Ungureanu[v=]

Doi dintre tinerii ce debuteaza editorial in science-fiction in 1984 -brasoveanul Leonard Oprea si bucuresteanul Alexandru Ungureanu - isi traseaza ca principala directie de inaintare explorarea subconstientului, fiecare pe calea sa proprie, dar amandoi in cadrul posibilitatilor si conventiilor specifice pe care "genul" le statorniceste.
Desi Alexandru Ungureanu (1957-2004) se abtinea a-si sub-intitula in vreun fel Marele Prag (Editura Albatros, 1984, colectia "Fantastic Club"), putem totusi vorbi, intr-o terminologie flexibila, despre un roman, mai precis despre un mini-roman (139 pagini), constituit din 11 episoade numerotate drept "capitole", dar avand fiecare - dincolo de omniprezenta aceluiasi protagonist-narator, ne-nominalizat (transparenta proiectie fictionaia a autorului), dincolo de alte cateva personaje vagante si de unele tangentiale trimiteri reciproce - o pronuntata independenta narativa proprie, fiecare "capitol" putand fi citit, scos din context, ca o povestire de sine statatoare: o asamblare compozitionala laxa, pivotand pe articulatii cardanice, menajand o autonomie de tip modular intre episoade interschimbabile in anumite limite, aditionabile si multiplicabile in principiu fara limita, dar degajand totusi, toate la un loc, un sens de convergenta. Aparent neglijenta, aceasta constructie a cartii se dezvaluie insa a fi, dimpotriva, atent elaborata, studiata, vizand o intricatie labirintica, foarte ambitioasa in complexitatea-i inaparenta, si care traduce in plan compozitional o mult mai mare si mai de substanta ambitie a autorului - aceea anticipata chiar din titlu. Este vorba, in esenta, de o parabola a angajarii scriitorului in fictiune.
Alfa si Omega acestei totale angajari, "Marele Prag" deschide si inchide, in figuratia personala a lui Alexandra Ungureanu, accesul la asumarea estetica a realitatii, la recuperarea in imaginar a lumii reale "pierdute" in propriu-i plan, real. O veche dar mereu noua paradigma a creatiei, a dezbinarii intre eul creator si lume, fara de care, si fara de depasirea careia, nu exista creatie majora in arta, in literatura, si deci nici in science-fiction. Mereu noua, pentru ca mereu re-descoperita, pe cont propriu, pe risc propriu, cu un pret pe care fiecare si-1 stie, si mereu in alte si alte circumstante si ipostaze concrete. De data aceasta - intr-o ipostaza cu torul neasteptata, insolita, poate chiar socanta pentru anumite gusturi si/sau prejudecati: o figuratie sf derivata din ipoteza "stiintifica" a "intoarcerii pe dos" a unui spatiu cu un pronuntat grad de curbura: "Si tot ce era in afara mea este acum inauntru. Si tot ce era inauntru este acum afara"; "acum noi nu mai gandim structural la fel, // imi modelez subconstientul dupa logica ta, insa el este in prezent constientul meu" // "voi renunta deocamdata sa modific Exteriorul in speranta ca astfel voi stapani propriile mele adancuri".
Pentru cititor (monstru de cinism, se stie!), ceea ce primeaza este, aici, promisiunea - estetica - a unor fabuloase desfatari si nesatioase degustari de mirifice efecte de insolitare, de frisonante deschideri spre un genuin "sense ofwonder"; pentru autor insa pare a prima, cel putin deocamdata, revansa psihologica si existentiala, "razbunarea" in imaginar a frustrarilor suferite in planul realului, imensul orgoliu fara de care acest superb (in toate sensurile cuvantului) non serviatn estetic nici n-ar fi fost cu putinta: "La capatul a tot ce veti cunoaste ma gasesc EU" - se incheie, sfidator si superb, cartea.
Prin Alexandru Ungureanu si prin altii asemenea lui, "Noul val" din sf-ul romanesc al anilor 80 descopera, o data in plus, pe cont propriu, o America estetica ce ramane mereu de descoperit Dar o face cu radicalitate, cu "vana", cu un fel de "furie" chiar.
O atat de radicala dezbinare cu lumea nu mai poate incapea, insa, in formele si contururile, mai mult sau mai putin familiare, ale unui mimesis irevocabil "verosimil"; ea duce cu necesitate - cum iarasi s-a probat, in cazuri ilustre - la non-mimesis, la phantasia, la contorsiuni si distorsiuni ale contururilor canonice ale realului, la modelarea unor lumi imaginare libere de analogia cu lumea "exterioara", obiectiva, lumi imaginare a caror "lege" emana acum din inferioritatea subiectului, nu din exterioritatea obiectului. Este ceea ce se intampla, logic si legic, si la Alexandru Ungureanu, este cauza pentru care ceea ce scrie el, in Marele Prag, graviteaza mai mult inspre soft sf decat spre hora sf, ba chiar mai mult inspre science fantasy decat spre science fiction propriu-zis. Extrapolarea nu mai are, in consecinta, stringenta si consecventa logica din acea varietate de science-fiction cunoscuta sub denumirea de hard sf; relatia de cauzalitate intre ipoteza "stiintifica" si universul imaginar dedus din ea prin extrapolare este o relatie logic mai laxa, ba chiar uneori nici nu mai este, strict logic vorbind, o relatie de cauzalitate, ci doar un pretext, un impuls, un primum movens pentru zborul liber al fanteziei si pentru pura placere a acesteia de a crea universuri imaginare. Nu gasim totusi, la Alexandru Ungureanu, nici abandonul in placerea pura si gratuita a fictiunii, in levitatia unor feerice lumi imaginare, si nici motivatia magica - mai curente, toate acestea, in science fantasy.
Nici motivatie logica, asadar, nici motivatie magica, in Marele Prag. In locul lor - .si aici se deschide, practic, adevarata "vana" a scriitorului - o motivatie onirica: in locul coerentei logice, caracteristice starii de veghe, se instaureaza drept suprema instanta ordonatoare si modelatoare o coerenta onirica, o logica a visului, care, ce-i drept, din punctul de vedere al logicii "treze", poate parea incoerenta flagranta. Aparenta irelevanta, desigur, ceea ce conteaza intr-adevar fiind faptul ca Alexandru Ungureanu "viseaza" convingator, are adica vise consistente si viguroase - cu cat mai stranii si mai "colorate", cu atat mai viguroase - vise "adevarate", iar nu "supte din deget". Scriind "din vana", si nu din mimetism, el stie, in acelasi timp, sa-si disciplineze lava onirica sub presiune, "racind-o" coerent, fixand-o in configuratii purtatoare de sens, in "figuri" ale subconstientului apte a ridica la suprafata constientului si a sublima in expresie depozite obscure, obsesii existentiale, frustrari erotice si frustrari sociale. O astfel de figurare a subconstientului este "Labirintul Timpului care ma cheama sa regasesc partea pierduta din mine" (Labirintul Timpului). Labirint ce figureaza concomitent si magma frustrarilor existentiale, erotice, sociale ("Un Labirint este simbolul libertatii. Daca stii calea, esti stapanul ei. Un Labirint este simbolul femeii. Vrei sa ajungi in centrul ei, apoi nu mai stii cum sa iesi. Societatea e un Labirint. Daca te ratacesti in ea, nimeni"), Labirint ce apare insa si ca figurare a infinitului - spatial (ca in Nesfarsita Masina - povestire antologica, episodul cel mai bun din volum, inchizand in 20 de pagini o memorabila parabola a fiintarii omului in lume), ori temporal (ca in Labirintul Timpului - povestire memorabila, si aceasta).
Marele Prag de Alexandru Ungureanu este, in intregime, o carte pusa "sub semnul Labirintului", iar conditia scriitorului ca himeric "Recenzor Labirintic" este demna de tinut minte.
Multe ar mai fi inca de spus despre acest viguros debut in science-fiction. Piesa reprezentativa pentru "Noul val" din sf-ul romanesc, Marele Prag este o carte pe care Alexandru Ungureanu joaca "la miza mare", ceea ce, din start, nu poate fi in ochii criticii, decat un punct in favoarea lui. Sa-1 asteptam, de aceea, cu urmatoarele-i carti si sa-i dorim ca ele sa-i adevereasca din plin propriul oracol (exprimat, in Labirintul Timpului, prin gura unui episodic profesor universitar de psihochiromantie):
"Zaresc in palma ta linia vietii franta intr-un zig-zag. Acesta este Semnul Labirintului. Viata ti se rasfrange asupra ei insesi iar destinul ti-este destinul Destinului tau, dar sa stii ca asta nu este o mare fericire, pentru ca e tare chinuitor sa te nasti si sa mori nu de la sine ci prin sine. Mai zaresc in palma ta urma unei roti dintate si acesta este Semnul Masinii, careia i te impotrivesti mereu, vrand sa fii altceva si reusind sa fii ceea ce esti. Mai zaresc si un fel de triunghi, semnul marunt al al neadaptarii sociale si al iubirii neimplinite. Iar viata ta, la urma, nu se sfarseste brusc ci ca o sageata, ceea ce inseamna ca, in urma unei lupte, nu vei muri ci te vei transforma in altceva, nu stiu si nimeni nu va sti in ce, trecand peste un fel de Prag."
Am preferat, totusi, pentru antologia de fata [Timpul este umbra noastra, Ed. Dacia, 1991], Artele Martiale Moderne, o povestire pe care autorul n-a inclus-o in sumarul volumului Marele Prag (1984), probabil pentru ca nu se racorda functional formulei compozitionale adoptate acolo. Adevarata bomba de "sense of wonder", Artele Martiale Moderne a fost, pe parcursul anilor 80, titlul port-drapel si varful de lance al "Noului val" din sf-ul romanesc - si nu fara temei, intrucat ea impresioneaza de la prima lectura printr-un frapant frison al noutatii, prin prospetimea imaginatiei si prin stilul alert.

Toate acestea rezulta din originala "idee sf" de a proiecta intr-un indepartat viitor "galactic" actualele arte martiale de traditie japoneza. Comenzile japoneze ale arbitrilor, reluate ca atare in textul povestirii sf, ii asigura un pitoresc garantat si un efect stilistic aparte, chiar daca armele ("flash-stick"-ul, "tirapa" etc), precum si regulamentele si tehnicile de lupta sunt, evident cu totul altele, apartinand acelui far future si fiind aduse pe Pamant de imaginare expeditii de pe indepartate planete ale Galaxiei, azi inca necunoscute. Adversarii nu lupta direct, ci prin intermediul unor "videoplasme" - copii identice ale unei persoane, efectuate la moment de un aparat numit, fireste, "videoplastor" - videoplasme care se dezintegreaza si dispar fara urma imediat ce lupta a luat sfarsit. O videoplasma este copia perfecta a originalului, si chiar ceva mai mult. ea are acumulata experienta unei lupte in plus, precum si sentimentul sau resentimentul de a fi riscat totul in beneficiul originalului, pentru ca acesta sa nu fie cumva ranit in lupta, in timp ce ea, copia, trebuie sa dispara. Autocontrolul asupra acestor refulate frustrari si impulsuri poate insa ceda la un moment dat sub presiunea si tensiunea nervoasa a luptei pe viata si pe moarte, si atunci iremediabilul se produce, asa cum povestirea ne arata. Rezulta de aici, desigur, si inedite variatiuni pe vechea tema literara a "dublului", precum si o privire ce patrunde ascutit si adanc in psihologia luptei in sine. Interesul major al povestirii rezida, totusi, nu atat in psihologie cat in ontologie, intr-o emisie de "sense ofzvonder" generata atat de spactacolul donarii mecanice a "videoplasmelor", cat si de instantaneea lor aneantizare.
Fara a mai glosa, acum, pe tema "dublului" si fara a mai comenta "efectele", structural diferite, ce se pot "scoate" din aceasta tema in literatura fantastica traditionala si in sdence-fiction, e timpul sa dam cuvantul textului, unde aceste "efecte" ne intampina mult mai convingator, direct si nemijlodt oferite perceptiei, lecturii. Nu inainte, totusi, de a face minimele precizari bibliografice de rigoare: povestirea Artele Martiale Modeme a aparut mai intai in numarul din noiembrie 1982 al revistei timisorene Helion, care-o premiase in luna mai a aceluiasi an, fiind apoi reluata de doua ori in Almanah Anticipatia: in 1985 s-a re-publicat textul ca atare, integral, iar in anul urmator (1986) almanahul ofera povestirea, schimbandu-i titlul in Confruntarea, si sub forma de benzi desenate (realizate de Adrian Barbu). O continuare (Artele Martiale Modeme, II) a vazut lumina tiparului in antologia Avertisment pentru linistea planetei, alcatuita de Constantina Paligora si aparuta in 1985 in colectia Tantastic Club" a Editurii Albatros din Bucuresti. Ceea ce, retroactiv, devenea astfel Artele Martiale Modeme, I isi pastreaza insa deplina autonomie de lectura si deplina forta de impact, literar si para-literar, pe care din capul locului le avusese.
(Comentariu aparut fragmentar in revista Steaua de la Cluj (nr.10/1985), ca recenzie la voi. Marele Prag; ultima parte a fost adaugata in voi. Timpul este umbra noastra. Sdence-fiction romanesc din ultimele doua decenii. Antologie comentata de Comei Robu, Editura Dada, Cluj, 1991, pp.421-434, unde insotea povestirea Artele Martiale Moderne, si in antologia TWELVE of the Best Romanian SF Stories. Selected and introduced by Cornel Robu, Sedona Pubiishing House, Timisoara, 1995, pp.179 -188, 214-215: "Modem Martial Arts", translated from the Romanian by Linda Harris-Marcos.)

Citeste articolul

Actriţa Carmen Ungureanu
http://www.azi.ro/daca.htm
Naţionalul bucureştean nu a luat vacanţă. Zilele acestea actriţa Carmen Ungureanu lucrează împreună cu regizoarea Mariana Cămărăşan la premiera, cu titlu provizoriu, "Şapte dintr-o lovitură", de Lia Bugnar.
Frumoasă, sensibilă, cu o ţinută scenică impecabilă, actriţa Carmen Ungureanu a reuşit să se impună pe scena Naţionalului bucureştean. A început cu spectacolele concepute de Dan Puric, dintre care Toujours l'amour a avut un mare succes atât în ţară, cât şi în străinătate, pentru ca apoi să realizeze roluri de compoziţie. Am aminti montările Dansând pentru zeul păgân, Complexul România, Iubiri interzise, Privighetoarea şi trandafirul, dacă ar fi să ne oprim numai la stagiunea trecută. Iată că în această vară, Carmen Ungureanu a acceptat propunerea tinerelor regizoare Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc de a juca rolul principal din viitoarea premieră a stagiunii 2008-2009, Şapte dintr-o lovitură, după un text al Liei Bugnar. Premiera este programată chiar în deschiderea stagiunii, pe 25 septembrie, la Sala Atelier. Alexandra Penciuc semnează şi scenografia spectacolului. Carmen Ungureanu are să-i dea viaţă tinerei Clara, care într-o societate consumistă îşi caută identitatea. Alături de Carmen Ungureanu, în distribuţie se mai află Ana Macovei (Fefe), Aniela Petreanu (Ema), Mihai Calotă (Gabi), Axel Moustache (Luca), Alexandru Nedelcu (Nick), Florin Lăzărescu (Bobo) şi Victoria Dicu (Realizatoarea). Acest proiect se înscrie în campania de susţinere a tinerei dramaturgii româneşti. Pentru Carmen Ungureanu este o provocare de a juca alături de tinerii ei colegi şi într-un rol principal de dramă.
Trebuie să amintim şi faptul că actriţa iubeşte tot atât de mult şi filmul. Ea joacă rolul Nadee în The Dot Man, în regia lui Bruno Coppola. Pelicula a fost realizată anul trecut. Tot cu regizorul Bruno Coppola a mai colaborat şi la pelicula Stuff Thet Bear, în 2003, unde i-a dat viaţă Carmelei. Filmul l-a îndrăgit în momentul când a lucrat cu Lucian Pintilie la pelicula O vară de neuitat. A continuat, apoi, să colaboreze cu Sinişa Dragin la În fiecare zi, Dumnezeu ne sărută pe gură, iar în 2001 a lucrat cu regizorul Marcello Daciano la filmul I hope, unde a interpretat-o pe Anne.

Unul dintre cei mai bogati baieti de bani gata, Claudiu Patrascu, se gindeste la insuratoare. Acesta se ocupa, in prezent, de afacerile tatalui sau si se pare ca are ceva talent in business. Dupa cum se stie, cel care isi etaleaza masinile scumpe prin oras are de ceva vreme o relatie cu Roxana Ungureanu, fosta Miss Playboy. Aceasta este asistenta lui Razvan si Dani la emisiunea lor matinala de la Antena 1, insa judecind dupa stolurile de porumbei pe care ii scoate pe gura, s-ar parea ca nu e chiar o intruchipare a inteligentei. Dar lui Patrascu ii trebuie o soata frumoasa, cu picioare lungi, asa ca nici nu mai conteaza altceva. Apropiatii celor doi sustin ca Patrascu a cerut-o in casatorie pe Roxana, iar aceasta ar fi zis da. Urmeaza nunta mare in cartier, cu fite, masini de lux si toalete de firma.