Andreescu[v=]

O voce superbă: Aurelian Andreescu | VIDEO

http://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/lumea-artistilor-romani-in-doliu-sotia-unui-mare-cantaret-a-murit--30438.html

http://www.evz.ro/detalii/stiri/l-am-cunoscut-pe-aurelian-andreescu-marturisirile-omului-care-l-a-descoperit-pe-celeb-1054522.html

Ion Andreescu, printre promotorii picturii româneşti

Deşi a trăit doar 32 de ani, Ion Andreescu a lăsat o opera care nu poate face decât demonstraţia unui talent de excepţie. Opera sa se reduce la câteva sute de tablouri: naturi statice, flori, portrete şi mai ales peisaje. Totul sub amprenta unui caracter sobru, profund, meditativ.
Deschizător de drumuri
Ion Andreescu se înscrie, fără drept de tăgadă, printre primii pictori români moderni, fiind altfel şi unul dintre reperele tradiţiei româneşti. "Printre pictorii români, cu siguranţă nu există personalitate mai atrăgătoare ca a lui Andreescu şi destin mai plin de inţelesuri ca al său. El, de fapt, a orientat definitiv arta românească". Cuvintele acestea, au aprţinut lui Jacques Lassaigne, unul dintre criticii de artă francezi care s-a ocupat cu pasiune şi interes de arta românească.
Spicuiri biografice
Ion Andreescu s-a născut în Bucureşti, fiind primul din cei şapte copii, dintre care patru fete. Tatăl sau era comerciant de băuturi. A făcut cursul primar in pensionul lui Andreas Apostolatos, unde a învăţat şi limba franceză. În 1863 s-a inscris la Gimnaziul "Ghe. Lazar", având profesor de desen pe pictorul Petre Alexandrescu, iar în clasa a IV-a pe pictorul H. Trenk. La desen a luat premiul II în clasa I şi premiul I cu cunună în clasa a V-a la colegiul "Sf.Sava", unde l-a avut ca profesor la desen pe C.I.Stăncescu. În 1869 a renunţat la liceu şi s-a înscris la Şcoala naţională de belle-arte, condusă de Theodor Aman. Aici a urmat conştiincios toate cursurile din programă, inclusiv pictura, deşi pe atunci frecvenţa nu era strict obligatorie. În 1870 a participat la concursurile elevilor şcolii, obţinând menţiune la estetică, predată de acelaşi C.I.Stancescu.
Între timp, situaţia părinţilor, impovăraţi cu atâţia copii minori, s-a înrăutăţit. Ca să-si asigure existenţa, s-a hotarât să intre în învăţământ. S-a înscris ca membru în "Societatea pentru învăţătura poporului român"- secţia capitalei, împreună cu profesorii săi. În septembrie 1870 a început să se prezinte la o serie de concursuri, ţinute sub preşedenţia lui Th. Aman, pentru ocuparea de catedre vacante în Bucureşti şi în ţară, reuşind al 2-lea pentru Bucureşti.
Dar Consiliul General de instrucţiune găsea totdeauna motive să numească pe alţii, iar pe el îl amâna "la prima vacanţă ce se va crea", îi recomanda "să se prezinte la concurs" sau i se punea cererea "la dosar până la momentul oportun". În faţa acestor procedee, Aman, înaintând ministerului protestele lui Andreescu, a cerut "concursurile să nu mai fie drept formă, căci ar fi o descurajare pentru concurenţi". Datorită prestigiului lui Aman, i s-a dat lui Andreescu o suplinire la Şcoala comercială din Bucureşti, la 9 octombrie 1870, dar la 25 mai 1871 a fost "lăsat liber".
La 6 mai 1872, năzuinţa lui s-a realizat. Era numit maiestru titular la catedra de desen şi caligrafie de la Seminarul din Buzău, pe data de 1 septembrie 1872. A încheiat cu succes anul şcolar, prezentându-se iarăşi la concursurile din iunie şi obţinând medalia de bronz tot la estetică. În septembrie 1872, s-a prezentat la catedră la seminar. Găseşte lipsa materialului didactic, multă nepregatire la elevi, notează cu stricteţe absenţele elevilor externi. Lecţiile sale au un caracter elementar şi activ: deprinde pe elevi "să copieze cu mâna liberă orice desen", foloseşte tabla, corectează temele printre bănci, iar la finele anului scolar s-a constatat "exactitatea cu care mai totdeauna elevii din toate clasele copiază un model".
De la Barbizon la arta românească
La sfârşitul anului 1878 pleacă la Paris, frecventând cursurile Academiei libere Julian şi pictand, verile, la Barbizon, unde se întâlneste cu Nicolae Grigorescu. Apoi ajunge profesor de desen într-un oraş provincial, liniştit până dincolo de banalitate, Andreescu se dedică picturii cu o fervoare pe care nimic din atitudinea sa anterioara nu părea s-o anunţe.
Pictura apare la tânărul solitar, înclinat spre meditaţie, ca iruperea unei nevoi de comunicare, de exprimare, consumată superior şi fără veleităţile publicităţii. Contactul cu arta româneasca a timpului nu i-a lipsit, dar importanta unei confruntari cu problematica limbajului, tot mai ferm aduse în prim-plan de arta europeană a epocii, nu trebuie neglijată. Deşi de la început lucrările pictorului român au decizia şi consistenţa operei autentice, îl găsim, în ultimii ani ai şederii în Franţa, clarificat, stapân pe mijloace plastice, construind spaţiile cu subtilitatea cromatică pe care o dă doar desăvârşita dezinvoltură tehnică.


http://www.atac-online.ro/28-09-2009/Ion-Andreescu-printre-promotorii-picturii-romanesti.html

Ion Andreescu, printre promotorii picturii româneşti


Deşi a trăit doar 32 de ani, Ion Andreescu a lăsat o opera care
nu poate face decât demonstraţia unui talent de excepţie. Opera sa se
reduce la câteva sute de tablouri: naturi statice, flori, portrete şi
mai ales peisaje. Totul sub amprenta unui caracter sobru, profund,
meditativ.
Deschizător de drumuri
Ion Andreescu se înscrie, fără drept de tăgadă, printre primii
pictori români moderni, fiind altfel şi unul dintre reperele tradiţiei
româneşti. "Printre pictorii români, cu siguranţă nu există
personalitate mai atrăgătoare ca a lui Andreescu şi destin mai plin de
inţelesuri ca al său. El, de fapt, a orientat definitiv arta
românească". Cuvintele acestea, au aprţinut lui Jacques Lassaigne, unul
dintre criticii de artă francezi care s-a ocupat cu pasiune şi interes
de arta românească.
Spicuiri biografice
Ion Andreescu s-a născut în Bucureşti, fiind primul din cei şapte
copii, dintre care patru fete. Tatăl sau era comerciant de băuturi. A
făcut cursul primar in pensionul lui Andreas Apostolatos, unde a
învăţat şi limba franceză. În 1863 s-a inscris la Gimnaziul "Ghe.
Lazar", având profesor de desen pe pictorul Petre Alexandrescu, iar în
clasa a IV-a pe pictorul H. Trenk. La desen a luat premiul II în clasa
I şi premiul I cu cunună în clasa a V-a la colegiul "Sf.Sava", unde l-a
avut ca profesor la desen pe C.I.Stăncescu. În 1869 a renunţat la liceu
şi s-a înscris la Şcoala naţională de belle-arte, condusă de Theodor
Aman.
Aici a urmat conştiincios toate cursurile din programă, inclusiv
pictura, deşi pe atunci frecvenţa nu era strict obligatorie. În 1870 a
participat la concursurile elevilor şcolii, obţinând menţiune la
estetică, predată de acelaşi C.I.Stancescu. Între timp, situaţia
părinţilor, impovăraţi cu atâţia copii minori, s-a înrăutăţit. Ca să-si
asigure existenţa, s-a hotarât să intre în învăţământ.
S-a înscris ca membru în "Societatea pentru învăţătura poporului
român"- secţia capitalei, împreună cu profesorii săi. În septembrie
1870 a început să se prezinte la o serie de concursuri, ţinute sub
preşedenţia lui Th. Aman, pentru ocuparea de catedre vacante în
Bucureşti şi în ţară, reuşind al 2-lea pentru Bucureşti. Dar Consiliul
General de instrucţiune găsea totdeauna motive să numească pe alţii,
iar pe el îl amâna "la prima vacanţă ce se va crea", îi recomanda "să
se prezinte la concurs" sau i se punea cererea "la dosar până la
momentul oportun". În faţa acestor procedee, Aman, înaintând
ministerului protestele lui Andreescu, a cerut "concursurile să nu mai
fie drept formă, căci ar fi o descurajare pentru concurenţi".
Datorită prestigiului lui Aman, i s-a dat lui Andreescu o suplinire
la Şcoala comercială din Bucureşti, la 9 octombrie 1870, dar la 25 mai
1871 a fost "lăsat liber". La 6 mai 1872, năzuinţa lui s-a realizat.
Era numit maiestru titular la catedra de desen şi caligrafie de la
Seminarul din Buzău, pe data de 1 septembrie 1872. A încheiat cu succes
anul şcolar, prezentându-se iarăşi la concursurile din iunie şi
obţinând medalia de bronz tot la estetică.
În septembrie 1872, s-a prezentat la catedră la seminar. Găseşte
lipsa materialului didactic, multă nepregatire la elevi, notează cu
stricteţe absenţele elevilor externi. Lecţiile sale au un caracter
elementar şi activ: deprinde pe elevi "să copieze cu mâna liberă orice
desen", foloseşte tabla, corectează temele printre bănci, iar la finele
anului scolar s-a constatat "exactitatea cu care mai totdeauna elevii
din toate clasele copiază un model".
De la Barbizon la arta românească
La sfârşitul anului 1878 pleacă la Paris, frecventând cursurile
Academiei libere Julian şi pictand, verile, la Barbizon, unde se
întâlneste cu Nicolae Grigorescu. Apoi ajunge profesor de desen într-un
oraş provincial, liniştit până dincolo de banalitate, Andreescu se
dedică picturii cu o fervoare pe care nimic din atitudinea sa
anterioara nu părea s-o anunţe.
Pictura apare la tânărul solitar, înclinat spre meditaţie, ca
iruperea unei nevoi de comunicare, de exprimare, consumată superior şi
fără veleităţile publicităţii. Contactul cu arta româneasca a timpului
nu i-a lipsit, dar importanta unei confruntari cu problematica
limbajului, tot mai ferm aduse în prim-plan de arta europeană a epocii,
nu trebuie neglijată. Deşi de la început lucrările pictorului român au
decizia şi consistenţa operei autentice, îl găsim, în ultimii ani ai
şederii în Franţa, clarificat, stapân pe mijloace plastice, construind
spaţiile cu subtilitatea cromatică pe care o dă doar desăvârşita
dezinvoltură tehnică.

http://www.atac-online.ro/02-09-2009/Ion-Andreescu-printre-promotorii-picturii-romanesti.html

Doua seri de muzica usoara la Teatrul de Revista “C. Tanase”
Concursul de interpretare “Aurelian Andreescu”In vara anului 1986, deci in urma cu doua decenii, se stingea din viata Aurelian Andreescu
– cea mai buna voce masculina pe care a dat-o vreodata muzica usoara
romaneasca. Boem, mereu pus pe glume si sotii, el si-a risipit
talentul, dar nici soarta n-a fost generoasa cu el, plecand dintre noi
la numai 44 de ani, varsta a deplinei maturitati interpretative. De el
ne amintesc melodiile nemuritoare pe care le ascultam la radio si
interpretate la festivaluri de muzica usoara, din pacate tot mai rar:

"Copacul" Aurelian Andreescu
A fost odată ca niciodată... poate mai devreme sau mai târziu decât ar fi trebuit să fie ori poate tocmai la timp... A fost un OM ce-a semănat, cu iubire, câmpia din noi: Aurelian Andreescu.

A fost un moment când armonia lumii s-a condensat în acorduri muzicale unice şi s-a oprit asupra unui om. Vocea lui a fost aleasă pentru a dărui culori şi vibraţii nemaiîntâlnite vieţii, iubirii, dorurilor. Sufletul lui a făcut să vibreze sufletele celor ce-l ascultau, într-un mod inimitabil. Aurelian Andreescu a fost acest OM. A luminat cu harul său lumea, însă a fost chemat degrabă Dincolo. Foştii prieteni îl simt şi astăzi alături.


EMOTIVITATE. Dar cum a început "drumul către stele" al artistului? "Am debutat întâmplător", se confesa el într-un interviu. Ultimul, cu mai puţin de două luni înainte să se stingă. "Eram împreună cu nişte prieteni la Pescăruş şi ne amuzam cântând o dată cu orchestra. M-a remarcat chitaristul Gaby Mezei. Se pare că i-am plăcut, de vreme ce m-a invitat a doua zi la Electrecord. Am păşit cu dreptul. Din clipa aceea, viaţa mea s-a împletit cu muzica uşoară, definitiv şi irevocabil. Aşa se schimbă destinul omului în nici
24 de ore...

La început mi-a fost greu. Sunt un mare emotiv. Ea, emotivitatea, bat-o vina, mi-a adus şi necazuri, dar şi bucurii... Nu ştiu dacă se poate numi moştenire, dar părinţii mei erau muzicali. Formam un trio cunoscut în tot cartierul, mai ales prin colinde. Cum am copilărit în jurul Operetei, mergeam foarte des pe acolo, dar genul nu mi-a dat nicicând târcoale. Niciodată nu m-am visat la operetă. Cântatul nu mă preocupa...", declara Aurelian în revista Flacăra, la 6 iunie 1986.


NECRUŢĂTORUL LOCAL. Ascensiunea sa a fost fulminantă. Cu toate acestea, oficial, valoarea nu i-a fost recunoscută aşa cum ar fi dorit. Aşa cum, de altfel, ar fi fost dezirabil într-o societate normală, care-şi aplaudă idolii, dar face prea puţin pentru ei. "Am fost refuzat atunci când am propus să se organizeze un spectacol prilejuit de 25 de ani de activitate artistică. Simţeam nevoia unui recital, credeam că mi se cuvenea", spunea artistul. "Am publicul meu care, sigur, m-ar fi onorat cu prezenţa. Am făcut eu, oare, de ocară muzica uşoară românească? Sunt 13 ani de când tot bat pe la porţile Electrecordului, dar în zadar. N-am loc în planurile lor editoriale decât cu discuri mici. Se aşteaptă oare trecerea mea în nefiinţă? Posteritatea recunoscătoare nu mă interesează. Sunt în mare formă. Muzica îmi bântuie sufletul şi inima şi eu n-am unde mă exprima...

Localul este necruţător. Niciodată nimeni nu m-a întrebat ce mănânc. Toţi mă întrebau ce beau. Acum mă lupt, împreună cu medicul meu, să înlocuiesc vinul cu ceva care să-mi învingă emoţiile. Sincer să fiu, regret boala, dar nu regret tinereţea."




Vocea lui "suferea" de... unicitate

Aurelian trăieşte prin cei care şi-l amintesc cu drag, prin cei care l-au ascultat măcar o dată. Cornel Constantiniu nu încetează nici astăzi să râdă când îşi aminteşte glumele prietenului său Ale. Marius Ţeicu considera că vocea rarisimă a lui Aurelian "suferea" de un vibrato inconfundabil. Temistocle Popa crede că acesta a fost cel mai valoros interpret de muzică uşoară românească. Jolt Kerestely era fascinat de Aurel, care "trăia ce cânta". Mario Ovidiu Madius, un coleg stabilit în Suedia, i-a dedicat câteva melodii compuse după elegii de Eminescu.








SENSIBILITATE
"I-am admirat mereu calităţile vocale. A fost pentru toţi un prieten deosebit, un om haios, mereu pus pe bancuri şi poante. Era capabil de o interpretare magică, o frazare frumoasă care izvorau dintr-o enormă sensibilitate. Avea strânse la un loc toate caracteristicile pe care şi le-ar dori un compozitor, de aceea toţi dădeau, pur şi simplu, năvală peste el"
Marius Ţeicu, compozitor
APRECIERI
"Întotdeauna zicea în glumă că doi colegi de-ai lui, Dan Spătaru şi Mihai Constantinescu, au avut întotdeauna succes mai mare decât el, care le era superior, din punct de vedere vocal. Nu era un tip care să alerge după bani. I-a plăcut să fie mai retras. Era mereu cu zâmbetul pe buze, încuraja şi ajuta pe toată lumea. N-a făcut compromisuri"
Adrian Romcescu, interpret




18 succese într-un CD de Colecţie

CD-ul de Colecţie "Aurelian Andreescu", editat de Intercont Music, prin amabilitatea Electrecord, reuneşte 18 dintre cele mai cunoscute piese interpretate de artist: "Un fluture şi-o pasăre", "Merit eu" ,"Fluierând pe stradă", "Copacul", "Te-ai schimbat" , "Dorul", "Love story", "Tu eşti primăvara mea", "Valuri albe", "Pentru Maria", "Din focul primului sărut", "Când vei veni iar lângă mine", "Inima mea e a ta", "Nu uita", "Cântec de leagăn", "Bună dimineaţa, micuţă stea", "În tot ce e frumos pe lume", "Oameni". Performanţa de a face interpretările sale inegalabile este cu atât mai mare, cu cât Aurelian nu avea studii de specialitate şi nu cunoştea notele muzicale. Învăţa piesele nu după partituri – pe care le numea desene cu "boabe" – ci ascultând linia melodică interpretată la pian. Jolt Kerestely crede că succesul lui Aurelian se datorează faptului că "trăia ce cânta. Iar vocea lui iubea microfonul".

IonAureliaGabriel