Bratianu[v=]

Din 1924 a fost profesor universitar la catedra de istorie universală a Universitatii din Iasi,  iar din 1940 al Universitatii din Bucuresti.

În 1942  este ales membru titular al Academiei Romane iar intre 1935 si 1947 a fost  director al Institutului de Istorie Universală din Iași (1935-1940) și apoi al Institutului de Istorie Universală „Nicolae Iorga” din Bucuresti ( 1941 -1947). În anii ’30, a fost șeful unei fracțiuni dizidente a Partidului National Liberal, pe care o înființase

A murit în condiții încă neelucidate intr-una din zilele dintre 23 si 27 aprilie 1953 . Potrivit mărturiilor altor deținuți, se pare că s-a sinucis prin strangulare, neputând să mai suporte chinurile detențiunii.

După alte surse se presupune că a fost bătut de un gardian până când Gheorghe Brătianu a murit. În 1971  familia a fost autorizată de guvernantii comunisti să-l dezgroape din cimitirul din Sighet  și să-l reînhumeze în cavoul Brătienilor de la Florica/Stefanesti, judetul Arges.

Gheorghe Bratianu - 114 ani de la nastere

O vizita controversata la Berlin, în 1936: Gheorghe Bratianu

Dumitru Hîncu



Nu multa lume asociaza numele istoricului Gheorghe Bratianu si cu activitatea sa politica din perioada interbelica. Urmasul ilustrei familii s-a remarcat atunci printr-o linie politica net anti-ruseasca, vizibila mai ales din împotrivirea constanta si vehementa la încheierea unui pact de asistenta mutuala între România si Uniunea Sovietica, promovat de N. Titulescu. Facând parte din grupul "tinerilor" liberali va înfiinta, si cu sprijinul abia revenitului în tara Carol II, la 15 iunie 1930, un Partid National Liberal, numit în epoca "disident". Programul sau continea prevederi generale bune: "înnoirea morala a tarii, instituirea unui regim sever de economii, revizuirea averilor functionarilor publici...". Dar influenta sa electorala, poate mai ales din cauza caracterului drastic al unora dintre ideile promovate, era destul de slaba. La începutul anilor â30, ea varia între 5,9% si 6,5%.

Cunoscut si pentru vederile sale pro-germane, Gheorghe Bratianu va vizita destul de des Berlinul, între anii 1934-1936, cerând audiente la mai marii Reichului, pentru a discuta despre liniile politicii externe românesti. Câteva documente pastrate în Arhiva Ministerului de Externe german ofera informatii extrem de interesante asupra vizitei sale de la începutul anului 1936.



La 14 ianuarie 1936, Legatia germana din Bucuresti anunta la Berlin:

"Cunoscutul om politic român Gheorghe Bratianu va sosi la Berlin în ziua de 20 ianuarie si va ramâne acolo pâna la 25 ale lunii. El va locui la hotel Adlon. Dând curs unei invitatii primite din partea Universitatii (profesorul Gamillschegg), va tine o conferinta despre relatiile dintre bunicul sau si Bismarck.

Domnul Bratianu, membru al cunoscutei familii care a dat României multi barbati de stat, se deosebeste de majoritatea rudelor sale printr-o pozitie categoric pro-germana si s-a apropiat în ultima vreme sufleteste de Germania de astazi, îndeosebi pentru ca, dintre toti politicienii români, el îsi da cel mai bine seama de primejdia ruseasca, plasând-o în prim-planul actiunii sale politice."

Legatia recomanda chiar ca Bratianu sa fie tratat la Berlin asemenea unei alte figuri importante a politicii noastre interbelice - Grigore Filipescu. Si îsi baza recomandarea si pe urmatoarea apreciere: "In politica interna a României, este conducatorul unei aripi separate a liberalilor, asa-numitii tineri liberali, nu lipsiti de importanta. Face parte din opozitia parlamentara, este un partizan declarat al monarhiei, contribuind în 1930 la pre-gatirea întoarcerii printului Carol. Este un oponent al ministrului de Externe Titulescu. Nu e sigur daca, asa cum se presupune într-un anume loc, la o eventuala remaniere a guvernului, i se va încredinta un minister sau chiar conducerea guvernului. In planul politicii externe s-a remarcat prin doua interpelari în legatura cu politica pro-ruseasca a lui Titulescu; este un adversar categoric al Rusiei Sovietice si refuza îndeosebi ideea unui pact asupra trecerii trupelor sovietice prin România spre Cehoslovacia.

In vârsta de 40 ani, domnul Bratianu vorbeste curent limba germana."


"Nu Parisul preseaza, ci Titulescu..."

O nota datata 22 ianuarie 1936 si adresata ministrului plenipotentiar dr. Carl Clodius din Ministerul de Externe german ofera chiar mai multe amanunte asupra vizitei.

"Prof. Bratianu, care tine în seara asta o conferinta despre Bismarck, n-a pomenit defel în cursul vizitei sale de astazi de probleme economice, ci numai de politica. El e în special interesat de relatia dintre România si Rusia Sovietica... Mi-a spus ca în cursul recentei sale vizite la Paris a constatat ca nu Parisul este acela care face presiuni asupra Bucurestiului în vederea încheierii unui pact între România si Rusia, ci ca, dimpotriva, Titulescu preseaza Parisul sa ratifice tratatul franco-rus. Titulescu spera sa poata astfel învinge rezistentele din România împotriva unui tratat cu Rusia... Bratianu mi-a mai povestit ca a vorbit pe îndelete cu ministrul-presedinte Goring despre relatia dintre Ungaria, pe de o parte, Germania si România, pe de alta. Domnul Goring i-a spus cu acest prilej ca între Germania si Ungaria nu exista o alianta militara. Domnul Goring l-a si împuternicit sa utilizeze cum crede aceasta declaratie.

Bratianu s-a exprimat precaut si nu prea respectuos despre Titulescu si despre regele român. Despre Titulescu a afirmat ca datorita numeroaselor sale calatorii peste hotare este în prea mare masura supus influentelor straine. Despre rege a spus ca nu e liber pe vointa lui. E adevarat ca, temporar, încearca sa procedeze energic. Dar nu stie sa se impuna si cade sub înrâurirea celor din jurul lui cu sentimente antigermane."

Se pare ca alianta germano-ungara reprezenta marea necunoscuta pe care Gheorghe Bratianu dorea sa si-o lamureasca. Promisiunile germane încep sa apara, dupa cum se vede si dintr-o alta nota, a însusi ministrului de Externe de atunci al Reichului, von Neurath, datata 23 ianuarie 1936.

"Domnul Bratianu, politicianul român care m-a vizitat azi dimineata, mi-a adresat aceleasi întrebari ca si ministrului-presedinte Goring si domnului von Renthe-Fink. I-am raspuns ca faptul ca nu avem nici o alianta cu Ungaria este unanim cunoscut. In ce priveste problema revizuirii [Tratatelor de Pace], nu vom da curs nici unei renuntari care ar echivala cu o noua recunoastere a prevederilor de la Versailles. Nu ne-am luat însa, bineînteles, nici un angajament de a sprijini pretentiile revizioniste unguresti. Domnul Bratianu s-a exprimat ca aceste declaratii sunt extrem de pretioase pentru lupta lui împotriva aliantei româno-ruse. Partizanii acestui pact subliniaza mereu ca el ar fi necesar ca o contrapondere a planurilor agresive germano-ungare.

Domnul Bratianu a mai aratat ca relatiile româno-polone lasa mereu de dorit, desi în ultimele luni pare a se vadi o usoara ameliorare.

In continuare, domnul Bratianu a dorit sa stie daca vom aborda acum problema coloniala. I-am raspuns ca, din cauza nevoii de a ne asigura materii prime, nu putem renunta la dobândirea de zone din care sa primim aceste materii. Lucru pe care l-am aratat mereu si englezilor. Când anume vom putea însa rezolva aceasta problema ramâne de vazut."

Ecouri slabe si masinatiuni de culise

Vizita lui Gheorghe Bratianu nu a avut prea mare ecou în presa vremii. Corespondentul la Bucuresti al agentiei germane de presa D.N.B. telegrafia acasa, la 27 ianuarie 1936, urmatoarele:

"Gheorghe Bratianu, conducatorul partidului liberal disident, întors luni din calatoria sa în Germania, a facut reprezentantilor presei declaratii asupra impresiilor sale. El a subliniat îndeosebi ca si-a format convingerea ca Reichul nu are nici o pretentie fata de România, ci doar o singura dorinta, aceea de a întretine bune relatii. Asupra deosebitei însemnatati a acestei constatari e de prisos sa mai insiste. De asemenea, a dobândit convingerea ca supozitia despre o pretinsa comunitate de interese între Germania si Ungaria nu este îndreptatita. Germania nu doreste în nici un caz sa sprijine pretentiile Ungariei. Gheorghe Bratianu nu a uitat totusi sa sublinieze importanta si necesitatea actualelor tratate de alianta ale României, adaugând însa, ca bune raporturi cu Rusia Sovietica ar avea drept consecinta o apropiere a Germaniei de state ce nu pot fi considerate toate prietene ale României. Oricât de necesara ar fi întretinerea de relatii normale cu Rusia Sovietica, intrarea în legaturi mai strânse cu ea ar însemna o primejdie atât pentru securitatea României, cât si pentru aceea a Europei în general."

Dupa înapoierea la Bucuresti, Bratianu a facut si o vizita la Legatia germana din Capitala, unde - dupa cum arata nota din 4 februarie 1936 - a tinut sa-si exprime satisfactia pentru excelenta primire de care s-a bucurat la Berlin. "Cu deosebire bucuros - se noteaza - s-a aratat el fata de declaratiile facute de ministrul presedinte Goring si confirmate de ministrul de Externe al Reichului. Le-a si publicat în numeroase ziare... Doar putine ziare au cutezat totusi, sa le comenteze, întrucât cunosc prea bine repulsia personala a lui Titulescu fata de Gheorghe Bratianu si s-au temut sa nu-l supere pe Titulescu. Le Moment a si recunoscut deschis ca Titulescu l-a chemat la Bucuresti pe domnul Comnen [ministrul României la Berlin] de teama ca o eventuala primire a lui Bratianu la Legatia româna ar conferi calatoriei sale la Berlin o importanta politica."

Totusi, ecouri razbat si în presa noastra. Dar ele demonstreaza, înca o data, cât de singur era Bratianu pe esichierul nostru politic. Astfel, în Adevarul, B. Branisteanu a argumentat ca declaratiile lui Gheorghe Bratianu erau foarte putin credibile din mai multe motive: 1) nu i-au fost facute de catre Hitler, singura autoritate de necontestat din Germania; 2) tactica germana era evidenta: mai întâi izolarea Rusiei Sovietice, iar apoi îngenuncherea celorlalte state sau, cum se exprima ziaristul, "mai întâi Sadova, apoi Sedan"; 3) împrejurarea ca între Germania si Ungaria nu exista o alianta formala n-avea prea mare importanta, întrucât amândoua urmareau teluri revizioniste.

Ceea ce ni se pare însa si mai revelator pentru jocul dublu al Reichului este ca într-o nota adresata Legatiei germane din Budapesta, Ministerul de Externe german informa printre altele ca: "S-ar putea ca declaratiile facute agentiei D.N.B., dupa înapoierea lui Bratianu la Bucuresti, sa produca emotie la Budapesta. In caz ca Legatia va fi întrebata, va rog sa limpeziti orice întelegere eronata. Cu acest prilej puteti ca, utilizând cea mai potrivita modalitate, sa asigurati ca partea ungara nu are nici un motiv sa fie îngrijorata. Caci n-a intervenit nimic care ar putea sa însemne vreo schimbare în pozitia germana de pâna acum fata de Ungaria. Noi dorim sa avem relatii cu România si consideram de cel mai mare interes, atât pentru Germania, cât si din punctul de vedere ungar, ca România sa ramâna departe de orice sistem de într-ajutorare franco-cehoslovaco-sovietic si, mai ales, de orice combinatie îndreptata împotriva Germaniei."

 


De la Sadova la Sedan

Din 1862, spatiul german a intrat sub noi auspicii odata cu venirea marelui Bismarck - presedinte al Consiliului de Ministri al Prusiei. Unificarea Germaniei "prin fier si sânge" nu mai pare deloc acum doar o iluzie. Timpul confruntarii sosise. Lupta se da pe viata si pe moarte. Doar patru ani, si Prusia lui Bismarck se confrunta cu doua puteri vecine - Austria, respectiv Franta. Suprematia si spatiul germanic - erau cele doua deziderate puse în joc. Dar victoria a fost clara. Sadova, micuta localitate de la est de Praga, în actuala Cehie, poate sta oricând marturie. Aici, la 3 iulie 1866, în batalia cunoscuta în istorie si sub numele de "Batalia de la Koniggratz", trupele prusace au înfrânt decisiv armata austriaca, deschizând astfel drumul spre desavârsirea unitatii germane si proclamarea suprematiei noului imperiu. O parte dintre vecini nu mai constituiau, de acum, nici o piedica. Ramânea numai Franta...

Iar Franta nu mai putea rezista mult timp... Numele orasului Sedan, situat în partea de nord-est a Frantei, în regiunea Champagne, pe râul Meuse, a intrat în istorie datorita tragicei batalii ce s-a purtat aici în cadrul razboiului franco-prusac (1870-1871), când trupele franceze au fost încercuite si decisiv înfrânte de cele prusace la 1 septembrie 1870, provocând astfel caderea celui de-al doilea imperiu al lui Napoleon al III-lea (1852-1870) si proclamarea republicii si a vestitei Comune din Paris (1871). Termenul de "Sedan" a devenit aproape sinonim cu dezastrul, cu înfrângerea absoluta.

Pentru Franta si pentru francezi, la Sedan s-a încheiat o pagina de istorie ilustra si de glorie. Prusacii învingatori au devenit de acum "inamicul numarul unu".

Marile puteri europene erau la... "schimbul de stafeta".