Musulmanii

Rezumarea primului mesaj :

-----Musulmanilor li se promit virgine în Rai
Soarta sufletului după moarte şi ce se întâmplă după momentul părăsirii fizice a acestei lumi are variante relativ diferite de interpretare în cele patru mari religii ale lumii: creştinism, iudaism, islamism şi budism. [...]

Musulmanii, cei mai mari cautatori de sex pe internet

http://www.acum.tv/articol/45575/

Trei bărbați musulmani au fost găsiți vinovați de incitare la ură homofobă, primele cazuri de acest fel de la introducerea acestei infracțiuni în legea penală din Anglia și Țara Galilor în 2010.

Ihjaz Ali, Kabir Ahmed și Razwan Javed au fost găsiți vinovați de un juriu și urmează să fie condamnați pe 10 februarie de către Curtea Coroanei din localitatea Derby, din centrul Angliei.

Cei trei s-au făcut vinovați de o campanie de distribuire de manifeste anti-homosexualitate intitulate “Pedeapsă cu Moartea?” la o moschee și prin cutii poștale. Manifestul înfățișa un manechin spânzurat și avea tipărite citate din Koran.

De altfel , cei trei infractori homofobi au invocat în timpul procesului în apărarea lor textele islamice care interzic relațiile homosexuale.

Dar juriul care a audiat și mai mulți martori ai procuraturii care s-au declarat intimidați de această campanie a respins apărarea celor trei, valabilă poate într-o teocrație islamică, nu și într-un stat laic precum Marea Britanie unde legile au precedență față de textele religioase.

Judecătorul de la Curtea Coroanei de la Derby urmează să-i condamne pe cei trei, după ce va primi rapoarte întocmite de serviciul de probațiune pe baza intervievării infractorilor homofobi. Pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru astfel de infracțiuni este de șapte ani închisoare.

http://www.agenda.ro/news/news/50967/islamul-politic-si-democratia.html

Ce spun sursele întemeietorul IslamuluiUnul dintre cele mai importante și influente personaje istorice de la începutul epocii medievale - și, de fapt, din istoria umanității – este Muhammad, întemeietorul religiei musulmane. În studierea unei figuri istorice de o asemenea amploare trebuie întotdeauna să ne întoarcem, în primul rând, la sursele primare și, pe cât posibil, contemporane; numai de aici putem alcătui o biografie corectă din punct de vedere istoric.



1. Problema izvoarelor - Adunarea versetelor coranice.
Alî colectează Coranul (Ibn Abî-Dâwud)

”După `Abd-Allâh care ştia de la Muhammad Ibn Ismâ’îl al-Ahmshî care aflase de la Ibn Fudayl, după Ash’ath care a aflat-o de la Muhammad Ibn Sîrîn:

Atunci când profetul a murit, `Alî a jurat că nu va mai îmbrăca mantaua, în afara zilei de vineri, înainte să fi adunat Coranul într-un codex. A făcut acest lucru. După o vreme, Abu-Bakr a trimis pe cineva la el şi acesta i-a răspuns: „Tată al lui Hasan, oare nu îţi convine că eu am fost desemnat ca şef?” – Nu, jur pe Dumnezeu, i-a răspuns el. Numai că eu am făcut jurământ să nu îmbrac mantaua în afara zilei de vineri.”

Abu-Bakr adună Coranul (Ibn Hanbal)

”Abd-Allâh mi-a comunicat, ştiind de la tatăl său: Abu-Kâmil ne-a transmis, după Ibrâhîm b. Sa’d, zicând: Ibn Shilâb ne-a raportat, ştiind de la Zayd Ibn Thâbit care spunea:

După ce mulţi au fost ucişi în cursul luptelor de la Yamâama, Abu-Bakr m-a chemat. `Omar stătea alături de el. Abu-Bakr mi-a spus: „Zayd, fiu al lui Ibn Thâbit, tu eşti un tânăr inteligent şi deasupra oricăror bănuieli. Tu vei scrie inspiraţiile trimisului lui Dumnezeu. Studiază, deci, Coranul cu atenţie şi adună-l.” Jur pe Dumnezeu că dacă mi-ar fi cerut să car un munte nu mi-a fost atât de greu cât să adun Coranul aşa cum mi-a cerut. Le-am spus atunci: „Voi veţi face, deci, ceea ce trimisul lui Dumnezeu nu a făcut?! – Pe Dumnezeu, mi-a spus el, este ceea ce putem face mai bine.” Si el n-a încetat să revină asupra acestei însărcinări până ce Dumnezeu mi-a deschis inima, aşa cum o făcuse pentru Abu-Bakr şi `Omar.”

Omar şi apoi Othman adună Coranul (Ibn Abî-Dâwud şi Ibn Shabba)

”Omar a întrebat despre un verset din cartea lui Dumnezeu. I s-a răspuns că îl avea cineva, dar acesta fusese ucis în lupta de la Yamâma. „Noi îi aparţinem lui Dumnezeu!,” a exclamat Omar. Si a poruncit să fie adunat Coranul. El a fost primul care l-a adunat într-un volum. […]

Omar Ibn al-Khattab a vrut să adune Coranul. El a rostit un discurs în faţa oamenilor, zicând: „Cel care a adunat de la trimisul lui Dumnezeu ceva din Coran, să ni-l aducă.” Or toate acestea fuseseră scrise pe frunze, pe crengi şi pe tulpini de palmier. Omar nu accepta nimic dacă nu fusese atestat de către doi martori. […]

In Irak, mai mulţi oameni îl întrebau pe unul dintre ei despre un verset, iar când acesta l-a recita, i s-a spus: „Eu recuz acest verset.” Acest fenomen s-a răspândit printre oamenii care aveau divergenţe în ce priveşte recitarea {Coranului]. I s-a vorbit despre acest lucru lui Othman ibn Affan. Acesta a poruncit să fie adunate codexurile şi le-a ars. Apoi a scris exemplare din propriul lui codex şi le-a difuzat în diverse garnizoane militare.”

(apud Alfred-Louis de Prémare, Originile Islamului paginile 468-471, 487)

Tradiţia – un exemplu din hadîth (Ibn Ishaq)

”La mine a ajuns următoare istorisire de la Abdullah ibn Mas’ud şi Abu Sa’id al-Khudri şi Aisha, soţia Profetului, şi Mu’awiya ibn Abi Sufayn şi al-Hasan ibn Abi’l Hasan al-Basri şi Ibn Shihab al-Zhuhri şi Qatada şi alţi tradiţionalişti şi Umn Hani bint Abi Talib. Sunt puse laolaltă în povestirea ce urmează, fiecare contribuind cu ceva ce i s-a povestit despre ceea ce i s-a întâmplat atunci când a fost luat în călătoria nocturnă.”

(apud F.E. Peters, Mahomed şi originile Islamului, p. 139)

Începuturile Revelaţiei
1. Prima sură– o posibilitate

”Citeşte! In numele Domnului tău, care a făcut,

a făcut pe om din sânge închegat!

Citeşte! Căci Domnul tău e prea bun,

El este cel ce [ne-a] învăţat [să purtăm] condeiul,

l-a învăţat pe om ceea ce n-a ştiut.”

Coranul, sura 96

2. Ibn Ishaq despre începuturile Revelaţiei

”Wahb ibn Kaysan mi-a povestit că Ubayd i-a spus: In fiecare an, în timpul acelei luni, Apostolul se ruga în izolare şi dădea de mâncare tuturor săracilor care veneau la el. Când se încheia luna şi se reîntorcea din izolare, primul lucru pe care îl făcea înainte de a intra în casa sa era să meargă la Kaaba şi să o ocolească de şapte ori sau de câte ori îl mulţumea pe Domnul; apoi se întorcea la ai săi, până în anul în care Domnul l-a trimis, în luna Ramadanului, în care Domnul a hotărât asupra lui ceea ce graţia Lui a dorit. Apostolul s-a îndreptat spre Hira, cum era dorinţa lui şi familia l-a urmat.

In noaptea în care Domnul i-a dăruit misiunea şi, prin aceasta, a arătat milă robilor Săi, Gabriel i-a adus porunca Domnului. „El a venit la mine, spunea Apostolul Domnului, în timp ce dormeam, cu o cuvertură din brocart pe care stătea ceva scris şi mi-a zis: „Recită!” Am întrebat: „Ce trebuie să recit?” El m-a strâns cu ea atât de tare încât am crezut că era moartea; apoi mi-a dat drumul spunând „Recită!” Am întrebat: „Ce trebuie să recit?” M-a apăsat din nou cu ea astfel încât am crezut că era moartea; apoi mi-a dat drumul spunând „Recită!” Am întrebat: „Ce trebuie să recit?” M-a apăsat a treia oară astfel încât am crezut că e moartea spunând „Recită!” Am întrebat: „Ce trebuie atunci să recit?” –şi am spus asta numai pentru a scăpa de el, altfel el mi-ar fi făcut la fel. El a spus: [urmează sura 96]”

apud F.E. Peters, Mahomed şi originile Islamului, p. 142.

3. Începuturile predicii publice şi conflictul cu qurayshiţii (Coranul şi Ibn Ishaq)

”Aşa te-am trimis Noi la un popor, înaintea căruia au fost [alte] popoare, ca să le citeşti ceea ce ţi-am descoperit Noi, însă ei cred în cel îndurat. Spune: „El este Domnul meu şi nu este Dumnezeu afară de El. In El mă încred şi la El este întoarcerea mea.” - Coranul, sura 13:29

”Când Apostolul a prezentat deschis Islamul şi poruncile Domnului, poporul său nu s-a retras, nici nu s-a întors împotriva lui, cel puţin aşa am auzit eu, până când el a început să vorbească cu dispreţ despre zeii lor. Când el a făcut acest lucru, ei l-au primit ca pe o mare ofensă şi au hotărât unanim să-l trateze ca pe un vrăjmaş, exceptându-i pe cei pe care Domnul i-a protejat prin islam de un asemenea rău, dar care erau într-o minoritate neglijabilă. Abu Talib, unchiul său, l-a tratat pe Apostol cu blândeţe şi l-a protejat, Apostolul continuând să asculte poruncile Domnului, nimic neputându-l face să renunţe. […]
Când qurayshiţii au văzut că Muhammad nu cedează în faţa lor şi le face de ocară idolii şi că unchiul lui se poartă cu el cu blândeţe luându-i apărarea. unul dintre conducătorii lor a venit la el şi i-a spus: „Abu Talib … nepotul tău ne-a blestemat idolii, ne-a insultat credinţa şi şi-a râs de rânduiala vieţii noastre, şi i-a acuzat de păcate pe strămoşii noştri fie îl opreşti tu din aceste lucruri, fie ne dai nouă încuviinţarea să-l oprim noi înşine, pentru că tu eşti de-o potrivă cu noi în aceste lucruri şi noi o să te scăpăm de el.” Acesta le-a dat un răspuns care să-i împace şi ei au plecat.”

apud F.E. Peters, Mahomed şi originile Islamului, p. 131

Hegira (Ibn Ishaq)
”Când Dumnezeu le-a îngăduit să pornească la luptă împotriva duşmanilor lor şi când aceste seminţii din Medina s-au oferit să li se alăture întru islam şi să-i ajute pe fraţii lor musulmani să-şi găsească un adăpost printre ei, Profetul le-a poruncit tovarăşilor săi din Mecca să meargă la Medina şi să li se alăture credincioşilor de acolo. „Sunteţi acum fraţi întru Domnul şi veţi fi în siguranţă dacă veţi merge în casele lor.” Aşa că au plecat în grupuri, grupuri, iar Profetul a rămas în Mecca să aştepte ca Domnul să-i poruncească să plece la Medina […]

Când qurayshiţii au băgat de seamă că printre tovarăşii Profetului acum erau şi oameni din alte seminţii şi că o parte din oamenii lui migraseră şi că-şi găsiseră adăpost şi aliaţi care erau gata să le dea ajutor, ei s-au temut că şi Profetul urma să li se alăture cât de curând, mai ales că aflaseră că acesta se arăta hotărât să se lupte acum cu ei. […]

Când Profetul a hotărât că e timpul de plecare, a decis să-l ia cu dânsul şi pe Abu Bakr. Amândoi s-au furişat fără să- vadă nimeni printr-o fereastră din dosul casei şi s-au îndreptat spre o peşteră din munţii Thawr de lângă Mecca. Când s-au pus la adăpost, Abu Bakr l-a trimis pe fiul său Abdullah să meargă înapoi la Mecca şi să bage de seamă la tot ce se vorbea în cetate şi să se întoarcă noaptea să le aducă şi lor veştile de cu zi … Cei doi stătură ascunşi acolo timp de trei zile. Când qurayshiţii au aflat că Profetul dispăruse, au pus un preţ de o sută de cămile pe capul lui.”

apud F.E. Peters, Mahomed şi originile Islamului, p. 178-180

Constituirea Ummei (Carta de la Yathrib – Ibn Ishaq)
”Si atunci, Apostolul Domnul a scris un document pentru musulmanii care veniseră în Medina şi noii convertiţi la dreapta credinţă, prin care a consfinţit pacea pe care aceştia aveau s-o facă cu evreii, precum şi un pact cu ei, prin care el le-a adeverit credinţa care l este averea. Si apoi a stabilit care le sunt îndatoririle şi obligaţiile la care vor trebui să i se supună. […] In numele lui Dumnezeu, cel milostiv, îndurat. Acesta este un înscris al Profetului cu privire la relaţiile care trebuie să existe între credincioşi, musulmanii qurayshiţi şi cei din Yathrib (Medina), precum şi cei care i-au urmat şi s-au alăturat lor, lucrând împreună. Ei sunt o singură comunitate (umma) care exclude pe alţii […]

Un credincios nu se poate alia cu clientul altui musulman împotriva acestuia. […]

Un credincios nu poate să ucidă un alt credincios de dragul unui necredincios şi nici să-i dea unui necredincios ajutor ca să-i facă rău altui credincios. […]

Evreului care ne urmează îi vom da tot atâta ajutor şi sprijin cât i-am oferi unui dreptcredincios, atâta timp cât el nu este răuvoitor şi nu le dăm ajutor în acest fel duşmanilor lui.

Înţelegerea dintre credincioşi nu poate fi distrusă şi dreptcredincioşii nu pot face înţelegeri separate atunci când luptă în numele Domnului, cu excepţia cazurilor în care sunt îndreptăţiţi să procedeze astfel. […]

Nici un necredincios nu poate să le dea ajutor sau sprijin qurayshiţilor din Mecca sau nu va interveni în favoarea lor, în defavoarea unui credincios.[…]

Oricând vor apărea dispute sau neînţelegeri între cei care au consimţit la această înţelegere, pricina va fi rezolvată de Dumnezeu şi de Muhammad, care este Trimisul Domnului. Dumnezeu este chezaş acestui document. ”

apud F.E. Peters, Mahomed şi originile Islamului, p. 193-194

Muhammad şi problema djihadului.
Coranul:

IX. 28. O, drept-credincioşilor, idolatrii sunt necuraţi, deci după acest an nu au voie să se apropie de sanctuarul cel sfânt […]

29. Luptaţi-vă împotriva celor ce nu cred în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi, care nu interzic ceea ce Dumnezeu şi trimisul Său au interzis, împotriva acelora dintre oamenii Cărţii care nu mărturisesc credinţa adevărată. Luptaţi-vă împotriva lor până când vor da tributul din mâinile lor şi se vor supune.
30. Evreii spun “Esra este fiul lui Dumnezeu” şi creştinii spun “Messia este fiul lui Dumnezeu!” Acestea sunt cuvintele din gurile lor, ele se aseamănă cu cele ale necredincioşilor de altădată. Să-i bată Dumnezeu! […]

31. Ei şi-au luat drept stăpâni mai mult pe rabinii şi pe călugării lor decât pe Dumnezeu şi pe Messia, fiul Mariei; şi totuşi lor li s-a poruncit să venereze un singur Dumnezeu; nu este Dumnezeu afară de El. Departe de gloria lui (să fie) divinităţile idolatrilor!

32. Ei voiesc să stingă lumina lui Dumnezeu cu gurile lor; însă Dumnezeu nu voieşte nimic altceva decât să împlinească lumina Sa, în pofida infidelilor.

33. El este cel care a trimis pe trimisul Său cu îndrumarea şi cu legea adevărată, ca să o ridice deasupra tuturor celorlalte, în pofida idolatrilor.

34. O, dreptcredincioşilor, mulţi dintre rabini şi călugări mănâncă averea oamenilor degeaba, şi-i amăgesc de la drumul lui Dumnezeu. Iar celor care strâng aur şi argint şi nu-l dau pentru drumul lui Dumnezeu, acelora vesteşte-le o pedeapsă dureroasă.

35. In ziua când focul Gheenei va fi aprins deasupra capetelor lor, vor fi înfieraţi cu acest aur şi argint pe frunţile, pe laturile şi pe spatele lor, şi li se va spune: “Iată ce aţi agonisit pentru voi înşivă. Gustaţi ceea ce aţi strâns.” […]

69. Dumnezeu a îngăduit focul Gheenei pentru cei făţarnici şi pentru cele făţarnice; în veci vor petrece acolo. Aceasta le este soarta destinată. Dumnezeu i-a blestemat şi pentru ei este pedeapsa veşnică. […]

73. Dumnezeu a promis dreptcredincioşilor, bărbaţi şi femei, grădinile unde curg râuri; acolo vor petrece pe vecie, vor avea lăcaşuri minunate în grădinile Edenului şi graţia nesfârşită a lui Dumnezeu. Aceasta este o bucurie fără seamăn.

74. O, profetule, luptă împotriva ipocriţilor şi necredincioşilor şi fii fără cruţare cu ei. Iadul le va fi lăcaş.

Istoria lumii in texte. Coord. B. Murgescu, Bucureşti: Ed. Teora, 1999, 131-132.

Cronica lui Tabari (838-923)
Despre bătălia de la Badr

”Profetul îşi stimula întotdeauna soldaţii. Un om din Ancâr, numit Omair, fiul lui Hammâm, avea în mână câteva curmale, pe care le mânca sub privirea Profetului. Acesta, îmboldindu-i pe soldaţi zise: “Nu vă trebuie, pentru a ajunge în Paradis, decât să găsiţi martiriul.” Omair, auzind vorbele acestea, zvârli curmalele spunând: “Dacă este aşa, sunt sătul de curmale până când intru în paradis.” Îşi scoase sabia, se aruncă în rândurile duşmanilor, lovi şi omorî mai mulţi dintre aceştia şi fu, la rândul său, ucis.”

Despre omorârea lui Ka’ab, fiul lui Aschraf

”În aceeaşi zi de întâi a lunii rabî’a Profetul trimise pe cineva să-l omoare pe Ka’ab, fiul lui Aschraf, din partea căruia suportase mai multe injurii […] într-o zi, pe când se afla în mijlocul însoţitorilor săi şi se vorbea de Ka’ab, fiul lui Aschraf, Profetul se plânse de acesta şi spuse: “Cine-şi va da viaţa lui Dumnezeu şi-l va omorî pe omul acesta?” Unul din Ancâr, numit Mohamed, fiul lui Maslama, spus: “Eu mă voi duce şi-l voi ucide, o, apostol al lui Dumnezeu!” Profetul îi mulţumi cu vioiciune.



Mijea de ziuă atunci când intrară în oraş. Îl găsiră pe Profet ocupat cu rugăciunea şi-i dădură seamă de ceea ce tocmai înfăptuiseră. Profetul a fost foarte fericit, îi aduse mulţumiri lui Dumnezeu şi le mulţumi.”

Despre bătălia de la O’hod

”După aceea Profetul le spune însoţitorilor săi: “Veniţi, sunt deasupra noastră.” El vru să urce muntele, dar greutatea celor două puternice cuirase îl împiedica să meargă. Exista acolo, pe munte, o piatră pe care voia să se aşeze. Tal’ha, fiul lui Abdallah, îl ajută punând picioarele Profetului pe ceafa sa şi ridicându-l astfel până la piatră, pe care acesta se aşeză. Profetul îi zise: “Tocmai te-ai făcut demn de paradis.” Abu Sofyân, zărindu-l, îi strigă:” Zi pentru zi!” adică: aţi avut victoria la Bedr, noi la O’hod. Profetul îi replică: “Nu-i acelaşi lucru. Morţii voştri sunt în infern, iar ai noştri în paradis […]” Dumnezeu trimise din cer nişte îngeri pentru a umple de groază inimile necredincioşilor. Cu excepţia zilei de la Bedr, îngerii n-au luptat niciodată.”

Jean Flori, Război sfânt, jihad, cruciadă. Chişinău: Cartier,2003, 264-266.

Întoarcerea lui Muhammad la Mecca (Ibn Ishaq).
”Trimisul poruncise pregătiri pentru o incursiune în scop de prădare, iar Abu Bakr tocmai venise să-şi vadă fata (care era şi soţia lui Muhammad) Aisha în timp ce ea îi muta unele din lucrurile Apostolului. El a întrebat-o dacă Trimisul îi poruncise să pregătească totul, iar ea i-a confirmat zicându-i că ar face bine să procedeze şi el la fel. Totuşi, ea i-a spus că nu ştie unde merg trupele. Mai târziu Muhammad i-a informat pe oameni că el era în drum spre Mecca şi le-a ordonat să înceapă şi ei pregătirile. El a spus: „O, Doamne, ia-le urechile şi ochii qurayshiţilor astfel încât să-i luăm prin surprindere pe pământul lor,” iar oamenii s-au pregătit de noua incursiune. […]
După ce mulţimea s-a potolit, Trimisul Domnului a intrat în Mecca şi s-a dus direct la altar, pe care l-a înconjurat de şapte ori călare pe cămila sa, atingând Piatra Neagră cu toiagul pe care-l avea în mână. După ce a făcut acest lucru, el i-a poruncit lui Uthman ibn Talha să-i înmâneze cheile de la Kaaba şi, după ce a deschis uşa, a intrat. […] Profetul a intrat în Mecca în ziua biruinţei şi a găsit acolo 360 de idoli pe care Iblis (sau Satana) îi întărise cu plumb. Trimisul Domnului s-a dus lângă ei, aţintindu-i cu toiagul, a spus: „Adevărul a ieşit la lumină, iar neadevărul s-a sfârşit” (Coranul 17:81). Apoi a arătat cu toiagul înspre ei şi idolii au căzut unul peste altul şi s-au sfărâmat. […]



Pentru a-şi hotărî atitudinea faţă de islam, arabii aşteptau să vadă ce s-a întâmplat cu neamul qurayshiţilor şi cu Apostolul. Pentru că qurayshiţii erau conducătorii şi călăuzitorii oamenilor, poporul sfântului templu (din Mecca) şi adevăratul neam al lui Ismael, fiu al lui Avraam; iar arabii cei puternici nu contestau asta. Qurayshiţii erau cei care declaraseră război Trimisului şi i se împotriviseră lui. Când Mecca a fost ocupată, iar qurayshiţii deveniseră supuşii lui, şi el îi îngenunchease în faţa islamului, iar arabii au ştiut că nu pot lupta împotriva Trimisului şi nici nu pot să-i arate duşmănie, ei au intrat în religia Domnului „în grămezi,” după cum spune Domnul, venind către el din toate direcţiile […]”

apud F.E. Peters, Mahomed şi originile Islamului, p. 226.

Moartea Profetului şi disputa dintre Omar şi Abu Bakr (Ibn Ishaq)
”După cele povestite de Al-Zuhri lui Sa’id ibn al-Musayyib din neamul Abu Hurayra aflăm că:

Atunci când Porfetul a murit, Umar a mers la moschee şi a spus: „Unii dintre necredincioşi vor spune că Profetul a murit, dar, în numele lui Dumnezeu, el s-a dus să-L întâlnească pe Atotputernicul aşa cum s-a ascuns vederii (în muntele Sinai) celor din neamul său timp de 40 de zile. În numele lui Dumnezeu, Profetul se va întoarce printre noi aşa cum Moise s-a reîntors şi va tăia mâinile şi picioarele acelora care au spus că el ar fi murit.” Când Abu Bakr a auzit ce se întâmplase, a venit la uşa moscheii în timp ce Umar vorbea astfel celor adunaţi acolo. Nu s-a oprit să-l asculte, ci a mers drept în iatacul Aishei, unde se afla Profetul, care zăcea acoperit cu o mantie yemenită. Văzându-l i-a dezvelit faţa, l-a sărutat spunându-i: „eşti mai drag inimii mele decât îmi sunt mama şi tata. Ai gustat din moartea pe care Domnul a trimis-o, dar o a doua moarte nu te va mai lua.”

Apoi a întins la loc mantia peste faţa Profetului şi a ieşit. Pentru că Umar le vorbea în continuare celor din moschee, Abu Bakr i-a spus: „Încet, Umar, nu mai vorbi.” Dar Umar nu ia dat ascultare şi a continuat să vorbească, iar când Abu-Bakr a văzut că nu vrea să se oprească, s-a dus lângă el şi a început să le vorbească oamenilor. Aceştia l-au lăsat pe Umar şi s-au strâns în jurul lui să-l asculte. Mulţumindu-i Domnului mai întâi, Abu Bakr le-a vorbit astfel celor din jurul lui: „Voi, oameni, dacă îl veneraţi pe Mahomed, atunci trebuie să aflaţi că Mahomed a murit; trebuie să-l veneraţi pe Domnul, căci doar el este nemuritor şi etern.” Apoi a recitat următorul verset: „Mahomed nu e altceva decât un Apostol, la fel cum au fost ceilalţi Apostoli înaintea lui. Dacă el ar muri sau dacă ar fi ucis, v-aţi întoarce faţa de la el? Cel care cred în moartea lui păcătuieşte în ochii Domnului şi Domnul îi va răsplăti pe cei care sunt credincioşi” (Coranul (3:144). În numele Domnului, nimeni dintre cei de acolo nu ştia despre acel verset până când Abu Bakr nu l-a recitat în acea zi. Oamenii au început să repete îndată ce l-au auzit. Umar spuse: „In Numele Domnului, când l-am auzit pe Abu Bakr spunând aceste versuri, mi-a fugit pământul de sub picioare şi am căzut la pământ, dându-mi seama că, într-adevăr Profetul murise.”

-

A inceput anul 1433

Prima zi din anul musulman 1433 a fost in 26 noiembrie 2011. Numaratoarea calendarului musulman a inceput de la imigrarea profetului Mohammad (pacea lui Allah sa fie asupra Sa ), care s-a nascut in 20 aprilie 571, iar revelatia i-a fost pogorata la varsta de 40 de ani. Dupa 11 ani de maltratare din partea necredincio silor si de suferinte, Profetul (pacea lui Allah sa fie asupra Sa), impreuna cu prietenul sau Abu Bakr (Allah sa fie multumit de el), au plecat din Mecca inspre Medina, unde au ajuns in 20 septembrie, 622. Acolo au fost asteptati de credinciosi contactati in urma cu cativa ani si de cei plecati din Mecca pe parcursul celor 10 ani de credinta. Atunci s-a declarat statul musulman si a inceput numaratoarea in calendarul musulman, compus din 12 luni lunare (nu solare), fiecare avand 29-30 de zile.

,,Ziua Solidaritatii cu poporul palestinian”

In 29 noiembrie 1947, ONU a hotarat impartirea Palestinei in doua state: arabesc si evreiesc, iar dupa 40 de ani de maltratare a poporului palestinian de catre israelieni si suferinte, ONU a decis ca data de 29 noiembrie sa fie marcata drept ,,Ziua Solidaritatii cu poporul palestinian”. Cu acest prilej, musulmanii arabi din cadrul Asociatiei AlQuds pentru convietuire si toleranta au organizat recent o intalnire la sediul asociatiei. ,,Asociatia AlQuds multume ste tuturor prietenilor care ne-au felicitat si transmite poporului roman, mai ales celor care ne-au ajutat si au semnat in cadrul campaniei pentru recunoasterea statului Palestina ca membru ONU, un gand bun”, ne spunea dr. Mohammad Anebtawi, presedintele Asociatiei AlQuds pentru Convietuire si Toleranta.

Islamul și lumea creștină, o relație complicată
Europa Creștină a Evului Mediu n-a fost cu totul ostilă Islamului, așa cum am crede. Au existat inițiative ale unor savanți europeni de a depăși ostilitatea și de a cunoaște mai bine această lume, atât de străină lor, cu care erau în conflict de sute de ani. De cealaltă parte, Islamul s-a închis în sine.


În 1396, o armată cruciată, poate cea mai mare strânsă vreodată, a pornit, sub conducerea Regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei, spre Sud-Estul Europei pentru a opri avansul turcilor otomani spre centrul continentului. Ruta cruciaților a urmat cursul Dunării către Balcani. În nordul Bulgariei de azi s-a purtat lupta pentru orașul Nicopole, important din punct de vedere strategic. Acolo, cruciații au fost surprinși de o forță otomană numeroasă și au fost învinși. Cea mai ambițioasă expediție cruciată a Evului Mediu Târziu s-a sfârșit cu o înfrângere umilitoare.

Diplomatul provensal Honorat Bouvet a scris ulterior despre tragedia de la Nicopole. Potrivit acestuia, lipsurile morale ale creștinătății l-au supărat pe Dumnezeu, acesta pedepsindu-i pe creștini prin catastrofa din 1396. Ideea nu era nouă. Clericii moraliști găseau aceleași motive pentru eșecurile cruciadelor de trei secole încoace. Noutatea la Bouvet a constat în faptul că cel care a pus acest diagnostic nu era creștin, ci musulman, iar diagnosticul său a luat forma unei comparații între societatea creștină și cea musulmană, în favoarea celei din urmă. Spre exemplu, spune Bouvet: creștinii s-au lăsat atrași într-o autoindulgență, în timp ce musulmanii au fost educați prin austeritate. Ne poate părea ciudat că Bouvet, ca un om care se învârtea în cercurile cruciaților, era atât de binevoitor față de musulmani. Existau deci, în Evul Mediu Târziu, și alte opinii ale europenilor față de Islam, nu atât de ostile precum am crede. Diversitatea și modernitatea acestor opnii este surprinzătoare.

Pentru primele cinci secole de la cea mai timpurie și traumatizantă întâlnire dintre lumea creștină și Islam (din a doua jumătate a secolului al VII-lea), atitudinea creștinilor față de Islam a fost dominată de ignoranță, înțelegere lacunară, ostilitate și frică. Din acest amalgam de sentimente și atitudini, și din alte impulsuri intestine specifice occidentului creștin, s-au născut cruciadele. Un succes relativ, cucerirea Ierusalimului din 1099 a fost urmată de un șir de eșecuri. Deși speranțele rămâneau mari și impulsul cruciat se bucura încă de apreciere în rândul occidentalilor, trebuie să fi fost clar pentru observatorii raționali, cu mult înainte de Nicopole, că Locurile Sfinte nu vor fi niciodată recucerite.

Punți de legătură


Astfel, a apărut o altă modalitate de abordare a problemei: misionarismul, sau încercarea pacifistă de a-i converti pe musulmani la creștinism. Născându-se din reforma bisericească din secolul al XII-lea, această idee a fost cultivată cu precădere în Spania, unde reconquista teritoriilor aflate sub dominația Islamului era o prioritate a principatelor iberice. Procesul a adus numeroși musulmani la creștinism, însă problemele specifice unei societăți multiculturale au rămas acute. Ramón Lull (1232-1315), originar din Majorca, a fost un cavaler, poet, mistic, călător, autor a peste 200 de opere. Lull a învățat limba arabă, a înființat o școală pentru pregătirea misionarilor, iar la conciliul de la Viena din 1311 i-a convins pe clericii adunați acolo să fondeze școli la univeritățile din Paris, Oxford, Bologna și Salamanca, unde să fie studiată nu doar limba arabă, ci și istoria, teologia și filosofia islamului. Lull a murit predicând această idee de cunoaștere reciprocă a cele două lumi, fiind ucis în Tunisia în timp ce încerca să-i învețe pe localnici despre Evanghelii.

La prima vedere, aceste inițiative de secol XIII nu erau cu totul noi și fără precedent. Cândva în anii 1140, un abate de la Cluny a luat inițiativa primei traduceri a Coranului în latină. Motivul lui era însă mai degrabă de ordin polemic: Coranul trebuia tradus nu pentru a fi studiat, ci pentru a fi combătut. Un secol mai târziu atmosfera s-a mai relaxat. Creștinătatea occidentală căpătase acces, prin intermediul traducerilor din arabă în latină, la multe lucrări științifice și filosofice despre lumea islamică. Nevoia de a studia cultura Islamului – în beneficiul misionarilor – a dus la cunoașterea mai amănunțită a credinței musulmane. Privită în mod tradițional ca o formă deviantă a creștinismului, o erezie ce poate fi combătută, Islamul a început să fie privit ca o religie în toate drepturile sale. Conștientizarea, cu timpul, a noțiunii de pluralitate a religiilor a reprezentat o dezvoltare majoră în cultura occidentală. Nu e o coincidență că în acea epocă – circa 1250-1320 – au început misiunile către lumea mongolă și călătoria lui Marco Polo spre China, misiuni ce au dechis ochii Europei față de diferitele culturi și popoare ale lumii.

Inițiativele intelectuale ale lui Lull și contemporanilor săi au eșuat, dar moștenirea spirituală a lui Lull poate fi identificată două secole mai târziu la două personaje. Juan de Segovia a fost un alt spaniol, profesor de teologie la Salamanca. El a fost trimis de universitatea sa pentru a o reprezenta la conciliul de la Basel, desfășurat între 1433 și 1449. El dorea revitalizarea studiului academic al Islamului, iar în acest scop a editat o nouă versiune, trilingvă, a Coranului,: arabă, latină și castiliană. El spera că, pe baza unor noi studii, intelectualii creștini vor dori să inițieze un dialog constructiv cu omologii musulmani. Forumul pentru aceste schimburi culturale urma să fie o conferință academică. Spaniolul dorea identificarea unor puncte de legătură între creștinătate și lumea musulmană, nu a diferențelor.

Contemporanul său, Nicolas de Cusa a mers chiar și mai departe în această direcție. În lucrarea sa, Cribratio Alcorani (Cernerea Coranului), el argumentează că în urma unei analize în spirit potrivit a Coranului se va descoperi că acesta e compatibil cu învățăturile din Noul Testament. Dincolo de discrepanțe și divergențe, există o bază comună. În altă operă, Nicolas devine și mai îndrâzneț. Argumentul lucrării Docta Ignorantia este că adevărul suprem este inaccesibil intelectului uman; înțelepciunea constă în recunoașterea ignoranței, în timp ce adevărul poate fi înțeles doar printr-o intuiție mistică. El s-a apropiat de idea că există mai multe feluri de a ajunge la Dumnezeu, independente de confesiune. Dacă un mistic creștin îl putea găsi pe Dumnezeu, de ce nu o putea face și un sufist musulman?

Uitându-ne la reacțiile creștinilor față de Islam la finele Evului Mediu, putem discerne o varietate de atitudini față de problema care în Spania era numită convivencia, coexistența a două comunități diferite. În practică, această coexistență era fragilă, marcată de prejudicii instituționale și sociale, punctată uneori de violențe. Existau totuși persoane care căutau alternative constructive la confruntări, mijloace pașnice de rezolvare a conflictelor. Aceste experimente medievale au contribuit la conturarea modalităților în care Europa înțelegea și se raporta la celelalte culturi.

Pe de altă parte, lumea islamică avea o poziție cu totul diferită. Călătorii și savanții acestei lumi nu erau interesați (în general; există și excepții) de creștinătate. Să luăm două exemple. Ibn Battuta a fost unul dintre cei mai activi călători din istorie. Timp de treizeci de ani a călătorit aproape încontinuu. Din Nordul Africii a pornit în pelerinaj către Mecca, unde merge de patru ori. A fost în vest, spre Atlantic, spre est în China și Insula Java, în sud spre Cornul Africii, până dincolo de Sahara în Mali. Jurnalele călătoriilor sale au dat cinci volume de însemnări. Dar se pare că niciodată nu i-a trecut prin minte să viziteze Europa creștină.

Ibn Khaldun, alt nord-african, a avut o carieră impresionantă ca birocrat, diplomat și judecător, însă el a rămas cunoscut posterității pentru scrierile sale. Ca istoric, a dat dovadă de inteligență și de o perspectivă originală. Marea sa contribuție constă în accentul pe care l-a pus pe ceea ce am numi astăzi ”cauze de mediu”: el susținea că habitatul are efecte asupra culturilor și asupra oamenilor ce trăiesc într-un anumit habitat. El a distins diferite tipare în istorie, identificând o serie de legi ce guvernează dezvoltarea socială din societățile cu caracter similar, dar depărtate în timp și spațiu. Ideile lui Ibn Khaldun au fost provocatoare, dar ele erau limitate la lumea islamică, la o singură civilizație. La un moment dat, el spune că a auzit zvonuri potrivit cărora filosofia și științele înfloreau în Europa Creștină, ”dar Dumnezeu știe ce se întâmplă prin acele părți.” Nici el, nici Ibn Battuta nu erau deloc interesați de occidentul creștin.

Dacă acești observatori ar fi aruncat o privire asupra lumii creștine, ar fi descoperit că ar avea multe de aflat. Iar atunci când Europa și-a extins influența, în secolele XVI-XVII, asupra lumii musulmane, aceasta a fost luată prin surprindere, fapt cu consecințe destul de nefericite. De ce Islamul, înainte atât de receptiv la cultura elenistică, persană și indiană, s-a închis în fața evoluțiilor tehnologice, mercantile și politice ce au transformat Europa Occidentală pe parcursul secolelor XII-XVI? Ar fi avut mult mai multe de câștigat.

Hezbollahul latin a ajuns la porţile SUA
Terorismul arab din America de Sud s-a dezvoltat continuu în ultimii 30 de ani, iar acum numără sute de celule de ...

Inchisoare si 90 de lovituri de bici pentru o actrita iraniana

Un an de detentie si 90 de lovituri de bici. Acestea sunt pedepsele pe care trebuie sa le suporte actrita iraniana Marzieh Vafamehr pentru rolul sau intr-un film ce surprinde limitele impuse artistilor in Republica Islamica. Detalii»

Coran şi 10 lucruri de referiţă despre acesta
Coranul, cartea sfântă a musulmanilor a creat de-a lungul timpului nenumărate dispute datorită originii sale. La fel ca şi Biblia creştinilor, Coranul conţine pasaje care sunt contenstate de cei care nu împărtăşesc această religiei. Iată 10 lucruri despre Coran, cartea sacra a musulmanilor:



Cuvantul Coran este gasit de aproximativ 70 de ori in textele revelate profetului Mahomed, avand diferite intelesuri. Musulmanii considera ca originea acestuia este verbul din limba araba qara`a, ce se traduce prin “el a citit” sau “el a recitat”.

Coranul este aproximativ de aceasi lungime ca Noul Testament si este impartit in 114 capitole numite Surah. Primul capitol este unul scurt, sub forma unei rugaciuni catre Dumnezeu, fiind rostit atat in rugaciunile zilnice cat si la diferite ocaziii religioase.

Pentru musulmani reprezinta autoritea suprema in domeniul credintei, teologiei si chiar al legii.

Cel care a alcuit aceasta carte sfanta este Zayd ibn Thabit, un tânar care fusese unul din secretarii lui Mohammed.El a cules relatarile revelatiilor, pe care le-a gasit scrise pe materiale foarte diverse, precum fâsii de piele, pietre, panglici din frunze de palmier.

Mesajele “coborate” catre Profetul Mohamed de catre un inger ar fi fost luate dintr-o carte cereasca vesnica, numita “Mama cartii”, ce ar fi continut vorbirea vesnica a lui Dumnezeu. Din cand in cand, fragmente din intelepciunea acestei carti au fost transmise oamenilor prin profeti. Astfel, si alte carti sacre precum “Psalmii lui David” sau “Torah” ar fi si ele extrase din acesta carte suprema.

Cand recita din el, credinciosii au grija sa nu puna niciodata cartea pe pamant sau sa intre in contact cu vreo substanta necurata, pentru a nu atenta la caracterul sacru al acesuia.

Se considera un lucru merituos pentru un credicios sa copieze cu mana lui Coranul. Acest exercitiu a dat astfel nastere la multe exemplare ale cartii foarte frumos scrise si decorate.

Cel care reuseste sa memorize intreg textul Coranului se numeste Hafiz, acest cuvant insemnand de fapt “gardian”. Se crede ca cel care este un Hafiz va fi rasplatit in ziua de Qiyamah (Ziua Judecatii), la fel si parintii sai, avand posibilitatea de a interveni in favoarea a 10 din membrii familiei sale.

Profetul Mohamed a fost acuzat ca a obtinut revelatiile sale de la un invatat evreu, care i-ar fi povestit scripturile iudaismului. Conform cercetarilor, continutul Coranului nu arata o asemanare foarte apropiata cu Biblia. Ca sa sublinieze autenticitatea si originalitatea Coranului, traditia islamica a insistat întotdeauna asupra faptului ca Mohammed era analfabet si deci incapabil sa se foloseasca scripturi precedente.

Carturarii musulmani refuza sa acrediteze traducerile Coranului in alte limbi. Refuzul lor este motivate de faptul ca limba in care cuvintele au fost spuse lui Mohammed erau araba, redarea lor în alta limba, oricât de maiestrit, nu este Coran. Singura traducere recunoscuta este cea facuta de un convertit la islam, Marmaduke Pickthall, si intitulata „Întelesul gloriosului Koran”.

Cum au suferit musulmanii români pentru "Trădarea din Crimeea"
"Negeat" este un cuvânt tătăresc care înseamnă "eliberare" în limba ...

Mai multe morminte musulmane profanate în Franţa

RamadanulMusulmanii din intreaga lume celebreaza Ramadanul, Sawm (postul), cel de-al patrulea pilon al Islamului, una dintre obligatiile rituale, luna in care profetul Mahomed a primit revelatia Coranului. Timp de 30 de zile, toti musulmanii adulti trebuie sa posteasca din zori si pana la apusul soarelui, ceea ce presupune abstinenta de la mancare, bautura, fumat si relatii conjugale in timpul orelor de post. Exceptie fac doar calatorii, bolnavii, femeile insarcinate sau care alapteaza, copiii sub 14 ani. Sawm este un mijloc de purificare, un exercitiu de autocontrol si o dovada de credinta. Ramadan, cea de-a noua luna din calendarul islamic, este considerata una de iertare, mila, si un mod de a evita pedeapsa omului. Ramadanul reprezinta in mod traditional un prilej atat pentru reunirea familiei, cat si de meditatie religioasa. Fiecare seara este o mica sarbatoare, dar in cea de-a 26-a zi a Ramadanului se comemoreaza prima revelatie a Profetului, marcata de un festin mai imbelsugat sau, pentru cei piosi, de o noapte petrecuta citind pasaje din Coran in moschee. Cateva zile mai tarziu, in functie de aparitia lunii pline, postul se incheie si musulmanii sarbatoresc Idul Fitr, o zi a multumirii si a fericirii.

Marea Britanie, supusa legilor sharia

Belgia interzice burqa şi niqab!
Postul public de radio-televiziune din Irlanda/RTÉ a difuzat, pe 14 iulie a.c., informaţia potrivit căreia Belgia va deveni al doilea stat membru al UE care va interzice burqa şi niqab-ul, după ce o decizie similară a luat Franţa, statul care găzduieşte cea mai mare populaţie musulmană din Europa.


Belgia va deveni al doilea stat membru al UE care va interzice burqa şi niqab-ul

În Franţa, o femeie, care apare, în mod repetat, cu voalul pe faţă, poate fi amendată cu 150 de euro şi trimisă la ore de…reeducare!

Începând din 23 iulie, în Belgia, femeile musulmane care continuă să poarte îmbrăcămintea orientală – ce include accesoriul vestimentar care le acoperă chipul – vor fi amendate cu 137,50 euro şi vor petrece şapte zile în spatele gratiilor. Noua lege a fost publicată pe 13 iulie, în buletinul oficial al regatului belgian, după ce deputaţii au aprobat-o, în unanimitate, în luna aprilie.Se estimează că, în Belgia, aproximativ 270 de persoane poartă pânza de acoperit faţa – niqab-ul – şi aceea de acoperit întreg corpul – burqa.
RTÉ menţionează că Belgia şi Franţa nu sunt singurele ţări care au o asemenea opţiune. De pildă, în această săptămână, Australia a introdus obligativitatea ca femeile cu chipul acoperit să îşi descopere faţă, la solicitarea unui om al legii. În schimb, în Marea Britanie, organizaţia musulmanilor a transmis presei că sunt puţine şanse ca o asemenea iniţiativă să fie implementată în Regatul Unit/United Kingdom.

Europa occidentala e deja sub jugul musulman , procesul de islamizare e aproape imposibil de oprit.

Sper ca prostia occidentului nu va molipsi si tarile din rasarit, inclusiv Romania.

Discurs rostit de către Geert Wilders, preşedintele Partidului Libertăţii din Olanda, membru al Parlamentului olandez, în faţa adunării unor factori politici internaţionali, la .hotelul "Four Seasons" din New York, în toamna anului 2009 Dragi prieteni, Vă mulţumesc foarte mult pentru că m-aţi invitat. Vin în America cu o misiune. Nu este totul bine în lumea veche. Se conturează un imens pericol şi este foarte greu să fii optimist. S-ar putea să ne aflăm în faza finală a islamizării Europei. Acesta nu este numai un pericol actual şi transparent pentru însuşi viitorul Europei, ci un pericol pentru America şi pentru întreaga supravieţuire a Vestului. Statele Unite constituie ultimul bastion al civilizaţiei apusene care ar înfrunta o Europă islamică. Mai întâi, voi descrie situaţia existentă pe teritoriul Europei, iar apoi voi spune câteva cuvinte despre Islam. Europa, pe care dumneavoastră o cunoaşteţi, este în schimbare. Dvs. aţi văzut, probabil, evenimente importante, anumite semne. Dar în toate aceste oraşe, uneori la numai câteva case distanţă de destinaţiile dumneavoastră turistice, este o cu totul altă lume. Este o lume a societăţii paralele create de imigrarea musulmană în masă. Pretutindeni în Europa se ridică o nouă realitate: întregi cartiere musulmane, unde rezidă sau, măcar, poate fi văzută foarte puţină populaţie indigenă. Şi dacă este, ajunge s-o regrete. Şi acest lucru este valabil chiar şi pentru poliţie. Este o lume a eşarfelor pe cap, o lume în care femeile se preumblă într-o ţinută în care nu li se vede faţa şi cu o droaie de copii după ele, iar soţii lor, sau dacă preferaţi proprietarii lor de sclavi, păşesc cu trei paşi înaintea lor. Ai moschei la multe colţuri de stradă. Prăvăliile au semne pe care nici dumneavoastră şi nici eu nu le putem citi. Cu greu veţi găsi vreo activitate economică. Există ghetouri musulmane, controlate de fanatici religioşi. Există cartiere musulmane şi ele cresc ca ciupercile în toate oraşele de-a curmezişul Europei. Acestea sunt construcţiile de blocuri pentru controlul populaţiei crescânde a Europei, stradă cu stradă, cartier cu cartier, oraş cu oraş. Există acum mii de moschei în toată Europa. Cu congregaţii mai largi decât în bisericile creştine. Şi în fiecare oraş european există planuri de a construi supermoschei care să facă să pară şi mai pitice fiecare biserică în acea regiune. Semnalul este evident: Noi dominăm! Multe oraşe europene sunt deja pe un sfert musulmanizate: luaţi doar Amsterdamul, Marsilia sau Malmo în Suedia. În multe oraşe, majoritatea populaţiei sub 18 ani este musulmană. Parisul este acum înconjurat de un cerc de cartiere musulmane. Mohamed, este acum cel mai popular nume în rândul băieţilor, în multe oraşe. În unele şcoli elementare din Amsterdam nu se mai poate vorbi despre ferme, deoarece asta ar însemna să se menţioneze şi porcul, ceea ce ar fi o insultă pentru musulmani. Multe şcoli din Belgia şi Danemarca servesc elevilor numai "halal food" (adică mâncare acceptată de religia musulmană, fără carne de porc sau carne de animal nesacrificat conform ritualurilor musulmane). În Amsterdam, cândva un oraş tolerant, gay-ii (adică homosexualii) sunt crunt bătuţi aproape exclusiv de către musulmani. Femeile nemusulmane aud regulat strigându-li-se "curvă, curvă". Antenele farfurii de televiziune nu sunt îndreptate spre canalele locale, ci numai spre staţiile din ţările de provenienţă musulmană. În Franţa, profesorii de şcoală sunt îndrumaţi să evite autorii care sunt consideraţi "ofensivi" musulmanilor, inclusiv Voltaire şi Diderot; acelaşi lucru este valabil şi pentru Darwin. Istoria Holocaustului nu mai poate fi predată în şcoală din cauaza sensibilităţii musulmane. În Anglia, tribunalele "Sharia" fac acum parte oficial din sistemul legislativ britanic (tribunalele sharia sunt instanţe judecătoreşti musulmane, care acţionează şi din moschei - n.t.) Multe cartiere ale orașelor din Franţa sunt astăzi zone "de necirculat" pentru femeile fără capul acoperit cu un şal. În urmă cu o săptămână, un bărbat aproape a murit după ce a fost bătut de musulmani pe o stradă din Bruxelles, pentru că a fost văzut bând, când la ei era Ramadanul. Evreii părăsesc Franţa în număr record, fugind de cel mai crunt val de antisemitism de la al doilea război mondial. Franceza este o limbă vorbită astăzi curent pe străzile din Tel Aviv şi Natania, din Israel. Aş putea continua cu multe povestiri de acest gen, povestiri despre islamizare. Un total de 54 de milioane de musulmani trăiesc astăzi în Europa. Într-un calcul recent al Universităţii San Diego, s-a constatat că în numai următorii 12 ani, 25 % din populaţia Europei vor fi musulmani. Bernatd Lewis a prezis o majoritate musulmană până la sfârşitul acestui secol. Acestea, desigur, sunt numai cifre. Şi cifrele n-ar fi ameninţătoare dacă imigranţii musulmani ar manifesta o tendinţă de asimilare. Însă sunt infime semnele în sensul ăsta. "Pew Research Center" a raportat că jumătate din musulmanii francezi consideră loialitatea lor faţă de islam mai puternică dacât loialitatea lor faţă de Franţa (Pew Research Center este o organizaţie americană care oferă opţiuni, atitudini şi tendinţe ale opiniei publice din SUA şi din lume - n.t.) O treime dintre musulmanii francezi nu se opun deloc atacurilor sinucigaşe. Iar Centrul Britanic pentru Coeziune Socială a comunicat că o treime din studenţii musulmani britanici se pronunţă pentru un "califat" mondial. Musulmanii cer să "li se arate respect", iar noi le arătăm acest respect: avem sărbători musulmane oficiale de stat. Procurorul General creştin-democrat tinde să accepte "sharia" dacă există o majoritate musulmană. Avem miniştri, membri de cabinet, cu paşapoarte de Maroc şi Turcia. Cererile musulmane sunt susţinute de comportări nelegale, mergând de la crime mărunte şi violenţe întâmplătoare, de exemplu contra lucrătorilor pe ambulanţe şi şoferi de autobuz, până la răzmeriţe pe scară redusă. Parisul a văzut asemenea revolte în suburbiile sale. Eu îi numesc pe aceşti criminali "colonişti". Pentru că asta sunt. Ei nu vin să se integreze în societăţile noastre; ei vin să integreze societăţile noastre în Dar-al-Islam - ul lor. Din cauza asta sunt colonişti (Dar-al-Islam este o secţiune a islamului mondial - n. t.) Multe din aceste violenţe de stradă, de care am pomenit, sunt îndreptate exclusiv împotriva nemusulmanilor, forţând pe mulţi dintre băştinaşi (localnici) să părăsească propriul lor cartier, propriul oraş, propria ţară. Mai mult, musulmanii reprezintă astăzi un număr de votanţi care nu se poate ignora. Al doilea lucru pe care trebuie să-l ştiţi este importanţa profetului Mohamed. Conduita lui este un exemplu pentru toţi musulmanii şi nu poate fi criticată. Acum, dacă Mohamed ar fi fost un om al păcii, cum ar fi, să spunem, Gandhi sau Maica Tereza, n-ar fi fost nici o problemă. Dar Mahomed a fost un şef de bandă, un asasin, un pedofil şi a avut mai multe căsătorii în acelaşi timp. Tradiţia islamică ne povesteşte cum s-a luptat el în bătălii, cum şi-a omorît duşmanii şi chiar cum executa prizonieri de război. Mohamed însuşi a masacrat tribul iudeu al lui Banu Qurayzah. Dacă ceva este bine pentru Islam, e bine; dacă este rău pentru Islam, este rău. Să nu încerce nimeni să vă păcălească cu faptul că islamul ar fi o religie. Desigur, are un Dumnezeu, o lume de apoi şi cele 72 de fecioare. Dar, în esenţă, Islamul este o ideologie politică. Este un sistem care stabileşte reguli precise pentru societate şi pentru viaţa fiecărei persoane. Islamul vrea să dicteze fiecare aspect al vieţii. Islamul înseamnă "resemnare" sau supunere. Islamul nu este compatibil cu libertatea sau cu democraţia, pentru că se străduieşte să obţină "sharia", in dorința de a deveni o religie totalitară. Acum ştiţi de ce Winston Churchill a numit Islamul "cea mai retrogradă forţă din lume" şi de ce a comparat "Mein Kampf" cu Coranul. Publicul a acceptat sincer povestea palestiniană şi vede Israelul ca agresor. Dar eu am trăit în ţara aceea şi am vizitat-o de o mulţime de ori. Eu susţin Israelul. Întâi, pentru că este patria evreească după două mii de ani de exil, incluzând Auschwitz-ul, în al doilea rând pentru că este o democraţie şi în al treilea rând pentru că Israelul este prima noastră linie de apărare. Această micuţă ţară este situată pe linia de luptă contra jihadului, împiedicând avansarea teritorială a Islamului. Israelul înfruntă linia de luptă a jihadului la fel ca şi Kaşmirul, Kosovo, Filipinele, Sudul Tailandei, Darfur în Sudan sau Libanul. Israelul este pur şi simplu în cale. Aşa cum a fost şi Berlinul de Vest în timpul războiului rece. ... În ţara mea, în Olanda, 60% din populaţie consideră imigrarea în masă a musulmanilor, drept greşeala politică numărul unu de la al doilea război mondial încoace. Şi alţi 60% consideră Islamul ca cel mai mare pericol. Luminile se pot stinge în Europa mai repede decât vă puteţi imagina. O Europă islamică înseamnă o Europă fără libertate şi democraţie, un deşert economic, un coşmar intelectual şi o pierdere de putere militară pentru America, deoarece aliaţii săi se vor transforma în duşmani, duşmani cu bombe atomice. Cu o Europă islamică, America va trebui singură să apere moştenirea Romei, a Atenei şi a Ierusalimului. Dragi prieteni, libertatea este cel mai preţios cadou. Generaţia mea niciodată n-a trebuit să lupte pentru această libertate, ea ne-a fost oferită pe o tavă de argint, de către oamenii care au luptat pentru ea cu viaţa lor. Pe tot cuprinsul Europei, cimitirele americane ne amintesc de băieţi tineri care niciodată n-au ajuns acasă şi a căror amintire noi o preţuim. Generaţia mea nu este proprietara acestei libertăţi; noi suntem numai păstrătorii, paznicii ei. Noi putem doar preda această libertate greu obţinută, copiilor Europei, în aceeaşi stare în care ne-a fost oferită nouă. Noi nu putem ajunge la nici o înţelegere cu mulahii şi imamii (conducători religioşi musulmani - nota mea). Generaţiile viitoare nu ne vor ierta niciodată. Noi nu ne putem risipi libertăţile. Pur şi simplu nu avem dreptul să facem asta. Trebuie să facem tot ce este posibil acum pentru a opri această stupiditate islamică, pentru ca să nu poată distruge lumea aceasta liberă pe care noi o cunoaştem. Vă mulţumesc, Geert Wilders, preşedintele Partidului Libertăţii din Olanda, membru al Parlamentului olandez

"Este creştin, trebuie omorât!" Pot să supravieţuiască creştinii în Egipt?

Osama bin Laden a fost ucis
Vestea mortii lui Osama bin Laden a fost facuta de presedintele american Barack Obama, intr-un mesaj adresat natiunii. Liderul retelei teroriste al- Qaeda a fost omorat in Pakistan de trupele americane cu sprijinul autoritatilor de la Islamabad.
Declaratii ale presedintelui american Barack Obama:

• In august anul trecut ni s-a oferit o prima pista spre capturarea lui bin Laden. Am reusit sa-l locallizam in Pakistan. Saptamana trecuta am reusit sa-l gasim. Astazi SUA, sub conducerea mea, au reusit sa actioneze impotriva lui dand dovada de profesionalism. Trupele au reusit sa-l ucida pe bin Laden si sa ia cadavrul in custodia SUA.
  

• Al-Qaida va incerca sa lupte in continuare impotriva SUA, dar e foarte important de precizat ca SUA nu sunt in razboi impotriva Islamului. Bin Laden a fost un criminal.
  

• Americanii simt in aceasta seara satisfactia luptei impotriva terorismului
  
• Vreau sa transmit un mesaj pentru cei care au pierdut apropiati la 11 septembrie 2001: Vom face tot ceea ce ne sta in putinta sa prevenim un alt atac impotriva SUA. Uciderea lui bin Laden este o realizare istorica a SUA
  

WIKILEAKS - Aproximativ zece moschei din toată lumea au fost folosite de al-Qaida pentru a-şi recruta, ajuta şi antrena militanţii

Valul islamic este interzis de luni in Franta

Burqa sau niqab nu mai pot fi purtate de luni in Franta, tara care devine primul stat occidental ce interzice purtarea valului islamic in public. Persoanele care incalca legea urmeaza sa primeasca amenzi ustu- ratoare si chiar pedepse cu inchisoarea. Detalii»

Studiu: Numărul musulmanilor din lume se va dubla în următoarele două decenii

Vălul musulman va fi INTERZIS în Franţa începând de luna viitoare

Cum au ajuns creştinii ţinte în Egipt
Autorităţile egiptene au întărit măsurile de securitate în jurul bisericilor copte după ce în noaptea ...