Ceausescu[v=]

Nicu Ceauşescu şi-a ucis garda de corp, la 13 ani, într-un accident

Primul plan cincinal al lui Ceauşescu

EXCLUSIV Confesiunile lui Nicu Ceauşescu: "Aş fi preferat să fiu băiatul unui inginer decât al lui Ceauşescu"

Ceauşeştii, boierii de după colectivizare

Ceauşescu a colectivizat cu arma în mână

Blana de leopard a Zoiei Ceauşescu, revendicată de soţ în instanţă

Deputatul Ceauşescu a votat entuziast naţionalizarea

Ceaușescu, cobai pentru un medicament chinezesc. Vezi de ce boli suferea dictatorul


Citiţi mai mult: Stiri si Actualitate > Ultimele stiri si stirile zilei online > Evenimentul Zilei > EVZ.ro http://www.evz.ro/index.html#ixzz1Y2mpYSQb
EVZ.ro

Ceauşescu a aplaudat detronarea Regelui Mihai

Şerban RĂDULESCU-ZONER - Remember: România lui Ceaușescu

Doamna ministru Elena Udrea are ideea „originală“ – ca să nu spun „periculoasă“ – de a organiza traseul turistic „pe urmele lui Ceaușescu“, pentru vizitatorii străini ai României. Vizita ar urma să înceapă de la casa din Scornicești, unde s-a născut Nicolae Ceaușescu, alături de cei nouă frați ai săi, apoi ar continua la sediul CC al PCR, cu intrarea în celebrul balcon de unde dictatorul își rostea discursurile, tot dînd din mînă; vizitatorii ar urca apoi pe acoperișul aceleiași clădiri, de unde dictatorul a fugit, împreună cu „sinistra“ sa soție, Elena, spre Târgoviște, cu elicopterul. În fine, traseul turistic proiectat de doamna ministru Udrea ar urma să se încheie cu vizitarea cazărmii din Târgoviște, locul unde cuplul dictatorial, după un simulacru de proces, a fost ucis, în ziua de Crăciun a anului 1989. Era sfîrșitul loviturii de stat prosovietice (gorbacioviste) ai cărei inițiatori au fost Ion Iliescu și Silviu Brucan.
Casa de la Scornicești a fost aranjată și dichisită de Ceaușescu, pe cînd era atotputernic. Nu putea să arate astfel o casă de țărani săraci, cu 10 copii. Eu nu am vizitat-o, în schimb am fost la Hobița și am văzut casa mizerabilă în care s-a născut faimosul sculptor Constantin Brâncuși, care, mai apoi, a ajuns celebru nu numai la Paris, ci în întreaga lume.

Ideea traseului turistic „pe urmele lui Ceaușescu“ a doamnei ministru Udrea, organizat pentru turiștii străini care ajung în România este cu atît mai neavenită (și chiar periculoasă) în contextul crizei mondiale, gestionate în mod haotic și demagogic de către premierul Emil Boc: tot mai mulți români trăiesc la limita sau sub pragul sărăciei, iar numărul cetățenilor care declară că era mai bine pe vremea lui Ceaușescu a depășit cu mult pe cel al adepților democrației. Sondajele de opinie sînt concludente. Un asemenea traseu turistic ar da apă la moară tuturor celor care spun că era „mai bine pe vrema lui Ceaușescu“.

Toți cetățenii aveau un salariu acceptabil și un apartament într-un bloc dat de Ceaușescu, susțin tot mai mulți români. Asemenea afirmații ar trebui contrazise imediat de cei care au trăit în comunismul lui Ceaușescu. Dar tot mai multe persoane în vîrstă se resemnează tăcînd.
Cei vîrstnici au tăcut, inițial, de frică: „noii conducători“ erau tot cei vechi, care și-au schimbat doar părul, nu și năravurile. Apoi, treptat, cei care au trăit în vremea lui Ceaușescu au uitat sau au neglijat să le povestească tinerilor adevărul despre regimul asasin al dictatorului Nicolae Ceaușescu. Tinerii de azi nu știu că bunicii sau străbunicii lor, pensionari, se așezau în timpul nopții la coadă, în fața cîte unui magazin „Alimentara“, în speranța că a doua zi se „bagă“ (aceasta era expresia) ceva salam sau brînză. Cei cu mintea scurtă, care îl proslăvesc astăzi pe Ceaușescu, uită de „tacîmuri“, de „adidași“ sau de „nechezol“. „Tacîmurile“ erau pachete ce cuprindeau gîturi, aripi și gheare de pasăre, ambalate în pungi și vîndute populației. „Adidașii“ erau copite de porc, iar „nechezolul“ era un surogat de cafea, făcut din cicoare. Aceste denumiri arată că românii nu sînt eroi, dar pot fi plini de umor. În fine, era cît pe ce să mîncăm la cazan, mîncare gata preparată, în niște clădiri construite special pentru ca populația să nu mai stea la coadă în fața magazinelor alimentare. Cu același umor, românii le-au denumit „casele“ sau „circurile foamei“. Ceaușescu n-a apucat să-și vadă proiectul pus în practică, dar unele dintre clădirile construite cu acest scop există și în prezent. Un exemplu se află pe Calea Călărașilor din București, în spatele magazinului Unirea, clădirea fiind, după 1990, transformată într-o piață acoperită de legume și fructe.

Toate cele menționate mai sus se petreceau în timp ce cuplul dictatorial se scălda în cel mai deșănțat lux, fie în vila de la București, pe marginea lacului Floreasca, fie la Neptun.

Poate cea mai mare crimă de care s-a făcut vinovat dictatorul este aceea de a obliga femeile pînă la vîrsta de 40 de ani să aibă copii, precum și pedepsirea cu închisoare a medicilor care făceau chiuretaje. Toate femeile erau obligate să facă periodic controale ginecologice, pentru a fi depistate cele însărcinate. Erau obligate să nască, deși multe se gîndeau să renunțe la sarcină, conștiente de greutățile creșterii unui copil. Astfel, foarte multe femei au murit, provocîndu-și avorturi prin mijloace primitive (despre metode contraceptive nici nu putea fi vorba în timpul lui Ceaușescu: România trebuia să-și crească natalitatea cu orice preț, punînd în pericol sănătatea femeilor).
În fine, nostalgicii ceușismului susțin că fiecare cetățean avea un loc de muncă asigurat. Fals. Munca era obligatorie, dacă nu chiar forțată. Orice cetățean, dacă nu muncea sau refuza să plece din București, de exemplu, în vreo localitate îndepărtată din țară – destinația o hotăra Partidul Comunist –, intra la pușcărie, conform legii de combatere a vagabondajului.

Conform celor menționate mai sus, ar fi suficiente motive pentru a spune că Nicolae și Elena Ceaușescu s-au făcut vinovați de genocid și și-au meritat pedeapsa cu moartea (dar nu printr-o parodie de proces, precum cel de la Târgoviște). Societatea civilă ar trebui să le reamintească atît nostalgicilor ceaușiști, dar, mai ales tinerelor generații adevărul despre regimul criminal, avîndu-l în frunte pe Nicolae Ceaușescu. Din păcate, societatea civilă a intrat în somnolență și nu reacționează la propunerile periculoase ale Elenei Udrea. Poate că rîndurile acestea o vor trezi. Măcar parțial.

Lui Nicu Ceauşescu i-a făcut un foarte mare rău ieşirea din închisoare

Citiţi mai mult: Stiri si Actualitate > Ultimele stiri si stirile zilei online > Evenimentul Zilei > EVZ.ro http://www.evz.ro/index.html#ixzz1Xr8lwE2U
EVZ.ro

VIDEO. Nicu Ceauşescu despre boala lui: "Este congenitală. Maică-mea (...)avea şi ea nişte transaminaze ridicate. Ce-o fi făcut ea în tinereţea ei"

Cum l-a furat Ceauşescu pe Regele playboy
Institutul de Istorie a Partidului a prelucrat fotografia manifestaţiei de 1 Mai 1939, plasându-i pe Nicolae şi pe Elena Ceauşescu printre participanţi. Nicolae Ceauşescu şi-a însuşit rolul de animator al „demonstraţiei antifasciste“ din 1 Mai 1939 şi l-a copiat pe Carol al II-lea

Ziua Muncii era în anii '80 sărbătoarea unită a soţilor Ceauşescu. Iar presa ilustra elogiile cu fotografia celor doi foşti utecişti în mijlocul unei mulţimi entuziaste.

„1 Mai 1939, a cuvântat Ceauşescu în plinul puterii sale, s-a transformat într-o puternică manifestaţie împo­tri­va fascismului şi războiului, nu­mă­rându-se printre puţinele manifestări din Europa care au avut loc în condiţiile când fascismul era în ofensivă după München. Poporul român, sub conducerea co­mu­niş­tilor, în alianţă cu socialiştii şi social-democraţii, cu alte forţe democra­tice, şi-a exprimat dorinţa de a face totul pentru a împiedica ascensiunea fascismului, instaurarea dictaturii fasciste în România. A fost o dovadă a maturităţii clasei muncitoare de care dispunea atunci poporul nostru, forţele sale revo­lu­ţionare şi progresiste de a organiza cu succes lupta împotriva războiului şi fascismului".

Fals istoric

Nimic mai fals însă! Manifestaţia din 1 Mai 1939 a fost un „cadou" oferit de Ministerul Muncii şi Mihai Ralea (ministrul de resort) regelui Carol al II-lea. În februarie 1938, monarhul instaurase un regim autoritar, numit de adulatorii vremii „revoluţie regală". Desfiinţase toate instituţiile statului de tip pluralist: partidele, asociaţiile civice cu vederi democrate, sindicatele. Acestea din urmă au fost înlocuite cu „breslele de lucrători", organizaţii de orientare fascistă prin care se realiza controlul muncitorilor. Iar partidul unic - Frontul Renaşterii Naţionale - îl avea în frunte pe însuşi regele. Director general al Ministerului Muncii a fost numit Stavri C. Cunescu, funcţionar cu experienţă în legislaţia din domeniu şi studiul asociaţiilor muncitoreşti din Europa. Participase şi la congrese muncitoreşti din Germania nazistă şi Italia fascistă, punându-se la curent cu metodele proslăvirii conducătorului de către „clasa muncitoare". La propunerea sa, Mihail Ralea a dispus sărbătorirea zilei de 1 Mai 1939 în cadru festiv. Se voia a-i dovedi Suveranului devotamentul lucrătorilor industriali faţă de noul regim.

Aşadar, de „ziua muncii" a fost convocat primul congres naţional al nou-înfiinţatelor bresle, la Bucureşti. La sfârşitul evenimentului s-a organizat o paradă prin faţa Palatului Regal. Muncitorii trebuiau să-l salute fascist pe Carol.

Carol al II-lea, autorul „revoluţiei regale“ şi câinele său



Putea Nicolae Ceauşescu să preia controlul defilării pentru ca demonstranţii să strige lozinci antifasciste şi antirăzboinice? Bineînţeles că nu! Participanţii la congresul breslelor au fost atent selecţionaţi de organizaţiile judeţene care-i trimiseseră. Verificaţi apoi şi de Siguranţă, pentru a risipi orice dubiu asupra altor „convingeri" politice. În Gara de Nord, agenţii serviciului secret aveau asupra lor liste cu participanţii la congres. Şi îi verificau prin sondaj pe delegaţii coborâţi din trenuri. Chiar dacă s-ar fi „infiltrat" în nou-createle bresle, utecistul Ceauşescu nu putea fi admis la înalta reuniune. Dosarul său de fost deţinut comunist era pătat definitiv! Congresul propriu-zis s-a desfăşurat în perfectă ordine la sala cinematografului „Aro". Poliţia n-a primit atunci vreo sesizare de tulburare a dezbaterilor. În paralel, la sălile Tomis şi Eintracht, s-au ţinut adunările funcţionarilor particulari şi ale meseriaşilor-patroni.

După congres, în frunte cu ministrul Muncii, Mihai Ralea, cortegiul muncitorilor s-a îndreptat spre Calea Victoriei. În ordine, după plan, l-au salutat în marş pe Carol al II-lea cu salutul fascist. Maiestatea Sa nu participase la lucrările congresului, considerând că „bezelele" de la balcon erau suficiente pentru relaţia strânsă cu „lucrătorii".

„Regele este totul!"

A fost Nicolae Ceauşescu printre manifestanţii care l-au salutat cu braţul ridicat (fascist) pe Carol al II-lea? Puţin probabil. În orice caz, propaganda comunistă nu a scris niciodată că muncitorii au făcut manifestaţia pentru rege, ci pentru a demonstra contra fascismului şi războiului. Aşa ceva, cu siguranţă, nu a fost! Pentru că ar fi intrat în „scenă"... Siguranţa. Cu arestările, procesele verbale, anchetele, procesele şi condamnările de rigoare.

După 1948, despre 1 Mai 1939 s-a scris în funcţie de „linia ideologică" a partidului. Aşadar, în „perioada Dej" manifestaţia pro-regală din 1 Mai 1939 a devenit „demonstraţie patriotică antifascistă". Ideologii „perioadei Ceauşescu" au forţat nota ulterior, scoţându-l pe conducătorul statului drept organizatorul evenimentului, alături de consoarta sa, Elena Petrescu.

În orice caz, comuniştii au avut ce învăţa de la „Regele playboy", cum era numit Carol al II-lea în epocă. Marile adunări de mase mobilizate la 1 Mai 1939 au fost un exemplu pentru adunările popu­lare de după 1948. De la propagandiştii lui Carol al II-lea s-ar fi putut inspira „aparatul" lui Ceauşescu în multe. În august 1939, tot un ziarist francez, Robert de Beuplan, a fost cumpărat să omagieze o dictatură în termeni de democraţie.

Precursorul lui Hamelet (biograful lui Ceauşescu din 1971), Beuplan îl lăuda pe monarhul „României noi" din 1939 astfel : „a proclamat că, într-o ţară sfâşiată de facţiuni, lupte partizane, uri interne, nu vor mai fi partide de acum înainte, timpul politicii fiind depăşit; a luat în mâinile sale conducerea supremă şi a reuşit atât de bine îndrăzneaţa lovitură încât zece zile mai târziu a putut promulga o nouă constituţie şi obţine prin plebiscit cvasi-unanimitatea corpului electoral: 99,87% din sufragii contra a 0,13%". Trei sunt determinantele acestei realizări : „Înalta inteligenţă a Regelui Carol, devotamentul său exclusiv interesului naţional şi mai cu seamă profunda înţelegere a ţării sale". Cât despre ţară... Cele 16 milioane de ţărani din totalul de 20 milioane de locuitori au „suflet simplu şi curat". Vor ca statul să-i ajute şi protejeze, ţinându-i departe de politică. Iar „regele ţăranilor", cum îi mai zice Beuplan lui Carol al II-lea, le-a satisfăcut dorinţa.

„Trăiţi în pace, lucraţi-vă holdele şi strângeţi-vă recolta!, i-a îndemnat el după instituirea partidului unic. Satele voastre nu vor mai fi bântuite de orăşeni ca să vă înscrie cu forţa în partidul lor, să vă ceară bani ca să vă apere de una sau alta, stârnind spre profitul lor micile voastre neînţelegeri".

Pe lângă asemenea performanţă, amintiri admirative putea avea Ceauşescu şi despre „Străjeria" lui Carol al II-lea. Număra trei milioane de fete şi băieţi între 8 şi 16 ani. Şi cum nimic nu-i nou sub soare... „Regele este totul!" îşi lăuda conducătorul în 1939, ambasadorul său la Paris, Gheorghe Tătărescu, ziariştilor de la revista „L' Ilusstration".

"Satele voastre nu vor mai fi bântuite de orăşeni ca să vă înscrie cu forţa în partidul lor."
Carol al II-lea
regele României

Cominternul a criticat demonstraţia

Mihai Ralea, adevăratul iniţiator al demonstraţiei de la 1 Mai 1939



În 1939, Cominternul a cerut trimiterea a doi delegaţi la Moscova pentru a raporta despre PCdR. Secretariatul partidului era alcătuit atunci din Ilie Pintilie, Ştefan Foriş, Ştrul Zigghelboim, Bela Breiner şi Vasile Luca. După relatarea lui Teohari Georgescu, au plecat întâi Vasile Luca şi Ştrul Zigghelboim. Dar în aprilie 1940 au fost arestaţi la frontiera cu URSS. Atunci s-a decis trimiterea lui Foriş şi a lui Teohari Georgescu (conducătorul organizaţiei de partid Bucureşti). La Moscova s-au întâlnit într-o primă etapă cu Boris Ştefanov şi cu Petre Borilă, care erau în „aparatul" Internaţionalei. Raportul l-au făcut însă în faţa boss-ilor Cominternului: Wilhelm Pieck, Colarov, Dimitrov, Toglatti şi Manuilski.

Printre altele, li s-a cerut să raporteze despre politica PCdR faţă de monarhie, legionari şi ţărănişti. Foriş a susţinut că în 1939, cu ocazia demonstraţiei „organizate de elemente din jurul regelui", s-au putut striga lozinci democratice. Şi a prezentat aceasta ca un „succes al partidului". A fost însă criticat că nu a ştiut să se orienteze. În sensul că Frontul Renaşterii Naţionale este adevăratul pericol al partidului. Şi „orientarea sindicală" a PCdR a fost calificată „greşită". Vina a fost pusă pe seama susţinătorilor partidului. Comuniştii români primesc bani de la „o serie de elemente burgheze" care îi influenţează astfel politica negativ. În viziunea capilor Cominternului, 1 Mai 1939 a fost o manifestaţie proregală.

Culmea popularităţii

Nu avem urme, din epocă, despre prezenţa lui Nicolae Ceauşescu la manifestaţia din 1 Mai 1939. În schimb, articolul publicat de Eugen Jebeleanu în „Cuvântul liber" din 16 iunie 1936 despre procesul de la Braşov l-a consacrat ca antifascist răzvrătit.

1 Mai s-a sărbătorit cu fast în anii comunismului Foto: Arhivele Naţionale



Întâiul omagiu jurnalistic

„Ceauşescu are 19 ani (neîmpliniţi) şi este cizmar, a scris Jebeleanu. Ne explică pentru ce au fost condamnaţi, el şi Tarnovschi, şi în ce constă ultrajul (meseria şi numele celuilalt tovarăş vor fi omise din citările „epocii Ceauşescu", n.n.). Ceauşescu e un copil. Dar un copil cu o inteligenţă de o maturitate surprinzătoare. E scund, slab, cu ochii mici şi vioi, două boabe de piper. Vorbeşte limpede, puţin prea repede, parcă voind să spună deodată tot ce ştie. Are 19 ani, dar a văzut şi a păţit ca pentru 90. Bătaie? Ho-ho, şi încă cum! Jandarmii nu se joacă. O spune totuşi simplu, ca pe un lucru devenit firesc, schiţând din când în când câte un gest: trei degete unite, descriind cercuri, ca pentru rotunjimea frazelor.

Şase luni de închisoare

Nu a împlinit 20 de ani (nici 19) şi a fost şi el condamnat, în aceeaşi şedinţă de sâmbătă, la şase luni închisoare. Tot pentru ultraj. Şi anume pentru că - la auzul pedepsei date lui Tarnovschi - s-a adresat consiliului, spunând că se solidarizează cu camaradul său. Inimă tânără şi generoasă, să ne mirăm că i s-au mai dat şase luni de închisoare? Va trece vara, va veni toamna şi îl va prinde şi lapoviţa. Ceauşescu cu cei 19 de ani ai săi nu le va putea simţi şi nu le va vedea, ca altădată, la el, la ţară".

În regimul comunist, Eugen Jebeleanu va conta ca o autoritate a breslei scriitorilor. După zvonurile vremii însă, a refuzat să mai scrie despre Ceauşescu. „Am scris despre el când nu scria nimeni, acum scrieţi voi..." , s-ar fi motivat scriitorul cu „munci de răspundere".

Martor la demonstraţie

Artiştii epocii au creat sute de „probe“ false despre 1 Mai 1939



Pavel Câmpeanu, fost camarad de închisoarea cu Ceauşescu la Caransebeş, a relatat şi despre demonstraţia din 1 Mai 1939 în memoriile sale (Ceauşescu, anii numărătorii inverse, Polirom, 2002). În epocă, manifestaţia a fost cea mai importantă de acest tip, confirmă martorul. Numai că n-a fost antifascistă, ci tocmai pe dos. Ziua muncii fusese confiscată de propaganda regimurilor fasciste şi naziste în toată Europa. Sindicatele transformate de Carol al II-lea în bresle au fost obligate să-şi dovedească ataşamentul la dictatura regală şi să-l omagieze pe monarh.

Instalat în balconul Palatului Regal dinspre Biserica Kretzulescu, Carol al II-lea a primit salutul fascist al coloanelor de muncitori şi funcţionari care coborau din nordul Căii Victoriei. Şi le-a răspuns corespunzător - repetând gestul.

Partidul comunist s-a implicat, de asemenea, în organizarea manifestaţiei, afirmă Câmpeanu. Cu detaliul că i-a întâlnit acolo pe comuniştii Costache Ţiulescu, Ioşca Sherman, Ion Popescu-Puţuri şi Alexandru Iliescu. Nu şi pe Nicolae Ceauşescu.

Adevăratul organizator

Logistica manifestaţiei din 1 Mai 1939 i-a aparţinut intelectualului Mihai Ralea (1896-1964), atunci ministrul Muncii.

Profesor universitar, cu doctorat la Paris, Ralea făcuse politică ţărănistă. În 1934 a fost director al oficiosului PNŢ, „Dreptatea". Component al grupării ţărăniste de stânga, după dizolvarea partidelor de către rege, a îndeplinit funcţia de ministru al Muncii în guvernele carliste.

În anii războiului a vrut să se întoarcă în PNŢ, dar Maniu i-a respins cererea. A fost internat în lagărul din Târgu-Jiu, fiind învinuit de colaborare cu comuniştii. După război, Maniu şi Brătianu au propus includerea sa pe lista criminalilor de război.

Mihai Ralea a îndeplinit funcţii diplomatice şi Guvernamentale în regimul comunist, debutând ca ministru al Artelor în guvernul Groza. Membru al Academiei RPR, moştenirea culturală a lui Mihai Ralea este o operă compozită (estetică, psihologie, sociologie, axiologie).

Nicu şi Lenuţa, sex cu gardianul la uşă
Nicolae Ceauşescu a primit un vot de blam, iar Lenuţa Petrescu — un avertisment. Partidul i-a sancţionat pentru întâlnirea amoroasă dintr-o casă clandestină. De la Jilava, cu paznicul după el, deţinutul Ceauşescu şi-a întâlnit iubita. Înşelase administraţia închisorii, nu şi vigilenţa partidului.

Cam aşa ar putea fi titrată într-un tabloid din zilele noastre relatarea unui episod amoros cu consecinţe politice. În 1941 însă, protagoniştii lui erau nume necunoscute în România. Iar când Nicolae şi Elena Ceauşescu au monopolizat scena vieţii publice, „activitate revoluţionară" era numit şi prezentul lor, şi trecutul.

În anii ’70, în vacanţă pe litoralul Mării Negre, la Soci (URSS) Foto: Arhivele Naţionale



„O mare greşală cu o tovă..."

În iulie 1940, Nicolae Ceauşescu a fost, din nou, arestat. În autobiografia nedatată din dosarul de cadre întocmit în 1945, el recunoaşte că arestarea s-a produs din vina lui. „Lipsă de vigilenţă şi de conspiraţie din partea mea", îşi face ilegalistul autocritica. Umbla pe stradă şi frecventa „case compromise" (a se înţelege cunoscute de Siguranţă). Deşi, după regulile conspirativităţii, asemenea fapte erau interzise.

Click aici pentru mai multe imagini

După arestare, Ceauşescu a fost anchetat la Prefectura Capitalei câteva zile. Apoi, declară el, la Consiliul de Război. L-au dus, în cele din urmă, pentru efectuarea condamnării la închisoarea Jilava. A stat aici din vara lui 1940 până în februarie 1942.

Aşa cum apare din memoriile unor întemniţaţi la Jilava, locul era groaznic prin umezeală, întuneric şi percepţia de-a fi, deja, îngropat sub pământ. Fortul 13, unul dintre cele 18 construite între 1860-1870 pentru apărarea Bucureştiului de turci, a fost întâia dată folosit ca închisoare în 1907. Aici au fost ţinuţi sute de răsculaţi din satele ilfovene.

Într-o celulă din subteranele fortului, deţinutul politic Ceauşescu a împlinit 23 de ani. Îndrăgostit! La vârsta lui, nimic surprinzător. Dar ce miracol, gardianul să te conducă şi să te păzească la întâlnirile cu iubita!

Faptul e menţionat sec pentru prima dată în chestionarul completat de Ceauşescu în februarie 1945. La rubrica sancţiuni de partid, declară un vot de blam şi o „observare". Specificând în autobiografia ce însoţeşte chestionarul următoarele: „În timpul şederii la Jilava, obţinând posibilitatea să merg la Spitalul Militar pentru repararea danturii am făcut o mare greşală mergând împreună cu o tovă la o casă technică care erau nişte cunoscuţi de ai noştri." (ortografia aparţine autorilor în toate citatele ce urmează, n.n.). Cine era „tova" şi cum a „răsuflat" povestea aceea, Ceauşescu nu mai scrie.

Vigilenţa cadriştilor

Simetric în dosarul Elenei Ceauşescu, întocmit cu ocazia verificărilor de partid, apare o sancţiune pentru lipsă de vigilenţă şi conspirativitate. La rubrica „Ce sancţiuni de partid a avut şi pentru care fapte", soţia lui Ceauşescu declară în 4 decembrie 1949: „Mi sa dat un avertisment pentru că am călcat regula conspiraţi. Am mers la închisoare fără să cer voie şi am intrat întro casă conspirativă".

În autobiografia ataşată, a reluat tema astfel: „În 1941 am primit un avertisment din cauză că am fost întro casă conspirativă şi am fost lăsată fără legătură de către Rec Ştefan care sa dovedit că a fost agent de siguranţă încă din 1940."

Pe baza acelui dosar, în 1951, comisia de verificare a stabilit ca nevestei lui Ceauşescu să i se stabilească vechimea în partid începând cu 23 august 1944. Ambiţioasă însă, Lenuţa a continuat demersurile pentru încadrarea la ilegalişti. Drept care dosarul ei de cadre creşte de-a lungul anilor în „referinţe". Din care se ivesc şi detalii ale iubirii din tinereţe. Din „referinţa" lui Alexandru Demeter (în 1954, colonel de justiţie şi membru în completul de judecată al „loturilor Pătrăşcanu") reiese bunăoară că, de prin 1940, Lenuţa venea la vorbitor cu Nicolae Ceauşescu.

Nicu (Nicolae Ceauşescu) + Lenuţa (Elena Petrescu) = Love. Portrete din anul 1939 Fotografii: Fototeca Online a Comunismului Românesc



Alt referat, aparţinând altei comisii de verificare, precizează, fără dubiu, protagoniştii, fapta şi pe denunţătoare astfel: „A lucrat (Elena Ceauşescu, n.n.) ca secretară a Sect. III Albastru, până în 1941, când în urma unei greşeli de conspiraţie (l-a dus pe tov. Ceauşescu împreună cu gardianul ce-l însoţea într-o casă conspirativă a CC UTC a fost suspendată din muncă (ref. tov. Răceanu Elena)."

Prin vigilenţa cadriştilor se lămureşte astfel aventura periculoasă de care se făcuseră vinovaţi Nicolae Ceauşescu şi Lenuţa Petrescu. În condiţiile date, cel puţin gardianul, dentistul şi gazda casei conspirative au fost mituiţi. Nicolae era deţinut, iar Lenuţa, fără vreo muncă între noiembrie 1939 şi august 1941. Iar banii puteau proveni doar de la resortul „apărare" al PCdR. Sector unde activa Ilona Papp, viitoarea Elena (Ileana) Răceanu. „Logodnicii" s-au „abătut" repetat, reiese din documente, cu gardian după ei.

Episodul acesta, care-a contat mult în viaţa lui Ceauşescu, nu există, desigur, în biografia oficială. S-au introdus în schimb, cu referire la Jilava, merite inexistente. Cum ar fi convertirea paznicilor închisorii la comunism.

Viteazul în haine de deţinut

Datorită lui Ceauşescu, ceilalţi comunişti au scăpat cu viaţă din Jilava, aceasta este este „morala" unei naraţiuni eroice puse în circulaţie prin anii '70. În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, când un comando legionar a asasinat 64 de foşti demnitari, masacrul a încetat în faţa celulelor cu comunişti. În faţa primei dintre ele - unde era şi Ceauşescu -, paza a format cordon de protecţie. „Pe ei nu-i atingeţi! S-au împotrivit soldaţii. De paza acestor deţinuţi răspundem noi!" Iar asasinii au dat, cuminţi, înapoi. „Astfel a fost salvat «colectivul» comuniştilor din Jilava, concluzionează biograful Michel Hamelet în 1971. Soldaţii le erau deja aliaţi." Datorită „muncii de lămurire" făcute de tânărul Ceauşescu.

În fapt, legionarii executaseră strict misiunea de „pedepsire" a demnitarilor ce le-au fost potrivnici. Şi s-au oprit după încheierea ei.

"În timpul şederii la Jilava, obţinând posibilitatea să merg la Spitalul Militar pentru repararea danturii am făcut o mare greşală mergând împreună cu o tovă la o casă technică care erau nişte cunoscuţi de ai noştri."
Nicolae Ceauşescu
viitor dictator

Lenuţa - „fată tinere dar bune"

În 1950, Nicolae Ceauşescu era şeful Direcţiei Superioare Politice a Armatei cu grad de general. Elena Ceauşescu era laborant chimist şi mamă a doi copii. Îşi căuta cu stăruinţă însă merite de ilegalistă. Prilej cu care Elena Răceanu (Ilona Papp) a scris în 19 octombrie 1950 o „referinţă" prin care scuză astfel „lipsurile" împricinatei: „Cunosc pe tov. Ceauşescu Lenuţa din anul 1939-40, când era în conducerea unui sector (nu amintesc care, mi se pare albastru) din Bucurest. Aşa cum amintesc dânsa era o fată tinere dar bune, numai în conspiraţie avut multe abater serioasă, pt care dânsa a făcut critică şi cera pedeapsă de partid (nu mai amintesc ce). Ea era logodită cu tov. Ceuşescu care atunci era în închisoară. Deşi organizaţia interzis ei să mai aibă cu tov.

Click aici pentru a vedea referinţa Ilenei Răceanu despre Elena Ceauşescu Foto: Arhivele Naţionale

Ceuşescu legătură pt că periclita organizaţia, ia menţinea această legătură. Tov. Ceuşescu a ieşit din închisoare cu gardian şi întâlnea cu dânsa în anumite locuri. Odată când sa întâlnit cu tov. Ceuşescu, cu gardianul cu el, Lenuţa Ceuşescu a dus întro casă ilegală al CC UTC fără ştiri ns, periclitând tovii ilegal din CC UTC. Pt acest lucru, dânsa a fost scoasă din munca de conducere (subl. în text, n.n.). Privind astăzi atitudinea şi lipsurile ei văd că a fost din cauză că era o fată f. tânără, răsfăţată de tov. Ceuşescu şi Petrescu/ fratele şi că ea nu avea pregătire necesară să înţeleagă ce este disciplina de partid şi că în primul rand organizaţia şi pe urmă logodnicul şi fratele, şi în această direcţie ea nu a fost ajutată nici de tov Ceuşescu nici Petrescu. Ele încuraja de fapt pe tova Lenuţa să persiste în greşala ei".

Derapaje de la „cauză"

Între abaterea denunţată şi „referinţa" scrisă în 1950, trecuse şi Ilona Popp prin multe. Andrei Bernat (Andor Bernath), bărbatul cu care avea un copil, fusese ucis în lagărul de la Râbniţa. Înainte de aceasta însă, ilegalista devenise „tovarăşa" lui Grigore Răceanu (semnatar al „scrisorii celor 6" în 1989).

În anii războiului, a fost ea însăşi sancţionată de conducerea PCdR pentru lipsă de vigilenţă. Răspundea de „legăturile cu provincia", dar pierduse, la croitoreasă, biletul cu „evcile" (întâlnirile). Sancţiunea primită de la Foriş pentru „lipsă de vigilenţă" a determinat-o la „fracţionism". În 1954, Ileana (Elena) şi Grigore Răceanu au depus mărturii mincinoase în „procesul Pătrăşcanu". Îi acuzau pe membrii Secretariatului PCdR din 1943 - aprilie 1944 ( Ştefan Foriş, Remus Koffler, Victoria Sârbu) şi pe Pătrăşcanu de colaborare cu Siguranţa, Gestapoul şi „agenturile imperialiste".

În iulie 1989, fiul Ilonei Popp şi al lui Andrei Bernat, diplomatul Mircea Răceanu, a fost condamnat de Ceauşescu la moarte pentru spionaj în favoarea americanilor. La intervenţia preşedintelui Bush, Ceauşescu i-a comutat sentinţa în 20 de ani de închisoare.

Partidul te ridică, partidul te omoară

Întâlnirile amoroase dintre deţinutul politic Nicolae Ceauşescu şi iubita sa apar, din documentele arhivei, drept simple, dacă nu şi hazoase, istorii de viaţă.

Mânuite de poliţia aceluiaşi partid ajuns la putere, puteau deveni dovezi letale ale „trădării". Aşa cum s-a şi întâmplat, de altfel, în cazul lui Remus Koffler şi a iubitei sale Lili Weigl. Koffler a fost, în anii războiului, cel de-al doilea om în partid, după Foriş.

Spirit aventurier, dar înzestrat cu o mare abilitate de a procura bani pentru PCdR. Koffler, bogaţii antreprenori Calmanovici şi Berman şi soţii Egon şi Lili Weigl erau stâlpii Comisiei Centrale Financiare a PCdR. Cu banii donaţi şi adunaţi de ei a fost subvenţionat partidul când nu mai avea legături cu Moscova (1941-august 1944).

În februarie 1943, Siguranţa a percheziţionat casa Weigl. Agenţii au găsit „un buletin informativ al CC" în poşeta soţiei. Lili Weigl a fost condamnată la zece ani închisoare corecţională.

Pentru amanta sa, deţinută la Văcăreşti şi Malmaison, Koffler a pus în mişcare banii şi relaţiile. Avea un frate geamăn, avocat creştinat cu numele de Romulus Jitianu care-şi trecuse automobilul pe numele lui Liviu Dumitrescu, medic-şef la Siguranţă. Cu asemenea şi alte relaţii, nu i-a fost deloc greu lui Koffler să deschidă uşile pentru a-şi revedea iubita. O scotea în oraş cu maşina fratelui, alteori se întâlneau în camera ofiţerului de serviciu din închisoare.

Lili Weigl (nume conspirativ „Vera") era profesoară de pian cu studii la Berlin şi Praga. Relaţia dintre ea şi intelectualul Koffler a fost întreţinută şi de epistole pasionale. Aceste bileţele de dragoste vor fi prezentate completului de judecată din 1954 ca „documente cifrate" şi „dovezi" de colaborare cu Siguranţa.

Lili Weigl a fost condamnată la cinci ani de muncă silnică. Iar Remus Koffler a primit sentinţa de condamnare la moarte, fiind împuşcat imediat după Pătrăşcanu (17 aprilie 1954). Deşi, la fel de nevinovat ca Pătrăşcanu, Koffler n-a fost „reabilitat" de Nicolae Ceauşescu în 1968.

Cloşcă proastă

Din toamna lui 1974 şi până în 22 decembrie 1989, Elena Ceauşescu a fost mai-marele secţiei de cadre a partidului. Şi cloşcă pe arhiva dosarelor de „verificare". Ar fi putut să ceară, oricând, dosarul oricui. Să-l distrugă ori să dea „indicaţii".

Cum se face că au supravieţuit Ceauşeştilor dosarele lor de cadre? Explicaţia rezidă în practicile instituite de Stalin, proliferate în „ţările frăţeşti". În cancelariile partidelor, documentele au fost arhivate sub incidenţa unor regulamente speciale şi interdicţia „strictului secret". Curiozitatea unui funcţionar atrăgea acuzaţii supreme.

Abia după căderea regimului au fost dezvăluite, la Moscova, secretele întemeietorilor. Preşedintele Boris Elţîn a instituit o comisie prezidenţială pentru examinarea arhivelor secrete. Prilej cu care, preşedintele ei, generalul Dmitri Volkogonov, a publicat biografiile lui Lenin, Stalin şi Troţki. Aprofundând cercetarea asupra „ţarului roşu", istoricul britanic Simon Sebag Montefiore a documentat inedite aspecte. Printre altele, „marele Stalin" convieţuise în tinereţe cu o minoră şi era tatăl unor copii nelegitimi. Se remarcase în adolescenţă ca poet şi a păstrat, până la moarte, pasiunea lecturii.

Ceauşescu a fost acuzat de relaţii homosexuale. Dej a condus ancheta
Gheorghiu-Dej, Chivu Stoica şi Dimităr Ganev au făcut parte din comisia care a verificat „decăderea morală“ a deţinuţilor politici. Despre Chivu Stoica s-a spus că a plătit cu viaţa ruşinosul secret. Ceauşescu ar fi fost pervertit în închisoare de un anume Şmil Marcovici. Adepţii amorului între bărbaţi au fost anchetaţi.

Şi Gheorghiu-Dej, şi Ceauşescu au intenţionat să scrie o istorie a partidului comunist din România. Niciunul nu şi-a finalizat proiectul. Autobiografiile extinse ale foştilor ilegalişti dovedeau episoade greu sau imposibil de încorporat într-o istorie exemplară a revoluţiei proletare din România.

Dintre manuscrisele concepute la cererea lui Ceauşescu, un exemplar din autobiografia lui Chivu Stoica (nepublicată) a fost păstrat de văduva sa. Maria Manolescu-Chivu e încredinţată că moartea soţului ei s-a datorat dorinţei lui Ceauşescu de a scăpa de ultimul martor al „episodului homosexualităţii" din Doftana.



Din autobiografia lui Chivu Stoica, scrisă la începutul anilor '70, cu naraţiunea întreruptă la anul 1945, redăm fragmentul împricinat:

„Tot la Doftana, din procesul Anei Pauker, a fost şi un tovarăş Marcovici care era membru al Biroului Politic şi secretar al CC. Un om vechi în partid şi-n mişcarea revoluţionară. El a avut o comportare bună tot timpul cât a fost teroare şi regimul de distrugere la Doftana, dar după cucerirea regimului (politic pentru deţinuţi, n.n.), fiind bătrân, nu participa la viaţa de partid, la viaţa de colectiv, la munca politică, culturală, educativă, venea din când în când şi ţinea câte o prelegere - era de altfel un om pregătit şi cu mare experienţă - pentru că era mai bătrân am găsit cu cale să-i dăm pe cineva pentru a-i curăţa celula şi a-i face ordine, cu acest scop am însărcinat pe un tovarăş, al cărui nume nu-l mai reţin, croitor era de meserie.

După puţin timp am aflat că a fost văzut de alţi tovarăşi, fiind vizeta de la celulă deschisă puţin, că practica perversităţi. Marcovici obişnuia să aibă relaţii îndeosebi cu tovarăşi tineri, printre care Anghel, Sor şi alţii (subliniat în text, n.n.). La anchetă a confirmat şi el şi atunci s-au luat măsuri atât din Doftana cât şi de către conducerea partidului să fie scos din partid. El moare la cutremur sub dărâmături. Pentru cercetarea cazului s-a numit o comisie de anchetă din care făcea parte Ganev, Dej şi Chivu, situaţia lui am prelucrat-o în organizaţia de partid, căci el căuta să atragă o serie de tineri care erau acolo, vroia să-i strângă într-un cerc. Probabil că la el era un vechi obicei, o decădere morală. S-a lichidat cu totul după prelucrarea acestor fapte".

Zvonuri şi şoapte

Episodul acesta a circulat între ilegalişti. Zvonurile şi şoaptele s-au înteţit după moartea lui Chivu Stoica. Majoritatea cunoscuţilor acestuia spuneau că „a fost sinucis" din ordin înalt. „Cunosc şi eu povestea de la cei care au fost la Doftana", a relatat Alexandru Bârlădeanu (Partea lor de adevăr, Compania, 2008). „Din comisia de anchetă, constituită de organizaţia de partid a închisorii, a făcut parte şi Chivu Stoica. Unul dintre acuzaţi a recunoscut, Ceauşescu - nu...".

Click pe poză pentru a mări

Şoaptele, alimentate de multe presupuneri, l-au indicat ca şi corupător al tânărului Ceauşescu pe mentorul său politic, Gheorghiu-Dej. După '90, într-un interviu televizat, Titus Popovici, unul dintre scriitorii care-au gravitat în jurul demnitarilor comunişti, a prezentat relaţia aceea ca sigură. Special, pentru elucidarea enigmei, l-am căutat însă şi întâlnit pe Pavel Câmpeanu. În 2002, fostul camarad de detenţie al lui Ceauşescu, Dej şi ceilalţi doftanişti în penitenciarul din Caransebeş, a confirmat realitatea acelui episod. „Nu Dej fusese partenerul lui Ceauşescu, ci un anume Marcovici", a precizat însă Pavel Câmpeanu, după informaţii din surse primare.

Dimpotrivă, „Bătrânul", cum era Dej poreclit, îi sfătuia pe tineri „să nu cadă în murdăria ce după-aceea le-ar otrăvi viaţa". Şi o făcea cu tact de mare pedagog, povestea Câmpeanu. Mi-a relatat în acest sens şi o întâmplare personală. Era bolnav, la infirmeria din Caransebeş şi vorbea, în şoaptă, cu prietenul ce i se aşezase pe pat. Văzându-i aşa, „Bătrânului" i-a părut apropierea prea tandră. Atunci i-a avertizat pe tineri asupra capcanelor vieţii de închisoare. Precizarea lui Pavel Câmpeanu asupra corupătorului Şmil Marcovici a primit confirmarea din autobiografia lui Chivu Stoica menţionată anterior.

Dependenţă amoroasă

Se poate spune că Nicolae Ceauşescu a fost homosexual? Nu, fără îndoială. Psihologii care cercetează comunităţile speciale ale deţinuţilor cunosc amploarea fenomenului homesexualităţii din aceste spaţii. E şi acesta un sindrom de detenţie. Şi de adaptare la mediul închis, unde trebuinţa relaţiilor afective dobândeşte conotaţii speciale. După eliberare, cu rare excepţii, heterosexualii redevin la orientarea normală.

În acea experienţă traumatizantă pentru tânărul Ceauşescu - cel puţin din perspectiva anchetei la care a fost supus -, Dumitru Popescu a văzut cheia dependenţei sale amoroase de nevastă. Căci Nicolae Ceauşescu a fost bărbatul unei singure femei. Personajele feminine din viaţa sa afectivă sunt, exclusiv, mama, surorile, nevasta şi fiica.

Înseşi ultimele zile şi moartea soţilor Ceauşescu reprezintă „o apoteoză a iubirii exclusive, de o viaţă", a scris Dumitru Popescu. Iar „secretul paralizant" de la Doftana a fortificat-o. Căci Ceauşescu -care „nu apucase să cunoască femeia în scurta lui tinereţe de om liber, iar în închisoare, printre deţinuţii politici riguroşi moral dar nu chiar ascetici, ar fi primit botezul focului în amorul intermasculin" - a devenit dependent de prima lui femeie.

Lenuţa Petrescu a fost aceea „care, la eliberare, cu răbdare, înţelegere şi tandreţe, a reuşit să-l dezbare pe tânărul revoluţionar de obiceiul deprins în tenebrele închisorii, făcându-l să se întoarcă definitiv la deliciile amorului heterosexual". Astfel, Ceauşescu „nu s-a mai putut apropia niciodată de o altă femeie, în afara ocrotitoarei-mentore de care a devenit dependent" (Memorii, Curtea Veche, 2006). Aceasta a fost explicaţia durabilităţii şi efectelor celebrului cuplu, oferită de unul dintre cei mai longevivi demnitari din preajma lui Ceauşescu.

Când s-au construit marile complexuri studenţeşti, Ceauşescu s-a împotrivit propunerii de-a avea camere pentru doi studenţi, altfel decât în blocurile pentru căsătoriţi. Nu care cumva şi alţi tineri să cadă pradă ispitei homosexualităţii, a fost concluzia aceluiaşi Dumitru Popescu. Desigur, nimănui mărturisită, atunci.

"Marcovici obişnuia să aibă relaţii îndeosebi cu tovarăşi tineri.''
Chivu Stoica deţinut la Doftana

Corupătorul şi martorii

Exclus din partid la Doftana, după cum scrie Chivu Stoica, Şmil Marcovici a fost scos şi din istoria oficială a partidului comunist. Pare a i se fi pierdut şi numele după decesul sub dărâmăturile închisorii Doftana, la cutremurul din 1940. A fost însă unul dintre personajele însemnate ale PCdR. În noaptea de 12 iulie 1935, Siguranţa l-a arestat în Bucureşti, împreună cu Ana Pauker şi Dimităr (Dimitrie) Ganev. Cei trei emisari ai Cominternului reprezentau nici mai mult, nici mai puţin, decât Secretariatul PCdR. Trădaţi de tovarăşul lor, Ion Zelea-Pârgaru, al patrulea membru din conducere. A dispărut şi Zelea-Pârgaru, la propriu şi figurat, în groapa istoriei comuniste. A fost asasinat în contextul vendetelor dintre luptătorii în Rezistenţă şi colaboraţionişti ce-au bântuit Europa post-belică.

Generalul Ceauşescu (dreapta), la comemorarea doftaniştilor din 1952, rememorând,pentru sine, tainice amintiri Foto: fototeca online a comunismului românesc



Pauker, Marcovici şi Ganev au constituit nucleul celui mai mare proces anti-comunist din România, organizat la Craiova, în 1936. Li s-au adăugat, într-o primă etapă, soţii Kaufman, gazdele casei clandestine unde Secretariatul PCdR ţinuse şedinţa conspirativă. Ceilalţi 14 ce-au compărut în instanţă au fost prinşi la începutul lunii iulie 1935, cu ocazia unei şedinţe UTC.

În ordinea actului de acuzare, la Craiova au fost judecaţi: Ana Pauker, Şmil Marcovici, Dimitrie Ganev, Estera Radosovetki, Emanoil Kaufman, Andor Bernat, Vilma Kajesco, Donca Simo, Adi Ladislau, Samoil Bruc, Iancs Herbach, Ernest Schoen, Ştefan Csazsar, Ana Csazsar, Ştefan Naghy, Alexandru Moghioroş, Liuba Chişinevschi, Leizer Grimberg şi Alexandru Drăghici. „Activitate împotriva Statului Român şi tulburarea liniştii publice", a fost principala lor acuzaţie. I-au apărat 24 de avocaţi, în frunte cu Pătrăşcanu şi Maurer. Printre avocaţii apărării a fost şi Ghiţă Ionescu care, după război, în emigraţie, a publicat o istorie a comunismului în România.

Protagoniştii

Dar totalul pedepselor acordate de catre Consiliul de Razboi al Corpului I Armată a însumat 155 de ani de închisoare. Deşi la Craiova, Ganev a fost condamnat la 10 ani de detenţie, în 1940 a fost eliberat din închisoarea Doftana. Cât despre Chivu Stoica, se născuse în 1908, la Smeeni (Buzău). Era al şaptelea copil al unei familii cu două hectare de pământ. S-a calificat cazangiu şi a fost primit în partid în 1931. Făcuse parte din comitetul de grevă la CFR Griviţa în februarie 1933. Astfel că a fost condamnat la 12 ani închisoare. În favoarea sa s-au organizat mari acţiuni de către mediile comuniste internaţionale.

Alt secret mortal al Doftanei

Gheorghe Gheorghiu-Dej Foto: arhivele naţionale

Printre secretele mortale ale Doftanei se află şi acela privind geneza şefiei lui Gheorgiu-Dej. Istoriografia comunistă a prezentat-o ca rezultat al alegerilor din închisoare. În realitate, în 1940, când a fost eliberat din Doftana, Ganev - ca superior în ierarhia Cominternului - i-a predat lui Gheorghiu-Dej conducerea celulei comuniste din închisori. Numirea conducerii partidului de sus în jos a fost totdeauna practică uzuală în organizaţia comunistă.În biografia publicată de secţia de propagandă a partidului în 1951, Dej a fost prezentat ca şi conducător al celulei comuniste de la Doftana încă din 1938.

Omagiu

„Scumpul nostru tovarăş Stalin, i s-ar fi adresat deţinutul Gheorghiu-Dej lui Stalin cu acel prilej. În momentul deschiderii conferinţei de partid a celulei noastre, în condiţiile celei mai grozave terori, într-una dintre cele mai sălbatice cazemate ale burgheziei din lumea întreagă, primul nostru gând se îndreaptă spre tine, cel mai mare bolşevic şi conducător al proletariatului mondial". Se înţelege că, după „destalinizarea" făcută de Hruşciov (1956) şi presupusa misivă, a trecut la secret.

Moartea „Balaurului" Savinescu

Tainele Doftanei şi notele discordante ale vieţii de închisoare cu propaganda de „universitate comunistă" vor fi fost multe. Cert este că directorul Savinescu a fost asasinat înainte încă de-a fi instaurată „dictatura proletară". Astfel, în ancheta comandată de Ceauşescu pentru reabilitarea lui Lucreţiu Pătrăşcanu din 1968, în faţa comisiei a fost adus şi procurorul Grigore Râpeanu, component al completului ce-a judecat „loturile Pătrăşcanu" (1954). Printre altele, Râpeanu a declarat că în iarna lui 1946-1947 fusese numit procuror cu delegaţie provizorie pentru a conduce Parchetul civil din Cluj. Într-o dimineaţă a fost chemat de colonelul Mihai Patriciu (nume real Mihai Grunsperger) pentru a constata decesul „Balaurului", cum fusese poreclit directorul închisorii Doftana.

Asasinare

Râpeanu nu-i cunoştea nici măcar numele corect, pomenindu-l drept Dafinescu. L-a refuzat pe şeful poliţiei clujene, a declarat el, deoarece nu voise să-i servească de „acoperire". Era certă asasinarea fostului director de închisoare. Savinescu fusese urcat într-o maşină din Cluj, pentru transfer la Oradea. În zona Huedin a fost coborât şi împuşcat sub pretextul fugii de sub escortă.

"Ceauşescu nu apucase să cunoască femeia în scurta lui tinereţe de om liber, iar în închisoare, printre deţinuţii politici riguroşi moral dar nu chiar ascetici, ar fi primit botezul focului în amorul intermasculin.''
Dumitru Popescu secretar al CC al PCR

„Puliţie" şi „pulitic"

Ana Pauker Foto: arhivele naţionale



O revedere deloc plăcută va fi fost pentru tânărul şef al UTC vizita lui Dimităr Ganev la Bucureşti, în 26 iunie 1945. Conform procesului- verbal al întâlnirii lui Ganev ca reprezentant al comuniştilor bulgari cu conducătorii români ai partidului, atmosfera era destinsă. Ana Pauker i-a amintit oaspetelui de procesul de la Craiova. Ţi-aduci aminte, zice ea, cum le vorbeai tu judecătorilor de „puliţie" şi de „pulitic"?! În discuţiile cu intenţia unui schimb de experienţă, Ceauşescu s-a interesat, modest şi la locul lui, despre tineretul bulgar. Nimic din consemnările documentului nu lasă să se înţeleagă că l-ar fi cunoscut anterior pe Ganev. Dimităr Ganev (1893-1964), născut (ca şi Anton Pann) la Pleven, va deveni ministru al comerţului exterior (1948- 1952) şi preşedintele parlamentului bulgar (1958-1964).

Căsătoria lui Ceauşescu

Nicu Ceauşescu, în singurul interviu acordat presei româneşti: "E bine ca străinii să ştie adevărul"

Ginerele familiei Ceauşescu:
Comparaţia dintre Elena Băsescu şi Zoe Ceauşescu este o jignire

Ceauşescu, terorist la alegerile din 1946

Ceauşescu a împiedicat alipirea Deltei la URSS

Ceauşescu, ucenic la doi stăpâni

Ce s-a ales de lupta lui Ceauşescu pentru pace

EVZ SPECIAL. Testamentul lui Nicu Ceauşescu pentru generaţiile viitoare: "Nici în 20 de ani nu veți reuși să zugrăviți ceea ce a construit tata"

Citiţi mai mult: Stiri si Actualitate > Ultimele stiri si stirile zilei online > Evenimentul Zilei > EVZ.ro http://www.evz.ro/index.html#ixzz1WibYdQe1
EVZ.ro