerite. Oare dormea în clipa în care se hotara soarta a doua imperii? Asa cred. L-am auzit adesea pe generalul Bertrand spunînd ca Napoleon adormea si se trezea cînd voia". Acelasi lucru îl spune si fiul lui Las Cases, în Jurnalul sau. Se pare ca si mama lui Napoleon avea însusirea de a adormi la comanda. În mod obisnuit, împaratul dormea 5 sau 6 ore, dar, deseori, scurta acest ragaz; era un obicei foarte vechi al lui. Avea doar 19 ani si era sublocotenent de artilerie, cînd scria: "N-am alta sursa de trai decît munca... dorm foarte putin de cînd am fost bolnav: este de necrezut cît de putin dorm! Ma culc la ora 10 seara si ma scol la ora 4... Acest regim este foarte potrivit pentru sanatatea mea". În Italia, pe cînd era doar general, a petrecut un mare numar de nopti fara sa doarma, într-atît era de preocupat; într-o buna zi, sleit de puteri, avînd un moment de liniste, s-a culcat si a dormit 18 ore în sir. Napoleon atipea uneori, dupa cum am mai spus, un sfert de ora sau o jumatate de ora chiar si pe cîmpul de lupta, daca era obosit sau daca dorea sa astepte cu mai multa rabdare rezultatul ordinelor pe care le daduse. "Sa dormi în timpul unei batalii, avea obiceiul sa spuna Napoleon, este tot un fel de eroism, care depinde de cît te-ai obosit în ajun". Marele maresal Duroc spunea ca-l vazuse pe Napoleon dormind nu numai în ajunul, ci chiar si în timpul bataliei. Cînd Napoleon mergea în campanii cu trupele i se ridica, de obicei, cortul, în locul indicat de maresalul Duroc. De mai multe ori a fost nevoie, pentru a se îndeplini aceasta porunca, sa se ridice într-o clipa de pe cîmp cadavrele de oameni si de cai. Într-o zi, dincolo de Rin, s-au oprit într-un sat prapadit si urît, în care, pentru a-i amenaja un adapost mai acatarii împaratului, a fost nevoie sa se foloseasca o baraca taraneasca, ce servise pîna atunci drept sala de operatie pentru chirurgi. Înainte de a-l instala pe împarat, a trebuit sa se adune de pe jos membrele amputate si sa se spele petele de sînge cu multa apa; treaba a durat o jumatate de ora si totul era aproape bine cînd a sosit el. "Era necesar sa dorm, replica împaratul; daca batalia ar fi durat trei zile, natura avea sa-si ceara dreptul. Profitam de cel mai scurt moment de ragaz si dormeam unde si cînd puteam". Mai spunea ca, independent de cerintele trupului, acest somn îi dadea sefului unei mari armate nepretuitul avantaj de a astepta cu calm rapoartele tuturor diviziilor, nelasîndu-se antrenat doar de ceea ce vedea cu ochii lui. Nici chiar în ajunul marilor batalii somnul lui nu era agitat: în seara de dinaintea bataliei de la Austerlitz a adormit perfect linistit. Sa fi fost din cauza extenuarii? Aceasta este parerea unui celebru medic, Michel Lévy, care, referindu-se la cazuri analoage, a scris: "Daca Alexandru, Pompei si Napoleon au dormit în noaptea din ajunul unei batalii, aceasta s-a datorat mai putin linistii sufletesti, cît oboselii acumulate în zilele premergatoare". În campanie, împaratul putea dormi în trasura sa la fel de bine ca si în pat. Vehiculul era construit în asa fel încît îi oferea tot confortul. Avea înauntru cîteva sertare închise cu cheia, în care se aflau ultimele stiri din Paris, rapoarte si carti. O lampa mare, fixata în spate, lumina interiorul, în timp ce alte patru luminau drumul. Saltelele, de care se ocupa mamelucul Roustam, erau strînse cu pricepere în trasura si sub locul de depozitare se gaseau cîteva torte de rezerva. Roustam statea pe un scaun si sase cai puternici, condusi de doi vizitii, trageau radvanul. Între scaunul împaratului si cel al lui Berthier era o diferenta: cel al însotitorului nu-i permitea acestuia sa se culce. Scaunul împaratului putea fi aranjat în asa fel încît reusea sa se întinda ca într-un pat, putînd sa calatoreasca noaptea fara sa oboseasca. În trasura se afla si un sac, facut din blanuri de urs, în care se putea baga pentru a dormi cînd afara era foarte frig. La Wagram, cînd Massena era aproape încercuit, Napoleon a ordonat sa fie oprita înaintarea trupelor, care lasa descoperit flancul stîng al armatei. Convins ca ordinele sale vor fi executate si încrezator în victorie, a pus sa se desfaca pielea pe urs si a adormit în fata statului sau major; s-a trezit la ora 4,30: în acel moment, armata austriaca intrase în deruta. Oricîta nevoie ar fi avut de somn, trei sau patru ore îi erau de ajuns. În timpul evacuarii, dupa înfrîngerea de la Leipzig (1813), n-a dormit decît doua ore într-un fotoliu, fiind trezit de zgomotul facut de un pod care sarise în aer. Totusi, în general, dormea dus fara ca nimic din jur sa-l incomodeze. Cu cîteva zile înainte de batalia de la Waterloo, aproape de costisa de la Charleroi, Napoleon se asezase pe un scaun pentru a-si privi trupele defilînd; si a adormit profund, în vreme ce prin fata lui treceau tunurile, se bateau tobele, se suna din trompete si milioane de soldati îl aclamau din toate puterile (Henri Houssaye). În 1813, la Bautzen, în Saxonia, batalia a durat doua zile; împaratul a revenit la cartierul sau general, în prima seara, si a ramas cu printul Berthier pîna pe la miezul noptii; restul timpului, pîna s-a luminat de ziua, l-a petrecut lucrînd. La ora 5 dimineata, era iar în picioare, gata sa se reîntoarca pe cîmpul de lupta. Dar, dupa 3 sau 4 ore, n-a mai putut rezista: somnul l-a coplesit. Sigur de izbînda, a adormit pe panta unei rîpe, în toiul zgomotului facut de bateriile generalului Marmont, si udat pîna la piele de o ploaie torentiala. A fost trezit ca sa i se spuna ca învinsesera. Cînd, fara sa vrea, împaratul trebuia sa cedeze si nevoii de a dormi, se odihnea cum putea, ca un adevarat soldat. Dupa victoria de la Friedland, a pus sa i se înalte cortul lînga un han izolat, care-i servise drept cartier general chiar în acea dimineata împaratului Alexandru si, întreaga noapte, i-a primit pe ofiteri si a lucrat. În 1813, la Gorlitz, cînd a aflat ca armistitiul a fost semnat, s-a culcat si a dormit de la ora 9 seara pîna a doua zi la 7; oamenii din suita lui nu-l mai vazusera, de cînd era împarat, dormind atît de mult. Cînd astepta vesti de la generalii sai sau presupunea ca va urma o batalie, parea agitat si se scula noaptea de doua-trei ori. Noaptea, zicea Napoleon, un comandant de armata trebuie sa lucreze; daca se oboseste inutil în timpul zilei, noaptea îl cuprinde oboseala. Si adauga: "La Vittoria am fost înfrînti pentru ca Joseph a dormit prea mult! Daca as fi dormit în noaptea de la Eckmühl, n-as fi executat niciodata acea superba manevra, cea mai frumoasa pe care am facut-o vreodata: cu 50.000 de oameni am batut 120.000, fiindca m-am multiplicat prin activitatea mea. L-am trezit pe Lannes cu lovituri de picior în spate, atît dormea de profund; un general nu trebuie sa doarma!". Dar cînd nu avea nimic deosebit de facut, Napoleon se culca, aproape întotdeauna, la ora 9 seara. Doar daca sosea un aghiotant care îi aducea vreo veste împaratului, Roustam îl trezea, atingîndu-l usor. "Ce s-a-ntîmplat?, întreba tresarind; ce ora e?, lasa-l sa intre". Aghiotantul dadea raportul si, daca era necesar, împaratul se scula imediat, iesea din cort, examinînd cerul si orizontul, si spunea: "O sa fie o zi frumoasa... Pe cai!" si pornea. Daca nu era nici o urgenta, dupa ce aghiotantul îi dadea raportul, Napoleon se culca la loc si readormea foarte usor. Patul de campanie îl urma peste tot, dus de catîri; chiar daca îsi petrecuse noaptea în bivuac sau daca în acea zi calatorise mult, cerea sa-i fie montat patul lînga un copac si dormea o ora. În ajunul bataliei de la Jena, Napoleon a stat o parte din noapte pentru a lumina locul în care muncitorii faceau un drum pentru trecerea artileriei; cînd lucrul s-a terminat, s-a întins pe o mîna de paie, într-un bivuac obisnuit pentru soldati, si-a încheiat mantaua, si-a scos palaria lui mica si si-a acoperit capul cu o batista colorata pe care i-o daduse Roustam. În perioada cînd a fost consul, Napoleon a început sa poarte mica palarie neagra de fetru, fara nici o podoaba; forma palariei s-a modificat cu timpul. Napoleon avea mare grija sa nu-i fie frig la cap; din aceasta cauza nu-i placeau palariile noi si le pastra mult timp pe cele vechi, care erau vatuite. În tarile cu clima rece, împaratul prefera sa poarte pe cap o boneta de blana sau o calota de velur, albastra sau rosie. În seara sosirii sale la Berezina, purta o astfel de calota. Un servitor al maresalului Oudinot, Pils, tatal pictorului militar, autor al lucrarii Batalia de la Alma, din galeriile de la Versailles, l-a pictat asa, împreuna cu suita lui. Cînd ostilitatile erau suspendate pentru o vreme si-i permiteau sa se odihneasca, se stabilea în vreun oras apropiat si ducea o viata ceva mai regulata; dar nu renunta la obiceiul de a lucra de la 2 la 4 dimineata; se odihnea, apoi, o ora si-si relua munca; generalii si maresalii veniti sa primeasca ordine îl gaseau plimbîndu-se în cabinetul sau, în haina de casa, cu capul acoperit cu o batista pestrita, ca un turban. În campanie, o repetam, se culca unde si cum putea. "La razboi, ca la razboi", avea obiceiul sa repete. Generalul Ségur l-a gasit într-o zi la ferma, dormitînd lînga o soba de fier, avînd alaturi un tînar tobosar, picotind si el. Surprins, generalul s-a informat si a aflat ca, la sosirea lui Napoleon, au vrut sa-l trimita pe copilul acela în alta parte, dar tobosarul se opusese, spunînd ca era loc pentru toti, ca-i era frig, ca era ranit, ca se simtea bine acolo si ca nu voia sa plece. Auzindu-l, Napoleon a început sa rîda si a ordonat sa-l lase pe scaunul lui, daca tinea atît de mult; astfel, împaratul si tobosarul au dormit unul lînga altul, înconjurati de generali si de demnitari stînd în picioare, asteptînd ordine. Generalul Girod de l'Ain povesteste ca, în seara bataliei de la Montmirail (1814), a fost trimis la cartierul general pentru a primi ordine. A ajuns la o ora foarte tîrzie la ferma unde trasese împaratul. Cu exceptia santinelelor, toata lumea dormea. Dupa ce a trecut printr-o curte mare, plina de oameni si de cai culcati laolalta pe paie, Girod a intrat la parter, într-o camaruta abia luminata de niste lumînari, care ardeau pe o masuta sau o podea. Mamelucul Roustam era culcat pe jos, împiedicînd intrarea în încapere; în fundul camerei se gaseau un mic alcov si un pat cu perdelele trase, în care se odihnea împaratul. M-am apropiat de patul lui cu o lumînare în mîna. Cînd firava luminita a ajuns pîna la el, s-a trezit brusc, dintr-un somn profund, caci nu suporta nici un fel de lumina si, pentru a-l împiedica sa atipeasca, era de-ajuns sa fie aprinsa cea mai slaba lampa. La Sfînta Elena nu voia lumina nici cînd statea de vorba cu medicul sau ori cu cei care-l vegheau; cerea sa i se faca pîna si curatenia în camera în cel mai deplin întuneric (Girod de l'Ain). Cînd se culca, fie ca era într-un palat sau într-o coliba, Napoleon prefera sa doarma într-un pat mic, din fier, articulat, cu perdele de pînza. Se cunosc mai multe paturi care i-au apartinut lui Napoleon: unul pe care i l-a lasat prin testament lui Bertrand; altul care a ramas la sora sa, Caroline; ambele sînt autentice. Dar împaratul nu a avut întotdeauna parte de odihna în locuri confortabile: de pilda, în Rusia si în Polonia, el s-a adapostit adesea în cocioabe infecte. Chiar în ajunul intrarii în Moscova a trebuit sa doarma în mahalaua Dorogomilov, într-o casa murdara si saracacioasa; a doua zi au gasit în patul împaratului si în hainele sale insectele parazite bine cunoscute în Rusia. Împaratul nu dormise toata noaptea, desi tot timpul se arsese în camera lemn de aloe si se stropise cu otet. Mirosul odaii era atît de neplacut, încît Napoleon îl chema mereu pe Constant sa mai stropeasca cu otet, sa arda zahar si lemn de aloe. Avînd mirosul foarte fin, împaratul nu suferea miasmele si, în special, mirosul de vopsea proaspata si aerul greu din camerele multa vreme închise. Cerea sa se arda, ca sa le alunge, esente parfumate, cel mai adesea lemn de aloe.

Scris de Admin 22.05.07 18:18

BARBATIA LUI NAPOLEON, RAMASA FARA STAPAN Urologul John Lattimer,...

Scris de Admin 22.05.07 15:53

Napoleon[Bonaparte][v=] - Pagina 11 Sageata_rosie

Sabia purtată de Napoleon Bonaparte în bătălia de la Marengo, scoasă la licitaţie

Scris de Admin 22.04.07 8:33

Cartile lui Napoleon, la licitatie

Scris de Admin 15.04.07 20:38

Maresalul Ney a scapat de executie... teleportandu-se in America!
Maresalul francez Michel Ney a fost unul dintre cei mai curajosi militari ai secolului XIX. Oficial, „bravul bravilor”, cum il numea imparatul Napoleon, a fost executat, dupa Waterloo, de catre monarhisti, ce l-au acuzat de tradare. Se pare insa ca Ney nu a ajuns niciodata in fata plutonului de executie, cel impuscat la zidul Gradinilor Luxemburg din capitala Frantei fiind un vagabond fara alta vina, decat ca s-a aflat pe strada intr-un moment nepotrivit... Disparut in neant
„Ney a fost arestat in sud-vestul Frantei, scrie autorul englez Rodney Davies, si dus la Paris, unde a fost judecat de o curte martiala. El a cerut insa sa fie judecat de instanta suprema a tarii, dat fiind rangul de print de Moscova, pe care Bourbonii i-l recunoscusera. In asteptarea raspunsului, a fost inchis in temnita, insa a disparut de acolo, fara urma! Gardienii au facut tot posibilul sa-l gaseasca, dar a fost in zadar.
Pentru a nu declansa un scandal imens, au luat de pe strada un cersetor de varsta aproximativa a maresalului si l-au impuscat la zid. Nimeni n-a stiut la data respectiva ce se petrecuse cu Ney. Se zvonea ca bonapartistii fideli mituisera gardienii, pentru a-l face scapat, dar niciodata aceste zvonuri nu au putut fi confirmate. A trebuit sa vina anul 1846, cand, peste Ocean, un umil profesor de franceza, Peter Stuart Ney, care locuia in Florence, statul american Carolina de Sud, a marturisit, pe patul de moarte, ca el este faimosul maresal!”.
O minune care n-a tinut doar trei zile
Descriind aceasta scena, autorul britanic enumera numeroase dovezi care sa certifice marturisirea profesorului de franceza. Printre altele, chiar declaratia scrisa si aflata la un muzeu din Columbia, capitala statului Carolina de Sud, apartinand presupusului Ney. „Ma aflam in celula, chinuit de ganduri negre, incercand sa privesc cu curaj moartea in fata, cum o facusem de atatea ori pe campul de lupta. Dar ideea ca aveam sa sfarsesc asemenea unui criminal, in fata unui pluton de executie, in loc de a muri ca un erou, cu arma in mana, ma innebunea. M-am asezat pe patul de scanduri si brusc, m-a cuprins o ameteala ciudata, iar capul, apoi trupul intreg au inceput sa-mi fie prinse de niste chingi ca de otel. Am cazut, dar n-am mai simtit atingerea scandurilor negeluite...
Totul a durat o clipa. Cand mi-am revenit, ma aflam intr-o padurice, la marginea unui drum. Am mers doua leghe, pana am ajuns la un sat, unde am constatat cu stupoare ca se vorbea limba engleza! «O, nu, doar nu ma aflu in Anglia!», am spus, stalcind cuvintele, dar un batrin mi-a raspuns: «Cum naiba, aici e America!». De atunci, am trait aici, in cel mai deplin anonimat. Niciodata n-o sa-mi pot explica disparitia mea din celula. A fost fara indoiala o minune!».
Concluzii stupefiante
Mai mult decat atat, Davies anexeaza acestui dosar al „enigmei lui Ney” si alte pagini relevante. De pilda, raportul medicului legist care i-a facut autopsia profesorului de franceza, document care releva numeroase cicatrice, similare cu cele capatate de maresalul Ney in bataliile la care luase parte. Un an mai tarziu, la Florence a sosit insusi David Carvalho, cel mai renumit grafolog din secolul XIX, care locuia pe atunci la New York. Comparand scrisul „testamentului” lui Peter Stuart Ney, cu cel al maresalului, Carvalho a ajuns la o concluzie stupefianta: scrisurile erau absolut identice. Pentru a se evita totusi un scandal diplomatic, oficial s-a spus ca „dovezile existente nu sunt relevante” pentru a argumenta ca maresalul Michel Ney si profesorul Peter Stuart Ney fusesera una si aceeasi persoana.

Scris de Admin 04.03.07 16:17

1 martie 1815 - Inceputul celor o suta de zile

http://www.revistamagazin.ro/content/view/5092/33/
Folosita pentru prima oara de contele Chabrol, in discursul de intampinare a regelui Ludovic al XVIII-lea, sintagma „cele o suta de zile” desemneaza perioada cuprinsa intre debarcarea lui Napoleon, in Franta, la 1 martie 1815, si revenirea pe tron a Bourbonilor, pe 8 iulie 1815. Dupa prima abdicare a imparatului, acesta fusese exilat in insula Elba dar urmarea cu sufletul la gura desfasurarea evenimentelor din Franta.Aici, restauratia Bourbonilor nemultumea tot mai mult masele, pentru ca acestia, vorba unui celebru scriitor, „nu au uitat nimic si nu au invatat nimic”; in atari conditii, Napoleon a actionat, potrivit firii sale, fulgerator: profitand de absenta paznicilor sai englezi, el s-a strecurat afara din Portoferraio si, alaturi de doar 600 de oameni a debarcat langa Antibes, in prima zi de primavara a anului 1815.
Cu exceptia regalistilor din Provence, francezii l-au intampinat cu bucurie si toate trupele trimise sa-l opreasca au trecut de partea sa. Insusi maresalul Ney, care se laudase ca-l va aduce pe Napoleon inchis intr-o cusca de fier, la Paris, s-a inchinat imparatului, alaturi de cei 6000 de soldati din subordine. Pe 19 martie, imparatul intra intr-un Paris din care sovaielnicul rege Ludovic fugise, ingrozit.
Dar revenirea lui Napoleon a dus la crearea unei noi coalitii a marilor state europene, indreptata impotriva Frantei. 150.000 de soldati din Anglia, Rusia, Austra si Prusia amenintau sa invadeze Franta. Intelegand pericolul, Napoleon a preluat initiativa, atacand primul, inainte ca armatele Coalitiei sa se uneasca – strategie pe care o folosise cu succes de atatea ori inainte. Dar la Waterloo, vremea rea a impiedicat un atac decisiv impotriva englezilor lui Wellington si Napoleon a avut de asteptat cateva ore, pentru ca pamantul, udat de ploaia din ajun, sa se mai zvante.
Intre timp, au sosit prusacii lui Blucher si sortii bataliei s-au schimbat, astfel ca imparatul a fost nevoit sa paraseasca campul de bataie invins. „Cele o suta de zile” de glorie efemera se apropiau de sfarsit...

Scris de Admin 25.01.07 17:58

Josephine, cea mai indecenta împarateasa
Marie-Joséphe-Rose Tascher de la Pagerie, fiica unui plantator din Martinica, are 15 ani cînd este trimisa la Paris pentru a se casatori cu un mostenitor bogat, Alexandre de Beauharnais. Mai tîrziu, drumul i se va încrucisa cu un anume Napoleon...
Exista însa o mica problema: micuta creola (cuvînt care desemneaza, în acel timp, femeile albe nascute în insule) nu-i place deloc sotului, care prefera rafinamentul aristrocraticei sale metrese. De altfel, Alexandre de Beauharnais este absent cînd Eugéne, primul nascut, îsi anunta venirea pe lume si în casa, tipînd. Si tot asa va fi si la nasterea Hortensei, cel de-al doilea copil al sau. Alexandre afla de la amanta sa ca sotia lui dansa la 14 ani în saloanele din Martinica, oferind companie ofiterilor francezi, care o apreciau pentru lejeritatea comportamentului sau. Jignit, el se debaraseaza de ea, scriindu-i ca este "cea mai stricata dintre creaturi" si ca, în consecinta, este rugata sa dispara într-o mînastire pentru a face penitente. Dar Penthémont, unde ea se instaleaza, nu are nimic auster: este un refugiu placut care primeste femeile cu dificultati conjugale. Stînd acolo 2 ani, madame de Beauharnais îsi perfectioneaza arta de a se prezenta în societate. Tovarasele sale sînt de parere, de altfel, ca "adulterul comis din curtoazie face parte din distractiile conjugale". Dar teroarea va întuneca tabloul, trimitînd-o pe cetateana Tascher în închisoare si pe fostul ei sot la ghilotina. La caderea lui Robespierre, Marie-Joséphe este eliberata. Acum este foarte hotarîta sa se îmbete de placeri, acordînd mai mult sau mai putin din favorurile sale persoanelor notabile. Astfel, devine amanta lui Paul de Barras, discipol al lui Machiaveli. Printre protejatii lui Barras se numara si Napoleon Bonaparte. Cam plictisit de farmecele creolei, acest desfrînat - Barras - care a facut avere, lipsit de scrupule, se debaraseaza de ea aruncînd-o în bratele corsicanului. Acesta este atît de prins de farmecele tinerei creole, încît tînarul ofiter se casatoreste cu cea pe care o va numi de acum încolo Joséphine. Numit comandant-sef al armatei Italiei, Bonaparte s-a prezentat la post la scurt timp dupa casatoria civila, dar nespus de îndragostita îi adreseaza Josephinei scrisori pline de afectiune, în timp ce tînara femeie nu-i acorda nici un raspuns, "compensînd" prin afisarea sa ca amanta a unui tînar locotenent. La rîndul sau, nici Napoleon nu este un sfînt. Un scotocitor, autor de secrete de alcov, a numit vreo 50 de femei carora le-a dovedit virilitatea sa. Însa, el ramîne îndragostit de sotia lui, careia, ulterior, îi va aseza el însusi pe cap coroana imperiala. Dar se pune o problema grava, importanta pentru împarat: sterilitatea sotilor. Se stie, desigur, ca Joséphine a adus copii pe lume, însa se pare ca a pierdut facultatea de a mai fi din nou mama. Repudierea devine inevitabila: "Am nevoie de un pîntec", declara cu cruzime Napoleon (la 41 de ani), pe care îl va gasi în persoana printesei austriece Marie-Louise (18 ani). Actul de divort contine un codicil în care sotii îsi jura o afectiune eterna. Fosta domana Bonaparte, care pastreaza titlul de "împarateasa regina încoronata", se bucura de largi compensatii financiare. Cumintita, ea va duce o viata aurita în castelul sau de la Malmaison, unde, cu un gradinar expert, îsi petrece cea mai mare parte din timp încercînd sa prelungeasca viata trandafirilor. A sa va fi scurta. Joséphine va deceda la 51 ani.
http://www.ziarultricolorul.ro/monden.html?aid=5431

Scris de Admin 13.01.07 13:42

Napoleon a murit de cancer generalizat
Mai mulţi cercetători din Elveţia, Statele Unite şi Canada, reuniţi la Basel, în Elveţia, au dat ieri publicităţii rezultatele unui studiu menit să afle cauza morţii lui Napoleon. În urma investigaţiilor efectuate cu mijloace moderne, savanţii au declarat că împăratul a murit din cauza unui cancer la stomac, provocat de un microorganism care, se pare, l-ar fi putut ucide chiar şi astăzi. Experţii spun că au găsit dovezi clare care arată că aproape toţi ganglionii limfatici din trupul exilatului fuseseră invadaţi de cancer, iar pe 5 mai 1821, pe Insula Sfânta Elena, Napoleon a murit de cancer generalizat. Acest diagnostic, care exclude o eventuală otrăvire cu arsenic, anulează ipoteza conform căreia, dacă s-ar fi întors din exil, Napoleon ar fi schimbat istoria Europei. Împăratul era atât de bolnav, încât ar fi murit oriunde

Scris de Admin 23.11.06 10:58

Charles Napoleon, descendent al împăratului Napoleon I, va fi învestit de partidul centrist UDF pentru alegerile care vor urma scrutinului prezidenţial din primăvară. Charles Napoleon se va prezenta într-o circumscripţie din departamentul Seine-et-Marne, în regiunea pariziană, potrivit partidului său. Descendentul împăratului este în prezent viceprimar în Ajaccio, oraşul de baştină al strămoşului său. Pe site-ul său, Charles Napoleon a explicat de ce nu îl cheamă Bonaparte: "Ultima ramură în viaţă din familia Bonaparte, aceea a lui Jérôme Bonaparte, din care fac parte, a ales, pe vremea străbunicului meu, să ia ca nume de familie prenumele celui care a fost împăratul francezilor". (AFP)
Urmaşul lui Napoleon I, la legislativele din Franţa

Scris de Admin 16.10.06 8:02

Batalia de la Jena, dupa 200 de ani.

Peste 1.000 de entuziasti, veniti din 17 tari ale lumii, au reconstituit simbata una dintre cele mai faimoase batalii ale lui Napoleon, care a avut loc in apropierea orasului german Jena. Multi participanti au urmarit evenimentul, ce a marcat implinirea a 200 de ani de la Batalia de la Jena, ca simbol al unitatii europene. Fanii lui Napoleon au venit imbracati in haine de epoca, fiind astfel reinviate armatele imparatului si armata prusaca. Insusi marele conducator francez si-a facut aparitia, intruchipat de americanul Mark Schneider. ...continuare

Scris de Admin 13.10.06 16:59

Napoleon sportiv
Napoleon Bonaparte s-a dovedit un mare iubitor al sportului. "Haideti, domnilor, sa mergem la Malmaison sa alergam", le spunea deseori prietenilor. In acel moment, isi azvirlea hainele pe jos si o lua la fuga ca un copil, imbinind viteza cu viclenia, deoarece nu-i placea niciodata sa piarda. Pasionat era si de calarie, dar se spune ca nu era prea priceput in aceasta privinta, citeodata intimplindu-se sa cada de pe cal. Si asta mai ales datorita faptului ca ii placea sa coboare in galop coastele abrupte ale dealurilor, riscind sa-si rupa gitul. Pe cimpul de lupta, Napoleon avea un mod foarte original de a-si manifesta nerabdarea sau nemultumirea: isi arunca, furios, palaria (bicornul) pe jos. Un aghiotant se grabea sa o ridice, o curata de praf si imparatul si-o punea din nou pe cap. Dar numai pentru citeva momente, caci palaria ajungea iar pe jos. Si scena asta se repeta pina ce lucrurile de pe front se indreptau. Alteori se spune ca dormea in timpul luptelor, mai ales cind acestea durau foarte mult. Dormea pe pamintul gol, uneori intr-un sant, cu fata in jos si acoperindu-si capul cu miinile.Alin Pop

http://www.ziarultricolorul.ro/arhiva/?module=displaystory&story_id=20581&format=html

Scris de Admin 17.09.06 14:15

14 septembrie 1812 - Napoleon intra in Moscova

Scris de Admin 12.09.06 11:28

Cum au murit fratii si surorile lui Napoleon?

Scris de Admin 11.09.06 20:08

A fost găsit jurnalul de bord al unei nave franceze care a luptat la
Trafalgar

Jurnalul de bord al vasului Mont-Blanc, una dintre navele franceze
angajate în bătălia de la Trafalgar, la 21 octombrie 1805, a fost
găsit în arhivele naţionale britanice, o mărturie unică ce va permite
retrasarea în parte a modului în care s-a derulat această bătălie
navală, relatează AFP. El a fost descoperit din întâmplare în acelaşi
timp cu registrele de socoteli şi lista soldelor plătite marinarilor
de pe Scipion, Duguay-Trouin şi Formidable, toate nave franceze
angajate în luptă. Aceste documente istorice au fost uitate de-a
lungul timpului. Jurnalul corăbiei Mont-Blanc, ambarcaţiune care se
afla puţin în afara razei schimburilor de focuri, retrasează o parte
dintre lupte. Cele trei nave, comandate de contraamiralul Pierre-
Etienne-René-Marie Dumanoir Le Pelley, nu au fost scufundate în
timpul bătăliei, însă au fost capturate de flota britanică, apoi duse
în Anglia. La datele de 21 şi 22 octombrie 1805, jurnalul indică
faptul că '"la ora 3 după-amiază unul dintre catargele noastre a fost
rupt. La ora 4, am reînceput să deschidem focul, la ora 4 şi jumătate
a luat foc o navă. Pentru că nu ştiam de ce naţionalitate era, am
bănuit că e engleză". "La ora 5, lupta s-a sfârşit, iar la cinci şi
jumătate a apus soarele (...) La orele 6 ale apărării, vasul în
flăcări a explodat", precizează jurnalul de bord. Obligate să se
retragă, cele patru nave franceze au luat direcţia litoralului
atlantic francez înainte de a fi prinse de vasele engleze. La 2
noiembrie, în jurnal este scris: "La orele 10 ale serii, am schimbat
cursul sub vânt, inamicul urmărindu-ne de foarte, foarte aproape.
Timp noros şi ploios". La 3 noiembrie, "vasele inamice se apropie,
sunt la două lovituri de tun, la orele 11, am primit ordin să ţinem
vântul tribord spate". La 4 şi 5 noiembrie, în jurnal se adaugă: "La
prânz, semnal pentru a vira prin contramarş, vasele inamice au
deschis focul (...) Inamicii au virat, apoi după o oră şi jumătate au
primit o navă întărire, sunt în consecinţă patru corăbii şi patru
fregate (...) Lupta a fost foarte violentă, la orele 2, Scipion a
pierdut gabierul". "La orele 2 şi un sfert, Formidable s-a predat, la
orele 2 şi jumătate, Scipion a făcut acelaşi lucru (...) Focul a fost
foarte rapid de ambele părţi. În sfârşit, catargele de manevră nu
ţineau decât pentru vremea frumoasă şi mare calmă", indică
jurnalul. "Jurnalul constituie una dintre cele mai interesante
descoperiri recente pentru istorici şi persoanele interesate de
bătălia de la Trafalgar", a estimat Bruno Pappalardo, istoric la
arhivele naţionale britanice.

JURNALUL DE BOTOSANI

Scris de Admin 07.09.06 18:19

Dintele imparatului Napoleon, scos la vanzare

Scris de Admin 22.08.06 17:45

Cinci ore care au schimbat lumea

Fara suparare, dar Karl Marx era un idiot! Perioada de la sfarsitul
secolului al 18-lea si inceputul secolului al 19-lea a fost una in
care au trait unele dintre cele mai mari personalitati ale omenirii.
In Germania, Goethe reinventa literatura, iar Beethoven, muzica. La
Konigsberg, Kant schimba modul nostru de a gandi despre lume. In
America, Jefferson, Madison si Washington creau cea mai mare
democratie moderna. In Franta, Robespierre si Saint-Just instituiau
Teroarea si pregateau terenul pentru aparitia lui Bonaparte. A
existat Napoleon, care a schimbat fata Europei, dar si un om,
singurul de care acesta s-a temut si care l-a invins, amiralul
Horatio Nelson, un destin exceptional. Din toate acestea, Marx a
inteles doar ca e vorba de "forte obiective" si ca toate
personalitatile de mai sus nu au fost decat un fel de "agenti" ai
Istoriei in mersul ei implacabil
Ieri, in Marea Britanie, dar si in Statele Unite, Canada sau
Australia mii de oameni au sarbatorit 200 de ani de la cea mai mare
batalie navala din istorie, batalia de la Trafalgar, si pe eroul care
a facut-o posibila, Nelson. Regina Elisabeta a II-a a aprins la
Portsmouth unul din cele 1.000 de faruri care vor saluta in acest
week-end victoria lui Nelson, iar la ora 10,00 GMT, ora inceperii
bataliei, clopotele navelor de razboi din Hawai si Sydney pana in
Hong Kong si Liverpool au batut in semn de omagiu. Tot la Portsmouth,
o ceremonie a avut loc la bordul HMS Victory, nava-amiral restaurata
a lui Nelson. Chiar pe locul bataliei, in apropierea capului
Trafalgar, langa Cadiz, a avut loc o ceremonie scurta in care
marinarii francezi, spanioli si britanici i-au omagiat pe cei aproape
5.000 de oameni care si-au pierdut viata.

21 octombrie 1805

Acum 200 de ani Napoleon isi dorea cu disperare sa invadeze Marea
Britanie si singurul mod de a o face era sa obtina controlul asupra
Canalului Manecii. Planul lui urmarea ca flota franceza sa atraga
grosul Royal Navy spre Antile, in Caraibe, dupa care sa se intoarca
rapid spre Franta, unde sa elibereze porturile Brest si Rochefort
pentru a face loc navelor de desant. Comanda i-a fost incredintata
amiralului Pierre-Charles de Villeneuve, aflat la Toulon. Villeneuve
reuseste sa scape de Nelson in Mediterana si se indreapta spre
Antile, dar amiralul englez il urmareste. Villeneuve se intoarce spre
Europa si face, in Galicia, jonctiunea cu flota spaniola, aflata sub
conducerea amiralului Federico de Gravina. Apoi, in loc sa se
indrepte spre Brest, spre sfarsitul lui august se refugiaza, de teama
lui Nelson, in portul Cadiz. Napoleon spumega de furie, dar nu are
incotro si abandoneaza invazia. In octombrie, ii ordona lui
Villeneuve sa se indrepte spre Napoli pentru a sustine campania din
Italia. Pe 19 octombrie Villeneuve decide, impotriva sfaturilor
ofiterilor sai, sa iasa din port si sa il infrunte pe Nelson. Doua
zile mai tarziu, pe 21 octombrie, in jurul amiezii, 33 de nave ale
flotei combinate (18 franceze si 15 spaniole) ies din rada portului
Cadiz. In dreptul capului Trafalgar asteapta Nelson, care conduce o
flota de 27 de nave. Desi mai putini, englezii sunt mai bine
pregatiti, mai disciplinati si sunt condusi de unul din cei mai
straluiciti tacticieni ai istoriei.
Pe puntea HMS Victory, Nelson rosteste celebrele vorbe: "Anglia
asteapta ca fiecare om sa isi faca datoria" si ordona atacul. Urmeaza
aproape cinci ore de infern, in care mor 3.400 de francezi 1.000 de
spanioli si numai 450 de britanici. 17 nave franco-spaniole sunt
scufundate, iar celelalte se predau. Nelson este impuscat de un
marinar francez aflat la bordul vasului Le Redoutable. Glontul ii
strapunge plamanul si ii sectioneaza coloana. Paralizat, reuseste sa
isi acopere fata si medaliile si este dus in cabina. Cand victoria
este sigura, murmura: "Multumesc lui Dumnezeu, mi-am facut datoria",
isi da duhul si intra direct in legenda.
Gravina moare dupa sase luni din cauza ranilor. Villeneuve este luat
prizonier, dar este eliberat dupa sase luni. La intoarcerea la Paris,
se opreste la Rennes, unde se sinucide, sau "este sinucis" de
Napoleon cu sase lovituri de cutit.
Napoleon mai terorizeaza Europa zece ani, dar in 1815 este dus la
Sfanta Elena sub escorta Royal Navy. Incep 100 de ani de dominatie
britanica absoluta asupra marilor lumii si se naste, sub domnia
reginei Victoria, cel mai mare imperiu din istorie. Ironia istoriei
este ca astazi, dupa 200 de ani, urmasii lui Napoleon, corsicanii de
la SNCM, il ameninta pe "bonapartistul" premier de Villepin cu "un
Trafalgar sindical".

Un articol de Cristian Campeanu/ROMANIA LIBERA

Scris de Admin 26.06.06 15:17

Sacrificiul suprem al amiralului Nelson

Batalia de la Trafalgar a fost cea mai importanta batalie navala din timpul razboaielor napoleoniene, o batalie pentru manualele de tactica militara din secolul al XIX-lea. La Capul Trafalgar, in sud-estul Spaniei, Marina Regala Britanica, condusa de amiralul Horatio Nelson, a distrus o flota combinata franco-spaniola si prin aceasta a garantat Regatului Unit al Marii Britanii controlul de necontestat asupra oceanelor lumii pentru inca 100 de ani.

In anul 1805, Napoleon Bonaparte nu-si facea prea mari probleme din cauza armatelor pe care Rusia si Austria le pregateau pentru un nou razboi. Principalul sau obiectiv era doborarea Angliei, motiv pentru care imparatul Frantei era concentrat asupra miscarilor si scopurilor trasate fortelor sale navale. “Ele vor avea o mare influenta asupra destinelor lumii”, afirma Napoleon.

Preparativele franco-spaniole

La inceputul anului 1805, Napoleon i-a trimis lui Villeneuve, comandantul flotei din Toulon, ordinul de a se indrepta “in timpul cel mai scurt”, cu toata flota sa, spre Martinica. Inainte, amiralul francez trebuia sa faca jonctiunea, in fata portului Cadix, cu flota spaniola condusa de amiralul Gravina. In Martinica trebuiau sa soseasca si escadrele conduse de contraamiralul Missiesy, care venea de la Rochefort, si de amiralul Ganteaume, aflat pe atunci la Brest.
In total, escadrele reunite in Martinica trebuiau sa formeze o armada de 40 pana la 50 de vase de linie. Flota astfel reunita sub comanda lui Ganteaume trebuia sa revina in Europa, sa atace vasele engleze ce se aflau dincolo de Ouessant, sa forteze apoi trecerea in Marea Manecii si sa ocupe in sfarsit locul cel mai ingust al Pasului Calais, pentru a proteja viitoarea debarcare a armatei imperiale in Anglia. In acest timp, Villeneuve urma sa-l hartuiasca pe amiralul englez Horatio Nelson, atragandu-l intr-o urmarire ce trebuia sa-i extenueze pe englezi.
Planurile imparatului, urzite in primele luni ale anului 1805 si apreciate astazi de marinari cu experienta ca fiind mai putin extravagante decat au fost considerate initial, au fost zadarnicite de vremea neprielnica si manevrele englezilor. Ganteaume a ramas blocat in Brest de o escadra engleza care patrula in fata iesirii din port. Exista si voci care condamna planul lui Napoleon. “Intregul sau plan de invazie era subred, depinzand nu doar de conditii climatice potrivite, ci si de conditia improbabila de a se asigura in acelasi timp suprematia navala franceza pentru o perioada de timp suficienta transportarii armatei peste Canalul Manecii”, sustine Andrina Stiles.
Napoleon aproape le cersea amiralilor sai cateva zile in care flota franceza sa stapaneasca pasul Calais, pentru a putea invada in sfarsit “perfida” Anglie. Pentru a traversa stramtoarea Calais, imparatul avea nevoie, daca nu de o superioritate, cel putin de o oarecare egalitate pe mare. Ajuns la capatul rabdarii, imparatul i-a transmis lui Villeneuve, care continua sa se adaposteasca in portul Cadix, un ordin a carui indeplinire echivala cu o sinucidere: sa angajeze o batalie decisiva impotriva fortelor navale conduse de Nelson.
Amiralul francez a ezitat sa indeplineasca ordinul pana in momentul in care a ajuns la el zvonul potrivit caruia imparatul intentiona sa-l inlocuiasca la comanda flotei cu amiralul Rosily, inlocuitor care galopa deja pe drumul de la Madrid la Cadix. In fata acestei perspective, deloc onorante pentru el, Villeneuve a dat ordinul de ridicare a ancorei. Pus in alternativa de a merge la o distrugere sigura sau de a nu executa ordinul imparatului, amiralul a ales cea de a doua solutie.

Lovitura lui Nelson

De cealalta parte, Nelson “isi dadea perfect seama de importanta exceptionala a bataliei ce avea sa urmeze. A-l invinge pe Villeneuve definitiv insemna a inlatura pentru un timp nedeterminat Franta si Spania de pe mari; insemna a permite Angliei sa-si consolideze hegemonia maritima, sa-si sporeasca puterea coloniala si, implicit, sa castige in cele din urma razboiul. Pe scurt, insemna a schimba fata lumii”, afirma René Maine.
Nelson a gandit un atac atipic; in loc sa bombardeze cu tunurile linia inamica, amiralul englez a pus la punct un atac in dubla sageata, care viza atacarea simultana a vaselor din avangarda si ariergarda adversarului. Dupa dispersarea celor doua aripi si faramatarea acestora in mai multe bucati, urma atacul asupra centrului, un centru lipsit de doua corpuri de lupta. Planul lui Nelson a fost pus in practica intocmai.
Cele 28 de vase engleze, care aveau si avantajul vantului prielnic, au format doua coloane (prima condusa de Nelson, aflat pe nava-amiral Victory, iar cea de a doua comandata de Collingwood, aflat la bordul lui Royal Sovereign) si s-au indreptat spre flota franco-spaniola.
Neregularitatea formatiei flotei combinate, lipsa ei de coeziune, sovaiala provocata de atacul neasteptat i-au permis lui Nelson sa strapunga cu usurinta in doua locuri linia franco-spaniola. Rupta in trei bucati, escadra lui Villeneuve n-a mai avut scapare. Dar victoria l-a costat pe Nelson viata.
La o ora de la declansarea bataliei, vasul-amiral Victory se afla agatat cu ancora de Redoutable, un vas francez comandat de capitanul Lucas. Cele doua vase se aflau lipite bord langa bord, prova unuia lipita de pupa celuilalt.
In timp ce soldatii de pe cele doua vase au declansat un duel de flinte aproape corp la corp, amiralul englez se deplasa agitat pe duneta, cu mersul sau caracteristic, atat de bine cunoscut marinarilor. Nelson era insotit de capitanul Hardy, comandantul vasului Victory (astazi HMS Victory, cea mai veche nava aflata inca in serviciul Marinei Regale Britanice). La un moment dat, amiralul a cazut in genunchi, sprijinindu-se cu bratul stang de punte (bratul drept ii fusese amputat in urma unei rani capatate in timpul luptei de la Santa Cruz, din 1797). Impuscat de un gabier in coloana vertebrala, Nelson nu a mai putut fi salvat si, dupa trei ore, a murit.
Rezultatul bataliei a fost dezastruos pentru francezi: o nava franceza a explodat, alte 17 au fost capturate, Villeneuve s-a predat. Dumanoir, amiralul care a reusit sa fuga cu cateva vase, a fost zdrobit ulterior in batalia de la Ortegal.
Victoria engleza de la Trafalgar a fost decisiva in masura in care Napoleon ramasese fara o flota in stare sa se opuna Angliei; descurajat, el a cedat Angliei stapanirea marilor, cu alte cuvinte victoria finala. Dar la vremea aceea, nici macar primul ministru Pitt - asa cum afirma Jean Tulard - nu realiza ca englezii sunt cei care au castigat razboiul.

Superioritatea englezilor

In batalia de la Trafalgar, superioritatea britanicilor a fost evidenta. La superioritatea numerica a lui Nelson (35 contre 28 de vase de linie) se adauga aceea a armamentului, a instructiei echipajelor si a faptului ca flota lui Nelson avea o omogenitate care-i lipsea lui Villeneuve. Victoria decisiva a flotei engleze s-a datorat in egala masura nivelului tehnic superior al echipajelor sale si preciziei artileriei.
Pe de alta parte, numarul vaselor franceze era inferior, chiar completat cu vasele spaniole aliate si de calitate inferioara; apoi, statele majore si echipajele franceze, constranse sa ramana aproape tot timpul in porturi, erau departe de nivelul personalului servind in marina engleza.
Comandamentului escadrelor franceze le lipsea indrazneala si increderea in sine, iar abilitatea tehnica ii era straina. Din Cadix, Villeneuve ii scria ministrului Marinei: “Avem catarge proaste, panze proaste, ofiteri prosti, marinari prosti.” Cu o astfel de parere despre fortele pe care le comanda, Villeneuve nu putea merge decat la infrangere.
Se poate pune intrebarea de ce imparatul a acceptat inferioritatea maritima a francezilor in fata flotei engleze. “Explicatia ar putea fi, mai intai, ca o flota nu se improvizeaza, si Napoleon era grabit sa invinga; ca o flota costa scump, si Napoleon, de la inceputul razboiului, este presat de greutati financiare, in sfarsit, ca Napoleon nu este comandant de forte navale si se teme, in cazul unei victorii decisive repurtate de un amiral, ca acesta sa nu devina un al doilea Moreau, insuportabilul rival intru glorie, a carui simpla existenta este o ofensa si o amenintare”, este raspunsul dat de Jacques Madaulle.
Prin crunta experienta traita de flota sa la Trafalgar, Napoleon a realizat o data in plus ca marea constituie cel mai bun obstacol militar impotriva invaziilor. Zdrobitoarea lui superioritate militara terestra nu i-a fost de nici un ajutor in fata redutei britanice protejata de insularitatea sa.

Nelson, cosmarul francezilor

In 1798, Napoleon invadase Egiptul. Flota franceza, formata din treisprezece vase de linie si cateva fregate se afla in rada de la Abukir. Acolo a fost surprinsa de escadra engleza condusa de Nelson, care o urmarise multa vreme fara sa-i dea de urma. La 1 august 1798, englezii au atacat vasele franceze cu o inversunare nemaiintalnita in luptele navale de pana atunci, reusind sa distruga intreaga flota franceza si sa-l izoleze pe Napoleon in Egipt. Era prima mare corectie pe care amiralul englez o aplica francezilor. In 1799, la Neapole, s-a desfasurat o revolutie ce a constituit deopotriva punctul maxim de dezvoltare a iluminismului napolitan si o aplicare a celor mai raspandite principii ale Revolutiei franceze. Pe fundalul retragerii trupelor franceze din Neapole, Nelson a falimentat tanara republica si a reinstaurat monarhia lui Ferdinand IV, care si-a recapatat tronul cu ajutorul flotei engleze. Nelson a dezlantuit o prigoana careia i-au cazut victime cei mai de seama exponenti ai culturii si aristocratiei napolitane. In mod indirect, francezii erau invinsi de Nelson pentru a doua oara. Era insa o infrangere mult mai putin usturatoare decat cea care avea sa urmeze la Trafalgar…

Sfarsitul protagonistilor

Dupa batalie, corpul amiralului Nelson a fost introdus intr-un butoi cu rachiu, a fost dus in Anglia si inhumat intr-un sicriu facut dintr-un fragment - golit pe dinauntru - al marelui catarg al vasului-amiral francez L’Orient, invins la Abukir. Amiralul Villeneuve, comandantul flotei distruse a fost nevoit sa coboare pavilionul si din acel moment n-a mai fost decat un om care si-a asteptat moartea, cu resemnare. Un an mai tarziu, disperat, nereusind sa-si gaseasca scuze, Villeneuve s-a sinucis intr-o incapere din Rennes, aplicandu-si sase lovituri de pumnal.

Napoleon, despre Trafalgar

“In timp ce cuceream gloria pe uscat, englezii imi distrugeau flota pe mare. Trafalgar constituie o zi neagra pentru Franta… Nelson ne-a facut scrum, dar a platit cu viata. Acum era imposibil si sa ne gandim sa debarcam pe insula. (…) Da, ordinara insula s-a salvat cu flota sa… Distrugand armada spaniola, ei au cucerit oceanul - intelegeau ca doar stapanirea marilor ii va salva. Chiar si dupa marea biruinta de la Austerlitz n-am putut debarca pe insula… Blestemat Trafalgar! Da, Nelson este o personalitate mareata si destinul i-a trimis o moarte de invidiat - in timpul victoriei! Eu n-am avut un Nelson. Cu toate ca n-am incetat sa caut o asemenea persoana... dar in zadar. In acest gen de pregatire militara este o tehnica speciala, pe care eu nu mi-as fi putut-o insusi. Daca as fi intalnit persoana care ar fi putut realiza pe mare ideile mele… cate n-as fi putut face cu el! Dar o astfel de persoana n-a fost gasita.”

http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=2677

Scris de Admin 19.05.06 20:13

Deshumarea lui Napoleon - cel mai sigur mijloc pentru descifrarea
enigmei mortii sale

De-un car de vreme, de aproape 180 de ani, marii medici si carturari
ai lumii se invart in jurul unei teribile controverse istorice,
incercand sa puna un diagnostic corect decesului lui Napoleon
Bonaparte.
Unii, conform tratatelor de specialitate, cred ca a murit de ulcer,
care i-a perforat stomacul, altii considera ca decesul a survenit din
cauza cancerului gastic, iar a treia categorie de cercetatori emite
ipoteza ca Imparatul a fost otravit treptat, dar sigur, lucru care
pare cel mai apropiat de adevar.
In exclusivitate pentru ziarul nostru, celebrul colonel Gheorghe Bica
(decan al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii "Spiru Haret"
si sef al BCCOA Craiova) a acceptat sa vorbeasca si sa raspunda,
astfel, la aceasta frumoasa si grea provocare: descifrarea enigmei
mortii lui Napoleon: "Parerile specialistilor sunt impartite si, in
acest sens, s-au scris teze uluitoare, cu controversele de rigoare",
ne-a decarat, ieri, Gheorghe Bica.
"Recent, ideea decesului ca urmare a adminstrarii unei otravi a fost
reluata de renumitul toxicolog dr. Pascal Kintz, o somitate in
domeniu, cunoscut pentru conferintele pe care le tine la Facultatea
de Medicina de la Strasbourg. Domnia sa este, totodata, si expert la
Curtea de Apel din Colmar. Acesta si-a propus sa analizeze cateva
fire de par ale Imparatului Napoleon Bonaparte, aspect dezbatut, in
premiera, in Romania, si de redactorii de la
revista "Criminalistica". Dupa cum se stie, firul de par poseda
particularitatea de a fixa subnstantele straine administrate corpului
uman, vehiculate in organism de sange sau sudoare: medicamente,
stupefiante, otravuri. De indata ce aceste produse s-au fixat in
firul de par, ele sunt pastrate mult si bine acolo. Contrar analizei
sangelui sau urinei (care furnizeaza date utile pe o perioada scurta)
cea a firului de par se poate face, deci si dupa foarte multi ani.
Iata o tehnica eficace de analiza a cazurilor de crima prin otravire".
Vestitul specialist in stupefiante de la Craiova (care scrie o carte
pe aceasta tema) emite, succint, si variantele in care firele de par
ale lui Napoleon au ajuns in laboratorul doctorului Kintz.
"O prima varianta ar fi ca lenjereasa sa, doamna Noverraz, a taiat
cateva fire din capul lui Napoleon si le-a pus la pastrare. Pe o
notita scrisa de mana de catre aceasta s-au precizat, pentru
autenticitate, urmatoarele: Parul lui Napoleon, taiat de subsemnata
din capul Imparatului la 5 ani la Sfanta Elena, la ora sase dupa
moartea sa".
O parte din par a fost vanduta doamnei Gauledit, din Paris, apoi unui
dentist din sudul Frantei. Suvitele de par au ajuns, in 1964, la Jean
Pichou, colectionar francez, apoi la abatele Vignali si, in cele din
urma, in laboratorul doctorului Kintz. Iata si rezultatul analizei,
concentratii de arsenic, variind intre 66,99 ng/mg si 38,53 ng/mg,
ceea ce ar confirma o intoxicatre repetata cu aceasta substanta.
Pe scurt, rezultatul acestor analize coroborat cu cele obtinute in
alte laboratoare din lume denota faptul ca, in afara de boala
ulceroasa de care suferea, organismul Imparatului a mai fost infectat
si cu otrava. Se mai presupune ca, in orele care au precedat decesul,
doctorii i-au administrat din neatentie, necunoastere sau din alte
motive un cocteil pe baza de mercur (calomel) si de cianura (sirop
racoritor din coji de amandine si amandine amare). Asa se explica
sangerarea digestiva descoperita de medici si cantitatea mare de
produse toxice. Decesul, din cate se pare, a fost grabit de actiunea
toxica a acestui cocteil, asupra functiilor globale ale organismului.
Totusi, incertitudinea persista pentru ca expertii nu sunt absolut
siguri ca firele de par provin cu adevarat de la Napoleon".
La intrebarea: care considerati ca este "cheia" descifrarii acestei
enigme, colonele Gheorghe Bica a concluzionat:
"Mijlocul cel mai sigur, pentru descifrarea enigmei, este deshumarea
Imparatului. Aceasta operatie ar permite sa se prevaleze ADN-ul de pe
oase si sa se compare cu analiza parului sau sa se verifice toxinele
prezente pe sicriu: tesuturile biologice.
In acest fel s-ar indeplini si ultima mare dorinta a
Imparatului: "Doresc sa fie cunoscuta cauza mortii mele". Mai ales ca
dr. Paul Formea, medic legist si expert pe langa Curtea de Apel din
Paris, a publicat un important studiu din care reise clar ca Napoleon
a murit de cancer la stocmac".

http://www.cronicaromana.ro/conf-univ-dr-gheorghe-bica-sef-al-brigazii-pentru-combaterea-crimei-organizate-si-antidrog-craiova-despre-o-mare-controversa-istoricadeshumarea-lui-napoleon-cel-mai-sigur-mijloc-pentru-descifrarea-enigmei-mortii-sale.html

Scris de Admin 10.05.06 20:19

Vulturul Imperiului francez

Importanta istorica a lui Napoleon nu se limiteaza numai la victoriile si cuceririle militare. Armatele sale au contribuit masiv la raspandirea ideilor Revolutiei franceze, punand bazele unei complexe si ireversibile transformari culturale, politice si institutionale ale continentului. A fost un geniu militar incontestabil, nici cei mai vehementi detractori ai sai neputandu-i nega rapiditatea si fantezia deciziilor, abilitatea utilizarii factorului surpriza si charisma in actul de conducere.

Napoleon Bonaparte s-a nascut la 15 august 1769, la Ajaccio, in Corsica, fiind al doilea fiu al lui Carlo Mario Bonaparte si al Mariei Letizia Ramolino. Dupa terminarea scolii de ofiteri, Napoleon s-a distins in calitate de capitan de artilerie, la asediul orasului Toulon, eliberandu-l de englezi (1793). A fost numit general de brigada si i s-a incredintat sarcina reprimarii insurectiei regaliste din 1795. In 1796, s-a casatorit cu Josephine Tascher de la Pagerie, vaduva generalului de Beauharnais. In acelasi an a fost numit general in fruntea armatei din Italia, unde a condus o campanie fulgeratoare, soldata cu victoriile de la Millesimo, Lodi, Arcole si Rivoli asupra trupelor austro-sarde. A ocupat Mantova si teritoriile venetiene, fortandu-i pe austrieci sa incheie pacea de la Campoformio.

Drumul spre imperiu

Temandu-se de cresterea puterii lui Napoleon, Directoratul a incercat sa-l indeparteze, incredintandu-i o expeditie in Egipt, destinata a taia legaturile Angliei cu India. In pofida victoriilor asupra mamelucilor, misiunea a fost compromisa in urma victoriei amiralului Nelson asupra flotei franceze la Abukir.
Reintors in Franta, Napoleon a organizat o lovitura de stat prin care a inlaturat Directoratul si a instaurat regimul Consulatului, devenind prim-consul. Din acel moment, Napoleon a desfasurat o laborioasa opera de sporire a puterii personale si de centralizare politico-administrativa a statului, lipsind de autoritate adunarile legislative si intarind aparatul executiv. A reorganizat finantele, justitia, a creat licee, Legiunea de Onoare, Banca Frantei, a promulgat un cod civil care-i poarta numele si care a marcat o etapa decisiva in innoirea dreptului modern.
A urmat o noua campanie in Italia, in care i-a invins pe austrieci la Marengo, dupa care a impus pacea de la Lunéville, ce recunostea Frantei influenta asupra Italiei de Nord si dominatia asupra malului stang al Rinului. Prin pacea de la Amiens a obligat Anglia sa restituie coloniile ocupate in timpul Revolutiei franceze, iar prin concordatul cu Sfantul Scaun a incercat reconcilierea regimului cu Biserica catolica.
Napoleon s-a proclamat consul pe viata si, dupa mai multe solicitari, la 18 mai 1804, senatul l-a proclamat imparat al francezilor. Papa Pius al VII-lea a oficiat incoronarea in catedrala Notre Dame. Imperiul a fost declarat ereditar si a fost creata o noua nobilime. Napoleon si-a luat si titlul de rege al Italiei.

Expansiunea franceza

Desfiintand orice opozitie interna si impunand controlul statului asupra activitatilor culturale si artistice, Napoleon a inaugurat o politica expansionista in Europa, dedicandu-se edificarii “Marelui Imperiu” prin infiintarea unor regate supuse Frantei, cu suverani dintre rudele si prietenii lui (Olanda - Louis Bonaparte; Neapole - Joseph Bonaparte, dupa aceea Joachim Murat; Westfalia - Jérôme Bonaparte; Spania - Joseph Bonaparte).
Napoleon a reusit sa destrame toate coalitiile antifranceze, invingand trupele austro-ruse la Austerlitz (1805), pe prusaci la Jena (1806), pe rusi la Eylau si Friedland (1807). Tarul Rusiei a fost obligat sa semneze pacea de la Tilsit si alianta cu Napoleon care s-a simtit astfel liber sa se indrepte impotriva Angliei pentru a face din Mediterana “un lac francez”. In aceste circumstante s-a constituit blocada continentala ce inchidea pietele europene comerciantilor britanici. In acelasi scop, au fost ocupate Spania si Portugalia (1808).
Daca pentru Napoleon nu a fost greu sa-i invinga inca o data pe austrieci la Wagram si sa le impuna pacea apasatoare de la Viena, trezirea sentimentelor nationale in Germania si Spania (unde un razboi de gherila provoca umilitoare pierderi armatei franceze) a inceput sa creeze primele fisuri in constructia napoleoniana.

Sfarsitul epopeei

Pentru a avea urmasi si a-i controla pe habsburgi, Napoleon a repudiat-o pe Joséphine si s-a casatorit cu Maria Luisa de Habsburg, care i-a dat un mostenitor. Inainte de campania din Rusia, din cei aproximativ 150 de milioane de locuitori cati numara atunci Europa, 80 de milioane erau direct sau indirect supusii lui Napoleon, imperiul lui depasindu-l pe cel al lui Carol cel Mare.
Anticipand pregatirile de razboi ale tarului, Napoleon a invadat Rusia in 1812, in fruntea Marii Armate care, dupa ocuparea Moscovei, a fost constransa la o retragere dezastruoasa. Situatia a devenit extrem de dificila pentru Napoleon, care resimtea lipsa soldatilor experimentati si a armamentului.
Prusia si Austria s-au alaturat Rusiei si au reusit sa invinga armata franceza in batalia de la Leipzig, in timp ce Germania si Olanda s.au revoltat impotriva stapanirii franceze. Franta a fost invadata si Napoleon, dupa o rezistenta disperata, a fost silit de maresalii sai sa abdice, obtinand suveranitatea asupra insulei Elba. In timp ce Congresul de pace de la Viena se grabea sa distruga Marele Imperiu, Napoleon a reusit sa scape de sub supravegherea englezilor si s-a intors in Franta pentru “domnia celor 100 de zile”. Infrant definitiv la Waterloo, Napoleon a abdicat din nou si s-a predat englezilor (1815). Deportat in insula Sfanta Elena, a murit in 1821.

Ulcerul spaniol

Relatiile franco-spaniole n-au fost dintre cele mai amicale, incepand cu 1799, pentru ca Napoleon a reusit sa dea Spaniei impresia ca era un simplu aliat al Frantei, a carui datorie era sa furnizeze oameni si bani atunci cand i se cerea. Atunci cand Spania nu a mai reusit sa faca acest lucru in mod satisfacator, Napoleon l-a inlaturat pe rege si l-a incoronat pe fratele sau, Joseph Bonaparte. Inabusirea cu ferocitate de catre Murat a unei revolte a locuitorilor Madridului, in mai 1808, scene imortalizate de Goya, au suscitat ura intregii populatii impotriva fortelor franceze de ocupatie. S-au format comitete locale de rezistenta (juntas), coordonate de cler si nobilime, pentru mobilizarea luptatorilor de gherila si a soldatilor din trupele regulate. Napoleon a fost nevoit sa intervina in Spania cu 100.000 de veterani, dar s-a retras in 1809. Spania a fost organizata in provincii semi-independente, conduse de generali francezi. Razboiul din Spania a erodat prestigiul militar al Frantei, lungile si nedecisele lupte impotriva luptatorilor de gherila fiind atat costisitoare cat si demoralizatoare. Oriunde in alta parte s-ar fi aflat, armata franceza din Spania ar fi fost mai de folos. Campania spaniola a dus la pierderea in final a circa jumatate din cei 600.000 de soldati francezi care au luptat acolo.

Dezastrul din stepele rusesti

Nerespectarea de catre rusi a blocadei continentale a dus la campania din 1812, Napoleon pornind spre Moscova in fruntea unei armate de 450.000 de soldati, 150.000 de auxiliari si 1.000 de tunuri. Marea Armata a inaintat la inceput printr-un tinut pustiu, a repurtat mici victorii tactice, dar armata rusa s-a retras in ordine, cu moralul intact, si intarindu-se pe masura ce se retragea in imensitatea Rusiei. La Petersburg, tarul, inalta societate si cea mai mare parte din populatie si-au manifestat profunda nemultumire fata de aceasta retragere continua. Tarul l-a numit pe Kutuzov la comanda suprema a armatelor rusesti. Adept al temporizarii, Kutuzov a fost obligat totusi sa accepte o confruntare cu Napoleon. A urmat batalia de la Borodino, cea mai sangeroasa confruntare din istoria confruntarilor napoleoniene, soldata cu o victorie franceza. Kutuzov a parut un moment hotarat sa apere Moscova, dar a renuntat si a parasit orasul, in timp ce guvernatorul Rostokin a pus la cale incendierea lui. Francezii au intrat intr-un oras devastat de flacari. Intreaga Moscova devenise o mare de flacari si toate incercarile de a stavili focul au ramas zadarnice. Napoleon a ramas in apropierea Moscovei pana la 19 octombrie, sperand in zadar ca tarul Alexandru I va incepe negocierile de pace. Retragerea s-a realizat in conditii grele. Atacurile cazacilor, dar mai ales zapada si gerul au decimat armata franceza. Trecerea Berezinei a fost episodul cel mai dramatic al campaniei si numele acestui fluviu a ramas sinonim cu dezastrul. Doar vreo 50.000 de soldati au reusit sa treaca fluviul si doar 25.000 dintre acestia au ajuns in Germania. Gloria de a fi salvat la Berezina sfaramaturile armatei franceze i-a revenit maresalului Ney, care a si fost ultimul soldat francez iesit de pe teritoriul Rusiei.

Cea mai complexa personalitate istorica

„Napoleon apare ca cea mai complexa personalitate istorica, cea mai greu de definit si poate cea mai originala. Dotat cu o inteligenta vasta, cu o imaginatie rece si totusi vulcanica, cu o putere de munca si o vointa care n-au fost egalate de nici un predecesor, despot si din necesitate si prin temperament, el a exercitat dictatura fara excese, fara fanatism si fara cruzime. Dominator, el a umilit in anticamerele lui monarhi de drept divin, aristocrati infatuati, politicieni prezumtiosi, dar niciodata nu a umilit oameni simpli, nevoiasi. Sever si distant cu cei mari, familiar cu cei mici; econom pana la avaritie cu banul public, generos pana la risipa cu banii lui; bun pana la slabiciune in viata privata, necrutator in cea politica, a iubit puterea cu pasiunea marilor artisti pentru arta lor si tot ca ei a tins spre perfectiune. A abuzat de aceasta putere, dar a facut-o in scopuri mari. A facut marea, funesta greseala de a socoti monarhia ca pe cel mai bun sistem de guvernare, dar nu a privit tronul ca pe un izvor de placeri, un paradis al trandavilor, favoritelor si camarilelor. A fost obsedat de locul care-l va ocupa in istorie, dar a fost lipsit de maruntele vanitati omenesti. Fata de aceia care l-au tradat, l-au insultat si calomniat, atitudinea lui a fost dispretul, el nu s-a coborat niciodata pana la razbunare (…) Cauzele prabusirii lui Napoleon au dat nastere la mii de explicatii si pareri. Unii o atribuie greselilor politice, altii celor militare, noi credem ca a existat o singura cauza, incercarea de a realiza imposibilul.” - Gheorghe Eminescu

Sfarsitul vulturului corsican

Dupa infrangerea de la Waterloo, Napoleon s-a predat englezilor, care l-au exilat pe insula Sfanta Elena (un zid inalt de bazalt negru, ramasita a unui vulcan stins, ce servea Companiei Indiilor ca punct de alimentare cu apa a navelor sale). In atmosfera inabusitoare de pe insula, Napoleon si-a impartit timpul intre plimbarile in spatiul autorizat de autoritatile engleze, dictarile facute companionilor sai si lectura. O viata cenusie, facuta si mai neplacuta de o clima dominata de ceata si ploaie si de o atmosfera incordata de rivalitatile si suspiciunile din randul membrilor anturajului. Se mai adaugau si tracasarile guvernatorului insulei, Hudson Lowe, un subaltern de o inteligenta mediocra, captiv al regulamentului si innebunit de prea marea lui raspundere. Incetul cu incetul, sanatatea prizonierului a inceput sa slabeasca. Din 1817, Napoleon a fost puternic zdruncinat de durerile reumatismale, dezinterie, stari de ameteala si dureri stomacale. A murit in ziua de 5 mai 1821, incheind ultima batalie a vietii sale: modelarea imaginii sale, asa cum voia sa o lase posteritatii. Fostii lui soldati au dus mai departe un adevarat cult al imparatului, ei fiind autorii autentici ai legendei care s-a nascut. Reinhumarea sa la Domul Invalizilor, in 1840, a fost ultimul prilej pentru “batranele mustati” de a-si scoate decoratiile si uniformele gaurite de gloante intr-un ultim mars in urma celui pe care-l poreclisera “micul caporal”.

Minutul lumii la Waterloo

Dupa ce l-a invins pe prusacul Blücher la Ligny, Napoleon a pastrat doar doua treimi din armata sa, cealalta treime punand-o sub comanda lui Grouchy, cu misiunea de a-i urmari pe prusaci si a-i impiedica sa faca jonctiunea cu englezii lui Wellington. Oboseala oamenilor, epuizati de marsuri si de vremea rea, de noroaie si de aprovizionarea proasta, l-au obligat pe Napoleon sa amane batalia decisiva pentru a doua zi: 18 iunie. Aceasta intarziere i-a fost fatala lui Napoleon, intrucat le-a permis prusacilor, care scapasera de Groucy, sa apara pe campul de lupta si sa provoace deruta francezilor. Tactica lui Napoleon a constat in distrugerea flancului stang englez pentru a impiedica orice jonctiune cu prusacii, dar atacurile franceze au fost respinse de careurile engleze. Imparatul s-a hotarat sa atace centrul armatei britanice. De mai multe ori, sarjele cavaleriei franceze, „o maree de otel” condusa de Ney, au fost pe punctul de a disloca careurile engleze, dar au aparut prusacii. Napoleon a trimis in lupta garda imperiala, care si-a inceput atacul la baioneta. Dupa 60 de batalii in care nu se retrasese niciodata fara ordin, garda secerata de salvele inamice a fost nevoita sa dea inapoi. Retragerea garzii, combinata cu aparitia inopinata a inamicului, acolo unde, de fapt, era asteptat Grouchy, a provocat o panica generala de care englezii au profitat pentru a lansa la randul lor ofensiva. Retragerea s-a transformat intr-o debandada generala, care nu s-a mai oprit pana la frontiera. Doar vechea garda a ramas de nezdruncinat, dirijand armata dezordonata a francezilor spre Charleroi. Grouchy, care il lasase pe Blücher sa-i scape, a reusit totusi sa-si duca neatinse trupele dincolo de granita.

http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=2340

Scris de Admin 26.04.06 0:18

Napoleon Bonaparte (1769 - 1821)

A fost imparatul Frantei, a consolidat si a initializat multe reforme ale Revolutiei Franceze. Unul dintre cei mai buni conducatori militari ai tuturor timpurilor, a cucerit o mare parte din teritoriul Europei si s-a ocupat de modernizarea natiunii pe care o conducea.
El s-a nascut pe 15 august 1769 la Ajaccio in Corsica, primind numele de Napoleone care in franceza a devenit Napoleon Bonaparte. A fost al doilea din cei opt copii ai lui Carlo (Charles) Buonaparte si al Letiziei Ramolino Buonaparte.
Nici un membru al familiei Buonaparte nu a fost niciodata soldat profesionist. Tatal sau, Carlo, a fost un avocat care a luptat pentru independenta Corsicii, dar dupa ce Franta a ocupat insula in 1768, el a servit drept judecator si a intrat in aristocratia Franceza drept conte.
Sub influenta familiei sale, Napoleon a fost educat pe cheltuiala regelui Louis al XVI- lea la Brienne si la Scoala Militara din Paris. El a terminat scoala in 1785, iar la 16 ani s-a alaturat artileriei ca locotenent II.
Dupa ce revolutia a inceput, a devenit locotenent colonel (1791) in Garda Nationala Corsicana. In 1793, Corsica declara independenta si Bonaparte, un patriot francez si un Republican, se alatura Frantei impreuna cu familia sa. I s-a dat gradul de capitan intr-o armata care se lupta cu Toulonul, o baza navala, care ajutata de flota Britanica, era in razboi cu Republica. Inlocuind un general de artilerie ranit, el si-a asezat tunurile in asa fel incat flota Britanica a fost invinsa si Toulonul a cazut. Ca rezultat Bonaparte a fost promovat general de brigada la varsta de 24 de ani.
In 1795 el a salvat guvernul revolutionar prin dispersarea insurgentilor din Paris.
In 1796 s-a insurat cu Josephine de Beauharnais, vaduva unui aristocrat ghilotinat in Revolutie si mama a doi copii.

Primele campanii

In 1796, Bonaparte a fost promovat comandant al armatei franceze in Italia. S-a luptat cu patru generali Austrieci succesiv, fiecare cu un numar superior de soldati si a fortat Austria si aliatii sai sa faca pace.
Tratatul de la Campo Formio a stabilit ca Franta sa pastreze cele mai multe din cuceririle sale. In nordul Italiei a fondat Republica Cisalpina (cunoscuta mai tarziu ca Regatul Italiei) si si-a intarit pozitia in Franta, trimitand comorii in valoare de milioane de franci, guvernului.
In 1798 pentru a riposta comertului Britanic cu estul, a condus o expeditie in Egipt prin Turcia, pe care l-a si cucerit. Cu toate acestea flota lui a fost distrusa de amiralul englez Horatio Nelson. Bonaparte a reformat guvernul si legile Egiptene, abolind sclavia si feudalismul si garantand drepturile de baza.
Cercetatorii francezi pe care i-a adus cu el au inceput studiul stiintific al istoriei antice Egiptene. In 1799 n-a reusit sa captureze Siria dar a castigat o victorie zdrobitoare asupra Turciei la Abu Qir.
Dar Franta se afla in fata unei noi coalitii : Austria, Rusia si Anglia.

Guvernarea Napoleoniana in Franta

Bonaparte, nefiind un suflet modest, s-a decis sa-si paraseasca armata sa si sa se reantoarca cu bine in Franta. In Paris s-a alaturat conspiratiei impotriva guvernului. In lovitura de stat din 9-10 noiembrie 1799, impreuna cu colegii sai au preluat puterea si au stabilit un nou regim, Consulatul. Bonaparte, primul consul, avea aproape puteri dictatoriale. Constitutia a fost refacuta, in 1802 facandu-l pe Napoleon consul pe viata iar in 1804 facandu-l imparat. In 1800 si-a asigurat puterea traversand Alpii si invingandu-i pe austrieci la Marenga. Dupa aceea el a negociat o pace generala Europeana, pace ce a stabilit raul Rin ca granita de est a Frantei.
In Franta administratia a fost reorganizata, sistemul de justitie a fost simplificat si toate scolile au fost puse sub control centralizat. Legea Franceza a fost standardizata sub forma Codului Napoleonian sau codul civil si inca alte sase coduri.
Acestea garantau drepturile de libertate castigate in Revolutie, incluzand egalitatea in fata legii si libertatea religiei.

Razboaiele de cucerire

In aprilie 1803 Britania, provocata de purtarea lui Napoleon a declarat razboi Frantei pe mare. Doi ani mai tarziu Rusia si Austria s-au alaturat Britaniei intr-o noua coalitie. Napoleon a abandonat planurile de invadare a Angliei si a intors armele impotriva coalitiei Austro-Ruse, invingandu-i in batalia de la Austerlitz pe 2 decembrie 1805. In 1806 a preluat regatul Neapole si l-a facut pe fratele sau mai mare Joseph rege, a transformat Republica Germana int-un regat al Olandei, pentru fratele sau Louis si a stabilit Confederatia Rinului al carui protector a fost.
Napoleon a distrus armata Prusiei la Jena si Auerstadt (1806) si armata Rusa la Friedland. La Tilist (iulie 1807),Napoleon a facut o alianta cu tarul Alexandru I si a redus marimea Prusiei. De asemenea el a adaugat noi state imperiului : regatul Westphalia sub stapanirea fratelui sau Jerom, ducatul Warson si altele.
Intre timp, a stabilit Sistemul Continental, o blocada impusa de Franta impotriva marfurilor Britaniei, desemnata sa distruga ceea ce el numea natiunea vanzatorilor .
In 1807 Napoleon a anexat Portugalia. In 1808 l-a facut pe fratele sau Joseph rege al Spaniei si i-a facut cadou cumnatului sau Joachim Murat regatul Nepolelui. Sosirea lui Joseph in Spania a dat nastere unei rebeliuni cunoscuta sub numele de Razboiul Peninsular. Napoleon a aparut in scurt timp si a obtinut victorii, dar dupa plecarea sa, lupta a continuat inca cinci ani, englezii ajutand Spania cu arme si luptatori. Razboiul Peninsular a costat Franta 300.000 de victime si sume imense de bani, si a contribuit la slabirea imperiului.
In 1809 Napoleon i-a invins pe austrieci din nou la Wagram, anexand Provinciile Illyriane (acum parti ale Sloveniei, Croatiei, Bosniei,Hertegovinei, Serbiei si Muntenegrului), si a abolit Statele Papale.
De asemenea a divortat de Josephine si in 1810 s-a insurat cu arhiducesa de Habsburg, Marie Luise, fata imparatului austriac. Prin aceasta legatura intre dinastia sa si cea mai veche casa conducatoare din Europa a sperat ca fiul sau care s-a nascut in 1811, sa fie mai usor acceptat.
In 1810 imperiul a atins cea mai mare expansiune prin anexarea Brmenului, Lubeckului si a altor parti ale Germaniei de nord impreuna cu intregul regat al Olandei care a urmat dupa abdicarea fortata a lui Louis Bonaparte.

Guvernarea Napoleoniana in Europa

In toate noile regate create de imparat a fost impusa ca lege, Codul Napoleonian, iobagia si feudalismul fiind abolite si impusa libertatea religiei (exceptie facand Spania ).
Fiecare stat a daoptat o constitutie care dadea dreptul sufragiului universal pentru barbati, instituia un parlament si continea o lista de drepturi. Sistemul administrativ si judiciar francez au fost deasemenea impuse. Scolile au fost puse sub administratie centrala si s-au creat si scoli publice gratuite. Invatamantul superior a fost deschis tuturor celor calificati fara a se face discriminari de clasa sociala sau religie. Fiecare stat avea o academie sau o institutie pentru promovarea artelor si stiintelor. Au fost create burse pentru studentii eminenti si pentru oamenii de stiinta.
Guvernarea constitutionala a ramas totusi numai o promisiune, dar progresul si cresterea eficientei s-a realizat pe scara larga. Numai dupa caderea lui Napoleon, oamenii de rand din Europa, asupriti de guvernarea sa prin taxe de razboi si campanii militare au apreciat in intregime beneficiile pe care le obtinusera.

Declinul lui Napoleon

In 1812 Napoleon a carui alianta cu Alexandru I se dezintegrase, a lansat invazia Rusiei, care s-a sfarsit intr-o retragere dezastruoasa din fata Moscovei. Dupa aceasta, toata Europa s-a unit impotriva lui. In aprilie 1814 maresalii au refuzat sa mai continuie lupta. Dupa ce aliatii l-au respins in favoarea fiului sau, Napoleon a abdicat neconditionat si a fost exilat pe insula Elba din Marea Mediterana. Marie Louis si fiul lor, au fost pusi sub custodia tatalui ei, imparatul Austriei.
In 1815 a evadat de pe insula Elaba, a ajuns in Franta si s-a indreptat catre Paris, invingand trupele care venisera sa-l capturezae. Ajuns in Paris a promulgat o noua constitutie mai democratica si veteranii din vechiile campanii s-au reunit sub conducerea lui. Napoleon a cerut pace aliatilor, dar ei l-au renegat si el s-a decis sa loveasca primul. Rezultatul a fost Campania din Belgia care s-a sfarsit prin infrangerea in batalia de la Waterloo, la 18 iunie 1815.
In Paris multimea l-a rugat sa continuie lupta dar politicienii i-au retras ajutorul. Napoleon a fugit catre Rochefort, unde s-a predat capitanului navei Britanice, Bellerophon. El a fost apoi exilat pe insula Sf. Elena din Oceanul Atlantic unde a ramas pana la moartea sa, la 5 mai 1821.

Concluzii

Influenta Napoleoniana in Franta mai este evidenta inca si astazi. Pentru comemorarea victoriilor sale, s-a construit Arcul de Triumf, in centrul a Parisului. Astazi impactul Codului Napoleonian este simtit in legile tuturor tarilor Europei.
Napoleon a fost un om care ducea totul la bun sfarsit, niciodata sigur si niciodata satisfacut. “Puterea este amanta mea “, spunea el.
Napoleon a fost un dictator, dar a crezut in conducerea oamenilor prin ordine. Putin sunt aceia care nu recunosc ca a fost un geniu militar. El a spus “Waterloo va sterge memoriile victoriilor mele”, dar bineinteles ca se insela deoarece este recunoscut ca general si nu ca guvernator.

http://www.referat.ro/referate/Napoleon_719.htm

Scris de Admin 25.04.06 19:30

NAPOLEON BONAPARTE-
65]Iertarea înseamnă a te ridica mai presus decât cei ce te-au insultat.
64]Viitorul unui copil este totdeauna fapta mamei sale.
63]Nu vă fie teamă, prieteni, glonţul care trebuie să mă omoare încă nu a fost turnat.
62]Imposibil este un cuvânt care se găseşte doar în dicţionarul proştilor.
61]Modestia este calitatea celor care nu au calităţi.
60]Iertarea înseamnă a te ridica mai presus decât cei ce te-au insultat.
59]Capacitatea de a cuceri victorii strălucite, constă şi din capacitatea, la nevoie, de a suferi înfrângeri.
58]Orice obstacol are în el şi bucuria omului care-l va depăşi.
57]Succesele mele şi toate faptele bune pe care le-am făcut, le datorez mamei mele.
56]Cel mai primejdios sfetnic este amorul propriu.
55]Actiunea este masura reala a inteligentei.
54]Comandantul trebuie sa aiba atata caracter cat si inteligenta, oamenii care au multa inteligenta si putin caracter sunt cei mai putini indicati.
53]Ne putem opri in timpul urcarii, dar niciodata in timpul coborarii.
52]Orice obstacol are in el si bucuria omului care-l va depasi.
51]Victoria apartine celui ce persevereaza.
50]Zece oameni care-si exprima parerea in public sunt mai puternici decat alte sute de mii care tac.
49]In viata poti face multe promisiuni, dar nu e neaparat nevoie sa le respecti.
47]Francezii fac revoluţii fără reforme, iar englezii fac reforme fără revoluţii.
46]Dintre toate instituţiile, cea mai importantă este învăţămîntul. Totul depinde de el, atît prezentul, cît şi viitorul.
45]China este un uriaş care doarme. Lăsaţi-l să doarmă. Pentru că, o dată trezit, el va zdruncina întreaga lume.
44]Soarta favorabilă e ca femeia: dacă nu profiţi de ea când îţi iese în cale, mâine n-o mai prinzi, că a avut-o altcineva.
43]Exista doar doua forte pe lume, sabia si sufletul. In perspectiva indepartata, sabia va fi intotdeauna cucerita de suflet.
42]Un soldat va lupta mult si din greu pentru o bucatica de pamblica colorata.
41]Nu trebuie sa te lupti prea des cu un singur inamic pentru ca astfel va invata arta razboiului de la tine.
40]Ce este viitorul? Ce este trecutul? Ce sîntem noi? Ce este acest fluid magic care ne înconjoară şi ascunde lucrurile pe care trebuie să le cunoaştem? Trăim şi murim în mijlocul minunilor.
39]Toţi italienii sînt hoţi.
38]Un conducător este un neguţător de speranţe.
37]Cel mai strălucit orator din lume este succesul.
36]Cine ştie să flateze ştie şi să calomnieze.
35]Singurul mod de a ramane sarac este sa fi cinstit.
34]Adevaratul eroism consta in a fi superior fata de problemele vietii, in orice forma ne-ar provoca la lupta.
33]Nu am reuşit să cuceresc nici măcar un continent, măcar pentru un sfert de secol, în ciuda armatei şi a generalilor mei. În schimb, de-a lungul mileniilor, Isus cucereşte popoare şi civilizaţii fără puterea armelor.
32]Toate femeile sunt curve, in afara de mama si de sor-mea! Dar sa nu uitam ca si ele sunt femei!
31]Nu poti cuceri toate femeile din lume! Dar merita sa incerci!
30]Cuvantul "imposibil" nu exista in dictionarul meu.
29]Mă tem de trei ziarişti mai mult decît de o mie de baionete.
28]Răzuiţi primul strat al rusului şi veţi descoperi tătarul.
27]Nimic nu face viitorul sa para mai roz decat contemplatul printr-un pahar de Chambertin…
26]Inima unui om de Stat trebuie să fie în cap.
25]A muri nu inseamna a fi invins. Dar a trai invins si fara glorie inseamna a muri in fiecare zi.
24]Fara religie, adica fara teama si respectul de Dumnezeu, unde ar ajunge omenirea?
23]Femeia frumoasa e o bijuterie. Femeia buna e o comoara intreaga.
22]Sînt atît de multe legi, încît nimeni nu este scutit de spînzurătoare.
21]Succesul n-are nevoie de justificări. Eşecul nu se iartă niciodată.
20]Pe termen lung , sabia este infranta de inteligenta.
19]Curajul este ca dragostea, se hraneste din speranta.
18]Multi oameni, ca si cifrele, capata valoare numai prin pozitia lor.
17]Arta de a fi cind foarte indraznet, cind foarte prudent este arta de a reusi
16]Casatoria este fara indoiala, starea de perfectiune sociala.
15]Adevaratele victorii, si singurele care nu aduc regrete, sint cele obtinute in lupta cu ignoranta.
14]În dragoste, victoria barbatului este fuga.
13]Nu-ti intrerupe dusmanul atunci cind face greseli.
12]Eforturile isi arata roadele numai daca persoana care le face refuza sa se opreasca.
11]In politica, prostia nu e un handicap.
10]Femeia frumoasa place ochiului, femeia blanda place inimii. Prima este o adevarata bijuterie, dar a doua este o comoara.
9]Nimic nu e mai dificil, dar nici mai pretios, decit puterea de a lua hotariri.
8]Gloria zboara repede, obscuritatea este eterna.
7]Orice conducator este un negustor de sperante.
6]Multi oameni, ca si cifrele, capata valoare numai prin pozitia lor.
5]Eu poruncesc, sau tac.
4]In dragoste uneori fuga e un act de eroism.
3]Moartea nu inseamna nimic, insa a trai infrant si fara glorie inseamna a muri in fiecare zi.
2]Istoria este acea imagine a trecutului asupra careia toti au cazut de acord.
1]Prostul are un mare avantaj asupra omului de spirit. El e totdeauna multumit de sine.
=====
Napoleon[Bonaparte][v=] - Pagina 11 Th?id=JN.V7LnsMItSfdM49ey1LOE4Q&w=230&h=147&c=7&rs=1&qlt=90&o=4&pid=1

LOIS
Napoleon[Bonaparte][v=] - Pagina 11 Th?&id=OIP.M18de22cc572f9c588f3fa81188389a1eo0&w=300&h=300&c=0&pid=1

ROLAND
JOSEPH

Scris de Continut sponsorizat

Napoleon[Bonaparte][v=]