Maria[Smiley][v=]

Smiley a primit Discul de Aur




Cel
mai simpatic artist din industria muzicala romaneasca a primit
miercuri, in prezenta presei, Discul de Aur pentru 10.000 de unitati
vandute.

Gheorghe I. FLORESCU – Regina Maria si Conferinta de Pace din 1919 (I)

Smiley, un mare admirator al naziştilor Vedeta este în stare să facă orice pentru a intra în graţiile publicului şi nu în ultimul rând de a încasa un pot cât mai mare din încasări. Penibilul este prezent la tot pasul, orice ţărăncuţă pripăşită prin Capitală şi promovată de un om bine, cu vârsta şi burta bine conturate, este gata să dea totul pentru a ajunge în topul muzical. Se vopseşte, maimuţăreşte, prosteşte şi ne mai arată, dacă am fost cuminţi, cu ce a înzestrat-o natura mai bine. Asta e, noi suntem obişnuiţi şi chiar nu ne pasă dacă această saltimbancă apare non-stop pe micile ecrane. Să apară, avem nevoie şi de circ. Dar de cele mai multe ori vedeta sare calul, fie ea internă sau internaţională.
De exemplu, zâmbăreţul Smily a comis-o rău de tot în momentul în care a fost invitat la un matinal. Trupa Simplu a venit costumată în ţinute de epocă, nu mă interesează ce au vrut ei să promoveze cu asta, problema este la Smiley. El a venit îmbrăcat în uniformă de ofiţer nazist SS. Oameni buni, aşa ceva nu se face, sunt persoane care au suferit enorm după urma naziştilor.

A stârnit mânia fanilor

O doamnă în vârstă a ţinut să ne contacteze la redacţie, cu vocea tremurândă şi plânsă, femeia nu pricepea ce a fost în mintea tânărului cântăreţ când a procedat în acest mod. „Tot ce am avut mai drag s-a evaporat în norul gros al crematoriului. Cum îşi permite acest puşti să calce în picioare tot ce îi stă în cale. Domnilor ziarişti, sunt copilaşi care cu siguranţă vor încerca să îl imite, neştiind semnificaţia straielor purtate de acesta. Să îţi fie ruşine omule, dacă poţi fi numit aşa, mai purtai şi simbolul cap de mort al „escadroanelor morţii”.
Şi familia regală a Marii Britanii a fost în centrul unui imens scandal izbucnit după publicarea de către tabloidul „The Sun“, a unei serii de fotografii în care Prinţul Harry, fiul cel mic al moştenitorului coroanei, apare în uniformă nazistă. Chiar dacă prinţul era costumat astfel doar pentru un bal mascat, la care participase alături de fratele sau, Prinţul William, organizaţiile evreieşti au reacţionat vehement subliniind faptul că „gestul odios“ al lui Harry vine chiar în ajunul celei de-a 60-a aniversare de la eliberarea deţinuţilor din lagărul de la Auschwitz. (A.G.)

Acum 90 de ani, aviara catastrofică

PANDEMIE ● Gripa spaniolă era s-o răpună pe Regina Maria În urmă cu 90 de ani, primul război mondial se apropia de sfîrşit, dar omenirea se confrunta cu un inamic mult mai necruţător decît orice cunoscuse pînă atunci: gripa spaniolă. Cea mai cumplită pandemie din istoria omenirii a ucis, între 1918 şi 1919, circa 50 de milioane de persoane.

"O inima cat o Tara"...
Nici ca se putea un titlu mai potrivit pentru expozitia gazduita de ELITE ART GALLERY din Bucuresti, dedicata Reginei Maria, "poate cea mai iubita regina a Romaniei", dedicata, mai exact, pomenirii celor 70 de ani de la moartea ei! Dupa cum se stie, regina a murit pe 18 iulie 1938, intr-o Romanie nelinistita de evenimentele ce aveau sa duca la cel de-al doilea razboi mondial. Dar superba si stralucitoarea regina isi facuse plinul de fericire. Nascuta intr-un mediu de basm - tatal ei a fost Alfred, duce de Edinburgh, iar mama ei - Maria Alexandrovna, fiica a Tarului Alexandru al II-lea al Rusiei! ...

Citeste tot articolul

Smiley, „barfit” de vedete

Smiley lanseaza "In lipsa mea"


Smiley de la lanseaza primul album din cariera sa solo ...

Smiley, noul protejat al lui Adrian Sârbu!

Smiley, primul muzician roman ales sa reprezinte imaginea Pepsi

Cariera lui Smiley, in pericol
http://www.7plus.ro/?arhiva=08/03/2008&id=3274

Regina Maria catre printul Carol si capetele incoronate au slabiciuni

Este binecunoscuta contributia Reginei Maria la politica interna si externa a tarii noastre precum si la prestigiul Dinastiei. Scrisoarea pe care o vom publica este de o inalta tinuta morala, ea reprezinta "un document istoric", cum se spunea in articolul, care dezvaluia, dupa 15 ani, aceasta scrisoare, din ziarul Universul, din 16 martie, 1941. Autorul articolului aprecia, pe buna dreptate, ca "acest document este un catehism maret al misiunii unui rege …un document uman de o
profunda adancime. Este in acelasi timp un act istoric si un monument etic… Acest document dovedeste nu numai puterile nesfarsite de mama ale Marei Regine, dar cumpana aspra care a tinut-o in numele Dinastiei, in fruntea destinelor nationale si a raspunderii in fata istoriei."

Dupa cum se stie, viitorul rege Carol al II-lea a facut mari greseli in tineretea sa. Era o fire nestatornica, usuratica si sovaielnica, prada numeroaselor sale pasiuni: masinile, vanatoarea, filatelia si, mai ales, femeile. Regina Maria, mama lui, cunostea bine firea fiului sau si-l dojenea
pentru comportarea sa, inca din 1919, dupa aventura si nunta secreta cu Jeanne-Marie-Valentine Lambrino:… "Ne dadusesi o declaratie formala si semnata, asigurandu-ne ca aveai sa-ti indeplinesti datoria cu demnitate, atat cat ar fi socotit taica-tau ca tara avea nevoie de tine, adica pana ar fi scapat de greutati, si la sfarsitul acestei perioade, ai fi declarat cu sinceritate daca ti-ai schimbat sau nu parerea si apoi, pentru buna purtare, ai fi capatat dreptul la ceea ce tu numesti fericirea ta si noi consideram nenorocirea ta. In loc de toate acestea te-ai purtat in toate imprejurarile mai prejos de tine insuti, de rangul tau, de educatia ta: ai coborat din ce in ce, pana a te da pe mana unor oameni lipsiti de orice fel de cod al onoarei si care te-au facut sa decazi la nivelul lor.… Ai rupt orice legatura cu tot ce-ti era scump si sacru. Ti-ai renegat tara, surorile si fratele, traditiile si datoria, intr-o vreme cand, mai mult decat oricand in istorie, Romania avea nevoie de conducatori... tocmai tu, care trebuia sa le fii exemplu, sa le intruchipezi sperantele, ti-ai parasit postul, la ceasul cand tara indura cea mai mare umilinta, cand parintii tai luptau, pas cu pas, impotriva unor greutati zdrobitoare, ca sa fugi cu o femeiea" (Paul al Romaniei: King Carol II. A Life of my Grandfather, Meten, London, 1988; tradusa in limba romana de Ileana Vulpescu, sub titlul: Carol al II-lea, Rege al Romaniei, Bucuresti, Editura Holding Reporter,1991).
Pentru a intelege insa mai bine la ce se referea scrisoarea din 25 decembrie, care face obiectul articolului de fata, vom reda imprejurarile in care a fost scrisa, sau mai bine zis, motivul pentru care a fost scrisa.

La sfarsitul anului 1924, la balul garnizoanei Bucuresti, care avea loc in fiecare an, iarna, datorita faptului ca regele Ferdinand era bolnav, l-a trimis in locul lui pe printul Carol. Iar Elena, sotia lui Carol, a ramas acasa ca sa ingrijeasca de bolnav. Asa s-a facut ca, la acel bal printul a remarcat-o si a cunoscut-o pe tanara, divortata, Elena Lupescu, dupa cum se prezenta ea (Lupescu probabil ca era traducerea numelui sau german, Wolf, iar Elena era numele pe care si-l alesese, de fapt, o chema Marta sau Magda). Iata cum este prezentat momentul de Joachim von Kürenberg in volumul sau Carol al II-lea si doamna Lupescu: "Incepe balul. Printul mostenitor poarta uniforma regimentului de vanatori de munte. Pentru inceput, nu danseaza, discuta cu ofiteri mai in varsta ai statului major. In mijlocul discutiei, printul devine, insa, nelinistit si nervos. Privirile sale urmaresc o tanara femeie de circa 22 de ani, cu par rosu titian, trasaturi fine, ochi mari si expresivi. Partenerul ei de dans este un tanar ofiter. Cand se opreste muzica, acesta o conduce inapoi la estrada, iar ea ii arunca printului o privire fugara." Cand a reinceput muzica, printul a invitat-o la dans. Asa a inceput scandalul Carol-Lupescu, scandal care a facut subiectul multor articole de ziar din epoca aceea. In fine, printul nu a mai renuntat la ea. Aventura era amplu comentata in oras. "Regele nu da pentru inceput crezare zvonurilor, iar cand i se dau amanunte, isi iese din fire. El pusese tot ce se petrecuse pana atunci pe seama tineretii si a lipsei de experienta a printului. Acum, insa, Carol pune din nou in primejdie dinastia si tronul. Situatia era acum cu mult mai grava cu cat printul era casatorit si tata de familie.… Regele il cheama in biblioteca sa si ii atrage atentia ca are deja 32 de ani, ca este mostenitorul tronului, ca are obligatii fata de tara, fata de familia sa, fata de sotie si fata de micul Mihai. Casnicia e sfanta si trebuie respectata.
Dupa acestea, regele ii cere printului Carol sa «rupa fara intarziere orice relatie cu aceasta femeie»" (idem). Desi, doamna Lupescu este instiintata, printr-un intermediar, de decizia regelui, nici ea, nici Carol nu-i dau ascultare. Cand "regele afla ca printul se intalneste in continuare cu doamna Lupescu… el decide, la 2 iunie 1925, sa-si modifice testamentul, luand in considerare noile imprejurari aparute odata cu intrarea in joc a doamnei Lupescu" (idem).
Regina, suflet de mama, nu renunta, se gandeste sa-si trimita fiul intr-o calatorie, pentru a-l desparti de iubita lui. In timp ce se tot gandea unde sa-l trimita,vine vestea mortii matusii ei, regina Alexandra a Angliei. Asa ca il trimite pe Carol la Londra, sa asiste la ceremonia funerara ca reprezentant al Casei Regale a Romaniei.. Inainte de plecarea spre Londra, regele il pune pe Carol sa-si dea cuvantul ca se va intoarce in tara inainte de Craciun.
Carol participa la ceremonie, dar gandul lui era doar la Elena Lupescu si la o noua viata pe care sa si-o faca impreuna cu ea.

"Se apropie Craciunul, fara ca la Bucuresti sa fi sosit vreo veste de la printul Carol. Intrebat despre Alteta Regala, ambasadorul Romaniei in Anglia raspunde ca acesta ar fi plecat, «din motive necunoscute» in Italia.… In seara de Ajun,regele primeste o scrisoare, datata, Venetia 24 decembrie 1925 (in care printul) nu pomeneste nici de promisiunea facuta tatalui sau, nici de iubita sa. El isi justifica hotararea invocand divergente cu liberalii si cu Ionel Bratianu" (idem). Urmeaza renuntarea la succesiune (era deja a treia) si cere "sa fie sters din registrul familiei regale si sa i se acorde dreptul de a trai sub un alt nume." si se obliga sa nu mai calce in Romania timp de zece ani. Chiar in aceeasi seara, regina ii scrie la Venetia urmatoarea scrisoare:
Textul scrisorii din 25 decembrie 1925
Ce as putea sa-ti spun , Carol, fiul meu? Ce poate sa spuna o mama fiului sau atunci cand ii strapunge inima pentru a doua oara?
Aveai totul: o tara care avea nevoie de tine, o munca mareata inaintea ta, un viitor mare, un camin fermecator, o sotie buna si frumoasa, un copil de adorat, parinti cari te iubeau si carora ai fi putut sa le fii mana dreapta. Parinti cari merg spre batranete, cari si-au dat viata pentru o misiune pe care tu trebuia sa o completezi. Renunti la toate acestea, le farami in bucati,le svarli deoparte ca pe lucruri de aruncat. si pentru ce? Incerci sa te inseli singur, pe noi si pe altii cu vorbe goale.
Le faci imputarea ca n-au incredere in tine, ca n-au intelegere pentru nevoile tale omenesti si nu-ti recunosc straduintele.
stii ca ai avut mai mult decat ti se cuvenea din lucrurile bune ale acestei lumi. Ai avut mai mult decat partea ta de dragoste, de ingaduinta, bani, prestigiu, incredere si daca n’ai avut inca destul este fiindca nu ai voit-o, fiindca ai preferat pe laudatorii goi si lipitori in locul celor cari dorindu-ti binele, s’au ridicat in fata primejdiei ca sa strige: Ia seama, pentru ca te iubeau mult, pentru ca aveau incredere in viitorul tau, fiindca voiau sa faca din tine un om.

Care dintre noi nu a fost silit uneori in viata sa asculte ratiunea, sa urmeze un sfat aspru, sa renunte la ceva, sa sacrifice o parte din cele mai scumpe dorinte?
A iubi adanc nu insemneaza a merge orbeste dupa ceeace omul poate sa doreasca intr’un moment de inebunire. A iubi insemneaza sa incerci sa tintuiesti pe cel pe care-l iubesti in drumul drept, sa incerci sa-l ajuti sa traiasca, cum trebuie, sa se faca un om de onoare si folositor, sa incerci sa-l incurajezi ca sa accepte partea sa de durere ca si partea de munca si de placere.
Cum ti-am spus-o in ultima noastra intalnire trista de la Sinaia, ceeace nu pot intelege la tine este conceptia ta de viata.
Care este conceptia ta asupra datoriei? Asupra dragostei? Dragostea este pentru tine numai o ingaduinta catre tine insuti, numai lasarea in voia navalirilor de instincte impinse pana la dispretul satisfacerii si uitarii imediate.
Nu este in codul tau nici o credinta, nici o stapanire, nici un sentiment al datoriei, nici o cinstire a cuvantului dat, nici o marginire a moralei, nici un drum drept pe care sa vrei sa-l urmezi, nimic, absolut nimic? Nici un ideal, nici un vis al viitorului? Numai sa te lasi prada pasiunilor care plutesc in jurul tau?
Atunci, fiul meu, ai dreptate sa pleci; atunci nu ne putem intelege. Vorbim o limba deosebita. Atunci, in realitate, nu esti demn sa fii asezat in fruntea altora, sa fii ales sef al unui popor care are nevoie de un conducator capabil de sacrificii, de un om care sa-l iubeasca indeajuns pentru a se invinge pe el insusi din dragoste pentru popor. Daca nu recunosti nici o datorie, nici o credinta, nici o obligatie, atunci, intr’adevar esti nedemn sa porti faclia.
Erai aici folositor pentru totul si la toti: erai nascut pentru o mostenire glorioasa. si acestea toate le arunci oamenilor in fata. si pentru ce? si pentru cine?
Erai odata un drag copilas cu parul de aur, baiatul nostru, baietelul tarii "cel dintai nascut roman", primul lor copil.
Erai nadejdea noastra, comoara noastra si bucuria viitorului nostru. Erai ca Mihai, un baietas cu bucle de aur. si l-ai parasit pe Mihai.

Catre sotia ta, catre mama ta nu spui nici un cuvant.
Pentru el nu trimeti o imbratisare. Il parasesti, il azvarli din viata ta si odata cu el pe dulcea ta tovarase pe care jurasesi sa o iubesti, sa o cinstesti si sa o protejezi. Nici un cuvant ca sa ne ceri sa ne ocupam de el.. Nici un cuvant ca sa-l apropii de inima tarii. A tarii pe care ai tradat-o. Nici un cuvant de iubire sau recunostinta pentru tatal tau care a fost asa de aproape de moarte in primavara, nimic ca sa micsorezi loviturile groaznice pe care i le-ai dat las in aceste ceasuri pline de primejdie. Nici un cuvant de amintire, de iubire, de recunostinta, de fidelitate. Numai imputari: ca n’ai fost inteles si acuzari ca n’ai fost tinut in seama.
Carol, fiul meu, aceasta este urarea de despartire a mamei tale: ca sa poti sa nu-ti dai nici odata seama cat de hidos este actul pe care l-ai savarsit si in ce chip ingrozitor si neomenos ai facut ceeace ai facut.
Lumea este mare, sunt multi ratacitori pe pamant, multi nelegiuiti, fii ratacitori. Te duci printre ei, intoarce-ti privirea spre cine si cu cine? Nici eu, mama ta, nu o stiu.
Crezi ca poate sa fie pentru tine o fericire adevarata, chiar daca pe noi ne parasesti? Chipul pacatului incoronat in suvite rosii.

Am incercat odata sa te opresc. Am crezut odata ca ceva din baiatul cu par de aur traia inca in tine, primul meu nascut, ceva care era ca Mihai de astazi si care ar fi ramas in tine, ceva care ar fi putut sa slujeasca aceasta tara pe care noi o construim, ceva adevarat, ceva care sa fi fost inca fiul meu.
Atunci m’am ridicat ca o tigroaica, aparandu-si puiul indarjita si luptand cu o lume plina de ura, din dragoste pentru tine Carol, pentruca mai credeam in tine. Astazi deschid mainile amandoua si le gasesc goale, goale de orice credinta.
Daca socotesti ca viata iti datoreste totul si ca tu nu-i datoresti nimic in schimb, atunci, Carol, baiatul meu, faci mai bine sa pleci . Desigur, nu esti demn de misiunea pe care ti-o incredintase Dumnezeu. Nu esti demn sa fii un om printre oameni. Nu esti demn sa fii sot, parinte si fiu.
si acum la despartire, nu-ti spun decat atat: Carol, oricat de nesfarsita ar fi lumea, inima unei mame este cu mult mai mare si chiar sfasiata in bucati, zdrentuita intr’atat ca nu mai este decat o rana sangeranda, o vei gasi inca batand pentru tine pana in ultimul ceas. Cand vei avea nevoie de ea adu-ti aminte de aceasta, Carol, si pentru baiatul cu suvitele de aur, care a fost altadata al meu, te imbratisez pentru ultima oara pe frunte, Carol, ultimul sarut de mama.
Drumurile vietii sunt lungi si numeroase, Carol, si daca, eu Regina, trebuie sa te svarl din mine, inima mea te va astepta totusi la capatul fiecaruia din aceste drumuri, fiindca, fiul meu, Carol, cred ca va veni intr-o zi ceasul negru cand ai sa plangi singur, parasit de toti, asa cum tu i-ai parasit pe toti.

Decembrie 1918, prin ochii Reginei Maria

Doar cu un an inainte de implinirea a noua decenii de la infaptuirea Marii Uniri, aceasta continua sa ramana evenimentul cel mai important din istoria moderna a poporului roman. Ni se ofera astfel sansa sa ne reamintim ca avem o constiinta nationala pentru a carei edificare inaintasii nostri chiar au luptat si au suferit, ceea ce unora dintre noi, acum, li se poate parea bizar. In acelasi timp, putem medita asupra felului in care Unirea a fost realizata, fiindca nu a fost ceva servit "pe tava", de la sine inteles– dimpotriva –, ci a insemnat un maxim efort al vointei si inteligentei fruntasilor de atunci.
Vazand ce emotionata a fost Regina Maria intelegem ce inseamna sa fii cu adevarat un conducator de stat si nu un bautor de cupe de sampanie. Din memoriile ei reies bucuria si entuziasmul care au miscat-o pana la lacrimi in acele clipe inca de pe atunci istorice, cand revenea dupa doi ani in Capitala tarii. Tocmai de aceea un eveniment de o asemenea anvergura nu e ceva abstract, depersonalizat si decontextualizat. Comunistii au incercat prin propaganda lor sa separe Marea Unire de
fauritorii ei, aducand in prim-plan teza marxista potrivit careia istoria ar fi fost facuta (doar) de popor. Dar poporul nu e de-ajuns daca in fruntea sa nu exista adevaratii conducatori si adevaratele personalitati care stiu sa-l indrume. In cazul nostru personalitatile au jucat un rol decisiv si cinstind un eveniment le cinstim de fapt pe ele.


Marea Unire
Regina Maria: Ne-am intors cu adevarat, ne-am intors acasa dupa un surghiun de doi ani. Sa indrasnesc oare sa rostesc marele cuvant? Ne-am intors triumfatori!...
Un eveniment de anvergura celui pe
care-l sarbatorim maine poate fi privit cel putin din doua puncte de vedere. Prima privire, asadar, este aceea care vine de la contemporani. Tocmai din acest motiv ne-am gandit sa selectam un fragment din memorialistica reginei Maria, al carei rol in realizarea Marii Uniri, asa cum se stie, a fost covarsitor. Tonul ei patetic este de la sine inteles, neputand sa-si reprime emotiile firesti determinate de ceea ce ii fusese dat sa traiasca.
O a doua privire vine dinspre istoricul autorizat care, din perspectiva timpului scurs, are privilegiul sa analizeze cele petrecute atunci, sa judece un intreg context, sa faca asocieri si disocieri pentru a completa un tablou al semnificatiilor si al efectelor lor peste ani. Am ales un fragment din lucrarea lui Florin Constantiniu "O istorie sincera a poporului roman", in care distinsul carturar ne pune in fata zilele de atunci tensionate dar si inaltatoare. Iata fragmentul:

"Hotararea de la Alba Iulia apare ca o sinteza intre programul national si cel social si o sinteza intre unirea neconditionata si unirea conditionata. (Exista marturii ca un grup de tineri ofiteri ardeleni alarmati de zvonurile despre o unire conditionata au patruns in camera in care se redacta hotararea si au exercitat presiuni pentru execitarea unirii neconditionate. In cele din urma, Iuliu Maniu avea sa gaseasca formula finala, dar numai dupa lungi discutii cu Vaida Voevod, partizan ferm al unirii neconditionate). Ea exprima o anumita rezerva critica fata de randuielile din Vechiul Regat, rezultata dintr-un amestec de repulsie fata de orientalismul moravurilor, mizeria taranimii si imaginea creata de indelungata propaganda maghiara ostila Romaniei. Teama de politica de centralizare autoritara, atribuita lui Ion I. C. Bratianu, i-a facut pe basarabeni sa voteze initial o unire conditionata, pe bucovineni sa faca referiri la viitorul regim democratic si pe transilaneni sa expliciteze amanuntit libertatile democratice, reforma agrara si drepturile muncitorimii. Romanii din Basarabia, Bucovina, Transilvania si Banat voiau unirea cu Vechiul Regat si crearea statului national roman, dar, in acelasi timp, voiau si garantii ca acele aspecte negative din societatea romaneasca de peste Prut si Carpati – adica din patria-mama - nu se vor extinde si asupra lor. Dincolo de aceste rezerve – lesne de inteles si, in fond, benefice pentru natiunea romana - Marea Unire din 1918 a fost – si ramane – pagina cea mai sublima a istoriei romanesti. Maretia ei sta in faptul ca desavarsirea unitatii nationale nu este opera nici unui om politic, a nici unui guvern, a nici unui partid, este fapta istorica a natiunii romane, realizata intr-un elan tasnit cu putere din strafundurile constiintei unitatii neamului, un elan controlat de fruntasii politici, pentru a-l calauzi cu inteligenta politica remarcabila spre telul dorit."
Poate cele mai frumoase cuvinte despre Regina Maria ii apartin Patriarhului Miron Cristea care o caracteriza astfel in 1935, cu prilejul aniversarii a 60 de ani de la nasterea ei: "A activat pentru cultura, arta, mila crestina, spitale, vaduve, orfani, saraci, orbi si peste tot unde este nevoie de ocrotire si impartire de mangaiere si alinare.

Regina Maria a fost cea dintai care a stat ca o stanca, cu sufletul neclintit in convingerea biruintei finale. Ca un inger pazitor a mentinut moralul in cercul central al aspiratiilor nationale, de unde toata lumea romaneasca astepta orientare si indemn. In acele clipe critice a fost un mare noroc pentru noi, pentru demnitatea noastra, ca am avut-o. Ca nascuta englezoaica, da expresie zilnica, in fata tuturor, increderii etnice a neamului sau de origine: «Pe englezi nimeni nu-i va birui. Deci biruinta finala va fi a aliatilor, a noastra»… Ea a inteles mai bine ca oricine pe barbatii nostri de stat, cari au condus rasboiul si tara in aceste hotaritoare clipe ale istoriei sale. S-au incurajat reciproc. Armata s’a reorganizat. A curatit tara de inamic si a dat satisfactie tuturor armatelor aliate, intrand in capitala secularului inamic.
Biruinta a urmat. Pacea s’a pecetluit. Neamul s’a intregit.…"
Am redat o buna parte din acest articol, pentru ca este o caracterizare foarte buna atat a momentului cat si a rolului reginei.
si acum, sa vedem in continuare ce scria regina Maria in acea zi, insemnare publicata, in volumul "Maria Regina Romaniei – Povestea vietii mele" sub titlul:

Intoarcerea la Bucuresti dupa victorie
Cu talent, evoca momentul intrarii victorioase in capitala, dupa exilul de doi ani, reusind sa ne transmita entuziasmul poporului si emotia ei din acel moment important pentru Romania. Iata fragmente din text:
Cotroceni, Duminica 18 Noembrie/ 1 Decembrie 1918.
Ne-am intors cu adevarat, ne-am intors acasa dupa un surghiun de doi ani. Sa indrasnesc oare sa rostesc marele cuvant? Ne-am intors triumfatori!...
Adjectivele suna parca a gol,cand vrei sa pui toate pe hartie. A fost o zi de entuziasm, de delir, in pofida greutatilor de transport si a distrugerii lasate de dusmani; pana si vremea ne-a fost propice, insa ploile torentiale prapadisera cu totul drumurile stricate dinainte. Trenul nostru ajunse totusi aproape la ceasul prescris... Pe cap purtam o caciula de astrahan cenusiu, cu o curelusa sub barbie, care-mi dadea infatisarea unui flacau voinic si bucalat.. Acest costum era completat de o lunga manta militareasca, cenusie cu guler de blana...

Am fost intampinati la gara Mogosoaia de generalul Berthelot si de cativa ofiteri francezi si englezi, si, bineinteles, de generalii nostri in frunte cu Prezan.
Era acolo si Radu Rosetti cu un zambet stralucit pe chipul lui prietenos. Isi poate cineva inchipui cu ce adanca sguduire ne-am salutat. Caii ne asteptau la gara. Eu trebuia sa incalec pe marele si voinicul Jumbo, o adevarata namila plin de putere, care nu se lasa turburat de nici un fel de sgomot. E o faptura inteleapta, vrednica, de incredere, tocmai ce-mi trebuia in aceasta zi de manifestatii furtunoase.
Carol intrase calare in oras, in fruntea regimentului sau, iar fiicele noastre plecasera inainte intr-o trasura trasa de patru cai. Noi am pornit cei din urma. Regele cu mine, Niky deoparte si generalul Berthelot de cealalta. Dupa noi veneau generalii si toti adjutantii nostri si astfel trecuram solemn de-a lungul preacunoscutei sosele Kisselef, pe care erau insirate numeroase trupe; intai cele franceze si britanice, apoi ale noastre, in frunte cu regimentul meu 4 Rosiori.
Era intaia oara cand salutam pe pamantul nostru trupe aliate; bucuria de a le vedea in jurul nostru astazi, era aproape mai mult, decat puteam suporta. Ne vedeam insfarsit prietenii! Fusesem despartiti, fara nadejde, de ei in departatul nostru coltisor de lume. In tot timpul razboiului nu fusesem niciodata in legatura cu armate aliate, afara de cele rusesti;iar acestea, la sfarsit, se prefacusera intr’un prilej de groaza in loc de a ne fi sprijin.

La mijlocul drumului ne-a intampinat un sobor de preoti in odajdii stralucitoare; venisera sa binecuvanteze intoarcerea noastra, steagurile noastre si ale aliatilor. S’au inaltat cantari solemne si ni s’a dat sa sarutam crucea.
A doua oprire s’a facut in piata Victoriei. Aici ne-a intampinat dupa datina, primarul cu paine si cu sare, guvernul nostru, numerosi fosti ministri din toate partidele, corpul diplomatic, precum si o multime de doamne entuziaste care ma acoperira cu o ploaie de flori, lucru nu tocmai usor de infruntat cand esti calare. Dupa aceasta, urma intrarea in oras de-a lungul vestitei Cai Victoria, scumpa inimilor romanesti...
Peste tot steaguri falfaiau la ferestre, pe acoperisuri, la felinare, si stegulete in mana fiecarui copil.
Era o simfonie ametitoare de rosu, galben si albastru. Eu de pe voinica spinare a lui Jumbo, puteam privi deasupra capetelor multimii drept in ferestrele caselor si puteam prinde insufletirea de pe fiecare chip, sa raspund fiecarui zambet, sa bag de seama infrigurarea fiecarui copil si sa simt o apropiata impartasire a bucuriei poporului meu...
Bucurestii cunoscusera toate grozaviile ocupatiei sub apasarea unor asupritori nemilosi, cari impilasera poporul cu o grea tiranie. Nu mai era omul stapan pe sufletul sau, romanul nostru galben la fata, cu capul plecat trebuise sa se supuna soartei lui. Niciun glas nu indrasnea sa se ridice deasupra soaptei, nimeni nu mai avea dreptul sa umble slobod dupa treburile sale, afara de cei ce intrasera la invoiala cu dusmanul; cei credinciosi traisera clipe grele.

Iar acum, dupa acesti doi ani cumpliti, ne intorseram biruitori in ciuda nenorocirii si a umilintii, iar visul de veacuri al Romaniei, era acum implinit. Nu e de mirare ca-si iesise din fire poporul de atata bucurie, nu e de mirare ca pana si pietrele de sub picioarele noastre pareau ca ne aclama si, ca se imbata de gloria intoarcerii.
Uitandu-ma de sus , la toate acele fete intoarse spre mine, mi se parea ca citesc in ochii fiecaruia suferintele prin care trecusera.
Alaiul nostru isi urma drumul pana in piata unde se inalta statuia lui Mihai Viteazul, cu sabia ridicata in varful bratului stang. Aici, de cand venisem in tara la 1893, mireasa nevinovata si plina de dor de tara ei, fusesem de fata la defilarea de fiece an la 10 Mai, insa niciodata la o parada ca aceasta in care luau parte armata franceza si cea engleza. Poporul insotea cu urale de entuziasm nebun, trecerea desrobitorilor nostri, care venisera de peste Dunare, drum lung ca sa fie alaturi de noi in aceasta zi de pomina.

Dupa defilare urma un Te-Deum, oficial la Mitropolie. Pe cand soseau oaspetii, am avut 10 minute de ragaz, in care sa-mi schimb uniforma in haine de sarbatoare. Slujba a fost scurta, solemna si impunatoare; biserica intunecoasa, era luminata de 1000 de faclii, iar pe cand ingenunchiam ca sa inaltam multumiri catre Domnul, cantarea unui cor de multe glasuri plutea in valuri deasupra capetelor noastre. La iesirea noastra din biserica, inainta spre noi generalul Grigorescu si in numele armatei ruga pe rege sa primeasca bastonul de maresal. Aceasta idee o dadusem eu generalilor, care se invoisera cu entuziasm, insa pentru Nando fusese ceva neasteptat. A fost adanc miscat.
Dupa aceasta plecaram spre casa, la caminul nostru, la Cotroceni, unde zacuse Mircea doi ani in singuratate, asteptand intoarcerea noastra...
Aici las sa-mi cada pana din mana. Nu e sfarsitul povestei, caci numai basmele se sfarsesc cu «fericire, cu vesnica fericire», si aceasta nu e un basm, ci povestea vietii mele.

Ceea ce a urmat apoi e lung, foarte lung, vrednic poate de luare aminte, dar totusi e mai bine sa-mi sfarsesc aici cartea, acum cand m’am intors la mormantul lui Mircea, si in vechiul meu camin. Intr’o zi voi scrie poate ce au mai urmat. Aceasta ramane de vazut. Azi simt insa ca trebue sa sfarsesc evocand cuvintele unuia ce cunoaste mult din durerile Regilor: «Aceasta truda dureroasa a dat-o Dumnezeu oamenilor, ca sa se oteleasca prin ea,Am vazut toate muncile ce se fac sub soare si iata: toate sunt desertaciune si sbuciumare a gandului.»

Gheorghe I. FLORESCU – Jurnalul Reginei Maria a Romaniei

Maria , Regina Romaniei
Cea care ...

Feeria de la sud

Manuscrisul regasit al Reginei Maria Desi s-a crezut ca ultimul volum de memorii al Reginei Maria a fost distrus de fiul sau, Regele Carol al II-lea, istoricul Diana Mandache a reusit sa-l gaseasca si sa-l publice.

Regina Ana a dorit sa vada inima reginei Maria Regina Ana a Romגniei a facut, ieri, o vizita la Muzeul National de Istorie a Romגniei unde, la dorinta sa, i-a fost prezentata inima Reginei Maria, bunica Regelui Mihai I, pastrata in depozitul institutiei. Potrivit MNIR, Regina Ana a oferit muzeului o icoana, cu rugamintea ca aceasta sa fie asezata, in permanenta, in acelasi spatiu in care este pastrata si inima Reginei Maria. In cadrul expozitiei permanente "Tezaurul Istoric" a muzeului se afla expusa caseta de bijuterii din aur a Reginei Maria, in care s-a aflat inima acesteia dupa moartea sa. Dupa moartea reginei, trupul acesteia a fost inmormintat la manastirea Curtea de Arges, iar inima la resedinta de la Balcic. Dupa pierderea Cadrilaterului, inima a fost inmormintata linga castelul Bran, a doua resedinta a Reginei Maria. In anul 1 ...

Regina Maria si moda
Octavian Sava
Printre multiplele preocupari ale reginei Maria nu i-au fost straine nici cele despre moda. In anul 1925, cand implinise 50 de ani, a publicat un articol repede preluat de cele mai importante reviste din Viena, Londra si bineinteles din Paris, capitala mondiala a modei. Iata cateva fragmente din articolul ei, intr-o traducere din engleza : ”Imbracamintea a fost importanta pentru mine ca si pentru

Balcic
Mecca artistilor de altadata
De multi ani visez sa poposesc la Balcic. Sa ma lamuresc, cu ochii mei, ce magie i-a atras pe aproape toti marii nostri artisti plastici, dintre cele doua razboaie mondiale, catre acest orasel care nici macar plaja nu are, malurile lui stancoase pravalindu-se de-a dreptul in mare. Am vrut sa aflu de ce pictorii au prefacut Balcicul intr-un adevarat loc sacru de pelerinaj, dornici sa prinda, pe panzele

CASA REGALA VREA ADUCEREA INIMII REGINEI MARIA LA BRAN

Reprezentantii Ministerului Culturii refuza sa accepte aducerea casetei cu inima Reginei Maria de la Muzeul National din Bucuresti la capela amenajata la Bran. Principele Radu de Hohenzollern-Veringen, aflat ieri la Brasov, a explicat ca membrii Casei Regale au solicitat ca respectiva relicva sa ajunga in locul de unde a fost luata prin efractie de Securitate in 1968, dar autoritatile au...