Oradea

http://cultural.bzi.ro/teatrul-de-stat-din-oradea-foto-28510

GALERIE FOTO. Oradea, oraşul legendar al Ardealului

http://accesliber.wordpress.com/2014/08/19/istoria-oradei-locuri-oameni-amintiri/

Palatul Vulturul Negru


http://www.ziarultricolorul.ro/monden.html?aid=6460


Palatul Vulturul Negru, construit între anii 1907 si 1909 de arhitectii oradeni Komor Marcell si Jakob Dezso, este considerat o adevarata bijuterie arhitectonica a Municipiului Oradea. Pe locul acestei cladiri s-a aflat odinioara palatul Arborele Verde, care dispunea de o sala ce gazduia manifestari culturale si politice. Palatul Vulturul Negru este format din doua corpuri între care se gaseste un pasaj vitrat cu acces spre str. Independentei, Piata Unirii si str. Vasile Alecsandri. Fatada principala este asimetrica, fiind formata din doua corpuri mari, cu dimensiuni inegale. Motivul central îl reprezinta un corp iesit, impartit în doua registre, care se termina în atic trilobat, avînd un vitraliu ce înfatiseaza un vultur negru, ce a devenit, în timp, o emblema a ansamblului. Palatul Vulturul Negru este cea mai importanta cladire a stilului baroc, din Oradea. La început, cladirea cuprindea un cazinou, un hotel, mai multe birouri si un restaurant. În prezent, Palatul gazduieste un hotel, un cinematograf, trei cluburi, cîteva magazine si o banca.
Palatul Baroc
Palatul Episcopiei Romano-Catolice din Oradea, cunoscut si ca Palatul Baroc, este unul dintre cele mai valoroase edificii construite în stil baroc pe teritoriul României. Palatul, ce a fost ridicat în a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, formeaza împreuna cu Bazilica "Sfînta Maria" si Sirul Canonicilor cel mai important complex baroc din România, precum si unul dintre cele mai reprezentative ale Europei. La 23 mai 1762 s-a pus piatra de temelie a palatului, destinat a fi sediu al Episcopiei Romano-Catolice din Oradea. Timp de 15 ani, pîna în anul 1777, s-a ridicat la Oradea un palat în forma literei U, care se dezvolta pe 3 nivele, fiind încununat de un acoperis frînt, specific stilului baroc. În perioada 1945-1989, cladirea a fost folosita ca azil pentru revolutionarii comunisti greci refugiati în România. În anii '70, edificiul a fost trecut în proprietatea statului. Dupa renovare, palatul a gazduit colectiile Muzeului Tarii Crisurilor din Oradea. Dupa un îndelungat proces de revendicare, ce a fost cîstigat în cele din urma de Episcopia Romano-Catolica, dreptul de proprietate asupra palatului a fost recunoscut vechiului proprietar, iar restituirea folosintei cladirii este în curs. Pe fatada principala a cladirii se detaseaza rezalitul (portiune de zid iesita din linia fatadei si prezentînd o anumita compozitie) central, decorat simetric cu pilastri terminati în capiteluri ionice, ghirlande si falduri, toate acestea punînd în valoare portile de acces spre interior si ferestrele de la primul etaj. Interioarele palatului impresioneaza prin rigoarea organizarii spatiale si sobrietatea decorativa, caracteristici ce se regasesc si în holul central si la nivelul etajului de referinta din configuratia cladirii, spre care se accede printr-o scara monumentala. Aici se afla Sala festiva, de o marime impozanta, cu decoruri pictate, si Capela Palatului, unde se pastreaza picturi semnate de plasticianul de origine bavareza Johann Nepomouk Schöph. Acesta, pe tavanul capelei, reconstituie printr-un desen expresiv si un colorit bine temperat bolta cereasca, iar în pînza de deasupra altarului reda tema sfîntului Carol Boromaeus rugîndu-se în timpul epidemiei de ciuma, ambele picturi înnobilînd încaparea respectiva. În ceea ce priveste restul camerelor de la etajul I, acestea se individualizeaza prin decoratii specifice barocului austriac: pilastri terminati în capiteluri corintice, stucaturi de o diversitate a formelor ornamentale remarcabila, sobe de faianta glazurata ce se disting prin proportii si rezolvari estetice aparte, semineuri placate cu marmura colorata. Încaperile de la parter si cele de la etajul II sînt simple, primul etaj ramînînd atractia vizitatorilor.