Niculescu/Mizil[v=]

Anemona, fosta solistă de la A.S.I.A., a divorţat după două zile şi s-a cuplat cu un doctor marocan

EXCLUSIV. Oana Mizil îl atacă dur pe Ponta şi cere reluarea votului în cazul Vanghelie: „A fost o ambuscadă. Nu trebuie să dăm votul pentru falsuri şi răfuieli personale ale unora”. AUDIO

Pe urmele urmaşei lui Ştefan cel Mare, Oana Niculescu Mizil
Am aflat că vineri, când parlamentarii au teoretic activitate în teritoriu, Oana ar trebui să fie la cabinetul ei de pe Bulevardul Elisabeta numărul 52. Mă şi gândeam că are o sală a tronului portabilă, pe care o mută de la parlament la cabinet,... Citeste articolul

Oana Mizil vrea sa bage bani in FC Dunarea Calarasi

Claudiu Niculescu (n. 23 iunie 1976, Slatina) este un fotbalist român, legitimat la echipa românească FC Universitatea Cluj. De-a lungul carierei, cel mai mult a evoluat pentru FC Dinamo București. A jucat și în străinătate, la MSV Duisburg, Genoa CFC și Omonia Nicosia. Este apreciat pentru calitățile sale de executant al loviturilor libere.

Social democrata Oana Niculescu Mizil a declarat, într-o conferință de presă organizată la Călărași, că familia sa se trage din Ștefan cel Mare, conform calarashi.wordpress.com.

Aceasta susține că provine dintr-o familie cu “sânge albastru”, menționând că în acest moment se lucrează la arborele genealogic iar familia sa se trage din Ștefan cel Mare.

"Și dreapta a fost familia tatălui meu cu sânge albastru, eu port numele și pe certificatul meu o să scrie Oana pe numele lui Ștefan cel Mare, pentru că în momentul ăsta se lucrează la arborele genealogic și noi ne tragem din familia lui Ștefan cel Mare", a declarat social democrata.

Oana Niculescu Mizil s-a născut în București, pe 11 august 1975. Ea este nepoata lui Paul Niculescu Mizil, fost Ministru al Educației și Învățământului, între anii 1972 – 1976.
http://www.b1.ro/stiri/politica/oana-niculescu-mizil-sus-ine-ca-este-urma-a-lui-tefan-cel-mare-4691.html

Anemona Niculescu a adoptat un copil din Tanzania


Impresionata de soarta cruda pe care o au copiii din tarile africane, actrita a…

Paul Niculescu Mizil şi legionarii

Luca Niculescu: Şedinţele de spiritism erau la modă...
Familia Luca P. Niculescu s-a instalat în Bucureşti în secolul al XIX-lea, unde a dezvoltat o afacere înfloritoare şi o reţea comercială ce a ajuns, după 1918, să fie răspândită în întreaga ţară. Comuniştii au confiscat averea familiei, dar nu şi istoria ei. Jurnalistul Luca Niculescu povesteşte.
Care este istoria familiei Niculescu? De când putem vorbi de aceasta în Bucureşti?
De la mijlocul secolului al XIX-lea. Primul Niculescu de care ştiu, din familie, este Luca P. Niculescu, născut în 1854. El e stră-străbunicul meu şi era fiu de preot, preotul Nicolae. Fiul preotului Nicolae devine, deci, Niculescu, P. Niculescu. De fapt, numele de familie a fost o vreme un nume compus, Luca P. Niculescu. Pe fiul lui Luca P. îl chema Ion. Ion Luca P. Niculescu. E o tradiţie în familie ca pe primul născut dintr-o generaţie să îl cheme Luca, iar pe primul născut din generaţia următoare să îl cheme Ion. Astfel, tatăl meu era Ion, bunicul Luca. Numele compus, Luca P. Niculescu, a dispărut când au venit comuniştii, care cred că aveau o problemă cu numele compuse şi cu particula... Familia e în Bucureşti de aproape 200 de ani. Atât preotul Nicolae, cât şi soţia sa, Lucsandra, sunt născuţi în Bucureşti, puţin după 1800. Fiul lor, Luca, face parte din prima generaţie de comercianţi. Şi-a dezvoltat afacerea de foarte tânăr, cred că nici nu avea 20 de ani, împreună cu o rudă. Din câte ştim, a câştigat mult lansând sistemul mărfurilor pe credit. Importa ţesături şi stofe fine din străinătate. A câştigat bine, chiar foarte bine; la 1900, profitul firmei Luca P. Niculescu era de 9 milioane de lei aur. Ştiu dintr-o carte a lui Hagi Theodoraky că, la sfârşitul secolului al XIX-lea, credibilitatea firmei Luca P. Niculescu a ajutat statul român într-un împrumut foarte dificil pe care România l-a făcut în străinătate şi care, practic, a salvat atunci ţara de la faliment. Luca P. Niculescu nu era un om instruit, dar a înţeles importanţa educaţiei. Şi-a trimis fiul, pe Ion (sau Jean, cum i se mai spunea), la studii comerciale în Marea Britanie, studii care cred că l-au ajutat foarte mult în dezvoltarea afacerii.

Care sunt familiile importante cu care se înrudeşte familia Niculescu?
Sunt multe familii şi „înrudirile“ sunt pe multiple planuri: directe, prin alianţă... La începutul secolului trecut, străbunicul, Jean, a cerut-o de soţie pe Alexandrina, fata cea mare a lui Alexandru Ştefănescu, director în Banca Naţională şi apoi director al Băncii Româneşti. Comerciantul a devenit ginerele bancherului: cred că asta a ajutat puţin în afaceri. Bunicul meu, Luca, fiul lui Ion, s-a căsătorit cu Getty Iconomu, una dintre frumuseţile Bucureştiului. Getty era fata lui George, unul dintre celebrii fraţi Iconomu. Ei sunt cei care, la sfârşitul secolului al XIX-lea, alături de fraţii Caracostea, au „importat“ din Franţa, unde îşi făcuseră studiile, sporturile „nobile“, rugby-ul şi tenisul. În plus, mama lui Getty era născută Movilă, ceea ce făcea ca ascendenţa bunicii mele să fie şi mai „ilustră“. Am cunoscut-o bine pe Getty în ultimii ani ai vieţii, plecase în Franţa în anii ’60. Era un om extrem de deschis, cu un excepţional simţ al umorului şi, în acelaşi timp, cu o clasă aparte. Nu făcea niciodată tapaj cu înaintaşii ei şi nici cu viaţa de lux pe care o dusese înainte de război. De parte maternă, străbunicul a fost scriitorul Anton Bacalbaşa. El era căsătorit cu Alexandrina Scărişoreanu, sora generalului Scărişoreanu, unul dintre eroii Primului Război Mondial. Dar există înrudiri şi cu alte familii, cum ar fi cea a scriitorilor N. D. Cocea sau Alexandru Paleologu.
Opţiunile politice ale familiei care au fost?
Liberale. Străbunicul meu, Jean, a fost membru al PNL, deputat şi senator, ministru al Comerţului chiar, pentru o perioadă scurtă, într-unul dintre guvernele Averescu din timpul Primului Război Mondial. Era foarte apropiat de familia Brătianu şi cu o adevărată admiraţie faţă de Vintilă Brătianu, după cum spuneau cei care l-au cunoscut.
Din câte ştiu însă, nu era o familie interesată neapărat să facă politică, dar a susţinut financiar partidul. După căderea comunismului, la începutul anilor ’90, tatăl meu a reintrat în PNL, a fost destul de activ o vreme, după care a renunţat.

Până când a rezistat afacerea familiei Luca P. Niculescu?
Familia se ocupa, în primul rând, cu comerţul, dar îşi dezvoltase mai multe afaceri: o ţesătorie, o fabrică de conserve, mai multe ferme etc. Existau numeroase magazine în Bucureşti şi, la un moment dat, aproape 40 de sucursale în ţară. Se vindeau de toate, de la ace până la covoare. Firma a funcţionat până la venirea comuniştilor, dar perioada de glorie se terminase o dată cu criza din ’29-’33. Când străbunicul meu a cerut moratoriu, în ’29, ştiu că a fost un adevărat şoc în lumea afacerilor româneşti.
Privind în urmă, cred că străbunicul meu, Jean Luca P. Niculescu, a fost omul cheie al familiei; era extrem de talentat şi polivalent. Avea cap pentru afaceri, cum se spune, dar îl preocupau şi artele, cânta la pian, picta... Mai avem şi acum unele dintre tablourile lui. Îl interesau sporturile, în primul rând călăria şi fotbalul. A existat chiar şi o competiţie fotbalistică ce îi purta numele şi, pe de altă parte, a investit mult în dezvoltarea hipismului, fiind şi unul dintre membrii importanţi ai Jockey Clubului. Casa lui era tot timpul deschisă şi organiza unele dintre cele mai bune banchete din Bucureşti, după cum îmi povestea acum câţiva ani Alexandru Paleologu, care se ducea acolo când era copil, împreună cu părinţii lui. Era un om inteligent şi rafinat, sprijinea artele. De altfel, fiul lui, bunicul meu, l-a moştenit. Bunicul îmi povestea deseori despre petrecerile unde veneau des Tudor Muşatescu şi Păstorel Teodoreanu, doi dintre scriitorii cei mai fini şi mai amuzanţi dintre cele două războaie mondiale. Bunicul, Luca, avea o altă pasiune: maşinile şi cursele de automobile. A avut multe maşini şi multe accidente, unul era să îl coste viaţa şi a participat la multe curse, câştigând câteva.

Ce s-a întâmplat cu familia şi cu afacerile ei în timpul celor două războaie mondiale?
În Primul Război Mondial, familia e despărţită. Străbunicul meu reuşeşte să ajungă la Iaşi, unde devine chiar ministru într-unul dintre guvernele de atunci. O parte dintre copiii Niculescu rămân însă la Bucureşti, pentru că se îmbolnăviseră de tifos. Mătuşa mea, Annie, care avea vreo şase ani pe atunci, îmi povestea că la ei în casă a fost cazat un ofiţer german, care încerca să se împrietenească cu ea, pentru că îi amintea de fetiţa lui, dar ea s-a ţinut tare şi l-a respins pe „ocupant“... Pe de altă parte, străbunicul meu, George Iconomu, a murit în Primul Război. Practic, bunica Getty nu şi-a cunoscut tatăl. În Al Doilea Război, familia a rămas în Bucureşti şi a scăpat ca prin minune de bombardamentul din aprilie 1944 pentru că nu erau acasă în momentul respectiv. Casa a fost distrusă.
Şi după instalarea comuniştilor la putere?

Unii au făcut închisoare, alţii au fost trimişi în domiciliu forţat, le-a fost confiscată averea... Cam ce se întâmpla pe atunci cu cei care fuseseră înstăriţi. Unele poveşti sunt extraordinare. Bunica mea, care nu cred că lucrase vreo zi în viaţa ei, s-a angajat la Teatrul Naţional, contabilă şi croitoreasă. Bunicul meu a suferit şi mai tare. Întors din domiciliul forţat din Bărăgan, dormea prin subsoluri, pe la prieteni, şi se ascundea de Miliţie. Multă vreme nu l-a angajat nimeni şi, dacă ar fi fost prins, ar fi fost arestat pentru parazitism. Până la urmă, a fost angajat la societatea de salubrizare a oraşului, ca mecanic auto. Îi plăceau maşinile şi ştia să le repare. Nu se plângea niciodată de situaţia lui, dar îmi închipui ce dramă trebuie să fi reprezentat trecerea de la o viaţă fără griji la una în care existau numai griji.

Care sunt legăturile familiei cu Franţa?
Sunt multe. Familia Iconomu a făcut studii în Franţa, la fel şi bunicul meu sau sora lui, Annie. Legăturile nu sunt însă numai cu Franţa. Străbunicul meu făcuse studii de comerţ în Anglia, la Manchester, bunicul în Germania şi în Elveţia, în casa lor se vorbea germana şi franceza, chiar şi engleza, ceea ce nu era foarte la modă pentru începutul secolului al XX-lea. Citeau şi scriau în franceză şi germană. Avem acasă corespondenţa între membrii familiei în care alunecau pasaje întregi într-o franceză impecabilă! Şi nu era din snobism, ci pentru că acesta era spiritul vremii. Acum câţiva ani, un prieten din Franţa discuta cu mătuşa mea Annie, care avea peste 90 de ani, şi, uimit de fluenţa limbii şi de bogăţia vocabularului, a întrebat-o când a fost ultima oară la Paris. Răspunsul a fost: în 1933, în luna de miere!
Pasiunea pentru limba franceză se transmite deci din generaţie în generaţie. Când aţi ajuns Dvs. pentru prima dată în Franţa şi cum reuşiţi să vorbiţi franceza ca un nativ?
Educaţia francofilă am primit-o din familie. Când eram mici şi părinţii mei nu voiau să înţelegem ce spun, vorbeau fie franceză, fie germană. Şi-atunci, noi, copiii, ne enervam şi încercam să învăţăm. Am reuşit, mai mult sau mai puţin. În Franţa, am ajuns prima oară la începutul anilor ’90, când am vizitat-o pe bunica mea, care fugise la sfârşitul anilor ’60. E o poveste interesantă, pentru că nu o cunoşteam decât de la telefoane şi din scrisori. Ea nu se mai întorsese în ţară pentru că îi era teamă că va fi arestată, chiar dacă – între timp – obţinuse naţionalitatea franceză. Noi nu puteam pleca pentru că nu obţineam paşaport. După ’89, Getty s-a gândit să se întoarcă la un moment dat, dar s-a răzgândit după ce mulţi cunoscuţi i-au spus cât de desfigurat era Bucureştiul.

Cu bunica fugită în Franţa şi, în general, din cauza rudelor aflate în străinătate, cum atârna dosarul familiei Niculescu în faţa comuniştilor? Au fost probleme?
Da. Aveam un „dosar prost“, cum se spune, din cauza rudelor din străinătate şi a faptului că familia făcuse închisoare. Asta m-a afectat în 1989 când am dat la facultate şi nu am putut să mă orientez spre Istorie sau Drept, pentru care ţi se cerea dosar. Am dat, deci, la Facultatea de Filologie, la greacă şi latină, iar după Revoluţie m-am înscris la Jurnalism. Când eram însă în liceu aş fi vrut să dau la Istorie... Dacă aş fi putut, poate că nu mă mai orientam către jurnalism după ’90. Oricum, interesul pentru jurnalism exista şi el de când eram mic, atunci când mama îmi dădea să citesc articolele lui Anton Bacalbaşa, bunicul ei.
Înainte de ’89 stăteam într-un bloc din Berceni, construit pentru muncitorii de la IMGB. Nu mă deranja că mătuşile şi bunicul îmi povesteau despre viaţa plină de lux de dinainte de război în timp ce noi stăteam într-o cutie de chibrituri, pentru că atunci când eşti mic, nu ai asemenea probleme. Era însă altceva care mă deranja: aveam tablouri vechi şi mobilă veche, desperecheată; ce reuşiseră să recupereze bunicii de prin casele din care fuseseră daţi afară. Eu aş fi vrut să avem şi noi mobilă nouă şi „modernă“, cum era la vecini, şi ţin minte că îmi era cam jenă să îmi invit prietenii pe la mine. Pe de altă parte, eram obligat să îi invit în casă: mama şi tata nu mă lăsau să mă joc pe scară.
Cum privea bunicul diferenţa dintre România interbelică şi cea comunistă?

Povestea cu nostalgie, dar şi cu o oarecare detaşare, nu părea foarte afectat, deşi e greu să ştii de fapt ce simţea. Îmi amintesc însă că odată mi-a spus: „Cel mai mult îmi e milă de tatăl tău, fiindcă eu, până la 34-35 de ani, am avut viaţa pe care am vrut-o, însă tatăl tău nu a prins decât 13-14 ani din acea perioadă”. Îi părea rău că nu mai putea călători ca înainte şi îşi dorea să ajungă din nou în Franţa. Uneori, în vizită la noi veneau „tantele“, aşa le spuneam. Ele erau mătuşile bunicului meu, deci foarte în vârstă. Mimi, Henriette şi unchiul Sandu, care, deşi era bărbat, intra tot în această categorie – erau surorile şi fratele străbunicii, Alexandrina, care murise în 1918 de tuberculoză. Toţi vorbeau când franceza, când româna, şi parcă erau din romanele lui Călinescu sau Ionel Teodoreanu: se îmbrăcau elegant, demodat şi miroseau a levănţică. Mimi era mama vitregă a lui Alexandru Paleologu şi, într-o vreme, mergeam la ea, pe strada Armenească, ca să învăţ franceza şi engleza.
Când schimbau discuţia în franceză ştiam că vorbeau despre lucruri „interzise“. Unul dintre ele se referea la şedinţele de spiritism, deoarece cu toţii fuseseră mari „spiritişti“. Era la modă la începutul secolului XX, iar tatăl lor, Alexandru Ştefănescu, directorul de bancă, a scris chiar mai multe cărţi despre asta. Era prieten cu B. P. Hasdeu şi cred că la un moment dat devenise chiar prea interesat de spiritism; fusese implicat şi într-un scandal cu o nuvelă care le-ar fi fost dictată de spiritul lui Caragiale. Oricum, ţin minte şi acum că în casă aveam tot felul de hârtii cu texte de la şedinţele de spiritism despre care ni se spunea că erau scrise prin voinţa unor spirite celebre, Caragiale, Eminescu etc. Multă vreme am fost speriat de discuţiile în franceză – pe care începusem să o înţeleg – şi de hârtiile alea.

Pe unde se aflau casele familiei Luca P. Niculescu în Bucureşti?
Una dintre casele despre care mi s-a tot vorbit era pe strada Spătarului, alta pe Jean Louis Calderon; Jean Luca P. Niculescu, străbunicul, stătea într-o casă unde acum e Sala Palatului. Au mai stat pe Calea Moşilor sau în zona Lipscanilor la sfârşitul secolului al XIX-lea. Unele case au fost vândute, cele care rămăseseră au fost confiscate de comunişti. Multe case nu mai există, fiind demolate, la fel ca şi clădirile în care au fost magazinele. De exemplu, pe locul unde era unul dintre magazinele lui Luca P. Niculescu se află acum magazinul Cocor.

Fiica lui Paul Niculescu-Mizil, greu de evacuat din Dorobanţi

Portret Ştefan Niculescu






Motto: "Sub aspect muzical, România post-decembristă nu e o ţară europeană". - Ştefan Niculescu Compozitorul Ştefan Niculescu (1927-2008), doctor în muzicologie, profesor universitar şi membru titular al Academiei Române, şi-a înscris numele în istoria muzicii româneşti încă din timpul vieţii, datorită ideilor şi creaţiilor sale valoroase, precum şi pasiunii nestăvilite pentru domeniul componistic şi cel al educaţiei muzicale, pe care le-a slujit cu un profesionalism şi o moralitate exemplare.
Activitatea sa, extrem de fecundă, s-a materializat în peste 70 de compoziţii, în aproape toate genurile muzicale: simfonic, cameral, vocal-simfonic, coral, operă, balet, muzică de scenă şi de film etc. Pornind de la operele lui Enescu, Bartok, Stravinsky, Messiaen şi Webern, lucrările lui Ştefan Niculescu, seriale sau modale (Trio de coarde, Cantata III pentru tenor, cor mixt şi orchestră, Invenţiuni pentru clarinet şi pian, Simfonii pentru 15 solişti ş.a.) au contribuit la apariţia primei mişcări muzicale de avangardă, în România anilor '50-'60. Ulterior, Ştefan Niculescu a manifestat un interes deosebit pentru muzica eterofonă, pe care a studiat-o prin intermediul creaţiei lui Enescu şi al diferitelor culturi muzicale tradiţionale, reuşind ca, pe baza acestor cunoştinţe, să-şi reformuleze tehnica de compoziţie, inclusiv prin utilizarea unor elemente din matematica modernă (teoria mulţimilor, teoria grafurilor, cea a grupurilor etc.), ilustrate în lucrări precum: Cantata III pentru mezzosoprană şi cinci suflători; Hétéromorphie pentru orchestră; Formants pentru orchestră; Aforisme de Heraclit pentru 20 de voci soliste; Unisonos I şi II pentru orchestră ş.a. În anii '70-'80, compozitorul român a dezvoltat eterofonia în forme noi (eteromorfia, sincronia etc.), într-un limbaj tot mai diatonic, situat la antipodul cromatismului serial din epoca de debut (Triplum I şi II pentru trei instrumente; Ison I pentru 14 solişti; Ison II pentru orchestră; Sincronie II -"Omagiu lui Enescu şi Bartok" pentru orchestră; Opera pentru copii "Cartea cu Apolodor" ş.a.). În ultima perioadă a activităţii sale, a armonizat o serie de tendinţe opuse: diatonismul cu cromatismul, scara armonicelor naturale cu diferite scări non-octaviante, eterofonia cu polifonia, omofonia cu monodia, continuitatea cu discontinuitatea etc. Lucrările lui Ştefan Niculescu tind către un nou tip de muzică sacră, în care sînt, însă, transfigurate unele particularităţi ale tradiţiilor byzantine, gregoriene, sau ale altor culturi similare din lume (Simfonia a II-a "Opus Dacicum" pentru orchestră; Simfonia a III-a "Cantos" pentru saxofon şi orchestră; Simfonia a IV-a "Deisis" pentru orchestră; Cvintetul de suflători "Eterofonii pentru Montreux"; Simfonia corală "Invocatio"; Axion pentru cor de femei şi saxofon; Psalmus pentru 6 voci ş.a.).
În domeniul muzicologiei, el a întocmit peste 150 de studii, cercetări, articole, care au fost publicate în ţară sau peste hotare, majoritatea fiind consacrate creaţiei enesciene, muzicii de avangardă, eterofoniei, sintaxei muzicale sau propriilor compoziţii: Eterofonia (1969); George Enescu (1971); O teorie a sintaxei muzicale (1973); Reflecţii despre muzică (1980); Între individual şi general (1983); Un nou spirit al timpului în muzică (1986); Planetarische Grammatik (1992); Global Language in Music (2000) ş.a.
Pentru meritele sale deosebite, Ştefan Niculescu a primit numeroase premii, distincţii şi titluri onorifice: Premiul "George Enescu" al Academiei Române (1962, 1972), premii ale Uniunii Compozitorilor din România pentru compoziţie (1975, 1977, 1981, 1985, 1986, 1988, 1998), Premiul Academiei Franceze, Premiul Festivalului de la Montreux-Vevey (1985), Premiul "Gottfried von Herder" al Universităţii din Viena (1994), Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1994), Marele Premiu "George Apostu", Bacău (1994), precum şi titlul de doctor honoris causa al Academiilor de muzică din Cluj (2002) şi Iaşi (2003).
Redescoperind şi aprofundînd vasta operă a lui Ştefan Niculescu, mi-am amintit de participarea noastră - activă - în cadrul "Cenaclului Mihai Andricu", locul în care s-a conturat cea de a doua avangardă muzicală din România. Parcă revăd făptura minunată, senină, nobilă şi interiorizată a celui care, cu aerul său de imnograf byzantin, ivit ca dintr-o altă lume - mai bună, mai dreaptă, mai înţeleaptă - îmi spunea: "Nu uita, prietene de-o viaţă... Înţeleptul e ca o lampă, iar creatorul - ca o candelă".
DORU POPOVICI
P.S. - Pentru prezentarea operei maestrului, am folosit documentarea ce mi-a fost pusă la dispoziţie de Academia Română, instituţie la care Ştefan Niculescu a devenit membru titular în anul 1997.

Citeste mai mult...

Averea unui "baron roşu": Paul Niculescu-Mizil

Inedit. Interviu cu Paul Niculescu-Mizil facut, in 1992, in Jilava
http://www.gardianul.ro/Inedit.-Interviu-cu-Paul-Niculescu-Mizil-facut,-in-1992,-in-Jilava-s125791.html
♦ Astazi, la Cernica, este inmormantat fostul demnitar comunist Paul Niculescu-Mizil, mort sambata intr-un spital din Bucuresti. Maine, Mizil ar fi implinit 85 de ani. Intamplarea a facut ca exact in saptamana in care el a murit, pentru prima oara dupa Revolutie, un reprezentant al familiei sale, Oana Niculescu-Mizil, sa intre in Parlamentul Romaniei. Paul Niculescu-Mizil a avut functii de conducere in perioada comunista intre anii 1950 si 1989. Dupa 1990 a fost arestat si condamnat la 16 ani de inchisoare, sub acuzatia de complicitate la genocid

♦ In 1992, Mizil era incarcerat la Jilava, alaturi de multi fosti membri ai Comitetului Politic Executiv. In acea perioada, el ne-a acordat un interviu in care a vorbit pentru prima oara despre Revolutia din Romania si implicarea unor forte straine in acele evenimente. La acea data, aproape toate elementele erau inedite pentru ca se stia doar ca Nicolae Ceausescu ordonase sa se traga in manifestanti, iar, dupa 22 decembrie ’89, Armata s-ar fi luptat cu niste iluzorii teroristi care nu au fost prinsi niciodata

♦ In 1992, Niculescu-Mizil ne spunea: “Statul-Major al Armatei Maghiare a avut legaturi cu forte din interiorul Romaniei. S-a invocat in mod oficial, in Consiliul de Securitate (al ONU – n.n.), necesitatea trimiterii de trupe in Romania. Daca aceasta masura nu a fost luata in acele zile, s-a datorat vetoului opus de reprezentantul Chinei in Consiliu. (...) Sunt cunoscute contactele ministrului de externe maghiar si al inaltelor autoritati maghiare cu ministrul de externe al Uniunii Sovietice de atunci pentru interventia in Romania”. Paul Niculescu-Mizil se considera un detinut politic

Pe domnul Paul Niculescu-Mizil am vrut sa-l abordam in anul 1991, cand era internat in Spitalul Colentina. Atunci astepta ca instanta sa decida asupra dosarului sau si a refuzat interviul pe motiv ca orice afirmatie facuta in presa ar fi putut constitui proba la dosar.

- Cum este posibil? Doua complete de judecata te achita si vin altii si iti dau 16 ani de puscarie. Dar cum este posibil urmatorul lucru? Vine Procuratura si te acuza de complicitate la genocid, dupa aia schimba, nu complicitate, pardon, am gresit, coautorat la genocid, dupa aceea schimba din nou, am gresit, nu coautor la genocid, instigare la omor deosebit de grav, apoi schimba a patra oara, am gresit si acum, nu instigare la omor deosebit de grav, ci complicitate.

- Care este situatia acum?
- In conformitate cu sentinta, trebuie sa execut 8 ani de puscarie. In conformitate cu Codul Penal, avand o varsta de peste 60 de ani, am dreptul sa beneficiez de prevederea din lege dupa care un om care are o asemenea varsta, la terminarea unui sfert din pedeapsa, are dreptul sa fie pus in mod conditionat in libertate. Astept sa se infaptuiasca aceasta prevedere a legii. Eu nu cer un privilegiu pentru fostul nomenclaturist Niculescu-Mizil, eu cer sa se aplice textul din legea penala pentru puscariasi si continui sa consider ca sunt un detinut politic.

- Printre cei aflati in conducere, fosti colegi de-ai dumneavoastra, a incercat cineva sa va acorde vreun sprijin de cand sunteti in inchisoare?
- Ce sa spun, daca spun ca m-au sprijinit, oamenii acestia or sa fie atacati ca sunt comunisti si ca sunt complici cu mine, daca spun ca nu m-au sprijinit, or sa spuna, uite dom’ne, ce om nerecunoscator, si atunci prefer sa nu spun nimic, nici ca m-au sprijinit, nici ca nu m-au sprijinit. Pentru mine, marea satisfactie este ca am simtit sprijinul a mii si mii de oameni care m-au cunoscut. Daca veti lua dosarul procesului nostru, sunt declaratii ale oamenilor care au scris in apararea mea. Asta pentru mine are o mare valoare, faptul ca oameni din tara si strainatate au gasit forta morala, in conditiile in care in jurul nostru este aceasta isterie anticomunista si aceasta vanatoare de vrajitoare, sa spuna: “Domnilor ce faceti cu Niculescu-Mizil?”

Ceausescu trebuia sa fi fost judecat corect

- Asta-i un lucru bun pentru dumneavoastra.
- Nu-i bun pentru mine ca nu m-a ajutat. Puscaria tot o fac. Eu consider clar si ferm ca sentinta de condamnare a mea si a membrilor CPEx nu este sustinuta de probe materiale, dar aceasta cauza nu este dreapta si, in plus, ea este insotita de vicii grave de fond si de forma din punct de vedere al legii penale. De aceea eu consider ca aceasta sentinta trebuie revizuita.
A, voiau sa ma condamne ca am fost langa Ceausescu pana in ultima zi, cum s-a declarat, si atunci ma aparam, dar gaseam o justificare, dar sa ma condamne ca pe un criminal de drept comun, asta este fara nici un fel de ratiune.

- Procesul Ceausestilor cum vi s-a parut?
- Ce sa va mai spun, nu mai spun nimic. Eram atunci ministru si pe numele meu a venit un protest al unei organizatii internationale fata de modul in care s-a procedat in cazul Ceausescu, pe care l-am adus la cunostinta conducerii tarii. A fost un act inuman, Ceausescu a avut defectele sale, a avut meritele sale, trebuia sa fi fost judecat corect.

- Moartea lui a depins de fortele straine?
- Eu cred ca tot scenariul a fost facut in asa fel incat...

- In fond, strainii au vrut numai moartea lui Ceausescu, pentru ca Jivkov este judecat la domiciliul sau, Honeker a fost extradat in Germania, unde va primi si pensie.
- Era si normal. Strainii stiau ca altfel nu se poate.

- Da, pentru ca el era...
- Cel mai darz.

In ’89 a existat un act de interventie straina

- Care a fost aportul dumneavoastra la Revolutie?
- Mie imi puneti o intrebare care pentru mine ridica probleme. Imediat dupa 22 decembrie am dat o declaratie in care am salutat Revolutia. Dar evenimentele care s-au derulat dupa acest 22 decembrie ma fac sa ma gandesc foarte mult la aceasta apreciere. Nu pot sa dau un raspuns definitiv, dar din ce in ce mai mult mi se contureaza parerea ca evenimentele din 22 decembrie 1989, care au o justificare temeinica in numeroasele nemultumiri care s-au produs in randurile poporului roman, mai ales in ultimii ani ai perioadei ceausiste, datorita unor masuri antipopulare luate de acesta, sunt departe de a constitui revolutia romaneasca.
In sedinta din 17 decembrie 1989, Ceausescu ne-a informat pe noi, era singura informatie de care dispuneam, ca la Timisoara elemente huliganice s-au dedat la acte de vandalism, au distrus obiective civile si militare, au molestat soldati, ofiteri. De asemenea, ni s-a spus ca e un act de interventie straina in treburile interne ale Romaniei, care pune in cauza independenta nationala a tarii, integritatea teritoriala. Dupa aceasta sedinta, s-au scurs doi ani si jumatate, timp in care s-au dezvaluit fapte noi care arata fara putinta de tagada ca in evenimentele din ’89 a existat fara dubii un act de interventie straina in treburile interne ale Romaniei. Mi-a fost de la inceput clar ca ceea ce s-a intamplat in Romania, ca si in alte tari socialiste, a fost rezultatul unor intelegeri la inalt nivel intre supraputeri. Dar in anii care s-au scurs, au intervenit noi si noi fapte care nu pot fi contestate. Sunt nu afirmatii facute de un inculpat sau un aparator, sunt dovezi evidente.

Autoritatile maghiare au intervenit activ in România

Daca imi permiteti sa citez cateva din ele: rezulta cu claritate din procesele care au avut loc inainte de 17 decembrie ca au existat acte de interventie militara, de trimiteri de agenti straini, de armament in interiorul Romaniei, care au pus la cale evenimentele despre care s-a vorbit. Chiar eu insumi, in cuvantul meu de aparare, am aratat ca pe lista asa-ziselor victime ale Revolutiei, din dosarul de acuzare figurau cetateni sovietici, maghiari cu domiciliul in fosta Uniune Sovietica si Ungaria, care si-au gasit sfarsitul in timpul acelor zile pe pamantul romanesc. Am cerut justitiei sa cerceteze ce hram purtau acei oameni atunci. De asemenea, in cursul proceselor de la Timisoara, s-au adus fapte de necontestat, care vorbesc despre prezenta straina, cu preponderenta maghiara, in activitatile lui decembrie ’89. Dar dupa aceea au aparut documente care sub nici o forma nu pot fi contestate. Am in vedere in primul rand cartea scrisa de ministrul de externe maghiar Gyula Horn, cu titlul “Delimitari”, publicata in Ungaria si Germania. In aceasta carte se recunoaste textual ca autoritatile maghiare in acele zile au intervenit activ in Romania. Statul-Major al Armatei maghiare a avut legaturi, recunoscute in carte, cu forte din interior. S-a invocat in mod oficial, in Consiliul de Securitate, necesitatea trimiterii de trupe in Romania. Daca aceasta masura nu a fost luata in aceste zile, s-a datorat vetoului opus de reprezentantul Chinei in Consiliul de Securitate. In aceasta carte sunt descrise contactele ministrului de externe maghiar si ale inaltelor autoritati maghiare cu ministrul de externe al Uniunii Sovietice de atunci, cu alte forte de pe plan international, pentru interventie in Romania. Este un document pe care eu l-am propus ca act probatoriu in procesul meu, dar s-a refuzat.

Ce semnificatie are declaratia dupa care Ardealul trebuie sa fie independent?

Sunt, de asemenea, alte acte oficiale. Am in vedere raportul Comisiei Parlamentare privind evenimentele din Covasna si Harghita, care pun in evidenta actiuni legate de forte straine. Dar cu dosebire am in vedere raportul Comisiei Senatoriale conduse de Sergiu Nicolaescu privind evenimentele din decembrie. Le-am citit cu mare atentie. Sunt opt pagini de ziar in care se demonstreaza punct cu punct actiunea de interventie militara straina in Romania in acele zile. In sfarsit, vreau sa citez un element caruia ii dau cea mai mare importanta. Este vorba de convorbirile telefonice avute de generalul Eftimescu, seful Statului-Major, cu seful Statului-Major al armatei ungare in ziua de 10 sau 20 decembrie. De doua ori generalul roman l-a interpelat pe generalul maghiar, iar una dintre interpelari este semnificativa, citez din memorie: generalul roman il intreaba pe cel maghiar: “Ce semnificatie are declaratia presedintelui ad-interim al Ungariei din acea vreme, dupa care Ardealul trebuie sa fie independent?” Nu este o declaratie a vreunui senator din Comisie, este o declaratie textuala, un document oficial. Deci, in acele zile au existat nu numai intentii, ci planuri concrete de interventie militara straina in Romania, care au pus in pericol independenta tarii, integritatea teritoriala.

Procuratura a omis elementul de interventie militara straina

La procesul meu, in recursul extraordinar am protestat impotriva cererii Procuraturii de a se omite elementul de interventie militara straina. Am spus, chiar daca voi fi condamnat la 30 ani de puscarie, sub nici o forma eu nu voi inceta sa cred ca Romania a fost supusa unei interventii straine in acea perioada si ca voi lupta pentru cunoasterea adevarului in aceasta tara.
- Toate acestea nu puteau fi cunoscute in acea perioada. Dar securitatea care a avut un rol in mentinerea comunismului, a epocii de aur, cum de nu l-a informat pe Ceausescu? Deci totusi cineva din interior a sprijinit aceste actiuni din afara.
- Eu nu sunt in masura sa fac procesul evenimentelor din acea perioada pentru ca trebuie sa ma bazez pe fapte si nu sunt in masura sa apreciez cum a lucrat un organism sau altul al statului roman in acea perioada. Eu constat ca a existat o interventie militara straina. In aceste conditii, pentru mine, care eram membru al CPEx, se punea astazi intrebarea care s-a pus si in 17 decembrie 1989: ce trebuia sa faca Niculescu-Mizil cand afla ca exista o interventie militara straina, cand afla ca este in pericol securitatea statului roman? Trebuia sa spuna - dati drum liber acestor forte?!

S-au produs schimbari care dau tara inapoi

Dar mai este si un alt aspect: al prezentului si viitorului acestei tari. Dupa parerea mea, pericolul la adresa independentei nationale a tarii si integritatii teritoriale nu a trecut. Sunt fapte elocvente care vorbesc despre interventia si pregatirea unor forte straine, cu riscuri mari pentru securitatea tarii.

- Dar pe langa interventiile straine, Revolutia a dorit-o in primul rand poporul.
- Eu am spus: ca au fost niste nemultumiri evidente in randurile populatiei datorate unor masuri antipopulare pe care le-a luat Ceausescu, mai ales in ultimii ani ai conducerii sale, aceste doua elemente s-au impletit. Daca poporul a vrut sau nu a vrut, asta este o chestiune discutabila. Pentru ca ar trebui sa stim ce a vrut poporul; in nici un caz eu nu cred ca poporul a vrut ca Romania, in urma acestor evenimente, sa-si deterioreze in mod grav situatia sa economica solida, politica, morala, sa ajunga in situatia acestei crize grave pe care o traieste natiunea romana. De aceea, cand spui Revolutie, trebuie sa duca lucrurile inainte. Pana acum nu constat. Desigur ca s-au produs o serie de schimbari pozitive in tara noastra, dar s-au produs schimbari infinit mai grave care dau inapoi tara.

- La un moment dat, intr-una din sedintele CPEx, Ceausescu a spus ca “exista un tradator printre noi”. Se referea la dumneavoastra?
- Istoria mea politica este foarte interesanta si complicata din doua puncte de vedere: intai, dintr-un punct de vedere general. Ceausescu era un om foarte suspicios. Ceausescu nu se temea de clasa muncitoare, de taranime, de populatie. El era de parere ca este dat de Dumnezeu acestui popor.

- Cum va explicati victimele dupa moartea lui Ceausescu?
- Cum sa mi le explic eu, daca nu si le explica ei?
Dupa moartea lui Ceausescu eu am fost ministru in noul guvern aproape doua luni. M-am luptat sa rezolv problemele de aprovizionare. Am citit o carte a domnului Mazilu in care se spun foarte multe lucruri: ca se aduc multumiri Ministerului Comertului Interior pentru activitatea depusa in zilele acelea. Pai, atunci MCI era condus de mine. Nu era normal ca macar sa se fi spus undeva, domnul asta a facut treaba asta atunci, nu sa ma ierte daca am avut vini penale, asta nu ierta vina mea penala, dar in nici un document in procesul meu nu se pomeneste ca am fost ministru dupa 22 decembrie. Deci eu eram ministru, ce legatura am eu cu mortii astia, cum, eu eram in guvern si omoram oamenii? Cine a tras dupa 22? Asta este intrebarea pe care si-o pune intreaga tara. Si mai este ceva. De ce mi se pun mie in carca acesti morti? Eu am declarat in proces: “Domnilor, ati spus ca pana in 22 decembrie au fost 144 morti, de ce imi puneti mie in carca 1.033: si pe cei care au fost omorati la Otopeni tinerii militari din fata MApN care au fost masacrati? Eu nu invinuiesc pe nimeni, dar nu stiu ce legatura mai are CPEx-ul cu mortii de dupa 22?”

- Credeti ca generalul Militaru ar putea sti?
- Nu stiu, nu ma bagati in asemenea hatisuri. Nu pentru ca imi este frica de cineva sau de ceva, pentru ca nu am convingeri. Daca as avea convingerea ca generalul Militaru e de vina, as spune. Eu nu am pretentia sa fie adusi alti oameni la puscarie.

- Cand veti fi eliberat, veti intra in viata politica?
- Eu dupa 8 ani, inca 5 ani nu am voie sa fac politica. N-am inteles de ce aceasta pedeapsa. Probabil cuiva ii este frica de mine sau de altii, ca daca am intrat in viata politica, cine stie ce-am face?

- Daca ati avea dreptul, cu ce partid ati vota?
- Eu am votat tot timpul pentru FSN, pentru Iliescu.

Reabilitarea fruntasului comunist Paul Niculescu - Mizil ii irita pe liderii liberali
Liberalii sunt nemultumiti ca ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a acceptat ca trupul fostului demnitar comunist Paul Niculescu - Mizil
sa fie depus la sediul Ministerului Finantelor.

Paul Niculescu-Mizil, fost demnitar in aparatul ideologic comunist, a fost inmormantat ieri la Cernica. Trupul neinsufletit al fostului ministru comunist al Educatiei si apoi al Finantelor a fost depus, pana ieri, la sediul Ministerului de Finante, avand girul ministrului PNL, Varujan Vosganian. Smaranda Enache, vicepresedinte al Biroului Permanent Central al PNL, ne-a spus ca se astepta ca Varujan Vosganian "sa aiba discernamant si sa ia o alta decizie".
Smaranda Enache s-a declarat dezamagita de aceasta "reabilitare mascata care nu se face in nici un stat fost comunist membru al UE".

Mircea Ionescu Quintus, membru fondator al PNL si fost presedinte al liberalilor, s-a declarat "surprins" atunci cand a aflat de decizia luata de ministrul Economiei si Finantelor: "Nu vad legatura si nu stiu daca era nevoie de asa ceva".
Adrian Cioroianu, vicepresedinte PNL si istoric, nu-si explica, la randul sau, cum a fost posibil ca trupul unui fost demnitar comunist sa fie depus intr-o institutie a administratiei centrale: "Decizia depunerii lui Ticu la Ministerul de Interne a fost corecta, insa in privinta lui Niculescu-Mizil, avand in vedere regimul pe care l-a servit, nu este normal sa faci asa ceva". Smaranda Enache socoteste acest gest cu atat mai deranjant cu cat "in Romania se implinesc doi ani de cand s-a condamnat comunismul", iar dezamagirea sa este cu atat mai mare cu cat "Varujan Vosganian este un reprezentant al dreptei si s-a manifestat ca un anticomunist convins".

Liberalii sustin ca, in cazul in care ar fi avut dubii asupra corectitudinii deciziei de gazduire a trupului lui Niculescu-Mizil la sediul Ministerului pe care il conduce, Varujan Vosganian ar fi trebuit sa se consulte cu primul ministru.
Vicepresedinta PNL, Smaranda Enache, crede ca practica depunerii trupurilor neinsufletite in sediul institutiilor publice "s-a raspandit arbitrar si poate ar fi necesar un protocol prin care sa se prevada ce grad ar trebui sa aiba demnitarii pentru a putea fi depusi in aceste locuri".
Ministrul Varujan Vosganian, cel care ar fi putut sa ne lamureasca cel mai bine in privinta acestei decizii, nu a putut fi contactat.

» Paul Niculescu-Mizil
Nascut in 1923, Paul Niculescu-Mizil a aderat la miscarea comunista inca din 1945 din motive "deopotriva biografice si intelectuale", dupa cum mentioneaza intr-un articol Vladimir Tismaneanu. Tatal sau provenea din vechea miscare socialista, de aceea in mediul familial al lui Paul Niculescu Mizil au dominat lecturile marxiste, leniniste si staliniste. In anii ‘50 a fost vazut ca o tanara speranta a comunismului, iar sub protectia lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, Mizil devine prorector si apoi rector al scolii Superioare de Partid "stefan Gheorghiu".
Intre 1956 si 1968 a fost seful sectiei de propaganda si agitatie a Comitetului Central al PCR, iar din 1972 pana in 1976 a ocupat functia de ministru al Educatiei. Ulterior, a mai ocupat functia de ministru al Finantelor din 1978 pana in 1981 si apoi a fost presedinte al Centrocoop (1981-1989). In decembrie 1989, Paul Niculescu-Mizil a fost arestat si judecat cu lotul CPEX si a executat o pedeapsa de trei ani de inchisoare pentru implicarea directa, prin votul dat in Comitetul Politic Executiv, in represiunea impotriva manifestantilor de la Bucuresti si Timisoara. A fost gratiat de Ion Iliescu.

Paul Niculescu Mizil - opozant al clanului Ceauşescu?


Fostul demnitar comunist Paul Niculescu Mizil, bunicul proaspetei parlamentare Oana Niculescu Mizil, a murit.
Evenimentul Zilei (ziarul anticomuniştilor feroce) îl numeşte “opozant al clanului Ceauşescu”!
Fiica lui Niculescu-Mizil a fost la un moment dat iubita lui Nicu Ceauşescu, scrie tot “Evenimentul Zilei”.
În 1989 Paul Niculescu Mizil a fost printre criminalii comunişti din C.P.Ex. care au aprobat reprimarea cu foc a revoluţionarilor din 1989 (C.P.Ex.-ul a aprobat unanim represiunea, contrar ceea ce spune “Evenimentul Zilei”). Aşadar, nu este un simplu comunist ci un criminal comunist. A făcut şi puşcărie pentru asta (cu întreruperi, că mereu avea scutiri medicale), pînă a fost graţiat de Iliescu. Ziarul “Evenimentul Zilei” scrie că Mizil s-a opus deschiderii focului împotriva manifestanţilor de la Timişoara, dar procesul C.P.Ex. a dovedit altceva, situaţia juridică a lui Niculescu-Mizil după acel proces nu este de achitat ci de graţiat, adică vinovăţia sa a fost constatată de instanţă dar a beneficiat de mila preşedintelui.
În perioada imediat după 1989 Niculescu-Mizil a fost cel mai activ dintre foştii membrii C.P.Ex. în a scrie memorii către tot felul de ziare în care-şi pretindea nevinovăţia. Mereu vedeam în ziarele bucureştene ce spune Paul Niculescu Mizil despre revoluţie. Inclusiv despre ce s-a întîmplat la Timişoara a scris Paul Niculescu Mizil, fiind şi citat în raportul comisiei senatoriale “Decembrie 1989″ a lui Sergiu Nicolaescu, deşi individul n-a fost prin Timişoara în timpul revoluţiei. S-a respectat regula mass-mediei bucureştene: istoria revoluţiei din 1989 trebuie scrisă în proporţie de 90% de comunişti. Dacă mai rămînea Ceauşescu proporţia era 100%, dar s-a instalat democraţia, de aia comuniştii controlează doar 90% din mass-media bucureşteană.
Dacă Paul Niculescu Mizil, fost mahăr comunist care a aprobat inclusiv măcelărirea demonstranţilor din 1989 şi a cărui fiică a fost ibovnica lui Nicu Ceauşescu (probabil a suferit în regimul dictatorial cînd Nicu o înşela cu altele) a devenit OPOZANT AL CLANULUI CEAUŞESCU (Evenimentul Zilei dixit), mie mi-e şi ruşine să mai spun că m-am opus regimului Ceauşescu. Nu mă pot compara cu adevăraţii bărbaţi ai neamului, opozanţi autentici ai dictaturii, precum acest Paul Niculescu Mizil (care, cîtă nobleţe sufletească, nici măcar n-a cerut certificat de revoluţionar).

Paul Niculescu-Mizil a încetat din viaţă

Paul Niculescu-Mizil, fostul demnitar comunist, a încetat din viaţă în noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 2.00. Acesta se afla internat într-un centru privat din Capitală, suferind de inimă de foarte mult timp. [...]

România a mediat între SUA şi Vietnam

MEMORII ● Paul Niculescu-Mizil a dezvăluit istorii puţin cunoscute
Paul Niculescu-Mizil şi-a lansat recent cartea "România şi războiul ...

Anemonei i se cere prietenia pe „forum“

Mai ţineţi minte „telenoveaua“ ce rula acum ceva vreme pe Antena 1, „Secretul Mariei“? A fost, dacă putem spune astfel, o reconfirmare a capacităţilor scenice (desigur, e vorba de platoul de filmare!) deţinute de fosta componentă A.S.I.A., Anemona Niculescu. Atât de multă priză a început să aibă de atunci la public, încât fanii au şi pus bazele unui site, cu informaţii despre solistă!

Noi nu aveam nici cea mai mică idee despre pagina de Internet construită special pentru actriţă, însă diverse personaje, catalogate drept „internauţi“, ne-au sesizat acest lucru. Ni s-a recomandat să „aruncăm o privire“, ceea ce într-un final am şi făcut. Fără nici cea mai mică intenţie de a aduce vreun afront membrilor din „fan-clubul“ Anemonei, putem spune că ne-am amuzat copios citind mesajele destinate „idolului“ acestora. Majoritatea provine de la copii, în special „admiratoare“, de până în 14 ani, care doresc să o cunoască pe „fata extraordinar de frumoasă, de cochetă şi de ordonată“. Nu râdeţi. Aşa o consideră una dintre vizitatoarele site-ului. Adevărul e că nu poţi lua în derâdere gustul omului, nu?

Am găsit o sumedenie de mesaje al căror principal subiect era dorinţa de împrietenire cu solista.

Primeşte mesaje pline de erori gramaticale!
Am păstrat câteva, pentru „palmares“, folosind metoda copy-paste. Bunăoară, iată ce îi aduce la cunoştinţă Dana Marina Daniela: „te iubesc mult Anemona si te admir pt munca ta. Pt că esti o actrita talentata foarte talentata. Daca te-as cunoaste as fi cea mai fericita din lume!! Daca vrei sa vb uite id-ul meu: (nu vi-l putem dezvălui!). Te sarut!!! Eu ma numesc Dana marina daniela, am 13 ani si 7 luni si sunt din Bucuresti. Am urmarit cu foarte mare interes telenovela Secretul Mariei. Esti cea mai telentata actrita din tara!!!!!!“. Sau: „ma cheama andreea somoiog am 11 ani si o ador pe Anemona si eu si sora mea. sper ca o voi cunoaste candva pe ANEMONA NICULESCU sunt fana ei nr 1 .mias dori macar id sau nr ei de tel oricum din vina ei si eu imi doresc sa ma fac actrita o iubesc ffoarte mult !!!!!!!!! si daca Tu Anemona ai vrea sa vorbim si daca chiar ai multi fani si citesti si mesajul meu te rog daca vrei sa vorbim id este (puncte-puncte) si nr de tel este (puncte-puncte-puncte) te pup.“ Greşelile gramaticale şi abrevierile nu ne aparţin, să ştiţi. În schimb, tragem un semnal de alarmă: ce se învaţă în şcoli, oameni buni? Oare copiii din România nu mai ştiu să scrie corect gramatical? Ar trebui luate măsuri, pentru că sunt din ce în ce mai mulţi tineri ce habar nu au să scrie corespunzător. Dacă vom mai găsi şi pe alte site-uri astfel de „specimene“ vom lua legătura atât cu Anemona, cât şi cu ceilalţi „idoli“ şi îi vom ruga să transmită îngrijorarea noastră tuturor celor ce le scriu. Desigur, sunt destule persoane publice care sunt adevărate monumente de „erori gramaticale“, aşa că munca noastră poate fi considerată una sisifică, la un anumit punct. Cu toate acestea, din moment ce ne-am sesizat, vă asigurăm că vom lua demersuri. Sperăm să putem conta şi pe ajutorul dumneavoastră.

Revenind la Anemona Niculescu şi la admiratorii şi admiratoarele care îşi lasă numerele de telefon şi ID-urile de messenger pe site, vom răspunde la una din întrebările care îi preocupă foarte mult pe fani: când îşi va lansa albumul? Telefonâ ndu-i, am aflat că nu poate face nicio declaraţie până pe data de 28 august. Adică mâine! Sperăm să vă fi fost de un real ajutor!

Anemona Niculescu îşi petrece concediul în Scoţia

Actiţa Anemona Niculescu, protagonista Mariei din serialul „Secretul Mariei“, difuzat sezonul trecut de Antena 1, va pleca, la începutul lunii august, în Scoţia. Anemona nu va pleca alături de iubitul său în această călătorie şi nici cu un grup de prieteni, actriţa preferând în acest an să plece alături de familia sa. „Anul acesta va merge cu noi. Este destul de obosită şi simte nevoia să se relaxeze şi să vadă locuri noi. O să plecăm toţi în Scoţia la începutul lunii august“, ne-a spus mama solistei. Chiar dacă în prezent este consilier de imagine şi purtător de cuvânt la o firmă de construcţii RCC Grup, Anemona nu a renunţat la muzică, mai vechea sa pasiune, şi înregistrează în prezent piese pentru viitorul său album. „Până acum a înregistrat şase piese şi mai vrea să tragă cinci, apoi să-şi caute producă tor. Acum e la un curs şi şi-a uitat telefonul acasă, de aceea am răspuns eu“, ne-a declarat telefonic mama actriţei. „Nu pot să vă spun ce cursuri urmează, pentru că s-ar supăra pe mine. Anemona e o fire foarte superstiţioasă şi nu vrea să vorbească până nu se finalizează proiectul“, a adăugat doamna Niculescu. Despre cursurile de pregătire, vă promitem că o să revenim cu amănunte legate de domeniul în care vrea să se specializeze, mai nou, solista. Această informaţie ne-a stârnit curiozitatea, mai ales că în această perioadă se caută actori pentru noua telenovelă a Antenei 1. Producţia care urmează să fie difuzată din această toamnă poartă marca Valeriu Lazarov, însă Ioan Isaiu, actorul alături de care Anemona a format un cuplu în „Secretul Mariei“, ar putea lipsi din distribuţia noii telenovele.

13 ÎNTREBĂRI cu Anemona NiculescuATAC: De ce părul de pe mâini nu este despicat la vârfuri?
ANEMONA NICULESCU: Pentru că nu este maltratat cu vopsea, gel, fixativ şi uscător de păr. Şi despre al cui păr de pe mâini vorbim? Eu nu port.

ATAC: Oare Noe avea albinele numerotate în arcă?
ANEMONA NICULESCU: Nu era nevoie. Avea doar două.

ATAC: Dacă doi gemeni identici se însoară cu două gemene identice, copii lor vor semăna la fel de mult ca părinţii lor?
ANEMONA NICULESCU: Asta aş fi şi eu curioasă să aflu...

ATAC: Există posibilitatea ca un narcoleptic să sufere de insomnie?
ANEMONA NICULESCU: Narcoleptic este cel care suferă de boala somnului, de nevoia irezistibilă de a dormi. Deci nu este posibil!

ATAC: Oare raţele strănută?
ANEMONA NICULESCU: Doar în desenele animate. Sunt alergice la creioanele colorate.

ATAC: Poţi lipi la loc un copac tăiat?
ANEMONA NICULESCU: Dacă ţii morţiş, sigur ca da. Dar la ce îţi foloseşte?

ATAC: Te-ai săturat ca oamenii să îţi pună întrebări retorice, iar tu să nu ştii dacă sunt retorice sau nu?
ANEMONA NICULESCU: Nu. De aceea răspund la întrebările voastre.

ATAC: Ce se întâmplă când o forţă irezistibilă întâlneşte un obiect imobil?
ANEMONA NICULESCU: Dacă îl întâlneşte, îl transformă în mai multe obiecte mobile.

ATAC: Dacă un bărbat rosteşte o frază şi nu are pe lângă el nicio femeie care să îl contrazică, tot n-are dreptate?
ANEMONA NICULESCU: Ce bărbat are atâta poftă de vorbit când nu este nicio femeie prin preajmă?!?

ATAC: Dacă hrăneşti o albină numai cu portocale, aceasta începe să facă marmeladă?
ANEMONA NICULESCU: Dacă albinei îi plac portocalele, da!

ATAC: Oare directorul poştei are timbre la discreţie?
ANEMONA NICULESCU: Da, dar nu-l tentează.

ATAC: O menajeră poate fi şi majordom?
ANEMONA NICULESCU: Doar dacă se deghizează în timp util. Şi numai dacă pentru asta o să primească şi salariul majordomului.

ATAC: Dacă şamponul are atât de multe culori, de ce pielea capului are tot timpul aceeaşi culoare, după spălare?
ANEMONA NICULESCU: Dar cine a spus că pielea capului are tot timpul aceeaşi culoare!? Şi apoi, şamponul spală, nu colorează, dacă nu-i şampon colorant! Şi colorează părul, nu pielea!

Anemona Niculescu a devenit agent imobiliar Dupa ce a cunoscut faima in "Secretul Mariei", Anemona Niculescu nu a mai primit oferte tentante in nicio telenovela. Actrita care a cintat si in A.S.I.A. s-a orientat rapid catre o alta cariera, si anume aceea de agent imobiliar. Desi profeseaza de citeva luni doar, blonda a incheiat deja citeva contracte avantajoase pentru firma la care lucreaza si spune ca ii place aceasta noua ipostaza. Pina anul trecut, a fost angajata Teatrului National din Bucuresti, dar a fost concediata, asa ca a trebuit sa se reorienteze. A jucat in filmul "Pacala se intoarce", are si alte propuneri cinematografice, dar, in acelasi timp, este si un agent imobiliar de succes. Asta nu pare sa o deranjeze si spune ca salariul cistigat este mult mai mare decit daca ar fi angajata ca actrita intr-un teatru.

Nicoleta Luciu, Lucian Viziru si Anemona Niculescu sunt cei mai prosti actori din România
http://www.ultima-ora.ro/articles.php?action=toArticle&article_id=1029

Bagati pe gât in tot felul de seriale tv, in timp ce alti absolventi de UNATC stau la coada pentru un rol cât de mic, doua vedete ale postului Acasa TV, respectiv Pro TV, au fost recompensate, in sfârsit, pentru prestatiile lor jenante. Nicoleta Luciu (foto) si Lucian Viziru s-au pricopsit cu câte o „Capsuna de plastic” (echivalentul românesc al „Zmeurei de Aur”), distinctie care, cu siguranta, nu va fi inclusa in propriile CV-uri artistice.

Potrivit site-ului cinefan.ro, initiatorul versiunii mioritice a „Zmeurei de Aur”, fosta Miss România, Nicoleta Luciu, a primit doua „Capsuni pe plastic”, fiind desemnata cea mai slaba actrita într-un rol secundar - atât pentru „incredibila” prestatie din „Lacrimi de iubire”, cât si pentru cea din „Azucena”. La rândul sau, Lucian Viziru a fost gratulat cu un astfel de trofeu pentru „Cel mai slab actor într-un rol secundar”, si tot pentru „Lacrimi de iubire”. Viitorul nu suna la fel de bine pentru ambele vedete, intrucât, de pe urma actualelor prestatii actoricesti (Luciu pentru „Iubire ca in filme” si „La serviciu”, si Viziru pentru „Om bogat, om sarac”) este foarte posibil ca si anul viitor sa isi completeze colectia de capsune, cu altele noi si frumoase.
O alta vedeta premiata, de data aceasta cu studii de specialitate, a fost actrita Anemona Niculescu, pentru la fel de penibilele prestatii din „Secretele Mariei”, dar si din pelicula de lungmetraj „Pacala se intoarce”. Licentiata a UNATC, Anemona a fost declarata drept „Cea mai slaba actrita într-un rol principal”. De asemenea, partenerul ei din „Pacala de intoarce”, Denis Stefan, a lasat masca publicul votant cu insipida sa prestatie, fiind desemnat „Cel mai slab actor într-un rol principal”.
Premiile „Capsuna de plastic” au fost create la propunerea forumistilor site-ului cinefan.ro, si au fost decernate simbolic, evident, cu o zi inaintea Premiilor Gopo, din 26 martie. Pentru 2008, evenimentul va deveni unul de amploare, in care câstigatorii vor primi trofee special create pentru munca depusa la aceste catastrofe cinematografice.

„Câstigatorii” primelor Capsuni de plastic:
Cel mai slab film: „Si totul era nimic...”
Cel mai slab regizor: Cristina Nichitus – „Si totul era nimic...”
Cel mai slab actor in rol principal: Denis Stefan - „Pacala se intoarce”
Cea mai slaba actrita in rol principal: Anemona Niculescu - „Pacala se intoarce”
Cel mai slab actor in rol secundar: Lucian Viziru - „Lacrimi de iubire”
Cea mai slaba actrita in rol secundar: Nicoleta Luciu - „Azucena” si „Lacrimi de iubire”
Cel mai slab scenariu: „Si totul era nimic...”
Cea mai slaba imagine: Gabriel Kosuth - „Si totul era nimic...”
Cel mai slab montaj: Corina Stavila - „Pacala se intoarce”
Cel mai slab sunet: Anusavan Salamanian - „Si totul era nimic...”

Anemona Niculescu strânge jucării pentru orfani Un gest frumos înainte de Paşte poate însemna mai mult decât vă puteţi imagina pentru cei nevoiaşi. Anemona Niculescu ştie asta cel mai bine. Pentru că ştiam despre ea că este o persoană cu suflet bun şi am vrut să aflăm dacă se implică în acţiuni de binefacere, am descoperit că, din când în când, se duce în vizită la case de copii şi la aziluri de bătrâni. O dată la câteva săptămâni, actriţa adună jucării şi dulciuri, cumpărate ba din banii ei, ba din contribuţiile prietenilor, şi se duce să bucure atât bătrânii, cât şi micile suflete.

„Nici nu ai idee cât poate să mă impresioneze reacţia lor când vin să le las jucăriile! Imaginează-ţi că sunt suflete şi s-ar juca şi ei, dar nu au cu ce şi nici cu cine... Când mă duc la ei, stau câteva ore, să ne jucăm împreună, şi aproape că îmi dau lacrimile când vin toţi grămadă pe mine, să mă pupe şi să mă îmbrăţişeze. Nici nu îmi vine să mai plec“, ne-a spus Anemona.

Gestul ei ne-a dat o idee, acum, în prag de Înălţare. E drept că suntem şi curioşi, dar vrem să facem şi un luru bun: începând de astăzi, vom telefona persoanelor publice, indiferent de sfera lor de activitate, şi le vom cere să ne ajute să ajutăm copiii orfani (17 la număr) de la casa de copii din comuna Domneşti, „Copii împotriva întunericului“.

Am contactat-o pe doamna Mihaela Guiaş, vicepreşedinta respectivei instituţii. Dânsa ne-a spus că sunt 17 copii ce au nevoie de aproape orice, în special de alimente. Haideţi şi dumneavoastră, alături de noi şi de vedetele noastre, să încercăm să ne mai spălăm un pic din păcate şi să le înfrumuseţăm cât de cât viaţa acestor suflete. Orice ajutor contează. Ne puteţi trimite pe adresa redacţiei hăinuţe ce nu vă mai sunt de folos, jucării, alimente sau chiar şi bani. Noi vă mulţumim anticipat şi deja ne-am trecut pe listă.

Anemona Niculescu - imaginea unei companii de construcţii
http://www.atac-online.ro/monden_27/
Fosta protagonistă de telenovele a semnat de curând un contract cu o companie de construcţii. Ea va fi imaginea, consilierul de imagine şi purtătorul de cuvânt al respectivei companii. Nu ştim dacă este rentabil pentru ea, pentru că nu a vrut să ne spună în valoare de cât este remuneraţia primită şi nici moneda în care este recompensată, dar, din moment ce este încântată de ceea ce face, suntem convinşi că „semne bune anul are“. Când am vorbit cu ea, tocmai pleca de la un târg dedicat celor ce îşi doresc casă nouă, ceea ce înseamnă că şi-a luat rolul în serios.

După propriile-i spuse, atât construcţiile, cât şi afacerile în domeniul imobiliar au reprezentat un simplu hobby pentru Anemona, fosta protagonistă de telenovele. Faptul că în urmă cu un an a cunoscut câteva personaje de la RCC SA, ar fi putut fi doar o simplă întâmplare, dacă acum câteva zile nu ar fi semnat un contract cu ei. Pe lângă faptul că le promovează imaginea, domnişoara Niculescu mai prestează şi în funcţia de consilier de imagine pentru firma cu pricina, şi mai este şi purtător de cuvânt. Când am discutat cu ea, tocmai pleca de la Sofitel, unde fusese la un târg a cărui temă principală era omniprezenta „locuinţă visată“. Ne recunoaştem vina şi menţionăm că am uitat să o întrebăm cu ce păreri a plecat de la expoziţia cu pricina, dar presupunem că am fi primit un răspuns profesionist din partea ei.

Am întrebat, în schimb, dacă ne poate dezvălui suma remunerată în urma contractului cu RCC. „Nu vă pot spune. E confidenţial“, ne-a spus. Perfect de acord, e confidenţial, dar măcar sunt niscaiva „euroi“ la mijloc? Sau dolari? Primeşte „câţiva“ lei din partea companiei? Yeni japonezi? „Nu prea văd de ce este importantă moneda. Dacă stai să te gândeşti, oricum poate fi convertită într-o altă monedă, oricare doresc“, ne-a adus la cunoştinţă, râzând, Anemona. Lăsând la o parte latura „constructivă“ a actriţei, vă mai informăm că actoria i-a intrat rău de tot în sânge şi pregăteşte un scenariu, alături de un prieten. Nu ştim despre ce e vorba, deoarece a refuzat să îşi „vândă ideile“. Şi aşa ne-a spus destule. N-am mai insistat. Pe lângă actorie şi construcţii, muzica a rămas aproape de sufletul ei şi nu a uitat că, la un moment dat, a activat într-o trupă ce a avut succes. „Pregătesc un CD. Îmi era dor să mai şi cânt. Sunt sigură că va fi ceva pe placul majorităţii“. Ne-a promis că ne va ţine la curent, iar noi, la rândul nostru, vă vom informa.