Like/Tweet/+1
Ultimele subiecte
» TEXT ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE2Scris de Admin 26.08.17 22:37
» TEXT ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE1
Scris de Admin 26.08.17 22:36
» Comunitatea evreiască din Botoșani (2)
Scris de Admin 26.08.17 22:30
» Comunitatea evreiască din Botoșani (1)
Scris de Admin 26.08.17 22:30
» ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE (1)
Scris de Admin 26.08.17 22:19
» ITINERARIU SEFARD DIN IMPERIUL OTOMAN IN TARILE ROMANE (2)
Scris de Admin 26.08.17 22:18
» DESPRE ANTISEMITISMUL MAREȘALULUI ION ANTONESCU
Scris de Admin 04.08.17 23:54
» Romanizarea Romaniei 1940-44 legi antisemite, CNRomanizare
Scris de Admin 04.08.17 21:13
» ROMÂNIA LUI ANTONESCU ȘI LOGICA VIOLENȚEI(3): VIOLENŢA MILIT
Scris de Admin 05.03.17 11:01
» Anunțuri Administrative
Scris de Admin 25.02.17 20:07
MISTERE/CONSPIRATII/ENIGME
Pagina 22 din 24
Pagina 22 din 24 • 1 ... 12 ... 21, 22, 23, 24
MISTERE/CONSPIRATII/ENIGME
Rezumarea primului mesaj :
http://cultural.bzi.ro/cine-a-scris-biblia-un-documentar-ce-te-va-infricosa-video-21959
Ultima editare efectuata de catre Admin in 12.11.14 10:19, editata de 7 ori
Misterul apelor pierdute din Dobrogea
Misterul apelor pierdute din Dobrogea
Terenul stancos fiind arid si brazdat de crapaturi, este evident ca apele circula undeva in adanc, in lungul unui sinclinal (o structura geologica in forma de copaie) si ajung intr-un loc. Dar unde? Aceasta intrebare i-a framantat mult pe geologi si pe geografi. Un raspuns a venit in chip neasteptat. In timp ce faceau o cale ferata la Sitorman, langa comuna Piatra, constructorii au fost nevoiti sa dinamiteze o colina calcaroasa.
Mare le-a fost mirarea cand, dupa explozie, au vazut cascandu-se un crater, in fundul caruia, cativa metri mai jos, lucea o apa. Zeci de bascule cu piatra au fost turnate acolo, dar in zadar: golul parea capabil sa ingurgiteze orice cantitate de balast. Inginerii au proiectat o deviere. Dar o noua bubuitura a avut ca rezultat deschiderea unei noi caverne cu apa. S-a facut un ocol si mai mare si astfel calea ferata a fost finalizata.
Dar, dupa cativa ani, terasamentul a inceput sa se taseze. Noi, speologii, stiam de ce: intre timp, patrunseseram cu echipament de scufundare in misterioasa cavitate. Nu uit plutirea prin bezna lichida, intr-o apa de cristal, survoland stanci pravalite si stalagmite. O pulbere argintie acoperea podeaua si peretii – praful timpului asternut de milenii in aceasta ruina netulburata.
M-au intrigat si numeroasele stalagmite si alte formatiuni rupte si imprastiate pe podea, de ca si cum vizitatori preistorici cu apucaturi de turisti contemporani ar fi trecut pe aici. Desi lunga doar de 100 m, cavitatea are un gabarit generos, o inaltime maxima de 8 m, o topografie complicata de existentaunor puturi ce coboara spre un nivel necunoscut si e in mod evident parte a unui sistem carstic mult mai amplu, inca neexplorat.
Un coridor ajunge la numai 4 m sub calea ferata, deci, exagerand putin, nu ar fi fost exclus ca o locomotiva ghinionista sa viziteze galeria. Pe baza topografiei exacte pe care am facut-o, terasamentul a fost consolidat.
Intre timp, localnicii, care, din cauza vecinatatii cu Lacul Tasaul, aveau in fantani apa salcie, au descoperit ca in cele doua gavane era una rece si placuta ca un izvor de munte si veneau deseori sa-si umple canistrele si butoaiele. Afland despre misteriosul rezervor natural situat la numai cativa metri sub aridul sol dobrogean, o firma specializata in irigatii a inceput lucrari de captare a ceea ce credeau a fi un mare rau subteran.
Pe marginea celor doua vagauni a aparut o statie de pompare si s-a plantat o conducta de 3,5 km. Firma dorea sa exploateze 1.600 de metri cubi pe zi, un obiectiv foarte ambitios. Pentru a fundamenta regimul de exploatare, era nevoie de un studiu.
Si iata-ne din nou destramand intunericul cu farurile subacvatice. In punctul presupus a reprezenta amontele, am injectat o fiola cu fluoresceina. O „meduza“ verde-fluorescent si-a defasurat lenes tentaculele. Am revenit a doua zi si colorantul era tot acolo. Semn rau: inseamna ca apa nu se prea misca, deci nici vorba de rau subteran. Am revenit dupa o saptamana, apoi dupa o luna, dar situatia era neschimbata, indiciu ca nu exista o miscare detectabila, ca rezervorul este absolut static.
Dezolarea inginerilor era imensa, mai ales ca se cheltuisera deja foarte multi bani. Si atunci mi-am amintit de acele ape ce lipsesc din copaia calcaroasa. Exista o sansa ca pestera sa fie de fapt o fereastra deschisa spre misteriosul rezervor al Dobrogei Centrale. Singura metoda de a dovedi asta era un pompaj experimental.
Un grup de pompe Mamuth au extras din adanc 22.000 de metri cubi in cateva ore, adica de 7 ori volumul intregii cavitati explorate, fara ca nivelul din pestera sa scada. Proba a fost facuta. Proiectul a fost astfel finalizat, iar apa captata iriga culturi care, datorita calitatii ei, sunt considerate ecologice.
Apele carstice care strabat trasee subterane lungi sunt de calitate, pentru ca ele depun pe parcurs suspensiile si sarurile de prisos, iar o parte dintre bacterii mor. Daca hidrotehnicienii si-au luat partea, a ramas ceva si pentru speologi. In prezent, fragmentele de stalagmite extrase din galerie sunt studiate prin metoda de datare izotopica, dovedindu-se o buna cronica de informatie climatica. Ele probeaza ca pestera exista cu peste 600.000 de ani in urma, cand Dobrogea era un tinut ploios, iar Marea Neagra se afla la cote mult mai coborate. Dar asta e o alta poveste…
Terenul stancos fiind arid si brazdat de crapaturi, este evident ca apele circula undeva in adanc, in lungul unui sinclinal (o structura geologica in forma de copaie) si ajung intr-un loc. Dar unde? Aceasta intrebare i-a framantat mult pe geologi si pe geografi. Un raspuns a venit in chip neasteptat. In timp ce faceau o cale ferata la Sitorman, langa comuna Piatra, constructorii au fost nevoiti sa dinamiteze o colina calcaroasa.
Mare le-a fost mirarea cand, dupa explozie, au vazut cascandu-se un crater, in fundul caruia, cativa metri mai jos, lucea o apa. Zeci de bascule cu piatra au fost turnate acolo, dar in zadar: golul parea capabil sa ingurgiteze orice cantitate de balast. Inginerii au proiectat o deviere. Dar o noua bubuitura a avut ca rezultat deschiderea unei noi caverne cu apa. S-a facut un ocol si mai mare si astfel calea ferata a fost finalizata.
Dar, dupa cativa ani, terasamentul a inceput sa se taseze. Noi, speologii, stiam de ce: intre timp, patrunseseram cu echipament de scufundare in misterioasa cavitate. Nu uit plutirea prin bezna lichida, intr-o apa de cristal, survoland stanci pravalite si stalagmite. O pulbere argintie acoperea podeaua si peretii – praful timpului asternut de milenii in aceasta ruina netulburata.
M-au intrigat si numeroasele stalagmite si alte formatiuni rupte si imprastiate pe podea, de ca si cum vizitatori preistorici cu apucaturi de turisti contemporani ar fi trecut pe aici. Desi lunga doar de 100 m, cavitatea are un gabarit generos, o inaltime maxima de 8 m, o topografie complicata de existentaunor puturi ce coboara spre un nivel necunoscut si e in mod evident parte a unui sistem carstic mult mai amplu, inca neexplorat.
Un coridor ajunge la numai 4 m sub calea ferata, deci, exagerand putin, nu ar fi fost exclus ca o locomotiva ghinionista sa viziteze galeria. Pe baza topografiei exacte pe care am facut-o, terasamentul a fost consolidat.
Intre timp, localnicii, care, din cauza vecinatatii cu Lacul Tasaul, aveau in fantani apa salcie, au descoperit ca in cele doua gavane era una rece si placuta ca un izvor de munte si veneau deseori sa-si umple canistrele si butoaiele. Afland despre misteriosul rezervor natural situat la numai cativa metri sub aridul sol dobrogean, o firma specializata in irigatii a inceput lucrari de captare a ceea ce credeau a fi un mare rau subteran.
Pe marginea celor doua vagauni a aparut o statie de pompare si s-a plantat o conducta de 3,5 km. Firma dorea sa exploateze 1.600 de metri cubi pe zi, un obiectiv foarte ambitios. Pentru a fundamenta regimul de exploatare, era nevoie de un studiu.
Si iata-ne din nou destramand intunericul cu farurile subacvatice. In punctul presupus a reprezenta amontele, am injectat o fiola cu fluoresceina. O „meduza“ verde-fluorescent si-a defasurat lenes tentaculele. Am revenit a doua zi si colorantul era tot acolo. Semn rau: inseamna ca apa nu se prea misca, deci nici vorba de rau subteran. Am revenit dupa o saptamana, apoi dupa o luna, dar situatia era neschimbata, indiciu ca nu exista o miscare detectabila, ca rezervorul este absolut static.
Dezolarea inginerilor era imensa, mai ales ca se cheltuisera deja foarte multi bani. Si atunci mi-am amintit de acele ape ce lipsesc din copaia calcaroasa. Exista o sansa ca pestera sa fie de fapt o fereastra deschisa spre misteriosul rezervor al Dobrogei Centrale. Singura metoda de a dovedi asta era un pompaj experimental.
Un grup de pompe Mamuth au extras din adanc 22.000 de metri cubi in cateva ore, adica de 7 ori volumul intregii cavitati explorate, fara ca nivelul din pestera sa scada. Proba a fost facuta. Proiectul a fost astfel finalizat, iar apa captata iriga culturi care, datorita calitatii ei, sunt considerate ecologice.
Apele carstice care strabat trasee subterane lungi sunt de calitate, pentru ca ele depun pe parcurs suspensiile si sarurile de prisos, iar o parte dintre bacterii mor. Daca hidrotehnicienii si-au luat partea, a ramas ceva si pentru speologi. In prezent, fragmentele de stalagmite extrase din galerie sunt studiate prin metoda de datare izotopica, dovedindu-se o buna cronica de informatie climatica. Ele probeaza ca pestera exista cu peste 600.000 de ani in urma, cand Dobrogea era un tinut ploios, iar Marea Neagra se afla la cote mult mai coborate. Dar asta e o alta poveste…
REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 25:
REALITATEA.NET vă prezintă conspiraţii celebre. Episodul 25: Osama bin Laden este mort de nouă ani
http://www.realitatea.net/realitatea-net-va-prezinta-conspiratii-celebre--episodul-25--osama-bin-laden-este-mort-de-noua-ani_698703.html
Oamenii au avut întotdeauna o înclinaţie către conspiraţii, iar civilizaţia umană nu a dus lipsă de incidente neelucidate în ultima sută de ani. REALITATEA.NET vă aduce o colecţie a celor mai cunoscute şi dezbătute teorii conspiraţioniste. Osama bin Laden este cel mai vânat om al prezentului şi probabil al ultimelor sute de ani. Acum există însă mai multe teorii care spun fie ca Osama nu a exista niciodată, fie că a murit în 2001, iar Statele Unite ascund acest fapt.
Osama bin Muhammad bin Awad bin Laden s-a născut în 1957, potrivit documentelor oficiale, în Riyadh, Arabia Saudită şi este (sau a fost) al 17-lea fiu (din 52) al celui mai bogat om din ţară, la acea vreme cel puţin, Muhammad Bin Laden.
Potrivit unor surse islamice, bin Laden a participat la nenumărate lupte în timpul războiul dintre Afganistan şi sovietici, fiind un comandant de gherilă, şi a avut un rol activ inclusiv în bătălia de la Jalalabad care a dus la retragerea ruşilor din Afganistan.
Următoarea succesiune de evenimente nu este recunoscută de oficialităţile americane, dar la nivel mondial există foarte mulţi oameni care sunt de părere că vânătoare lui bin Laden şi invadarea Iraqului, respectiv, sunt doar o perdea de fum care au oferit un motiv clar.
Pe 16 septembrie, 2001, Osama bin Laden a lansat următoarea declaraţie prin intermediul al-Jazeera, cu privire la atacurile din 9/11. „Subliniez că nu sunt responsabil pentru acest act care pare a fi fost pus la care de către indivi cu propria lor motivaţie”.
În data de 9 decembrie 2001, forţele armate americane din Jalalabad au descoperit o casetă video în care bin Laden revendica atentatele din Statele Unite, dar mai mulţi cercetători, majoritatea amatori însă, şi-au exprimat îndoială că persoana din imagine ar fi fost chiar Osama.
Pe 7 decembrie 2001, o a doua casetă cu bin Laden este transmisă pe al-Jazzera. Caseta ar fi fost filmată după data de 16 noiembrie, 2001, fiind o diferenţă notabilă în aspectul lui bin Laden. Surse islamice susţin că Osama este bolnav de Hepatita C şi are nevoie de dializă, de unde şi aspectul diferit între cele două filmări. A doua transmisiune de pe al-Jazeera a fost respinsă de adminstraţia Bush ca fiind drept propagandă menită să mascheze faptul că liderul al-Qaeda era deja mort. „Ar fi putut face caseta şi să ordoneze să fie lansată în eventualitatea morţii sale”, a declarat un membru al staff-ului de la Casa Albă.
Şi alte personalităţi importante au susţinut că bin Laden ar fi murit, cel mai probabil în campania militară americană din 2001, printre care preşedintele pakistanez, Pervez Musharraf, preşedintele afgan Hamid Karzai şi şeful unităţii de contraterorism al FBI, Dale Watson.
În data de 26 decembrie, 2001, Fox News a dat o ştire în care titra: „Osama bin Laden a murit în linişte din cauze unei complicaţii la plămâni, potrivit ziarului Pakistan Observer care citează un lider taliban ce ar fi participat la înmormântarea liderului al-Qaeda”. Şi publicaţia The World Tribune a titrat ceva asemănător: „Israel şi Statele Unite sunt de părere că bin Laden a murit în campania americană din Afganistan în decembrie 2001. Apariţia mai multor mesaje din partea lui Osama sunt falsuri”.
Pe 9 septembrie, 2002, o înregistrare audio, aparent realizată de bin Laden, a ajuns la al-Jazeera. Oficialii americani au spus ca este originală, dar cercetătorii de la Dalle Molle Institute for Perceptual Artificial Intelligence, din Lausanne, Elveţia, au afirmat că înregistrarea este falsă, cu o certitudine de 95%.
Pe 12 februarie, 2003, Secretarul de Stat, Colin Powel, a spus unei comisii a Senatului american că a primit transcriptul unui mesaj al lui bin Laden în care afirma că este în parteneriat cu Iraq, care ar fi fost transmis pe al-Jazeera. Televiziunea arabă a negat existenţa casetei, dar a „găsit-o” mai târziu.
Pe 24 octombrie, 2004, cu două zile înainte de alegerile din Statele Unite, televiziunea arabă al-Jazeera a prezentat o înregistrare surpriză cu un bin Laden sănătos, în care se adresează oamenilor din Statele Unite şi în care îşi asumă responsabilitatea pentru atacurile din 11 septembrie, 2001. A condamnat guvernul lui Bush şi a prezentat atacurile drept o răzbunare.
Preşedintele Bush a înregistrat o creştere de şase puncte în faţa lui John Kerry, în sondajele realizate imediat după apariţia casetei.
Pe 23 mai 2006, o altă înregistrare audio a apărut pe internet. Pe caseta respectivă, Osama susţine că este singurul responsabil pentru atacurile din 9/11 şi că a ales personal cei 19 terorişti şi a susţinut că tot cei închişi la Guantanamo sunt nevinovaţi.
În doar câţiva ani, Osama bin Laden a trecut de la a nega atacurile, la asumarea completă a vinei. Liderul al-Qaeda în viaţă înseamnă un motiv în plus pentru americani de a-şi păstrat trupele în Orientul apropiat şi o ţintă palpabilă pentru publicul din Statele Unite. Până la prezentarea unor dovezi clare cu privire la liderul arab, lumea va rămâne împărţită cu privire la implicarea acestuia în atentate.
http://www.realitatea.net/realitatea-net-va-prezinta-conspiratii-celebre--episodul-25--osama-bin-laden-este-mort-de-noua-ani_698703.html
Oamenii au avut întotdeauna o înclinaţie către conspiraţii, iar civilizaţia umană nu a dus lipsă de incidente neelucidate în ultima sută de ani. REALITATEA.NET vă aduce o colecţie a celor mai cunoscute şi dezbătute teorii conspiraţioniste. Osama bin Laden este cel mai vânat om al prezentului şi probabil al ultimelor sute de ani. Acum există însă mai multe teorii care spun fie ca Osama nu a exista niciodată, fie că a murit în 2001, iar Statele Unite ascund acest fapt.
Osama bin Muhammad bin Awad bin Laden s-a născut în 1957, potrivit documentelor oficiale, în Riyadh, Arabia Saudită şi este (sau a fost) al 17-lea fiu (din 52) al celui mai bogat om din ţară, la acea vreme cel puţin, Muhammad Bin Laden.
Potrivit unor surse islamice, bin Laden a participat la nenumărate lupte în timpul războiul dintre Afganistan şi sovietici, fiind un comandant de gherilă, şi a avut un rol activ inclusiv în bătălia de la Jalalabad care a dus la retragerea ruşilor din Afganistan.
Următoarea succesiune de evenimente nu este recunoscută de oficialităţile americane, dar la nivel mondial există foarte mulţi oameni care sunt de părere că vânătoare lui bin Laden şi invadarea Iraqului, respectiv, sunt doar o perdea de fum care au oferit un motiv clar.
Pe 16 septembrie, 2001, Osama bin Laden a lansat următoarea declaraţie prin intermediul al-Jazeera, cu privire la atacurile din 9/11. „Subliniez că nu sunt responsabil pentru acest act care pare a fi fost pus la care de către indivi cu propria lor motivaţie”.
În data de 9 decembrie 2001, forţele armate americane din Jalalabad au descoperit o casetă video în care bin Laden revendica atentatele din Statele Unite, dar mai mulţi cercetători, majoritatea amatori însă, şi-au exprimat îndoială că persoana din imagine ar fi fost chiar Osama.
Pe 7 decembrie 2001, o a doua casetă cu bin Laden este transmisă pe al-Jazzera. Caseta ar fi fost filmată după data de 16 noiembrie, 2001, fiind o diferenţă notabilă în aspectul lui bin Laden. Surse islamice susţin că Osama este bolnav de Hepatita C şi are nevoie de dializă, de unde şi aspectul diferit între cele două filmări. A doua transmisiune de pe al-Jazeera a fost respinsă de adminstraţia Bush ca fiind drept propagandă menită să mascheze faptul că liderul al-Qaeda era deja mort. „Ar fi putut face caseta şi să ordoneze să fie lansată în eventualitatea morţii sale”, a declarat un membru al staff-ului de la Casa Albă.
Şi alte personalităţi importante au susţinut că bin Laden ar fi murit, cel mai probabil în campania militară americană din 2001, printre care preşedintele pakistanez, Pervez Musharraf, preşedintele afgan Hamid Karzai şi şeful unităţii de contraterorism al FBI, Dale Watson.
În data de 26 decembrie, 2001, Fox News a dat o ştire în care titra: „Osama bin Laden a murit în linişte din cauze unei complicaţii la plămâni, potrivit ziarului Pakistan Observer care citează un lider taliban ce ar fi participat la înmormântarea liderului al-Qaeda”. Şi publicaţia The World Tribune a titrat ceva asemănător: „Israel şi Statele Unite sunt de părere că bin Laden a murit în campania americană din Afganistan în decembrie 2001. Apariţia mai multor mesaje din partea lui Osama sunt falsuri”.
Pe 9 septembrie, 2002, o înregistrare audio, aparent realizată de bin Laden, a ajuns la al-Jazeera. Oficialii americani au spus ca este originală, dar cercetătorii de la Dalle Molle Institute for Perceptual Artificial Intelligence, din Lausanne, Elveţia, au afirmat că înregistrarea este falsă, cu o certitudine de 95%.
Pe 12 februarie, 2003, Secretarul de Stat, Colin Powel, a spus unei comisii a Senatului american că a primit transcriptul unui mesaj al lui bin Laden în care afirma că este în parteneriat cu Iraq, care ar fi fost transmis pe al-Jazeera. Televiziunea arabă a negat existenţa casetei, dar a „găsit-o” mai târziu.
Pe 24 octombrie, 2004, cu două zile înainte de alegerile din Statele Unite, televiziunea arabă al-Jazeera a prezentat o înregistrare surpriză cu un bin Laden sănătos, în care se adresează oamenilor din Statele Unite şi în care îşi asumă responsabilitatea pentru atacurile din 11 septembrie, 2001. A condamnat guvernul lui Bush şi a prezentat atacurile drept o răzbunare.
Preşedintele Bush a înregistrat o creştere de şase puncte în faţa lui John Kerry, în sondajele realizate imediat după apariţia casetei.
Pe 23 mai 2006, o altă înregistrare audio a apărut pe internet. Pe caseta respectivă, Osama susţine că este singurul responsabil pentru atacurile din 9/11 şi că a ales personal cei 19 terorişti şi a susţinut că tot cei închişi la Guantanamo sunt nevinovaţi.
În doar câţiva ani, Osama bin Laden a trecut de la a nega atacurile, la asumarea completă a vinei. Liderul al-Qaeda în viaţă înseamnă un motiv în plus pentru americani de a-şi păstrat trupele în Orientul apropiat şi o ţintă palpabilă pentru publicul din Statele Unite. Până la prezentarea unor dovezi clare cu privire la liderul arab, lumea va rămâne împărţită cu privire la implicarea acestuia în atentate.
20 de conspiratii de care n-ar fi trebuit sa auziti
20 de conspiratii de care n-ar fi trebuit sa auziti
http://www.times.ro/national/20-de-conspiratii-de-care-n-ar-fi-trebuit-sa-auziti
De secole oamenii au fost fascinati sa afle ce se ascunde in spatele celor mai banale evenimente, atat de fascinati incat la un moment dat au inceput sa inventeze propriile povesti despre respectivele evenimente si chiar sa le ascunda unii de altii in speranta ca astfel vor deveni mai interesanti si isi vor gasi perechea pe Internet. Iata deci 20 dintre cele mai periculoase conspiratii de care guvernul nu vrea sa auziti:
Oamenii cartita - In subteranele tuturor oraselor mari din lume traiesc oameni cartita care si-au creat propria societate si asteapta ziua in care vor reveni la suprafata pentru a cuceri lumea. Oamenii cartita au fost candva oameni normali insa s-au retras in subterane din cauza saraciei sau a diformitatilor iar acum traiesc organizati in triburi care fura electricitate si vaneaza sobolani. In Romania oamenii cartita sunt cunoscuti de cand lumea si pamantul, ei iesind la suprafata doar pentru a-si improspata proviziile de aurolac.
Barak Obama - Barack Obama este negru, chinez, evreu, musulman, tigan, ungur si uneori irlandez. Barack Obama este android, omul arabilor, antichristul, o clona, extraterestru, reptilian, comunist, republican. Barack Obama isi doreste sa cucereasca lumea, sa saraceasca America, sa asupreasca albii, sa declare dictatura si sa construiasca o baza pe luna.
Mesaje subliminale in cantece si reclame - Conspiratia mesajelor subliminale din cantece sau reclame afirma ca forte corporatiste oculte incearca sa spele mintea ascultatorilor/privitorilor intoxicandu-i cu indemnuri dintre cele mai variate: de la "cumpara mai mult" pana la "omoara pisici negre". Legenda spune ca ruland anumite melodii invers poate fi ascultat chiar Satan in persoana recitand poezii sau citind retete gastronomice. Nimeni nu a fost inca suficient de curajos ca sa afle ce mesaj tenebros ascunde melodia "Dragostea din tei" a trupei O-zone.
Ciara e barbat - Pe mai multe site-uri ale fanilor celebrei cantarete americane au aparut zvonuri potrivit carora diva ar fi de fapt un div sau in cel mai bun caz un hermafrodit smecher. Incredibila poveste pare sa origineze dintr-o declaratie la betie a vedetei care a marturisit ca e gay. Conform martorilor oculari Ciara ar fi fugit apoi repede la baie ca sa isi compare dimensiunile cu cele ale membrilor echipei de filmare.
Macanitul ratelor nu are ecou - Nimeni nu stie de ce, dar se pare ca ratele intradevar nu au ecou. Dubiosenia ratelor este un fapt demonstrat de oamenii de stiinta care au dus mai multe rate intr-un canion si apoi le-au tras de coada fara niciun rezultat. Lipsa de ecou a ratelor pare la prima vedere un fapt banal, dar cine poate sti ce secret tenebros ascunde in spatele sau Donald Duck, avand in vedere ca mama natura nu lasa nimic la voia intamplarii.
Asasinarea lui John Lennon - Ultima teorie referitoare la asasinarea lui John Lennon afirma ca acesta a fost ucis de catre mafioti cubanezi la ordinele Partidului Republican si ale lui Richard Nixon. Lennon a devenit o vendetta personala pentru Nixon dupa ce si-a dedicat viata boicotarii razboiul din Vietnam si dupa ce a inscenat sau nu mpartea lui Paul Mcarthney.
Cipuri implantate in cap - Nu o singura data, cetateni din diferite puncte de pe glob au raportat rapiri misterioase urmate de experimente medicale stranii si incheiate cu implantarea unor cipuri de supraveghere. Printr-o coincidenta stranie, majoritatea victimelor spun ca adora sa combine bauturile, sa faca sex cu straini si sa adoarma apoi in timp ce se uita la Zona crepusculara.
Fratia benzinii - Conform acestei teori, marile companii producatoare de masini s-au aliat cu industria petrolului, sub tutela guvernului secret mondial, pentru a impiedica iesirea pe piata a unor modele de masini total nepoluante care functioneaza pe baza de hidrogen. Desi tehnologia ar exista, adeptii teoriei conspiratiei spun ca ea este sistematic sabotata de cartelul petroluluic are se teme de o eventuala pierdere a influentei detinute.
11 Septembrie 2001 - Ca orice eveniment iesit din comun si atacurile teroriste din 11 septembrie beneficiaza de o teorie a conspiratie foarte complexa. Astfel, guvernul american, israelian sau irakian a condus de fapt atacul iar cladirile au fost demolate controlat prin implozie. Nu a existat niciun avion care sa loveasca Pentagonul lucru dovedit si de lipsa totala a ramasitelor. Mai mult orice avion care se indrepta spre pentagon ar fi putut fi doborat fara probleme, iar presupusul loc de impact a coincis exact cu o aripa a cladirii in care nu se afla nimeni. In concluzie atacul nu a fost nimic altceva decat o inscenare menita sa sensibilizeze publicul american si sa dea un motiv de a prelua controlul in Afghanistan, cel mai mare producator de heroina din lume.
Codurile de bare - Desi nu s-a cazut inca la intelegere daca sunt mijloace de monitorizare a populatiei de catre un guvern secret sau pur si simplu semne satanice, codurile de bare fascineaza publicul alrg prin paralelismul perfect al dungulitelor negre. S-ar putea ca numarul bestiei, 666 sa fie intradevar criptat in ele, la fel de bine insa s-ar putea sa fie vorba doar de supa de pui.
Marea conspiratie reptiliana - Potrivit reporterului BBC David Icke, dar si celebrului Lorin Fortuna, adevarata forta din spatele conspiratiei generale ce incearca sa manipuleze si controleze umanitatea este rasa reptiliana. Avand in realitate peste 2 metri inaltime, pielea verde si gingivita, reptilienii vin din galaxia Alfa Draconis si au nevoie de sange ca sa-si pastreze aspectul uman. Daca adaugam si faptul ca reptilienii au membrii de seama printre liderii mondiali (Bill Clinton, Barak Obama, George Bush, printesa Diana) putem spune cu siguranta ca situatia e maro. Singurul care ne-ar putea salva acum este presedintele Traian Basescu, din pacate el face parte din raza balaurienilor de balta care pasc.
Stefan cel Mare este rodul imaginatiei noastre - Una dintre cele mai interesante teorii conspirative ii apartine lui Heribert Illing care sustine ca o buna parte din Evul Mediu nu a existat cu adevarat. In opinia domnului Illing toate povestile despre respectiva perioada sunt opera unor istorici cu imaginatie mult prea bogata iar toate dovezile arheologice nu sunt altceva decat falsuri evidente. Intr-un mod total neasteptat, dar logic dintr-un anumit punct de vedere, majoritatea istoricilor care nu locuiesc pe strada, tind s anu fie de acord cu teoria lui illing.
Tsunami provocat de armata americana - Potrivit serviciilor de stiri din lumea araba, valurile ucigase care in 2004 au lovit insulele din Oceanul Indian au fost de fapt provocate de armata americana care dorea sa-si testeze noul tun electromagnetic. O alta teorie spune ca la mijloc s-ar afla interese legate de petrol si gaze naturale iar cateva voci spun chiar ca e vina lui Moise care nu mai despicase nimic de foarte mult timp.
Fontul Wingdings - Lansat in 1992, impreuna cu sistemul de operare Windows 3.11, fontul wingdings, care este alcatuit dintr-o varietate de semne fara niciun sens, a stranit controverse inca de la inceput. Astfel, transpuse in wingdings, initialele orasului New York, sunt reprezentate prin: cap de mort, steaua lui david, semnul ok, asociere ce nu s-a dovedit tocmai ok pentru membrii comunitatii evreiesti din New York. Microsoft a negat vehement orice intentie.
Americanii nu au fost niciodata pe luna - Una dintre cele mai cunoscute teorii ale conspiratiei este aceea care afirma ca americanii nu au ajuns niciodata pe luna, intreaga misiune Apollo 11 fiind o imensa farsa filmata in desertul Nevada de catre CIA, pentru a da peste nas mult mai avansatilor rusi. Printre argumentele sustinatorilor acestei teori se numara: radiatiile din spatiu care i-ar fi omorat cu siguranta pe astronauti; pozele, care pe langa rezolutia suspect de mare, prezinta anomali precum lipsa stelelor sau fundalurile identice; caldura de pe luna, care ar fi topit cu siguranta aparatul foto;lipsa unui crater care sa ateste aterizarea; steagul miscat de vant, in ciuda lipsei acestui fenomen pe suprsafata lunii.
Baza nazista de pe luna - Daca americanii nu au fost niciodata pe luna, atunci nazistii se pare ca au ajuns acolo inca din 1942, moment in care au pus si piatra de temelie a unei baze permanente. De asemenea, adeptii misticismului nazist sunt de parere ca inainte sa-si insceneze moartea sis a se retraga pe luna ca sa croseteze, Hitler a dat mana personal cu peste 6 rase extraterestre, inclusiv maleficii reptilieni.
KFC ii face pe negri impotenti - Nu o singura data s-a afirmat ca franciza Kentucky Fried Chicken (KFC) este detinuta in secret de grupuri sudiste de extrema dreapta precum Ku-Klux-Klan. Astfel, toate produsele din pui ale companiei sunt impregnate cu un drog puternic care provoaca impotenta, insa numai la barbatii afro-americani! In mod ironic KFC este detinut chiar de un afro-american.
Israelienii incerca sa le corupa sexual pe fetele palestiniene cu guma de mestecat - Aceasta e concluzia stralucita trasa de autoritatile palestiniene dupa analiza chimica a unui tip special de guma de mestecat foarte popular printre palestinieni. Conform testelor, guma continea cantitati ridicate de progesteron (hormon responsabil pentru stimularea apetitului sexual si pentru reducerea sanselor de sarcina). Peste 200 de tone de guma de mestecat de provenienta israeliana au fost confiscate si distruse.
Comentariile negative de pe Youtube sunt opera teroristilor - Conform acestei teori, aparute recent, valul de comentarii negative si injurioase care apare aproape automat pe YouTube, la orice filmulet cu soldati americani sau cu bombe cazand pe constructii civile, este strict opera teroristilor arabi care incearca sa scada moralul publicului american.
Ion Iliescu nu exista - Oricat de ciudat ar parea, nu exista nicio persoana care sa se poata lauda ca l-a vazut pe Ion Iliescu in carne si oase. De cele mai multe ori el comunica cu oamenii prin telefon, blog sau televizor insa niciodata in persoana. Datorita acestui comportament bizar exista exponenti ai ideii ca Ion Iliescu este un personaj fictiv creat pentru a manipula opinia publica.
Andreea Esca este o holograma - La fel ca si Ion Iliescu Andreea Esca este o persoana care apare strict la televizor, singurele informatii pe care le avem despre ea fiind slariul obscen si viata de familie idilica. Prea idilica ar spune unii. Indeajuns de suspect incat sa putem crede in existenta Andreei doar ca o holograma caruia Adrian Sarbu ii imprumuta buzele.
Times.ro face parte din trustul franc-masonic al lui Dinu Patriciu inoculand populatia cu povesti conspirative menite sa ascunda adevarata conspiratie care se desfasoara chiar in fata voastra: de ce nu sunt vazuti niciodata impreuna Adrian Nastase si Tamara Buciuceanu?!
http://www.times.ro/national/20-de-conspiratii-de-care-n-ar-fi-trebuit-sa-auziti
De secole oamenii au fost fascinati sa afle ce se ascunde in spatele celor mai banale evenimente, atat de fascinati incat la un moment dat au inceput sa inventeze propriile povesti despre respectivele evenimente si chiar sa le ascunda unii de altii in speranta ca astfel vor deveni mai interesanti si isi vor gasi perechea pe Internet. Iata deci 20 dintre cele mai periculoase conspiratii de care guvernul nu vrea sa auziti:
Oamenii cartita - In subteranele tuturor oraselor mari din lume traiesc oameni cartita care si-au creat propria societate si asteapta ziua in care vor reveni la suprafata pentru a cuceri lumea. Oamenii cartita au fost candva oameni normali insa s-au retras in subterane din cauza saraciei sau a diformitatilor iar acum traiesc organizati in triburi care fura electricitate si vaneaza sobolani. In Romania oamenii cartita sunt cunoscuti de cand lumea si pamantul, ei iesind la suprafata doar pentru a-si improspata proviziile de aurolac.
Barak Obama - Barack Obama este negru, chinez, evreu, musulman, tigan, ungur si uneori irlandez. Barack Obama este android, omul arabilor, antichristul, o clona, extraterestru, reptilian, comunist, republican. Barack Obama isi doreste sa cucereasca lumea, sa saraceasca America, sa asupreasca albii, sa declare dictatura si sa construiasca o baza pe luna.
Mesaje subliminale in cantece si reclame - Conspiratia mesajelor subliminale din cantece sau reclame afirma ca forte corporatiste oculte incearca sa spele mintea ascultatorilor/privitorilor intoxicandu-i cu indemnuri dintre cele mai variate: de la "cumpara mai mult" pana la "omoara pisici negre". Legenda spune ca ruland anumite melodii invers poate fi ascultat chiar Satan in persoana recitand poezii sau citind retete gastronomice. Nimeni nu a fost inca suficient de curajos ca sa afle ce mesaj tenebros ascunde melodia "Dragostea din tei" a trupei O-zone.
Ciara e barbat - Pe mai multe site-uri ale fanilor celebrei cantarete americane au aparut zvonuri potrivit carora diva ar fi de fapt un div sau in cel mai bun caz un hermafrodit smecher. Incredibila poveste pare sa origineze dintr-o declaratie la betie a vedetei care a marturisit ca e gay. Conform martorilor oculari Ciara ar fi fugit apoi repede la baie ca sa isi compare dimensiunile cu cele ale membrilor echipei de filmare.
Macanitul ratelor nu are ecou - Nimeni nu stie de ce, dar se pare ca ratele intradevar nu au ecou. Dubiosenia ratelor este un fapt demonstrat de oamenii de stiinta care au dus mai multe rate intr-un canion si apoi le-au tras de coada fara niciun rezultat. Lipsa de ecou a ratelor pare la prima vedere un fapt banal, dar cine poate sti ce secret tenebros ascunde in spatele sau Donald Duck, avand in vedere ca mama natura nu lasa nimic la voia intamplarii.
Asasinarea lui John Lennon - Ultima teorie referitoare la asasinarea lui John Lennon afirma ca acesta a fost ucis de catre mafioti cubanezi la ordinele Partidului Republican si ale lui Richard Nixon. Lennon a devenit o vendetta personala pentru Nixon dupa ce si-a dedicat viata boicotarii razboiul din Vietnam si dupa ce a inscenat sau nu mpartea lui Paul Mcarthney.
Cipuri implantate in cap - Nu o singura data, cetateni din diferite puncte de pe glob au raportat rapiri misterioase urmate de experimente medicale stranii si incheiate cu implantarea unor cipuri de supraveghere. Printr-o coincidenta stranie, majoritatea victimelor spun ca adora sa combine bauturile, sa faca sex cu straini si sa adoarma apoi in timp ce se uita la Zona crepusculara.
Fratia benzinii - Conform acestei teori, marile companii producatoare de masini s-au aliat cu industria petrolului, sub tutela guvernului secret mondial, pentru a impiedica iesirea pe piata a unor modele de masini total nepoluante care functioneaza pe baza de hidrogen. Desi tehnologia ar exista, adeptii teoriei conspiratiei spun ca ea este sistematic sabotata de cartelul petroluluic are se teme de o eventuala pierdere a influentei detinute.
11 Septembrie 2001 - Ca orice eveniment iesit din comun si atacurile teroriste din 11 septembrie beneficiaza de o teorie a conspiratie foarte complexa. Astfel, guvernul american, israelian sau irakian a condus de fapt atacul iar cladirile au fost demolate controlat prin implozie. Nu a existat niciun avion care sa loveasca Pentagonul lucru dovedit si de lipsa totala a ramasitelor. Mai mult orice avion care se indrepta spre pentagon ar fi putut fi doborat fara probleme, iar presupusul loc de impact a coincis exact cu o aripa a cladirii in care nu se afla nimeni. In concluzie atacul nu a fost nimic altceva decat o inscenare menita sa sensibilizeze publicul american si sa dea un motiv de a prelua controlul in Afghanistan, cel mai mare producator de heroina din lume.
Codurile de bare - Desi nu s-a cazut inca la intelegere daca sunt mijloace de monitorizare a populatiei de catre un guvern secret sau pur si simplu semne satanice, codurile de bare fascineaza publicul alrg prin paralelismul perfect al dungulitelor negre. S-ar putea ca numarul bestiei, 666 sa fie intradevar criptat in ele, la fel de bine insa s-ar putea sa fie vorba doar de supa de pui.
Marea conspiratie reptiliana - Potrivit reporterului BBC David Icke, dar si celebrului Lorin Fortuna, adevarata forta din spatele conspiratiei generale ce incearca sa manipuleze si controleze umanitatea este rasa reptiliana. Avand in realitate peste 2 metri inaltime, pielea verde si gingivita, reptilienii vin din galaxia Alfa Draconis si au nevoie de sange ca sa-si pastreze aspectul uman. Daca adaugam si faptul ca reptilienii au membrii de seama printre liderii mondiali (Bill Clinton, Barak Obama, George Bush, printesa Diana) putem spune cu siguranta ca situatia e maro. Singurul care ne-ar putea salva acum este presedintele Traian Basescu, din pacate el face parte din raza balaurienilor de balta care pasc.
Stefan cel Mare este rodul imaginatiei noastre - Una dintre cele mai interesante teorii conspirative ii apartine lui Heribert Illing care sustine ca o buna parte din Evul Mediu nu a existat cu adevarat. In opinia domnului Illing toate povestile despre respectiva perioada sunt opera unor istorici cu imaginatie mult prea bogata iar toate dovezile arheologice nu sunt altceva decat falsuri evidente. Intr-un mod total neasteptat, dar logic dintr-un anumit punct de vedere, majoritatea istoricilor care nu locuiesc pe strada, tind s anu fie de acord cu teoria lui illing.
Tsunami provocat de armata americana - Potrivit serviciilor de stiri din lumea araba, valurile ucigase care in 2004 au lovit insulele din Oceanul Indian au fost de fapt provocate de armata americana care dorea sa-si testeze noul tun electromagnetic. O alta teorie spune ca la mijloc s-ar afla interese legate de petrol si gaze naturale iar cateva voci spun chiar ca e vina lui Moise care nu mai despicase nimic de foarte mult timp.
Fontul Wingdings - Lansat in 1992, impreuna cu sistemul de operare Windows 3.11, fontul wingdings, care este alcatuit dintr-o varietate de semne fara niciun sens, a stranit controverse inca de la inceput. Astfel, transpuse in wingdings, initialele orasului New York, sunt reprezentate prin: cap de mort, steaua lui david, semnul ok, asociere ce nu s-a dovedit tocmai ok pentru membrii comunitatii evreiesti din New York. Microsoft a negat vehement orice intentie.
Americanii nu au fost niciodata pe luna - Una dintre cele mai cunoscute teorii ale conspiratiei este aceea care afirma ca americanii nu au ajuns niciodata pe luna, intreaga misiune Apollo 11 fiind o imensa farsa filmata in desertul Nevada de catre CIA, pentru a da peste nas mult mai avansatilor rusi. Printre argumentele sustinatorilor acestei teori se numara: radiatiile din spatiu care i-ar fi omorat cu siguranta pe astronauti; pozele, care pe langa rezolutia suspect de mare, prezinta anomali precum lipsa stelelor sau fundalurile identice; caldura de pe luna, care ar fi topit cu siguranta aparatul foto;lipsa unui crater care sa ateste aterizarea; steagul miscat de vant, in ciuda lipsei acestui fenomen pe suprsafata lunii.
Baza nazista de pe luna - Daca americanii nu au fost niciodata pe luna, atunci nazistii se pare ca au ajuns acolo inca din 1942, moment in care au pus si piatra de temelie a unei baze permanente. De asemenea, adeptii misticismului nazist sunt de parere ca inainte sa-si insceneze moartea sis a se retraga pe luna ca sa croseteze, Hitler a dat mana personal cu peste 6 rase extraterestre, inclusiv maleficii reptilieni.
KFC ii face pe negri impotenti - Nu o singura data s-a afirmat ca franciza Kentucky Fried Chicken (KFC) este detinuta in secret de grupuri sudiste de extrema dreapta precum Ku-Klux-Klan. Astfel, toate produsele din pui ale companiei sunt impregnate cu un drog puternic care provoaca impotenta, insa numai la barbatii afro-americani! In mod ironic KFC este detinut chiar de un afro-american.
Israelienii incerca sa le corupa sexual pe fetele palestiniene cu guma de mestecat - Aceasta e concluzia stralucita trasa de autoritatile palestiniene dupa analiza chimica a unui tip special de guma de mestecat foarte popular printre palestinieni. Conform testelor, guma continea cantitati ridicate de progesteron (hormon responsabil pentru stimularea apetitului sexual si pentru reducerea sanselor de sarcina). Peste 200 de tone de guma de mestecat de provenienta israeliana au fost confiscate si distruse.
Comentariile negative de pe Youtube sunt opera teroristilor - Conform acestei teori, aparute recent, valul de comentarii negative si injurioase care apare aproape automat pe YouTube, la orice filmulet cu soldati americani sau cu bombe cazand pe constructii civile, este strict opera teroristilor arabi care incearca sa scada moralul publicului american.
Ion Iliescu nu exista - Oricat de ciudat ar parea, nu exista nicio persoana care sa se poata lauda ca l-a vazut pe Ion Iliescu in carne si oase. De cele mai multe ori el comunica cu oamenii prin telefon, blog sau televizor insa niciodata in persoana. Datorita acestui comportament bizar exista exponenti ai ideii ca Ion Iliescu este un personaj fictiv creat pentru a manipula opinia publica.
Andreea Esca este o holograma - La fel ca si Ion Iliescu Andreea Esca este o persoana care apare strict la televizor, singurele informatii pe care le avem despre ea fiind slariul obscen si viata de familie idilica. Prea idilica ar spune unii. Indeajuns de suspect incat sa putem crede in existenta Andreei doar ca o holograma caruia Adrian Sarbu ii imprumuta buzele.
Times.ro face parte din trustul franc-masonic al lui Dinu Patriciu inoculand populatia cu povesti conspirative menite sa ascunda adevarata conspiratie care se desfasoara chiar in fata voastra: de ce nu sunt vazuti niciodata impreuna Adrian Nastase si Tamara Buciuceanu?!
Dosare secrete - ORASELE SUBTERANE
Dosare secrete - ORASELE SUBTERANE
Febra cu care marile puteri ale lumii construiesc sub pamant citadele gigantice da de gandit. Ce li se ascunde bietilor muritori de rand?
Citadela din subteranele Londrei
La treizeci de metri adancime, dedesubtul colinelor batute de vant din Corsham, in comitatul Wiltshire din Anglia, este ingropat un complex subteran dotat cu toate facilitatile unui oras. Numita Burlington, asezarea a fost construita in anii '60, in timpul Razboiului Rece. Conceputa drept adapost antiatomic pentru demnitarii englezi, ea dispune de apartamente, un spital, o brutarie, ba chiar si de cinematograf si bar. Daca s-ar fi declansat un bombardament atomic asupra Angliei, in acest adapost s-ar fi putut refugia 5000 de persoane, timp de un an intreg.
Pana in anii '80, Burlington
a fost postul secret de comanda al britanicilor in caz de razboi. Din incinta sa, conducatorii Angliei ar fi regizat operatiunile militare in cazul unui atac nuclear. Dupa ce a fost redus la un statut "semioperational" de catre guvernul Thatcher, in anii '80, acest complex a continuat, totusi, sa fie inconjurat de mister pana intr-o perioada recenta. In ianuarie 1999, el si-a deschis portile in fata camerelor de filmat ale canalului de televiziune Chanel 4, primul post care a fost autorizat sa filmeze in acest loc. Tim MacDonald, fost ofiter al marinei regale, le-a declarat jurnalistilor: "Orasul se intinde sub pamant pe o suprafata de 14,6 hectare (...) si numeroase tunele se ramifica in toate directiile". Acum cativa ani, o astfel de declaratie ar fi fost de neconceput. Se pare ca, in prezent, autoritatile sunt dispuse sa discute despre existenta unor astfel de baze.
Burlington nu este singurul oras de acest fel din Marea Britanie. Multe alte constructii, a caror amplasare ramane confidentiala, sunt presarate pe intregul ei teritoriu. In cartea sa, intitulata "Secret Underground Cities" ("Orase Subterane Secrete"), Nick McCamley descrie constructia primelor buncare in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Aceste edificii aveau drept functie adapostirea materialului militar, a atelierelor de constructie mecanica si a operelor de arta din calea bombelor germane devastatoare.
Odata cu sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si inceputul Razboiului Rece, inaltarea oraselor subterane a devenit o afacere serioasa. Construirea unei retele de baze secrete, care sa-i permita aparatului de stat sa faca fata unui atac nuclear, a devenit o necesitate. Anvergura proiectului este in continuare necunoscuta, la fel ca si costurile sale exorbitante. Faptul ca toate aceste adaposturi antiatomice, construite in cel mai mare secret, gratie fondurilor publice, nu sunt accesibile publicului larg, poate fi considerat drept un atentat la principiul democratiei occidentale.
Buncarele din S.U.A.
Dar acesta situatie nu are loc doar in Anglia. Cu cateva rare exceptii, printre care Elvetia, guvernele din intreaga lume si-au asigurat propria securitate in cazul unui holocaust nuclear (inclusiv Romania, prin buncarele lui Ceausescu). �
In schimb, nimeni nu s-a gandit la bietii oameni de rand lasati - chiar si in cele mai sumbre scenarii - in voia sortii. In Statele Unite, de exemplu, lucru confirmat de mai multe surse, exista mai mult de zece astfel de adaposturi subterane. Unii pretind ca ar fi chiar mai multe sute, intinzandu-se din Arizona, California, Colorado, Nevada, Utah, Texas, Nebraska pana in Georgia. Toate aceste cons tructii ar fi fortificate, in ciuda faptului ca sunt asa de bine ascunse, incat poti sa treci chiar pe deasupra lor, fara macar sa banuiesti ca ar putea exista.
Conform unor cercetatori reputati, printre care Richard Sauder, ufolog si autor al mai multor lucrari despre orasele subterane, anumite servicii ale guvernului american au planuit si supravegheat cu cea mai mare discretie construirea unor baze subterane pe intreg teritoriul S.U.A., imediat dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Prima dintre aceste instalatii secrete se afla in adancurile lui Mount Weather, in campia Virginiei. Intinzandu-se pe aproximativ 3,5 km2, la 30 de km vest de Washington, Mount Weather este una dintre cele mai mari enigme ale Americii. Accesul in interiorul acestei constructii "sapate in granitul cel mai dur din estul Americii" se face printr-o usa asemanatoare cu aceea a unui seif urias. Construit pe vremea presedintelui Truman, la inceputul anilor '50, orasul este pazit 24 de ore din 24. Se poate ajunge la el pe drumul 601, la vest de Bluemont. Cei care locuiesc in zona stiu de mult ca acest drum duce intr-un loc secret, pentru ca, atunci cand ninge, el este primul drum curatat.
Un accident cu surprize
Pe 1 decembrie 1974, un Boeing 727 al companiei TWA se zdrobea de piscurile masivului Mount Weather, obturat de ceturile din nordul Virginiei. Nici unul dintre cei 92 de pasageri nu a supravietuit exploziei. Avionul s-a prabusit in apropierea unei baze militare, inconjurata cu un gard de sarma, care nu aparea pe nici o harta.
Dupa unele surse, noul sediu al Comandamentului Armatei Britanice se afla intr-un buncar subteran...�
Dupa accident, un purtator de cuvant militar a refuzat politicos sa comenteze in vreun fel utilitatea, efectivele sau povestea bazei militare de la Mount Weather. In ciuda protestelor armatei americane, ziarul "The Washington Post" a publicat o fotografie a locului, avansand ipoteza conform careia dispozitivele radio ale bazei militare produceau interferente cu sistemul radar al avionului, lucru care ar fi dus la tragicul accident. Realizata chiar de pe Mount Weather, imaginea ofera o vedere interesanta a panourilor si a semnalelor luminoase instalate in jurul bazei. Pe una dintre pancarte se poate citi: "Orice persoana sau vehicul care intra in aceasta zona sunt controlate. Orice fotografie, desen, nota, harta sau alta reprezentare grafica a zonei sau a activitatii din acest perimetru sunt strict interzise". Desi nu se stie cu adevarat la ce serveste baza din Mount Weather, multi observatori afirma ca ea este destinata gazduirii demnitarilor americani de rang inalt in caz de razboi nuclear. De ce atunci atata paza?
In 1970, Richard Pollack, un ziarist de la publicatia "Progressive", a stat de vorba cu mai multi muncitori care au lucrat la aceasta baza secreta. El a descoperit ca baza de la Mount Weather era dotata cu apartamente private si dormitoare, strazi, cofetarii, spitale, un sistem de purificare a apei, o centrala electrica si birouri.
... aproape de baza Royal Air Force din Rudloe Manor - Wiltshire�
Baza mai avea si un mic lac, alimentat de la o sursa. Ea dispunea de propriul sau sistem de transport colectiv, niste masini electrice mici, dotate cu baterii reincarcabile, care se plimbau pe strazile orasului subteran. Conform unui dosar furat de un fost muncitor de la Mount Weather, in cazul unui razboi nuclear, presedintele Americii s-ar imbarca la bordul unui Boeing 747 special, care poate fi alimentat cu carburant in timpul zborului; astfel, ar putea sa stea in aer timp de trei zile incontinuu. La aterizarea la Mount Weather, presedintele s-ar fi instalat in una dintre aripile bazei, numita bine inteles Casa Alba. Din acest loc, el ar putea guverna fortele militare ale tarii, lovite de un razboi nuclear.
Din afirmatiile mai multor surse americane, care din motive lesne de inteles au dorit sa-si pastreze anonimatul, se stie ca la Mount Weather este organizata de doua ori pe luna o simulare de lupta pentru a antrena personalul prin mai multe scenarii de catastrofe nucleare. O data pe an, membrii cabinetului prezidential si alti oficiali de la Casa Alba, veniti cu avionul de la Washington, iau parte la aceste exercitii.
Acest amplasament, foarte atent supravegheat, nu a fost recunoscut de guvernul britanic�
Hotarata sa-si duca pana la capat investigatia, presa americana considera ca ce se stie pana in prezent despre baza de la Mount Weather e doar partea vizibila a aisbergului. Pentru a descoperi intreg adevarul, cercetatorii problemei au colectat o biblioteca intreaga de informatii despre baze de acelasi tip, situate in intreaga lume. Surpriza! Desi Razboiul Rece nu mai este decat o amintire, multe dintre ele sunt inca 100% operationale.
Cel mai important lucru care trebuie clarificat este motivul pentru care fondurile publice sunt inghitite in construirea unor astfel de adaposturi, desi Razboiul Rece s-a terminat de mult, iar amenintarea unui conflict nuclear pare sa se fi indepartat. Absenta oricaror informatii publice in legatura cu astfel de baze da foarte mult de gandit. Sa fie, oare, teama de un razboi nuclear mai puternica decat isi permit sa recunoasca guvernele lumii?
Bravo, Suedia!
Bazele subterane exista in multe tari ale lumii. La Moscova, de exemplu, se presupune ca exista un vechi cartier general sapat sub Kremlin, prevazut cu tunele dotate cu linii de cale ferata care duc la zeci de kilometri distanta in afara orasului. Locul, numit de rusi Ramenki, adaposteste un imens buncar subteran, conceput pentru conducatorii tarii si familiile lor. Se spune ca e vorba de un veritabil oras care poate sa adaposteasca 150.000 de persoane. Constructii asemanatoare exista si in alte locuri din lume. Cu rare exceptii, e vorba aproape intotdeauna de instalatii secrete, ascunse de public si nerecunoscute de autoritati. Tarile scandinave sunt singurele din lume care s-au ingrijit de securitatea populatiei lor in caz de razboi nuclear. Suedia a amenajat un astfel de adapost subteran, care poate sa adaposteasca un milion de persoane!
Ce ne ascunde guvernul?
In cartea sa devenita bestseller, "Underground Bases and Tunnels: What is the Government Trying to Hide?" ("Baze si tuneluri subterane: ce incearca sa ne ascunda guvernul?"), ufologul Richard Sauder afirma ca fortaretele subterane secrete, detinute si intretinute de catre anumiti particulari, sunt prezente in tot subsolul Statelor Unite. In afara unor imense baze militare, cum este aceea de la Mount Weather, exista numeroase alte constructii de talie mai modesta, care apartin unor intreprinderi private si sunt destinate sa-i adaposteasca pe patronii acestora in caz de catastrofa nucleara. Gigantul telecomunicatiilor AT&T, firma de constructii Lockheed si Standard Oil, una dintre cele mai mari companii petroliere americane, si-ar fi construit asemenea adaposturi. Daca afirmatiile lui Sauder sunt exacte, in cazul unui conflict nuclear, Statele Unite n-ar mai fi populate decat de reprezentantii guvernului, de generali si de directorii marilor antreprize.Citeste tot articolul
Febra cu care marile puteri ale lumii construiesc sub pamant citadele gigantice da de gandit. Ce li se ascunde bietilor muritori de rand?
Citadela din subteranele Londrei
La treizeci de metri adancime, dedesubtul colinelor batute de vant din Corsham, in comitatul Wiltshire din Anglia, este ingropat un complex subteran dotat cu toate facilitatile unui oras. Numita Burlington, asezarea a fost construita in anii '60, in timpul Razboiului Rece. Conceputa drept adapost antiatomic pentru demnitarii englezi, ea dispune de apartamente, un spital, o brutarie, ba chiar si de cinematograf si bar. Daca s-ar fi declansat un bombardament atomic asupra Angliei, in acest adapost s-ar fi putut refugia 5000 de persoane, timp de un an intreg.
Pana in anii '80, Burlington
a fost postul secret de comanda al britanicilor in caz de razboi. Din incinta sa, conducatorii Angliei ar fi regizat operatiunile militare in cazul unui atac nuclear. Dupa ce a fost redus la un statut "semioperational" de catre guvernul Thatcher, in anii '80, acest complex a continuat, totusi, sa fie inconjurat de mister pana intr-o perioada recenta. In ianuarie 1999, el si-a deschis portile in fata camerelor de filmat ale canalului de televiziune Chanel 4, primul post care a fost autorizat sa filmeze in acest loc. Tim MacDonald, fost ofiter al marinei regale, le-a declarat jurnalistilor: "Orasul se intinde sub pamant pe o suprafata de 14,6 hectare (...) si numeroase tunele se ramifica in toate directiile". Acum cativa ani, o astfel de declaratie ar fi fost de neconceput. Se pare ca, in prezent, autoritatile sunt dispuse sa discute despre existenta unor astfel de baze.
Burlington nu este singurul oras de acest fel din Marea Britanie. Multe alte constructii, a caror amplasare ramane confidentiala, sunt presarate pe intregul ei teritoriu. In cartea sa, intitulata "Secret Underground Cities" ("Orase Subterane Secrete"), Nick McCamley descrie constructia primelor buncare in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Aceste edificii aveau drept functie adapostirea materialului militar, a atelierelor de constructie mecanica si a operelor de arta din calea bombelor germane devastatoare.
Odata cu sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial si inceputul Razboiului Rece, inaltarea oraselor subterane a devenit o afacere serioasa. Construirea unei retele de baze secrete, care sa-i permita aparatului de stat sa faca fata unui atac nuclear, a devenit o necesitate. Anvergura proiectului este in continuare necunoscuta, la fel ca si costurile sale exorbitante. Faptul ca toate aceste adaposturi antiatomice, construite in cel mai mare secret, gratie fondurilor publice, nu sunt accesibile publicului larg, poate fi considerat drept un atentat la principiul democratiei occidentale.
Buncarele din S.U.A.
Dar acesta situatie nu are loc doar in Anglia. Cu cateva rare exceptii, printre care Elvetia, guvernele din intreaga lume si-au asigurat propria securitate in cazul unui holocaust nuclear (inclusiv Romania, prin buncarele lui Ceausescu). �
In schimb, nimeni nu s-a gandit la bietii oameni de rand lasati - chiar si in cele mai sumbre scenarii - in voia sortii. In Statele Unite, de exemplu, lucru confirmat de mai multe surse, exista mai mult de zece astfel de adaposturi subterane. Unii pretind ca ar fi chiar mai multe sute, intinzandu-se din Arizona, California, Colorado, Nevada, Utah, Texas, Nebraska pana in Georgia. Toate aceste cons tructii ar fi fortificate, in ciuda faptului ca sunt asa de bine ascunse, incat poti sa treci chiar pe deasupra lor, fara macar sa banuiesti ca ar putea exista.
Conform unor cercetatori reputati, printre care Richard Sauder, ufolog si autor al mai multor lucrari despre orasele subterane, anumite servicii ale guvernului american au planuit si supravegheat cu cea mai mare discretie construirea unor baze subterane pe intreg teritoriul S.U.A., imediat dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial. Prima dintre aceste instalatii secrete se afla in adancurile lui Mount Weather, in campia Virginiei. Intinzandu-se pe aproximativ 3,5 km2, la 30 de km vest de Washington, Mount Weather este una dintre cele mai mari enigme ale Americii. Accesul in interiorul acestei constructii "sapate in granitul cel mai dur din estul Americii" se face printr-o usa asemanatoare cu aceea a unui seif urias. Construit pe vremea presedintelui Truman, la inceputul anilor '50, orasul este pazit 24 de ore din 24. Se poate ajunge la el pe drumul 601, la vest de Bluemont. Cei care locuiesc in zona stiu de mult ca acest drum duce intr-un loc secret, pentru ca, atunci cand ninge, el este primul drum curatat.
Un accident cu surprize
Pe 1 decembrie 1974, un Boeing 727 al companiei TWA se zdrobea de piscurile masivului Mount Weather, obturat de ceturile din nordul Virginiei. Nici unul dintre cei 92 de pasageri nu a supravietuit exploziei. Avionul s-a prabusit in apropierea unei baze militare, inconjurata cu un gard de sarma, care nu aparea pe nici o harta.
Dupa unele surse, noul sediu al Comandamentului Armatei Britanice se afla intr-un buncar subteran...�
Dupa accident, un purtator de cuvant militar a refuzat politicos sa comenteze in vreun fel utilitatea, efectivele sau povestea bazei militare de la Mount Weather. In ciuda protestelor armatei americane, ziarul "The Washington Post" a publicat o fotografie a locului, avansand ipoteza conform careia dispozitivele radio ale bazei militare produceau interferente cu sistemul radar al avionului, lucru care ar fi dus la tragicul accident. Realizata chiar de pe Mount Weather, imaginea ofera o vedere interesanta a panourilor si a semnalelor luminoase instalate in jurul bazei. Pe una dintre pancarte se poate citi: "Orice persoana sau vehicul care intra in aceasta zona sunt controlate. Orice fotografie, desen, nota, harta sau alta reprezentare grafica a zonei sau a activitatii din acest perimetru sunt strict interzise". Desi nu se stie cu adevarat la ce serveste baza din Mount Weather, multi observatori afirma ca ea este destinata gazduirii demnitarilor americani de rang inalt in caz de razboi nuclear. De ce atunci atata paza?
In 1970, Richard Pollack, un ziarist de la publicatia "Progressive", a stat de vorba cu mai multi muncitori care au lucrat la aceasta baza secreta. El a descoperit ca baza de la Mount Weather era dotata cu apartamente private si dormitoare, strazi, cofetarii, spitale, un sistem de purificare a apei, o centrala electrica si birouri.
... aproape de baza Royal Air Force din Rudloe Manor - Wiltshire�
Baza mai avea si un mic lac, alimentat de la o sursa. Ea dispunea de propriul sau sistem de transport colectiv, niste masini electrice mici, dotate cu baterii reincarcabile, care se plimbau pe strazile orasului subteran. Conform unui dosar furat de un fost muncitor de la Mount Weather, in cazul unui razboi nuclear, presedintele Americii s-ar imbarca la bordul unui Boeing 747 special, care poate fi alimentat cu carburant in timpul zborului; astfel, ar putea sa stea in aer timp de trei zile incontinuu. La aterizarea la Mount Weather, presedintele s-ar fi instalat in una dintre aripile bazei, numita bine inteles Casa Alba. Din acest loc, el ar putea guverna fortele militare ale tarii, lovite de un razboi nuclear.
Din afirmatiile mai multor surse americane, care din motive lesne de inteles au dorit sa-si pastreze anonimatul, se stie ca la Mount Weather este organizata de doua ori pe luna o simulare de lupta pentru a antrena personalul prin mai multe scenarii de catastrofe nucleare. O data pe an, membrii cabinetului prezidential si alti oficiali de la Casa Alba, veniti cu avionul de la Washington, iau parte la aceste exercitii.
Acest amplasament, foarte atent supravegheat, nu a fost recunoscut de guvernul britanic�
Hotarata sa-si duca pana la capat investigatia, presa americana considera ca ce se stie pana in prezent despre baza de la Mount Weather e doar partea vizibila a aisbergului. Pentru a descoperi intreg adevarul, cercetatorii problemei au colectat o biblioteca intreaga de informatii despre baze de acelasi tip, situate in intreaga lume. Surpriza! Desi Razboiul Rece nu mai este decat o amintire, multe dintre ele sunt inca 100% operationale.
Cel mai important lucru care trebuie clarificat este motivul pentru care fondurile publice sunt inghitite in construirea unor astfel de adaposturi, desi Razboiul Rece s-a terminat de mult, iar amenintarea unui conflict nuclear pare sa se fi indepartat. Absenta oricaror informatii publice in legatura cu astfel de baze da foarte mult de gandit. Sa fie, oare, teama de un razboi nuclear mai puternica decat isi permit sa recunoasca guvernele lumii?
Bravo, Suedia!
Bazele subterane exista in multe tari ale lumii. La Moscova, de exemplu, se presupune ca exista un vechi cartier general sapat sub Kremlin, prevazut cu tunele dotate cu linii de cale ferata care duc la zeci de kilometri distanta in afara orasului. Locul, numit de rusi Ramenki, adaposteste un imens buncar subteran, conceput pentru conducatorii tarii si familiile lor. Se spune ca e vorba de un veritabil oras care poate sa adaposteasca 150.000 de persoane. Constructii asemanatoare exista si in alte locuri din lume. Cu rare exceptii, e vorba aproape intotdeauna de instalatii secrete, ascunse de public si nerecunoscute de autoritati. Tarile scandinave sunt singurele din lume care s-au ingrijit de securitatea populatiei lor in caz de razboi nuclear. Suedia a amenajat un astfel de adapost subteran, care poate sa adaposteasca un milion de persoane!
Ce ne ascunde guvernul?
In cartea sa devenita bestseller, "Underground Bases and Tunnels: What is the Government Trying to Hide?" ("Baze si tuneluri subterane: ce incearca sa ne ascunda guvernul?"), ufologul Richard Sauder afirma ca fortaretele subterane secrete, detinute si intretinute de catre anumiti particulari, sunt prezente in tot subsolul Statelor Unite. In afara unor imense baze militare, cum este aceea de la Mount Weather, exista numeroase alte constructii de talie mai modesta, care apartin unor intreprinderi private si sunt destinate sa-i adaposteasca pe patronii acestora in caz de catastrofa nucleara. Gigantul telecomunicatiilor AT&T, firma de constructii Lockheed si Standard Oil, una dintre cele mai mari companii petroliere americane, si-ar fi construit asemenea adaposturi. Daca afirmatiile lui Sauder sunt exacte, in cazul unui conflict nuclear, Statele Unite n-ar mai fi populate decat de reprezentantii guvernului, de generali si de directorii marilor antreprize.Citeste tot articolul
Matematicile - o enigma perpetua
Matematicile - o enigma perpetua
Am folosit pluralul, desi in scoala se vorbeste despre matematica. In realitate, domeniul reprezinta un ansamblu de stiinte reunind aritmetica, geometria, probabilitatile etc. Toate studiind cantitatea si ordinul, elementele abstracte si relatiile dintre ele: numere, functii, figuri geometrice. De unde vin toate acestea?
Refuzul de a numara
Populatia braziliana mundurucu uimeste de cativa ani lumea stiintifica, prin mentalitatea si modul de raportare la realitatea care implica folosirea limbajului si a unor elemente aparent banale de natura matematica. De-a dreptul socant e faptul ca membrii sai – aflati de vreo doua veacuri in contact cu albii – refuza, efectiv sa invete numaratoarea. Limba lor nu contine cuvinte pentru a numara, decat pana la 3 sau 4.
De ce nu ar avea nevoie de asa ceva, din moment ce primesc de la guvernul federal alocatii sub forma de bani? Raspunsul e la fel de surprinzator: pentru ca pur si simplu refuza invatarea elementelor abstracte. Probabil, instinctiv, intrucat cercetatorii se refera la un aspect extraordinar de important. Invatarea in sine se realizeaza printr-o reciclare neuronala, o „realocare” a anumitor zone cerebrale in vederea indeplinirii unor noi sarcini. Pastrand proportiile, ar fi ceva ca un transfer dintr-un serviciu in altul. Mai departe, apare ideea ca trecerea la calculul aritmetic exact, pentru populatia de tipul mundurucu, ar insemna pierderea simtului simetriei.
Simetrie, adica supravietuire
Da, simetria este indispensabila capacitatii de orientare si de identificare a unui animal salbatic; deci este indispensabila supravietuirii in jungla. Calculul aproximativ e strans legat de corp si de simetria acestuia. Se raporteaza de obicei cantitatile la partile corpului (degetele reprezinta doar un caz particular). La mundurucu, exista pentru cifra 3 cuvantul „ebapug” care inseamna „doua brate plus” unul.
De altfel, si pluralul lipseste din limba lor, ca si cum ansamblul sistemului cognitiv (calcul, limbaj) ar fi fost astfel structurat incat sa faca imposibil calculul exact. Problema s-ar putea lega de urmatoarea dilema a acestor indieni amazonieni: ori numara in mod exact, ori supravietuiesc in mediul lor natural. De unde si nevoia urgenta de a cauta o serie de masuri practice, pentru asigurarea supravietuirii speciei umane, in functie de mediul in care traieste.
Si animalele gandesc la fel!
Cu incepere cam din anii ’50, s-a observat ca simtul numerelor exista la numeroase alte specii decat omul. De pilda, cobaii antrenati corect, pentru a obtine hrana, trebuie sa apese de un anumit numar de ori pe un prim buton, apoi o singura data pe un al doilea. Astazi, studii tot mai perfectionate atesta ca numarul este acela care determina alegerea animalului. In 2005, la Universitatea Princeton li s-au prezentat unor maimute imagini cu fete ale unor congeneri aflati pe care sa strige; doi sau trei.
In acelasi timp, o banda sonora difuza strigatele scoase de doua sau trei primate. Concluzia: animalul e in mod sistematic mai interesat de un film in care numarul de strigate corespunde numarului fetelor. Ceea ce demonstreaza capacitatea indivizilor respectivi de a detecta corespondenta numerica dintre elemente prezentate in fel diferit. Altfel spus, avem de-a face cu o reprezentare mentala a numarului, la maimute.
De altfel, cimpanzeii - inainte sa-si agreseze un adversar – evalueaza mai intai daca potentialele lor ajutoare ar fi suficient de numeroase. Comportament observat si la delfini, si la lei. Conform cercetatorilor, inca o dovada ca intuitia aproximativa a numerelor in lumea animalelor este absolut necesara supravietuirii.
Dileme stiintifice
Dileme stiintifice
Am mai abordat in pagina de fata subiecte legate de preocuparile bizare ale unor cercetatori din diverse zone stiintifice. Ele insa par inepuizabile, caci insasi imaginatia omului e inepuizabila. De aceasta data, iata cateva intrebari cel putin curioase, la care se incearca gasirea de raspunsuri cat de cat rezonabile.
Ca niste stapani ai Terrei ce suntem, prea putin ne pasa de suferintele pe care le pricinuim fiintelor mici si foarte mici. Dar tocmai aici e problema: insectele simt oare durere, daca de pilda le strivim cu pliciul? Cercetatorii cred ca ar fi posibil.
La majoritatea vertebratelor, durerea semnaleaza o situatie neplacuta, care trebuie stopata. Locul pe care corpul sufera o ranire e dotat cu acei receptori senzoriali ce trimit informatia catre maduva spinarii si implicit catre creier. Acesta „ordona” apoi reactia victimei. Din cat se cunoaste, schema este valabila si la insecte: receptorii exista, insa nu e clar daca „senzatia” la lovire se transforma in durere. Aceasta, deoarece totul ar trebui asociat cu ideea de emotie.
Or, insectele sunt banuite ca nu poseda asa ceva. De altfel, durerea poate avea si o componenta pedagogica: m-am fript, deci nu voi mai pune mana pe plita incinsa. La insecte, capacitatile de invatare sunt foarte reduse... dar nu inexistente. O alta dilema: daca sufera, de ce lacusta continua sa se hraneasca tocmai cand e devorata de vie? Asadar, inainte sa folosim pliciul, poate ca ar trebui sa privim musca in ochi.
E tare greu – la propriu si la figurat! – sa-ti inchipuiesti ca o persoana de talia unui luptator sumo ar putea sa pluteasca pe apa; fie ea si apa foarte sarata a Marii Moarte. Este vorba despre o salinitate de sapte ori mai ridicata decat cea a Mediteranei, motiv pentru care un sumo pluteste aproximativ la fel de bine ca o juna silfida. Amintita caracteristica face ca un litru de apa din Marea Moarta sa cantareasca mai mult decat un litru din oricare alta mare. De aceea, forta lui Arhimede este si ea mai mare.
De ce? Dupa cum poate se stie, plutim atunci cand forta lui Arhimede echilibreaza masa noastra corporala, iar aceasta forta e direct proportionala cu masa de apa dislocata. Apa Marii Moarte fiind mai grea decat cea a oceanului, nu mai avem insa nevoie sa deplasam o masa similara, ca sa ne mentinem la suprafata. Iar „rotofeii” sumo sunt si ei oameni, chiar daca putintel mai grei...
Daca toti chinezii ar sari in sus, exact in acelasi timp, la 1,5 metri inaltime, s-ar modifica inclinatia axei pamantului? Sa vedem! Energia produsa de 1,314 miliarde de chinezi, fiecare avand in jur de 60 de kilograme, e de circa 1160 reprezinta miliarde de juli, la o saritura comuna de 1,5 metri. Impresionant, dar asta echivalentul unui seism de numai 4,8 grade pe scara Richter. Or, nici macar devastatorul seism de 9,3 grade (Indonezia, decembrie 2004) nu a modificat axa de rotatie a planetei noastre. Asadar, chinezii pot sari linistiti in sus. De bucurie, de ce nu?
Sapte mituri dezlegate de stiinta
Sapte mituri dezlegate de stiinta
http://www.gardianul.ro/2007/12/27/stiinta-c54/sapte_mituri_dezlegate_de_stiinta-s106573.html
http://www.gardianul.ro/2007/12/27/stiinta-c54/sapte_mituri_dezlegate_de_stiinta-s106573.html
O moneda aruncata de pe un zgaraie nor poate omori un pieton? Cit traiesc gainile fara cap? Unghiile si parul continua sa creasca si dupa moarte? Aflati ce este adevarat si fals in miturile stiintifice moderne!
Dureaza sapte ani ca organismul nostru sa digere guma de mestecat. Fals
Dureaza sapte ani ca organismul nostru sa digere guma de mestecat. Fals
Chiar daca se descompune mai greu decat mancarea organica, guma de mestecat nu beneficiaza de un tratament special din partea sistemului nostru digestiv. Medicii sustin ca aceasta idee a fost inventata pentru a opri copiii sa inghita acest produs. Pana si ideea ca guma de mestecat se lipeste de stomac este contrazisa de o noua descoperire: cercetatorii britanici au inventat guma care nu se lipeste de nicio suprafata, fie ea podea, talpa pantofului sau chiar peretii stomacului.
Cascatul este contagios. Adevarat
In mod empiric, este greu de contrazis aceasta sintagma. Probabil ca unii casca sI atunci cand vad pe cineva cascand, la televizor. Intrebarea este de fapt daca este vorba despre un proces psihologic, si se pare ca raspunsul este afirmativ. Exista studii care au aratat ca pana si cimpanzeii casca unul du
pa altul.
Gainile pot trai fara cap. Adevarat
Este adevarat, si nu pentru numai cateva minute. O gaina se zbate destul de mult timp dupa ce i-a fost taiat capul, pentru ca celulele nervoase raman partial intacte, ea putand sa-si controleze majoritatea reflexelor. Cea mai rezistenta gaina a reusit sa supravietuiasca fara cap timp de 18 luni.
Oamenii nu folosesc decat zece la suta din creier. Fals
Acest mit circula de cel putin un secol in diferite medii. Din fericire pentru noi, este fals. Tehnicile avansate de imagistica arata foarte clar ca oamenii pun la treaba mare parte din cortex, chiar si atunci cand dorm.
O moneda aruncata de pe un zgarie-nori poate omori un pieton. Fals
Moneda nu este unul din obiectele care beneficiaza de cea mai buna aerodinamica. Combinatia dintre forma sa si puterea vantului face ca, sI in cazul in care este aruncata de la o inaltime de 380 de metri, cum este Empire State Building, sa nu prinda decat o viteza moderata. Acesta nu ar provoca decat o rana usoara pietonului ghinionist.
Parul si unghiile oamenilor continua sa creasca si dupa moarte. Fals
Chiar daca parul si unghiile par sa creasca si dupa decesul unei persoane, aceasta nu este decat o iluzie optica, sustin specialistii. Dupa moarte, corpul uman se deshidrateaza in mod sever, retractand destul de mult pielea, incat sa para ca unghiile si parul au crescut.
Alcoolul incalzeste organismul. Fals
Contrar parerii majoritatii oamenilor, alcoolul determina pierderea de caldura. Mecanismul: dilatarea capilarelor, produsa de alcool. Reactia naturala la frig consta in vasoconstrictie, respectiv reducerea contactului dintre sange sI aerul rece, ceea ce pastreaza caldura in organism. Senzatia de incalzire este produsa de afluxul crescut de sange in capilarele pielii, dar acest lucru raceste organele vitale. Pierderea totala de energie este mai mare in cazul celor care beau alcool, chiar si in cantitati moderate, decat in cazul abstinentilor.
Cascatul este contagios. Adevarat
In mod empiric, este greu de contrazis aceasta sintagma. Probabil ca unii casca sI atunci cand vad pe cineva cascand, la televizor. Intrebarea este de fapt daca este vorba despre un proces psihologic, si se pare ca raspunsul este afirmativ. Exista studii care au aratat ca pana si cimpanzeii casca unul du
pa altul.
Gainile pot trai fara cap. Adevarat
Este adevarat, si nu pentru numai cateva minute. O gaina se zbate destul de mult timp dupa ce i-a fost taiat capul, pentru ca celulele nervoase raman partial intacte, ea putand sa-si controleze majoritatea reflexelor. Cea mai rezistenta gaina a reusit sa supravietuiasca fara cap timp de 18 luni.
Oamenii nu folosesc decat zece la suta din creier. Fals
Acest mit circula de cel putin un secol in diferite medii. Din fericire pentru noi, este fals. Tehnicile avansate de imagistica arata foarte clar ca oamenii pun la treaba mare parte din cortex, chiar si atunci cand dorm.
O moneda aruncata de pe un zgarie-nori poate omori un pieton. Fals
Moneda nu este unul din obiectele care beneficiaza de cea mai buna aerodinamica. Combinatia dintre forma sa si puterea vantului face ca, sI in cazul in care este aruncata de la o inaltime de 380 de metri, cum este Empire State Building, sa nu prinda decat o viteza moderata. Acesta nu ar provoca decat o rana usoara pietonului ghinionist.
Parul si unghiile oamenilor continua sa creasca si dupa moarte. Fals
Chiar daca parul si unghiile par sa creasca si dupa decesul unei persoane, aceasta nu este decat o iluzie optica, sustin specialistii. Dupa moarte, corpul uman se deshidrateaza in mod sever, retractand destul de mult pielea, incat sa para ca unghiile si parul au crescut.
Alcoolul incalzeste organismul. Fals
Contrar parerii majoritatii oamenilor, alcoolul determina pierderea de caldura. Mecanismul: dilatarea capilarelor, produsa de alcool. Reactia naturala la frig consta in vasoconstrictie, respectiv reducerea contactului dintre sange sI aerul rece, ceea ce pastreaza caldura in organism. Senzatia de incalzire este produsa de afluxul crescut de sange in capilarele pielii, dar acest lucru raceste organele vitale. Pierderea totala de energie este mai mare in cazul celor care beau alcool, chiar si in cantitati moderate, decat in cazul abstinentilor.
PE URMELE MISTERIOSULUI YETI
PE URMELE MISTERIOSULUI YETI | |||
|
Enigme
Enigme
Obiecte Misterioase. la Muzeul de Istorie a Transilvaniei. din Cluj. Nu de putine ori, arheologii si istoricii patesc ca proverbialul cioban aflat la gradina zoologica unde, vazand o girafa a exclamat: "Un asemenea animal nu exista!". Se intampla ca si cercetatorii sa procedeze identic, cand dau de ar...
Citeste tot articolul
Tarîmuri si secrete pierdute (IV)
Tarîmuri si secrete pierdute (IV)Goana dupa comori
Simplul fapt ca exista un anume lucru pierdut sau ascuns este de ajuns pentru a stîrni dorinta de a-l cauta. O harta antica, pe care sînt marcate locurile unde sînt îngropate comori, sau un zvon ca s-ar gasi o corabie veche, scufundata, cu tot aurul la bord, reprezinta motive suficient de serioase pentru care sa se organizeze expeditii de cautare. Premiul e principalul motiv al vînatorii, dar cautarea în sine este partea cea mai incitanta.
Comoara lui Montezuma
Montezuma (1466-1520) a fost ultimul împarat aztec în ceea ce astazi numim Mexic. Cînd au ajuns spaniolii acolo, preotii azteci i-au facut daruri bogate lui Cortez conchistadorul, crezînd ca acesta era zeul lor, Quetzalcoatl. Aceasta a stîrnit apetitul spaniolilor pentru bogatii. Ei l-au întemnitat pe Montezuma, planuind sa-i conduca pe azteci prin el, dar poporul s-a rasculat si si-a omorît împaratul cu pietre. Spaniolii au plecat, dar au revenit pentru a distruge marele oras aztec Tenochtitlán. Legendele spun ca, pîna la întoarcerea conchistadorilor, aztecii au ascuns cîteva dintre comorile lor. Dar unde? Unii spun ca undeva, adînc, în padurile din Guatemala. Altii înclina catre Utah, SUA, în pesterile din canionul Johnson, facute de cei care au sapat dupa aurul aztec. În anii '90, scafandrii care cautau un tunel într-un lac din apropiere au dat de curenti foarte puternici si de niste aparitii ciudate, asa ca au renuntat. A fost aurul acolo vreodata? Daca da, mai este înca?
Putul cu bani
Insula Stejarilor (Oak Island), în largul coastelor Noii Scotii, Canada, îsi pastreaza înca secretul, desi toti stejarii au murit. Goana a început în 1795, cînd Daniel McGinnis, în vîrsta de 16 ani, a vîslit catre aceasta insula sa o exploreze. A gasit o groapa, cu o funie care atîrna înauntru, trecuta dupa o creanga. A crezut ca putul fusese sapat de cineva ca sa ascunda ceva. Atunci s-a pornit goana dupa comoara, care continua si astazi. Daniel a venit cu niste prieteni, au sapat 9 m, descoperind pietre de marcaj si busteni de stejar, din loc în loc. Expeditii ulterioare au ajuns pîna la 27 m si au gasit o tablita de piatra, cu un text codat pe ea: "2 milioane de lire sînt îngropate 40 de picioare/12 mfi mai jos". Tablita s-a pierdut demult si nu exista fotografii. Putul a fost inundat si s-a sapat altul, care a fost si el inundat. Probabil ca au fost construite initial tunele de inundare, capcane, sau poate ca se inunda natural. Oare putul contine comoara vreunui pirat, "economiile" vreunui excentric sau, poate, nu contine decît sperante si vise si nimic altceva?
Simplul fapt ca exista un anume lucru pierdut sau ascuns este de ajuns pentru a stîrni dorinta de a-l cauta. O harta antica, pe care sînt marcate locurile unde sînt îngropate comori, sau un zvon ca s-ar gasi o corabie veche, scufundata, cu tot aurul la bord, reprezinta motive suficient de serioase pentru care sa se organizeze expeditii de cautare. Premiul e principalul motiv al vînatorii, dar cautarea în sine este partea cea mai incitanta.
Comoara lui Montezuma
Montezuma (1466-1520) a fost ultimul împarat aztec în ceea ce astazi numim Mexic. Cînd au ajuns spaniolii acolo, preotii azteci i-au facut daruri bogate lui Cortez conchistadorul, crezînd ca acesta era zeul lor, Quetzalcoatl. Aceasta a stîrnit apetitul spaniolilor pentru bogatii. Ei l-au întemnitat pe Montezuma, planuind sa-i conduca pe azteci prin el, dar poporul s-a rasculat si si-a omorît împaratul cu pietre. Spaniolii au plecat, dar au revenit pentru a distruge marele oras aztec Tenochtitlán. Legendele spun ca, pîna la întoarcerea conchistadorilor, aztecii au ascuns cîteva dintre comorile lor. Dar unde? Unii spun ca undeva, adînc, în padurile din Guatemala. Altii înclina catre Utah, SUA, în pesterile din canionul Johnson, facute de cei care au sapat dupa aurul aztec. În anii '90, scafandrii care cautau un tunel într-un lac din apropiere au dat de curenti foarte puternici si de niste aparitii ciudate, asa ca au renuntat. A fost aurul acolo vreodata? Daca da, mai este înca?
Putul cu bani
Insula Stejarilor (Oak Island), în largul coastelor Noii Scotii, Canada, îsi pastreaza înca secretul, desi toti stejarii au murit. Goana a început în 1795, cînd Daniel McGinnis, în vîrsta de 16 ani, a vîslit catre aceasta insula sa o exploreze. A gasit o groapa, cu o funie care atîrna înauntru, trecuta dupa o creanga. A crezut ca putul fusese sapat de cineva ca sa ascunda ceva. Atunci s-a pornit goana dupa comoara, care continua si astazi. Daniel a venit cu niste prieteni, au sapat 9 m, descoperind pietre de marcaj si busteni de stejar, din loc în loc. Expeditii ulterioare au ajuns pîna la 27 m si au gasit o tablita de piatra, cu un text codat pe ea: "2 milioane de lire sînt îngropate 40 de picioare/12 mfi mai jos". Tablita s-a pierdut demult si nu exista fotografii. Putul a fost inundat si s-a sapat altul, care a fost si el inundat. Probabil ca au fost construite initial tunele de inundare, capcane, sau poate ca se inunda natural. Oare putul contine comoara vreunui pirat, "economiile" vreunui excentric sau, poate, nu contine decît sperante si vise si nimic altceva?
Tarîmuri si secrete pierdute (III)
Tarîmuri si secrete pierdute (III)
Pamîntul stralucitor
Exista o zona straveche si misterioasa, undeva, sub suprafata pamîntului. Mitologiile o numesc "lumea subpamînteana", tarîmul tenebros al spiritelor si al mortilor. Exploratorii o vad ca pe un loc întesat de pesteri, albii, tunele, lacuri subterane, unele cartografiate, multe, nu. Nici unul dintre acestea nu ajunge pîna în inima pamîntului - doar daca acesta nu are o structura interna ciudata, dar usor de imaginat.
Sferele dintre sfere
Nimeni nu a explorat centrul planetei noastre, deci cum se poate sti ce e acolo? Raspunsul se poate obtine azi cu ajutorul computerelor, probabil destul de aproape de adevar, dar nimeni nu este convins ca este asa de simplu. Edmund Halley (1656-1742), om de stiinta stralucit si astronom regal, a calculat cu precizie ciclul celei mai stralucitoare dintre cometele noastre, care apoi a primit numele sau. El a studiat cîmpul magnetic al Pamîntului si a observat ca directiile sale variaza usor. Ca sa explice acest fapt, a elaborat o teorie conform careia Pamîntul este format din mai multe sfere, una într-alta, fiecare cu propriul cîmp magnetic. El credea ca în interiorul Pamîntului ar putea fi o atmosfera gazoasa si ca emanatiile de gaz ar fi cauza spectacolului luminos numit aurora.
Intrari secrete
Se spune ca ar fi doua mari intrari, una la fiecare pol. Faptul ca nici un echipaj al vreunui avion care zboara peste poli n-a vazut o astfel de intrare se explica prin aceea ca avioanele zboara în jurul marginii gaurii. Busolele de la bord, afectate de cîmpul magnetic din interiorul planetei, arata incorect un curs de zbor exact deasupra centrului. Mai sînt si alte deschideri în Pamînt, despre care se vorbeste: în spatele înaltului lant Humalaya, în West Riding, Yorkshire, Anglia, în Matto Grosso, Brazilia, în Australia, în Egipt si în Africa. Toate comunica între ele, printr-un sistem impresionant de tunele subterane, la fel de secret ca si intrarile însele.
Lumea din mijlocul lumii
Ce-i în interiorul Pamîntului? Depinde pe cine ascultati. Ar putea fi un soare, sau chiar doi sori, si un ecosistem luxuriant, plin de animale si vegetatie. Probabil Shambalah se afla acolo sau în subteranele regatului Agharti. Ambele se spune ca sînt comunitati de indivizi iluminati, cu o spiritualitate extrema, care pastreaza marile secrete ale înteleptilor, pîna cînd cei de la suprafata vor întelege inutilitatea razboiului si a violentei. Înauntru ar putea fi Atlantida sau poate doar locul unde s-au refugiat cei care altfel ar fi pierit, o data cu scufundarea Atlantidei. Sau, dupa cum insista unii, ar putea fi un întreg univers subteran, de unde ies nave si "patruleaza" Pamîntul!
Pamîntul stralucitor
Exista o zona straveche si misterioasa, undeva, sub suprafata pamîntului. Mitologiile o numesc "lumea subpamînteana", tarîmul tenebros al spiritelor si al mortilor. Exploratorii o vad ca pe un loc întesat de pesteri, albii, tunele, lacuri subterane, unele cartografiate, multe, nu. Nici unul dintre acestea nu ajunge pîna în inima pamîntului - doar daca acesta nu are o structura interna ciudata, dar usor de imaginat.
Sferele dintre sfere
Nimeni nu a explorat centrul planetei noastre, deci cum se poate sti ce e acolo? Raspunsul se poate obtine azi cu ajutorul computerelor, probabil destul de aproape de adevar, dar nimeni nu este convins ca este asa de simplu. Edmund Halley (1656-1742), om de stiinta stralucit si astronom regal, a calculat cu precizie ciclul celei mai stralucitoare dintre cometele noastre, care apoi a primit numele sau. El a studiat cîmpul magnetic al Pamîntului si a observat ca directiile sale variaza usor. Ca sa explice acest fapt, a elaborat o teorie conform careia Pamîntul este format din mai multe sfere, una într-alta, fiecare cu propriul cîmp magnetic. El credea ca în interiorul Pamîntului ar putea fi o atmosfera gazoasa si ca emanatiile de gaz ar fi cauza spectacolului luminos numit aurora.
Intrari secrete
Se spune ca ar fi doua mari intrari, una la fiecare pol. Faptul ca nici un echipaj al vreunui avion care zboara peste poli n-a vazut o astfel de intrare se explica prin aceea ca avioanele zboara în jurul marginii gaurii. Busolele de la bord, afectate de cîmpul magnetic din interiorul planetei, arata incorect un curs de zbor exact deasupra centrului. Mai sînt si alte deschideri în Pamînt, despre care se vorbeste: în spatele înaltului lant Humalaya, în West Riding, Yorkshire, Anglia, în Matto Grosso, Brazilia, în Australia, în Egipt si în Africa. Toate comunica între ele, printr-un sistem impresionant de tunele subterane, la fel de secret ca si intrarile însele.
Lumea din mijlocul lumii
Ce-i în interiorul Pamîntului? Depinde pe cine ascultati. Ar putea fi un soare, sau chiar doi sori, si un ecosistem luxuriant, plin de animale si vegetatie. Probabil Shambalah se afla acolo sau în subteranele regatului Agharti. Ambele se spune ca sînt comunitati de indivizi iluminati, cu o spiritualitate extrema, care pastreaza marile secrete ale înteleptilor, pîna cînd cei de la suprafata vor întelege inutilitatea razboiului si a violentei. Înauntru ar putea fi Atlantida sau poate doar locul unde s-au refugiat cei care altfel ar fi pierit, o data cu scufundarea Atlantidei. Sau, dupa cum insista unii, ar putea fi un întreg univers subteran, de unde ies nave si "patruleaza" Pamîntul!
Mistere stravechi (IV)
Mistere stravechi (IV)
Minunile de la Miazazi
Cînd au cucerit America de Sud în secolul al XVI-lea, spaniolii au ucis multi bastinasi, au distrus aproape tot ce acestia au construit sau tesut si tot ce au lucrat din metale si pietre pretioase. Au scris despre ornamente delicate, printre care si despre o fîntîna cu fire de apa din aur, pe care apoi le-au topit. Au ruinat structuri monumentale. Ce a ramas însa este magnific.
Orasul pierdut în nori
Ruinele înca se întind între piscurile înalte de granit Huayna Picchu si Machu Picchu, nu departe de vechea capitala Cuzco, din Peru. Este un peisaj impresionant, care se ridica pîna la nori si apoi se prabuseste în cheile abrupte ale rîului Urubamba, ce curge vijelios catre mare. Spaniolii nu au descoperit Machu Picchu atunci cînd, în secolul al XVI-lea, au maturat vastul si puternicul Imperiu Inca. De-abia în 1911, un strain, Hiram Bingham (1875-1956), l-a gasit si a anuntat descoperirea. Astazi, terasele, ruinele, templele, depozitele de alimente, pietele de ceremonie sînt vizitate de mii de turisti. Chiar si asa, misterul si fascinatia locului ramîn nestirbite.
Sacsayhuaman
În nordul anticei capitale incase Cuzco, al carei nume înseamna "buricul pamîntului", se afla fundatiile unei fortarete vaste. Puma era simbolul împaratilor Inca, iar Cuzco se spune ca are forma de puma, si Sacsayhuaman este capul acesteia. Din acest impresionant monument n-au mai ramas decît ziduri si metereze. Pietrele sînt slefuite cu atîta maiestrie, încît se îmbina perfect, n-au nici fisuri, nici mortar, care sa le tina la un loc. Azi nimeni nu poate spune de ce sau cum au fost construite, dar sînt uimitoare; atît de extraordinare, încît spaniolii n-au putut crede ca au fost lucrate de mîna omului. Au hotarît ca trebuie sa fi fost facute de un spirit malefic.
Minunile de la Miazazi
Cînd au cucerit America de Sud în secolul al XVI-lea, spaniolii au ucis multi bastinasi, au distrus aproape tot ce acestia au construit sau tesut si tot ce au lucrat din metale si pietre pretioase. Au scris despre ornamente delicate, printre care si despre o fîntîna cu fire de apa din aur, pe care apoi le-au topit. Au ruinat structuri monumentale. Ce a ramas însa este magnific.
Orasul pierdut în nori
Ruinele înca se întind între piscurile înalte de granit Huayna Picchu si Machu Picchu, nu departe de vechea capitala Cuzco, din Peru. Este un peisaj impresionant, care se ridica pîna la nori si apoi se prabuseste în cheile abrupte ale rîului Urubamba, ce curge vijelios catre mare. Spaniolii nu au descoperit Machu Picchu atunci cînd, în secolul al XVI-lea, au maturat vastul si puternicul Imperiu Inca. De-abia în 1911, un strain, Hiram Bingham (1875-1956), l-a gasit si a anuntat descoperirea. Astazi, terasele, ruinele, templele, depozitele de alimente, pietele de ceremonie sînt vizitate de mii de turisti. Chiar si asa, misterul si fascinatia locului ramîn nestirbite.
Sacsayhuaman
În nordul anticei capitale incase Cuzco, al carei nume înseamna "buricul pamîntului", se afla fundatiile unei fortarete vaste. Puma era simbolul împaratilor Inca, iar Cuzco se spune ca are forma de puma, si Sacsayhuaman este capul acesteia. Din acest impresionant monument n-au mai ramas decît ziduri si metereze. Pietrele sînt slefuite cu atîta maiestrie, încît se îmbina perfect, n-au nici fisuri, nici mortar, care sa le tina la un loc. Azi nimeni nu poate spune de ce sau cum au fost construite, dar sînt uimitoare; atît de extraordinare, încît spaniolii n-au putut crede ca au fost lucrate de mîna omului. Au hotarît ca trebuie sa fi fost facute de un spirit malefic.
Mistere stravechi (III)
Mistere stravechi (III)
Stonehenge si Avebury
Stonehenge este, probabil, cel mai important si cel mai cunoscut dintre siturile preistorice. Avebury, situat tot în Wiltshire, în sudul Angliei, este mai putin celebru, dar poate mai plin de atmosfera. Pietrele de la Avebury, care sînt împrastiate pe o suprafata mai mare decît cea de la Stonehenge, au un sat construit printre ele, si, partial, din ele. Ambele sînt studiate de secole, dar scopul lor este înca neclar.
Stonehenge
Stonehenge a fost amplasat pe cîmpiile din Wiltshire, cu vreo 4000 de ani în urma. Au fost cel putin trei etape de constructie, în decursul a 1000 de ani. Tumuli din Neolitic si movile funerare din Epoca Bronzului se gasesc peste tot; morminte si incinerari au fost gasite printre pietre sau pe sub pietre. Stonehenge a fost numit cimitir, templu, loc pentru ceremonii si festivaluri, computer antic si observator astronomic. Poate a fost toate acestea la un loc. În mod sigur, Heelstone, care se gaseste imediat lînga cerc, este plasata în asa fel încît soarele solstitiului de vara rasare exact de deasupra lunii (noi) de vara.
Avebury
La Avebury se afla un cerc de pietre cu o platforma, un canal si alei de pietre construite între 2500 si 2000 î. Chr. Semnificatia acestora este greu de descifrat, pentru ca a fost serios afectat. În Evul Mediu se credea ca cercul e lucratura diavolului si multe dintre pietre au fost aruncate în foc si scobite. În secolele al XVI-lea si al XVII-lea, unele au fost luate pentru a se construi satul din cadrul sitului.
Constructia de la Stonehenge
Un lucru este sigur: la vremea sa, Stonehenge a fost foarte important. Efortul de a construi ansamblul trebuie sa fi fost imens. Pietrele asezate vertical sînt de provenienta locala, totusi fiecare trebuia slefuita, mutata si amplasata într-o gaura sapata în prealabil, apoi ridicata în picioare. Dupa care pietrele transversale trebuiau ridicate si puse la locul lor. Pietrele albastre din inelul interior trebuie sa fi presupus efort în plus, pentru ca provin din muntii Prescelly, din Tara Galilor. Într-o vreme, nimeni nu credea ca oamenii ar fi putut deplasa aceste pietre pe o asemenea distanta; credeau ca vrajitorul Merlin le-a carat prin magie.
Stonehenge si Avebury
Stonehenge este, probabil, cel mai important si cel mai cunoscut dintre siturile preistorice. Avebury, situat tot în Wiltshire, în sudul Angliei, este mai putin celebru, dar poate mai plin de atmosfera. Pietrele de la Avebury, care sînt împrastiate pe o suprafata mai mare decît cea de la Stonehenge, au un sat construit printre ele, si, partial, din ele. Ambele sînt studiate de secole, dar scopul lor este înca neclar.
Stonehenge
Stonehenge a fost amplasat pe cîmpiile din Wiltshire, cu vreo 4000 de ani în urma. Au fost cel putin trei etape de constructie, în decursul a 1000 de ani. Tumuli din Neolitic si movile funerare din Epoca Bronzului se gasesc peste tot; morminte si incinerari au fost gasite printre pietre sau pe sub pietre. Stonehenge a fost numit cimitir, templu, loc pentru ceremonii si festivaluri, computer antic si observator astronomic. Poate a fost toate acestea la un loc. În mod sigur, Heelstone, care se gaseste imediat lînga cerc, este plasata în asa fel încît soarele solstitiului de vara rasare exact de deasupra lunii (noi) de vara.
Avebury
La Avebury se afla un cerc de pietre cu o platforma, un canal si alei de pietre construite între 2500 si 2000 î. Chr. Semnificatia acestora este greu de descifrat, pentru ca a fost serios afectat. În Evul Mediu se credea ca cercul e lucratura diavolului si multe dintre pietre au fost aruncate în foc si scobite. În secolele al XVI-lea si al XVII-lea, unele au fost luate pentru a se construi satul din cadrul sitului.
Constructia de la Stonehenge
Un lucru este sigur: la vremea sa, Stonehenge a fost foarte important. Efortul de a construi ansamblul trebuie sa fi fost imens. Pietrele asezate vertical sînt de provenienta locala, totusi fiecare trebuia slefuita, mutata si amplasata într-o gaura sapata în prealabil, apoi ridicata în picioare. Dupa care pietrele transversale trebuiau ridicate si puse la locul lor. Pietrele albastre din inelul interior trebuie sa fi presupus efort în plus, pentru ca provin din muntii Prescelly, din Tara Galilor. Într-o vreme, nimeni nu credea ca oamenii ar fi putut deplasa aceste pietre pe o asemenea distanta; credeau ca vrajitorul Merlin le-a carat prin magie.
Mistere stravechi
Mistere stravechiTimpurile stravechi vor ramîne pentru totdeauna pline de mister. Sînt ca o tara straina, pe care n-o vom putea vizita niciodata - daca nu cumva vom inventa tehnica prin care sa calatorim în timp. Tot ce ne-a mai ramas sînt semne si povesti, si pe acestea nu le putem întelege întotdeauna. Stonehenge si piramidele continua sa nedumireasca, în ciuda a secole de studii si cercetari. Nici macar nu putem fi siguri daca Arthur, acel mare rege al britilor din vechime, a trait într-adevar, daca a fost doar o mare legenda sau si una, si alta.
Regele Arthur si Sfîntul Graal
Arthur si Graalul sînt deopotriva legende si realitate, povestile despre ei fiind atît de complexe încît adevarul e la fel de greu de aflat ca si Graalul însusi. Graalul, de care se stie de secole, i-a aparut lui Arthur si cavalerilor lui ca prin farmec. Fiecaruia i-a dat mîncare si senzatia ca e vorba de ceva misterios si sacru. Apoi a disparut. Asa începeau aventura cautarii Graalului si minunta colectie de povesti care descriu peripetiile si încercarile fiecarui cavaler.
Adevaratul Arthur
Regele Arthur a fost aproape sigur o capetenie celta, ajunsa la putere cîndva în secolul al V-lea sau al VI-lea. Romanii se retrasesera din Britania, iar tara ramasese prada tuturor atacurilor, în special celor ale saxonilor. Arthur era razboinic, calaret iscusit si un conducator puternic. El a cîstigat multe victorii, apoi a intrat în legenda.
Legendarul Arthur
Numeroasele povesti arthuriene au aparut si s-au transmis pe cale orala, prin trubaduri si povestitori. Primul care le-a consemnat în scris a fost Geoffrey of Monmouth, în 1136, în a sa imaginativa Istorie a regilor Britanniei. Dintre numeroasele versiuni aparute de-a lungul vremii, majoritatea spun ca nasterea lui Arthur a fost prezisa de un vrajitor, Merlin, si marcata de o cometa. Ele povestesc despre curtea sa de la Camelot, despre însotitorii sai cavaleri, despre masa rotunda, pe care a mestesugit-o sfatuit de Merlin, pentru ca toti cei aflati în jurul sau sa fie egali. Descriu pe regina lui, Guinevere, pe al sau Excalibur, sabia magica, si moartea în bratele lui Mordred, fiul sau, pe care-l avea cu Morgan le Fay, vrajitoarea.
Sfîntul Graal
În general, se crede ca Sfîntul Graal este o cupa din care Isus a baut vin împreuna cu discipolii sai, la ultima cina, Cina cea de Taina. Se spune ca unchiul lui Isus, Iosif din Arimateea, a folosit Graalul ca sa adune cîtiva stropi din sîngele lui Isus rastignit, dupa care l-a ascuns în Glastonbury, Marea Britanie. Povestile de dinaintea lui Christos vorbesc despre Graal ca fiind un cazan magic, care continea darul cunoasterii, al îndestularii, al renasterii dupa moarte. Totusi, unii sustin ca Graalul nu este un obiect, ci reprezinta iluminarea spirituala. Ei sustin ca toti cei cu inima curata îl vor gasi. Cu siguranta, Graalul are puteri, este misterios, pierdut sau ascuns. Se mai spune ca Graalul ar avea pazitori, care spun secretul despre el doar cîtorva oameni de încredere si ca ar avea dusmani care doresc sa se foloseasca de puterile lui pentru a face rau.
Regele Arthur si Sfîntul Graal
Arthur si Graalul sînt deopotriva legende si realitate, povestile despre ei fiind atît de complexe încît adevarul e la fel de greu de aflat ca si Graalul însusi. Graalul, de care se stie de secole, i-a aparut lui Arthur si cavalerilor lui ca prin farmec. Fiecaruia i-a dat mîncare si senzatia ca e vorba de ceva misterios si sacru. Apoi a disparut. Asa începeau aventura cautarii Graalului si minunta colectie de povesti care descriu peripetiile si încercarile fiecarui cavaler.
Adevaratul Arthur
Regele Arthur a fost aproape sigur o capetenie celta, ajunsa la putere cîndva în secolul al V-lea sau al VI-lea. Romanii se retrasesera din Britania, iar tara ramasese prada tuturor atacurilor, în special celor ale saxonilor. Arthur era razboinic, calaret iscusit si un conducator puternic. El a cîstigat multe victorii, apoi a intrat în legenda.
Legendarul Arthur
Numeroasele povesti arthuriene au aparut si s-au transmis pe cale orala, prin trubaduri si povestitori. Primul care le-a consemnat în scris a fost Geoffrey of Monmouth, în 1136, în a sa imaginativa Istorie a regilor Britanniei. Dintre numeroasele versiuni aparute de-a lungul vremii, majoritatea spun ca nasterea lui Arthur a fost prezisa de un vrajitor, Merlin, si marcata de o cometa. Ele povestesc despre curtea sa de la Camelot, despre însotitorii sai cavaleri, despre masa rotunda, pe care a mestesugit-o sfatuit de Merlin, pentru ca toti cei aflati în jurul sau sa fie egali. Descriu pe regina lui, Guinevere, pe al sau Excalibur, sabia magica, si moartea în bratele lui Mordred, fiul sau, pe care-l avea cu Morgan le Fay, vrajitoarea.
Sfîntul Graal
În general, se crede ca Sfîntul Graal este o cupa din care Isus a baut vin împreuna cu discipolii sai, la ultima cina, Cina cea de Taina. Se spune ca unchiul lui Isus, Iosif din Arimateea, a folosit Graalul ca sa adune cîtiva stropi din sîngele lui Isus rastignit, dupa care l-a ascuns în Glastonbury, Marea Britanie. Povestile de dinaintea lui Christos vorbesc despre Graal ca fiind un cazan magic, care continea darul cunoasterii, al îndestularii, al renasterii dupa moarte. Totusi, unii sustin ca Graalul nu este un obiect, ci reprezinta iluminarea spirituala. Ei sustin ca toti cei cu inima curata îl vor gasi. Cu siguranta, Graalul are puteri, este misterios, pierdut sau ascuns. Se mai spune ca Graalul ar avea pazitori, care spun secretul despre el doar cîtorva oameni de încredere si ca ar avea dusmani care doresc sa se foloseasca de puterile lui pentru a face rau.
Disparitii (II)
Disparitii (II)Disparitii pe mare
Poate ca unele disparitii pe mare sînt inexplicabile, dar nu neaparat misterioase. Oceanele sînt locuri periculoase. Furtuni bruste, conditii proaste de navigatie sau un echipaj fara experienta pot aduce vaporul în dificultate, si, odata scufundat în adîncuri, acesta poate ramîne pierdut pentru totdeauna. Cineva care cade peste bord poate fi pierdut pe veci. Aceste disparitii pot lasa multe întrebari fara raspuns, dar, uneori, se întîmpla ceva care sa ne duca total în eroare.
Mary Celeste
Amazon, o brigantina cu doua catarge, a fost construita în Canada, în 1860. A avut mai multi proprietari si a fost implicata în cîteva accidente minore. Circula zvonul ca ar fi fost o nava cu ghinion. Dupa ce a fost reparata si vînduta din nou, i s-a schimbat numele - ceea ce este de foarte rau augur, conform superstitiilor. Pe 7 noiembrie 1872, ea a plecat sub numele de Mary Celeste într-o cursa New York - Genova (Italia) cu o încarcatura de 1.700 de butoaie de alcool. Pe 5 decembrie a fost zarita de echipajul de pe Dei Gratia, plutind în deriva. N-a raspuns la semnale. Cîtiva marinari, care au urcat la bord, n-au gasit pe nimeni la cîrma, de fapt n-au gasit pe nimeni pe toata corabia. Era o corabie-fantoma, cu încarcatura intacta. O barca de salvare, jurnalul de bord si instrumentele de navigatie lipseau, dar nimic din provizii sau obiectele personale nu fusese luat. Mary Celeste a fost remorcata pîna în Gibraltar, dar anchetele oficiale, doua la numar, n-au putut descoperi ce s-a întîmplat.
Teorii
În 1883, Sir Arthur Conan Doyle, care, mai tîrziu, l-a creat pe Sherlock Holmes, a publicat o poveste despre vapor, intitulata Marie Celeste, si a inventat o poveste cu corsari care ar fi atacat-o si ar fi lasat-o pustie, plutind în deriva. Ceea ce a facut loc altor teorii. Sa fi fost oare toti rapiti de extraterestri sau de sirene, sa fi fost oare tîrîti peste bord de vreo caracatita uriasa, sau, poate, vreo aparitie fantomatica i-a speriat de moarte facîndu-i sa plece? Sau, cel mai probabil, marea furtunoasa l-a facut pe capitan sa ia o hotarîre catastrofala: sa evacueze nava pe barca de salvare, care a fost scufundata apoi de furtuna. Povestile si misterele nu vor înceta sa apara.
Un post scriptum
Cînd cercetarile au luat sfîrsit, nefericita Mary Celeste a continuat sa navigheze, sub cîteva pavilioane, pîna cînd ultimul sau capitan a dus-o deliberat catre naufragiu, într-un recif de corali din Haiti. Apoi, el si secundul au solicitat despagubiri companiei de asigurare, pentru o încarcatura de o valoare imensa. Dar corabia s-a razbunat pe ei - a refuzat sa se scufunde cu totul, ramînînd agatata de recif, la mica adîncime. Inspectorii de asigurari au putut cerceta încarcatura deosebit de valoroasa, care s-a dovedit a fi mîncare pentru pisici si cizme de cauciuc. Cei doi au fost condamnati. În 2001, vînatorul de epave dr. Clive Cussler i-a gasit ramasitele: reciful de corali a crescut de jur împrejurul ei si peste ea. Povestea corabiei s-a încheiat, dar continua sa bîntuie imaginatia a milioane de oameni care doresc sa descopere adevarul despre cea mai cunoscuta cursa a sa.
Poate ca unele disparitii pe mare sînt inexplicabile, dar nu neaparat misterioase. Oceanele sînt locuri periculoase. Furtuni bruste, conditii proaste de navigatie sau un echipaj fara experienta pot aduce vaporul în dificultate, si, odata scufundat în adîncuri, acesta poate ramîne pierdut pentru totdeauna. Cineva care cade peste bord poate fi pierdut pe veci. Aceste disparitii pot lasa multe întrebari fara raspuns, dar, uneori, se întîmpla ceva care sa ne duca total în eroare.
Mary Celeste
Amazon, o brigantina cu doua catarge, a fost construita în Canada, în 1860. A avut mai multi proprietari si a fost implicata în cîteva accidente minore. Circula zvonul ca ar fi fost o nava cu ghinion. Dupa ce a fost reparata si vînduta din nou, i s-a schimbat numele - ceea ce este de foarte rau augur, conform superstitiilor. Pe 7 noiembrie 1872, ea a plecat sub numele de Mary Celeste într-o cursa New York - Genova (Italia) cu o încarcatura de 1.700 de butoaie de alcool. Pe 5 decembrie a fost zarita de echipajul de pe Dei Gratia, plutind în deriva. N-a raspuns la semnale. Cîtiva marinari, care au urcat la bord, n-au gasit pe nimeni la cîrma, de fapt n-au gasit pe nimeni pe toata corabia. Era o corabie-fantoma, cu încarcatura intacta. O barca de salvare, jurnalul de bord si instrumentele de navigatie lipseau, dar nimic din provizii sau obiectele personale nu fusese luat. Mary Celeste a fost remorcata pîna în Gibraltar, dar anchetele oficiale, doua la numar, n-au putut descoperi ce s-a întîmplat.
Teorii
În 1883, Sir Arthur Conan Doyle, care, mai tîrziu, l-a creat pe Sherlock Holmes, a publicat o poveste despre vapor, intitulata Marie Celeste, si a inventat o poveste cu corsari care ar fi atacat-o si ar fi lasat-o pustie, plutind în deriva. Ceea ce a facut loc altor teorii. Sa fi fost oare toti rapiti de extraterestri sau de sirene, sa fi fost oare tîrîti peste bord de vreo caracatita uriasa, sau, poate, vreo aparitie fantomatica i-a speriat de moarte facîndu-i sa plece? Sau, cel mai probabil, marea furtunoasa l-a facut pe capitan sa ia o hotarîre catastrofala: sa evacueze nava pe barca de salvare, care a fost scufundata apoi de furtuna. Povestile si misterele nu vor înceta sa apara.
Un post scriptum
Cînd cercetarile au luat sfîrsit, nefericita Mary Celeste a continuat sa navigheze, sub cîteva pavilioane, pîna cînd ultimul sau capitan a dus-o deliberat catre naufragiu, într-un recif de corali din Haiti. Apoi, el si secundul au solicitat despagubiri companiei de asigurare, pentru o încarcatura de o valoare imensa. Dar corabia s-a razbunat pe ei - a refuzat sa se scufunde cu totul, ramînînd agatata de recif, la mica adîncime. Inspectorii de asigurari au putut cerceta încarcatura deosebit de valoroasa, care s-a dovedit a fi mîncare pentru pisici si cizme de cauciuc. Cei doi au fost condamnati. În 2001, vînatorul de epave dr. Clive Cussler i-a gasit ramasitele: reciful de corali a crescut de jur împrejurul ei si peste ea. Povestea corabiei s-a încheiat, dar continua sa bîntuie imaginatia a milioane de oameni care doresc sa descopere adevarul despre cea mai cunoscuta cursa a sa.
Disparitii (I)
Disparitii (I)Se stie foarte bine ca obiectele personale - carti, creioane, ciorapi - dispar din cînd în cînd. Dar daca se întîmpla sa dispara oameni, e ciudat si nelinistitor. Unii oameni se hotarasc sa dispara ca sa înceapa o viata noua. Altii dispar în accidente sau în razboaie. Majoritatea cazurilor se rezolva, chiar daca uneori dupa multi ani. Cîteva ramîn mistere pentru totdeauna. Dintre acestea, extraordinar de multe s-au întîmplat într-un spatiu deja notoriu - Triunghiul Bermudelor. Sau nu s-au întîmplat?
Triunghiul Bermudelor
Aceasta zona enorma din ocean e delimitata de liniile imaginare care unesc trei puncte - Bermuda, Miami si San Juan, din Puerto Rico. Reputatia sa de loc ciudat si periculos se bazeaza pe disparitiile de vapoare si de avioane, produse între "granitele" sale. Mai mult, s-au înregistrat efecte ciudate, în aer si pe apa, precum si "caderi" inexplicabile ale instrumentelor de navigatie.
Zborul 19
Pe 5 decembrie 1945, cinci bombardiere TBM Avenger Torpedo au parasit baza aeriana a marinei americane de la Fort Lauderdale, Florida, pentru un zbor de antrenament. Toate avioanele aveau la bord piloti calificati, iar avionul care conducea escadrila era pilotat de un instructor de zbor veteran. Dupa doua ore de zbor, baza a interceptat un mesaj radio între doua dintre avioanele escadrilei. Se pare ca busolele nu mai functionau, iar pilotii nu mai stiau unde se afla. Conditiile atmosferice au împiedicat baza de la Fort Lauderdale sa contacteze avioanele. A fost ultimul contact cu acel zbor. Nici o urma de avioane n-a mai fost gasita vreodata. Zborul 19 este, probabil, cea mai celebra victima a îngrozitorului Triunghi al Bermudelor.
Disparitiile
Lista disparitiilor e lunga. Include nava USS Cyclops, un vapor care transporta carbune, de 19.360 de tone, cu un echipaj de peste 300 de oameni, care s-a pierdut în martie 1918; Marine Sulphur Queen, cu 39 de oameni la bord si o încarcatura de 15.000 de tone, în februarie 1963; Star Tiger, un avion al liniilor aeriene British South American, cu un echipaj de 6 oameni si 25 de pasageri la bord, în ianuarie 1948; Star Ariel, al aceleiasi companii, în 1949, si un Douglas DC3, în decembrie 1948.
Teorii si convingeri
Teoriile sustin, printre altele, interventii demonice, rapiri facute de nave extraterestre sau un portal deschis catre alta dimensiune. Multi oameni sînt absolut convinsi ca în nici o alta zona maritima n-au mai disparut atîtea vapoare si avioane ca în Triunghiul Bermudelor, unde se petrec si furtuni bruste, foarte puternice. Conform teoriilor, nu e nici un mister. Totusi, exista supravietuitori care s-au întors cu povesti ciudate. Pilotii au raportat defectiuni ale instrumentelor de zbor, iar capitanii de vase au descris o neasteptata si aproape fatala lipsa de flotabilitate (anularea fortei arhimedice).
Posibilitati
În afara de conditiile proaste de navigatie sau de vremea rea, sînt doua posibilitati. Prima: acumulari enorme de gaz metan, formate din descompunerea unor paduri stravechi, se întîmpla sa erupa de pe fundul ocenului. În alte zone, vase de foraj si platforme au fost scufundate de acest gaz, puternic inflamabil, care are capacitatea de a reduce flotabilitatea apei. Acest gaz este mai usor decît aerul, deci se ridica în atmosfera. Aici ar putea declansa explozia avioanelor sau întreruperea functionarii motoarelor, din lipsa de oxigen. A doua: satelitul Seasat a înregistrat în 1978 o enorma depresiune circulara, la nivelul oceanului, în zona Tringhiului. Aceasta sugereaza faptul ca, probabil, un meteorit gigantic e posibil sa fi aterizat aici într-un trecut îndepartat. Daca e asa, masa de fier a acestuia e posibil sa afecteze instrumentele de navigatie, care dau erori la citire.
Triunghiul Bermudelor
Aceasta zona enorma din ocean e delimitata de liniile imaginare care unesc trei puncte - Bermuda, Miami si San Juan, din Puerto Rico. Reputatia sa de loc ciudat si periculos se bazeaza pe disparitiile de vapoare si de avioane, produse între "granitele" sale. Mai mult, s-au înregistrat efecte ciudate, în aer si pe apa, precum si "caderi" inexplicabile ale instrumentelor de navigatie.
Zborul 19
Pe 5 decembrie 1945, cinci bombardiere TBM Avenger Torpedo au parasit baza aeriana a marinei americane de la Fort Lauderdale, Florida, pentru un zbor de antrenament. Toate avioanele aveau la bord piloti calificati, iar avionul care conducea escadrila era pilotat de un instructor de zbor veteran. Dupa doua ore de zbor, baza a interceptat un mesaj radio între doua dintre avioanele escadrilei. Se pare ca busolele nu mai functionau, iar pilotii nu mai stiau unde se afla. Conditiile atmosferice au împiedicat baza de la Fort Lauderdale sa contacteze avioanele. A fost ultimul contact cu acel zbor. Nici o urma de avioane n-a mai fost gasita vreodata. Zborul 19 este, probabil, cea mai celebra victima a îngrozitorului Triunghi al Bermudelor.
Disparitiile
Lista disparitiilor e lunga. Include nava USS Cyclops, un vapor care transporta carbune, de 19.360 de tone, cu un echipaj de peste 300 de oameni, care s-a pierdut în martie 1918; Marine Sulphur Queen, cu 39 de oameni la bord si o încarcatura de 15.000 de tone, în februarie 1963; Star Tiger, un avion al liniilor aeriene British South American, cu un echipaj de 6 oameni si 25 de pasageri la bord, în ianuarie 1948; Star Ariel, al aceleiasi companii, în 1949, si un Douglas DC3, în decembrie 1948.
Teorii si convingeri
Teoriile sustin, printre altele, interventii demonice, rapiri facute de nave extraterestre sau un portal deschis catre alta dimensiune. Multi oameni sînt absolut convinsi ca în nici o alta zona maritima n-au mai disparut atîtea vapoare si avioane ca în Triunghiul Bermudelor, unde se petrec si furtuni bruste, foarte puternice. Conform teoriilor, nu e nici un mister. Totusi, exista supravietuitori care s-au întors cu povesti ciudate. Pilotii au raportat defectiuni ale instrumentelor de zbor, iar capitanii de vase au descris o neasteptata si aproape fatala lipsa de flotabilitate (anularea fortei arhimedice).
Posibilitati
În afara de conditiile proaste de navigatie sau de vremea rea, sînt doua posibilitati. Prima: acumulari enorme de gaz metan, formate din descompunerea unor paduri stravechi, se întîmpla sa erupa de pe fundul ocenului. În alte zone, vase de foraj si platforme au fost scufundate de acest gaz, puternic inflamabil, care are capacitatea de a reduce flotabilitatea apei. Acest gaz este mai usor decît aerul, deci se ridica în atmosfera. Aici ar putea declansa explozia avioanelor sau întreruperea functionarii motoarelor, din lipsa de oxigen. A doua: satelitul Seasat a înregistrat în 1978 o enorma depresiune circulara, la nivelul oceanului, în zona Tringhiului. Aceasta sugereaza faptul ca, probabil, un meteorit gigantic e posibil sa fi aterizat aici într-un trecut îndepartat. Daca e asa, masa de fier a acestuia e posibil sa afecteze instrumentele de navigatie, care dau erori la citire.
Si daca Jack Spintecatorul a fost femeie?
Si daca Jack Spintecatorul a fost femeie?
In ultimii ani, medicina legala a facut numeroase progrese, inimaginabile altadata, progrese care au dus la descoperirea adevarului intr-o serie de cazuri catalogate pana nu cu mult timp in urma ca fiind de neelucidat. Gratie noilor tehnici folosite si in primul rand a implicarii geneticii, practic astazi nu se mai poate vorbi de „crime perfecte”. Asa se face ca pana si faimosului „Jack Spintecatorul”, legistii i-au venit, metaforic vorbind, desigur, de hac, la mai bine de un secol de la oribilele lui fapte. Cel putin asta este parerea savantilor australieni, care, analizand fragmente ADN vechi de 118 ani au ajuns la concluzia ca temutul criminal era de fapt... o femeie!
O metoda revolutionara
Chimistul Ian Findlay a declarat ca profilul partial al criminalului a fost creat pornind de la saliva cu care Jack Spintecatorul a lipit timbrele pe plicurile trimise politiei londoneze. Majoritatea celor peste 600 de scrisori despre care s-a pretins ca ar fi apartinut asasinului - ce a ucis cel putin cinci prostituate in cartierul londonez East End, in 1888 - s-au dovedit a fi, spune specialistul de la Antipozi, falsuri. Dar cateva par totusi sa fie autentice.
Profesorul din Brisbane a folosit, pentru identificarea fragmentelor ADN, o metoda revolutionara, numita „depistarea identitatii celulare”, prin care este capabil sa extraga si sa alcatuiasca amprenta genetica ADN pornind de la o singura celula sau de la un singur fir de par, vechi de pana la un secol si jumatate! Metoda australianului amplifica informatia primita de la o singura celula si este mult mai eficienta decat tehnicile de stabilire a profilului ADN folosite la ora actuala de FBI, unde sunt necesare cel putin 200 de celule umane.
Diabolicul asasin
„Este posibil ca Spintecatorul sa fi fost o femeie, spune prof. Findlay, intrucat fragmentele ADN identificate de noi apartin cu siguranta unei femei. Totodata, ele difera de cele ale victimelor.” De altfel, ipoteza ca Jack Spintecatorul ar fi putut fi o femeie a aparut chiar in perioada comiterii crimelor si insusi Frederick Abberline, detectivul insarcinat cu anchetarea acestor bizare cazuri, credea o astfel de varianta. El a acuzat chiar o femeie din Londra, pe o anume Mary Pearcey, ca ar fi temutul „Spintecator”, dar nu a putut aduce probe concludente.
„Mai multi martori spun ca ar fi vazut-o pe una dintre victime, Marry Kelly, mergand pe strada, dupa ce aceasta fusese ucisa... Or, asta inseamna ca asasinul se deghizase in hainele victimei, fugind astfel de la locul crimei. Pe de alta parte, faptul ca sirul crimelor s-a intrerupt imediat dupa spanzurarea acestei Mary Pearcey, pentru uciderea sotiei amantului ei, constituie o dovada in plus a faptului ca ea fusese de fapt Jack Spintecatorul”, crede Findlay.
Misteriosul numar Pi (V)
Misteriosul numar Pi (V)Din revista "Science et Vie" aflam ca la centrul de calcul al Universitatii din Tokyo, cercetatorul japonez Yasumara Kanada a lucrat la 1024 de microprocesoare montate în paralel, timp de 10 ore, pentru a-l cunoaste mai bine pe Pi. La sfîrsitul acestui efort deosebit, matematicianul a aflat pentru Pi 51 de miliarde de zecimale, fara sa gaseasca o anumita regula matematica în însiruirea acestor cifre, desi exista si grupe de cifre care se repeta, astfel fiind grupuri de 7777 si chiar un neasteptat 999999, dar ele sînt total întîmplatoare. Scriind despre faptul ca astazi calculatoarele pot obtine pentru Pi cîteva mii de zecimale în mod obisnuit, Philip J. Davis scrie, în cartea sa "Legendele numerelor mari", ca o asemenea operatie a devenit un fel de "gargara cu ajutorul careia masinile de calcul îsi curata gîtul". Pentru memorarea mai facila a cît mai multor zecimale ale numarului Pi s-au întocmit, în diferite limbi, tot felul de fraze, zicale, poezioare etc. usor de memorat si care dau, prin numarul de litere ale cuvintelor, luate în ordine, cifrele zecimale respective. În limba româna propozitia "Asa e usor a scrie renumitul si utilul numar" da valoarea lui Pi cu 8 zecimale, în germana este un catren care da 23 de zecimale, iar în limba franceza, 4 versuri alexandrine dau primele 30 de zecimale ale numarului Pi. Acesta este aproape de recordul absolut, pentru ca mai departe nu se mai poate, deoarece a 32-a zecimala e... zero! În limba româna performanta este de 25 de zecimale, data de urmatoarele doua poezii: "Dar o stim, e numar important ce trebuie iubit/ Din toate numerele însemnate diamant neasemuit,/ Cei ce vor temeinic asta pretui/ Ei vesnic bine vor trai" si a doua, ceva mai usor de retinut: "Sus e luna;/ O zeita fermecata,/ Ca nebuna/ Peste ape trece suparata./ Cîntecele toamnei parfumate/ Mor de dor;/ Leganate usor/ Visuri de iubire/ Spre cer zbor". Desi este studiat de mai bine de 5.000 de ani, nici astazi numarul Pi nu este cunoscut îndeajuns, el continuînd sa fie un numar ciudat, care îsi pastreaza tainele si poate sa ne rezerve înca multe surprize.
(Sfîrsit)
(Sfîrsit)
Misteriosul numar Pi (IV)
Misteriosul numar Pi (IV)
Matematicianul si filosoful englez Thomas Hobbes (1588-1679) a încercat sa rezolve problema cvadraturii cercului, dar dupa multi ani de munca rezultatul la care a ajuns a fost total eronat, lucru demonstrat de distinsul matematician englez John Wallis (1616-1703), care a polemizat cu Hobbes o perioada de timp, demonstrîndu-i ca s-a înselat. În cele din urma, Hobbes i-a scris lui Wallis: "Sau eu singur sînt nebun, sau ei toti (profesorii de matematica) si-au pierdut mintile; nu vad o parere de mijloc - doar daca nu va veni altcineva care sa spuna ca toti am înnebunit". Wallis i-a dat replica, scriindu-i: "Afirmatia d-lui Hobbes nu poate fi combatuta. Pentru ca daca el ar fi nebun, ar fi extrem de improbabil sa fie convins prin ratiune de acest lucru; pe de alta parte, daca noi toti am fi cei nebuni, n-am avea calificarea necesara pentru a încerca sa o facem". Duelul verbal dintre ei a continuat pîna la moartea lui Hobbes, la vîrsta de 91 de ani. În unul din ultimele sale atacuri, Hobbes scria despre afirmatiile lui Wallis: "Tot ce ati spus pîna acum este eroare si rautate; altfel spus, vînt rau mirositor, asemenea celui lansat de o mîrtoaga cu burta prea plina atunci cînd este înseuata". Despre Hobbes s-a spus ca reprezinta cazul clasic al omului de geniu care se aventureaza într-o ramura a stiintei pentru care nu era bine pregatit si care si-a cheltuit cea mai mare parte din energia sa creatoare în tot felul de absurditati pseudostiintifice. În secolul al XVIII-lea, Johann Lambert (1728-1777) a reusit sa solutioneze una din problemele legate de numarul Pi, aratînd ca acesta este un numar irational, sau, cu alte cuvinte, ca el nu se poate exprima sub forma unui numar zecimal finit si ca nici nu are vreun grup de zecimale care sa se repete, adica sa poata fi scris sub forma de fractie zecimala periodica. Mai tîrziu, în 1882, matematicianul german Ferdinand Lindemann (1852-1939) a demonstrat ca problema gasirii cvadraturii cercului nu poate fi rezolvata, pentru ca Pi face parte din clasa numerelor transcendente, care nu pot fi radacini ale unor ecuatii algebrice cu coeficienti întregi. Or, pentru a construi o linie cu rigla si compasul trebuie ca lungimea respectivei linii sa fie radacina unei ecuatii algebrice cu coeficienti întregi. Din moment ce Pi este transcendent, el nu poate fi o astfel de radacina si, ca atare, gasirea cvadraturii cercului este imposibila. La sfîrsitul secolului al XIX-lea, numerosi matematicieni au cautat sa calculeze, cu creionul si hîrtia în fata, cît mai multe zecimale pentru Pi. Cel mai neobosit calculator s-a dovedit matematicianul englez William Shanks, care, de-a lungul a peste 20 de ani, a reusit sa calculeze 707 zecimale, numai ca, dupa inventarea calculatorului, în 1945, s-a constatat ca Shanks gresise cea de-a 528-a zecimala, iar toate celelalte care urmau erau si ele, evident, eronate. În anul 1949, folosindu-se calculatorul ENIAC, s-au obtinut nu mai putin de 2.000 de zecimale, în numai 70 de ore. Mai tîrziu, un alt calculator, mai performant, a obtinut 3.000 de zecimale în numai 13 minute! În 1959, cu ajutorul unor calculatoare franceze si engleze, s-a ajuns la performanta de 10.000 de zecimale, iar la 29 iulie 1961, un calculator IMB 7090 Data Center, din New York, a calculat pentru Pi 100.265 de zecimale, dupa 8 ore si 1 minut, si dupa alte 42 de minute pentru a transforma rezultatul binar în forma zecimala.
Matematicianul si filosoful englez Thomas Hobbes (1588-1679) a încercat sa rezolve problema cvadraturii cercului, dar dupa multi ani de munca rezultatul la care a ajuns a fost total eronat, lucru demonstrat de distinsul matematician englez John Wallis (1616-1703), care a polemizat cu Hobbes o perioada de timp, demonstrîndu-i ca s-a înselat. În cele din urma, Hobbes i-a scris lui Wallis: "Sau eu singur sînt nebun, sau ei toti (profesorii de matematica) si-au pierdut mintile; nu vad o parere de mijloc - doar daca nu va veni altcineva care sa spuna ca toti am înnebunit". Wallis i-a dat replica, scriindu-i: "Afirmatia d-lui Hobbes nu poate fi combatuta. Pentru ca daca el ar fi nebun, ar fi extrem de improbabil sa fie convins prin ratiune de acest lucru; pe de alta parte, daca noi toti am fi cei nebuni, n-am avea calificarea necesara pentru a încerca sa o facem". Duelul verbal dintre ei a continuat pîna la moartea lui Hobbes, la vîrsta de 91 de ani. În unul din ultimele sale atacuri, Hobbes scria despre afirmatiile lui Wallis: "Tot ce ati spus pîna acum este eroare si rautate; altfel spus, vînt rau mirositor, asemenea celui lansat de o mîrtoaga cu burta prea plina atunci cînd este înseuata". Despre Hobbes s-a spus ca reprezinta cazul clasic al omului de geniu care se aventureaza într-o ramura a stiintei pentru care nu era bine pregatit si care si-a cheltuit cea mai mare parte din energia sa creatoare în tot felul de absurditati pseudostiintifice. În secolul al XVIII-lea, Johann Lambert (1728-1777) a reusit sa solutioneze una din problemele legate de numarul Pi, aratînd ca acesta este un numar irational, sau, cu alte cuvinte, ca el nu se poate exprima sub forma unui numar zecimal finit si ca nici nu are vreun grup de zecimale care sa se repete, adica sa poata fi scris sub forma de fractie zecimala periodica. Mai tîrziu, în 1882, matematicianul german Ferdinand Lindemann (1852-1939) a demonstrat ca problema gasirii cvadraturii cercului nu poate fi rezolvata, pentru ca Pi face parte din clasa numerelor transcendente, care nu pot fi radacini ale unor ecuatii algebrice cu coeficienti întregi. Or, pentru a construi o linie cu rigla si compasul trebuie ca lungimea respectivei linii sa fie radacina unei ecuatii algebrice cu coeficienti întregi. Din moment ce Pi este transcendent, el nu poate fi o astfel de radacina si, ca atare, gasirea cvadraturii cercului este imposibila. La sfîrsitul secolului al XIX-lea, numerosi matematicieni au cautat sa calculeze, cu creionul si hîrtia în fata, cît mai multe zecimale pentru Pi. Cel mai neobosit calculator s-a dovedit matematicianul englez William Shanks, care, de-a lungul a peste 20 de ani, a reusit sa calculeze 707 zecimale, numai ca, dupa inventarea calculatorului, în 1945, s-a constatat ca Shanks gresise cea de-a 528-a zecimala, iar toate celelalte care urmau erau si ele, evident, eronate. În anul 1949, folosindu-se calculatorul ENIAC, s-au obtinut nu mai putin de 2.000 de zecimale, în numai 70 de ore. Mai tîrziu, un alt calculator, mai performant, a obtinut 3.000 de zecimale în numai 13 minute! În 1959, cu ajutorul unor calculatoare franceze si engleze, s-a ajuns la performanta de 10.000 de zecimale, iar la 29 iulie 1961, un calculator IMB 7090 Data Center, din New York, a calculat pentru Pi 100.265 de zecimale, dupa 8 ore si 1 minut, si dupa alte 42 de minute pentru a transforma rezultatul binar în forma zecimala.
Misteriosul numar Pi (III)
Misteriosul numar Pi (III)
În general romanii au folosit pentru Pi valoarea data de Arhimede, în schimb indienii foloseau pentru raportul dintre lungimea cercului si diametrul sau valoarea de 3,0625. La începutul Evului Mediu, matematicianul arab Mahomed ben Musa (sec. IX), în lucrarea sa "Algebra", dadea pentru Pi aceeasi valoare ca si Arhimede, afirmînd ca "Procedeul cel mai bun este sa înmultim diametrul cu 3 1/7. Acesta este mijlocul cel mai rapid si cel mai usor. Mai mult stie Dumnezeu!". În secolul VI d. Chr., renumitul matematician indian Aria-Bahata a dat pentru Pi valoarea de 3,1416, plecînd de la un hexagon înscris într-un cerc, caruia i-a dublat succesiv laturile pîna la un poligon cu 384 de laturi. Apoi, considerînd ca perimetrul unui poligon cu un numar de laturi se apropie de lungimea circumferintei în care se înscrie acel poligon, a calculat acest perimetru, pe care l-a împartit apoi la diametrul sau. Un alt matematician indian, Bhaskara Înteleptul, care a trait în secolul al XII-lea, a dat pentru Pi valoarea de 3,1416, folosind acelasi procedeu de calcul aplicat de Arhimede. Marele învatat uzbec Djemsid-ben Masud ed-Din al-Casi, care a trait în jurul anului 1400, primul director al observatorului astronomic de lînga Samarkand, a scris o carte intitulata "Învatatura despre cerc" în care a calculat raportul dintre lungimea circumferintei si raza, servindu-se de un poligon regulat cu 800.335.168 de laturi, obtinînd pentru Pi urmatoarea valoare, cu 16 zecimale, 3,141.592.653.589.793.2... rezultat surprinzator de exact. Matematicianul olandez Ludolph van Keulen (1540-1610) din Leyda, a obtinut, în 1596, valoarea lui Pi cu 35 de zecimale, numar care a fost gravat pe mormîntul lui, germanii numind si astazi simbolul Pi numar ludolphian. În Europa medievala, problema cvadraturii cercului i-a preocupat mai putin pe matematicieni, acest lucru fiind prezentat ca avînd ceva mistic, ca un fel de piatra filosofala a matematicienilor, cel care ar fi putut rezolva aceasta problema ar fi putut sa înteleaga o multime de lucruri tainice despre lume si viata. În timpul Renasterii, unii matematicieni au încercat sa-i combata pe vechii greci, care au sustinut ca aceasta problema a cvadraturii cercului nu s-ar putea rezolva, desi toata lumea stie ca nici una din valorile date lui Pi nu este exacta, din moment ce ele se bazeaza pe perimetrele unor poligoane, si nu pe circumferinta cercului. Lipsa solutiei la aceasta problema a facut ca orice actiune de orice natura, grea si încurcata, careia nu i se întrevedea o solutie sa fie numita în literatura, ca fiind o adevarata cvadratura a cercului. Matematicianul si astronomul olandez Cristiaan Huygens (1629-1695) a publicat în 1651 lucrarea "Teoreme asupra cvadraturii hiperbolei, elipsei si cercului din datele proportiilor centrului de greutate", iar în 1654 "Despre aflarea marimii cercului", în care, folosind aceeasi metoda a perimetrelor, a determinat valoarea lui Pi, el fiind ultimul care a mai folosit metoda perimetrelor pentru determinarea valorii lui Pi. Dupa el, matematicienii nu au mai folosit metode geometrice, ci analitice, pentru aflarea valorii lui Pi, asa cum a facut matematicianul francez François Viéte (1540-1603), care, în anul 1593, a scos lucrarea "Opt carti despre raspunsuri la diferite probleme", în care a demonstrat ca raportul dintre aria patratului înscris în cerc si aria cercului se poate exprima printr-un produs cu un numar infinit de factori.
În general romanii au folosit pentru Pi valoarea data de Arhimede, în schimb indienii foloseau pentru raportul dintre lungimea cercului si diametrul sau valoarea de 3,0625. La începutul Evului Mediu, matematicianul arab Mahomed ben Musa (sec. IX), în lucrarea sa "Algebra", dadea pentru Pi aceeasi valoare ca si Arhimede, afirmînd ca "Procedeul cel mai bun este sa înmultim diametrul cu 3 1/7. Acesta este mijlocul cel mai rapid si cel mai usor. Mai mult stie Dumnezeu!". În secolul VI d. Chr., renumitul matematician indian Aria-Bahata a dat pentru Pi valoarea de 3,1416, plecînd de la un hexagon înscris într-un cerc, caruia i-a dublat succesiv laturile pîna la un poligon cu 384 de laturi. Apoi, considerînd ca perimetrul unui poligon cu un numar de laturi se apropie de lungimea circumferintei în care se înscrie acel poligon, a calculat acest perimetru, pe care l-a împartit apoi la diametrul sau. Un alt matematician indian, Bhaskara Înteleptul, care a trait în secolul al XII-lea, a dat pentru Pi valoarea de 3,1416, folosind acelasi procedeu de calcul aplicat de Arhimede. Marele învatat uzbec Djemsid-ben Masud ed-Din al-Casi, care a trait în jurul anului 1400, primul director al observatorului astronomic de lînga Samarkand, a scris o carte intitulata "Învatatura despre cerc" în care a calculat raportul dintre lungimea circumferintei si raza, servindu-se de un poligon regulat cu 800.335.168 de laturi, obtinînd pentru Pi urmatoarea valoare, cu 16 zecimale, 3,141.592.653.589.793.2... rezultat surprinzator de exact. Matematicianul olandez Ludolph van Keulen (1540-1610) din Leyda, a obtinut, în 1596, valoarea lui Pi cu 35 de zecimale, numar care a fost gravat pe mormîntul lui, germanii numind si astazi simbolul Pi numar ludolphian. În Europa medievala, problema cvadraturii cercului i-a preocupat mai putin pe matematicieni, acest lucru fiind prezentat ca avînd ceva mistic, ca un fel de piatra filosofala a matematicienilor, cel care ar fi putut rezolva aceasta problema ar fi putut sa înteleaga o multime de lucruri tainice despre lume si viata. În timpul Renasterii, unii matematicieni au încercat sa-i combata pe vechii greci, care au sustinut ca aceasta problema a cvadraturii cercului nu s-ar putea rezolva, desi toata lumea stie ca nici una din valorile date lui Pi nu este exacta, din moment ce ele se bazeaza pe perimetrele unor poligoane, si nu pe circumferinta cercului. Lipsa solutiei la aceasta problema a facut ca orice actiune de orice natura, grea si încurcata, careia nu i se întrevedea o solutie sa fie numita în literatura, ca fiind o adevarata cvadratura a cercului. Matematicianul si astronomul olandez Cristiaan Huygens (1629-1695) a publicat în 1651 lucrarea "Teoreme asupra cvadraturii hiperbolei, elipsei si cercului din datele proportiilor centrului de greutate", iar în 1654 "Despre aflarea marimii cercului", în care, folosind aceeasi metoda a perimetrelor, a determinat valoarea lui Pi, el fiind ultimul care a mai folosit metoda perimetrelor pentru determinarea valorii lui Pi. Dupa el, matematicienii nu au mai folosit metode geometrice, ci analitice, pentru aflarea valorii lui Pi, asa cum a facut matematicianul francez François Viéte (1540-1603), care, în anul 1593, a scos lucrarea "Opt carti despre raspunsuri la diferite probleme", în care a demonstrat ca raportul dintre aria patratului înscris în cerc si aria cercului se poate exprima printr-un produs cu un numar infinit de factori.
Misteriosul numar Pi (II)
Misteriosul numar Pi (II)
Egiptenii mai obtineau valoarea lui Pi folosind raportul dintre perimetrul patratului de la baza piramidei lui Keops si dublul înaltimii acestui monument, rezultatul fiind de 3,1415982. Înca din antichitate, matematicienii au încercat sa rezolve asa-numita problema a cvadraturii cercului, adica sa construiasca un patrat care sa aiba aria egala cu a unui cerc dat, folosind numai compasul si rigla, dar pentru aceasta le trebuia valoarea exacta a lui Pi. Prin descifrarea unor tabele scrise pe tablite de lut, descoperite în 1950, de M. Bruius, la Susa, în Iran, rezulta ca, în urma cu 2.000 de ani î. Chr., babilonienii calculasera pentru Pi valoarea de 3,125, cu 0,0166 mai mica decît valoarea reala. La vechii caldeeni, valoarea lui Pi era egala cu 3, pentru ca ei considerau ca raza cercului se poate înscrie de 6 ori pe circumferinta cercului. Evreii, care au avut relatii culturale si politice foarte strînse cu asiro-caldeenii. îl considerau pe Pi egal tot cu 3. În "Biblie" se relateaza ca în templul lui Solomon, ridicat în secolul al XI-lea î. Chr, era un mare bazin de arama, "de forma rotunda, avînd zece coti de la o margine la alta si o linie de 30 de coti îi masura circumferinta". Din descrierea acestui bazin, facut de arhitectul Hiram de Tyr, la cererea lui Solomon, rezulta ca Pi era egal cu 3, asa cum rezulta si din "Talmud", o culegere de traditii rabinice posterioare "Bibliei", în care se afirma ca "ceea ce are un înconjur de trei palme e lat de o palma". Aceeasi valoare de 3 o da si chinezul Ceu-pei în lucrarea sa "Cartea sfînta a socotitului", aparuta în secolul III î. Chr. Prin secolele VIII-VII î. Chr., geometrii greci aveau doua idei fundamentale în legatura cu cvadratura cercului: prima - ca cercul se poate asimila cu un poligon regulat cu un numar infinit de laturi si, a doua - ca aria cercului este cuprinsa între cea a unui poligon regulat înscris si cea a unui poligon regulat circumscris, avînd acelasi numar infinit de laturi. Ei credeau ca problema cvadraturii cercului se poate rezolva prin metoda gramica, adica prin trasarea unor curbe mai complicate decît cercul. Printre grecii care au cautat sa rezolve cvadratura cercului si sa afle valoarea lui Pi se numara Hipocrat din Chios (secolul V î. Chr.), care s-a folosit de ariile limitate de doua arce de cerc avînd aceleasi extremitati si a caror convexitate e situata de aceeasi parte, figura geometrica plana numita "lunula". Dinostrat (sec. IV. î. Chr.), fostul elev al lui Platon, s-a folosit de o curba ajutatoare, cunoscuta azi în geometrie de "cvadricea lui Dinostrat", iar Arhimede din Siracuza (287-212 î. Chr.), în lucrarea sa "Despre masurarea cercului", a gasit valoarea lui Pi ca fiind cuprinsa între 3,141606 si 3,141590, valoarea cea mai apropiata de cea reala fiind 3,1416, care este si astazi folosita de catre matematicieni. Valori apropiate de cele obtinute de Arhimede au gasit si Claudiu Ptolomeu si Heron din Alexandria. Cel dintîi grec care a popularizat problema cvadraturii cercului, ridiculizînd-o, a fost scriitorul Aristofan (sec. V. î. Chr.), în comedia sa "Pasarile").
Egiptenii mai obtineau valoarea lui Pi folosind raportul dintre perimetrul patratului de la baza piramidei lui Keops si dublul înaltimii acestui monument, rezultatul fiind de 3,1415982. Înca din antichitate, matematicienii au încercat sa rezolve asa-numita problema a cvadraturii cercului, adica sa construiasca un patrat care sa aiba aria egala cu a unui cerc dat, folosind numai compasul si rigla, dar pentru aceasta le trebuia valoarea exacta a lui Pi. Prin descifrarea unor tabele scrise pe tablite de lut, descoperite în 1950, de M. Bruius, la Susa, în Iran, rezulta ca, în urma cu 2.000 de ani î. Chr., babilonienii calculasera pentru Pi valoarea de 3,125, cu 0,0166 mai mica decît valoarea reala. La vechii caldeeni, valoarea lui Pi era egala cu 3, pentru ca ei considerau ca raza cercului se poate înscrie de 6 ori pe circumferinta cercului. Evreii, care au avut relatii culturale si politice foarte strînse cu asiro-caldeenii. îl considerau pe Pi egal tot cu 3. În "Biblie" se relateaza ca în templul lui Solomon, ridicat în secolul al XI-lea î. Chr, era un mare bazin de arama, "de forma rotunda, avînd zece coti de la o margine la alta si o linie de 30 de coti îi masura circumferinta". Din descrierea acestui bazin, facut de arhitectul Hiram de Tyr, la cererea lui Solomon, rezulta ca Pi era egal cu 3, asa cum rezulta si din "Talmud", o culegere de traditii rabinice posterioare "Bibliei", în care se afirma ca "ceea ce are un înconjur de trei palme e lat de o palma". Aceeasi valoare de 3 o da si chinezul Ceu-pei în lucrarea sa "Cartea sfînta a socotitului", aparuta în secolul III î. Chr. Prin secolele VIII-VII î. Chr., geometrii greci aveau doua idei fundamentale în legatura cu cvadratura cercului: prima - ca cercul se poate asimila cu un poligon regulat cu un numar infinit de laturi si, a doua - ca aria cercului este cuprinsa între cea a unui poligon regulat înscris si cea a unui poligon regulat circumscris, avînd acelasi numar infinit de laturi. Ei credeau ca problema cvadraturii cercului se poate rezolva prin metoda gramica, adica prin trasarea unor curbe mai complicate decît cercul. Printre grecii care au cautat sa rezolve cvadratura cercului si sa afle valoarea lui Pi se numara Hipocrat din Chios (secolul V î. Chr.), care s-a folosit de ariile limitate de doua arce de cerc avînd aceleasi extremitati si a caror convexitate e situata de aceeasi parte, figura geometrica plana numita "lunula". Dinostrat (sec. IV. î. Chr.), fostul elev al lui Platon, s-a folosit de o curba ajutatoare, cunoscuta azi în geometrie de "cvadricea lui Dinostrat", iar Arhimede din Siracuza (287-212 î. Chr.), în lucrarea sa "Despre masurarea cercului", a gasit valoarea lui Pi ca fiind cuprinsa între 3,141606 si 3,141590, valoarea cea mai apropiata de cea reala fiind 3,1416, care este si astazi folosita de catre matematicieni. Valori apropiate de cele obtinute de Arhimede au gasit si Claudiu Ptolomeu si Heron din Alexandria. Cel dintîi grec care a popularizat problema cvadraturii cercului, ridiculizînd-o, a fost scriitorul Aristofan (sec. V. î. Chr.), în comedia sa "Pasarile").
Misteriosul numar Pi (I)
Misteriosul numar Pi (I)
Matematicienii noteaza raportul dintre circumferinta unui cerc si diametrul sau prin litera greceasca Pi, care reprezinta initiala cuvintelor din aceeasi limba "perimetros" (perimetru) si "periferia" (periferie), folosite de Arhimede în lucrarea sa despre cerc. Dar nu întotdeauna matematicienii au întrebuintat litera Pi pentru a reprezenta raportul dintre circumferinta si diametrul cercului. El a fost întrodus abia în secolul al XVIII-lea, si atunci nu de catre toti matematicienii, care pentru a marca acest raport foloseau litera "p". Litera greceasca Pi a fost folosita în geometrie pentru prima data de Isaac Barrow (1630-1677) în lucrarea "Lectii tinute în scoala publica a Academiei din Cambridge" de W. Oughtred în "Matematica recreativa", pentru a nota însa lungimea cercului. Abia spre sfîrsitul secolului al XVII-lea, cînd rapoartele au fost asimilate cu numerele, a început sa fie folosit Pi în sensul de astazi. Cel dintîi matematician care l-a folosit pe Pi pentru a-l nota pe 3,14... a fost W. Jones (1675-1749), în anul 1706, apoi Cristian Goldbach (1690-1764), în anul 1742. Celebrul matematician elvetian Leonhard Euler (1707-1783), membru al Academiei de Stiinte din Petersburg, mai întrebuinta prin 1734 litera "p" pentru a nota raportul dintre lungimea cercului si diametrul sau, apoi cîtiva ani mai tîrziu litera "c", pentru ca în lucrarea "Introducere în analiza infinitilor", publicata în 1748, sa adopte definitiv litera greceasca Pi, si, datorita lui, acest simbol a intrat definitiv în uzul general al matematicienilor. Noi cunoastem azi drept valoare pentru Pi numarul 3,141.592.653..., dar, în decursul istoriei, valoarea lui nu a fost întotdeauna aceeasi, ci a variat fata de acest numar, în functie de epoca, zona geografica si popoare. Vechile valori ale lui Pi au fost calculate empiric, mai mult deduse pe cale de încercari. Astfel, se lua pur si simplu o sfoara si se înconjura cu ea un cilindru, dupa care se masurau lungimea ei si diametrul cercului. Ceea ce iesea din aceasta împartire era valoarea lui Pi, desi în acea vreme, asa cum am aratat, acest raport nu se nota cu aceasta litera. Cea mai veche valoare a raportului dintre circumferinta cercului si diametrul sau a dat-o scribul egiptean Ahmes în jurul anului 1.800 î. Chr., în "Manualul lui Ahmes", aflat pe papirusul Rhind. Ea este de 3,1604, mai mare decît valoarea reala cu aproximativ 0,0188, rezultat care este însa mult mai apropiat de valoarea sa reala, fata de rezultatul obtinut mult mai tîrziu de Arhimede.
Matematicienii noteaza raportul dintre circumferinta unui cerc si diametrul sau prin litera greceasca Pi, care reprezinta initiala cuvintelor din aceeasi limba "perimetros" (perimetru) si "periferia" (periferie), folosite de Arhimede în lucrarea sa despre cerc. Dar nu întotdeauna matematicienii au întrebuintat litera Pi pentru a reprezenta raportul dintre circumferinta si diametrul cercului. El a fost întrodus abia în secolul al XVIII-lea, si atunci nu de catre toti matematicienii, care pentru a marca acest raport foloseau litera "p". Litera greceasca Pi a fost folosita în geometrie pentru prima data de Isaac Barrow (1630-1677) în lucrarea "Lectii tinute în scoala publica a Academiei din Cambridge" de W. Oughtred în "Matematica recreativa", pentru a nota însa lungimea cercului. Abia spre sfîrsitul secolului al XVII-lea, cînd rapoartele au fost asimilate cu numerele, a început sa fie folosit Pi în sensul de astazi. Cel dintîi matematician care l-a folosit pe Pi pentru a-l nota pe 3,14... a fost W. Jones (1675-1749), în anul 1706, apoi Cristian Goldbach (1690-1764), în anul 1742. Celebrul matematician elvetian Leonhard Euler (1707-1783), membru al Academiei de Stiinte din Petersburg, mai întrebuinta prin 1734 litera "p" pentru a nota raportul dintre lungimea cercului si diametrul sau, apoi cîtiva ani mai tîrziu litera "c", pentru ca în lucrarea "Introducere în analiza infinitilor", publicata în 1748, sa adopte definitiv litera greceasca Pi, si, datorita lui, acest simbol a intrat definitiv în uzul general al matematicienilor. Noi cunoastem azi drept valoare pentru Pi numarul 3,141.592.653..., dar, în decursul istoriei, valoarea lui nu a fost întotdeauna aceeasi, ci a variat fata de acest numar, în functie de epoca, zona geografica si popoare. Vechile valori ale lui Pi au fost calculate empiric, mai mult deduse pe cale de încercari. Astfel, se lua pur si simplu o sfoara si se înconjura cu ea un cilindru, dupa care se masurau lungimea ei si diametrul cercului. Ceea ce iesea din aceasta împartire era valoarea lui Pi, desi în acea vreme, asa cum am aratat, acest raport nu se nota cu aceasta litera. Cea mai veche valoare a raportului dintre circumferinta cercului si diametrul sau a dat-o scribul egiptean Ahmes în jurul anului 1.800 î. Chr., în "Manualul lui Ahmes", aflat pe papirusul Rhind. Ea este de 3,1604, mai mare decît valoarea reala cu aproximativ 0,0188, rezultat care este însa mult mai apropiat de valoarea sa reala, fata de rezultatul obtinut mult mai tîrziu de Arhimede.
MISTERUL TUNGUS SE ÎNCAPATÎNEAZA SA REZISTE
MISTERUL TUNGUS SE ÎNCAPATÎNEAZA SA REZISTE
Spre zona "fenomenului" tungus a pornit si s-a desfasurat o expeditie complexa a Universitatii din Tomsk, care a avut ca obiectiv continuarea explorarilor fundamentale, începute în urma cu aproape un secol de catre matematicieni si biologi, chimisti si cosmochimisti, botanisti si astronomi, radiotehnicieni etc. La început s-a crezut ca este suficienta reuniunea eforturilor oamenilor de stiinta din diferite domenii pentru ca misterul sa dispara. Dar succesul nu a venit si explorarile s-au prelungit multi ani. Ele continua si astazi. La 30 iunie 1908, în jurul orei 7.00 ora locala, deasupra unui vast teritoriu al Siberiei centrale a trecut în zbor un mare obiect cosmic. Zborul era însotit de sunete si fenomene luminoase puternice si s-a încheiat printr-o explozie de forta neobisnuita, la 65 km nord-vest de satul de vînatori evenci Vanavara, de pe rîul Podkamennaia Tunguska. Explozia a produs o puternica unda de soc, arborii din taiga s-au prabusit pe o suprafata de 2.150 kilometri patrati. Modificari ale presiunii atmosferice s-au înregistrat în întreaga lume. Explozia a provocat si un cutremur, iar lumina ei a putut fi observata la distante de sute de kilometri. În jurul locului exploziei au fost înregistrate mai multe incendii. Cîteva expeditii ale Academiei de Stiinte a Federatiei Ruse s-au deplasat la fata locului, înca din anii ''20-''30. Una dintre ele, condusa de L.A. Kulik, a stabilit locul exact al caderii corpului cosmic, chiar deasupra unui vechi crater de vulcan stins. Au fost gasite si mai multe cratere mici, datorate - se credea - caderii unor fragmente ale "meteoritului". Însa meteoritul propriu-zis nu a fost descoperit, cum nu au putut fi descoperite nici cele mai mici fragmente de materie care s-ar fi desprins, eventual, din masa lui. Si, astfel, nu a putut fi obtinuta nici o proba materiala, care sa confirme ipoteza caderii "meteoritului". În ultimii ani, au iesit, însa, la iveala o serie de paradoxuri de pe urma carora se pot trage concluzii, sau mai degraba concluzia ca explorarea se afla abia la începutul ei si nu la punctul terminus. Unii cercetatori îsi pun, de asemenea, întrebarea de ce pîna în prezent nu s-a descoperit nici un miligram de substanta, care s-ar fi putut desprinde dintr-un corp cosmic, cu toate ca pentru studii s-au folosit cele mai moderne mijloace de investigatii. Alti cercetatori sustin ca au descoperit, în stratul de turba, particule metalice si de silicati care pot avea o origine cosmica. Certitudine însa nu exista. Concluzia principala a unei recente reuniuni stiintifice consacrate problemei "fenomenului tungus" a fost unanima: el nu se încadreaza în nici o notiune cunoscuta sau acceptata pîna în prezent de stiinta. S-a presupus chiar ca ar fi vorba de patrunderea, în spatiul terestru, a unei sonde spatiale de pe alta planeta. Savantii nu exclud, dar nici nu confirma o astfel de ipoteza. O alta ipoteza asupra misterioasei catastrofe tunguse din taigaua siberiana a fost emisa de doi savanti rusi, academicienii Gheorghi Petrov si Vladimir Stulov, doctori în stiinte fizico-matematice. Ei au emis ipoteza ciocnirii Pamîntului cu nucleul unei comete. Corpul ceresc cazut în taigaua Tungusa - sustin ei - nu trebuie încadrat în aceeasi categorie cu meteoritii de fier sau de piatra, care uneori cad pe pamînt. Ei îsi sustin afirmatia prin faptul ca, în locul de cadere a presupusului meteorit, nu se observa nici un fel de crater, fenomen ce se formeaza obligatoriu la caderea pe Terra, cu o mare forta cinetica, a unui meteorit. Cei doi savanti aduc un argument destul de convingator: explozia corpului ceresc în atmosfera si lovirea taigalei, pe o mare suprafata, de unda de soc. Potrivit acestei ipoteze, cei doi savanti sovietici descriu fenomenul din 1908 în felul urmator: în acea zi de 30 iunie o sfera afînata de zapada, cu o raza de aproximativ 300 de metri si cu o densitate mai mica de 0,01 grame pe metru cub, a patruns, cu o mare viteza, în straturile dense ale atmosferei, sub un anumit unghi fata de linia orizontului. Pîna la altitudinea de 40-60 de kilometri, acest urias "bulgare" a evoluat ca un tot întreg, cu toate ca o evaporare intensa începuse deja în partea sa frontala. Procesul de evaporare s-a intensificat brusc, prin frecarea cu straturile de aer, iar norul de gaze, format sub actiunea presiunii, a crescut în volum, frînîndu-i înaintarea spre Terra. Unda de soc frontala s-a desprins de acesta, atragînd dupa sine aerul încins din jur. La altitudinea de 10 kilometri, întregul "bulgare" s-a gazeificat, pierzîndu-si astfel forta cinetica si dispersîndu-se în atmosfera înconjuratoare. Unda sa de soc însa a cazut pe Pamînt si a doborît arborii pe o suprafata întinsa din taigaua siberiana. Acest bulgare poros de zapada - sustin cei doi savanti rusi - ar fi fost nucleul unei comete. Petrov si Stulov afirma, în încheiere, ca actualele teorii despre nucleele cometelor nu contrazic ipoteza lor. Este o noua ipoteza, care, de altfel, nu explica în totalitate ce s-a petrecut cu aproape o suta de ani în urma.
Spre zona "fenomenului" tungus a pornit si s-a desfasurat o expeditie complexa a Universitatii din Tomsk, care a avut ca obiectiv continuarea explorarilor fundamentale, începute în urma cu aproape un secol de catre matematicieni si biologi, chimisti si cosmochimisti, botanisti si astronomi, radiotehnicieni etc. La început s-a crezut ca este suficienta reuniunea eforturilor oamenilor de stiinta din diferite domenii pentru ca misterul sa dispara. Dar succesul nu a venit si explorarile s-au prelungit multi ani. Ele continua si astazi. La 30 iunie 1908, în jurul orei 7.00 ora locala, deasupra unui vast teritoriu al Siberiei centrale a trecut în zbor un mare obiect cosmic. Zborul era însotit de sunete si fenomene luminoase puternice si s-a încheiat printr-o explozie de forta neobisnuita, la 65 km nord-vest de satul de vînatori evenci Vanavara, de pe rîul Podkamennaia Tunguska. Explozia a produs o puternica unda de soc, arborii din taiga s-au prabusit pe o suprafata de 2.150 kilometri patrati. Modificari ale presiunii atmosferice s-au înregistrat în întreaga lume. Explozia a provocat si un cutremur, iar lumina ei a putut fi observata la distante de sute de kilometri. În jurul locului exploziei au fost înregistrate mai multe incendii. Cîteva expeditii ale Academiei de Stiinte a Federatiei Ruse s-au deplasat la fata locului, înca din anii ''20-''30. Una dintre ele, condusa de L.A. Kulik, a stabilit locul exact al caderii corpului cosmic, chiar deasupra unui vechi crater de vulcan stins. Au fost gasite si mai multe cratere mici, datorate - se credea - caderii unor fragmente ale "meteoritului". Însa meteoritul propriu-zis nu a fost descoperit, cum nu au putut fi descoperite nici cele mai mici fragmente de materie care s-ar fi desprins, eventual, din masa lui. Si, astfel, nu a putut fi obtinuta nici o proba materiala, care sa confirme ipoteza caderii "meteoritului". În ultimii ani, au iesit, însa, la iveala o serie de paradoxuri de pe urma carora se pot trage concluzii, sau mai degraba concluzia ca explorarea se afla abia la începutul ei si nu la punctul terminus. Unii cercetatori îsi pun, de asemenea, întrebarea de ce pîna în prezent nu s-a descoperit nici un miligram de substanta, care s-ar fi putut desprinde dintr-un corp cosmic, cu toate ca pentru studii s-au folosit cele mai moderne mijloace de investigatii. Alti cercetatori sustin ca au descoperit, în stratul de turba, particule metalice si de silicati care pot avea o origine cosmica. Certitudine însa nu exista. Concluzia principala a unei recente reuniuni stiintifice consacrate problemei "fenomenului tungus" a fost unanima: el nu se încadreaza în nici o notiune cunoscuta sau acceptata pîna în prezent de stiinta. S-a presupus chiar ca ar fi vorba de patrunderea, în spatiul terestru, a unei sonde spatiale de pe alta planeta. Savantii nu exclud, dar nici nu confirma o astfel de ipoteza. O alta ipoteza asupra misterioasei catastrofe tunguse din taigaua siberiana a fost emisa de doi savanti rusi, academicienii Gheorghi Petrov si Vladimir Stulov, doctori în stiinte fizico-matematice. Ei au emis ipoteza ciocnirii Pamîntului cu nucleul unei comete. Corpul ceresc cazut în taigaua Tungusa - sustin ei - nu trebuie încadrat în aceeasi categorie cu meteoritii de fier sau de piatra, care uneori cad pe pamînt. Ei îsi sustin afirmatia prin faptul ca, în locul de cadere a presupusului meteorit, nu se observa nici un fel de crater, fenomen ce se formeaza obligatoriu la caderea pe Terra, cu o mare forta cinetica, a unui meteorit. Cei doi savanti aduc un argument destul de convingator: explozia corpului ceresc în atmosfera si lovirea taigalei, pe o mare suprafata, de unda de soc. Potrivit acestei ipoteze, cei doi savanti sovietici descriu fenomenul din 1908 în felul urmator: în acea zi de 30 iunie o sfera afînata de zapada, cu o raza de aproximativ 300 de metri si cu o densitate mai mica de 0,01 grame pe metru cub, a patruns, cu o mare viteza, în straturile dense ale atmosferei, sub un anumit unghi fata de linia orizontului. Pîna la altitudinea de 40-60 de kilometri, acest urias "bulgare" a evoluat ca un tot întreg, cu toate ca o evaporare intensa începuse deja în partea sa frontala. Procesul de evaporare s-a intensificat brusc, prin frecarea cu straturile de aer, iar norul de gaze, format sub actiunea presiunii, a crescut în volum, frînîndu-i înaintarea spre Terra. Unda de soc frontala s-a desprins de acesta, atragînd dupa sine aerul încins din jur. La altitudinea de 10 kilometri, întregul "bulgare" s-a gazeificat, pierzîndu-si astfel forta cinetica si dispersîndu-se în atmosfera înconjuratoare. Unda sa de soc însa a cazut pe Pamînt si a doborît arborii pe o suprafata întinsa din taigaua siberiana. Acest bulgare poros de zapada - sustin cei doi savanti rusi - ar fi fost nucleul unei comete. Petrov si Stulov afirma, în încheiere, ca actualele teorii despre nucleele cometelor nu contrazic ipoteza lor. Este o noua ipoteza, care, de altfel, nu explica în totalitate ce s-a petrecut cu aproape o suta de ani în urma.
Legendarul profesor Frankenstein a existat in realitate
Legendarul profesor Frankenstein a existat in realitate
Pentru cei mai multi dintre noi, Frankenstein, monstrul numit astfel dupa profesorul genial, dar diabolic, ce i-a dat viata, este doar rodul creativitatii bogate a sotiei poetului englez Shelley, Mary Shelley, care a scris ceea ce va fi, peste decenii, considerat „primul roman de science-fiction”. Aflati insa ca talentata scriitoare, si nu numai ea, nu datoreaza numai imaginatiei descrierea acestui personaj fabulos. Pentru ca, dupa cum ne asigura cercetatorul italian Paolo Mazzarello, intr-un articol publicat in revista „Nature”, profesorul „trasnit” care l-a creat, cu ajutorul electricitatii, pe monstruosul Frankenstein, a existat in realitate!Un preot cu preocupari oculte
El se numea Lazzaro Spallanzani, era preot catolic - si inca unul foarte apreciat - si a trait la sfârsitul secolului 18. „In mod cert, Spallanzani a fost modelul scriitorului romantic german Ernst Hoffman, pentru povestirea lui Der Sandmann, in care era vorba despre un savant ce-si construieste o frumoasa femeie robot, care, in cele din urma, il va aduce in pragul nebuniei! De altfel, Hoffman, si nu Mary Shelley, a fost primul care a scris despre readucerea la viata a unor fiinte decedate, prin procedee stiintifice”, precizeaza Mazzarello.
Dupa cum releva cercetatorul italian, in articolul citat, Spallanzani - care devine, in povestirea lui Hoffman „Spalanzani”, nume diferind cu o singura litera! - era in acelasi timp si profesor de istorie naturala la Universitatea din Padova si membru al prestigioasei „Societati Regale de Stiinta”, din Marea Britanie, fiind recunoscut pentru preocuparile lui ciudate, nu putini fiind aceia care-l acuzau de... magie neagra! El facea experiente pe soareci, serpi, vietati microscopice, notându-si sârguincios observatiile intr-un jurnal, care, din pacate, nu a mai ajuns pâna la noi.
Spallanzani nu este singurul candidat
Se pare insa ca el a reusit readucerea la viata a unor organisme primitive deshidratate, resuscitarea producându-se cu ajutorul electricitatii! Spallanzani a fost primul care a observat ca sobolanii orbiti inca erau capabili sa mearga fara gres fie la vizuina, fie sa se descurce, intr-un labirint, cu aceeasi abilitate ca atunci când vedeau, fapt ce l-a condus la ideea ca acestia au un al „saselea simt”, de orientare, inexistent la om.
De asemenea, preotul italian a remarcat primul ca mâncarea este digerata cu ajutorul acidului sulfuric, existent in sucul gastric si a pus in evidenta existenta celulelor albe din sânge. Preocuparile sale, care, pe de-o parte il incitau, pe de alta ii dadeau un sentiment de vinovatie. El ii scria de pilda lui Voltaire, intrebându-l ce crede ca s-ar intâmpla cu sufletele animalelor, atunci când ele sunt moarte, iar el le aduce la viata?! Dar Spallanzani nu este singurul ce-si revendica titlul de „adevarat Frankenstein”.
Christopher Frayling, rector al Colegiului Regal de Arta din Londra spune ca nici pe departe italianul nu a constituit un model pentru „profesorul Frankenstein”. „Preocuparile sale in domeniul electricitatii par marunte pe lânga cele ale lui Konrad Dippel, un alchimist care a trait, in secolul 16, in oraselul german... Frankenstein, sau ale tânarului fizician Andrew Crosse, care a reusit sa socheze intreaga Anglie, cu experimentele sale de electricitate”.
Pagina 22 din 24 • 1 ... 12 ... 21, 22, 23, 24
Pagina 22 din 24
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum