AMICI FARA GRAI---------------[1]

Rezumarea primului mesaj :

Ursuletul Knut, salvat!
Knut este un pui de urs polar nascut la Gradina Zoologica din Berlin. Respins de mama sa dupa nastere, ursuletul a fost crescut de ingrijitorii parcului, de care s-a atasat foarte tare. Acest lucru a fost considerat periculos de cativa asa-zisi protectori de animale care au propus ca micul Knut sa fie eutanasiat. Vineri, ursuletul a fost salvat. Povestea trista a lui Knut a trezit simpatia germanilor dupa ce a fost la un pas de moarte pentru ca mama sa l-a respins imediat dupa nastere, ... [ continuare ]

Prietenul necuvântător, cel mai bun psiholog

S-a descoperit o rasă de câini cu două nasuri

Sâmbătă 11 august 2007, 11:21 Nu mică i-a fost mirarea exploratorului John Blashford-Snell atunci când, în ultima sa calatorie în Bolivia, a dat peste o rasă de câine cel puţin ciudată. Este vorba de un câine de vănătoare "andean tiger" cu două... nasuri. Citeşte tot articolul. continuare

Urangutanii comunica prin sarade Atunci cind fac gesturi pentru a comunica, urangutanii recurg la aceeasi strategie pentru care opteaza oamenii cind joaca sarade, au descoperit cercetatorii scotieni, care si-au publicat concluziile intr-un studiu preluat de revista americana Current Biology. In cursul experimentelor realizate cu ajutorul a sase urangutani captivi, cercetatorii au observat ca aceste maimute mari isi modifica sau repeta gesturile cu labele sau alte parti ale corpului, in functie de ceea ce cred cu privire la intelegerea mesajului pe care l-au transmis. Pentru a testa aceste tehnici de comunicare, cercetatorii au prezentat mai multe alimente, unele apetisante si altele neplacute, pe care urangutanii le puteau obtine numai cu ajutorul oamenilor. Din acest motiv, ei au incercat sa comunice cu cercetatori ...

Modificarile climatice schimba viata animalelor

EVENIMENT
Broastele mor in pamant, unele specii de pasari migreaza spre nordul Romaniei, iar sturionii nu mai inoata in bancuri, ci singuri.[Citeste]

Civilizatia mamutului

Vanatoarea de mamuti nu se improvizeaza. (Ne aflam in „prezentul" preistoric.) E nevoie de o lunga ucenicie, inca din copilarie, pentru a invata cum sa vii de hac unui colos. Sa-i cunosti obiceiurile. Punctele slabe. Sa apreciezi cat mai bine unghiurile de atac. Sa te apropii de el cu prudenta. Pentru a sterge mirosul propriului corp, vanatorii isi acopereau torsul cu fecale de mamut.
Isi luau avant si, cu toata puterea, aruncau sulita in zona aflata intre picioare si pantece. Loviturile il fac pe animal sa urle de furie si durere. Va incerca sa smulga sulitele cu trompa in timp ce trupul sau se goleste de sange. Vanatorii primesc ajutoarele din umbra, ascunse in ierburile inalte. Alte si alte sulite se vor infige cu putere in trupul ranit al animalului care se va prabusi si, incetul cu incetul, se va stinge. Un monstru de doua tone, la dispozitia tribului din paleoliticul superior.
Intr-un trib, care nu depasea 30 de indivizi, doar cinci sau sase barbati erau capabili sa vaneze animale mari. Avand in vedere faptul ca mamutii umblau in turme, e lesne de inchipuit cat de periculoasa era vanatoarea. Pentru a forma echipe cu cat mai multi vanatori, triburile s-au reunit la un moment dat, imbogatind pe aceasta cale patrimoniul genetic, evitand consangvinitatea. Nu intotdeauna lucrurile decurgeau asa.
Omul preistoric incerca sa riste cat mai putin vanand si de multe ori se multumea sa taie un biftec dintr-un animal recent decedat de boala sau batranete. Putine marturii de vanatoare exista. Cum ar fi, de pilda, cea din situl Lugovskoye din Siberia, pusa in evidenta in 2002: o vertebra de mamut strapunsa de un varf de silex (sau os) al unei sulite, care a lasat o gaura de 2,5 cm in diametru, in care a fost plantat un ciob de cuartita. Sa fi fost un mamut in plina forta care ar fi pus in primejdie viata vanatorilor? Sau un exemplar batran si bolnav care agoniza prabusit intr-o mlastina? Parerile sunt impartite... Printre animalele de talie mare vanate de stramosii nostri se numara si elefantul din Africa de Sud, o ruda a mamutului, la fel de impozanta.
Vanatoarea de pachiderme a fost insa ocazionala atat in Africa cat si in Eurasia Centrala in perioada paleolitica. In unele situri din Ucraina, au fost descoperite mii de carcase de bizoni si de cai. Nu insa si de mamuti. Omul preistoric evita in general colosii pentru a nu-si risca viata, optand pentru adversari mai putin redutabili. Descoperirea in subsolul sitului Mezhyrich a patru colibe pline cu sute de oseminte de mamut asamblate si cu 137 de cranii, ar putea constitui o derogare importanta de la „regula", demonstrand faptul ca stramosii nostrii erau capabili sa masacreze turme de elefanti. Ei bine, lucrurile nu stau asa. S-a constatat ca animalele erau moarte cu mult timp inainte ca omul sa puna mana pe ramasitele lor.
Mamutii nu erau folositi doar pentru hrana. De pilda, oasele acoperite cu grasime serveau drept combustibil; din tibii si femururi se confectionau spatule, carlige, piepteni si alte accesorii. Pielea, intestinele, coada isi gaseau deopotriva o serie de utilitati. Nu era uitata nici arta: sculpturile din fildes care luau cel mai adesea forma femeii (sculpturi denumite generic Venus). Un animal atat de important incat preistoricii vorbesc de o „civilizatie a mamutului". Ce vroia sa exprime omul paleoliticului superior prin aceste sculpturi? Erau un simbol, o expresie a unei vieti spirituale despre care nu se stie nimic? Intrebari incitante ale caror raspunsuri raman, din pacate, izolate in bezna unui trecut foarte indepartat, deloc generos in marturii.

Cainele de doi metri
Impunator. Britanicii Julie si Ray Woods, din localitatea Boston, nu prea mai au motive sa se teama de hoti de cand l-au adoptat pe Samson, un caine care are deja dimensiunile unui ponei si ar putea sa mai creasca.


O incrucisare intre rasele Marele Danez si Newfoundland, Samson masoara 1,95 metri atunci cand se ridica pe labele din spate si are o greutate de 120 de kilograme.

Oamenii raman muti de uimire cand il vad pe Samson la plimbare, iar ceilalti caini au grija sa-l ocoleasca de la ma [...]

Poliţiştii cu colţi, cei mai buni prieteni ai omului

Rinocerii din Malaezia în pericol de dispariţie
Specialisti din toata lumea s-au adunat saptamana aceasta pe insula Borneo, pentru a discuta despre situatia rinocerilor din Malaezia. Numarul mamiferelor a scazut considerabil in ultimii ani, iar oamenii de stiinta spun ca in scurt timp, aceasta specie ar putea fi in pericol de disparitie.

Motivele sunt diverse. Rinocerii sunt printre tintele braconierilor, intrucat vanatoarea este strict interzisa. Incercand sa scape de cei care ii vaneaza, animalele se refugiaza in jungla si nu mai apuca sa se imperecheze.

In acelasi timp, aceste mamifere au probleme de reproducere. Naturalistii au stabilit ca numerosi masculi sunt infertili, dar nu au reusit sa afle din ce cauza. Nici in captivitate, rinocerii nu au succes atunci cand vine vorba de imperechere, statisticile fiind descurajante.

Potrivit naturalistilor, aproximativ 50 de rinoceri se mai afla in libertate in insula Borneo, din Malaezia, iar in cativa ani, ei ar putea disparea in totalitate daca nu se iau masuri urgente.
... continuare

Periculoşii piranha - un mit devenit istorie

Cercetătorii au descoperit că peştii Piranha au un comportament defensiv

Imperiul furnicilor contraataca


Se spune, si pe buna dreptate, ca daca niste fiinte extraterestre inzestrate cu ratiune ar ajunge sa ne viziteze planeta, ele ar considera Terra ca fiind stapanita de insecte (in primul rand, de furnici), printre alte specii autohtone numarandu-se si cea umana! Nimic amuzant aici, mai ales ca, de peste un secol, asa-numita furnica de Argentina – Linepithema humile – a invadat, incet si sigur, toate continentele. O declaratie de razboi ad-hoc, care ne dezvaluie aspecte fascinante si terifiante, deopotriva.

Debarcarea trupelor de elita
Reperate pentru prima data in 1868, in America de Sud, furnicile argentiniene au ajuns in 1891 in Louisiana (sudul SUA), apoi o expansiune rapida le-a adus in Africa de Sud (1901) si in Europa continentala (1905). De unde, fireste, s-au raspandit mai departe: Australia si Noua-Zeelanda, Mexic si Emiratele Arabe Unite. Ultima zona ramasa necucerita de redutabilii soldati mereu victoriosi era Asia.
Pana in 1993, cand au debarcat si in Japonia, la doi pasi de continent. Am folosit corect verbul, deoarece exact aceasta este metoda prin care micile vietati au strabatut si cutreiera necuprinsul oceanelor: la bordul vaselor de transport acvatic. Regine si larve ascunse in pamant au fost „plimbate” si apoi debarcate pe noile teritorii, o data cu plantele de cafea si cu orhideele; iar mareea vie numara multe, foarte multe miliarde de combatanti.
Supercolonii canibale
Acolo unde ajung, furnicile argentiniene ataca in bande cuiburile altor specii de furnici, pe care le extermina pentru a le ocupa teritoriile si a-si insusi hrana lor. Nu se stabilesc insa intr-un singur furnicar, pentru a duce ulterior razboaie de uzura cu vecinii. Fortand putin lucrurile, am putea spune ca organizarea lor urmeaza modelul mafiot: „familiile” razboinice coopereaza in cadrul unor supercolonii, indivizii recunoscandu-se intre ei datorita unui singur feromon, inconfundabil.
Acestia nu se ataca totusi intre ei (atributul negativ se pare ca e caracteristic omului), nici macar pentru putere sau pentru hrana. Dimpotriva, se ajuta in orice imprejurare, se apara reciproc, miliardele de membri circuland liberi intre diversele „locatii”, pe raze de cativa metri. Pare putin? Nu e nici pe departe: un singur asemenea imperiu – dintre cele doua existente in Europa – se intinde pe circa 6000 km, in Franta, Italia, Spania si Portugalia. Deocamdata...
Lupta cu metode „securiste”
Omul este direct amenintat de invazia furnicilor argentiniene. Trupele acestora patruleaza in gradini si in case, rechizitioneaza fructe, zahar, scotocesc prin pubele. Mai rau, ele cresc omizi si purici de plante, inamici ai agriculturii, care insa le ofera armatelor protectoare pretioase substante hranitoare. Pentru pomii fructiferi este un adevarat dezastru aceasta simbioza. Cea mai recenta conspiratie, descoperita in America de Sud, se refera la transportarea intr-un spital a unor paraziti responsabili de infectii foarte grave.
Strategia furnicilor pare fara fisura. Desi omul a declarat razboi acestei specii, el nu poate folosi obisnuitele pesticide drept arma, deoarece – din cauza numarului urias al inamicilor cu sase picioare – ar fi nevoie de cantitati imense de chimicale, adica o distrugere inevitabila a mediului. De aceea, oamenii de stiinta s-au gandit la metode, le-am zice noi, securiste: data fiind coeziunea impresionanta a micilor invadatori, se incearca formarea unor „agitatori” capabili sa declanseze adevarate razboaie civile in cadrul supercoloniilor.
Tratati cu substante speciale, ei ar fi recunoscuti drept congeneri de adevaratele Linepithema, dar la randul lor le-ar considera intrusi si le-ar ataca. Deruta generata astfel creeaza premisele transferarii razboiului, din sfera armelor cu care, fatalmente, ne-am familiarizat, in cea a unor confruntari subtile si nimictoare. Numai ca, de la insecte, la oameni, se pare ca nu e decat un mic pas. De furnica!

Marele danez, un câine inteligent

Iata cele mai mici animale
Cotidianul britanic The Daily Mail a prezentat ieri pe larg concluziile a zeci de profesori de stiinte naturale care au intocmit lista celor mai mici animale de pe pamant. Printre acestea se numara caini, pasari, pisici si chiar reptile [...]

Cel mai mare fluture din lume este Regina Alexandra
http://www.gds.ro/Util%20si%20placut/2007-06-25/Picatura+de+cunoastere+

Vârsta balenelor
Estimarea vârstei balenelor cu ajutorul bombelor cu efect întârziat din 1870.

Nu priviţi în ochii câinilor agresivi!

Nu manifestaţi teamă atunci când treceţi printr-o zonă plină de câini agresivi, nu fugiţi şi nu îi priviţi în ochi. Cel mai indicat este să vă purtaţi normal şi să le câştigaţi încrederea printr-o atitudine prietenoasă. Sfaturile sunt date de un cunoscător al psihologiei canine, care ne dezvăluie aici trucuri de aur, pentru situaţii periculoase.
Singurul lucru pe care vor să-l transmită căţeii care latră ameninţător este că le-aţi încălcat teritoriul şi că sunteţi o ameninţare. În aceste situaţii e bine:
- să aşteptaţi câteva secunde fără a face niciun gest
- să părăsiţi zona uşor, fără a da semne de ezitare
- să nu o luaţi la fugă pentru că atunci deveniţi pradă şi nu faceţi altceva decât să agravaţi situaţia
- nu ţipaţi la câine, nu săriţi şi nu ridicaţi mâinile, ameninţător
- nu-l priviţi niciodată drept în ochi, chiar dacă el vă fixează cu privirea. Dacă pe un căţel sfios îl puteţi intimida, un câine dominant o va lua drept o provocare

- dacă vedeţi că nu aveţi nici o şansă, vă puteţi preface că luaţi ceva de jos. Maidanezii obişnuiţi să fie goniţi cu pietre recunosc gestul, fapt care îi poate speria. Vorba bună prinde la maidanezi
"Majoritatea câinilor avertizează înainte de a ataca, semnalând că ceea ce faceţi îi deranjează sau este perceput ca o ameninţare. Pentru că nu sunt antrenaţi să atace, ei doar apărându-şi teritoriul, maidanezii răspund foarte bine la o atitudine prietenoasă. Oamenii trebuie să încerce să le vorbească pe un ton prietenos, chiar vesel, să se lase pe vine, să bată uşor din palme. Oricum, dacă sunteţi încercuit, căutaţi să vă acoperiţi spatele pentru că e cel mai vulnerabil", explică Cristian Petter, specialist în dresaj canin din cadrul Academiei Canine (www.dresaj-caini.ro, tel. 0722.121.407)

Cainii simt gelozie si alte emotii umane

V-ati intrebat vreodata de ce cainele dumneavoastra devine deodata agitat cand va petreceti timpul cu cei dragi? Raspunsul poate fi gelozie...

Plantele îşi recunosc „rudele“ şi au „viaţă socială“
http://www.gandul.info/stiinta/plantele-isi-recunosc-rudele-au-viata-sociala.html?4588;347456
Plantele îşi recunosc „rudele” şi sunt capabile de interacţiuni „sociale” complexe pentru a-şi asigura supravieţuirea, consideră o echipă de cercetători de la Universitatea McMaster din Ontaria (Canada).
Pornind de la premisa că „oriunde te-ai uita, vezi plante trăind una lângă alta”, oamenii de ştiinţă canadieni au studiat plante din zone cu condiţii de viaţă vitrege (Groenlanda, nordul Rusiei şi arhipelagul norvegian Svalbard), constatând că şansele lor de supravieţuire cresc direct proporţional cu disponibilitatea lor de a „colabora” unele cu altele.
Principala concluzie a studiului e aceea că, atunci când cresc alături de alte specii, plantele sunt mai competitive. Ele se întind cât mai mult în habitatul lor, încercând să acapareze cât mai multe resurse (un loc mai bine luminat de razele solare, mai ferit de vânt, cu sol aflat la mai mică distanţă sub stratul de gheaţă etc.).
În schimb, atunci când cresc între plante din aceeaşi familie, toate sunt mai blânde, creşterea nu mai e atât de expansivă, de parcă s-ar ajuta unele pe altele şi ar încerca să-şi împartă cât mai echilibrat puţinele resurse.
După ce au observat acest lucru în pustiurile îngheţate din nordul Rusiei, cercetătorii au încercat să crească mai multe plante din zonele polare ale Americii de Nord în acelaşi ghiveci, în condiţii de laborator. Între cele din specii diferite, era un veritabil „război”, fiecare plantă încercând să suprime existenţa celeilalte.
În cazul celor de aceeaşi specie pare să primeze dorinţa ca întreaga familie să o ducă mai bine, astfel că indivizii nu ţin cu tot dinadinsul să atingă dimensiunea maximă la care pot ajunge. Studiul a fost făcut pe plante care locuiesc în apropierea şi dincolo de Cercul Polar, în cazul cărora fiecare generaţie poate ajunge să trăiască în cu totul alt loc decât acela în care a crescut cea precedentă, aşadar cu alte condiţii de trai, fie mai bune, fie mai rele.

n fiecare vară, topirea gheţii în nordul Rusiei erodează puternic solul, iar odată cu blocurile de gheaţă, care încep să migreze spre Polul Nord, pleacă şi nenumărate rădăcini şi seminţe de plante. Ele pot ajunge în Insulele Svalbard, unde trebuie să crească, să ajungă la maturitate şi să se înmulţească rapid, profitând de cele câteva luni de vară polară cu temperaturi mai blânde (adică de media de cel mult plus 4-5 grade Celsius, înregistrate în iulie în arhipelagul norvegian).
De mii de ani, această „trashumanţă” s-a desfăşurat paşnic, la fel cu aceea a laponilor care îşi duc turmele de reni pe păşunile din nordul extrem al Scandinaviei în căutarea ierburilor hrănitoare. Dar, odată cu accelerarea încălzirii globale, plantele din nordul Terrei sunt puse în faţa unui adevărat „război al civilizaţiilor”, habitatul lor fiind invadat de plante care nu suportă frigul extrem. Cu toată lupta pentru supravieţuire, plantele arctice sunt mai fragile decât speciile de pe restul Pământului, acestea din urmă având parte de un mediu de trai mai bun.
Astfel, deşi plantele arctice sunt mai bine adaptate vieţii la Polul Nord, cele de mai la sud vin cu istoricul unei competiţii mult mai acerbe pentru supravieţuire. Ele sunt mai adaptabile şi există riscul ca, în cele trei luni de vară în care plantele arctice se dezvoltă molcom, în ritmul învăţat de mii de ani, plantele din zonele mai calde să se dezvolte mult mai rapid decât primele.

Câinii, la fel de inteligenţi ca un copil de 14 luni

Istoria rasei briard

Bolile care pot fi transmise oamenilor de câini sau pisici
http://www.gandul.info/bolile-pot-transmise-oamenilor-caini-pisici.html?3891;343963
Animalele fară stăpân pot fi vinovate de îmbolnăvirea animalului de casă favorit. Astfel, unele dintre animalele de casă, cum ar fi câinii sau pisicile, pot deveni purtătoare de paraziţi, putând pune în pericol viaţa stăpânului. Mai multe boli pot fi transmise, de la câine sau pisică la om sau accidental, din mediul înconjurător.
Conf. dr. Carmen-Michaela Creţu, medic primar boli parazitare şi tropicale, şeful Secţiei Boli Parazitare din cadrul Spitalului Clinic Colentina din Capitală, spune că unele studii recente arată că anticorpii de toxocara sunt prezenţi în proporţie de 30% în serul donatorilor de sânge din Bucureşti şi împrejurimi.
Mai mult, alte studii au arătat că 47% din mostrele de sol prelevate din parcurile bucureştene au fost găsite pozitive la toxocara. Conf. dr. Creţu a precizat că această parazitoză este transmisă atât de câine, cât şi de pisică. Medicul a subliniat că, în funcţie de doza infectantă, boala poate fi asimptomatică şi descoperită întâmplător sau poate să prezinte simptomul tipic de „Larva Migrans Visceralis”. „Cea din urmă se manifestă prin febră, mărirea ficatului şi splinei, erupţii cutanate şi prurit (mâncărimi). De asemenea, boala se mai poate manifesta şi într-o formă minoră, ce poate mima un reumatism articular, sau evoluează cu febrilitate, abdomen cronic dureros, diaree şi astenie”, a precizat conf. dr. Carmen Creţu. Sindromul de „Larva Migrans Ocularis”, consecutiv localizării larvelor parazitului în ochi, poate duce chiar la pierderea vederii, iar prin localizări cerebrale, determină crize comiţiale sau alte tulburări neurologice.
Şi toxoplasmoza este una dintre bolile pe care le poate „aduce” pisica. „Felina elimină oochisturi ale acestui parazit prin fecale, care, ajungând pe sol, contaminează alimentele (fructe, legume), omul infectându-se prin consumul acestora insuficient spălate sau prelucrate, sau prin consumul cărnii unui animal infectat pe aceeaşi cale. Boala poate avea trei forme. Prima formă este cea congenitală care este asimptomatică, dar sunt până la 50% şanse ca boala să se transmită la făt, în funcţie de vârsta sarcinii la care mama dobândeşte infecţia. Astfel, parazitul produce malformaţii ale ochiului sau sistemului nervos central al fătului, precum şi alte suferinţe”.
Medicul, care conduce singura secţie de profil din ţară, a precizat că în astfel de cazuri, dacă infecţia se dovedeşte activă în primul trimestru de sarcină, se produce avortul spontan sau se recomandă avortul terapeutic, dacă testele specifice indică activitatea bolii. Dacă nu, se lasă sarcina să se dezvolte normal, dar se urmăresc anticorpii în dinamică la trei-patru săptămâni şi, în funcţie de caz, se administrează tratament antiparazitar. Altă formă a toxoplasmozei este cea dobândită.
„În această situaţie, toxoplasmoza poate fi confundată cu alte boli ce produc adenopatie (inflamaţie a ganglionilor), ca, de exemplu, tuberculoza ganglionară, SIDA, infecţia CMV(citomegalovirus), mononucleoza infecţioasă sau alte boli sistemice sau neoplazice. În limfadenita toxoplasmică, timpul în care ganglionii pot să dispară este lung, putând ajunge până la un an. A treia formă a acestei parazitoze este cea specifică bolnavilor de SIDA.
Parazitoza dobândită în timpul infecţiei HIV le produce acestor bolnavi o boală sistemică, cu localizări multiorganice sau se poate reactiva consecutiv infecţiei HIV, la cei care au dobândit infecţia anterior, producând meningoencefalita toxoplasmică. Toxoplasmoza se identifică prin analize serologice de rutină (ce se practică în multe laboratoare din ţară), urmând a fi confirmată prin teste specifice, care se pot efectua numai în laboratoare specializate, întrucât, de multe ori, pot apărea rezultate fals pozitive sau fals negative”, a adăugat conf. dr. Carmen Creţu. Medicul spune că boala poate fi prevenită prin evitarea contactului cu fecale de pisică, evitarea consumului de carne crudă sau al fructelor şi legumelor nespălate. Din cauza posibilităţilor diferite de evoluţie, trebuie bine diferenţiate starea de boală, care necesită un tratament rapid şi adecvat, sau cea de infecţie, care implică monitorizare clinică şi serologică, fără a fi necesar întotdeauna tratamentul specific

Cântecul greierului

Porcii - mari amatori de muzica clasica