ORDINE/SECTE

Rezumarea primului mesaj :

Misterele cavalerilor templieri

Ordinul Templului, numit la inceput Ordinul religios si militar al Templului din Ierusalim, se situeaza intre realitate si mit. Cavalerii templieri, calugari si ostasi in acelasi timp, discipoli spirituali ai Sfantului Bernard, abatele manastirii Clairvaux, eroi ai Cruciadelor, intemeietori de cetati, constructori de catedrale, diplomati si bancheri, au marcat spiritualitatea crestina pana in epoca noastra.

Istoria Templierilor incepe la mai putin de doua decenii dupa prima cruciada (1096-1099), lansata de Papa Urban al II-lea pentru eliberarea Sfantului Mormant si izbavirea crestinatatii rasaritene cazuta sub stapanire islamica.
In 1118, noua cavaleri francezi s-au stabilit la Ierusalim, locul de intalnire a celor trei religii monoteiste: iudaica, crestina si musulmana. Botezati la inceput „Sarmanii Cavaleri ai lui Hristos”, cei noua cavaleri fondatori ai Ordinului au fost: Hugues de Payns, André de Montbard, Payen de Montdidier, Geoffroy de Saint-Omer, Archambaud de Saint-Amand, Geoffroy Bisol, Goudemar, Rossal si Hugues de Champagne.
Oficial, cavalerii venisera sa ocroteasca drumul pelerinilor, tot mai numerosi, porniti spre Sfantul Mormant, dar se pare ca aveau si o misiune secreta, incredintata lor de Sfantul Bernard, staretul manastirii Clairvaux, a carui manastire se afla chiar pe mosia contelui Hugues de Champagne, pe atunci o feuda independenta de coroana Frantei.
Cei noua nu s-au indreptat direct spre Ierusalim, ci s-au oprit mai intai la Efes, oras al carui prim propovaduitor si episcop fusese Sfantul Apostol Ioan, iar pe atunci era pastorit de mitropolitul Theocletes. Sub obladuirea lui, cavalerii s-au calugarit.

Cresterea puterii templiere

Dupa ce si-au stabilit sediul in apropierea Templului din Ierusalim - distrus de imparatul roman Titus in anul 70 - cei noua cavaleri au disparut vreme de noua ani, timp in care se poate presupune ca au luat contact cu celelalte religii inconjuratoare, sau chiar cu unele curente mistice mult mai indepartate, deoarece insemnele lor, sapate in piatra catedralelor gotice, sugereaza cunoasterea Vedelor indiene. Templierii si-au ales locul pentru sediul lor pe culmile muntelui Moriah pentru ca acolo se afla o stanca, loc simbolic ce uneste combatantii celor trei religii monoteiste. Pe aceasta piatra ar fi trebuit sa se desfasoare sacrificiul lui Avraam, pentru crestini o prefigurare a jertfei lui Hristos; tot aici Solomon, regele iudeilor, a cladit Templul; si tot din acest loc, conform islamului, profetul Mahomed, venit sa se reculeaga, a fost inaltat la cer de catre Alah.
La intoarcerea in Ierusalim, cavalerii-calugari nu mai erau noua, ci trei sute si se aflau in fruntea unei armate de trei mii de oameni. Printre acestia se numarau fosti talhari la drumul mare, pacatosi, excomunicati, oameni care incercau sa-si redobandeasca in lupta cu necredinciosii iertarea lui Dumnezeu si reintegrarea sociala.
In 1128, un Conclav general al Bisericii Catolice s-a reunit la Troyes, capitala feudei lui Hugues de Champagne, pentru a recunoaste Ordinul si a-i da o Constitutie. In toata istoria cavaleriei europene nu exista o solemnitate similara. Templierilor le-au fost asigurate o seama de privilegii lumesti substantiale. Nu plateau impozite, dar puteau percepe impozite de pe mosiile lor. Nu erau supusi nici unei autoritati judiciare, ci aveau propriile lor tribunale. Aveau o ierarhie proprie, fara a mai da nici un fel de socoteala episcopilor, cardinalilor si nici macar papei, in ceea ce priveste alegerea demnitarilor Ordinului. Gratie acestor avantaje, Templierii au devenit in scurta vreme nespus de puternici si au agonisit o avere imensa. O jumatate de secol mai tarziu, ei posedau, pe langa sediul principal de la Ierusalim, numeroase alte Comanderii in Antiohia, la Tripoli, in Franta, Anglia, Scotia, Portugalia, Spania si Ungaria. Se pare ca ar fi ajuns si in Transilvania, unde ruinele uneia din asezarile lor ar fi dainuit multa vreme in preajma minelor aurifere din Muntii Abrudului.
Templierii au inventat scrisorile de credit, devenind bancheri de incredere si numarand printre clientii lor capete incoronate, inclusiv pe regele Frantei.

Vineri, 13

La moartea celui de-al douazecilea Mare Maestru, templierii s-au retras in Cipru, ducand cu ei le beaucéant, alcatuit din romburi albe si negre, simbol al bivalentei. In 1307, Jacques de Molay, cel de-al douazeci si doilea Mare Maestru, a hotarat sa paraseasca sediul insular provizoriu si sa se instaleze la Paris, in maretul lacas pe care Templierii si-l ridicasera in cartierul Marais.
Ordinul avea deja un imens tezaur din aur, intr-o vreme in care pe tot intinsul lumii cunoscute atunci metalul pretios era destul de rar. Dar nu atat averea, cat mai ales zvonul ca Ordinul Templier ar avea doua fete, ca ar fi ascuns inca de la bun inceput un scop tainic, anumite „secrete”, a provocat pofta si invidia dusmanilor sai.
Credinta ca Templierii aveau ritualuri neobisnuite exista inca de la inceputurile Ordinului, dar fiind forta cea mai puternica si mai respectata a crestinatatii, au fost aproape imuni la speculatii. Chiar secretul ritualurilor a oferit un motiv excelent pentru ca falsele acuzatii sa para credibile.
La vremea respectiva, in Franta domnea Filip cel Frumos, un suveran vesnic aflat in cautare de bani, dator cu sume mari catre vistieria Ordinului. Templierii ii imprumutasera regelui banii pentru zestrea fiicei sale si Templul din Paris ii asigurase regelui un refugiu de cateva zile, cand o rascoala a parizienilor scapase de sub control.
Intr-o zi de vineri, 13 octombrie 1307, a inceput in toata Franta o uriasa razie poruncita de rege si condusa de Nogaret Guillaume, primul jurist si sfetnic al regelui. Nogaret trimisese ordine sigilate tuturor senesalilor din Franta cu trei saptamani inainte de 13 octombrie, cu instructiuni clare ca nu trebuie deschise inainte de 12 octombrie.
Inchizitiei i s-au dat ordine sa stoarca marturisiri si chiar sa foloseasca tortura pentru a atinge acest obiectiv. Un templier a fost dus in fata Curtii ca sa marturiseasca, tinand in maini o cutie care continea oasele innegrite care i s-au desprins de la picioare in timp ce acestea ii erau arse.
Inca din primele zile, numerosi Templieri au pierit sub tortura, refuzand sa deconspire locul in care era ascuns tezaurul Ordinului, o comoara a carei taina a ramas ascunsa pentru totdeauna.
Procesul Templierilor a durat sapte ani, cu toate ca sentinta era cunoscuta dinainte. Papa Clement al V-lea, instalat de Filip cel Frumos la Avignon, a excomunicat Ordinul, iar bunurile sale lumesti, cele care au putut fi confiscate, au fost atribuite Ordinului de Malta, acesta cunoscand de atunci inainte o mare putere si inflorire.

Ceremonia macabra

La 18 martie 1314, in capitala Frantei a avut loc o macabra ceremonie: arderea pe rug a Marelui Maestru Jacques de Molay, impreuna cu un companion al sau, Geoffroy de Charnay. Pe drumul spre rug, Jacques de Molay s-a dezbracat de toate hainele, gestul sau avand un anume inteles: vesmintele Ordinului Templier nu trebuiau date prada focului, ele fiind fara pata si fara vina.
Executia s-a desfasurat pe Insula Iudeilor, loc in care mai multi evrei fusesera arsi pe rug, dupa ce Nogaret le-a inventat mai multe procese masluite si le-a confiscat averile. Pentru ca supliciul sa dureze cat mai mult, cei doi au fost arsi incet, la un foc mistuitor. Mai intai le-au fost arse picioarele, apoi organele genitale. De la fereastra palatului sau regal, Filip cel Frumos a urmarit sinistrul oficiu.
Martorii oculari au sustinut ca Jacques de Molay i-a chemat in fata judecatii lui Dumnezeu pe Clement al V-lea si Filip cel Frumos, dandu-le si termene limita: patruzeci de zile pentru Papa si cel mult un an pentru rege. Patruzeci de zile mai tarziu, Clement al V-lea murea pe neasteptate, in mari dureri, provocate se pare de piatra la rinichi. Filip cel Frumos a murit in acelasi an, pe 29 noiembrie, coltii unui mistret rasturnandu-l din sa, o moarte considerata umilitoare la acea vreme.
Persecutiile din Franta n-au putut distruge in intregime Ordinul Templier. O parte din flota templiera se afla in portul La Rochelle, de unde templierii s-au indreptat spre Scotia, Portugalia si un tinut indepartat caruia ii spuneau La Merica. La scurta vreme, in toata Franta au inceput sa apara Militii cavaleresti si Ordine noi, care si-au manifestat discret apartenenta templiera. Numeroase societati oculte contemporane, confundand adesea aparenta cu esenta, ii revendica mostenirea, de cele mai multe ori fara nici un fel de justificare.

Marele Maestru si giulgiul de la Torino

Marele Maestru Jacques de Molay (in imagine) a fost torturat sub directa supraveghere a Marelui Inchizitor al Frantei, Guillaume Imbert. Molay a fost biciuit cu bice pentru cai, avand la capete bile de metal, dupa care a fost crucificat dupa modelul oferit de crucificarea lui Isus. Marele Maestru a cedat torturii si a marturisit crime pe care nu le-a comis, desi a retractat imediat dupa aceea. Se pastreaza o confesiune a lui Molay in care acesta marturiseste ca l-a negat pe Iisus si crucea, dar nega cu vehementa celelalte acuzatii. Se pare ca giulgiul in care a fost infasurat dupa crucificare este celebrul „Giulgiu de la Torino”. Datarea cu carbon a giulgiului a demonstrat ca acesta nu poate fi mai vechi de 1260 de ani, ceea ce exclude posibilitatea ca el sa-l fi acoperit pe Hristos. In mod ciudat, rezultatele datarilor cu carbon au fost date publicitatii intr-o zi de 13 octombrie. „Imaginea pe care lumea crestina a invatat sa o iubeasca drept fata Domnului este de fapt fata unui om torturat si ucis in numele Domnului, nu de catre romani, ci de un rege francez avid de bani, ajutat de biserica romano-catolica”, afirma Christopher Knight si Robert Lomas.

Acuzati de sodomie!

Principalele acuzatii care au fost aduse Templierilor, fabricate din marturia unui ex-templier, Squin de Flexian, erau urmatoarele: in momentul in care erau admisi, templierii jurau sa nu paraseasca Ordinul si sa-i apere interesele prin orice mijloace, bune sau rele; liderii Ordinului erau in alianta secreta cu sarazinii si aveau o credinta mai degraba islamica decat crestina, fiecare novice trebuind sa scuipe si sa calce pe cruce. Aceeasi conducatori erau acuzati de erezie, cruzime si profanari; se zicea ca ucid orice novice care incearca sa paraseasca Ordinul si ca le indemnau pe femeile insarcinate cu ei sa faca avort si sa-si ucida in secret copiii nou-nascuti. Inchizitorii sustineau ca nici un viciu sau crima, comise in beneficiul Ordinului, nu era considerat pacat de catre Templieri, ca acestia erau dependenti de cele mai infame excese de desfranare, ca dispretuiesc autoritatea Papei, autoritatea Bisericii si cele sfinte, mai ales penitenta si spovedania si ca multe statui ale Ordinului erau nelegiuite, profane si contrare crestinismului. Templierii au mai fost acuzati de sodomie, deoarece emblema lor infatisa doi calareti pe un singur cal, pacat pe care, oricat au fost torturati, acuzatii nu l-au recunoscut. Ei pretextau ca cei doi stand in sa ar fi fost doar un simbol al modestiei traiului lor. In realitate, era vorba de o alegorie a dublului aspect, esoteric si exoterix, al spiritualitatii templiere.

Adevarata misiune a Templierilor

Templierii sunt cel mai faimos ordin de calugari razboinici crestini care a existat in lumea medievala sau in orice alta perioada. Timp de aproape 200 de ani, Templierii au fost mai puternici decat regii. Existenta controversata a Ordinului si moartea spectaculoasa a acestuia au contribuit la crearea unui aure legendare in jurul lui. Aparitia lor misterioasa, hotiile imense care le-au fost atribuite, influenta si decaderea brusca si totala din gratii, pe 13 octombrie 1307, toate acestea au ramas subiecte de dezbatere si speculatie.
Potrivit traditiei, regele Baldwin al II-lea al Ierusalimului a ajutat Ordinul imediat dupa constituirea acestuia, asigurand cavalerilor locuinte in partea estica a palatului care se invecina cu fosta moschee Al-Aqsa, situat pe locul Templului lui Solomon. Exista istorici care sustin ca adevarata misiune a Templierilor nu era aceea de a asigura protectie fluxului crescut de pelerini, care calatoreau intre portul de coasta Jaffa si Ierusalim. „Adevarata sarcina a celor noua cavaleri era sa realizeze o cercetare in zona pentru a obtine relicve si manuscrise, care contineau esenta traditiilor secrete ale iudaismului si Egiptului antic, unele dintre ele datand din vremea lui Moise”, sustine istoricul francez Gaetan Delaforge. Mai multi arheologi sustin ca Templierii au facut sapaturi sub ruinele Templului, cautand ceva misterios. Unii autori au speculat ca poate au cautat comorile pierdute ale Templului, Sfantul Graal, sau chiar Chivotul Sfant.

Organizarea Ordinului Templier

Cei noua cavaleri initiali nu au vrut sa primeasca noi recruti, dar nevoia de fonduri suplimentare i-a facut sa-si schimbe atitudinea. Noul lor regulament cerea ca membrii noi sa fie intr-o perioada de proba in primul an si le cerea sa faca un juramant de saracie, astfel incat un „frate” nou trebuia sa cedeze intreaga avere Ordinului. Toti candidatii trebuiau sa fie nascuti in urma unei casatorii, sa fie nobili, eliberati de orice juramant si sanatosi. Ordinul nu era format numai din cavaleri. Mai existau doua categorii, in afara fratilor deplini. Prima era cunoscuta drept sergenti si erau recrutati din ceea ce numim astazi clasa muncitoare. Ei erau grajdarii, bucatarii, santinelele si ajutoarele de trupa ale Ordinului. Ca si cavalerii, ei purtau o cruce rosie pe mantie, dar mantia lor era maro inchis si nu alba, ceea ce semnifica lipsa lor de puritate comparativ cu cavalerii Ordinului. Celalalt grup cuprindea clericii care se ingrijeau de necesitatile spirituale ale cavalerilor. Erau singurii membri ai Ordinului care stiau sa scrie si sa citeasca. Uneori, foloseau in scriere coduri foarte complexe. Mantia lor era de culoare verde.


http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=2632

http://cultural.bzi.ro/masoneria-si-ritualurile-satanice-13256

http://cultural.bzi.ro/acestea-sunt-societatile-secrete-care-au-creat-lumea-moderna-12990

Ce vrea să facă Ordinul Cavalerilor de la Malta în ţara noastră

http://cultural.bzi.ro/soldatii-saraci-ai-lui-hristos-cavalerii-templieri-foto-video-2987

http://cultural.bzi.ro/radacinile-cavalerilor-templieri-din-scotia-12369

http://cultural.bzi.ro/secretele-francmasonilor-12194

http://cultural.bzi.ro/misterul-masonic-al-numarului-33-12062

Societati secrete: Comisia Trilaterala

http://cultural.bzi.ro/supravietuirea-templierilor-in-scotia-12031

Declinul cavalerilor templieri

http://adevarul.ro/cultura/istorie/cine-fost-adevarat-cavalerii-templierii-codul-vinci-francmasonerie-realitatile-medievale-1_5326d4330d133766a8f9ce05/index.html

http://cultural.bzi.ro/schutzstaffel-organizatie-paramilitara-fascista-care-reprezenta-baza-partidului-nazist-11122

http://cultural.bzi.ro/mostenirea-templierilor-11016

http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cruciadele-i-ordinele-militare-religioase

Cavalerii de Malta si istoria lor

Cum au pierit vestiţii cavaleri ai Ordinul Templierilor?

Ordinul Thule, societatea secreta a nazistilor

http://cultural.bzi.ro/francmasoneria-si-evreii-10165

http://cultural.bzi.ro/iata-cum-arata-organizarea-celei-mai-controversate-organizatii-din-lume-illuminati-1694

http://cultural.bzi.ro/ordinul-iezuit-scurt-istoric-9666

Procesul Cavalerilor Templieri

Ce citesti?


Mana ascunsa a Francmasoneriei

Cum a pierit Ordinul Templierilor


Acum 700 de ani unul dintre cele mai puternice ordine religioase ale
creştinătăţii îşi trăieşte tragicul sfârşit: regele francez îi supune
pe războinicii creştini torturii, cu aprobarea papei. Niciun protest
nu răsună pe 3 aprilie 1312 în catedrala de la Vienne, la sud de Lyon.
Episcopii şi principii sunt deja adunaţi acolo de mai bine de o
jumătate de an. În spaţiul altarului se află cele mai importante
personaje: Filip al IV-lea cel Frumos şi papa Clement al V-lea.

Cei doi nici că puteau fi mai diferiţi. Filip, care domneşte din 1285,
este rigid, dur, zgârcit la vorbe şi are o vointă de fier. Clement
pare însă la capătul puterilor, suferă de cancer. Funcţia şi-o
datorează exclusiv regelui, care îl obligă să rezideze nu la Roma, ci
în Franţa. În catedrala de la Vienne se aplică o decizie care fusese
luată incă din 22 martie, care va sta sub semnul controversei mult
timp. Bula papală "Vox in excelso" prevede desfiinţarea ordinului
templierilor. Este într-un fel apogeul seriei de procese de erezie din
evul mediu, iar istoricii îl rpivesc drept un precedent la toate
procesele de faţadă care au loc în secolul al XX-lea. Acuze exacerbate
sunt aduse membrilor faimosului ordin: impioşenie, blasfemie,
idolatrie, sodomie, în general fapte reprobabile. Sunt acuzaţi că ar
fi corupt tinerii clerici, că ar fi negat profeţii biblici, că ar fi
scuipat pe cruci. Ordinal ar fi reprezentat un loc al pierzaniei, al
desfrâului. Cu toate acestea templierii nu au fost acuzaţi de iure,
adică pe baza legislaţiei, ci per viam provisionis et ordinationis,
adică au fost dizolvati pe cale administrativ-birocratică, după 5 ani
de urmărire şi tortură. Cum a ajuns însă ordinul în această situaţie?

Soldaţii lui Hristos erau bancheri

Nu cu mult timp în urmă organizaţia realizată între 1118 şi 1120
reprezenta o întruchipare a cavalerismului şi a religiozităţii.
"Bucură-te, Ierusalime!", se entuziasma la 1130 cistercianul Bernard
de Clairvaux, care îi admira pe templieri pentru curajul şi vitejia
lor: frumuseţea externă provenea din zelul luptelor împotriva
musulmanilor, iar cea internă din lupta cu forţele răului care rezidă
în om. În 1095 papa Urban al II-lea lansează apelul la cruciadă. Era
vremea reformei gregoriene, o fază a reînnoirii religioase, a
extinderii puterii papale. Templierii erau copiii timpului lor. Mii de
pelerini iau calea Ierusalimului, iar în Tara Sfântă se înfiinţează
state cruciate la Edessa, Antiohia, Ierusalim sau Tripoli. Pentru a
proteja credincioşii pe drumurile periculoase Huges al păgânilor
înfiinţează o comunitate specială. Regele din Ierusalim le oferă
adăpost în palatul care stătea pe locul legendarului temple al lui
Solomon - de unde şi denumirea ordinului.

Probabil că primii templieri erau foarte săraci, nu aveau nici măcar
mantia albă cu cruce roşie care îi va consacra mai târziu. Stema lor
prezintă doi cavaleri care impart un cal, simbol al ambivalenţei
instituţiei lor. Asta pentru că templierii împacă ceea ce pare de
neîmpăcat: sunt călugări şi războinici. Se înscriu pe linia
ioaniţilor, care apar cu două decenii mai devreme, doar că templierii
se dedică totalmente războiului, sunt o categorie de luptători sfinţi.
O reglementare se face la conciliul de la Troyes din 1129, iar mai
târziu templierii primesc o serie importanta de privilegii: soldaţii
lui Hristos se află sub aripa protectoare a papei, au propriii preoţi
, sunt scutiţi de zeciuială şi sunt supuşi exclusiv Romei.

Atracţia lor este mare. Peste tot în Europa nobilii şi clericii depun
eforturi pentru a intra în structura care deja capătă o faimă deloc de
neglijat. Regii le dăruiesc pământuri şi burguri, iar episcopii
biserici. Din Franţa până în Peninsula Iberică, din Anglia până în
Italia templierii câştigă teren şi îşi întemeiază propriile colonii.
Cultivă vin, cresc vite, ba chiar întreţin o flotă la Marea
Mediterană. Fără susţinerea europeană general ordinul ar fi apus de
mult, iar fără templieri statele latine din Orient nu ar fi rezistat
prea mult. Cavalerii sunt şi bancheri şi trezorieri, lucrând cu
tehnici de contabilitate de nivel avansat. Regii le îngăduie lor să le
administreze averile. Coroana engleză ia credite de la ei, iar
trezoreriile asemănătoare unor adevărate fortăreţe păstrează comorile
franceze. Templierii devin un soi de stat în stat şi Biserică în
Biserică. În secolul al XIII-lea numără cam 7000 de membri şi se află
în posesia a nu mai puţin de 870 de burguri.

Dar odată cu Gloria creşte şi pericolul. Statele încep să-I împiedice
să mai câştige teren; templierii devin lacomi şi aroganţi,
abandonându-şi idealurile. Apoi vine anul 1291 şi se schimbă totul.
Cetatea Akkon cade, ultimul bastion creştin din Orient. Templierii îşi
mută sediul în Cipru. Ţara Sfântă este pierdută. Ordinul pare de
prisos. Teutonii se concentrează în nordul Europei, în Prusia, iar
ioaniţii care se mută în insula Rhodos poartă războaie grele cu
turcii. Templierii vor însă doar un singur lucru: Tara Sfântă. În 1291
mare maestru ajunge Jaques de Molay, personaj privit ca un erou tragic
de către posterioritate.

Drama începe în 1306. Încercarea templierilor de a pătrunde iar în
Orient eşuează, dar spiritual cruciat nu dispare. Papa Clement al
V-lea îi convoacă pe maestrul templierilor şi pe cel al ioaniţilor,
Fulko von Villarets la Poitiers. Molay nu bănuieşte pericolul. Se aud
zvonuri despre blasfemiile cavalerilor. Un anume Esquieu de Floyran
împrăştie vorbe despre idolatrie şi sodomie. Regel din Aragon îl
ignoră pentru că templerii încă se mai luptă cu maurii din Peninsula
Iberică. Dar ministrul francez Guillaume de Nogaret priveşte zvonul ca
pe o şansă extraordinară de a anihila ordinul deja mult prea puternic.
Recrutează martori, adună presupuse dovezi, infiltrează spioni.

Filip elimină mai întâi evreii

Molay este îngrozit. Având încredere deplină în papă, îl roagă pe
Clement să deschidă o anchetă care să curete structura de orice
suspiciuni. Dar papa nu i se poate opune regelui, puterea sa fiind în
declin în condiţiile centralizării statale operate de Filip, care
doreşte un stat modern şi pentru asta încearcă să reorganizeze
administratia, finanţele şi justiţia. Cum stau lucrurile cu scunul
papal se arată în 1303: când Bonifaciu al VIII-lea sfidează politica
regelui, acesta îl acuză de erezie. După el urmează episcopul de
Bordeaux, Clement al V-lea, cu reşedinţa la Avignon.

Dar ce are regele împotriva templierilor? Zvonurile sunt mai degrabă
pretext. Statul în curs de modernizare al lui Filip şi războaiele
împotriva Angliei şi Flandrei au secătuit trezoreria. În 1306 ordonă
exproprierea şi alungarea a 100.000 de evrei, asta după ce ia măsuri
şi împotriva creditorilor lombarzi. Fillip ştie de ce comori dispuneau
şi templierii. Dar este bănuit şi un alt motiv: Filip avea ambiţia de
a deveni el însuşi maestru de ordin şi chiar de a organiza o cruciaă
cu scopul cuceririi Ierusalimului. Ce triumf ar fi fost în conflictul
cu papa! Vinery, pe 13 octombrie 1307 dă semnalul. Templierii sunt
arestaţi şi proprietăţile verificate. În arest intră 546 de membri,
dintre care 138 doar din Paris, printre care şi Jaques de Molay.
Fillip aplică papei o lovitură usturătoare, căci de process ar fi
trebuit să se ocupe inchiziţia. Marele inchizitor însă, Guillaume
Imbert, joacă alături de rege.

Templierii sunt supuşi torturii

Clement tremură de furie, considerând acţiunea lui Filip o ofensă la
adresa Bisericii. Nici în afara Franţei Filip nu este susţinut. Niciun
monarh nu vrea să-i urmeze exemplul. Apoi Filip prezintă dovezile,
adică ce au scos autorităţile din gura acuzaţilor care au trecut prin
cazne greu de imaginat. Pe 24 octombrie marele maestru îndură chinuri
teribile în urma cărora se leapăd de principiile templierilor şi
recunoaşte că ar fi scuipat pe cruce. Le spune şi colegilor săi să
facă acelaşi lucru. Fillip îşi atinge scopul: templierii sunt învinşi
chiar înainte de proces. Papei nu-I mai rămâne nimic de făcut decât să
urmeze calea trasată de rege.pentru a mai câştiga ceva din reputaţie,
ordonă confiscarea proprietăţilor templierilor şi cedarea lor
Bisericii. Un val de arestări se produce în tot Occidentul. Molay încă
mai nutreşte speranţe.îşi neagă afirmaţiile de sub tortură în faţa a
doi episcope, dar va retracta şi aceste spuse , căci se teme să nu fie
omorât, aşa cum era se practica pentru ereticii care admiteau şi apoi
negau. Aşa că Molay se potoleşte şi cere doar să-l vadă pe papă.

O strategie fără succes, pentru că nu I se permite şi oricum ar fi
rezolvat puţin lucru. În 1308 Filip convoacă toate adunările ţării.
Guillaume de Plaisan, un ministru, îl ameninţă pe papă. Clement nu are
de ales. Procesul durează ani de zile. Din 1309 se înfiinţează la
Paris o comisie papală care să se ocupe de problemă. Şi aici Filip
este cel care manevrează. Cei care nu renuntă să-şi apere ordinul,
acuzând manipularea şi şantajul, ajung pe eşafod. În timpul
conciliului de la Vienne politica lui Filip îşi atinge culmile. Filip
intră practice cu armata în oraş. Clement îşi salvează pielea şi o
umbra de reputaţie dizolvând ordinal pe 22 martie 1312. Nu ştim dacă
şi el îi credea pe templieri vinovaţi. Cert este că papa a capitulat
în faţa autorităţii regale.

Drama nu se sfârşeşte însă. Mai rămâne de rezolvat situaţia cu marele
maestru. Clement se fereşte, dar apoi se decide sa trimită cardinali
la Paris. Încă doi ani îşi mai petrece acuzatul între zidurile
temniţei până să se dea verdictul, pe 18 martie 1314, în faţa portii
cateralei Notre Dame. Molay este condamnat la închisoare pe viaţă.
Pana în ultima clipă Jaques de Molay s-a bazat pe atitudinea papei,
dar când aude sentinţa se revoltă împreună cu alt acuzat, maestrul din
Normandia. Jaques de Molay şi Geoffroy de Charnay sunt arşi pe rug în
aceeaşi zi. Dar la scurt timp mor şi călăii cavalerilor: Clement de
cancer pe 20 aprilie şi în decembrie, ca urmare a unui accident de
vânătoare, îi urmează regele. Şi ce s-a petrecut cu ceilalţi
templieri? I-au moştenit francmasonii? Şi-au ascuns comorile? Adevărul
istoric se pare că este puţin mai dur: ordinul a dispărut treptat din
Europa. Doar în Portugalia mai rămâne ceva din el sub forma unui alt
ordin ale cărui averi va ajuta micul stat să se ridica ca putere
navală. Comoara templierilor, care era de fapt mult mai mică decât se
aşteptase Filip, le revine ioaniţilor. Astfel se atinge scopul de a
crea un ordin unit. Corona franceză pstrează puţin pentru sine, pentru
că trebuie să le ofere ioaniţilor bani pentru a-şi răscumpăra
confraţii din temniţe.

Aşadar, dilemele nu sunt chiar atât de mari cum vrea să le facă
literatura fantastică. Mai mult, templierii dispar ca urmare a
aplicare unei politici de stat care viza scopul cu orice mijloace, fie
şi tortura care era un procedeu destul de normal în epocă. Filip s-a
folosit de justiţie ca instrument de putere într-un mod lipsit de
scrupule. Nu a fost vorba de a aduce adevărul la lumină, ci de a
preface suspectul în vinovat. Felul în care regele a manipulat opinia
publică reprezintă un pas în clădirea absolutismului care va domina
istoria europeană vreme de secole.