ISTORIE=CHINA

Rezumarea primului mesaj :

Cixi - imparateasa neinduplecata
Impunator, straniu, elegant si primitor în acelasi timp, Orasul Interzis din capitala Chinei nu este doar o fosta resedinta regala, ci si un loc încarcat de istorie, de traditii si de taine. Fiecare pavilion poarta un nume, fiecare a avut rolul sau într-un ansamblu de ritualuri, pe cat de ciudate pentru noi, pe atat de fascinante. Unul dintre acestea este Palatul Chuxiugong (Palatul Elegantei Acumulate), cunoscut drept resedinta a concubinelor dinastiilor Ming si Qing. Tot aici a locuit imparateasa Cixi, care a condus tara vreme de 48 de ani, dupa venirea la putere în 1861.Citeste mai departe...

Istoria adevărată a Tibetului


Sistemul socio-politic actual are nevoie de mituri. Miturile sunt inoculate prin intermediul mass-media şi sunt elementele de bază ale percepţiei omului de rând asupra realităţii înconjurătoa­re. Fără mitul despre posibilitatea creşterii econo­mice bazată pe consum nu ar putea exista sectorul financiar-bancar, fără mitul despre virtuţile consu­merismului fără muncă nu ar putea exista economii în care [...]

Provocarea lui Hercule in China



Vechile Olimpiade au fost tinute in Grecia intre anii 776 i.Hr. – 393 d.Hr. si au fost rezervate doar barbatilor si baietilor greci nascuti liberi. Grecii din vechime credeau ca originile acestei competitii s-ar afla in provocarea pe care Hercule le-a aruncat-o celor patru frati ai sai, la o cursa inaintea zeilor pe campiile de la Olimpia.

La primele Olimpiade, alergarile au fost singurele probe. In timpul celei de a optsprezecea Olimpiade au fost introduse luptele si pentatlonul (aruncarea discului, aruncarea sulitei, sarituri, alergari si lupte). Apoi au fost introduse si alte probe: box, curse de care, calarie, pankration (un soi de box combinat cu lupte). Imparatul roman Teodosius a declarat Jocurile Olimpice corupte si le-a interzis. Abia in 1896 Jocurile Olimpice au fost reluate, in urma eforturilor baronului Pierre de Coubertin. Primele Jocuri Olimpice Moderne s-au desfasurat la Atena, in 1896, si desfasurarea lor din patru in patru ani nu a fost intrerupta decat de cele doua razboaie mondiale.

In 1900, la Jocurile Olimpice de la Paris, jocuri care s-au desfasurat pe cea mai intinsa perioada (14 mai – 28 octombrie) au existat probe care astazi ne-ar parea cel putin ciudate: inot cu obstacole, tir cu porumbei si concurs de zmee. In 1904, la Jocurile Olimpice de la St.Luis, gimnastul american George Eyser a cucerit sase medalii, sportivul avand un picior de lemn! La St.Luis s-au decernat pentru prima data medalii de aur, argint si bronz. In 1912, la Stoskholm, s-au desfasurat primele Jocuri Olimpice la care au participat sportivi de pe toate cele cinci continente. Tot acolo s-a inregistrat si prima victima: portughezul Francisco Lazaro, care a decedat in timpul probei de maraton. Boxul, considerat prea violent, a fost scos din program, iar in proba de pentatlon modern a concurat cel care avea sa devina cunoscutul general George S. Patton.

La Olimpiada de la Anvers (1920), suedezul Oscar Swahn a cucerit aurul la tir, devenind cel mai varstnic campion olimpic din toate timpurile, la 68 de ani. Peste patru ani, la Paris, Swahn a cucerit medalia de argint la tir, in proba de cerb alergator, devenind cel mai batran medaliat la JO. La Paris a fost introdusa deviza „Citius, Altius, Fortius”. In 1956, la Melbourne, din cauza legislatiei care restrictiona intrarea animalelor pe teritoriul australian, probele de echitatie s-au desfasurat la Stockholm, in Suedia. La aceeasi Olimpiada, ciclistul danez Knut Jensen a murit in timpul cursei, sub influenta amfetaminelor. In 1972, olimpismul a fost afectat de asasinarea a 11 atleti israelieni de catre membri ai organizatiei teroriste palestiniene „Black September”. Olimpiada din 1976, de la Montreal, a fost singura data cand tara gazda nu a obtinut nici o medalie de aur.

Ultima Olimpiada, cea de la Beijing, a doborat numeroase recorduri. Au participat 11.190 de sportivi din 205 tari, care au concurat in 302 probe din 28 de sporturi. Competitiile au fost gazduite de 31 de arene din Beijing, la care se adauga alte 6 din afara capitalei Chinei (Hong Kong, Quingdao, Tianjin, Shenyang, Shanghai si Qinhuangdao). Inainte de inceperea competitiei, au fost vandute peste 7 milioane de bilete. Peste 21.000 de jurnalisti au primit acreditari. Chinezii au mobilizat mase uriase de oameni pentru buna desfasurare a Jocurilor: 100.000 de voluntari oficiali, 400.000 de voluntari pentru servicii turistice si securitate, 1.000.000 de voluntari sociali si 100.000 de oameni in echipele de antiterorism. Cheltuielile necesitate de organizarea Jocurilor Olimpice au fost de 2,5 ori mai mari decat cele din 2004, de la Atena, ridicandu-se la 40 de miliarde de dolari.

La Beijing, au fost acordate 958 de medalii: 302 medalii de aur, 3003 de argint si 353 de bronz. Delegatia Romaniei a obtinut opt medalii: patru de aur, una de argint si trei de bronz, ocupand locul 17 pe natiuni. Aurul a fost obtinut de Alina Dumitru (judo, 48 kg), Georgeta Andrunache si Victoria Susanu (canotaj, 2 rame fara carmaci), Constantina Dita (maraton) si Sandra Izbasa (gimnastica, sol). Medalia de argint a fost cucerita de Ana Maria Branza (spada), iar cele trei medalii de bronz le-au obtinut Mihai Covaliu (sabie), echipa de gimnastica (fete) si echipa de 8+1 (canotaj feminin). Au dezamagit handbalul feminin, canotajul masculin, natatia, boxul si echipa de gimnastica a baietilor. Romania nu a mai obtinut sub 10 medalii olimpice de la Jocurile Olimpice din 1952, atunci cand reusea numai patru. Cea mai buna performanta a delegatiei Romaniei la JO a fost obtinuta in 1984: 53 de medalii, dintre care 20 de aur. Cu toate acestea, presedintele COSR, Octavian Murariu, a afirmat ca: „participarea romaneasca la competitia din China a fost una onorabila, iar delegatia se intoarce cu capul sus.”

Cuibul de pasare

Noul stadion olimpic din Beijing a fost cea mai importanta arena a ultimelor Jocuri Olimpice. Inaugurat in aprilie 2008, dupa patru ani de constructie, noul stadion a costat aproximativ 500 de milioane de dolari si are o capacitate de 91.000 de locuri si o suprafata de 204.000 metri patrati. Proiectul apartine companiei elvetiene Herzog&de mauron Architechten, Grupului pentru Design si Cercetare Arhitectonica din China si companiei britanice ARUP. Un rol important in elaborarea proiectului l-a avut artistul contemporan chinez Ai Weiwei, care a asigurat consultanta artistica pentru realizarea celui mai ambitios proiect de arhitectura din China. Pentru ridicarea acestei constructii, chinezii au inventat otelul de tip Q-460, cu o flexibilitate deosebita, astfel incat constructia rezista la un cutremur de magnitudine 8,0 pe scara Richter. „Paiele” cuibului cantaresc 42.000 de tone. Sudurile realizate de 11.000 de sudori totalizeaza 320 de kilometri. Tribuna interioara a stadionului are trei etaje, existand si un etaj subteran. Fiecare element structural de rezistenta este diferit ca dimensiune in spatiu. Stadionul are si un sistem de colectare si reciclare a apei de ploaie, un acoperis ajustabil, translucid, ce asigura lumina naturala necesara peluzei de dedesubt si un sistem natural de ventilatie. Pentru chinezi, acest stadion a devenit un simbol, astfel incat Banca centrala a Chinei a emis o bancnota speciala cu prilejul Jocurilor Olimpice, in care obisnuitul portret al lui Mao a fost inlocuit cu imaginea stadionului olimpic. Sase milioane de bancnote de 10 yuani (aproape un euro) au fost scoase pe piata.

„Glontul din Baltimore”

Michael Phelps s-a nascut la 30 iunie 1985. Diagnosticat de mic cu ADHD (deficit de atentie), Michael s-a apucat de inot la varsta de 7 ani. A debutat in echipa olimpica a SUA la Sidney, la doar 15 ani. La Jocurile Olimpice de la Atena a devenit sixtuplu campion olimpic. A fost declarat inotatorul anului in 2003, 2004, 2006 si 2007. La Beijing, Phelps l-a intrecut pe compatriotul sau Mark Spitz, care castigase sapte medalii de aur la Jocurile Olimpice de la München, din 1972, reusind sa castige aurul olimpic in opt probe: 100 si 200 de metri fluture, 200 de metri liber, 200 si 400 de metri mixt si stafetele de 4x100 si 4x200 de metri liber si 4x100 de metri mixt. Despre cel care a fost supranumit „Glontul din Baltimore” se spune ca mananca cat sase oameni (4.000 de calorii la o singura masa) si, bineinteles, dupa incredibilele performante de la Beijing, ca s-ar dopa, afirmatie ramasa fara acoperire. Sportivul cel mai titrat din istoria olimpismului a stabilit de-a lungul timpului 32 de recorduri mondiale (26 individuale si 6 cu echipa), 4 recorduri olimpice si 4 recorduri americane. Phelps a studiat marketingul si managementul sportiv la Universitatea din Michigan in perioada 2004-2008. Pentru cele opt titluri olimpice, inotatorul american a fost premiat de compania „Speedo” cu un milion de dolari, Phelps purtand in timpul competitiei costumele Lazer Lacer produse de aceasta firma si confectionate dintr-un material conceput in laboratoarele NASA.

Cubul de apa

Creat de arhitectii companiei PTW din Sidney, Centrul National de Natatie de la Beijing, cunoscut si sub numele de „Cubul de apa”, a fost inaugurat la 28 ianuarie 2008 si a gazduit probele olimpice de inot, sarituri in apa si inot sincron. Centrul a fost construit in patru ani si a costat aproximativ 136 de milioane de dolari, fiind singura dintre arenele olimpice finantata de chinezi din afara granitelor Chinei (in special din Hong Kong, Macao si Taiwan). „Cubul de apa” este prima constructie din China care utilizeaza tehnologia „pernelor de aer”, fiind de asemenea si singura constructie din lume care foloseste aceasta tehnologie pe o suprafata atat de mare. Acoperind o suprafata de 6,95 hectare, structura cubica adaposteste trei bazine si este realizata dintr-o armatura de otel si o membrana de plastic ce imita teflonul, care seamana cu niste bule de apa, ceea ce da ansamblului supranumele sau. Vazuta din exterior, fatada este compusa din peste 3000 de perne de aer, care acopera o suprafata de 100.000 de metri patrati. Acest tip special de teflon a fost creat de compania „Vector-Foiltec” din Germania si „Yuanda Group” din China astfel incat sa reactioneze la schimbarea conditiilor de luminozitate, ceea ce produce efecte vizuale impresionante. Inventata in anii ’70 ai secolului trecut, membrana a fost utilizata vreme indelungata ca un material de izolare in industria aeronautica. In fiecare „bula” exista un sistem automatizat de monitorizare a presiunii aerului, iar cand aceasta scade sub un anumit nival, se reincarca automat. Acoperisul centrului este considerat a fi ecologic, deoarece utilizeaza razele solare pentru incalzire si iluminare, ceea ce reduce cu 30% consumul de energie. „Cubul” poate gazdui 17.000 de spectatori, pe 6.000 de scaune permanente si 11.000 de locuri provizorii. Mare parte din cub este, in acest moment, neamenajata. In viitor, zona va fi convertita intr-un mall si un urias parc acvatic, cu plaja artificiala si aparatura de produs valuri. De asemenea, va exista suficient spatiu pentru restaurante, trei terenuri de tenis si alte mici constructii, cu atat mai mult cu cat capacitatea tribunelor va fi redusa de la 17.000 de locuri la 11.000.

China, pe primul loc în topul execuţiilor infractorilor
Conform datelor publicate de Amnesty International, China este ţara în care au fost decise cele mai multe condamnări la moarte cu executarea în public a mii de infractori, în decursul anului trecut. De asemenea Republica Populară Chineză conduce detaşat în topul ţărilor care folosesc pedeapsa capitală drept cel mai eficient mijloc de pedepsire al celor care încalca legea.
Membrii Amnesty International susţin ca în anul 2009 «au avut loc mii de execuţii» în China, numărul real al infractorilor ucişi fiind clasificat de autorităţile de le Beijing drept "secret de stat".
În decursul aceluiaşi an, se estimează că un număr de 714 persoane au fost executate în alte state precum Iran, Statele Unite ale Americii, Irak şi Arabia Saudită. Dacă în 2008, China a dispus executarea unui număr de 1.718 infractori, anul trecut autorităţile de la Beijing au aprobat uciderea a peste 2.390 infractori.
Pe locul second în acest sinistru top se află Iranul unde s-au aprobat anul trecut executarea a 388 de persoane, marea lor majoritate făcându-se vinovate de proteste şi acte de vandalism cu ocazia alegerilor desfăşurate în acesta ţară.
Amnesty International arată că 2009 este primul an din istorie în care nu au fost înregistrate execuţii pe bătrânul Continent. Bielorusia este singura ţara europeană care mai permite execuţiile umane. În S.U.A. au fost executaţi 52 de infractori în 2009, dintre care 24 de execuţii au avut loc doar în statul Texas.
Pedeapsa cu moartea este legală şi în Bangladesh, Japonia, India, Afganistan, Pakistan, Coreea de Nord, Malaezia, Thailanda, Singapore Botswana, Sudan şi Vietnam.

Un masacru ce putea fi evitat: Piaţa Tiananmen
Vara anului 1989 a rămas în memoria Occidentului prin masacrul ce a avut loc în Beijing, în piaţa Tiananmen. Armata a executat ordinele guvernului iar pentru prima dată după 1949, mapamondul era oripilat de atrocităţile ordonate de guvernul chinez. „The tank man” – povestea omului ce a oprit singur înaintarea blindatelor chinezeşti, violentele proteste şi furia populară împotriva unui sistem anchilozat au evidenţiat tensiunile sociale ale Chinei şi au demonstrat încă odată lumii întregi că un regim impus prin forţă poate fi oricând destructurat.
Mişcarea tinerilor, studenţilor şi cetăţenilor Beijingului se poate înscrie în seria de „liberalizări” europene şi cereri pentru guvernări transparente denumite generic de ruşi glasnost.
Astăzi istoria dar şi mijloacele cotidiene de comunicare privesc retrospectiv evenimentele, unii acordându-le o atenţie firescă, alţii încercând să doar să uite… Cel mai bun exemplu a tratării subiective a memoriei recente este unul simplu: accesaţi pagina google china şi tastaţi tiananmen apoi accesaţi google.com…este o diferenţă o atitudinii politice faţă de acelaşi subiect, scrie athenian-legacy.com
Masacrul din iunie 1989 în Piaţa Tiananmen este apogeul unei fustrări sociale cauzaţă de decepţiile şi eşecurile din economie şi politică. Reformele lui Deng (1979-1989) nu au reuşit să dinamizeze China, depresia economică lovind ţara la mijlocul anilor `80, iar declinul agriculturii fiind tot mai evident. Inflaţia a crescut, statul nemaiputând să-i protejeze cu subvenţii pe locuitorii marilor oraşe de preţurile din ce în ce mai mari. Mişcarea demografică sat-oraş a determinat o supraaglomerare urbană periclitând calitatea traiului urban (şi aşa scăzut).
Promisiunile de reformare făcut de PCC sub conducerea lui Deng Xiaoping nu au fost respectate. Foarte mulţi studenţi erau îngrijoraţi datorită faptului că după finalizarea studiilor nu puteau opera în câmpul forţei de muncă conform pregătirii lor profesionale. Erau mai mulţi absolvenţi de facultăţi decât cererea pieţii. Cei mai mulţi absolvenţi erau redirecţionaţi în alte domenii, prioritari pentru posturi fiind absolvenţii de facultăţi proveniţi din familii ce activau în structuri de conducere ale Partidul Comunist Chinez (PCC).
Studenţii au fost animaţi de moartea suspectă a fostului secretar general al PCC, Hu Yaobang (15 aprilie 1989), înlocuit cu Zhao Ziyang. Hu Yaobang nu era recunoscut ca un reformator în interiorul PCC, dar moartea acestuia a reuşit să atragă tinerii în agora chinezească deoarece acesta susţinuse protestele studenţilor în 1987. Chiar dacă ulterior a fost silit să-şi facă autocritica fiind tratat nemilos de guvern acesta a fost transformat de studenţi într-un simbol al rezistenţei în faţa acelui guvern anchilozat în practici învechite.
Refuzul premierului Li Peng de a lua petiţia reprezentanţilor studenţilor la ceremonia de înmormântare a lui Hu Yaobang din piaţa Tiananmen a determinat participanţii să afirme că prin astfel de refuzuri guvernului şi PCC se distanţează de popor.
O serie de greve şi boicoturi ale orelor de curs au determinat autorităţile să reflecte mai atent la ce se întâmpla în Beijing. Ziarul Poporului, oficiosul PCC chiar cerea zdrobirea manifestanţilor de către autorităţi.
În loc să descurajeze elanul studenţilor, anunţul oficiosului a trezit din letargie studenţi de la peste 40 de universităţi din China alăturându-se colegilor lor din piaţa Tiananmen. Aceştia au reuşit să călătorească până la Beijing prin complicitatea unor lucrători din transporturi (şi aceştia dorind o serie de reforme). Declaraţia autorităţilor prinvind ce a scris Ziarul Poporului în care se spunea că era exagerată afirmaţia privind zdrobirea studenţilor era deja târzie. Numeroşi scriitori, artişti şi cetăţeni ai oraşului s-au alăturat protestelor studenţeşti.
Protestatarii au speculat excelentul moment extern prin care trecea China: vizita liderului rus Mihail Gorbaciov dar şi prezenţa a numeroşi reporteri şi cameramani occidentali ce nu mai considerea vizita lui Gorbaciov o prioritate ci protestele din Tiananmen. Vizita lui Gorbaciov era importantă deoarece era prima vizită, a unui preşedinte sovietic după răcirea relaţiilor chino-sovietice.
Autorităţile erau astfel legate la mânie neputând să intervină în forţă până când vizita lui Gorbaciov nu se încheia iar ziariştii occidentali erau mutaţi departe de viitorul „teatru de operaţiuni” din piaţa Tiananmen.
La 16 mai 1989, după ce Gorbaciov părăsise China, Zhao Ziyang s-a dus în piaţă şi le-a cerut protestatarilor să renunţe la manifestări. Profund afectat, acesta le-a promis că va rezolva cererile lor. În aceaşi seara acesta a fost dizolvat, Li Peng şi Deng Xiaoping luând frâiele viitoarei represiuni. Odată aflată vestea că guvernul comasează armata în oraş, şi mai mulţi cetăţeni au luat calea pieţei pentru a apăra protestul studenţilor. Trupele au fost primite energic, populaţia împiedincându-i să pună în practică legea marţială, ordonată de guvern. Poporul spera să îi sensibilizeze pe soldaţii chinezi pentru ai alătura cauzei lor.
În aceste condiţii, au fost trimise trupe speciale conduse de comandanţi numiţi personal de preşedintele Yang Shangkun şi de Deng Xiaoping. La 2 iunie 1989, 350.000 de soldaţi din armata chineză înconjurau piaţa Tiananmen. Tancurile şi blindatele nu au lipsit în această operaţiune în care civilii erau neînarmaţi. Noaptea dintre 3-4 iunie s-a soldat cu un adevărat masacru în rândul civililor. Numărul victimelor şi a răniţilor nu a fost făcut public de autorităţi dar observatori ai evenimentelor afirmă că circa 3000 de protestatari au fost ucişi.
Analizând la rece evenimentele, analiştii politici şi istoricii afirmă că guvernul chinez ar fi putut dispersa manifetanţii cu tunuri cu apă, dar, guvernul chinez dorea să ofere un model poporului chinez pentru viitoarele rebeliuni. Masacrul din Piaţa Tiananmen a fost însă un gest specific tradiţiei chineze de a zdrobi opoziţia prin cele mai dure mijloace pentru a evidenţia însăşi lipsa de legitimitate a opoziţiei.

Beijing, 1900: „Boxerii“ asediază ambasadele străine,

La apogeul revoltei, în perioada asediului cartierului legaţiilor străine din Beijing, au fost ucişi aproximativ 230 de străini, diplomaţi dar şi militari, comercianţi sau misionari, împreună cu zeci de mii de chinezi de confesiune creştină, un mare număr de rebeli asediatori, simpatizanţi de‑ai acestora, precum şi neutri, chinezi paşnici aflaţi „la locul greşit în timpul greşit“.
Răscoala işi are originea în starea de spirit de ură şi duşmănie la adresa străinilor ce domnea în China de câţiva zeci de ani. Cu mai bine de şase decenii în urmă, în 1839, între China şi Marea Britanie izbucnea primul „Război al opiului“.
Evident, înfruntarea era inegală, iar Anglia, victorioasă, i‑a impus Chinei inegalul şi umilitorul Tratat de la Nanking (Nanjing), din 29 august 1842, primul tratat umilitor impus Chinei de o mare putere europeană. În conformitate cu stipulaţiile acestuia, Anglia obţinea stăpânirea asupra insulei Hong Kong şi deschiderea pentru flota comercială engleză a cinci porturi, între care Canton şi Shanghai. Pe fundalul derulării Războiului ţărănesc antifeudal al Taipinilor (1850 – 1864), o altă mare putere, Rusia ţaristă, îi impunea Chinei imperiale, la 11 iunie 1851 Tratatul de la Kulja, prin care o obliga să‑i permită deschiderea de factorii pe teritoriul ei.
Iar în intervalul octombrie 1858 – octombrie 1860, în plin „Război al Taipinilor“, Anglia, susţinută de data aceasta de Franţa, poartă împotriva Chinei „al doilea Război al opiului“. Ostilităţile au fost câştigate, cum era de altfel şi firesc, de cele două mari puteri europene, care în decembrie 1857 ocupau oraşul Canton. Anul 1858 a fost anul unor noi umilitoare şi inegale tratate: cel de la Aigun, ruso‑chinez, din 28 mai (1858) şi acela de la Tsientsin (Tianjin, 26‑29 iunie), impus Chinei de nu mai puţin de patru mari puteri: Franţa, Marea Britanie, Rusia şi S.U.A. Conţinutul acestuia era cât se poate de clar: dacă cele patru mari puteri se obligau să sprijine autorităţile de la Beijing împotriva mişcărilor revoluţionare şi rebeliunilor interne, ele primeau în schimb importante privilegii comerciale.
Prin tratatele de la Beijing, din octombrie‑noiembrie 1860, erau deschise reprezentanţe comerciale cu caracter permanent în China, ale celor patru puteri. Au urmat apoi alte două tratate, la fel de inegale si înjositoare: Tratatul chino‑japonez de la Shimonoseki (17 aprilie 1895), prin care China ceda Japoniei, de această dată, Taiwanul şi insulele Penhu şi Convenţia ruso‑chineză de la Beijing, din 27 martie 1898, prin care China îi ceda Rusiei, cu titlu de închiriere, pentru 25 de ani, oraşele Lüşun (Port Arthur) şi Talien Dalian. Cu un an în urmă, la 14 noiembrie 1897, o altă mare putere, Germania imperială, punea stăpânire pe golful Tiaociou, de pe coasta provinciei Şandun (Shandong), cu portul Qingdao. Iar Franţa şi Anglia îi vor urma imediat exemplul, luând în stăpânire oraşele Weihai şi Zhanjiang.
Revolta şi asediul cartierului legaţiilor
Aşadar, o triplă revoltă: antiimperialistă, anticolonialistă şi, evident, anticreştină, toţi străinii fiind de confesiune creştină, de la diplomaţi la negustori şi, bineînţeles, misionari. Adevărata lege străinii o făceau, căci ei aveau puterea economică, în primul rând, şi apoi pe cea politică. Poporul, clericii chinezi tradiţionalişti, văzându‑şi ritualurile şi tradiţiile ponegrite, prohibite chiar, au simţit că fusese depăşită o limită a răbdării.
Şi atunci, ei s‑au organizat în asociaţii revoluţionare, cum ar fi „Societatea armoniei juste“ (în limba chineză „Yihe tuan“) care mai târziu a devenit „Pumnii drepţi ai armoniei“ sau „Societatea pumnilor drepţi şi armonioşi“ (în limba engleză, prescurtat, „Boxerii“). Ei au declanşat ceea ce în istorie s‑a numit „Revolta (răscoala) Boxerilor“, care a mistuit China ca un râu de foc, făcând numeroase victime, de ambele părţi, în intervalul 1898 – 1901.
Pornită în martie 1898 din regiunea nordică a Chinei, din provincia Shandong, revolta se va extinde, ajungând în 1900 şi în capitală, la Beijing. Primele atacate au fost misiunile evanghelice, evident cele mai vulnerabile şi lipsite de apărare, apoi contoarele şi firmele comerciale. Misionarii şi negustorii vor fi aşadar primii loviţi. Vor urma apoi, o dată boxerii intraţi în Beijing, şi diplomaţii.
Pe acest fundal va avea loc, în capitala chineză, o lovitură de palat. Tânărul împărat reformator Guangxu, iniţiator al procesului reformator şi modernizator, cunoscut sub denumirea de „Reforma celor 100 de zile“ (11 iunie – 21 septembrie 1898), a fost răsturnat de la putere de către mătuşa sa conservatoare, împărăteasa văduvă Cixi. Aceasta i‑a lăsat pe boxeri să se dezlănţuie, deşi ar fi putut cu uşurinţă suprima mişcarea, având ferma intenţie de a‑i alunga pe străini din China, servindu‑se de ei.
Aceasta, considerându‑i pe boxeri puternici, „rezistenţi“ la gloanţe, la loviturile de sabie şi lance, datorită „puterilor lor magice“, a decis folosirea lor la maximum, drept „carne de tun“. Împărăteasa spera ca, în final, datorită numărului copleşitor, net superior al răsculaţilor, să‑i poată alunga pe străini, pentru totdeauna, din China. Aşadar, neascunzându‑şi intenţiile, împărăteasa Cixi a emis edicte de protejare şi apărare a boxerilor, determinându‑i pe diplomaţii străini să‑i adreseze plângeri şi note de protest. Toate acestea se petreceau în ianuarie 1900.
Focul a mocnit ceva mai puţin de şase luni, înainte ca butoiul cu pulbere să fie aprins, la 21 iunie 1900. Deja la Beijing, în „Oraşul Interzis“ – reşedinţa familiei imperiale ‑ boxerii s‑au adunat în număr mare, cu gânduri clare de atac. Lor li s‑au alăturat elemente ale armatei imperiale chineze. Se aştepta doar semnalul adevăratului lider, împărăteasa văduvă Cixi. Aceasta a dat într‑adevăr semnalul de atac la 21 iunie 1900, declarând oficial război deschis străinilor. Cartierul locuinţelor străinilor din Tianjin (Tsientsin) şi cartierul misiunilor diplomatice din Beijing au fost imediat atacate şi asediate.
Puterile străine au protestat, declarându‑i împărătesei Cixi că, în urma respectivului gest, ele se consideră a fi în stare de război. A urmat atacul de a doua zi, ordonat de împărăteasă, asupra cartierului misiunilor diplomatice. Acesta a îndurat 55 de zile de asediu, până la 14 august 1900, când trupele eliberatoare a opt naţiuni l‑au despresurat.
Diplomatul şi arma
Iată aşadar, pentru 55 de zile, misiunile diplomatice transformate, pentru a folosi consacrata expresie a istoricului francez Jean Delumeau, în veritabile cetăţi asediate. Aflate în vecinătatea „Oraşului Interzis“, deci a asediatorilor care au pornit asaltul de acolo, misiunile erau clădiri solide, construite din piatră, înconjurate de ziduri înalte, puternice, care au rezistat asediului. În ceea ce‑i priveşte pe ocupanţii lor, diplomaţii în primul rând, cărora li s‑au adăugat ceilalţi civili, negustorii, misionarii, chinezii convertiţi la creştinism, dar şi străinii cu alte ocupaţii, au fost nevoiţi să pună mâna pe arme, pentru a‑şi apăra vieţile lor şi ale familiilor lor. Iată‑i aşadar pe diplomaţi transformaţi în militari, lăsând hârtia şi condeiul la o parte şi apucând, pentru aproape două luni, puşca, sabia, lancea, ustensile mai puţin diplomatice.
Arma diplomatică a fost înlocuită, în consecinţă, cu arma militară. Comanda supremă, dacă s‑ar putea numi aşa, a misiunilor diplomatice asediate, a luat‑o ministrul plenipotenţiar al Marii Britanii, Claude Maxwell MacDonald, care, înainte de a fi diplomat a fost... ofiţer. Aşadar, „the right man in the right place“ (omul potrivit la locul potrivit). Asediaţii au folosit ca arme de foc puştile, pistoalele şi un vechi tun, piesă de muzeu. Acesta a fost numit, în glumă, „Tunul internaţional“, fiind alcătuit dintr‑o ţeavă britanică, un afet italienesc şi trăgând cu ghiulele ruseşti. Iar tunarii erau...americani.
Lângă „Oraşul Inter­zis“, în „Cartierul Lega­ţiilor“, erau grupate, în apropiere una faţă de cealaltă, Legaţiile Marii Britanii, Franţei, Austro‑Ungariei, Italiei, Olandei, S.U.A., Rusiei şi Japoniei. La cîteva străzi distanţă de ele se aflau, învecinate, Legaţiile Belgiei şi Spaniei. În timpul asediului, comunicarea dintre acestea două şi restul misiunilor diplomatice s‑a realizat fără probleme. Cea mai nefericit aşezată era Legaţia Germaniei, situată în partea cealaltă a oraşului. Această misiune, după moartea ministrului plenipotenţiar, a fost, împreună cu întreg personalul ei, cea dintâi victimă a furiei boxerilor. Rebelii au atacat‑o, au pătruns rapid în ea, au jefuit‑o şi au incendiat‑o, iar personalul a fost decimat.
Folosind tactica intimidării, boxerii au incendiat, la 23 iunie 1900, un grup de clădiri vechi şi de curţi şi grădini, aflate în vecinătatea Legaţiei Marii Britanii, numit Hanlin Yuan. Au sperat ei că focul va cuprinde şi clădirea legaţiei, determinând predarea asediaţilor. Nu a fost însă aşa. Spre surprinderea lor, incendiul s‑a propagat în direcţia inversă, înspre asediatori, clădirea legaţiei rămânând neatinsă.
Au luptat şi militari...
Şi totuşi, în cursul celor 55 de zile de asediu, civilii nu fost singuri în lupta lor. Au existat şi militari, este drept nu în număr mare, comparativ cu efectivele inamicului. De altfel, încă de la 31 mai 1900, la cererea diplomaţilor îngrijoraţi, 435 de militari din 8 ţări, puşcaşi marini, au plecat de la Takou, cu trenul, spre Beijing. Şi ei vor fi mai mult decât valoroşi în cursul evenimentelor ulterioare, contribuind la apărarea legaţiilor. Nefiind suficientă această iniţiativă, la 10 iunie, 2000 de puşcaşi marini englezi, comandaţi de viceamiralul Edward Hobart Seymour, vor porni de la Tianjin (Tsientsin) către Beijing.
Au întâmpinat însă o puternică rezistenţă din partea boxerilor, care distruseseră deja linia de cale ferată, şi au fost nevoiţi să se întoarcă la Tianjin (Tsientsin), după ce au pierdut 350 de oameni. În sfârşit, un număr de 24 de marinari japonezi, aflaţi sub comanda colonelului Shiba, s‑au distins în timpul asediului.
La final, o forţă expediţionară alcătuită din militarii a opt state, denumită simbolic „Alianţa celor opt naţiuni“, cuprinzând 55.000 de oameni, o forţă numerică într‑adevăr impresionantă, a cucerit Tianjin (Tsientsin) după numai o zi de luptă, la 14 iulie, şi a ocupat Beijing, despresurând cartierul misiunilor diplomatice şi împrăştiindu‑i pe asediatori, la 14 august 1900. Ea a fost comandată de generalul locotenent britanic Alfred Gaselee.

Diplomaţii români transmit
Nu au existat în vremea aceea relaţii diplomatice între România şi China, aşadar, nici nu a fiinţat vreo legaţie a României la Beijing. Au existat în schimb legaţii ale României în capitalele puterilor europene implicate în evenimentele din China, iar diplomaţii români, receptivi şi la datorie, au transmis centralei Ministerului Afacerilor Străine preocupările şi frământările oficialităţilor de acolo.
Iar cele mai pregnante erau legate de stoparea exportului de arme către China şi de alcătuirea cât mai rapidă a unei forţe expediţionare care să se îndrepte cu toată viteza spre Beijing.
De la Paris şi Londra, de exemplu, cei doi miniştri plenipotenţiari Grigore I. Ghika şi Ion Bălăceanu îl informau, în cursul lunilor iulie, august şi octombrie 1900, pe ministrul român al Afacerilor Străine, Alexandru Marghiloman, de-spre decizia guvernelor francez şi britanic de a stopa exportul de arme către China. Referindu‑se în telegrama lui şi la Germania, prin extensie, Bălăceanu trăgea un semnal de alarmă în privinţa viitorului destul de sumbru al relaţiilor comerciale ale celor două Mari Puteri, Anglia a Reginei Victoria şi Reichul german al lui Wilhelm al II‑lea, cu China. La fel, la Bucureşti, ministrul plenipotenţiar al Marii Britanii, Gordon John Kennedy, îl înştiinţa pe Marghiloman despre proclamaţia reginei Victoria din 7 august 1900, privind interzicerea exportului de arme către China.
A doua chestiune era una într‑adevăr primordială la acea vreme pentru guvernele şi cancelariile puterilor europene. Din Roma, la 12 iulie (1900), Duiliu Zamfirescu, scrii­to­rul‑di­plo­mat, semnala discursul ministrului italian de Externe, marchizul de Visconti Venos­ta, rostit în Se­nat, în care vorbitorul îndemna auditoriul la alcătuirea unui corp expediţionar internaţional, care să fie trimis în China, în ajutorul civililor asediaţi. Din Bruxelles, în telegrama sa din 14 august, Mihai Mitilineu trata aceeaşi chestiune precum şi modul în care era aceasta privită de autorităţi, în frunte cu regele Leopold.
Merită o atenţie deosebită nota consulului general al României la Odessa, Petre P. Mavrogheni, din 8 august 1900, în care este prezentată în detaliu componenţa flotei ruse care transporta forţa expediţionară spre China, toate navele fiind ancorate în portul respectiv, şi telegrama din 18 august a ministrului plenipotenţiar al României la Sankt Petersburg, Gheorghe Rosetti‑Solescu, în care este evocată grija centralei Ministerului de Externe al Rusiei ţariste, care a decis ca întreg personalul diplomatic, în frunte cu ministrul plenipotenţiar, să părăsească neîntârziat Beijing‑ul. Deşi revolta luase sfârşit de puţină vreme iar legaţiile asediate fuseseră despresurate, teama şi neîncrederea erau încă vii, experienţa trăită nefiind defel plăcută şi nefiind cazul ca ea să fie repetată. Oricând mai putea apărea situaţia unui asediu al misiunilor diplomatice, în care diplomaţii să fie nevoiţi să le apere cu armele în mâini!
Imunitatea diplomatică putea fi în unele cazuri atât de relativă...

O ecranizare de succes
În anul 1963, a fost realizată o excelentă peliculă cinematografică, tratând dramaticul episod al asediului misiunilor diplomatice, de către regizorul Nicholas Ray, producător fiind Samuel Bronston. În rolurile principale ale filmului, intitulat „55 de zile la Pekin“, au „strălucit“ actorii Charlton Heston şi Ava Gardner, care au interpretat două personaje de ficţiune, un ofiţer american şi o baroneasă rusă, precum şi David Niven şi Juzo Itami, care le‑au dat viaţă pe ecran ministrului plenipotenţiar al Marii Britanii, Claude Maxwell MacDonald, şi colonelului japonez Goro Shiba.

12 noiembrie 1866 - S-a nascut Sun Iat-sen

Medic de profesie, om politic si revolutionar, Sun Iat-sen este unanim considerat „parintele” Chinei moderne. Nascut intr-o familie modesta, in prefectura Guangzhou, el a urmat scoala in satul natal, dupa care a fost incredintat fratelui sau mai mare, Sun Mei, care devenise un prosper negustor in Hawaii. Contactul cu civilizatia si mai ales cu democratia americana l-a marcat profund; va infiinta o organizatie pentru reinnoirea Chinei dar o tentativa de puci, in 1895, va esua, si Sun este nevoit sa plece in exil, un exil care-l poarta prin Europa, Statele Unite, Canada si Japonia. Sun devine astfel cunoscut in intreaga lume, ca un personaj carismatic; el va juca un rol esential in rasturnarea dinastiei Qing, ultima dinastie imperiala chineza, in anul 1911.

10 septembrie 259 - Nasterea primului imparat al Chinei, Qin Shi Huang


Qin Shi Huang ramane o figura controversata in
istoria Chinei. Dupa unificarea acestei tari, impreuna cu principalul
sau sfetnic, Li Si, a intreprins o serie de reforme politice si
economice majore. A demarat proiecte ambitioase, inclusiv o prima
versiune a Marelui Zid Chinezesc, o vasta retea de drumuri si
impresionantul mausoleu, strajuit de „armata de teracota”, proiecte
care au costat insa mii de vieti. In plus, Qin Shi s-a comportat ca un
suveran despotic, ce nu s-a ferit, spre a-si asigura stabilitatea, sa-i
masacreze pe dizidenti si sa le arda scrierile in public. Fiu al
regelui statului Qin, Zhuang Xiang, Shi i-a urmat tatalui sau, la
moartea acestuia, desi avea doar 13 ani.


Incercarile camarilei mamei sale, care actiona ca
regenta, de a-l asasina, au esuat si mai tarziu Shi se va razbuna pe
acesti curteni perfizi. In anul 230 i.Hr., cand regimul sau era pe
deplin consolidat, Shi a inceput marele si ambitiosul sau proiect de
unificare a Chinei, sfasiata pana atunci de necontenitele lupte din
perioada „statelor combatante”. Fin strateg si beneficiind de o armata
superioara logistic, Shi a cucerit pe rand statele Han, Zhao si Yan,
apoi statul Chu, cel mai important rival al sau, devenind astfel
stapanul unui vast imperiu.
Ultimul regat rival,
Qi, a fost supus in 221 i.Hr. Dar Shi nu s-a multumit cu atat si a
continuat campania de cuceriri, anexand chiar teritoriile nordice ale
Vietnamului actual. De-a lungul domniei sale, imparatul a fost
confruntat cu numeroase tentative de asasinat, dar a scapat de fiecare
data nevatamat, razbunandu-se crunt pe atentatori. Pe masura ce
imbatranea, suveranul devenea tot mai obsedat de ideea nemuririi si a
oferit averi nemasurate oricui i-ar fi putut oferi elixirul vietii
vesnice. Dar tocmai aceasta dorinta i-a fost fatala: a inghitit o
cantitate mare de pastile cu mercur, date de medicii sai drept leac, si
a murit, din cauza intoxicatiei survenite.

Paradisul arheologic din Nordul Chinei
Vestigiile unei culturi vechi de peste trei mii de ani au fost descoperite în apropierea unui sat izolat din nordul Chinei, într-o zonă considerată leagănul civilizaţiei chineze, informează AFP.


Descoperirea a fost făcută în provincia Shanxi, în situl arheologic din Yangshe, la o sută de kilometri de Fluviul Galben, unde a fost identificată o necropolă antică din timpul Regatului Jin.

Unul dintre mormintele scoase la lumină acolo a aparţinut unei foste căpetenii Jin. Era un personaj deosebit de important căci, conform obiceiului vremii, el a plecat spre lumea cealaltă însoţit de 48 de care de luptă şi 105 cai, cu tot cu harnaşamentele lor. Specialiştii care au studiat aceste vestigii afirmă că sunt atelaje de paradă, lăcuite şi vopsite în roşu, bogat decorate cu piese din bronz. Cimitirul antic a fost descoperit încă din 1992, dar banii necesari unor săpături arheologice de mare amploare au fost obţinuţi abia în 1996. De atunci, au fost excavate 19 morminte diferite. Iar la cel care conţine carele de luptă s-a muncit timp de patru ani.
Analizând vestigiile găsite în interiorul acestuia specialiştii au dedus că este vorba despre mormântul unui comandant militar care s-a făcut remarcat prin faptele sale de arme din cursul unuia dintre numeroasele conflicte care au marcat istoria dinastiei Zhou de Vest, între anii 1120 şi 781 î.Chr. Istoricii afirmă că aceste vestigii sunt unice pentru dinastiile Shang şi Zhou şi nu-şi au egal decât în “oastea din lut” din Xi’an, descoperită în mormântul lui Qin Shihuangti, primul împărat care unificat China sub un singur sceptru. Atâta doar că aceasta este cu 600 de ani mai nouă decât necropola din Yangshe. Anul acesta, autorităţile chineze vor începe construirea unui muzeu dedicat vestigiilor regatului Jin descoperite până acum.

EPOCA DE AUR A ARHEOLOGIEI CHINEZE
Această descoperire nu este un unicat pentru arheologia chineză. “De la sfârşitul anilor '80 ne aflăm în plină epocă de aur a arheologiei din China”, a declarat Ji Kunzhang, cercetător în cadrul Institutului Arheologic din Shanxi şi conducătorul şantierului arheologic de la Yangshe. În provincia estică Anhui, au fost descoperite câteva sute de obiecte din jad, printre care se număra şi prima sculptură animalieră din China. Datând din neolitic, aceasta are în jur de 88 de kilograme şi reprezintă un porc. Iar în 2007, peste 10.000 de obiecte din porţelan plus numeroase alte antichităţi au fost recuperate în apropierea insulei Xisha, din Marea Chinei de Sud. Ele au fost descoperite în epava unei corăbii vechi de peste 700 de ani, care s-a scufundat în timpul unei călătorii pe ruta numită de specialişti “drumul maritim al mătăsii”, care lega China de insulele din Asia de Sud-Est.

16 octombrie 1934 - Incepe Marsul cel Lung

Sub denumirea de „Marsul cel lung” a ramas in istorie operatiunea de retragere din fata trupelor nationaliste Kuomintang a armatelor Rosii, conduse de Partidul Comunist Chinez. Avand in frunte lideri militari lipsiti de experienta, comunistii au fost lesne invinsi de oamenii generalisimului Chiang Kai-shek si obligati sa fuga spre nord, spre a evita distrugerea totala.

Orasul Interzis


In marea tara a rasaritului care este China, tara a Marelui Zid si a unei impresionante armate de statui de lut, a pagodelor indraznete si a barajelor impunatoare, exista inca un loc magic in care totul pare mai presus de puterea imaginatiei noastre. Acesta este „Orasul sau Palatul Interzis”, fosta resedinta imperiala a dinastiilor Ming si Qing. Transformat in muzeu, este cel mai bine prezervat complex de palate din zilele noastre.

Numele sau intreg este „Orasul purpuriu interzis” si se trage pe de-o parte de la credinta straveche ca aici locuiau doar zeii, si, bineinteles, imparatul, ca fiu de zei, si pe de alta de la faptul ca, in afara imparatului, a familiei si favoritelor sale si a celor care slujeau aici, nimeni nu avea voie sa patrunda pe acest teritoriu sacru.
Constructia a durat 14 ani. A inceput in 1406, in al patrulea an de domnie al imparatului Young-te si s-a terminat in 1420 in al 18-lea an de domnie a aceluiasi imparat.

Un an mai tarziu, el a schimbat capitala tarii de la Nanjing la Beijing si, din acel moment, 24 de imparati au locuit in Orasul Interzis, 14 din dinastia Ming si 10 din dinastia Qing. Ocupand o suprafata de 720.000 metri patrati, complexul are patru porti marete, este inconjurat de un zid inalt de 12,5 metri si de un sant cu o latime de 5,2 metri si este presarat cu mici torente si o multime de arbori si flori.

Exista peste 8700 camere in constructiile de lemn, toate acoperite cu tigle emailate galbene, culoare pe care numai imparatii aveau voie sa o foloseasca la acoperisuri. Aceste incaperi splendid ornamentate sunt impartite simetric intre partea de nord si cea de sud, palatele fiind plasate pe ambele parti ale unei axe centrale. Totul indica atat maiestria constructorului, cat si incredibilila creativitate a arhitecturii chineze in general. Bijuterie a culturii tarii, Palatul isi pastreaza fata sa originala capatata in timpul dinastiei Ming. Multe dintre cladiri au cazut prada unor incendii dar au fost refacute identic. De aceea cele mai multe dintre pavilioane dateaza din primii ani ai dinastiei Qing.

Complexul adaposteste, pe langa palate si pavilioane, sali de receptie, curti interioare si temple, cele mai multe camere apartinand, evident, imparatului. Conform traditiei, acest „fiu al cerului” putea avea trei neveste principale, sase favorite si 72 de concubine de rang mai marunt. Au existat insa imparati care au ajuns la 2000 de concubine care purtau un fel de ecusoane aurite, cu data nasterii, care le dadea statutul de musafiri de onoare,

Cea mai importanta sala din complex este cea a „Supremei Armonii”. Dateaza din secolul al XVII-lea, are 35 metri inaltime si acoperisul este sustinut de 24 de stalpi. Pe un podium de lemn de jacarta este tronul principal si, din tavan, atarna un dragon de aur, simbol al puterii imperiale. Revolutia din 1911 a alungat dinastia Qing, exilandu-l pe imparatul Pu Yi la marginea Orasului interzis, in 1924 fiind alungat cu totul. In 1914 a fost deschisa aici prima expozitie de antichitati si, in 1925 s-a hotarat ca Palatul sa devina muzeu. In 1961, Consiliul de Stat a hotarat sa acorde o atentie speciala complexului care, din 1987, a intrat sub protectie UNESCO.

Evoluţia hîrtiei

Alăturată busolei, prafului de puşcă şi tiparului, hîrtia completează seria celor patru invenţii celebre ale Chinei antice, demonstrînd tehnologia avansată de care dispunea...

China antica, filozofia sanatatii, sexului si a longevitatii
http://www.gardianul.ro/2008/03/09/dosar-c58/china_antica_filozofia_sanatatii_sexului_si_a_longevitatii-s110394.html
Oamenii luminati ai Chinei antice au pus esenta unei lumi întregi în interiorul unui cerc împartit în doua principii, legi, polaritati. Occidentalii au întotdeauna tendinta de a spune “s-a pierdut”, “s-a distrus” sau “trebuie distrus”, “trebuie sa scapam de asta” sau “trebuie sa renuntam la asta”, pe când stiinta initiatica ce pleaca din timpurile de început ale Chinei primitive spune ca “nimic nu se pierde, totul se transforma”. Aceasta afrmatie este reprezentata si de ideograma yin/yang.

Cunoasterea civilizatiei chineze contemporane constituie pentru multi o necunoscuta, iar cultura Chinei antice, un mister necitit pentru majoritatea europenilor. Am auzit vorbindu-se despre mari gânditori si filosofi greci, italieni, francezi, englezi, rusi, germani, americani etc., care au facut subiectul multor revelatii si controverse în întregul continent european si nu numai. Rar mi-au trecut pe lânga ureche exemple din istoria Chinei antice si despre filosofia acesteia. Mi se pare ciudat sa studiem dezvoltarea Europei antic e fara sa pomenim principalul izvor al spiritualitatii si gândirii antice. Bazele multor filosofii, doctrine si de ce nu si stiinte, se afla puternic ancorate în istoria Chinei de dinainte de Hristos.Ca orice alta civilizatie a acestui pamânt, China, la începuturile sale, a dezvoltat o întreaga filosofie a existentei si a manifestarii divinului pe pamânt. Din punctul meu de vedere, este cea mai echilibrata filosofie din cele ale antichitatii de pe întreaga planeta. Spun asta pentru ca au vazut în spiritualitate echilibrul perfect al celor trei structuri umane: trup, suflet si spirit. Ei acorda o importanta deosebita fiecarei structuri în parte. Ei spun ca un trup “neglijat si bolnavicios” nu poate fi locasul unui suflet si al unui spirit luminos. Daca ne gândim bine, si mântuitorul nostru Iisus Hristos a asemanat trupul cu un templu. Bineînteles, vorbim de trup în sensul spiritual, si nu în acela al placerilor si nesabuintei.
Tao este în afara dogmelor religioase
Principiul armoniei divine, puterea primordiala care da nastere tuturor fenomenelor din Univers, este denumit de chinezi Tao. Cei care învata cum sa traiasca în armonie cu Tao pot stapâni aceasta putere pentru a-si intensifica si a-si prelungi viata. Cu alte cuvinte, Tao este un întreg mod de viata. Aceasta filozofie antica ofera o imagine de ansamblu si de relatie între materie si energie, corp si minte. Tao înseamna “cale”, si nu o cale colectiva, ci una individuala. Pentru a-l întelege pe Tao si pentru a trai în armonie cu acest principiu, taoistii pun accent pe individualitate, pe calea unica ce se poate descoperi dinlauntrul fiecarei persoane. În momentul în care încerci sa institutionalizezi spiritualitatea, sa o organizezi într-un anume mod, înseamna ca te îndepartezi de cale, de Tao. Unul dintre cei mai mari gânditori ai Chinei antice, Lao Zi, spune referitor la acest lucru: “Calea care poate fi organizata nu este adevarata cale”. Ideea dogmelor religioase iese din principiile taoiste. Aceasta cale revelata de la începuturile existentei poporului chinez nu face altceva decât sa puna omul în legatura cu natura si cu manifestarea divinului pe pamânt. Reprezinta o cale pasnica, linistita, blânda si nu una agresiva, de cucerire, asa cum s-au manifestat caile occidentale. Taoistii vad întregul univers ca fiind îmbibat cu tao teh (puterea Tao). Aceasta putere cosmica primordiala a fost numita “Tai Hsu” (Marele Vid), “Tai Chi “ (Stramosul Tuturor Lucrurilor) si “Tai Yi” materialul imaterial din care a aparut întregul univers.

“Tao a nascut Unicul;Unicul a nascut doua lucruri,Apoi la trei, apoi zece mii…”
Atunci când “Big Bang” a despartit Tai Chi pentru a crea universul, au aparut manifestarile yin si yang, polii pozitiv si negativ ai unui vast câmp electromagnetic ce au pus în miscare fluxul si refluxul permanent al fortelor si fenomenelor pe care îl numim “univers”.

Yin & Yang - Adam si Eva
Filozofii chinezi sustin ca orice lucru care exista pe aceasta lume si în acest univers contine principiul yin/yang. Cu totii ati auzit despre acest yin si yang, dar ce reprezinta el? Prima referire scrisa despre acest termen o gasim în cartea “Yi Jing”, volum scris în jurul anului 1250 Î.Hr., în care se mentioneaza: “Amestecul permanent al Cerului syangt si Pamântului syint da forma tuturor lucrurilor”. Semnificatia ideogramei chineze (poza alaturata) pentru yin este “partea întunecoasa a unui deal” în timp ce yang este “partea însorita a unui deal”. Acest principiu yin si yang îl regasim peste tot în jurul nostru si în noi însine: femeie (yin) - barbat (yang), luna - soare, noapte - zi, pamânt - cer, negativ - pozitiv, malefic - benefic, greutatea - usurinta, lungimea - scurtimea etc. Toate acestea nu sunt separate, ci sunt complementare, nu pot exista una fara alta si sunt într-o transformare continua. Gânditi-va ca daca am dori sa definim, sa reprezentam negativul, greutatea, lungimea etc., nu am putea-o face daca nu am cunoaste cealalta parte, si anume pozitivul, usurimea, scurtimea etc. Cum putem sti care este binele atât timp cât nu stim care este raul, nu avem notiunea lui? Parintele Cleopa spunea în timpul vietii sale: “Cum poti cunoaste negrul daca nu stii care este albul?“ si “existenta diavolului ne ajuta pe noi, oamenii, sa ne cunoastem adevarata valoare”. Cum putem cunoaste noi binele atât timp cât nu avem si opusul sau? Si uite ca toate sunt necesare pe acest pamânt, chiar daca asociem raul cu “echipa” adversa, toate fac parte din acelasi întreg. Ideograma yin/yang reprezinta în acelasi timp echilibrul perfect al acestei lumi, acolo unde exista întuneric, se afla o farâma de lumina si acolo unde exista lumina, se afla o farâma de întuneric, si în acest fel yin se regaseste în yang si yang se regaseste în yin.

Cele 10 organe Yin & Yang
În medicina traditionala chineza, de exemplu, cele zece organe vitale sunt clasificate în cinci perechi, fiecare dintre ele fiind alcatuita dintr-un organ yin “masiv” si unul yang “gol pe dinauntru”. Organele yin sunt mai vitale decât cele yang, iar disfunctiile organelor yin provoaca problemele cele mai grave de sanatate. Organele nu sunt cuplate întâmplator. Fiecare organ yin este în legatura cu “partenerul” yang. Inima (yin), numita si “conducatorul organelor vitale”, este asociata cu intestinul subtire (yang), controleaza raportul dintre reziduurile lichide si cele solide si absoarbe elementele nutritive, pe care le trimite apoi spre inima pentru ca acestea sa poata circula prin corp. În acest fel exista o corespondenta aparte pentru fiecare organ. Ficatul (yin) are ca partener vezica biliara (yang), pancreas (yin) - stomac (yang), plamânii (yin) - intestin gros (yang), rinichii (yin, care controleaza apa) - vezica (yang). Yin controleaza sângele, iar Yang, energia, mâncatul este o activitate hranitoare Yin, în timp ce consumul de alcool este o activitate obositoare Yang. În cadrul respiratiei, inspiratia este yin si expiratia este yang, în ciclul anotimpurilor, toamna racoroasa si iarna tin de yin si primavara calda si vara fierbinte tin de yang. Lista complementelor poate fi interminabila, dar ideea este mereu aceeasi: nimic nu exista si nu merge decât în legatura directa cu opusul sau esential si toate fenomenele anormale, de la boli la furtuni, sunt produse de dezechilibre grave între aceste doua forte yin si yang. Oamenii luminati ai Chinei antice au pus esenta unei lumi întregi în interiorul unui cerc împartit în doua principii, legi, polaritati. Occidentalii au întotdeauna tendinta de a spune “s-a pierdut”, “s-a distrus” sau “trebuie distrus”, “trebuie sa scapam de asta” sau “trebuie sa renuntam la asta”, pe când stiinta initiatica ce pleaca din timpurile de început ale Chinei primitive spune ca “nimic nu se pierde, totul se transforma”. Aceasta afirmatie este reprezentata si de ideograma yin/yang. Observati ca acest simbol nu este despartit de o linie verticala rigida, ci de o linie curba, instabila, o sinusoida care transforma continuu energia yin în yang si viceversa. Aceasta teorie nu ramâne numai la nivel filozofic, ci reprezinta una din cheile importante ale lui Tao sau ale acestei vieti pe pamânt. Filozofii si medicii care se ocupa de medicina traditionala chineza spun ca nu trebuie sa te lupti cu un viciu, sa îl stopezi, sa îl elimini, ci sa câstigi stiinta de a-l transforma în ceva benefic, stiinta de a transforma manifestarea negativa într-una pozitiva, si nu eliminarea ei.

Lenea sau Întelepciunea?
Tao nu poate fi cerut prin rugaciune, dar poate fi utilizat în practica, iar cei care învata sa-i stapâneasca puterea vor descoperi ca aceasta este inepuizabila. Lucrurile facute pe jumatate nu sunt niciodata suficiente: trebuie sa mergi “pâna la capatul” Caii. Principiile Taoiste sunt cuprinse si în expresia “ching-jing wu-wei”, însemnând literal “a sta linistit fara a face nimic”. Bineînteles “a nu face nimic” nu înseamna a sta toata ziua cu burta la soare, ca un trantor cu ceafa lata, ci a face doar lucrurile cu adevarat necesare si a le face într-un mod care sa nu fie contrar ordinii naturale taoiste si modelului fluxului fortelor cosmice. Aceasta cale spune ca trebuie sa stii când sa te opresti, în loc sa fortezi lucrurile si când sa te abtii în totalitate de la comiterea unor actiuni nepotrivite. Marele spiritualist si filozof Lao Zi spunea: “Când ti-ai terminat treaba, retrage-te! Aceasta este calea cerului.“ În ceea ce priveste expresia “a sta linistit”, aceasta este de fapt sensul meditatiei. Iar meditatia pentru taoisti nu insemna a-ti umple capul cu profunzimi spirituale, ci implica efortul constient de a-ti goli mintea pentru o claritate mentala desavârsita. Cartea de capatâi a filozofiei taoiste - Tao Te Qing - a fost scrisa în urma cu aproximativ 3.000 de ani de catre ilustrul Lao Zi, rezumând în 5000 de cuvinte principiile unei vieti traite în spiritul lui Tao. Asa cum Hermes Trismegistul, Pitagora, Apollonyus din Tyana au reprezentat lumina spiritualitatii în aceasta parte a lumii, la fel si Lao Zi a fost si este personalitatea marcanta a culturii si civilizatiei chineze. În speranta ca nu va plictisesc, as dori sa va redau un pasaj din acest “manual de spiritualitate” Tao Te Qing, scris de Lao Zi:

“Punem treizeci de spite la un loc si spunem ca avem o roata;
Dar utilitatea rotii depinde de spatiul unde nu este nimic.
Framântam lutul pentru a face un vas;
Dar utilitatea vasului depinde de spatiul unde nu este nimic.
Spargem peretii unei usi sau ferestre, ca sa facem o casa;
Dar utilitatea casei depinde de spatiile unde nu este nimic.”
În câteva cuvinte, a rezumat dependenta tuturor “lucrurilor” de “nimicuri”, utilitatea functionala a vidului asupra formei.
Iar pentru ca aceasta tara are nevoie si de citate întelepte pentru conducatorii si locuitorii sai, cu riscul de a ma repeta, va redau urmatorul pasaj din aceeasi carte:
“Daca încetam sa mai cautam persoane cu superioritate morala ca sa conduca,
Nu va mai exista invidie între oameni.
Daca încetam sa mai acordam valoare produselor care sunt greu de obtinut,
Nu vor mai exista hoti.“
Va doresc un weekend minunat, linistit si zâmbitor!

Tiranul care a unificat China

Armata de teracota care-i strajuieste mormantul este faimoasa in intreaga lume. Nu la fel de renumit este si numele imparatului pentru a carui „aparare” in Lumea de Apoi, aceasta armata a fost construita. Se numea Qin Shi Huangdi si a fost unul dintre cei mai mari suverani din istorie.Cruzimea lui era legendara.

Ceaiul chinezesc, trecut şi prezent

Revolutia culturala din China





Specialistii in istoria comunismului afirma ca in China, numarul victimelor comunismului se ridica la 65.000.000 de oameni. Pe langa aceasta cifra, cei aproape un milion de morti citati de majoritatea autorilor cu referire la ravagiile „Marii Revolutii culturale proletare” ar putea parea niste date aproape modeste pe larg [...]

Primul imparat mongol al Chinei





Dupa 1259, marele imperiu mongol a inceput sa se divida in mai multe hanate mari, independente. Kubilai, ca mare han, a mai recuperat ceva din puterea mongola din vremea lui Genghiz, dar a exercitat-o doar in China, unde dinastia infiintata de el a domnit pana in 1368. Nascut in jurul anului 1216, Kubilai Han a fost primul imparat mongol al Chinei pe larg [...]

Marele zid chinezesc.

De data asta vom afla de la Nazurici despre Marele Zid Chinezesc, una dintre cele mai grandioase constructii ale civilizatiei umane si una din minunile lumii. Insasi constructia zidului a durat peste 2 000 de ani. Are o lungime de aproximativ 12 000 km si o inaltime de 10 metri si peste 20 de dinastii feudale au participat la construirea lui. El a devenit un simbol de mindrie pentru natiunea chineza, iar in 1987 a fost inscris pe lista Patrimoniului Cultural Mondial. Cel care a poruncit sa fie construit Marele Zid Chinezesc a fost imp ...

Legenda spune ca in anul 63, al saselea an al domniei imparatului Yongping din dinastia Han de Est (25-250), un fermier-medic numit Pu-Gong, cautand ierburi vindecatoare pe Muntele Emei, a avut o viziune stralucitoare. El l-a vazut pe marele, inteleptul, sfantul Samantabhara aparand in varf. Budismul s-a dezvoltat pe acest loc sacru in timpul domniei imparatului Longan (397-401) din dinastia Jin de Est (317-420) si datorita Maestrului Hui Chi, unul dintre fondatorii sectei Sukhavati. Atunci s-a construit Templul lui Samantabhara, primul templu de pe munte, numit astazi „Templul celor o mie de ani”.


Citeste mai departe...

O noua istorie din trecutul antic al Chinei
http://amalgam.supersite.ro/?page_id=27

Descoperirea unei cărţi de vizită de acum 1.700 de ani
http://www.jurnalulbtd.ro/afarticol.php?nrarticol=38&id=819

CHINA
http://www.stiintasitehnica.ro/index.php?menu=8&id=128

Cixi - imparateasa neinduplecata
Impunator, straniu, elegant si primitor în acelasi timp, Orasul Interzis din capitala Chinei nu este doar o fosta resedinta regala, ci si un loc încarcat de istorie, de traditii si de taine. Fiecare pavilion poarta un nume, fiecare a avut rolul sau într-un ansamblu de ritualuri, pe cat de ciudate pentru noi, pe atat de fascinante. Unul dintre acestea este Palatul Chuxiugong (Palatul Elegantei Acumulate), cunoscut drept resedinta a concubinelor dinastiilor Ming si Qing. Tot aici a locuit imparateasa Cixi, care a condus tara vreme de 48 de ani, dupa venirea la putere în 1861.Citeste mai departe...