Popovici[v=]

Cinstirea memoriei lui Traian Popovici

Omagiul adus de Dustin Hoffman lui Traian Popovici, eroul care a salvat peste 20.000 de

http://cultural.bzi.ro/povestea-primarului-care-s-a-opus-deportarilor-din-cernauti-8574
Inca din primele sale zile in functie, Popovici este pus in fata unor decizii de a caror viata au atarnat nenumarati oameni. Guvernatorul de atunci al provinciei, colonelul Riosanu, vroia constituirea unui ghetou in Cernauti, in care urmau sa fie stransi mai mult de 50.000 de evrei, scriu cei de la ziare.com.


Dar la insistentele lui Popovici, dupa cum scrie el insusi in "Spovedania unei constiinte", sub "Riosanu, lagarul ca mijloc de sanctiune a ramas mai mult teoretic." Isi aminteste ca "Lucrurile se schimba radical dupa moartea lui...la 30 august 1941. Cum ar fi evoluat tratamentul evreilor daca ar fi ramas in viata, e mare intrebare. Cred ca ar fi fost mult mai uman, la bunatatea de suflet care il caracteriza."


Zile negre in Cernauti


Odata cu numirea generalului Calotescu in functia de guvernator "Se succed masurile restrictive impotriva evreilor", iar pe 29 septembrie 1941 sunt reluate discutiile legate de infiintarea ghetoului, el inca o data opunandu-se deciziei. Primarul Cernautiului este marginalizat si criticat. Devine cunoscut drept "Jidovitul", iar evreii sunt numiti batjocoritor "Poporul lui Traian".


Dar nu avea ce sa faca mai mult. Datorita conditiilor de razboi prerogativele sale erau limitate, iar autoritatile militare erau cele care hotarau in ultima instanta.


Pe 10 octombrie este chemat intr-o sedinta de generalul Calotescu si in prezenta a doi delegati ai Statului Major, generalul Topor si locotenentul-colonel Petrescu, i se da de veste ca evreii urmau stransi intr-un ghetou, iar apoi deportati din oras in Transnistria.


Protestele sale deznadajduite nu au avut niciun ecou si totul a degenerat intr-un schimb de replici acid cu Petrescu "Domnule primar, cine va scrie istoria, jidanii? Eu vin sa-ti plivesc gradina de neghina si dumneata te opui?"


Popovici ii raspunde imediat "Domnule colonel, gradina mi-o plivesc singur, iar in ceea ce priveste istoria nu o vor scrie numai jidanii, ca nu e lumea numai a lor, o vor scrie istoricii tuturor popoarelor, vom scrie chiar noi si mai degraba decat crezi. Ma tem ca vei citi inca domnia ta istoria la care vrei sa contribui."


Listele izbavitoare ale lui Popovici


O si mai mare lovitura primeste in urmatoarea zi, pe 11 octombrie, cand priveste neputincios cum evreii erau stransi in noul ghetou, pregatindu-i pentru deportarea lor in lagarele din Transnistria. Chiar si asa nu va renunta. Intr-o sedinta pe 12 octombrie, de fata cu toti sefii principalelor institutii de guvernamant ale provinciei, el propune ca evreii din unele categorii sa poata fi salvati de la aceasta soarta.


Sovaitor, guvernatorul ii permite sa intocmeasca o astfel de lista, dar sa nu aiba mai mult de 200 de nume si a plecat "din palatul guvernatorului, in suflet cu satisfactia ca am salvat o infima parte de la pieire."


El ia apoi legatura cu maresalul Antonescu si il indupleca sa mareasca lista, ilustrand importanta lor in buna functionare nu doar a orasului, ci si a provinciei. Pe 15 octombrie Popovici este chemat de Calotescu si ii spune ca are la dispozitie patru zile sa faca o lista cu 20.000 de evrei care urmau sa fie salvati de la deportare.


In aceeasi seara el merge in ghetou sa duca vestile cele bune, iar "Rabini batrani, intelectuali de toate varstele, fruntasi din toate compartimentele vietii sociale, negustori, muncitori, cu un cuvant, intreaga suflare, a izbucnit in plans alinator, a ingenunchiat binecuvantand pe Dumnezeul lor, multumind cerului pentru indurare, Maresalului pentru gratie, iar mie incercand sa-mi sarute mainile, picioarele si pulpana hainelor. Nu totdeauna lacrimile rusineaza pe barbat. In clipa aceea, emotionat de aceasta izbucnire spontana de gratitudine, m-au podidit lacrimile si am plans si eu".


Integritatea pe care a demonstrat-o nu a scapat din vederea locotenentului-colonel Petrescu, incat i-a dat dreptate "nu trebuia evacuarea, trebuie atatia mentinuti, incat e pacat de cei ce au plecat".


La plecarea lui Petrescu din Cernauti i-ar fi spus lui Popovici ca "Plec, dar nu vreau sa fi pierdut stima dumitale". Primarul nu i-a putut raspunde pe momente, dar o face in memoriile sale "In acel moment, ai castigat domnule colonel Petrescu stima mea pe care o ai si astazi. Errare humanum est si recunoasterea greselii te absolva".


Tot in memoriile sale face un rezumat al acelor zile subliniind ca "un numar de 16.569 persoane exceptate de la deportare la un numar de 5619 autorizatii revizuite pe capi sau membri de familie. La acesta se adauga numarul celor ce au ramas in Cernauti cu asa numitele autorizatii Popovici, urcandu-se numarul total al evreilor ramasi in Cernauti dupa recensamantul biroului populatiei in 16 decembrie 1941, la 19.689 suflete...".


Traian Popovici va mai ramane o perioada primar al Cernautiului, pana cand va fi in cele din urma inlocuit. Va muri la scurt timp dupa incheierea razboiului, in 1946, in satul Colacu.


In 1969, el este inclus in randurile celor Drepti intre Popoare. In Tel Aviv ii este inchinat un monument, iar trei decenii mai tarziu, este dezvelita o placa pe locul fostei sale locuinte din Cernauti de cativa supravietuitori recunoscatori ai acelor zile negre ale Holocaustului.

Cum a salvat evrei de la deportare “antisemitul” Vladimir Iliescu si familia sa, impreuna cu primarul Cernautiului, Traian Popovici

Despre scandalul “holocaustului de la Academie”, portalul Ziaristi Online a relatat in cateva randuri, atragandu-si si niste caracterizari hazardate din partea directorului Institutului “Elie Wiesel”, controversatul Alexandru Florian, studiate in prezent de avocatii nostri. Este straniu ca conducerea acestui institut, intrat sub acoperire guvernamentale, alege ca intr-o singura luna sa condamne public doi romani care au salvat evrei de la moarte, unul chiar cu pretul propriei vieti, respectiv Valeriu Gafencu si, apoi, pe Vladimir Iliescu.

Asemenea mostre de recunostinta dau nastere la precedente si interpretari periculoase. Astazi, in exclusivitate, profesorul Vladimir Iliescu ne ofera noi detalii biografice fascinante despre Cernautii dintre ocupatiile sovietice si cum a salvat familia sa evrei in timpul celui de-al doilea razboi mondial.



Dar mai intai iata si trimiterile la articolele noastre, cat se poate de echilibrate:

Profesorul Vladimir Iliescu la Academia Romana: “In Romania nu a existat holocaust. Este o minciuna enorma pe plan cosmic”. VIDEO/AUDIO

Scandalul holocaustului de la Academie se intoarce: Ionel Haiduc regreta si se disociaza de afirmatiile istoricului Vladimir Iliescu. VIDEO

Profesorul Vladimir Iliescu revine: Romania a salvat evreii si nu i-a supus unui holocaust. Procesului Holocaustului de la Academie: dupa acuzare si condamnare urmeaza si apararea

In urma afirmatiilor profesorului Vladimir Iliescu, publicatii de agitatie si propaganda din Romania au declansat o campanie furibunda, de linsare a profesorului de 87 de ani, fara a oferi apoi cuvenitul “Drept la replica”. Unul dintre ultimile de acest gen, publicat de Adevarul, emite, normal, un neadevar, respectiv: Profesorul Vladimir Iliescu, cel care a negat Holocaustul în aula Academiei Române, a fost dat afară de la o prestigioasă universitate germană

Profesorul Iliescu nu crede versiunea Adeverului si prezinta scrisoare prin care s-a despartit de Universitatea din Aachen, cu urmatorul comentariu: “Adevărul minte, fiindcă se bazează – ceea ce nu-l scuză – pe promisiunea prof. Heinen către P. Manu, M. Shafir si Dan, că eu nu voi mai ține cursuri [ca pedeapsă].In realitate venia legendi, care se dă pensionarilor și celor care nu fac parte din schema universității, se acordă anual (2 semestre), nu a fost cerută rectorului toamna trecută așa că eu de fapt am predat ilegal în semestrul de iarnă 2012 / 2013.

Probabil că prof. Heinen vroia să ceara prelungirea acum – fie retroactiv, fie pentru următoarele două semestre – dar n-a mai făcut-o de supărare pentru declarațiile mele.

In nici un caz Universitatea din Aachen nu “m-a dat afară” acum pentru declarațile mele.”

Iata traducerea scrisorii in cauza:
RWTH Aachen 52056 / 010810

RWTH AACHEN UNIVERSITY

Rectorul

Abt. 8.1

Data 28.02.2013



Profesorul-Univ-Dr-Vladimir-Iliescu-in-plenul-Academiei-Romane-vorbind despre holocaust 14_02_2013Domnului Profesor

Dr. phil. Vladimir Iliescu

Schinkelstr. 30

40699 Erkrath



Insărcinare de a ține Cursul universitar cu tema Istoria Europei de Răsărit

Scrisoarea Institutului de Istorie 25.02.2013



Mult stimate domnule Profesor Iliescu,



După comunicarea Institutului de Istorie însărcinarea de a ține cursuri a expirat în semestrul de vară 2012 (octombrie 2012 – martie 2013).

Aș vrea să vă mulțumesc pentru serviciile aduse Politehnicii din Renania-Westfalia și să vă doresc tot binele pentru viața D-voastră viitoare.



Cu deosebita consideratie,

Pentru Rector

Cancelarul de Serviciu

Iscălitura

Klaus Gertig



“Antisemitul” Vladimir Iliescu si istoria vietii sale alaturi de evrei si salvatorii lor



3. În ce privește competența mea în problematica evreiască, sunt nevoit să vă dau multe amănunte personale, ca să se vadă că eu sunt mai competent, chiar decât cei care-mi fac reproșuri, deși aproape toți sunt evrei, iar eu nu sunt.

Cunoștințele mele despre evrei și compasiunea mea pentru ei provin pe de o parte din biografia mea bucovineană, iar pe de altă parte din cursurile mele despre Europa de Răsărit, ca și din reuniunile științifice de specialitate cu această temă la care am participat.



3. A. Autobiografia mea este destul de complicată și lungă, drept care o echipă suedeză de televiziune din Germania a vrut să facă pe baza ei o emisiune televizată, luându-mă ca un martor al sec. al XXlea din răsăritul Europei, ceea ce eu am refuzat.

Tatăl meu Dr. veterinar Ioan Iliescu, de la Călărași, a venit la Cernăuți cu divizia a opta a generalului Zadek, în noiembrie 1918, când Bucovina s-a alipit României. Era o divizie românească ce n-avea nici blindate și nici camioane, dar dispunea de mii de cai. Tatăl meu s-a căsătorit aici cu o doamnă de origine germană, catolică, Adela Tijan, care nu știa românește, deoarece alesese ca limbă în liceul real pe care-l urma, ucraineana. Ulterior mama a învățat perfect românește și a fost activă în conducerea societății „Femeile Române“ din Bucovina. Tata care urma să devină generalul corpului veterinar al armatei române, a demisionat, deoarece se căsătorise cu o minoritară, dar a rămas locotenent colonel de rezervă, cu mare influență în armată și la autoritățile civile, datorită marii clinici veterinare pe care a înființat-o și unde caii armatei se tratau gratuit. In serviciul civil a ajuns după zece ani inspector general veterinar zootehnic al Bucovinei, incluzând și Hotinul și Dorohoiul. Impreună cu avocatul Gh. Vîntu – cumnatul marelui chirurg Hortolomei – fost prefect liberal, erau considerați „protectorii minorităților”, care în Bucovina erau numeroase, printre care 100.000 de evrei.



3. B. Eu am început școala primară la școala unde a învățat și Eminescu. Venind însă după o săptămână cu păduchi acasă, urmând sfatul bunicii, mama m-a dat la școala cu cel mai bun renume din oraș, la școala Meißler, frecventată de burghezia evreiască. In clasa de 19 fete și 17 băieți erau numai doi creștini, eu și fiul celui mai bogat ucrainean din Cernăuți. Cu această ocazie am învățat idiș și, cu unii colegi de clasă am rămas în relații de prietenie, cu alții m-am revăzut peste ani (mulți au trăit în Israel).

[spațiue] Când, după reocupareaa Bucovinei de către români, în 5 iulie 1941, tata s-a întors ca unul din marii demnitari, care împreună cu guvernatorul militar, generalul Calotescu și cu secretarul general Florescu, conducau Guvernământul Bucovinei, eu urmam cursurile liceului Aron Pumnul și ale Conservatorului din Cernăuți.



3. C. Când au venit ordinele de deportare ale evreilor din Bucovina, care purtau deja steaua galbenă a lui David, au fost incluși și evreii din sudul Bucovinei (Suceava, Rădăuți și Câmpulung), zone care nu fuseseră nici măcar un an sub ocupație sovietică și, deci, nu putuseră să manifeste sentimente antiromânești față de armata și autoritățile românești, după cum a pretins Mareșalul despre evreii din Nordul Bucovinei și din Basarabia. Marea majoritate a bucovinenilor a fost șocată.

Primarul dr. Traian Popovici, sprijinit de regățeni influenți , ca dr. Ioan Iliescu – tatăl meu – și Gh. Vîntu, au protestat vehement. La argumentele umaniste ale primarului, mareșalul a răspuns că evreii„au păcătuit față de România” și de aceea vor fi pedepsiți.

Primarul a obiectat că și economia va suferi grav, deoarece bărbații ceilalți sunt pe front, iar din Bucovina se exportă mult lemne (lemnul de rezonanță pentru pianul Steinway din Hamburg, ca și bârnele de stejar pentru stăvilarele din Olanda), vite și porci. Tata a făcut un raport fals despre zootehnia din Bucovina, deși toată lumea, de la portar la guvernator știau că totul este o minciună sfruntată. De aceea Mareșalul a admis ca o treime din evrei să rămână pentru muncă la Cernăuți. Astfel au apărut 18.500 de pașapoarte „Popovici”.

Cum totul a fost prost organizat – ca și sovhozurile din Transnistria unde mulți evrei au ajuns teferi, cu trenul sau chiar pe jos, dar când a venit primul ger și au început epidemiile, mureau ca muștele.

Tot la Cernăuți am cunoscut din întâmplare pe senatorul român din partea evreilor, Dr. Manfred Raifer, fost Studienrat austriac, care era unul dintre conducătorii sioniști din România. Timp de peste un an l-am vizitat aproape zilnic. El zăcea în pat cu o formă gravă de angina pectoris. Aceasta i-a salvat viața. Impreună cu alti 4.500 de evrei din bogata burghezie evreiască a fost îmbarcat pentru Siberia. Făcînd repetate atacuri de angina a fost mereu coborât și iar urcat in tren. Până la urmă, crezându-se că tot moare, a fost lăsat pe peronul unei gări mici de unde a fost ridicat si salvat.

Aceasta persoana, Manfred Raifer, a fost decisiv pentru alegerea drumului meu in viață. El e cel care m-a sfătuit să las celalte mici „talente“ pe care le-am avut (șahul – am fost campion al orașului Cernăuti – și vioara – am dat și concerte, dar am fost socotit a fi un talent mai mare decât eram în realitate) și să studiez istoria. M-a și ajutat să achiziționez o importantă biblioteca istorică a unui coleg al său decedat.

3. D. După terminarea studiilor la Universitatea din Bucuresti (și anume Filologie clasică, Istorie, Drept și Balcanistica) am fost numit la catedra acad. Al Graur la 1. oct. 1949 iar la 1. oct.1951 am ajuns cadru de predare, fiind cel mai tânăr șef de lucrări al Universitătii Parhon – cum mi-a spus tov. Popescu de la personal când mi-a înmânat cartea de muncă – fiind atunci conducătorul a două colective (istorie și drept) și titularul a trei cursuri.

La sfârșitul anului 1952 decanul (maiorul) Orzea a scos o serie de profesori de la filologie și impreună cu ei și o parte din personal. Acad. Al Graur fusese și el dat afara ca „dușman al poporului“, iar o serie de tineri asistenți și șefi le lucrări, cred că zece la număr, printre care mă număram atât eu cât și soția mea, am fost “mutați” în două sate diferite din Dobrogea.

Amândoi am avut noroc pentrucă am putut lucra la institutele de cercetări ale Academiei.

Abia în anul 1965 am putut reveni în învățământ la Institutul Pedagogic din Constanța, după ce fusesem numit și la Craiova, unde nu i-am plăcut rectorului de atunci, fiindcă nu eram membru de partid.

Când în 1973 s-a desființat Institutul Pedagogic din Constanța, rectorul, conf. Lungu, mi-a oferit un loc de conferențiar la catedra de etică în cadrul științelor sociale, pe care nu l-am primit. M-am întors la Institutul de Istorie Nicolae Iorga, având statutul de cercetător științific.

In anul 1976, cred, când m-am întors din URSS de la Congresul de Studii ale Antichității, (Eirene) unde am fost șeful delegației, deoarece știam rusește fără să fi studiat in US, am îndrăznit la o ședință în plen să mă opun părerii că epoca contemporană începe cu alegerea lui Ceaușescu ca secretar general al Partidului. Am combăt´ut de asemenea „tracomania“, sprijinită de Ceaușescu și de adepții săi, arătând că e o teorie antiștiințifică și periculoasă politic.

După câteva zile un tovarăș activist de la CC al PCR mi-a spus că sunt un contestatar, adică un disident al regimului.

Aceasta a dus la emigrarea mea, după ce am câștigasem un concurs pentru catedra de istorie antică la Universitatea din Iași, primind avizul de partid de la Iasi, dar nu și pe cel de plecare de la București.

Apoi mi s-a oferit catedra de bizantinologie de la Institutul Teologic de la București, pe care am refuzat-o, deoarece intenționam să plec din țară. Am emigrat împreună cu familia în Germania în august 1983.



3. E. In Germania, predând istoria Europei Răsăritene, am aprofundat cunoștinăele mele despre problema evreiască în tot răsăritul Europei. Acum 15 ani, Fundația Seidel mi-a propus să devin unul din experții ei pentru Europa de Răsărit și pentru Balcani. În calitatea aceasta am juns la sesiunea NATO de la Bruxelles (1990). Am prezentat problemele Poloniei și am reușit să pot discuta și problemele României. Când contele von Staufenberg din Parlamentul European, moderatorul sesiunii, a remarcat că s-a omis o problemă importantă, și anume acea a evreilor din răsăritul Europei, am susținut și acest referat. In urmatoarea pauză directorul pentru Europa al Fundației Bnai Brith m-a întrebat de unde vin și că (deși nu sunt istoric evreu) am prezentat problema foarte clar și chiar cu simpatie! Ca urmare am fost invitat ca unul din primii profesori germani la un congres la Tel Aviv.

In anii 90 am fost chemat de urgență la München de către „Deutsches Kulturwerk” la o mică sesiune, deoarece legionarii locali – veniți după ianuarie 1941, în frunte cu un sculptor cunoscut amenințau să tulbure sesiunea, spunând că în România evreii n-au fost persecutați. Doamna Zach, directoarea acestei instituții, considera că eu sunt singurul român din Germania care este competent să-i combată pe legionari. Cu această ocazie l-am cunoscut pe tânărul Armin Heinen, atunci akademischer Rat la Saarbrücken, care în 1999 avea să devină profesor la Aachen. Din România au participat acad. Dan Berindei și rectorul de la Cluj Andrei Marga. Din fericire legionarii au venit numai să asiste și nu s-au manifestat.

R. Ioanid dă impresia în Adevărul, că nu mă cunoște. Ar fi bine să-și aducă aminte de sesiunea de la Berlin, unde participat și prof. Heinen. Intr-o seară, la aceeași sesiune scriitorul german Hilsenrad, de aceeași vârstă cu mine, care se refugiase, după ”noaptea de cristal” sau din cauza legilor rasiale din Germania din 1935, la rudele mamei sale de la Siret și care fusese deportat la Moghilev, a citit din amintirile sale. După ce s-a încins un lung dialog, cu întrebări și răspunsuri de ambele părți, m-întrebat la sfârșit cum de știu aproape mai mult ca el și a venit apoi ca să-mi dea un volum de al său cu dedicație.



3.F. Despre raporturile mele cu acad. Cajal a scris prof. Heinen dumineca trecută dlui dr. Singer de la Viena, așa încât ”îndoielile” jignitoare ale lui R. Ioanid pot fi considerate nule.

Un ultim punct ar fi proiectul unui Memorial al durerii în care să figureze toate victimele ale celor patru dictaturi din România – singura țară care a cunoscut toate patru tipuri de dictaturi, adică cea regală (carlistă), cea legionară (de dreapta), cea militară a lui Antonescu și cea comunistă, care a fost cea mai lungă.

Ponderea cea mai mare, alături de victimele comunismului urmau s-o aibă victimele evreiești.

Acad. Cajal a sprijinit această frumoasă și foarte importantă inițiativă. Premierul României semnase deja acordarea locului în acest scop în Parcul Carol, lipit de monumentul victimelor comuniste, așa puține cum erau. O coaliție de diverse forțe obscure a împiedicat realizarea acestui proiect. Lucrul acesta l-a întristat mult pe acad. Cajal, care puțin după aceasta a și murit.

Ce om admirabil a fost acest mare medic, acest mare umanist și acest mare prieten al al tuturor romanilor!

Prof. dr.dres h.c. Vladimir Iliescu

Addenda:

Cu privire la articolele din Romania legate de filmul despre evreii din Cernauti salvati de primarul Popovici, in care se pare ca va juca Dustin Hoffman, actor evreu cu origini din Basarabia, dl profesor Iliescu face urmatoarele precizari:

1. Eu am amintit de episodul Popovici in faimoasa mea interventie (vedeti mai jos) si am spus ca au fost eliberate 18.350 sau 18.500 de pasapoarte Popovici. Asta face 1/3 din evreii cernauteni si nu 1/2.

2. In Transnistria au fost lagare de CONCENTRARE si nu de EXTERMINARE. Vezi discutia mea de la Berlin cu scriitorul Hilsenrad, din luarea mea de pozitie lunga, pe care Adevarul pana la urma a redat-o. Nici macar Vapniarka, considerata de exterminare pentru detintii politici, adica evrei comunisti, n-a fost lichidata decat la retragere de SS germani si voluntari ucraineni.

3. Popovici a cerut lui Antonescu oprirea deportarilor din motive umanitare, la care Antonescu a raspuns ca evreii au tradat Romania odata cu venire sovieticilor si de aceea trebuie pedepsiti. Nici Antonescu si nici Popovici nu s-au gandit ca sudul Bucovinei (Suceava, Radauti, Campulung) n-a fost ocupat si ca deci evreii de acolo n-au motiv sa fie deportati.

La a doua intrevedere Popovici a venit cu argumentul economic: barbatii romani fiind toti pe front e nevoie de evrei. Pentru aceasta tatal meu a facut raportul zootehnic, mentind de ingheata apele, dar toata lumea a fost de acord, in ascuns. Pe baza aceasta Antonescu a concedat ca o treime din evrei sa fie mobilizati pe loc pentru munca. Acestea sunt toate fapte de netagaduit.

4. In afara de Hoffmann si actorul Keitel provine – respectiv parintii lui – din Bucovina. Intr-un interviu, pe care l-am citit intr-un ziar german, a declarat ca vrea sa participe si el la acest film.

Povestea unui erou român prea puţin cunoscut: Traian Popovici

Cel de-al Doilea Război Mondial va rămâne întotdeauna în cărţile de istorie drept unul dintre cele mai negre evenimente din istoria omenirii, iar Holocaustul – programul de eliminare sistematică a evreilor, ce a dus la moartea a peste 6 milioane de persoane – unul dintre cele mai cumplite acte de genocid.
În timpul acestor evenimente tragice, în istoria Europei s-au remarcat mai mulţi eroi care nu şi-au pierdut reperele morale şi care au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a salva vieţile celor din jur. Unul dintre aceste personaje faimoase, care şi-a riscat viaţa într-un act de curaj ce a dus la salvarea a peste 1100 de vieţi, este Oskar Schindler. Povestea lui a devenit cunoscută graţie cărţii "Schindler's Ark", ecranizată în 1993 de Steven Spielberg sub numele "Lista lui Schindler", film ce a câştigat 7 premii Oscar.

Un erou mai puţin cunoscut, dar la fel de curajos ca germanul Oskar Schindler, a fost Traian Popovici, primarul român al oraşului Cernăuţi, care prin acţiunile sale a dus la salvarea de la moarte a aproape 20.000 de evrei bucovineni.

Cine a fost Traian Popovici?



Traian Popovici s-a născut pe 17 octombrie 1892 în satul Ruşii Mănăstioarei, aflat atunci în Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria, astăzi localitate în comuna Udeşti, judeţul Suceava. Era fiul preotului Ioan Popovici şi strănepot al celebrului preot Andrei din Udeştii Sucevei, cel care, în anul 1777, a refuzat să depună jurământul faţă de noua stăpânire austriacă.

Popovici a urmat gimnaziul la Suceava, iar apoi s-a înscris la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Cernăuţi. Când a început primul război mondial, a trecut în România şi s-a înrolat în Armata română, luptând până la sfârşitul războiului. A absolvit facultatea abia la sfârşitul primului război mondial, în 1919, devenind apoi doctor în drept.

În perioada interbelică a lucrat ca avocat în Cernăuţi, oraş care devenise parte a României în 1918, după destrămarea Austro-Ungariei. În iunie 1940, când Armata Roşie a cucerit Bucovina de Nord, şi oraşul Cernăuţi a devenit parte a Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene, dr. Popovici s-a refugiat la Bucureşti, unde a continuat să profeseze ca avocat.

În urma încheierii alianţei cu Germania nazistă, România a recucerit Cernăuţiul în iulie 1941, în timpul atacului asupra Uniunii Sovietice. Alături de armata română şi de cea germană, în Cernăuţi a pătruns şi gruparea paramilitară Einsatzkommando 10b, al cărui rol era de a ucide evreii şi de a instiga populaţia română împotriva acestora.

La începutul războiului, în Cernăuţi locuiau 42.932 de evrei, aceştia reprezentând 37,9% din totalul populaţiei. Mulţi evrei care locuiau în împrejurimile oraşului s-au mutat în Cernăuţi, sperând că impresionanta comunitate evreiască din oraş le va oferi protecţie.

După eliberarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei, provinciile recuperate nu au fost imediat alipite statului român, ci au funcţionat ca regiuni conexe, conduse de câte un guvernator.

La începutul lunii iulie 1941, avocatul Traian Popovici este trimis în Bucovina ca "prim-ajutor de primar" (funcţie echivalentă cu cea de viceprimar) al municipiului Cernăuţi.

La 29 iulie 1941, împuternicitul generalului Antonescu pentru administrarea Bucovinei, colonelul Alexandru Rioşanu, solicită conducătorului statului acordul pentru emiterea unei ordonanţe care să impună evreilor din Bucovina eliberată purtarea unui semn distinctiv. Aceasta a intrat în vigoare în ziua următoare.

La data de 1 august 1941, acelaşi guvernator militar al Bucovinei îl numeşte pe dr. Traian Popovici în funcţia de primar al municipiului Cernăuţi.

La scurt timp după numire, dr. Popovici poartă un dialog cu guvernatorul despre "problemele evreieşti". Popovici relatează întâlnirea în cartea "Spovedania unei conştiinţe", scrisă imediat după război:

Câteva zile după instalarea mea ca primar, am avut ocazia să vorbesc într-o audienţa de lucru cu guvernatorul Rioşanu, asupra problemelor evreieşti. Decedatul guvernator îmi cerea să procedez la delimitarea unui cartier de oraş căruia voia să-i dea destinaţie de gheto. I-am expus punctul meu de vedere net şi i-am arătat enormitatea acestei măsuri medievale, raportată la gradul de cultură a evreimii cernăuţene, i-am arătat că din punct de vedere tehnic nu pot admite aspectul degradant al închiderii unei părţi din oraş în baricade de sârmă ghimpată şi în îngrădituri de scândură. Cernăuţii cu aliura lui de oraş occidental refuzând sub aspect edilitar o astfel de pângărire a esteticului său.

Rioşanu mi-a declarat verbal: "recunosc, ai în totul dreptate, dar ce vrei să fac, când sunt mereu împins de preşedinţie şi zilnic asaltat la telefon dacă am ghetoul". Larg cum era el în vederile sale europene, mi-a dat dreptate şi pentru ca să adormim vigilenţa preşedinţiei şi să liniştim impetuozitatea romanizatorilor, cărora le puţea oraşul a jidan, am găsit expedientul studierii ghetoului.

Pe 30 august, Alexandru Rioşanu a murit în urma unei operaţii nereuşite, fiind înlocuit de generalul Corneliu Calotescu.

Pe 10 octombrie, populaţia a fost înştiinţată că s-a hotărât evacuarea populaţiei evreieşti din Bucovina. Pentru a fi evacuată, era necesar să fie mai întâi strânsă într-un ghetou.

În aceeaşi zi, Guvernatorul Calotescu a emis ordinele pentru înfiinţarea ghetoului Cernăuţi, pentru confiscarea averilor şi pentru deportarea evreilor peste Nistru, în ciuda opoziţiei ferme a primarului Traian Popovici. Acesta relatează în cartea sa dialogul purtat cu guvernatorul Calotescu la aflarea veştii că se hotărâse deportarea în masă a evreilor din Cernăuţi:

Am rămas înmărmurit. Am putut doar să îngân Guvernatorului atât: "aici aţi ajuns, domnule guvernator?", la care dânsul îmi răspunde: "ce să fac? E ordinul Mareşalului şi aici sunt şi delegaţii marelui Stat Major".

[...]

N-am cruţat nici un argument, pentru a-i dovedi enormitatea pasului ce e pe cale a-l comite. Am vorbit de umanitate, de omenie, de blândeţea tradiţională a românului, de barbarie, de cruzime, de crimă, de ruşine. Am evocat toate virtuţile strămoşeşti, am înfierat sadismul rasial. Am evocat ruşinea Spaniei care nu poate şterge din istoria ei prigoana împotriva evreilor de la 1492, sub Torquemada. Textual i-am spus: "Domnule guvernator, revoluţia franceză care a dat omenirii dreptatea şi libertatea a costat numai 11.800 victime, pe când d-ta trimiţi la moarte în pragul iernii peste 50.000 suflete".

Pledoaria primarului a fost în zadar. Decizia fusese luată la cel mai înalt nivel. Operaţiunea strângerii evreilor în ghetou a avut loc în zorii zilei de 11 octombrie, iar pentru ca statul să nu fie păgubit, toate averile acestora erau trecute în proprietatea statului.

Condiţiile de viaţă din ghetou urmau să fie foarte aspre: se interzicea părăsirea ghetoului după ora 18:00, iar spaţiile de cazare din ghetou nu puteau adăposti mai mult de 10.000 de persoane, dar cu toate acestea urmau să primească 50.000 de evrei.

La scurt timp după ce evreii au fost mutaţi în ghetou, acesta a fost împrejmuit cu sârmă ghimpată şi prevăzut cu porţi de lemn, păzite de soldaţi. Nimeni nu mai avea acces în interior fără permisiunea guvernatorului, cu excepţia creştinilor care locuiau în cartier, calitate care trebuia dovedită cu o legitimaţie.

Lupta lui Popovici pentru salvarea evreilor



Traian Popovici a făcut tot ce a putut pentru a salva cât mai mulţi evrei de la deportarea în Transnistria, adică de la moarte sigură.

În ziua de 12 octombrie a avut loc o conferinţă cu toate autorităţile, în cadrul căreia primarul Popovici a pledat pentru salvarea unui număr mare de evrei, afirmând că este nevoie de ei ca specialişti fără de care oraşul nu putea funcţiona. El relatează în cartea sa:

Am cerut graţie pentru cei dăruiţi bisericii prin botez, arătând că furăm temeiurile ei, misionarismul fiind cheia de boltă a creştinismului. Am cerut cruţarea pentru cei juruiţi culturii profunde şi artelor frumoase. Am cerut recompensă pentru cei care au binemeritat recunoştinţa de la neam, pensionari, ofiţeri, invalizi. Am cerut păstrarea maeştrilor în toate ramurile de industrie. Am cerut, în slujba umanităţii, exceptarea medicilor. Am cerut, pentru opera de reconstrucţie, ingineri şi arhitecţi. Am cerut, pentru cinstirea intelectului şi civilizaţiei, magistraţii şi avocaţii.

Protestul său nu a rămas fără consecinţe. Popovici relata în cartea sa că atunci "când am părăsit şedinţa, fusesem tacit ostracizat şi de oficialitate ca «jidovit»".

Cu toate acestea, efortul său nu a fost în van. Aşadar, pe 15 octombrie, guvernatorul a primit vestea că pledoaria primarului l-a convins pe Mareşalul Antonescu. Popovici relatează în cartea sa:

Strădania mea a fost însă încununată de succes, pentru că în după-amiaza zilei de miercuri 15 octombrie, mareşalul Antonescu, în convorbirea telefonică cu guvernatorul, a consimţit la o retuşare a deportării masive, ordonând exceptarea de la evacuare a unui lot de până la 20.000 suflete, în care număr să intre categoriile asupra cărora atrăsesem atenţia în conferinţa administrativă de duminică şi asupra cărora avizasem prin intermediul unor factori de absolută greutate. Aşa s-a ajuns la oprirea în Cernăuţi, a unui număr de cca. 20.000 evrei. Că această oprire nu era pe placul străzii şi improvizaţilor romanizatori, nu importă.

Până pe 14 octombrie 1941, când s-a încetat deportarea evreilor, peste 30.000 de evrei fuseseră evacuaţi din Cernăuţi. Rămăseseră în oraş 15.600 de evrei, desemnaţi ca "esenţiali pentru funcţionarea oraşului" ca urmare a unei decizii a guvernatorului Corneliu Calotescu, cărora se adăugau încă 4.000 care beneficiau de autorizaţii temporare emise de Dr. Traian Popovici.



Curajul lui Popovici nu a rămas fără consecinţe. La începutul anului 1942, la Bucureşti s-a format o comisie de anchetă care investiga modul de realizare a selecţionării specialiştilor evrei, în urma mai multor denunţuri ale informatorilor.

Găsit vinovat pentru eliberarea numeroaselor certificate care le-au permis evreilor să evite deportarea, Traian Popovici a fost înlocuit în iunie 1942 din funcţia de primar. Locul său a fost luat de Dimitrie Galeş, iar deportările în Transnistria au fost reluate, alte cinci mii de evrei pierind în Transnistria.



În cartea-mărturie scrisă după război, dr. Traian Popovici a explicat ce l-a condus spre actul de eroism ce a salvat viaţa atâtor oameni:

În ce mă priveşte, dacă m-am învrednicit de această tărie de a nu ceda curentului, de a mă împotrivi lui, de a fi stăpân pe voinţa mea, de a înfrunta pe cei mari, de a fi cu un cuvânt om, nu e meritul meu. E meritul tuturor generaţiilor de popi din care mă trag şi cari m-au învăţat ce e iubirea de oameni, e meritul tuturor profesorilor de la liceul din Suceava, cari m-au crescut în lumina frumoaselor virtuţi ale clasicisimului şi mi-au plămădit sufletul la căldura umanităţii, care neobosită cizelează pe om şi-l diferenţiază de brută.

După ce a fost îndepărtat din funcţie de primar, Popovici a mai trăit doar 4 ani, decesul său fiind înregistrat la 4 iunie 1946. Este înmormântat în curtea bisericii satului Colacu din Fundu Moldovei.



Povestea lui Traian Popovici dăinuieşte peste ani

Gestul dr. Traian Popovici nu a rămas nerecunoscut. La 23 de ani după moartea sa, în 1969, institutul Yad Vashem a organizat o ceremonie în memoria lui, în care l-a omagiat ca "Drept între Popoare". Traian Popovici este primul român căruia i-a fost acordat acest titlu ce desemnează eroii ne-evrei care au ajutat şi salvat evreii aflaţi în primejdie în timpul Holocaustului.



Şi autorităţile bucureştene au cinstit memoria lui Popovici, la aproape 35 de ani de la recunoaşterea sa de către Yad Vashem ca "Drept între Popoare". În urma unei solicitări a Ministerului Culturii şi Cultelor, Primăria Sectorului 3 al Capitalei şi-a dat acordul pentru schimbarea numelui străzii Unităţii în strada "Dr. Traian Popovici". Este primul "Drept între Popoare" onorat astfel de statul român.



Bucureştiul nu este singurul loc în care sunt preţuite faptele eroice ale lui Traian Popovici. Comunitatea evreilor din Cernăuţi a plătit o placă memorială spre cinstirea lui. Pe 21 aprilie 2009, cu permisiunea autorităţilor locale, placa a fost amplasată pe casa din Cernăuţi în care a locuit Traian Popovici. Pe placă este înscris, în limbile română, engleză şi ucraineană, următorul mesaj:

Aici a locuit Traian Popovici (1892 - 1946). În 1941, ca primar al oraşului Cernăuţi, a salvat de la deportare în Transnistria şi probabil de la moarte 19 600 evrei. Cu recunoştinţă veşnică şi amintire eternă,

Spovedania unui roman de rara omenie
La resedinta ambasadoarei Romaniei in Israel a avut loc prezentarea cartii lui Traian Popovici, intitulata "Spovedania". Editata in cadrul "Fundatiei Dr. W. Filderman", sub angrijirea lui Th. Wexler, cartea este o importanta marturie - de fapt, asa cum sugereaza insusi titlul ei, o spovedanie - a avocatului Traian Popovici (care a functionat ca primar al orasului Cernauti in anii 1941 si 1942) despre cumplitele evenimente prin care a trecut populatia evreiasca in anii celui de-al doilea razboi mondial.
Precedata de o prefata a academicianului Razvan Theodorescu, ministrul culturii si cultelor din Romania, cartea aparuta intr-o editie bilingva (romana si engleza) suscita interesul profund al istoricilor, cercetatorilor, al publicului in general, dar in special al celor care au trait timpurile de trista amintire evocate de fostul primar al orasului Cernauti.
Traian Popovici, cu un curaj si o omenie iesite din comun in anii in care destinul a facut sa se afle in fruntea primariei Cernautiului, a salvat de la deportare - deci de la o moarte aproape sigura - peste 20.000 de evrei. Acest "Drept al popoarelor" nu mai este in viata astazi si editarea Spovedaniei sale constituie un omagiu postum adus unui OM, ale carui fapte au intrat in legenda, constituind un exemplu pentru generatiile urmatoare.
In Spovedania sa, Traian Popovici subliniaza ca "masura deportarii evreilor in Transnistria a fost si ramine un act necugetat, neomenos, brutal si salbatic". El adauga: "Deportarea, cu intreg cortegiul ei de suferinte pentru proscrisi, cu ingenunchierea sentimentelor de omenie, de mila, de echitate, cu abrutizarea intregului aparat de militari si functionari, ne-a coborit in ochii popoarelor civilizate si ne-a infierat in istorie ca barbari".
Una dintre dezvaluirile cele mai cutremuratoare din carte este urmatoarea: "Predarea evreilor peste Bug organizatiilor germane, sub pretextul imprumutarii miinii de lucru pentru a fi martirizati, sfirtecati si ingropati de vii in gropi comune... iata una din infatisarile "razboiului sfint", al "dezrobirii" si al "cruciadei". Cu singele celor martirizati, cu groapa celor scaldati in apele mortii, noii preoti ai unei religii salbatice au scris pagina de rusine apocaliptica in psaltirea neamului romanesc".
Doina Meizeles.

http://www.isro-press.net/SOS/Cronici.Prezentari/Doina.Spovedania.htm

Spovedania

"A fi neindurat era un merit, a fi samaritean era o injosire, a cauta sa deschizi mintile celor intunecati de nebunie insemna a te expune dispretului", ne-a marturisit Traian Popovici, membru in Comunitatea evreiasca din Radauti. Volumul "Spovedania", ingrijit de Fundatia "Dr Teodor Filderman", apartinind lui Traian Popovici, fost primar al Cernautilor, a fost lansat simbata, 29 iunie, la Templul Evreiesc din Radauti. Asa cum a aratat Teodor Vexler, reprezentantul Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, lucrarea cuprinde insemnarile zilnice ale lui Traian Popovici scrise in anul fierbinte 1941. Fostul primar al Cernautilor a salvat de la deportare circa 20.000 evrei, primind pentru aceasta, in 1975, titlul de "Dreptul Popoarelor" al Institutului Iadyadshen din Ierusalim. "Bucovina a fost un model de convietuire pasnica si vreau sa cred ca, in ciuda vicisitudinilor istoriei, oamenii Bucovinei au ramas aceiasi", ne-a mai spus dl Vexler.
Prezent la manifestare, dl Vasile Demciuc, directorul DJCCPCN Suceava, a aratat ca istoria este o carte de invatatura din care se impune sa intelegem ca demnitatea omului trebuie sa conteze.
Duminica, la manastirea Putna, Teodor Vexler a participat la ceremonia dezvelirii unei placi comemorative amplasate in amintirea a sase soldati, cinci romani si un evreu, care in 1941 si-au jertfit viata pentru a apara lacasul. Au participat reprezentanti ai Prefecturii, autoritati locale din Putna si un sobor de preoti in frunte cu parintele staret Velnic Melchisedec. (M.A.)
http://www.evenimentul.ro/local/article/60994,1,baseArticle.html

Dustin Hoffman il va intruchipa pe fostul primar al Cernautiului, Traian Popovici, cel care a salvat vietile a 20.000 de evrei Starul american Dustin Hoffman il va intruchipa, intr-o docudrama, pe fostul primar al Cernautiului, Traian Popovici (1892-1946) (foto), cel care in perioada 1941- 1942 a salvat vietile a 20.000 de evrei, transmite Romanian Global News, care citeaza Accent Montreal.

Filmul este produs de compania canadiana Veni Vici Entertainment Inc. si va purta, cel mai probabil titlul "20.000 de sfinti", a carei lansare, preconizata pentru 2012, va fi precedata de aparitia unei carti omonime. Traian Popovici, romanul interpretat de Dustin Hoffman, a fost declarat "Drept intre popoare" de Autoritatea Martirilor Holocaustului „Yad Vashem".

Nascut intr-o familie de preoti bucovineni din satul Udesti, avocat de cariera cu un doctorat in drept, Traian Popovici a fost numit in 1941 primar al Cernautiului. La acea vreme, acolo se afla cea mai numeroasa populatie evreiasca dupa Bucuresti, de circa 50.000 de persoane. Pus in situatia sa execute ghetoizarea evreilor si deportarea lor in Transnistria, Traian Popovici s-a transformat in „avocatul" evreilor. In final, in toamna lui 1941, el a obtinut retinerea in oras a circa 20.000 de suflete, pe baza unor autorizatii, de 16 ori mai multe decat a salvat celebrul industrias german Oskar Schindler. Restul au luat calea Transnistriei, unde cei mai multi si-au gasit sfarsitul. Experientele sale din timpul cat a fost primar al Cernautiului și mijloacele prin care l-a induplecat pe mareșalul Antonescu se regasesc in cartea sa de memorii intitulata „Spovedanii", publicata in 1945, cu un an inainte de a se stinge din viata. Nu se stie daca filmul se va turna chiar la Cernauti, insa daca ar fi asa, Dustin Hoffman ar ajunge pentru prima oara in tinuturile romanesti de unde provin parintii sai, Harvey Hoffman și Liliana Gold, emigrati in SUA in 1937. De altfel, marele actor și-a afirmat public obarșia romaneasca. „Am sentimente puternice de evreu. Sunt un evreu roman", a declarat el intr-un interviu.

Traian Popovici, celebrat la 116 ani de la nastere

Supranumit şi “Schindler-ul român” după ce a
salvat circa 20.000 de evrei de la deportare, doctorul Traian Popovici
va fi celebrat pe data de 17 octombrie, când se împlinesc 116 ani de la naştere, manifestarea urmând a avea loc la Hotelul “Zimbru” din Câmpulung Moldovenesc,
acţiuni asemănătoare urmând a avea loc a doua zi şi la Cernăuţi, unde a
fost primar aproape 2 ani. Traian Popovici va fi comemorat şi la
Fundu Moldovei, unde este înmormântat, prin depuneri de coroane la
mormântul său.


Manifestarea de vineri va începe la ora 9
cu simpozionul pe tema “Holocaustul şi «Drepţii între popoare».
Evocare Traian Popovici”. Simpozionul se va desfăşura pe două module,
primul cu tema “Mărturii ale supravieţuitorilor”, iar al doilea fiind
o sesiune ştiinţifică.


În aceeaşi zi, de la ora 15, invitaţii la eveniment se vor deplasa
la Fundu Moldovei, unde va avea loc comemorarea sub genericul “Traian
Popovici – un drept între popoare”. Tot aici va fi dezvelit bustul
amplasat lângă şcoală, iar apoi va fi vizitată sala de muzeu care-i
poartă numele, prilej cu care Şcoala Colacu va primi numele „Traian
Popovici”.


Pe 18 octombrie se va organiza o excursie la Cernăuţi, având ca
obiectiv vizitarea locurilor care au marcat personalitatea lui Traian
Popovici, şi anume Universitatea, amplasamentul fostului ghetou,
cimitirul evreiesc. Acolo vor avea loc şi întâlniri cu reprezentanţi ai
organizaţiilor româneşti şi evreieşti din zonă.


Traian Popovici s-a născut la data de 17 octombrie 1892 în satul
Ruşii Mănăstioarei, pe atunci în Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria,
astăzi localitate în judeţul Suceava. A studiat la Gimnaziul superior
din oraşul Suceava, apoi s-a înscris la Facultatea de Drept din cadrul
Universităţii Cernăuţi, pe care a absolvit-o abia la sfârşitul primului
război mondial. În perioada interbelică a lucrat ca avocat în
municipiul Cernăuţi. După ocuparea Bucovinei de Nord, în iunie 1940,
dr. Popovici s-a refugiat în oraşul Bucureşti, unde şi-a continuat
îndeletnicirea de avocat.


La data de 1 august 1941, a fost numit în funcţia de primar al
municipiului Cernăuţi. La puţină vreme este anunţat cu privire la
ordinul de evacuare a evreilor şi crearea unui ghetou evreiesc în
Cernăuţi, acţiune care urma să fie realizată sub conducerea Primăriei.
Traian Popovici a refuzat să accepte ca acea parte a populaţiei
oraşului să fie închisă între garduri cu sârmă ghimpată, în condiţii
inumane, subliniind faptul că populaţia românească nu trebuie să
susţină politica şi măsurile antisemite adoptate în Germania nazistă.
După lungi dezbateri, guvernatorul regiunii i-a acceptat punctul de
vedere, fiind numit din acest motiv “jidovitul”. Traian Popovici s-a
împotrivit şi la deportarea evreilor din Cernăuţi în Transnistria, tot
în 1941, reuşind să-i fie acceptată o listă cu circa 20.000 de evrei,
care au fost salvaţi de la deportare.


Dr. Traian Popovici a murit la data de 4 iunie 1946 în satul Colacu
din comuna Fundu Moldovei, fiind înmormântat în curtea bisericii din
sat.


Manifestările dedicate lui Traian Popovici sunt organizate de
Asociaţia pentru Educaţie, Democraţie şi Toleranţă “Traian Popovici”,
Asociaţia evreilor români, victime ale Holocaustului, Institutul
Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, Primăria Fundu
Moldovei, Asociaţia Culturală de Prietenie România-Israel, având ca
parteneri Ministerul Culturii şi Cultelor, IŞJ Suceava, CCD Suceava,
Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, CJ Suceava, Consulatul
Român din Cernăuţi, Asociaţia “Plai românesc” Iaşi-Cernăuţi-Chişinău. eveniment : Traian Popovici, celebrat la 116 ani de la nastere

http://www.tusiromania.ro/pages/posts/traian-popovici-celebrat-la-116-ani-de-la-nastere2901.php

Evocare şi mărturii despre ceea ce nu trebuie să se mai întâmple



Semnificaţia Zilei Holocaustului, locul şi rolul evreilor în
istoria Bucovinei, comunitatea evreiască din Bucovina la începutul
perioadei interbelice sunt câteva teme abordate ieri în cadrul
colocviului organizat la Muzeul de Ştiinţele Naturii, pentru a marca
Ziua Holocaustului. Au conferenţiat, printre alţii, prof. Tania
Grinberg, secretar al Comunităţii Evreilor din Rădăuţi, prof. univ. dr.
Mihai Iacobescu, conf. dr. Ştefan Purici, dr. Mihai Căruntu. Colocviul
a fost precedat de vernisarea unei expoziţii cuprinzând documente,
obiecte de cult, cărţi, fotografii care ilustrează prezenţa şi
contribuţia evreilor din Bucovina la viaţa provinciei. Sunt mărturii
emoţionante despre prigoana şi deportarea evreilor bucovineni din 1941,
provenite, cea mai mare parte, din Gura Humorului şi Rădăuţi.

Printre acestea, Medalia celor drepţi, distincţie supremă acordată
de Israel lui Traian Popovici, sucevean de origine, fost primar la
Cernăuţi în 1941-1944, pen-tru că a salvat de la deportare o treime din
cei 70.000 de evrei câţi trăiau acolo în acel an. Sunt mărturii care
demonstrează, dacă mai era nevoie, că „în România se poate vorbi de
holocaust”, după cum spunea la vernisaj directorul Direcţiei de
Cultură, prof. Aurel Buzincu, şi mai ales conştientizează societatea că
„nu trebuie să mai treacă nici o fiinţă umană prin ceea ce a fost”.
„Este bine că statul român a luat decizia, în mod oficial, de a
comemora holocaustul. Românii au fost toleranţi de-a lungul istoriei,
dar iată că anumite regimuri politice sunt în stare să distrugă.
Datoria noastră e să reflectăm adânc şi să nu mai permitem, prin modul
nostru de a privi şi a gândi, repetarea şi îngăduinţa faţă de aceste
lucruri”, a spus decanul Facultăţii de Istorie şi Geografie Suceava,
conf. univ. dr. Mihai Lazăr, în acelaşi cadru. Potrivit secretarului comunităţii evreieşti din Suceava,
Marcel Simon, în prezent aceasta are 92 de membri, din care 20 sunt
supravieţuitori ai holocaustului. Înainte de deportare, în oraşul
Suceava trăiau 5000 de evrei, din care doar 2000 s-au mai întors acasă.
Guvernul României a stabilit, anul trecut, la 9 octombrie, Ziua
Holocaustului.

http://www.crainou.ro/?module=displaystory&story_id=3381&edition_id=4029&format=html

Academicianul Calin Popovici

Despre activitatea astronomilor amatori nu se pot spune decât lucruri bune. Acolo se întâmpla ca tineri pasionati de stele desfasoara activitati de cercetare foarte serioase si asta numai si numai din dragoste pentru astronomie. Am dori sa le prezentam pe toate, în masura în care ne vor parveni informatiile necesare. Stim ca în astrocluburile din toata tara se formeaza acum astronomii si astrofizicienii de mâine. În acest numar vom începe prezentarea astroclubului Acad. Calin Popovici, din Galati, prezentare pe care o vom continua si în numarul viitor. Deocamdata va invitam sa aflati cine a fost acad. Calin Popovici, cel care a dat numele astroclubului. (C.R.)

Academicianul Calin Popovici, membru postmortem al Academiei Române, a ocupat o pozitie speciala printre oamenii de stiinta din generatia sa, caracterizat prin pasiunea sa extraordinara pentru astronomie. Prin seria de cercetari si prin anvergura proiectelor si rezultatelor sale, a pus fundamentul cercetarilor de fizica solara, de fotometrie a stelelor si geodezie spatiala în România. El este cel care pentru prima data a început predarea astrofizicii generale si a fizicii solare la Universitatea din Bucuresti.



Profesorul Calin Popovici a initiat colaborari internationale care au permis cercetatorilor de la Observatorul Bucuresti sa participe la multiple programe si conferinte sau stagii în strainatate, în ciuda dificultatilor din acea vreme.



Vocatia sa pentru astronomie a început din timpul copilariei sale. A explicat în memoriile sale intentia pe care a avut-o, aceea de a publica o carte intitulata “Lumini si umbre”: “Daca ma întreb în ce moment s-a nascut pasiunea mea pentru astronomie, careia i-am dedicat toata viata mea, raspunsul vine din adolescenta si copilaria mea din care primesc lumini slabe.” . Primele amintiri despre astronomie sunt legate de o luneta de marinar cu care el a privit seara cerul plin de stele din gradina casei sale.







Spectacolul l-a fascinat “mai ales prin sentimentul de imensitate, infinit si eternitate” pe care i l-a inspirat. La 12-13 ani el citea “Jurnalul stiintelor si calatoriilor”, cartile lui Victor Anestin, precum si alte carti care depaseau nivelul vârstei sale.



Marturisea ca: “Activitatea mea astronomica s-a dezvoltat când tatal meu mi-a cumparat o luneta Secretan de 80 mm pe care am primit-o alaturi de un trepied masiv, direct din Franta, într-o cutie din lemn de nuc”. Cu aceasta luneta elevul Calin Popovici a observat si a desenat petele solare. De asemenea, a observat marea opozitie a planetei Marte si a stelelor variabile prin metoda Argelander.



A trimis observatiile sale asupra stelelor variabile la asociatia astronomilor din Lyon-Franta, unde acestia le-au publicat în buletinul Observatorului si le-au trimis de asemenea la colegiul Harvard.



Elevul si astronomul amator Calin Popovici a scris si despre observatiile sale solare si stelare în revista ”Amicii cerului”, editata de Alex Robescu Pollux, în Bucuresti.



Calin Popovici, împreuna cu fratele sau si câtiva amici (Cristofor si Negoita) au fondat la Galati o Asociatie de Astronomi Români, cu ajutorul profesorului Constantin Pârvulescu. Printre personalitatile care l-au influentat pe Calin Popovici se pot mentiona Camille Flammarion, evocat de catre dânsul în buletinul astronomilor din Galati, abatele Moreux, Angelo Secchi si de asemenea Victor Anestin. “Motivul pentru care eu am devenit un profesionist”, scria Calin Popovici, “nu îl datorez doar acestora, ci si anturajului si mai ales dispozitiei morale interioare, deoarece nu am vrut sa tradez pasiunea mea din tinerete, si am perseverat-o, în timp ce altii au facut-o doar în graba (asemenea fratelui meu), sau ca altii care, uitând pasiunile din tineretea lor, au urmarit scopurile materiale. Aceasta nevoie interioara de constanta si principialitate mi-a produs si unele neplaceri mai târziu, dar eu am considerat ca devotamentul fata de munca pe care eu o iubesc si pe care eu o cred superioara în societatea care ma înconjoara reprezinta datoria suprema”.



El nu si-a ascultat tatal, care vroia sa-l vada inginer sau bancher, dar având încredere constanta în ideile sale, a urmat studii de astronomie. Dupa ce si-a terminat studiile liceale, invitat de catre Observatorul din Lyon, Calin Popovici a plecat în Franta, în 1928, cu dorinta de a urma universitatea: ”Dar nu am putut ramâne printre straini mai mult de doua luni”, spune el. Reîntors în tara, el va urma Universitatea din Bucuresti.



Ne povesteste despre ilustrii sai profesori:”Titeica m-a învatat geometria, Pompeiu mecanica, Davidoglu analiza si David Emmanuel teoria functiilor. Cât despre astronomie, aici domnea cel care a fost primul meu profesor de specialitate, Nicolae Coculescu, cu tinuta sa mândra.”.



Calin Popovici si-a început cariera sa de astronomie, ca profesionist la Observatorul din Bucuresti în 1930, pe când era înca student în anul III. A trecut prin toate etapele ierarhice: observator–calculator, preparator, asistent, sef de lucrari, pâna în 1947, când postul sau a fost suprimat, dar apoi a fost reînfiintat în 1949. În aceasta perioada Calin Popovici a fost profesor în învatamântul liceal.



Între 1945-1947 Calin Popovici a colaborat cu ”Revue des Etablissments Royales” prin articole de astrofizica si de cosmologie sau de cultura. Si-a obtinut doctoratul în 1949, la Bucuresti, cu o teza care trata probleme legate de miscarea Soarelui în sistemul local de miscari proprii de stele.



A început sa predea astrofizica la Facultatea de Fizica si Matematica din Bucuresti. Între 1952-1961 a predat astronomia geodezica si cartografia la Academia Militara Tehnica, unde a fost numit profesor universitar. În 1961 s-a transferat la Institutul de Constructii unde preda si cursuri de gravimetrie. Preda fizica solara la Universitatea Bucuresti si Facultatea de Matematica, înainte de 1957.



Cu intuitie si avânt, urmarind evolutia stiintei din lumea întreaga, profesorul Calin Popovici a propus achizitionarea de instrumente si organizarea de observatii solare regulate la Observatorul din Bucuresti începând cu anul 1955. Rezultatele observatiilor solare au fost publicate într-un buletin anual: Observatii solare (Observations solaires), începând cu anul 1955.



Prin punerea în functiune a unui telescop Cassegrain de 50/750 cm, în 1962, Calin Popovici a initiat si observatii de stele variabile, utilizând astfel experienta acumulata pe parcursul unui stagiu pe care l-a facut în Germania. Cu aceste doua domenii el a pus fundamentul sectiei de astrofizica de la Observatorul din Bucuresti, împlinindu-si astfel visele din tinerete. În 1957, dupa lansarea primului satelit artificial, profesorul Calin Popovici a anexat sectiei de astrofizica o statie pentru observarea acestora. A introdus noi metode de lucru pentru observarea satelitilor: determinarea înaltimilor si coordonatelor geometrice, studiind astfel parametrii atmosferei terestre – lucrarea sa “Utilizarea satelitilor artificiali ai Terrei în geodezie” a fost prezentata la al XIII-lea Congres de Astronautica de la Varna. Dar principala sa contributie la studiul satelitilor a reprezentat-o metoda “cercului de simultaneitate”, cu care a determinat în 1962 prima directie spatiala în Europa, între Bucuresti si Potsdam. Metoda sa a fost aplicata cu succes în Franta, Germania si Rusia si a primit drept recompensa premiul “Gheorghe Lazar” al Academiei Române în 1966. Calin Popovici a participat la numeroase congrese internationale si a fost de asemenea membru a câtorva organizatii notabile. Ca si delegat national în cadrul Comitetului International de Cercetari Spatiale (COSPAR) a lucrat în comisia 1C, referitoare la geodezie si geodinamica cu sateliti.



A organizat programe speciale si în cadrul colaborarilor cu organizatia Intercosmos. Cu ocazia eclipsei totale de soare, la 15 februarie 1961, profesorul a pregatit proiecte pentru observarea formelor coroanei solare în lumina albicioasa, H–alpha si la unda verde (5303 angstromiÅ) si de asemenea observatii polarimetrice asupra coroanei. Prezenta norilor a permis obtinerea a 5 fotografii a coroanei solare cu ajutorul unui avion, aceste fotografii permitându-i studiul luminii si formei coroanei.



Calin Popovici a publicat, singur sau în colaborare, carti detaliate si rezultate ale observatiilor asupra acestor probleme.



Profesorul Calin Popovici a creat noi domenii de cercetare astronomica în România prin organizarea sectiei de astrofizica din cadrul Observatorului Bucuresti.



El a fost în mod constant ajutat de academicianul Gheorghe Demetrescu, directorul Observatorului în aceea perioada. Gheorghe Demetrescu spunea despre colaboratorul sau: “Fara îndoiala ca domnul Calin Popovici este specialistul nostru cel mai bine pregatit în probleme de astrofizica si de asemenea si în calitate de profesor sau organizator si coordonator de lucrari în acest domeniu.”.



Datorita dezvoltarii astrofizicii în tara noastra, profesorul Calin Popovici avea în proiect constructia unui nou Observator National de Astrofizica în afara orasului. Din pacate el nu a gasit întelegere printre persoanele responsabile la aceea vreme. Schimbarile organizatorice, prin trecerea Observatorului de sub directia Academiei Române mai întâi la Ministerul de Învatamânt, în 1947, apoi la Institutul de Fizica Atomica, în 1977, a determinat ca acest proiect sa nu se realizeze.



Profesorul Calin Popovici a parasit aceasta lume în 1977, lasând în urma un colectiv de 18 cercetatori în sectia de astrofizica a Observatorului si 140 lucrari stiintifice. Sectia de astrofizica a fost suprimata pâna în 1990, când Observatorul a devenit componenta principala a Institutului de Astronomie al Academiei Române.



Calin Popovici a fost un adevarat profesor si creator de scoala, deoarece “astronomia este prima stiinta si modelul perfect pe care trebuie sa-l posede mintea, fiind oferit inteligentei umane avide de explicatii si previziuni”.



Rezultatele sale exceptionale au fost recunoscute în schimbul titlului de academician postmortem pe care Academia Româna i l-a acordat în 1990.

http://www.stiintasitehnica.ro/index.php?menu=8&id=377

"Schindler-ul român", 116 ani de la naştere


Pe 17 octombrie se împlinesc 116 ani de la naşterea dr Traian Popovici, supranumit şi "Schindler-ul român", după ce a salvat circa 20.000 de evrei de la deportare. Cu această ocazie, la Hotelul "Zimbru" din Cîmpulung Moldovenesc va fi organizată o manifestare comemorativă, acţiuni asemănătoare urmînd a avea loc a doua zi şi la Cernăuţi, unde a fost primar aproape 2 ani. Traian Popovici va fi comemorat şi la Fundu Moldovei, unde este înmormîntat, prin depuneri de coroane la mormîntul său.

Manifestarea de vineri va începe la ora 9, cu simpozionul pe tema "Holocaustul şi Drepţii între popoare. Evocare Traian Popovici". Simpozionul se va desfăşura pe două module, primul cu tema "Mărturii ale supravieţuitorilor", iar al doilea fiind o sesiune ştiinţifică.

În aceeaşi zi, de la ora 15, invitaţii la eveniment se vor deplasa la Fundu Moldovei, unde va avea loc comemorarea sub genericul "Traian Popovici – un drept între popoare". Tot aici va fi dezvelit bustul amplasat lîngă şcoală, iar apoi va fi vizitată sala de muzeu care-i poartă numele, prilej cu care Şcoala Colacu va primi numele "Traian Popovici".

Pe 18 octombrie se va organiza o excursie la Cernăuţi, avînd ca obiectiv vizitarea locurilor care au marcat personalitatea lui Traian Popovici, şi anume Universitatea, amplasamentul fostului ghetou, cimitirul evreiesc. Acolo vor avea loc şi întîlniri cu reprezentanţi ai organizaţiilor româneşti şi evreieşti din zonă.

Traian Popovici s-a născut la data de 17 octombrie 1892, în satul Ruşii Mănăstioarei, pe atunci în Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria, astăzi localitate în judeţul Suceava. A studiat la Gimnaziul superior din oraşul Suceava, apoi s-a înscris la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Cernăuţi, pe care a absolvit-o abia la sfîrşitul primului război mondial. În perioada interbelică a lucrat ca avocat în municipiul Cernăuţi. După ocuparea Bucovinei de Nord, în iunie 1940, dr. Popovici s-a refugiat în oraşul Bucureşti, unde a continuat să profeseze ca avocat.

La data de 1 august 1941 a fost numit în funcţia de primar al municipiului Cernăuţi. La puţină vreme este anunţat cu privire la ordinul de evacuare a evreilor şi crearea unui ghetou evreiesc în Cernăuţi, acţiune care urma să fie realizată sub conducerea Primăriei. Traian Popovici a refuzat să accepte ca acea parte a populaţiei oraşului să fie închisă între garduri cu sîrmă ghimpată, în condiţii inumane, subliniind faptul că populaţia românească nu trebuie să susţină politica şi măsurile antisemite adoptate în Germania nazistă. După lungi dezbateri, guvernatorul regiunii i-a acceptat punctul de vedere, fiind numit din acest motiv "jidovitul". Traian Popovici s-a împotrivit şi la deportarea evreilor din Cernăuţi în Transnistria, tot în 1941, reuşind să-i fie acceptată o listă cu circa 20.000 de evrei, care au fost salvaţi de la deportare.

Dr. Traian Popovici a murit la data de 4 iunie 1946 în satul Colacu din comuna Fundu Moldovei, fiind înmormîntat în curtea bisericii din sat. (Irina Bucşinescu)

Silvia Popovici se întoarce la Fundata [2008-07-06]
Actriţa, renumită pentru rolul din „Darclée“, este comemorată în comuna natală, cea mai înaltă aşezare din ţară. [Citeste]

Andrei Serban si Dan Puric o omagiaza pe Silvia Popovici, la 75 de ani de la nastere

"Spovedania"
"A fi neindurat era un merit, a fi samaritean era o injosire, a cauta sa deschizi mintile celor intunecati de nebunie insemna a te expune dispretului", ne-a marturisit Traian Popovici, membru in Comunitatea evreiasca din Radauti. Volumul "Spovedania", ingrijit de Fundatia "Dr Teodor Filderman", apartinind lui Traian Popovici, fost primar al Cernautilor, a fost lansat simbata, 29 iunie, la Templul Evreiesc din Radauti. Asa cum a aratat Teodor Vexler, reprezentantul Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, lucrarea cuprinde insemnarile zilnice ale lui Traian Popovici scrise in anul fierbinte 1941. Fostul primar al Cernautilor a salvat de la deportare circa 20.000 evrei, primind pentru aceasta, in 1975, titlul de "Dreptul Popoarelor" al Institutului Iadyadshen din Ierusalim. "Bucovina a fost un model de convietuire pasnica si vreau sa cred ca, in ciuda vicisitudinilor istoriei, oamenii Bucovinei au ramas aceiasi", ne-a mai spus dl Vexler.
Prezent la manifestare, dl Vasile Demciuc, directorul DJCCPCN Suceava, a aratat ca istoria este o carte de invatatura din care se impune sa intelegem ca demnitatea omului trebuie sa conteze.
Duminica, la manastirea Putna, Teodor Vexler a participat la ceremonia dezvelirii unei placi comemorative amplasate in amintirea a sase soldati, cinci romani si un evreu, care in 1941 si-au jertfit viata pentru a apara lacasul. Au participat reprezentanti ai Prefecturii, autoritati locale din Putna si un sobor de preoti in frunte cu parintele staret Velnic Melchisedec