Gabrea[v=]

Retrospectivă Radu Gabrea, la Berlin

Cel mai recent film al lui Radu Gabrea

http://adevarul.ro/cultura/arte/video-festivalul-film-evreiesc-incepe-omagierea-radu-gabrea-1_52541964c7b855ff561400bc/index.html

Interviul regizorului Radu Gabrea cu Maria Callas


21:25Regizorul Radu Gabrea a intrat într-un joc iniţiat de ziarul „Adevărul" şi i-a pus câteva întrebări soţiei sale, Victoria Cociaş, interpreta rolului principal din spectacolul „Maria Callas - La Divina". La rândul său, regizorul răspunde la întrebările Victoriei Cociaş. Spectacolul „Maria Callas - La Divina", montat de Radu Gabrea, se reia, la 15 ani de la succesul iniţial, în Sala „Horia Lovinescu" a Teatrului Nottara din Bucureşti.Articol complet

Portret regizoral Radu Gabrea, la Cinematecă


21:18Mâine este ultima manifestare din seria pe care Cinemateca Română i-a dedicat-o, în fiecare joi, regizorului Radu Gabrea.Articol complet

Mediaşul, revitalizat prin film de Gabrea

Gabrea a terminat filmul cu Ceauşescu

„Daca ati fost macar putin emotionati, sint foarte fericit!"
Apreciat pentru recrearea atmosferei din Transilvania anilor '40, filmul „Cocosul decapitat", in regia lui Radu Gabrea a avut premiera saptamina trecuta, la Cinema Studio din capitala. „Ascunderea adevarului si neasumarea lui, cit si incercarea de relativizare a unor evenimente, sint – pentru sufletul unui popor si pentru evolutia lui –, o otrava”, spune regizorul incercind sa motiveze aplecarea sprea aceasta perioada complicata a istoriei.
****
Inainte de proiectie, regizorul Radu Gabrea a prezentat o parte a echipei sale. Alaturi de actorii romani Ioana Iacob, Axel Moustache, Dorel Visan, Monica Ghiuta si Victoria Cocias, a venit la Bucuresti si actrita maghiara Agi Margittay.
„Daca ati fost macar putin emotionati, sint foarte fericit!", a spus regizorul dupa proiectie, in aplauzele publicului.
Filmul „Cocosul decapitat", al carui scenariu este semnat de Radu Gabrea si Bert Koss, si la baza caruia se afla cartea cu acelasi nume a scriitorului sas Eginald Schlattner, are o distributie ce reuneste actori romani si straini, in rolurile principale fiind David Zimmerschied (Germania), Alicja Bachleda-Curus (Polonia), Ioana Iacob si Axel Moustache (pe numele adevarat Alexander Tudor Mustata).
Prezent la mai multe festivaluri, filmul a obtinut Mentiunea speciala a juriului la „Saturno
International Film Festival" din Italia. Filmul va fi vazut in trei tari europene – Germania, Austria si Ungaria –, dar va fi difuzat si de cinci canale de tleviziune europene: SRTV, Televiziunea bavareza, ARTE, Televiziunea austriaca si DUNA TV. „Adica va fi vazut de 2-3 milioane de spectatori care vor cunoaste un crimpei din istoria Transilvaniei si a comunitatii sasesti", a spus Gabrea.
Regizorul a anuntat ca va mai scoate in acest an inca doua lungmetraje. „Calatoria lui Gruber" este un film cu un subiect sensibil – pogromul de la Iasi. Asa cum preciza intr-un interviu acordat LiterNet, „Controversele" sint o forma „soft" de a incerca sa se ascunda vinovatiile si responsabilitatile. Am citit in cei 14 ani de cind m-am intors in Romania cam tot ce s-a scris in istoria romana si, as zice, mondiala, si mi-am facut o imagine cit de cit adevarata despre acea perioada trista a istoriei Romaniei. Ascunderea adevarului si neasumarea lui, cit si incercarea de relativizare a unor evenimente, sint – pentru sufletul unui popor si pentru evolutia lui –, o otrava. Din pacate, Romania a trait in ultimii '70 de ani ai secolului trecut precumpanitor in minciuna. René de Weck, ambasadorul Elvetiei la Bucuresti, si-a publicat memoriile despre cei 10 ani petrecuti in Romania (1935-1945) sub titlul Zece ani in tara minciunii. E de ajuns sa urmarim „discursul politic" din Romania de azi ca sa vedem ca aceasta plaga ne urmareste ca un destin”.
Al treilea proiect al lui Gabrea este un lungmetraj coupé, realizat din doua documentare care, asa cum spune regizorul, s-au bucurat de un succes enorm, „Mostenirea lui Goldfaden” si „Romania!”
„Cocosul decapitat" este o poveste emotionanta si dureroasa despre maturizare intr-o perioada de schimbari extreme: in ziua de 23 august 1944, intr-un orasel din Transilvania romina, Felix Goldschmidt, in virsta de 16 ani, isi asteapta colegii de clasa care vin la petrecerea de final, marea sarbatoare a absolvirii scolii. Totusi, sarbatoarea traditionala la care fiul unui sas avut din Transilvania si-a invitat prietenii va marca o despartire mult mai importanta decit despartirea de scoala.
In ziua respectiva, martor al avansarii Armatei Rosii, regatul Romaniei se desparte de aliatul sau de multi ani: Germania nazista.
In mijlocul acestor evenimente dramatice se afla Felix Goldschmidt, impartit intre Tineretul German Nationalist si confirmarea sa evanghelica, si, in plus, torturat de problemele adolescentei. Alaturi de el se afla si cei trei prieteni ai sai: evreica Gisela care este exmatriculata de la scoala germana, Hans Adolf, fiul cosarului si cel mai bun prieten al sau, care il tradeaza din gelozie, precum si Alfa Sigrid Binder, fiica cocheta si depresiva a unui nobil sas proprietar de paminturi, careia ii place sa seduca baietii si sa ii faca sa se certe unii cu altii.
Autorul romanului din care s-a inspirat filmul, Eginald Schlattner, a vazut pelicula cu ochii in lacrimi si a recomandat sa fie uitata cartea in favoarea filmului. Gabrea a recunoscut ca originile germane pe care le are i-au oferit un avantaj pentru a intelege mai bine substanta romanului. Filmul s-a nascut greu, au fost scrise numai putin de 12 scenarii pina ce a fost aleasa „varianta Gabrea”. Lansarea insasi a fost intirziata pentru a nu se suprapune cu alte lansari, unele romanesti si de succes, asa cum a spus regizorul referindu-se la cistigatorul Palme d’Or, „4 luni, 3 saptamini si 2 zile” al lui Cristian Mungiu.
Pentru „Cocosul decapitat", regizorul Radu Gabrea a primit un premiu special la TIFF in 2007, unde filmul a fost proiectat in premiera absoluta.

Regizorul de film Radu Gabrea a reconstituit, intr-o pelicula filmata recent, istoria genului Kletzmer, muzica populara instrumentala evreiasca, formata in centrul si estul Europei si devenita, in timp, un simbol al culturii evreiesti. Documentarul lui Gabrea, care poarta titlul “Rumenye, Rumenye…”, a fost deocamdata vizionat la sediul Institutului Cultural Roman din Bucuresti, dar va fi oferit si publicului larg. Componenta importanta a nuntilor si a altor serbari evreiesti, Kleztmer reprezinta astazi un liant intre dezvoltarea culturii europene si a celei evreiesti si ilustreaza, totodata, renasterea acesteia din urma. Documentarul “Rumenye, Rumenye…”, de 58 de minute, realizat in 2006, celebreaza legatura inseparabila intre cultura evreiesca si cea romanesca. Printr-un sir de interviuri cu cercetatori si exegeti de referinta ai muzicii Kletzmer, Yale Strom, celebrul etnolog american, descrie renasterea muzicii de la sfarsitul anilor ‘70 si inceputul anilor ’80. Regizorul face o radiografie atent documentata a culturii si a muzicii evreiesti. Radu Gabrea este cunoscut atat pentru filmele sale de lungmetraj: “Prea mic pentru un razboi atat de mare” (1969 – premiat la Locarno, prezentat la Festivalurile de la Avignon, Mannheim si Cannes), “Dincolo de nisipuri” (1973 – Cannes), “Nu te teme, Jacob!” (1981), “Un barbat ca Eva” (1984), “Rosenemil” (1993), cat si pentru documentarele sale: “Struma” (2000 - Mentiune speciala la al XVIII-lea Festival International de la Jerusalim) sau “Mostenirea lui Goldfaden” (2004). (A. ZAMFIR)
http://www.actualitatea-romaneasca.ro/index.php?_init=art.view&art_key=10421&cat_load=NEWS&archive=yes

Retrospectivă Radu Gabrea, la Muzeul Ţăranului

VIDEO Radu Gabrea, regizor: „Încerc o demascare a comunismului“

Un nou documentar de Radu Gabrea, la ICR
La Institutul Cultural Roman a fost prezentat cel mai recent documentar al lui Radu Gabrea, "Rumenye, rumenye...", care saptamana trecuta a fost aratat si la AstraFilm Fest din Sibiu. Filmul reconstituie istoria muzicii kletzmer, printr-un sir de interviuri cu cercetatori ai acestui gen muzical, montate laolalta cu secvente din diferite concerte. Printre cei intervievati se numara si celebrul etnolog american Yale Strom, care spune ca "nici o alta tara nu a avut un impact atat de puternic asupra muzicii kletzmer cum l-a avut Romania." Formata in centrul si estul Europei, muzica kletzmer a devenit de-a lungul secolelor simbolul culturii evreiesti. ...

Noul film al lui Gabrea, la start

Catedrala şi sinagoga

Omul zilei: Radu Gabrea

Regizorul Radu Gabrea a fost răsplătit sâmbătă seară, în cadrul Galei de Decernare a Premiilor IPIFF5 (Festivalul Internaţional al Producătorilor de Film Independenţi), cu Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră şi pentru aportul adus filmului [...]

Astăzi e ziua ta: Radu Gabrea


Are convingerea că trebuie să continue să-şi facă filmele, aşa cum le-a făcut întotdeauna, aşa cum a crezut şi crede în continuare că trebuie să fie făcute. Radu Gabrea, un nume de referinţă în cinematografia românească, îşi sărbătoreşte duminică ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează "La mulţi ani!".

Radu Gabrea, premiat în Italia


Secţiunea
"Custom" a LIFF (Levante International Film Festival - Bari, Italia) de
la Bari l‑a avut ca laureat pe Radu Gabrea, care a obţinut premiul
pentru regia filmului de ficţiune "Călătoria lui Gruber".
La
cea de‑a şaptea ediţie a LIFF, desfăşurată săptămîna trecută, au
participat filme din 31 de ţări, România fiind reprezentată de filme
regizate de Alex

"Pana la "Nisipuri" am facut un film documentar extraordinar, zic eu, despre care azi nu se mai stie nimic: "Amintiri bucurestene", dupa care am facut, in 1970, primul serial de televiziune, "Urmarirea". Apoi, cum necum, am primit o viza si m-am dus la Paris, unde am stat... 6 luni! Aveam de gand sa nu ma mai intorc in Romania. Numai ca in anul ala fusesera filme proaste acolo, pe ecranele pariziene. Nu-mi placuse nimic! Spre marele meu noroc, cu doua zile inainte de expirarea vizei, am vazut "Rubliov", capodopera lui Tarkovsky. M-am simtit foarte stimulat si mi-am zis: "Dom'le, nu se poate! Trebuie sa plec acasa, sa fac si eu ceva!". Si-asa am intrat in contact cu directorul de-atunci al Casei de film nr. 1, scriitorul Alexandru Ivasiuc. Si-apoi cu Fanus Neagu. Ivasiuc a fost extraordinar! N-am avut parte de nici un fel de cenzura... "

Citeste tot articolul

"Doare inima! Doare mintea-n cap"
Un regizor: Radu Gabrea. Un actor principal: Florin Piersic jr. Un film
mărturie: "Călătoria lui Gruber". Şi un guest star: Marcel Iureş.
Pentru a doua oară în cariera sa actoricească, şi la o distanţă de 20
de ani, Iureş "se întâlneşte" cu un personaj evreu.
Cel mai recent film al regizorului Radu Gabrea, "Călătoria lui Gruber",
s-a lansat ieri în cinematografele din Bucureşti şi din ţară. Acţiunea
filmului este plasată în anul 1941, la scurt timp de la atacarea Rusiei
Sovietice de către Germania şi România. Curzio Malaparte, scriitor
italian (personaj interpretat de Florin Piersic jr, care avea să scrie
în anul 1944 celebrul şi cutremurătorul roman Kaputt) şi corespondent
de război pentru Corriere della Sera, în drumul său către front, ajunge
la Iaşi. Malaparte suferă de o alergie severă şi unica sa posibilitate
de a se vindeca este să găsească un medic evreu pe nume Josef Gruber.
În timpul căutării, Curzio descoperă că doar cu câteva zile înainte de
sosirea lui în oraş avusese loc un pogrom, în urma căruia un mare număr
de cetăţeni de origine evreiască din Iaşi au fost fie omorâţi în curtea
Chesturii, fie evacuaţi cu trenul către o destinaţie incertă, şi că
doctorul Gruber ar putea fi printre ei. Ajutat de Guido Sartori,
consulul italian de la Iaşi, Malaparte încearcă să obţină un mandat
oficial de aducere pentru doctorul evreu. Se loveşte însă de
indiferenţa birocraţiei şi mai ales de dorinţa evidentă a autorităţilor
române de a ascunde ceva în legătură cu ultimele evenimente. «Călătoria
lui Gruber» este un film pe care m-am simţit dator să îl fac. Este o
evocare zguduitoare a unor evenimente despre care multă vreme nu s-a
vrut să se ştie nimic în România", a declarat Radu Gabrea. Filmările
s-au desfăşurat pe parcursul a 28 de zile atât la Iaşi, cât şi în
Bucureşti, iar bugetul estimativ s-a situat în jurul sumei de 750.000
de euro.

Jurnalul Naţional: În această perioadă
pregătiţi câteva proiecte de film. În "Călătoria lui Gruber",
lungmetrajul regizorului Radu Gabrea, jucaţi rolul doctorului evreu
Gruber. Deşi spuneaţi că personajul dumneavoastră apare doar la finalul
filmului, într-o singură secvenţă, practic toată povestea este legată
de el, de acest Gruber. Din anumite puncte de vedere, el este
personajul principal...

Marcel Iureş: Dramaturgic
vorbind, da. Şi asta pentru că se vorbeşte în permanenţă despre el.
Este un personaj destul de misterios, dar... de regulă, nu-mi place să
vorbesc despre personajele pe care le-am jucat.

De ce asta?

În
primul rând, pentru că nu eu trebuie să vorbesc despre ele, şi apoi...
pentru că nu am de ce să încep să povestesc. Este bine ca publicul să
descopere singur. Ceea ce probabil se va întâmpla şi cu acest personaj.
Tot ce pot spune este că filmul poartă măsura creatorului său. Este un
film care are o anume doză de discreţie, de măsură, de condescendenţă
şi bun-simţ. Sunt convins că va plăcea publicului român.

Probabil că această discreţie a filmului de care spuneţi este în strânsă legătură cu personalitatea regizorului...

Evident,
măsura aceasta este a omului şi a artistului Radu Gabrea. Tot domnul
Gabrea va termina, dacă nu cumva a şi terminat, un alt film. Acolo am
un alt rol, tot mic, episodic - dar extrem de important din punct de
vedere dramaturgic.

Ce tratează filmul?

Este
vorba despre închisorile comuniste... mai exact despre ce au făcut
comuniştii şvabilor şi saşilor după 1949. Risc o presupunere, dar cred
că Radu, prin valoarea şi forţa pe care le are ca om şi ca artist, e
fascinat cumva de ceea ce mă fascinează şi pe mine. Şi încap multe
opere cinematografice şi chiar de teatru pe acest subiect. Comuniştii
nu i-au iertat nici pe români, nici pe germani, nici pe evrei. Partidul
Comunist a conţinut toate aceste minorităţi, iar această componentă,
aproape mistică, s-a răzbunat pe etniile de orice fel din ţara în care
trăim. Este fascinant şi uimitor în acelaşi timp şi merită insistenţa
în a pune întrebări şi a descoperi poveşti, cazuri, suferinţe legate de
acest subiect.

Revenind la "Călătoria lui Gruber", în
momentul în care aţi primit scenariul, v-aţi amintit de faptul că aţi
mai primit rolul unui evreu? S-a întâmplat în 1989, şi mă refer la
filmul domnului Nicolae Mărgineanu, "Un bulgăre de humă", un film
despre prietenia dintre Creangă şi Eminescu în care dumneavoastră
jucaţi rolul unui bibliotecar evreu.

Ah, eram aproape puşti pe vremea aceea. Nu, nu m-am gândit la asta...

V-aţi documentat în vreun fel pentru rolul din "Călătoria lui Gruber"?

Aici
documentarea este mai mult cu sufletul decât cu cărţile, dicţionarele
sau cu documentele. Filmul are un subiect extrem de dureros. Doare
inima. Doare şi mintea-n cap când te gândeşti la un astfel de subiect,
la asemenea destin. Şi nu e normal? Ce documente să mai consulţi? Pe
mine mă interesează mai tare etica, destinul, tragicul.

Cum vi s-a părut Florin Piersic jr în rolul său?

Special.

Spuneaţi ceva despre alte proiecte de film pe care le aveţi...

Mi-e
greu să vorbesc acum despre ele... abia am terminat unul dintre filme -
genul de road movie -, în procent de 95% este gata, în regia lui Lucian
Georgescu. Se numeşte "Fantoma tatălui" şi este o foarte frumoasă
poveste. Probabil că va fi vizibil la începutul anului viitor. Pe
scurt, în film este vorba despre un om care pleacă din America pentru
a-şi căuta rădăcinile în Bucovina. Un alt film în care joc se numeşte
"Sfârşitul ploilor", al lui Alex Tătaru. Sperăm să găsim finanţare
pentru a-l face. Deocamdată suntem în faza în care strângem bani pentru
el. Ideea este că niciodată nu ştii dacă trebuie să strângi bani pentru
povestea pe care ai scris-o sau dacă trebuie să mai tai din povestea pe
care ai scris-o, atât cât să capeţi suma de bani de care ai nevoie sau
ai putea-o avea. Este un coşmar.

Radu Gabrea: „Vreau să fac un film despre Ana Pauker“

Criticat pentru obedienţa faţă de guvernele statelor UE,
preşedintele Comisiei Europene propune transformări pentru care nu are
pârghiile necesare şi care depind de rezultatul imprevizibil al
apropiatului referendum irlandez


De ce aţi simţit nevoia să faceţi acest film?

Din două motive, foarte temeinice: unul ţine de evoluţia mea ca
regizor. Ca cineast în formare, modelul meu a fost Andrej Wajda.
„Cenuşă şi Diamant“ a rămas şi azi reperul meu esenţial în istoria
filmului. De aici interesul meu pentru legătura dintre individ şi
istorie în aproape toate, repet, în aproape toate filmele mele. De aici
şi interesul meu pentru o perioadă a istoriei României, despre
adevăruri ascunse şi sistematic deformate. Pogromul de la Iaşi este un
model exemplar al acestui caz.

Al doilea motiv ţine de condiţia mea de cetăţean al acestei ţări, al cărei destin şi evoluţie nu mă pot lăsa indiferent. Publicitate


Am fost revoltat şi sunt şi astăzi de contribuţia unui număr mare, din
păcate prea mare, de intelectuali români, care au practicat şi
teoretizat xenofobia în general şi antisemitismul în special, mergând
de multe ori până la declaraţii incredibile. Căutând în literatura
română a secolului XIX informaţii despre Iaşiul anilor 1840-1860,
pentru documentarul „Avram Goldfaden“, am descoperit texte care m-au
înfiorat. Descrierile lui Alecu Russo despre un târg la Iaşi în jur de
1840 sunt teribile. Când am vrut să caut informaţii istorice în
„Scrisorile“ lui Ion Ghica, lipsea în toate, repet, în toate ediţiile
pe care le-am găsit o scrisoare a acestuia. M-am interesat despre ce
era vorba şi am descoperit o scrisoare de un antisemitism atât de
violent încât şi editorilor numeroaselor ediţii ale cărţii le-a fost
atât de ruşine încât au decis să nu o publice niciodată, după 1945. O
publicare a ei, cu o eventuală „notă explicativă“, ar fi fost procedeul
firesc în orice altă cultură. La noi, nu! Şi de ce? Să ne gândim la
„bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire“, vers de care
nimeni până azi nu s-a distanţat.

Pe cine sau ce reprezintă personajul Gruber?

Ca într-un film sau carte bună, personajele nu „reprezintă pe
cineva“, aşa cum ne învaţă din fericire defuncta estetică
realist-socialistă. În film, Josef Gruber este Josef Gruber, doctor
alergolog din Iaşi, care a scăpat din evenimentele tragice întâmplate
în oraşul în care Curzio Malaparte ajunge ca jurnalist corespondent de
război în 21-22 iunie 1941. Sau poate a fost obligat de autorităţi să-l
trateze pe insistentul prieten al lui Benito Mussolini, căzut pe capul
autorităţilor ieşene, obosite de efortul „pogromului“, tocmai căutând
vinovaţii care au spart pivniţa de vinuri „de selecţie“ ale unui
personaj cu relaţii sus-puse.

De ce credeţi că subiectul pogromului de la Iaşi naşte încă atât de multe patimi?

Tocmai pentru că filmul se referă la un adevăr de necontestat,
care, pentru cei care îl ascund şi l-au ascuns ani întregi, este foarte
greu de acceptat. Adevărul supără, ăsta e un adevăr incontestabil. Care
credeţi dvs. că a fost reacţia împăratului căruia, în timp că călca
mândru la paradă, cineva i-a atras atenţia că e în pielea goală?

V-aţi gândit vreodată să faceţi, ca un gest de restituire
istorică completă, şi un film despre evreii „răi“, cum ar fi Ana
Pauker, Leonte Răutu, Nicolski şi toţi cei care au fost călăii a sute
de mii de români?

Mă rog, lista e foarte amestecată. Răspunsul este da! Vreau să fac un film despre Ana Pauker.

Se poate vorbi şi de un holocaust românesc, al celor ucişi în puşcăriile comuniste?

Nu, pentru că sunt două lucruri total deosebite. Pentru că
Holocaust înseamnă ceva, provine din ebraică, având o definiţie
precisă, şi se referă la operaţia de succes care a dus la exterminarea
aproape integrală a unei populaţii şi culturi central-europene: este
vorba de populaţia evreiască şi de limba şi cultura idiş. Şi pentru că
între Holocaust şi genocidul comunist există o mică, dar fundamentală
diferenţă: atunci când aproape toţi conţii şi nobilii ruşi care n-au
apucat să fugă în străinătate au ajuns în lagăr, tot un conte, Aleksei
Tolstoi, care a scris romane pe placul lui Stalin, a fost considerat o
glorie a Rusiei comuniste. Dacă Iuliu Maniu, acest mare român, ar fi
abjurat şi s-ar fi declarat sprijinitorul instaurării puterii comuniste
la Bucureşti, ar fi scăpat cu viaţă. Nimic nu l-ar fi salvat însă de la
moarte pe ucenicul tâmplar Ticu Bernstein din Dorohoi, în anii cumpliţi
ai Holocaustului. Evreitatea lui era o stigmă de care niciodată şi
nimeni nu l-ar fi putut salva. Nici măcar gestul, suprem pentru el, al
creştinării. Asta face Holocaustul un fenomen unic!

Spuneaţi că veţi face un documentar despre românii care i-au salvat pe evrei. Povestiţi-ne, vă rugăm, despre el.

Deocamdată am mai multe proiecte. Cel la care lucrez acum e
un documentar care se numeşte „Eroi necunoscuţi“, un film despre
românii creştini care şi-au primejduit viaţa să salveze evrei români în
timpul Holocaustului. Cum ar fi Traian Popovici, fostul primar al
Cernăuţiului, Regina Mamă Elena, doamna Agarici, preşedinta Crucii
Roşii din oraşul Roman, precum şi mulţi, mulţi alţi români care n-au
uitat ce înseamnă umanitatea. Nu s-a făcut mai nimic despre ei până
astăzi. A le recunoaşte faptele ar fi însemnat implicit să recunoaştem
că şi în România Holocaustul a fost, din păcate, prezent. Am preferat să ne ascundem eroii adevăraţi măsluind istoria.

Cum credeţi că va fi primit filmul dvs., „Călătoria lui Gruber“?

În cele câteva proiecţii publice care s-au făcut până acum în
România, filmul a fost primit impresionant. În lume a fost prezentat în
foarte multe locuri, unde a avut un excelent ecou. Pe 16 august a avut
loc o premieră australiană. La cele două proiecţii de la TIFF în 2008,
la cinematograful Victoria, sala a fost arhiplină, cu spectatori în
majoritate tineri, iar poll-ul organizat de noi după proiecţie a fost
categoric: 65% au considerat filmul „Călătoria lui Gruber“ un film
excelent şi 15%, foarte bun. Discuţiile de după vizionări, cu
spectatorii, în cea mai mare parte tineri, au fost impresionante.

Marcel Iureş: „Orice tâmpit poate face un film cu evrei arşi şi daţi cu capul de pereţi...“



Actorul joacă în acest film rolul alergologului Josef Gruber după
care Curzio Malaparte aleargă pe toată durata filmului. În căutarea
medicului care să-i trateze alergia, protejatul lui Mussolini reface
traseul trenurilor morţii. Iureş (foto) apare doar câteva minute în
final, dând rotunjime filmului. „Rolul meu este o cimilitură, asta mi-a
plăcut, că are în el ceva de ghicitoare, e mai mult decât o sugestie şi
mai puţin decât un caracter. Unul dintre motivele pentru care am vrut
să joc în acest film este că prezintă ororile într-un mod foarte
discret. Orice tâmpit poate face un film cu evrei torturaţi, mâncaţi de
vii, arşi şi daţi cu capul de pereţi. «Călătoria lui Gruber» însă are o
valoare de lied, cel mult de concert de cameră, cu o orchestră mică.
Filmul are nişte «subţirimi» la care e bine să medităm, nu să aruncăm
vocabular greu pe masă. Cred că este singurul film pe această temă care
e făcut cu măsură, cel puţin din Europa de Est. Toţi au sărit calul,
victimizându-se sau victimizând. Dacă e să mă întrebi pe mine, cred că
filmul a fost realizat poate chiar cu prea multă circumspecţie. Asta
înseamnă că realizatorii lui au avut grijă. Este un exerciţiu de
eleganţă şi discreţie. Ceea ce e important la acest film este că are o
vibraţie specială care te determină să priveşti înăuntrul tău, nu în
afară. Nu e un blockbuster, nu vrem să intrăm în billboard şi să-l
ţinem acolo două săptămâni ca să ne umplem de bani. Nu este genul acela
de film. Creatorii lui au o altfel de «stofă». Asta legitimează, sper,
şi participarea mea la acest proiect.“

Fapte controversate într-un film limpede

În vara lui 1941, când trupele române şi germane au început
războiul împotriva Rusiei sovietice, a avut loc la Iaşi (pe atunci încă
un centru important al culturii evreieşti în România) un masacru al
populaţiei evreieşti a oraşului. Peste 5.000 de cetăţeni de origine
evreiască ai Iaşiului au murit în curtea Chesturii. Alte câteva mii de
evrei au fost încărcaţi în vagoane de marfă închise ermetic şi lăsaţi
pradă căldurii toride, până când cea mai mare parte dintre ei şi-au
pierdut viaţa. Ani întregi, tragicele evenimente de la Iaşi şi
cumplitele trenuri ale morţii au fost fie negate, fie prezentate
distorsionat, fie pur şi simplu ascunse de istoria oficială a României.

Scriitorul şi ziaristul italian Curzio Malaparte, corespondent al
ziarului „Corriere della Sera“, autorul celebrului roman „Kaputt“,
scris în 1944, imediat după terminarea războiului, a fost primul care,
într-un capitol al acestui roman, a vorbit lumii despre evenimentele
tragice de la Iaşi. „Călătoria lui Gruber“ se bazează pe realitatea
vizitei la Iaşi a lui Curzio Malaparte, fără a fi, însă, o adaptare a
romanului „Kaputt“. Realizat după un scenariu original, rezultat al
propriilor cercetări ale scenariştilor Răzvan Rădulescu şi Alexandru
Baciu, filmul povesteşte vizita la Iaşi a celebrului ziarist şi
scriitor ajuns în acest oraş suferind din pricina unei severe alergii.
Filmările s-au desfăşurat pe parcursul a 28 de zile atât la Iaşi, cât
şi în Bucureşti. Bugetul estimativ s-a situat în jurul sumei de 750.000
de euro.

http://www.cotidianul.ro/radu_gabrea_vreau_sa_fac_un_film_despre_ana_pauker-96970.html

Cu Radu Gabrea despre film, cultura idiş şi despre „xenofobul” Eminescu



De curând, regizorul Radu Gabrea a avut premiera oficială la două filme documentare, “Moştenirea lui Goldfaden” şi “Rumenye! Rumenye!” ce au ca temă centrală cultura idiş.În curând îi va mai apărea pe piaţă un nou lungmetraj şi va începe filmările la cel de-al doilea film al seriei „Cocoşul decapitat”. Despre toate aceste lucruri a povestit regizorul pentru cotidianul.ro.
Domnule Gabrea, cum au ajuns să vă “bântuie” aceste subiecte de film documentar?
Mă interesează de mult legătura profundă dintre cultura şi civilizatia idiş (a evreilor din Europa Centrală) şi cultura autohtonă. Am avut şi am convingerea că orice exclusivism, mai ales în domniul cultural este dăunător şi în cele din urmă, condamnă la provincialism. Cultura română este, din păcate, una provincială. Nici excepţiile, de exemplu succesele recente ale filmului românesc, nu schimbă acest lucru. Un critic francez renumit a fost întrebat la un moment dat cum îşi explică universalitatea culturii franceze. Ştiţi care a fost răspunsul? “Pentru că cei mai mari dramaturgi francezi sunt Beckett, un irlandez şi Eugen Ionescu, un român”.
Vom ieşi din provincialism când vom considera că Tristan Tzara era poet român, Victor Brauner, pictor român, Fundoianu, mort la Auschwitz, poet român, Marcel Iancu, arhitect român şi aşa mai departe.

De ce vi s-a părut important să faceţi aceste filme?
Pentru motivele menţionate mai sus. Toate aceste filme vorbesc despre despre creatori de artă de valoare mondială, ignoraţi sau total uitaţi în România, unde s-au născut şi au fost educaţi, numai pentru că nu au avut norocul să fie la fel de „români” ca Octavian Goga sau alţii asemenea.

În filmul dvs apare o cronică favorabilă făcută unui spectacol al lui Goldfaden de către Mihai Eminescu. Gurile rele susţineau că a fost antisemit. Cum comentaţi acest lucru?
Nu e bine să amestecam poetul Eminescu şi poeziile sale cu textele sale jurnalistice, care, din păcate, şi aici este vorba de un adevăr, nu doar de gurile rele, foarte multe dintre articolele politice ale lui Eminescu erau violent antisemite şi xenofobe. Ce să mai zicem de “bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subţire” pentru a da numai un exemplu.

A fost dificilă documentarea?
Documentarea mi-a fost mult uşurată prin sprijinul prietenului Moshe Yassur, născut la Iaşi, trăitor de 30 de ani în Statele Unite, care m-a pus în legătură cu specialişti în istoria teatrului idiş şi a muzicii klezmer şi m-a introdus la YIVO, extraordinarul muzeu închinat culturii evreieşti, cu referire specială la România.

Cum i-aţi decoperit pe eroii din “Rumenye! Rumenye!”?
Primii pe care i-am desoperit au fost şi eroii principali ai filmului: Elizabeth Schwartz, “the golden voice of klezmer” şi soţul ei, Yale Strom, violonist, muzicolog şi autor, sufletul formaţiei de “klezmorimi” new-yorkezi, numită “Hot postromi”, care în limba idiş înseamnă “pastramă fierbinte”. Prin ei am făcut cunoştinţă în Statele Unite cu mari solişti de muzica klezmer, care apar în filmul “Romania! Romania!” o odă închinată ţării noastre de aceşti îndepărtaţi admiratori ai muzicii folclorice româneşti, în cele mai profunde esenţe ale sale.

Cum se raportau muzicienii de Klezmer la vechea doina românească?
Cultura idiş, cultura evreilor germani (ashkenazi), originari de pe malurile Rinului, răspândiţi în Polonia, Ucraina, Slovacia, Cehia, Austria, Ungaria şi Nord-Estul României, în Moldova, Bucovina şi Basarabia, cultură unificatoare care a permis crearea conceptului socio-cultural şi istoric cunoscut sub numele de “Europa centrală”, cultură şi limbă dispărute azi ca urmare a tragediei holocaustului, era influenţată în specificul ei de cultura popoarelor în mijlocul căreia se dezvoltase. Astfel se poate vorbi de o cultură idiş poloneză, slovacă, ungară sau română, fiecare cu literatura şi muzica ei. În muzică, în speţă în muzica klezmer, şi trebuie menţionat, în întreaga muzică klezmer, doina românească este un motiv estetic şi muzical fundamental.

Filmul dvs “Cocoşul decapitat” are multe nominalizări la Premiile Gopo, chiar la cele mai importante categorii (cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu), semn ca a fost bine primit de oamenii de film. Sunteţi mulţumit de cum a fost receptat?

Filmul, neobişnuit, adică altfel decât estetica “noului val” al filmului românesc, a fost bine primit de public şi de o parte a criticii, dar şi înjurat vârtos de unii, ceea ce e foarte bine. Dar marea mea bucurie a fost dată de succesul pe care l-a avut la publicul care a văzut filmul în cadrul caravanei cinematografice pe care am organizat-o prin ţară, în special în oraşele din Transilvania unde nu mai există cinematografe. Filmul s-a bucurat de succes şi la numeroase festivaluri internaţionale unde a participat, în Israel, Belgia, în Italia, la Roma, unde a fost distins cu Menţiunea Specială a Juriului, în Argentina, la mai multe Festivaluri din SUA şi Canada. Următoarea “escală” va fi în martie la cea de-a XII-a ediţie a Festivalui Filmului European de la Chicago unde voi merge şi cu ultimul meu film, “Călătoria Lui Gruber”.



Când va apărea pe ecrane “Călătoria lui Gruber”?

“Călătoria luii Gruber” este un film după un scenariu excelent, original, scris de Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu. A avut deja numeroase vizionări de succes, la Ierusalim, Atlanta, New York , în cadrul săptămânii filmului românesc, urmând a mai fi prezentat la San Francisco şi la Toronto. Dacă totul se petrece după cum am stabilit sperăm ca premiera să aibă loc la sfârşitul lui martie. Filmul are o distribuţie strălucită: Florin Piersic jr. care se dovedeşte a fi un mare actor de film, Claudiu Bleonţ într-o creaţie de zile mari, Răzvan Vasilescu şi Alexandru Bindea în două roluri excepţionale şi marele actor german Udo Schenk. La acest film, spre marea mea bucurie am lucrat cu prietenul şi colaboratorul meu cu care am debutat în cinematografie, acum 42 de ani, regizorul şi directorul de imagine Dinu Tanase, întors la primele sale unelte.

Ca regizor, v-aţi simţit mai bine în lumea filmului documentar sau în cea a celui de ficţiune?
În amândouă. Genurile se completează şi între două filme de lung metraj de ficţiune, un documentar este totdeauna binevenit.

Ce proiecte aveţi în derulare?
Pe la jumătatea lui aprilie vreau să încep filmările la "Mănuşile roşii”, o adaptare a celui de-al doilea roman al lui Eginald Schlattner, creatorul „Cocoşului decapitat”. Şi mai am în proiect două documentare pe teme istorice.

Care vi se par cele mai mari reuşite din cariera dvs şi care sunt filmele pe care astăzi, privind în urmă, le-aţi reface sau nu le-aţi mai afce deloc?
Dacă aţi fi mamă şi aţi avea mai mulţi copii, aţi putea răspunde la această întrebare? Eu nu!