Wiesel[v=]

Rezumarea primului mesaj :

ELIE WIESEL-
Opusul dragostei nu este ura, ci indiferenţa.

http://www.azi.ro/daca.htm
În holul Institutului Francez de Cultură are loc în această seară, la ora 19.00, lansarea volumului, apărut la Editura Trei, Nebuna dorinţă de a dansa, de Elie Wiesel, în traducerea lui Doru Mareş. Manifestarea este înscrisă în "Atelier 77". Lectura bilingvă din acest volum este făcută de Adina Diniţoiu şi Claudia Calvo. Interludiile muzicale sunt asigurate de clarinetiştii Claudiu Marius Danciu şi Mihai Sergiu Rebac.

8. Neturei Karta — organizaţie internaţională evreiască antisionistă. Viziunea organizaţiei Neturei Karta este aceea că Dumnezeu a dat Israelul evreilor doar cu condiţia ca aceştia să ramână la un anumit nivel spiritual, pe care evreii nu l-ar mai fi atins după Distrugerea Templului şi începutul Diasporei. Astfel, susţine această organizaţie, evreii nu ar trebui să se reîntoarcă în Israel decât atunci când, prin teşuva (căinţă), Îl vor aduce pe Mesia şi vor dobândi iertarea divină. Eu însă nu vreau decât un lucru: să îl uit. Ea vrea contrariul: să mă facă să mă întorc, să retrăiesc scena seducţiei, să scormonesc în zone tenebroase şi murdare… Nu o fi un pic cam vicioasă încântătoarea terapeută căreia îi plătesc plăcerea pe care i-o provoacă trecutul meu?
Mi-a vorbit despre succesorul lui Besht, fondatorul mişcării hasidice? Marele Maghid din Meserici spunea că, dacă te afli pierdut şi neputincios în faţa unei uşi a cărei cheie ai rătăcit-o, nu-ţi rămâne decât o singură soluţie: să spargi uşa.
Într-o noapte am zărit un om singur, în apropierea Zidului. Tăcut, contempla apropiatul cer înstelat care părea să protejeze oraşul adormit, învăluindu-l în linişte. Dintr-o dată, omul a început să râdă. M-am apropiat de el, curios să văd ce l-ar fi putut distra într-atâta, rugându-se în faţa ultimului vestigiu al celui de-al Doilea Templu. Mi-am dat seama că era un bătrân care plângea şi râdea în hohote, în acelaşi timp.
Despre hoţii de identitate sau „străinul" din fiecare
Andreea Răsuceanu

Cartea lui Elie Wiesel (deţinător al Premiului Nobel pentru Pace pe anul 1986) vorbeşte înainte de toate despre o experienţă universală a eliberării, despre exerciţiul mântuitor pe care îl presupune anamneza, despre relaţiile profunde care se pot întemeia între oameni, şi abia în subsidiar despre trauma cumplită declanşată de Holocaust care a mutilat iremediabil sufletul evreiesc. În măsura în care cititorul este deschis către această dimensiune general umană a cărţii, ea ar trebui devorată cu aceeaşi pasiune de oricine o deschide.

Sigur că da, în textele pe care le studiam era din plin vorba despre dragoste, însă despre un singur soi de dragoste. Dumnezeu ne-a ordonat să îl iubim. Dar să iubim o femeie? Chiar şi nevinovată, o femeie te poate subjuga
Ştiu, doctore, ştiu că oamenii spun: A înnebunit, săracul Doriel, a înnebunit. Asta este: sunt nebun. Revin la întrebarea care ne însoţeşte toate şedinţele: Ce înseamnă să fii nebun, doctore? Între un povestitor normal, care povesteşte viaţa unui nebun, şi un nebun care îşi aminteşte despre moartea unui om normal, care are mai degrabă nevoie de îngrijirile dumneavoastră, doctore? Dacă lumea îmi spune că sunt nebun când eu ştiu foarte bine că nu sunt, care dintre noi este adevăratul nebun?

S-a agăţat de el şi nici că o mai poţi îndepărta.

Elie Wiesel - Nebuna dorinţă de a dansa
Filosof şi scriitor, Elie Wiesel a fost recompensat cu Premiul Nobel în 1986, cu Premiul Médicis în 1968 şi Premiul Livre Inter în 1980. S-a născut în România şi este unul dintre supravieţuitorii Auschwitz-ului. A fost deportat cu întreaga sa familie la doar 15 ani, pierzându-şi mama, sora şi apoi tatăl. După eliberare, a studiat filosofia la Sorbona. În 1958, François Mauriac propune spre publicare un roman scris de Elie Wiesel, La Nuit - o poveste cutremurătoare despre holocaust şi experienţa din lagăr -, care avea să devină un mare succes internaţional (în SUA s-au vândut un milion şi jumătate de exemplare numai în 2006, adică la 45 de ani de la prima publicare). Din 1963 a devenit cetăţean american, predând ştiinţe umaniste la Universitatea din Boston.
Elie Wiesel



Mă voi prăbuşi, mi-am spus, simţeam cum urma să fiu răpit de cei o mie şi unu de demoni din iad. Din fericire, am auzit uşa de la intrare. Cât ai clipi, Ruth s-a ridicat şi şi-a schimbat înfăţişarea, pentru a-şi putea primi mama.

Elie Wiesel instigă la război în cinematografele pariziene
UN CLIP intitulat “Să fim fermi cu Iranul” a fost difuzat în ultimele zile în cinci săli de cinema din Paris, în pauzele publicitare dinaintea filmelor din program. Clipul de un minut îl înfăţişează pe scriitorul Elie Wiesel, laureat al premiului Nobel pentru… pace, care avertizează asupra “pericolului nuclear iranian”, împotriva căruia ar trebui luate în calcul toate măsurile. Spotul se încadrează într-o campanie la nivel mondial orchestrată de Ministerul israelian de Externe prin intermediul unei organizaţii non-guvernamentale americane, Fundaţia pentru Apărarea Democraţiei (Foundation for the Defense of Democracies). În toamna anului trecut, mai multe personalităţi publicaseră în trei cotidiane centrale din Franţa un “Apel către liderii europeni de a se opune întoarcerii la barbarie” (sic), adică de a izola Iranul în vederea unui atac al Israelului asupra acestui stat. Acelaşi colectiv de personalităţi organzaseră în decembrie anul trecut la Paris o conferinţă cu tema “Europa, dosarul iranian şi Franţa”, în prezenţa aceluiaşi Elie Wiesel, conferinţă în cadrul căreia scriitorul Pascal Bruckner făcuse apel la atacarea Iranului cu bombe atomice.
Mai multe organizaţii franceze au sesizat poliţia, procuratura şi conducerea Centrului naţional al cinematografiei cu privire la difuzarea clipului “Să fim fermi cu Iranul”. Legislaţia franceză interzice îndoctrinarea tineretului (clipul a fost proiectat înaintea unor filme care se adresau în primul rînd tinerilor); în acelaşi timp, legea interzice propaganda de război străină.
Cele cinci săli de cinema care au difuzat clipul aparţin companiei “Les Écrans de Paris”, deţinut de Sophie Rachline-Dulac, vice-preşedintă a grupului Publicis, una dintre cele mai mari agenţii de publicitate din lume. Sophie Dulac este nepoata lui Marcel Bleustein-Blanchet, fondatorul Publicis şi averea ei este clasată între primele 300 din Franţa, potrivit revistei Challenge.

Lumea lui Elie Wiesel - ieri si azi - viata evreiasca in Baia Mare
Primele asezari evreiesti în Baia Mare. Nu exista documente exacte despre primii evrei care au venit si s-au asezat în Baia Mare. Prima marturie care a ajuns pana la noi este din anul 1664. Stim ca în acest an un evreu, cu numele de Adam Nassanowicz, se ocupa de comertul cu cupru, dar se pare ca el nu locuia în Baia Mare. Un alt document, din anul 1725 semnat de un functionar responsabil cu recensamantul populatiei, mentioneaza ca „de cand ma stiu nu exista nici un evreu în Baia Mare, si nici acum situatia nu s-a schimbat.”

Dupa cum se stie, orasele miniere erau închise pentru evrei printr-o lege valabila pe întreg teritoriul Ungariei, datata din anul 1693. Aceasta interdictie a ramas în vigoare pana la mijlocul secolului al 19-lea, cu toate ca unor evrei li s-au acordat privilegii speciale de sedere în orasele aceastea. Dar trebuie mentionat ca aceste privilegii erau provizorii si cei care le capatau erau sub un control foarte strict din partea autoritatilor. Astfel, si în Baia Mare exista asemenea privilegii de sedere provizorie incepand din anul 1830. Cei care au primit aceste aprobari se ocupau cu comert, export de produse miniere - cupru si aur - si intermedieri. Din anul 1850 a fost ridicata interdictia de a permite asezarea evreilor în orasele miniere, si astfel numarul evreilor care s-au asezat în Baia Mare a crescut în urmatorii ani. Mai ales, odata cu dezvoltarea orasului si înflorirea vietii economice în oras, numarul evreilor veniti creste, ceea ce demonstreaza ca Baia Mare devenise un loc propice pentru bunastarea materiala a cetatenilor lui, inclusiv a evreilor din acest oras.

Viata economica. Primii evrei care s-au asezat în Baia Mare, bineînteles cu aprobarea autoritatilor, erau îngraditi în ceea ce priveste meseriile pe care le putea exercita (ca de altfel în toate orasele din Europa în acea perioada). Ei puteau sa practice numai acele meserii care nu existau în oras: prelucrator de aur, plapumar, comert cu cherestea, si ei exercitau aceste meserii pentru autoritati. Evreii erau tinuti departe de orice era legat de mina, si erau paziti cu maximum de rigurozitate. În 1848, de exemplu, reprezentantul orasului Baia Mare în parlament, I. Csausy, a sprijinit hotararea de a nu lasa pe nici un evreu sa se apropie, sau sa se ocupe cu ceva legat de mina sau de produsele ei.

Din 1850, însa, meseriile evreilor încep sa se mai nuanteze. Unii dintre ei au patruns totusi în mine, fie ca functionari, responsabili, exportatori sau intermediari. De altfel, evreii din Baia Mare au jucat si un rol important în dezvoltarea mineritului din oras, în largirea minelor în anii 80 ai secolului al 19-lea, prin împrumuturi de capital strain. Datorita lor s-a dezvoltat industria din oras, în special industria chimica, industria lemnului si cea de prelucrare a pielii. Dar majoritatea evreilor din Baia Mare se ocupau cu comert si cu mestesuguri. Nu avem date precise despre procentajul reprezentat de comertul evreilor în comertul din oras, înainte de primul razboi mondial, dar stim ca situatia materiala e evreilor din Baia Mare era superioara celei a evreilor din întreaga regiune a Transilvaniei.

Organizarea comunitatii. Din primii ani ai asezarii în Baia Mare, evreii au pus bazele comunitatii din oras, desi în mod oficial putem vorbi de o comunitate, doar din anul 1860. În 1861 a fost înfiintata Hevra Kadisha. Dar înainte de asta, exista în oras o micve (baie rituala), s-a deschis cimitirul evreiesc si exista un minian care functiona într-o casa închiriata. Cand numarul evreilor a crescut, stim ca existau cateva minian-uri, în mai multe case particulare, închiriate pentru rugaciuni. Sinagoga mare a fost construita în anul 1886. Împreuna cu sinagoga, a fost construita o baia rituala noua, mai mare, o scoala evreiasca si o gradinita evreiasca, o locuinta pentru rabin si o sala pentru întruniri. Pana la Holocaust, este cunoscut faptul ca la comunitate s-a tinut evidenta copiilor nascuti, a casatoriilor din comunitate, si a deceselor. Evidenta a început din anul 1850, dar din pacate evidenta stricta si exacta apare doar din 1856. Înainte de 1850, evreii din oras erau luati în evidenta în cataloagele comunitatii din Targu Lapus.

La începutul secolului al 20-lea existau în Baia Mare doua scoli Ahavat Beit Avraham (Iubirea casei lui Avraham) si Beit HaMidras Sel Baalei Hamelaha (Scoala Meseriasilor). Pana în anul 1911, cand s-a organizat sistemul de învatare a iudaismului în Talmud Tora, copiii evreilor învatau cu învatatori particulari care erau supravegheati de comunitate. În 1888 învatau la liceul orasului 19 elevi evrei, din totalul de 197 de copii evrei.

Primul presedinte al comunitatii - Iaakov Low - care a fost presedintele comunitatii timp de 40 de ani, a contribuit la dezvoltarea si înflorirea vietii evreiesti din oras.Într-un singur an s-au construit majoritatea cladirilor principale ale comunitatii, care au fost folosite pana la Holocaust.

Viata economica. Viata economica a evreilor din Baia Mare a fost direct proportionala cu dezvoltarea industriala a orasului, la care evreii au avut un cuvant greu de spus. În deceniul anterior Holocaustului s-au mai asezat în Baia Mare 1500 de evrei, ceea ce demonstreaza ca situatia materiala din oras era prospera chiar si pentru evrei. Dupa un raport al comunitatii din anul 1929, structura profesionala a evreilor din Baia Mare se prezenta astfel: 4 industriasi, 2 proprietari de pamant, 5 comercianti en gros, 160 comercianti mici, 100 meseriasi, 80 muncitori, 30 functionari,12 avocati, 6 doctori, 4 ingineri, 2 ziaristi, 2 artisti, 3 constructori, 114 someri care aveau nevoie de ajutor social (din 524 de evrei).

Structura comunitara a evreilor din Baia Mare dupa primul razboi mondial. În ciuda loviturii pe care a primit-o comunitatea evreiasca din Baia Mare in primul razboi mondial, ea s-a refacut într-un timp relativ scurt. Institutiile comunitare au fost refacute, si-au reluat activitatea ca înainte de razboi, ba chiar au sporit numeric.

În deceniul al doilea al secolului XX functionau în cadrul comunitatii cateva institutii de ajutor si Tedaka. Ghilda mestesugarilor evrei din oras a înfiintat o societate de ajutor, fara beneficiu, în anul 1924. Tot ei au deschis o casa de batrani pentru fostii mestesugari. Organizatiile de femei din oras s-au ocupat foarte intens de familiile nevoiase din oras, de nevoile copiilor lor, si de scolile pentru copii saraci. În cadrul comunitatii functiona din anul 1922 o societate Tiferet Bahurim (Mandria tinerilor) pentru tineri. În acelasi an s-a deschis o noua scoala evreiasca, pe langa sistemul de învatamant Talmud Tora deja existent, în care limba de predare era romana. Pentru a avea o idee despre ceea ce însemna învatamantul evreiesc din Baia Mare, trebuie mentionat ca în anul 1934, la cursurile Talmud Tora activau 5 profesori, iar în anul 1935 s-a construit pentru mai buna functionare a cursurilor, o cladire noua. Majoritatea populatiei evreisti din Baia Mare respecta traditia evreiasca de rit askenaz.. Desigur structura populatiei orasului nu era omogena, existand în Baia Mare si o grupa - dar mai restransa - de hasidimi, precum si o parte a populatiei evreiesti în proces de asimilare.

Primul rabin al orasului a fost Rabinul Mose Aharon Hacohen Krauss (1886-1944), unul din foarte putinii rabini din întreaga Transilvanie care avea educatie universitara. A devenit rabinul comunitatii din Baia Mare în anul 1919, dupa ce a fost rabin în alte comunitati din Ungaria. Foarte repede si-a însusit limba romana, astfel încat, dupa nu mult timp, la ocazii deosebite, tinea predicile si în limba romana. Sub îndrumarea sa functiona în Baia Mare o Yeshiva, care, în anii ‘30 numara 50 de elevi. Era cunoscut ca unul din cei mai mari si mai buni predicatori din întreaga tara. În 1920 a fost ales printre oficialitatile orasului. În anul 1936, cand a murit Prim Rabinul Comunitatii ortodoxe din Bucuresti, Rabinul Krauss a fost ales ca rabin al acestei comunitati din Bucuresti, dar el a ramas de fapt în Baia Mare, de unde a fost ridicat si omorat în timpul Holocaustului.

Miscarea sionista. Baia Mare a fost orasul în care s-au format si au activat multi dintre reprezentantii sionismului. Studentii din Baia Mare au fost întemeietorii organizatiei sioniste Macabia. Printre acestia se numara Simon Lajos, avocat si publicist , care a publicat o carte de inspiratie sionista, în limba maghiara, intitulata: Hova vezet a zsidok utja?, Budapesta, 1919. El a influentat si îndrumat tinerii din Baia Mare în activitati si actiuni sioniste. Prima activitate organizata, a început în anul 1924, cu înfiintarea filialei Yael a organizatiei sioniste Aviva, care numara, la înfiintare, 14 fete. Cam în aceeasi perioada, s-au organizat si tinerii din Baia Mare într-o organizatie asemanatoare, numita Barisia. Din pacate, aceste doua grupari s-au dizolvat într-un timp destul de scurt.

Un nou avant a cunoscut miscarea sionista prin anii 1930, cand s-au înfiintat filiale ale organizatiilor sioniste Mizrahi, Hanoar Hationi (tineretul sionist), si organizatia Wizo. În anul 1935 s-a deschis o noua filiala Hapoel Hadati (Tineretul religios) care numara 100 de membrii la deschidere. Tot în acelasi an, comnitatea evreiasca din Baia Mare a hotarat sa doneze la fondul Keren Kayemet (care strangea fonduri pentru cumpararea de pamant în Palestina), 5.000 de lei pe an, în ciuda dezacordului sefului comunitatii, care era un hasid din Satu Mare. În perioada în care Iacob Hirsch, el însusi un adept al sionismului, a fost presedintele comunitatii (1936-1940), miscarea sionista s-a bucurat de mult sprijin, moral dar si material de la întreaga comunitate. Iacob Hirsch a fost ales în 1930 în organizatia sionista a Transilvaniei. Baia Mare a gazduit în acea perioada întruniri si comisii alle sionistilor din afara orasului. Astfel s-au tinut în Baia Mare întalniri ale reprezentantilor sionisti din Transilvania de Nord, cu participarea unor reprezentanti din Satu Mare, Carei, Oradea, Sighet si Cluj. În 1936 s-au întalnit în Baia Mare reprezentanti ai organizatiei Mizrahi din regiunile Clujului si Salajului, la care au venit 160 de membri din 12 filiale diferite. Desigur ca au existat si perioade în care activitatea sionista a cunoscut si momente de regresie sau de stagnare.

Baia Mare în perioada Holocaustului. Pana la sfarsitul anului 1940, relatiile dintre populatia neevreiasca si cea evreiasca din Baia Mare erau normale, fara incidente. Odata cu preluarea orasului de catre maghiari, relatiile s-au înrautatit. Exista o permanenta asmutire si învrajbire a populatiei neevreiesti împotriva evreilor. Au patruns elemente fasciste în conducerea orasului, si cu sprijinul lor, au început sa fie dati afara evreii din fabrici si din mina. În 1941 au fost retrase evreilor autorizatiile de practicare a comertului. Le-au fost confiscate evreilor fabricile, în special fabricile de cherestea.

În anul 1942, relatiile au fost mai putin încordate, iar din punct de vedere economic, s-au mai îmbunatatit.

În anul 1943 s-a înfiintat în Baia Mare un mare centru de concentrare pentru munca obligatorie a evreilor din întreaga Transilvanie si din regiunea Carpatilor, inclusiv din orasele Ungvar si Munkacs. De aici, din Baia Mare, au fost trimisi evreii la munca obligatorie în toata Ungaria si în Ucraina. Comandantul acestui centru de recrutare a evreilor din întreaga Transilvanie, si nu numai, era colonelul Imre Revicki (1897-1957), care s-a dovedit uman si care a încercat prin tot ce îi statea în putere sa ajute si sa usureze soarta evreilor. În 1944, cand evreii din Transilvania au fost concentrati în gheto-uri pentru a fi trimisi apoi în lagarele de exterminare, colonelul Revicki si-a demonstrat calitatile cu adevarat umane: au fost trimisi oameni special numiti de catre el în toate gheto-urile cu ordine de recrutare pentru foarte multi evrei, cu scopul foarte precis de a-i salva de la moarte. În unele gheto-uri, acesti reprezentanti au fost primiti si ordinele lor au fost executate conformat ordinelor acestuia, iar evreii de acolo au fost trimisi la Baia Mare. Se apreciaza ca numarul evreilor astfel salvati de la moarte s-a ridicat la 30.000.

În mai 1944 a fost înfiintat si în Baia Mare un gheto în care au fost pusi 14.000 de evrei din oras si din zonele apropiate. La data de 20 mai 1944, au patruns în centrul de recrutare al lui Revicki jandarmi care stiau ca el lipseste de acolo si au luat aproximativ 2000 de evrei pe care i-au trimis în gheto. Printre evreii care se aflau în centrul acesta din Baia Mare se afla si rabinul Yekutiel Iehuda Halberstam, învatatul din Cluj, care, ca multi alti rabini au fost chemati de catre Revicki în Baia Mare si salvat. In ziua de 27 mai evreii din Baia Mare au fost trimiti la Auschwitz si au pierit în procent de peste 85%.

Dupa razboi, o parte din evrei s-au întors în Baia Mare. Cateva din centrele si institutiile comunitatii au fost refacute. În 1947 erau în Baia Mare aproximativ 950 de evrei, multi veniti si din alte zone ale Romaniei.

http://www.jewish.ro/html/____viata_evreiasca_in_baia_ma.html

Elie Wiesel a refuzat sa fie presedinte al Israelului

• actualul presedinte al Israelului este anchetat pentru viol, hartuire sexuala, acceptare de bunuri si foloase necuvenite

Intrebat daca numirea sa la conducerea tarii nu ar putea sa contribuie la avansarea procesului de pace, Elie Wiesel a raspuns: “Presedintele in Israel este o autoritate morala, dar guvernul este acela care ia decizii”.Elie Wiesel, nascut in 1928 la Sighetul Marmatiei (Romania), a reusit sa supravietuiasca lagarelor de exterminare naziste si militeaza intens acum pentru combaterea efectelor Holocaustului si acuzarea celor vinovati, inclusiv post mortem. Scriitorul a fost solicitat sa vina la conducerea Israelului in locul lui Moshé Katzav, judecat pentru viol, hartuire sexuala, acceptare de bunuri si foloase necuvenite, obstructionarea Justitiei, ascultarea ilegala a convorbirilor functionarilor sai. Ofiterii care au anchetat cazul au adunat dovezi ca actualul presedinte ar fi violat doua functionare ale Ministerului Turismului in perioada in care el era ministru in aceasta institutie. In cazul in care este confirmata vinovatia sa, Katzav risca 14 ani de inchisoare. Parlamentul i-a retras sprijinul, iar ministrii asteapta acum numirea altui presedinte de stat care sa accepte functia.
Moshe Katsav a fost ales in 2000 si beneficiaza de imunitate parlamentara. Este casatorit si are cinci copii. El a anuntat deja ca nu intentioneaza sa demisioneze din functie si ca va pleda nevinovat la toate capetele de acuzare. (Adina ZAMFIR)
http://www.actualitatea-romaneasca.ro/index.php?_init=art.view&art_key=10586&cat_load=NEWS&archive=yes

Elie Wiesel, contra intereselor Romaniei
Elie Wiesel, singurul ardelean laureat al Premiului Nobel, si-a completat colectia de gafe impotriva Romaniei, tara sa natala. Recent,Wiesel s-a alaturat sustinatorilor ideii de infiintare a Universitatii de Stat maghiare, prin scindarea Universitatii „Babes Bolyai” din Cluj Napoca.

Grupul care sustine reinfiintarea Universitatii „Bolyai” a reusit sa colectioneze pe lista aderentilor la aceasta idee, pe langa cativa politicieni UDMR, si 79 de personalitati ale lumii academice din 23 de tari, in frunte cu sase laureati ai Premiului Nobel, printre care si Elie Wiesel! Pe 8 februarie, in trei orase simultan (la Cluj-Napoca, Budapesta si Salzburg) a fost prezentata scrisoarea de sustinere a reinfiintarii Universitatii „Bolyai”, semnata de un comitet de initiativa, politicieni UDMR si personalitati academice. Scrisoarea a fost expediata presedintelui Comisiei Europene (Jose Manuel Barroso), presedintelui Romaniei (Traian Basescu) si prim-ministrului Romaniei (Calin Popescu Tariceanu). In scrisoare, semnatarii „constata” ca din 1990 nu s-a realizat nici un progres in privinta „respectarii libertatilor din viata universitara si a drepturilor minoritatilor din Romania”!

Se aduce ca argument faptul ca in alte tari exista exemple de universitati de stat in limbile minoritatilor, si ca desi „la ora actuala, Romania are multe probleme de rezolvat, totusi credem ca, in vederea constituirii unei societati cu adevarat democratice, autoritatile romane ar trebui sa asigure drepturi minoritatii maghiare, cu o populatie de 1.500.000 de suflete pe teritoriul Romaniei. Din aceste motive cerem insistent sa fie luate masuri imediate pentru restabilirea Universitatii „Bolyai” din Cluj-Napoca drept universitate de Stat” (care a existat intre 1945-1959, n.red.) - conform documentului. Desi recunosc faptul ca in Transilvania exista doua universitati private cu predare in limba maghiara, semnatarii sustin ca maghiarii din Romania sunt departe de a fi reprezentati conform ponderii lor demografice in invatamantul superior din Romania.
Pozitia Universitatii „Babes Bolyai” din Cluj Napoca (UBB) a fost exprimata de profesor Ladislau Gyémánt, decanul Institutului de Studii Europene din cadrul UBB. Conform acestuia, Elie Wiesel si restul personalitatilor academice, au fost informati unilateral de catre Comitetul de Initiativa „Bolyai” despre situatia de la UBB, dar nu au fost niciodata in vizita la Cluj, asa ca nu cunosc situatia reala. Ca o paranteza, unul dintre motivele doririi scindarii cu orice pret a UBB este faptul ca rectoratul Academiei de Muzica „Gheorghe Dima” din Cluj a refuzat sa infiinteze clase de muzica in limba maghiara (nu radeti, ca e de plans!). Fara comentarii.
Asocierea numelui unicului ardelean laureat al Premiului Nobel cu ideea infiintarii Universitatii de Stat maghiare, prin scindarea Universitatii „Babes Bolyai” din Cluj Napoca, ne reaminteste de alte momente in care Wiesel a comis gesturi controversate.
Wiesel, erou sau impostor?

Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobelului pentru Pace in 1986, ascunde o serie de fapte si vorbe mai putin cunoscute romanilor. Bunaoara, intre noiembrie 1947-ianuarie 1949, el a lucrat in Israel ca jurnalist al bandei teroriste Irgun. Perioada coincide cu cea in care respectiva grupare a bombardat hotelul King David si a comis masacrul de la Deir Yassin, doua dintre cele mai crude si barbare acte de terorism. Din aceasta cauza, Wiesel si-a atras oprobiul unui potpuriu de personalitati evreiesti si de alte nationalitati (precum profesorul McGowan, care a declarat ca Elie Wiesel este „simbolul ipocriziei”, conform articolului sau din revista „Washington Report on Middle East Affairs”). De asemenea, si personalitatile evreiesti (!) Norman Finkelstein sau Noam Chomsky, il descriu pe Elie Wiesel, laureat a sute de premii si onoruri, prin cuvintele “un impostor ingrozitor”. Ei ii reproseaza acestuia (care a scris ca “opusul iubirii nu este ura, ci indiferenta”), ca este el insusi total indiferent la suferintele palestinienilor sau ale celor peste o suta de milioane de victime ale comunismului.
Elie Wiesel este cel care a scris cu propria-i mana, in cartea „Legends of Our Time”: „Fiecare evreu trebuie sa rezerve in fiinta lui o zona aparte pentru ura - o ura sanatoasa, barbateasca - pentru tot ceea ce este personificat in nemti si pentru ce supravietuieste la nemti”. Dar ura sa pentru poporul german nu l-a impiedecat ca in ianuarie 1945, atunci cand se afla internat la spital la Birkenau din cauza unei infectii la un picior, la apropierea trupelor sovietice, sa prefere sa se retraga in Germania impreuna cu trupele naziste, in loc sa-i astepte pe rusi (conform propriei autobiografii).
Wiesel la Sighet

Sunt filosemit (argumentele mele constand macar in numeroasele articole publicate in GAZETA), dar nu pot omite momentul din 2002, cand Wiesel a vizitat ultima data Sighetul insotit de Ion Iliescu. Ca simplu concetatean al laureatului cu Nobel m-am simtit profund jignit. Trecand peste primirea demna de un vicerege al Indiilor (cu copii de 3-5 ani echipati in costume populare, care scandau dirijati de educatoare: „Wiesel-Iliescu”), cele cateva cuvinte adresate de Elie Wiesel sighetenilor au ranit: „am venit aici fara nici un fel de ura si fara nici un fel de amaraciune.
Cu totii v-ati nascut dupa razboi si tot ce s-a intamplat atunci nu este responsabilitatea dumneavoastra. Nici nu sunt sigur ca stiti de fapt ce s-a intamplat in 1944. Poate ca parintii sau bunicii dumneavoastra mai traiesc, duceti-va acasa si intrebati-i ce s-a intamplat atunci cand, in Sighet, exista o comunitate evreiasca infloritoare. Cum de s-a intamplat ca foarte curand n-a mai ramas nici un evreu? Intrebati-i daca atunci au varsat vreo lacrima, daca au dormit bine dupa tot ce s-a intamplat. Iar dumneavoastra poate veti spune copiilor vostri ca ati vazut un evreu care s-a intors la Sighet”.
Cuvinte grele, aruncate gratuit, nedemne. Daca nu stie ca nu romanii, ci maghiarii l-au deportat, i-o reamintim. Daca nu stie ca romanii au regretat atunci (si acum) plecarea evreilor, i-o reamintim. Daca nu crede ca romanii din Sighet au vrut, dar n-au putut, sa impiedice armata de ocupatie horthista sa-si duca la bun sfarsit misiunea criminala de deportare, ii sugeram sa studieze arhivele. In rest, pentru un om care a lucrat nu o data contra intereselor Romaniei (desi a primit aici multiple onoruri), nu pot sa am stima.
Contestat de Ionesco si Goma

La 6 iunie 2001, Elie Wiesel a fost ales membru de onoare al Academiei Romane, „ca omagiu pentru eminenta opera spirituala si morala inchinata umanitatii contemporane”. De la aceasta inaltime, Wiesel a dat lectii romanilor, reprosandu-le nepasarea si cruzimea cu care au asistat la deportarea evreilor din Sighet, omitand cu buna stiinta ca deportarile au fost instrumentate de catre autoritatile maghiare.
Paul Goma il dispretuieste cu fervoare pe Wiesel pentru ca acesta ar fi declarat la televiziunea franceza, in anii ’80, ca a fost deportat din Sighet in aprilie 1944 de jandarmii romani (desi deportarile de la Sighet la Auschwitz au fost executate de jandarmi unguri sub jurisdictie maghiara). Wiesel a retractat ulterior, sustinand ca a descris exact episodul in romanul sau, „Noaptea”, dar faptele raman, iar prietenul sau, Eugene Ionesco, i-a reprosat falsificarea istoriei.
http://ro.novopress.info/?p=1182

Viata economica si sociala. Deja de la sfarsitul secolului al 19-lea evreii din Dej au infiintat cateva fabrici si manufacturi de mare importanta. In 1898 3 asociati au infiintat o fabrica mare de caramida si tigla. La inceputul secolului au infiintat o fabrica de producere de sapun, o rafinarie de titei si o moara cu aburi.

Dupa recensamantul din 1930, la o populatie evreiasca de 800 de evrei, structura profesionata se prezenta astfel: 185 comercianti, 161 mestesugari, 88 salariati cu ziua, 44 functionari, 33 rabini, dayanim, hahami, si angajati ai comunitatii, 7 industriasi, 12 avocati, 11 medici
·5 farmacisti, 6 ingineri, 18 invatatori care predau la scolile evreiesti, 7 profesori, 8 proprietari de pamant, 4 bancheri, 13 agenti de turism, 10 proprietari de diligente, 44 pensionari, 32 liber profesionisti, 109 persoane care aveau nevoie de ajutor social.

Multi dintre evreii din Dej au jucat un rol important in viata sociala si culturala a orasului. Trebuie mentionata aici si activitatea remarcabila a unor femei din Dej care au activat in domeniul cultural. Astfel este Eva Lazar (1914-1944) care a fost o pictorita cunoscuta si apreciata in cercurile intelectuale din Ungaria. A fost ucisa in timpul Holocaustului. Zimra Harsanyi, pe numele ei de scriitoare, Anna Novac, care a scris piese de teatru, unele dintre ele bazate pe experientele din Auschwitz. Acestea au fost prezentate atat in Romania cat si in Franta. Jurnalul ei , care descrie viata din Auschwitz a fost tradus in multe limbi, printre care franceza, germana, italiana, maghiara si olandeza. Traieste azi la Paris.

Viata religioasa in Dej. Dupa moartea rabinului Yehezkiel Panet in 1929, a fost ales ca rabin al Dejului fiul acestuia Iacov Elimeleh Panet. El a fost, ca si tatal lui, conducatorul Kolelului si invatatoului comunitatii haside din Dej. Inca din timpul vietii tatalui lui, el era cunoscut ca rabin tanar talentat si pentru iscusinta lui de a tine discursuri. Era cunoscut si apreciat pentru inteligenta lui. In 1934 viziteaza Israelul, pentru a vedea cum se descurca evreii din asezarile religioase (kolel) din Safed, Tveria si Ierusalim, dar nu a stat numai acolo. El s-a aratat interesat de tot ceea ce se intampla in Israel, a vizitat si cateva kibuturi. Dupa ce s-a intors, a vorbit despre Israel si a subliniat importanta emigrarilor in Israel. Cand a fost inchis in gheto-ul din Dej, el a fost trecut pe lista celor care trebuiau sa ajunga in Elvetia cu ajutorul dr. Israel Kastner, dar a refuzat sa paraseasca ghetoul si a murit impreuna cu toata famila. Hasidimii care au continuat drumul lui si elevii lui au tiparit, dupa moartea acestuia, cartea sa despre Tora si drasot-urile lui, cu titlul de Zihron Yaakov (Amintirile lui Iacov), Brooklin, 1974.

Pe o perioada de 80 de ani, functiona in Dej una din cele mai mari si cunoscute Yesiva din regiune. Ea a fost infiintata in anul 1862 de catre primul rabin al orasului Menahem Mendel Panet, si toti urmasii lui au continuat munca lui si au dezvoltat aceasta Yesiva. Perioada de glorie a aceastei Yesiva a fost in timpul rabinului Yehezkiel Panet (1902-1929). In deceniul al 2-lea al secolului al 20.lea invatau aici 150 de studenti. In afara acesei Yesiva, mai functionau in oras cateva alte yesivot mai mici pentru tinerii din oras.

Activitatea sionista. In octombrie 1918 s-a deschis o filiala a organizatiei nationale evreiesti a sionistilor din Transilvania. Presedintele filialei a fost ales Mose Dux, proprietar de pamant si proprietarul fabricii de spirt din unul din satele din imprejurimi. In 1926 a emigrat in Israel, unde a investit toti banii in cultivarea de citrice. Din pacate a venit in vizita in Dej la izbucnirea razboiului si nu a mai putut sa se intoarca si a murit in timpul Holocaustului impreuna cu sotia sa.
In anul 1919 sionistii din Dej au scos o gazeta lunara in limba maghiara, cu o anexa de patru pagini in ivrit. In 1920 s-a oprit publicarea acesteia pana in 1934 cand s-a reluat tentativa de a publica in ivrit. Au aparut cam 10 numere. Editorul ziarului a fost ucis in timpul Holocaustului.

In 1922 s-au mai deschis doua filiale sioniste in Dej, una pentru baieti si una pentru fete, in care activau aproximativ 30 de tineri. S-au mai deschis alte cateva filiale, dintre care cea mai importanta a fost filiala organizatiei Beitar la care au participat mai mult de 100 de tineri. De fapt aceasta filiala a fost cea mai activa si serioasa din intreaga Transilvanie. La conducerea ei se afla Kalman Feuerstein (1895-1944). Trebuie de asemenea mentionat ca Dejul era foarte implicat in strangerea de fonduri pentru Keren Kayemet si Keren Haiesod. Simpatizantii miscarii sioniste din Dej au donat sume serioase la aceste fonduri.

In 1931 o s-a infiintat o filiala a organizatiei sioniste Hapoel Hamizrahi , dupa vizita in oras a unuia dintre conducatorii de talie nationala ai acestei organizatii. In anii urmatori a luat avant miscarea sionista si s-au mai infiintat filiale ale unor organizatii ca Hamizrahi, Bnei Akiva s.a. Un moment important la jucat deschiderea unei filiale a organizatiei sioniste cunoscute pana in prezent, HaSomer HaTair, care a dus la o crestere rapida a numarului de tineri care participau la actiunile lor.

Perioada Holocaustului. Imediat dupa intrarea trupelor maghiare in Nordul Transilvaniei, s-a format in Dej o „comisie speciala” care trebuia sa urmareasca activitatea pro-comunista a unor elemente din oras. Aceasta comisie a recomandat arestarea a 15 tineri evrei. Dupa ore indelungi de interogare au fost eliberati 5 din acestia. Cei arestati au fost trimisi in lagarele de concentrare Garany si Kistarcsa. Trebuie mentionat ca tocmai acesti tineri au reusit sa fuga din lagar scapand in felul acesta de a fi trimisi la munca obligatorie si apoi la Auschwitz.

La data de 27 iulie 1942 au fost mobilizati 287 de barbati din judetul Dej, intre 25 si 40 de ani, dintre care in jur de 70 erau din Dej. Printre acestia se aflau si cei doi fii ai rabinului Dejului, rabinul Haim Baruh Panet, care era presedintele Curtii de judecata din Dej si rabinul Menahem Mendel Panet, care fusese numit cu an mai devreme rabinul orasului Huedin. Se pare ca lista acestor evrei a fost intocmita cu atentie pentru a-i include pe acei evrei care erau instariti si aveau averi insemnate. Acestia au fost trimisi la munca periculoasa in Ucraina, unde trebuiau sa detecteze si sa dezgroape mine, in conditii foarte grele, de infometare sistematica, de odihna putina si doar pe zapada si pe gerul caracteristic Ucrainei. Desi au fost trimisi in Ucraina ca sa nu se mai intoarca, din cei 214 evrei trimisi, 73 au fost eliberati si trimisi in Ungaria, 130 au murit in Ucraina. In august 1944 au fost trimisi inapoi in Ungaria restul de 84 de evrei, care insa, peste doua saptamani vor fi trimisi la Auschwitz. Din regimentul acesta (regimentul 110/34) au supravietuit 37 de evrei.

La inceputul lunii aprilie 1944 conducerea comunitatii din Dej a fost insarcinata cu intocmirea unei liste exacte si amanuntite a tuturor evreilor din oras. Acesta era de fapt inceputul actiunii de concentrare a evreilor in gheto, dar pentru a masca aceasta intentie, s-a pretextat ca aceasta lista este menita sa ajute la schimbarea cartelelor de alimente ale evreilor. Conducerea comunitatii a fost obligata sa realizeze aceste liste intr-un timp foarte scurt, ei lucrand 3 zile si 3 nopti incontinuu. Lista intocmita cuprindea 3.266 de nume. Inainte de a fi trimisi in gheto, au trecut soldatii maghiari din casa in casa si au confiscat tot ce au gasit, imbracaminte si vase pentru „soldatii care lupta pe front”. La 21 aprilie s-au inchis definitiv si ultimele fabrici ale evreilor, magazine sau orice alte magazine care le apratineau, dupa o preluare foarte exacta a intregului inventar.

Gheto-ul din Dej. La data de 3 mai, la 3 dimineata toti evreii din Dej nu au mai avut voie sa paraseasca casele si timp de 3 zile ei au fost trimisi in gheto in 3 valuri, in functie de zona de domiciliu. Timp de 3 zile, siguranta a intrat in fiecare casa evreiasca si a dat familiei 30 de minute sa se impacheteze si sa parasesasca casa. Aveau voie sa ia hrana numai pentru 3 zile.

Dupa aceasta, ei au fost adunati intr-un loc, de unde li s-au mai confiscat din hainele si obiectele stranse de ei, si apoi dusi in padurea Bungur, unde a fost amenajat gheto-ul. Nu s-au facut nici un fel de pregatiri pentru gheto-ul evreilor. Nu era apa, nu era nici o constructie, doar fan pentru a se culca pe el... Dupa ce au ajuns in gheto, au inceput evreii sa adune materiale pentru ridicarea unor corturi improvizate, legate de cele mai multe ori de copaci. Apa era adusa in masini de pompieri si impartita in portii foarte mici. Gheto-ul era pazit de graniceri unguri, cunoscuti pentru duritatea si violenta lor. Acestia profitau de faptul ca evreii stateau la coada pentru portia de apa si ii bateau pana cadeau din picioare.

Dupa cateva zile s-au organizat evreii din gheto si au deschis o cantina publica care impartea mancarea mai intai copiilor, bolnavilor si batranilor, si dupa aceea celorlalti evrei. Mancarea nu era suficienta, portia de paine era de 160 gr. de persoana. Ei au suferit de foame, si nu puteau primi nici un ajutor de la nimeni. Un taran a venit odata cu vaca lui la portile gheto-ului incercand sa-i ajute pe evreii infometati, dar a fost surprins de graniceri si batut, astfel incat a ramas invalid pe viata.

Odata cu aducerea evreilor si din afara Dejului, suprafata gheto-ului s-a marit, cuprinzand in incinta sa si un rau, care a fost folosit pentru spalare, si o sura care a fost transformata in spital. La o saptamana dupa infiintarea gheto-ului au inceput adevaratele chinuri pentru evreii de aici. Intr-o cladire situata la jumatatea drumului dintre oras si gheto, erau luati evreii mai bogati sau cei care pareau mai instariti si chinuiti pana dezvaluiau unde si-au ascuns averile sau banii. Foarte multi nu au rezistat acestor torturi si au dezvaluit unde si-au ascuns valorile sau numele crestinilor carora le-au incredintat bunurile lor.

Inceputul asezarii evreiesti in Dej. Evreii au inceput sa se aseze in orasul Dej din anul 1834, dupa ce s-a acordat dreptul de asezare in oras unor evrei mestesugari din oraselul invecinat Urisor. Acesti primi evrei, care au venit aici, nu au capatat decat drept de sedere provizoriu si puteau fi izgoniti din oras ori de cate ori breslele mestesugarilor o doreau. Chiar inainte de anul 1834 unii evrei au incercat sa se aseze in Dej, incercari care au ramas insa fara succes.

Populatia evreiasca care a venit in Dej si a dus la inflorirea comunitatii evreiesti de aici se trage din zonele si comunele invecinate: Urisor, Cuzdioara, Iclodul Mare si alte sate mai mici. In unele din satele invecinate evreii s-au asezat inca de la inceputul secolului al 18-lea, asa cum arata un document din anul 1736.

Trebuie mentionati 3 evrei care s-au asezat in Dej in situatii deosebite. In anul 1850 s-a oprit in orasul Dej o garnizoana armata a tarului rus venita sa-i ajute pe austrieci sa reprime incercarea revolutionara. Acesti evrei au dezertat din armata tarista si s-au ascuns in oras si au adoptat nume de familie noi: Wasserstrom, Harnik si Roth. Ei s-au casatorit cu fete din oras si s-au asezat definitiv in oras. O mare parte din evreii care au constituit mai apoi comunitatea evreiasca din Dej sunt urmasii acestor „dezertori”. Dupa un timp, in anul 1878, unul din acesti refugiati, pe numele de Aharon Wasserstrom a fost ales presedintele comunitatii.

Organizarea comunitatii evreiesti. Comunitatea evreiasca din Dej incepe sa se organizeze ca o comunitate prin anii 50 ai secolului al 19-lea. In 1857 a fost infiintata Hevra Kadisha, desi un cimitir in Dej inca nu exista, astfel incat evreii care au murit pana la dobandirea unui cimitir erau ingropati in cimitirul vechi de la Urisor. Cimitir propriu va apare abia in anul 1863. In 1862 a fost construita prima sinagoga din Dej si in aceeasi perioada a fost construita si prima baie rituala. Inainte de construirea sinagogii, evreii din Dej se rugau intr-o casa de rugaciune inchiriata, care fusese inainte hotel.

In 1909 s-a inaugurat, cu mare ceremonial, sinagoga cea mare din Dej, una dintre cele mai fastoase si frumoase sinagogi din regiune. Era o sinagoga renumita in toata Transilvania, si mai exista si poate fi vazuta si azi. Vechea sinagoga a ramas hasidimilor din oras, care numarau la vremea aceeea 250 de suflete.

Regulamentul comunitatii, care cuprindea 69 de paragrafe, a fost alcatuit in anul 1879 si refacut si adaptat de atunci de cateva ori. A fost si tiparit de doua ori, odata in anul 1891 in limba idis si odata in anul 1922, in limba maghiara. Si Hevra Kadisha avea un statut si regulament propriu, format din 37 de paragrafe, pe care l-a publicat in anul 1913, in limba maghiara.

Primul presedinte al comunitatii a fost Laios M. Hirsch, care a venit la Dej prin anii 50 ai secolului trecut din Iclodul Mare. In anii ‘80 s-a hotarat ca adjunctul presedintelui comunitatii sa fie ales din randurile hasidimilor din oras, care s-au inmultit simtitor in acea perioada.

Timp de 25 de ani a stat la conducerea Hevrei Kadisha din Dej medicul Natan Friedlaender (1819-1900) care a venit in Dej din Ungaria. El era o mare personalitate a lumii evreiesti: a fost elevul lui Hatam Sofer, a petrecut cativa ani in Galitia la curtile rabinilor de acolo - Nahman Krohmahl si Slomo Iehuda Rapoport.

In perioada interbelica comunitatea evreiasca din Dej s-a dezvoltat si diversificat odata cu cresterea populatiei evreiesti din oras. Existau in Dej, pe langa Sinagoga Mare si Vechea Sinagoga care era folosita de catre hasidimi si Sinagoga Mare Poalei Tedek (Lucratorii Dreptatii), inca 11 case de rugaciune, in cladiri special inchriate. In anii 30 a fost refacuta si modernizata baia rituala, care de atunci a fost folosita si ca baie comunala a orasului, avand si sauna. Si macelaria rituala a fost recladita in functie de normele sanitare moderne.

In cadrul comunitatii functionau si cateva organizatii de ajutor si tdaka. Cea mai veche organizatie, in afara Hevrei Kadisha, era, se pare, organizatia femeilor pentru fapte de dreptate sociala si bine public , infiintata inca din 1889. In 1914 s-a reinfiintat aceasta organizatie, din initiativa sotiei rabinului Panet, pentru a spijini familiile ai caror membri s-au inrolat in armata. In afara de taxele anuale, fondurile erau stranse si prin prezentarea unor piese de teatru si alte evenimente culturale tinute si interpretate de membrele acestei organizatii, in special de Hanuka si de Purim. In 1920 organizatia femeilor a deschis si o cantina publica pentru familiile nevoiase care expedia si pentru acasa mancare la cei care nu se puteau deplasa. In 1933 a deschis aceasta organizatie si o casa pentru batrani.

Mestesugarii din Dej au infiintat organizatia proprie, intitulata Poalei Tedek (Lucratorii Dreptatii), care era de asemenea foarte activa. Ei au infiintat o societe de binefacere., cu un capital initial de 100.000 de lei, care a fost sprijinita apoi de catre Joint si de alte organizatii evreiesti internationale. Si aceasta organizatie a deschis o casa de batrani pentru membrii ei.

In 1919 a infiintat comunitatea evreiasca din Dej o banca de imprumut si economii, care la inceput avea o activitate destul de redusa. In 1935 s-a ridicat numarul actionarilor la aceasta bana la 600 si activitatea si importanta acestei banci a crescut corespunzator. Orfelinatul pentru copii evrei din toata Transilvania functiona in Cluj, dar o filiala a acestuia in Dej, care nu numai ca sprijinea material copiii orfani, dar avea grija si de copiii foarte saraci din oras. Aceasta filiala se ocupa,, in special, cu detectarea copiilor care sufereau de malnutritie si trimisi pentru cateva saptamani, pentru refacere, in timpul verii, la sanatoriul din Tihuta, care se afla intr-o zona muntoasa din regiunea Carpatilor. O alta organizatie, infiintata in 1925, si numita Linat Tedek (Cazare pentru Bine), avea in posesia ei o casa cu 6 camere. In aceasta casa erau gazduiti gratuit refugiatii sau cersetorii care treceau prin oras. In anul 1933, membri comunitatii Dej au infiintat o cantina rituala pentru soldatii evrei din cele 2 regimente care s-au asezat in oras.



http://www.jewish.ro/html/____viata_evreiasca_in_dej_-_l.html

Inceputul vietii evreiesti in Sighet.
Inceputul vietii evreiesti in Sighet. Conform traditiei, evreii traiau in Sighet deja din anul 1640, dupa cativa ani alaturandu-li-se si un numar de evrei proveniti din Polonia si Ucraina, supravietuitori ai pogromurilor din 1648-1649. Primul documenent in care sunt pomeniti evreii dateaza din anul 1690. Prin acest document locuitorii din Sighet cer expulzarea evreilor, doarece ei „creaza multe probleme” populatiei. O alta atestare documentara a evreilor din Maramures, din 1692, consemneaza hotararea consiliului judetean care decide interzicerea gazduirii evreilor pe teritoriul Maramuresului, cei aflati fiind obligati sa plece, iar cei ce vor gazdui in viitor evrei sa fie amendati cu 100 florini, amenda referindu-se si la oamenii ordinii publice, daca nu vor sesiza incalcarea hotararii.

Evreii din Sighet au avut intotdeauna de luptat pentru dreptul lor la existenta si pentru imbunatatirea conditiilor de trai. De exemplu, in anul 1750 ei au adresat o scrisoare de plangere guvernului din Ungaria, in care descriau cum sunt atacati, jefuiti si chiar amenintati cu moartea de catre populatia din Sighet. Printre altele au aratat ca legea emisa de autoritatile locale, prin care se interzicea evreilor producerea de bauturi alcoolice, este nefondata deoarece ea se bazeaza pe pretextul insuficientului import de bauturi in regiunea Maramures.

Legaturile comerciale dintre evreii din Sighet si evreii din Polonia si Galitia erau foarte stranse. De exemplu, intr-un document din 1705 este mentionat un evreu din Polonia „evreul Grafului Pototki” care intentioneaza sa se ocupa de aprovizonarea industriei de armament a armatei ungare cu otelul necesar fabricarii de arme, din momentul in care i se va elibera un permis corespunzator. Un alt document, din anul 1708, descrie cum autoritatile locale din Sighet trimit un evreu din Sighet in Polonia pentru a achizitiona 300 de perechi de cizme deosebite, pe care cizmarii locali nu stiau sa le fabrice. In anul 1728 au fost atacati si jefuiti doi evrei din Polonia cand treceau Carpatii chiar la granita cu Maramuresul. Din lista cazurilor de jefuire se poate deduce amploarea si felul comertului dintre evreii din Maramures si cei din Polonia si Galitia: este vorba de 1300 blani de oaie, 20 de blani de lup, 15 kg matase, 15 kg de bumbac, 23 de feluri diferite de tesaturi, si altele. Cei 2 evrei care au fost jefuiti de aceste obiecte au depus plangeri dupa plangeri timp de 2 ani de zile, pana cand in 1730 principele Transilvaniei a ordonat autoritatilor din Maramures sa fie despagubiti.

In anul 1762, croitorul Yoel a fost trimis de catre guvernatorul local intr-o misiune de securitate nationala: el trebuia sa urmareasca miscarile de trupe de pe granita nationala si sa consemneze ceea ce vede. Observatiile lui au fost scrise in „limba evreilor” (adica in idis sau ebraica) si au fost traduse in maghiara. Acest fapt si altele arata ca in ciuda ingradirilor pe plan economic, evreilor din Shiget, li s-au recunoscut talentele si li s-a acordat si incredere pentru exercitarea unor functii speciale.

Evreii din Sighet au fost printre primii care au aderat la ideile kabalistice ale lui Sabatai Tvi cativa dintre ei alaturandu-se mai apoi sectei Yaakov Frank. S-a pastrat „scrisoarea rosie”, pe care Yaakov Frank a scris-o unui evreu „Mose Seater”. In anul 1767 trei dintre evreii din Sighet, care apartineau Frankistilor, si intre ei Moshe Ben Israel (probabil asemanator cu Mose Seater), au cerut unuia dintre preotii orasului sa-i converteasca la catolicism. Traditia orasului Sighet afirma ca cei 3 evrei s-au razgandit si ca urmasii lor s-au numarat printre oamenii de seama ai orasului.

Organizarea comunitatii. Nu exista informatii precise privind data de la care putem vorbi despre formarea comunitatii evreiesti din Sighet. Ceea ce stim este ca in anul 1740 exista deja un minian permanent. Este cunoscut ca prima sinagoga a fost ridicata in anul 1770. Hevra Kadisha a fost infiintata in mod oficial in 1798, cand s-au redactat statutul acesteia, desi se stie ca a functionat si cu mult inainte. In 1835 s-au redactat statute noi corespunzatoare spiritului timpului si al locului si i s-au alaturat noi membri. Sinagoga cea mare, care a existat pana la Holocaust, a fost ridicata in anul 1836.

Odata cu fondarea comunitatii si cu cresterea numarului membrilor ei, in special in cei 50 de ani dintre 1830-1880, au aparut si s-au dezvoltat una cate una institutiile specifice ei. Trebuie mentionate mai intai institutiile de invatare traditionale, ca de exemplu: Talmud Tora, SAS, scolile evreiesti, care functionau in fiecare sinagoga si casa de rugaciuni. Aceste institutii s-au dezvoltat si inmultit odata cu cresterea numarului membrilor comunitatii.

Pe langa aceste institutii, s-au creat cateva societati si organizatii cu scopuri sociale si de ajutor reciproc. In anul 1883, a fost infiintata societatea de ajutor reciproc a mestesugarilor Handwerker Unterstuetzungs Verein care si-a construit chiar o sinagoga speciala sub numele Poalei Tzedek (Muncitorii Dreptatii). Organizatia femeilor din comunitate, care s-a distins prin multiplele ei actiuni de caritate, a fost fondata, dupa cate se stie, spre sfarsitul anilor ‘80 sau inceputul anilor ‘90 din secolul al XIX-lea. In aceasi perioada, au fost infiintate societatea Malbis Arumin (Imbraca pe cei goi), cu scopul principal de a asigura imbracaminte copiilor de scoala, si societatea Sandakaut care isi propunea sa ajuta tinerele mame sarace. In anul 1894 s-a ridicat casa de ajutor comunal, unde se imparteau portii de mancare la un pret foarte mic. Incepand cu anul 1901, casa de ajutor comunal incasa o taxa permanenta platita si de membrii comunitatii si de autoritatile locale.

In cadrul comunitatii, nu au fost neglijati nici evreii care traiau dincolo de hotarele tarii. In 1891 s-a creat in cadrul comunitatii sefarde, asociatia de ajutor pentru refugiatii din Rusia si in 1900 cele 2 comunitati, cea sefarda si cea askenaza, au infiintat in comun o organizatie asemanatoare de ajutorare a refugiatilor din Romania care au trecut prin Sighet, in drum spre locurile spre care au fost izgoniti.

In timpul revolutiei anti-habsburgice din Ungaria din 1848-1849, evreii din Sighet au ramas destul de pasivi. Dupa documentele gasite, doar 4 evrei au participat la aceasta revolutie. Acest lucru poate fi explicat prin faptul ca majoritatea evreilor din Sighet proveneau din Galitia si erau mai putin implicati in politica maghiara.

In anul 1889, comunitatea din Sighet a cerut pentru prima oara sa construiasca un Eruv Haterot (act simbolic instituit de rabini, prin care se contopeau cateva terenuri si care permiteau transportul de lucruri si de Sabat). Cererea a fost respinsa an dupa an. Doar dupa o lupta indelungata, care a durat 6 ani, primaria le-a aprobat cererea si in anul 1895 li se aproba cu conditia ca stalpii pe care ii construiesc pentru delimitarea zonei sa poata fi folositi si ca stalpi pentru tragerea firelor de curent electric pentru oras.

Invatamantul evreiesc in Sighet. Marea majoritate a populatiei evreiesti din Sighet a cunoscut, pana la sfarsitul primului razboi mondial, numai o educatie traditionalist-religioasa.

In 1770, cumnatul rabinului de atunci al comunitatii, Moshe Ghitzis, a deschis scoli - heder - pentru invatarea Torei. De atunci, invatarea Torei nu a incetat in oras, fie ca ea se realiza intr-un cadru organizat - Talmud Tora - fie ca invatamant particular in casele evreilor din Sighet.
In deceniul al 8-lea al secolului al 19-lea, existau numai 5 elevi evrei printre elevii scolii publice din Sighet. In anul 1895 figureaza in protocoalele conducerii comunitatii neologe, Egyenloseg, din Sighet, o nota care informeaza ca in intregul district al Maramuresului (incluzand teritoriul care dupa primul razboi mondial va fi inglobat Republicii Cehoslovacia), in care locuiesc 45.073 de evrei nu exista nici o scoala evreiesca. Elevii scolarizati (1.980 de elevi din totalul de 7.627 de copii de varsta scolara) urmeaza cursurile scolilor generale neevreisti din oras, si cursurile unor scoli de meserii crestine. Prima scoala evreiasca din Sighet s-a deschis numai scurt timp inainte de izbucnirea primului razboi mondial, la initiativa rabinului comunitatii sefarde din oras. Numarul elevilor a fost insa destul de mic.

Sistemul de invatamant iudaic din Sighet. Cand discutam despre sistemul de invatamant iudaic din Sighet trebuie avute in vedere doua aspecte, si anume incadrarea copiilor evrei in scolile ne-evreiesti, de „stat” si sistemul de invatamant evreiesc traditional: heder, Talmud Tora si yesiva

In perioda in care evreii se aseaza in Sighet, orasul are foarte putine scoli sau institutii de invatamant. Exista numai o scoala generala infiintata de rabinul Dantzig, iar dupa primul razboi mondial, se infiinteaza o scoala evreiasca condusa de Zvi Turmann. Dar doar un numar foarte mic de evrei frecventau aceste scoli.

Sistemul de invatamant traditional - hederul sau orele de Talmud Tora cu invatatori particulari - a ramas neschimbat dar numarul era in crestere
De o importanta deosebita este Yesiva care a existat in Sighet din anul 1858. In anii '30 frecventau yesiva aproximativ 150 de evrei. In anul 1928, conducatorul yesivei, rabinul Yekutiel Yehuda Gross a introdus cursuri de invatat tesutul. Aceast program a fost un program scolar foarte revolutionar pentru vremea aceea, deoarece in nici o yesiva din toata Transilvania nimeni nu se gandea sa introduca pe langa studiul Torei si cursuri de invatat meserii. Prin anii ‘30, rabinul Gross a dezvoltat si a largit programul yesivoturilor profesionale si a deschis cursuri de invatat agricultura. Aceste cursuri erau adresate in special celor care intentionau sa emigreze in Israel.

Miscarea sionista in Sighet. Interesul pentru miscarea sionista are radacini vechi in Sighet. Se pare ca inca din anul 1867. In scrisoarea rabinului Zvi Hirsch Kalischer catre Eliezer Rab, intemeietorii asezarii Petah Tikva din Israel, se intereseaza rabinul Kalischer asupra personalitatii unui invatat mare din Sighet - rabinul David Asch care i-a scris lui Kalischer interesandu-se de asezarile din Eret Israel (rabinul David Asch, fiul rabinului Menahem Asch, rabinul asezarii Uzhorod Ungvar, a locuit in tinerete in Sighet.)

Opozitia majoritatii evreilor religiosi din Sighet a franat dezvoltarea miscarii sioniste, cu toate acestea a aparut si s-a dezvoltat in Sighet o miscare puternica, una din cele mai framantate si eficiente din intreaga Transilvanie.

Viata culturala. Chiar de la inceputul secolului al 19-lea Sighetul a cunoscut o viata culturala evreiasca intensa. Deschiderea unei tipografii in limba ebraica in oras, in anul 1874, a dat un imbold destul de puternic vietii evreisti culturale din Sighet. Tipografia aceasta a functionat fara intreruperi timp de 70 de ani (1874-1944), timp in care au fost tiparite peste 200 de tiparituri in limba ebraica, majoritatea carti despre Tora, unele scrise de rabinii si inteleptii din Sighet. Tipografia reprezenta in acelasi timp si o sursa de venit foarte buna, in special in timpul tipografului vestit Avraham Koifman si a fiilor lui (1900-1944), cand s-au tiparit si multe publicatii in alte limbi decat ebraica. Printre altele au fost publicate si toate actele jandarmeriei maghiare. Avraham Koifman a fost si unul dintre conducatorii comunitatii evreisti din Sighet pentru foarte multi ani.

Chiar din primii ani de la intemeierea tipografiei in limba romana in Sighet, a fost publicat saptamanalul Hatur (Coloana Tipografica), sub conducerea lui Avraham Ghinzler, care a publicat mai mult de 30 de exemplare intre anii 1874-1876. Una din personalitatile lumii ebraice cunoscute in domeniul literaturii ebraice umoristice si a sionismului, a carui activitate literara si publicistica este legata de Sighet, este Leib Gottlieb. Au fost de asemenea publicate si ziare religioase. De exemplu Saarei Tion (Portile Sionului) (1895), Vaad hahamim (Divanul Inteleptilor), s.a. care insa nu au avut foarte mult succes, pentru ca erau concurate de alte ziare cu tiraj mai mare si mai cunoscute populatiei Sighetului, ca de exemplu Tel Talpiot, Nitei Bahurim, Ohel Itzhak s.a.

Perioada Holocaustului. Cea mai grea perioada pentru evreii din Sighet (inainte de deportarile din 1944) a fost vara anului 1941. In iulie 1941 au fost izgonite mii de familii din intregul teritoriu al Ungariei, daca nu aveau cetatenie maghiara din 1919 (nici pana azi nu stim numarul exact al evreilor izgoniti, el fiind apreciat intre 21 pana la 35 de mii). Teritoriul cel mai greu afectat a fost Maramuresul, Bereg si Ung. Din aceste regiuni au fost izgonite si familii care numai din neglijenta nu aveau acte doveditoare sau chiar si cele care aveau acte in regula. Anul 1941 a fost un an foarte greu si din cauza ca in acest an au inceput sa fie trimisi evreii in detasamentele de munca obligatorie. Ei au fost trimisi in Ucraina, in gerul de acolo, la munci foarte grele, ca genisti pe linia intai a frontului.

Intre 1943 si 1944 au fost multi evrei care, reusind sa fuga din lagarele de concentrare si exterminare din Polonia, au trecut prin Sighet in drumul spre Budapesta unde organizatiile evreiesti de acolo ii ascundeau printre populatia neevreiasca.

Odata cu victoria germanilor asupra ungurilor, la 19 martie 1944, situatia evreilor s-a inrautatit zi de zi: confiscarea radio-urilor, interzicerea de a folosi transportul de orice fel, confiscarea bunurilor, etc. Toate aceste masuri, comune evreilor din intreaga Europa de Rasarit, erau mai drastice in Maramures, si in special in Sighet deoarece au fost aplicate .

Gheto-ul din Sighet. La 20 aprilie a inceput concentrarea evreilor in gheto. De fapt erau 2 gheto-uri: gheto-ul mare care era in centrul orasului era format din patru strazi in care era concentrata majoritatea evreilor si gheto-ul mic in care au fost adusi evreii din imprejurimi. In total au fost inchisi in gheto circa 15.000 de evrei. Conditiile de trai in gheto erau foarte grele.

Putin timp dupa concentrarea in gheto, evreii au inceput sa se organizeze: au fost infiintate tot felul de organizatii de ajutorare care supravegheau impartirea mancarii, un birou de oraganizare a muncii, unde se facea impartirea oamenilor in vederea muncii obligatorie, incercand sa-i apere pe cei bolnavi sau suferinzi. Un birou de igiena si sanatate - care a mobilizat toate cadrele medicale din gheto pentru supravegherea medicala a evreilor in conditiile de igiena minima din gheto. Mai ales ca ei credeau ca vor sta in gheto pana la sfarsitul razboiului.

Deportarile spre Auschwitz. Evreii din gheto-ul din Sighet au fost deportati in patru etape (transporturi). Primul transport a plecat pe 16 mai si a inceput din gheto-ul mic de unde au fost deportati evreii din imprejurimile Sighetului. Celelalte transporturi au iesit unul dupa altul, pe 18, 19 si 21 mai. Acestea au fost dintre primele deportari din Ungaria si dintre cele mai brutale: in drum spre tren, au fost inchisi evreii in sinagoga si au fost efectuate controale corporale injositoare.

http://www.jewish.ro/html/____viata_evreiasca_in_sighet_.html

Lumea lui Elie Wiesel - ieri si azi - viata evreiasca in Sighet
Inceputul vietii evreiesti in Sighet. Conform traditiei, evreii traiau in Sighet deja din anul 1640, dupa cativa ani alaturandu-li-se si un numar de evrei proveniti din Polonia si Ucraina, supravietuitori ai pogromurilor din 1648-1649. Primul documenent in care sunt pomeniti evreii dateaza din anul 1690. Prin acest document locuitorii din Sighet cer expulzarea evreilor, doarece ei „creaza multe probleme” populatiei. O alta atestare documentara a evreilor din Maramures, din 1692, consemneaza hotararea consiliului judetean care decide interzicerea gazduirii evreilor pe teritoriul Maramuresului, cei aflati fiind obligati sa plece, iar cei ce vor gazdui in viitor evrei sa fie amendati cu 100 florini, amenda referindu-se si la oamenii ordinii publice, daca nu vor sesiza incalcarea hotararii.

Evreii din Sighet au avut intotdeauna de luptat pentru dreptul lor la existenta si pentru imbunatatirea conditiilor de trai. De exemplu, in anul 1750 ei au adresat o scrisoare de plangere guvernului din Ungaria, in care descriau cum sunt atacati, jefuiti si chiar amenintati cu moartea de catre populatia din Sighet. Printre altele au aratat ca legea emisa de autoritatile locale, prin care se interzicea evreilor producerea de bauturi alcoolice, este nefondata deoarece ea se bazeaza pe pretextul insuficientului import de bauturi in regiunea Maramures.

Legaturile comerciale dintre evreii din Sighet si evreii din Polonia si Galitia erau foarte stranse. De exemplu, intr-un document din 1705 este mentionat un evreu din Polonia „evreul Grafului Pototki” care intentioneaza sa se ocupa de aprovizonarea industriei de armament a armatei ungare cu otelul necesar fabricarii de arme, din momentul in care i se va elibera un permis corespunzator. Un alt document, din anul 1708, descrie cum autoritatile locale din Sighet trimit un evreu din Sighet in Polonia pentru a achizitiona 300 de perechi de cizme deosebite, pe care cizmarii locali nu stiau sa le fabrice. In anul 1728 au fost atacati si jefuiti doi evrei din Polonia cand treceau Carpatii chiar la granita cu Maramuresul. Din lista cazurilor de jefuire se poate deduce amploarea si felul comertului dintre evreii din Maramures si cei din Polonia si Galitia: este vorba de 1300 blani de oaie, 20 de blani de lup, 15 kg matase, 15 kg de bumbac, 23 de feluri diferite de tesaturi, si altele. Cei 2 evrei care au fost jefuiti de aceste obiecte au depus plangeri dupa plangeri timp de 2 ani de zile, pana cand in 1730 principele Transilvaniei a ordonat autoritatilor din Maramures sa fie despagubiti.

In anul 1762, croitorul Yoel a fost trimis de catre guvernatorul local intr-o misiune de securitate nationala: el trebuia sa urmareasca miscarile de trupe de pe granita nationala si sa consemneze ceea ce vede. Observatiile lui au fost scrise in „limba evreilor” (adica in idis sau ebraica) si au fost traduse in maghiara. Acest fapt si altele arata ca in ciuda ingradirilor pe plan economic, evreilor din Shiget, li s-au recunoscut talentele si li s-a acordat si incredere pentru exercitarea unor functii speciale.

Evreii din Sighet au fost printre primii care au aderat la ideile kabalistice ale lui Sabatai Tvi cativa dintre ei alaturandu-se mai apoi sectei Yaakov Frank. S-a pastrat „scrisoarea rosie”, pe care Yaakov Frank a scris-o unui evreu „Mose Seater”. In anul 1767 trei dintre evreii din Sighet, care apartineau Frankistilor, si intre ei Moshe Ben Israel (probabil asemanator cu Mose Seater), au cerut unuia dintre preotii orasului sa-i converteasca la catolicism. Traditia orasului Sighet afirma ca cei 3 evrei s-au razgandit si ca urmasii lor s-au numarat printre oamenii de seama ai orasului.

Organizarea comunitatii. Nu exista informatii precise privind data de la care putem vorbi despre formarea comunitatii evreiesti din Sighet. Ceea ce stim este ca in anul 1740 exista deja un minian permanent. Este cunoscut ca prima sinagoga a fost ridicata in anul 1770. Hevra Kadisha a fost infiintata in mod oficial in 1798, cand s-au redactat statutul acesteia, desi se stie ca a functionat si cu mult inainte. In 1835 s-au redactat statute noi corespunzatoare spiritului timpului si al locului si i s-au alaturat noi membri. Sinagoga cea mare, care a existat pana la Holocaust, a fost ridicata in anul 1836.

Odata cu fondarea comunitatii si cu cresterea numarului membrilor ei, in special in cei 50 de ani dintre 1830-1880, au aparut si s-au dezvoltat una cate una institutiile specifice ei. Trebuie mentionate mai intai institutiile de invatare traditionale, ca de exemplu: Talmud Tora, SAS, scolile evreiesti, care functionau in fiecare sinagoga si casa de rugaciuni. Aceste institutii s-au dezvoltat si inmultit odata cu cresterea numarului membrilor comunitatii.

Pe langa aceste institutii, s-au creat cateva societati si organizatii cu scopuri sociale si de ajutor reciproc. In anul 1883, a fost infiintata societatea de ajutor reciproc a mestesugarilor Handwerker Unterstuetzungs Verein care si-a construit chiar o sinagoga speciala sub numele Poalei Tzedek (Muncitorii Dreptatii). Organizatia femeilor din comunitate, care s-a distins prin multiplele ei actiuni de caritate, a fost fondata, dupa cate se stie, spre sfarsitul anilor ‘80 sau inceputul anilor ‘90 din secolul al XIX-lea. In aceasi perioada, au fost infiintate societatea Malbis Arumin (Imbraca pe cei goi), cu scopul principal de a asigura imbracaminte copiilor de scoala, si societatea Sandakaut care isi propunea sa ajuta tinerele mame sarace. In anul 1894 s-a ridicat casa de ajutor comunal, unde se imparteau portii de mancare la un pret foarte mic. Incepand cu anul 1901, casa de ajutor comunal incasa o taxa permanenta platita si de membrii comunitatii si de autoritatile locale.

In cadrul comunitatii, nu au fost neglijati nici evreii care traiau dincolo de hotarele tarii. In 1891 s-a creat in cadrul comunitatii sefarde, asociatia de ajutor pentru refugiatii din Rusia si in 1900 cele 2 comunitati, cea sefarda si cea askenaza, au infiintat in comun o organizatie asemanatoare de ajutorare a refugiatilor din Romania care au trecut prin Sighet, in drum spre locurile spre care au fost izgoniti.

In timpul revolutiei anti-habsburgice din Ungaria din 1848-1849, evreii din Sighet au ramas destul de pasivi. Dupa documentele gasite, doar 4 evrei au participat la aceasta revolutie. Acest lucru poate fi explicat prin faptul ca majoritatea evreilor din Sighet proveneau din Galitia si erau mai putin implicati in politica maghiara.

In anul 1889, comunitatea din Sighet a cerut pentru prima oara sa construiasca un Eruv Haterot (act simbolic instituit de rabini, prin care se contopeau cateva terenuri si care permiteau transportul de lucruri si de Sabat). Cererea a fost respinsa an dupa an. Doar dupa o lupta indelungata, care a durat 6 ani, primaria le-a aprobat cererea si in anul 1895 li se aproba cu conditia ca stalpii pe care ii construiesc pentru delimitarea zonei sa poata fi folositi si ca stalpi pentru tragerea firelor de curent electric pentru oras.

Invatamantul evreiesc in Sighet. Marea majoritate a populatiei evreiesti din Sighet a cunoscut, pana la sfarsitul primului razboi mondial, numai o educatie traditionalist-religioasa.

In 1770, cumnatul rabinului de atunci al comunitatii, Moshe Ghitzis, a deschis scoli - heder - pentru invatarea Torei. De atunci, invatarea Torei nu a incetat in oras, fie ca ea se realiza intr-un cadru organizat - Talmud Tora - fie ca invatamant particular in casele evreilor din Sighet.
In deceniul al 8-lea al secolului al 19-lea, existau numai 5 elevi evrei printre elevii scolii publice din Sighet. In anul 1895 figureaza in protocoalele conducerii comunitatii neologe, Egyenloseg, din Sighet, o nota care informeaza ca in intregul district al Maramuresului (incluzand teritoriul care dupa primul razboi mondial va fi inglobat Republicii Cehoslovacia), in care locuiesc 45.073 de evrei nu exista nici o scoala evreiesca. Elevii scolarizati (1.980 de elevi din totalul de 7.627 de copii de varsta scolara) urmeaza cursurile scolilor generale neevreisti din oras, si cursurile unor scoli de meserii crestine. Prima scoala evreiasca din Sighet s-a deschis numai scurt timp inainte de izbucnirea primului razboi mondial, la initiativa rabinului comunitatii sefarde din oras. Numarul elevilor a fost insa destul de mic.

Sistemul de invatamant iudaic din Sighet. Cand discutam despre sistemul de invatamant iudaic din Sighet trebuie avute in vedere doua aspecte, si anume incadrarea copiilor evrei in scolile ne-evreiesti, de „stat” si sistemul de invatamant evreiesc traditional: heder, Talmud Tora si yesiva

In perioda in care evreii se aseaza in Sighet, orasul are foarte putine scoli sau institutii de invatamant. Exista numai o scoala generala infiintata de rabinul Dantzig, iar dupa primul razboi mondial, se infiinteaza o scoala evreiasca condusa de Zvi Turmann. Dar doar un numar foarte mic de evrei frecventau aceste scoli.

Sistemul de invatamant traditional - hederul sau orele de Talmud Tora cu invatatori particulari - a ramas neschimbat dar numarul era in crestere
De o importanta deosebita este Yesiva care a existat in Sighet din anul 1858. In anii '30 frecventau yesiva aproximativ 150 de evrei. In anul 1928, conducatorul yesivei, rabinul Yekutiel Yehuda Gross a introdus cursuri de invatat tesutul. Aceast program a fost un program scolar foarte revolutionar pentru vremea aceea, deoarece in nici o yesiva din toata Transilvania nimeni nu se gandea sa introduca pe langa studiul Torei si cursuri de invatat meserii. Prin anii ‘30, rabinul Gross a dezvoltat si a largit programul yesivoturilor profesionale si a deschis cursuri de invatat agricultura. Aceste cursuri erau adresate in special celor care intentionau sa emigreze in Israel.

Miscarea sionista in Sighet. Interesul pentru miscarea sionista are radacini vechi in Sighet. Se pare ca inca din anul 1867. In scrisoarea rabinului Zvi Hirsch Kalischer catre Eliezer Rab, intemeietorii asezarii Petah Tikva din Israel, se intereseaza rabinul Kalischer asupra personalitatii unui invatat mare din Sighet - rabinul David Asch care i-a scris lui Kalischer interesandu-se de asezarile din Eret Israel (rabinul David Asch, fiul rabinului Menahem Asch, rabinul asezarii Uzhorod Ungvar, a locuit in tinerete in Sighet.)

Opozitia majoritatii evreilor religiosi din Sighet a franat dezvoltarea miscarii sioniste, cu toate acestea a aparut si s-a dezvoltat in Sighet o miscare puternica, una din cele mai framantate si eficiente din intreaga Transilvanie.

Viata culturala. Chiar de la inceputul secolului al 19-lea Sighetul a cunoscut o viata culturala evreiasca intensa. Deschiderea unei tipografii in limba ebraica in oras, in anul 1874, a dat un imbold destul de puternic vietii evreisti culturale din Sighet. Tipografia aceasta a functionat fara intreruperi timp de 70 de ani (1874-1944), timp in care au fost tiparite peste 200 de tiparituri in limba ebraica, majoritatea carti despre Tora, unele scrise de rabinii si inteleptii din Sighet. Tipografia reprezenta in acelasi timp si o sursa de venit foarte buna, in special in timpul tipografului vestit Avraham Koifman si a fiilor lui (1900-1944), cand s-au tiparit si multe publicatii in alte limbi decat ebraica. Printre altele au fost publicate si toate actele jandarmeriei maghiare. Avraham Koifman a fost si unul dintre conducatorii comunitatii evreisti din Sighet pentru foarte multi ani.

Chiar din primii ani de la intemeierea tipografiei in limba romana in Sighet, a fost publicat saptamanalul Hatur (Coloana Tipografica), sub conducerea lui Avraham Ghinzler, care a publicat mai mult de 30 de exemplare intre anii 1874-1876. Una din personalitatile lumii ebraice cunoscute in domeniul literaturii ebraice umoristice si a sionismului, a carui activitate literara si publicistica este legata de Sighet, este Leib Gottlieb. Au fost de asemenea publicate si ziare religioase. De exemplu Saarei Tion (Portile Sionului) (1895), Vaad hahamim (Divanul Inteleptilor), s.a. care insa nu au avut foarte mult succes, pentru ca erau concurate de alte ziare cu tiraj mai mare si mai cunoscute populatiei Sighetului, ca de exemplu Tel Talpiot, Nitei Bahurim, Ohel Itzhak s.a.

Perioada Holocaustului. Cea mai grea perioada pentru evreii din Sighet (inainte de deportarile din 1944) a fost vara anului 1941. In iulie 1941 au fost izgonite mii de familii din intregul teritoriu al Ungariei, daca nu aveau cetatenie maghiara din 1919 (nici pana azi nu stim numarul exact al evreilor izgoniti, el fiind apreciat intre 21 pana la 35 de mii). Teritoriul cel mai greu afectat a fost Maramuresul, Bereg si Ung. Din aceste regiuni au fost izgonite si familii care numai din neglijenta nu aveau acte doveditoare sau chiar si cele care aveau acte in regula. Anul 1941 a fost un an foarte greu si din cauza ca in acest an au inceput sa fie trimisi evreii in detasamentele de munca obligatorie. Ei au fost trimisi in Ucraina, in gerul de acolo, la munci foarte grele, ca genisti pe linia intai a frontului.

Intre 1943 si 1944 au fost multi evrei care, reusind sa fuga din lagarele de concentrare si exterminare din Polonia, au trecut prin Sighet in drumul spre Budapesta unde organizatiile evreiesti de acolo ii ascundeau printre populatia neevreiasca.

Odata cu victoria germanilor asupra ungurilor, la 19 martie 1944, situatia evreilor s-a inrautatit zi de zi: confiscarea radio-urilor, interzicerea de a folosi transportul de orice fel, confiscarea bunurilor, etc. Toate aceste masuri, comune evreilor din intreaga Europa de Rasarit, erau mai drastice in Maramures, si in special in Sighet deoarece au fost aplicate .

Gheto-ul din Sighet. La 20 aprilie a inceput concentrarea evreilor in gheto. De fapt erau 2 gheto-uri: gheto-ul mare care era in centrul orasului era format din patru strazi in care era concentrata majoritatea evreilor si gheto-ul mic in care au fost adusi evreii din imprejurimi. In total au fost inchisi in gheto circa 15.000 de evrei. Conditiile de trai in gheto erau foarte grele.

Putin timp dupa concentrarea in gheto, evreii au inceput sa se organizeze: au fost infiintate tot felul de organizatii de ajutorare care supravegheau impartirea mancarii, un birou de oraganizare a muncii, unde se facea impartirea oamenilor in vederea muncii obligatorie, incercand sa-i apere pe cei bolnavi sau suferinzi. Un birou de igiena si sanatate - care a mobilizat toate cadrele medicale din gheto pentru supravegherea medicala a evreilor in conditiile de igiena minima din gheto. Mai ales ca ei credeau ca vor sta in gheto pana la sfarsitul razboiului.

Deportarile spre Auschwitz. Evreii din gheto-ul din Sighet au fost deportati in patru etape (transporturi). Primul transport a plecat pe 16 mai si a inceput din gheto-ul mic de unde au fost deportati evreii din imprejurimile Sighetului. Celelalte transporturi au iesit unul dupa altul, pe 18, 19 si 21 mai. Acestea au fost dintre primele deportari din Ungaria si dintre cele mai brutale: in drum spre tren, au fost inchisi evreii in sinagoga si au fost efectuate controale corporale injositoare.


http://www.jewish.ro/html/____viata_evreiasca_in_sighet_.html

ELIE WIESEL-
Opusul dragostei nu este ura, ci indiferenţa.