ARGENTINA

Argentina - ţara celor cinci continente
Argentina este tărâmul tangoului şi al aventurii. O ţară plină de mister şi de frumuseţi, unde extremele sunt la ele acasă. În aceeaşi perioadă, într-o regiune poate fi extrem de cald, iar în alta, foarte frig. Cam aşa s-ar putea descrie laconic cea de-a opta ţară ca mărime din lume.

Argentina este misterioasă pentru turişti, ţara lui Borges pentru pasionaţii de literatură, regatul celebrului tango pentru iubitorii de dans, iar pentru cei care visează aventuri este ţara romanticilor gauchos.
Capitala Buenos Aires este centrul acestei ţări din toate punctele de vedere, mai puţin ca situare geografică. Dincolo de Buenos Aires începe pampasul, unde veţi găsi numeroase oraşe cu greutate istorică, ale căror origini se pierd în perioada colonizărilor şi care trebuie vizitate. În partea de vest veţi găsi Munţii Anzi, perfecţi pentru cei care doresc drumeţii de neuitat. Patagonia, aflată în partea de sud a Argentinei, este o regiune rece şi nu prea potrivită pentru cei care vor o vacanţă, dar o destinaţie ideală dacă doriţi o aventură. Regiunea Ushuaia, cel mai sudic oraş al ţării, poate fi vizitată oricând, vremea fiind caldă chiar şi în perioada iernii.

Buenos Aires - Parisul Americii de Sud

Buenos Aires, poate cel mai „european“ oraş din America de Sud, este foarte elegant şi stilat, multe dintre clădiri fiind construite în secolul XIX, ceea ce i-a adus numele de „Parisul Americii de Sud“. De o parte şi de alta a străzilor lungi şi pietruite sunt exemple magnifice de arhitectură colonială de secol XIX, vilele de aici fiind altădată locuite de cei mai bogaţi dintre imigranţii spanioli şi inaccesibile localnicilor.
Oraşul este fascinant şi pare să se anime mai ales la căderea serii, când începe trepidanta viaţă de noapte. Discoteci, un casino, nenumărate baruri şi restaurante cu o bogată ofertă - atât feluri tradiţionale, cât şi meniuri internaţionale -, cluburi, veţi avea de unde alege pentru a vă distra.
Mendoza este cel mai important oraş din vestul ţării, aflat la poalele Munţilor Anzi, la o altitudine de 760 de metri, la doar 200 km de Santiago, Chile. Oraşul a fost fondat în 1561 şi, chiar dacă regiunea este periodic zguduită de cutremure puternice, o parte din clădirile istorice, martori tăcuţi ai secolelor, vă aşteaptă să le descoperiţi. Printre acestea se numără faimoasele ruine ale Mănăstirii San Francisco în Cuidad Vieja (zona istorică a oraşului), Museo Fundacional şi Parque San Martin.

Anzii argentinieni şi porturile sunt principalele atracţii

Argentina are foarte multe de oferit: zăpadă, cascade, oraşe moderne - şi poate de aceea poartă şi numele de ţara celor cinci continente. Tucuman este un exemplu în acest sens, fiind un oraş aflat în stăpânirea deşertului. Chiar dacă acesta nu este atât de frumos, dealurile din regiune sunt spectaculoase.
Bariloche este poate cea mai cunoscută staţiune de schi din Anzii argentinieni, dar oraşul oferă mult mai mult decât atât. În apropiere se găseşte un Parc Naţional superb unde veţi putea face drumeţii şi plimbări cu bicicleta. Fiecare anotimp are în Bariloche farmecul său. Iarna, staţiunea este plină de turişti şi de localnici care vin la schi. În luna noiembrie se adună aici pescarii, iar vara vin turiştii care vor să se simtă bine şi să se bucure de vremea caldă.
Mar del Plata este un oraş situat pe coasta argentiniană, în provincia Buenos Aires, la 400 km sud de capitală. Mar del Plata este unul dintre principalele porturi ale Argentinei şi, totodată, cea mai importantă staţiune estivală. Cu o populaţie de peste 500.000 de locuitori, este pe locul al şaptelea în topul oraşelor argentiniene, pentru a nu mai pune la socoteală milioanele de turişti care vin anual aici.
Este şi una dintre destinaţiile preferate de argentinieni, care în weekend vin în număr tot mai mare pentru două zile de distracţie.
Principala activitate economică este turismul. În fiecare an aici ajung între patru şi şase milioane de turişti. Iar oraşul este pregătit să îi primească pe toţi, cu hoteluri, restaurante, cazinouri, baruri şi alte atracţii turistice. Este un oraş modern şi plin de viaţă.

Oraşe, lagune, golfuri

San Jose şi Nuevo - mai curând lagune decât golfuri - se găsesc la nordul şi la sudul peninsulei. An după an, animalele revin în aceste ape protejate pentru a se înmulţi şi a-şi creşte puii. Nu este ceva neobişnuit ca pe kilometri întregi să vedeţi colonii de lei de mare şi foci, în timp ce în partea sudică, din apă se zăresc balene. Ţărmul de nord este locul preferat de întâlnire al pinguinilor.
La Rioja este capitala provinciei cu acelaşi nume, fiind situată în partea de vest a ţării, la mică distanţă de graniţa cu Chile. Oraşul se găseşte la poalele Munţilor Velasco şi este una dintre destinaţiile alese în general de cei pasionaţi de drumeţii şi de excursii. Totuşi, este o regiune sălbatică, aşa că este bine să nu vă aventuraţi prea departe dacă nu aveţi pregătirea şi echipamentul potrivite.
Despre Corrientes, localnicii spun că are „Paye“, un cuvânt care s-ar putea traduce prin „frumuseţe maiestuoasă“, iar tradiţia este că oricine va ajunge aici se va îndrăgosti definitiv de locurile pline de farmec. Locul este unic pentru frumuseţile naturale şi pentru atmosferă, fiind situat lângă Râul Corriente, ceea ce oferă un cadru natural spectaculos. Râul începe de la Esteros del Ibera şi se varsă în Portul Esquina, trecând prin teritorii neexplorate şi sălbatice, fiind singurul râu de asemenea dimensiuni care nu este străjuit de-a lungul cursului de sate.

Impunatorul Aconcagua

Mai exista dinozauri in America de Sud?

Mai multi vizitatori ai regiunii Bariloche, o populara destinatie turistica din Argentina sustin ca ar fi vazut, pe lacul Nahuel Huapi, aflat in imediata vecinatate, o creatura bizara, similara unui dinozaur, botezata ca si ruda ei indepartata, Nessie, dupa numele arealului respectiv, Nahuelito. Sa fie oare adevarat sau doar o iluzie optica?Un monstru fotogenic
Desigur, nici una dintre observatiile bizarei creaturi nu a durat mai mult de cateva minute, si tocmai de aceea descrierile sale variaza foarte mult. Unii spun ca ar fi un fel de sarpe de apa urias, cu multe cocoase si aripioare precum pestii, altii ca seamana mai mult cu o lebada cu cap de sarpe, cu chila intoarsa a unui vapor sau cu un bustean plutind la suprafata apei. Si in privinta dimensiunilor sale, opiniile difera, Nahuelito fiind cotat a masura intre 5 si 50 de metri!
Interesant e ca monstrul nu a fost vizualizat decat vara, cand apele lacului alpin (cu o suprafata de circa 500 km patrati) sunt foarte linistite, deci ipoteza ca „entitatea” ar fi de fapt o iluzie optica, produsa de vantul care se abate asupra valurilor, cade din start. Faptul ca nu trece an fara sa fie raportate cel putin o duzina de observatii face din lacul Nahuel Huapi o destinatie favorita pentru turistii pasionati de mistere si pentru criptozoologi, care doresc nespus sa-l fotografieze pe monstru. Interesul general a dus la aparitia unei veritabile industrii de gen, localnicii specializandu-se in vanzarea de tricouri, pulovere, sepci care au imprimata, tesuta sau crosetata imaginea legendarului monstru, despre care primele informatii le-au transmis conchistadorii spanioli, cu secole in urma.
Cand Nessie iese la pensie...
Se pare ca si faimosul autor Arthur Conan Doyle auzise despre legenda lui Nahuelito, de vreme ce el plaseaza actiunea romanului „Lumea pierduta” in America de Sud si vorbeste despre un monstru lacustru „ca o lebada uriasa, cu un corp rotund si un gat lung si elastic” - descriere ce se potriveste perfect creaturii din Patagonia. Oricum, cert este ca de decenii intregi zoologii argentinieni se chinuie zadarnic sa fotografieze macar monstrul, despre care ei sunt convinsi ca (in cazul in care exista cu adevarat!) ar fi o relicva vie, un plesiosaur, specie de dinozaur considerata disparuta de mult de pe suprafata planetei.
Dupa ce o expeditie americana a incercat, in perioada interbelica, sa dinamiteze apele lacului, pentru a ucide orice creatura care ar fi trait acolo, guvernul argentinian a interzis alte tentative de acest gen si astazi cine vrea sa cerceteze misterul monstrului la fata locului trebuie sa depuna o serioasa documentatie, prin care sa argumenteze ca intentiile sale in privinta faunei lacului sunt cat se poate de pasnice. Motivul nu l-ar viza neaparat pe Nahuelito, despre care de altfel multi argentinieni cred ca nici nu exista, fiind doar o fantosa bine exploatata turistic, ci faptul ca in apele lacului Nahuel Huapi traiesc multe specii de pesti si plante acvatice unice in lume si ocrotite prin lege.
Experiment nazist esuat?
Pe langa ipoteza „dinozaurilor”, si-au facut loc insa, in presa locala, de-a lungul vremii, si numeroase alte supozitii. De la teorii precum aceea ca ar fi vorba despre o nava submarina construita in secret de guvern, cu ajutorul Statelor Unite, ori ca lacul ar fi o baza de farfurii zburatoare, pana la presupunerea ca de fapt este vorba despre faimosul Nessie care, plictisit de frigul din Scotia, care i-a patruns in oase, s-a tras mai spre sud, la poalele muntilor Patagoniei, sa-si duca linistit batranetile...
Au existat indivizi care sa refaca chiar si traseul probabil parcurs de Nessie pentru a strabate Atlanticul, de la un capat la altul. In fine, o ipoteza interesanta sustine ca monstrul ar fi de fapt un animal marin - elefant de mare, dugong etc - supus unor experimente stiintifice secrete de catre autoritatile de la Buenos Aires in colaborare cu numerosii savanti germani care si-au gasit adapost in Argentina dupa razboi.

Crama Weinert
Serviciile turistice preplatite au continut si o vizita la o crama din zona. Ghidul local a ales pentru noi “Bodegas y Cavas Weinert”, una dintre cramele de renume ale Mendozei.

Fiind vorba de o adevarata industrie a vinului, la Weinert am aflat lucruri interesante, spre exemplu despre modul de extragere a mustului din pulpa boabelor de struguri (strugurii sunt presati de catre o perna de aer dinspre interior catre peretii unei site cilindrice rotative de vreo 3 m lungime), apoi Weinert poseda cel mai mare butoi din Argentina, butoi aflat in uz curent. Acesta are o capacitate de 40.000 litri!! Ghida cramei Weinert a admis faptul ca alte crame au butoaie chiar mai mari decat acesta, dar acelea au fost scoase din uz.

Ghida ne-a mai explicat si importanta grosimii doagelor de butoi, cu cat acestea sunt mai mai groase, cu atat butoiul poate fi folosit un timp mai indelungat. Durata de viata a unui butoi se situeaza intre 80-120 de ani!

De-a lungul turului organizat prin crama, am aflat si faptul ca rezervoarele uriate pentru must sunt acoperite pe interior cu un lac special care sa previna posibilitatea ca mustul sa interactioneze chimic cu peretii rezervorului, lucru care ar duce la deprecierea viitorului vin.



Jos, in beciurile cu butoaie, am dat de un mod foarte eficace de utilizare a spatiului disponibil, butoaiele fiind nu rotunde, ci eliptice, asta pentru ca intreg spatiul disponibil intre doi stalpi consecutivi sa fie eficient utilizat.



Rafting pe raul Mendoza
A face rafting tine un pic de sporturile extreme, in special daca ai de gand sa-l practici pe un rau tumultuos, cu grad de dificultate "whitewater IV", cazul raului Mendoza. Microbuzul ne-a luat de la hotel si ne-a dus pret de 50-60 km pana la hangarul cu echipamente al firmei de rafting «Rios Andinos», hangar aflat pe malul raului Mendoza, in punctul terminus al traseului de rafting. Firma ne-a pus la dispozitie instructorii/insotitorii de bord, echipamentul individual, cat si barcile necesare. Tot grupul de turisti-rafteri a numarat 15 persoane, impartiti in patru barci.
Traseul de rafting a avut o lungime de ~20 km. Instructorii au fost un argentinian, un spaniol, un francez si un italian, asadar o configuratie multinationala.

Grupurile de rafteri s-au constituit in functie de limba vorbita (spaniola sau engleza), pentru a asigura o unitate deplina de intelegere a comenzilor de navigatie, conditie esentiala pentru a nu rasturna barca si a-i pune astfel in pericol pe ocupanti.

Unul dintre rafteri a preferat stilul temerar, de "body rafting". Aici, contactul nemijlocit cu raul face aventura mult mai primejdioasa, lovirea de stancile aflate sub nivelul apei putand provoca vatamari corporale serioase.

Raul a avut un debit de 150-160 m3/s, indeajuns de mare pentru a practica un rafting de calitate. In privinta debitului, raul Mendoza are o particularitate demna de mentionat. Intrucat apele sale rezula in mare parte din topirea zapezilor vesnice aflate pe inaltimile Anzilor Cordilieri, debitul raului nu scade pe timpul verii asa cum ne-am fi asteptat, ci creste pana catre 230-240m3/s, si asta din simplul motiv ca razele solare accelereaza procesul de topire al zapezii.

Dupa ce aventura a luat sfarsit, in rastimpul cat noi ne-am dezechipat si revenit la imbracamintea "civila", firma de rafting a facut disponibil un CD cu instantanee luate de pe mal, fotografii care au imortalizat momente cheie ale raftingului.

CD-ul si-a meritat toti banii poate chiar si un pret dublu, pentru ca altfel n-am fi avut nici macar o singura poza luata pe durata navigarii. In barca fiind, n-ai vreme de facut poze... De altfel, aparatul foto, alaturi de imbracaminte, incaltaminte, acte, bani, ceas, toate au ramas intr-un seif, inchiriat la un pret modic de la firma de rafting.

Calarie in Anzii Cordilieri
A fost o a doua experienta de calarie avuta in aceasta tara, dupa cea din primavara trecuta. Atunci, cu ocazia unei vizite facute la o Estancia (ferma hipica), am calarit alaturi de cativa gauchos (fermieri), pret de o ora prin Pampa (campia) argentiniana. Si acum, ca si atunci, intamplarea a facut ca ghidul local sa fie bucuros sa afle ca rupem un pic de italiana, strabunicii sai fiind imigranti italieni.

Exista un lucru interesant de remarcat in pri-vinta numelor de argentinieni, anume: in toate zonele pe care le-am vizitat, din nord-est de la magnificele cascade Iguazu aflate la granita cu Brazilia si pana in sudul extrem al tarii, in Tara de Foc, am remarcat ca foarte multe persoane, indiferent din ce strat social provin, poseda nume de familie cu rezonanta clar italiana, numele de botez fiind in schimb tipic de origine spaniola. O alaturare interesanta ce dovedeste simbioza celor doua mari comunitati nationale argentiniene: spaniolii si italienii.

Revenind la calarie, sa spun ca de data asta, verdele ierbii de Pampa a fost inlocuit de cenusiul solului complet arid al Anzilor, sol comparabil cu cel pe care l-am mai intalnit tot in Anzii Cordilieri, dar in sudul tarii (si al continentului sud-american), in zona splendizilor ghetari din Patagonia.

Si poate tocmai datorita acestui mediu arid, am apreciat deosebit de mult petele de culoare vioaie ale unor flori singuratice.

Singura dezamagire a venit din faptul ca traseul adoptat pentru calarie n-a traversat si vreun curs de rau, cu apa ce-ar fi ajuns pana la burta calului, ipostaza sperata in tara, in timpul organizarii vacantei, dupa pozele de marketing (…) gasite pe Internet.

Oricum, au fost doua ore si jumatate de calarit la pas, ore de liniste, petrecute in natura, pe taramuri virgine, unde omul nu si-a pus si nici nu-si va pune vreodata amprenta.

Calatoria inapoi catre Buenos Aires
Am gresit cerand operatorului de turism sa aloce doar 2 nopti pentru Mendoza. Prea putin. N-am reusit sa vedem cel mai inalt varf muntos din emisfera sudica cat si vestica, Aconcagua, cu ai sai 6.962 m (trebuia mers cu masina vreo 150 km pana intr-o zona in care acesta incepea sa se vada). N-am avut timp sa stam pe indelete in Parcul San Martin si sa ne plimbam o dupa-amiaza pe aleile sale pline de farmec. N-am colindat indeajuns Mendoza, by night. Poate cu alta ocazie...

Inca din tara ne-am propus ca drumul de intoarcere de la Mendoza catre Buenos Aires (1100 km) sa-l parcurgem nu cu avionul, ci cu autocarul, si asta pentru a intelege mai bine Argentina. Operatorul de turism ne-a recomandat o firma cu un bun renume, a carei flota cuprinde omnibus-uri ce ofera un inalt grad de confort.

In primavara, la prima vizita facuta in Argentina, intalnisem la Iguazu un cuplu de americani, care, fiind obligati sa mearga cu un asemenea omnibus (din cauza unei greve a personalului navigant aviatic), au ramas deosebit de placut surprinsi de serviciile oferite pe aceste vehicule, spunand chiar ca numai pe avion la business class au mai intalnit un asemenea confort, popularul "Greyhound" american fiind departe de asemenea standarde. Chiar asa?

Ei bine, in urma efectuarii calatoriei, sotia si cu mine, putem confirma spusele cunostintelor noastre, aceste omnibus-uri chiar ofera un confort incredibil de ridicat!

In primul rand ca, de cum am pasit in vehicul, am fost cordial salutati de o insotitoare de bord, draguta, imbracata cu o uniforma si avand o atitudine tipica de stewardesa de pe vreo cursa aviatica intercontinentala.

Dupa ce vehiculul s-a pus in miscare, stewardesa ne-a dat fiecaruia cate o perinuta, o patura, cat si, atentie, cate o pereche de ciorapi de unica folosinta din bumbac, asta pentru ca sa nu ne fie eventual frig la picioare in rastimpul cat vom sta descaltati!

Scaunele s-au rabatat pana aproape de orizontala, existand si o platforma pentru sprijinirea gambelor, atasata de soclul scaunului din fata.

In toaleta omnibus-ului am gasit o pereche de slapi, ce intra in dotarea standard, pentru ca lumea care vine si foloseste toaleta sa nu stea desculta cu picioarele pe gresia rece!!!

De mancare am primit de vreo trei ori pe parcursul celor 14 ore de calatorie (era sa zic de zbor!!). Cina a constat din mancare calda adusa in caserole de metal de unica folosinta, intregul necesar de mancare calda fiind luat pe drum, cu ocazia unui popas facut in dreptul unui han cu atributii de catering pentru firma cu care am calatorit. Au fost servite gratuit si bauturi racoritoare, cat si vin alb sau rosu, la alegere. Nu in ultimul rand, fiecare pasager a primit, pe perioada servirii meselor, o masuta, atasabila la cotierele scaunelor.

Astfel incat serviciile ne-au lasat puternica impresie ca s-a dorit aducerea acestora la un nivel cat mai apropiat de cele oferite in mod obisnuit in transportul aerian. As zice: servicii de 5 stele!

Buna parte din drum am strabatut-o pe autostrada. Sa spun ca cel putin 200 km de autostrada din traseul parcurs este iluminat noaptea, lumina becurilor formand o splendida ghirlanda pe care, in plina noapte am putut-o vedea serpuind peste dealuri, pana la zeci de km departare, inaintea si in urma noastra. O imagine de neuitat.

Din pacate, n-am gasit pe site-ul NASA poze luate din satelit cu Argentina de nord-vest, indeajuns de detaliate incat sa faca posibila observarea acestei ghirlande mirifice. Nu cunosc ca in Europa sa existe autostrazi iluminate pe o asemenea lungime. Poate in jurul Bruxelles-ului?

In zona viticola am remarcat un mod foarte interesant de-a proteja strugurii de prapadul pe care pasarile sau grindina l-ar putea face, prin montarea unor plase de sarma care fac totusi posibila trecerea soarelui sau a ploii. Interesant si eficient in acelasi timp!

Trecand pe langa localitati rurale am constatat ca absolut toate casele, atat cele noi, cat si cele vechi, au deasupra acoperisului un rezervor de apa, care in conjunctie cu numarul mare de zile insorite pe an, probabil ca asigura constant necesarul de apa calda.

Cu siguranta va veti intreba: la cat s-a ridicat tariful acestei calatorii cu omnibus-ul? Rezonabil, 135 pesos (ar fi fost 175 pentru locurile de la parter).

Pentru cunoscatorii de vinuri, numele de Mendoza nu necesita prea multe explicatii. Malbec-ul de Mendoza este o marca argentiniana cu un bun renume, America de Nord fiind piata care absoarbe cea mai mare parte din exporturile de vinuri ale acestei tari.

Am vizitat orasul si zona Mendoza in noiembrie 2006, ca parte a voiajului facut, a doua oara in Argentina, vizita reinnoita in special datorita capitalei acestei tari, Buenos Aires, o metropola de suflet, despre care am punctat cateva lucruri in numarul 57 al «Tribunei noastre».

De ce Mendoza? Din 3 motive: pentru faimoasele sale crame cu vinuri de renume, pentru posibilitatile de-a calari prin Anzii Cordilieri, cat si pentru ocazia de-a face rafting pe raul Mendoza.

Intregul sejur petrecut la Mendoza l-am impartit in cateva subiecte de interes:

Orasul Mendoza
Asadar Mendoza! Am ajuns pe ploaie, fenomen absolut rarisim intr-o zona in care ploua extrem de putin, in medie 60 (saizeci) de mm/an, adica de 10 ori mai putin decat in Romania!! De fapt, locuitorii zonelor viticole nici nu-si doresc prea multa ploaie, stiut fiind ca precipitatiile in exces depreciaza calitatea recoltei de struguri a anului respectiv.

Mendoza este un oras cu ~120.000 de locuitori, in zona preurbana traind alti 700.000 de locuitori. Centrul orasului graviteaza in jurul celor cinci piete, dispuse intr-un careu cu punct central, piete construite ca urmare a elaborarii unui plan de evacuare a locuitorilor in caz de cutremur. Ideea construirii acestor piete a aparut in urma devastatorului cutremur din 1861, edilii orasului constatand atunci ca numarul victimelor ar fi fost sensibil mai redus daca locuitorii orasului ar fi avut acces rapid la suprafete de teren ferite de eventualitatea prabusirii unor cladiri.

Numele celor cinci piete (Espana, Italia, Chile, San Martin, Independencia) n-au fost alese intamplator, dorindu-se in primul rand evocarea celor doua tari europene, Spania si Italia, ai caror imigranti formeaza cele mai numeroase comunitati nationale ale orasului, apoi Chile, tara sud-americana vecina si prietena, si, nu in ultimul rand, numele generalului Jose de San Martin, parintele natiunii argentiniene.

Poate cel mai neasteptat lucru gasit in piata San Martin a fost multitudinea de placi comemorative de gratitudine, fixate pe postamentul ansamblului sculptural, paleta din care le-am retinut pe cele oferite de catre reprezentatii diferitelor comunitati nationale de imigranti: polonezi, libanezi, italieni, spanioli etc.

Colindand orasul, la colturi de strada am gasit spre cumparare cirese primavaratice de Mendoza, un fapt inedit nu atat prin prisma degustarii fructului ca atare, comun de altfel, cat prin faptul ca ne aflam la sfarsitul lui noiembrie (!), luna la care in tara incepe eventual sezonul citricelor din import. Dar sa nu uitam, Argentina se afla in emisfera sudica a globului, anotimpurile fiind aici in opozitie cu cele din tara noastra, asa incat ciresele de noiembrie sunt un fapt cat se poate de normal.

Arhitectura orasului prezinta influente din perioada coloniala, dar si elemente de arhitectura moderna, impletite din nou cu cea coloniala.

Spuneam ca la Mendoza ploua extrem de putin de-a lungul anului. Totusi, comunitatea locala a reusit sa mentina un grad de umiditate potrivit la radacina copacilor stradali, folosind o retea de canale de irigatie ingenios conceputa, retea adaptata dupa un conceput utilizat inca de pe vremea vechilor incasi, locuitorii ancestrali ai zonei. Apa este actualmente adusa prin pompare de la cativa zeci de km, dintr-un lac de acumulare aparut prin zagazuirea cu un baraj a apelor raului Mendoza. Mai trebuie spus ca energia electrica necesara pomparii acestei ape este generata de hidrocentrala construita odata cu barajul, curentul generat aici acoperind necesarul de energie electrica pentru toata partea de nord-vest a Argentinei.

Si aici ca si la Buenos Aires, edilii au investit mult in constructia de parcari subterane, strazile nefiind nicidecum intesate de masini parcate alandala.

Un lucru nostim, care da o nota sagalnica zonei, autoritatile au pastrat si conservat toate semnele de circulatie feroviara aferente fostei linii de tren care, in vremuri demult apuse, trecea prin mijlocul orasului, pe una dintre strazile sale.

Un panou pe care l-am remarcat plasat in mai multe locuri publice, continand un mesaj de educatie civica, pe cat de simplu, pe atat de percutant: "CURATENIA este un compromis al tuturor. Asumati-o!"



Parcul San Martin
Nevoia de frumos, de placut ochiului, evidenta la tot pasul in demersurile edililor din Buenos Aires, am regasit-o si aici la Mendoza, la peste 1.000 de km departare de Capitala. Probabil de aceea se spune despre capitala unei tari ca radiaza si bune si rele pana in colturile cele mai indepartate ale teritoriului national.

O exemplificare a rezultatelor nevoii de frumos e data de intreaga amenajare a parcului San Martin, parc ce se intinde pe o suprafata de 450 ha, un adevarat domeniu infiintat pe la sfarsitul sec. XIX., in comparatie cu Central Park din New York care are doar 330 ha.

La intrarea in parc, o superba poarta, o adevarata opera de arta, posesoare a unui trecut de poveste. Lucrarea a fost comandata spre executie la Bruxelles, de catre un seic arab care intentiona s-o duca in tara sa natala. Totusi, din cauza unor probleme politice, acesta nu s-a mai putut reintoarce in tara, motiv pentru care poarta gata pregatita pentru livrare a ramas la executant, pretul acesteia facand-o greu vandabila cuiva...

Intamplarea a facut ca tocmai atunci sa treaca prin Bruxelles guvernatorul provinciei Mendoza, aflat in Belgia pentru a comanda si cumpara statui care sa infrumuseteze piatetele

orasului sau natal si care, auzind despre poarta devenita brusc disponibila, s-a oferit s-o achizi-tioneze pentru a o duce la Mendoza. Asa a ajuns aceasta adevarata opera de arta sa strajuiasca maiestuos intrarea in superbul parc San Martin.

Intreg parcul a fost gandit de catre arhitectul peisagist francez Charles Thays, un parizian care, odata ajuns in Argentina, s-a indragostit intr-atat de mult de aceasta tara, incat s-a hotarit sa-si petreaca restul vietii aici. Ca o paranteza, la Buenos Aires autoritatile vremii i-au oferit lui Thays posibilitatea de a-si pune in opera maestria sa de arhitect peisagist, splendida Piata a Congresului dotata cu grup statuar si luciu de apa fiind una dintre remarcabilele sale lucrari.

Toate suprafetele verzi din parcul San Martin sunt irigate printr-un complex sistem de tevi subterane, sistem fara de care vegetatia n-ar avea nici o sansa de supravietuire intr-o zona arida precum Mendoza.

Umiditatea redusa a aerului (30%) are totusi o influenta pozitiva asupra senzatiei de confort termic, in sensul ca la 35 de grade la umbra, in termometre, care la noi literalmente te alunga de pe terase in interior, la adapostul aerului conditionat, la Mendoza nu l-am resimtit ca fiind mai mult de 26-27 de grade, motiv pentru care servirea pranzului pe terasa la o asemenea temperatura a fost o experienta cat se poate de placuta.

Asa dupa cum se poate constata de pe harta, parcul include si un stadion. Stadionul Municipal, caci despre el este vorba (utilizat la Campionatul Mondial de fotbal, gazduit de Argentina in 1978), are o particularitate: este construit sub cota zero a solului, locul ales aflandu-se oricum intr-o mica depresiune naturala. Ideea acestei solutii tehnice inedite a venit din respectul edililor pentru mediul inconjurator, totul in ideea de a nu genera obis-nuitul rambleu care ar fi deranjat ochii privitorului, neincadrandu-se in tipicul geografic al zonei. De altfel, datorita felului in care a fost construit, stadionul nu poate fi remarcat decat din apropiere, stalpii pentru nocturna fiind si ei destul de putin proeminenti.

Buenos Aires
475 de cupluri participă la campionatul mondial de tango.

Buenos Aires, Parisul Americii de Sud


Daca ati fost candva la Paris, si vi s-a parut ca Orasul Luminilor vi s-ar potrivi ca o manusa in ceea ce priveste afinitatile arhitecturale, culturale, artistice pro-prii, atunci este imposibil sa nu va indragostiti si de Buenos Aires.

Aceasta metropola de 3 milioane de locuitori (12 milioane in intreaga arie metropolitana) debordeaza de cladiri avand arhitectonica eclectica franceza a sfarsitului de secol XIX si inceput al secolului XX. Mai mult, este chiar unanim recunoscut faptul ca orasul are un puternic suflu european, fiind chiar supranumit Parisul Americii de Sud.



Primul lucru care te frapeaza la sosirea dinspre aeroportul international Ezeiza-Pistarini, este maretia Blv. 9 Iulie (Avenida 9 de Julio) a carui largime de 144 m (cat un teren si jumatate de fotbal) il face, zic localnicii, cel mai larg din lume. Bulevardul are 8 benzi de circulatie pe sens, plus alte 2 benzi pentru circulatia transportului urban.

Pe Blv. 9 Iulie, la kilometrul zero al metropolei, se ridica « El Obelisco », ridicat in 1936, pe locul in care a fluturat pentru prima oara steagul argentinian. Obeliscul, o opera a arhitectului austriac Alberto Prebisch a fost ridicat la ani-versarea a 400 de ani de la prima intemeiere a orasului, in 1536, de catre Don Pedro de Mendoza.

Daca va aflati in Buenos Aires, in capitala mondiala a tangoului, trebuie neapa-rat sa va faceti timp pentru a petrece o seara de neuitat la casa de tango Senor Tango. Show-ul de la « Senor Tango », prin costumatiile dansatorilor sai si prin decoruri, reuseste, in mod splendid, sa reconstruiasca atmosfera anilor ‘20 si ‘30 ai secolului trecut. Cultural vorbind, as indrazni sa spun ca Senor Tango este pentru Buenos Aires ceea ce reprezinta Moulin Rouge pentru Paris…



Un lucru interesant, demn de mentionat in legatura cu tango-ul : din cauza miscarilor sale pline de senzualitate, la inceput, n-a fost acceptat de catre aristo-cratia din Buenos Aires, fiind considerat mult prea frivol. Doar dupa ce « nou-nascutul » a facut furori la Paris, acesta a fost dansat si in cercurile lumii bune locale. O dovada in plus ca Parisul era cenzorul final a tot ceea ce se intampla pe taramul bon-ton-ului mondial…

Puerto Madero, fostul port al orasului trebuie si el vizitat, intrucat soarta sa seamana intrucatva cu destinul pasarii Phoenix, renascuta din propria cenusa. Dintr-o zona uitata de lume, paraginita si dezolanta, zona vechiului port a renascut, devenind incepand cu 1989 o zona deosebit de moderna, cu zgarie-nori, cu o riviera de promenada, un Corso al orasului, impanzit de apartamente rezidentiale, magazine de lux, cat si varii restaurante, cu specific culinar al marilor bucatarii mondiale.

Punctul de maxim interes in Puerto Madero este evident « Puente de la Mujer » (Podul Doamnei), un pod pivotant ce se deschide rotindu-se la 90 de grade in plan orizontal. Podul a fost inaugurat in 2001, fiind o realizare a arhitectului barcelonez Santiago Calatrava. Forma podului a dorit sa sublinieze intr-un mod simbolic o pereche de dansatori de tango, cu « EL » aplecat la 45 de grade deasupra « EI ».

Trebuie sa faceti o plimbare si pana in Piata Natiunilor Unite, unde din 2002 zilnic infloreste Floralis Generica, o floare a carei petale de metal, inalte de peste 20 de metri, se deschid zilnic la rasaritul soarelui, strangandu-se din nou pe seara, la asfintit, totul gratie unui sistem hidraulic de exceptie. O opera a arhitectului argentinian Eduardo Catalano.

Iar daca ati ajuns pana in Piata Natiunilor Unite, lasati pasii sa va duca mai departe pe langa Palacio Alcorta, pana la Museo de Artes Latinoamericano Buenos Aires, alias MALBA, un muzeu privat specializat pe arta latino-ameri-cana moderna, finantat de Eduardo F. Costantini, cunoscut filantrop si inves-titor in proiecte imobiliare de anvergura. Din pacate, aparatul foto a trebuit sa ramana la poarta de intrare a muzeului…

Buenos Aires poseda si un cimitir al personalitatilor nationale ilustre, absolut fabulos prin multitudinea criptelor pe care le cuprinde, cripte de-o mare valoare artistica. Cimitirul Recoleta, caci despre el este vorba, infiintat in 1822, se intinde pe o suprafata de peste 6 hectare.

O cripta care constant atrage ca un magnet o multime de vizitatori, este cea apartinatoare familiei Duarte, familia din care a provenit Eva Duarte, cunoscuta mai apoi ca si Evita, sotia presedintelui Juan Peron, o eroina nationala de mari proportii a Argentinei, dupa a carei viata s-a si turnat filmul biografic « Evita », avand-o pe Madonna in rolul principal.

Daca « El Obelisco » este km zero turistic al metropolei, atunci « Plaza De Mayo » este km zero politic al orasului si al tarii, aici aflandu-se Palatul Prezidential « Casa Rosada ». Legenda spune ca rozul cladirii a fost adoptat de catre prese-dintele Sarmiento pentru a face pace intre cele doua partide mari, rivale, ale vremii : « rosii »-federalistii si « albii »-unitaristii. Legenda mai spune ca pigmentul acestei culori a fost obtinut utilizandu-se sange de bovine in cantitati indus-triale, stiut fiind ca Argentina se afla printre campionii mondiali ai exportului la carne de vita.

Daca va aflati printre cei care ati apreciat si stiti ce-a insemnat faimoasa cafenea bucuresteana « Capsa », ca loc de intalnire a lumii bune a Bucurestiului de alta data, atunci la Buenos Aires fiind, trebuie sa serviti o cafea si un croissant la « Gran Cafe Tortoni », un local somptuos fondat in 1858, caruia prin traditie i-au trecut pragul, fara exceptie, toti marii artisti sau oameni de litere ai Argentinei.

Nu ocoliti nici Museo Nacional de Bellas Artes, alias MNBA, in care puteti admira opere ale unor pictori de renume mondial, precum : van Gogh, Gauguin, Renoir, Toulouse-Lautrec, Degas, Chagall, Picasso. Nu in ultimul rand, puteti admira in muzeu o tapiserie veche de aproape 350 de ani, facuta cadou de catre Ludovic al XIV-lea sotiei sale Maria Teresa de Austria.

La iesirea din MNBA, treceti bulevardul si mai zaboviti un sfert de ora si in Plaza Francia, in mijlocul careia se afla un ansamblu sculptural deosebit, donat orasului in 1910 de catre comunitatea imigrantilor francezi. La baza ansam-blului, de jur imprejur se afla dispuse statuile a patru zeitati : Zeita Stiintei, Zeita Dreptatii, Zeita Granelor cat si Zeita Artei si a Muzicii. In varful ansamblului, Ingerul Victoriei calauzind doua femei, reprezentand cele doua natiuni surori, Franta (in stanga) si Argentina. O splendida lucrare, plina de simbolistica, opera a sculptorului francez Edmond Peynot.

Vorbind de oferta culturala a orasului, va sugerez calduros sa mergeti si la « Teatro Colon », o casa de opera de anvergura Teatrului « La Scala » din Milano, cu care adesea este comparat pentru frumusetea si acustica sa desavarsita. O lucrare a arhitectilor italieni Francesco Tamburini si Angelo Ferrari.

Sa spun ca, sotia si cu mine, am avut ocazia sa constatam cu proprii nostri ochi anvergura artistica a colectivului de la Teatro Colon, urmarind piesa de inchi-dere a stagiunii concertistice 2006, opera « Turandot » de Giacomo Puccini, prezentata publicului intr-o interpretare si montare scenica de zile mari, costu-matiile fiind realizate in colaborare cu Teatrul National din Santiago de Chile.

Si daca tot ati ajuns pana la Teatro Colon, faceti un tur si prin Plaza Lavalle, piata strajuita de Palatul de Justitie, cladiri cu mansarda in stil eclectic francez, Sinagoga, Teatrul Cervantes, cat si o splendida cladire ce combina arhitectonica moderna cu cea baroca, cladire ce face subiectul pozei fanion a acestor note de vacanta.

Daca dupa un concert de opera urmarit la Teatro Colon doriti sa intrati si mai adanc in oferta culturala a acestei metropole, va recomand unul dintre multele teatre aflate pe Avenida Corrientes, un fel de Broadway argentinian, ce abunda de spectacole concepute pentru toate gusturile.

Impatimitii sportului rege, fotbalul, isi pot satisface dorinta de-a vizita cartierul La Boca, locul in care s-a nascut nu doar tango-ul ci si "vrajitorul" sportului cu balonul rotund, Diego Maradona. Daca vi se iveste sansa, nu ratati un derby de fotbal dintre marile rivale argentiniene "Boca Juniors" si "River Plate", un spectacol de fotbal cu un stadion ce clocoteste, cum numai in America de Sud poti intalni.

Si pentru ca am adus vorba despre publicul dezlantuit al stadioanelor de fotbal, as aminti un public tot dezlantuit, dar la spectacolul-eveniment: Shakira in concert la Buenos Aires, ultimul ei concert pe 2006, spectacol care mi-a confirmat intuitia cum ca "la ea acasa", in mediul ei de public sangvinic, tipic latino-american, mignona columbianca face un show net superior celui vazut in tara, la spectacolul din iulie 2006, sustinut la Timisoara.



Alocati-va o jumatate de zi si pentru a vizita Gradina Zoologica, se spune, cea mai frumoasa din America de Sud, o gradina aparte nu doar prin bogata sa colectie de animale, fluturi, pasari, reptile, destule dintre ele exotice pentru noi europenii, dar remarcandu-se si prin bunul gust cu care sunt decorate toate aleile, abundand de sculpturi ale zeitatilor antice sau ale marilor naturalisti ai lumii.

Iesind de la Gradina Zoologica, privirea va va fi invariabil atrasa de magnificul monument asezat in Plaza Espana, ridicat in onoarea imigrantilor spanioli. Baza ansamblului sculptural este strajuita de statui reprezentand 4 entitati geografice distincte ale Argentinei : Los Andes (muntii Anzi), La Pampa (campia Pampa), El Rio de la Plata (raul La Plata) si El Chaco (regiune din nordul tarii). De asemenea, in apropiere, se afla si cea mai inalta cladire din Buenos Aires, un bloc de locuinte de 50 de etaje din cartierul Palermo, de unde in zilele cu cer senin si atmosfera clara se poate vedea pana in Uruguay, la 200 km distanta, pe partea opusa a estuarului raului La Plata.

Ramanand in aceeasi zona, sub nici o forma nu ocoliti o alta frumoasa gradina, cea japoneza, unde, in incinta restaurantului sau, puteti comanda si savura binecunoscuta specialitate japoneza, sushi. Mai apoi, la etajul aceleiasi cladiri puteti admira o insiruire de lucrari de grafica japoneza, plasate in incaperi ce imita compartimentarea locuintelor traditionale japoneze.

Nu departe de gradina japoneza se afla si Planetariul Galileo Galilei, in interiorul caruia, pe parcursul prezentarii organizate, va puteti familiariza cu cerul emisferei australe, cu totul diferit de referintele noastre, ale locuitorilor emisferei boreale. Ca sa va dau doar un singur exemplu de referinta schimbata, sa spun ca binecunoscuta noastra Stea Polara, pe care suntem obisnuiti s-o avem in plina noapte deasupra capului, in emisfera australa se vede aproape de linia orizontului!!

Shoppingul este si el bine reprezentat, pe Calle Florida, o strada pietonala de vreo 2 km lungime, pe care va va fi imposibil sa va refuzati achizitia macar a unei haine din piele fina de vita, articol de manufactura la care argentinienii exceleaza.

Vorbind despre shopping, trebuie sa spun ca intrand la o librarie, pe rafturile de muzica clasica am remarcat la loc de cinste un DVD al renumitei noastre soprane Angela Gheorghiu, pus alaturi de unul apartinand unui gigant al muzicii clasice, Luciano Pavarotti. Un motiv de reala mandrie nationala.

Datorita tuturor celor enumerate mai-sus, la care se alatura alte splendori arhitecturale precum Catedrala Metropolitana, Biserica Ortodoxa Rusa, Cladirea ofiterilor navali, Congresul si Piata sa adiacenta, cat si multe, multe altele imposibil de enumerat in aceasta rubrica, m-am indragostit de-a binelea de Buenos Aires, motiv pentru care, dupa prima vizita facuta in martie-aprilie 2006, mi-am mai reincarcat o data sufletul cu acest oras, vizitand in noiembrie 2006 din nou si pe indelete "Ciudad de Espiritu Santu y Puerto Santa Maria de Buen Ayre", adica Buenos Aires, Parisul Americii de Sud.